România: Copiii din sistemul de protecţie a copilului - 2014 Coordonatori: Manuela Sofia Stănculescu, Vlad Grigoraş, Emil Teşliuc şi Voichiţa Pop Editura Alpha MDN Bucureşti, 2016 Publicat de Banca Mondială împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi UNICEF. www.worldbank.org, www.unicef.ro © Banca Mondială şi UNICEF 2016 ISBN 978-973-139-350-6 Autori: Manuela Sofia Stănculescu (autor principal) Vlad Grigoraş Monica Marin Cătălina Iamandi-Cioinaru Emil Teşliuc Georgiana Blaj (Neculau) Bogdan Corad Voichiţa Pop Andreea Trocea Hărţile din acest studiu au fost realizate de Ciprian Moldovan de la Facultatea de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Motivele tradiţionale româneşti care ilustrează prezentul raport sunt inspirate din ţesăturile realizate în centrele pentru copii cu dizabilităţi vizitate în judeţele Arad şi Botoşani. Declinarea responsabilităţii: Constatările, interpretările şi concluziile exprimate în raportul de faţă nu reflectă în mod necesar opiniile şi poziţia directorilor executivi ai Băncii Mondiale, ale UNICEF, ale Uniunii Europene sau ale Guvernului României. Drepturi de autor: Materialul inclus în prezenta publicaţie este protejat de legea drepturilor de autor. Copierea şi/sau transmiterea fără permisiune a unor porţiuni sau a conţinutului integral al acestei lucrări poate constitui o încălcare a legislaţiei în vigoare. Pentru a obţine permisiunea de a fotocopia sau a retipări o parte din lucrare, vă rugăm să transmiteţi o cerere cu toate informaţiile la oricare dintre cele două instituţii: (i) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (Bulevardul Magheru, Nr. 7, Sector 1, Bucureşti, România); (ii) Banca Mondială (Strada Vasile Lascăr, Nr. 31, Etaj 6, Sector 2, Bucureşti, România). Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României România : copiii din sistemul de protecţie a copilului / coord.: Manuela Sofia Stănculescu, Vlad Grigoraş, Emil Teşliuc şi Voichiţa Pop. - Buzău : Alpha MDN, 2016 ISBN 978-973-139-350-6 I. Stănculescu, Manuela Sofia (coord.) II. Grigoraş, Vlad (coord.) III. Teşliuc, Emil (coord.) IV. Pop, Voichiţa (coord.) 364.65-053.2(498) 2 MulŃumiri Această carte a fost realizată sub coordonarea D-lui Andrew Mason şi cu îndrumarea generală a D-nei Elisabetta Capannelli. Documentul face parte dintr-o serie de studii de fundamentare care au stat la baza Strategiei Guvernului privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2015-2020) şi a unui proiect de Plan de acţiune, însoţite de planuri de implementare pentru nouă priorităţi cheie. Studiul a fost iniţiat în 2014 de către Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), care a solicitat asistenţă tehnică din partea UNICEF şi a Băncii Mondiale pentru a realiza o cercetare cu scopul de a pregăti un nou val de reforme la nivelul serviciilor de protecţie a copilului din România. Echipa ANPDCA a fost coordonată de Gabriela Coman şi Elena Tudor. Echipa Băncii Mondiale a fost coordonată de Emil Teşliuc, Vlad Grigoraş (lideri de echipă) şi Manuela Sofia Stănculescu, iar echipa UNICEF a fost îndrumată de Voichiţa Pop. Raportul a beneficiat de evaluarea inter pares realizată de Penelope Jane Aske Williams (Banca Mondială) şi Otto Sestak (Director Naţional, HHC România). Membrii echipei doresc să mulţumească partenerilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru sprijinul constant acordat pe parcursul studiului. De asemenea, mulţumim tuturor Direcţiilor Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din ţară pentru că au investit timp şi efort fără de care acest studiu nu ar fi fost posibil. În cadrul activităţilor de colectare a datelor, realizate cu sprijinul Asociaţiei Centrul Român de Modelare Economică (CERME) şi al companiei Metro Media Transilvania (MMT), raportul a beneficiat de implicarea a peste 900 de reprezentanţi DGASPC şi ai câtorva organizaţii neguvernamentale ce oferă servicii în domeniul protecţiei copilului. Lor li se adaugă peste 780 de manageri de caz şi profesionişti din domeniul asistenţei sociale, peste 90 de părinţi cu copii în sistemul de protecţie şi 74 de copii în vârstă de 7-18 ani, care trăiesc separat de familiile lor. Tuturor acestora le suntem recunoscători că ne-au împărtăşit din problemele, ideile, speranţele şi dorinţele lor cu privire la cum şi ce ar trebui schimbat în sistemul de protecţie a copilului astfel încât să se asigure interesul superior al copilului. 3 Listă de acronime AMP Asistent maternal profesionist ANP Administraţia Naţională a Penitenciarelor ANPD Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi ANPDCA Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie ASF Alocaţia de susţinere a familiei CE Comisia Europeană CES Cerinţe Educaţionale Speciale CJRAE Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională CMTIS Sistemul Informatizat de Urmărire şi Monitorizare a Copiilor CP Centru de plasament CPC Comisia pentru Protecţia Copilului DGASPC Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului DPA Deschiderea Procedurii Adopţiei DSP Direcţia de Sănătate Publică ECE/CSI Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente EEG Grupul European de Experţi în tranziţia de la îngrijirea instituţională către cea din cadrul comunităţii Eurostat Biroul de Statistică al Uniunii Europene EU-SILC Ancheta UE asupra veniturilor şi condiţiilor de trai FONPC Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil GIS Sistem Informaţional Geografic (Geographic Information System) HHC Hope and Homes for Children România INS Institutul Naţional de Statistică ISR Indicatorul social de referinţă IVA Încredinţarea în Vederea Adopţiei MEN Ministerul Educaţiei Naţionale MMFPSPV Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice MS Ministerul Sănătăţii OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii ONG Organizaţie Non-Guvernamentală 4 ONU Organizaţia Naţiunilor Unite OPA Organizaţii Private Acreditate ORA Oficiul Român pentru Adopţii PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare PPA Potrivirea practică în vederea adopţiei PIP Plan Individualizat de Protecţie PIS Plan de Intervenţie Specifică PTA Potrivirea teoretică în vederea adopţiei SCC Structuri Comunitare Consultative SPAS Serviciu Public de Asistenţă Socială SPS Sistemul de Protecţie Specială TIC Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor UE Uniunea Europeană UNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii VMG Venit Minim Garantat 5 Autor: Băieţel din familie în situaţie de dificultate, judeţul Giurgiu, rural. 6 Introducere La începutul anilor ‘90, România a moştenit din regimul comunist un sistem de protecţie a copilului catastrofal. Ca efect al politicilor pro-nataliste şi al declinului economic din anii ‘80, modelele tradiţionale de îngrijire a copilului în familie, mai ales a copiilor în dificultate (în special a celor cu dizabilităţi), au fost descurajate. Astfel, în 1989, se estimează că peste 100.000 de copii trăiau în instituţii de mari dimensiuni, în condiţii extrem de precare, cu un puternic impact negativ asupra sănătăţii, dezvoltării şi stării psihologice a copiilor. Guvernul României a înregistrat progrese semnificative în ultimii 25 ani în ceea ce priveşte reducerea 1 numărului de copii aflaţi în îngrijirea statului. Deşi, în prezent, în contextul Europei Centrale şi de Est şi al Comunităţii Statelor Independente (ECE/CSI), România deţine o rată medie2 a copiilor în îngrijirea statului raportat la întreaga populaţie de copii, însă, în numere absolute, sistemul de protecţie a copiilor din România este încă unul dintre cele mai mari din regiune, fiind nevoit să furnizeze un răspuns adecvat pentru circa 60.000 de copii. În ciuda numărului mare de copii aflaţi în sistemul de protecţie, Guvernul României a recunoscut faptul că îngrijirea de tip rezidenţial are efecte negative, mai ales asupra dezvoltării copilului mic, şi a reuşit să îmbunătăţească substanţial serviciile de protecţie a copilului prin dezvoltarea alternativelor de tip familial. Astfel, la ora actuală, două treimi din copiii din sistemul de protecţie se află în servicii de tip familial (Intrografic 1). Totuşi, după criza globală care a afectat situaţia copiilor din întreaga regiune ECE/CSI, reducerea numărului de copii instituţionalizaţi a încetinit sensibil, atât în România, cât şi în alte ţări din regiune. Pe de o parte, pe fondul serioasei deteriorări a condiţiilor de trai şi al sărăciei accentuate, numeroase familii îşi lasă copiii în instituţii, ca o măsură temporară sau permanentă. Pe de altă parte, capacitatea sistemului a scăzut ca efect al blocării posturilor în sistemul public şi al bugetului limitat, mai ales cel destinat serviciilor familiale. Prin urmare, reducerea numărului de copii din cadrul sistemului de protecţie a copilului rămâne o prioritate şi pentru anii următori. Ca răspuns la evoluţiile recente, Guvernul s-a angajat să accelereze procesul de dezinstituţionalizare, o prioritate stabilită în diverse documente strategice, inclusiv în Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 şi Acordul de parteneriat pentru perioada de programare 2014-2020. În conformitate cu Pachetul de investiţii sociale al Comisiei Europene şi cu Recomandarea privind „Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării", Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a stabilit, pentru perioada 2014-2020, o serie de priorităţi privind tranziţia către serviciile din cadrul comunităţii şi intervenţiile timpurii şi preventive, care să asigure respectarea dreptului copilului de a creşte într-un mediu familial şi care să ajute copiii să îşi atingă potenţialul maxim, dar şi să îşi exercite drepturile. În vederea prioritizării strategice a măsurilor de reformă, ANPDCA a demarat, împreună cu Banca Mondială şi 3 UNICEF, un exerciţiu complex de analiză a sistemului de protecţie a copilului din România. Aceasta implică interpretarea, dincolo de cifre, a unor date şi informaţii nou colectate referitoare la copiii din sistemul de protecţie, înţelegerea situaţiei copiilor care sunt îngrijiţi în afara familiei şi care beneficiază de îngrijire alternativă4 şi identificarea principalelor cauze ale separării copilului de familie. Studiul vizează consolidarea 1 Vezi capitolul 3.3.2. 2 România înregistrează o rată de 1.600-1.700 copii în îngrijirea statului faţă de media de 1.850 la 100.000 copii de 0-17 ani atât la nivelul regiunii ECE/CSI, cât și al ţărilor din Europa de Est și Asia Centrală. Date UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, tabelul 6.1.22. 3 În acest studiu, sistemul de protecţie a copilului reprezintă ansamblul de servicii ce au ca scop promovarea și protecţia drepturilor copilului, organizate la diverse nivele (local, judeţean și naţional). 4 Îngrijirea alternativă se referă la îngrijirea acordată copiilor lipsiŃi de ocrotire părintească. Aceasta nu vizează exclusiv alternativele la instituŃionalizare, putând include şi plasamentul la rude sau persoane din afara familiei, plasamentul la un asistent maternal profesionist, alte forme de plasamente în cadrul unei familii sau de tip familial, unităŃi sigure pentru 7 serviciilor sociale din domeniul protecţiei copilului prin: i) reorganizarea actualelor servicii de protecţie specială a copilului cu scopul de a îmbunătăţi calitatea îngrijirilor acordate şi de a reduce durata şederii în sistemul de protecţie specială la un minim necesar, ii) crearea şi dezvoltarea capacităţii serviciilor de prevenire şi de sprijin din cadrul comunităţii şi iii) regândirea modalităţilor şi a mijloacelor de acordare a sprijinului familial în vederea prevenirii separării copilului de familie. Cartea de faţă prezintă rezultatele acestei cercetări referitoare la peste 52.000 de copii din sistemul de 5 protecţie specială din România, care beneficiază de servicii de protecţie de tip familial sau rezidenţial, aşa cum arată Intrograficul 1, precum şi copii la risc de separare de familie din comunităţile sursă.6 Pentru a răspunde 7 obiectivelor cercetării, au fost colectate diverse date cantitative şi calitative, prin: anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural, studii de caz în comunităţile sursă din mediul urban, analiza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie specială, inclusiv fişe de adopţie, sondaj realizat în rândul managerilor de caz, focus-grupuri cu specialiştii şi copiii din sistemul de protecţie. Întreaga analiză inclusă în acest volum este centrată pe copii, atât cei din sistemul de protecţie, cât şi copiii la risc de separare de familie: care este profilul lor? din ce familii provin? care sunt rutele pe care ajung în sistem? care sunt cauzele separării de familie? ce fel de sprijin (nu) au primit în comunitate înainte de a intra în sistem? cum se face tranziţia de la familie la sistemul de protecţie? cum sunt plasaţi în diferite tipuri de servicii? cum se întocmesc planurile individualizate de intervenţie? care sunt modalităţile de ieşire din sistem? care sunt şansele lor de reintegrare în familie? Temele abordate sunt organizate conform viziunii ANPDCA în trei secvenţe: (1) înainte de intrarea în sistem; (2) în cadrul sistemului şi (3) ieşirea din sistem. Pe lângă datele utilizate pentru acest volum, au fost culese şi date privind practicile instituţionale, precum transferul copiilor în cadrul sistemului, măsurile de protecţie, managementul de caz sau rezultatele serviciilor de protecţie asupra dezvoltării copiilor. Acestea vor fi prezentate într-un volum separat, care se află în lucru. Rezultatele care sunt prezentate în această carte urmează a fi dezbătute cu partenerii din cadrul autorităţilor centrale şi locale în vederea identificării demersurilor ce trebuie întreprinse prioritar pentru a asigura progresul reformelor şi a valorifica oportunităţile de creştere a investiţiilor adresate reformei sistemului de protecţie a copilului. Unele date preliminare ale studiului au fost prezentate în cadrul unor întâlniri8 organizate în 2014 şi 2015 la care au luat parte reprezentanţii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Rezultatele acestor întâlniri au anticipat următorii paşi şi viitoarele direcţii de acţiune, ce urmează a fi analizate acum, după interpretarea datelor, în vederea obţinerii unui consens şi a unui angajament general cu privire la reorganizarea sistemului de protecţie a copilului. îngrijirea copiilor în regim de urgenŃă, centre de tranzit în regim de urgenŃă, alte structuri de tip rezidenŃial ce oferă îngrijire pe termen scurt şi lung, inclusiv case de tip familial şi condiŃii supervizate de trai autonom oferite copiilor. 5 În volumul de faţă, sistemul de protecţie specială reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora. 6 Prin definiţie, „comunităţile sursă” (rurale și urbane) sunt zone la nivel de sub-localitate de unde un număr semnificativ mai mare de copii ajung în sistemul de protecţie, prin comparaţie cu alte comunităţi. Zonele de tip sub-localitate se pot referi la un cartier, dar și la o stradă, la un grup de case și/sau blocuri, în zonele urbane, și la un întreg sat, la un cătun sau doar la un grup de case, în mediul rural. 7 Vezi capitolul 2. 8 Constanţa, 2-5 septembrie 2014, Snagov, 7-8 mai 2015, București, 18-19 noiembrie 2015. 8 Intrografic 1: Copiii cu dizabilităţi şi toţi copiii din sistemul de protecţie, în funcţie de tipul de serviciu în care sunt plasaţi, noiembrie-decembrie 2014 (% total copii în sistemul de protecţie) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.350). Legendă: Gri închis - distribuţia tuturor copiilor din sistemul de protecţie, din care Corai - copii cu dizabilităţi. SERVICII DE TIP FAMILIAL (66% sau 34.300 copii) Plasament la asistent maternal Plasament la rude Plasament la alte profesionist (AMP) familii/persoane (25%) (34%) (7%) 3% 10% 1% SERVICII REZIDENȚIALE DE MICI DIMENSIUNI (17% sau 9.050 copii) Case de tip familial pentru copilul Case de tip familial pentru Apartamente cu dizabilităţi copilul fără dizabilităţi (4%) (4%) (10%) 4% 1,4% 1% CENTRE DE PLASAMENT (CP) (17% sau 9.000 copii) CP preluate de la MEN CP clasice pentru copilul cu/ CP modulate pentru copilul clasice/ modulate fără dizabilităţi cu/ fără dizabilităţi (2%) / (1%) (2%) / (4%) (3%)/ (5%) 3% 2% 0,8% 1,2% 1,4% 0,5% 9 Cuprins 1 Context general al politicilor .................................................................................................................16 1.1. Problema: copiii şi tinerii la risc crescut de sărăcie .........................................................................16 1.2. Răspunsul politicilor .......................................................................................................................20 2 Analiza sistemului de protecţie a copilului: Cercetarea.........................................................................24 2.1. Obiectivele şi rezultatele aşteptate ................................................................................................25 2.2. Abordarea şi întrebările de cercetare .............................................................................................26 2.3. Datele şi metoda ............................................................................................................................28 3 Analiza sistemului de protecţie a copilului: Rezultatele.........................................................................36 3.1. Copiii din sistemul de protecţie şi familiile lor ................................................................................51 3.1.1 Profilul copiilor din sistemul de protecţie .................................................................................52 3.1.2 Marea majoritate a copiilor din sistemul de protecţie au o familie ...........................................53 3.1.2.1 Mamele ..............................................................................................................................53 3.1.2.2 Taţii ....................................................................................................................................58 3.1.2.3 Familiile ..............................................................................................................................61 3.1.3 Rutele urmate de copii înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului............................65 3.1.3.1 Rute care trec prin familie şi reţele familiale........................................................................65 3.1.3.2 Rute legate de părăsirea în unităţi sanitare..........................................................................68 3.1.3.3 Rutele străzii .......................................................................................................................79 3.1.4 Majoritatea copiilor aflaţi în grija statului au intrat în sistem înainte de a împlini trei ani ..........80 3.1.5 Stadiul de dezvoltare a copilului înainte de intrarea în sistemul de protecţie ............................81 3.1.5.1 Documentele de identitate ale copiilor................................................................................81 3.1.5.2 Sănătatea copiilor ...............................................................................................................82 3.1.5.3 Educaţia copiilor .................................................................................................................84 3.1.5.4 Relaţia copiilor cu familia de origine....................................................................................85 3.1.5.5 Comportamente de risc ale copiilor.....................................................................................86 3.2. Intrarea în sistemul de protecţie a copilului din România: Cauzele separării .................................88 3.2.1 Evenimente nefericite în viaţă..................................................................................................91 3.2.1.1 Decesul părinţilor: orfanii de ambii părinţi...........................................................................91 3.2.1.2 Părinţi aflaţi în detenţie.......................................................................................................92 3.2.1.3 Mamă instituţionalizată/ părinţi instituţionalizaţi ................................................................93 3.2.2 Neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului .........................................................................95 3.2.2.1 Diverse forme de neglijare ..................................................................................................96 3.2.2.2 Diferite forme de abuz ......................................................................................................101 3.2.2.3 Diferite forme de exploatare .............................................................................................103 3.2.2.4 Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti ..................................................................109 3.2.3 Factori de risc la nivel individual (asociaţi comportamentelor parentale)................................111 10 3.2.3.1 Părinţi plecaţi în străinătate (la muncă) .............................................................................111 3.2.3.2 Familiile dezorganizate......................................................................................................113 3.2.3.3 Mamele adolescente.........................................................................................................115 3.2.3.4 Consumul excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor ......................................................118 3.2.3.5 Comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor ..............................................120 3.2.3.6 Violenţa domestică ...........................................................................................................123 3.2.3.7 Părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală ................................................124 3.2.4 Copiii cu nevoi speciale..........................................................................................................128 3.2.4.1 Bebeluşii de 0-12 luni născuţi prematur şi/sau subponderali..............................................129 3.2.4.2 Copiii cu dizabilităţi la intrarea în sistem............................................................................131 3.2.4.3 Copiii cu întârzieri de dezvoltare la intrarea în sistem ........................................................132 3.2.4.4 Copiii cu vârste între 6 şi 17 ani cu CES la intrarea în sistemul de protecţie.........................134 3.2.4.5 Copiii cu vârste între 7 şi 17 ani cu tulburări comportamentale la intrarea în sistemul de protecţie .........................................................................................................................................135 3.2.5 Factori de risc structurali .......................................................................................................139 3.2.5.1 Sărăcia, dependenţa de ajutorul social şi statutul socio-economic scăzut...........................139 3.2.5.2 Lipsa unui domiciliu stabil, evacuări şi vagabondaj.............................................................149 3.2.5.3 Caracteristicile cartierului/ comunităţii: comunităţile sursă ...............................................155 Comunităţile sursă din mediul urban .............................................................................................157 Comunităţile sursă din mediul rural...............................................................................................160 Copiii din sistemul de protecţie specială care vin din comunităţile sursă ........................................165 3.2.5.4 Serviciile de prevenire a separării copilului de familie lipsesc şi/sau sunt într-un stadiu de subdezvoltare la nivel de comunitate ................................................................................................168 Serviciile de asistenţă socială la nivel de comunitate......................................................................168 Serviciile de educaţie la nivel de comunitate..................................................................................185 Serviciile medicale la nivel de comunitate......................................................................................188 Serviciile medicale şi sociale pentru copiii cu dizabilităţi, la nivel de comunitate.............................191 Serviciile destinate prevenirii separării copilului de familie la nivel de comunitate .........................194 Serviciile din comunităţile sursă.....................................................................................................196 Prevenirea trebuie să reprezinte o prioritate şi să fie finanţată suficient ........................................199 3.2.5.5 Atitudini şi valori ce nu susţin prevenirea separării copilului de familie ..............................203 3.2.6 Cauzele separării copilului de familie prin ochii familiei şi ai specialiştilor ...............................207 3.2.7 Deci, care sunt cauzele separării? ..........................................................................................210 3.3. În sistemul de protecţie................................................................................................................222 3.3.1 Trecerea de la familie la sistemul de protecţie specială ..........................................................223 3.3.2 Toate categoriile de copii sunt răspândite în toate tipurile de servicii de protecţie .................234 3.3.2.1 Evoluţiile din sistemul de protecţie a copilului după 2000..................................................234 3.3.2.2 Sistemul de protecţie a copilului din România în contextul regiunii ECE/CSI .......................235 3.3.2.3 Tipurile de servicii de protecţie analizate...........................................................................238 Serviciile de tip rezidenţial.............................................................................................................241 Resursele umane ale sistemului de protecţie a copilului ................................................................244 11 3.3.2.4 Primul serviciu de protecţie: Cum sunt plasaţi copiii în prima etapă după intrarea în sistemul de protecţie specială.........................................................................................................................247 Serviciile de tip familial..................................................................................................................249 Serviciile de tip rezidenţial de mici dimensiuni...............................................................................254 Centrele de plasament ..................................................................................................................256 Alte servicii rezidenţiale ................................................................................................................260 Serviciul de protecţie în care sunt plasaţi copiii din grupurile cu nevoi speciale la intrarea în sistem .....................................................................................................................................................261 3.3.3 Primul PIP: Prima finalitate stabilită pentru copil, în prima etapă după intrarea în sistem .......264 3.3.4 Prea mulţi copii petrec prea mult din viaţa lor în sistem .........................................................271 3.3.5 Vocea copiilor........................................................................................................................279 3.4. Părăsirea sistemului de protecţie a copilului ................................................................................284 3.4.1 „Copiii sistemului” .................................................................................................................287 3.4.2 Adopţia este o soluţie pentru prea puţini ...............................................................................291 3.4.2.1 Adopţia copilului din România în contextul regiunii ECE/CSI...............................................292 3.4. 2.2 Cum intră copiii în procesul de adopţie..............................................................................293 3.4.2.3 Profilul copilului adoptabil.................................................................................................298 3.4.2.4 Analiza etapelor procesului de adopţie..............................................................................306 (I) Predarea dosarului la biroul de adopţie ....................................................................................309 (II) Deschiderea procedurii de adopţie (DPA) .................................................................................310 (III) Potrivirea teoretică (PTA) ........................................................................................................312 (IV) Potrivirea practică (PPA) .........................................................................................................317 (V) Încredinţarea în vederea adopţiei (IVA) ...................................................................................321 (VI) Încuviinţarea/ Revocarea ........................................................................................................323 Imagine de ansamblu a procesului de adopţie în România .............................................................324 3.4.3 Reintegrarea în familie pentru copiii din comunităţile sursă ...................................................328 3.4.3.1 Condiţiile de viaţă ale gospodăriilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie, din comunităţile sursă din mediul rural ...................................................................................................330 Locuirea........................................................................................................................................332 Consumul în gospodăriile cu copii..................................................................................................334 Educaţia copiilor............................................................................................................................334 Disciplinarea copiilor .....................................................................................................................336 Alte situaţii de risc în gospodăriile cu copii separaţi .......................................................................337 3.4.3.2 Suportul acordat gospodăriilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural ...................................................................................................338 Acordarea de sprijin financiar gospodăriilor în nevoie....................................................................338 Interacţiunea cu asistentul social/ lucrătorul social SPAS ...............................................................340 3.4.3.3 Şansele de reintegrare ale copiilor separaţi de părinţi din comunităţile sursă din mediul rural 347 4 Concluzii generale ...............................................................................................................................358 Referinţe......................................................................................................................................................372 12 Lista de Casete.............................................................................................................................................379 Lista de Casete din Anexa 6..........................................................................................................................379 Lista de Figuri...............................................................................................................................................380 Lista de Figuri din Anexa 6 ...........................................................................................................................385 Lista de Infografice ......................................................................................................................................386 Lista de Hărţi................................................................................................................................................386 Lista de Tabele.............................................................................................................................................386 Lista de Tabele din Anexa 6..........................................................................................................................389 Anexe ..........................................................................................................................................................396 Anexa 1. Anchetă în rândul gospodăriilor din comunităţile sursă din zonele rurale.................................396 A 1.1. Metodologie ..............................................................................................................................396 A 1.2. Chestionar pentru gospodăriile din comunităţile rurale sursă......................................................397 A 1.3. Chestionar pentru asistenţii sociali din comunităţile rurale sursă ................................................416 Anexa 2. Cinci studii de caz din comunităţi sursă din zona urbană...........................................................427 Anexa 2.1. Ghid interviu cu părinţii.......................................................................................................427 Anexa 2.2. Ghid interviu cu profesioniştii..............................................................................................430 Anexa 2.3. Ghid interviu cu reprezentanţii ONG-urilor ..........................................................................433 Anexa 3. Ancheta dosarelor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie a copilului ........................................435 A 3.1. Metodologie ..............................................................................................................................435 A 3.2. Fişă privind copiii din sistemul de protecţie a copilului ................................................................438 A 3.3. Fişă privind adopţia ....................................................................................................................461 Anexa 4. Focus grupuri ............................................................................................................................468 A 4.1. Ghid pentru focus grupurile cu furnizorii de servicii pentru protecţia copilului ............................468 A 4.2. Ghid pentru focus grupurile cu copiii din sistemul de protecţie a copilului...................................472 Anexa 5. Anchetă în rândul managerilor de caz .......................................................................................474 Anexa 6. Informaţii statistice...................................................................................................................487 13 14 Context general al politicilor 15 1Context general al politicilor În contextul elaborării Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) face demersuri pentru revizuirea şi ajustarea politicilor de promovare a bunăstării copiilor şi a familiilor lor, acordând o atenţie specială copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau expuşi riscului de a fi separaţi de familie. MMFPSPV a cerut sprijinul Băncii Mondiale pentru elaborarea proiectului de Strategie naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei şi a unui Plan de acţiune pentru perioada 2015-2020, solicitând împreună cu ANPDCA asistenţă tehnică din partea UNICEF pentru culegerea informaţiilor referitoare la sistemul de protecţie a copilului din România. Analiza acestor date, cu scopul de a îmbunătăţi politicile privitoare la drepturile copilului şi cele de protecţie socială adresate copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau expuşi riscului de a fi separaţi de familie, a fost realizată de echipa Băncii Mondiale. 1.1. Problema: copiii şi tinerii la risc crescut de sărăcie 9 România are aproape 3,8 milioane de copii sub 18 ani, care trăiesc în 3,2 milioane de gospodării. După anul 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, până în 2015, în mod constant, copiii și tinerii au avut, de departe, cel mai crescut risc de sărăcie dintre toate grupele de vârstă (Tabel 1). Tabel 1: Rata sărăciei relative, în funcţie de vârstă, 2007-2015 (%) 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 0-17 ani 33,0 33,3 31,9 32,1 33,0 33,3 34,7 39,3 38,1 18-24 ani 21,7 21,9 23,3 24,9 29,2 29,3 30,1 33,8 34,9 25-49 ani 21,0 20,7 20,4 20,8 22,1 23,3 22,6 24,0 23,9 50-64 ani 19,4 17,1 15,7 14,6 15,3 16,3 16,4 18,1 17,4 65 de ani și peste 29,4 26,5 21,4 17,6 14,8 14,4 14,5 15,7 19,3 Populaţia totală 24,6 23,6 22,1 21,6 22,3 22,9 23,0 25,1 25,4 Sursa: Eurostat. Notă: Ponderea persoanelor cu un venit disponibil anual (după trasferuri sociale) mai mic de 60% din venitul median, raportat la numărul de adulţi echivalenţi (indicator AROP – at risk-of-poverty). 9 Majoritatea copiilor provin din familii nucleare (58% dintre gospodăriile cu copii) sau gospodării multigeneraŃionale, incluzând bunici şi/sau alte rude, cu sau fără părinŃi (36%). AlŃi copii trăiesc în familii monoparentale, care reprezintă aproape 6% din totalul gospodăriilor cu copii. (Date INS la 1 ianuarie 2012) 16 Astfel, peste 38% dintre copiii de 0-17 ani din România trăiesc în sărăcie, faţă de circa 20% la nivelul UE-15, în 2015 (date Eurostat). Mai mult, rata sărăciei a crescut de-a lungul perioadei 2007-2015 (Tabel 1), iar această tendinţă a fost înregistrată doar la nivelul copiilor și tinerilor (18-24 ani) și în mult mai mică măsură sau deloc pentru celelalte categorii de vârstă. În mediul rural, unu din doi copii trăieşte în sărăcie. În 2012, aproximativ 53% dintre copiii din mediul rural erau afectaţi de sărăcie, rata diminuându-se până la 17% în cazul copiilor din mediul urban. Dată fiind această discrepanţă majoră, în condiţiile unei distribuţii aproximativ egale a copiilor în mediul urban şi cel rural, peste 74% dintre copiii săraci locuiesc în mediul rural. Alarmant este faptul că sărăcia monetară, cuplată cu lipsa accesului la serviciile sociale de bază (inclusiv de sănătate şi educaţionale) şi cu o piaţă a muncii ineficientă, creşte riscul ca aceşti copii să se confrunte cu sărăcie persistentă şi când vor deveni adulţi. Figura 1: Rata sărăciei relative în cazul copiilor (0-17 ani) şi al tinerilor (18-24 ani), în funcţie de mediul de rezidenţă, 2012 (%) 52.6 47.1 34 31.4 17 18.4 Copii Tineri Urban* Rural** Total Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC din 2012. Notă: *Rural = zone slab populate. **Urban = zone dens populate şi zone intermediare. Sărăcia copiilor din România este predominant persistentă și acompaniată de lipsuri materiale severe. Astfel, rata sărăciei persistente (de-a lungul a 3-4 ani) este de aproape 30% în rândul copiilor, procent ce plasează România pe primul loc între ţările UE, în mod constant după anul 2010. De asemenea, o pondere de 29% dintre copiii din România trăiesc în gospodării afectate de deprivare multiplă severă (date Eurostat, 2014).10 Mai îngrijorător este că cercetări anterioare centrate pe copil, realizate de echipe de independente,11 au arătat că aproape 72-78% dintre copiii din România suferă de lipsuri severe chiar și în acoperirea nevoilor de bază,12 un procent mult mai ridicat decât în toate celelalte state europene (a se vedea şi Figura 2). Studiul de fundamentare 13 realizat de Banca Mondială în scopul elaborării Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 a arătat faptul că tipul de gospodărie cu cea mai mare probabilitate de a se confrunta cu lipsuri materiale severe este cel format din doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii. Practic, membrii unei astfel de gospodării (96%) nu îşi permit o vacanţă de o săptămână departe de casă şi, în plus, aproape jumătate nu îşi permit nici acoperirea cheltuielilor neprevăzute, o masă pe bază de carne o 10 Indicatorul adoptat de Comitetul pentru protecŃie socială (comitet consultativ pentru politici al UE adresat miniştrilor din domeniul ocupării forŃei de muncă şi afacerilor sociale din cadrul Consiliului pentru Ocuparea ForŃei de Muncă şi Afaceri Sociale) măsoară procentul populaŃiei care întruneşte cel puŃin patru dintre următoarele nouă criterii: (1) nu îşi permit să plătească chiria, ratele la împrumuturi sau facturile la utilităŃi; (2) nu îşi permit să îşi menŃină locuinŃa încălzită adecvat; (3) se confruntă cu cheltuieli neaşteptate; (4) nu-şi pot permite să consume carne sau alte proteine în mod frecvent; (5) nu îşi permit să plece în vacanŃe; (6) nu îşi permit să cumpere un televizor; (7) nu au maşină de spălat; (8) nu au autoturism; şi (9) nu au telefon. Indicatorul face distincŃia între persoanele care nu îşi permit un anumit articol sau serviciu şi cele care nu au acest articol/ serviciu din alte motive, de pildă, pentru că nu şi-l doresc sau nu au nevoie de el. 11 UNICEF Innocenti Research Centre (2012), Comisia Europeană (2012) şi Frazer şi Marlier (2014). 12 Această categorie de copii nu beneficiază (din cauza banilor insuficienŃi): într-o măsură extrem de mare, de jocuri de interior, echipamente pentru activităŃi în aer liber şi excursii şi evenimente şcolare contra cost; într-o măsură foarte mare, de cărŃi pentru copii şi un autoturism în familie; într-o mare măsură, de fructe şi legume proaspete, precum şi de o masă zilnică pe bază de carne sau peşte, petreceri, posibilitatea de a-şi invita prietenii acasă din când în când, activităŃi recreative regulate (sport, organizaŃii pentru copii şi tineret etc.), îmbrăcăminte nouă şi două perechi bune de pantofi, un calculator şi Internet, precum şi un birou/ spaŃiu adecvat pentru teme. 13 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015) folosind datele EU-SILC din 2012. 17 dată la două zile, evitarea restanţelor şi o maşină. De asemenea, alte două tipuri de gospodării – monoparentale şi cele formate din trei adulţi şi cel puţin un copil – au dificultăţi serioase în evitarea lipsurilor materiale. Figura 2: Ponderea copiilor şi a adulţilor care nu îşi permit diverse activităţi (%) Vacanţă departe de casă cel puţin o săptămână pe 58 86 an 67 Participare în excursii sau evenimente extrașcolare 41 72 (care costă bani) Copii (0-17 ani) 51 Invitarea unor prieteni acasă pentru a lua masa 32 51 sau a se juca, din când în cand 39 Petreceri/ sărbătoriri la ocazii speciale (ziua de 26 51 naștere, ziua de nume, sărbători religioase etc.) 35 Participare regulată în activităţi de timp liber (înot, 58 80 cântatul la un instrument etc.) 65 Adulţi 18+ ani Participare regulată în activităţi recreative, precum 50 69 sport, cinema, concerte 54 Întâlniri de prietenii sau familia (rudele) pentru a 47 69 lua masa/a socializa, cel puţin o dată pe lună 51 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Total Săraci Non-săraci Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC din 2012, în cazul adulţilor, şi datele EU-SILC din 2009, în cazul copiilor. Gospodăriile cu mulţi copii sunt, de asemenea, mai predispuse la sărăcie. Cu cât este mai mare numărul de copii, cu atât este mai ridicată şi incidenţa sărăciei, atât în mediul rural, cât şi în cel urban (Tabel 2). Astfel, din totalul copiilor de la nivel naţional, cei aproximativ 20% care locuiesc în gospodării cu trei sau mai mulţi copii prezintă un risc al sărăciei de 57% - cea mai mare valoare (peste 65%) fiind înregistrată în zonele (rurale) slab populate. Tabel 2: Rata sărăciei gospodăriilor, în funcţie de numărul de copii, 2012 (%) Gospodării cu… Total Urban* Rural** 0 copii 16.5 8.2 29.0 1 copil 22.6 12.3 41.8 2 copii 33.8 16.1 52.0 3 sau mai mulţi copii 56.6 39.2 65.2 Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC din 2012. Notă: *Rural = zone slab populate. **Urban = zone dens populate şi zone intermediare. Tinerii prezintă a doua cea mai ridicată rată a sărăciei, fiind în același timp principala categorie afectată de criza economică. În 2015, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani se confruntau cu o rată a sărăciei foarte ridicată (aproape 35%),14 apropiată de riscul crescut de sărăcie înregistrat în rândul copiilor. Îngrijorător este faptul că, în cazul tinerilor, rata de sărăcie a crescut semnificativ de-a lungul timpului. Astfel, între 2007 şi 2015, 14 Aceleaşi concluzii sunt valabile şi pentru grupa de vârstă 16-26 de ani. 18 rata de sărăcie a tinerilor de 18-24 de ani, a crescut cu peste 13 puncte procentuale, faţă de creşterea de circa 5 puncte procentuale, în cazul copiilor, respectiv sub 1 punct procentual la nivelul populaţiei totale (Tabel 1). Cel mai probabil, această creştere a fost cauzată de accentuarea vulnerabilităţii tinerilor pe piaţa muncii, mai ales în perioada de criză economică. În România, încă, un număr prea mare de copii continuă să fie separaţi de familiile lor naturale sau supuşi diverselor forme de violenţă ori excluziune socială. România face deja parte din grupul de ţări care au interzis violenţa asupra copilului, adică orice pedepse fizice sau tratamente umilitoare sau degradante asupra copiilor, în cadrul legislaţiei din 2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului. Cu toate acestea, autorităţile guvernamentale au recunoscut că în condiţiile în care legislaţia nu este pusă în aplicare în mod susţinut şi eficient, impactul acesteia va fi limitat, iar copiii (mai ales cei din grupurile vulnerabile) sunt în continuare expuşi, în mod frecvent, la diverse forme de violenţă, atât în familie, cât şi la şcoală. Din punct de vedere al statisticilor, se ştie că violenţa împotriva copiilor rămâne, în mare parte, un fenomen invizibil. Cele mai recente statistici şi dovezi empirice arată totuşi că violenţa raportată este în creştere, la toate nivelurile. În contextul diferitelor campanii de sensibilizare derulate la nivel naţional, precum şi al accesului sporit la un flux tot mai mare şi divers de informaţii, unele forme de violenţă sunt raportate tot mai frecvent, în timp ce altele sunt trecute cu vederea sau sunt acceptate ca manifestări fireşti, deşi se ştie că o formă de violenţă poate genera alte manifestări de violenţă. În 2015, peste 13.500 de cazuri cu diverse forme de abuz, neglijare şi exploatare (în creştere faţă de 2010 cu 11.232 cazuri), au fost înregistrate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). Dintre cazurile raportate, marea majoritate au fost cazuri de abuz emoţional (1.740) şi neglijare (9.625). Numărul de cazuri raportate de abuz fizic s-au ridicat la 1.164. În cazurile de abuz şi neglijare emoţională, victimele sunt în mare parte copii cu vârste cuprinse între 0-9 ani (7.698 copii). Doar 4.403 de copii cu vârste cuprinse între 10-17 ani sunt victime ale abuzului şi neglijare emoţională. De asemenea, şi foarte important, datele ANPDCA arată că cele mai multe cazuri de violenţă asupra copilului se întâmplă în mediul familial (12.616 dintr-un total de 13.546). În încheiere, sunt încă necesare eforturi susţinute pentru a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi decidenţilor cu privire la faptul că toleranţa zero faţă de orice formă de violenţă trebuie să devină din prioritate la nivelul politicilor un mod de viaţă, de convieţuire, de îngrijire şi creştere a copiilor, căci există puţine sau nu există date privind abuzurile care nu lasă urme sau cicatrici, altele decât cele imprimate pe inima şi mintea unui copil. 19 Răspunsul nsul politicilor 1.2. Răspuns În 2013, Comisia Europeană (CE) a recomandat15 tuturor statelor membre să elaboreze şi să implementeze politici pentru reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale a copiilor, în baza unor strategii multidimensionale care vizează asigurarea bunăstării copiilor alături de promovarea şanselor egale, astfel încât toţi copiii să îşi poată atinge potenţialul maxim. În acest scop, CE recomandă menţinerea unui echilibru adecvat între politicile universale, menite să promoveze bunăstarea tuturor copiilor, şi abordările ţintite, menite să îi sprijine pe cei mai dezavantajaţi, cu accent pe copiii care prezintă un risc crescut din cauza unor dezavantaje multiple, precum copiii cu nevoi speciale sau dizabilităţi, copiii ce beneficiază de îngrijire alternativă, copiii de etnie romă şi cei din gospodăriile cu venituri mici. Aceste strategii de promovare a bunăstării copiilor necesită investiţii susţinute care să asigure continuitatea politicilor şi o planificare pe termen lung, având la bază evaluări ale modului în care reformele politicilor afectează persoanele cele mai dezavantajate şi incluzând demersuri pentru reducerea posibilelor efecte negative. În conformitate cu aceste recomandări, România a elaborat Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea 16 drepturilor copilului 2014-2020, care urmăreşte să promoveze investiţia în dezvoltarea şi bunăstarea copiilor, să asigure respectarea drepturilor copilului, acoperirea nevoilor copiilor şi accesul universal la servicii. Această strategie naţională a fost concepută cu scopul de a acţiona ca un catalizator pentru implementarea la nivel naţional a principiilor prevăzute în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.17 În acelaşi timp, are la bază o abordare integrată şi holistică care permite crearea unor sinergii şi legături coerente cu Programul Naţional de Reformă şi cu alte documente strategice naţionale pentru următorii cinci ani, mai ales cu cele din domeniul protecţiei sociale, al educaţiei şi al sănătăţii. În concordanţă cu ţintele naţionale privind reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale stabilite în Strategia Europa 2020, România a elaborat Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015- 2020.18 Potrivit acestei strategii, Guvernul României se angajează să implementeze până în 2020 un set de politici şi programe cu scopul de: (a) a scădea cu cel puţin 580.000 numărul persoanelor afectate de sărăcie monetară până în 2020, comparativ cu 2008, (b) a întrerupe cercul vicios intergeneraţional al sărăciei, (c) a preveni reapariţia sărăciei şi a excluziunii sociale şi (d) a asigura acces egal la asistenţă socială, transferuri monetare şi servicii, în vederea creşterii coeziunii sociale. Copiii care cresc în gospodării sărace se vor confrunta pe viitor cu un risc de sărăcie mai ridicat. Pentru a întrerupe acest cerc vicios intergeneraţional al sărăciei, guvernul trebuie să adopte programe care să vizeze concomitent sărăcia copiilor şi cea a adulţilor dintr-o gospodărie. Diferitele dimensiuni ale excluziunii sunt, în general, interconectate şi perpetuate de la o generaţie la alta, îndeosebi în cazul persoanelor care trăiesc în sărăcie persistentă şi în cazul populaţiei rome. Cercul vicios intergeneraţional al excluziunii se perpetuează atunci când nivelul scăzut de educaţie şi sănătatea precară ale adulţilor se transmit copiilor şi ajung în viitor să limiteze serios şansele acestora de a accede pe piaţa muncii. Întreruperea cercului vicios intergeneraţional al sărăciei şi excluziunii va necesita intervenţii ţintite pentru a elimina cauzele multiple ale inegalităţii. 15 Pachetul de investiŃii sociale al Comisiei Europene şi Recomandarea acesteia privind „InvestiŃia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării", februarie 2013, precum şi Comunicarea Comisiei privind „EducaŃia şi îngrijirea copiilor preşcolari: să oferim tuturor copiilor noştri cea mai bună pregătire pentru lumea de mâine”, februarie 2011. Strategia Consiliului Europei privind drepturile copilului 2012-2015 reprezintă un alt reper important, care oferă statelor membre îndrumare şi sprijin pentru realizarea politicilor de protecŃie a copilului. 16 Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2014. 17 ONU (1989). 18 Hotărârea Guvernului nr. 383/27 mai 2015. 20 Ca răspuns la problema riscului de sărăcie ce atinge un nivel disproporţionat de ridicat în rândul copiilor şi al tinerilor, ambele strategii naţionale menţionate anterior au stabilit ca prioritate majoră pentru perioada următoare dezvoltarea serviciilor sociale (creşterea gradului de acoperire, accesul şi calitatea). Acordarea de ajutoare financiare familiilor celor mai vulnerabile reprezintă un demers necesar, dar nu suficient. Este nevoie şi de o reorientare către prevenirea separării copilului de familie. Acest lucru se poate realiza doar prin dezvoltarea serviciilor ce oferă sprijin familiilor şi acordă acces sporit la asistenţă medicală, educaţie, locuri de muncă, locuinţe adecvate şi la alte servicii publice. În acest scop, ar trebui create servicii integrate care să asigure armonizarea şi alinierea diferitelor programe şi intervenţii cu ajutorul unor asistenţi sociali şi al altor lucrători/ profesionişti abilitaţi şi bine pregătiţi, atât în plan individual, cât şi la nivel comunitar, precum şi alocarea bugetară care să facă posibilă implementarea acestor servicii. Realizarea unor reforme atât de complexe depinde de capacitatea de a coordona diferiţii actori publici şi privaţi, precum şi autorităţile centrale şi locale, dar şi de capacitatea de a identifica şi voinţa de a aloca fonduri adecvate pentru acoperirea costurilor implicate de aceste reforme. Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 promovează următoarele intervenţii cheie în domeniul serviciilor sociale: Asigurarea disponibilităţii fondurilor publice pentru dezvoltarea serviciilor sociale, în paralel cu finanţările de la Uniunea Europeană. (Iniţiativa cheie nr. 3) Consolidarea şi îmbunătăţirea asistenţei sociale la nivel comunitar prin: (i) dezvoltarea unui pachet minim de intervenţii, prevăzut ca o responsabilitate obligatorie pentru fiecare autoritate locală; (ii) finanţarea de la bugetul de stat a unui program naţional – Programul Social Oportunitate şi Responsabilitate (SPOR) – prin care să se asigure, în fiecare localitate, cel puţin un salariat cu normă întreagă care desfăşoară activităţi de asistenţă socială, are prevăzute în fişa postului sarcini legate de munca de teren şi lucrează „unu la unu” cu persoanele aflate în situaţii vulnerabile şi familiile lor, precum şi furnizarea pachetului minim de intervenţii; (iii) finanţarea de la bugetul de stat a unui program naţional privind formarea profesională a personalului din domeniul asistenţei sociale şi dezvoltarea unor metodologii, ghiduri şi instrumente care să consolideze implementarea managementului de caz în cadrul SPAS, în special în mediul rural şi oraşele mici; (iv) crearea unui sistem solid de monitorizare şi evaluare a serviciilor de asistenţă socială la nivel comunitar. Crearea, în cadrul aceluiaşi program SPOR, a unor echipe comunitare de intervenţie integrată, pentru furnizarea serviciilor sociale (educaţie, ocupare, sănătate, protecţie socială şi alte servicii publice) şi implementarea programelor de intermediere socială şi facilitare la nivel local, în special în comunităţile sărace şi marginalizate, din mediul rural şi urban, în comunităţile de romi şi neromi prin: (i) elaborarea unor metodologii, protocoale şi proceduri de lucru clare pentru lucrătorii comunitari şi (ii) înfiinţarea, în zonele marginalizate extinse, a unor centre comunitare multifuncţionale care să acorde servicii integrate în principal, dar nu numai, familiilor afectate de sărăcie extremă. (Iniţiativa cheie nr. 5) Consolidarea serviciilor sociale de protecţie a copilului prin: (i) crearea şi dezvoltarea capacităţii serviciilor preventive şi de sprijin din cadrul comunităţii, (ii) regândirea modalităţilor şi a mijloacelor (inclusiv a prestaţiilor financiare) de acordare a sprijinului familial în vederea prevenirii separării copilului de familie şi (iii) revizuirea actualelor servicii de protecţie a copilului cu scopul de a îmbunătăţi calitatea îngrijirilor acordate şi de a reduce durata de şedere în sistemul de protecţie a copilului la un minim necesar. Dezvoltarea serviciilor sociale adresate categoriilor vulnerabile prin: (i) creşterea finanţării serviciilor sociale şi îmbunătăţirea procedurilor de subcontractare a acestora către furnizorii neguvernamentali şi privaţi şi (ii) întărirea rolului Direcţiilor Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) de planificare strategică, coordonare metodologică şi sprijinire a SPAS la nivel comunitar, precum şi a celui de monitorizare şi evaluare a furnizorilor de servicii de la nivel judeţean. 21 Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 vizează serviciile sociale adresate copiilor şi familiilor acestora: Obiectivul general nr. 1: Îmbunătăţirea accesului copiilor la servicii de calitate Obiective Creşterea gradului de acoperire a serviciilor la nivel local specifice: Creşterea calităţii serviciilor furnizate copiilor Creşterea capacităţii beneficiarilor de a accesa şi utiliza serviciile destinate copilului şi familiei Întărirea capacităţii de monitorizare şi evaluare a drepturilor copilului şi a situaţiei sociale a acestuia Obiectivul general nr. 2: Respectarea drepturilor şi promovarea incluziunii sociale a copiilor aflaţi în situaţiile cele mai vulnerabile Obiective Asigurarea unui minim de resurse pentru copii, în cadrul unui program naţional anti-sărăcie, cu specifice: accent deosebit pe copii Reducerea decalajelor existente între copiii din mediul rural şi cei din mediul urban Eliminarea barierelor de atitudine şi mediu ce împiedică reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor cu dizabilităţi Reducerea decalajului de oportunităţi dintre copiii romi şi cei neromi Continuarea tranziţiei de la îngrijirea instituţionalizată a copiilor la îngrijirea comunitară Reducerea fenomenului reprezentat de copiii străzii Încurajarea reintegrării sociale şi familiale a copiilor aflaţi în conflict cu legea şi prevenirea recidivei Reducerea influenţei factorilor de risc şi creşterea influenţei factorilor de protecţie în ceea ce priveşte consumul de droguri şi alte substanţe nocive în rândul copiilor Oferirea de sprijin adecvat copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor în grija cărora se află Promovarea unui stil de viaţă sănătos în rândul adolescenţilor Obiectivul general nr. 3: Prevenirea şi combaterea oricăror forme de violenţă Obiective Promovarea non-violenţei şi implementarea unor acţiuni de sensibilizare specifice: Reducerea violenţei în rândul copiilor Obiectivul general nr. 4: Încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc Obiective Dezvoltarea mecanismelor care să asigure participarea copiilor specifice: Astfel, două dintre cele patru obiective generale ale Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 urmăresc consolidarea serviciilor sociale adresate copiilor: Obiectivul general nr. 1 stabileşte o serie de priorităţi pentru crearea şi întărirea capacităţii serviciilor de prevenire şi de sprijin din cadrul comunităţii – una dintre principalele responsabilităţi ale autorităţilor publice locale, vizând totodată prevenirea separării copiilor de familie şi, implicit, a noilor intrări în sistemul de protecţie specială. De asemenea, pune accent pe creşterea sprijinului acordat familiei în rolul acesteia de a oferi îngrijire copilului şi asistarea familiilor pentru a dobândi competenţe parentale într-un mod 19 nestigmatizant , regândind astfel modalităţile şi mijloacele de acordare a sprijinului familial în vederea prevenirii separării copilului de familie. Obiectivul general nr. 2 vizează, în mod special, copiii lipsiţi de ocrotire părintească care beneficiază de servicii de protecţie specială, precum şi copiii ce trăiesc în sărăcie, copiii romi, copiii cu dizabilităţi şi alţi copii aflaţi în situaţii de dificultate. 19 În concordanŃă cu Recomandarea CE privind „InvestiŃia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării". 22 Analiza sistemului de protecŃie a copilului Cercetarea 23 2 Analiza sistemului de protecŃie a copilului: Cercetarea Asistenţa tehnică oferită de Banca Mondială şi UNICEF susţine eforturile ANPDCA şi MMFPSPV de a identifica demersurile prioritare ce trebuie întreprinse pentru a asigura evoluţia reformelor în sensul creării unui sistem bun de protecţie a copilului. Caseta 1: Principiile unui sistem bun de protecţie a copilului (1) Sistemul trebuie să fie centrat pe copil: orice persoană implicată în domeniul protecţiei copilului ar trebui să plaseze copilul în centrul activităţilor sale şi să recunoască faptul că tinerii şi copiii au drepturi, inclusiv dreptul de a participa la luarea deciziilor ce îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate. (2) Familia reprezintă, de obicei, cel mai bun cadru în care pot creşte copiii şi tinerii, însă câteodată trebuie luate unele decizii dificile pentru a păstra echilibrul între dreptul copilului de a fi alături de familia lui naturală şi dreptul său la protecţie împotriva abuzului şi neglijării. (3) Sprijinirea familiilor şi a copiilor implică lucrul direct cu aceştia şi, prin urmare, calitatea relaţiei dintre copil şi familie, pe de-o parte, şi profesionişti, pe de alta, are un impact direct asupra eficacităţii ajutorului acordat. (4) Ajutorul acordat din timp este cel mai indicat în cazul copiilor: reduce la minim durata experienţelor negative şi asigură rezultate mai bune în beneficiul copiilor. (5) Nevoile şi situaţia copiilor diferă de la caz la caz, aşadar sistemul trebuie să ofere răspunsuri la fel de variate. (6) O bună practică profesională presupune cunoaşterea ultimelor teorii şi cercetări. (7) Nesiguranţa şi riscul fac parte din activităţile ce vizează protecţia copilului: managementul riscurilor poate doar să reducă riscurile, nu să le şi elimine. (8) Succesul sistemelor de protecţie a copilului, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, se măsoară prin cât de eficace este ajutorul efectiv de care beneficiază copiii. Sursa: Munro (2011a: 23). În cadrul asistenţei tehnice acordate, în perioada noiembrie 2014-august 2015 s-a realizat o amplă cercetare. Studiul referitor la Analiza şi reorganizarea sistemului de protecţie a copilului din România este fondat pe date cantitative şi calitative, care permit realizarea unei analize aprofundate a bunăstării copiilor şi familiilor lor, cu 24 accent pe copiii lipsiţi de ocrotire părintească sau expuşi riscului de separare de familie. Capitolul de faţă prezintă metodologia de cercetare, elaborată de Banca Mondială şi UNICEF, luând în considerare feedback-ul oferit de ANPDCA şi MMFPSPV. În acest volum, sistemul de protecţie a copilului reprezintă ansamblul de servicii ce au ca scop promovarea şi protecţia drepturilor copilului, organizate la diverse nivele (local, judeţean şi national). Sistemul de protecţie specială reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora. Obiectivele şi rezultatele 2.1. Obiectivele rezultatele aşteptate Scop: Analiza situaţiei actuale a sistemului de protecţie a copilului din România în vederea identificării unor priorităţi care să permită creşterea calităţii, eficacităţii şi eficienţei serviciilor publice de protecţie specială, în cadrul procesului de operaţionalizare a Strategiei naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului 2014-2020 şi a Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, vizând: (a) tranziţia de la îngrijirea instituţională la serviciile din cadrul comunităţii şi (b) stabilirea unor soluţii sustenabile în cazul copiilor separaţi de părinţi. În concordanţă cu terminologia Grupului European de Experţi în tranziţia de la îngrijirea instituţională la cea din cadrul comunităţii, în prezentul studiu, termenul „servicii din cadrul comunităţii" sau „îngrijirea din cadrul comunităţii" se referă la serviciile care dau copiilor posibilitatea de a creşte într-un mediu familial, ca alternativă la instituţii. „Include serviciile generale, cum ar fi cele ce vizează locuinţele, asistenţa medicală, educaţia, ocuparea forţei de muncă, cultura şi timpul liber, care ar trebui să fie accesibile oricăror persoane, indiferent de natura dizabilităţii sau de gradul de sprijin de care au nevoie. De asemenea, se referă la serviciile specializate, precum asistenţă personală pentru persoanele cu dizabilităţi, servicii de respiro şi altele. În plus, termenul include îngrijirea copilului în familie sau îngrijirea de tip familial, inclusiv cea în familii substitutive, şi măsuri preventive în sensul intervenţiilor precoce şi al sprijinului familial".20 Obiective: Îmbunătăţirea modului de informare şi de diagnosticare a actualului sistem de protecţie a copilului în România, cu accent special pe copiii lipsiţi de ocrotire părintească sau expuşi riscului de separare de familie. Universul cercetării: Studiul vizează copiii din sistemul de protecţie a copilului şi cei expuşi riscului de separare de familie. Rezultate aşteptate: Analiza cauzelor de separare a copiilor de familiile lor, cartografierea şi examinarea „comunităţilor sursă" (rurale şi urbane) din care provin, în mod disproporţionat, mai mulţi copii incluşi în sistemul de protecţie specială; Analiza situaţiei copiilor beneficiari ai serviciilor de protecţie specială cu accent deosebit pe serviciile de tip rezidenţial şi plasamentul la membrii familiei extinse; Lista cu acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a creşte calitatea, eficacitatea şi eficienţa serviciilor de protecţie a copilului, ce urmează a fi dezbătute cu partenerii din cadrul autorităţilor centrale şi locale pentru identificarea unor demersuri prioritare care să asigure evoluţia reformei sistemului de protecţie a copilului. 20 EEG (2016) Terminologie privind dezinstituţionalizarea. 25 Şanse egale şi echitate: Toate activităţile proiectului au fost concepute şi implementate în aşa fel încât să ofere beneficii în egală măsură fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor. Personalul şi experţii din cadrul proiectului au beneficiat de tratament egal, indiferent de sex, etnie sau alte caracteristici. 2.2. Abordarea şi întrebările de cercetare Abordarea studiului se încadrează în viziunea ANPDCA cu privire la noul val de reforme, ilustrată în figura de mai jos. Figura 3: Viziunea ANPDCA cu privire la noul val de reforme adresate sistemului de protecţie a copilului IEŞIREA DIN SISTEMUL DE ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN ÎN CADRUL SISTEMULUI DE PROTECȚIE PROTECȚIE SISTEMUL DE PROTECȚIE ADOPȚIE Sistemul Sistemul de de protec? protecţie specială ie special? REINTEGRARE ÎN FAMILIE Principiu director: Interesul superior al copilului este întotdeauna pe primul loc Principalii piloni ai noului val de reforme: Mai puţini copii care ajung Copiii ar trebui să rămână în sistem doar ca o Copiii părăsesc sistemul cu în sistem: soluţie temporară: soluţii sustenabile pe termen lung: Reducerea numărului Reorganizarea actualelor servicii de protecţie copiilor care intră în sistem a copilului în vederea creşterii calităţii Iniţierea unei reforme mai prin îmbunătăţirea îngrijirilor acordate şi a reducerii duratei sistematice, incluzând activităţii de prevenire în şederii în sistemul de protecţie la un minim procese şi servicii mai urma dezvoltării serviciilor necesar. Consolidarea monitorizării şi potrivite care să asigure comunitare integrate promovarea dezinstituţionalizării prin alternative adecvate de adresate copiilor îmbunătăţirea şi dezvoltarea alternativelor de îngrijire, inclusiv posibile vulnerabili şi familiilor lor. îngrijire în familie sau de tip familial. soluţii permanente sau pe termen lung. Sursa: Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, 2014. 26 Astfel, studiul oferă date pentru un nou val de reforme vizând construirea unui sistem bun de protecţie a copilului, centrat pe drepturile copilului şi care promovează interesul superior al copilului. Potrivit recomandărilor studiului UNICEF din 2010 pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, aceasta ar putea include şi soluţii „permanente"21 în cazul copiilor din serviciile de protecţie specială, însemnând stabilirea unor legături familiale şi a unor opţiuni de plasament pentru copil cu scopul de a-i oferi un angajament pe viaţă, îngrijiri continue, sentimentul apartenenţei şi un statut legal şi social, dincolo de plasamentul temporar la un asistent maternal profesionist. Potrivit abordării studiului, întrebările de cercetare se încadrează în trei categorii care corespund celor trei faze avute în vedere: înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială a copilului, în cadrul sistemului de protecţie specială a copilului şi la ieşirea din acest sistem. ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ Întrebări de cercetare: Care sunt cauzele separării copiilor de familiile lor? În ce măsură sunt înregistrate cauzele22 într-un mod dezagregat pentru a le înţelege şi elimina? Ce s-a făcut la nivel comunitar pentru a elimina riscul separării copilului de familie? În ce măsură au fost realizate intervenţii specifice în funcţie de cauza separării/ vulnerabilităţii? Care este autoritatea responsabilă de luarea deciziei finale cu privire la intrarea în sistemul de protecţie a copilului? În ce măsură diferă aceasta în funcţie de cauza separării/ vulnerabilităţii? În general, care sunt principalele blocaje în ceea ce priveşte eliminarea cauzelor separării copiilor? Analiza include determinanţii referitori la mediul favorizant (adică politici, legi, buget, norme sociale), oferta şi calitatea serviciilor (adică disponibilitatea serviciilor, personal adecvat, accesibilitatea serviciilor, standarde de calitate) şi cerere (adică bariere financiare, culturale, individuale/ familiale). ÎN CADRUL SISTEMULUI DE PROTECȚIE Întrebări de cercetare: Care este profilul copiilor din sistemul de protecţie specială a copilului pe tipuri de servicii, în funcţie de gen, vârstă, etnie, nevoi speciale, judeţul de origine? Care este practica actuală în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea Planului individualizat de protecţie (PIP) pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială? Analiză pe categorii de copii, tipuri de PIP şi judeţe. Ce factori (blocaje) influenţează formularea recomandărilor din PIP? În ce măsură PIP se implementează eficient? Care este durata medie a şederii în sistemul de protecţie a copilului, pe categorii de copii, tipuri de PIP, tipuri de servicii şi judeţe? Care sunt rezultatele implementării PIP în cazul copiilor ce beneficiază de serviciile existente? Analiză pe categorii de copii, tipuri de PIP şi judeţe. LA IEŞIREA DIN SISTEMUL DE PROTECȚIE Întrebări de cercetare: În general, ce împiedică asigurarea unui proces sigur şi sustenabil de părăsire a sistemului de protecţie? Analiza include determinanţii referitori la mediul favorabil (adică politici, legi, buget, norme sociale), oferta şi calitatea serviciilor (adică disponibilitatea serviciilor, personal adecvat, accesibilitatea serviciilor, standarde de calitate) şi cerere (adică bariere financiare, culturale, individuale/ familiale). 21 Better Care Network (2016) Glosar de termeni cheie. 22 La ora actuală, ANPDCA adună date referitoare la cauze prin „fişa trimestrială”, însă se folosesc şi alte instrumente cu titlu demonstrativ sau pentru testare într-o regiune geografică determinată. 27 etoda 2.3. Datele şi metoda Pentru a răspunde la întrebările de cercetare, au fost adunate diverse date cantitative şi calitative, care sunt sintetizate în Figura 4. Studiul de faţă analizează în detaliu aceste date privitoare la copiii beneficiari ai sistemului de protecţie specială din România. CMTIS Sistemul Informatizat de Urmărire şi Monitorizare a Copiilor (CMTIS) reprezintă sistemul informaţional de 23 management al sistemului de protecţie a copilului din România. CMTIS este un sistem de baze de date 24 relaţionale (în MYSQL). Sistemul a fost creat în 2003 şi nu a fost modernizat de atunci. În cadrul CMTIS, baza de date este găzduită pe un server din Bucureşti şi pusă la dispoziţia utilizatorilor printr-o conexiune web. La ora actuală, doar 30 de judeţe sunt conectate la sistem, via VPN. Utilizatorii CMTIS (DGASPC-urile de sector şi 25 de la nivel judeţean) trebuie să deţină cunoştinţe de bază în SQL. Această condiţie a limitat numărul de judeţe care folosesc sistemul în mod activ, deşi conform reglementărilor în vigoare: „directorul general/ executiv al DGASPC de la nivel de judeţ/ sector are obligaţia de a desemna persoanele responsabile cu introducerea datelor despre copiii aflaţi în evidenţa DGASPC în CMTIS”, iar persoanelor desemnate „li se va asigura în mod obligatoriu pregătirea necesară” în acest scop.26 Doar vreo 20 de judeţe utilizează CMTIS în activitatea lor zilnică, în timp ce celelalte DGASPC-uri au creat sisteme TIC alternative (care nu sunt conectate, ci diferă de la un judeţ la altul).27 Potrivit sondajului realizat în rândul managerilor de caz, 26% dintre managerii de caz nu deţin deloc cunoştinţe despre CMTIS şi doar 27% au declarat că au utilizat sistemul în perioada 2010-2015. Judeţele care nu sunt actualmente conectate la CMTIS, nu înregistrează copiii în evidenţa DGASPC în acest sistem informatic. Totodată, pentru DGASPC-urile conectate la CMTIS, nu există un plan structurat de inspecţie pentru verificarea corectitudinii datelor de la nivel local şi a concordanţei dintre acestea şi rapoartele încărcate în CMTIS. Toate acestea au limitat calitatea şi acoperirea datelor CMTIS. Lista judeţelor care au făcut obiectul colectării de date (pornind de la CMTIS) este prezentată în Anexa 6 Tabel 1. Acoperirea teritorială a datelor cantitative este discutată şi mai jos. RECOMANDARE Un sistem informatizat funcţional de urmărire şi monitorizare a copiilor este esenţial pentru asigurarea eficienţei sistemului de protecţie a copilului. Ar trebui ca acest sistem informaţional de management să fie centrat pe copil, să aibă acoperire naţională, să includă proceduri clare în vederea asigurării concordanţei şi corectitudinii datelor de la nivel local şi naţional, să fie disponibil şi prietenos cu utilizatorul astfel încât să devină un instrument folosit zi de zi de către toţi managerii de caz şi profesioniştii ce lucrează cu copiii şi familiile lor şi să fie însoţit de un plan de formare pentru toate tipurile de utilizatori. De asemenea, acest sistem IT ar trebui interconectat la alte baze de date naţionale sau la cele ale altor instituţii. 23 În cadrul ANPDCA, responsabilităŃile legate de TIC sunt atribuite unui număr de doi angajaŃi (unul pe protecŃia copilului şi unul pe adopŃie) care deŃin şi alte responsabilităŃi ce nu au legătură cu TIC. Oficiul Român pentru AdopŃii are un sistem TIC separat, care nu este conectat la CMTIS. CMTIS nu este interconectat la sistemele altor instituŃii. 24 Prin urmare, CMTIS nu are disponibil un cod sursă şi nici un sistem de recuperare în caz de dezastru. 25 Limbaj de programare specific creării, utilizării și gestionării datelor în cadrul unui sistem de baze de date. 26 În prezent, utilizatorii nu au acces la formare structurată cu privire la SQL (sau operaŃiunile CMTIS) şi nu există planuri de extindere a utilizării în judeŃele care nu sunt conectate. Citatul este din Ordin nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie. 27 ANPDCA nu Ńine un registru al diferitelor aplicaŃii informatice folosite de DGASPC-uri la nivel judeŃean. Nu există standarde pentru dezvoltarea unui astfel de software. 28 Figura 4: Datele utilizate în cadrul studiului 85 de interviuri cu asistenţii sociali din cele 60 de comunităţi sursă rurale Extragerea unui eşantion de 873 de (iulie-august 2015) + Identificarea, gospodării ce includ mame ale copiilor 5 studii de caz din comunităţile sursă cartografierea şi analiza aflaţi actualmente în sistemul de protecţie, urbane comunităţilor sursă din 60 de comunităţi sursă rurale. (octombrie 2014) (iulie-august 2015) (aprilie-iunie 2015) CMTIS - Sistemul Informatizat de Urmărire şi Monitorizare a Date cantitative Date calitative Copiilor Extragerea unui eşantion Colectarea datelor din dosarele copiilor, 8 focus grupuri cu profesionişti din de 9.110 de copii din sistemul de protecţie. Eşantionul a fost stratificat pe tipuri de realizată de reprezentanţii DGASPC din toate judeţele. După curăţarea şi validarea datelor, baza de date include 6.493 de cazuri. + sistemul de protecţie a copilului 8 focus grupuri cu copii din sistemul de protecţie a copilului servicii de protecţie a (noiembrie-decembrie 2014) (aprilie-iunie 2015) copilului. Lista cu toţi managerii de caz de Sondaj în rândul a 793 manageri de caz din toate judeţele (din totalul de 1.030 la nivel naţional, furnizată de de la nivelul ţării) ANPDCA (aprilie-iunie 2015) 29 Comunităţi sursă În prima fază, s-a recurs la Sistemul Informatizat de Urmărire şi Monitorizare a Copiilor (CMTIS) pentru a identifica şi analiza „comunităţile sursă" (rurale şi urbane). Prin definiţie, „comunităţile sursă” (rurale şi urbane) sunt zone la nivel de sub-localitate de unde un număr semnificativ mai mare de copii ajung în sistemul de protecţie, prin comparaţie cu alte comunităţi. Zonele de tip sub-localitate se pot referi la un cartier, dar şi la o stradă, la un grup de case şi/sau blocuri, în zonele urbane, şi la un întreg sat, la un cătun sau doar la un grup de case, în mediul rural. „Comunităţile sursă" sunt prezentate în capitolul 3.2.5.3 Caracteristicile cartierului/ comunităţii: Comunităţile sursă. Ulterior, au fost selectate 60 de comunităţi sursă rurale şi cinci comunităţi sursă urbane pentru studii de caz aprofundate. Studiul în comunităţile sursă din mediul rural Dintre toate comunităţile sursă identificate, au fost selectate 60 de comune în care erau disponibile în CMTIS un număr de 1.191 de mame cu unul sau mai mulţi copii în sistemul de protecţie a copilului. La momentul culegerii datelor, în doar 736 de gospodării a fost găsită fie mama (în 455 de cazuri), fie o persoană responsabilă de copil (în 281 de cazuri). Celelalte 455 de adrese nu au fost utilizate pentru că: în 445 cazuri, familiile copiilor din sistem nu mai locuiau în comună; în 8 cazuri, gospodăriile erau în comună însă nu mai includeau nici mama biologică şi nici o persoană care îngrijea de copii; în doar 2 cazuri, mama biologică a fost prezentă în gospodărie şi a refuzat să răspundă intervievatorului. În aceleaşi comunităţi, pe lângă mamele din eşantion, au fost identificate şi intervievate alte 139 de femei cu copii în sistemul de protecţie (137 de cazuri), deşi acestea nu erau înregistrate în CMTIS. Date suplimentare sunt în Anexa 1 (A 1.1). Pe lângă ancheta în gospodării, au fost aplicate 85 de chestionare în rândul asistenţilor sociali sau persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, de la nivelul SPAS, din aceleaşi 60 de comune cu comunităţi sursă. Instrumentele de cercetare pentru studiul realizat în comunităţile sursă rurale au fost create de Banca Mondială în colaborare cu UNICEF, fiind prezentate în Anexele A 1.2 şi A 1.3. Datele au fost colectate de compania Metro Media Transilvania, în perioada iulie-august 2015. Studii de caz în comunităţile sursă din mediul urban Complementar, au fost realizate cinci studii de caz în comunităţi sursă din municipiile Arad, Bacău, Bârlad, Craiova şi Piatra Neamţ. Studiile de caz au inclus cartografierea adreselor de domiciliu a mamelor cu copii în sistemul de protecţie şi un total de 38 de interviuri cu specialişti şi cu părinţi de copii cu risc de separare de familie sau de copii aflaţi în sistemul de protecţie. Datele au fost culese de compania Metro Media Transilvania, în perioada aprilie-iunie 2015. Mai multe detalii sunt incluse în Anexa 2. Analiza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie Studiul de faţă ia în considerare următoarele tipuri de servicii de protecţie specială: (1) Serviciile de tip familial: (1a) Plasamentul la rude de până la gradul IV; (1b) Plasamentul la alte familii/ persoane şi (1c) Plasamentul la asistenţi maternali (AMP). (2) Servicii rezidenţiale: (2a) Apartamente; (2b) Case de tip familial (CTF)28 pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi; (2c) Centre de plasament (CP) grupate în:29 (2c-1) CP-MEN - centre de plasament preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) care pot fi atât de tip vechi/ clasice,30 cât 28 Conform HHC (2012), o casă de tip familial este o unitate rezidenţială organizată pe model familial, cu spaţiu de zi, bucătărie și spaţii igienico-sanitare. 29 Clasificarea fiecărui CP în funcţie de tip a fost realizată de ANPDCA împreună cu DGASPC. 30 Conform HHC (2012), o instituŃie „de tip vechi", „tradiŃională" sau „clasică" se referă la un centru de tip rezidenŃial cu peste 12 copii/ tineri, cu cel puŃin 4 copii/ tineri într-un dormitor, cu unităŃi igienico-sanitare comune pentru rezidenŃii de pe acelaşi palier. 30 şi restructurate/ modulate,31 (2c-2) CP-clasice (fără cele preluate de la MEN) care pot fi pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi, (2c-3) CP-modulate (fără cele preluate de la MEN) care pot fi pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi. (3) Alte servicii, precum centru maternal (CM), centru de primiri în regim de urgenţă (CPRU), tutela, supravegherea specializată, adăposturile de zi şi de noapte sau alte servicii, prin convenţie, sunt considerate în 32 afara universului de cercetare. Din CMTIS a fost extras un eşantion aleator de 9.110 de copii care se află în sistemul de protecţie specială. Pe scurt, pentru a permite o analiză la nivelul tipului de serviciu de protecţie specială, eşantionul a fost creat în aşa fel încât să cuprindă subeşantioane de aproximativ 1.000 de copii selectaţi aleatoriu pentru fiecare tip de serviciu din cele menţionate mai sus. A fost selectat aleatoriu un alt subeşantion de aproximativ 1.000 de copii din comunităţile sursă rurale. În plus, au fost selectate trei grupuri, cu peste 500 de cazuri fiecare, pentru copiii de 0-2 ani, copiii cu dizabilităţi şi copiii pentru care Planul individualizat de protecţie (PIP) avea ca finalitate adopţia. Pe baza datelor din dosarele de caz ale copiilor, s-a completat o fişă pentru fiecare copil (a se vedea Anexa A 3.2). Datele au fost colectate de peste 900 de reprezentanţi ai tuturor DGASPC-urilor din ţară (Anexa A 3.1. Tabel 1), majoritatea inspectori, asistenţi sociali sau consilieri (Anexa A 3.1. Figura 1). O echipă a Băncii Mondiale, formată din Bogdan Corad, Cătălina Iamandi-Cioinaru şi Andreea Trocea, a oferit formare şi sprijin în mod constant. Tabel 3: Fişele copiilor din sistemul de protecţie a copilului din România, pe baza informaţiilor din dosarele de caz Procent „Nu avem acces la arhivă" sau „arhiva este depozitată în mai Fişe valide 71,3 multe locuri/ clădiri” sau Excluse din cauza non-răspunsurilor parţiale 10,9 „arhiva se află într-o altă Servicii în afara universului de cercetare, din care: 2,7 localitate." „Instituţia este în curs de - Tutelă 0,9 renovare sau se mută într-o - Alte servicii 1,9 altă clădire şi nu se găseşte dosarul." Ieşiţi din sistem, din care: 12,9 „Au avut loc inundaţii şi unele - Reintegrare în familie 3,6 dosare au dispărut.” - Adopţie 1,4 - Peste 18 ani 4,8 - Transfer la o instituţie pentru adulţi 0,5 - Detenţie, altele, nemenţionate 2,7 Dosare nedisponibile, din care: 2,0 - Dosare goale (foarte puţine informaţii) 0,3 - Dosare nedisponibile 1,3 - Dosare transferate altor judeţe 0,1 - Dosare ale copiilor decedaţi 0,2 Erori de eşantionare 0,3 Total 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Notă: Alte servicii se referă la centre de primire în regim de urgenţă, centre maternale, adăposturi, centre de zi, altele. 31 Conform HHC (2012), o instituŃie „renovată", „restructurată" sau „modulată" se referă la un centru de tip rezidenŃial cu peste 12 copii/ tineri, organizat pe unităŃi. O unitate cuprinde de obicei: un dormitor, o sufragerie şi o baie. 32 Adică, copiii din eșantion care au beneficiat doar de astfel de servicii nu sunt consideraţi în analiză, ci reprezintă, prin convenţie, „cazuri în afara ariei de interes” (vezi Anexa 6 Tabel 1). 31 Datele au fost colectate în perioada noiembrie-decembrie 2014. După curăţarea şi validarea datelor (realizate de echipa de cercetare), au fost supuse analizei doar 6.493 de fişe (Tabel 3). Celelalte au fost excluse fiindcă nu se încadrau în universul cercetării, pentru că dosarele copiilor nu erau disponibile sau din cauza non- răspunsurilor parţiale aferente unor variabile relevante pentru ponderare. Din Tabelul 3 reiese faptul că, per ansamblu, din cele 9.110 de cazuri selectate, doar 71,3% (sau 6.493) au fişe valide. Erorile de eşantionare au reprezentat sub un procent. Cu toate că eşantionul a fost extras din CMTIS în noiembrie 2014, în jur de 16% dintre cazuri nu s-au încadrat în universul cercetării, fie fiindcă beneficiau de servicii care nu făceau obiectul studiului (centre de primire în regim de urgenţă, adăposturi pentru copiii străzii, centre maternale etc.), fie pentru că nu mai erau în sistem. În plus, cam 2% dintre dosarele copiilor nu au fost disponibile. Aşadar, unul din fiecare 5-6 cazuri înregistrate ca fiind active în CMTIS se referă, de fapt, la un copil care nu se află într-un serviciu de tip rezidenţial sau de tip familial. Prin urmare, calitatea datelor din CMTIS folosit ca şi cadru de eşantionare este destul de limitată. În plus, ponderea fişelor excluse din cauza non-răspunsurilor parţiale a fost ridicată, respectiv 11% din eşantion. Având în vedere formarea şi asistenţa permanentă care a fost furnizată specialiştilor DGASPC care au completat fişele, procentul mare de fişe incomplete se datorează, în principal, faptului că dosarele copiilor se concentrează mai mult pe cerinţele administrative şi mai puţin pe situaţia, condiţiile, părerile, experienţele sau istoricul copiilor. De fapt, sondajul realizat în rândul managerilor de caz arată că dosarele copiilor reprezintă mai degrabă o sarcină administrativă, nu un instrument de lucru. În 73% dintre cazuri, dosarele nu sunt nici măcar disponibile la sediul DGASPC. Dosarele de caz ale copiilor sunt dispersate în mai multe clădiri şi păstrate de diferite persoane, în diverse birouri. Nu există nicio procedură aplicată într-o manieră uniformă cu privire la organizarea, păstrarea sau arhivarea acestor dosare. Prin urmare, managerii de caz au declarat în general că le- a luat, în medie, o zi întreagă de lucru să găsească dosarul unui copil selectat în eşantion. Însă, deşi 70% dintre managerii de caz au declarat că au fost implicaţi în colectarea datelor, datele noastre arată că doar aproximativ 10% dintre fişe au fost completate de un manager de caz/ responsabil de caz (a se vedea Anexa 3, A 3.1. Figura 1 şi A.3.1. Tabel 1).33 Fişele de adopţie Pentru toţi copiii din sistemul de protecţie pentru care Planul individualizat de protecţie (PIP) avea ca finalitate adopţia la momentul cercetării (noiembrie-decembrie 2014), ar fi trebuit completată o fişă privind adopţia (a se vedea Anexa A 3.3). Separarea compartimentelor de protecţie a copilului şi de adopţie în cadrul DGASPC- urilor a dus la o rată de completare a fişelor de adopţie de 90% (vezi capitolul 3.4.2 privind adopţia). Problema a fost cauzată, în principal, de faptul că dosarul unui copil este transferat de la un compartiment la altul, după demararea procedurii de adopţie. Din acest motiv, personalul compartimentului de protecţie a copilului are acces limitat la un astfel de dosar, iar dintre experţii compartimentului de adopţie doar o parte au acceptat să participe la studiu. În total au fost completate 914 fişe de adopţie pentru 913 copii (vezi Anexa A 3.1 Tabel 2).34 În timp ce unii specialişti DGASPC au completat fişele privind adopţia doar pentru copiii care erau în sistem la momentul studiului (noiembrie-decembrie 2014), alţii au completat fişe şi pentru copiii ieşiţi din sistem. Prin urmare, în analiză au intrat 685 de fişe valide (75%), completate pentru copiii care sunt încă în sistemul de protecţie şi au un PIP cu finalitate adopţia. O pondere de 17% dintre fişe au fost excluse din analiză din cauza non- răspunsurilor parţiale din chestionarul general (fişa privind copilul) aferente unor variabile relevante pentru ponderare. Celelalte 83 de fişe (9%) au fost excluse din analiză deoarece au fost completate pentru copii ieşiţi din sistem. 33 Cu toate acestea, ar trebui să menŃionăm faptul că funcŃia specialiştilor DGASPC care completează fişa a fost identificată în baza unei întrebări deschise. Astfel, în unele judeŃe este posibil ca specialiştii care s-au autodeclarat asistenŃi sociali/ inspectori/ consilieri să fie şi manageri de caz/ responsabili de caz nedeclaraŃi. 34 Pentru un copil au fost completate două fișe deoarece a fost reluată procedura de adopţie în urma revocării sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei. 32 La completarea fişelor de adopţie au participat 252 specialişti DGASPC, majoritatea fiind inspector sau consilier/ referent (Anexa A 3.1 Figura 2). Analiza datelor şi principalele constatări sunt prezentate în secţiunea 3.4.2. Adopţia este o soluţie pentru prea puţini. Acoperirea teritorială a datelor cantitative Având în vedere caracteristicile CMTIS discutate anterior, majoritatea datelor incluse în analiza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie a copilului provin din 24 de judeţe. Astfel, 82% din întregul eşantion (9.110 de cazuri) şi 97% din fişele valide (6.493 de cazuri) provin din aceste judeţe, aşa cum arată Anexa 6 Tabel 1. În plus, calitatea datelor variază mult în funcţie de judeţ şi doar opt judeţe au înregistrat un procent al fişelor valide de peste 90%, respectiv Constanţa, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Vâlcea şi Vrancea. Aşa cum era de aşteptat, judeţele care utilizează CMTIS doar ocazional sau deloc prezintă o proporţie foarte redusă a fişelor valide deoarece, în cazul lor, copiii selectaţi în eşantion au o mai mare probabilitate să nu fie în sistem sau să aibă dosare care nu conţin date relevante. Ponderarea şi extinderea datelor din dosarele de caz Datele din dosarele copiilor analizate în acest raport, inclusiv cele din fişele de adopţie, sunt ponderate. Aşa cum am precizat, datele au fost în prealabil curăţate şi validate. Nu au fost realizate imputări pentru non- răspunsuri, acestea fiind considerate relevante cu privire la calitatea informaţiilor din dosarele copiilor, care stau la baza deciziilor privind planul de servicii de prevenire şi planul individualizat de protecţie pentru fiecare copil. Datele sunt ponderate pe baza distribuţiei copiilor din sistemul de protecţie specială la nivel naţional în funcţie de: judeţ, tipul de serviciu de protecţie (conform listei prezentate anterior), categorii de vârstă a copiilor şi copil cu dizabilităţi, respectiv fără dizabilităţi. În baza acestei ponderi au fost stabiliţi coeficienţi de extindere a datelor din eşantion. Astfel, datele prezentate în acest raport sunt reprezentative la nivelul întregii populaţii de copii în sistemul de protecţie specială din România. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la patru zecimale, există uneori mici diferenţe (în jur de 1%) între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele/ figuri şi ceea ce rezultă din însumare. Focus grupuri cu profesioniştii şi copiii din sistemul de protecţie a copilului Compania Metro Media Transilvania a organizat în total 16 focus grupuri regionale, în perioada aprilie-iunie 2015 (a se vedea şi Anexa 4). Au fost realizate opt focus grupuri cu profesioniştii ce lucrează în sistemul de protecţie a copilului, iar alte opt au vizat copiii din sistem, inclusiv cei cu dizabilităţi. Tabel 4: Participanţii la focus grupuri Număr de Număr de participanţi Localitate focus grupuri Copii Localitate Copii din sistemul de protecţie a copilului: Iaşi 2 8 8 Băieţi şi fete de 7-18 ani Focşani 2 7 13 1-2 copii cu dizabilităţi pe grup Ploieşti 2 9 10 Craiova 2 8 10 Profesionişti din sistemul de protecţie a copilului: Timişoara 2 10 11 Reprezentanţi ai serviciilor de tip rezidenţial Cluj-Napoca 2 11 9 Reprezentanţi ai DGASPC Braşov 2 9 8 Asistenţi sociali de la SPAS Bucureşti 2 12 7 Manageri de caz Total 16 74 76 Experţi ai furnizorilor neguvernamentali de servicii Sursa: Focus grupuri cu profesioniştii şi copiii din sistemul de protecţie a copilului (aprilie-iunie 2015). 33 Sondaj realizat în rândul managerilor de caz ANPDCA a furnizat baza de date cu toţi managerii de caz ce lucrează în serviciile de protecţie a copilului la 35 nivelul ţării, respectiv 1.030 de manageri. A fost selectat un eşantion aleatoriu de 800 de manageri de caz, din care 793 au participat la un sondaj realizat de către compania Metro Media Transilvania în perioada aprilie- iunie 2015. Chestionarul folosit în cadrul sondajului a fost conceput de UNICEF şi echipa Băncii Mondiale (a se vedea Anexa 5). Tratarea datelor Toate datele calitative şi cantitative au necesitat un efort substanţial de curăţare, validare şi analiză pentru asigurarea celor mai înalte standarde de calitate. Procesul de curăţare a datelor a solicitat implicarea a şase cercetători timp de trei luni. Curăţarea datelor a fost îngreunată de practicile lipsite de uniformitate de la nivelul DGASPC, precum şi de înţelegerea şi interpretarea diferită a legislaţiei. În total au fost analizate: (i) aproape 2.000 de variabile din baza de date cu dosare de caz (830 variabile iniţiale şi peste 1000 variabile nou create); (ii) peste 1.000 de variabile din baza de date cu fişe de adopţie (450 variabile iniţiale şi peste 600 variabile nou create); (iii) aproximativ 2.000 de pagini de transcrieri (805 pagini de focus-grupuri şi 1.120 pagini de interviu). 35 Judeţul Ilfov nu a fost inclus în această bază de date. 34 Analiza sistemului de protecŃie a copilului Rezultatele 35 3Analiza sistemului de protecŃie a copilului: Rezultatele Sumar executiv Studiul de faţă examinează situaţia copiilor aflaţi în sistemul de protecţie din România, precum şi a familiilor acestora şi s-a axat pe trei etape prin care trec copiii în sistemul de protecţie: înainte de intrarea în sistemul de protecţie, pe perioada din cadrul sistemului precum şi la ieşirea din acest sistem. 3.1 Copiii din sistemul de protecţie şi familiile lor Prezentarea principalelor caracteristici ale copiilor din sistemul de protecţie şi ale familiilor lor se bazează în principal pe informaţiile din cadrul eşantionului reprezentativ extras din CMTIS în noiembrie 2014. În cazul mamelor acestor copii, informaţie suplimentară a fost furnizată de ancheta în gospodării în comunităţile sursă rurale. Profilul Copiilor din Sistemul de Protecţie Copiii din sistemul de protecţie a copilului (fie din instituţii, fie cu măsuri familiale alternative) sunt fete şi băieţi de toate vârstele, între 0 şi 26 de ani (şi peste). Băieţii sunt ceva mai bine reprezentaţi decât fetele (53% faţă de 47%). Dintre toţi copiii din sistemul de protecţie, mai mult de jumătate (56%) au vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Tinerii de minim 18 ani, care sunt studenţi la zi (sau în alte situaţii speciale), pot beneficia la rândul lor de protecţie în familia unui asistent maternal sau într-un centru de tip rezidenţial până la vârsta de 26 de ani. Această categorie reprezintă un procent semnificativ, respectiv 12%. Copiii din sistemul de protecţie a copilului provin din toate judeţele ţării, 43% din localităţi rurale şi 56% din aşezări urbane. Sistemul de protecţie a copilului cuprinde copii din toate grupurile etnice, dar distribuţia pe etnii a copiilor din sistem diferă considerabil de cea a populaţiei totale tinere. Ponderea copiilor cu etnie nedeclarată este de trei ori mai mare în sistemul de protecţie a copilului decât la nivelul populaţiei tinere de 0- 29 ani (31,3% faţă de 9% la recensământul din 2011). Proporţia copiilor romi este dublă faţă de cea generală (10,3% comparativ cu 5,3%), iar cea a românilor este semnificativ mai redusă (54% faţă de 79,1%). 36 Copiii cu dizabilităţi reprezintă o proporţie semnificativă (aproape 29 de procente) în totalul copiilor din sistemul de protecţie a copilului. Ponderea copiilor cu dizabilităţi creşte progresiv de la aproximativ 6% în cazul copiilor sub 1 an la peste 43% în cazul tinerilor de 18-26 ani (şi peste). Familiile Copiilor Contrar părerii generale, marea majoritate a copiilor plasaţi în instituţii nu sunt orfani. Peste 90% din copiii din sistemul de protecţie au o mamă care este în viaţă şi este cunoscută. Prin urmare, majoritatea copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială sunt mai degrabă orfani sociali decât biologici. Mamele tind să fie tinere, cu o vârstă medie de 36,3 ani comparativ cu 42,1 ani pentru populaţia feminină la nivel naţional. Ele au născut la o vârstă mai scăzută decât populaţia generală, la o medie de 23,4 ani comparativ cu 27,8 ani pentru mamele din România. Această vârstă medie este şi mai mică pentru mamele din mediul rural şi cele de etnie romă. Situaţia mamei este insuficient documentată în dosarele copiilor, doar cu puţine informaţii despre starea civilă, sănătate, educaţie şi statut ocupaţional. Totuşi, datele disponibile arată că multe din aceste mame au puţină educaţie sau deloc, nu sunt integrate pe piaţa muncii, au stare civilă nedeclarată şi suferă de probleme de sănătate mintală şi/sau au o dizabilitate fizică. De aceea, orice plan de reunificare a copiilor cu aceste mame va necesita eforturi substanţiale şi sprijin consistent acordat mamelor atât din partea profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului, cât şi din alte instituţii pentru a se asigura că mediul familial este stabil şi oferă şanse pentru dezvoltarea copilului. În dosarele copiilor, situaţia taţilor este chiar mai slab documentată decât cea a mamelor, dar numai 48% din copiii din sistemul de protecţie specială au taţi care sunt în viaţă şi cunoscuţi. Numai pentru foarte puţini copii, tatăl se pare că reuşeşte să ofere un trai decent, care nu este însă neapărat însoţit de un mediu familial stabil. Aproximativ o treime dintre copii (32%) provine din familii cu mamă singură în cazul cărora nu există nicio informaţie despre tată. O altă treime (31%) provine din familii nucleare tipice, incluzând mama şi tatăl şi, posibil, alţi copii. Ultima treime (37%) provine dintr-o varietate de familii atipice, cu două tipuri mai frecvente: (a) mamă singură ce trăieşte cu încă un adult (de obicei bunica) care are grijă de copil (9%) şi (b) cuplu ce trăieşte cu copilul într-o gospodărie multigeneraţională, în care o persoană (de obicei bunicii) au grijă de copil (8%). Modelul de relaţii instabile, divorţ şi separare înseamnă că 28% dintre copii s-au aflat în grija altor persoane decât părinţii înainte de a intra în sistem. Rutele urmate de copii înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului Există trei tipuri de rute urmate de copiii aflaţi în grija statului înainte de a intra în sistem. Prima categorie se referă la apariţia unor evenimente perturbatoare care rezultă în intrarea copilului în sistemul de protecţie specială a copilului. Aşa se întâmplă cu aproximativ 65% dintre copiii aflaţi în sistem. În a doua categorie, copiii intră în sistem prin alte instituţii, de obicei prin a fi părăsiţi în maternitate la naştere. Acest lucru se aplică pentru mai mult de 31% dintre copiii aflaţi în grija statului. Copiii în a treia categorie intră în sistem pentru că familia lor este fără locuinţă sau pentru că au fost părăsiţi. Această rută este mai puţin frecventă, reprezentând puţin peste 3% din toţi copiii aflaţi în sistemul de protecţie. Acest fapt subliniază nevoia de a dezvolta un program naţional de locuinţe sociale pentru cei mai vulnerabili, în special pentru mamele singure cu copii, alături de servicii de prevenire şi sprijin pentru copii şi familie la nivel de comunitate. Vârsta mică a majorităţii copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială a copilului Peste o treime (35%) dintre copii au intrat în sistem înainte de prima zi de naştere. Alte 17 procente aveau 1-2 ani când au intrat în sistem. Prin urmare, reducerea noilor intrări în sistem va fi puternic influenţată de reducerea numărului copiilor părăsiţi în instituţii medicale, în special imediat după naştere. 37 Stadiul de dezvoltare al copilului înainte de intrarea în sistemul de protecţie La prima intrare în sistemul de protecţie specială a copilului, mulţi dintre ei se confruntă cu serioase probleme de sănătate, au puţină educaţie, au amintiri triste sau inexistente despre propria familie şi prezintă diverse comportamente de risc. Toţi aceştia reprezintă factori critici pentru înţelegerea trecutului, stadiului de dezvoltare şi nevoilor specifice ale copilului. Sănătate. Nu există nicio procedură de documentare a stadiului de dezvoltare al copilului în momentul intrării acestuia în sistemul de protecţie, prin urmare din dosarele lor lipsesc informaţii privind înălţimea, greutatea, vaccinările, nutriţia şi evaluarea psihologică iniţială. Totuşi, datele disponibile indică faptul că profesioniştii din domeniul protecţiei copilului lucrează cu o populaţie de copii caracterizată prin aşa-numita „dubla povară a bolii", care se referă la prezenţa supranutriţiei în paralel cu subnutriţia, precum şi a dizabilităţilor şi a altor boli cronice. Studiul a arătat că unul din zece copii are semne de malnutriţie sau subnutriţie, care este asociată cu o rezistenţă scăzută la infecţii şi subdezvoltare. Aproximativ 11% dintre copiii aflaţi în grija statului au prezentat o dizabilitate după sosirea în sistemul de protecţie specială. Mai puţin de jumătate dintre copii au beneficiat de o evaluare psihologică iniţială, dar pentru cei care au avut această evaluare, rezultatele au arătat că mulţi dintre aceştia au avut variate probleme emoţionale, cognitive, de comportament, psihofiziologice, de personalitate şi de relaţionare interpersonală. Documente de identitate. Mai mult de 15% dintre copiii aflaţi în grija statului fie nu aveau acte de identitate la intrarea în sistem (8%), fie dosarele lor nu au oferit informaţii în acest sens. Aceasta este o problemă pentru că acei copii care nu au acte de identitate nu sunt eligibili pentru beneficii sau servicii sociale. Educaţie. Dintre toţi copiii aflaţi în sistemul de protecţie, doar aproximativ jumătate (46-64%) dintre copiii din fiecare grupă de vârstă mergeau la şcoală şi nu prezentau risc de abandon şcolar. Ceilalţi erau fie în afara sistemului de învăţământ (nu au mers niciodată la şcoală sau au abandonat şcoala), fie prezentau risc de abandon. Dintre toţi copiii care au mers la şcoală, în jur de 3-5% din fiecare grupă de vârstă frecventau o şcoală specială, în timp ce marea majoritate erau înscrişi la o şcoală de masă. Rata de abandon şcolar este de aproximativ 9% în cazul copiilor ce aveau 11-17 ani la intrarea în sistem, iar rata este mai mare pentru copiii cu dizabilităţi (15%) şi copiii romi (19%). De asemenea, în cadrul aceleiaşi cohorte, proporţia copiilor care nu au mers niciodată la şcoală înainte de a ajunge în sistemul de protecţie a copilului este mai mare în rândul copiilor romi (12%) şi depăşeşte 23 de procente în cazul copiilor cu dizabilităţi (faţă de 7 procente la nivelul tuturor copiilor). Relaţia cu familia de origine. Aproape 40% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială au fie amintiri triste, fie inexistente despre familia lor. Deşi se cunoaşte principala persoană care răspunde de copil în aproape toate cazurile, doar 39% dintre ei au avut o relaţie „bună" cu acea persoană, în timp ce pentru 33% dintre ei, relaţia a fost „problematică". Relaţia cu părinţii/ persoana în grija căreia se află copilul nu variază în funcţie de vârsta, genul, etnia sau starea de sănătate a copilului, dar depinde de tipul familiei de origine şi de ruta prin care a ajuns copilul în sistemul de protecţie. Copiii cu unul sau mai mulţi fraţi, care locuiesc împreună sau sunt plasaţi în grija statului, prezintă o probabilitate mult mai mare de a dezvolta o relaţie problematică cu părinţii/ persoana în grija căreia se află. Proporţia copiilor cu relaţii problematice creşte de la 25% în cazul copiilor fără fraţi până la 40% în cazul celor care locuiesc cu fraţii lor sau au unul ori mai mulţi fraţi în sistemul de protecţie. Cele mai bune relaţii se observă în rândul copiilor ce provin din familii extinse sau în cazul în care principala persoană responsabilă de copil este o rudă, de obicei bunica/ bunicii. Comportamentele de risc ale copiilor. Dintre copiii de 7-17 ani care au intrat în sistemul de protecţie, 14% fuseseră deja expuşi unuia sau mai multor comportamente de risc înainte de a intra în sistem. Fuga de acasă reprezintă cel mai frecvent comportament de risc, în timp ce unii copii au fugit de acasă în repetate rânduri înainte de a ajunge în sistem. Comportamentele de risc sunt mai frecvente în rândul adolescenţilor, al băieţilor şi al copiilor din mediul urban, mai ales în cazul celor din familii ce nu beneficiază de sprijin din partea rudelor şi al celor cu mamă/ părinţi mai în vârstă (în vârstă de peste 40 de ani la intrarea copilului în sistem). Copiii care au o relaţie problematică cu părinţii prezintă o probabilitate de expunere la comportamente de risc de cinci ori mai ridicată decât copiii aflaţi în relaţii bune (29% versus 6%). Majoritatea copiilor expuşi comportamentelor de risc ajung în sistem fie de pe stradă, fie, în cazul celor cu părinţi mai în vârstă, direct din familie. 38 3.2 Intrarea în sistemul de protecţie a copilului: Cauzele Separării Studiul a arătat că există mai multe motive diferite pentru intrarea copiilor în sistemul de protecţie specială. Dosarele de caz ale copiilor au identificat adesea „sărăcia” ca unicul motiv, deşi separarea de familie este datorată unui mix mult mai complex de vulnerabilităţi din cadrul familiei, aşa cum arată celelalte activităţi de colectare a datelor ale studiului. Aceste vulnerabilităţi includ sărăcie extremă, şomajul părinţilor, starea proastă sau lipsa unei locuinţe, absenteism sau abandon şcolar, competenţe parentale inadecvate, violenţă domestică, risc crescut de neglijare şi abuz al copilului (pe fondul abuzului de alcool al părinţilor), părinţi tineri sau singuri, instabilitate conjugală, aşteptări reduse şi/sau stimă de sine scăzută şi neputinţă dobândită. În plus, pot avea loc evenimente nefericite, precum moartea unuia dintre părinţi, un accident grav, detenţia unuia dintre părinţi, incendierea casei, care afectează copiii în mod direct şi indirect, ridicând totodată probleme de ordin practic şi emoţional pentru părinţi/ persoana în grija căreia se află copilul, care le diminuează şi mai mult capacitatea de a răspunde nevoilor copiilor lor. În sens larg, analiza a identificat trei categorii principale de cauze ale separării copiilor de familile lor şi intrării în sistemul de protecţie: (i) evenimente nefericite (cum ar fi decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor); (ii) comportamente sau atitudini ale părinţilor care sunt în mod direct sau indirect dăunătoare copilului; şi (iii) cauze structurale cum sunt sărăcia, lipsa serviciilor şi condiţii instabile de locuire. Cele trei categorii nu sunt reciproc exclusive, din moment ce o parte din cauze pot fi în două categorii, dar în general solicită răspunsuri specifice. Evenimentele de viaţă nefericite solicită de obicei măsuri pe termen lung, comportamentele dăunătoare şi atitudinile părinţilor necesită informaţie, educaţie şi programe de consiliere, suport intensiv şi monitorizare şi, atunci când e nevoie, punerea în aplicare a legislaţiei actuale, în timp ce cauzele structurale necesită îmbunătăţiri sau dezvoltarea politicilor sau campanii de conştientizare adresate întregii populaţii şi nu doar populaţiei la risc. Evenimente nefericite de viaţă Decesul părinţilor este declarat ca fiind principala cauză a separării pentru 6% dintre copiii ajunşi în sistemul de protecţie. Alţi 6% dintre copiii plasaţi în grija statului au unul sau ambii părinţi în detenţie, şi familiile afectate de acest eveniment au confirmat faptul că detenţia principalului susţinător financiar sau a principalei persoane responsabile de copil atrage după sine greutăţi severe şi duce, în final, la decizia instituţionalizării copilului. Copiii cu părinţi instituţionalizaţi în unităţile sociale sau medicale reprezintă 0,5% din totalul copiilor din sistemul de protecţie. Aceşti copii au fost instituţionalizaţi la vârsta de sub trei ani şi dintre ei, un procent disproporţionat de ridicat erau copii subponderali, cu dizabilităţi, precum şi copii cu mame adolescente sau tinere şi fără sprijin din partea rudelor. Întreruperea cercului vicios intergeneraţional al instituţionalizării copiilor reprezintă o preocupare majoră. Deşi acest fenomen nu pare să fie una dintre cele mai importante probleme atunci când este definit ca pondere a copiilor afectaţi din cadrul sistemului de protecţie specială, unii specialişti consideră că cel puţin 50% dintre tinerii care ies din sistem îşi trimit copiii înapoi în sistem. Neglijarea, Abuzul şi Exploatarea Copilului 32% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost separaţi de familie în baza neglijării, abuzului, exploatării, altor forme de violenţă sau unei combinaţii din aceşti factori. În ansamblu, 51% dintre copiii din sistemul de protecţie prezintă dovezi ale abuzului, neglijării sau exploatării în dosarele de caz. Această pondere creşte până la 60% dintre copiii aflaţi în grija statului, dacă nu se iau în considerare copiii părăsiţi în maternitate imediat după naştere, dintre care 54% au fost supuşi neglijării în diverse forme, 15% au fost abuzaţi şi 4% au trecut prin experienţa exploatării. Astfel, unu din şapte copii a suferit forme multiple de rele tratamente înaintea includerii în sistemul de protecţie a copilului. Indiferent de cauze, neglijarea şi abuzul au efecte adverse similare asupra copilului, implicând sentimente de trădare, vinovăţie, singurătate şi lipsa stimei de sine. Cu toate acestea, planul de protecţie pe termen lung trebuie să fie personalizat în funcţie de experienţele specifice, circumstanţe şi personalitate. Este de asemenea nevoie de îmbunătăţirea modului în care neglijarea, abuzul sau exploatarea este înţeleasă, clasificată şi înregistrată în dosarele de caz ale copiilor. 39 Factori de risc individuali (parentali) O mare parte a literaturii de specialitate a arătat faptul că factorii de risc asociaţi abuzului şi neglijării, identificaţi în familiile care interacţionează cu serviciile de protecţie a copilului, includ comportamente şi caracteristici ale părinţilor. Printre aceştia se află consumul de alcool şi droguri al părinţilor, violenţa domestică, părinte cu dizabilităţi sau afecţiuni mintale, probleme de comportament, naştere prematură, comportament promiscuu al părinţilor şi/sau comportament infracţional. Aceştia toţi sunt factori de risc la nivel individual asupra cărora se poate interveni atât cu politici realizate pentru întreaga populaţie, cât şi cu intervenţii specifice. Mulţi copii din sistem provin din „familii dezorganizate”, care în acest studiu sunt definite ca familii în care au avut loc unul sau mai multe din evenimentele următoare: divorţ, separare, infidelitate, lipsă de interes a părintelui, părăsirea familiei, paternitate nerecunoscută, copil din flori. 17% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială proveneau dintr-o familie dezorganizată la intrarea în sistem. Dizabilitate Dintre toţi copiii din sistem, 11% au avut o dizabilitate (fizică şi/sau mintală) de la intrarea în sistem. Aceştia includ copii cu dizabilităţi fizice, întârzieri în dezvoltare, cerinţe educaţionale speciale şi probleme de comportament, alături de bebeluşii născuţi prematur sau subponderali. Aproape o treime dintre cei cu vârsta de peste trei ani au avut o dizabilitate gravă, care nu le-a permis să fie independenţi. Se pare că aceşti copii cu dizabilităţi sunt plasaţi în sistemul de protecţie nu din motive de abuz, neglijare sau evenimente nefericite dar pentru că tendinţa de a plasa copii cu dizabilităţi în instituţii continuă să fie o tradiţie în România. Studiul calitativ arată, totuşi, că lipsa unor servicii medicale, de reabilitare şi suport pentru persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi), este la fel de importantă atunci când părinţii decid să îşi trimită copiii de acasă, în sistemul de protecţie specială, mai ales în cazul copiilor cu dizabilităţi grave. Legătura dintre tulburările copilăriei şi abuzul sau neglijarea copilului nu este numai controversată dar şi dificil de evaluat în baza unei metodologii riguroase. Totuşi, anumite studii sugerează că spre deosebire de copiii sănătoşi, copiii cu o dizabilitate fizică şi/sau mintală sunt la un risc mult mai mare de abuz şi neglijare. Studiul calitativ a indicat că unii părinţi îşi neglijează copiii cu dizabilităţi pentru că nu sunt capabili să înţeleagă şi să răspundă nevoilor acestora, în principal din cauza educaţiei precare şi a prejudecăţilor. În absenţa sprijinului şi îndrumărilor din partea profesioniştilor, părinţii cu un nivel redus de educaţie întâmpină dificultăţi serioase în a face faţă unui copil cu dizabilităţi, în special dacă mai au şi alţi copii. Factorii de risc structurali Există mai multe tipuri de factori structurali care măresc riscul copiilor de a face trecerea de la familie la sistemul de protecţie specială. Primul tip include valori şi tradiţii culturale, inerţie socială legată de situaţia dinainte de 1989, sărăcie economică, slabă guvernanţă, inclusiv corupţie. Astfel, contextul social în care trăieşte familia influenţează probabilitatea ca un copil să fie abuzat sau neglijat, alături de factorii de risc individuali. Al doilea tip de factor structural este absenţa unor servicii adecvate de prevenire sau intervenţie timpurie la nivelul comunităţii pentru a evita neglijarea, abuzul şi destrămarea familiei. Aceste servicii pot de asemenea să funcţioneze ca sisteme de referire pentru cazurile de abuz, neglijare sau violenţă domestică. Al treilea risc structural este sărăcia. În timp ce sărăcia este în mod frecvent menţionată în dosarele de caz ale copiilor ca explicaţie pentru separarea copiilor de familie, este de asemenea slab documentată pentru că este „înţeleasă de la sine”. Datele disponibile arată că doar 4% din copii provin din familii care nu sunt sărace (cu un venit lunar pe membru de familie de peste 400 lei), şi încă 6% prezintă risc de sărăcie (sărăcie relativă), în timp ce restul de 90% sunt din familii sărace, sau extrem de sărace. Rezultatul este unul foarte elocvent, însă bazat pe date „slabe”. Un alt factor cheie structural este lipsa unui domiciliu stabil al familiei, evacuările şi vagabondajul. Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială provin din familii care au locuit în case cu una sau două camere, cu condiţii proaste de locuit, sau suprapopulate. Criteriile de eligibilitate pentru locuinţele sociale sunt unele 40 destul de permisive, fiind aplicate diferit de la o localitate la alta. Dintre toate unităţile de locuinţe sociale din zonele urbane, numai 57% sunt închiriate către familii cu venituri mici, restul mergând către alte persoane. Un factor structural final este localizarea într-o comunitate care are un număr disproporţionat de mare de copii în sistemul de protecţie specială a copilului – „comunităţile sursă“ din cadrul analizei studiului. 14% din copiii din sistem provin din aceste comunităţi sursă. Pe baza datelor din CMTIS, cea mai mare parte a lor sunt din zone rurale (60%), din toate judeţele, dar cu o suprareprezentare masivă din Braşov, Constanţa, Covasna, Sibiu, Vâlcea, şi Vaslui. Profesioniştii în protecţia copilului din cadrul DGASPC descriu comunităţile sursă ca marginalizate, constând în locuinţe improvizate sau foste cămine de nefamilişti, adesea fără conexiune la utilităţi, cu străzi în condiţii extrem de proaste şi fără acces la servicii sociale de bază. 3.3. În Sistemul de Protecţie Această secţiune prezintă principalele rezultate legate de viaţa copiilor în cadrul sistemului de protecţie specială. Trecerea de la familie la sistemul de protecţie specială Există mai multe modalităţi prin care DGASPC-ul este informat despre modul în care un copil poate fi luat în sistemul de protecţie: (i) SPAS (responsabil pentru 24% din total intrări); (ii) alte instituţii, în special maternităţi sau secţii de neonatologie (30%); şi (iii) familia copilului (28% din total intrări). În plus, DGASPC se poate autosesiza şi se mai pot face şi sesizări din partea altor persoane sau din partea copiilor. În privinţa separării copilului de familie, există norme metodologice clare. Decizia de separare a copilului de familie poate fi luată: (i) de directorul DGASPC; (ii) de o instanţă judecătorească; (iii) printr-o hotărâre a Comisiei pentru Protecţia Copilului (CPC) sau (iv) în baza unei ordonanţe preşedinţiale, în cazurile de intervenţie în regim de urgenţă. În baza evaluării iniţiale, echipa multidisciplinară DGASPC propune o soluţie pentru îngrijirea copilului. În situaţiile de risc iminent, în special cele legate de abuz asupra copilului, echipa propune plasarea copilului în regim de urgenţă, iar directorul DGASPC emite o dispoziţie în acest sens. Dacă părinţii sau persoana care îngrijeşte copilul se opun, dosarul se depune de urgenţă în instanţă pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale în baza căreia reprezentanţii DGASPC pot prelua copilul din familie şi îl pot plasa într-un serviciu de protecţie. Din total intrări ale copiilor în sistemul de protecţie specială (în noiembrie-decembrie 2014), cele mai multe au fost cazuri fără risc iminent decise de CPC sau de o instanţă judecătorească (52%), în jur de 42% au fost cazuri cu risc ridicat, plasate în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului DGASPC şi, foarte rar, prin ordonanţă preşedinţială. Totuşi, se observă un tipar diferit în perioada 2010-2014 când majoritatea intrărilor (54%) au fost prin regim de urgenţă, în special prin dispoziţia directorului DGASPC şi doar circa 42% au fost decise de către CPC sau de o instanţă judecătorească. Intrările cu acordul părinţilor (decise de CPC) au fost în creştere, în timp ce intrările fără acordul părinţilor (decise de instanţă) au fost în scădere. Principala problemă sesizată de specialiştii DGASPC se referă la imposibilitatea de a oferi sprijin suficient de repede copiilor în dificultate, odată ce aceştia sunt identificaţi. Chiar şi în situaţiile de urgenţă (cum sunt cele de abuz şi părăsire), „urgenţa” poate să dureze peste două luni, timp în care copilul este lăsat fără sprijin din exterior cu părintele/ adultul abuzator. 41 Toate categoriile de copii sunt răspândite în toate tipurile de servicii de protecţie Sistemul de protecţie a copilului îngrijeşte copii atât în instituţii rezidenţiale cât şi în servicii de protecţie de tip familial. Centrele rezidenţiale includ centrele de plasament, atât cele clasice cât şi cele restructurate, casele de tip familial sau apartamentele. Serviciile de tip familial includ plasamentul la rude, la alte familii sau la asistenţii maternali. Cu referire la ultima (cea mai recentă) intrare a copiilor în sistemul de protecţie (unii copii sunt admişi de mai multe ori în sistem de-a lungul copilăriei), 52% au fost plasaţi în servicii de tip familial, 46% în servicii de tip rezidenţial şi 1% au beneficiat de alte tipuri de servicii, cum ar fi consilierea sau centre de zi de recuperare. Copiii din sistemul de protecţie în noiembrie-decembrie 2014 au intrat în sistem oricând în întreaga perioadă 1989-2014. Ca rezultat al schimbării majore din structura serviciilor, şi modul în care sunt plasaţi copiii a fost de asemenea modificat. În consecinţă, pentru copiii care au intrat în sistem în 2013 şi 2014 creşte probabilitatea, cel puţin în prima etapă, să fie plasaţi în servicii de tip familial (65%) şi mai puţin în servicii rezidenţiale (34%). Închiderea instituţiilor de tip vechi/ clasice reprezintă o prioritate pentru guvern, ca parte a procesului de dezinstituţionalizare vizat de noul val de reformă în domeniul protecţiei copilului. În noiembrie 2014 erau 111 astfel de centre de plasament de tip vechi în ţară. Accelerarea procesului de închidere a tuturor instituţiilor clasice de tip rezidenţial destinate copiilor este un obiectiv prioritar atât în Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor pentru perioada 2014-2020 cât şi în Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020. Primul Plan Individualizat de Protecţie (PIP) În conformitate cu legislaţia, în momentul în care un copil este referit către sistemul de protecţie a copilului, managerul de caz trebuie să elaboreze un Plan Individualizat de Protecţie (PIP). După caz, PIP poate avea drept finalitate: (a) reintegrarea în familie, (b) facilitarea/ sprijinirea integrării socioprofesionale a tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care urmează să părăsească sistemul de protecţie specială sau (c) adopţia internă. Reintegrarea în familie predomină ca finalitate pentru toate categoriile de copii. Ponderea copiilor care au primit finalitatea de reintegrare în familie a crescut de la 69% în 2005 la 92% în 2014 (dintre cei care au intrat în sistem în perioada 2005-2014). Adopţia a reprezentat finalitatea aleasă pentru 9-10%, dar a scăzut brusc la 3%, după actualizarea Legii 273/2004 privind adopţia, în 2014. Adopţia are o probabilitate peste medie de a fi recomandată drept finalitate PIP la intrarea în sistem, pentru copiii sub 1 an, pentru cei din familii care nu au susţinerea familiei extinse, pentru copii cu mame adolescente şi pentru cei care au fost părăsiţi în unităţi medicale. Copiii care au şanse sub medie să aibă adopţia ca finalitate PIP sunt cei cu dizabilităţi, copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale şi copiii cu fraţi/ surori în sistem. Conform specialiştilor DGASPC, pentru aproape trei sferturi dintre copiii din sistemul de protecţie specială, prima finalitate PIP este adecvată şi relevantă. Totuşi, acest lucru nu este valabil şi pentru copiii cu tulburări de comportament şi copiii cu dizabilităţi. Pentru copiii cu tulburări comportamentale, sistemul nu oferă serviciile cele mai eficace pentru ca aceştia să fie pregătiţi pentru viaţă independentă sau pentru a putea fi reintegraţi în familie. Pentru copiii cu dizabilităţi, mai ales în cazul celor cu handicap sever, experţii recunosc faptul că sunt necesare soluţii pe termen lung. În cazul în care nu este posibilă nici o altă soluţie permanentă, căsuţele de tip familial în care aceşti copii cu dizabilităţi cresc ar trebui să poată fi utilizate şi după ce împlinesc 18 ani. Prea mult timp petrecut în sistem Conform liniilor directoare ale ONU privind îngrijirea alternativă a copilului: „Îndepărtarea unui copil de familie trebuie privită ca o măsură de ultimă instanţă şi trebuie să fie, ori de câte ori este posibil, temporară şi de durată cât mai scurtă.” În medie, un copil petrece 7,5 ani în sistem. Cea mai scurtă durată o au copiii cu familie extinsă (în special bunici) – 6,2 ani, iar cea mai lungă durată în sistem este înregistrată de copiii din familii monoparentale, în special mamă singură - 8,35 ani. Copiii cu dizabilităţi, în special severe, copiii cu părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală au o durată medie petrecută în sistem mai lungă decât media. 42 Studiul a analizat duratele petrecute în sistem pe grupuri de copii organizate în funcţie de vârsta la care au intrat în sistem şi vârsta din prezent (noiembrie-decembrie 2014). Analiza a arătat că: (i) în toate grupurile de vârstă a existat un procent semnificativ de copii care au intrat în sistem când aveau mai puţin de 1 an (de obicei, după ce au fost părăsiţi în maternitate) şi (ii) pentru toate grupurile de vârstă, durata medie petrecută în sistem a scăzut la jumătate sau chiar la o treime pentru copiii care au intrat în sistem la 3 ani sau mai mult. Studiul a arătat că unul din fiecare cinci copii de 15-26 ani actualmente în sistem şi-a petrecut toată viaţa în sistem, iar aproape unul din fiecare trei 90% din viaţă. Prin urmare, „sistemul” este singura familie pe care o cunosc. Aceasta arată că este o nevoie urgentă de a li se asigura dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi un sprijin substanţial în tranziţia către societate. Opiniile copiilor despre sistemul de protecţie Doi din trei copii din sistemul de protecţie specială nu sunt consultaţi cu privire la opiniile şi preferinţele lor. Cealaltă treime, care a fost consultată, are o percepţie pozitivă privind condiţiile materiale şi de locuire din sistemul de protecţie, care în cele mai multe cazuri sunt mai bune decât cele de acasă. Copiii au mărturisit că, deşi vor să menţină legătura cu familia, şi-ar dori ca în familia lor naturală să nu mai existe violenţă, consum de alcool sau de alte substanţe şi, de asemenea, să aibă condiţii bune de locuit. În acelaşi timp, copiii care au participat la discuţiile de grup, amintesc de nevoia de afecţiune, de înţelegere şi comunicare din partea principalilor îngrijitori/ a personalului. Dintre nevoile pe care copiii le au, primează nevoia de a le fi ascultată vocea, de a avea pe cineva cu care să poată vorbi, o persoană căreia să-i poată povesti orice şi în care să poată avea încredere. Prin urmare, personalul care lucrează direct cu copiii din sistemul de protecţie trebuie să petreacă zilnic un timp cu copiii, în care să le asculte poveştile, nemulţumirile, bucuriile, opiniile, nevoile, dorinţele. Copiii trebuie să fie consultaţi şi implicaţi activ în planificarea activităţilor zilnice şi în realizarea planurilor de intervenţie pentru a-şi dezvolta aptitudinile de luare a deciziilor şi de planificare, necesare pentru a trăi o viaţă independenţă. 3.4 Părăsirea sistemului de protecţie a copilului În afară de atingerea vârstei legale până la care mai pot primi sprijin, există mai multe moduri în care un copil poate părăsi sistemul de protecţie: poate fi reintegrat în familie, poate fi adoptat, sau transferat către alte instituţii de îngrijire pentru adulţi. Finalitatea PIP pentru cea mai mare parte a copiilor este reintegrarea în familiile lor. Totuşi, este dificil pentru specialişti să evalueze dacă aceasta reprezintă cea mai adecvată soluţie şi dacă circumstanţele familiale ating standardul necesar pentru a permite întoarcerea copilului la casa sa. Copiii sistemului Mulţi copii ajung în sistemul de protecţie când au mai puţin de trei ani. Aceştia sunt copiii, în special cei sub 1 an, care se confruntă cu un risc real de a deveni ”copii ai sistemului”. Dintre cei care sunt în prezent în sistem, sunt aproximativ 18.000 de copii care au intrat având sub 12 luni, şi peste 9.100 de copii care la intrare aveau între 1-2 ani. Aproximativ o treime sunt copii cu dizabilităţi uşoare, medii sau severe. Perioada foarte scurtă de timp petrecută cu părinţii lor nu a fost suficientă pentru a dezvolta o relaţie între copil şi mamă/ părinţi, care să fie îndeajuns de puternică pentru a-i face pe aceştia să vină după copil. Cu atât mai mult cu cât nu au existat şi nu există încă programe de suport sau consiliere pentru aceste mame/ aceşti părinţi şi, astfel, mulţi dintre aceştia au întrerupt de mult orice comunicare cu copilul. Cu fiecare zi care trece, şansele de reintegrare a copilului în familie scad. După trei ani de la separare şansele scad simţitor. După şase- şapte ani de la separare, dacă adopţia nu a fost deschisă sau nu a reuşit, şansele ca un copil să iasă din sistem scad şi mai mult, iar cele de reintegrare în familie ajung aproape zero. Stabilirea reintegrării în familie ca obiectiv este insuficientă, dacă nu se bazează pe o analiză a şanselor reale de reintegrare pentru fiecare copil şi dacă nu este urmată de o serie de acţiuni cu copiii şi familiile. Pentru acest motiv, acest grup de potenţiali „copii ai sistemului” trebuie să fie recunoscut şi tratat corespunzător. Eforturile de adoptare a acestora ar trebui intensificate şi reglementările privind adopţia ar trebui revizuite pentru a le creşte şansele ca ei să beneficieze de o soluţie permanentă. Dacă până la vârsta de 10 ani nu s-a realizat o relaţie sigură şi stabilă cu părinţii, potenţialii „copii ai sistemului” ar trebui să intre pe un traseu instituţional 43 care să le permită un trai independent, ce să includă educaţie privind abilităţi de viaţă, să le dea posibilitatea de a creşte într-o locuinţă de tip familial, aflată într-o comunitate mică, pentru a dezvolta relaţii de prietenie şi o reţea socială, pentru a cunoaşte oameni şi a fi cunoscuţi, astfel încât să se integreze în comunitate până ajung la vârsta de 18 ani. Apoi, acest traseu instituţional ar trebui să le asigure o locuinţă socială sau o locuinţă protejată (aranjamente pentru un trai independent supervizat) la momentul în care aceşti tineri părăsesc sistemul de protecţie. Altfel, aceşti tineri nu au şanse reale de a se integra şi a de avea o viaţă sustenabilă. Prea puţine adopţii Adopţia este considerată de specialişti ca fiind cea mai bună soluţie pentru copiii care nu mai pot fi reintegraţi în familia naturală. Adopţia poate fi realizată de către o familie din România sau o familie din altă ţară. Începând din 2004, în România, numărul şi rata brută a adopţiilor au scăzut sau au rămas la un nivel constant. Conform UNICEF, principala explicaţie pentru acest lucru constă în faptul că multe familii au fost afectate de sărăcie. În alte cazuri, membrii familiilor extinse, au ales să ia copiii pentru a-i îngriji, formal sau informal, mai degrabă decât a-i adopta. Mai mult decât atât, în România, există încă un stigmat asociat cu creşterea copiilor care sunt din afara familiilor, motiv pentru care, de multe ori, părinţii adoptivi preferă să adopte copiii foarte mici, dacă se poate sub 1 an, şi să păstreze în secret adoptarea copilului, atât faţă de copil, cât şi faţă de comunitate. În medie, durează 5 ani şi jumătate pentru ca un copil din sistemul de protecţie să obţină ca finalitate PIP adopţia. Acest lucru se întâmplă din cauza paşilor ce trebuie urmaţi în conformitate cu legislaţia. În primul pas, managerul de caz încearcă reintegrarea copilului în familia naturală, aceasta fiind considerată cea mai bună soluţie permanentă pentru copil. Doar în cazul în care acest obiectiv nu se poate realiza (deoarece familia nu este cunoscută sau rudele până la gradul IV nu sunt dispuse sau capabile să ia copilul) se deschide procedura de adopţie. Condiţia legală de a obţine consimţământul părinţilor poate reprezenta un alt obstacol în procesul de adopţie, dar legislaţia în vigoare începând din 2012 permite ca refuzul unuia sau ambilor părinţi de a consimţi la adopţia unui copil al lor să nu fie luat în considerare, dacă se dovedeşte că acesta este abuziv. Majoritatea copiilor care au primit PIP de adopţie au intrat în sistem când aveau sub 1 an, pe motiv de părăsire în maternitate (61%), sunt orfani biologici, fără familie extinsă (12%), provin din familii monoparentale de mame singure (62%), au fost născuţi de mame adolescente (6%) sau au mame cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală, cu puţină educaţie (21%). În general, aceşti copii adoptabili provin din familii sărace, de mici dimensiuni, cu un număr relativ mic de copii prin comparaţie cu ceilalţi copii din sistemul de protecţie (40%). Copiii din familiile cu factori de risc parentali (cum ar fi părinţi plecaţi la muncă în străinătate, familii dezorganizate, cu consum abuziv de alcool sau comportament promiscuu, probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale) au o probabilitate semnificativ mai mică de a intra în procesul de adopţie, comparativ cu ceilalţi copii. Prin urmare, puţini copii cu intrări problematice în sistem - copiii care intră doar din cauze sociale – primesc PIP de adopţie. Reintegrarea în familie a copiilor din comunităţile sursă Deşi intenţia este de a reintegra copiii separaţi de părinţi, analiza perspectivei familiilor privind reintegrarea acestora relevă o imagine mai puţin optimistă. Mai bine de jumătate dintre copiii separaţi nu au mai luat după separare niciodată legătura cu părinţii sau alte persoane care i-au îngrijit, iar procentul se apropie de 70% dacă ne raportăm la ultimul an de zile. Pentru copiii care au fost separaţi la o vârstă sub 2 ani, probabilitatea de a nu fi interacţionat deloc cu părinţii sau persoanele care i-au îngrijit în anul anterior este de patru ori mai mare decât pentru copiii separaţi la vârsta de 6 ani. Frecvenţa interacţiunii cu familia scade semnificativ dacă nu există o relaţie stabilă cu mama, mama are puţină educaţie sau dacă gospodăria este localizată într-o comunitate marginalizată. Cu cât sunt prezenţi mai mulţi din aceşti factori, cu atât scad şansele copilului separat de a fi reunificat cu familia sa de origine. Sondajul realizat în comunităţile sursă a arătat că, pentru 64% din copiii din sistemul de protecţie, părinţii/ persoanele care i-au îngrijit au declarat că nu ar dori deloc să îi mai ia înapoi acasă, cu cel mai important 44 predictor reprezentat de frecvenţa interacţiunii cu copilul în anul anterior. Mai mult decât atât, interviurile cu mamele copiilor din sistemul de protecţie arată că numai 8% dintre ele au evaluat şansele copiilor de reintegrare în familie ca fiind „mari” sau „foarte mari”. Cea mai mare parte a mamelor (80%) fie nu au putut estima când ar putea avea loc reintegrarea, fie au răspuns că reintegrarea va avea loc peste 3 ani sau mai mult. Este de asemenea important să înţelegem situaţia gospodăriilor pentru a evalua dacă acestea vor influenţa pozitiv dezvoltarea şi bunăstarea copilului. Multe dintre gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie trăiesc în locuinţe foarte proaste, care fac puţin probabilă reintegrarea în absenţa unor măsuri imediate. Ce este mai îngrijorător este faptul că în cea mai mare parte a acestor gospodării cu condiţii de locuit inacceptabile trăiesc în prezent alţi copii (fraţi ai/surori ale copiilor din sistemul de protecţie). Supraaglomerarea este de asemenea o problemă, iar multe din aceste gospdării nu sunt conectate la nici una dintre utilităţi. În privinţa consumului, jumătate dintre gospodăriile chestionate au declarat că nu le ajung veniturile nici pentru strictul necesar. Aceste familii au primit foarte puţin sprijin sub formă de beneficii sociale pentru a-şi putea îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Un sfert dintre gospodăriile cu venituri foarte mici au declarat că nu au primit în anul desfăşurării sondajului nici un fel de beneficii bazate pe testarea mijloacelor (care sunt dedicate celor mai săraci, prin lege). Procentul celor care nu au primit niciun fel de beneficiu este însă şi mai scăzut pentru gospodăriile cu copii, comparativ cu toate gospodăriile. De asemenea, aceste gospodării nici nu au fost vizitate de un asistent social. Reintegrarea celor mai mulţi copii în familii va necesita nu numai suport financiar, dar acolo unde este cazul şi un proces continuu de monitorizare de către un asistent social sau persoană cu atribuţii de asistenţă socială pentru a furniza sprijin constant acestor familii în faţa multiplelor probleme cu care se confruntă, dar şi pentru facilitarea reintegrării copiilor separaţi. 4. Recomandări Studiul recunoaşte eforturile făcute pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie a copilului din România atât la nivel legislativ, cât şi al practicilor de lucru. Totuşi, rămân încă multe provocări pentru ca per ansamblu să se poată afirma că sistemul de protecţie specială a copilului din România reprezintă un sistem centrat pe drepturile copiilor şi ale familiilor acestora. Actualul sistem are numeroase probleme interne care necesită în multe cazuri o rezolvare pe termen scurt şi mediu. Însă, o mare parte din soluţii constau în coordonarea cu alte sisteme precum sistemul de asistenţă socială, sistemul de beneficii sociale, sistemul de educaţie, de sănătate, piaţa muncii, etc. În consecinţă, recomandările de mai jos sunt deopotrivă adresate profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului de la toate nivelele, precum şi celor care gestionează celelalte sectoare sociale. Concluziile şi recomandările de mai jos sunt structurate conform temelor care reprezintă principiile directoare pentru un sistem bun de protecţie a copilului. Tema 1: Coordonarea tuturor intervenţiilor de la nivel local, din domeniile sănătate, educaţie, asistenţă socială şi beneficii sociale în vederea prevenirii, identificării şi intervenţiei timpurii Prevenirea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială ar trebui să fie considerată o prioritate şi să fie finanţată corespunzător. Având în vedere că sistemul de protecţie a copilului nu poate şi nici nu ar trebui să rezolve ineficacitatea actualului sistem de beneficii sociale, carenţele sistemului de educaţie sau de sănătate, slaba dezvoltare a serviciilor specializate destinate persoanelor cu dizabilităţi sau categoriilor vulnerabile ori lipsa unei politici şi a investiţiilor în domeniul locuirii sociale, o strategie multisectorială a serviciilor de prevenire este necesar a fi dezvoltată la cel mai înalt nivel de Guvernul României. Sistemul de protecţie specială trebuie să fie reorientat dinspre rezolvarea „urgenţelor” spre prevenirea separării copilului de familie. Un sistem bun de protecţie este unul centrat pe reducerea numărului de intrări în sistem, în paralel cu procesul de dezinstituţionalizare şi găsirea unor alternative familiale potrivite ca soluţie permanentă pentru copiii care sunt acum şi care vor mai intra pe parcurs în sistem. Prevenirea poate fi realizată cel mai eficient prin furnizarea unei game diverse de servicii la nivel de comunitate, care să funcţioneze ca un filtru pentru scăderea numărului de intrări în sistem, dar şi pentru creşterea oportunităţilor de a reintegra copiii în familie (crescând astfel numărul de ieşiri). Este necesară o 45 evaluare la nivel naţional pentru a identifica serviciile ce trebuie dezvoltate cu prioritate astfel încât resursele existente să fie investite în modul cel mai eficient şi echitabil pentru a produce un impact cât mai mare în rândul copiilor. Acest plan naţional pentru dezvoltarea serviciilor de prevenire la nivel de comunitate ar trebui să fie dezvoltat de ANPDCA în strânsă coordonare cu toţi profesioniştii şi părţile interesate, inclusiv ONG-uri şi autorităţi locale care sunt furnizori importanţi de servicii pentru copil şi familie. Problema prevenirii separării copilului de familie este o temă transversală, prin urmare acest plan ar trebui să fie finanţat din bugetele ministerelor relevante şi agreat cu Ministerul de Finanţe. Tema 2: Sprijinirea familiilor şi a copiilor implică lucrul direct cu aceştia Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială nu sunt orfani, ci au unul sau mai mulţi părinţi în viaţă. Pentru mai mult de 90% dintre copiii din sistemul de protecţie specială, mama este în viaţă şi se cunoaşte. Rezultatele studiului arată în mod cert că, având în vedere profilul dominant al părinţilor cu copii în sistemul de protecţie, aceştia au nevoie de educaţie parentală şi sprijin intensiv pentru a-şi îndeplini obligaţiile părinteşti într-o manieră responsabilă. Prin urmare, orice plan de reintegrare a copiilor în familie va necesita ca specialiştii din sistem să furnizeze mamelor/părinţilor un sprijin relevant şi substanţial pentru a se asigura că mediul familial este unul în care copilul se va dezvolta armonios. Această reintegrare trebuie să se bazeze pe un plan pe termen mediu, care să fie pregătit împreună cu mama şi copilul. Având în vedere dispersia teritorială a familiilor, precum şi efortul necesar pentru a le sprijini şi a ţine o evidenţă a informaţiilor, este evident că managerii de caz trebuie să împartă această sarcină cu asistenţii sociali care sunt mai aproape de familii şi le pot monitoriza mai uşor. În acest sens, este necesară o schimbare semnificativă ţinând cont că în prezent un număr mic de familii care şi-au părăsit copiii primesc vizite regulate de la asistentul social din comunitate. În concordanţă cu actuala legislaţie, Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 recomandă: i) acordarea unui pachet minim de servicii sociale pentru copii şi familiile lor şi ii) dezvoltarea de servicii comunitare integrate. Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 recomandă de asemenea introducerea unui pachet minim de intervenţii care să fie implementat obligatoriu în fiecare comunitate rurală şi urbană. Acest pachet minim de intervenţii ar trebui să cuprindă următoarele intervenţii relevante pentru copil şi familie: (i) activităţi de teren, esenţiale pentru identificarea potenţialilor beneficiari şi pentru serviciile de intervenţie timpurie; (ii) evaluarea nevoilor comunităţilor, gospodăriilor şi persoanelor vulnerabile sau ale celor cu riscuri sociale, precum şi planificarea serviciilor necesare, în baza unei abordări centrate pe familie şi persoană; (iii) servicii de informare şi consiliere adresate categoriilor vulnerabile şi celor ce prezintă riscuri sociale, persoanelor care s-au confruntat cu violenţă domestică sau neglijare, consumatorilor de droguri/ foştilor deţinuţi problematici, familiilor monoparentale cu venituri mici şi tinerilor în situaţie de risc (cum ar fi tinerii delincvenţi, tinerii care au abandonat şcoala şi copiii din familii cu venituri mici); (iv) sprijin administrativ (cum ar fi asistarea clienţilor în vederea completării formularelor de solicitare a prestaţiilor de orice tip), precum şi asistenţă socială, medicală şi juridică; (v) referire către serviciile specializate; (vi) monitorizarea şi vizitarea la domiciliu a tuturor persoanelor în situaţii vulnerabile din cadrul comunităţii. 46 Tema 3: Tinerii şi copiii au drepturi, inclusiv dreptul de a participa la luarea deciziilor ce îi privesc Doi din trei copii din sistemul de protecţie specială nu sunt consultaţi cu privire la opiniile şi preferinţele lor. Copiii au nevoie să le fie ascultată vocea, au nevoie de cineva cu care să poată vorbi, o persoană căreia să-i poată povesti orice şi în care să poată avea încredere. Personalul din sistemul de protecţie specială care lucrează cu copiii trebuie să petreacă zilnic un timp cu copiii, în care să le asculte poveştile, nemulţumirile, bucuriile, opiniile, nevoile, dorinţele. Copiii trebuie să fie consultaţi şi implicaţi activi în planificarea activităţilor zilnice, în realizarea planului de intervenţie şi în toate aspectele ce îi privesc, cum ar fi educaţia, sănătatea, petrecerea timpului liber etc. Pentru a dezvolta deprinderi pentru o viaţă independentă este foarte important ca aceştia să înveţe să ia decizii (inclusiv aspectele care par puţin importante pentru copiii care trăiesc într-o familie) şi să îşi gestioneze aspectele importante ale vieţii lor. Tema 4: Sistemul trebuie să ofere răspunsuri pe măsura varietăţii nevoilor şi situaţiilor copiilor Datele din dosarele copiilor atât cu privire la cauzele separării de familie, cât şi la situaţia specifică la momentul intrării în sistemul de protecţie specială, arată o mare diversitate a nevoilor copiilor. Aşadar, este esenţial să se realizeze o analiză în profunzime a situaţiei fiecărui copil mai ales că nevoile sale variază considerabil şi în funcţie de vârstă, gen, mediul de rezidenţă din care provine, precum şi de starea de sănătate. În concordanţă, sistemul de protecţie a copilului, alături de sistemele de asistenţă socială, educaţie şi sănătate, trebuie să ofere o largă varietate de servicii ca răspuns la această mare diversitate de nevoi. Nu numai că există o largă diversitate între copiii din sistemul de protecţie specială, dar în acelaşi timp o mare parte dintre copii sunt simultan afectaţi de o multitudine de probleme. Aproximativ două treimi (65%) dintre dosarele de caz menţionează un complex de vulnerabilităţi cu care se confruntau copiii şi familiile lor încă înainte de a intra în sistemul de protecţie, în special copiii cu dizabilităţi, copiii cu întârzieri de dezvoltare, copiii cu cerinţe educaţionale speciale, copiii cu tulburări comportamentale şi bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali. De asemenea, pentru mai mult de 76% dintre copiii din sistemul de protecţie, există mai multe cauze ale separării, inclusiv evenimente nefericite (decesul sau instituţionalizarea părintelui/părinţilor), neglijare, abuz sau exploatare, părăsirea copilului şi/sau părinţi decăzuţi din drepturi. Ceilalţi 24% dintre copii reprezintă intrări problematice în sistemul de protecţie (ce puteau fi evitate), care au cauze de separare legate de factori de risc parentali (părinţii plecaţi în străinătate la muncă, familii dezorganizate, mame adolescente, consum excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor, violenţa domestică, părinţi cu dizabilităţi şi/sau cu probleme de sănătate mintală) sau de factori structurali (sărăcie/ statut socio-economic scăzut, dependenţa de beneficii sociale, lipsa unui domiciliu stabil, familii fără locuinţă sau evacuări). Pentru că serviciile la nivel de comunitate recomandate de acest studiu reprezintă o soluţie pentru multe dintre aceste probleme, o scădere a intrărilor în sistemul de protecţie a copilului ar reprezenta un indicator încurajator pentru eficacitatea măsurilor de prevenire. Studiul a arătat că adopţia este o soluţie pentru prea puţini. Nu există suficienţi părinţi adoptatori, iar dintre cei care vor să adopte, o mare parte vor de fapt să adopte un copil anume, de cele mai multe ori, chiar copilul pe care îl au deja în plasament. Prin urmare, creşterea numărului de părinţi adoptatori este vitală, prin iniţierea unor campanii de educare şi comunicare la nivel de comunitate care ar trebui să promoveze adopţia şi atitudini incluzive faţă de toţi copiii, indiferent de gen, vârstă, etnie, stare de sănătate sau părinţi. Este necesară, de asemenea, îmbunătăţirea formării pentru persoanele/ familiile care doresc să adopte un copil, precum şi o mai bună formare a specialiştilor DGASPC în ceea ce priveşte modul de comunicare cu potenţialii părinţi adoptatori, în special referitor la nevoile copiilor cu dizabilităţi. 47 Tema 5: Succesul sistemului de protecţie a copilului se măsoară prin eficacitatea ajutorului efectiv de care beneficiază copiii Mulţi copii ajung în sistemul de protecţie când au mai puţin de trei ani şi trăiesc în sistem până când ating vârsta legală pentru a părăsi sistemul. Deşi scopul sistemului este de a reuni copiii cu părinţii, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt relativ mici. Un copil petrece în sistemul de protecţie specială din România, în medie, 7,5 ani. Totuşi, unul din fiecare cinci copii de 15-26 ani actualmente în sistem şi-a petrecut toată viaţa în sistem, iar aproape unul din fiecare trei, 90% din viaţă. Aceste date arată o nevoie stringentă de intervenţie în sensul dezvoltării unor mecanisme care să ajute copiii până în momentul în care ating vârsta legală de ieşire din sistem, sistemul reprezentând de altfel singura familie pe care o cunosc. Integrarea socială şi profesională a acestor copii în societate va fi foarte dificilă dacă „sistemul” doar se retrage atunci când ating o anumită vârstă, lăsându-i fără abilităţile necesare pentru o viaţă independentă, fără educaţie solidă ca să îşi poată câştiga existenţa şi în absenţa oricărei alternative de locuire. Există două mari categorii de soluţii în tranziţia de la copilărie la viaţa adultă pentru copiii din sistemul de protecţie specială. Prima este de a oferi opţiuni pentru cei care sunt capabili să trăiască independent, care să cuprindă nu doar îngrijire alternativă de tip familial, ci şi locuinţe sociale sau locuinţe protejate. Celălalt traseu se adresează copiilor cu dizabilităţi severe, care nu se pot descurca singuri şi care sunt lipsiţi de sprijin din partea familiei. Aceste soluţii trebuie să rezolve o gamă largă de nevoi specifice tinerilor: (i) nevoia de a obţine şi a păstra o locuinţă accesibilă, de a trăi independent şi, în unele cazuri, de a gestiona bunurile financiare şi personale; (ii) nevoia de servicii de abilitare şi reabilitare adaptate tinerilor cu dizabilităţi care să fie furnizate în contextul unei vieţi independente; iii) nevoia de pregătire profesională, formare, îndrumare profesională şi sprijin pentru angajare; (iv) nevoia de a accesa alte servicii comunitare (precum asistenţă medicală, servicii juridice, activităţi desfăşurate în aer liber, activităţi culturale şi centre de agrement); şi (v) nevoia de a avea o viaţă familială echilibrată (ceea ce implică, de exemplu, consiliere familială şi educaţie sexuală). Serviciile pentru un trai independent reprezintă o categorie distinctă şi importantă care trebuie dezvoltată, în special pentru integrarea post-instituţionalizare a tinerilor cu dizabilităţi, precum şi a tranziţiei de la îngrijirea de tip rezidenţial la servicii comunitare. Tema 6: Îmbunătăţirea şi sistematizarea practicilor de lucru Practicile de lucru trebuie îmbunătăţite cu referire la toate nivelurile sistemului de protecţie specială a copilului. Studiul a evidenţiat aspecte specifice care trebuie soluţionate. În primul rând, este necesar ca specialiştii din sistemul de protecţie să identifice cât mai clar cauzele separării copilului de familie. Spre exemplu, studiul a arătat că „sărăcia” este adesea menţionată ca o cauză în dosar, în timp ce de fapt separarea are şi alte cauze precum neglijarea, abuzul sau chiar decesul unuia dintre părinţi. Această practică distorsionează datele şi face dificilă elaborarea unui Plan Individualizat de Protecţie eficient şi relevant pentru copil. Al doilea aspect se referă la nevoia de a dezvolta o procedură mai strictă privind intrarea în sistem la solicitarea familiei sau ca urmare a unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului. Această procedură ar trebui să pornească de la documentarea cuprinzătoare a cazului şi până la impunerea parcurgerii tuturor paşilor premergători plasării copilului în sistemul de protecţie. Această procedură ar trebui să fie aplicată în mod uniform pe tot cuprinsul ţării. Studiul a arătat că este esenţial ca toate comunele să aibă cel puţin o persoană cu atribuţii de asistenţă socială, membră a SPAS şi absolvent(ă) de studii superioare. Universităţile, furnizorii de servicii şi Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România trebuie să elaboreze metodologii centrate pe copil şi familie pentru adoptarea, planificarea, proiectarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea serviciilor sociale. De asemenea, un program de formare profesională continuă ar trebui dezvoltat pentru a preda aceste metodologii către întregul personal cu atribuţii de asistenţă socială de la nivel local. 48 Tema 7: Dezvoltarea unui sistem performant de management al informaţiilor Este o nevoie urgentă de a dezvolta la nivel naţional un sistem eficient de management al informaţiilor (SMI) pentru sistemul de protecţie a copilului. Dacă acesta este utilizat zilnic de către toţi managerii de caz şi specialiştii din sistem, acest SMI ar spori substanţial nivelul actual de corectitudine şi concordanţă a datelor de la nivel local şi naţional. Datele introduse în această bază de date trebuie să permită înţelegerea istoricului copilului şi să conţină suficientă informaţie pentru a permite profesioniştilor din sistem să ofere sprijin adecvat copiilor şi familiilor lor. Această temă are legătură cu toate cele şase teme anterioare, pentru că fără fundamentarea pe date solide şi cuprinzătoare din perspectiva copilului şi a familiei, intervenţiile din sistemul de protecţie specială în interesul superior al copilului nu pot fi realizate. Dezvoltarea unui sistem informatizat de management al informaţiilor ar reduce birocraţia, ar creşte transparenţa şi responsabilitatea, ar asigura o abordare uniformă la nivel naţional, ar facilita coordonarea în timp real dintre SPAS şi specialiştii DGASPC, ar face posibilă monitorizarea activităţilor tuturor actorilor relevanţi şi ar furniza către ANPDCA suficiente informaţii pentru a fi capabili să schimbe/ adapteze legislaţia, programele şi măsurile de suport sau corective pe bază de evidenţe. 49 50 3.1. Copiii din sistemul de protecŃie şi familiile lor protecŃ Tolba cu poveşti 1 Ţineţi minte voi de ce a trebuit să mergeţi într-un centru? „- Eu sunt abandonată, cred că de când m-am născut. Habar n-am. Deci practic, cred că sunt aici de vreo 14 ani. Tatăl meu n-a vrut să mă recunoască, mama, nu ştiu nimic de ea. Deci practic nu ştiu.” (Focus grup copii, Craiova) „- Eu nu ştiu de ce. - Eu, pentru că mama şi tata nu aveau o casă şi nu aveau bani cu care să mă ţină. - Eu am ajuns pentru că mama mea m-a părăsit la tată şi el nu avea bani să mă ţină. - Pe mine nu avea cu ce să mă crească şi a zis că vin aici la centru ca să fiu mai aproape de ea, dar nu vine să mă viziteze... - Nouă ne-a spus că am fost lăsaţi, abandonaţi şi că dacă am ajuns acolo este foarte bine, fiindcă e cineva care are grijă de noi, ne duce la şcoală, avem ce mânca, curent, lumină şi avem unde sta. Avem unde locui şi e cineva care să se ţină de noi.” (Focus grup copii, Braşov) „- Pentru că părinţii noştri trebuie să se ducă la muncă. Unde merg ei la muncă? - Părinţii stau acasă cu o fată, iar mătuşa mea se duce la un copil că mama lui se duce la muncă. [...] - Mama tot mereu se duce în Italia, deodată, că să strângă bani pentru o casă mică, pentru flori pentru bunica, pentru unchiul, pentru noi.” (Focus grup copii, Bucureşti) „- Pentru că ai mei s-au dus în altă ţară şi m-au lăsat la centru pe mine.” (Focus grup copii, Cluj-Napoca) 51 Subcapitolul de faţă prezintă principalele caracteristici ale copiilor din sistemul de protecţie din România şi ale familiilor lor, folosind în principal eşantionul reprezentativ de copii extras din CMTIS în noiembrie 2014.36 În ceea ce priveşte mamele acestor copii, au fost extrase informaţii suplimentare din ancheta gospodăriilor realizată în comunităţile sursă rurale. 3.1.1 protecŃie Profilul copiilor din sistemul de protecŃ Copiii din sistemul de protecţie a copilului (fie din instituţii, fie din serviciile de tip familial) sunt fete şi băieţi de toate vârstele, între 0 şi 26 de ani (dar există şi unii tineri de peste 26 ani care sunt încă în sistem). Băieţii sunt ceva mai bine reprezentaţi decât fetele (53% faţă de 47%). Majoritatea copiilor plasaţi în servicii de protecţie a copilului au vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Această grupă de vârstă reprezintă peste jumătate dintre copiii din sistem (56%), iar numărul total şi ponderea lor au crescut în mod constant în ultimii patru ani. Figura 5: Copiii din sistemul de protecţie a copilului, în funcţie de gen şi grupă de vârstă 4,500 4,000 3,500 3,000 2,500 Fete 2,000 Băieţi 1,500 1,000 500 0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Tinerii de minim 18 ani, care sunt studenţi la zi (sau în alte situaţii speciale), pot beneficia la rândul lor de protecţie în orice tip de serviciu până la vârsta de 26 de ani.37 Această categorie reprezintă un procent semnificativ, respectiv 12%. Copiii din sistemul de protecţie a copilului provin din toate judeţele ţării, 43% din localităţi rurale şi 56% din aşezări urbane. Predominanţa copiilor de la oraş se datorează ponderii ridicate a copiilor de 0-2 ani părăsiţi în maternităţi. Sistemul de protecţie a copilului cuprinde copii din toate grupurile etnice (Anexa 6 Tabel 2). Conform datelor înregistrate în dosarele de caz, distribuţia pe etnii a copiilor din sistem diferă considerabil de cea a populaţiei totale tinere. Ponderea copiilor cu etnie nedeclarată este de trei ori mai mare în sistemul de protecţie a copilului decât la nivelul populaţiei tinere de 0-29 ani (31.3% faţă de 9% la recensământul din 2011). Totodată, proporţia copiilor romi este dublă (10,3% comparativ cu 5,3%), iar cea a românilor este semnificativ mai redusă (54% faţă de 79,1%).38 Copiii cu dizabilităţi reprezintă o proporţie semnificativă (aproape 29 de procente) în totalul copiilor din sistemul de protecţie a copilului (a se vedea Anexa 6 Tabel 3). În plus, dosarele a peste 9% dintre copiii din 36 Datele sunt ponderate. 37 În condiţii speciale, perioada se poate prelungi încă trei ani. 38 Structura populaŃiei rezidente din România, pe grupe de vârstă şi etnii, Recensământ 2011, vol2_t5.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul-ii-populatia-stabila-rezidenta-structura-etnica-si-confesionala. 52 sistemul de protecţie nu conţin date relevante în acest sens. Sub două treimi (62%) dintre copiii din sistem nu au nicio dizabilitate, potrivit informaţiilor din dosarele lor. Proporţia persoanelor cu dizabilităţi creşte progresiv 39 de la aproximativ 6% în cazul copiilor sub 1 an la peste 43% în cazul tinerilor de 18-26 ani. Totodată, probabilitatea ca un copil din sistemul de protecţie să fi avut o dizabilitate este mai mare în cazul băieţilor decât al fetelor, în cazul romilor şi al altor grupuri etnice decât în cel al românilor şi maghiarilor, precum şi în cazul copiilor de la oraş decât al celor din mediul rural. În concluzie, nevoile copiilor variază considerabil în funcţie de vârstă, gen, mediul de rezidenţă din care provin şi starea de sănătate, ceea ce înseamnă că sistemul de protecţie a copilului trebuie să ofere o largă varietate de servicii ca răspuns la aceste nevoi. 3.1.2 Marea majoritate a copiilor din sistemul de protecŃ protecŃie au o familie Aşa cum se subliniază şi în Deinstitutionalization Myth Buster (Demontarea mitului dezinstituţionalizării):40 „Contrar părerii generale, marea majoritate a copiilor plasaţi în instituţii nu sunt orfani, ci au unul sau chiar ambii părinţi". Acest lucru este valabil şi în România, pentru copiii aflaţi în grija statului, fie în instituţii, fie în servicii de tip familial. Subcapitolul de faţă se concentrează asupra analizei datelor din dosarele copiilor cu privire la părinţii lor şi familiile care au avut grijă de ei înainte de a ajunge în sistemul de protecţie. 3.1.2.1 Mamele La nivelul sistemului de protecţie a copilului din România, doar în cazul a aproximativ 9% dintre copiii incluşi nu se cunoaşte mama sau aceasta nu este în viaţă. Tabel 5: Informaţii despre mamele copiilor din sistemul de protecţie, în funcţie de grupa de vârstă a copiilor în prezent (%) <1 1-2 3-6 7-10 11-14 15-17 18-26 Total an ani ani ani ani ani ani* Mamă necunoscută 0,4 0,2 0,3 0,7 1,1 0,7 0,9 0,8 Mamă decedată înaintea de intrarea copilului în sistem 0,0 1,6 2,6 4,2 6,1 9,0 10,9 6,1 Mamă decedată când copilul se afla în sistem 0,0 0,2 1,3 1,4 2,5 3,7 4,6 2,4 Mamă în viaţă, dar nu sunt disponibile informaţii 1,3 1,9 1,5 3,0 2,5 2,1 5,2 2,7 Mamă în viaţă, dar decăzută din drepturile părinteşti 0,8 1,0 1,1 1,6 1,1 1,4 1,8 1,3 Mamă în viaţă, cu informaţii disponibile 97,6 95,2 93,2 89,2 86,7 83,1 76,7 86,7 Total % 100 100 100 100 100 100 100 100 N 790 2.547 6.166 10.912 15.755 10.092 6.082 52.344 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. Majoritatea copiilor aflaţi în grija statului sunt mai degrabă „orfani sociali” decât biologici. Mama este în viaţă şi este cunoscută în cazul a peste 90% dintre copiii din sistemul de protecţie a copilului. În majoritatea cazurilor, sunt disponibile informaţii actualizate despre starea civilă, ocupaţia, educaţia, starea de sănătate sau adresa acesteia, dar în câteva cazuri (sub 3%) dosarul copilului nu conţine nicio informaţie. Proporţia copiilor cu o situaţie bine documentată a mamei scade considerabil, de la peste 95% în rândul copiilor mici până la sub 77% în cazul tinerilor de 18-26 de ani. Aceasta se datorează probabil reorientării atenţiei profesioniştilor de la reintegrarea în familie către „integrarea în societate" a acestei categorii care, potrivit legii, ar trebui să părăsească sistemul de protecţie a copilului. 39 Categoria 18-26 ani include și tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. 40 Eurochild şi HHC (2014: 3). 53 În ceea ce priveşte etnia, asemenea copiilor lor, proporţia mamelor care nu îşi declară etnia este de peste cinci ori mai mare decât în cazul populaţiei feminine generale. Totodată, mamele de etnie romă sunt de aproape patru ori mai numeroase, iar cele românce sunt mult mai puţine la număr (Tabel 6). Tabel 6: Etnia mamelor (% date valide) Română Maghiară Romă Alta Nedeclarată Total 41 Populaţia feminină generală 83,4 6,2 3,0 1,1 6,3 100 Mamele copiilor din sistemul de 51,4 3,6 11,8 0,4 32,8 100 protecţie a copilului Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=30.940 mame). Nu sunt luate în calcul mamele necunoscute. Lipsesc datele referitoare la etnie în cazul a 3% dintre mamele cunoscute. Per ansamblu, dosarele copiilor cuprind informaţii despre circa 32.100 de mame, având vârste cuprinse între 14 şi 68 de ani (în prezent, adică noiembrie-decembrie 2014). Populaţia de mame este una tânără, cu o vârstă 42 medie de 36,3 ani , comparativ cu vârsta medie de 42,1 ani în cazul populaţiei feminine de la nivel naţional, potrivit recensământului din 2011. Majoritatea lor au născut copilul aflat în grija statului înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani (19% la 12-18 ani şi 39% între 19 şi 24 de ani), aveau 19-29 de ani când copilul a intrat în sistem (49%) şi au acum peste 35 de ani (48% au 30-40 de ani şi 30% ani au 40-68 de ani). Figura 6: Vârsta mamei în diferite momente (număr) 2,500 Vârsta mamei la nașterea copilului 2,000 Vârsta mamei la intrarea copilului în sistem 1,500 Vârsta mamei în prezent 1,000 500 0 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44 46 48 50 52 54 56 58 60 62 64 66 68 ani ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=30.330 mame). Nu sunt luate în calcul mamele necunoscute. Lipsesc datele referitoare la data naşterii în cazul a 5% dintre mamele cunoscute. Aşadar, acestea au născut la o vârstă tânără, în medie la 23,4 ani, comparativ cu media naţională de 27,8 ani. Vârsta medie la naştere este mai mică în cazul mamelor din mediul rural (în medie, 22,9 ani comparativ cu 23,8 ani în cazul mamelor din urban) şi al celor de etnie romă (în medie, 22,9 ani). Mamele copiilor din sistemul de protecţie prezintă un comportament demografic atipic. Pe lângă vârsta medie foarte tânără la naştere, spre deosebire de populaţia feminină generală, acestea urmează, în mod constant, un 41 Structura populaŃiei rezidente din România, pe grupe de vârstă şi etnii, Recensământ 2011, vol2_t5.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul-ii-populatia-stabila-rezidenta-structura-etnica-si-confesionala. 42 Abatere standard de 8,4 ani şi vârsta medie de 36 de ani. 54 tipar al uniunilor consensuale şi stării civile nedeclarate, asociate în general relaţiilor instabile, aşa cum arată şi Figura 7. Figura 7: Mamele copiilor din sistemul de protecţie a copilului comparativ cu populaţia feminină generală în vârstă de 15-69 ani,43 în funcţie de starea civilă (%) 70 60 60 50 40 29 32 27 30 22 22 22 21 17 14 20 9 12 8 5 10 0 0 Căsătorie legală Uniune consensuală Nemăritată Divorţ, separare, Nedeclarată (niciodată) văduvie Statutul marital al mamei la intrarea copilului în sistem Statutul marital al mamei în prezent Populaţia feminină generală de 15-69 ani în funcţie de statutul marital Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=29.037 mame). Nu sunt luate în calcul mamele necunoscute şi cele decedate. Starea de sănătate a mamelor la momentul intrării copilului în sistem este succint prezentată în dosarele copiilor, informaţiile referitoare la situaţia actuală fiind şi mai puţine (Anexa 6 Tabel 4). Conform datelor valide avute la dispoziţie, în jur de 20-23% dintre mame au probleme de sănătate mintală şi/sau o dizabilitate fizică. La nivelul mamelor, se întâlnesc şi comportamente ce prezintă riscuri pentru sănătate, precum abuzul de alcool şi droguri (pentru 9%, respectiv 2% dintre ele). Figura 8: Mamele copiilor din sistemul de protecţie a copilului comparativ cu populaţia feminină generală în vârstă de 20-64 ani,44 în funcţie de nivelul de şcolarizare (% date valide) 40 36 35 35 31 30 26 23 23 25 21 18 17 20 14 15 12 15 8 8 10 5 4 5 1 1 1 0 1 0 Fără școală Primar (1-4 Gimnaziu (1-8 Vocaţional Liceu Postliceal, Universitar clase) clase) și/sau clasele școală de 9-10 maiștri Educaţia mamei la intrarea copilului în sistem Educaţia mamei în prezent Populaţia feminină generală de 20-64 ani în funcţie de nivelul de școlarizare Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=14.700 mame). Sunt luate în calcul doar mamele aflate în viaţă, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Lipsesc datele referitoare la educaţie pentru 47% dintre ele. 43 Structura populaŃiei rezidente din România, în funcŃie de gen, grupa de vârstă şi starea civilă, Recensământ 2011, vol1_t12.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul/. 44 Structura populaŃiei rezidente din România, în funcŃie de gen, grupa de vârstă şi nivelul de educaŃie, Recensământ 2011, vol1_t40.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul/. 55 Nivelul de educaţie al mamelor este insuficient documentat în dosarele copiilor. În cazul a aproape jumătate (47%) dintre acestea, nu sunt disponibile informaţii referitoare la educaţia lor. Cu toate acestea, datele valide existente indică un nivel foarte scăzut al educaţiei. Aproape una din patru mame cu copii în sistemul de protecţie este analfabetă. Per ansamblu, peste trei sferturi dintre ele au terminat cel mult ciclul gimnazial. Ca şi în cazul educaţiei, statutul ocupaţional al mamelor este slab documentat în dosarele copiilor (Anexa 6 45 Tabel 5). Datele valide existente evidenţează neintegrarea acestora pe piaţa muncii, în special pe cea formală. 46 Se remarcă proporţia extrem de redusă atât a salariatelor, cât şi a angajatoarelor şi, implicit, a pensionarelor . Şi legătura cu piaţa informală sau „neagră" a muncii este destul de slabă. Doar aproximativ 23-28% dintre mame prestează munci ocazionale în ţară sau străinătate, lucrează pe cont propriu în agricultură sau desfăşoară activităţi non-agricole, precum comerţul ambulant, vânzarea de sticle, fier vechi şi alte produse similare, ori îşi câştigă traiul din cerşit, vagabondaj, prostituţie sau furturi mărunte. Se raportează situaţii de prostituţie în cazul mai multor mame (2%). Din cauza acestui tip de activităţi, peste 3% dintre mame au cazier judiciar. Majoritatea mamelor sunt persoane dependente economic, fiind casnice, inapte pentru muncă sau fără loc de muncă (în jur de 60%). O parte dintre ele (2-3%) sunt instituţionalizate fie în închisoare, fie în diverse instituţii medicale sau sociale. În aceste condiţii, mai ales atunci când lipseşte sprijinul familiei extinse, se poate asigura un trai stabil şi decent doar printr-un sprijin consistent format din prestaţii şi servicii sociale variate sau prin găsirea unui partener capabil să întreţină mama şi copiii acesteia. CONCLUZIE Mama este în viaţă şi este cunoscută în cazul a peste 90% dintre copiii din sistemul de protecţie a copilului. Totuşi, situaţia mamei este insuficient documentată în dosarele copiilor pentru a putea sta la baza formulării unui plan real de reintegrare a copilului alături de mama sa. Informaţiile referitoare la starea civilă, sănătatea, educaţia şi statutul ocupaţional ale mamei sunt puţine şi insuficient actualizate. Oricum, datele disponibile indică faptul că reintegrarea necesită eforturi substanţiale şi un sprijin consistent acordat acestor mame atât de profesioniştii din sistemul de protecţie a copilului, cât şi de alte instituţii, pentru a asigura un mediu familial care să ofere copilului şanse reale de a se dezvolta corespunzător. Altfel, reintegrarea se rezumă doar la transferarea copilului într-un mediu extrem de instabil şi de nepotrivit. Este necesară elaborarea şi implementarea unei politici destinate mamelor tinere, fără educaţie şi aflate în situaţii de vulnerabilitate (singure sau care trăiesc în uniune consensuală, dependenţă economică, lipsa unui domiciliu stabil unde să poată locui cu copilul, stare de sănătate precară). În contextul unei astfel de politici, pentru copiii care provin din astfel de familii s-ar putea considera reanalizarea măsurii plasamentului. 45 Lipsesc datele referitoare la statutul ocupaŃional în cazul a 43% dintre mamele aflate în viaŃă. 46 Printre mamele copiilor aflaŃi în grija statului, majoritatea pensionarelor beneficiază de pensie de boală sau de handicap, nu de pensie socială. 56 Caseta 2: Trasee de viaţă ale mamelor din comunităţile sursă din mediul rural Tipic, mamele copiilor din sistemul de protecţie ce provin din comunităţile sursă rurale şi-au petrecut majoritatea copilăriei alături de mamă şi de tată, în cele mai multe cazuri căsătoriţi legal (în jur de 60%). Mai rar, acestea au crescut alături de părinţi care trăiau în uniune consensuală sau cu un singur părinte (de obicei, mama) ori în cadrul familiei extinse. Totuşi, famillile de origine ale mamelor erau numeroase, cu un număr mediu de cinci copii.47 Părinţii lor, cu alte cuvinte bunicii copiilor din sistem, aveau un nivel scăzut de educaţie, aproximativ 20% dintre ei fiind fără studii, în timp ce alte 73% dintre bunice şi 70% dintre bunici au terminat cel mult ciclul gimnazial. Cu mulţi copii şi cu părinţi slab educaţi, familiile de origine ale mamelor erau foarte sărace (34%) sau sărace (40%). Una din trei mame a fost în sistemul de protecţie, în perioada copilăriei. Trei procente au petrecut până la vârsta de 18 ani mai mult timp în sistemul de protecţie a copilului decât în familia lor de origine. De asemenea, o mică parte dintre ele (4%) au avut fraţi/ surori în plasament. Asemenea părinţilor lor, un procent ridicat de 22% dintre mame nu deţin niciun fel de studii, în timp ce 59% au terminat doar ciclul primar sau gimnazial. Sub 19% dintre mame au absolvit un nivel de educaţie mai ridicat decât părinţii lor. La vârsta de 18 ani, peste jumătate dintre ele părăsiseră deja familia de origine, 34% aveau deja primul loc de muncă,48 78% îşi începuseră viaţa sexuală şi în jur de 48% născuseră primul copil (a se vedea figura de mai jos). Evenimente importante de viaţă, în funcţie de vârstă (% date valide referitoare la mamele din comunităţile sursă rurale) 99 99 100 100 93 94 85 81 82 78 78 74 69 59 58 55 51 50 49 48 42 37 39 32 34 26 27 25 26 22 24 21 19 16 16 10 10 14 11 446 9 5 1 6 ani 7 8 9-13 ani 14 15 16 17 18 19 20+ ani A început să meargă la școală A încetat sau a finalizat școala A părăsit familia de origine A început să muncească (primul loc de muncă) A început viaţa sexuală (prima relaţie) Prima naștere Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=685-873 mame cu copii în sistemul de protecţie). Aşadar, de regulă, mamele copiilor din sistemul de protecţie îşi încep viaţa sexuală înainte de împlinirea vârstei de 17 ani, nasc primul copil la o vârstă tânără (19,6 ani)49 şi au, în general, mai mulţi parteneri şi mai mulţi copii de-a lungul vieţii decât populaţia feminină generală. Potrivit datelor valide,50 pe parcursul vieţii, ele au avut un 47 Numărul copiilor a variat între 1 şi 22. În plus, aproximativ 14% dintre părinŃii lor aveau copii şi din alte relaŃii. 48 51% dintre mame nu au desfăşurat niciodată o activitate generatoare de venituri. 49 Pentru comparaŃie, la nivel naŃional, vârsta medie la prima naştere este de 26,2 ani (INS, 2013). 50 O treime dintre mame nu au declarat numărul partenerilor cu care au avut copii pe parcursul vieŃii. 57 număr mediu de 3,8 copii51 (cu un maxim de 18) cu 1 până la 10 parteneri (în medie, 1,5) şi o medie de 1,6 avorturi (cu un maxim de 30). 3.1.2.2 Taţii Spre deosebire de mame, tatăl este absent în cazul a 52% dintre copiii din sistemul de protecţie, fie pentru că nu se cunoaşte, fie pentru că a decedat. Proporţia copiilor fără tată scade de la 72% în cazul copiilor sub 1 an 52 până la aproximativ 43% în cazul tinerilor de 18-26 ani. În schimb, pentru aceleaşi grupe de vârstă, ponderea copiilor cu o situaţie bine documentată a tatălui creşte de la doar 28% până la aproape 52%. Tabel 7: Informaţii despre taţii copiilor din sistemul de protecţie, în funcţie de grupa de vârstă a copiilor în prezent (%) <1 1-2 3-6 7-10 11-14 15-17 18-26 Total an ani ani ani ani ani ani* Tată necunoscut 71,9 64,3 49,7 49,2 44,9 34,5 25,4 43,4 Tată decedat înainte de intrarea copilului în sistem 0,0 0,5 2,7 4,4 4,9 7,5 7,8 5,1 Tată decedat când copilul se afla în sistem 0,0 0,4 0,4 1,7 3,5 6,3 10,0 3,9 Tată în viaţă, dar nu sunt disponibile informaţii 0,0 0,3 1,3 1,8 0,9 2,1 3,4 1,6 Tată în viaţă, dar decăzut din drepturile părinteşti 0,0 0,3 0,7 0,9 0,7 0,9 1,1 0,8 Tată în viaţă, cu informaţii disponibile 28,1 34,3 45,2 42,0 45,1 48,8 52,2 45,2 Total % 100 100 100 100 100 100 100 100 N 790 2.547 6.166 10.912 15.755 10.092 6.082 52.344 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. Totodată, atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor, proporţia copiilor fără tată este semnificativ mai mare în rândul copiilor ce provin din mediul urban (59% comparativ cu 44% în cazul celor din mediul rural), precum şi la nivelul copiilor romi şi al celor din alte grupuri etnice (63% faţă de 48% dintre copiii români şi 57% dintre cei maghiari). Astfel, în dosarele copiilor cel mai bine documentate sunt situaţiile taţilor copiilor români, cu vârste peste 11 ani, din mediul rural. Figura 9: Diferenţa de vârstă între mamele şi taţii copiilor din sistemul de protecţie (număr) 1,800 1,600 Vârsta mamei în prezent 1,400 Vârsta tatălui în prezent 1,200 1,000 800 600 400 200 0 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44 46 48 50 52 54 56 58 60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 80 ani ani 51 Pentru comparaŃie, numărul mediu de copii născuţi pe femeie este de 1,5 la nivel naŃional (INS, 2013). 52 Categoria 18-26 ani include și tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. 58 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=30.330 mame şi 15.750 taţi). Nu sunt luaţi în calcul părinţii necunoscuţi. Lipseşte data naşterii în cazul a 5% dintre mamele cunoscute şi a 9% dintre taţii cunoscuţi. 59 Figura 9 evidenţiează diferenţe mari de vârstă între mamele şi taţii copiilor din sistemul de protecţie a copilului.53 Astfel, aceştia formează cupluri atipice, constituite de obicei dintr-o femeie tânără şi un bărbat mult mai în vârstă. De fapt, pentru 46% dintre cupluri, diferenţa de vârstă depăşeşte 5 ani (în 19% dintre cazuri tatăl este cu 10-41 de ani mai în vârstă decât mama). În peste 1% dintre cazuri, tatăl este mai tânăr cu 5-12 ani decât mama. Doar în aproximativ jumătate dintre cupluri (53%), diferenţa de vârstă este până în 5 ani (şi doar un sfert respectă diferenţa de vârstă standard de maxim 2 ani între parteneri). Asemenea copiilor şi mamelor, taţii de etnie romă şi, mai ales, cei care nu îşi declară apartenenţa etnică sunt suprareprezentaţi, în timp ce românii sunt puternic subreprezentaţi comparativ cu populaţia masculină generală. De asemenea, unul din cinci cupluri (mamă-tată) în care cel puţin un partener îşi declară etnia este mixt din punct de vedere etnic. Tabel 8: Etnia tatălui (% date valide) Română Maghiară Romă Alta Nedeclarată Total 54 Populaţia masculină generală 83,5 6,0 3,2 1,3 6,0 100 Taţii copiilor din sistemul de 54,4 3,4 7,7 0,5 34,0 100 protecţie a copilului Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=16.378 taţi). Nu sunt luaţi în calcul taţii necunoscuţi. Lipsesc datele referitoare la etnie în cazul a 10% din taţii cunoscuţi. Comportamentul demografic al taţilor nu se încadrează în tendinţele populaţiei masculine generale, prezentând acelaşi tipar al stării civile nedeclarate (asociat de obicei relaţiilor instabile), divorţului, separării şi uniunilor consensuale, chiar mai accentuat decât s-a putut observa în cazul mamelor (Anexa 6 Tabel 6). În ceea ce priveşte starea de sănătate, taţii se aseamănă cu mamele (Anexa 6 Tabel 4). Starea lor de sănătate este foarte slab documentată în dosarele copiilor. Conform datelor valide avute la dispoziţie, în jur de 11-16% dintre taţi au probleme de sănătate mintală şi/sau o dizabilitate fizică, în timp ce comportamentele de risc sunt destul de frecvente: 26% cu abuz de alcool şi aproximativ 4 procente cu abuz de droguri. Taţii copiilor din sistemul de protecţie au un nivel de educaţie oarecum mai ridicat decât cel al mamelor, însă sunt mult în urma populaţiei masculine generale (Anexa 6 Tabel 7). În dosarele copiilor, există informaţii doar pentru jumătate dintre taţii cunoscuţi şi în viaţă. Datele valide disponibile arată că 10% sunt analfabeţi (comparativ cu 23% dintre mame), iar aproximativ 52% dintre ei au terminat 1-8 clase (comparativ cu 25% din populaţia masculină generală). Majoritatea celorlalţi deţin studii profesionale, care le oferă unele şanse de a se integra pe piaţa muncii, în special ca lucrători ce prestează muncă manuală. Prin urmare, taţii sunt mai bine conectaţi la piaţa muncii decât mamele (Anexa 6 Tabel 5).55 Cu toate acestea, 56 doar aproximativ 11% lucrează cu contract de muncă, în timp ce 45-51% dintre ei sunt angajaţi pe piaţa informală sau „neagră" a muncii. Tocmai din acest motiv, 10% dintre ei au cazier judiciar şi 6-8% se află în închisoare, în România sau în străinătate. La nivelul taţilor, ponderea persoanelor dependente (persoane casnice, inapte pentru muncă, fără loc de muncă) este mai redusă decât în cazul mamelor, dar mult mai mare decât în cazul populaţiei masculine generale (25-29%). În consecinţă, majoritatea taţilor copiilor din sistemul de protecţie deţin slujbe nesigure, prost plătite şi/sau riscante, care nu pot oferi un trai stabil şi decent unei familii. 53 DiferenŃa medie de vârstă între mamele şi taŃii copiilor din sistemul de protecŃie a copilului este de 6 ani în favoarea tatălui, cu o abatere standard de 6 ani. 54 Structura populaŃiei rezidente din România, pe grupe de vârstă şi etnii, Recensământ 2011, vol2_t5.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul-ii-populatia-stabila-rezidenta-structura-etnica-si-confesionala. 55 Lipsesc datele referitoare la statutul ocupaŃional în cazul a 50% dintre taŃii aflaŃi în viaŃă. 56 De asemenea, la nivelul taŃilor copiilor din sistemul de protecŃie a copilului, majoritatea pensionarilor beneficiază de pensie de boală sau de handicap şi foarte puŃini de pensie socială. 60 CONCLUZIE Tatăl se cunoaşte şi este în viaţă doar în cazul a 48% dintre copiii incluşi în sistemul de protecţie. În dosarele copiilor, situaţia taţilor este chiar mai slab documentată decât cea a mamelor. Numai pentru foarte puţini copii, tatăl se pare că reuşeşte să ofere un trai decent, care nu este însă neapărat însoţit de un mediu familial stabil. 3.1.2.3 Familiile Acest capitol face trecerea de la atenţia acordată părinţilor la cea dedicată familiei în grija căreia s-a aflat copilul înainte de a intra în sistemul de protecţie. În baza informaţiilor referitoare la persoanele responsabile de copil, copiii din sistemul de protecţie pot fi grupaţi în trei categorii, în funcţie de familia lor de origine: Aproximativ o treime dintre copii (32%) provine din familii cu mamă singură în cazul cărora nu există nicio informaţie despre tată. O altă treime (31%) provine din familii nucleare tipice, incluzând mama şi tatăl şi, posibil, alţi copii. Ultima treime dintre copii (37%) provine dintr-o varietate de familii atipice, cu două tipuri mai frecvente: (a) mamă singură ce trăieşte cu încă o persoană (de obicei bunica) care are grijă de copil (9%) şi (b) cuplu ce trăieşte cu copilul într-o gospodărie multigeneraţională, în care o persoană (de obicei bunicii) are grijă de copil (8%). Celelalte forme de familii atipice se întâlnesc, fiecare, în cazul a sub 3% dintre copii şi printre ele se numără tată singur aflat în închisoare, mamă singură plecată la muncă în străinătate, copii părăsiţi de părinţi şi preluaţi de o rudă sau altcineva, copii lăsaţi singuri acasă de părinţii plecaţi în străinătate sau după alte evenimente nefericite petrecute în familie. Aceste tipuri de familii sunt prezentate în Infograficul 1. Atât în cazul băieţilor, cât şi al fetelor din sistemul de protecţie, proporţia copiilor ce provin din familii cu mamă singură scade dramatic în funcţie de vârsta actuală a copilului, de la 64% în rândul copiilor sub 1 an la 52% în cazul copiilor de 1-2 ani şi chiar mai mult, până la 21%, în cazul tinerilor de 18-26 ani. În schimb, ponderea copiilor din familii nucleare este de doar 24% în rândul bebeluşilor (sub 1 an) şi reprezintă 40% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 26 de ani. De asemenea, majoritatea copiilor din familii cu mame singure provin din mediul urban (40% versus 20% dintre copiii din mediul rural). Figura 10: Structura familiilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie a copilului (%) 40.0 34.7 La intrarea copilului în sistem 35.0 32.1 30.6 27.8 În prezent 30.0 25.0 18.8 20.0 14.7 15.0 11.0 8.9 7.8 8.5 10.0 1.9 3.3 5.0 0.0 Mamă singură* Cuplu: Mamă și M amă singură + o Mamă + tată + o Nu se știe cine a Alte tipuri de tată persoană care persoană care îngrijit copilul familie îngrijește de copil îngrijește de copil ** *** Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Note: * Nu sunt date despre tată. Copilul era în grija mamei; ** Mama se cunoaşte şi este în viaţă, dar trăieşte împreună cu o altă persoană (de obicei bunica) care are grijă de copil; *** De obicei, gospodării multigeneraţionale în care bunicii sau alte rude au grijă de copil, deşi sunt prezenţi şi părinţii. 61 Infografic 1: Tipuri de familii de origine ale copiilor din sistemul de protecţie (%) La intrarea copilului în sistem În sistem Mamă singură 32,1 34,7 Cuplu: Mamă şi Tată 30,6 27,8 Mamă singură + O persoană care îngrijeşte de copil 8,9 11,0 Mamă + Tată + O persoană care îngrijeşte de copil 7,8 8,5 Structuri familiale atipice: O persoană care îngrijeşte de copil + Mama 2,9 1,3 care a plecat de acasă O persoană care îngrijeşte de copil + Ambii 2,3 0,5 Doar tatăl sau mama acasă părinţi care au plecat de acasă Tată singur + O persoană care îngrijeşte de 2,3 2,6 copil Mamă singură care a plecat de acasă 2,3 1,3 Nu se ştie cine a îngrijit copilul 1,9 3,3 Tată singur 1,7 2,7 Mama + Tatăl care a plecat de acasă 1,4 1,3 Tata + Mama care a plecat de acasă 1,3 0,8 O altă persoană decât părinţii (rudă sau nu) a 1,3 1,5 îngrijit copilul Responsabil Necunoscut O persoană care îngrijeşte de copil + Mamă + 1,1 0,9 Tatăl care a plecat de acasă O persoană care îngrijeşte de copil + 0,9 1,0 Tată + Mamă care a plecat de acasă Copii lăsați singuri acasă O persoană care îngrijeşte de copil + 0,6 0,3 Tatăl care a plecat de acasă Copii lăsaţi singuri de părinţii care au plecat de 0,5 0,2 acasă Tată singur care a plecat de acasă 0,3 0,2 100 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). 62 Schimbările survenite în structura familiei de origine (Figura 10) de-a lungul timpului denotă un tipar al relaţiilor instabile, divorţului şi separării. Aşadar, în intervalul cuprins între momentul intrării copiilor în sistem şi noiembrie-decembrie 2014, proporţia copiilor din familii nucleare a scăzut de la 31% la 28%, în timp ce ponderea celor cu mamă singură a crescut uşor de la 32 la 35 de procente. Din cauza structurii atipice a familiilor de origine, 28% dintre copii s-au aflat în grija altor persoane decât părinţii înainte de a intra în sistem. În dosarele copiilor, informaţiile referitoare la persoana responsabilă de copil sunt destul de vagi. Cu toate acestea, se poate observa că marea majoritate a acestor persoane (88%) erau rude, în peste trei sferturi din cazuri fiind vorba de bunici (mai ales bunica maternă). Astfel, aproximativ 80% dintre persoanele responsabile de copil sunt femei, cu o vârstă medie de 57 de ani, căsătorite legal (42%), cu un nivel scăzut al educaţiei, salariate, pensionare sau casnice. Per total, 34% dintre copii locuiau alături de 1-14 fraţi/ surori (în medie, doi fraţi/ două surori) înainte de a intra în sistem (Anexa 6 Figura 1). Însă această proporţie variază puternic în funcţie de structura familiei de origine. Astfel, copiii care locuiau alături de fraţi/ surori reprezintă un minim de 12-14% dintre copiii din familii cu mamă singură care a plecat de acasă sau cu un responsabil de copil altul decât părinţii (rudă sau nu) şi un maxim de 77% dintre copiii din familiile cu tată singur. Totodată la momentul colectării datelor (noiembrie-decembrie 2014), jumătate dintre copii aveau între 1 şi 10 57 fraţi (în medie, doi fraţi/ două surori) în sistemul de protecţie specială (Anexa 6 Figura 1). În general, proporţia copiilor care au fraţi/ surori în sistemul de protecţie în prezent este mai mare decât cea a copiilor ce trăiau alături de fraţii lor înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului. Aşadar, intrarea unui copil în sistemul de protecţie pare a fi un bun predictor pentru noi (sau alte) intrări în sistem din familia copilului respectiv. Datele referitoare la comunităţile sursă din mediul rural oferă informaţii suplimentare privind "puterea antecedentului" identificată la nivelul copiilor din sistemul de protecţie. Toate mamele selectate în eşantionul gospodăriilor din comunităţile sursă rurale au lăsat cel puţin un copil în grija statului. O proporţie de 21% dintre ele au avut un singur copil născut viu, pe care l-au părăsit în sistem. Majoritatea lor sunt adolescente sau tinere în vârstă de sub 20 de ani. Celelalte 79% dintre mame au născut 2-18 copii, cu un total de aproape 3.000 de copii (de la aproximativ 700 de mame). Dintre acestea, 51% au părăsit un singur copil de-a lungul vieţii, în timp ce alte 28% dintre mame au lăsat, fiecare, 2 până la 10 copii în grija altcuiva. Două treimi dintre copii au fost părăsiţi în secţiile de maternitate sau au fost lăsaţi direct serviciilor de protecţie a copilului, iar o treime dintre copii au fost trimişi la rude, în special la bunica. Per ansamblu, peste unu din trei copii născuţi de mamele din comunităţile sursă rurale nu cresc alături de mamă/ părinţi, ci în sistemul de protecţie a copilului şi, mai rar, cu bunicii. Sursa: Ancheta gospodăriilor din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=873 de mame cu copii în sistemul de protecţie). Analizând structura actuală a familiei copilului, putem înţelege mai bine ce ar putea însemna reintegrarea în familie pentru diferite categorii de copii. Astfel, doar pentru aproximativ 28% dintre copiii din sistemul de protecţie, reintegrarea în familie înseamnă întoarcerea la familia nucleară. Pentru alte 37 de procente, reintegrarea în familie reprezintă întoarcerea la o mamă singură aflată într-o situaţie foarte vulnerabilă, aşa cum este prezentat şi în secţiunea 3.1.2.1 Mamele. Alte 24 de procente au depins mai mult de rudele lor (mai ales de bunici) decât de părinţi, astfel reintegrarea în familie s-ar putea face doar în familia extinsă. Nu în ultimul rând, 8% dintre copii nu au părinţi sau rude pe care pot conta, iar 3% au doar tatăl singur. Aşadar, în cazul lor, reintegrarea în familie are foarte puţine şanse de reuşită. 57 Nu există informaŃii privind momentul intrării fraŃilor în sistemul de protecŃie a copilului, respectiv înainte sau după copilul din studiu. 63 Fetele şi băieţii se încadrează în egală măsură în oricare dintre categoriile prezentate în Figura 11. Cu toate acestea, se remarcă diferenţe semnificative în funcţie de vârstă, mediul de provenienţă, etnia şi starea de sănătate a copilului. Aceste diferenţe sunt prezentate în Anexa 6 Tabel 8. Aşa cum s-a menţionat deja, probabilitatea de a face parte dintr-o familie cu mamă singură este mai mare în rândul copiilor sub 3 ani, în timp ce copiii de peste 15 ani au mai multe şanse de a beneficia de sprijin din partea familiei nucleare şi/sau extinse. Cu toate acestea, şansele de reintegrare nu sunt neapărat mai mari pentru adolescenţii şi tinerii din familii nucleare şi/sau extinse, pentru că acestea depind de durata perioadei în care au fost separaţi de familia lor, iar relaţia dintre copii şi părinţi este mai dificilă în perioada adolescenţei şi în fragedă tinereţe decât în anii copilăriei. Figura 11: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de structura actuală a familiei (%) Familie - mamă Familie nucleară singură (mamă și tată) 37% 28% Nu se poate baza Familie - tată Familie extinsă pe părinţi, copii singur (de obicei, îngrijiţi de 3% bunica/bunicii) persoane 24% neînrudite 8% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Probabilitatea de a proveni dintr-o familie cu mamă singură este mai mare în rândul copiilor romi şi al celor cu etnie nedeclarată. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul copiilor din mediul urban, în contrast cu cei din localităţile rurale, care au mai multe şanse de a face parte dintr-o familie nucleară şi/sau extinsă. Nu în ultimul rând, copiii cu dizabilităţi prezintă mai multe şanse decât cei fără dizabilităţi de a avea o familie, fie cu mamă singură, fie una nucleară. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Peste 4.300 de copii (8%) din sistemul de protecţie a copilului nu au o familie (nucleară sau extinsă) la care să se întoarcă. Aceştia sunt fete şi băieţi de toate vârstele, din toate grupurile etnice, cu sau fără dizabilităţi. Pentru ei/ ele, ar trebui conceput un plan pe termen lung, fie cu finalitate adopţia, fie un plan individualizat de protecţie până la vârsta de 18 ani pentru a le asigura, în momentul în care vor părăsi sistemul, aceleaşi şanse în viaţă ca şi copiilor cu familie. Cu certitudine, ei nu mai trebuie să petreacă timp în unităţi rezidenţiale mari sau fără un plan clar care să ia în considerare interesul superior al copilului şi mutarea imediată într-o formă de protecţie bazată pe îngrijirea de tip familial. Peste 18.800 de copii (37%) provin din familii cu mame singure. În cazul lor, reintegrarea în familie reprezintă cuvinte „goale" în lipsa unui sprijin efectiv oferit mamelor. Aşa cum am arătat, majoritatea lor nu au resursele necesare pentru a face faţă greutăţilor complexe cu care se confruntă. Elaborarea unei politici familiale destinate mamelor singure ar asigura premisele reintegrării copilului pe baza unui plan pe termen mediu care, pentru a fi eficient, ar trebui conceput nu pentru mamă şi copil, ci împreună cu mama şi copilul. În plus, un astfel de plan ar trebui să aibă resursele necesare 64 pentru implementare alocate acolo unde se află copilul, structurile de monitorizare şi sprijin ar trebui să fie disponibile şi cuprinse în plan şi aplicate de îndată ce copilul se întoarce în familie, iar aplicarea/utilizarea lor conform planului ar trebui să fie continuă, atâta timp cât este nevoie. Mai general, pentru a putea formula un plan individualizat de protecţie realist şi care să crească într-adevăr şansele copilului de a trăi într-o familie, este vitală documentarea aprofundată şi detaliată asupra ambilor părinţi, adusă la zi în mod constant, completată cu informaţii asupra familiei extinse, dacă aceasta există, precum şi privind comunitatea/ comunităţile în care aceştia trăiesc. Faptul că despre taţi se cunosc în general mai puţine informaţii reflectă (şi întăreşte) normele sociale conform cărora femeia/ mama este principala persoană care îngrijeşte de copil. În orice caz, lipsa informaţiilor despre părinţi şi absenţa unei practici care să urmărească şi să înregistreze evoluţia situaţiei părinţilor de care a fost separat copilul, face dificilă, uneori imposibilă, misiunea de reintegrare în familie. 3.1.3 Rutele urmate de copii înainte de a intra în protecŃie a copilului sistemul de protecŃ Majoritatea copiilor din România se nasc într-o secţie de maternitate, de unde ies împreună cu mama lor pentru a se alătura familiei nucleare care deţine o locuinţă şi este bine integrată într-o reţea familială complexă, formată din numeroase rude alături de care, pe măsură ce cresc, copiii petrec anumite perioade de timp, împreună sau fără părinţi. Aceasta poate fi considerată ruta standard a copiilor din România. Copiii din sistemul de protecţie a copilului urmează rute diferite înainte de a intra în sistem. Acestea sunt prezentate sintetic în Infograficul 2. Există trei tipuri de rute urmate de copiii aflaţi în grija statului înainte de a intra în sistem. Primul tip ţine de familie şi reţeaua familială: copiii urmează ruta standard până în momentul în care are loc un eveniment perturbator şi ajung în sistemul de protecţie a copilului. Aşa se întâmplă cu aproximativ 65% dintre copiii aflaţi în grija statului. Al doilea tip de rute ţine de instituţii, în special de cele medicale, fiind întâlnit în cazul a peste 31% dintre copiii aflaţi în grija statului. Ultimul tip include ruta străzii şi este cel mai puţin frecvent. Pentru sub 1% dintre copii, dosarele nu oferă informaţii în acest sens. Cele trei tipuri de rute sunt explorate în secţiunile următoare. 3.1.3.1 Rute care trec prin familie şi reţele familiale Ruta: Maternitate --> Familie cu locuinţă stabilă --> SPS (sistemul de protecţie specială a copilului separat de familie) a fost urmată de fetele şi băieţii de toate vârstele, fiind însă mai des întâlnită în cazul copiilor care au intrat în sistem la o vârstă mai mare de 3 ani, deci au cel puţin 11 ani în prezent. Aceştia sunt, în general, copii români sau maghiari, cu o stare bună de sănătate, care provin din mediul rural (Anexa 6 Tabel 9). Această rută este corelată cu trei feluri de istoric familial tipic, şi anume: În jur de jumătate dintre ei provin dintr-o familie nucleară şi, la momentul de faţă, au o astfel de familie la care să se întoarcă (uneori într-o gospodărie multigeneraţională). În majoritatea cazurilor, părinţii erau tineri adulţi de 25-39 de ani când au ajuns copiii în sistem. Cu toate acestea, în prezent, aproximativ o treime dintre copiii care au urmat aceată rută au mame de peste 40 de ani şi taţi în vârstă de peste 50 de ani. Aproape o treime dintre ei au crescut într-o familie cu mamă singură şi tată necunoscut. În majoritatea cazurilor, mama era tânără (sub 25 de ani) şi nu beneficia de sprijinul rudelor. Ceilalţi au ajuns în sistem după decesul mamei sau al tatălui. În majoritatea cazurilor, după moartea mamei, au stat o perioadă cu tatăl, care nu a reuşit să întreţină şi să aibă grijă de copii în acelaşi timp. Prin urmare, tatăl a cerut ajutorul DGASPC şi a lăsat copiii în grija statului. 65 Infografic 2: Rute urmate de copiii din sistemul de protecţie a copilului înainte de a intra în SPS – sistemul de protecţie specială (%) 1 Maternitate --> Familie cu locuinţă stabilă --> SPS 50,9 2 Părăsit(ă) în maternitate --> SPS 23,9 MATERNITATE 3 Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 10,4 Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi într-o secţie de FAMILIE EXTINSĂ RUDE 4 pediatrie/ altă instituţie --> SPS 7,1 5 Maternitate --> Familie --> Persoane neînrudite --> SPS 2,0 FAMILIE FĂRĂ LOCUINŢĂ 6 Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără locuinţă --> SPS 1,9 ALTE INSTITUŢII FAMILIE CU DOMICILIU STABIL 7 Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> SPS 1,3 Maternitate --> Familie --> Copii găsiţi pe stradă/în spaţii publice --> SPS 8 0,9 PERSOANE NEÎNRUDITE 9 Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/copiii străzii --> SPS 0,5 SPS SINGURI ACASĂ 10 Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată --> SPS 0,1 11 Nu există informaţii în dosarul copiilor 0,9 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). 66 Ruta: Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS este des întâlnită atunci când ambii părinţi/ părintele unic susţinător mor/ moare, pleacă de acasă (ajung(e) la închisoare, pleacă la muncă în străinătate, la „noua” familie etc.) sau sunt/ este decăzut(ţi) din drepturile părinteşti. În unele cazuri, familia copilului trăia în aceeaşi locuinţă cu alte rude (mai ales bunici). În alte cazuri, rudele locuiau altundeva, dar relaţiile de familie erau suficient de strânse pentru a avea grijă de copil pentru o perioadă. Când rudele nu erau disponibile sau nu doreau să aibă grijă de copil, fie o persoană neînrudită cu copilul oferea sprijin temporar (Maternitate --> Familie --> Persoane neînrudite --> SPS), fie copilul rămânea singur acasă, fiind preluat direct de serviciile de protecţie a copilului (Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> SPS). „Ţineţi minte voi de ce a trebuit să mergeţi într-un centru? - Pentru că ai mei s-au dus în altă ţară. Şi am rămas singuri, cu fraţii mei... şi am ajuns în centru. - Lasă că e fain singur acasă. Eu am fost singură acasă. Da. (în timp ce râdea)” (Focus grup copii, Cluj-Napoca) Aceste trei rute (notate cu 3, 5 şi 7 în Infograficul 2) nu sunt corelate cu anumite caracteristici ale copilului, însă preluarea copilului de către rude sau alte persoane este mai frecventă în mediul rural, unde relaţiile de rudenie şi cele sociale sunt mai apropiate şi oferă mai multă susţinere. În plus, un număr mic de copii (0,1%) au ajuns în sistemul de protecţie a copilului (a) după ce mamele lor au fost instituţionalizate (cel mai adesea într-un spital de psihiatrie), (b) au rămas în sistem după ce mama şi copilul au fost într-un centru maternal sau (c), când s-au născut, mama lor se afla într-o instituţie (deci, pentru ei, a merge acasă însemna să meargă într-o instituţie). „[...] La mine este şi un centru maternal... multe, cam jumătate dintre cazuri sunt de la centrul maternal, sunt mame minore care nu sunt acceptate de către familia lor, situaţia de graviditate nu este acceptată de familie şi ele doresc să rămână cu tatăl copilului în perioada respectivă, dar sunt minore şi familia nu le acceptă pentru căsătorie, nu ştiu ce. De multe ori, merg eu cu copilul şi reuşesc să se căsătorească, să meargă cu tatăl copilului. Dar, cel mai des, lasă copilul şi se duc ...” (Focus grup profesionişti, Timişoara) Riscul face parte din activităţile ce vizează protecţia copilului, putând fi doar redus, nu şi eliminat. Deşi unii copii ajung în sistem prin centrele maternale,58 DGASPC-urile şi ONG-urile depun eforturi (uneori în cooperare) în vederea îmbunătăţirii serviciilor centrelor maternale existente pentru a preveni separarea copiilor de mamă/ familie şi pentru ca acestea să nu reprezinte o simplă etapă parcursă înainte de separare. „- Există centrele maternale în subordinea direcţiei (DGASPC), care sunt servicii de tip rezidenţial, oferă cazare, găzduire mamei, intervenţie de specialitate din partea educatorilor, psihologilor, pentru prevenire separare. Mama cu copilul, sau mă rog, copii, ideea este ca unul dintre copii să aibă sub trei ani, are tot ce trebuie pe o perioadă de şase luni gratuit, tocmai ca să menţină copilul lângă ea. Deci, nu îi dăm centru maternal pentru ca după aceea să separăm copiii de mamă, să ajungă în sistem. Aceasta este o alternativă pentru prevenirea separării. Ce se întâmplă după şase luni? - După care, în perioada aceasta se lucrează bineînţeles cu mama, de regulă nu luăm mame de pe stradă pentru că ştim că ne este greu să le reintegrăm, dar dacă avem solicitări, bineînţeles că noi încercăm să vedem, tatăl, dacă există, să-l responsabilizăm să recunoască copilul, lucrăm la fel cu primăriile, avem un plan de serviciu, un plan post-rezidenţă, deci niciodată mama nu va pleca din centrul maternal împreună cu copilul în stradă. Avem Fundaţia HHC România, care tot aşa are program de suport material de trei până la şase luni, prin care putem plăti chirie de exemplu unei mame care a stat într-un centru maternal, cu condiţia să îşi găsească un loc de muncă." (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Rutele care trec prin familie şi reţele familiale sunt clar predominante (peste 75%) în rândul copiilor incluşi în sistemul de protecţie din cinci judeţe: Gorj, Suceava, Galaţi, Hunedoara şi Vrancea. La polul opus, în judeţele 58 Din dosare reiese faptul că sub 0,2% dintre copiii aflaŃi în grija statului au beneficiat de serviciile unui centru maternal înainte de a intra în sistemul de protecŃie a copilului. Alţi 1% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost iniţial plasaţi în centre maternale publice, împreună cu mamele lor, pentru ca apoi să fie părăsiţi de mame și să fie transferaţi în alte servicii de protecţie. Această temă este adresată și în capitolul 3.3.2.4 (referitor la primul serviciu de protecţie). 67 precum Bihor şi Harghita, acestea sunt urmate de mai puţin de jumătate dintre copiii aflaţi în grija statului (a se vedea Anexa 6 Tabel 10). 3.1.3.2 Rute legate de părăsirea în unităţi sanitare Aproape 24% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost părăsiţi la naştere, într-o secţie de maternitate. Alte 7 procente au fost luaţi acasă timp de câteva luni şi apoi părăsiţi într-o secţie de pediatrie sau altă unitate sanitară. Aceste două rute sunt corelate cu aceleaşi caracteristici ale copilului şi familiei (Anexa 6 Tabel 11). Singura diferenţă între ele ţine de vârsta copilului la momentul intrării în sistem. Părăsirea în unităţile sanitare se întâlneşte mai ales în cazul copiilor sub 3 ani (spre deosebire de copiii mai mari care sunt rareori lăsaţi într-o unitate sanitară), fete şi băieţi în egală măsură, mai ales din mediul urban. În comparaţie cu copiii din mediul rural, cei din mediul urban prezintă o probabilitate de şapte ori mai mare de a 59 fi părăsiţi la naştere şi de trei ori mai mare de a fi părăsiţi într-o unitate sanitară. Copiii de etnie romă prezintă o probabilitate mult mai mare de a trece printr-o astfel de experienţă (Anexa 6 Tabel 11). Cu toate acestea, ei reprezintă doar 14-17% dintre copiii care au urmat aceste două rute.60 Probabilitatea de a ajunge în sistemul de protecţie în urma părăsirii în unităţile sanitare este mai mare în cazul copiilor cu dizabilităţi (Anexa 6 Tabel 11). Totodată, ei reprezintă 36% dintre copiii părăsiţi imediat după naştere61 şi peste jumătate (51%) dintre cei părăsiţi într-o unitate sanitară.62 În acelaşi timp, copiii născuţi prematur şi cei cu o greutate mică la naştere (în special cu o greutate foarte mică la naştere)63 sunt expuşi unui risc mai ridicat de a fi părăsiţi într-o maternitate sau unitate sanitară faţă de copiii care au o greutate normală la naştere.64 Majoritatea acestor copii provin din familii cu mame tinere singure, cu tată necunoscut şi fără sprijin din partea familiei extinse (aproximativ 75% dintre copiii părăsiţi imediat după naştere şi 50% dintre cei părăsiţi în unităţile sanitare). Ceilalţi provin din familii nucleare, cel mai adesea cupluri de tineri cu sprijin redus/ inexistent din partea familiei extinse. Copiii ale căror mame au probleme de sănătate mintală prezintă un risc de 1,8 ori mai mare decât media de a fi părăsiţi imediat după naştere. În cazul mamelor care au atât dizabilităţi fizice, cât şi probleme de sănătate mintală, riscul este de 1,5 ori mai ridicat decât media. Pentru copiii ale căror mame suferă de dizabilităţi fizice şi/sau boli cronice (precum tuberculoza), riscul părăsirii în maternitate este unul mediu. Copiii cu mame adolescente prezintă o probabilitate de două ori mai ridicată de a fi părăsiţi la naştere decât ceilalţi copii. De fapt, riscul de a fi părăsit imediat după naştere scade progresiv de la 52% dintre copiii cu mame adolescente la 35% dintre copiii cu mame în vârstă de 18-24 ani, 20% dintre copiii cu mame cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani şi până la 10% dintre copiii cu mame de 40 de ani şi peste (Anexa 6 Tabel 11). Probabilitatea este şi mai mare dacă tatăl este necunoscut (nu recunoaşte paternitatea) şi/sau mama adolescentă nu se bucură de sprijinul părinţilor/ familiei extinse. De notat este faptul că doar 9% dintre copiii care au urmat ruta: Părăsit într-o secţie de maternitate --> SPS şi doar 3% dintre cei cu ruta: Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi într-o secţie de pediatrie/ altă secţie --> SPS au mame adolescente. Secţiunea referitoare la sarcini timpurii din capitolul 3.2.3.3 oferă mai multe detalii relevante. 59 Este posibil ca acest rezultat să fie determinat şi de faptul că o mare parte a copiilor părăsiţi imediat după naştere au părinŃi necunoscuŃi şi, prin urmare, se înregistrează ca loc al naşterii spitalele din mediul urban. 60 Majoritatea copiilor părăsiţi în maternităŃi sau alte instituŃii medicale sunt fie români (42-44%), fie au etnia nedeclarată (36-37%). 61 În plus, informaŃiile referitoare la starea de sănătate nu sunt disponibile în cazul a aproximativ 9% dintre aceşti copii. Celelalte 55 de procente nu prezintă dizabilităŃi. 62 Mai mult, dosarele a 12% dintre copiii părăsiŃi într-o unitate sanitară nu cuprind informaŃii despre starea lor de sănătate, în timp ce 37% nu au nicio dizabilitate. 63 Greutatea mică la naştere este definită ca fiind o greutate la naştere a născutului viu de sub 2.500 de grame. O greutate foarte mică la naştere este considerată cea sub 1.500 de grame. 64 Doar 22% dintre copiii aflaŃi în grija statului au în dosare date privitoare la greutatea avută la naştere. Majoritatea lor sunt copii care au ajuns în sistem prin rutele legate de părăsirea în unităţi sanitare. 68 „De obicei familia nu acceptă copilul provenit din flori [născut în afara căsătoriei], cum se spune, aceasta este problema studentelor, liceencelor care lasă copii în sistem. Nasc pe ascuns, vin din alt judeţ, sunt cazate la internat, se întâmplă să rămână [gravide] şi familia nu cunoaşte… Fac lucrul acesta, vin dintr-un judeţ în altul ca să nască, să ţină ascunsă sarcina şi îşi abandonează copilul.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Prevalenţa acestor două rute variază semnificativ în funcţie de judeţ. Dintre cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS (a se vedea Anexa 6 Tabel 1), şase judeţe înregistrează rate relativ mari ale copiilor care au ajuns în grija statului în urma uneia dintre rutele aferente părăsirii în unităţile sanitare (Figura 15 şi Anexa 6 Tabel 12). Judeţele cu o incidenţă peste medie a părăsirii în unităţile sanitare sunt: Bihor, Dolj, Harghita, Neamţ, Sibiu, Vaslui şi Vâlcea. Cu toate acestea, există şi judeţe în care ambele rute sunt destul de rare, precum Gorj sau Suceava, în timp ce în altele sunt prevalente ambele rute, cum ar fi în Bihor şi Harghita. Totodată, unele judeţe, precum Caraş-Severin, au o rată ridicată a părăsirii în secţiile de maternitate, dar o rată foarte scăzută a părăsirii în secţiile de pediatrie sau alte unităţi sanitare. În cazul a peste 90% dintre copiii părăsiţi imediat după naştere şi 88% dintre cei părăsiţi în unităţile medicale, mama este în viaţă şi cunoscută de către profesioniştii din domeniul protecţiei copilului. Sunt disponibile date despre tată doar în 23%, respectiv 37% din cazuri. Astfel, pentru elaborarea unui plan individualizat de reintegrare în familie, sunt disponibile date referitoare la părinţi, dar, cum mulţi dintre ei au fost separaţi de copil timp de peste 10 ani, şansele de reintegrare sunt foarte mici pentru peste jumătate dintre aceşti copii. Cu toate acestea, o mare parte dintre aceşti părinţi aveau peste 40 de ani la momentul colectării datelor (noiembrie 2014). Nu sunt disponibile informaţii despre rude/ familia extinsă pentru că aceşti părinţi nu au beneficiat de sprijinul reţelei familiale. Studiul calitativ a arătat că: Adesea, familiile nu părăsesc în mod oficial copilul, ci îl plasează temporar în grija statului în perioadele dificile (cum ar fi pe timpul iernii). Apoi, după ce copilul este preluat de sistemul de protecţie specială, pe măsură ce perioada de separare este mai lungă, şansele ca familia să vină să ia copilul acasă scad. „[În cadrul unui proiect cu UNICEF, în judeţul Bihor au descoperit...] Nişte localităţi unde părinţii erau convinşi că fac bine copilului, pentru ca să îi fie cald iarna. Şi foloseau spitalul ca şi internat, ca loc unde să îi fie cald. Şi mergeau după câteva luni şi îl luau acasă. Şi erau câţiva care mai uitau de ei. [...] Da. Se obişnuiau fără ei. Pur şi simplu spuneau: i-am făcut un bine copilului, acolo este cald, are mâncare zilnic, nu îl mănâncă şobolanii, nu stă desculţ în frig şi în noroi şi atunci o să îi meargă mult mai bine. Şi între timp mai făceau unul.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Există părinţi care îşi părăsesc copiii în unităţi sanitare în mod recurent. „Şi aici, în Municipiul Bacău, şi în celelalte localităţi unde există maternităţi, cei mai mulţi copii din sistem vin din maternitate, pediatrie sau alte instituţii sanitare. Adică de acolo unde sunt părăsiţi copii, unde ajung mamele care sunt cunoscute că în fiecare an fac câte un copil. Şi cadrele medicale ştiu că ceilalţi copii sunt în sistemul de protecţie. Deci avem astfel de cazuri. Avem o mămică care deja este la al şaptelea copil care este preluat în sistemul de protecţie. În fiecare an, ştim că la o anumită dată suntem chemaţi să preluăm încă un copil din maternitate.” (Interviu specialist, Bacău) 69 Figura 12: Rata copiilor care au ajuns în sistemul de protecţie specială (SPS) prin rutele legate de părăsirea în unităţi sanitare, pe judeţe (%) GORJ SUCEAVA VRANCEA HUNEDOARA GALATI PRAHOVA OLT BACAU BISTRITA-NASAUD BOTOSANI DAMBOVITA SATU-MARE CARAS-SEVERIN CONSTANTA MEHEDINTI ARAD COVASNA VASLUI DOLJ VALCEA NEAMT SIBIU HARGHITA BIHOR Media naţională 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 Ambele rute legate de părăsirea în unităţi sanitare RUTA: Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi într-o secţie de pediatrie/ altă instituţie --> SPS RUTA: Părăsit(ă) în maternitate --> SPS Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=50.668). Sunt luate în calcul doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS (a se vedea Anexa 6 Tabel 1). 70 În unele comunităţi, părăsirea copiilor în unităţile sanitare reprezintă o practică comună, acceptată social atâta timp cât la baza deciziei stă lipsa mijloacelor mamei sau ale familiei de a avea grijă de copil. Această atitudine este întărită de faptul că majoritatea unităţilor sanitare primesc copilul fără a pune întrebări sau a oferi consiliere ori alte măsuri preventive, precum şi fără referirea către profesioniştii din domeniul protecţiei copilului. „Cum v-am zis îşi mai lasă copiii prin pediatrie, că se cam învaţă unul de la altul lucrurile astea proaste. Adică, de exemplu te trezeşti cu el că vine şi zice că eu nu mai am ce să dau de mâncare la copii sau, ştiu eu, şi vin şi îl aduc aici. Să mi-l ia, luaţi-l! La genul, să ne descurcăm noi cu ei, cu copiii, copilul tău.” (Interviu specialist, Bacău). „Voiam să vă întreb, cine a făcut propunerea pentru separare? Dumneavoastră aţi luat legătura cu serviciile sociale sau a venit cineva? - Eu am luat legătura cu ei, eu m-am dus la maternitate şi le-am spus că nu am posibilităţi, acolo când am născut le-am spus că nu am posibilităţi. [...] Ei întreabă, ai unde să-l aduci, nu ai unde să-l aduci, ce faci cu el ? Şi am spus că nu am posibilitate, nu pot nici să-l las, dar nici să-l aduc acasă, că nu am unde să-l aduc. Şi ei au înţeles. Deci, au înţeles.” (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Arad) Ocazional, personalul din spitale şi maternităţi precum şi unii specialişti din domeniul protecţiei copilului încurajează sau chiar îndrumă părinţii să îşi părăsească copiii imediat după naştere (lucru menţionat în 65 special despre copiii cu dizabilităţi sau mamele fără adăpost). „- Nu, au venit ei la maternitate. [...] Deci am născut, imediat la trei zile m-am trezit cu cei de la Protecţia Copilului, au făcut o reclamaţie cei de la maternitate, că ei trebuiau să îmi facă externarea, să plec cu ea şi am zis: unde mă duc? Deci imediat au venit cei de la Protecţia Copilului, la 8 dimineaţă, au stat de vorbă cu mine, am vorbit cu ei, m-au pus să semnez o hârtie, era o declaraţie, nu mai ţin minte exact aşa. Şi eu ştiam că trebuie să vină să mi-o ia şi mi-a luat-o dar nu am fost de faţă. Nu. Eu zic adevărul. M-am dus de i-am cumpărat nişte hăinuţe la fată, hăinuţe îi trebuiau şi când am dat să mă duc înapoi la ea la maternitate, m- am întâlnit cu cei de la Protecţia Copilului şi le-am zis „sper că mă anunţaţi când mi-o luaţi”. Ştiam că trebuie să o dau, că doar am dat semnătură, eram conştientă, dar ştiam că pot să o ia doar în prezenţa mea. Eu aşa ştiam. Da, şi atunci mi-au dat bomba că au luat-o, că altfel eu mă duceam acolo şi ea nu era. Şi a doua zi m-am dus la ea direct la Protecţia Copilului, mi-au zis unde să vin, am plâns, asta e. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că într-un fel ei mi-au vrut binele, în momentul acela nu... Şi care a fost motivul? Fata a avut probleme de sănătate? - Nu, fata nu a fost bolnavă, dar nu aveam unde să stau.” (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Bacău) În alte cazuri, solicitarea şi decizia de a plasa copilul în grija statului sunt fondate pe informaţii incomplete sau prejudecăţi ale personalului din spital şi din maternitate sau chiar ale specialiştilor din domeniul protecţiei copilului (lucru care se observă în special în relaţia cu mamele şi copiii romi). ”Uite, apropo de copiii din maternităţi, ştiu câteva cazuri şi câteva situaţii de genul, mame din Pata Rât [comunitate sursă din Cluj-Napoca], care şi-au lăsat copilul nou-născut în maternitate şi se punea problema de a lua o măsură de protecţie. În acest caz, situaţia s-a rezolvat în momentul în care toată lumea şi-a dat seama că, de fapt, mămica aceea mai avea un copil acasă şi s-a dus acasă să îl îngrijească pe celălalt pentru că, mă rog, ea aşa a gândit. Pentru alte mame, finalul nu e aşa fericit.” (Focus grup profesionişti, Cluj- Napoca) În plus, pentru acurateţea datelor oficiale şi înţelegerea corectă a fenomenului separării copilului de familie, profesioniştii intervievaţi consideră importantă realizarea unei distincţii între cauze şi efect. Mai precis, părăsirea copiilor în unităţile sanitare reprezintă la rândul său un efect şi nu ar trebui raportat ca fiind cauză a separării, ci ar trebui identificate cauzele legate de situaţia mamei/ părinţilor, etichetări sau prejudecăţi precum: „mame minore, mame oligofrene, consumatoare de droguri şi alcool” (Focus grup profesionişti, Ploieşti). 65 Nu există studii recente în acest sens, dar se pare că această practică este mai restrânsă în prezent faţă de începutul anilor '90, așa cum este aceasta prezentată în primul studiu privind cauzele instituţionalizării copilului în România (MS, IOMC și UNICEF, 1991). 71 Restrângerea acestor două rute este esenţială pentru scăderea numărului de copii preluaţi de sistemul de protecţie, având în vedere proporţia ridicată a copiilor care au ajuns în sistem în urma părăsirii într-o unitate sanitară. În acest sens, au fost stabilite numeroase măsuri. Guvernul a adoptat un plan de acţiune încă din martie 2007. Cu toate acestea, la momentul cercetării (noiembrie-decembrie 2014), mai erau multe măsuri ce trebuiau dezvoltate sau replicate la nivel naţional, fiind aplicate doar disparat sau deloc. Spre exemplu: (i) crearea unui sistem coerent de raportare şi monitorizare a părăsirii şi a riscului de părăsire a copilului, (ii) standardizarea formularelor scrise şi a procedurilor de înregistrare a femeilor internate în maternităţi pentru a naşte, (iii) angajarea unor asistenţi sociali în toate unităţile sanitare, în funcţie de numărul de medici din unitate, sau (iv) elaborarea unor proceduri pentru păstrarea unei evidenţe a mamelor şi copiilor fără acte de identitate şi crearea unei baze de date relevante. În anul 2014, Guvernul a aprobat HG 1103/2014 pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare, care a intrat în vigoare în martie 2015, deci după momentul la care au fost culese datele cercetării. În actualul context, sunt necesare mecanisme intersectoriale care să plaseze în prima linie serviciile medicale şi sociale. În mod clar, este nevoie de o îmbunătăţire a monitorizării stării de sănătate a tuturor femeilor însărcinate, mai ales a mamelor singure şi a celor adolescente care sunt expuse celui mai mare risc de părăsire a copilului imediat după naştere. Această responsabilitate revine serviciilor medicale, primare şi comunitare, dar ar trebui însoţită de mecanisme/ protocoale clare care să permită identificarea activă/ din timp a sarcinilor cu risc mare de părăsire şi referirea promptă a acestora către serviciile sociale, astfel încât să se ofere consiliere şi sprijin cât mai repede cu putinţă şi să fie elaborat un plan de permanenţă până la momentul naşterii, acolo unde este cazul. Deoarece „azi, este prea uşor să îţi laşi copilul în spital",66 este necesară îmbunătăţirea sistemului de coordonare şi referire între unităţile medicale (mai ales maternităţi şi spitale de pediatrie) şi serviciile sociale de la nivel local (cu precădere cu asistentul medical comunitar şi asistentul social din cadrul SPAS). Profesioniştii intervievaţi (atât din sistemul de protecţie a copilului, cât şi din OPA/ ONG-uri) au insistat pe partea preventivă: Ar trebui să existe asistenţi sociali în toate unităţile medicale cu secţii de maternitate şi/sau pediatrie, conform prevederilor normative curente.67 Cazurile de mame (părinţi) care se prezintă la unităţile sanitare fără acte de identitate ar trebui considerate, fără excepţie, situaţii cu risc ridicat de părăsire şi tratate ca atare.68 Aceasta înseamnă că ar trebui create şi consolidate mecanisme de raportare şi răspuns, care să implice serviciile sociale (serviciile de protecţie a copilului) şi serviciile de evidenţă a populaţiei (în scopul identificării), alături de unităţile medicale. Altfel, pentru copiii părăsiţi, „tatăl este o poveste, iar mama este probabilă". „Da, mama nu îşi dă actele şi atunci ... Noi, după aceea facem flic-flacuri, găseşte actele de identitate unde nu le găseşti. Tatăl este o poveste, mama este probabilă. Şi uite aşa a venit copilul în sistem, stă un an până să-i găseşti actele. Da, că asta este problema că deja a stat un an de zile până i-ai găsit părintele. Oricum, părintele a uitat, mama a uitat, bănuiesc că a uitat, că a trecut, nu îi mai trebuie copilul, concret. Dar, dacă atunci când îi proaspăt, atunci spitalele ar zice: „hai să vezi că este o mamă care a fost acolo şi care este acum cu un picior pe uşă afară, hai să-l vezi, hai repede să facem ceva. Să fie identificate rude, să se discute cu bunica, cu cineva care ar putea să o sprijine”, atunci... Dar ei au şi alte treburi." (Focus grup profesionişti, Timişoara) 66 Focus grup profesionişti, Craiova. 67 Legea 272/2004, Art. 10. 68 Această măsură este deja introdusă prin metodologia aprobată în 2014. 72 Ar trebui aplicate cu rigurozitate procedurile de lucru din secţiile de maternitate şi unităţi sanitare referitoare la posibilitatea ca mama să îşi lase copilul singur în spital timp de mai multe zile. „Colaborarea cu spitalele, mie mi se pare foarte deficitară, că vorbim de copii foarte mici pe care dacă îi luăm în sistem şi într-un an de zile nu sunt reintegraţi, atunci nu se mai reintegrează, asta cunoaştem toţi. Spitalele să fie mai responsabilizate în ceea ce priveşte copilaşii lor, că totuşi nu să îi laşi şi să vină mama lor poate peste o săptămână. Deci, nu concep să laşi copilul peste o săptămână că lasă, că poate vine mama. Nu există aşa ceva, să te sesizezi, să fie acolo personal care să lucreze...." (Focus grup profesionişti, Timişoara) Datele din comunităţile sursă rurale confirmă preocuparea profesioniştilor din domeniul protecţiei copilului cu privire la copiii lăsaţi singuri în spital de către mamă, timp de şapte zile sau mai mult. Astfel, copiii lăsaţi singuri în maternitate după naştere timp de cel puţin şapte zile prezintă un risc ridicat de a ajunge în sistemul de protecţie, respectiv de 81% comparativ cu 28% în cazul copiilor care au stat împreună cu mama lor în maternitate peste şapte zile (de exemplu, din cauza greutăţii scăzute la naştere) sau doar 14% în cazul celor care au rămas mai puţin de şapte zile în maternitate după naştere. În consecinţă, aplicarea consecventă şi uniformă a procedurilor de lucru relevante din spitale ar putea preveni cel puţin o parte din părăsirile înregistrate în secţiile de maternitate. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=1.140 copii). La nivelul comunităţii, este necesară îmbunătăţirea activităţii de asistenţă socială, mai ales cu privire la furnizarea către toţi potenţialii beneficiari de servicii de informare şi consiliere, sprijin în obţinerea actelor de identitate şi asigurarea unui acces egal la prestaţii şi servicii adecvate. În plus, programele de educaţie sexuală şi planificare familială adresate grupurilor cu risc, precum mamele singure, părinţii adolescenţi, sunt utile, deşi influenţează doar secundar această categorie (a copiilor părăsiţi în unităţile sanitare). „De regulă, sunt femei de etnie romă care au şase, şapte, opt copii, poate au doi, trei copii în sistem, poate au un copil acasă cu handicap, au fete tinere de cincisprezece, şaisprezece ani care ele, la rândul lor, ajung să facă copii şi efectiv nu folosesc metode contraceptive, fie din cauza orientării etniei, că bărbatul e lângă ea şi bărbatul nu acceptă metode contraceptive, fie .... dacă reuşim să le capacităm, pe legislaţia actuală contracepţia nu este prevăzută pentru cazurile sociale care nu sunt asigurate [cu asigurare medicală].69 Avem medici care din bunăvoinţă ne ajută, efectiv ca formă de voluntariat, pentru sterilet aplicat gratuit. Sterilet avem furnizat de fundaţia Sera din Bucureşti. Dar, din păcate, nu putem să forţăm lucrurile. Şi sunt femei, avem cazuri celebre pe care probabil le ştie toată direcţia, care nasc odată la un an, un an şi jumătate, nasc copii.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca). 69 În conformitate cu Ordinul Nr. 386 din 31 martie 2015 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naŃionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016 (pagina 214) categoriile de populaţie care au acces la contraceptive gratuite includ: elevi, studenţi, șomeri, persoane care trăiesc din venitul minim garantat, persoanele cu domiciliul în mediul rural, orice persoană care declară pe proprie răspundere în faţa medicului că nu are venituri suficiente pentru a cumpăra contraceptive și femeile care au avut un avort, timp de 1 an după intervenţie. De asemenea, contractul cadru din 2015 și 2016, menţionează că pachetul minimal de servicii din asistenţa medicală primară include consultaţiile de planificare familială, deci acestea sunt furnizate și pentru populaţia neasigurată (pagina 1, Anexa 1). 73 Caseta 3: Un exemplu de bună practică – Primii paşi în viaţă (First Step in Life) Programul „First step in life” este implementat în oraşul Bârlad (judeţul Vaslui) în parteneriat de Direcţia de Asistenţă Socială locală (DAS), spitalul din localitate şi DGASPC. Programul este finanţat de sponsori privaţi din Olanda. În cadrul programului, se oferă un trusou fiecărui nou născut, indiferent de starea materială a mamei şi a părinţilor. Trusoul conţine cel puţin 7 piese, între 5 şi 7 piese de îmbrăcăminte pentru un nou născut, articole de igienă pentru mamă, articole de igienă pentru copil. „- Aici este un beneficiu foarte mare de prevenţie a abandonului, ceea ce vă interesează pe dumneavoastră. Vă rog să explicaţi. - Asistentul social din cadrul spitalului este cel care face munca de asistenţă socială şi noi am făcut un chestionar în care se face o anchetă socială şi acolo se identifică de fapt o eventuală problemă şi un eventual risc de abandon în această situaţie. Avem situaţii într-adevăr în care copilul are un risc foarte mare de abandon. În momentul acela asistentul social de la spital ia legătura cu asistentul social de la Direcţie [DAS] şi atunci Direcţia vine şi continuă... şi preia urmărirea cazului şi spune, domnule, aici poate să fie o problemă, deci atenţie că nu are casă, nu ştiu, situaţia materială, situaţia familială poate să fie un risc şi atunci ei iau şi, cum să zic, urmăresc cazul de aici încolo. Şi atunci aici se face o prevenţie şi de aici încolo... Deci, programul are impact real pe partea de prevenţie a separării copilului de familie? - Absolut, pentru că atâta timp cât mama şi familia a fost încurajată şi susţinută efectiv prin spaţiu, alimente şi tot ce era nevoie în traiul de zi cu zi, prin informare de a o reechilibra ca şi persoană, automat că s-a prevenit abandonul. Mai mult decât atât, ca şi proiect pe tema asta, avem tot cu Asociaţia Chance Life care este o continuare a iniţiativei a Direcţiei prin care toate mamele la naştere primesc ca un fel de trusou pentru copil şi chiar şi pentru mamă. Trusoul ăsta constă în vreo 8/9 produse de îmbrăcat, articole de bună calitate. Adică îi ajunge cumva, dacă e o mamă care nu are absolut nici o sursă de venit, poate să aibă cu ce să-şi scoată copilul din spital, cu ce să-l ţină până la trei luni de zile, pentru că produsele sunt undeva la măsurile adecvate 0-3 luni, însemnând de la body, costumaş, salopeţică şi aşa mai departe, chiar şi o păturică sau ceva de învelit. Articole de igienă, un şampon, un săpun bun, care pentru un copil mic îi ajunge până la un an de zile cantitatea respectivă. Acolo proiectul se derulează în parteneriat şi cu Direcţia şi cu Consiliul local şi cu Spitalul. Spitalul a pus la dispoziţie asistentul social din cadrul spitalului şi practic toate mamele la externare sunt informate că poate să meargă să-şi ia acel trusou, iar în momentul când ia acel trusou, pe lângă faptul că se face o anchetă socială şi se identifică mamele în risc, practic pachetul se oferă tuturor mamelor fără niciun alt criteriu de eliminare. Toate mamele care se prezintă primesc, condiţia este să participe la realizarea acelei anchete sociale şi să se facă o fotografie pe care o trimitem către finanţatorii cu produsele, să vadă că a primit. Asistentul social informează mama cu privire la utilizarea produselor, pentru că am avut şi mame care nu ştiau. Avem de exemplu creme pentru pişcăturile de ţânţari sau insecte şi chiar cu protecţie solară, pe care le ofeream mai mult pe timpul sezonului primăvară, vară, toamnă când există un risc crescut de ţânţari, de purici, de alte chestii şi mama este informată cum să folosească produsele, cum să îngrijească cât de cât de copil. Iar dacă identifică anumite situaţii de risc, una că le redirecţionează către centrul maternal unde noi am sprijinit şi acolo printr-un aşa zis next step, în care mama poate să vină să ia periodic anumite produse de îmbrăcăminte şi de igienă pe parcurs ce copilul creşte şi chiar pentru ceilalţi copii pe care îi are în cadrul familiei, tocmai pentru a nu se simţi singură şi a zice că nu are de unde şi atunci ar alege ca soluţie abandonul. Dacă vede că primeşte un sprijin material şi informaţional, alt impact are asupra ei ca mamă şi nu mai are tendinţa de a renunţa la copil.” (Interviu profesionist, Bârlad) 74 Durata şederii în unităţile sanitare până la realizarea transferului de către DGASPC şi plasarea într-un serviciu de protecţie a copilului Pe lângă prevenirea părăsirii copilului în unităţile sanitare, un alt aspect important este identificarea unor modalităţi de a obţine mai multe rezultate pozitive în cazul copiilor confruntaţi cu o astfel de experienţă. În acest scop, este esenţială reducerea duratei şederii copiilor părăsiţi în unităţile sanitare. Situaţia s-a îmbunătăţit din acest punct de vedere după 2007. Figura 13 arată numărul copiilor care au ajuns în sistemul de protecţie urmând ruta: Părăsiţi într-o secţie de maternitate --> SPS, la nivel naţional, însoţit de durata medie a şederii în maternitate, pe ani. Astfel, datele din dosarele copiilor indică faptul că, în anii '90, durata medie a şederii în unităţile sanitare, la nivel naţional, a crescut abrupt pentru ca mai apoi să scadă, ajungând la aproximativ 100 de zile înainte de anul 2000. Ulterior, a variat între 90 şi 100 de zile în perioada 1999-2008 şi a scăzut până la 63-81 de zile după 2008. Numărul copiilor care au intrat în sistemul de protecţie din cauza părăsirii imediat după naştere şi care erau în continuare în sistem în noiembrie-decembrie 2014 a urmat o altă tendinţă. A crescut considerabil în anii '90, ajungând la un maxim de peste 1.200 de copii în 2001. După aceea, a scăzut până la un minim de aproximativ 350 de copii în timpul crizei globale din 2009. În anii următori, tendinţa a fost una ascendentă, ajungând din nou la peste 850 de copii în 2013. Figura 13: Copiii care au ajuns în sistemul de protecţie urmând ruta: Părăsit(ă) într-o secţie de maternitate -- > SPS – Numărul copiilor şi durata medie a şederii în maternitate, pe ani 1,400 182 200 156 180 1,200 160 1,000 125 129 115 140 112 102 102 104 800 93 97 98 100 120 82 88 82 76 75 100 600 71 68 63 80 400 75 60 40 200 20 0 0 3 14 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 An 013 -'9 20 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 89 2 ul 19 Numărul de copii ajunși în sistemul de protecţie după ce au fost părăsiţi în maternitate, imediat după naștere Durata medie petrecută de copil în maternitate până a fost preluat în sistem (număr de zile) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=12.501). Datele recente, aferente anului 2014, arată cum trebuie interpretate aceste statistici. Astfel, în 2014, populaţia de copii care au ajuns în sistem în urma părăsirii în maternitate a cuprins două grupuri distincte: un grup cuprinzând majoritatea (80%) bebeluşilor care au fost transferaţi şi plasaţi de către DGASPC în aproximativ 46 de zile şi un mic grup (20%) de bebeluşi născuţi în 2013, care au petrecut în maternitate, în medie, aproape 200 de zile (6-7 luni) înainte de a fi preluaţi de DGASPC. Prin urmare, statisticile dintr-un an pot fi afectate de o reglementare sau de resursele disponibile DGASPC-urilor în anul/ anii anterior(i). De exemplu, un număr mai mic de copii ajunşi în sistemul de protecţie poate indica un număr mai mic de copii părăşiţi în unităţi medicale, dar poate fi şi rezultatul faptului că doar o parte dintre copiii părăsiţi sunt preluaţi de DGASPC în timp ce numeroşi alţi copii rămân în maternitate fără a fi transferaţi către un serviciu de protecţie a copilului. În anul ipotetic următor, o nouă reglementare care impune termene mai scurte pentru transferul copiilor din spital în sistemul de protecţie a copilului şi/sau un număr mai mare de asistenţi maternali disponibili pot conduce la înregistrarea unei creşteri a duratei medii de şedere în maternitate deoarece copiii rămaşi din anul anterior (deci cu o lungă perioadă de şedere în spital) sunt de urgenţă transferaţi în sistem. 75 Alte evidenţe în acest sens se regăsesc în rapoartele oficiale privind copiii părăsiţi în maternităţi şi alte unităţi sanitare în perioada 2008-2014. Aşa cum reiese şi din Figura 14, în fiecare an, aproximativ o treime din totalul copiilor părăsiţi revin în familiile lor, în jur de jumătate sunt plasaţi în cursul anului respectiv într-un serviciu de protecţie, în timp ce alte 15-20 de procente sunt transferaţi din spital doar în următorul an sau în următorii ani. După părăsire şi înainte de a fi transferaţi către un serviciu de protecţie specială, fetele şi băieţii au o durată medie de şedere în maternitate similară. Există însă categorii de copii care au o durată mai lungă a şederii în maternitate, şi anume: • Copiii cu dizabilităţi • Copiii cu o greutate foarte mică la naştere (sub 1.500 de grame) • Copiii de etnie romă • Copiii ale căror mame au decedat în spital • Copiii ale căror mame au plecat din spital. Cel mai probabil, acest lucru se datorează mai ales lipsei actelor de identitate, pe de-o parte, dar şi inexistenţei 70 unor servicii care să ofere un răspuns prompt în cazul copiilor de 0-2 ani, pe de altă parte (de exemplu, asistenţi maternali speciali, inclusiv pentru preluarea copiilor în regim de urgenţă). Figura 14: Copiii părăsiţi în maternitate sau alte unităţi medicale (2008-2014), plasamentul acestora în sistemul de protecţie (2008-2014) şi situaţia în noiembrie-decembrie 2014 (%) 60 70 Reîntorși în familie 50 60 40 50 Plasaţi în sistem în 30 același an 20 40 10 Plasaţi în sistem în 0 30 anul următor -10 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 20 Încă în sistem în -20 10 nov.-dec. 2014 -30 -40 0 Sursa: ANPDCA, Rapoarte oficiale privind copiii părăsiţi în maternitate sau alte unităţi sanitare (rapoarte DGASPC 2008- 2014, www.copii.ro) şi Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=16.214). Notă: Nu sunt disponibile rapoarte oficiale de dinainte de 2008. De asemenea, rapoartele disponibile nu fac distincţia între plasamentul copiilor părăsiţi în maternitate şi cei părăsiţi în secţiile de pediatrie sau alte unităţi sanitare. Din acest motiv, cifra de mai sus cuprinde ambele rute aferente părăsirii în instituţii şi nu se limitează la copiii părăsiţi imediat după naştere. Durata medie a şederii în maternitate variază considerabil de la un judeţ la altul, indiferent de anul/ perioada luată în considerare. De asemenea, variază şi în cadrul aceluiaşi judeţ, de la an la an (Anexa 6 Tabel 13). Pentru întreaga perioadă 1989-2014, porneşte de la un minim de 24 de zile în Gorj şi ajunge la un maxim de 169 de zile în Constanţa (cu o medie naţională de 94 de zile), aşa cum este ilustrat şi în Figura 15. Această discrepanţă semnificativă, atât în plan teritorial, cât şi între diferiţi ani, se poate datora anumitor caracteristici ale populaţiei de copii sau modului în care sunt organizate şi cooperează instituţiile judeţene – DGASPC şi unităţile sanitare – cu privire la copiii părăsiţi în maternitate. 70 Plasamentul copiilor de 0-2 ani în instituţii este interzis prin lege din 2005. În 2014, interdicŃia a fost extinsă, fiind valabilă în cazul copiilor sub 3 ani. Excepţie fac copiii cu handicapuri grave care pot fi plasaţi în servicii de tip rezidenţial. 76 Figura 15: Durata medie a şederii în unităţile medicale a copiilor din sistemul de protecţie după ce au fost părăsiţi în maternitate, în perioada 1989-2014, pe judeţe 1200 180 169 160 1000 140 124 129 800 118 120 122 120 106 106 107 109 97 98 100 600 89 91 92 80 70 72 400 60 61 62 64 65 60 49 40 200 24 20 0 0 GJ CS VL SV OT VN MH DJ VS SB PH HD SM HR AR DB GL BN CV BC BH BT NT CT Numărul de copii ajunși în sistemul de protecţie după ce au fost părăsiţi în maternitate, imediat după naștere Durata medie petrecută de copil în maternitate până a fost preluat în sistem (număr de zile) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=11.990). Sunt luate în calcul doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS. Pentru a testa semnificaţia determinanţilor de mai sus asupra duratei medii a şederii în maternitate înainte de preluarea de către un serviciu de protecţie a copilului, am folosit un model de regresie. Acesta este prezentat în Anexa 6 Tabel 14. Dacă toate celelalte elemente sunt egale sau menţinute constante, cel mai puternic determinant este anul în care copilul a ajuns în sistemul de protecţie: cu cât anul de intrare este mai îndepărtat, cu atât este mai lung timpul petrecut în maternitate înainte de a fi preluat în sistem. Caracteristicile copilului reprezintă, de asemenea, determinanţi importanţi. Prezenţa unei dizabilităţi, decesul mamei sau plecarea mamei din spital şi, mai ales, greutatea foarte scăzută la naştere (sub 1.500 de grame) reprezintă circumstanţe individuale care cresc durata şederii în maternitate înainte ca respectivul copil să fie preluat de DGASPC. Etnia copilului reprezintă singura caracteristică individuală care nu este semnificativă atunci când toate celelalte elemente sunt egale sau menţinute constante. Aceasta înseamnă că durata medie mai lungă de şedere a copiilor romi nu are legătură cu etnia, ci este un efect al celorlalţi factori: dizabilitate copil, 71 greutate mică la naştere sau dispariţia mamei (prin deces sau plecare ). Factorii instituţionali – modul de organizare şi cooperare al DGASPC şi al unităţilor medicale de la nivel judeţean – sunt de asemenea semnificativi. Efectul de judeţ arată că, ceteris paribus, în comparaţie cu judeţul Constanţa (judeţul de referinţă), celelalte judeţe obţin rezultate mai bune în acest sector, cu câteva excepţii: Botoşani, Galaţi, Neamţ şi, într-o măsură mai mică, Covasna şi Bistriţa-Năsăud. 71 Există posibilitatea ca, cel puţin în unele cazuri, plecarea mamei din maternitate să fie raportată în mod diferit pentru femeile de etnie romă decât pentru cele de alte etnii, dar în cercetarea de faţă nu avem date în acest sens. 77 CONCLUZII & RECOMANDĂRI Dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie în noiembrie-decembrie 2014, peste 9.500 de copii au fost plasaţi în grija statului imediat după naştere. Alţi 6.700 au ieşit din maternitate împreună cu mama lor, dar au fost părăsiţi într-o unitate sanitară câteva luni mai târziu. Cele două categorii de copii diferă doar din punctul de vedere al vârstei la care au intrat în sistem. Probabilitate semnificativ mai mare de a fi părăsiţi în unităţi sanitare şi de a petrece în maternitate un timp mai îndelungat înainte de fi preluaţi într-un serviciu de protecţie specială au copiii cu dizabilităţi şi cei cu greutate mică la naştere. În rândul copiilor care au fost părăsiţi într-o unitate sanitară şi, mai ales între cei părăsiţi în maternitate, predomină copiii din mediul urban, iar copiii romi sunt statistic suprareprezentaţi (14% pentru copiii părăsiţi în maternitate şi respectiv 17% în altă unitate sanitară). Probabilitatea ca mamele copiilor părăsiţi imediat după naştere să fie adolescente este de 52%. Sunt disponibile date referitoare la mame pentru majoritatea acestor copii. Ar trebui întărite şi monitorizate, într-un mod consistent, demersurile menite să prevină părăsirea copilului în unităţile sanitare, şi anume: • Deşi copiii sunt părăsiţi cel mai adesea în unităţile sanitare, eforturile şi serviciile de prevenire a acestui fenomen trebuie intensificate, în primul rând, în comunitate. Asistenţii sociali/ persoanele responsabile cu asistenţa socială împreună cu asistenţii medicali comunitari şi medicii de familie trebuie să fie mai activi şi mai bine pregătiţi pentru a identifica şi monitoriza din timp situaţiile de risc pentru copil şi mamă. • Este absolut necesară identificarea şi monitorizarea evoluţiei tuturor sarcinilor de către lucrătorii comunitari (cu precădere de către asistenţi medicali comunitari), alături de mecanisme/ protocoale clare care să permită identificarea activă/ din timp a sarcinilor cu risc mare de părăsire şi referirea promptă a acestora către serviciile sociale de la nivel local. • Ar trebui (re)create programe de educaţie sexuală şi planificare familială adresate grupurilor cu risc, precum mamele singure, părinţii adolescenţi, mai ales în comunităţile sursă. Accesul gratuit la contraceptive al categoriilor vulnerabile trebuie asigurat în continuare, indiferent dacă deţin sau nu asigurare medicală. Sunt, de asemenea, necesare campanii de informare, educare şi comunicare privind planificarea familială şi beneficiile acesteia. În plus, cu privire la categoriile vulnerabile, trebuie găsite soluţii de reducere a costurilor de transport până la cabinetele de planificare familială. • În vederea prevenirii consecinţelor sarcinilor la adolescente, recomandăm şi programe de prevenire care pot include: i) ore de educaţie pentru sănătate/ educaţie sexuală/ educaţie contraceptivă, iniţiate timpuriu şi derulate cu titlu permanent atât în şcoală cât şi în comunitate (disponibile celor care nu mai frecventează şcoala); ii) campanii de conştientizare şi schimbare a normelor sociale privind relaţiile dintre părinţi/adulţi şi copii, autonomía de decizie a tinerilor şi participarea tinerilor la deciziile care le influenţează viaţa. • Ar trebui îmbunătăţit sistemul de coordonare şi referire între unităţile sanitare (mai ales maternităţi şi secţii de pediatrie) şi serviciile sociale, conform prevederilor legale în vigoare. • Ar trebui să existe asistenţi sociali în toate unităţile medicale cu secţii de maternitate şi/sau pediatrie, conform prevederilor legale în vigoare. În plus, ar trebui să existe şi alţi specialişti, spre exemplu, psihologi, care să lucreze cu mamele în situaţii speciale (depresie post-partum). • În conformitate cu metodologia referitoare la prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare (HG 1103/2014), cazurile de mame (părinţi) care se prezintă la unităţile medicale fără acte de identitate ar trebui considerate, fără excepţie, situaţii cu risc crescut de părăsire şi ar trebui rezolvate în regim de urgenţă pentru mamă (părinţi) şi copil. • Trebuie implementate cu stricteţe toate procedurile de lucru din spitale şi secţiile de maternitate referitoare la posibilitatea unei mame de a-şi lăsa copilul singur în spital timp de câteva zile. • Ar trebui create/ consolidate servicii adecvate de răspuns în domeniul protecţiei speciale pentru copiii de 0-3 ani în toate judeţele ţării (spre exemplu, disponibilitatea asistenţilor maternali care să preia în regim de urgenţă aceşti copii), în special pentru copiii cu dizabilităţi şi/sau cu o greutate foarte mică la naştere. • Toate măsurile de mai sus trebuie corelate şi integrate cu eforturile de identificare şi supraveghere a sarcinii care trebuie realizate înainte de naştere (în cadrul serviciilor prenatale) şi cu cele de sprijin şi asistenţă pentru mamă/ părinţi şi nou născut (în cadrul serviciilor postnatale) de la nivel comunitar. 78 3.1.3.3 Rutele străzii Rutele străzii sunt rare, dar au fost urmate de peste 3% dintre copiii aflaţi în grija statului în noiembrie- decembrie 2014. În majoritatea cazurilor, aceste rute ţin de mamele singure sau familiile tinere fie (i) care nu au domiciliu stabil sau sunt fără adăpost (2% dintre copii), fie (ii) care îşi lasă copiii pe stradă sau într-un spaţiu public (cum ar fi în taxi, pe câmp, la poştă, într-un centru comercial, în gară, în toalete publice etc.). Copiii străzii/ copiii care au fugit de acasă reprezintă în jur de 0,5% din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie a copilului. Aceste rute nu sunt corelate cu alte caracteristici ale copilului, mamei sau familiei. Ponderea copiilor din sistemul de protecţie care au urmat rutele străzii ajunge la 5-8% în şapte judeţe (Arad, Bihor, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Harghita şi Satu Mare) şi este sub 1% în altele (de exemplu, Bistriţa-Năsăud, Galaţi sau Hunedoara). După părerea profesioniştilor intervievaţi, aceste cazuri se datorează şi lipsei/ deficienţei măsurilor preventive şi a serviciilor de sprijin de la nivel comunitar adresate copiilor şi familiilor. Mamele/ părinţii în dificultate cer ajutorul diverselor instituţii locale, dar nu beneficiază de sprijin propriu-zis, prin urmare, singura soluţie pe care o găsesc este să îşi lase copilul în grija statului. Ori, adolescenţii din familii în dificultate decid să încerce să se descurce singuri şi „încep să fugă de acasă de la vârsta de 12 ani şi continuă până la 14 ani, când ajung în sistem ..." „... [copilul] cel mare fugea în mod repetat din familie, era găsit de poliţie, era adus acasă... Nici un alt serviciu. A durat povestea asta vreo doi ani de zile, apoi s-a dus cu copilul la Direcţia de Asistenţă Socială şi atunci nu a mai avut ce să facă, că îi strică şi pe aceştia, ceilalţi doi [copii] pe care îi mai are acasă: „eu nu mai pot să mai am grijă de el, nu ştiu ce să mai fac”. Şi atunci familia s-a simţit depăşită, iar copilul a venit în sistem.” (Interviu profesionist, Bacău) CONCLUZII & RECOMANDĂRI Rutele străzii nu sunt frecvente, fiind urmate de circa 3% din totalul copiilor aflaţi în grija statului, însă cu ponderi de până la 8% în unele judeţe. Majoritatea acestor copii provin din familii de mamă singură fără domiciliu stabil sau fără locuinţă, care stau pe unde apucă. Şi tocmai pentru că nu găsesc sprijin la familia extinsă, iar relaţiile de concubinaj care le asigură un adăpost nu sunt stabile, ajung în stradă împreună cu copiii din când în când, pentru perioade mai scurte sau mai lungi. Aşadar, această rută indică faptul că unii copii ajung să fie separaţi de familie din cauza lipsei unui program naţional privind serviciile de locuire socială adresat populaţiei celei mai vulnerabile, mai ales mamelor singure cu copii, precum şi din cauza slabei dezvoltări a serviciilor preventive şi de sprijin dedicate copiilor şi familiilor la nivel comunitar. Prin urmare, reiese din nou nevoia de a elabora şi implementa o politică destinată mamelor tinere, fără educaţie şi aflate în situaţii de vulnerabilitate (singure sau care trăiesc în uniune consensuală, dependenţă economică, lipsa unui domiciliu stabil 72 În 2009, SalvaŃi Copiii a făcut un calcul estimativ în trei mari oraşe – Bucureşti, Braşov şi ConstanŃa. Numărul copiilor astfel identificaŃi a fost de aproape 1.400 (cel mai mic număr fiind de 800 şi cel mai mare de 1.700). Majoritatea lor trăiesc în capitală (aproximativ 1.150). În oraşul de pe litoral, ConstanŃa, numărul acestora variază în funcŃie de anotimp. Peste jumătate sunt copii (0-17 ani), ceilalŃi fiind tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Copiii ce trăiesc pe străzi au, în general, un nivel scăzut de educaŃie (majoritatea au terminat cel mult ciclul primar), iar principala lor sursă de venit o constituie cerşitul, urmat de munci zilnice ocazionale şi spălatul maşinilor/ parbrizelor. În general, au acces redus sau deloc la servicii. Deşi în Bucureşti situaŃia este ceva mai bună, peste jumătate dintre subiecŃi (56%) beneficiind de servicii la un moment dat, în Braşov şi ConstanŃa foarte puŃini au beneficiat de astfel de servicii (Lazăr și Grigoraș, 2009). 73 Spre exemplu, Alexandrescu (2002) sau Lazăr și Grigoraș (2009). Traiul pe străzi este însoŃit de grave probleme de sănătate, malnutriŃie cronică, abandon şcolar şi analfabetism (aproximativ 50%), abuz fizic (uneori chiar din partea poliŃiei), abuz sexual (început, de obicei, în familie şi continuat pe străzi), stigmatizare şi discriminare, acces limitat la servicii sociale (educaŃie, servicii medicale şi asistenŃă socială), consum de droguri sau solvenŃi (inclusiv aurolac sau diluanŃi) şi chiar prostituŃie. 74 Cu toate că există politici naŃionale menite să elimine fenomenul copiilor fără adăpost (și al adulţilor), iniŃiativele curente se limitează la a oferi sprijin social, acces la servicii medicale de urgenŃă şi locuinŃe de urgenŃă şi temporare. ONG-urile, pe de altă parte, oferă asistenŃă medicală, educaŃie, sprijin psihosocial şi, uneori, locuinŃe, folosesc tehnici stradale şi desfăşoară campanii de sensibilizare cu privire la acest fenomen. Totuşi, acŃiunile lor au o slabă acoperire şi depind puternic de disponibilitatea fondurilor, în special din partea donatorilor internaŃionali. 79 unde să poată locui cu copilul, stare de sănătate precară). A doua categorie de copii care urmează această rută - copiii străzii/ copiii care au fugit de acasă reprezintă doar o pondere de 0,5% din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie a copilului (circa 300 copii). Totuşi, ei merită o atenţie specială, căci cel mai probabil există şi alţi copii aflaţi în această situaţie care nu au ajuns încă în sistem. Se cunoaşte prea puţin atât numărul cât şi situaţia reală a copiilor şi tinerilor ce trăiesc pe străzi, căci datele disponibile sunt puţine şi de slabă calitate.72 Cu toate acestea, studiile anterioare au arătat faptul că tinerilor şi copiilor străzii li se neagă majoritatea drepturilor şi că aceştia sunt excluşi din societate.73 Prin urmare, este prioritară dezvoltarea unui sistem de monitorizare a copiilor străzii şi a serviciilor create pentru a răspunde nevoilor lor, pentru a le asigura integrarea în societate şi a preveni această problemă pe viitor.74 În vederea prevenirii rutelor străzii, prezentate mai sus, identificarea precoce şi intervenţia timpurie sunt esenţiale. Fără o acţiune pro-activă constantă şi de calitate, intervenţiile ulterioare deciziei de a părăsi copilului sunt în detrimentul tuturor, mai ales al copilului, dar şi al familei, comunităţii şi sistemului de protecţie. aflaŃi în grija statului au 3.1.4 Majoritatea copiilor aflaŃ intrat în sistem înainte de a împlini trei ani 75 Actuala populaţie de copii aflaţi în grija statului este formată din copii şi tineri cu vârste între 0 şi 26 de ani, care au intrat în sistemul de protecţie a copilului în perioada 1989-2014. Cu toate acestea, peste o treime (35%) dintre ei au ajuns în sistem când aveau sub un an (Figura 16). Alte 17 procente aveau 1-2 ani când au intrat în sistem. Ceilalţi copii aflaţi în prezent în grija statului au fost preluaţi în sistem la alte vârste, care deţin procente mult mai mici. Figura 16: Distribuţia copiilor aflaţi în grija statului, în funcţie de vârsta la momentul intrării în sistemul de protecţie a copilului 40.0 34.5 35.0 30.0 25.0 20.0 15.0 9.7 7.7 6.4 10.0 5.9 5.7 5.1 5.0 4.6 3.9 2.6 3.0 5.0 1.8 1.3 1.5 0.6 0.3 0.3 0.0 <1 an 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Aceasta reprezintă, totuşi, imaginea statică a populaţiei de copii din sistemul de protecţie la un moment dat. Sistemul de protecţie a copilului este unul dinamic, cu intrări şi ieşiri zilnice, iar copiii care intră sau ies din sistem pot aparţine oricărei grupe de vârstă. Anexa 6 Figura 2 ilustrează distribuţia copiilor aflaţi în grija statului, pe grupe de vârstă şi în funcţie de vârsta avută la intrarea în sistem. 75 Include și tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. 80 Tabel 9: Distribuţia copiilor aflaţi în grija statului, în funcţie de grupa de vârstă şi vârsta la intrarea în sistem (%) Preluat în sistemul de protecţie a copilului la vârsta de: Vârsta actuală a copiilor: <1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-10 ani 11-17 ani Total 0-14 ani 43 19 23 13 3 100 15 ani 23 18 17 20 22 100 16 ani 15 18 22 22 24 100 17 ani 12 14 26 27 20 100 18 ani 15 10 25 23 27 100 15-19 ani 16 15 23 23 23 100 15-26 ani* 17 14 24 23 23 100 Toţi copiii din sistem 35 17 23 16 9 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. Limitându-ne la grupele de vârstă „complete", putem observa că adolescenţii de 15-19 ani care au intrat în sistem cândva între 1989 şi 2014 şi erau încă în sistem în 2014 prezintă o distribuţie mai echilibrată din punctul de vedere al vârstei avute la intrarea în sistem, aşa cum reiese şi din Tabel 9. Totuşi, copiii care au ajuns în sistemul de protecţie înainte de împlinirea vârstei de trei ani reprezintă în continuare aproximativ o treime. CONCLUZIE Copilăria timpurie, perioada cuprinsă între 0 şi 3 ani, este cea mai importantă etapă de dezvoltare a unui copil, iar separarea de părinţi, mai ales în această perioadă, poate avea un impact devastator şi de durată asupra copilului. Peste jumătate dintre copiii aflaţi în grija statului au intrat în sistem la vârste fragede (0-3 ani), cu precădere înainte de împlinirea vârstei de un an. Prin urmare, majoritatea lor au petrecut copilăria timpurie în sistem. Cum o mare parte dintre ei au ajuns în sistem pe cele două rute legate de părăsirea în unităţi sanitare, prevenirea şi restrângerea acestor rute este esenţială (vezi concluzii şi recomandări de la secţiunea 3.1.3.2). 3.1.5 Stadiul de dezvoltare a copilului înainte de protecŃ tecŃie intrarea în sistemul de protec Acesta este ultimul capitol referitor la perioada de dinaintea intrării în sistemul de protecţie şi analizează stadiul de dezvoltare a copilului în funcţie de patru dimensiuni: sănătate, educaţie, relaţii familiale şi comportamente de risc. Pentru început, prezentăm situaţia privind documentele de identitate ale copiilor la intrarea în sistem. Situaţia socio-economică a copiilor este analizată în capitolul 3.2.5.1. 3.1.5.1 Documentele de identitate ale copiilor Lipsa actelor de identitate nu permite unui copil să beneficieze de prestaţiile sau serviciile sociale disponibile, inclusiv unele drepturi cum ar fi alocaţia de plasament. Prin urmare, este relevant dacă un copil deţine sau nu un cod numeric personal (CNP) înainte de a intra în sistem. Marea majoritate (84%) aveau un CNP când au ajuns în sistem. O proporţie de peste 15% dintre copiii aflaţi în grija statului fie nu aveau acte de identitate la intrarea în sistem (8%), fie dosarele lor nu au oferit informaţii în acest sens (peste 7%). 81 Tabel 10: Deţinerea unui cod numeric personal, în funcţie de rutele urmate înainte de intrarea în sistem (%) Cod numeric personal Da, Nu la intrarea Nu la intrarea înainte de în sistem, dar în sistem, în Nu se Rute urmate înainte de intrarea în sistem Total intrarea în obţinut între curs de a-l ştie sistem timp obţine Nicio informaţie în dosarul copilului 76,6 4,7 0,0 18,7 100 Rute care trec prin familie şi reţele familiale: Toate 88,7 4,1 0,1 7,1 100 Rute legate de părăsirea în instituţii: Părăsit(ă) într-o secţie de maternitate --> SPS 76,6 16,1 0,0 7,3 100 Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi de părinţi într-o 72,6 18,1 0,5 8,9 100 secţie de pediatrie/ altă instituţie --> SPS Rutele străzii: Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără 79,2 9,2 0,6 11,0 100 adăpost --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi de părinţi pe stradă/ 78,9 13,6 0,0 7,5 100 spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii care au fugit de acasă/ 70,6 27,2 0,0 2,2 100 copiii străzii --> SPS Total -N 44.080 4.335 49 3.879 52.344 -% 84,2 8,3 0,1 7,4 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Majoritatea copiilor fără cod numeric personal înainte de intrarea în sistem au ajuns în grija statului fie în urma părăsirii în unităţi sanitare, fie urmând una din rutele străzii. 3.1.5.2 Sănătatea copiilor Ce trebuie menţionat, în primul rând, este lipsa unei proceduri de documentare a stadiului de dezvoltare a copilului în momentul intrării acestuia în sistemul de protecţie. Aşadar, majoritatea dosarelor copiilor nu conţin date relevante despre starea lor de sănătate la intrarea în sistem: 84% nu includ date legate de greutatea şi înălţimea aferente vârstei, 56% nu au informaţii despre vaccinuri, 54% nu au evaluarea psihologică iniţială, 43% nu au menţionate date despre nutriţie şi aşa mai departe (a se vedea Tabel 11). Totuşi, datele disponibile indică faptul că profesioniştii din domeniul protecţiei copilului lucrează cu o populaţie de copii caracterizată prin aşa-numita „dubla povară a bolii", 76 care se referă la prezenţa supranutriţiei şi a obezităţii în paralel cu subnutriţia, precum şi a dizabilităţilor şi a altor boli cronice. Deşi doar 57% dintre dosarele copiilor conţin informaţii referitoare la nutriţie, am aflat că unul din zece copii prezenta semne de malnutriţie/ subnutriţie în momentul intrării în sistem. Prin urmare, unii copii sunt subponderali,77 în timp ce alţii sunt supraponderali sau obezi.78 76 UNICEF (2006c: 26). 77 O masă corporală mică, situată sub abaterea standard de -2 faŃă de media populaŃiei standard pentru vârsta/ genul respectiv(ă). Un studiu UNICEF arată că, în România, în condiŃiile în care toate celelalte elemente sunt egale sau menŃinute constante, apartenenŃa la o gospodărie extrem de săracă creşte semnificativ probabilitatea ca un copil să aibă o masă corporală mică şi, implicit, să fie subponderal. Pe de altă parte, cu cât este mai mare copilul şi cu cât este alăptat exclusiv mai mult timp, cu atât riscul de a deveni subponderal este mai mic, indiferent de mediul de rezidenŃă, de sexul copilului, de greutatea la naştere, de starea de sănătate a mamei, de numărul copiilor în gospodărie şi de cantitatea de hrană asigurată prin producŃie proprie în grădina/ pe terenul gospodăriei (Stănculescu, Marin şi Popp, 2012: 40). 78 Un studiu naŃional privind populaŃia de 0-2 ani arată că prevalenŃa copiilor supraponderali (inclusiv obezi) a crescut până la 5,4% în 2010 de la 4,2% în 2004 (Nanu et al., 2011: 22). Luând în calcul doar datele valide, aproximativ 17% dintre copiii aflaŃi în grija statului erau supraponderali la intrarea în sistem. 82 Tabel 11: Stadiul de dezvoltare al copiilor înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială Vârsta la intrarea în sistem 3-10 Indicatori <1 an 1-2 ani 11+ ani Total ani Total N 18.066 9.130 20.562 4.586 52.344 % 100 100 100 100 100 SĂNĂTATE Masa corporală aferentă - subponderal 2 3 1 1 2 vârstei/ genului - normal 16 5 10 11 11 - supraponderal 6 0 1 0 2 - obez 0,0 0,2 0,7 0,3 0,3 Lipsă date 76 91 88 87 84 Semne de malnutriţie - da 11 15 10 4 10 sau subnutriţie - nu 47 34 49 62 47 Lipsă date 43 51 41 34 43 Scabie, păduchi sau alte - da 2 8 10 7 7 boli datorate igienei - nu 58 39 48 59 51 deficitare Lipsă date 40 53 42 34 42 Vaccinuri aferente vârstei - toate vaccinurile 36 25 26 33 30 - doar câteva 13 12 13 11 13 - nici unul 2 2 1 1 1 Lipsă date 49 61 60 56 56 Înregistrat la un - da 27 49 69 83 52 medic de familie - nu 37 11 6 3 17 Lipsă date 36 40 25 14 31 Handicap/ dizabilitate - da 9 12 11 14 11 la intrarea în sistem - nu 76 71 77 79 76 Lipsă date 15 17 12 7 14 Autosuficienţă - autonom 2 11 57 85 32 - are nevoie de ajutor 10 33 26 7 20 - total dependent 79 45 6 4 38 Lipsă date 9 11 11 4 10 Evaluarea psihologică la - întârzieri/ tulburări pe toate dimensiunile 9 12 11 10 10 intrarea în sistem - întârzieri/ tulburări pe unele dimensiuni 3 6 9 13 7 - standard normal pe toate dimensiunile 15 14 25 30 20 - evaluare realizată, dar nu există alte date 2 3 3 2 2 - nicio evaluare psihologică 63 57 47 40 54 Lipsă date 8 8 6 5 7 EDUCAȚIE Copii în vârstă de 3-6 ani la - da - - 45 56 47 intrarea în sistem care au - nu - - 38 18 35 frecventat grădiniţa Lipsă date - - 16 26 18 Copii în vârstă de 6-17 ani la - neşcolarizat: nu a fost deloc la şcoală - - 26 7 21 intrarea în sistem care au - neşcolarizat: abandon şcolar - - 3 9 5 frecventat şcoala - şcolarizat, fără risc de abandon - - 39 53 43 - şcolarizat, cu risc de abandon - - 11 14 12 - şcolarizat, nicio altă informaţie - - 13 15 14 Lipsă date - - 8 3 6 Copii în vârstă de 6-17 ani la - da - - 3 8 5 intrarea în sistem - nu - - 49 60 52 care au repetat clasa Lipsă date - - 48 32 43 Cerinţe educaţionale - da - - 9 10 9 speciale - nu - - 68 75 70 Lipsă date - - 23 15 21 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. 83 Din cauza nutriţiei deficitare, mulţi copii ajung în sistemul de protecţie cu o rezistenţă scăzută la infecţii şi predispuşi la „cercul vicios al bolilor recurente şi al creşterii întârziate, adesea cu daune ireversibile asupra 79 dezvoltării lor cognitive şi sociale". Mai mult, în cazul copiilor aflaţi în grija statului, malnutriţia este puternic asociată bolilor cauzate de igiena deficitară (precum scabie sau păduchi). Copiii cei mai expuşi la astfel de riscuri sunt copiii prematuri părăsiţi în maternitate, copiii din mediul rural cu un tată singur şi, mai puţin frecvent, dintr-o familie nucleară, precum şi copiii ajunşi în sistem urmând o rută a străzii. Aproximativ 11% dintre copiii aflaţi în grija statului aveau o dizabilitate înainte de intrarea în sistemul de protecţie. Dintre copiii cu dizabilităţi cu vârste de peste trei ani, în activităţile de bază de zi cu zi, aproximativ o treime depindeau total de alţii, iar o treime aveau nevoie de ajutor. Însă, evaluările realizate după intrarea în sistem pun în evidenţă faptul că mulţi alţi copiii aveau probleme serioase de sănătate, astfel încât ponderea copiilor cu dizabilităţi (încă de la intrarea în sistem sau identificată ulterior) creşte la 29% din totalul copiilor din sistem. Mai puţin de jumătate dintre copii au beneficiat de o evaluare psihologică iniţială. Conform acestei evaluări, o mare parte dintre ei se confruntau cu diverse tulburări sau retard la nivelul uneia sau mai multor dimensiuni: emoţională, cognitivă, comportamentală, psihofiziologică, personalitate şi abilităţi de relaţionare interpersonală. În plus, mulţi dintre copiii din sistemul de protecţie specială au trebuit să fie înregistraţi la un medic de familie pentru a primi vaccinurile aferente vârstei lor. 3.1.5.3 Educaţia copiilor Informaţiile referitoare la educaţia dobândită de copii înainte de a intra în sistem sunt mai frecvente decât cele privitoare la starea de sănătate, fără a fi însoţite însă de o evaluare cuprinzătoare a provocărilor sau performanţelor lor legate de educaţie (Figura 17). Doar aproximativ jumătate (46-64%) dintre copiii din fiecare grupă de vârstă mergeau la şcoală şi nu prezentau risc de abandon şcolar. Ceilalţi erau fie în afara sistemului de învăţământ (nu au mers niciodată la şcoală sau au abandonat şcoala), fie prezentau risc de abandon.80 Dintre toţi copiii care au mers la şcoală, în jur de 3-5% din fiecare grupă de vârstă frecventau o şcoală specială, în timp ce marea majoritate erau înscrişi la o şcoală de masă. Pentru aproximativ 20% dintre copiii din fiecare grupă de vârstă, dosarele nu cuprind deloc informaţii sau conţin informaţii parţiale legate de educaţie. Figura 17: Distribuţia copiilor în vârstă de 6-17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de situaţia şcolară înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială (%) 17 3 36 În școală, fără risc 46 47 48 52 49 56 54 64 7 În școală, cu risc de 57 abandon/părăsire timpurie 15 15 14 23 8 În afara școlii: Abandon/ 31 13 19 10 părăsire timpurie 14 5 8 4 13 10 5 În afara școlii: Niciodată înscris 7 22 22 23 20 19 23 17 16 13 16 Nu există informaţii sau sunt 6 ani 7 8 9 10 11 12 13 14 15-17 insuficiente ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=15.742) 79 UNICEF (2006c: 2). 80 Sunt foarte rare cazurile în care există informaŃii complete despre abandonul şcolar sau riscul de abandon şcolar. 84 Abandonul şcolar atinge o cotă de aproximativ 9% în cazul copiilor ce aveau 11-17 ani la intrarea în sistem, ajungând la 15% în cazul copiilor cu dizabilităţi şi la 19% în rândul copiilor romi, atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor, din mediul urban şi rural. De asemenea, la nivelul copiilor în vârstă de 11-17 ani la intrarea în sistem, proporţia celor care nu au mers niciodată la şcoală înainte de a ajunge în sistemul de protecţie a copilului este mai mare în rândul copiilor romi (12%) şi depăşeşte 23 de procente în cazul copiilor cu dizabilităţi (faţă de media de 7 procente). Probabilitatea neşcolarizării (nefrecventarea deloc a şcolii sau abandon şcolar) este mult mai mare în cazul copiilor care au ajuns în sistem urmând rutele: Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> SPS, Maternitate --> Familie --> Persoane neînrudite --> SPS sau cele trei rute ale străzii. Riscul de abandon şcolar este mai des menţionat în cazul copiilor de 11-17 ani, mai ales la nivelul băieţilor din mediul rural care provin dintr-o familie cu locuinţă stabilă (fie mamă singură, fie familie nucleară). Copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) reprezintă 9% dintre copiii care erau de vârstă şcolară (6-17 ani) la intrarea în sistemul de protecţie. De fapt, incidenţa CES este posibil să fie mult mai mare (Anexa 6 Tabel 15), având în vedere că nu se face o evaluare iniţială a copiilor în acest sens în momentul intrării în sistem. Proporţia copiilor cu CES este mult mai ridicată în rândul adolescenţilor (15-17 ani la intrarea în sistem) şi al copiilor cu dizabilităţi (38%). Aproape jumătate dintre copiii cu CES (în vârstă de 6-17 ani la intrarea în sistem) erau neşcolarizaţi înainte de intrarea în sistemul de protecţie (23% nu au mers niciodată la şcoală şi 8% au abandonat şcoala) sau prezentau risc de abandon şcolar (18%). Astfel, copiii cu CES frecventau într-o mai mică măsură şcoala şi grădiniţa decât copiii fără CES. Mai mult, copiii cu CES erau într-o proporţie extrem de mare (25%) înscrişi în şcolile speciale, nu în cele de masă. Totodată, peste 10% dintre ei au fost nevoiţi să repete clasa. Anexa 6 Tabel 16 prezintă o comparaţie între copiii cu CES şi ceilalţi copii. 3.1.5.4 Relaţia copiilor cu familia de origine Deşi se cunoaşte principala persoană care răspunde de copil în aproape toate cazurile, doar unii copii petrec suficient timp acasă pentru a construi o relaţie cu părinţii/ persoanele în grija cărora se află. Cu privire la copiii în vârstă de 4-17 ani la intrarea în sistem, această relaţie era una „bună" doar în cazul a 39% dintre copiii aflaţi în grija statului, fiind „problematică" pentru 33% dintre ei. Cât despre celelalte 28 de procente, dosarele nu conţin informaţii privind relaţia cu părinţii/ persoana în grija căreia se află. Relaţia cu părinţii/ persoana în grija căreia se află copilul nu variază în funcţie de vârsta, genul, etnia sau starea de sănătate a copilului. În schimb, depinde de tipul familiei de origine81 şi de ruta82 prin care a ajuns copilul în sistemul de protecţie (a se vedea Anexa 6 Figura 3 şi Anexa 6 Figura 4). Copiii cu unul sau mai mulţi fraţi, care locuiesc împreună sau sunt plasaţi în grija statului, prezintă o probabilitatea mult mai mare de a dezvolta o relaţie problematică cu părinţii/ persoana în grija căreia se află. Astfel, proporţia copiilor cu relaţii problematice creşte de la 25% în cazul copiilor fără fraţi până la 40% în cazul celor care locuiesc cu fraţii lor sau au unul ori mai mulţi fraţi în sistemul de protecţie. Copiii lăsaţi singuri acasă şi cei părăsiţi în unităţile sanitare sau în spaţiile publice/ pe stradă sunt cei mai afectaţi de relaţiile „problematice" cu părinţii/ persoana în grija căreia se află. Cele mai bune relaţii se observă în rândul copiilor ce provin din familii extinse sau în cazul în care principala persoana responsabilă de copil este o rudă, de obicei bunica/ bunicii. În concluzie, aproape 40% dintre copiii aflaţi în grija statului83 au amintiri triste sau inexistente despre perioada petrecută cu familia, înainte de a intra în sistem. 81 A se vedea subcapitolul 3.1.2.3. 82 A se vedea capitolul 3.1.3. 83 Ne referim aici la copiii părăsiţi imediat după naştere (24%), cei în cazul cărora nu se cunoaşte persoana ce răspunde de ei (1,9%) şi copiii în vârstă de 4-17 ani la intrarea în sistem care au relaŃii problematice cu părinŃii/ persoana în grija căreia se află (14%). 85 3.1.5.5 Comportamente de risc ale copiilor 14% dintre copiii care aveau între 7 şi 17 ani când au ajuns în sistemul de protecţie fuseseră deja expuşi unuia sau mai multor comportamente de risc înainte de a intra în sistem. Fuga de acasă reprezintă cel mai frecvent comportament de risc (Tabel 12). Unii copii au fugit de acasă în repetate rânduri înainte de a intra în sistem. Tabel 12: Copiii în vârstă de 7-17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de comportamentele de risc adoptate înainte de a intra în sistemul de protecţie specială (%) Vârsta la intrarea în sistem 15-17 Indicatori 7-10 ani 11-14 ani Total ani Total N 8.483 3.961 625 13.069 % 100 100 100 100 Comportamente - da, orice comportament de risc 10 21 24 14 de risc: - nu 75 69 60 72 Lipsă date 15 11 16 14 Din care: - da, a început viaţa sexuală 0,1 2,6 6,9 1,2 - da, adolescentă mamă sau gravidă - 0,6 2,1 0,7 - da, consum de alcool, tutun, droguri 1,4 2,7 1,8 1,8 - da, intimidare sau bătăi 2,0 3,1 3,4 2,4 - da, membru al unei bande sau prieteni cu risc 1,5 4,6 3,4 2,6 - da, a fugit de acasă 4,5 12,2 18,2 7,5 - da, probleme cu poliţia 2,1 9,2 4,6 4,4 - da, munceşte sau cerşeşte pe stradă 5,2 8,6 1,6 6,0 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=13.069). Comportamentele de risc sunt mai frecvente în rândul adolescenţilor, al băieţilor şi al copiilor din mediul urban, mai ales în cazul celor din familii ce nu beneficiază de sprijin din partea rudelor şi al celor cu mamă/ părinţi mai în vârstă (în vârstă de peste 40 de ani la intrarea copilului în sistem). Copiii care au o relaţie problematică cu părinţii prezintă o probabilitate de expunere la comportamente de risc de cinci ori mai ridicată decât copiii aflaţi în relaţii bune cu părinţii (29% versus 6%). Majoritatea copiilor expuşi comportamentelor de risc ajung în sistem fie de pe stradă, fie, în cazul celor cu părinţi mai în vârstă, direct din familie. 86 CONCLUZII & RECOMANDĂRI În momentul intrării în sistemul de protecţie a copilului, mulţi copii se confruntau cu serioase probleme de sănătate, aveau o situaţie şcolară problematică, prezentau diverse comportamente de risc, iar despre propria familie aveau amintiri triste sau inexistente. Toate aceste aspecte sunt esenţiale pentru înţelegerea trecutului, stadiului de dezvoltare şi nevoilor specifice ale copilului. Astfel, la intrarea în sistem: • 10% dintre copiii din sistemul de protecţie prezentau semne de malnutriţie/ subnutriţie, dar doar 57% dintre dosarele copiilor conţin informaţii referitoare la nutriţie. În plus, malnutriţia era puternic asociată bolilor cauzate de igiena deficitară (precum scabie sau păduchi). • 11% aveau o dizabilitate, iar dintre cei cu vârste de peste trei ani doar o treime erau autosuficienţi în activităţile de bază de zi cu zi. Evaluările realizate după sosirea în sistem arată că în total copiii cu dizabilităţi reprezintă 29% din totalul copiilor din sistem. • 17% se confruntaseră cu diverse tulburări sau retard, dar mai puţin de jumătate dintre copii au beneficiat de o evaluare psihologică iniţială. • 17% nu erau înscrişi la un medic de familie, dar 31% dintre dosarele copiilor nu conţin informaţii cu privire la acest aspect. • 30% aveau toate vaccinurile aferente vârstei, dar 56% dintre dosarele copiilor nu conţin informaţii referitoare la vaccinuri. • Doar aproximativ jumătate (46-64%) dintre copiii din fiecare grupă de vârstă cuprinsă între 6 şi 17 ani mergeau la şcoală şi nu prezentau risc de abandon şcolar. Ceilalţi erau fie în afara sistemului de învăţământ (nu au mers niciodată la şcoală sau au abandonat şcoala), fie prezentau risc de abandon. • Abandonul şcolar atinge o cotă de aproximativ 9% în cazul copiilor ce aveau 11-17 ani la intrarea în sistem, ajungând la 15% în cazul copiilor cu dizabilităţi şi la 19% în rândul copiilor romi, atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor, din mediul urban şi rural. • 14% dintre copiii de 7-17 ani la intrarea în sistem prezentau comportamente de risc înainte de intrarea în sistem. Relaţia problematică cu părinţii creşte de cinci ori probabilitatea de expunere a copilului la comportamente de risc (29% versus 6% dintre copiii aflaţi în relaţii bune). • 28% din dosarele copiilor de 4-17 ani nu conţin informaţii despre relaţia cu părinţii/ persoana în grija căreia se află, ceea ce afectează planificarea menţinerii legăturii cu familia. • 39% dintre copiii de 4-17 ani aflaţi în grija statului sunt separaţi de părinte/ familie în ciuda relaţiei „ bune” cu acesta. În consecinţă, toţi copiii ar trebui să beneficieze la intrarea în sistemul de protecţie de o evaluare complexă referitoare la starea lor de sănătate (incluzând analize medicale, greutatea la naştere, greutatea la momentul evaluării iniţiale, înălţime, masă corporală, alăptare şi orice alţi indicatori relevanţi), educaţia, relaţiile familiale şi comportamentele de risc. Toate aceste informaţii ar trebui temeinic consemnate în dosarele copiilor pentru a fi la îndemâna tuturor profesioniştilor care vor lucra cu ei. Altfel, pe de-o parte, planurile individualizate de protecţie nu au la bază date concrete şi nu stabilesc o legătură între serviciile de protecţie şi trecutul, stadiul de dezvoltare şi nevoile fiecărui copil. Pe de altă parte, rezultatele din sfera dezvoltării serviciilor de protecţie nu pot fi măsurate şi, prin urmare, nu pot fi îmbunătăţite dintr-o perspectivă centrată pe copil. 87 Intrarea în sistemul de 3.2. Intrarea protecŃ protecŃie a copilului din România: Cauzele România: Cauzele separării Tolba cu poveşti 2 „Care sunt motivele pentru care unii din copii locuiesc cu Dumneavoastră, iar alţii sunt în sistemul de protecţie? - Cu aceia [copiii din sistem] nu am avut posibilităţi, nu am avut unde să stau, n-am avut casa asta, că şi casa asta au avut-o nişte fraţi pocăiţi. Şi pe asta au făcut-o în numele Domnului, pentru copii. Am stat într-o cămară, aici a fost o cămară, de lemne şi am mutat cămara şi mi-au făcut casă. Dar cu aceia [copiii din sistem] nu am avut posibilităţi, de aceea i-am dus la centrul de plasament. Deci, motivul a fost lipsa unui spaţiu stabil? - Nu am avut spaţiu, da. Iar pentru copilul lăsat la maternitate, a fost acelaşi motiv? - Nu am avut unde să-i aduc. Şi, aveam nevoie de… un tată, dacă era lângă el, dar nici tata nu a fost lângă el. Înţeleg, motivul a fost lipsa de spaţiu şi de tată? - Da, ăştia au tată [copiii de acasă], ceilalţi nu au avut tată [copiii din sistem]. De aceea au ajuns, că nu am avut cu cine să-i cresc. Singură nu am putut şi nici nu am avut unde să-i aduc. Dar aceştia au tată, cât de cât a mai făcut câte ceva pentru copiii lui. Aţi dori ca aceşti copii să se întoarcă la Dumneavoastră? - Dacă ei vor să vină, eu oricând pot să-i primesc... Deci, de refuzat nu-i refuz, că nu pot.” (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Arad) 88 Acest capitol analizează procesul prin care copilul ajunge din familie în grija serviciilor de protecţie, cu accent pe cauzele separării copilului de familie şi principalele obstacole care împiedică eliminarea cu succes a acestora. Potrivit datelor culese de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), principalele trei cauze ale separării copilului de familie şi ale intrării în sistemul de protecţie a copilului, identificate în mod constant, sunt sărăcia (42%), abuzul şi neglijarea (25%) şi dizabilitatea (10%). Tabel 13: Cauzele separării copilului de familie, conform raportărilor oficiale (%) % din totalul copiilor separaţi de familie 2010 2011 2012 2013 2014 Decesul părinţilor 7,32 7,14 6,71 6,30 6,06 Dispariţia părinţilor 1,75 1,52 1,48 1,41 1,36 Decăderea din drepturile părinteşti 0,98 0,81 1,00 0,72 0,64 Sărăcie 44,10 42,72 41,96 42,30 41,66 Abuz, neglijare, exploatare, orice formă de violenţă 22,23 23,37 25,12 26,82 28,05 Dizabilitatea copilului 10,42 10,69 10,14 9,54 9,50 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 3,91 3,74 3,66 3,68 3,61 Alte cauze 9,29 10,01 9,93 9,23 9,12 Total 100 100 100 100 100 Sursa: ANPDCA – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Având în vedere faptul că sărăcia este declarată în mod oficial ca fiind cea mai frecventă cauză a separării copilului de familie, România seamănă cu celelalte ţări ECE/CSI în care predomină „motivele sociale". Spre deosebire, în ţările dezvoltate, neglijarea şi diferite forme de abuz în cadrul familiei de origine reprezintă principala cauză a separării de părinţi (Figura 18).84 În întreaga regiune, „motivele sociale", deşi sunt denumite diferit („sărăcie" în România, „incapacitatea temporară a părinţilor de avea grijă de copil" în Ungaria), sunt adesea înregistrate fără informaţii precise despre situaţia copilului. În alte state ECE/CSI, principala cauză înregistrată este „abandonul" (Muntenegru, Kazahstan), în timp ce altele folosesc termenul de „orfan" pentru copiii aflaţi în grija statului chiar dacă 90% dintre aceştia au părinţi în viaţă (de exemplu, Ucraina, Moldova şi Belarus). Aşadar, pe lângă cauzele diferite, practicile de înregistrare a acestora variază considerabil de la o ţară la alta.85 Figura 18: Cauzele separării – Comparaţie între ţările din Europa de Vest şi cele din ECE/CSI Motivele intrării copiilor sub 3 ani în Motivele intrării copiilor sub 3 ani în sistemul de protecţie sistemul de protecţie Țările din Europa de Vest Țările ECE/CSI Neglijare sau Neglijare sau abuz parental abuz parental Abandon Orfani biologici Dizabilitate copil Dizabilitate copil Cauze sociale Cauze sociale Sursa: Browne et al. (2004). Notă: Date din Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, România, Slovacia şi Turcia. 84 De asemenea, în Ńările dezvoltate, adesea părinŃii sunt decăzuŃi din drepturi împotriva voinŃei lor prin intermediul sistemului judiciar (Groza şi Bunkers, 2014: 167). 85 La ora actuală, ANPDCA adună date referitoare la cauze prin „fişa trimestrială”, însă se folosesc şi alte instrumente pilot în domeniile specifice. 89 Studiile anterioare arată, însă, că majoritatea cazurilor de separare nu au la bază o singură cauză, ci un complex de vulnerabilităţi. 86 În majoritatea cazurilor, separarea copilului de familie este asociată cu o combinaţie de factori care includ sărăcia extremă, şomajul părinţilor, locuire precară sau lipsa unei locuinţe, absenteism sau abandon şcolar, competenţe parentale inadecvate, violenţă domestică, risc crescut de neglijare şi abuz al copilului (pe fondul abuzului de alcool al părinţilor), părinţi minori, părinţi singuri, instabilitate conjugală, un nivel redus de aşteptări şi stimă de sine, precum şi neajutorare învăţată. În plus, diferite evenimente nefericite, precum moartea unuia dintre părinţi, un accident grav, detenţia unuia dintre părinţi, incendierea casei, afectează copiii în mod direct şi indirect, ridicând totodată probleme de ordin practic şi emoţional pentru părinţi/persoana în grija căreia se află copilul, ce le diminuează şi mai mult capacitatea de a răspunde nevoilor copiilor lor. Dosarele copiilor cuprind una până la patru cauze ale separării (Figura 19). Conform acestor date, două cauze - sărăcie şi abuz, neglijare, exploatare sau orice formă de violenţă sunt cel mai frecvent menţionate în dosare, ambele cu ponderi de 32% dintre copii. Cu alte cuvinte, există diferenţe între cauzele de separare înregistrate în dosarele copiilor şi Raportul oficial al ANPDCA. Cele mai mari diferenţe au în vedere cauzele referitoare la dispariţia părinţilor, la sărăcie şi la „alte cauze”. Dosarele copiilor oferă informaţii care ne ajută să înţelegem mai bine ce tipuri de situaţii încadrează specialiştii DGASPC în aceste trei categorii de cauze de separare a copilului de familie. Dispariţia părinţilor se referă la părinţii care au plecat la muncă în străinătate, părinţii care au părăsit domiciliul, detenţia părinţilor, părinţii care nu recunosc copilul şi părinţii necunoscuţi. Sărăcia are în vedere veniturile familiei, dar şi condiţiile de locuit. În fine, „alte cauze” cuprind situaţii diverse: abuz de substanţe (alcool, droguri), divorţ, separare, relaţii instabile, infidelitate, mame/ părinţi adolescenţi, neacceptarea nou-născutului de către familie (extinsă), părăsirea copilului, sarcini nedorite, copii cu greutate mică la naştere, copii cu tulburări de comportament, precum şi prostituţie, cerşit, vagabondaj şi alte comportamente infracţionale ale părinţilor şi/sau copiilor. Figura 19: Principalele cauze ale separării copiilor din sistemul de protecţie, potrivit dosarelor copiilor în comparaţie cu raportul oficial ANPDCA, 2014 (%) Nu există informaţii 4 Alte cauze 9 Două cauze 16 13% Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 4 7 Dizabilitatea copilului 10 4 Ocauză Trei sau Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 28 principală patru cauze 32 de separare 1% 42 Sărăcie 32 82% Nu există Decăderea din drepturile părinteşti 1 1 informaţii în Dispariţia părinţilor 1 dosarele 12 copiilor 6 Decesul părinţilor 6 4% 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Raport oficial ANPDCA2014 Dosarele copiilor nov.-dec.2014 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014) şi Raportul oficial al ANPDCA pentru 2014 (în baza răspunsurilor DGASPC-urilor din „fişa trimestrială"). Notă: La nivelul datelor aferente analizei dosarelor, procentul total al barelor grafice este 115% deoarece unele dosare includ 2-4 cauze ale separării, aşa cum reiese şi din diagrama circulară. Datele sunt ponderate (N=52.344). 86 Stănculescu, Marin şi Popp (2012). 90 Pe lângă răspunsurile la întrebările legate de cauzele separării copilului de familie, studiul87 cuprinde şi date care ne ajută să înţelegem mai bine contextul şi factorii determinanţi ai separării, pornind de la informaţii factuale şi observaţii preluate din ancheta socială realizată înainte de intrarea în sistem, date din dosarele copiilor, precum şi din evaluarea cauzelor menţionate de mamele/ persoanele în grija cărora se află copiii din comunităţile sursă rurale şi opiniile asistenţilor sociali SPAS din comunele cu comunităţile sursă rurale. De asemenea, studiul calitativ (interviuri şi focus grupuri) scoate în evidenţă câteva cauze care nu apar în datele cantitative. 3.2.1 viaŃă Evenimente nefericite în viaŃ În acest studiu, evenimentele nefericite în viaţă se referă la decesul sau instituţionalizarea părinţilor. Prin urmare, secţiunea de faţă vizează orfanii de ambii părinţi, copiii deţinuţilor şi cei ale căror mame sunt instituţionalizate în instituţii sociale sau în spitale de psihiatrie. 3.2.1.1 Decesul părinţilor: orfanii de ambii părinţi Decesul părinţilor este declarat de către specialiştii DGASPC ca fiind principala cauză a separării pentru 6% dintre copiii din sistemul de protecţie (Figura 19). Conform datelor factuale prezentate în Tabel 14, orfanii de ambii părinţi reprezintă în jur de 3% din toţi copiii în sistemul de protecţie specială (1,4% încă de la intrarea în sistem şi 1,6% au devenit orfani de ambii părinţi în timp ce erau în sistem). În plus, aproximativ 6% dintre copiii din sistemul de protecţie nu au mamă (4,4% încă de la intrarea în sistem), iar 49% nu au tată (45% erau fără tată la intrarea în sistem). Figura alăturată Tabelului 14 arată că decesul părinţilor este declarat de specialiştii DGASPC ca fiind principala cauză a separării atât în cazul orfanilor de ambii părinţi, cât şi în cel al copiilor ce au doar mama sau tatăl în viaţă. Totuşi, există cazuri de copii orfani de ambii părinţi pentru care cauza declarată a separării este alta decât decesul părinţilor. În acelaşi timp, dacă decesul mamei, principala persoană responsabilă de copil, este de obicei înregistrat ca principala cauză a separării, decesul tatălui este foarte rar considerat astfel, în special pentru că în multe cazuri tatăl este necunoscut/ nedeclarat. Tabel 14: Decesul părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%) Decesul părinţilor declarat ca principala cauză a separării : NU DA Total La intrarea în sistemul de protecţie - Orfan de ambii părinţi 0,1 1,2 1,4 - Fără mamă şi cu tatăl în viaţă 1,4 3,0 4,4 - Fără tată şi cu mama în viaţă 43,6 1,7 45,3 În sistemul de protecţie - Orfan de ambii părinţi 1,3 0,3 1,6 - Fără mamă şi cu tatăl în viaţă 1,2 0,0 1,2 - Fără tată şi cu mama în viaţă 3,4 0,0 3,4 - Ambii părinţi în viaţă 42,0 0,0 42,0 Părinţi necunoscuţi 0,8 0,0 0,8 0% 20% 40% 60% 80% 100% TOTAL 93,8 6,2 100 DA NU Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). O practică similară de înregistrare a cauzelor separării copilului de familie se poate observa şi în anchetele sociale realizate de asistenţii sociali SPAS, înainte de intrarea copilului în sistemul de protecţie. Dar, asistenţii sociali tind să considere decesul părinţilor ca fiind cauza separării destul de rar (doar pentru 1,1% dintre copii). 87 A se vedea capitolul 2.3. 91 Mai puţin de o treime dintre copiii care erau orfani de ambii părinţi la momentul intrării în sistem au decesul părinţilor înregistrat în ancheta socială. 3.2.1.2 Părinţi aflaţi în detenţie Aproximativ 6% dintre copiii plasaţi în grija statului au unul sau ambii părinţi în detenţie, majoritatea încă din momentul intrării în sistemul de protecţie (Tabel 15). Ca o practică generală, detenţia părinţilor este declarată ca fiind principala cauză a separării atunci când se referă la mamă. Detenţia tatălui este adesea considerată „o realitate ... ar trebui să ofere un trai familiei". „De obicei, toate problemele astea care apar datorită familiilor dezorganizate, de exemplu ambii părinţi în penitenciare, cu consum de droguri sau tata ucide pe mama, se poate şi invers, mama pentru prostituţie, tata pentru furt şi tot aşa... Deci, în general, mă rog, tatăl merge la închisoare şi rămâne doar mama ca principal sprijin în familia respectivă; şi atunci ea se află în imposibilitatea de a-şi întreţine copiii în familie, motiv pentru care se ajunge fie la instituţionalizare, fie la plasamentul într-o altă familie.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) Detenţia părinţilor este inclusă în diferite categorii de cauze, în funcţie de specialist, mai precis în dispariţia părinţilor, decăderea din drepturile părinteşti sau altele. Tabel 15: Detenţia părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%) Detenţia părinţilor declarată ca principala cauză a separării : NU DA Total La intrarea în sistemul de protecţie - Mama în detenţie 0,4 1,2 1,6 - Tatăl în detenţie 1,8 0,9 2,7 - Mama şi tatăl în detenţie 0,1 0,3 0,3 0% 20% 40% 60% 80% 100% În sistemul de protecţie - Mama în detenţie 0,4 0,0 0,4 - Tatăl în detenţie 0,6 0,0 0,6 DA NU Niciunul din părinţi în detenţie 92,2 0,0 92,3 Nicio informaţie în dosarul 2,1 0,0 2,1 copilului TOTAL 97,6 2,4 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=48.760). Nu sunt incluşi copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii de ambii părinţii. Anchetele sociale realizate de asistenţii sociali SPAS, înainte de intrarea copilului în sistemul de protecţie, menţionează rareori părinţii aflaţi în detenţie în evaluarea nevoilor familiei (inclusă în dosar), şi anume doar în unu din zece cazuri. Asistenţii sociali se concentrează, de obicei, asupra dispariţiei persoanei care realiza venituri în familie şi asupra cazurilor penale în care sunt implicaţi atât tatăl, cât şi mama. Totuşi, datele din comunităţile sursă rurale indică faptul că asistenţii sociali consideră detenţia unui părinte una dintre principalele cauze ale separării, cu atât mai mult cu cât nu există programe sociale pentru copiii şi familiile deţinuţilor. Familiile afectate confirmă faptul că detenţia principalului susţinător financiar sau a principalei persoane responsabile de copil atrage după sine greutăţi severe şi duce, în final, la decizia separării copilului de familie. Marea parte a copiilor cu părinţi aflaţi în detenţie au ajuns în sistem la vârsta de 1-6 ani.88 Aceştia sunt băieţi şi fete, majoritatea cu o dezvoltare normală, fără dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale. De obicei, provin din familii numeroase, cu mulţi copii, având o „bună" relaţie cu mama/ părinţii. Înainte de a ajunge în sistem, au petrecut o perioadă singuri acasă sau au locuit la rude în diverse familii cu o structură atipică, de unde au 88 În prezent, au 3-14 ani. 92 fost plasaţi în sistem împreună cu fraţii lor. Copiii romi şi cei cu etnie nedeclarată sunt suprareprezentaţi la nivelul acestei categorii. Copiii cu părinţi aflaţi în detenţie înregistrează o proporţie mult mai mare (8-12%) în Olt, Gorj, Galaţi, Hunedoara şi Bucureşti (Anexa 6 Tabel 21). Secţiunea 3.2.3.5 referitoare la comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor oferă şi alte detalii relevante. 3.2.1.3 Mamă instituţionalizată/ părinţi instituţionalizaţi Copiii cu mame/ părinţi instituţionalizaţi în instituţii sociale sau medicale (în special spitale de psihiatrie) reprezintă 0,5% din totalul copiilor din sistemul de protecţie (Tabel 16). Aceşti copii au fost separaţi de familie la vârste mai mici de trei ani şi majoritatea lor sunt băieţi, de etnie română, din mediul urban. Dintre ei, un procent disproporţionat de ridicat sunt copii subponderali, cu dizabilităţi, precum şi copii cu mame adolescente sau tinere şi fără sprijin din partea rudelor. Un număr mai mare de astfel de cazuri se înregistrează în Bacău, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Vrancea şi Sibiu. Tabel 16: Mama instituţionalizată/ părinţi instituţionalizaţi: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării Mama instituţionalizată/ părinţi instituţionalizaţi ca principala cauză a separării: NU DA Total La intrarea în sistemul de protecţie - Mama şi/sau tatăl instituţionalizat(ă) 0,18 0,23 0,42 În sistemul de protecţie - Mama şi/sau tatăl instituţionalizat(ă) 0,11 0,00 0,11 Niciunul din părinţi instituţionalizat 97,25 0,00 97,25 0% 20% 40% 60% 80% 00% 1 Nicio informaţie în dosarul copilului 2,22 0,00 2,22 TOTAL 99,77 0,23 100 DA NU Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=48,760). Nu sunt incluşi copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii de ambii părinţii. Secţiunea 3.1.3.1 a prezentat deja ruta: Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată -->SPS. Însă, doar aproximativ un sfert dintre copiii cu părinţi instituţionalizaţi au ajuns în sistem urmând această rută. Cei mai mulţi au fost separaţi de mamă imediat după naştere în maternitate sau au fost părăsiţi câteva luni mai târziu într-o unitate medicală. De asemenea, secţiunile 3.1.2.1 (Caseta 2) şi 3.1.2.3 au evidenţiat deja influenţa experienţei instituţionalizării din trecutul mamei. Una din zece mame din comunităţile sursă rurale au petrecut un răstimp în sistemul de protecţie în perioada copilăriei. Odată ce au devenit mame, în baza experienţei şi modelului dobândite în instituţii, multe dintre ele îşi dau copiii (sau pe unii dintre ei) să fie crescuţi şi îngrijiţi în sistemul de protecţie sau de alte persoane (de obicei bunicii). Cercul vicios intergeneraţional al instituţionalizării copiilor reprezintă o preocupare majoră pentru profesioniştii DGASPC. Deşi acest fenomen poate părea insignifiant în termeni statistici dacă este definit ca proporţia copiilor din sistem afectaţi, pare a fi mult mai prezent potrivit estimărilor unor specialişti care afirmă că „cel puţin 50% dintre tinerii care ies din sistem îşi trimit copiii înapoi în sistem".89 89 Focus grup cu profesionişti, Cluj-Napoca. 93 Din experienţă, se poate estima cam câţi dintre tinerii care ies din sistem aduc copii din nou în sistem? - Cel puţin 50%, cred. Numai dacă ne uităm la câte fete însărcinate sunt... - Eu nu pot să mă pronunţ. Vreau să spun că am văzut mulţi tineri din sistemul de protecţie, care nu neapărat s-au căsătorit, dar care trăiesc împreună şi care au copii la rândul lor… Eu acum cunosc câteva cazuri care sunt cu ei, adică nu sunt în sistemul de protecţie, dar… - 50% cazuri sunt cu ei, 50% sunt în sistemul de protecţie... - Ce pot să vă spun este că eu am observat în decursul anilor că dacă într-o familie a existat un copil instituţionalizat acum patruzeci de ani, mult mai mare deschidere au să apeleze la soluţia aceasta ca soluţie ultimă, decât cei care nu au avut niciodată tangenţe şi nu au trăit experienţa aceasta, măcar indirect. Deci sunt mult mai predispuşi cei care au avut în antecedentele lor personale sau... colaterale. - Da, există o mai mare uşurinţă în a renunţa la copil... Îmi este foarte greu să spun, ca şi număr, dar în experienţa mea, există ideea aceasta, mai ales dacă mama este cu întârziere mintală, poate mai are şi tulburări de comportament asociate, cu mai mare uşurinţă, măcar o perioadă determinată de timp, până copilul creşte şi este independent. Măcar doi, trei ani. Aceasta este opinia mea personală. - Am un caz acum în evidenţă, cu părinţii din sistemul de protecţie şi, asta spun, ei au anumite limitări, să spun personale, în a funcţiona optim. Ei spun că îşi doresc ca <>, dar ştii, astea sunt în fapt excepţii.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) „Copiii care pleacă din sistem, la rândul lor fac copii care vin şi solicită să fie instituţionalizaţi. Pe perioada cât a stat, se tot plâng de serviciile oferite, dar ei tot perpetuează acelaşi model ce au făcut şi părinţii cu ei.” (Focus grup profesionişti, Braşov) „Însă, avem şi multe cazuri de foste beneficiare, foşti beneficiari din sistem cum s-a mai spus, ale sistemului, care au crescut în case de copii, fiind fete, vin şi nasc, lasă copilul în continuare în sistem, pleacă iar departe. Peste un an, doi, vin din nou cu copii la mine, gravide şi iar îşi lasă copilul şi aşa mai departe. Sunt multe cazuri.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) Întreruperea cercului vicios intergeneraţional al instituţionalizării copiilor necesită un răspuns mult mai eficace din partea sistemului de protecţie a copilului în vederea eliminării factorilor care susţin şi perpetuează părăsirea copiilor de la o generaţie la alta. De exemplu, trebuie pus un accent mult mai mare pe transmiterea unui model familial, a identităţii familiale, pe dezvoltarea unor competenţe parentale adecvate, mai ales în condiţiile sărăciei şi ale lipsurilor materiale severe. „Lipsa modelului parental şi tulburări de ataşament.... O mare parte dintre mamele care îşi abandonează, părinţii care îşi abandonează copiii, sunt persoane crescute în instituţii sau sunt persoane crescute în familii destrămate sau cu probleme şi atunci neexistând modelul unei familii… a unei familii, tendinţa este de a merge pe… lipsa asumării rolului de părinte, pe lângă sărăcie.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) RECOMANDARE O parte dintre copiii din sistemul de protecţie sunt copii ai unor părinţi care la rândul lor, în copilărie, au beneficiat de creştere şi îngrijire în sistem. Sistemul de azi îngrijeşte copiii copiilor crescuţi de sistemul de ieri. Mulţi dintre aceşti părinţi au crescut în sistemul de protecţie nereformat de la sfârsitul anilor `80-începutul anilor `90, care plasa copiii încă din copilăria timpurie în instituţii mari, depersonalizate, rigide. Sistemul vechi caracterizat de îngrijirea neadecvată în mari instituţii a creat actuala generaţie de părinţi. Sistemul de azi creează noua generaţie de copii care vor deveni părinţii în următorii 20 ani. Cercul vicios al instituţionalizării nu poate fi rupt atât timp cât sistemul nu asigură pentru copii formarea abilităţilor şi competenţelor parentale, nu transmite un model familial şi un model adecvat de îngrijire şi creştere a copiilor. 94 i/sau exploatarea 3.2.2 Neglijarea, abuzul şi/sau copilului Acest subcapitol îşi îndreaptă atenţia asupra neglijării, abuzului, exploatării şi altor forme de violenţă. În România, violenţa împotriva copilului, deşi interzisă prin lege încă din 2004, este încă răspândită. Mai multe 90 studii recente arată că în practica de zi cu zi, pedeapsa corporală este adesea folosită, fiind considerată un 91 „rău necesar”. Mulţi părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului,92 pentru că nu deţin strategii de educare prin metode pozitive.93 Copiii se confruntă cu toate tipurile de violenţă din partea adulţilor care au grijă de ei, neglijare, abuz fizic, verbal şi/sau psihologic, atât în familie, cât şi la şcoală.94 Conform statisticilor oficiale ANPDCA, în ultimii ani se observă o creştere a cazurilor raportate privind violenţa împotriva copiilor. Numărul de cazuri raportate cu diverse forme de abuz, neglijare şi exploatare în anul 2015 a fost cu 11.232 mai mare decât cel din 2010. Astfel, peste 13.500 cazuri au fost înregistrate în decembrie 2015. Cel mai frecvent sunt raportate cazurile de neglijare (9.625), abuz emoţional (1.740) şi abuz fizic (1.164). În aceste cazuri, victimele sunt, cu precădere, copii cu vârste cuprinse între 0-9 ani şi mai rar cei de 10-17 ani. Fenomenul este raportat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Dacă neglijarea, abuzul sexual şi exploatarea pentru comitere infracţiuni sunt mai des raportate pentru copii din mediul rural, cazurile de exploatare sexuală, exploatare prin muncă şi cele de abuz emoţional au o incidenţă mai mare în mediul urban. Cazurile raportate de abuz fizic sunt echilibrat distribuite între cele două medii de rezidenţă. Figura 20: Abuz, neglijare, exploatare, orice formă de violenţă: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%) Nu sunt informaţii în dosar Copiii din sistem, fără cei părăsiţi în maternitate Toţi copiii din sistem imediat după naștere Conform datelor factuale de la dosar, copilul nu a avut experienţe de neglijare, abuz sau exploatare înainte de intrarea în sistem 28% 16% Datele factuale nu indică experienţe de neglijare, abuz sau exploatare, 26% dar acestea sunt declarate cauzele separării 22% Datele factuale indică experienţe de neglijare, abuz sau exploatare și 18% 3% 22% acestea sunt declarate cauzele separării 5% Datele factuale indică experienţe de neglijare, abuz sau exploatare, fără 25% 30% detalii privind forma specifică, și acestea sunt declarate cauzele separării 3% 2% Datele factuale indică experienţe de neglijare, abuz sau exploatare, dar acestea nu sunt declarate cauzele separării Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52,344). Să ne îndreptăm acum atenţia asupra copiilor din sistemul de protecţie specială. Aşa cum reiese şi din Figura 19, 32% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost separaţi de familie în baza uneia sau mai multor cauze 90 De un procent cuprins între 38% din părinţi, care recunosc abuzul, și 63% din părinţi, conform copiilor, conform Grădinaru și Stănculeanu (2013). 91 De un procent de 30% din părinţi, conform UNICEF (2014). 92 Un procent de 20% din părinţi, conform Grădinaru și Stănculeanu (2013). 93 Spre exemplu, 11% dintre părinţi trag imediat copiilor o palmă sau îi trag de păr dacă greșesc cu ceva (UNICEF, 2014). Conform copiilor, 18% afirmă că au fost bătuţi cu băţul/ nuiaua, 13% cu cureaua și 8% cu lingura de lemn, în ultimul an (Grădinaru și Stănculeanu, 2013). 94 83% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greșesc, 33% dintre copii sunt jigniţi și etichetaţi, iar 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii/ învăţătorii lor (Grădinaru și Stănculeanu, 2013). 95 încadrate în această categorie. Însă, dovezi ale abuzului, neglijării sau exploatării înainte de intrarea în sistem apar în dosarele a 51% dintre copiii din sistemul de protecţie specială. Figura 20 oferă informaţii suplimentare care arată că modul în care este declarată cauza separării variază la nivelul profesioniştilor şi aceasta nu este întotdeauna corelată cu datele din dosarele copiilor. Pe de o parte, dacă luăm în considerare toţi copiii din sistemul de protecţie, observăm că o mică pondere de copii (2%) au fost separaţi de familie din cauze legate de neglijare, abuz sau exploatare (conform specialiştilor DGASPC), fără să existe la dosar date factuale în acest sens (Figura 20). Pe de altă parte, 22% dintre copiii plasaţi în grija statului au la dosar dovezi privind experienţe de neglijare, abuz sau exploatare, înainte de intrarea în sistem, dar cauza separării de familie declarată de specialiştii DGASPC face referire la factori de risc asociaţi (mai ales sărăcie) şi nu la neglijare, abuz şi exploatare propriu-zise. O mare parte din dosare (28%) nu includ nicio informaţie despre neglijarea, abuzul sau exploatarea copilului, ceea ce arată că nu se ştie dacă aceşti copii au suferit sau nu astfel de experienţe, înainte de a intra în sistem (Figura 20). Procentul se reduce la 16% dacă nu sunt luaţi în calcul copiii părăsiţi în maternitate imediat după naştere. Însă dacă ne raportăm doar la copiii părăsiţi în maternitate, aceste informaţii nu sunt disponibile pentru mai mult de 71% dintre ei/ele.95 Pentru a obţine o imagine comprehensivă asupra abuzului, neglijării şi exploatării, copiii părăsiţi în maternitate sunt excluşi din analizele prezentate în următoarele secţiuni deoarece aceştia au fost transferaţi direct din spital în cadrul unui serviciu de protecţie, fără a ajunge în familia de origine. În acelaşi timp, părăsirea în unităţile sanitare a fost tratată pe larg în secţiunea 3.1.3.2. Per ansamblu, dosarele a 51% dintre copiii din sistemul de protecţie specială prezintă dovezi ale abuzului, neglijării sau exploatării. Incidenţa abuzului, neglijării şi exploatării creşte până la 60% dintre copiii aflaţi în grija statului, dacă nu se iau în considerare copiii părăsiţi în maternitate imediat după naştere, din care 54% au fost supuşi neglijării, 15% au fost abuzaţi şi 4% au trecut prin experienţa exploatării, în diverse forme. Mai mult, peste 14% dintre copii (unu din şapte) au suferit forme multiple de violenţă (abuz şi neglijare şi/sau exploatare) înaintea intrării în sistemul de protecţie a copilului. Indiferent de cauze, neglijarea şi abuzul au efecte secundare similare asupra copilului, implicând sentimente de trădare, vinovăţie, singurătate şi lipsa stimei de sine. Cu toate acestea, planul de protecţie vizând perioada de după separare şi realizat ca răspuns la neglijare şi abuz, nu ar trebui tratat într-o manieră nediferenţiată. Cauzele ce stau la baza separării, factorii de risc şi vârsta copilului, orice dizabilitate a copilului sau a părinţilor, precum şi natura relaţiei lor anterioare ar trebui avute în vedere atunci când se iau decizii cu privire la cea mai potrivită măsură (adopţie, tutelă, plasament la rude, persoană/familie, la asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial). Din acest motiv, următoarele secţiuni prezintă cauzele şi factorii de risc asociaţi abuzului şi neglijării. 3.2.2.1 Diverse forme de neglijare Dosarele a 55% dintre copiii incluşi în sistemul de protecţie96 conţin date referitoare la neglijarea copilului (Figura 21). Copiii din mediul rural (nu neapărat din comunităţile sursă) sunt mai expuşi neglijării decât cei din mediul urban (60% comparativ cu 50%). Experienţa neglijării este întâlnită mai frecvent decât media în rândul copiilor de peste trei ani, în special al celor din familii cu mulţi copii şi/sau familii în care este prezent tatăl (sau partenerul mamei), iar bunica/ bunicii sunt absenţi.97 Aşadar, o mare parte dintre aceşti copii sunt acum în vârstă de 7-14 ani şi au fraţi în sistemul de protecţie (62%). Incidenţa neglijării este sub medie în rândul copiilor cu dizabilităţi,98 al celor cu cerinţe educaţionale speciale99 sau cu greutate mică la naştere.100 95 CeilalŃi copii părăsiţi în maternitate sunt înregistraŃi în toate celelalte categorii din Figura 20, aproximativ 5% din cazuri în fiecare categorie. 96 Excluzând copiii părăsiţi în maternitate. Proporţia este de 41%, dacă toţi copiii din sistemul de protecţie sunt luaţi în considerare. 97 Indiferent dacă mama este sau nu prezentă. 98 O incidenŃă a neglijării copilului de 41% comparativ cu 58% dintre copiii fără dizabilităŃi. 96 Majoritatea copiilor neglijaţi îşi cunosc ambii părinţi, care sunt în viaţă, şi au şi familie extinsă. Cu toate acestea, neglijarea copilului este puternic asociată cu relaţii anterioare deficitare cu familia şi cu adoptarea unor comportamente de risc, mai ales fuga de acasă. Totodată, copiii supuşi neglijării prezintă un risc peste medie de a dezvolta probleme precum întârzieri în dezvoltarea lor psihologică: 22% dintre copiii neglijaţi sunt înregistraţi ca având astfel de probleme în comparaţie cu 13% dintre ceilalţi copii din sistemul de protecţie. Neglijarea copilului este slab documentată în dosarele copiilor. Pentru 21% dintre copiii incluşi în sistemul de protecţie, dosarele nu conţin nicio informaţie în acest sens (Figura 22). Proporţia este însă mult mai mare în cazul copiilor ce au intrat în sistem înainte de 2005. Se pot observa mari discrepanţe şi între judeţe. De notat este faptul că diferenţele între judeţe nu se datorează proporţiilor diferite de copii ajunşi în sistem în urmă cu peste zece ani. Prin urmare, se impune îmbunătăţirea modului în care se înţelege şi se înregistrează neglijarea copilului în dosarele copiilor, în special în unele judeţe, în vederea asigurării, după separare, a unor planuri bine documentate de protecţie pe termen lung ca răspuns la neglijare. Figura 21: Nevoile copiilor care au fost neglijaţi în familia de origine, conform asistenţilor sociali SPAS (%) 18 20 16 13 9 9 6 7 2 Reprezentare Sănătate Nutriţionale Igienă, haine și Educaţionale Emoţionale și Suport financiar Locuire Îngrijire legală alte nevoi de sociale bază Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=21,040). Nu sunt incluşi copiii ajunşi în sistemul de protecţie în urma părăsirii în maternitate imediat după naştere. Neglijarea ia forme atât fizice, cât şi emoţionale. În evaluarea nevoilor familiei (inclusă în dosar), asistenţii sociali SPAS au indicat faptul că neglijarea este asociată unei game largi de nevoi ale copilului (Figura 21). De exemplu, printre copiii neglijaţi, proporţia celor înregistraţi la intrarea în sistem cu boli provocate de igiena deficitară (precum scabie sau păduchi) este aproape dublă faţă de medie (13% comparativ cu 7%). Aşa cum s-a arătat deja în secţiunea 3.1.5, astfel de boli sunt, de asemenea, puternic corelate cu malnutriţia şi se întâlnesc mai frecvent la copiii din mediul rural cu tată singur şi, mai puţin frecvent, la cei care provin dintr-o familie nucleară sau la copiii ajunşi în sistem prin rutele străzii. În interviurile şi discuţiile de grup, profesioniştii DGASPC au descris şi au pus accent, în principal, pe cazurile extreme referitoare mai ales la malnutriţie şi, mai general, la aspectele ce pun în pericol sănătatea copilului. Majoritatea discursurilor se axează pe problemă şi pe eforturile de a remedia daunele provocate de părinţi, fără a se menţiona însă nicio activitate, serviciu sau intervenţie realizată cu părinţii. Astfel de măsuri sau servicii de sprijin sunt rareori disponibile în comunitate. Având în vedere profilul dominant al părinţilor/ familiilor cu copii în sistemul de protecţie (capitolul 3.1.2), este evident că au nevoie de educaţie parentală şi sprijin intensiv pentru a-şi îndeplini obligaţiile părinteşti într-o manieră responsabilă. „Dar avem şi cazuri, cum v-am zis, fetiţa de 8 luni pe care ne-au adus-o de 3 kg pentru că nu-i dădeau să mănânce. Acolo e un risc să duci copilul în familia respectivă, pentru că rişti să-l aduci la fel. Mama nici măcar nu a ajuns în faza de conştientizare a abandonului, deci copilul putea să moară pur şi simplu. Ea zicea, că dacă i-a dat un pufulete de ce trebuie să-i mai dea şi mâncare. ... 99 O incidenŃă a neglijării copilului de 50% comparativ cu 60% dintre copiii fără CES. 100 O incidenŃă a neglijării copilului de 27% dintre copiii cu o greutate foarte mică la naştere (sub 1.500 de grame). 97 Figura 22: Rata neglijării copilului, pe judeţe (% dosar cu/fără date factuale privind neglijarea copilului înainte de intrarea în sistem) Copiii în grija statului, fără cei părăsiţi în maternitate imediat după naștere România 55 24 21 CARAS-SEVERIN 75 13 12 VRANCEA 71 20 10 PRAHOVA 67 19 14 BOTOSANI 62 18 20 SUCEAVA 60 16 24 MEHEDINTI 58 28 14 VASLUI 58 27 15 HUNEDOARA 57 28 15 BACAU 57 25 18 BISTRITA-NASAUD 56 30 14 BIHOR 56 24 21 SATU-MARE 55 18 27 DAMBOVITA 55 9 36 CONSTANTA 53 18 29 DOLJ 53 21 26 VALCEA 52 25 22 NEAMT 52 16 33 GALATI 49 30 22 ARAD 47 20 32 HARGHITA 45 28 27 SIBIU 42 29 28 OLT 42 45 14 GORJ 41 39 20 COVASNA 30 47 23 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Neglijarea copilului: DA Neglijarea copilului: NU Neglijarea copilului: Nu există informaţii în dosar Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=38,688). Sunt luate în calcul doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS (a se vedea Anexa 6 Tabel 1). 98 ... Adică, faci paşi, fetiţa respectivă clar că trebuie să o direcţionăm către altă familie, adică o dată ce am recuperat-o să o ducem către o zonă de familie efectivă, ... dar nu în familia naturală care nu s-a îndreptat cu nimic, nu a făcut niciun demers ca să vină să demonstreze că ar putea îngriji de ea.” (Interviu profesionist, Bârlad) „Am avut chiar caz când ne-au adus copii, un tată că nu aveau cu ce să îi spele, că era debranşat de la apă, nu mai aveau apă de foarte mult timp.” (Interviu profesionist, Piatra Neamţ) „Igiena locuinţei lasă foarte mult de dorit şi asta se reflectă în starea de sănătate a copilului, în momentul în care copilul este internat în secţia de pediatrie a spitalului, iar asistenţii sociali de acolo ne sesizează pe noi cu privire la această situaţie." (Interviu profesionist, Arad) De fapt, în ceea ce priveşte părinţii, majoritatea specialiştilor pun accent pe lipsa sau insuficienţa competenţelor parentale, în general ca urmare a nivelului scăzut de educaţie, dar şi a trecutului lor marcat de abuz şi neglijare. Deficitul de competenţe parentale este chiar mai accentuat în cazul copiilor cu nevoi speciale, precum bebeluşii în primele luni de viaţă, copiii cu dizabilităţi (mai ales cei cu handicap grav sau accentuat) şi adolescenţii cu probleme de comportament. „Referitor la cauze. Există un număr mic şi de copii care au probleme de sănătate şi părinţii nu se mai pot descurca. În general, rămân în familie, [...] dar este vorba de handicapuri grave, fizice şi asociate, care necesită o îngrijire mai specială şi în familie se corelează şi cu faptul că părinţii nu au abilităţile necesare ca să facă asta şi poate uneori nici mijloacele să facă aceasta. Şi o altă cauză ar fi şi – la copiii sănătoşi, ca să zicem aşa – lipsa abilităţilor părinţilor de a-i creşte şi educa, pentru că asta introduce un risc care, în timp, provoacă modificări comportamentale la copil şi, la pubertate, ne trezim cu părintele că vine şi spune „Vreau să-l bag într-un centru că nu mă mai... nu mai ştiu ce să fac cu el”, deci...” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Alte probleme ale separării copiilor apar, ştiţi, la vârsta de 12-13 ani când pleacă de acasă. Pleacă de acasă, deci fug cu bagaje, vagabondaj şi atunci familia nu mai face faţă şi normal că se adresează autorităţilor.” (Interviu profesionist, Bacău) O formă extremă de neglijare a copilului este părăsirea,101 care poate avea cauze variate, inclusiv plecarea în străinătate a părinţilor, destrămarea familiei, relaţiile instabile ale părinţilor, infidelitatea şi naşterea unui copil din flori, precum şi lipsa de interes a părinţilor.102 Prin urmare, în cazurile de neglijare a copilului,103 specialiştii DGASPC declară ca principală cauză a separării fie abuzul şi neglijarea (58%), fie sărăcia104 (24%) ori una sau mai multe dintre cauzele neglijării menţionate mai sus (21%). În aproape 10% dintre cazuri, aceştia adaugă şi factori de risc asociaţi neglijării, precum abuzul de alcool, dizabilitatea copilului şi/sau tulburări de comportament, probleme de sănătate mintală ale părinţilor sau comportament promiscuu şi/sau infracţional (vezi analiza din subcapitolul 3.2.3). RECOMANDĂRI Este necesară îmbunătăţirea modului în care se înregistrează neglijarea copilului în dosarele copiilor, în special în unele judeţe. Dincolo de înregistrare, este necesară înţelegerea cauzelor din spatele situaţiilor de neglijare, în vederea asigurării unor planuri de protecţie bine documentate care să răspundă acestor cauze. Aceste planuri de protecţie trebuie să se centreze pe copil alături de familie, nu separat, astfel încât reîntoarcerea în familie să fie o opţiune reală. Este vitală intervenţia şi asigurarea serviciilor furnizate părinţilor/familiei şi copilului, în comunitate, înainte de separarea pe motiv de neglijare/ abuz. În acest sens, identificarea precoce şi intervenţia timpurie, înainte ca situaţiile de risc să se acutizeze şi să fie constatate, sunt cheie pentru a preveni separarea copilului de familie. Este necesară popularizarea efectelor nocive ale neglijării copilului, mai ales în comunităţile sursă. 101 Pentru părăsirea în unităŃile medicale, vezi secŃiunea 3.1.3.2. 102 În prezent, toate aceste cauze ale separării sunt adesea înregistrate în rapoartele oficiale în categoria „dispariŃia părinŃilor" sau „altele". 103 Excluzând copiii părăsiţi în maternitate. Ponderea se reduce la 12%, dacă toţi copiii din sistemul de protecţie sunt luaţi în consideraţie. 104 Problema sărăciei este discutată în subcapitolul 3.2.5.1 referitor la cauzele structurale. 99 Figura 23: Rata abuzului asupra copilului, pe judeţe (% dosare cu/fără date factuale privind abuzul asupra copilului înainte de intrarea în sistem) Copiii în grija statului, fără cei părăsiţi în maternitate imediat după naștere România 15 51 34 NEAMT 29 28 43 VASLUI 26 46 28 VRANCEA 26 57 18 VALCEA 24 43 33 SUCEAVA 23 41 36 BOTOSANI 20 43 37 BACAU 20 51 29 PRAHOVA 19 48 32 BISTRITA-NASAUD 17 66 17 SATU-MARE 15 45 40 HARGHITA 14 43 43 OLT 13 67 21 GALATI 12 54 34 DOLJ 12 48 40 BIHOR 11 60 29 HUNEDOARA 11 58 30 ARAD 11 34 55 GORJ 10 59 30 SIBIU 9 48 43 DAMBOVITA 9 46 45 CONSTANTA 8 39 53 MEHEDINTI 8 57 35 CARAS-SEVERIN 7 66 27 COVASNA 6 71 23 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Abuzul copiilor: DA Abuzul copiilor: NU Abuzul copiilor: Nu există informaţii în dosar Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=38,688). Sunt luate în calcul doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS (a se vedea Anexa 6 Tabel 1). 100 3.2.2.2 Diferite forme de abuz 105 Dosarele a 15% dintre copiii incluşi în sistemul de protecţie conţin date referitoare la abuz (Figura 23). Abuzul emoţional este cea mai frecventă formă de abuz înregistrată în dosarele copiilor (12%), urmat de abuzul fizic şi cel sexual (9%, respectiv 1%). Astfel, 6% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie au suferit două sau toate cele trei forme de abuz înaintea includerii în sistem. Datele din comunităţile sursă rurale oferă informaţii suplimentare legate de transmiterea intergeneraţională a comportamentelor parentale abuzive. Astfel, în perioada copilăriei, în jur de 8% dintre mame au fost abuzate emoţional/ psihologic, 8% dintre ele au fost supuse abuzului fizic şi în jur de 1% au fost victime ale abuzului sexual. O proporţie de 5% dintre mame au suferit două sau toate cele trei forme de abuz în familiilor lor de origine. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Fetele şi băieţii sunt expuşi în egală măsură riscului de abuz emoţional înainte de intrarea în sistem. Copiii din mediul rural, în special din comunităţile sursă, prezintă un risc de abuz emoţional peste medie în comparaţie cu cei din mediul urban (14% faţă de 9%). Experienţa abuzului emoţional este întâlnită mai frecvent decât media în rândul copiilor în vârstă de peste trei ani la intrarea în sistem, în special al celor din familii cu mulţi copii şi/sau familii în care este prezent tatăl (sau partenerul mamei), iar bunica/ bunicii sunt absenţi.106 Aşadar, o mare parte dintre aceşti copii sunt în prezent în vârstă de 11 ani şi au fraţi în sistemul de protecţie (71% faţă de media de 53%). Riscul de abuz fizic este egal distribuit la nivelul fetelor şi al băieţilor, între copiii din mediul rural şi cel din mediul urban, precum şi între comunităţile sursă şi celelalte. Astfel, copiii din întreaga ţară prezintă un risc comparabil de abuz fizic, indiferent de mediul de rezidenţă/ localitate. Experienţa abuzului fizic are o incidenţă mai mare decât media în cazul copiilor în vârstă de peste şapte ani la intrarea în sistem. Probabilitatea abuzului fizic este cea mai ridicată în cazul copiilor ce provin din familii nucleare (cu ambii părinţi prezenţi),107 mai ales din familii cu cel puţin trei copii,108 care nu beneficiau de ajutor din partea familiei extinse. De notat, absenţa sprijinului din partea familiei extinse lipseşte copilul de oportunitatea de a crea o relaţie pozitivă cu un adult, de exemplu cu bunica/ bunicii, care ar putea produce un grad de rezilienţă psihologică suficient de puternică să contracareze influenţa factorilor de risc din familia de origine şi, astfel, să reducă probabilitatea ca respectivul copil victimă să se transforme în abuzator.109 110 Abuzurile emoţionale şi/sau fizice se înregistrează sub medie în cazul copiilor cu dizabilităţi, cu cerinţe educaţionale speciale111 sau greutate mică la naştere.112 Asemenea neglijării copilului, abuzul emoţional şi/sau fizic este puternic asociat unei relaţii anterioare deficitare cu familia şi adoptării unor comportamente de risc, mai ales fuga de acasă. Cercetătorii care studiază 105 Fără copiii părăsiţi în maternitate. 106 Indiferent dacă mama este sau nu prezentă. 107 IncidenŃa abuzului fizic este de 16% comparativ cu media de 9%. 108 Rata abuzului fizic creşte de la 6% în cazul copiilor din familii cu un singur copil până la 11% în cazul celor din familii cu doi copii şi la peste 14% în cazul copiilor din familii cu cel puŃin trei copii. 109 Munro, Taylor şi Bradbury-Jones (2013). 110 Rata abuzului emoŃional este de 8% comparativ cu 13% în cazul copiilor fără dizabilităŃi. În ceea ce priveşte abuzul fizic, ratele sunt de 7% în cazul copiilor cu dizabilităŃi şi 10% în cazul copiilor fără dizabilităŃi. 111 O incidenŃă a abuzului emoŃional de 9% faŃă de 18% în cazul copiilor fără CES. Pentru abuzul fizic, ratele sunt 8%, respectiv 14%. 112 O incidenŃă a abuzului emoŃional de 6% dintre copiii cu o greutate foarte mică la naştere (sub 1.500 de grame) în comparaŃie cu 10% dintre copiii cu o greutate mică la naştere (peste 1.500 de grame şi sub 2.500 de grame) şi 14% dintre copiii cu o greutate normală la naştere. Ratele abuzului fizic sunt 4%, 8%, respectiv 10%. 101 victimele abuzului sunt de părere că abuzul poate avea un impact pe viaţă. Abuzul provoacă un sentiment de ruşine şi numeroase victime se pot confrunta cu diverse probleme de sănătate mintală, inclusiv dependenţe de substanţe, depresie şi tulburări disociative. Potrivit dosarelor copiilor, evaluarea psihologică iniţială arată că unu din trei113 copii din sistemul de protecţie care au suferit un abuz emoţional şi/sau fizic prezintă întârzieri de dezvoltare la nivelul uneia sau mai multor dimensiuni: emoţională, cognitivă, comportamentală, psihofiziologică, personalitate şi relaţii interpersonale. Riscul de abuz sexual este de trei ori mai mare în cazul fetelor decât al băieţilor, mai ales în rândul celor care aveau cel puţin 11 ani la intrarea în sistem.114 La nivelul copiilor din sistemul de protecţie care au fost supuşi abuzului sexual, proporţia celor care prezintă întârzieri de dezvoltare este foarte ridicată, şi anume în jur de 115 60%. Cazurile de abuz sexual reprezintă o preocupare majoră pentru specialiştii DGASPC. Este foarte dificil să oferi în mod eficient ajutor unui copil victimă a abuzului sexual ţinând cont de modul în care se instrumentează şi se desfăşoară aceste cauze în instanţele de drept penal, în prezent: expertizele sosesc cu mare întârziere; mama poate vizita copilul plasat în protecţie specială în timpul procesului şi poate, astfel, face presiuni asupra victimei să accepte să revină acasă; judecătorul poate decide reintegrarea victimei în familie (lângă tatăl abuziv) pe durata procesului, indiferent de recomandarea profesioniştilor din DGASPC; prin urmare, copilul este extrem de expus riscului de a retrăi trauma timp îndelungat până la finalizarea procesului; serviciile publice de asistenţă socială de la nivel comunitar au o capacitate redusă de a asigura monitorizarea corespunzătoare a familiei în această perioadă şi, prin urmare, copilul victimă nu beneficiază de sprijin şi protecţie adecvate. În cazul abuzului sexual din Tolba cu poveşti 3a: "[...] fetiţa a sesizat abuzul, a fost foarte greu să se demonstreze abuzul sexual, pentru că au fost probe indirecte. A întârziat foarte mult analiza probelor [...] În lipsa probelor de la dosar, ca să deschizi şi dosar de cercetare penală şi în baza solicitării copilului a fost foarte greu. Pe parcurs, la presiunile mamei, copilul menţine legătura în perioada măsurii de protecţie cu familia si atunci mama cu fetiţa s-au mai întâlnit şi poate că mama şi-a exprimat temerile ei şi nemulţumirile, şi atunci copilul a solicitat să se întoarcă acasă şi exprimând asta în faţa instanţei judecătoreşti s-a hotărât reintegrarea în familie cu monitorizare. Monitorizarea a fost făcută desigur şi de autorităţi, serviciul public social, dar nu a fost prea multă perioadă de monitorizare. [...] Acum, [fetiţa] e pe măsură de protecţie şi tatăl într-adevăr a ajuns în închisoare. Până la urmă a venit şi analiza, a venit rezultatul şi s-a confirmat, pentru că proba era pe chilot." (Focus grup profesionişti, Focşani) Abuzul asupra copiilor nu este bine documentat în dosarele de caz, situaţia fiind chiar mai deficitară decât pentru neglijare. Pentru 34% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie, dosarele nu conţin nicio informaţie în acest sens (Figura 23). Procentul este cu mult mai mare pentru copiii care au intrat în sistem înainte de 2005. Există discrepanţe majore şi de la un judeţ la altul, care pot fi doar parţial explicate prin procentul diferit de copii care au intrat în sistem cu mai mult timp în urmă (Figura 23). RECOMANDĂRI Este vitală intervenţia şi asigurarea serviciilor furnizate părinţilor/ familiei şi copilului, în comunitate, înainte de separarea pe motiv de abuz. În acest sens, identificarea precoce şi intervenţia timpurie, înainte ca situaţiile de risc să se acutizeze şi să fie constatate neglijarea sau abuzul, sunt cheie pentru a preveni separarea copilului de familie. Este necesară continuarea campaniilor de popularizare a efectelor dăunătoare ale violenţei asupra copilului, mai ales în comunităţile sursă. 113 Comparativ cu 15% dintre copiii din sistemul de protecŃie care nu au fost abuzaŃi emoŃional şi/sau fizic. 114 Comparativ cu media de 1% dintre copiii din sistemul de protecŃie (fără cei părăsiţi în maternitate), abuzul sexual este documentat în dosarele a 0,4% dintre băieŃi, 1,4% dintre fete şi 3,6% dintre fetele în vârstă de peste 11 ani la intrarea în sistem. 115 De notat că 23% dintre copiii abuzaŃi sexual nu au beneficiat de un examen psihologic la intrarea în sistem. Doar 17% dintre ei prezentau o dezvoltare normală. 102 Abuzul asupra copiilor nu este bine documentat în dosarele de caz, situaţia fiind chiar mai deficitară decât pentru neglijare. Prin urmare, este necesară îmbunătăţirea modului în care se înregistrează abuzul în dosarele copiilor, în special în unele judeţe. Dincolo de înregistrare, este necesară înţelegerea cauzelor din spatele situaţiilor de abuz, în vederea asigurării unor planuri de protecţie bine documentate care să răspundă acestor cauze. Este necesară dezvoltarea serviciilor de evaluare şi consiliere psihologică, precum şi a serviciilor specializate pentru victimele violenţei, ţinând cont că o treime dintre copiii din sistemul de protecţie care au suferit un abuz emoţional şi/sau fizic aveau întârzieri de dezvoltare, iar dintre copiii abuzaţi sexual doar 17% prezentau o dezvoltare normală la intrarea în sistem. În aceste condiţii, 40% dintre copiii victime ale abuzului emoţional şi/sau fizic şi 23% dintre cei victime ale abuzului sexual nu au beneficiat de o evaluare psihologică la intrarea în sistem. Cazurile în care copiii sunt victime ale abuzurilor sexuale ar trebui definite ca prioritate pentru toate instituţiile implicate. Este necesară prioritizarea introducerii de proceduri interinstituţionale care să permită intervenţii rapide şi coerente care să asigure protecţia copilului faţă de abuzator. Este necesar ca hotărârea judecătorească să ţină cont de recomandările specialiştilor în protecţia copilului ca parte a procedurii interinstituţionale privind protecţia copilului pentru a evita reîntoarcerea victimei în mediul abuziv/ la abuzator. Investigarea cazurilor de abuz trebuie să ţină cont de opinia copilului şi să instaureze măsuri care să asigure protecţia copilului. 3.2.2.3 Diferite forme de exploatare Pentru aproximativ 3,2% din copiii care se află în sistemul de protecţie116 există dovezi de exploatare a copilului, în dosarul lor de caz. 117 Nu este clar cum înregistrează specialiştii DGASPC cazurile de exploatare a copiilor în dosare, din moment ce doar aproximativ jumătate dintre copiii cu experienţe de cerşetorie şi muncă pe stradă şi doar 41% dintre copiii victime ale traficului de persoane, înainte de intrarea în sistem, sunt înregistrate ca fiind cazuri de exploatare. Conform datelor din dosarele de caz, procentul copiilor din sistemul de protecţie care au muncit pe stradă şi/sau au cerşit, înainte de intrarea în sistem, este de 1,5%.118 Copiii care au fost victime ale traficului de persoane, înainte de a ajunge în sistem, reprezintă 0,1% din totalul copiilor din sistemul de protecţie. Astfel, prin simpla adăugare a cazurilor cunoscute de muncă pe stradă şi/sau cerşetorie şi/sau trafic de persoane, procentul copiilor care au fost victime ale exploatării înainte de a ajunge în sistem ajunge la 4,3%119 în condiţiile în care pentru 42% din copii nu există nicio informaţie în acest sens (adică, nu se ştie dacă au avut sau nu experienţe de exploatare înainte de a intra în sistem).120 „Au fost cazuri când părinţii îşi foloseau copiii la cerşit şi au fost luaţi în centru. Da, există cazuri, cum să nu.” (Interviu profesionist, Bacău) „Cazurile de care ne lovim noi, în Centrul Cireşarii: sunt cele pe exploatare sexuală. Sunt şi adolescente care ajung în anumite anturaje, sunt racolate de anumiţi indivizi şi practică prostituţia, fie obligate sau voit. Şi asta este o mare problemă.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) 116 Fără a include copiii părăsiţi în maternitate. 117 La nivelul populaţiei de copii din ţară, 2% dintre copii afirmă că au fost trimiși să cerșească, 5% că merg la muncă în loc să meargă la școală, iar 8% că stau acasă să aibă grijă de fraţii mai mici, în loc să meargă la școală, conform unui studiu Salvaţi Copiii și MMFPSPV (Grădinaru și Stănculeanu, 2013). 118 Tabelul 12 arată că procentul este de patru ori mai mare în rândul copiilor cu vârste între 7-17 ani (6%). Cea mai mare incidenţă a cazurilor de muncă pe stradă și/sau cerșetorie se întâlnește la copiii din categoria 11-14 ani (9%). 119 Nu sunt incluși copiii părăsiţi în maternitate. Dacă se iau în considerare toţi copiii din sistemul de protecţie, proporţia devine de 3,3%. 120 Există discrepanţe semnificative de la un judeţ la altul, care nu au neapărat legătură cu numărul de copii care au intrat în sistem în urmă cu mai mult timp. Datele lipsă privind exploatarea copiilor variază între o valoare minimă, de 24 de procente, în Bistriţa-Năsăud și una maximă, de 63 de procente, în Constanţa (a se vedea Tabelul 17 din Anexa 6). 103 Tolba cu poveşti „Am lucrat împreună la cazul unei fetiţe care de la 11 până la 16 ani, a fost violată de propriul tată. Şi copilul a sesizat până la urmă, fetiţa a sesizat abuzul, 3a a fost foarte greu să se demonstreze abuzul sexual, pentru că au fost probe indirecte. A întârziat foarte mult analiza probelor. Până la urmă fetiţa, fără a veni probele de la Bucureşti şi a se clarifica, s-a făcut reintegrarea, fără ca noi [DGASPC] să propunem aspectul acesta. Judecătorul respectiv a hotărât reintegrarea. Eu am bănuit că o să recidiveze şi am dat numărul meu de telefon fetiţei. Tatăl era un abuzator perfect. O îndepărta de toată lumea, avea un singur telefon la dispoziţie, să poată controla pe toată lumea: pe mamă, pe fiică, cu cine vorbeşte, să nu poată să intre în contact cu persoanele din comunitate. Îi ţinea o evidenţă strictă a programului: când pleca la şcoală, când se întorcea, se asigura de păstrarea unui control asupra copilului şi chiar a celorlalţi membri ai familiei. Pe mamă o teroriza practic, devenise dependentă, deşi mama nu conştientiza că ea ţinea casa, muncea, aducea tot ce trebuia, el era un parazit în familia respectivă. Dar reuşea să îi imprime mamei ideea că fără el nu poate trăi. Şi cu toate astea a recidivat, fata având presiune puternică şi din partea mamei, care nu a crezut-o, şi a considerat că demersul ei o lasă fără tată la copii şi fără sprijin familial. Dar a recidivat, adică a intrat peste ea în baie în momentul în care ştia că face baie şi e dezbrăcată şi atunci ea a sunat, chiar era într-o duminică când am primit telefonul şi cu poliţia de acolo am intervenit şi am adus-o în centru. Acum, [fetiţa] e pe măsură de protecţie şi tatăl într-adevăr a ajuns în închisoare. Până la urmă a venit şi analiza, a venit rezultatul şi s-a confirmat, pentru că proba era pe chilot." (Focus grup profesionişti, Focşani) Ţineţi minte voi de ce a trebuit să mergeţi într-un centru? „- Sunt în cămin de 14 ani, am ajuns din cauza părinţilor pentru că consumă 3b alcool şi se bat. - Eu sunt în centru de 2 ani, am ajuns aici din cauza familiei, beau, se bat, se ceartă, şi nu am mai povestit la nimeni. Mama era recăsătorită şi tatăl vitreg avea conflicte cu mine şi cu frate-meu natural." (Focus grup copii, Focşani) 104 Tolba cu poveşti „Am avut o fetiţă, s-a dus în familie, mama nu era pentru că era decăzută din drepturi pe neglijare şi s-a integrat la bunică. S-a creat un spaţiu de 3c locuit, a fost sprijinită bunica respectivă şi cu bunuri materiale sau bani, nu ştiu exact ce a prevăzut dosarul. Ideea a fost extraordinară. A adunat toţi fraţii, inclusiv fetiţa ce fusese aici. Fetiţa ajunsese la noi din cauză că maică- sa o opărise pe faţă cu apă clocotită. Nu ştiu cât a fost intenţionat sau neintenţionat, dar oricum a făcut şi puşcărie pe treaba asta, mai ales că o utiliza şi la cerşit pe fetiţă. Noi am lucrat cu fetiţa împreună cu un medic estetician de la Braşov, doctorul Ardean, care ne-a sprijinit foarte tare şi împreună cu o echipă de medici din Anglia am reuşit să-i facem destul de multe operaţii să-i reconfigurăm puţin faţa, am reuşit să-i salvăm urechile, pentru că era în risc de a-şi pierde auzul şi multe alte chestii, cred că au fost peste 10 intervenţii făcute. După care a fost această idee de proiect în care într-adevăr s-a dus fetiţa la bunică, copilul foarte fericit. A intrat aici la şcoală, îi plăteam noi after school-ul. Colegii o ajutau ca să poată să-şi facă temele, pentru că aici fiind cu copilaşii nu ar fi putut să aibă un parcurs normal de învăţământ. Foarte bucuroasă că s-a dus în familie la fraţi, la bunică, cu toate astea la vreo jumătate de an când noi aveam programare la operaţie nu am putut să o luăm, pentru că o luase maică-sa care ieşise din puşcărie şi a fost văzută pe la Suceava sau pe nu ştiu unde, la cerşit din nou. Şi explică-le tu celor care au venit din Anglia special să-ţi opereze copilul că acesta nu-i.” (Interviu profesionist, Bârlad) Ţineţi minte voi de ce a trebuit să mergeţi într-un centru? „- Eu am ajuns în centru pentru că am vrut. Eu am cerut asta, acum 2 ani. 3d Tatăl meu a început să consume alcool, să vorbească foarte urât. Şi eu începeam să cânt. Am început să cânt cu unchiul meu la diverse activităţi, diverse evenimente. Tatăl meu văzând că mă descurc, a început să nu mai lucreze, să se bazeze pe mine, să îmi ia toţi banii. De la liceu mi-a încheiat anul, mi l-a îngheţat de fapt, şi am hotărât că e mai bine să ajung aici. Am hotărât că vreau o altă oportunitate.” (Focus grup copii, Focşani) 105 „- Ne confruntăm cu situaţii în care abandonează copiii chiar când sunt mici, în primii ani de viaţă, pentru că implică mai multe riscuri. Ajung în sistem din cauza neglijenţei în familie, neglijenţă gravă cu internări repetate, viaţa copilului chiar este pusă în pericol şi atunci este scos temporar din familie. Nu au resurse nici materiale şi nici afective ca să îi susţină în primii unul-doi ani, aşa că îi dau în sistem. Şi după aceea? - Va ajunge înapoi în familie, pentru că oricum asta se doreşte, o familie, care însă de multe ori n-a făcut nimic între timp ca să îşi schimbe condiţiile, unde copilul va servi interesului şi anume ca sursă de venit. După aceea, este mai uşor. Copilul este deja scos din riscul acela de moarte prematură sau infantilă şi poate fi deja trimis pe stradă la cerşit, deci poate fi folosit. Sunt consideraţi buni de cerşit dacă sunt mai mari de doi ani.” (Interviu profesionist, Braşov) Datele din comunităţile sursă rurale arată că şi mamele au raportat că, în copilăria lor, au fost victime ale exploatării (3%), muncii pe stradă şi/sau cerşetoriei (2%), în familiile de origine. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu au fost ponderate (N= 754 mame care au fost crescute într-o familie). Băieţii sunt mai expuşi decât fetele la exploatare (5%, faţă de 4%). Probabilitatea exploatării copiilor este distribuită la fel pentru copiii din zonele rurale şi urbane, de toate etniile. Incidenţa cazurilor de exploatare în rândul copiilor din sistemul de protecţie creşte de la 2% pentru copiii care la intrarea în sistem au sub 7 ani, la peste 8% pentru cei cu vârste cuprinse între 7-10 ani, şi la peste 12% pentru cei a căror vârstă la intrare era între 11 şi 14 ani. Astfel, unul din opt copii care au intrat în sistemul de protecţie în adolescenţă (11-14 ani) a experimentat cel puţin o formă de exploatare. Aproximativ trei sferturi din copiii exploataţi provin din familii nucleare, cu trei sau mai mulţi copii care trăiesc într-o locuinţă stabilă. Majoritatea acestora au fraţi şi/sau surori în sistemul de protecţie a copilului. Ceilalţi copii exploataţi au ajuns în sistem din stradă, fie de la o familie fără adăpost, fie fugiţi de acasă. Nu putem spune dacă au fugit de acasă din cauza faptului că erau exploataţi de părinţi, sau dacă au fost exploataţi după ce au fugit de acasă (pe perioada când au fost copii ai străzii), însă din punct de vedere statistic, asocierea dintre cele două evenimente este foarte puternică. Astfel, 37% din copiii exploataţi cu o vârstă la intrare între 7 şi 17 ani, au fugit de acasă înainte de a ajunge în sistem. Procentul este de cinci ori mai mare decât media (de 7,5%). Dizabilităţile copiilor nu reprezintă un factor de risc pentru rele tratamente aplicate copiilor; cazurile de exploatare înregistrate în dosarele copiilor cu dizabilităţi sunt sub medie. 121 Cu toate acestea, relele tratamente, reprezentate de exploatare, par să aibă un impact semnificativ, ducând la întârzieri în dezvoltare şi la cerinţe educaţionale speciale. Incidenţa cazurilor de întârzieri în dezvoltare la intrarea în sistem este de două ori mai mare decât media în rândul copiilor exploataţi (39%, faţă de 17%). Acelaşi lucru este valabil şi pentru incidenţa cerinţelor educaţionale speciale (16%, faţă de 9%). Sunt necesare, însă, analize mai profunde, pentru a vedea dacă această legătură este una cauzală. O altă formă de exploatare a copiilor, cu privire la care avem doar date din studiul calitativ, se referă la părinţii care pleacă în străinătate şi îşi iau cu ei copiii doar cu scopul de a-i folosi sau exploata, nu pentru a păstra familia unită. „Sunt familii... nu din familii normale, care pleacă la cerşit, la produs, la altele. Şi pentru asta îşi iau copiii.” (Focus grup profesionişti, Braşov) „Cumva trebuie să facem o modalitate de a reacţiona din partea notarilor. Să atragă atenţia autorităţilor în caz că văd un caz suspect, să anunţe o autoritate, să se facă o cercetare a acelui caz, pentru că nu e suficient să vrei să-ţi scoţi copilul din ţară să plăteşti onorariul atât timp cât urmează să-i faci un lucru rău 121 Rata exploatării este de 2%, faţă de aproximativ 5% pentru copiii fără dizabilităţi. 106 acelui copil. Deci procura notarială, în prezent, în forma actuală, o considerăm o scăpare a sistemului şi în felul acesta copiii intră într-un proces de migraţie şi de exploatare prin muncă şi prin cerşit.” (Interviu profesionist, Craiova) Studiul calitativ arată însă că, pentru personalul din DGASPC, comportamentul părinţilor care îşi folosesc copiii pentru a accesa diferite forme de ajutor social, mai ales cei care trăiesc în sărăcie, reprezintă forma majoră de exploatare a copilului care, în opinia acestora, este asociată cu dependenţa de ajutoare sociale. „Păi ei trăiesc din ajutorul social, din ajutorul minim garantat sau din alocaţia pentru copii şi ăsta e un motiv pentru care fac permanent copii pentru că pentru copiii 0-2 ani alocaţia este mult mai mare în comparaţie cu ceilalţi şi atunci ei fac copii pe bandă rulantă ca să aibă un minim de bani în casă.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) „A fost o perioadă când, într-adevăr, s-au... au fost foarte mult cereri, ca să zic aşa, pentru instituire de măsură de protecţie de acolo, în special după vârsta de 2 ani, când părinţii foloseau mai mult sau mai puţin acea alocaţie, da, care era un pic mai consistentă până la vârsta de 2 ani. Faptul că alocaţia pentru copiii 0-2 ani este de 200 RON pentru ei înseamnă bani foarte mulţi. Şi apoi, solicitau măsură de protecţie specială.” (Interviu profesionist, Piatra Neamţ) „Mi s-a întâmplat la un caz: 2 copii erau neglijaţi, aşa că le-am propus părinţilor să colaboreze cu noi şi pentru o perioadă, până se remediază situaţia, să fie de acord cu instituirea unei măsuri de protecţie. Şi am rămas surprinsă iniţial de ce au dorit pentru copilul cel mare dar nu şi pentru cel mic. După aceea mi-au explicat care a fost logica lor. Adică ar fi renunţat la 42 de lei [alocaţia lunară pentru copiii peste 2 ani], dar nu la 200 de lei [alocaţia lunară pentru copiii 0-2 ani]." (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Mamele nu îşi doresc planning-ul cu familia de care vorbea colega mea pentru că după ce naşte un copil îl ţine doi ani şi iau suportul acela de 200 de RON şi vine după doi ani să solicite internarea copilului şi mai face încă unul. Pentru ei copilul este o sursă de venit. [...] Poate că ar trebui, habar nu am, o legislaţie care să spună, bun, ai un copil, doi, trei, te ajută statul, sau îl ia statul, după care, restul te priveşte pe tine dacă doreşti să faci mai mulţi. Nu neapărat o restricţie, dar poate o responsabilizare mai mare a familiilor.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Tabel 17: Accesul la beneficii sociale al familiilor de origine (% copii) Familii în care copiii au experimentat exploatarea Da Nu Nu ştiu Total Alocaţie pentru plasament familial 1,1 4,9 3,4 4,2 Indemnizaţie pentru persoane cu dizabilităţi 6,0 10,8 7,1 9,1 Indemnizaţie pentru persoanele care suferă de 0,3 0,4 0,6 0,5 SIDA Alocaţia de susţinere a familiei (ASF) 16,6 13,8 11,4 13,0 Venitul Minim Garantat (VMG) 30,4 18,6 16,6 18,1 Cantină socială 5,7 2,3 1,5 2,1 Ajutor de urgenţă acordat de primării 5,5 1,0 0,7 1,0 Bonuri de masă 7,0 1,6 1,3 1,7 Subvenţie pentru încălzire 9,6 2,5 2,4 2,7 Alte beneficii 13,4 10,8 9,0 10,2 Oricare din beneficiile de mai sus 49,2 42,7 34,1 39,3 TOTAL - % 100 100 100 100 -N 1.289 21.701 16.852 39.842 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele nu sunt ponderate (N=39.843). Copiii părăsiţi în maternitate imediat după naştere nu sunt incluşi. Tabelul 17 arată că, din totalul copiilor din sistemul de protecţie,122 înainte de a ajunge în sistem, peste 60% trăiau în gospodării care nu primeau beneficii sociale (altele decât alocaţia universală pentru copii). Beneficiile cele mai răspândite sunt VMG şi alocaţia de susţinere a familiei, care vizează familiile sărace, dar nici un beneficiu social nu a fost disponibil pentru o pondere mai mare de 20% dintre copiii din sistemul de protecţie, 122 Fără a include copiii părăsiţi în maternitate. 107 înainte de a intra în sistem. Este adevărat că în cazul familiilor în care copiii au fost exploataţi, procentul de beneficiari a fost mai mare pentru aproape toate tipurile de ajutor social, dar pentru niciuna nu s-a depăşit valoarea de 30 de procente. Astfel, este posibil ca aceste familii să fi folosit copiii pentru a obţine mai multe ajutoare sociale, însă nu cu mult succes. În plus, aceste ajutoare au o valoare atât de mică, încât abia dacă permit supravieţuirea. Datele privind veniturile sunt slab documentate în dosarele copiilor,123 însă datele valide arată că principala problemă a familiilor cu copii în sistemul de protecţie este îmbunătăţirea accesului lor la beneficii şi nu dependenţa lor de ajutoare sociale. Pentru alte informaţii vezi şi capitolul 3.2.5.1 privind sărăcia. RECOMANDĂRI Este vitală intervenţia şi asigurarea serviciilor furnizate părinţilor/ familiei şi copilului, în comunitate, înainte de separarea pe motiv de exploatare. În acest sens, identificarea precoce şi intervenţia timpurie, înainte ca situaţiile de risc să se acutizeze şi să fie constatată exploatarea, sunt cheie pentru a preveni separarea copilului de familie. Este nevoie să se îmbunătăţească modul în care este înţeleasă şi înregistrată exploatarea în dosarele copiilor, mai ales în unele judeţe. Este nevoie de diferenţierea clară între exploatare şi interpretarea specialiştilor bazată pe preconcepţie şi prejudecată. Este absolut necesară prezenţa reală, fizică în comunitate, mai ales în comunităţile sursă, a specialiştilor în protecţia copilului alături de asistenţii sociali/persoanele responsabile cu asistenţa socială SPAS, pentru a înţelege contextul cu scopul de a creea intervenţii care să răspundă cauzelor exploatării copilului. Ca măsură de protecţie pentru copiii care au fost luaţi în străinătate de părinţi pentru a fi exploataţi, profesioniştii în domeniul protecţiei copilului considerau, la momentul cercetării, că ar trebui dezvoltat un sistem de notificare între DGASPC şi notariate. În prezent, ar trebui susţinută punerea în aplicare a noilor reglementări (HG nr. 691/2015) privind Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru Metodologia de lucru privind colaborarea dintre DGASPC şi SPAS şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. În plus, e necesară o colaborare interinstituţională solidă la nivel transnaţional. În situaţiile în care asemenea acte se produc/ sunt observate, legislaţia românească privind decăderea din drepturile părinteşti trebuie aplicată imediat (sau legislaţia ţării pe teritorul căreia a fost observat abuzul/ neglijarea/ exploatarea), iar copiii ajutaţi să fie transferaţi în cea mai potrivită formă de protecţie, conform interesului lor superior, în ţara de origine sau cea de destinaţie, conform aceluiaşi principiu. 123 Procentul datelor lipsă variază, de la 20 la 42% din copii, pentru fiecare beneficiu. 108 3.2.2.4 Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti Decăderea din drepturile părinteşti este în strânsă legătură cu abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului si este mai degrabă un instrument pentru separarea copilului de familia abuzatoare decât o cauză în sine. În România, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este reglementată în Noul Cod Civil, după cum se observă în caseta de mai jos. Caseta 4: Prevederi legale privind decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti Art. 508 Condiţii: Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. Art. 509 Întinderea decăderii: (1) Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. (2) Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor. Art. 510 Obligaţia de întreţinere: Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului. Art. 511 Instituirea tutelei: În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela. Art. 512 Redarea exerciţiului drepturilor părinteşti: (1) Instanţa redă părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului. (2) Până la soluţionarea cererii, instanţa poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Sursa: Noul Cod Civil actualizat 2016 - Legea 287/2009 disponibil la http://legeaz.net/noul-cod-civil. În rapoartele oficiale ale ANPDCA, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este principala cauză a separării, declarată de specialiştii DGASPC, pentru aproximativ 1% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie (Figura 19). Conform dosarelor, 1,4% din copii au avut unul sau ambii părinţi decăzuţi din drepturi, de la intrarea în sistem (Tabel 18). În timp, unii dintre aceştia şi-au recăpătat drepturile părinteşti,124 iar alţii şi le-au pierdut, aşa că, în noiembrie-decembrie 2014, copiii în această situaţie reprezentau 1% din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie. Astfel, în total, 2,4% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie au avut viaţa, sănătatea sau dezvoltarea puse în pericol tocmai de către părinţii lor. Pentru copiii ai căror părinţi (unul sau ambii) au fost decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti, înainte de intrarea în sistem, decăderea din drepturile părinteşti este declarată ca principala cauză a separării de către toţi actorii implicaţi: specialişti DGASPC, părinţi, dar şi asistenţi sociali SPAS (figura alăturată Tabelului 18). Totuşi, în aproape jumătate din aceste cazuri, ei menţionează şi cauza care a stat la baza decăderii din drepturile părinteşti, cel mai adesea: abuzul, neglijenţa, violenţa şi/sau arestarea mamei/ tatălui. Oricum, toate cazurile declarate de specialişti ca fiind separate pe motiv de decădere din drepturile părinteşti au la dosar şi dovezi de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copilului. 124 Drepturile părintești au fost redate pentru 31% din mame și 41% din taţii care își pierduseră drepturile părintești la intrarea copilului în sistem. Cu toate acestea, reintegrarea acestor copii în familii nu a reușit. 109 Tabel 18: Părinţi decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosarul copilului (%) Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti declarată ca principală cauză a separării: NU DA Total La intrarea în sistemul de protecţie - Mama 0 0,70 0,70 - Tatăl 0 0,16 0,16 - Mama şi tatăl 0 0,58 0,58 Când copilul era în sistemul de protecţie 0% 20% 40% 60% 80% 00% 1 - Mama 0,59 0 0,59 - Tatăl 0,27 0 0,27 DA NU - Mama şi tatăl 0,07 0 0,07 - Niciun părinte nu a fost decăzut din 94,76 0 94,76 drepturi Nu există informaţii în dosar 2,87 0 2,87 TOTAL 98,56 1,44 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=48.760). Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii biologic nu sunt incluşi. Copiii aflaţi în sistemul de protecţie ai căror părinţi au fost decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sunt băieţi şi fete, cel mai adesea din familii care locuiesc în comunităţi sursă,125 mai ales din zona rurală. Dintre aceştia, doar 71% aveau un cod numeric personal la intrarea în sistem, faţă de 84% din întreaga populaţie a copiilor din sistemul de protecţie. Copiii de etnie romă au şanse mai mari să se afle în această categorie (3,7% faţă de 2,4%), însă ei reprezintă doar 17% din totalul copiilor a căror viaţă, sănătate şi dezvoltare au fost puse în pericol de părinţi. Un număr mult mai mare de cazuri (cam 6%) sunt raportate în judeţele Harghita şi Vaslui. În cadrul studiului calitativ, unii specialişti au menţionat că procesul de decădere din drepturile părinteşti prin sistemul judiciar este "prea greoi şi birocratic pentru a servi, cu adevărat, interesului superior al copilului, la timp”.126 RECOMANDARE Ţinând cont de faptul că decăderea din drepturile părinteşti reprezintă un instrument pentru separarea copilului de familia abuzatoare şi nu o cauză în sine, iar toate cazurile declarate de specialişti ca fiind separate pe motiv de decăderea din drepturile părinteşti au la dosar şi dovezi de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copilului, recomandăm eliminarea decăderii din drepturile părinteşti din lista de posibile cauze de separare şi înlocuirea acesteia cu categoria - neglijare, abuz sau exploatare a copilului. 125 Procentul copiilor din comunităţi sursă este de 22% în această categorie, faţă de 15% din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială. 126 Interviu cu profesionist, Buzău. 110 individual (asociaŃ 3.2.3 Factori de risc la nivel individual (asociaŃi arentale) comportamentelor parentale) Un element cheie pentru prevenirea abuzului şi neglijării copiilor îl reprezintă rezolvarea factorilor cunoscuţi de risc. După cum s-a menţionat deja în capitolul precedent, părăsirea copiilor127 este o formă extremă de 128 violenţă, care poate fi generată de o serie de cauze principale, ca de pildă părinţi plecaţi în străinătate, dizolvarea familiei (divorţ, separare, părăsirea domiciliului), relaţii instabile ale părinţilor, infidelitate, sarcini în afara căsătoriei sau dezinteresul părinţilor.129 Numeroase studii130 au arătat faptul că factorii de risc asociaţi abuzului şi neglijării, identificaţi în familiile care interacţionează cu serviciile de protecţie a copilului, includ comportamente şi caracteristici ale părinţilor asupra cărora se poate interveni atât cu politici realizate pentru întreaga populaţie, cât şi cu intervenţii specifice. Printre aceştia se află consumul de alcool şi droguri al părinţilor, violenţa domestică, părinte cu dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală (mai ales în cazul mamelor). Alţi factori se referă la dizabilitatea copilului, probleme de sănătate şi/sau de comportament ale copilului, naştere prematură, comportament promiscuu al părinţilor şi/sau comportament infracţional. Toţi aceşti factori de risc individuali sunt analizaţi în prezenta secţiune. Adesea, familiile care se confruntă cu aceste probleme trebuie să facă faţă şi altor vulnerabilităţi asociate excluziunii sociale, cum ar fi sărăcia sau lipsa unui domiciliu stabil. Aceşti factori structurali sunt discutaţi în secţiunea 3.2.5. 3.2.3.1 Părinţi plecaţi în străinătate (la muncă) Plecarea în străinătate (la muncă), în sine, nu este o cauză a separării. Milioane de români muncesc în străinătate, fără a-şi fi abandonat copiii. Plecarea în străinătate devine o cauză de separare doar atunci când se transformă în neglijare din partea părinţilor: părinţii uită de copiii pe care i-au lăsat acasă, comunicarea încetează, nu mai sunt conectaţi, nu există aranjamente clare, agreate, pentru îngrijirea copiilor rămaşi acasă. „Tu, de exemplu, de ce a trebuit să mergi în centru? Îţi aminteşti? - Da ... dar nu vreau să spun. Nu, pentru că e ruşinos. Nimic din ce povestim aici nu-i ruşinos. Te rog să ne spui şi nouă. - Pentru că bunica mă tot certa, mama tot pleca în Anglia şi bunica mea mă trimitea de acasă.” (Focus grup copii, Cluj-Napoca) „Părinţii pleacă în străinătate aşa subit de azi pe mâine. I se dă un telefon, vino că nu ştiu ce am găsit pe aici, şi-şi lasă copiii în grija altor familii. Ei [familia substitut], după o perioadă, se sesizează, domnule ăsta nu îmi trimite bani, nu mă ajută cu nimic, păi de ce să îi cresc eu copilul? Atunci, ne sesizează pe noi, că mama e plecată în străinătate şi a lăsat copilul în grija lor.” (Interviu profesionist, Arad) De asemenea, poate fi o cauză a separării şi dacă părinţii îşi iau cu ei copiii, în străinătate, doar cu scopul de a-i 131 folosi sau exploata, nu pentru a păstra familia unită. 127 Pentru părăsirea copiilor în unităţile sanitare, consultaţi secţiunea 3.1.3.2. 128 DefiniŃia violenŃei este cea dată în articolul 19 al ConvenŃiei cu privire la drepturile copilului: „orice forme de violenŃă , vătămare sau abuz, fizic sau mintal, de părăsire și abandon, neglijenŃă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual” (ONU, 1989). De asemenea, se bazează pe definiŃia din Raportul mondial privind violenŃa şi sănătatea: „folosirea în mod intenŃionat a forŃei fizice sau a puterii, sau ameninŃarea cu folosirea acesteia, împotriva unui copil, de către o persoană sau un grup, care are sau poate avea ca rezultat afectarea de fapt sau potenŃială a sănătăŃii, supravieŃuirii, dezvoltării sau demnităŃii copilului” (Krug et al., eds., 2002:5). 129 În prezent, toate aceste cauze ale separării sunt înregistrate în rapoartele oficiale la categoria „dispariţia părinţilor” sau „altele”. 130 De exemplu: Munro (2005), Frederick și Goddard (2007), Wood (2008), Jeffreys et al. (2009), Munro, Taylor și Bradbury-Jones (2013). 131 Vezi secţiunea 3.2.2.3 privind diverse forme de exploatare a copilului. 111 „Sunt familii... nu din familii normale, care pleacă la cerşit, la produs, la altele. Şi pentru asta îşi iau copiii.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Astfel, plecarea în străinătate la muncă este o cauză a separării doar dacă ia forma abuzului sau neglijării copilului de către părinţi. În consecinţă, marea majoritate a specialiştilor DGASPC au menţionat ca principală cauză a separării fie faptul că părinţii au plecat în străinătate la muncă,132 fie abuzul, neglijarea, exploatarea, fie ambele. Doar în cazurile în care doar tatăl copilului este plecat în străinătate (la muncă), cauza separării este de obicei declarată a fi sărăcia şi doar rareori plecarea în străinătate (figura alăturată Tabelului 19). Tabel 19: Părinţi plecaţi în străinătate (la muncă): Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) Părinţi în străinătate, declarată ca principală cauză a separării: NU DA Total La intrarea în sistemul de protecţie - Mama plecată în străinătate 0,3 2,8 3,2 - Tatăl plecat în străinătate 0,6 0,1 0,8 - Ambii părinţi plecaţi în străinătate 0,1 0,9 1,0 Când copilul era în sistemul de protecţie 0% 20% 40% 60% 80% 100% - Mama plecată în străinătate 1,2 0,0 1,2 - Tatăl plecat în străinătate 0,7 0,0 0,7 DA NU - Ambii părinţi plecaţi în străinătate 0,2 0,0 0,2 - Niciunul din părinţi nu este în străinătate 90,7 0,0 90,7 Nu există informaţii în dosarul copilului 2,2 0,0 2,2 TOTAL 96,1 3,9 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=48,760). Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi cei orfani nu sunt incluşi. Plecarea părinţilor în străinătate reprezintă un factor de risc semnificativ pentru neglijare, dar nu şi pentru abuz sau exploatare. Anexa 6 Tabel 18 arată că incidenţa cazurilor de neglijare înregistrate în dosarele copiilor este de 52% dintre copiii cu unul sau ambii părinţi în străinătate, faţă de media de 42% pentru toţi copiii aflaţi în sistemul de protecţie. În acelaşi timp, şansele ca un copil cu părinţii în străinătate să fie părăsit în maternitate sunt de opt ori mai mici decât media. De asemenea, faptul că părinţii sunt plecaţi în străinătate nu este asociat cu nicio problemă din copilărie, fie că este vorba de dizabilitate, 133 cerinţe educaţionale speciale, 134 întârzieri în dezvoltare 135 sau tulburări 136 comportamentale. Peste 7% dintre copiii din sistemul de protecţie au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, fie încă de dinainte de intrarea în sistem (5%), fie în timp ce erau în sistem (2%), aşa cum arată Tabelul 19. Majoritatea acestor copii aveau mai mult de 3 ani când au intrat în sistem. Ei/ ele au ajuns în sistem împreună cu fraţii/ surorile, pe două rute principale: Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> SPS, după ce unul din părinţi a plecat la muncă în străinătate, sau Maternitate --> Familie --> Rude--> SPS, după ce unicul părinte sau ambii părinţi au plecat la muncă în străinătate. Numărul fetelor este mai mare decât cel al băieţilor, atât din mediul 132 Adesea, aceasta este înregistrată în categoria „alte cauze”, și rar la „dispariţia părinţilor”. 133 Copiii cu dizabilităţi reprezintă mai puţin de 8% din totalul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate (unul sau ambii părinţi), faţă de media de 11%. 134 Între copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, copiii din categoria de vârstă 6-17 ani cu cerinţe educaţionale speciale sunt aproape de două ori mai puţini (5%) decât în întreaga populaţie de copii din sistem (9%). 135 Copiii cu întârzieri în dezvoltare reprezintă 11% din copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate (unul sau ambii) și 17% din totalul copiilor din sistemul de protecţie. 136 Copiii cu vârsta cuprinsă între 7-17 ani cu tulburări comportamentale reprezintă 8% din copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate (unul sau ambii) și 11% din populaţia totală de copiii în sistemul de protecţie. 112 rural, cât şi din cel urban. Cele mai multe cazuri sunt raportate în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Suceava şi Vrancea. RECOMANDARE Ca măsură de protecţie pentru copiii care au fost luaţi în străinătate de părinţi pentru a fi exploataţi, profesioniştii în domeniul protecţiei copilului consideră că ar trebui dezvoltat un sistem de notificare între DGASPC şi notariate: „Cumva trebuie să facem o modalitate de a reacţiona din partea notarilor. Să atragă atenţia autorităţilor în caz că văd un caz suspect, să anunţe o autoritate, să se facă o cercetare a acelui caz, pentru că nu e suficient să vrei să-ţi scoţi copilul din ţară să plăteşti onorariul atât timp cât urmează să-i faci un lucru rău acelui copil. Deci procura notarială, în prezent, în forma actuală, o considerăm o scăpare a sistemului şi în felul acesta copiii intră într-un proces de migraţie şi de exploatare prin muncă şi prin cerşit.” (Interviu profesionist, Craiova) 3.2.3.2 Familiile dezorganizate Comportamentul demografic atipic al părinţilor, cu relaţii instabile, concubinaje, familii monoparentale, divorţuri şi separări, au fost deja discutate în capitolul 3.1.2. Dizolvarea sistemului familial poate surveni în urma decesului, detenţiei sau plecării în străinătate a unuia sau ambilor părinţi, dar poate fi şi rezultatul părăsirii familiei de unul sau ambii părinţi, divorţului sau separării, a nerecunoaşterii paternităţii, lipsei de interes a părintelui, a infidelităţii sau a unei sarcini în afara căsătoriei. În prezentul studiu, familia dezorganizată este definită ca o familie în care au avut loc unul sau mai multe din evenimentele următoare: divorţ, separare, infidelitate, lipsă de interes a părintelui, părăsirea familiei,137 nerecunoaşterea copilului de către tată, sarcină în afara căsătoriei.138 O pondere de 17% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie proveneau dintr-o familie dezorganizată la intrarea în sistem. Tabel 20: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copiilor, în familiile dezorganizate şi în alte familii, la intrarea în sistem (% copii) Dovezi de: Copil Total Orice formă părăsit în Copii din... Neglijenţă Abuz Exploatare -% -N de violenţă maternitate Familiile dezorganizate 44 12 3 48 14 100 8.431 Alte familii 41 12 3 46 27 100 41.061 Toţi copiii din sistemul 42 12 3 46 25 100 49.492 de protecţie Source: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi cei orfani nu sunt incluşi. Familia dezorganizată, aşa cum a fost descrisă mai sus, reprezintă un important factor de risc doar pentru neglijare, dar nu şi pentru abuz, exploatare sau părăsirea în maternitate (Tabel 20). De asemenea, familia 139 140 dezorganizată nu este asociată cu copiii cu dizabilităţi, cerinţe educaţionale speciale, întârzieri în dezvoltare141 sau tulburări comportamentale.142 137 Nu include detenţia sau plecarea în străinătate a unuia sau ambilor părinţi, care sunt discutate în alte secţiuni. 138 Nu se referă la mamele adolescente, situaţie discutată într-o secţiune separată. 139 Copiii cu dizabilităţi reprezintă 9% din copiii ce provin din familii dezorganizate, faţă de media de 11%. 140 Copiii cu vârstă între 6-17 ani cu cerinţe educaţionale speciale reprezintă 6% din copiii ce provin din familii dezorganizate, faţă de 9% din populaţia totală de copii de 6-17 ani din sistemul de protecţie. 141 Copiii cu întârzieri în dezvoltare reprezintă 15% din copiii ce provin din familii dezorganizate, și 17% din totalul copiilor din sistemul de protecţie. 142 Copiii din intervalul de vârstă 7-17 ani cu tulburări comportamentale reprezintă 9% din copiii ce provin din familii dezorganizate, și 11% din întreaga populaţie. 113 Între copiii din sistemul de protecţie ce provin din familii dezorganizate sunt suprareprezentaţi copiii cu vârste de 3-14 ani la intrarea în sistem, mai mulţi băieţi (faţă de fete), copiii din mediul rural, români şi maghiari. Într- o mare măsură (43%), aceşti copii provin din familii cu structuri atipice (a se vedea Infografic 1), cu unul sau doi copii şi o locuinţă stabilă. Marea lor majoritate au ajuns în sistemul de protecţie urmând rutele dominante care implică rudele şi familia. Multe mame/ mulţi părinţi ai copiilor din sistemul de protecţie au crescut la rândul lor în familii dezorganizate, în care au suferit diverse abuzuri şi/sau neglijare. Prin urmare, aceasta este singura formă de relaţie şi model de creştere şi îngrijire a unui copil pe care le cunosc. Nu fac decât să continue un ciclu. „- Părinţii care ajung să-şi abandoneze copiii provin din familii dezorganizate, la rândul lor. In ce sens familii dezorganizate? - Divorţ, sărăcie, deci se perpetuează oarecum… Sau pur şi simplu familii monoparentale, pentru că mulţi dintre ei nici nu se căsătoresc, trăiesc în concubinaj, după aceea se despart, au alte relaţii. - Sau mame foarte tinere care pur şi simplu, dintr-un accident rămân însărcinate, dar nu sunt pregătite nici ele şi nici familia nu are capacitatea de a prelua copilul şi de a-l creşte.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Datele din comunităţile sursă rurale arată că mamele a 70% din copii erau într-o relaţie stabilă la momentul intrării copiilor în sistemul de protecţie. Totuşi, doar în 51% din cazuri mama era împreună cu tatăl biologic; în celelalte cazuri, mama avea un alt partener. Şi mai puţine dintre acestea erau căsătorite legal cu tatăl copilului (doar pentru 26% dintre copii) şi doar aproximativ 10% dintre copii proveneau dintr-un mediu în care mama şi tatăl erau căsătoriţi şi erau în relaţii „bune” (evaluare făcută de mamă). Figura 24: Relaţiile mamelor din comunităţile sursă rurale, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (% copii) Relaţia stabilă a mamei la intrarea copilului în sistem: Nu se știe 9 0 0 Nu avea o relaţie stabilă (mamă singură) 21 4 0 Uniune consensuală cu un alt bărbat 5 3 3 4 2 Legal căsătorită cu un alt bărbat 5 11 1 1 Uniune consensuală cu tatăl copilului 7 9 7 3 2 Legal căsătorită cu tatăl copilului 8 8 10 2 2 Evaluarea relaţiei: Rea (1-4) Evaluarea relaţiei: Medie (5-7) Evaluarea relaţiei: Bună (8-10) Evaluarea relaţiei: Nu se știe Mama a avut/are copii și din altă relaţie decât cea cu tatăl biologic al copilului Mama avea grijă și de alţi copii decât ai ei Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=1.140 copii). Astfel, majoritatea copiilor provin din familii în care se trăia în uniune consensuală sau din familii de mamă singură. Doar aproximativ jumătate dintre aceştia au trăit cu tatăl lor. Mulţi dintre ei au trăit în medii familiale în care cuplul avea relaţii tensionate, mai ales cele dintre mamă şi un partener care nu era tatăl copilului. Există şi cazuri în care mama respinge copilul. Specialiştii în protecţia copilului susţin că principala problemă a cazurilor de respingere maternă este cauzată de lipsa unor proceduri pentru acele situaţii în care consilierea 114 şi/sau serviciile de suport eşuează. Oricum, absenţa sau subdezvoltarea serviciilor de consiliere şi suport pentru mame/ părinţi, în comunitate, este un fapt de necontestat. „Un exemplu foarte concret, avem un copil care îşi doreşte enorm de mult să stea acasă la mama. Are o mamă perfect normală, sănătoasă, într-o casă, cu concubinul, acum s-au şi căsătorit. Nu au nici un copil acasă, are alţi copii care sunt mari, are fete la casele lor. Muncă titanică cu acea mamă, cu psihologul centrului să îşi primească copilul. Nu şi nu şi nu. Doamnă, te ajutăm, cu serviciu. Nu, eu am serviciu. Bun, păi dacă ai serviciu şi ai casă, ia copilul. Nu, că îmi creează probleme. Cine o sancţionează că nu vrea să ţină copilul? Cine o sancţionează? Are tot ce îi trebuie. Nu lucrează cu contract de muncă legal ca să nu se poată dovedi în instanţă că ea are loc de muncă. A stat în casa concubinului care nu este şi a ei şi zice că ea nu poate să ţină copilul. Copilul vrea, are paisprezece ani, se ţine cont de părerea copilului, copilul fuge din centru ca să ajungă la mamă şi mama este în Dej, nu în Cluj, şi i se pune viaţa în pericol că acesta se duce cu ce apucă, cu ocazie, cu tren, cu ce poate, nu contează, el vrea la mama. El nu stă în centru. Împotriva acelei mame, spuneţi ce se întâmplă.” (Focus grup profesionişti, Cluj Napoca) RECOMANDARE Este absolut necesară dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală, precum şi asistarea familiilor în dezvoltarea deprinderilor parentale într-un mod care să evite stigmatizarea şi servicii de consiliere şi de suport pentru copil şi familie. Trebuie elaborate proceduri de lucru proactive pentru identificarea cauzelor respingerii şi posibile soluţii de remediere. Acestea ar include consilierea mamei şi a tatălui, a partenerilor de viaţă şi a familiei în mod incluziv şi participativ, cu suficient timp pentru pregătirea tuturor celor implicaţi în aplicarea deciziei, în numele interesului superior al copilului. Este necesară elaborarea unui instrument de lucru concret şi corect, care să adune informaţii, nu opinii, care să stea la baza unor intervenţii clare şi incluzive, pentru copil şi mamă, ori de câte ori acest lucru este posibil, care să ţină cont de interesul superior al copilului şi de principiile de bază din protecţia drepturilor copilului. 3.2.3.3 Mamele adolescente Cu privire la sarcinile timpurii se disting două situaţii. Prima situaţie se referă la copiii ale căror mame erau adolescente (aveau 12-17 ani) la naştere. A doua situaţie are în vedere copiii ale căror mame erau adolescente nu doar la naştere, ci şi la intrarea copilului în sistem. Din totalul copiilor în sistemul de protecţie, unul din fiecare patru-cinci copii (22%) aparţine unei mame adolescente la naştere. Marea majoritate a acestor copii ajung în familia mamei (în general, cu domiciliu stabil) de unde sunt plasaţi în sistem la vârste între 1 şi 17 ani cu aceeaşi probabilitate şi motive similare cu cele ale copiilor cu mame de 18 ani şi peste.143 Doar 19% dintre copiii cu mame adolescente ajung in sistem înainte ca mama să împlinească majoratul (care reprezintă 4% din toţi copiii din sistemul de protecţie). Mamele adolescente la naşterea copilului (indiferent de vârsta pe care o aveau când copilul a intrat în sistemul de protecţie) reprezintă circa 26% din total mame ale copiilor din sistemul de protecţie.144 Procentul de mame adolescente este 27% în mediul rural şi 24% în mediul urban, dar creşte la 35% în comunităţile sursă. O incidenţă mai ridicată a mamelor adolescente se înregistrează, de asemenea, la nivelul mamelor de etnie romă (33% prin comparaţie cu 25% dintre mamele de etnie română, respectiv 21% dintre mamele de etnie maghiară).145 143 Spre exemplu, Tabelul 21 arată că incidenţa neglijării, abuzului și/sau exploatării copilului este medie printre copiii născuţi de mame adolescente. De asemenea, riscul de părăsire al acestor copii în unităţi medicale este tot mediu. 144 Mamele necunoscute și mamele cu data nașterii necunoscută nu au fost incluse. Acestea reprezintă 5,5% din întreaga populaţie de mame cu copii în sistemul de protecţie. 145 Ponderi semnificativ mai ridicate de mame adolescente la naștere se înregistrează în judeţele Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Hunedoara, Maramureș, Mehedinţi și Vâlcea. 115 Conform modelului demografic dominant, în comunităţile sursă din mediul rural o treime din mamele copiilor aflaţi în sistemul de protecţie au avut primul copil când aveau între 13-17 ani. Deci, naşterile la vârste precoce sunt des întâlnite în aceste comunităţi din care provin disproporţionat de mulţi copii în sistemul de protecţie. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=714 mame). Mamele adolescente (12-17 ani) la intrarea copilului în sistemul de protecţie reprezintă aproximativ 6% din 146 totalul mamelor. Procentul este de 4% în zonele rurale, dar de 7% în cele urbane şi de aproximativ 8% în comunităţile sursă. Incidenţa sarcinilor la adolescenţă este mai ridicată în rândul mamelor de etnie romă (8%) şi al mamelor cu etnie nedeclarată (7%). O rată cu mult mai mare decât media se înregistrează în judeţele Argeş, Bihor, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Olt, Satu Mare şi Vâlcea. La intrarea copilului în sistem, cele mai multe dintre mamele adolescente erau sănătoase.147 Majoritatea acestora nu erau căsătorite, însă 22% trăiau în uniune consensuală şi 1% erau căsătorite legal. Cu toate acestea, peste 82% dintre ele au declarat că tatăl este necunoscut sau că nu vrea să recunoască copilul. Aproape toate aveau cel mult opt clase şi doar 24% mai mergeau la şcoală, iar celelalte erau casnice, adică depindeau de familie din punct de vedere financiar. Nivelul scăzut de instruire este însoţit de un nivel scăzut de educaţie sexuală, mai ales în comunităţile sursă. „Poate să fie şi familiile monoparentale, poate sunt tinere cum sunt la romi şi nu sunt căsătorite legal şi până la un moment dat, rămân singure sau au o relaţie cumva, ele încep viaţa sexuală de mici, micuţe... Cred că totul porneşte de acolo, de la educaţie, oricât m-aş învârti până la urmă. Sunt educată, mă duc şi ştiu să mă duc la partea de sănătate, ştiu să mă duc dacă rămân însărcinată, ştiu ce nu este bine să fac. Să mă protejez ca să evit sarcinile nedorite sau să nu ajung să fac la 13 ani sau 12, la 12 cam rar, dar la 13 ani poate să aibă prima sarcină. Tot de acolo de la educaţie.” (Interviu profesionist, Craiova) „Şi mai avem o situaţie cu care ne confruntăm: foarte multe minore care întreţin relaţii de concubinaj şi părinţii vin să ne sesizeze, dar vin când deja este foarte târziu, când relaţia între părinţi şi copii e deteriorată de mult timp. Ca să nu mai spun, mai apar situaţii în care minorele au, la rândul lor, minori, rămân însărcinate. Şi atunci situaţia este destul de dificilă.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie cu mame adolescente (la intrarea copilului în sistem) sunt sănătoşi: doar 6% au o dizabilitate şi mai puţin de 10% au întârzieri în dezvoltare.148 Tabelul 21 arată că incidenţa cazurilor de violenţă este de peste două ori mai mică decât media la nivelul copiilor cu mame adolescente (19% faţă de 46%, privind orice formă de violenţă). În schimb, riscul de părăsire în maternitate imediat după naştere este dublu (52% faţă de 24%). Aşadar, riscul major la care sunt expuşi aceşti copii este părăsirea în maternitate, subiect tratat în secţiunea 3.1.3.2. În consecinţă, doar circa 40% dintre copiii cu mame adolescente (la intrarea copilului în sistem) au ajuns în sistemul de protecţie din familia mamei. Cel mai adesea, aceste mame au renunţat la copil din cauza respingerii acestuia de către familia de care mama depinde financiar. În foarte puţine cazuri mama era încă elevă şi a renunţat la copil pentru că dorea să îşi continue studiile. În baza datelor existente în prezent nu se poate spune câte dintre aceste mame păstrează legătura cu copilul şi îl iau acasă după ce termină şcoala şi îşi găsesc un loc de muncă. 146 Mamele necunoscute și mamele cu data nașterii necunoscută nu au fost incluse. Acestea reprezintă 5,5% din întreaga populaţie de mame. 147 Dizabilităţile și/sau problemele de sănătate mintală afectează 8% dintre mamele adolescente la intrarea copilului în sistem, faţă de 16% dintre mamele de 18 ani și peste. În dosarele copiilor nu există informaţii despre starea de sănătate a 27% dintre mamele adolescente. 148 Comparat cu valorile medii de 11%, respectiv 17%. 116 Tabel 21: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în cazul mamelor adolescente (% copii) Dovezi de: Copil Total Orice formă părăsit în Neglijare Abuz Exploatare -% -N de violenţă maternitate Mame adolescente (12-17 ani) la 40 8 2 44 23 100 11.363 naşterea copilului Mame adolescente la intrarea 17 * * 19 52 100 2.174 copilului în sistem Mame de 18+ ani 43 12 3 47 23 100 47.466 Toţi copiii din sistemul de 42 12 3 46 24 100 49.640 protecţie Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi cei orfani nu sunt incluşi. Notă: * Celule cu un număr mic de cazuri. În cazul mamelor adolescente la intrarea copiilor în sistem, majoritatea profesioniştilor DGASPC menţionează la cauza separării „altele”, adesea adăugând explicit mamă adolescentă (părinţi adolescenţi) şi respingerea copilului de către familia mamei şi/sau de către tată (Tabel 22). Aşa cum era de aşteptat, cauzele legate de abuz, neglijare sau exploatare sunt menţionate de specialiştii DGASPC mai puţin decât media. Însă, în acelaşi timp, doar pentru jumătate din copiii cu mame adolescente, care au suferit neglijare, abuz şi/sau exploatare în familie, cauza declarată a separării copilului de familie a fost abuzul, neglijarea sau exploatarea. Pentru celelalte cazuri similare specialiştii DGASPC menţionează alte cauze, mai ales sărăcia sau „nu există informaţii”. Tabel 22: Mame adolescente la intrarea în sistem: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) Toţii copiii din Mame Mame de 18 Cauza separării declarată de specialiştii DGASPC în dosar: sistemul de adolescente ani şi peste protecţie Mame adolescente şi respingerea familiei/tatălui 28 2 3 Dispariţia părinţilor 7 12 12 Abuz, neglijare, exploatare 21 33 32 Sărăcie 29 34 33 Altele 52 33 33 Nu există nicio informaţie 6 4 4 Total -% 100 100 100 -N 2.174 47.466 49.640 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi cei orfani nu sunt incluşi. Pentru copiii cu mame adolescente la intrarea copilului în sistem există o probabilitate scăzută ca mama să fi fost instituţionalizată (aproximativ 2%), valoare care, totuşi, este de patru ori mai mare decât media (de 0,5% din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie). RECOMANDARE Vezi Concluzii & Recomandări de la secţiunea 3.1.3.2 privind rutele legate de părăsirea în unităţile medicale. 117 3.2.3.4 Consumul excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor Unul din cinci copii aflaţi în sistemul de protecţie are unul sau ambii părinţi care consumau excesiv alcool şi/sau droguri, înainte de intrarea copilului în sistem.149 În cele mai multe cazuri, doar tatăl consuma alcool (9% din copii). Însă 8% dintre copii au asistat la consumul de alcool sau droguri al mamei, fie singură (4%), fie împreună cu tatăl (4%). 20% din mamele din comunităţile rurale sursă au avut, în copilăria lor, un părinte care consuma alcool. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=754 mame care au crescut într-o familie). Incidenţa cazurilor de consum de droguri sau alcool de către părinţi este mult mai mare în rândul copiilor care au fost neglijaţi, abuzaţi şi/sau exploataţi înainte de a ajunge în sistem (33%). Figura 25 arată asocierea puternică între cele două variabile. Figura 25: Asocierea între consumul excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor şi neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului (% copii) Nici un părinte nu consumă în exces alcool/substanţe Copii neglijaţi, abuzaţi și/sau exploataţi 57 7 7 14 5 11 Mama și tatăl Copii fără experienţe de neglijare, abuz sau Doar mama 83 26 3 7 exploatare Doar tatăl Nu există informaţii în dosar 37 59 Altă persoană/persoane adultă din gospodărie Copii părăsiţi în maternitate 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52,344). Aceste date confirmă rezultatele studiilor150 anterioare care arată că nutriţia deficitară, neglijarea şi abuzul copilului, precum şi separarea copilului de familie sunt toate corelate cu consumul abuziv de alcool al părinţilor. Tabelul 23 arată că în familiile în care părinţii consumă alcool şi/sau droguri, incidenţa cazurilor de neglijare a copiilor este de 1,7 ori mai mare decât în familiile în care nu există consum de alcool şi/sau droguri. Cazurile de abuz sau exploatare a copilului sunt de cinci ori mai numeroase. Per ansamblu, înainte de intrarea în sistem, 82% din copiii ai căror părinţi sunt dependenţi de alcool şi/sau droguri au suferit una sau mai multe forme de violenţă, faţă de 48% din copiii ai căror părinţi nu au o astfel de dependenţă. Însă mai sunt necesare studii pentru a stabili dacă această relaţie statistică este una cauzală sau nu. Reflectând aceste rezultate, în majoritatea cazurilor în care unul sau ambii părinţi consumă alcool sau droguri, specialiştii DGASPC tind să declare neglijarea, abuzul sau exploatarea copilului ca fiind principala cauză a separării, deoarece „alcoolul duce la violenţă domestică, care duce la neglijarea copilului” (Interviu profesionist, Bârlad). 151 Incidenţa cazurilor de consum de alcool sau droguri de către părinţi este mai mare la copiii care aveau între 152 3 şi 14 ani la intrarea în sistem, la fete decât la băieţi, mai ales români şi maghiari (şi mult mai puţin în 149 Incidenţa este și mai mare dacă nu sunt luaţi în considerare copiii părăsiţi în maternitate (26%). 150 Precum Klingemann (2001), Stănculescu, Marin și Popp (2012). 151 Fără copiii părăsiţi în maternitate. 152 Pentru toate categoriile de vârstă între 3 și 14 ani, cazurile de consum de droguri/alcool de către unul sau ambii părinţi reprezintă aproximativ o treime, faţă de media de 26%. 118 rândul celorlalte grupuri etnice), la copiii din zonele rurale,153 şi la cei ce provin din familii cu cel puţin trei copii.154 Prin urmare, 72% din copiii cu părinţi dependenţi de alcool şi/sau alte substanţe au fraţi şi/sau surori în sistemul de protecţie. Tabel 23: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în funcţie de prezenţa consumului excesiv de alcool/droguri de către unul sau ambii părinţi, înainte de intrarea în sistem (% copii) Consum parental excesiv de alcool/ droguri Dovezi la dosarul copilului de: Da Nu Total Neglijarea copilului 77 47 54 Abuzul copilului (emoţional sau fizic) 37 8 15 Exploatarea copilului 10 2 4 Orice formă de violenţă asupra copilului 82 48 60 Total -% 100 100 100 -N 29.428 10.415 39.843 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii părăsiţi imediat după naştere în maternităţi nu au fost incluşi. Consumul parental excesiv de alcool/ droguri nu este asociat nici cu dizabilitatea copilului, nici cu cerinţele educaţionale speciale ale acestuia. Însă acesta pare a fi relevant în ceea ce priveşte tulburările comportamentale şi psihologice ale copiilor. Astfel, dintre copiii cu părinţi dependenţi de alcool şi/sau alte substanţe, 24% aveau întârzieri în dezvoltare155 şi peste 15% aveau tulburări comportamentale156 încă de la intrarea în sistemul de protecţie. Consumul excesiv de alcool şi droguri al părinţilor este menţionat în peste 40% dintre dosarele copiilor, în toate judeţele din Moldova. RECOMANDARE Consumul de alcool/ droguri de către un părinte creşte semnificativ riscul ca un copil să fie supus neglijării, abuzului şi/sau exploatării şi pare a fi extrem de relevant în ceea ce priveşte apariţia unor întârzieri în dezvoltare sau tulburări comportamentale. În prezent nu există un program naţional pentru consumul de alcool şi droguri. Un astfel de program, care să se axeze pe părinţi (cel puţin pe cei ai căror copii sunt în sistemul de protecţie) ar avea un impact semnificativ în prevenirea separării copilului de familie, în creşterea şanselor de reintegrare în familie, şi, în general, pentru respectarea drepturilor copiilor de a se dezvolta complet şi armonios într-un mediu familial. În plus, este necesară creşterea accesului la serviciile existente şi dezvoltarea de noi servicii specializate pentru părinţii care deja suferă de o adicţie (alcool sau droguri). 153 Incidenţa consumului parental excesiv de alcool/ droguri este de 32% dintre copiii din mediul rural și 20% dintre copiii din mediul urban. 154 Incidenţa consumului parental excesiv de alcool/ droguri este de 39% dintre copiii care provin din familii cu 3 sau mai mulţi copii, faţă de 18% dintre copiii din familii cu un singur copil și 28% în cele cu doi. 155 Faţă de media de 18%, valabilă pentru toţi copiii din sistem. 156 Acest procent este aproape dublu faţă de cel al copiilor ai căror părinţi nu consumă droguri/ alcool. 119 3.2.3.5 Comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor Un procent de 13% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie au trăit, înainte de a ajunge în sistem, într-o familie în care cel puţin un membru adult a avut probleme cu legea (antecedente penale, probleme cu poliţia, a practicat prostituţia).157 În cele mai multe dintre aceste cazuri, unul sau ambii părinţi aveau un comportament promiscuu şi/sau infracţional (aproximativ 11% dintre copii), în timp ce în alte cazuri, un membru adult altul decât mama sau tatăl copilului avea un astfel de comportament (peste 2%). În comunităţile sursă din mediul rural, mamele copiilor aflaţi în sistemul de protecţie declară că, în familiile lor de origine, în copilăria lor, 4% au trăit cu adulţi care aveau antecedente penale, 3% cu adulţi care aveau probleme cu poliţia, şi 2% au crescut în apropierea unei femei (sau a mai multora) care practicau prostituţia. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu au fost ponderate (N=754 mame care au crescut într-o familie). Comportamentul parental promiscuu şi/sau infracţional este raportat pentru toţi părinţii aflaţi în închisoare 158 (vezi Anexa 6 Tabel 19). Prin urmare, copiii părinţilor cu un astfel de comportament au un risc foarte mare de separare de familie prin privarea de libertate a unuia sau a ambilor părinţi. Comportamentul infracţional şi/sau promiscuu al părinţilor reprezintă un factor de risc semnificativ159 pentru neglijarea, abuzul şi exploatarea copiilor (Figura 26 şi Anexa 6 Tabel 20). Riscul relelor tratamente aplicate copilului (în una sau mai multe forme ale sale) este cu atât mai ridicat în acele familii în care unul din adulţi, altul decât părinţii, are antecedente şi/sau probleme cu poliţia şi/sau întreţine relaţii sexuale pe bani. De exemplu, riscul de exploatare a copilului este de aproximativ două ori mai mare decât media dacă doar mama sau doar tatăl sunt în conflict cu legea, însă este de aproximativ şase ori mai mare dacă ambii părinţi sau un adult din familie, diferit de părinţi, are un astfel de comportament. Figura 26: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în funcţie de prezenţa unui comportament* parental promiscuu şi/sau infracţional, înainte de intrarea în sistem (% copii) 100 Fără comportament promiscuu și/sau infracţional 80 Mama și tatăl (+ alţi adulţi din gospodărie) 60 Doar mama (+ alţi adulţi) 40 Doar tatăl (+ alţi adulţi) 20 Altă persoană/persoane adulte din gospodărie 0 Toţi copiii din sistemul de protecţie Neglijare Abuz Exploatare Orice formă de Copil părăsit în violenţă maternitate Există dovezi în dosar privind: Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=49.033) Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi orfanii nu sunt incluşi. A se vedea şi Anexa 6 Tabel 20. Notă: *Au antecedente penale, probleme cu poliţia şi/sau întreţin relaţii sexuale în schimbul banilor. 157 Incidenţa crește la 15%, dacă sunt excluși copiii părăsiţi în maternitate. 158 A se vedea și secţiunea 3.2.1.2. 159 Mai sunt necesare și alte studii pentru a stabili dacă relaţia este una cauzală. 120 În cazul copiilor care provin din familii în care adulţii au un comportament promiscuu şi/sau infracţional, Tabelul 24 arată că specialiştii DGASPC tind să menţioneze „dispariţia părinţilor” şi/sau „decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti” ca principale cauze ale separării, adăugând, cel mai adesea, şi cauzele care stau la baza acestora, şi anume privarea de libertate160 a părinţilor şi comportamentul infracţional şi/sau promiscuu al acestora. Abuzul, neglijarea sau exploatarea sunt şi ele menţionate adesea printre cauze, dar nu peste medie, ceea ce nu reflectă relaţia semnificativă dintre comportamentul deviant şi riscul de abuz sau neglijare a copilului. Doar pentru familiile în care un adult, altul decât părinţii, are comportament deviant, abuzul, neglijenţa şi exploatarea sunt declarate de cele mai multe ori ca fiind principala cauză a separării. Un lucru ce merită menţionat este faptul că în anumite dosare (şi nu puţine) sărăcia este declarată ca principala cauză a separării, chiar şi pentru copiii din familii în care părinţii au un comportament promiscuu şi/sau infracţional şi au avut loc incidente de abuz sau neglijare a copiilor. Tabel 24: Comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) Comportament promiscuu şi/sau infracţional* Toţi copiii Mama şi Doar Doar Alt adult, Niciun adult din Cauzele de separare declarate în tatăl mama tatăl membru al din sistemul dosar: (+alţii) (+alţii) (+alţii) gospodăriei gospodărie de protecţie Privarea de libertate a părinţilor şi/sau comportament infracţional şi/sau 50 36 26 4 1 4 promiscuu al părinţilor Dispariţia părinţilor 50 36 39 3 10 12 Decăderea din drepturile părinteşti 13 4 5 1 1 1 Abuz, neglijare, exploatare 23 31 36 68 31 32 Sărăcie 9 20 24 22 34 32 Alte cauze 21 33 26 17 34 33 Nu există informaţii la dosar 4 6 4 3 4 4 Total -% 100 100 100 100 100 100 -N 303 2.162 2.694 1.200 45.985 52.344 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: *Au antecedente penale, probleme cu poliţia şi/sau întreţin relaţii sexuale în schimbul banilor. Există o corelaţie puternică între comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al adulţilor din familie şi un alt factor de risc, şi anume consumul excesiv de substanţe (alcool, droguri).161 Comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor, mai ales al mamei, are foarte multe efecte adverse asupra dezvoltării copilului: Comportamentul deviant al mamei este un factor relevant pentru cerinţele educaţionale speciale ale copilului: incidenţa nevoilor educaţionale speciale este de două ori mai mare decât media în rândul copiilor cu mame cu un comportament promiscuu şi/sau infracţional (18% faţă de 9%).162 Familiile în care doar tatăl 160 După cum s-a menţionat în secţiunea 3.2.1.2., când se menţionează cauzele separării, cazurile în care părinţii sunt privaţi de libertate sunt înregistrate sub diferite categorii (dispariţia părinţilor, decăderea din exerciţiul drepturilor părintești, alte cauze, și uneori privarea de libertate a părinţilor). 161 Incidenţa consumului excesiv de alcool sau droguri este de 32-35% în rândul adulţilor din familii în care tatăl are un comportament infracţional și/sau promiscuu (împreună cu mama sau nu) și de 55% în familiile în care un membru adult, altul decât părinţii, are un astfel de comportament (prin comparaţie cu media de 20%). 162 Riscul este mai mare și în cazul copiilor ce provin din familii în care un adult, diferit de părinţi, are un comportament promiscuu și/sau infracţional (12%). 121 are antecedente şi/sau probleme cu poliţia nu prezintă un risc peste medie de cerinţe educaţionale speciale ale copiilor. În acelaşi timp, comportamentul deviant al mamei pare a juca un rol extrem de important în dezvoltarea tulburărilor de comportament la copii. Procentul copiilor cu vârste între 7 şi 17 ani cu probleme de comportament este de trei ori mai mare decât media dacă doar mama are un comportament promiscuu şi/sau infracţional, şi de aproape cinci ori mai mare decât media dacă ambii părinţi au acest tip de comportament (30%, respectiv 48% faţă de media de 10%).163 Familiile în care doar tatăl are antecedente şi/sau probleme cu poliţia nu prezintă un risc peste medie în ceea ce priveşte tulburările comportamentale ale copiilor. De asemenea, comportamentul deviant al mamei este asociat cu întârzieri în dezvoltarea copilului. Conform evaluării psihologice iniţiale realizate la intrarea în sistem, ponderea copiilor cu întârzieri în dezvoltare (pe una sau mai multe dimensiuni) este de 21% dacă mama are un comportament promiscuu şi/sau infracţional, faţă de media de 17%.164 Familiile în care doar tatăl are antecedente şi/sau probleme cu poliţia nu prezintă un risc peste medie în ceea ce priveşte apariţia întârzierilor în dezvoltare la copii. Comportamentul infracţional şi/sau promiscuu al părinţilor nu este asociat cu dizabilitatea copilului. Incidenţa cazurilor de comportament infracţional şi/sau promiscuu la părinţi este mai mare în rândul copiilor care la intrarea în sistem aveau 1-6 ani, 165 fete şi băieţi, din toate grupurile etnice (cu o uşoară 166 suprareprezentare a copiilor romi), al copiilor din zonele rurale, şi în rândul celor din familii dezorganizate, în 167 special cele cu mai mult de trei copii. Prin urmare, 63% din copiii ai căror părinţi au un asfel de comportament au fraţi/ surori în sistemul de protecţie. Marea majoritate a acestor copii au ajuns în sistem direct din familie (53%) sau urmând trei rute, mai puţin obişnuite,168 şi anume: Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS; Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> SPS; şi Maternitate --> Familie --> Copii care au fugit de acasă/ copiii străzii --> SPS. Comportamentul infracţional şi/sau promiscuu al părinţilor este raportat mai mult în dosarele copiilor din nouă judeţe, şi anume: Olt, Galaţi, Bihor, Botoşani, Gorj, Hunedoara, Suceava, Vâlcea şi Bucureşti (Anexa 6 Tabel 21). RECOMANDĂRI Recomandăm crearea, la nivel de comunitate, a unor servicii de identificare timpurie, suport şi monitorizare continuă pentru copiii din familii cu adulţi cu comportament promiscuu şi/sau infracţional, pentru a preveni separarea copiilor de familie, precum şi pentru a le garanta dreptul la o dezvoltare completă şi în siguranţă. Acestea sunt şi mai necesare în contextul în care multe din aceste cazuri implică mame singure, fără locuinţă proprie, care sunt astfel forţate să locuiască cu rude sau alte persoane, unele dintre acestea cu comportament deviant ce poate periclita sănătatea şi dezvoltarea copilului. În cazul în care şi mama este abuzată, atât mama cât şi copiii au nevoie de protecţie şi sprijin pentru a locui într-un mediu familial sigur. De asemenea, ar trebui creat un program naţional pentru copiii ai căror părinţi sunt în închisoare. Unii dintre aceştia sunt în sistemul de protecţie, alţii sunt în familie, adesea cu mame singure care, pentru a-şi câştiga existenţa încep să aibă relaţii sexuale pe bani. Sau pot locui cu rude care au un comportament promiscuu şi/sau infracţional. Astfel, copiii sunt expuşi riscului de a fi neglijaţi, abuzaţi şi/sau exploataţi. 163 Risc mare se înregistrează și în cazul copiilor proveniţi din familii în care un adult, diferit de părinţi, are un comportament promiscuu și/sau infracţional (17%). 164 Riscul este și mai mare pentru familiile în care un membru, diferit de părinţi are un comportament promiscuu și/sau infracţional (32%). 165 Incidenţa comportamentului promiscuu și/sau infracţional al părinţilor este de 15-17%, faţă de 12%, cât este media. Marea majoritate a acestor copii aveau între 3 și 14 ani în noiembrie - decembrie 2014. 166 Incidenţa comportamentului promiscuu și/sau infracţional al părinţilor este de 14% dintre copiii din mediul rural, prin comparaţie cu 11% pentru copiii din mediul urban. 167 Incidenţa comportamentului promiscuu și/sau infracţional al părinţilor este de 18% dintre copiii din familii cu trei copii sau mai mulţi, comparativ cu 11% pentru copiii din familiile cu un singur copil și 12% pentru cele cu doi. 168 Cumulat, aceste rute înglobează 25% din copii, faţă de 12% din totalul populaţiei de copii din sistemul de protecţie. 122 În ceea ce priveşte copiii din sistemul de protecţie care au unul sau ambii părinţi în închisoare, este necesară îmbunătăţirea metodologiilor referitoare la păstrarea contactului cu părinţii privaţi de libertate şi cu fraţii/ surorile din sistemul de protecţie. De asemenea, trebuie dezvoltat un program solid de sprijin pentru tinerii care ies din sistemul de protecţie pentru a evita reintrarea în ciclul dezavantajelor si victimizarea lor de către grupuri de criminalitate organizată (trafic, prostituţie etc.). 3.2.3.6 Violenţa domestică Datele privind violenţa domestică nu au fost colectate sistematic în analiza cantitativă, însă acest subiect a fost menţionat frecvent în studiul calitativ. Violenţa domestică este menţionată adesea de profesioniştii DGASPC, pe lângă consumul de alcool al părinţilor şi comportamentul demografic atipic. „Sunt şi problemele între părinţi, ştiu eu. Mă refer şi la violenţa în familie, deşi nu pot să zic că e aşa o cauza majoră, dar se mai întâmplă, pe fondul consumului de alcool. Părinţii se ceartă, se lovesc, în prezenţa copiilor şi atunci trebuie să intervenim. Copiii pot fi şi ei victime, la rândul lor.” (Interviu profesionist, Bacău) „Am avut şi situaţii când părinţii… a fost violenţă domestică. Tata a ucis mama, sigur că am luat copii în sistem de acolo.” (Interviu profesionist, Arad) „Cum au ajuns copiii Dumneavoastră în sistemul de protecţie? - Pentru că eu i-am lăsat. Atunci când am plecat de la tatăl lor, am plecat bătută. Am ajuns aici la protecţia copilului, m-am internat în spital că eram foarte bătută. Cu toţi trei copiii, m-au băgat la mame abuzate. Am stat patru luni... El a aflat că sunt acolo, ne căuta zilnic. Timp de patru luni, venea pe fiecare zi, promitea că se schimbă, eu l-am crezut la un moment dat, mi-am făcut o cerere de externare, am plecat într-o luni acasă şi cum am ajuns, a doua zi m-a bătut din nou, pe copii la fel, că zicea că nu-s ai lui. Şi miercuri m-am întors la direcţie [DGASPC] cu toţi cei trei copii şi mi-au zis că eu am făcut o cerere de externare, nu mă mai pot primi înapoi, aşa e regula. Şi neavând unde să mă duc cu ei, i-am lăsat acolo şi am plecat... [...] Ei [DGASPC] încercau să mă reintegreze în familie, eu nu mai puteam să trăiesc cu acel om. Mă bătea zilnic.” (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Craiova) „Cum aţi ajuns voi într-un centru? - Ei, mama s-a despărţit de tata şi acum stă cu un alt bărbat şi el tot ne bătea, şi pe mine şi pe sora mea şi o dată a sunat nu ştiu cine de la protecţia copilului şi a venit şi ne-a luat.” (Focus grup copii, Timişoara) 123 3.2.3.7 Părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală Dizabilitatea sau problemele de sănătate mintală ale părinţilor sunt extrem de importante pentru realizarea unui plan individualizat de protecţie relevant. Spre exemplu, în cazul unei mame singure cu dizabilităţi care nu poate satisface nevoile copilului său, de multe ori este posibil (şi chiar de dorit) ca acest copil să aibă în continuare o relaţie cu mama (şi alţi membri ai familiei), în timp ce copilul este îngrijit pe termen lung de o familie substitut. Acest lucru este însă puţin probabil să se întâmple în cazul unui părinte care are un istoric de comportament abuziv sau ameninţător. Aproximativ 18% din copii s-au confruntat cu dizabilităţi şi/sau cu probleme de sănătate mintală ale părinţilor, în familiile de origine, înainte de a ajunge în sistemul de protecţie (a se vedea şi Anexa 6 Tabel 22 şi Anexa 6 Tabel 23). Cel mai adesea doar mama a avut probleme de sănătate mintală (aproximativ 10% din copii). În plus, aproximativ 5% din copii au trăit în locuinţe în care un adult, diferit de părinţi, avea probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilitate. În total, 22% din copii au locuit alături de cel puţin un adult cu dizabilităţi, înainte de a ajunge în sistem. „Sunt multe mame cu tulburări şi au şi grad de handicap şi atunci, neavând cine să o sprijine şi să o ajute, am luat copilul în sistemul de protecţie." (Interviu profesionist, Arad) „Adesea sunt mame cu probleme medicale pentru că poate să fie o persoană cu grad de handicap, poate să aibă oligofrenie sau ceva, neşcolarizată fiind. Şi multe mame cu probleme medicale nu sunt cu document [nu au certificat de handicap], nu sunt încadrate. Sunt multe, foarte multe mame oligofrene fără certificat [de handicap].” (Interviu profesionist, Craiova) Dizabilităţile părinţilor sau problemele de sănătate mintală ale acestora, mai ales ale mamei, sunt considerate a accentua probabilitatea ca un copil să fie neglijat sau abuzat. Pentru copiii din sistemul de protecţie din România se pare că această ipoteză nu se confirmă, deoarece incidenţa cazurilor de mame/ părinţi cu dizabilitate/ probleme de sănătate mintală este mai mică decât media în rândul copiilor cu istoric de abuz, neglijare sau exploatare (a se vedea Anexa 6 Tabel 22). Figura 27: Rata cazurilor de abuz, neglijare sau exploatare a copilului, după tipul familiei în funcţie de dizabilitatea şi problemele de sănătate mintală ale părinţilor (% copii) Dizabilitate și/sau probleme de sănătate mintală:* Toţi copiii din sistemul de protecţie 29 19 52 Nu se știe Nu există informaţii la dosar 23 18 59 Nici un adult din gospodărie 31 19 50 Copii fără experienţe de neglijare, abuz sau Altă persoană/persoane adulte din gospodărie 8 23 70 exploatare Doar tatăl (+ alţi adulţi) 17 19 64 Copii cu istoric de neglijare, abuz și/sau Doar mama (+ alţi adulţi) 38 18 45 exploatare Mama și tatăl (+alţi adulţi din gospodărie) 19 23 58 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=48.760). Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi, şi orfanii, nu sunt incluşi. Notă: * Inclusiv afecţiunile cronice, precum tuberculoza. Cu toate acestea, datele indică o realitate mai nuanţată. Figura 27 arată că: Dacă doar mama are dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală, riscul de abuz sau neglijare a copilului (conform dovezilor din dosarele copiilor) este semnificativ mai mic decât media (45% faţă de 52% din copii). Cu toate acestea, trebuie menţionat că în cazul copiilor ai căror mame au probleme de sănătate mintală, există un risc foarte mare ca ei să fie părăsiţi în maternitate imediat după naştere (43%, faţă de 24%, cât este media). Astfel, mulţi din aceşti copii au ajuns în sistem pe ruta: Părăsire în maternitate --> SPS. Prin 124 urmare, problemele de sănătate mintală ale mamei pot reprezenta un factor de risc pentru abuzul şi neglijarea copilului, doar dacă părăsirea în maternitate este văzută ca o formă de neglijare. Dacă doar tatăl are dizabilitate sau probleme de sănătate mintală, sau dacă ambii părinţi au probleme grave de sănătate, din punct de vedere statistic există o asociere semnificativă între prezenţa unei dizabilităţi a părintelui şi neglijarea şi/sau abuzul copilului. Deci, în această situaţie, dizabilitatea părintelui apare ca un factor de risc semnificativ pentru abuzul sau neglijarea copilului. Un factor de risc şi mai puternic îl reprezintă existenţa în familie a unui alt membru cu dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală (de obicei un bărbat, altul decât tatăl). Astfel, riscul de abuz/ neglijare este 1,5 ori mai mare în familiile în care tatăl sau un alt adult (bărbat) are dizabilităţi, faţă de familiile în care doar mama are dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală. Însă, pentru a clarifica, aceasta nu înseamnă că dizabilităţile tatălui/ ale unui alt bărbat din familie duc neapărat la abuz şi/sau neglijare, ci doar că în acele familii în care copiii sunt neglijaţi şi/sau abuzaţi, sunt şanse mai mari să existe un bărbat cu dizabilităţi (a se vedea Anexa 6 Tabel 22). De notat, dizabilitatea tatălui este semnificativ asociată cu un alt factor de risc, şi anume cu consumul de alcool.169 În raport cu rezultatele prezentate mai sus, profesioniştii DGASPC tind să declare „dizabilităţile părinţilor” ca principală cauză a separării doar dacă mama are dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Tabelul 25 arată că şansele ca dizabilitatea părinţilor să fie declarată cauză a separării sunt de cinci ori mai mari decât media pentru copiii din familii în care doar mama, sau mama şi tatăl au ambii dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Din contră, dacă doar tatăl are dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală, sau dacă un alt membru al familiei are probleme grave de sănătate, tendinţa specialiştilor DGASPC este de a declara principala cauză a separării ca fiind abuzul, neglijarea sau exploatarea (41-42% faţă de media de 31%). Tabel 25: Dizabilitatea şi/sau problemele de sănătate mintală ale părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) Probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilităţi fizice* Mama şi Doar Doar Alt adult, Niciun adult Toţi copiii Cazuri declarate de separare, în tatăl mama tatăl membru al din din sistemul dosar: (+alţii) (+alţii) (+alţii) gospodăriei gospodărie de protecţie Diazbilitatea părintelui 42 39 9 2 1 8 Abuz, neglijare, exploatare 28 23 42 41 31 31 Sărăcie 15 26 36 28 38 35 Alte cauze 3 9 9 25 26 22 Nu există informaţii 12 3 5 4 4 4 Total -% 100 100 100 100 100 100 -N 912 6.297 1.350 2.089 31.197 41.844 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi şi orfanii nu sunt incluşi. Notă: * Inclusiv afecţiunile cronice, precum tuberculoza. Trebuie menţionat faptul că în anumite dosare de caz (şi nu puţine), sărăcia este menţionată ca principala cauză a separării, chiar şi în cazul familiilor în care părinţii au dizabilităţi, iar copilul a fost abuzat sau neglijat înainte de intrarea în sistem. Familiile în care doar mama are probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilităţi sunt, cel mai adesea, familii monoparentale din zona urbană care nu beneficiază de sprijinul familiei. Mai puţin de jumătate au o locuinţă stabilă; astfel, multe dintre acestea stau pe unde apucă şi, uneori, locuiesc temporar în instituţii, pe stradă sau cu diferiţi concubini. 169 Incidenţa consumului de alcool și droguri este de aproximativ 32% în rândul taţilor cu dizabilităţi, faţă de media de 20%. 125 Analiza rutelor de intrare în sistem pe care le-au urmat copiii cu mame singure cu probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilităţi arată că: o parte dintre ei au fost părăsiţi în maternitate de aceste mame care aveau deja unul-doi copii; o altă parte sunt părăsiţi în sistemul de protecţie de către mame, în perioadele când dorm pe stradă sau când nu au unde să locuiască; cea mai mică parte sunt în sistem la solicitarea mamei, cu care au o relaţie deficitară. Copiii părăsiţi sunt băieţi şi fete, cu un risc peste medie de a avea dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare. 44% dintre aceştia au deja fraţi în sistem (faţă de 50%, cât este media). Toate celelalte familii în care părinţii (sau un alt adult) au dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală au propriile locuinţe sau trăiesc în gospodării multigeneraţionale, cu cel puţin trei copii.170 Majoritatea sunt din zona rurală. Copiii ajung în sistemul de protecţie direct din familie, şi peste 60% dintre ei au deja fraţi sau surori în sistem. Din familiile în care doar tatăl are dizabilităţi, în sistem ajung mai multe fete (56%), cu vârsta între 3-10 ani, sănătoase. Printre cele care au peste 7 ani, riscul de a fugi de acasă este de 1,5 ori mai mare decât media (12%, faţă de 7,5%). Din familiile în care ambii părinţi au dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală, în sistem ajung mai mulţi băieţi (58%), cu vârste între 3 şi 10 ani sau adolescenţi de peste 14 ani, care au relaţii tensionate cu părinţii. Dintre aceştia, unul din cinci are dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare şi/sau cerinţe educaţionale speciale. Figura 28 arată distribuţia pe judeţe a copiilor care provin din familii în care unul sau ambii părinţi au dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Procentul copiilor ai căror mame au probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilităţi este mult mai mare în judeţele Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea. Copiii ai căror taţi au dizabilităţi sunt mai numeroşi în Gorj şi Olt. 170 Aproximativ 7% din acestea sunt familii monoparentale, formate doar din tată. 126 Figura 28: Copiii cu părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală, înainte de intrarea în sistemul de protecţie, după judeţ (% copii) România 5 13 VALCEA 3 21 MEHEDINTI 6 21 DOLJ 6 21 BOTOSANI 5 17 OLT 10 17 BISTRITA-NASAUD 4 15 SATU-MARE 4 15 VRANCEA 5 15 BACAU 3 14 PRAHOVA 3 14 VASLUI 4 13 GALATI 4 12 BIHOR 4 12 HARGHITA 3 12 NEAMT 7 12 CARAS-SEVERIN 4 11 DAMBOVITA 4 11 CONSTANTA 2 Părinţi cu dizabilităţi* 10 4 și/sau probleme de ARAD 10 sănătate mintală: MAMA și SUCEAVA 3 TATA & DOAR TATĂL 10 HUNEDOARA 5 Părinţi cu dizabilităţi* 9 și/sau probleme de GORJ 13 7 sănătate mintală: DOAR 2 MAM A COVASNA 5 SIBIU 3 4 0 5 10 15 20 25 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=47.160) Au fost avute în vedere doar 24 de judeţe cu date solide în CMTIS (a se vedea Anexa 6 Tabel 1). Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi, şi orfanii, nu sunt incluşi. Notă: * Inclusiv afecţiunile cronice, precum tuberculoza. 127 3.2.4 opiii cu nevoi speciale Copii În decembrie 2014, ANPDCA a raportat la nivel naţional peste 70.000 de copii cu dizabilităţi dintre care marea majoritate locuiesc cu familiile (aproximativ 80%). Cu toate acestea, plasarea copiilor cu dizabilităţi în sistemul de protecţie continuă să fie una dominantă, lucru care nu este valabil doar pentru România, ci pentru întreaga Europă Centrală şi de Est şi pentru întreaga Comunitate a Statelor Independente (ECE/CIS).171 Posibila legătură dintre nevoile speciale ale copiilor şi abuzul şi neglijarea acestora nu doar că este una 172 controversată, ci şi una dificil de verificat empiric, pe baza unei metodologii riguroase. Cu toate acestea, unele studii173 sugerează că, spre deosebire de copiii sănătoşi, copiii cu o dizabilitate fizică şi/sau cu probleme de sănătate mintală prezintă un risc mai mare de abuz şi neglijare. Pentru a înţelege această legătură în cazul copiilor din sistemul de protecţie din România, au fost analizate cinci categorii de copii: Bebeluşii (0-12 luni) născuţi prematur şi/sau subponderali; Copii cu dizabilităţi; Copii cu întârzieri în dezvoltare; Copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES); Copii cu tulburări comportamentale (comportament deviant).174 Figura 29: Incidenţa diferitelor tipuri de nevoi speciale în rândul copiilor din sistemul de protecţie (toate vârstele) (%) Una Tulburări comportamentale 3 17% Cerinţe educaţionale speciale (CES) 3 Nici o vulnerabilitate Prematuri și/sau subponderali 5 Două 74% 7% Întârzieri/retard de dezvoltare 17 Trei sau mai Copii cu dizabilităţi 11 multe 2% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Anexa 6 Tabel 24 prezintă distribuţia copiilor cu diferite tipuri de nevoi speciale la nivel de judeţ. 171 UNICEF (2010), vezi și secţiunea 3.3.2.4. 172 Institute of Medicine and National Research Council (2014: 83-84). 173 De exemplu: Jonson-Reid et al. (2004), Algood et al. (2011). 174 Prin definiţie, copiii cu tulburări de comportament sunt acei copii care, înainte de a ajunge în sistem, au avut experienţ e de bătăi sau violenţă cu alţi copii sau tineri și/sau au făcut parte dintr-o „gașcă” sau dintr-un grup de prieteni la risc și/sau au fugit de acasă și/sau au avut probleme cu poliţia. 128 Tabel 26: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copiilor, la copiii cu diferite nevoi speciale, înainte de intrarea în sistem (%) Există la dosarele copiilor dovezi de: Total Orice formă Neglijare Abuz Exploatare -% -N de violenţă - Bebeluşi de 0-12 luni născuţi Da 10 1 0 10 100 2.685 prematur şi/sau subponderali Nu 14 2 1 16 100 15.380 - Copii de 0-17 ani cu Da 41 10 2 47 100 4.307 dizabilităţi Nu 58 16 5 63 100 30.288 - Copii de 0-17 ani cu Da 63 26 9 69 100 7.190 întârzieri în dezvoltare Nu 55 15 4 60 100 8.512 - Copii de 6-17 ani cu Da 50 14 14 55 100 1.457 cerinţe educaţionale speciale Nu 60 51 49 27 100 11.025 - Copii de 7-17 ani cu Da 72 43 42 87 100 1.325 probleme comportamentale Nu 56 18 5 61 100 11.745 Toţi copiii de 0-17 ani din sistemul de Total 54 15 4 60 100 39.843 protecţie a copilului Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Pentru categoriile de copii de 0-17 ani, copiii părăsiţi imediat după naştere în maternitate nu sunt incluşi. Tabelul 26 de mai sus arată relaţia dintre cele cinci categorii de copii cu nevoie speciale şi formele de violenţă de care au suferit înainte de intrarea în sistemul de protecţie. Analiza este detaliată în următoarele secţiuni, împreună cu profilurile celor cinci categorii de copii. 3.2.4.1 Bebeluşii de 0-12 luni născuţi prematur şi/sau subponderali Capitolul 3.1.4. a arătat că 35% dintre copiii din sistemul de protecţie aveau mai puţin de 12 luni la momentul intrării în sistem. Între aceştia, 15% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost născuţi prematur şi/sau subponderali. Aceşti bebeluşi sunt băieţi sau fete, în mod egal, proveniţi majoritar din mediul urban, care în marea lor majoritate au ajuns în sistem în urma părăsirii în maternitate după naştere (82%). Cu alte cuvinte, probabilitatea bebeluşilor născuţi prematur şi/sau subponderali să fie părăsiţi în maternitate este semnificativ mai mare decât a celor născuţi la termen şi/sau normoponderali (82% faţă de 67%).175 Doar o mică parte (18%) dintre bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali ajung în familie şi după câteva luni intră în sistemul de protecţie direct din familie. De remarcat, tipurile de familie din care provin copiii subponderali şi/sau născuţi prematur sunt aceleaşi cu cele din care au ajuns în sistem bebeluşii normoponderali şi/sau născuţi la termen. Aproape 60% dintre ei vin din familii monoparentale (mamă singură), cu sau fără alţi copii, fără sprijin din partea reţelelor de rudenie. Totuşi, o pondere semnificativ mai mare dintre cei subponderali şi/sau născuţi prematur nu sunt înregistraţi cu fraţi şi/sau surori în sistem, ceea ce indică existenţa unei tendinţe de a renunţa la aceşti copii care au nevoie de timp pentru a se dezvolta complet şi a creşte, chiar şi în cazul mamelor care au dobândit deja experienţă având grijă de alţi copii acasă. Această tendinţă este accentuată şi de asocierea statistic semnificativă între naşterea prematură şi/sau greutatea sub normal şi dizabilitate, precum şi întârzieri de dezvoltare. Astfel, probabilitatea bebeluşilor născuţi prematur şi/sau subponderali să fie înregistraţi cu dizabilităţi la intrarea în sistem este de peste trei ori mai mare decât a celor normoponderali şi/sau născuţi la termen (22% faţă de 7%). Similar stau lucrurile şi cu privire la probabilitatea de a fi înregistraţi cu întârzieri de dezvoltare la intrarea în sistem (26% faţă de 9%). 175 Vezi de asemenea secţiunea 3.1.3.2. 129 Figura 30: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între bebeluşii (0-12 luni) născuţi prematur şi/sau subponderali şi cei normoponderali şi/sau născuţi la termen, la momentul intrării în sistemul de protecţie (%) Nu există informaţii 4 4 Alte cauze 25 29 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 11 11 Dizabilitatea copilului 4 9 Toţi copiii de 0-12 Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 17 luni la intrarea în 13 sistem Sărăcie 40 37 Decăderea din drepturile părinteşti 1 Bebeluși născuţi 1 prematur și/sau Dispariţia părinţilor 7 7 subponderali de 0-12 1 luni Decesul părinţilor 2 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=18.065 bebeluşi 0-12 luni, din care 2,685 născuţi prematur şi/sau subponderali). Notă: Suma barelor per categorie este 110%, respectiv 112%, pentru că în unele dosare sunt menţionate 2-4 cauze de separare. Tabelul 26 arată că riscul bebeluşilor de 0-12 luni să fi avut experienţe de neglijare, abuz sau exploatare înainte de intrarea în sistem este mult mai redus decât cel al copiilor ajunşi în sistem la vârste de peste 1 an. Iar între bebeluşi (0-12 luni), expunerea la neglijare, abuz sau exploatare a celor născuţi prematur şi/sau subponderali este încă şi mai redusă, ceea ce, din nou, este probabil legat de faptul că marea lor majoritate au ajuns în sistem direct dintr-o maternitate. Dintre bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, doar 1,2% erau orfani biologic la momentul intrării în sistem. Acest procent este mic, dar este de trei ori mai mare decât ponderea orfanilor biologic în rândul celorlalţi bebeluşi. De asemenea, ei/ ele au o probabilitate mai mare să provină din familii dezorganizate (11% faţă de 9%), precum şi de a avea mamă/ părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală (28% faţă de 22%). Însă, înregistrează riscuri relativ mici de a avea părinţi instituţionalizaţi (în închisoare sau în instituţii medicale sau sociale), părinţi plecaţi (la muncă) în străinătate sau părinţi decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi mamă/ părinţi care fac abuz de alcool, cu comportament promiscuu, cu probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale. În acelaşi timp, la nivelul bebeluşilor născuţi prematur şi/sau subponderali la momentul intrării în sistem se înregistrează o subreprezentare a mamelor adolescente alături de o suprareprezentare a mamelor cu vârste de 35-45 ani la naştere. Doar unul din zece copii născuţi prematur şi/sau subponderali care ajung în sistem este părăsit de o mamă adolescentă, în timp ce unul din 5-6 dintre ei/ ele a fost lăsat în maternitate de o mamă cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 ani. Principala cauză de separare a acestor bebeluşi de familie, aşa cum este declarată în dosarele de caz de către specialiştii DGASPC (Figura 30), este conformă cu analiza factorilor de risc pentru separarea copilului de familie prezentată mai sus. „Dizabilitatea copilului” apare mai frecvent decât pentru ceilalţi bebeluşi, în timp ce „neglijenţa, abuzul sau exploatare” este menţionată mai rar. „Alte cauze” apar mai frecvent şi în general fac referire la „părăsirea în maternitate”. Deci, adeseori copilul prematur şi/sau subponderal este părăsit invocându-se „dizabilitatea” lui. Cu toate acestea, cauza dominantă pentru toţi copiii ajunşi în sistem la 0-12 luni, indiferent de ruta de intrare, este de departe „sărăcia”. De remarcat, ponderile „sărăciei” de 37-40% ca principală cauză a separării bebeluşilor de familie (Figura 30) sunt apropiate de cele oferite în rapoartele oficiale ANPDCA, dar sunt mult mai mari decât media per total populaţie copii în sistemul de protecţie confom analizei dosarelor de caz (32%, 130 vezi Figura 19). Totuşi, nici datele privind veniturile şi nici cele referitoare la situaţia locativă ale familiei de origine nu susţin o astfel de evaluare. Copiii care au ajuns în sistem la 0-12 luni, indiferent de ruta urmată, provin din familii cu acelaşi nivel socio-economic ca şi cele ale copiilor care au intrat în sistemul de protecţie la vârste de 1 an şi peste. 3.2.4.2 Copiii cu dizabilităţi la intrarea în sistem Aproximativ 11% dintre copiii aflaţi în grija statului aveau o dizabilitate înainte de intrarea în sistemul de protecţie. Dintre copiii cu dizabilităţi cu vârste de peste trei ani, în activităţile de bază de zi cu zi, aproximativ o treime depindeau total de alţii, iar o treime aveau nevoie de ajutor. Însă, evaluările realizate după intrarea în sistem pun în evidenţă faptul că mulţi alţi copii aveau probleme serioase de sănătate, astfel încât ponderea copiilor cu dizabilităţi (încă de la intrarea în sistem sau identificată ulterior) creşte la 29% din totalul copiilor din sistem. Oricum, în această secţiune ne îndreptăm atenţia doar asupra copiilor cu dizabilităţi la momentul intrării în sistemul de protecţie. Din dosarele copiilor cu dizabilităţi reiese că abuzul emoţional şi/sau fizic şi exploatarea sunt mai rar raportate pentru ei decât pentru copiii fără dizabilităţi (Tabel 26). Cu cât dizabilitatea este mai gravă, cu atât legătura dintre dizabilitatea copilului şi violenţă este mai slabă. Studiul calitativ a arătat că, în anumite cazuri, neglijarea copiilor cu dizabilităţi este generată de faptul că părinţii nu sunt capabili să le înţeleagă şi să le satisfacă nevoile, în principal din cauza educaţiei precare şi a prejudecăţilor. În absenţa sprijinului şi îndrumărilor din partea profesioniştilor, părinţii cu un nivel redus de educaţie, care mai au şi alţi copii, întâmpină dificultăţi serioase în a face faţă unui copil cu dizabilităţi. „Care sunt principalele greutăţi pe care le aveţi cu copiii? - Fata, fata, ea e... nu a fost bună de la început. Ea e cu tulburări de creier, am acolo nişte acte pe care mi le-a dat, ea este cu handicap, are tulburări de creier după baza de nervi.” (Interviu părinte cu copil în plasament, Arad) În acelaşi timp, pentru copiii cu dizabilităţi riscul de a fi părăsiţi în maternitate imediat după naştere este unul mediu, însă cel de părăsire într-o unitate pediatrică sau în spital după câteva luni este dublu faţă de medie (15% faţă de 7%). Prin urmare, peste 60% dintre aceştia au intrat în sistem la o vârstă fragedă (0-2 ani).176 „- Copiii care sunt de cele mai multe ori abandonaţi în sistem sunt copiii care sunt în situaţii medicale deosebit de grave, adică sunt cei imobilizaţi, cei cu contorsiuni,... Şi principala chestie este obstacolul psihologic. În momentul în care părintele, având un copil de genul acesta, l-a abandonat, pentru el acel copil nu mai există. Dacă timp de 3 luni de zile... în următoarele 3 luni de zile, vorbesc aleatoriu, acel copil n-a mai fost vizitat, este clar că acel copil n-o să mai fie vizitat niciodată. Deci vorbim de reintegrare ZERO. - Eu am caz. Cazuri de fapt. Care au ajuns într-un centru pentru adulţi cu dizabilităţi. Şi i-am crescut de la 4 ani. De fapt din leagăn. Vechiul leagăn, i-am preluat eu şi acum au deja 20 şi ceva de ani.” (Focus grup specialişti, Bucureşti) Doar 3% dintre aceştia sunt orfani biologic.177 Mai puţin de jumătate au părinţii în străinătate, sau privaţi de libertate. Dizabilitatea copilului nu este asociată nici cu familiile dezorganizate, nici cu consumul de alcool al părinţilor. Aproape toţi provin din familii formate din mamă singură sau din familii nucleare cu unul sau doi copii. Dizabilitatea copilului este asociată doar cu dizabilitatea părintelui şi/sau problemele de sănătate mintală ale acestuia, mai ales în familiile în care mama singură sau ambii părinţi au probleme medicale. Cu toate acestea, doar 22% dintre copiii cu dizabilităţi s-au confruntat şi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală ale părinţilor. Astfel, se pare că copiii cu dizabilităţi sunt plasaţi în sistemul de protecţie mai degrabă din obişnuinţă, şi nu din motive de abuz, neglijare sau evenimente nefericite. Studiul calitativ arată, totuşi, că pe lângă obişnuinţă, un alt motiv, şi anume lipsa unor servicii medicale, de reabilitare şi suport pentru persoanele cu dizabilităţi (copii 176 În prezent, peste 90% dintre aceștia au între 7 și 26 de ani (și peste). 177 Deși numărul este mic, procentul este peste medie. 131 şi adulţi), este la fel de important atunci când părinţii decid să îşi trimită copiii de acasă, în sistemul de protecţie, mai ales în cazul copiilor cu dizabilităţi grave. Cazurile reale 4a şi 4b din următoarea Tolbă cu poveşti sunt dovezi în acest sens. Lipsa serviciilor medicale, de reabilitare şi suport pentru persoanele cu dizabilităţi este o cauză structurală, care stă la baza separării copiilor de familiile lor, discutată în subcapitolul 3.2.5.4 care include şi recomandări. Figura 31: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii de 0-17 ani cu dizabilităţi, la intrarea în sistem, şi toţi copiii din sistemul de protecţie (%) Nu există informaţii 4 4 Alte cauze 16 13 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 7 6 Dizabilitatea copilului 4 36 Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 32 23 Sărăcie 32 23 Toţi copiii din sistem, Decăderea din drepturile părinteşti 1 la nov.-dec.2014 1 Dispariţia părinţilor 12 7 Copiii cu dizabilităţi Decesul părinţilor 6 4 0 5 10 15 20 25 30 35 40 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii din sistemul de protecţie, dintre care 5.620 copii cu dizabilităţi). Notă: Suma barelor, per categorie, este de 115%, respectiv 117%, deoarece în anumite dosare de caz apar 2-4 cauze ale separării. Principalele cauze ale separării înregistrate în dosarele copiilor cu dizabilităţi sunt abuzul, neglijarea, exploatarea şi sărăcia, pe lângă dizabilitatea copilului. De notat, sărăcia este menţionată ca principală cauză a separării, chiar şi pentru un sfert din copiii cu dizabilităţi care au fost neglijaţi sau abuzaţi înainte de a ajunge în sistem. Astfel, în multe cazuri, profesioniştii DGASPC selectează „sărăcia” în locul a două alte cauze corespunzătoare şi relevante, „dizabilitatea copilului” şi „abuz, neglijare şi/sau exploatare”. 3.2.4.3 Copiii cu întârzieri de dezvoltare la intrarea în sistem Mai puţin de jumătate din copii au fost supuşi unei evaluări psihologice iniţiale la intrarea în sistem. De fapt, doar 37% din copiii din sistemul de protecţie au fost supuşi unei evaluări psihologice, ale căror rezultate au fost înregistrate în dosarul de caz. Cu toate acestea, datele disponibile arată că o mare parte a acestora (17%) au avut întârzieri sau tulburări pe una sau mai multe dimensiuni: emoţională, cognitivă, comportamentală, psihofiziologică, de personalitate şi relaţionare interpersonală, la intrarea în sistem. 36% din copiii cu întârzieri în dezvoltare înregistrate au şi dizabilităţi. Tabelul 26 arată că, în cazul copiilor cu întârzieri în dezvoltare, există un risc disproporţionat de ridicat ca ei să fi fost neglijaţi, abuzaţi şi/sau exploataţi înainte de a intra în sistem. Cu cât întârzierile în dezvoltare se înregistrează pe un număr mai mare de dimensiuni, cu atât sunt mai numeroase formele de violenţă suportate de copil. 132 Copiii cu întârzieri de dezvoltare au un risc destul de mic de părăsire în maternitate imediat după naştere, însă au un risc peste medie de părăsire în spital sau într-o unitate pediatrică (12% faţă de media de 7%). Astfel, 178 majoritatea dintre ei ajung în sistem când au între 3-17 ani. Printre copiii cu întârzieri în dezvoltare înregistrate se numără mai mulţi băieţi decât fete (57% faţă de 43%), români şi romi (peste medie), mai ales din zonele rurale. Peste jumătate dintre ei provin din familii nucleare, cu minim trei copii. Figura 32: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii de 0-17 ani cu întârzieri în dezvoltare, la intrarea în sistem, şi toţi copiii din sistemul de protecţie (%) Nu există informaţii 4 4 Alte cauze 16 14 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 7 5 Dizabilitatea copilului 4 14 Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 32 39 Sărăcie 32 26 Toţi copiii din sistem, Decăderea din drepturile părinteşti 1 la nov.-dec.2014 2 Dispariţia părinţilor 12 8 Copiii cu întârzieri de Decesul părinţilor 6 dezvoltare 4 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii în sistemul de protecţie, dintre care 8.881 cazuri de copii cu întârzieri în dezvoltare). Notă: Suma barelor corespunzătoare tuturor categoriilor este de 115%, deoarece în unele dosare de caz sunt menţionate 2-4 cauze ale separării. După cum s-a arătat în secţiunile anterioare, întârzierile în dezvoltare ale copilului sunt semnificativ asociate cu consumul de droguri al părinţilor, cu dizabilităţile şi/sau problemele de sănătate mintală ale acestora, dar şi cu comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor. Copiii cu întârzieri în dezvoltare, la intrarea în sistem, au o probabilitate sub medie să fie orfani de unul sau ambii părinţi, să provină din familii dezorganizate, să aibă mame adolescente, părinţi plecaţi în străinătate sau mame/ părinţi instituţionalizaţi (în închisoare sau în unităţi sociale sau medicale). În concordanţă cu rezultatele analizei de mai sus, principala cauză a separării declarată de specialiştii DGASPC în dosarele de caz ale copiilor cu întârzieri în dezvoltare face parte din categoria abuz, neglijare, exploatare (Figura 32). De notat, sărăcia este declarată cauză a separării chiar şi pentru un sfert din copiii cu întârzieri în dezvoltare (şi posibil cu dizabilităţi), care au fost neglijaţi şi abuzaţi înainte de a ajunge în sistem. Astfel, în multe cazuri, profesioniştii DGASPC selectează „sărăcia” în locul a două alte cauze corespunzătoare şi relevante, „dizabilitatea copilului” şi „abuz, neglijare şi/sau exploatare”. 178 În prezent, aproximativ 80% dintre aceștia au între 11-26 de ani (și peste). 133 3.2.4.4 Copiii cu vârste între 6 şi 17 ani cu CES la intrarea în sistemul de protecţie Numărul copiilor cu CES reprezintă 9% din totalul copiilor care aveau 6-17 ani la intrarea în sistem. Două treimi dintre aceştia au întârzieri în dezvoltare înregistrate. De asemenea, 68% dintre ei au o dizabilitate. Astfel, aproximativ 4% din copiii cu vârste între 6-17 ani la intrarea în sistemul de protecţie cumulau dizabilităţile cu întârzieri în dezvoltare şi cerinţe educaţionale speciale, iar alţi 6% se confruntau cu două din aceste vulnerabilităţi. Conform Tabelului 26, copiii cu cerinţe educaţionale speciale au avut un risc extrem de mare de a fi fost exploataţi (de 3,5 ori mai mare decât media) înainte de a intra în sistem, dar nu şi de a fi fost neglijaţi sau abuzaţi. Aproape toţi au ajuns în sistem când aveau între 6 şi 13 ani, direct din familie sau de la rude. Provin din tipurile dominante de familii (mai ales din familii nucleare sau monoparentale, doar cu mamă), de obicei, cu unul sau doi copii. Figura 33: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii cu CES la intrarea în sistemul de protecţie şi toţi copiii de 6-17 ani din sistemul de protecţie specială (%) Nu există informaţii 4 7 Alte cauze 10 20 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 4 5 Dizabilitatea copilului 4 25 43 Toţi copiii de 6-17 ani Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 28 din sistem, la nov.- Sărăcie 25 dec.2014 21 Decăderea din drepturile părinteşti 1 1 Copiii de 6-17 ani cu Dispariţia părinţilor 17 cerinţe educaţionale 9 speciale (CES) Decesul părinţilor 11 8 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=15.742 copii în sistemul de protecţie cu vârste între 6 şi 17 ani, dintre care 1.456 cazuri de copii cu CES la intrarea în sistem). Notă: Suma barelor, pe categorii, este de 124%, respectiv 119%, deoarece în unele dosare de caz sunt menţionate 2-4 cauze ale separării. Doar 5% dintre copiii de 6-17 ani cu CES, la intrarea în sistem, erau orfani.179 De asemenea, copiii de 6-17 ani cu CES, la intrarea în sistem, au un risc relativ scăzut de a proveni din familii dezorganizate, de a avea mame adolescente, părinţi decăzuţi din drepturile părinteşti sau care au plecat în străinătate sau mame/ părinţi instituţionalizaţi (în închisoare sau în unităţi sociale sau medicale). Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în secţiunile anterioare, nevoile educaţionale speciale ale copilului sunt corelate semnificativ cu dizabilitatea şi/sau problemele mintale ale părinţilor, precum şi prezenţa unui comportament infracţional şi/sau promiscuu al mamei. Specialiştii DGASPC tind să declare „dizabilitatea copilului” ca principală cauză a separării în de şase ori mai multe cazuri decât media, pentru copiii cu CES (25% faţă de 4%, vezi Figura 33). Pentru 20% din cazurile cu CES, sunt menţionate şi „alte cauze”. În jumătate din aceste cazuri, specialiştii DGASPC explică că „alte cauze” se referă la „nevoia de a merge la o şcoală specială”, deoarece nu există educaţie incluzivă sau alternative în 179 Faţă de media de 3% pentru copiii cu vârsta între 6-17 ani la intrarea în sistemul de protecţie. 134 cadrul şcolilor de masă din comunitate. Lipsa unor servicii educaţionale pentru copiii cu CES şi/sau dizabilităţi reprezintă o cauză structurală, care stă la baza separării copiilor de familii, şi este discutată în următorul subcapitol, 3.2.5.4, care include şi recomandări. De notat, sărăcia este declarată cauza separării chiar şi pentru unu din cinci copii cu CES (şi posibil cu dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare), care înainte de a ajunge în sistem au fost neglijaţi sau abuzaţi. Astfel, în multe cazuri, profesioniştii DGASPC selectează „sărăcia” în locul a două alte cauze corespunzătoare şi relevante, „dizabilitatea copilului” şi „abuz, neglijare şi/sau exploatare”. 3.2.4.5 Copiii cu vârste între 7 şi 17 ani cu tulburări comportamentale la intrarea în sistemul de protecţie În acest raport, copiii cu tulburări de comportament sunt acei copii care, înainte de a ajunge în sistem, au avut experienţe de violenţă cu alţi copii/ tineri şi/sau au făcut parte dintr-o „gaşcă” sau grup de prieteni la risc şi/sau au fugit de acasă şi/sau au avut probleme cu poliţia. „Eu mă luam de fete şi spărgeam geamuri, mă băteam mult şi nu ascultam de părinţi, chiuleam de la şcoală şi părinţii nu se înţelegeau bine cu mine, eu... fumam... acum m-am lăsat. Da. Mă luam de bătrâne, le băteam.” (Focus grup copii, Timişoara) „Eu am multe cazuri de copii cu tulburări comportamentale, deci care nu se încadrează chiar în grade de handicap. Mai pe scurt, copiii sunt răi, fură, nu mai pot să îi ţină sub control de la o vârstă şi atunci nu-şi pot asuma responsabilitatea creşterii lor nici părinţii şi nici familia lărgită, dacă părinţii sunt plecaţi în străinătate sau aşa. Şi atunci ni-i lasă nouă.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) Unul din zece copii din sistemul de protecţie, care la intrarea în sistem aveau 7-17 ani, are astfel de tulburări comportamentale. Probabilitatea copiilor cu dizabilităţi să facă parte din categoria celor cu tulburări comportamentale este sub medie. În schimb, pentru copiii cu CES, şi mai ales pentru cei cu întârzieri în dezvoltare, şansele sunt de două ori mai mari decât media ca ei să fi adoptat un comportament de risc, înainte de a intra în sistem.180 Tabelul 26 arată că pentru copiii cu tulburări comportamentale, există un risc mult mai mare ca să fi fost neglijaţi, abuzaţi (de trei ori mai mare) şi/sau exploataţi (de peste zece ori mai mare decât media), înainte de intrarea în sistem. Între copiii cu tulburări comportamentale se regăsesc mai mulţi băieţi decât fete (60% faţă de 40%). Aceştia provin din tipurile dominante de familii (mai ales nucleare sau monoparentale, formate doar din mamă), cel mai adesea cu cel puţin trei copii. Aproximativ 85% dintre ei au ajuns în sistemul de protecţie direct din familie sau de la rude.181 În orice caz, majoritatea aveau relaţii proaste cu familia.182 Prin urmare, dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie, la aceştia se întâlneşte cea mai mare probabilitate de a fi urmat una din rutele de stradă înainte de a ajunge în sistem (10% faţă de media de 3%), mai ales pentru că au fost părăsiţi în stradă sau în spaţii publice ori au fugit de acasă. În acelaşi timp, există o probabilitate destul de ridicată ca, înainte de a ajunge în sistem, ei/ ele să fi fost îngrijiţi de o persoană cu care nu erau înrudiţi.183 „Copiii care sunt de cele mai multe ori abandonaţi în sistem sunt copiii care sunt în situaţii medicale deosebit de grave, adică sunt cei imobilizaţi, cei cu contorsiuni, [...] Dar să ştiti, cu cei cu tulburări de comportament este şi mai greu, pentru că cei care sunt la pat sunt mai uşor acceptaţi decât cei cu tulburări de comportament care răstoarnă casa cu susul în jos, care au un comportament absolut imprevizibil, aşa că mulţi părinţi refuză să îi recunoască ca fiind copiii lor.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) 180 Din totalul copiilor care la intrarea în sistem au fost înregistraţi cu tulburări comportamentale, 10% aveau dizabilităţi, 16% cerinţe educaţionale speciale și 46% întârzieri în dezvoltare. 181 Ca termen de comparaţie, media este de 61% (a se vedea Infografic 2). 182 În proporţie de 64%, faţă de 34%, cât este media. 183 În proporţie de 5% prin comparaţie cu media de 2%. 135 „Alte probleme ale separării copiilor apar, ştiţi, la vârsta de 12-13 ani când pleacă de acasă. Pleacă de acasă, deci fug cu bagaje, vagabondaj şi atunci familia nu mai face faţă şi normal că se adresează autorităţilor.” (Interviu profesionist, Bacău) „De exemplu, un copil are tulburări de comportament şi părintele vine la Direcţie şi spune „Domnule, nu pot să-l ţin în familie”. Deci asta mi se pare cea mai nedreaptă situaţie – în care un părinte să vină să spună că vrea să-şi dea copilul în instituţie pentru că are probleme de comportament. Şi dacă stai şi analizezi familia, problemele astea de comportament tot datorită familiei au apărut. În special la pubertate apar problemele. Şi este mai mult o comoditate a părinţilor, că zic „Domnule, eu nu ştiu ce să-i fac. Descurcaţi-vă voi cu el!”. „Stai puţin! O să ştii ce să faci. Îţi spunem noi cum să faci!” – asta înseamnă să-l responsabilizezi.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) Ponderea copiilor cu tulburări comportamentale care sunt orfani, provin din familii dezorganizate, au mame adolescente, părinţi care au plecat în străinătate sau sunt instituţionalizaţi (în închisoare sau în unităţi sociale sau medicale) este sub medie. Pentru 2,2% dintre aceştia, părinţii erau decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti la momentul intrării copilului în sistem, un procent ridicat comparativ cu media de 1,4% pentru toţi 184 copiii din sistemul de protecţie. De asemenea, comportamentul deviant al copilului este corelat cu următorii factori de risc: consumul de alcool şi/sau droguri al părintelui, prezenţa unui adult în casă, altul decât părintele, cu probleme de sănătate mintală, precum şi comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părintelui. Figura 34: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii cu tulburări de comportament la intrarea în sistemul de protecţie şi toţi copiii de 7-17 ani din sistemul de protecţie specială (%) Nu există informaţii 14 Alte cauze 10 12 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 4 4 Dizabilitatea copilului 5 2 44 Toţi copiii de 7-17 ani Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 70 din sistem, la nov.- Sărăcie 23 dec.2014 9 Decăderea din drepturile părinteşti 1 2 Copiii de 7-17 ani cu Dispariţia părinţilor 17 tulburări de 10 comportament Decesul părinţilor 13 6 0 10 20 30 40 50 60 70 80 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 13.069 copii în sistemul de protecţie cu vârste între 7-17 ani, dintre care 1.324 cazuri de copii cu tulburări de comportament). Notă: Suma barelor per categorie este de 120%, respectiv 118%, pentru că unele dosare includ 2-4 cauze ale separării. Abuzul, neglijarea sau exploatarea reprezintă, de departe, cauza de separare cea mai des declarată de specialiştii DGASPC în dosarele de caz (Figura 34). Doar în 9% dintre cazuri sărăcia este considerată o cauză a separării. În categoria „alte cauze”, cel mai adesea se menţionează comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor. 184 Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi și orfanii nu au fost incluși. 136 Tolba cu poveşti „- Harry [copilul] de la început a avut probleme, mi-au dat şase ore să mai trăiască şi a făcut 3 ani anul ăsta. Ce pot să zic? Soţul nu a făcut faţă, a zis că 4a nu acceptă aşa ceva. Am divorţat că şi-a găsit pe altcineva şi a zic că acel altcineva poate să-i ofere copii sănătoşi, nu ca mine. Şi atunci am luat copilul şi am venit în Craiova la tata. Şi stau cu tata. Am stat cât am putut cu copilul acasă, apropiindu-se de vârsta de 3 ani, m-am angajat. Am căutat loc de muncă în învăţământ, n-am găsit, pe matematică nu se găseşte nimic în tot Doljul şi atunci m-am angajat ca tester de programe…. Care ar fi principalele probleme cu care vă confruntaţi în momentul de faţă? - Timpul, nu am timp pentru copil, pentru serviciu, pentru mine, pentru casă… De asta, deci… cele, programul fix de la serviciu e de la 9 la 6. Asta înseamnă că eu plec pe la 8 şi 10, 8 şi un sfert de acasă şi ajung în cel mai fericit caz la 7 fără un sfert sau 7 seara. Când ajung nu ştiu pe ce să pun mâna mai întâi. Să îi fac de mâncare copilului, să-l îngrijesc. [...] Tata nu… nu se ocupă de copil, nu pune mâna, nu se uită la el, deci nu suportă ideea. Şi a zis că mă ajută, cu orice altceva îi cer eu, dar nu cu… Copilul are canulă în gât, pentru că nu respiră ca lumea, şi are canulă în gât şi trebuie aspirat. Şi e doar o singură femeie care mă ajută cu el. Îl duc dimineaţa la ea, şi îl iau seara. La început venea ea dimineaţa şi pleca seara când veneam eu de la serviciu. Acum îl duc la ea, ca să poată şi ea să aibă grijă de casa ei… Ce probleme de sănătate are micuţul? - Deci de când s-a născut, creierul nu i s-a oxigenat şi are encefalopatie hipoxic ischemică. Nu înghite, nu urmăreşte cu privirea, nu-şi ţine capul… Ăsta e… Are nevoie de îngrijire permanentă, v-am zis că trebuie aspirat. Eu de asta tot caut un loc unde să fie în siguranţă, unde să pot să-l las liniştită că este supravegheat sau aşa şi să-l iau la sfârşit de săptămână sau când am eu mai mult timp, sau când… Adică să nu fiu eu… De la serviciu, să nu ştiu cum să fug mai repede să-mi las lucrurile neterminate acolo. Şi practic aţi venit la DGASPC în ideea de a găsi un astfel de serviciu? - Da. Pentru că eu venisem cu ideea, domnule, vreau doar să-l internez într-un centru pentru copiii cu handicap, unde să aibă parte de îngrijire şi să-l ştiu în siguranţă. Să pot să-l iau, deci când vreau eu să-l iau, pentru că nu… adică nu mă apuc să semnez vreo chestie că vi-l dau şi nu-l mai iau, sau ceva de genul ăsta. Adică nu ştiu, eu am tot căutat, m-am interesat, şi în Bucureşti. Domnule, un loc, un spaţiu… suntem foarte multe mămici în situaţia mea. Deci, eventual, am putea să facem cu schimbul. Am zis. Păi să ne grupăm. Să ducem copii undeva, facem cu schimbul. Două rămân într-o zi, două rămân în altă zi şi atunci ne rulăm şi în felul ăsta… nu ştiu ar fi o chestie. [...] Că de-asta vorbeam şi la Bucureşti am fost, când eram internată la terapie intensivă, vorbeam cu alte mămici din salon. În toată România asta, în România nu găseşti… În străinătate, sunt. Domnule, un loc unde poţi să mori liniştit, domnule, fără să te dea nimeni afară, pentru că pe noi, efectiv ne dădeau afară de la terapie intensivă că ocupam paturile degeaba. Ziceau, vin alţii care au şanse, ăştia nu mai au nici o şansă. Ţineţi patul ocupat. Cam asta era ideea. Domnule, un loc, unde să nu te simţi dat afară. Ştii că acolo sunt oamenii fără nici o şansă… Dar sunt îngrijiţi şi sunt lăsaţi să moară în linişte. Ceva de genul ăsta." (Interviu părinte cu copil la risc de separare, Craiova) 137 Tolba cu poveşti Care ar fi aspectele pozitive ale serviciilor de protecţie a copilului? 4b „- Principalul aspect pozitiv este că într-adevăr noi punem la adăpost nişte copii care nu ar putea fi îngrijiţi acasă la ei, pe de o parte. Sau dacă ar putea fi îngrijiţi acasă la ei, ar pune în pericol familia ca şi instituţie, ca şi unitate. La ce vă referiţi? - Un astfel de copil, care este aici [într-un serviciu de protecţie] are nevoie de supraveghere 24 din 24. Ca să poată unul din membrii familiei, mă refer aici mamă sau tată, să aibă grijă, trebuie ca unul să nu meargă la serviciu. Mai mult decât atât, statul îi oferă acea alocatie de asistent personal al copilului cu dizabilităţi, dar nu este atât de acoperitoare ca a unui serviciu. Doi, familia respectivă mai are şi alţi copii, un astfel de copil are nevoie de atenţie totală şi atunci automat familia are tendinţa să neglijeze ceilalţi copii. Deci, da, spun cu mâna pe inimă că familia trebuie implicată chiar şi pentru acest copil de aici, dar nu atât de mult cât să-i afecteze pe ceilalţi copii şi chiar familia în sine, respectiv relaţia soţ-soţie. Deci acesta este un aspect pozitiv, faptul că pot să aducă copilul cu nevoi speciale aici şi primeşte îngrijire? - Exact. Îngrijire, pentru că eu v-am zis, în activitatea mea am avut oportunitatea să merg şi prin zone mai defavorizate şi să întâlnesc copiii care sunt ca aici, şi de dragul acelor bănuţi ca asistenţă socială am văzut un copil lăsat într-un pat cu paie, nespălat, neîngrijit, hrănit ocazional, ca pe un animal de curte, dar care aducea venit. Deci, nu pot să fiu de acord cu aşa ceva, familia nu putea să-i ofere îngrijire. Sau, am văzut familii care au ajuns să se despartă tot din cauza unui astfel de copil, care plânge noaptea spre ţipăt, care are nevoi cărora tu nu ştii să le faci faţă. Vorbim de la igienă până la partea medicală. Am avut copii pe care i-am hrănit o perioadă prin tub. Acasă e destul de greu.” (Interviu profesionist, Bârlad) 138 3.2.5 Factori de risc structurali După cum s-a arătat în capitolele anterioare, evenimentele (nefericite) de viaţă cu probabilitate mică la nivelul populaţiei generale de copii abundă însă în viaţa copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială.185 În acest capitol ne îndreptăm atenţia de la factorii de risc individuali la factorii structurali, adică la contextul macro. Deşi cazurile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă reprezintă în sine un proces cu niveluri crescute de incertitudine, dificil de identificat, prevenit şi abordat în mod adecvat, totuşi politicile şi sistemele de educaţie, sănătate şi asistenţă socială pot acţiona cu diferite tipuri de măsuri de prevenire sau de ajutor în faze timpurii, pentru că orice întârziere poate avea un impact negativ major asupra dezvoltării copilului. Spre exemplu, în cazul neglijenţei alimentare la copiii sub 1 an, medicul de familie care avea în 186 monitorizare „fetiţa de 8 luni de 3 kg" ar fi putut informa/ ajuta familia sau sesiza DGASPC. În acelaşi timp, sistemele de educaţie/ sănătate pot funcţiona ca un sistem de referire pentru cazurile de abuz, neglijare sau violenţă domestică. Nu în ultimul rând, cazurile de abuz sexual necesită o dezvoltare a capacităţii de identificare din partea profesioniştilor de la toate nivelurile şi din toate instituţiile, pentru că anii de întârziere în sesizarea cazurilor înseamnă efecte negative greu de recuperat. Discursul dominant al profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului tinde să îi blameze pe părinţi şi să îi facă responsabili pentru faptul că nu protejează copiii de anumite vulnerabilităţi, adică se concentrează pe cauzele ce ţin de factorii de risc individuali. În schimb, obstacolele istorice şi structurale pe care părinţii şi copiii le au de înfruntat pentru a obţine resursele adecvate sunt mai degrabă obliterate. Accentul este, de obicei, pus pe lipsa educaţiei părinţilor şi lipsa lor de interes faţă de educaţia copiilor, lipsa abilităţilor parentale, dezinteresul faţă de copil, iar sărăcia este asociată cu faptul că părinţii nu vor să muncească sau să caute un loc de muncă. Însă studii anterioare realizate187 în România au identificat patru grupe principale de cauze ale separării copiilor de familie, care ţin de factori structurali şi sunt integrate în procesele sociale, economice, politice şi culturale de la nivel macro, şi anume: (i) valori şi norme adverse, inclusiv obiceiuri şi tradiţii care au influenţat comportamente, ducând la situaţia actuală; (ii) inerţia socială, mai ales când se referă la contextul dinainte de 1989, obiective neclare şi puncte slabe în procesul de tranziţie; (iii) sărăcia, cu accent pe sărăcia la nivel rural, regional şi din comunitate, şi cum influenţează aceasta copiii; şi (iv) slaba guvernanţă, inclusiv contextul legal, administrativ şi cel al politicilor, descentralizarea, corupţia şi problemele bugetare. Astfel, alături de factorii de risc individuali, contextul social în care trăieşte familia influenţează probabilitatea ca un copil să fie abuzat sau neglijat.. Acest capitol analizează factorii structurali de risc asociaţi separării copilului de familie. În consecinţă, capitolul este împărţit în cinci secţiuni referitoare la sărăcie, vulnerabilităţi asociate locuirii, comunităţile sursă, servicii sociale la nivel de comunitate, inclusiv cele pentru grupurile vulnerabile, precum şi o secţiune concluzivă privind nevoia prioritară de servicii de prevenire. 3.2.5.1 Sărăcia, dependenţa de ajutorul social şi statutul socio- economic scăzut Sărăcia este de multe ori menţionată în discursul specialiştilor în protecţia copilului. În dosarele copiilor, sărăcia este supra-utilizată pentru a explica separarea copilului de familie, consumul de alcool al părinţilor, comportamentul promiscuu şi/sau infracţional etc. După cum s-a arătat în secţiunile anterioare, mulţi profesionişti preferă să folosească „sărăcia” în locul altor cauze care se potrivesc situaţiei copilului, ca de pildă „abuzul, neglijarea şi/sau exploatarea” sau „dizabilitatea copilului”. Cu toate acestea, sărăcia şi venitul familiei reprezintă unul din aspectele cel mai slab documentate din dosarele copiilor. Mai degrabă veniturile şi 185 Munro (2010). 186 Interviu cu profesionist în domeniul protecţiei copilului, Bârlad. 187 UNICEF (2006b). 139 cheltuielile gospodăriilor din care provin copiii sunt luate ca de la sine înţeles ca fiind deosebit de mici. Figura 35 arată că în 82% dintre dosarele copiilor aflaţi în sistemul de protecţie datele despre venitul familiei nu există sau sunt parţiale. În cele mai multe cazuri, apar menţiuni aleatorii privind unele surse de venit ale unor membri ai familiei (spre exemplu, pensia bunicii, venituri ocazionale, alocaţia pentru copil). Totuşi, datele valide disponibile arată, într-adevăr, că doar 4% dintre copiii din sistemul de protecţie provin din familii care nu sunt sărace (cu un venit lunar pe membru de familie de peste 400 lei), şi încă 6% sunt la risc de sărăcie (sărăcie relativă), în timp ce restul de 90% sunt din familii sărace, sau extrem de sărace. Aceasta este o concluzie foarte relevantă din perspectiva politicilor pentru copil şi familie, însă bazată pe date „slabe”. Figura 35: Riscul de sărăcie al gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie, după ruta de intrare (% copii) Toţi copiii din sistemul de protecţie specială 82 17 63 10 4 Nu se cunoaște ruta 90 46 37 17 Fără adăpost sau fără domiciliu stabil & Rutele străzii 91 71 Rute legate de părăsirea în unităţi sanitare 94 95 31 Familii care locuiesc la rude sau la alte persoane 83 56 15 12 Familii cu domiciliu stabil 79 77 13 4 -100 -80 -60 -40 -20 0 20 40 60 80 100 Nu se știe Fără adăpost sau fără domiciliu stabil & Rutele străzii Sărăcie extremă (0-140 lei per capita, prag VMG) Sărăcie (141-240 lei per capita, prag ASF) Sărăcie relativă (241-400 lei per capita, prag naţional) Non-sărăcie (>400 lei per capita) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Note: Fără adăpost sau fără domiciliu stabil & Rutele străzii cuprind: Maternitate -->Familie fără domiciliu stabil sau fără locuinţă --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi pe stradă/ într-un spaţiu public --> SPS, şi Maternitate -- > Familie -->Copii fugiţi de acasă/ copii ai străzii --> SPS. Rutele corelate cu părăsirea în unităţi sanitare sunt: Părăsire în maternitate --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi într-o unitate pediatrică/ altă instituţie -->SPS, şi Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată-->SPS. Pentru mai multe informaţii despre rutele de intrare, consultaţi capitolul 3.1.3. Veniturile au fost inflatate la valoarea din decembrie 2014, pentru a asigura comparatibilitate. Pentru a oferi o imagine comprehensivă, datele privind veniturile sunt analizate conform rutelor de intrare ale copiilor în sistemul de protecţie (Figura 35 şi Anexa 6 Tabel 25). În primul rând se poate observa că lipsesc date mai ales despre copiii părăsiţi în unităţi sanitare sau cei care au ajuns în sistem pe rutele străzii. Chiar şi aşa, situaţia copiilor care au ajuns în sistem direct dintr-o familie nu este nici ea bine documentată (pentru 79% din copiii care au venit direct din familie lipsesc datele legate de venit). În al doilea rând, pe baza datelor disponibile, copiii care au urmat rutele străzii şi cei părăsiţi în unităţi sanitare provin din familii extrem de sărace. Copiii care au ajuns în sistem direct de la familia de origine (cu locuinţă stabilă) sunt într-o situaţie proastă, însă totuşi ceva mai bună, în timp ce aceia care au locuit cu rude sau alte persoane sunt în cea mai bună situaţie, totuşi chiar şi dintre aceştia 56% au trăit în gospodării extrem de sărace, înainte de a ajunge în sistem. 140 Datele privind sursele de venit vin cu informaţii suplimentare, deşi acestea nu sunt înregistrate188 sistematic şi sunt destul de slabe calitativ.189 Acestea (a se vedea Anexa 6 Tabel 25) reflectă tiparul dominant privind ocuparea ce caracterizează mamele, taţii şi familiile descrise în capitolul 3.1.2, şi anume acela al lipsei unui loc de muncă şi/sau un grad de ocupare foarte scăzut. Marea majoritate a acestor părinţi/ persoane care aveau grijă de copii au un nivel scăzut de educaţie, puţine abilităţi profesionale şi astfel deţin poziţii marginale sau foarte vulnerabile pe piaţa forţei de muncă. Foarte puţini dintre aceştia sunt angajaţi oficial, majoritatea muncind în zona gri sau la negru. Prin urmare, cele mai frecvente surse de venit sunt munca ocazională şi beneficiile sociale (pentru 34%, respectiv 38% din copii). Salariile şi pensiile sunt surse de venit slab reprezentate în gospodăriile din care provin copiii în sistemul de protecţie: doar unu din 9-10 copii locuia, înainte de a ajunge în sistem, într-o gospodărie care avea aceste două surse de venit (a se vedea şi Anexa 6 Tabel 25). În ceea ce priveşte venitul salarial, doar familiile reprezentate de rude şi/sau alte persoane, mai ales din mediul urban, erau într-o situaţie mai bună (31% faţă de media de 12% pentru copiii din sistemul de protecţie, respectiv media naţională de 51%, vezi Tabelul 27).190 Însă, comparat cu toate gospodăriile de la nivel naţional, chiar şi familiile reprezentate de rude şi/sau alte persoane aveau un acces limitat la venituri salariale (în mediul urban, doar 31% faţă de 64% media naţional urbană; şi doar 17%, faţă de 30% media naţional rurală). Tabel 27: Procentul gospodăriilor cu venituri din muncă formală şi informală: Comparaţie între gospodăriile din care provin copiii aflaţi în sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în sistem, şi totalul gospodăriilor din România (%) Totalul Familii Rute care Rutele străzii & copiilor Familii cu care implică familiile fără Nu se din Naţional locuinţă locuiesc la părăsirea în adăpost sau cunoaşte sistemul 2014 stabilă rude/ alte unităţi fără un ruta de persoane sanitare domiciliu stabil protecţie Salarii Urban 19 31 5 10 3 13 64 (formal) Rural 11 17 5 18 6 12 30 Total 14 24 5 12 4 12 51 Muncă Urban 33 21 24 31 39 27 - ocazională Rural 46 32 43 29 49 43 - (informal) Total 41 27 26 31 41 34 - Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Date ponderate (N=52.344) Pentru datele de la nivel naţional: INS (2015). Note: A se vedea notele de la Figura 35. Munca ocazională include şi venitul din activităţi independente informale. Spre deosebire de salariile din sectorul formal al economiei, veniturile din activităţile ocazionale (inclusiv cele independente) din sectorul informal sunt de trei ori mai răspândite, mai ales în zonele rurale (Tabelul 27). Veniturile din activităţi ocazionale au fost raportate într-un procent mai mare pentru familiile cu locuinţă stabilă. Având în vedere nivelul scăzut de educaţie/ competenţe, este posibil ca salariile şi munca ocazională să genereze venituri la un nivel similar, insuficiente pentru un trai decent. În orice caz, faţă de salariile obţinute în baza unui contract formal de muncă, veniturile din activităţi desfăşurate în sectorul informal sunt neregulate şi 188 În dosare nu se găsesc informaţii despre toate sursele de venit ale fiecărui membru al familiei, ci doar bucăţi de informaţii, cum ar fi „pensia bunicii” sau „trăiesc dintr-un salariu de 500 de lei”. Prin urmare, datele existente nu permit, de exemplu, realizarea unei analize privind persoanele care au un venit sau o comparaţie între câștigurile unui muncitor din comunităţile sursă versus media naţională pentru același tip de muncitor (care face aceeași activitate, sau din același sector etc.) 189 În ceea ce privește sursele de venit, procentul datelor lipsă variază de la 35% din dosare când este vorba de salarii, la aproximativ 40% referitor la munca ocazională, pensii și beneficii sociale, și un procent mai mare, de 61%, privind transferurile primite de la membrii familiei plecaţi în străinătate (la muncă). (A se vedea Anexa 6 Tabel 25). 190 Aceeași situaţie se observă și pentru pensii. O pondere de 24% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială provin din familii cu venituri din pensii (a se vedea Anexa 6 Tabel 25), însă fără diferenţe semnificative între mediul rural și cel urban. 141 foarte nesigure, ce nu permit o planificare corespunzătoare a bugetului familiei. Acest stil de viaţă duce la o atitudine caracterizată de traiul de pe o zi pe alta, în care principala îngrijorare este „ce pun azi pe masă, pentru că mâine e departe”. Dintre toate familiile copiilor aflaţi în sistemul de protecţie, doar cele reprezentate de rude şi/sau alte persoane şi cele cu locuinţă stabilă au reuşit să adune mai multe surse de venit (în medie, 1,4), în timp ce restul au avut doar o singură sursă de venituri băneşti (sau, uneori, niciuna, aşa cum este cazul mamelor adolescente care şi-au părăsit copiii în maternitate, sau al mamelor din instituţii, sau al mamelor singure fără adăpost sau al copiilor străzii). În plus, aceleaşi familii au avut şanse mai mari de a obţine venituri suplimentare în natură din grădină şi/sau teren agricol (şi păduri) şi/sau alte proprietăţi, atât în mediul urban cât şi în cel rural (a se vedea Anexa 6 Tabel 26). Inegalităţile dintre gospodăriile sărace şi cele care nu sunt sărace sunt foarte vizibile la populaţia studiată. Figura 36 arată clar că, indiferent de ruta de intrare, gospodăriile extrem de sărace au acces la mai puţine surse de venit, mai ales de tipul salariilor şi pensiilor. Prin comparaţie cu gospodăriile care nu sunt la fel de sărace sau care nu sunt sărace. Gospodăriile extrem de sărace muncesc ocazional la fel de mult, sau mai mult, fără a avea însă vreo şansă de a ieşi din sărăcie. Anexa 6 Tabel 28 arată şi faptul că aceştia au mai puţine şanse de a obţine venituri în natură, mai ales din cauza faptului că au mai puţine bunuri şi/sau proprietăţi. Figura 36: Sursele de venit ale gospodăriilor din care provin copiii aflaţi în sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în sistem, după venitul total lunar per membru de familie (%) Toţi copiii din sistemul de protecţie specială 12 34 11 8 38 Non-sărăcie (>400 lei per capita) 54 11 52 21 39 Sărăcie relativă (241-400 lei per capita, prag naţional) 54 30 31 22 48 Sărăcie (141-240 lei per capita, prag ASF) 44 37 30 21 53 Sărăcie extremă (0-140 lei per capita, prag VMG) 15 32 15 13 69 Fără adăpost sau fără domiciliu stabil & Rutele străzii 11 32 24 25 Nu se știe 10 35 10 7 33 0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Salarii Muncă ocazională Pensii (de asigurări sociale) Alte pensii (invaliditate, boală, socială etc.) Bani primiţi de la rude din străinătate Orice beneficiu social altul decât alocaţia universală pentru copii Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Notă: Veniturile au fost inflatate în preţuri din decembrie 2014, pentru a asigura comparabilitatea. Veniturile din beneficii de asistenţă socială trebuie discutate separat, mai ales având în vedere că majoritatea specialiştilor în protecţia copilului (de la DGASPC sau de la SPAS-urile locale) menţionează dependenţa de ajutorul de la stat a familiilor cu copii în sistemul de protecţie ca fiind motivul principal pentru toate relele, ducând la principala formă de exploatare a copiilor (din perspectiva specialiştilor DGASPC), şi anume folosirea acestora pentru a avea acces la diferite beneficii, care în final duce la separarea copilului de familie (a se vedea 191 capitolul 3.2.2.3). Totuşi, aşa cum am arătat deja în Tabelul 17, din totalul copiilor din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în sistem, peste 60% trăiau în gospodării care nu primeau beneficii sociale (altele decât alocaţia universală pentru copii). Beneficiile cele mai răspândite sunt VMG şi alocaţia de susţinere a familiei, 191 Fără a include copiii părăsiţi în maternitate. 142 care vizează familiile sărace, dar nici un beneficiu social nu a fost disponibil pentru o pondere mai mare de 20% dintre copiii din sistemul de protecţie, înainte de a intra în sistem. În acest context al dificultăţilor financiare cu care se confruntă familiile şi al nivelului scăzut al beneficiilor sociale, recentele reglementări192 privind majorarea alocaţiei pentru plasament familial şi a indemnizaţiei la ieşirea din sistem sunt văzute de profesioniştii din domeniu ca un risc major pentru reintegrarea corespunzătoare în familie, şi nu ca o măsură de prevenire. Având în vedere presupusa tendinţă a unor părinţi de a-şi folosi copiii ca sursă de venit, profesioniştii trag un semnal de alarmă, avertizând că unii părinţi îşi vor lua acasă copiii doar pentru a-i aduce înapoi, după ceva timp, sau că îi vor lăsa cu rudele, doar pentru a putea obţine alocaţia de plasament mai generoasă sau indemnizaţia la ieşirea copilului din sistem. Astfel, răul făcut copilului va fi şi mai mare, iar acesta va fi şi mai mult expus riscurilor. De cealaltă parte, aceasta va pune şi mai multă presiune pe sistemul de protecţie a copilului, care este deja suprasolicitat, cu noi intrări şi ieşiri temporare false. „- Deci, atunci, părintele lasă copilul în grija unuia dintre bunici şi el îşi găseşte un loc fie în ţară, fie peste hotare. Şi copilul se află în grija bunicilor, care vin la Direcţie [DGASPC] şi solicită plasamentul familial întrucât alocaţia de plasament s-a mărit de la 1 decembrie .... şi ăsta este un motiv foarte întemeiat, pentru că noi, la ora actuală, ne confruntăm cu o avalanşă de cereri în sensul acesta. Deci, noile reglementări ajută sau nu procesul de prevenţie? - Eu nu l-aş numi un proces de prevenţie, ăsta mie nu mi se pare prevenţie. Păi, din moment ce se stimulează cererea unei măsuri de protecţie şi nu se susţine şi nici stimulează păstrarea copilului în familie, ce să mai vorbim. Nu se previne, se stimulează..." (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Banii ăştia ar fi buni [alocaţia de reintegrare], dar mulţi părinţi folosesc banii copilului la externare şi acuma vor să-i bage din nou în sistem... şi chiar am acum un caz. Uite, al lui X, iar vrea să vină. A plecat de la mine din centru, părinţii au luat banii, s-au folosit de banii copilului la externare şi acum vor să-l bage din nou. Deci, ştiţi cum ajunge situaţia acum, din punctul meu de vedere, părinţii se folosesc de ajutorul financiar al copilului, iar în momentul în care s-a terminat ajutorul financiar, gata, pun copilul înapoi în sistem." (Interviu profesionist, Arad) Datele privind comunităţile sursă din mediul rural nu susţin percepţiile specialiştilor DGASPC cu privire la efectele noilor reglementări din decembrie 2014 (OUG nr. 65/2014). Astfel, din totalul de 60 comune cu comunităţi sursă, în 57% dintre acestea nu s-a înregistrat o creştere a numărului de cereri pentru plasamente familiale pentru copii, în perioada ianuarie-februarie 2015. În celelalte comune, numărul de cereri pentru plasamente a crescut, dar în 20% tendinţa crescătoare a fost similară perioadelor de iarnă din anii anteriori şi doar în 26% este raportată o creştere mai mare decât în aceeaşi perioadă din anii anteriori. Cu alte cuvinte, doar în circa una din patru comune studiate se raportează o creştere a cererilor de plasamente pentru copii de aproape două ori (de la o medie de 2,1 cereri la 3,8 cereri per comună) în perioada imediat următoare apariţiei noilor reglementări. Aceste rezultate trebuie însă interpretate cu prudenţă dat fiind numărul relativ mic de comune incluse în eşantion, chiar dacă acestea includ comunităţi sursă, precum şi distanţa mică de timp între intrarea în vigoare a noilor reglementări şi momentul raportării, care a făcut ca informarea populaţiei eligibile să fi fost mai degrabă limitată. Pe măsură ce vestea s-a răspândit, este probabil ca efectul de creştere a numărului de cereri de plasament să fi devenit mai vizibil. Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=60 comune cu comunităţi sursă). 192 Începând cu decembrie 2014, alocaţiile pentru copiii în plasament sau cei pentru care s-a instituit tutela au fost majorate de la 97 lei la 600 lei. Pentru copiii cu dizabilităţi, alocaţia lunară a fost majorată de la 145,5 lei, la 900 lei. În același timp, s- a agreat plata unei indemnizaţii, egală cu valoarea salariului de bază minim brut, garantat în plată, stabilit potrivit legii (900 lei), o singură dată, la ieșirea copilului din sistemul de protecţie (fie prin adopţie, fie prin reintegrare familială) (OUG nr. 65/2014). 143 „- Poate că ar trebui să aducem în atenţie faptul că a sta cu mâna întinsă şi a aştepta în permanenţă se datorează şi sistemului, a unor legi care nu susţin în mod concret... - Da, da, munca şi responsabilitatea... - Corect, corect. - Ci prea mult ajutor pentru nimic în schimb. - Exact, dar trebuie să recunoaştem că nici pe părinte nu-l susţinem, pentru că... - Din punctul meu de vedere, unde ar trebui să se schimbe radical în România şi ar trebui tăiat, chestia cu ajutorul social pentru toată lumea. Aşa de tare aş vrea să ridicaţi mâna să mă susţineţi... - De acord, de acord. - Da. În primul rând, oferi cuiva ajutor social, da, dar în acelaşi timp el să se ofere să înveţe să presteze ceva pentru banii respectivi." (Focus grup profesionişti, Iaşi) Tendinţa dominantă în rândul profesioniştilor este aceea de a sublinia faptul că beneficiile de asistenţă socială distorsionează valoarea muncii şi nu îi încurajează pe oameni să îşi caute un loc de muncă pe piaţa formală a muncii. Poate că rolul pe care îl au actualele beneficii de asistenţă socială în încurajarea muncii este unul slab, însă trebuie reamintit că tipul dominant de familii din care provin copiii care ajung în sistemul de protecţie este cel ale mamelor singure, vulnerabile (a se vedea Infografic 1), dintre care trei sferturi au absolvit cel mult gimnaziul (aproape un sfert fiind analfabete, a se vedea secţiunea 3.1.2.1). Multe dintre aceste mame singure au, la rândul lor, un istoric de sărăcie, lipsă de educaţie, abuz, deci trebuie să facă eforturi considerabile pentru a echilibra munca în condiţii nesigure şi dificile din sectorul informal cu îngrijirea familiei, copiilor şi, de multe ori, cu o serie de parteneri. Pentru majoritatea dintre acestea, şansele de a-şi completa educaţia (de exemplu, în cadrul programului naţional A doua şansă) sunt foarte reduse şi, prin urmare, au acces redus la diferite alte programe, ca de exemplu măsurile active pe piaţa muncii, locuinţe sociale (în multe localităţi) sau chiar programe de prevenire create de ONG-uri. „Cazurile noastre sunt de obicei analfabete. Când te duci cu ei la Direcţia Muncii [AJOFM], nici nu intră în discuţie. Nici nu stau de vorbă funcţionarii de acolo. Nu ştie să scrie sau să citească, nici nu are rost, că nu te iau în evidenţă. A fost la un moment dat din partea unui ONG să se apuce să şcolarizeze mame din acestea de patruzeci de ani, rome, săracele, cu cinci copii acasă, dar este clar că nu puteau să meargă la cursurile respective, să le alfabetizeze. Să ştiţi că am avut persoane dornice să facă aşa ceva. Sistemul cumva există, există [programul] A doua şansă … Da, dar este nerealist pentru părinţi. Părinţii aceia nu pot să meargă să stea la şcoală ca un copilaş… că au acasă treburi. Au copii. De aia e foarte greu să-i motivezi şi să îi susţii ca atare să meargă. Familiile unde sunt doisprezece copii, ce face femeia, se duce să muncească undeva? Nu se duce. Locuinţă socială dacă nu munceşti, nu poţi primi. Ajutor de la HHC [ONG] dacă nu ai loc de muncă, categoric nu poţi primi.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Este clar că în condiţii de sărăcie extremă mulţi părinţi încearcă să acceseze orice oportunitate de venit disponibilă, fie că este legală sau ilegală, beneficiu social sau nu.193 „Deci a plecat copilul de la ea la 12 ani, după intervenţia noastră puternică. Vreo 2, 3 ani am fost şi am făcut consiliere şi cu ea şi cu copilul, mă rog. Ea a fost foarte permisivă, nu avea nici un fel de reguli şi nu... deci noi spuneam facem aşa, până la următoarea vizită, plecam, uita şi doamna să ţină regulile care le-am spus, iar copilul a ajuns în sistemul de protecţie. [...] Şi acum [după apariţia OG nr. 65/2014], a depus cererea la noi, dosar impecabil, tot, toate actele acolo şi ne spune copiii sunt nepoţii mei, aduşi dintr-un alt judeţ al ţării şi vreau să îi iau în plasament. Şi a zis trei [copii] am adus, doi îi iau eu şi unul îi dau şi lui vecina să aibă şi ea un venit. Deci, exact pentru banii aceştia a adus copiii dintr-un alt judeţ la noi în judeţ. I-au luat de la mamă şi i-a adus aici. Acum noi, pentru că am solicitat regim de urgenţă pentru ei, trebuie să îi trimitem acasă, ... dar pentru bani? A spus clar că acesta 193 A se vedea secţiunea 3.2.2.3 privind diferitele forme de exploatare a copilului. 144 este motivul. [...] Eu când am chemat-o la noi şi i-am spus, dar ştiţi că nu o să putem să... a început să se înfurie şi să vorbească foarte urât, că va merge la presă, va merge la primarul. I-am spus dumneavoastră puteţi, e dreptul dumneavoastră să vă adresaţi cui doriţi. Dar oricum ar fi, măsura de protecţie va trebui luată la domiciliul copilului, aşa spune legea, deci la judeţul de unde dumneavoastră aţi luat copilul şi plus că aţi avut acel copil şi nu considerăm că ar mai... Şi este o femeie de vreo 65 de ani deja... ” (Interviu profesionist, Arad) După cum s-a arătat în capitolele anterioare, este clar că banii nu sunt cheltuiţi întotdeauna în interesul copilului, deoarece unii părinţi consumă droguri sau alcool, mulţi fumează sau cheltuiesc banii într-un mod necorespunzător, neglijând, în acelaşi timp, nevoile copiilor. Cu toate acestea, datele disponibile arată că principala problemă o reprezintă lipsa de acces la un sprijin corespunzător şi nu caracterul condamnabil al acestor părinţi. Figura 36 şi Anexa 6 Tabel 27 oferă date în acest sens. Aşa cum am precizat, la momentul intrării în sistem, gospodăriile din care proveneau copiii aveau acces foarte redus la beneficii sociale: mai puţin de 40% dintre copii provin din gospodării care primeau vreun beneficiu social (altul decât alocaţia universală pentru copii). Mai mult, accesul era şi mai scăzut pentru familiile fără adăpost sau fără un domiciliu stabil. Tocmai din cauza lipsei unei adrese stabile, care este obligatorie pentru a primi aceste beneficii, aceste familii sunt cele mai dezavantajate, căci doar 28% primeau vreun beneficiu social. Mamele fără un domiciliu stabil stau pe unde apucă cu copiii, mutându-se adesea dintr-o localitate în alta, astfel încât, chiar dacă au acte de identitate, adresa de domiciliu este doar una temporară şi nu pot aplica pentru beneficii de asistenţă socială, în temeiul legii, chiar dacă din punctul de vedere al veniturilor acestea sunt eligibile. Dar, aşa cum atrag atenţia specialiştii în protecţia copilului, pe lângă lipsa unui domiciliu stabil există şi alte situaţii, precum cele legate de separare/ divorţ, care pot să blocheze accesul la beneficii sociale. „Primăriile oferă alocaţia de susţinere, dar şi aici din păcate, din practică am constatat că ajung să primească aceste ajutoare financiare tot familiile mai bine. Familiile despre care vorbim noi au acces greu [la beneficii sociale], pentru că, dacă familia este doar separată, îţi trebuie o sentinţă de divorţ, îţi trebuie stabilit în primul rând să fie stabilită pensia alimentară. Ori gândiţi-vă la familiile acestea cu probleme, nu pot să parcurgă toţi aceşti paşi. Dacă, un alt exemplu, dacă există o decizie prin care s-a stabilit pensia alimentară, chiar dacă mama nu primeşte efectiv pensia, acel venit se ia în calcul la stabilirea dreptului, ceea ce iarăşi este o aberaţie. Deci mă rog, legislaţia are nişte lacune.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Datele din comunităţile sursă din mediul rural permit un control al modelului structural de acces redus la beneficii sociale al familiilor cu copii în sistemul de protecţie specială, care deşi este limitat, este util. Limitele comparaţiei sunt următoarele: (i) datele din acest capitol au în vedere întreaga populaţie de copii din sistemul de protecţie specială, proveniţi din mediul urban şi rural, din comunităţi sursă sau din alte comunităţi, în timp ce termenul de comparaţie se referă strict la familiile copiilor din comunităţile sursă din mediul rural; (ii) datele din acest capitol se referă la situaţia veniturilor de la momentul intrării copilului în sistem, care se întinde pe întreaga perioadă dintre 1989 şi 2014, în timp ce datele din comunităţile sursă se referă doar la anul 2014; (iii) datele din acest capitol sunt cele înregistrate în dosarele de caz şi extrase din anchetele sociale ce oferă doar date incomplete şi nesistematice despre veniturile familiilor copiilor. Datele din comunităţile sursă sunt colectate în mod sistematic direct de la asistenţii sociali din SPAS-urile de la nivel local. Cu toate aceste limitări, comparaţia este surprinzătoare şi indică un model stabil de acces scăzut la beneficii. Diferenţele sunt date fie de ajutorul în alimente de la Uniunea Europeană, beneficiu devenit disponibil doar după anul 2007, fie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei, beneficiu cu un caracter sezonier care dacă nu este înregistrat la nivel anual poate varia sensibil. Din cauza acestor diferenţe ponderea familiilor din comunităţile sursă rurale care primesc cel puţin un beneficiu social creşte însă la 58% faţă de 38% înregistrat la nivelul întregii populaţii de copii în sistemul de protecţie specială. În ciuda acestei diferenţe, concluzia rămâne neschimbată, şi anume că există un model stabil de acces redus la beneficii sociale al familiilor copiilor din sistemul de protecţie specială. Pentru alte informaţii vezi şi capitolul 3.4.3.3. privind reintegrarea în familiile din comunităţile sursă. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=953 gospodării care sunt încă prezente în comună şi în care copiii nu au fost reintegraţi deja). 145 În rândul celorlalte gospodării, care primesc beneficii sociale, procentul de beneficiari scade treptat de la 69% pentru cei extrem de săraci, la 39% în cazul celor care nu sunt sărace. Anexa 6 Tabel 27 arată că gospodăriile care nu sunt sărace au beneficiat, mai ales, de alocaţia de plasament şi indemnizaţia pentru persoane cu dizabilităţi, în timp ce cele sărace beneficiază cu precădere de Venitul Minim Garantat (VMG) şi/sau alocaţia de susţinere a familiei (ASF), programe care, într-adevăr, au fost create pentru persoanele în sărăcie. Însă este util să analizăm datele şi în alt mod, adică din perspectiva drepturilor. Din punct de vedere legal, toate familiile în sărăcie extremă, cu un venit lunar mai mic de 140 lei per membru, sunt îndreptăţite şi eligibile să beneficieze de VMG, alocaţia de susţinere a familiei, cantine sociale, ajutor în alimente, subvenţie pentru încălzire în anotimpul rece şi alte beneficii (fără să considerăm alocaţia universală pentru copii). Cu toate acestea, la intrarea copilului în sistemul de protecţie, din toate familiile în sărăcie extremă doar 37% primeau VMG, doar 22% beneficiau de alocaţia de susţinere a familiei şi doar 2% erau beneficiare de masă la cantina socială, de ajutor pentru încălzire şi/sau în alimente. În consecinţă, în absenţa unui sprijin adecvat, înainte de intrarea copilului în sistem, aceste familii se confruntau cu o sărăcie cronică, extrem de profundă, aşa cum este descrisă în citatul de mai jos de un profesionist în protecţia copilului: „Îmi puteţi spune, vă rog, ce înseamnă sărăcia în cazul acestor familii? Să întreţii un număr de persoane numai din alocaţiile copiilor. Adică, asta înseamnă 42 de lei pe lună, care nu ajung nici pentru o săptămână pentru un copil. Ori ei au mulţi copii şi nu unul, mulţi ... Cam astea ar fi.” (Interviu profesionist, Craiova) Aşadar, sărăcia în care trăiau copiii din sistemul de protecţie şi familiile acestora, înainte de a ajunge în sistem, era (şi este) cauzată de slaba eficacitate a politicilor pentru copil şi familie, pe lângă accesul redus al părinţilor pe piaţa forţei de muncă, ca efect al educaţiei slabe, lipsei de competenţe şi, în unele cazuri, şi al unor eforturi personale insuficiente. Caseta 5: Eficacitatea scăzută a Schemelor de venit minim garantat (sau ajutor social) este un fapt în multe ţări europene Un studiu foarte recent al Comisiei Europene arată clar că rolul jucat de Schemele privind venitul minim în a reduce sărăcia şi excluziunea socială a fost unul slab şi a înregistrat un progres dezamăgitor în ultimii ani. Punctele slabe comune includ: (i) niveluri inadecvate ale prestaţiilor; (ii) slaba acoperire a tuturor celor care ar avea nevoie; (iii) niveluri scăzute de utilizare (pondere ridicată a celor eligibili care nu aplică pentru obţinerea prestaţiilor); şi (iv) un impact limitat asupra reducerii sărăciei. Principala problemă este reprezentată de faptul că nu se pune suficient de mult accent pe elaborarea unei abordări integrate şi personalizate, menită a sprijini beneficiarii şi a-i ajuta să se reintegreze în societate şi, în măsura posibilului, pe piaţa forţei de muncă. Sursa: Frazer şi Marlier (2016). Aşa cum era de aşteptat, familiile cu mulţi copii sunt cele mai expuse la riscul de sărăcie extremă. Figura 37 arată că procentul copiilor din familii foarte sărace creşte de la 57% pentru cele cu un copil (cel aflat în prezent în sistemul de protecţie specială), la 88% pentru cele cu 5-14 copii. La fel, procentul copiilor care înainte de a ajunge în sistem aveau fraţi sau surori acasă este de 55% în rândul celor în sărăcie extremă, 45% pentru cei 194 săraci şi 28-31% pentru cei din celelalte categorii. Corelând datele, copiii cu fraţi/ surori în sistem reprezintă, în prezent, 60% dintre copiii foarte săraci şi săraci, iar ponderea scade până la 19% pentru cei care nu sunt săraci.195 Aceste rezultate indică faptul că, de obicei, din familiile extrem de sărace sau sărace nu ajunge în sistem un singur copil, ci mai mulţi. 194 Valoarea medie este de 34% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială. 195 Valoarea medie este de 50% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială. 146 Figura 37: Nivelul de sărăcie al gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie, după numărul 100 4 1 3 8 7 7 16 21 15 11 80 13 Non-sărăcie (>400 lei per capita) 17 17 60 88 Sărăcie relativă (241-400 lei per capita, prag naţional) 40 65 79 57 56 20 Sărăcie (141-240 lei per capita, prag ASF) 0 Sărăcie extremă (0-140 lei per capita, prag VMG) 93 71 75 73 75 74 -20 -40 Fără adăpost sau fără domiciliu stabil & Rutele străzii -60 Nu se știe -80 -100 Nu se știe 1 copil 2 3 4 5-14 copii Numărul de copii în gospodărie (fraţi/surori sau nu ai copiilor din sistem) de copii în gospodărie (%) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Date ponderate (N=52.344) Notă: Veniturile au fost inflatate în preţuri din decembrie 2014, pentru a asigura comparabilitatea. Copiii din sistemul de protecţie specială care provin din familii extrem de sărace sau sărace au un risc peste medie de a avea întârzieri în dezvoltare (22% faţă de 17% cât este media), dar nu şi dizabilităţi, cerinţe educaţionale speciale sau tulburări comportamentale. De asemenea, prezintă un risc foarte redus de părăsire în maternitate sau într-o unitate sanitară (Tabelul 28). În schimb, riscul lor de a fi fost neglijaţi, abuzaţi şi/sau exploataţi înainte de a intra în sistem este foarte mare. De asemenea, există o probabilitate mult mai mare ca, în familia de origine, să se fi confruntat cu evenimente nefericite - decesul mamei; tatăl în închisoare - sau cu comportamente parentale de risc - dizolvarea familiei, mamă adolescentă, părinte cu probleme de sănătate mintală şi/sau dizabilitate, părinte care consumă excesiv alcool/ droguri, comportament promiscuu şi/sau infracţional al unui adult din familie, diferit de părinţi. Tabel 28: Incidenţa neglijării, abuzului şi/sau exploatării copiilor, după nivelul de sărăcie al gospodăriei din care provenea copilul înainte de a ajunge în sistemul de protecţie (%) Dovezi de: Total Copii părăsiţi Orice formă Copii din gospodării ... în Neglijare Abuz Exploatare -% -N de violenţă maternitate Extrem de sărace sau sărace 11 59 20 6 62 100 6.974 Totalul copiilor din sistemul de 24 41 12 3 46 100 52.343 protecţie specială Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Puţinele date despre venituri arată că 73% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială provin din gospodării extrem de sărace sau sărace, fără a-i lua în calcul pe cei din familii fără adăpost sau care nu au un domiciliu stabil. Dacă aşa stau lucrurile, atunci declararea „sărăciei” ca principală cauză a separării ar putea fi valabilă pentru marea majoritate a copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială. Cu toate acestea, în dosarele de caz „sărăcia” este menţionată la cauza separării pentru doar o treime dintre copii (32%). 147 Caseta 6: Sărăcia nu trebuie să fie niciodată singura justificare pentru a scoate un copil din îngrijirea familiei „Asigurarea faptului că sărăcia nu este niciodată singurul motiv pentru luarea unui copil din grija părinţilor, scopul ar trebui să fie rămânerea sau întoarcerea copilului în familie, de exemplu prin remedierea lipsurilor materiale ale acesteia.” Sursa: Recomandare CE „Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (2013: punctul 2.2). Cum au selectat profesioniştii DGASPC cei 32% dintre copii, din totalul de 73% copii din gospodării în sărăcie extremă sau în sărăcie, având în vedere că „sărăcia” nu trebuie să fie niciodată singura justificare pentru a scoate un copil din îngrijirea părinţilor (Caseta 6)? Prima observaţie este că există o inconsistenţă între faptele documentate în dosarele de caz şi justificarea separării. Din totalul copiilor pentru care „sărăcia” a fost declarată ca principala cauză a separării, 80% din dosare nu conţin date privind veniturile. În plus, copiii luaţi din îngrijirea părinţilor din cauza „sărăciei” reprezintă 33% din copiii care provin din familii în sărăcie extremă, însă şi 7% din copiii ce provin din gospodării neafectate de sărăcie. Un al doilea aspect, foarte important, „sărăcia” este menţionată ca justificare pentru separare, de obicei împreună cu abuzul, neglijarea, exploatarea sau, mai puţin frecvent, împreună cu categoria de cauze „altele”. Cu toate acestea, pentru 12% dintre copiii din sistemul de protecţie specială „sărăcia” este singura justificare. Aproape jumătate dintre ei sunt copii părăsiţi în maternităţi. Pentru ceilalţi 7% dintre copii, datele existente în dosarele de caz nu oferă dovezi de evenimente nefericite, experienţe de abuz sau neglijare a copilului, factori de risc asociaţi părinţilor sau prezenţa unor nevoi speciale ale copiilor. Aşadar, 7% dintre copiii din sistemul de protecţie au fost separaţi de familie doar pe motiv de „sărăcie”. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Cei mai mulţi copii din sistemul de protecţie au trăit în familii în sărăcie extremă sau în sărăcie, înainte de a intra în sistem. Iar această sărăcie era (şi este) cauzată de slaba eficacitate a politicilor pentru copil şi familie, pe lângă accesul redus al părinţilor pe piaţa forţei de muncă. Înainte de a fi separaţi de familie, copilul şi familia nu au avut acces corespunzător la beneficii sociale şi în niciun caz la servicii suport. Poate că acest lucru s-a întâmplat pentru că părinţii nu au aplicat pentru beneficii, deoarece unii erau analfabeţi, alţii nu îşi permiteau costurile administrative asociate sau aveau diferite amenzi şi impozite neplătite. Chiar şi aşa, sprijinul primit la nivel local pentru a ajuta familia să păstreze copilul acasă a fost, cu siguranţă, insuficient, irelevant şi fără legătură cu nevoile neacoperite ale copilului şi familiei, şi asta este o altă parte a poveştii despre separare, de obicei partea nespusă. Tocmai pentru că nu se oferă suport corespunzător familiei şi copilului, sistemul de protecţie a copilului fie se confruntă cu separarea prin părăsire, fie trebuie să umple zonele neacoperite corespunzător de politicile naţionale sau de serviciile de la nivelul comunităţii (inclusiv SPAS, dar nu doar acestea), oferind servicii de protecţie pentru copiii care nu au mâncare acasă, nu au haine sau nu îşi permit încălzire iarna. Deci, separarea de familie în schimbul „unor mese 196 regulate, a unei locuinţe şi a pantofilor necesari pentru a merge la şcoală". O situaţie similară apare şi în spitale, unde uneori copiii sunt internaţi temporar ca „soluţie” la sărăcie, nu pentru tratamentul vreunei probleme medicale. În lumina motivelor prezentate mai sus, politicile naţionale pentru combaterea sărăciei şi sistemul beneficiilor de asistenţă socială trebuie revizuite urgent, pentru a acoperi mai bine copiii foarte săraci şi familiile lor, şi pentru a răspunde mai eficient la provocările cu care se confruntă aceştia. În acelaşi timp, serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul comunităţii trebuie îmbunătăţite şi dezvoltate, pentru a putea identifica aceste cazuri şi pentru a oferi sprijin efectiv copiilor şi familiilor cu risc de separare. Doar în felul acesta va putea România să transforme recomandările ONU în realitate. „Sărăcia financiară şi materială, sau condiţiile asociate direct şi unic acesteia, nu trebuie niciodată să fie singura justificare pentru a lua un copil din îngrijirea părinţilor, pentru a primi un copil în sistemul de protecţie alternativ, sau pentru a împiedica integrarea acestuia, ci trebuie văzută ca semnal pentru nevoia de a oferi suport corespunzător familiei.”197 196 Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Brașov. 197 Citat din ONU (2010) Liniile directoare pentru îngrijirea alternativă a copiilor (paragraf 15). 148 Trebuie făcută o evaluare a reglementărilor recente (OUG 65/2014) privind majorarea alocaţiei de plasament şi a indemnizaţiei la ieşirea din sistemul de protecţie specială, precum şi a impactului pe care acestea le au asupra copilului şi sistemului. În plus, sunt necesare alte tipuri de măsuri şi pachete de intervenţii, integrate şi holistice, pentru copil în contextul familiei, astfel încât ajutorul material să fie complementar unuia de creştere a capacităţii părinţilor şi de întărire a familiei (şi comunităţii) cu scopul de a reduce în mod real dependenţa de prestaţii sociale. 3.2.5.2 Lipsa unui domiciliu stabil, evacuări şi vagabondaj Date fiabile privind condiţiile de locuire ale copiilor, înainte de a intra în sistem, sunt disponibile pentru 65% dintre aceştia, pentru cei care au venit din familii cu domiciliu stabil, de la rude sau de la alte persoane. Ceilalţi copii (35%) au fost părăsiţi în maternitate/ spitale, sau provin din familii fără un domiciliu stabil, fără adăpost, evacuate sau instituţionalizate. Dintre aceştia, sunt disponibile date privind ultimul domiciliu doar pentru 9%, iar datele lipsesc pentru ceilalţi 26%. Tabelul 29 arată că majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială provin din familii care au locuit în case cu una sau două camere, cu condiţii proaste de locuit, asociate unor riscuri de sănătate medii până la majore, şi supraaglomerate. Copiii care au ajuns de la rude sau alte persoane au trăit în condiţii ceva mai bune, în timp ce în cea mai grea situaţie au fost cei din familii fără un domiciliu stabil, evacuate sau fără adăpost. Comparat cu acestea, condiţiile de trai oferite de serviciile destinate copilului separat de părinţi pot părea chiar luxoase. Discrepanţa semnificativă dintre condiţiile de acasă şi cele din sistemul de protecţie specială ar putea reprezenta un risc de care trebuie să se ţină cont în planul individualizat de protecţie. Problema „condiţiilor bune de trai” şi modul diferit în care acestea sunt percepute de copii, familii şi profesionişti a apărut de multe ori în studiul calitativ. „Şi, am avut caz care eu l-am dat întotdeauna exemplu. Am avut o mamă care am dus-o în centrul maternal cu patru copii. Timp în care soţul urma să mai aranjeze casa. Şi a aranjat. A zugrăvit-o exterior, a reparat geamul, adică a mai pus două scânduri ca să nu intre frigul direct de afară. Uşa, a aranjat-o el cum a aranjat-o. A zugrăvit şi interiorul şi am zis: bun, dar aici e pământ pe jos. Doamnă, da, dar îmi trebuie ciment. Am reuşit cu primăria să le dau şi ciment, a tras şi un ciment pe jos şi noi tot nemulţumiţi am fost. Şi a zis foarte... s-a supărat doamna foarte tare şi a zis, a tras o înjurătură, ce să îi mai fac la casa asta? Să îi pun covoare pe pereţi? Pentru că ea considera că a făcut tot ce s-a putut şi că mai multe de atât nu se poate. Deci asta este. Deci pentru ea era extraordinar de bine, şi atunci am zis domnule poate că noi avem o problemă. Deci ea avea paturi, avea masă, avea deja acum cimentul pe jos unde era frumos avea sobă, avea oale, avea farfurii, avea soţul un serviciu ca să poată să cumpere o mâncare, deci pentru ea era extraordinar. Şi noi, tot nemulţumiţi. Vă raportaţi la nişte standarde? Da, şi atunci am zis la colege, aveţi grijă ce înţelegeţi prin condiţii. Pentru că să nu uitaţi că poate că ei consideră că este extraordinar şi oferă copilului tot ce trebuie, pentru că mai avea copii acasă şi mergeau la şcoală. Deci nu i-a retras de la şcoală pe motive că nu îşi permite. Dar noi mai vroiam ceva, şi atunci s-au supărat. Deci, trebuie să ne gândim la condiţii.” (Interviu profesionist, Arad) „Să mă întorc la familie? Păi, înainte să mă întorc la familia mea, aş vrea să ştiu că au condiţii să te ţină, să te lase să mergi la şcoală şi să aibă toaletă în casă, nu în curte” (Focus grup copii, Craiova) 149 Tabel 29: Condiţiile de locuit ale copiilor, înainte de a ajunge în sistemul de protecţie specială (%) Fără domiciliu Familii cu Rude sau stabil, fără Indicatori locuinţă alte Total adăpost, evacuată, stabilă persoane instituţionalizată Total N 27.655 6.506 4.850 39.010 % 100 100 100 100 LOCUINȚĂ Tip locuinţă - Casă 68 49 50 63 - Bloc 13 14 8 13 - Adăpost improvizat 7 3 17 8 Date lipsă 12 34 25 17 Siguranţa locuinţei - Deţinută de partener 26 12 22 23 - Deţinută de o rudă 35 33 33 34 - Închiriată de la stat 5 4 5 5 - Locuinţă socială 2 1 4 2 - Adăpost improvizat 7 3 17 8 - Închiriată de la persoană privată 4 7 3 4 Date lipsă 21 40 16 23 Număr camere -1 26 14 39 26 -2 37 29 38 36 - 3+ 19 16 13 17 Date lipsă 18 42 10 21 Condiţii de locuit Bucătărie în casă 34 34 24 33 Baie/duş în casă 13 15 8 13 Toalete în casă 11 13 6 11 Încălzire corespunzătoare 26 29 16 25 Un loc special pentru copil 5 8 1 5 Igienă corespunzătoare 22 31 13 22 Dotări corespunzătoare 20 29 9 20 Acoperiş cu crăpături, podea putrezită, Probleme 25 7 30 23 geamuri deteriorate, etc. Riscuri pentru - Majore 32 10 43 30 sănătate - Medii 11 6 15 11 - Minore 3 3 2 3 - Niciunul. Condiţii bune, foarte bune 7 11 2 7 Date lipsă 47 71 38 50 Aglomerarea Total persoane per locuinţă - medie 5,2 4,1 5,2 5,1 Total persoane per locuinţă - max 19 16 20 20 Total persoane per cameră - medie 3,2 2,3 3,5 3,1 Total persoane per cameră - max 16 13 20 20 Total copii per locuinţă - medie 3,0 2,3 3,0 2,9 Total copii per locuinţă - max 14 14 10 14 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: Copiii părăsiţi în maternităţi/ spitale, din familii fără domiciliu stabil, fără adăpost, evacuate sau instituţionalizate, pentru care nu există date despre condiţiile de locuire, nu au fost incluşi. Aceştia reprezintă 26% dintre copiii din sistemul de protecţie. 150 La fel ca şi în cazul sărăciei, condiţiile de locuit nu ar trebui niciodată să fie singura justificare pentru separarea unui copil de familie. Cu toate acestea, mulţi părinţi au menţionat „lipsa unui domiciliu stabil”, „lipsa spaţiului”, sau „spaţii necorespunzătoare” ca unul din motivele, sau chiar motivul principal al acceptării preluării copilului în sistemul de protecţie. În evaluarea nevoilor familiei, care se regăseşte în dosarele de caz, asistenţii sociali din cadrul SPAS au menţionat ca principală nevoie: „Condiţii proaste de locuit/ necorespunzătoare” (24% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială), „lipsa unui domiciliu stabil” (7%), „lipsa încălzirii” (1%) şi „lipsa electricităţii” (1%). Foarte rar, specialiştii DGASPC au menţionat în dosarele de caz „spaţiu necorespunzător şi/sau nesanitar” (1%) sau „evacuări” (2%), de obicei alături de „sărăcie”. Această problemă, a unor locuinţe corespunzătoare şi accesibile pentru grupurile vulnerabile, mai ales pentru mamele singure, este unul din elementele cheie pentru a preveni separarea copilului de familie. „Lipsa spaţiului locativ este şi asta o cauză. Sunt mame care cresc doi-trei copii... şi sunt daţi afară din casa concubinului şi asta este o situaţie. Sunt în imposibilitatea să-şi găsească de chirie. Lipsa relaţiei cu bunica, chiar şi dintre membrii familiei. Aşa că, ultima soluţie la lipsa unei locuinţe suntem noi.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) Cel puţin 4% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie provin din familii fără un domiciliu stabil, fără adăpost sau evacuate, iar în aceste cazuri sistemul de protecţie socială umple golul lăsat de programele şi politicile naţionale de locuire. Mulţi dintre aceşti copii vin din familii dezorganizate, cu o mamă singură care de multe ori este victima violenţei domestice şi care nu dispune de mijloacele necesare pentru a le asigura copiilor o locuinţă stabilă. Exact aceste cazuri cu familii fără un domiciliu stabil, fără adăpost sau evacuate constituie majoritatea cazurilor în care condiţiile de locuire (singure, sau asociate cu sărăcia) sunt declarate de către profesioniştii DGASPC ca fiind cauza unică a separării. „Deci, Dumneavoastră aţi solicitat plasamentul copiilor? - Da, am făcut cererea şi am ieşit din sistem [de la un centru de mame abuzate], nu mai puteam să stau. Ei [DGASPC] încercau să mă reintegreze în familie, eu nu mai puteam să trăiesc cu acel om. Mă bătea zilnic Dar, nu aveam unde să merg cu trei copii şi i-am lăsat… L-am luat doar pe cel mai mic. Pentru că am considerat că are mai multă nevoie, el fiind mai mic, de îngrijirea şi protecţia mea, decât ceilalţi. Toţi aveau nevoie de mine, dar neavând posibilitatea, m-am gândit să îl iau pe cel mic… la început.” (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Craiova) Caseta 7: Un exemplu de bună practică din comuna Conceşti din judeţul Botoşani Consiliul local din comuna Conceşti, judeţul Botoşani, a cumpărat şi renovat case abandonate sau nefinalizate din comună pentru a le oferi ca şi case sociale pentru familii nevoiaşe cu copii. În primă fază, Consiliul Local a hotărât alocarea unei sume de 250.000 de lei pentru achiziţia de case. „Familiilor care vor veni în comuna noastră le putem oferi casa de locuit cu condiţii foarte bune, cu apă cu baie, iar cele care nu au baie noi suntem dispuşi să le construim pentru ca aceste case sociale să aibă condiţii bune. Această decizie a fost luată de noi ca urmare a faptului că populaţia din comuna noastră a scăzut foarte mult. Anual se nasc între cinci şi zece copii ceea ce a făcut să existe la şcoală, clase simultane. În prima fază avem cinci case. Am discutat cu proprietarii, aceştia sunt dispuşi să le vândă. Casele au condiţii foarte bune şi dacă într-un caz fericit ar veni mai multe familii noi am putea să oferim până la 10-12 case. [...] Oamenii care vor veni în comuna noastră cu siguranţă vor avea unde să lucreze. Sunt locuri de muncă. Avem purtate discuţii şi cu o fermă. Avem undeva în jur de 50 de locuri de muncă la sere, iar pentru bărbaţi în domeniul forestier.” (Primarul comunei Conceşti, Costel Nazare) Iniţiativa locală a avut un succes imediat. În câteva zile, s-au mutat trei familii cu cinci adulti şi 20 de copii. O mamă singură cu şase copii care nu au avut niciodată o casă a lor, ci au locuit pe la rude sau cu chirie. O altă mamă singură cu şapte copii, venită din alt judeţ al ţării (Hunedoara) care nu a mai suportat abuzurile soţului, aşa că şi-a luat copiii, cel mai mare de 17 ani, iar cel mai mic de doar doi ani, şi: „Am hotărât [împreună cu copiii] să mergem în lume”. În prezent, primăria Conceşti are în jur de 35 de cereri de case sociale. Sursa: http://www.botosaninecenzurat.ro/20151216-cine-se-muta-la-concesti-primeste-casa-gratis-foto.html. Surse video: http://stirileprotv.ro/stiri/social/primarul-care-ofera-gratuit-case-si-locuri-de-munca-celor-care-se-muta- la-el-in-comuna-cati-oameni-i-au-batut-la-usa.html; http://telembt.ro/proiectul-primarului-din-comuna-concesti-care- ofera-locuinte-gratuite-familiilor-cu-multi-copii-are-succes-peste-asteptari.html 151 În plus, 8% dintre copiii din sistemul de protecţie au stat, înainte de intrare, în adăposturi improvizate, în condiţii de viaţă ce reprezentau un risc pentru sănătatea şi dezvoltarea lor (Tabel 29). În special în relaţie cu adăposturile improvizate, dar şi privind locuinţele sociale sau alte locuinţe cu chirie de la stat, supraaglomerarea este identificată ca o problemă majoră fiindcă: „sunt familii cu 3-4 copii - doi băieţi şi două fete - şi locuiesc toţi copiii într-o cameră, dorm în acelaşi pat, sau locuiesc chiar toţi membrii familiei într-o singură cameră.” (Interviu profesionist, Craiova) Caseta 8: Oferirea de acces la locuinţe sociale şi accesibile, ca parte a unui pachet integrat de servicii pentru copil şi familie, este cheie pentru a preveni separarea copilului de familie O rezoluţie a Parlamentului European din 11 iunie 2013 referitoare la locuinţele sociale din Uniunea Europeană „reaminteşte Comisiei, statelor membre şi autorităţilor lor locale şi regionale că subvenţionarea sectorului locuinţelor sociale şi accesibile permite o garantare a drepturilor fundamentale, un răspuns la nevoile sociale acute şi, fiind vorba de investiţii sociale strategice, contribuie durabil la crearea de locuri de muncă locale, nedelocalizabile, la stabilizarea economiei prin reducerea riscului de bule imobiliare şi a supra-îndatorării gospodăriilor, promovează mobilitatea forţei de muncă, combate schimbările climatice, sărăcia energetică şi atenuează problemele de sănătate care provin din supraaglomerare şi condiţii precare de trai; insistă, prin urmare, asupra faptului că locuinţele sociale nu ar trebui considerate costuri care trebuie reduse, ci investiţii rentabile pe termen lung, printr-o stare de sănătate şi o bunăstare socială mai bune, prin acces la piaţa muncii şi prin autonomizarea persoanelor, în special a persoanelor în vârstă, pentru a duce o viaţă independentă.” Doar 7% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială au beneficiat, înainte de a ajunge în sistem, de o locuinţă socială sau închiriată de la stat (cu chiria subvenţionată). Aceştia sunt mai mult în zona urbană şi doar puţini în zonele rurale. Cu toate acestea, condiţiile de trai din locuinţele cu caracter social (în case sau apartamente din blocuri) sunt la fel de proaste ca în aproape toate celelalte locuinţe descrise în Tabelul 29. Peste 50% sunt locuinţe cu o singură cameră în care trăiesc, în medie, cinci persoane, dintre care trei copii. Doar aproximativ o treime au bucătărie în interior, cam un sfert au baie/ toaletă în casă şi aproximativ o cincime sunt încălzite corespunzător. 2% din copiii care au fost evacuaţi înainte de a ajunge în sistem au trăit în astfel de locuinţe sociale sau unităţi închiriate de la stat. „Locuinţele sociale pe municipiul Ploieşti, vorbim numai la nivelul municipiului, sunt foarte puţine. Şi sunt situaţii în care ajung în locuinţele sociale... şi vă dau cuvântul meu de onoare, că m-am ocupat la început de locuinţele sociale, la începutul meseriei, şi să vedeţi acuma... să vedeţi cum arată acele locuinţe sociale. Mizerabile, incredibil ... şi mai sunt şi evacuaţi dacă nu plătesc.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Mai sunt anumite cazuri: părinţi care sunt evacuaţi, rămân fără locuinţă. Şi ei şi-ar ţine copii, dar nu au unde să-i ţină. Şi eu chiar am astfel de cazuri...” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) Toate cele menţionate mai sus trimit la aceleaşi probleme generale asociate sectorului locuinţelor sociale şi locuinţelor deţinute de stat, care sunt evidenţiate şi analizate în studiul de fundamentare pentru Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020.198 După 1990, lipsa locuinţelor sociale a fost mereu o problemă generală.199 Autorităţile publice locale deţin şi gestionează un fond de locuinţe care sunt închiriate persoanelor sărace, însă adeseori acestea nu sunt oficial încadrate ca „locuinţe sociale”, deoarece nu respectă cerinţele şi standardele legale corespunzătoare. Cel mai adesea, acest fond de locuinţe include case naţionalizate sau garsoniere în blocuri de confort III, IV, neglijate de zeci de ani, care sunt poziţionate în zone neatrăgătoare, greu accesibile, cu puţine dotări, şi care au un preţ mic pe piaţă. Chiar şi aşa, oferta totală de locuinţe cu caracter social este cu mult sub cerere.200 198 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 199 Constantinescu și Dan (2005). 200 Numărul cererilor primite de primăriile din zonele urbane a depășit 67.000, în timp ce autorităţile locale au estimat nevoia la 55.000 - 60.000 de unităţi. Date din Sondajul privind Situaţia locuinţelor sociale, realizat în toate localităţile urbane, de Banca Mondială în colaborare cu MDRAP, în octombrie 2014 (Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu, coord., 2015). 152 Criteriile de eligibilitate pentru locuinţele cu caracter social sunt mai degrabă vagi şi aplicate diferit de la o localitate la alta. Însă unul din criterii este existenţa unui domiciliu stabil pe raza unităţii administrativ teritoriale, ceea ce, de multe ori, duce la excluderea exact a familiilor cele mai vulnerabile, care nu au un domiciliu stabil sau nu au adăpost. De fapt, cercetarea a arătat că, în ceea ce priveşte accesul la locuinţe sociale, multe autorităţi locale acordă prioritate familiilor cu mai puţini copii şi care au un venit ce le permite să îşi plătească utilităţile. Prin urmare, cele mai sărace familii şi cele cu mai mulţi copii (mai ales cele rome) sunt adesea excluse de la locuinţele sociale. Rezultatul este că, deşi multe primării de oraş deţin locuinţe „ieftine”,201 doar 57% din totalul locuinţelor cu caracter social din mediul urban sunt închiriate către familii cu venituri mici, restul mergând către alte persoane. Proasta calitate a fondului de locuinţe sociale sau cu caracter social este o problemă generală pentru România Sondajul privind Situaţia locuinţelor sociale confirmă că, în 2014, majoritatea locuinţelor sociale erau alcătuite din apartamente cu una sau două camere, cu o suprafaţă între 10 şi 37 de metri pătraţi, în care locuiesc mai multe familii. Spaţiile comune sunt, de obicei, vechi, deteriorate şi/sau murdare, iar serviciile precum electricitatea, canalizarea şi alimentarea cu apă fie lipsesc, fie au fost întrerupte din cauza restanţelor la plată. Supraaglomerarea masivă pune presiune serioasă asupra blocurilor de apartamente, care nu sunt proiectate din punct de vedere tehnic pentru un număr atât de mare de locatari. Cum infrastructura este în mare parte veche şi deteriorată, subsolul acestor blocuri este, de obicei, inundat de apă şi noroi. Prin urmare, pereţii şi acoperişul se erodează şi sunt afectate de umezeală, ceea ce constituie un risc de sănătate pentru locatari. Unele dintre zonele cu locuinţe sociale sau cu caracter social riscă să devină – sau au devenit deja – „insule” de sărăcie (mai ales mahalalele), cu condiţii de locuit inadecvate şi şomaj generalizat. Autorităţile locale se comportă, de obicei, ca nişte simpli administratori financiari ai clădirilor, iar programele de locuire existente nu includ stimulente prin care să se încurajeze sau să se ceară chiriaşilor să participe activ la piaţa muncii sau la educaţie, ori să acceseze alte servicii sociale. Restanţele la chirie şi/sau utilităţi reprezintă o altă problemă generalizată Aceste locuinţe acumulează adesea restanţe mari la chirie, şi în special la plata utilităţilor publice. Această situaţie duce, de multe ori, la debranşarea întregului imobil, acolo unde nu există dispozitive de contorizare a consumului individual în fiecare locuinţă. Chiria percepută de autoritatea locală nu poate depăşi 10% din venitul locatarilor, diferenţa până la valoarea nominală a chiriei fiind subvenţionată din bugetul local. Cum aceşti locatari sunt în general săraci, nivelul chiriei nu acoperă nici măcar costurile de întreţinere, astfel încât unităţile de locuire socială reprezintă o povară considerabilă pentru finanţele locale. În cazul locuinţelor sociale sau cu caracter social, sistemul contabil al autorităţii locale atribuie restanţele la plata chiriei locuinţei şi nu chiriaşului ceea ce înseamnă că orice datorie neplătită este reportată următorului chiriaş. Sistemul de stingere a datoriilor neplătite ce nu au putut fi recuperate este dificil din punct de vedere administrativ, aşa că mulţi dintre noii chiriaşi ai locuinţelor sociale sunt consideraţi responsabili pentru plata restanţelor acumulate de noua lor locuinţă. Sursa: Teşliuc, Grigoraş şi Stănculescu (coord.) (2015: 263-265). Evacuarea chiriaşilor reprezintă ultimul pas în cazul restanţelor ce nu au fost plătite. Conform legii, închirierea se face pe cinci ani, cu posibilitatea de prelungire. Însă au fost raportate situaţii în care autorităţile locale au decis închirierea locuinţelor sociale pe perioade mai scurte (chiar şi pe trei luni), pentru a le fi mai uşor să evacueze chiriaşii care nu îşi plătesc chiria sau utilităţile, pentru a-i împiedica pe chiriaşi să acumuleze datorii la cheltuielile asociate locuinţei sociale. Sunt unele primării care îi evacuează, pentru a-i face „responsabili şi răspunzători”. Astfel, în timp ce departamentul locuire din cadrul primăriilor aplică legea, evacuând persoanele cu restanţe, serviciul public de asistenţă socială (SPAS) fie nu este informat, fie nu intervine. Nu este clar unde ajung persoanele evacuate, însă ele, împreună cu copiii lor, trec printr-un eveniment traumatizant, fără niciun fel de protecţie. În cazul lor, este clar că drepturile omului şi drepturile copilului nu sunt respectate de către instituţiile statului. Şi astfel, aşa cum am văzut mai sus, o parte din aceşti copii ajung în sistemul de protecţie specială. Tocmai în acest sens afirmam mai sus că sistemul de protecţie a copilului trebuie să umple golul lăsat 201 Locuinţe cu chirie subvenţionată care nu satisfac standardele corespunzătoare locuinţelor sociale și care sunt închiriate familiilor cu venituri mici. 153 de programele şi politicile naţionale privind locuinţele sociale, dar şi de răspunsul necorespunzător al serviciilor din comunitate (inclusiv activitatea SPAS, dar nu numai). „- Eu aş merge foarte mult pe prevenţie, garantat. Cum anume aţi merge pe prevenţie? - Deci, în comunitate avem o colaborare dezastruoasă, unele primării îmi închid telefonul în faţă ... Au fost cazuri, acum nu mai ştiu cât sunt de multe, dar au fost cazuri când o familie cu venituri modeste, din cauza unei facturi de curent neplătite a fost evacuată din locuinţă, şi cinci, şase copii înscrişi în sistem, în loc să li se achite factura. Măsuri în comunitate înseamnă că ar fi fost mai ieftin şi mult mai bine pentru copii să plăteşti factura, era doar o factură …” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca). RECOMANDĂRI La nivel naţional, nu există standarde privind condiţiile de locuire impuse pentru reintegrarea în familie a copiilor din sistemul de protecţie. Totuşi, aşa cum arată studiul calitativ, în anumite judeţe, au fost dezvoltate şi sunt utilizate astfel de standarde. Este necesară identificarea practicilor DGASPC din ţară cu privire la această temă, precum şi evaluarea impactului acestor practici asupra copilului şi familiei, alături de asigurarea aplicării unor reguli comune de către toţi managerii de caz din sistem în această privinţă. Este recomandată abordarea, în mod explicit, a discrepanţelor dintre condiţiile de locuire de acasă şi cele din sistemul de protecţie specială, ca parte a planului individualizat de protecţie, dar şi pentru a gestiona aşteptările copilului şi a-l pregăti pentru o viaţă independentă. Sistemul de protecţie specială a copilului nu poate şi nu trebuie să separe un copil de părinţi, doar pentru că aceştia nu au acces la o locuinţă. Guvernul ar trebui să evalueze nevoia de locuinţe sociale pentru toate grupurile vulnerabile (inclusiv persoanele fără adăpost, tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, persoanele care au ieşit din închisoare, victimele violenţei domestice, persoanele evacuate din case retrocedate şi cele dependente de droguri). Apoi, ar trebui să elaboreze un cadru strategic naţional clar pentru politica de locuire, care să implice coordonare şi cooperare intersectorială între autorităţile centrale şi locale. Gama instrumentelor asociate locuinţelor sociale ar trebui extinsă, iar guvernul ar trebui să ia în calcul acordarea unor alocaţii pentru locuire persoanelor foarte sărace. În acest scop, finanţarea locuinţelor sociale ar trebui majorată. E nevoie de investiţii stabile şi susţinute în creşterea numărului de locuinţe sociale cu ţintă clară pentru tinerii care ies din sistemul de protecţie, familii cu mulţi copii, familii monoparentale, alte categorii pentru care separarea e produsă de lipsa locuinţei. În plus, este necesară o definire a felului în care locuinţele sociale sunt construite, alocate şi plasate în comunitate. Este esenţial să se evite formarea unor noi „insule” de sărăcie prin construirea de aglomerări de locuinţe sociale (spre exemplu în blocuri de locuinţe sau cartiere de case, mai ales construite la marginea localităţilor). Tocmai în acest scop, politicile dominante în ţările europene încurajează dispersia locuinţelor sociale în cadrul localităţii şi nu concentrarea acestora. Însă doar construcţia de locuinţe sociale nu va diminua sărăcia extremă şi numărul persoanelor fără adăpost. Politicile trebuie treptat să pună un accent mai mare pe prevenire, iar în acest scop, serviciile de locuire socială ar trebui furnizate ca parte a unui pachet integrat de servicii sociale pentru familiile care au în îngrijire un copil cu risc de separare, tinerii care părăsesc instituţiile de protecţie a copilului, persoanele care sunt eliberate din închisori, azile şi spitale, victimele violenţei domestice, precum şi persoanele dependente de alcool şi droguri. Ar trebui elaborată o strategie mai bună care să urmărească şi să controleze aşezările informale de adăposturi improvizate, care să fie urmată de programe ce ajută beneficiarii să aibă acces la serviciile sociale, de sănătate, de educaţie, precum şi la beneficiile sociale disponibile. Evacuările ilegale şi evacuările în absenţa unei alternative pentru locuit nu trebuie să mai aibă loc, mai ales în ceea ce priveşte părinţii singuri cu unul sau mai mulţi copii. 154 3.2.5.3 Caracteristicile cartierului/ comunităţii: comunităţile sursă Atunci când se discută despre impactul negativ pe care îl are separarea de părinţi şi cum poate fi acesta limitat, una din ipoteze este că prevenirea intrării în sistem este mult mai eficientă din perspectiva costurilor decât tratarea efectelor separării. Indiferent de cât de tentant este acest principiu, în teorie, măsurile luate pentru a preveni ca un copil să ajungă în sistemul de protecţie şi eficacitatea acestora depind de distribuţia geografică a copiilor cu risc de separare. Resursele pe care sistemul de protecţie a copilului ar trebui să le mobilizeze şi acţiunile pe care ar trebui să le întreprindă ar fi complet diferite dacă acestea ar fi distribuite în mod egal în toată ţara, spre deosebire de situaţia în care familiile cu risc sunt concentrate în comunităţi compacte. Multiplele situaţii ce se pot întâlni de la un judeţ la altul, sau chiar şi în interiorul aceluiaşi judeţ, reprezintă unul din motivele pentru care este greu să se facă analize cost-beneficiu ale măsurilor de prevenire, pentru ca apoi acestea să fie extrapolate în alte teritorii. Prin urmare, modul în care riscul de separare este concentrat sau răspândit la nivelul sau în interiorul localităţilor este esenţial pentru formularea şi evaluarea ex-ante a măsurilor de prevenire. Având în vedere toate aceste aspecte, apar două întrebări principale. Prima: copiii cu risc de separare sunt concentraţi în anumite zone geografice, sau sunt răspândiţi uniform între localităţi? A doua: în cazul în care copiii sunt grupaţi în anumite zone, ce caracteristici au acele zone, care ar putea fi folosite pentru a facilita identificarea şi a adapta mai bine intervenţiile pentru familiile cu risc? Pentru a răspunde la aceste întrebări, vom folosi setul de date CMTIS, care are informaţii despre copiii din sistemul de protecţie specială a copilului. Deşi setul de date CMTIS nu este ideal, şi asta deoarece informaţiile din anumite judeţe nu au mai fost actualizate de câţiva ani, poate oferi, totuşi, informaţii bogate, care nu au fost încă exploatate. Pentru a răspunde la întrebări, în prezentul studiu, la informaţiile din sistemul de management al informaţiilor CMTIS s-au adăugat cele de la recensământ, informaţiile din Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate202 şi Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate,203 precum şi cercetarea calitativă realizată pentru acest raport. Prin definiţie, „comunităţile sursă” (rurale şi urbane) sunt zone la nivel de sub-localitate de unde un număr semnificativ mai mare de copii ajung în sistemul de protecţie specială, prin comparaţie cu alte comunităţi. Zonele de tip sub-localitate se pot referi la un cartier, dar şi la o stradă, la un grup de case şi/sau blocuri, în zonele urbane, şi la un întreg sat, la un cătun sau doar la un grup de case, în mediul rural. Harta 1 arată distribuţia comunităţilor sursă urbane şi rurale identificate, la nivelul întregii ţări. Analiza este prezentată în următoarele trei secţiuni care se referă la zonele urbane, zonele rurale şi la copiii din sistemul de protecţie specială care provin din comunităţile sursă. 202 Swinkles et al. (2014). 203 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 155 Harta 1: Comunităţile sursă pentru sistemul de protecţie specială a copilului din România, din mediul urban şi rural Sursa: CMTIS în noiembrie 2014. 156 Comunităţile sursă din mediul urban Microdatele cu adresele de domiciliu ale familiilor care au copii în sistemul de protecţie specială a copilului indică o concentrare a acestor familii într-o serie de localităţi urbane. 14% din mamele cu copii în sistemul de 204 protecţie specială trăiesc în doar zece oraşe (a se vedea Anexa 6 Tabel 29); dacă ne raportăm doar la mediul urban, atunci aceste zece localităţi conţin peste 30% din mamele care au copii în sistemul de protecţie specială. Primele 20 de localităţi,205 după numărul de mame cu copii în sistemul de protecţie specială, însumează o cincime din totalul acestor mame, la nivel naţional; dacă ne raportăm doar la mediul urban, atunci aceste localităţi însumează 45% din mamele cu copii în sistemul de protecţie. Nu există o corelare puternică între numărul mamelor din localităţi urbane şi nivelul de dezvoltare măsurat pentru respectiva localitate. Întrebarea care apare este dacă la nivel de localitate există anumiţi factori corelaţi cu concentrarea mamelor în aceste localităţi. Datele nu arată o corelare semnificativă între nivelul de dezvoltare al localităţii şi numărul mamelor din sistem, atunci când dimensiunea localităţii este ţinută sub control. Această aparentă lipsă a unei legături între sărăcie şi riscul separării copilului de familie are sens dacă ne gândim că nu contează neapărat gradul de sărăcie de la nivelul unei localităţi, ci mai degrabă numărul şi dimensiunea zonelor intra-localitate care se confruntă cu sărăcie extremă, din respectivul oraş. Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate206 arată că aceste zone cu sărăcie extremă există atât în comunităţile urbane dezvoltate (chiar şi foarte dezvoltate), cât şi în cele mai puţin dezvoltate. Analizele GIS207 şi studiile de caz cantitative sugerează că, într-adevăr, comunităţile sursă există, că sunt delimitate geografic şi că aici se concentrează un număr mai mare de familii cu copii în sistemul de protecţie specială. Coborând un nivel mai jos de localitate, cu scopul de a aduce activitatea de prevenire cât mai aproape de cei care au nevoie, trebuie să ştim dacă existenţa comunităţilor sursă se confirmă pentru zonele urbane. Pentru a răspunde la această întrebare, am realizat analize GIS asupra adreselor din cinci oraşe ale mamelor care aveau copii în sistem; în plus, am realizat studii de caz amănunţite în fiecare zonă care a fost confirmată ca şi comunitate sursă, pentru aceste cinci localităţi.208 Toate cele cinci studii calitative au confirmat existenţa comunităţilor sursă în zonele urbane; zonele sursă care fuseseră identificate obiectiv prin agregarea adreselor de domiciliu ale mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială au fost confirmate ulterior de actorii locali. În plus, toate zonele au fost descrise ca fiind marginalizate: majoritatea au fost descrise de cercetătorii care le-au vizitat şi de persoanele intervievate ca fiind alcătuite din locuinţe improvizate sau foste cămine de nefamilişti, care de multe ori nu sunt branşate la utilităţi, unde drumurile sunt într-o stare extrem de proastă (a se vedea Tolba cu poveşti 5a-5d). Pentru a ilustra acest lucru, harta următoare (Harta 2) arată distribuţia adreselor mamelor în oraşul Arad. Harta indică câteva zone unde numărul mamelor este semnificativ mai mare: într-o zonă sunt concentrate 27 de adrese, în altele două câte 24 şi 21, dar mai există şi alte zone unde se observă un anumit grad de concentrare (deşi numărul mamelor este mai mic). Cea de-a doua hartă, Harta 3, care este focalizată pe una din zone pentru a vedea dacă gruparea adreselor de domiciliu este puternică sau moderată, confirmă faptul că mamele sunt concentrate în zone bine delimitate. 204 Analiza a fost realizată doar pentru acele judeţe care introduc sistematic date în CMTIS și pentru mamele cu domiciliul înregistrat. Următoarele judeţe nu au fost incluse, din cauza numărului mic de cazuri, care ar fi distorsionat analiza: Bistriţa- Năsăud, Botoșani, Harghita, Ialomiţa, Mureș, Olt, Sălaj, Teleorman, Călărași și Giurgiu. 205 Dintr-un total de 320 de unităţi administrativ teritoriale la nivel naţional. 206 Swinkels et al. (2014). 207 Geographic Information System. 208 S-au realizat cinci studii de caz în comunităţi urbane sursă din Arad, Bacău, Bârlad, Craiova și Piatra Neamţ. Studiile de caz au inclus hărţi și 38 de interviuri realizate cu specialiștii și părinţii copiilor cu risc de separare de familie sau cu ai copiilor aflaţi deja în sistemul de protecţie a copilului. Culegerea datelor s-a realizat de către compania Metro Media Transilvania, în intervalul aprilie - iunie 2015. Anexa 2 prezintă mai multe detalii. 157 Harta 2: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Arad Harta 3: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Arad (Mărirea imaginii pentru una din zonele din harta anterioară) Sursa: Studiu de caz pentru oraşul Arad. Cartografierea comunităţilor sursă şi studiu calitativ amănunţit (şi foto) pentru comunitatea Checheci. 158 Harta 4: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Bacău Sursa: Studiu de caz pentru oraşul Bacău. Cartografierea comunităţilor sursă şi studiu calitativ amănunţit pentru comunităţile Izvoare (foto) şi Vântului. Harta 5: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Bârlad Sursa: Studiu de caz pentru oraşul Bacău. Cartografierea comunităţilor sursă şi studiu calitativ amănunţit pentru comunităţile Podeni (foto) şi Munteni. Cercetarea calitativă realizată în Arad confirmă zona vizibilă pe hartă ca fiind comunitate sursă: această zonă (cunoscută ca Checheci) este alcătuită din case dărăpănate situate în centrul Aradului, în care multe clădiri au 159 probleme legale (au fost abandonate de proprietari cu ceva timp în urmă şi ocupate abuziv de familiile sărace). Deşi comunitatea este situată în centrul oraşului, majoritatea caselor nu sunt conectate la utilităţi. Cea de-a treia hartă (Harta 4) prezintă o situaţie similară în oraşul Bacău. Reprezentarea GIS a adreselor de domiciliu indică zonele în care sunt concentrate mamele cu copii în sistemul de protecţie specială. Aceste zone au fost confirmate şi s-a realizat profilul lor, prin cercetarea calitativă. Zona cu cel mai mare număr de mame (27) este un grup de foste cămine de muncitori, fără baie şi bucătărie, multe dintre acestea deconectate de la apă şi lumină din cauza restanţelor la companiile de utilităţi. Cea de-a doua comunitate ca mărime de pe hartă a fost confirmată în timpul vizitelor pe teren ca fiind comunitatea „Vântului”, preponderent cu locuitori romi (hetero-identificaţi), în care unele case sunt improvizate sau construite din carton, plastic sau alte materiale necorespunzătoare. Aradul şi Bacăul sunt oraşe mari din România. Cu toate acestea, unele comunităţi urbane sursă sunt localizate în oraşe mici, ca de pildă Bârlad (cu mai puţin de 50.000 de locuitori, conform recensământului din 2011). Şi aici Harta 5 prezintă o situaţie similară: adresele mamelor care au copii în sistemul de protecţie specială sunt concentrate în câteva zone, dintre care două sunt cele mai mari cu peste 30 de mame fiecare. Una din aceste zone este un fost bloc de locuinţe sociale, cunoscut în zonă ca „Mahalaua”, la care s-a renunţat din cauza stadiului avansat de degradare, locuitorii fiind mutaţi în altă parte. Cealaltă zonă este o combinaţie de case ale populaţiei rome şi un alt bloc de locuinţe sociale. Astfel, cercetarea calitativă din comunităţile sursă evidenţiază riscul major ca locuinţele sociale să se transforme în comunităţi sursă pentru copiii din sistemul de protecţie specială, mai ales pentru că reprezintă colectivităţi cu mulţi copii, expuse la multe vulnerabilităţi, care au ca ajutor doar beneficii sociale reduse şi cazare în nişte condiţii mizerabile. Comunităţile sursă din mediul rural În secţiunea anterioară am arătat că la nivelul oraşelor şi municipiilor există o concentrare a mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială în anumite zone urbane, adică există comunităţi sursă. Iar acestea se suprapun în mare măsură cu zonele marginalizate identificate pe baza datelor de recensământ ca „pungi de sărăcie” care cumulează dezavantaje pe capital uman, ocupare formală şi locuire precară. Acum ne propunem să înţelegem dacă şi în localităţile rurale se observă acelaşi tipar. O analiză a datelor CMTIS arată o concentrare a mamelor care au copii în sistemul de protecţie a copilului în câteva localităţi rurale. Tabelul 30 arată că, din totalul de 2.111 comune cuprinse în analiză, în 59 sunt concentrate cel puţin câte 16 mame cu copii în sistemul de protecţie, în timp ce în 103 localităţi numărul mamelor variază între 11 şi 15. Aceste 162 de localităţi rurale, deşi reprezintă doar 8% din totalul comunelor analizate, trimit 28% din copiii aflaţi în prezent în sistem. Astfel, comunităţile sursă pentru sistemul de protecţie a copilului se regăsesc şi în mediul rural. În plus, Tabelul 30 arată că pentru aceste localităţi sursă ar trebui să existe o altă explicaţie în afară de dimensiunea localităţii, din moment ce doar 13% din toţi copiii din mediul rural trăiesc în acestea. Dacă în localităţile urbane legătura dintre indicatorii de dezvoltare de la nivelul localităţii şi numărul copiilor care ajung în sistemul de protecţie specială, din respectiva localitate, nu este semnificativă, situaţia este diferită în zonele rurale. Indiferent de dimensiunea localităţii, se pare că, într-adevăr, comunele cu comunităţi sursă sunt mai puţin dezvoltate conform Indicelui Dezvoltării Umane Locale (LHDI 2011),209 după cum reiese din Anexa 6 Tabel 30. Însă, din perspectiva sărăciei, diferenţa dintre localităţile sursă şi altele nu este foarte 209 LHDI măsoară capitalul total al unităţilor administrativ-teritoriale din România, din mediul urban și rural, pe patru dimensiuni: (i) capital uman; (ii) capital de sănătate; (iii) capital vital; și (iv) capital material. Capitalul uman este măsurat după stocul educaţional de la nivel local (pentru populaţia de minim 10 ani). Capitalul de sănătate este măsurat ca speranţa de viaţă la naștere, la nivel local. Capitalul vital este măsurat ca vârsta medie a populaţiei adulte (de peste 18 ani). Nu în ultimul rând, capitalul material este măsurat prin scorul factorial compus din trei indicatori ce Ńin de nivelul de trai: (I) dimensiunea suprafeţei locuibile; (ii) numărul autoturismelor private, pentru 1000 de rezidenţi; și (iii) distribuŃia gazelor pentru consum casnic în respectiva unitate teritorială. Cele patru valori ale dimensiunii capitalului comunitar sunt agregate prin calcularea unui alt scor factorial. Indicele este calculat preponderent pe baza datelor de la recensământul din 2011 (Ionescu-Heroiu et al., 2013). 160 mare, ceea ce creează ipoteza că alţi factori ar putea fi mai importanţi decât nivelul general de dezvoltare al localităţii. Tabel 30: Distribuţia mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în localităţile rurale (comune) Număr de mame cu copii % copii % copii în sistemul de protecţie Număr localităţi % localităţi în sistemul de protecţie în zonele rurale 0 300 14 0 8 1-5 1.313 61 38 55 6-10 395 18 34 24 11-15 103 5 15 8 16+ 59 3 13 5 Total 2.111 97 100 100 Sursa: CMTIS. Note: Analiza exclude judeţele în care doar un număr mic de mame aveau adresele înregistrate în CMTIS (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). Localităţile se referă la unităţi administrativ teritoriale. Datele de la nivelul comunelor arată o puternică legătură între existenţa a cel puţin unei zone marginalizate în comună şi numărul mamelor care au copii în sistemul de protecţie specială. Conform Figurii 38, doar 17% din comunele care nu au mame ai căror copii să fie în sistemul de protecţie specială includ cel puţin o zonă marginalizată, însă probabilitatea ca o astfel de zonă să existe este cu mult mai ridicată în cazul comunelor unde se regăsesc cel puţin 11 mame (65%). Relaţia este confirmată şi de corelaţia între procentul agregat al persoanelor care trăiesc în toate zonele marginalizate la nivel de comună şi numărul mamelor din CMTIS, agregate la acelaşi nivel (Anexa 6 Tabel 31). De exemplu, în comunităţile locale cu mai puţin de 2000 de locuitori şi cu mai mult de 10 mame care au copii în sistem, în medie 27% din persoane trăiesc în zone marginalizate, în timp ce în localităţile de aceleaşi dimensiuni, dar fără copii în sistem, procentul persoanelor din zonele marginalizate este, în medie, de doar 2%. Figura 38: Proporţia comunelor cu zone marginalizate în funcţie de numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială (%) 17 34 65 34 0 1-10 11+ Total Numărul de mame din comună care au copii în sistemul de protecţie specială Sursa: CMTIS. Notă: Analiza exclude judeţele în care doar un număr mic de mame aveau adresele înregistrate în CMTIS (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). Datele indică o concentrare a riscului de separare a copilului de familie la nivel de sat. Adică, având în vedere faptul că fiecare comună este alcătuită din mai multe sate, este relevant să se analizeze concentrarea riscului de separare la nivel de sat. Din păcate însă pentru doar 18% din mamele înregistrate în CMTIS există informaţii despre numele satelor. Pentru a depăşi această problemă, am redus pragul pentru identificarea comunităţilor sursă de la nivel de sat - în satele din care două sau trei mame au avut adresele introduse în CMTIS ar putea, de fapt, să existe un număr mult mai mare de mame separate de copii. Figura 39 arată clar că, cu cât este mai mare numărul mamelor dintr-un sat, care au copii în sistemul de protecţie specială, cu atât este mai mare probabilitatea de a avea în acel sat şi o zonă marginalizată. 161 Figura 39: Proporţia satelor cu zone marginalizate în funcţie de numărul de mame din sat cu copii în sistemul de protecţie specială (%) 11 16 22 30 44 46 74 0 1 2 3 4 5 6 sau mai multe mame Numărul de mame din sat care au copii în sistemul de protecţie specială Sursa: CMTIS. Note: Analiza exclude judeţele în care doar un număr mic de mame aveau adresele înregistrate în CMTIS (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). Procentul a fost estimat pentru mamele în dreptul cărora numele satului a fost înregistrat în CMTIS. Serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) cu rol în prevenirea separării copilului de familie sunt deficitare într-un număr semnificativ de localităţi rurale. Un aspect cheie ar fi acela de a înţelege în ce măsură în comunităţile sursă sunt disponibile servicii sociale care ar putea ajuta la rezolvarea problemelor complexe existente acolo. Din păcate, însă, nu există date sistematice, la nivel naţional, despre serviciile sociale locale. Cu toate acestea, recensământul asistenţilor sociali angajaţi de Serviciul public de asistenţă socială (SPAS), realizat de Banca Mondială în 2014, oferă informaţii despre accesul limitat al persoanelor din comunităţile sursă la resursele de care au nevoie. Conform datelor de la recensământul asistenţilor sociali, doar 31% din localităţile din mediul rural incluse în analiză au acces la un asistent social profesionist (Tabel 31). Procentul este puţin mai ridicat în localităţile în care numărul mamelor cu copii în sistemul de protecţie este mai mic, însă acest context poate fi explicat şi prin faptul că acestea sunt localităţi mai mari, şi şansele sunt mai mari ca în SPAS să fie angajat măcar un asistent social. Tabel 31: Asistenţa socială la nivelul SPAS în funcţie de numărul de mame din comună care au copii în sistemul de protecţie specială şi resursele de care dispune SPAS Numărul mamelor din comună, cu copii în sistemul de protecţie specială 0 1-10 11+ Total % localităţi rurale.... SPAS cu cel puţin un asistent social profesionist (cu studii superioare de 26 33 31 31 specialitate) SPAS fără asistent social profesionist, dar care 43 43 55 44 are o persoană angajată cu normă întreagă pentru asistenţă socială SPAS fără asistent social profesionist, care are 32 24 14 25 persoane angajate doar cu jumătate de normă pentru asistenţă socială Număr mediu persoane cu responsabilităţi de asistenţă socială (profesionişti 1,2 1,4 1,5 1,3 sau nu, cu normă întreagă sau parţială) Sursa: Date din recensământul SPAS ( Serviciile de asistenţă socială la nivel de comunitate) realizat în toate primăriile din România, de Banca Mondială, în mai 2014 (Teşliuc, Grigoraş şi Stănculescu, coord., 2015). 162 Tolba cu poveşti Aţi observat să existe în oraş una sau mai multe zone din care să vină mai mulţi copii în sistemul de protecţie? Dacă da, vă rog să descrieţi zona, specificul acesteia. „- Da, există o zonă, îi spune în limbajul nostru popular Checheci e o zonă preponderent locuită de persoane de etnie romă [...] Sunt mai multe străzi, străzi pe care sunt imobile care nu au reglementată sub absolut nici o formă 5a situaţia juridică. Adică au fost imobile părăsite la un moment dat şi ocupate abuziv de către familiile de romi, ulterior sunt părăsite, vin alţii şi le ocupă şi tot aşa, fără absolut nici o problemă şi situaţia lor e destul de gravă fiindcă nu există resorturi pentru a face ceva cu familia respectivă ori ei nu doresc să plece din acea zonă. [...] Avem foarte multe familii provenind din acea zonă şi am avut 50 de familii, familii care aveau de la un copil la opt-nouă copii. [...] Este o zonă cu un număr foarte mare de copii, persoane de etnie romă, părinţi care nu au nici un loc de muncă şi majoritatea sunt cu ajutor social, pe care îl primesc tot de la noi. E o zonă foarte săracă, cu criminalitate ridicată, cu abuzuri asupra copiilor, cu copii care au comportament deviant şi ulterior delicvent. În principal astea ar fi.” (Interviu profesionist la nivel local, Arad) „- Sunt multe astfel de zone [...] Următoarea zonă este Strada Victor Babeş. Este un bloc de garsoniere care a aparţinut unei foste întreprinderi şi acolo 5b la fel, stau persoane... Adică, familii cu câte o cameră, sunt bucătăriile şi băile pe hol. La comun, aşa şi se înghesuie la fel, mulţi într-o cameră. Următorul exemplu este zona Autogării, tot limitrofă este şi Autogara Bacău. Tot foste cămine de nefamiliştii de la teleconstrucţii, nu ştiu ale cui. Strada Nicu Enea, aşa. Aceste blocuri, care tot aşa sunt compartimentate. Adică, pe hol ai baia, totul la comun, aşa. Persoane care închiriază, adică familii tot numeroase, tot romi în majoritate, aşa, închiriază şi nu reuşesc să-şi plătească chiriile şi copii sunt aduşi aici. [...] Este un mediu în care sunt persoane care au fost deţinuţi, care au antecedente penale. De multe ori se iscă tot felul de neînţelegeri, de bătăi, de tot felul de chestii. Adică, este foarte riscant aproape să intri să te expui într-un astfel de loc... - Mai este o stradă tot aici aproape de Nicu Enea, asta a Vântului, care asta chiar că este numai cu populaţie romă care la fel, nu fac nimic, nici copii la şcoală nu-şi dădeau. Sunt familii numeroase, nu au un loc de muncă, trăiesc de pe azi pe mâine, nu au niciun fel de stabilitate, nu îşi fac nişte proiecte de viitor. Adică, nu au stabilitate, nu au resurse, au fost dependenţi de ajutoare sociale, de sprijin de la primărie şi aşteaptă în continuare asta. Cam astea. Nu sunt nişte persoane care să aibă o viaţă stabilă.” (Interviuri cu profesionişti la nivel local, Bacău) 163 Tolba cu poveşti Aţi observat să existe în oraş una sau mai multe zone din care să vină mai mulţi copii în sistemul de protecţie? Dacă da, vă rog să descrieţi zona, specificul acesteia. „Sunt şi case construite, sunt şi improvizate, dar, în special, sunt din chirpici. [...] Populaţie de etnie romă, că până la urmă cu ceilalţi avem probleme mai 5c rar. Mulţi la număr, familii numeroase. Numărul mare de copii într-o familie… faptul că nu… nu folosesc nici o metodă de contracepţie ajung să aibă copii, unul în fiecare an, de care nu se mai pot ocupa şi atunci aleg să-i lase în sistem… [...] Condiţiile de trai proaste, fără serviciu, fără venituri, fără... Nu au utilităţi, de nici un fel. Energie electrică, nu ştiu cât de legal e, dacă sunt legaţi de stâlp direct sau..., dar au. Populaţie neşcolarizată, nivel de cultură scăzut, nu neapărat ca educaţie, că intră în şcolarizare ci cu anumite concepţii despre viaţă, despre igienă, despre normele morale şi regulile care trebuiesc respectate. [...] Mulţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi aceşti copii sunt lăsaţi cu bunicii, cu unchii şi puţin scăpaţi aşa… din… de exemplu, majoritatea infractorilor. Şi latura asta trebuie amintită. Din acel mediu, zonă, în fine, provin mulţi copii care săvârşesc fapte penale, delicvenţa juvenilă. Ei nu răspund penal, pentru că nu au vârsta necesară. Acum, nu ştim dacă ei sunt învăţaţi de părinţi sau faptul că copiază modelul parental, şi părinţii lor sunt autori de fapte şi condamnaţi şi aşa... prin asta se caracterizează cel mai mult, din punctul meu de vedere.” (Interviu profesionişti la nivel local, Craiova) Locuiţi în această cameră de cămin [de nefamilişti] dată în folosinţă de primărie, sunteţi mulţumită? „Păi, nu prea sunt mulţumită de nimic, pentru că în primul rând nu este locuinţa mea, în al doilea rând este foarte mică, baia la comun, bucătărie la 5d comun… Este greu. Aspectele pozitive? Hmmm... Zona, că am locuinţa aproape de şcoală şi pot trimite copilul la şcoală, pentru că nu pot să-l duc dimineaţa, trebuie să plec mai devreme să ajung la serviciu. Îl las la o vecină şi mi-l traversează strada. Mijlocul de transport, la fel, îl am aproape. […] Principala problemă a mea este că nu am o locuinţă unde să stau şi să pot să îmi iau cei doi copii din plasament. Situaţia financiară... , nu-mi permit o altă chirie." (Interviu părinte cu copii instituţionalizaţi, Craiova) 164 Copiii din sistemul de protecţie specială care vin din comunităţile sursă Un procent de 14% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială vin din comunităţile sursă. Pe baza datelor CMTIS, majoritatea acestora provin din mediul rural (60%), din toate judeţele, însă predomină Braşov, Constanţa, Covasna, Sibiu, Vâlcea şi Vaslui (Anexa 6 Tabel 32). Din comunităţile sursă vin mai mulţi băieţi decât fete (54%), de toate etniile, procentul celor de etnie romă fiind totuşi peste medie (15% faţă de media de 10%). Tabel 32: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copiilor înainte de a intra în sistem, după comunitatea sursă (rurală sau urbană) (%) Dovezi de: Total Copii părăsiţi în Orice formă Copii din... Neglijare Abuz Exploatare -% -N maternitate de violenţă Comunităţi sursă 28 34 11 3 36 100 7.403 Alte comunităţi 23 43 12 3 47 100 44.940 Toţi copiii din sistemul de 24 41 12 3 46 100 52.343 protecţie Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Profesioniştii în protecţia copilului din cadrul DGASPC sau de la nivel local descriu comunităţile sursă într-un mod foarte apropiat de rezultatele cercetării realizate în România privind „sărăcia extremă” şi „zonele sărace” sau „zonele marginalizate” (a se vedea, de exemplu, istoriile reale din Tolba cu poveşti 5a, 5b, 5c).210 În acest context, dosarele de caz ale copiilor din comunităţile sursă oferă rezultate surprinzătoare. Conform acestor date, copiii din comunităţile sursă, din mediul rural sau urban, prezintă un risc sub medie de a avea dizabilităţi, cerinţe educaţionale speciale, întârzieri în dezvoltare sau tulburări comportamentale.211 În acelaşi timp, în dosarele lor de caz dovezile de neglijare, abuz sau exploatare sunt mult mai puţine, faţă de cele ce se regăsesc în dosarele copiilor provenind din alte comunităţi. Neglijarea a fost raportată pentru 34% din copiii proveniţi din comunităţile sursă, adică sub medie. Cazurile de abuz şi exploatare sunt comparabile cu mediile corespunzătoare. Per ansamblu, numărul cazurilor de copii din comunităţile sursă pentru care sunt înregistrate rele tratamente suportate înainte de a intra în sistem este sub medie. De asemenea, majoritatea factorilor individuali de risc212 nu se regăsesc la părinţii/ familiile copiilor din comunităţile sursă. În parte, acest lucru este cauzat de faptul că multe din aceste dosare de caz nu oferă informaţii suficiente despre situaţia copilului înainte de intra în sistem. Astfel, volumul datelor lipsă, care oricum este mare pentru mulţi copii, şi pe mai multe dimensiuni, este chiar şi mai mare în cazul copiilor din comunităţi sursă. Un alt factor de avut în vedere este posibila selectivitate a sistemului de protecţie a copilului, care intervine sau acceptă cererea din partea părinţilor doar în cazurile de copii mai puţin afectaţi de contextul de ghetou, mahala sau alt tip de zonă marginalizată în care trăiesc. Spre exemplu, date fiind caracteristicile comunităţilor sursă expuse în secţiunile anterioare, ne-am fi aşteptat ca procentul adolescenţilor cu tulburări de comportament din comunităţile sursă să fie mai mare decât al celor ajunşi în sistem din alte comunităţi. Aşa cum am menţionat mai sus, datele contrazic aşteptările, în mod surprinzător. Acest lucru ar putea avea mai 210 De exemplu: Chelcea (2000), Stănculescu și Berevoescu (coord., 2004), Constantinescu et al. (2005), Berescu et al. (2007), Preda (coord., 2009), Stănculescu et al. (2010), Berescu (2010), Stănculescu și Marin (2012), Stănculescu et al. (2012), Stănculescu et al. (2013), și Banca Mondială (Swinkels et al., 2014). Despre romi și etnia romă: Zamfir și Zamfir (coord., 1993), Rughiniş (2000), Zamfir și Preda (coord., 2002), Duminică și Preda (2003), Sandu (2005), Berescu et al. (2006), Bădescu et al. (2007), Fleck și Rughiniş (ed., 2008), Preoteasa et al. (2009), ICCV (2010), Botonogu (2011), Daragiu și Daragiu (2012), Giurcă (coord., 2012), Tarnovschi (ed., 2012), FRA et al. (2012), Banca Mondială (Anan et al., 2014), Swinkels et al. (2014), și Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 211 Procentele corespunzătoare pentru copiii cu diferite nevoi speciale sunt 7%, 4%, 15% și 7%, faţă de valorile medii de 11%, 9%, 17% și 10%. 212 Inclusiv orfanii, familiile dezorganizate, părinţii plecaţi în străinătate sau instituţionalizaţi (în închisoare sau în instituţii de sănătate mintală), dizabilitatea părintelui și/sau problemele de sănătate mintală ale acestuia, și comportament promiscuu și/sau infracţional al părintelui. 165 multe motive. Copiii cu probleme de comportament, din comunităţile sursă, posibil să fie deja în închisori,213 sau să fi fugit deja din sistem sau pur şi simplu nu au fost ţintiţi prin intervenţii specifice, deci nu au fost identificaţi şi găsiţi, ci trăiesc pe cont propriu în aceste zone, ca atâtea alte persoane fără adăpost. O situaţie similară este şi cea a abuzurilor asupra copiilor. Faptul că pentru copiii din comunităţile sursă nu este înregistrată o rată mai ridicată de abuz nu înseamnă că abuzul nu se întâlneşte foarte mult în familiile de origine, în condiţiile în care şi cercetarea şi specialiştii în protecţia copilului menţionează că abuzul şi violenţa (de toate formele) sunt dominante în aceste comunităţi. Astfel, considerăm că riscul de rele tratamente pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială, proveniţi din comunităţile sursă, nu reflectă realitatea din comunităţile sursă, ci este sub medie tocmai din lipsa intervenţiei în aceste comunităţi. Ce este specific pentru copiii din comunităţile sursă (cel puţin pentru cei intraţi în sistemul de protecţie specială): (i) predomină copiii fără tată (51%); (ii) un procent destul de mare de mame adolescente la intrarea copilului în sistem (peste 6%); (iii) un procent mare de părinţi decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti la intrarea copiilor în sistem (2,4%), o valoare mare faţă de media de 1,4% pentru toţi copiii din sistemul de protecţie specială;214 (iv) părinţi care consumă alcool (mai ales mamele, cu precădere în zonele rurale). Copiii din comunităţile sursă prezintă un risc relativ ridicat de părăsire în maternitate, imediat după naştere, sau în unităţi sanitare. Familiile de origine sunt, de multe ori, familii formate doar din mamă, care trăieşte singură sau cu rudele, în gospodării multigeneraţionale. Cu toate acestea, contrar principalelor caracteristici ale comunităţilor sursă, majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială care sunt din aceste zone provin din familii cu unul sau doi copii şi doar 37% dintre ei au fraţi/ surori în sistem (faţă de media de 50%). Figura 40: Înregistrarea principalei cauze a separării în dosarele de caz: Comparaţie între copiii din comunităţile sursă şi toţi copiii din sistemul de protecţie specială (%) Nu există informaţii 4 5 Alte cauze 16 19 Dizabilitatea părintelui/ părinţilor 7 6 Dizabilitatea copilului 4 3 Toţi copiii 0-17 ani Abuz, neglijare, exploatare, violenţă 32 din sistem, la 24 nov.-dec.2014 Sărăcie 32 36 Decăderea din drepturile părinteşti 1 Copiii din 2 comunităţile Dispariţia părinţilor 12 sursă 10 Decesul părinţilor 6 5 0 5 10 15 20 25 30 35 40 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii din sistemul de protecţie specială, cu vârsta între 0-17 ani, dintre care 7.404 din comunităţi sursă, din mediul urban sau rural). Notă: Suma barelor per categorie este de 115%, respectiv 110%, deoarece unele dosare de caz oferă 2-4 cauze ale separării. 213 ANP (2014). În trimestrul trei din 2013, 2.400 de copii au săvârșit activităţi infracţionale, însă nu au fost închiși, iar alţi 1.700 de copii în detenţie au fost incluși în statisticile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În România există patru centre de detenţie pentru minori (Bacău, Craiova, Tichilești și Târgu Mureș) și trei centre de reabilitare (Buziaș, Găiești și Târgu Ocna). 214 Copiii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi și orfanii nu au fost incluși. 166 Copiii din comunităţile sursă nu sunt expuşi la sărăcie în mai mare măsură decât restul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială, ceea ce, din nou, este un lucru surprinzător. Astfel, un procent de 8% dintre ei/ ele au 215 înregistrată în dosarele de caz o singură cauză a separării, şi anume „sărăcia”. În plus, copiii din comunităţile sursă nu sunt în mai mare măsură expuşi la condiţii de locuire mai rele decât restul copiilor din sistemul de protecţie specială. Însă o pondere semnificativ mai mare decât media au înregistrată în dosarele de caz o singură cauză a separării, fie „probleme legate de locuire”, fie „probleme 216 legate de locuire şi sărăcie”. În consecinţă, Figura 40 arată că distribuţia copiilor din comunităţile sursă după cauzele declarate ale separării (declarate de profesioniştii DGASPC) este una medie, cu excepţia unei suprareprezentări a „sărăciei” (uneori ca unică cauză, după cum s-a arătat anterior). În concluzie, copiii din comunităţile sursă ajung într-un mod selectiv în sistemul de protecţie specială. Iar acest lucru întăreşte o observaţie făcută anterior, şi anume că profilul şi cauzele separării, în cazul comunităţilor sursă, nu reflectă situaţia dificilă şi suferinţele prin care trec copiii din zonele respective, ci mai degrabă lipsa de intervenţii în aceste comunităţi. Şi în comunităţile acestea care trimit mulţi copii în sistem, interveniţi? „- Da. De obicei mergem în alte zone, v-am zis, unde găsim deschidere. In zonele astea [comunităţi sursă rurale], nu neapărat că nu avem o colaborare cu autorităţile locale, dar nivelul de dezvoltare economic al acelor localităţi nu le permite să facă mai mult de atât. Şi chiar dacă am interveni, finalitatea nu ar fi decât preluare copiilor în sistemul de protecţie.” (Interviu profesionist, Bacău) „- În zonele astea [ghetou], singurul criteriu în baza căruia poţi să faci, să zicem, o departajare în a lua sau a nu lua este relaţia afectivă dintre copil şi părinte. Că toţi sunt săraci, toţi n-au ce mânca, toţi n-au locuri de muncă, toţi n-au curent.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) CONCLUZII & RECOMANDĂRI Din analiza realizată la nivelul comunităţilor sursă se desprind cinci concluzii principale. În primul rând, atât în mediul rural cât şi în cel urban, pot fi prioritizate măsuri de prevenire pentru comunităţile unde există un risc mai mare de separare a copilului de părinţi, pentru că aceste comunităţi există şi pot fi identificate. Există o nevoie acută de intervenţii în comunităţile sursă, lucru cunoscut de asistenţii sociali. Şi totuşi, această nevoie considerabilă este oarecum neglijată şi nu este conştientizată ca prioritate. În absenţa unei intervenţii intense, ţintite pentru aceste zone, răspunsul sistemului de protecţie a copilului se limitează la cazuri de părăsire în maternitate sau în alte unităţi sanitare. Nu se lucrează deloc cu părinţii sau comunitatea. Prin urmare, mulţi copii din comunităţile sursă nu sunt protejaţi şi sprijiniţi corespunzător pentru a-şi schimba viaţa şi pentru a rupe ciclul intergeneraţional transmis de părinţi. Trebuie să se intervină urgent în comunităţile sursă, pentru copiii de acolo! 217 În al doilea rând, Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate se dovedeşte a fi un instrument util nu doar pentru identificarea sărăciei extreme, ci şi pentru identificarea comunităţilor sursă. În al treilea rând, este necesară o analiză mai profundă pentru a identifica dacă „insulele” de sărăcie şi excluziune din mediul urban, identificate la nivelul sectoarelor de recensământ în Atlasul218 Zonelor Urbane Marginalizate, reprezintă un instrument eficient de ţintire a comunităţilor urbane sursă, pentru sistemul de protecţie a copilului. În acest sens, datele privind adresele de domiciliu ale mamelor (familiilor) copiilor din sistemul de protecţie specială trebuie îmbunătăţite, şi corelate cu instrumentele folosite la recensământul din 2011 (acoperirea teritorială a sectoarelor de recensământ este disponibilă doar la nivel local). În al patrulea rând, trebuie dezvoltate şi implementate în întreaga ţară măsuri de prevenire şi intervenţii ţintite pentru comunităţile sursă (rurale şi urbane). În acest scop, tehnologia inovativă, cum este soft-ul prototip Aurora, dezvoltat de Unicef, poate fi şi fezabil, şi util. 215 În medie, sărăcia apare ca singura justificare pentru separarea de familie pentru 7% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie. 216 În medie, doar aceste justificări pentru separarea de familie apar pentru 3% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie. 217 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 167 În al cincilea rând, actualizarea informaţiilor din CMTIS sau din alte sisteme similare de management al informaţiilor, precum şi îmbunătăţirea calităţii informaţiilor despre rudele copiilor aflaţi în sistemul de protecţie şi adresele acestora, pot contribui semnificativ la realizarea unor activităţi de prevenire adaptate la nivel de comunitate. 3.2.5.4 Serviciile de prevenire a separării copilului de familie lipsesc şi/sau sunt într-un stadiu de subdezvoltare la nivel de comunitate Această secţiune se concentrează pe „serviciile de la nivelul de comunitate” care, conform Grupului de experţi europeni, sunt definite ca întreaga gamă de servicii care îi permit unui copil să crească într-un mediu familial, nu într-o instituţie. „Acestea includ servicii generale, precum cele legate de locuire, sănătate, educaţie, ocupare, cultură şi agrement, care ar trebui să fie accesibile pentru toată lumea, indiferent de tipul de vulnerabilitate sau afecţiune de care suferă sau de nivelul de sprijin de care are nevoie. De asemenea, se referă şi la servicii specializate, precum asistenţa personală pentru persoane cu dizabilităţi, centrele respiro şi altele.”219 Serviciile legate de locuinţele sociale au fost abordate într-o secţiune anterioară, aşa că următoarele secţiuni se vor concentra pe serviciile de asistenţă socială, pe cele de sănătate, de educaţie şi pe serviciile specializate pentru grupurile vulnerabile. Serviciile de asistenţă socială la nivel de comunitate O secţiune anterioară a arătat că accesul la beneficii sociale al familiilor copiilor din sistemul de protecţie specială, înainte de intrarea în sistem, era mai degrabă redus. Această secţiune are în vedere accesul acestora la servicii de asistenţă socială din comunitate. În acest scop, analizăm în continuare rapoartele de anchetă socială incluse în dosarele copiilor, care au fost efectuate înainte de intrarea în sistem, în localităţile de pe raza cărora au fost preluaţi efectiv copiii. Este util să reamintim că din totalul populaţiei de copii din sistemul de protecţie specială, 56% provin din mediul urban, 43% din mediul rural şi aproape 1% din străinătate220 sau de undeva din ţară (fără ca localitatea sau judeţul să fie precizate). Marea majoritate a copiilor din sistemul de protecţie specială au la dosar una sau două anchete sociale. Unul din fiecare zece copii nu are o astfel de anchetă socială. Figura 41 arată că aproape toţi copiii preluaţi din mediul rural au o anchetă socială (98-99%), în general realizată de un reprezentant SPAS. Atunci când reprezentantul SPAS este doar o persoană responsabilă cu asistenţa socială (fără pregătire de specialitate în domeniu), profesioniştii DGASPC realizează în completare propria anchetă socială mai frecvent decât atunci când reprezentantul SPAS este un asistent social (24% faţă de 13%). Dintre ceilalţi copii, cei preluaţi din mediul urban (din ţară sau străinătate) aproximativ 85% au o anchetă socială, din care jumătate au o anchetă SPAS, iar ceilalţi au (şi) anchete DGASPC sau OPA.221 Anchetele sociale realizate de reprezentanţii DGASPC (eventual în completarea celor realizate de SPAS locale) sunt mult mai frecvente în cazul copiilor intraţi în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă (vezi Anexa 6 Figura 5). O posibilă explicaţie stă în intervenţia limitată a SPAS în comunităţile sursă, dar mai ales în suprareprezentarea copiilor intraţi în sistem pe rutele legate de părăsirea în maternitate sau alte unităţi sanitare printre copiii proveniţi din aceste comunităţi, atât din mediul rural, cât şi din cel urban. Anexa 6 Figura 6 arată că tocmai în cazul acestor rute şi, mai ales, al rutelor de stradă, rapoartele de anchetă socială realizate de DGASPC sunt mult mai frecvente. Spre exemplu, dintre dosarele copiilor străzii care au ajuns în sistem, un sfert nu au anchetă socială, un sfert au anchetă socială realizată de SPAS, 31% au anchetă DGASPC, 12% au 218 Swinkels et al. (2014). 219 Termenul include îngrijirea în cadrul familiei sau în cadrul similar celui familial, inclusiv îngrijire în familii substitutive și măsuri preventive pentru intervenţie timpurie și suport familial. Sursa: EEG (2016) Terminologie privind dezinstituţionalizarea. 220 Ţările menţionate în dosarele de caz includ: Italia, Spania, Ungaria, Turcia, Serbia, Grecia, Polonia și Germania. 221 OPA - Organizaţie privată acreditată - ONG care furnizează servicii de protecţie a copilului. 168 anchete SPAS şi DGASPC, iar 7% au anchete sociale despre care nu se ştie cine le-a realizat. Prin comparaţie, copiii veniţi în sistem direct din familie (cu domiciliu stabil) sau de la rude au aproape toţi (peste 95%) anchete sociale, din care în jur de două treimi realizate de SPAS, 10-15% de DGASPC, iar restul (16-19%) au atât anchete SPAS, cât şi DGASPC. Figura 41: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de existenţa raportului de anchetă socială la dosarul de caz, mediul de rezidenţă din care provine copilul şi instituţia/ profesionistul care a realizat ancheta/ anchetele (%) 14 1 2 15 16 10 NU există anchetă socială 100% 24 13 DA - nu este precizat cine a realizat-o 80% 12 10 14 7 6 30 DA - realizată de alţii, i.e. OPA, ONG 60% 21 17 21 DA - realizate de SPAS și de DGASPC 40% DA - realizată de DGASPC 20% 49 66 72 51 50 56 DA - realizată de SPAS 0% Asistent social Doar persoană Asistent social Nu se știe Toate situaţiile responsabilă cu asistenţa socială URBAN RURAL UNDEVA în ţară TOTAL sau străinătate Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Notă: Copiii care provin din mediul rural despre care nu se cunosc detalii despre SPAS sunt majoritar copii preluaţi din mediul urban, de obicei din unităţi medicale sau de pe stradă. Figura 42 (graficul de sus) arată că practicile judeţene variază considerabil în ceea ce priveşte rapoartele de anchetă socială ale copiilor din sistemul de protecţie specială. Dacă în judeţul Mehedinţi 83% dintre anchete sunt realizate de SPAS din localităţile de unde au fost preluaţi copiii şi doar 1% sunt anchete DGASPC (iar acestea însoţesc anchete sociale SPAS), în judeţul Dolj situaţia este răsturnată: anchete SPAS au 16% dintre copii, iar anchete DGASPC au 70% dintre copii, din care jumătate însoţesc anchete sociale realizate de SPAS. De asemenea, dacă în Suceava, Harghita, Vaslui şi Galaţi, ponderea copiilor fără anchetă socială este sub 5%, în Dâmboviţa şi Caraş-Severin, această pondere este de aproape cinci ori mai mare (23-27%). Aceeaşi Figură 42 (graficul de jos) ilustrează cum a evoluat în timp procesul de documentare a situaţiei copiilor înainte de intrarea în sistem. Astfel, ponderea copiilor care au un raport de anchetă socială întocmit de SPAS (acompaniat sau nu de o anchetă proprie DGASPC) creşte,222 în timp ce ponderea copiilor fără o anchetă socială la dosarul de caz scade sensibil, de peste patru ori de la 20% în anii 1995-1999 la 4-5% în perioada 2011-2014. Raportul de anchetă socială nu este suficient să existe, ci trebuie să cuprindă date de calitate, adică trebuie să ofere informaţii cheie pentru o bună înţelegere a situaţiei copilului şi a familiei acestuia, necesare pentru elaborarea unui plan individualizat de protecţie. În acest scop este util să se identifice nevoile copilului şi ale familiei, precum şi capacitatea de intervenţie a comunităţii - oferta de servicii şi serviciile furnizate, înainte de separarea copilului de familie şi intrarea lui în sistem. În absenţa acestor informaţii, raportul de anchetă socială furnizează doar câteva repere disparate privind copilul şi familia, despre care am văzut deja în capitolele anterioare că sunt slab documentate cu privire la multe teme (sănătatea copiilor, mame, taţi, venituri, locuinţă etc.), care nu permit nici unui specialist în protecţia copilului să schiţeze un plan eficace de protecţie. 222 Ponderea copiilor cu anchetă socială întocmită de SPAS a crescut de la circa 50% la sfârșitul anilor '90 la 65% în 2014, iar ponderea copiilor cu anchete sociale SPAS și DGASPC a crescut de la 10% la 16-19% în 2011-2014. 169 Pornind de la această abordare, putem analiza anchetele sociale din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de calitate. În acest studiu, definim raport de anchetă socială de calitate ca fiind o anchetă socială care conţine informaţii atât despre nevoile copilului şi familiei, cât şi despre serviciile furnizate de comunitatea din care provin, chiar dacă informaţiile furnizate ar fi doar parţiale. Desigur, în continuare vom analiza cât de utile şi complete sunt informaţiile utilizate, însă pentru acum să ne limităm la definiţia de mai sus. În acest fel, constatăm că din toţi copiii din sistemul de protecţie specială, 10% nu au nici un raport de anchetă socială, iar 90% au unul sau două astfel de rapoarte, înainte de intrarea în sistem. Dar, dintre aceştia, 26% au un raport de anchetă socială care nu oferă nici o informaţie cheie (nici privind nevoile şi nici serviciile primite în comunitate), 36% au un raport care adresează doar una dintre părţi (fie nevoile, fie serviciile) şi doar 28% au un raport care oferă o imagine completă (chiar dacă bazată pe informaţii parţiale). În continuare, analizăm calitatea rapoartelor de anchetă socială şi informaţiile pe care le oferă. Anexa 6 Tabel 33 arată că aceste rapoarte au o calitate care variază în funcţie de mai multe aspecte. Ponderea rapoartelor de anchetă socială de calitate este maximă (42%) în cazurile în care anchetele SPAS sunt completate cu anchete DGASPC. În acelaşi caz al copiilor cu două rapoarte avem şi o pondere relativ redusă (18%) de anchete care nu oferă nici o informaţie cheie (nici despre nevoi şi nici despre serviciile primite în comunitate). În cazul furnizorilor privaţi de servicii, ponderea anchetelor sociale de calitate este scăzută (doar 13%), acestea având tendinţa să se concentreze doar pe nevoile copilului şi/sau ale familiei (31%) sau pe furnizarea de informaţii puţin relevante (37%). Oricum, acestea reprezintă sub 1% din toate rapoartele de anchetă socială din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială. Nu există diferenţe semnificative de calitate între rapoartele de anchetă socială întocmite de asistenţii sociali şi cele întocmite de persoanele cu responsabilităţi de asistenţă socială la nivel de SPAS, fără pregătire de specialitate în domeniu. Acest fapt este surprinzător şi considerăm că reflectă mai degrabă lipsa obligativităţii de a realiza o anchetă comprehensivă a situaţiei copilului care să includă şi sprijinul pe care acesta l-a primit din partea comunităţii înainte de separarea de familie şi respectiv înainte de intrarea în sistem, căci altfel, discrepanţa în ceea ce priveşte pregătirea de specialitate ar fi de aşteptat să fie mult mai vizibilă. Nu există diferenţe semnificative de calitate nici între rapoartele de anchetă socială din mediul rural şi cele din mediul urban, deşi serviciile publice de asistenţă socială sunt mult mai bine dotate în termeni de resurse umane şi financiare, iar oferta de servicii şi deci capacitatea de răspuns a comunităţii poate fi mult mai variată în mediul urban comparativ cu mediul rural. Din contră, anchetele din mediul rural au o tendinţă uşor mai accentuată de a menţiona oferta de servicii existente şi/sau serviciile furnizate la nivel de comunitate pentru a preveni separarea copilului de familie. Copiii din comunităţile sursă au mai multe şanse să aibă un raport de anchetă socială mai bun (32% faţă de 21% dintre copiii din alte comunităţi), tocmai pentru că au şanse mai mari de a avea două anchete, una întocmită de SPAS şi a doua de reprezentanţii DGASPC. În schimb, la nivelul celorlalte comunităţi există o probabilitate dublă să fie menţionat un răspuns la nivelul comunităţii, adică să fie identificate şi/sau furnizate servicii înainte de intrarea copilului în sistem (38% faţă de 20% dintre copiii din comunităţi sursă). Diferenţe semnificative cu privire la calitatea raportului de anchetă socială sunt observate şi în funcţie de ruta prin care copilul a ajuns în sistemul de protecţie specială. Ponderea rapoartelor de calitate este peste medie pentru copiii cu mama instituţionalizată, cei cu mama/ familia fără domiciliu stabil (fără adăpost, evacuaţi sau care stau pe unde apucă), precum şi al celor din familii cu domiciliu stabil. În schimb, ponderea rapoartelor slab documentate (care nu oferă informaţii nici despre nevoi şi nici despre servicii) este peste medie (35-43%) pentru copiii părăsiţi în maternitate sau în alte unităţi sanitare, cei îngrijiţi de alte persoane decât familia sau rudele înainte de a ajunge în sistem, precum şi copiii străzii. 170 Figura 42: Existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz în funcţie de instituţia care a realizat-o, judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (jos) (% din copii) Toţi copiii din SP 56 17 14 10 MEHEDINTI 83 1 14 SUCEAVA 81 4 11 3 BACAU 79 4 7 7 ARAD 78 5 12 HARGHITA 76 8 10 4 HUNEDOARA 76 11 4 8 OLT 76 13 4 6 VASLUI 69 7 20 4 GORJ 68 14 17 BOTOSANI 66 6 17 6 NEAMT 64 9 13 11 SATU-MARE 63 17 9 10 CARAS-SEVERIN 58 10 27 BIHOR 56 17 12 11 CONSTANTA 45 28 10 13 VALCEA 43 26 20 9 SIBIU 42 19 28 8 GALATI 41 46 7 5 VRANCEA 39 13 39 7 BISTRITA-NASAUD 39 15 31 13 DAMBOVITA 35 33 7 23 PRAHOVA 21 48 16 11 COVASNA 18 11 54 9 DOLJ 16 35 35 11 0% 20% 40% 60% 80% 100% DA - realizată de SPAS DA - realizată de DGASPC DA - realizate de SPAS și de DGASPC DA - realizată de alţii, i.e. OPA, ONG DA - nu este precizat cine a realizat-o NU există anchetă socială 70 60 50 40 30 20 10 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de sus, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=50.670), pentru graficul de jos (N=52.344). Notă: OPA - Organizaţie privată acreditată care furnizează servicii de protecţie a copilului. 171 Figura 43: Calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz în funcţie de judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (jos) (% din copii cu anchete sociale în dosarul de caz) Toţi copiii din SP 18 22 31 29 DAMBOVITA 7 9 70 15 VRANCEA 22 13 53 12 NEAMT 3 34 50 12 CONSTANTA 21 17 47 15 OLT 17 24 44 15 HARGHITA 18 26 43 13 BIHOR 19 19 40 22 BOTOSANI 20 26 38 16 BACAU 26 14 38 22 SATU-MARE 20 18 37 26 SIBIU 12 13 36 39 DOLJ 17 15 31 37 VALCEA 18 14 28 39 VASLUI 11 43 27 20 ARAD 54 3 26 16 PRAHOVA 23 12 24 41 GALATI 16 22 23 38 SUCEAVA 16 11 20 53 CARAS-SEVERIN 19 28 16 37 BISTRITA-NASAUD 19 36 13 33 COVASNA 2 56 11 31 HUNEDOARA 15 33 11 40 GORJ 9 45 10 37 MEHEDINTI 8 19 9 64 0% 20% 40% 60% 80% 100% Nevoile copilului și/sau familiei Serviciile furnizate și/sau oferta existentă Nevoile & Serviciile Nici nevoile și nici serviciile 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de sus, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=45.737 copii cu raport de anchetă socială la dosar), pentru graficul de jos (N=47.134 copii cu raport de anchetă socială la dosar). 172 Figura 43 (graficul de sus) aduce informaţii suplimentare şi arată existenţa unor discrepanţe considerabile între judeţe. Astfel, ponderea rapoartelor de anchetă socială de calitate variază între 70% în Dâmboviţa şi doar 10% în Mehedinţi. Adică, în Mehedinţi predomină rapoartele întocmite de SPAS în dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie (80%), dar doar în unul din fiecare zece dintre acestea sunt menţionate atât nevoile copilului şi/sau familiei, cât şi răspunsul la nivelul comunităţii (oferta de servicii şi/sau serviciile furnizate înainte de intrarea copilului în sistem). Marea majoritate (64%) nu oferă nici o informaţie cheie pentru elaborarea unor planuri de intervenţie eficace. Totuşi, există o îmbunătăţire substanţială a calităţii rapoartelor de anchetă socială din 1989 până în 2014. Conform Figurii 43 (graficul de jos), ponderea anchetelor de calitate a crescut de peste trei ori după anul 2009 prin comparaţie cu sfârşitul anilor '90. În aceeaşi perioadă, ponderea rapoartelor de anchetă socială lipsite de informaţiile relevante (nici nevoi, nici servicii) s-a înjumătăţit. Acum, să trecem la analiza informaţiilor disponibile în rapoartele de anchetă socială. Anchete sociale sunt disponibile la dosarul de caz pentru 90% dintre copiii din sistemul de protecţie specială, dar doar jumătate dintre acestea oferă informaţii privind nevoile copilului şi/sau familiei înainte de intrarea copilului în sistem, aşa cum arată Anexa 6 Tabel 34. Chiar şi aceste anchete care identifică nevoile, aproape toate se centrează pe copil, în jur de jumătate dintre ele identifică şi nevoile familiei. Parţial, acesta este un rezultat al lipsei de informaţii despre familie, cum este cazul copiilor părăsiţi în unităţi sanitare sau al copiilor străzii. O altă parte însă, reflectă tendinţa multor reprezentanţi SPAS, dar şi DGASPC, de a privi copilul izolat de familia sa. Dintre copiii preluaţi direct din familie (cu domiciliu stabil), doar aproximativ un sfert au informaţii despre nevoile familiei. În cazul copiilor preluaţi de la rude, ponderea scade sub 20%. Singurele două situaţii în care nevoile familiei sunt identificate în aproximativ o jumătate din cazuri se referă la copiii mamelor instituţionalizate şi cei ai mamelor/ familiilor fără domiciliu stabil (fără adăpost, evacuaţi sau care stau pe unde apucă). De notat, în studiul calitativ, unii profesionişti DGASPC au atras atenţia asupra acestei tendinţe de centrare pe copil fără a lua în considerare familia, abordare ce intră în contradicţie cu obiectivul principal de prevenire şi tratare a separării copilului de familie. „Mai vreau să adaug ceva care cred că este foarte important. Noi de multe ori toate serviciile acestea de protecţie a copilului ne centrăm doar pe copil. De foarte multe ori acordăm servicii doar copilului. Eu cred că de foarte multe ori trebuie să lucrezi cu părinţii ca să poţi să obţii ceva pentru copil. Adică cum a reieşit de aici, părinţii sunt cei care nu vor sau nu pot, aşa că din cauza lor copilului nu îi este bine. Ori noi nici nu ne concentrăm şi nici nu avem servicii suficiente pentru părinţi şi familie, şi aici mă gândesc spre exemplu la şcoala părinţilor sau la diferite forme de suport. Adică, de multe ori ni se cere tuturor din societatea aceasta să fim părinţi buni, dar nimeni nu ne pregăteşte pentru lucrul acesta. Asta o zic la modul general, dar mă gândesc doar la cazurile care chiar au probleme, adică nu neapărat mă gândesc că toţi părinţii din România ar trebui incluşi într-un program de şcoală a părinţilor, ci mă gândesc la situaţiile care sunt în risc sau la părinţii care nu sunt capabili…” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca). Calitatea informaţiilor privind nevoile (copilului şi/sau familiei) este mai degrabă slab-moderată, „nevoile” având înţelesuri foarte diferite de la un specialist/ asistent social la altul. Doar în jur de două treimi din total răspunsuri sunt utilizabile, adică fac referire la nevoi. Restul de o treime din răspunsuri repetă motivul/ motivele separării copilului de familie, menţionează o măsură sau un serviciu de protecţie ori sunt referiri generale de genul „nevoia de protecţie specială” sau „condiţii de creştere, educare şi dezvoltare”. Distribuţia copiilor cu raport de anchetă socială la dosarul de caz în funcţie de nevoile identificate este arătată în Figura 44, cu observaţia că nevoia de prevenire a separării copilului de familie a fost adăugată de echipa de cercetare, aceasta fiind foarte rar menţionată în clar de specialiştii care au întocmit rapoartele de anchetă socială. Oferta de servicii din comunitate/ zonă care ar putea acoperi nevoile (copilului şi/sau familiei) este identificată doar în mai puţin de una din fiecare cinci anchete (Anexa 6 Tabel 34). În plus, doar jumătate dintre menţiuni fac referire efectivă la servicii, cealaltă jumătate fiind referiri la motivele separării, la nevoi sau la diferite măsuri/ servicii de protecţie în care au fost plasaţi copiii după intrarea în sistem. Aceste rezultate arată clar că înainte de separarea copilului de familie şi intrarea lui în sistemul de protecţie specială, la nivelul comunităţii, fie oferta de servicii este foarte scăzută (cu precădere în mediul rural), fie efortul de a identifica serviciile 173 alternative la instituţionalizare este total insuficient (cum ar fi cazul în oraşele medii şi mari în care variate servicii sunt disponibile). Totuşi, în jur de 40% din toate rapoartele de anchetă socială sunt acompaniate de un plan de servicii (Anexa 6 Tabel 34). Planul de servicii, conform Ordinului nr. 286/2006,223 se întocmeşte în scopul prevenirii separării copilului de părinţi în următoarele situaţii: (a) pentru copiii aflaţi la risc de părăsire de către părinţi; (b) pentru copiii reintegraţi în familie după încetarea măsurii de protecţie; şi (c) în orice situaţie care impune acordarea de 224 prestaţii şi/sau de servicii în vederea respectării drepturilor copilului. În aceste condiţii, procentul de 40% din copii cu un plan de servicii de prevenire, înainte de intrarea în sistem, arată că reglementările în vigoare sunt puse în aplicare doar selectiv. Planurile de servicii existente sunt mai frecvente pentru copiii proveniţi din mediul rural decât pentru cei din urban (46% faţă de 35%, respectiv media de 40%), precum şi pentru copiii din comunităţile sursă faţă de cei din alte comunităţi (49% comparativ cu 34%). Asociat, planurile de servicii acompaniază mai adesea anchete sociale ale unor persoane responsabile cu asistenţa socială (din SPAS-uri de comună) decât anchete întocmite de asistenţi sociali (46% prin comparaţie cu 39%). De asemenea, planurile de servicii sunt disponibile pentru peste jumătate dintre copiii care au două anchete, una SPAS şi una DGASPC. Cele mai multe planuri de servicii au fost întocmite pentru copiii luaţi direct din familie (cu domiciliu stabil) sau de la rude şi cel mai rar pentru copiii preluaţi de la alte persoane şi pentru copiii străzii. Cum planul de servicii a fost reglementat începând cu anul 2006, copiii intraţi în sistem anterior acestui an au un plan de servicii doar în procente de sub 20%, în timp ce după 2006 se înregistrează ponderi de 50-55%. Totuşi, începând cu 2010, ponderea copiilor cu plan de servicii a scăzut la 45-50% (Anexa 6 Figura 7). Oricum, reglementarea privind planul de servicii este aplicată selectiv de la un judeţ la altul, înregistrând variaţii între circa 20% din copii în Arad, Dâmboviţa şi Suceava şi ponderi de peste trei ori mai mari în Harghita, Vaslui şi, mai ales, Neamţ (Anexa 6 Tabel 35). Problema absenţei unui plan de servicii înainte de intrarea copilului în sistem, a fost adusă în discuţie şi de profesioniştii participanţi la studiul calitativ. „- În mediul urban, primăriile... părerea mea, din ce am văzut eu, că avem noi colaborare cu ei, nu fac ceea ce scrie în lege referitor la planul de servicii. - Nu au specialişti. - Nu respectă legea, deci nu... Planul de servicii este un plan în care eu, ca primar, fac... iau nişte măsuri în aşa fel încât să previn instituţionalizarea copiilor. Ei, nu ştiu dacă există zece primării în tot judeţul, bine, cu excepţia Ploieştiului, că aici n-avem ce să zicem, în special în mediul urban nu există pregătirea necesară şi nu există... - Nu au personal de specialitate. - Şi nici interes. Sunt cazuri care se cunosc de ani de zile şi ajung la noi în regim de urgenţă, deci este ceva ce nu poţi să-ţi explici, deci primarul şi consilierii, şi secretarul, şi toată lumea din comunitate... învăţătorul şi popa şi toată lumea ştie situaţia familiei respective şi te trezeşti cu el, după 10 ani, că vin şi zic: „Băi, nu mai am ce să-i dau să mănânce la copil”. Şi cred că nici cu prestaţiile legale nu sunt informaţi părinţii respectivi, nici vorbă de ajutor. Adică, nu fac nimic, nici măcar măsuri care nu implică nimic din partea primăriei. - Nu. Ba mai mult, îi trimit direct la noi. Deci în ultima perioadă ne confruntăm cu foarte multe situaţii de genul acesta, în care primăriile trimit toate cazurile sociale la Direcţia de Asistenţă şi Protecţie a Copilului pentru că ei ştiu să îndrume persoana respectivă către noi, deci nu dau informaţiile pe care ar trebui, ci le dau imediat adresa noastră, să rezolvăm noi. ... 223 Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecŃie, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 28/07/2006. 224 Planul de servicii ar trebui să fie întocmit de un responsabil de caz privind prevenirea, desemnat de SPAS și, după caz, DGASPC. 174 Figura 44: Corespondenţa între nevoile identificate ale copilului şi/sau familiei şi serviciile furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem (% copiii cu rapoarte de anchetă socială în dosarul de caz) NEVOILE IDENTIFICATE % % SERVICIILE FURNIZATE ÎN COMUNITATE Nevoi de reprezentare legală 2 0,3 Demersuri pentru instituirea tutelei Nevoi nutriţionale 5 0,3 Alimente 0,2 Cantină socială Nevoi de spaţiu stabil, găzduire, condiţii de Servicii de găzduire, inclusiv în adăpost, 15 0,7 locuire adecvate locuinţă, igienizare locuinţă Igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte nevoi de bază (neprecizat) 5 1,8 Sprijin financiar (acces la beneficii sociale) Situaţie materială precară, venituri 14 0,3 Ajutor în obţinerea unui loc de muncă insuficiente Nevoi de îngrijiri medicale, recuperare, Servicii medicale, recuperare, reabilitare 6 1,1 reabilitare, încadrare în grad de handicap pentru copil Servicii medicale, recuperare, reabilitare 0,4 pentru adulţii din familie Nevoi educaţionale (continuarea studiilor, Acces la educaţie incluzivă, servicii de educaţie specială, rechizite, risc de abandon 7 0,8 prevenire abandon şcolar şcolar) Nevoi de îngrijire, supraveghere, identificare 19 0,4 Supraveghere, monitorizare, vizite familie familie Identificare familie care să îngrijească copilul Nevoi emoţionale şi/sau sociale 9 0,5 (părinţi, rude, alte persoane) Responsabilizare părinţi, angajament faţă de 0,8 copil 0,1 Îngrijire copil Nevoi de prevenire a separării copilului de Servicii de informare, consiliere, sprijin moral 100 24 familie către familie Notă: Această nevoie este adăugată de echipa Consultare/ colaborare cu alţi specialişti şi de cercetare, fiind foarte rar menţionată în clar de specialiştii care au întocmit rapoartele 14 reprezentanţi ai comunităţii (inclusiv Structura Comunitară Consultativă) de anchetă socială Referire către serviciile de prevenire din zonă 4 (centre de zi, centre maternale, centre de recuperare, echipe mobile etc.) Includerea familiei într-un program privat de 2 sprijin economic pentru prevenirea părăsirii (dacă există) Sprijin/ ajutor SPAS, primărie, DGASPC 1,0 (neprecizat) 0,3 Acces/ referire la servicii sociale specializate Sprijin întocmire acte pentru locuinţă, 0,1 beneficii etc., inclusiv acte de identitate 0,1 Servicii de planificare familială Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=47.134 copii cu anchetă socială la dosar). Întrebările din chestionar au fost deschise. 175 - Ei, nu dau informaţii pentru că nu le ştiu, chiar nu le ştiu, deci au fost primării care au sunat să ne întrebe. Aici e un caz fericit, pentru că au sunat să întrebe, dar de cele mai multe ori trimit cazurile aici şi chiar nu sunt de competenţa noastră. Chiar şi în localităţi în care sunt specialişti în primării, sunt 2-3 specialişti, adică asistenţi sociali, cu pregătire, dar nu neapărat ştiu ce au de făcut.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) Să trecem acum de la oferta de servicii şi planul de servicii la serviciile furnizate efectiv copiilor din sistemul de protecţie specială şi familiilor acestora, înainte de separarea de familie şi intrarea în sistem. Anexa 6 Tabel 34 arată că doar 33% din toţi copiii cu anchete sociale au beneficiat de (1-5) servicii de prevenire, majoritatea primind consiliere şi informare sau suport în baza colaborării între diferiţii actori locali (cadre medicale, cadre didactice, poliţie, preot, alţi reprezentanţi ai Structurii Comunitare Consultative). Deci, doar unul din fiecare trei copii şi familia acestuia a găsit ajutor sau susţinere la serviciile din comunitatea de provenienţă, înainte de a ajunge în sistemul de protecţie specială. În fapt, dacă se consideră toţi copiii din sistemul de protecţie specială, indiferent dacă au sau nu au un raport de anchetă socială la dosarul de caz, procentul copiilor care au beneficiat de vreun serviciu de prevenire scade la 29%.225 În primul rând, trebuie remarcată discrepanţa serioasă între nevoile copilului/ familiei şi serviciile de prevenire furnizate în comunitate, chiar dacă restrângem discuţia la nevoile identificate, aşa cum arată Figura 44. O pondere de 5% dintre copiii cu anchetă socială la dosarul de caz au fost identificaţi cu nevoi nutriţionale, dar au beneficiat de ajutor în alimente sau porţii la cantina socială226 doar 0,5% din copii, adică doar a zecea parte din cei care aveau nevoie. Circa 15% din copii aveau nevoi legate de locuire şi au primit sprijin doar 0,7%, adică mai puţin de a douăzecea parte. În jur de 14% au fost identificaţi la risc de sărăcie monetară (cu situaţia materială precară şi venituri insuficiente). Deşi majoritatea erau eligibili pentru o sumă de beneficii sociale, aşa cum este arătat într-o secţiune anterioară, doar foarte puţini au fost sprijiniţi să obţină beneficiile şi/sau să obţină un loc de muncă. În al doilea rând, este util să trecem în revistă principalele caracteristici ale beneficiarilor de servicii de prevenire a separării copilului de familie furnizate în comunitate. Serviciile de prevenire sunt mai frecvent raportate pentru copiii proveniţi din mediul rural decât pentru cei din mediul urban (36% faţă de 30%). De asemenea, sunt declarate într-o măsură mai mare pentru: • copiii cu mame instituţionalizate, pentru cei cu mame/ familii fără domiciliu stabil (fără locuinţă, evacuaţi sau care stau pe unde apucă), precum şi pentru cei preluaţi direct din familie (cu domiciliu stabil). • copiii de peste 10 ani la momentul intrării în sistem şi familiile acestora. • copiii şi familiile de etnie română sau maghiară şi în mai mică măsură pentru copiii şi familiile de etnie romă sau nedeclarată (peste 35% faţă de circa 27-30%). • familiile cu ambii părinţi acasă, cu vârste de peste 25 ani (la momentul intrării copilului în sistem) şi trei sau mai mulţi copii. • mamele cu nivel mediu de educaţie - ponderea copiilor care au la dosarul de caz menţiuni privind serviciile de prevenire în comunitate creşte de la 33% din cei cu mame cu cel mult şcoală primară la 36% în cazul mamelor cu 5-8 clase şi circa 40% pentru cele cu şcoală profesională/ de ucenici sau absolventele de 9-10 clase. • copiii fără dizabilităţi sau întârzieri de dezvoltare. • copiii de 6-17 ani cu cerinţe educaţionale speciale (CES), precum şi cei cu tulburări comportamentale (45% respectiv 51% faţă de media de 41% pentru copiii de 6-17 ani). • copiii expuşi unor experienţe de neglijare, abuz şi/sau exploatare. 225 Aceste date sunt concordante cu rezultatele studiului FONPC (2012) care arăta că dintre toţi copiii beneficiari ai SPAS în 2010 doar 24% au beneficiat de servicii, celorlalţi fiindu-le acordate doar prestaţii bănești, chiar dacă erau copii expuși riscului de a fi separaţi de familie. 226 Datele privind beneficiile sociale declarate în Figura 44 nu corespund datelor privind beneficiile sociale așa cum rezultă din analiza veniturilor (vezi Anexa 6 Tabel 25). 176 • familii dezorganizate (aşa cum sunt acestea definite în capitolul 3.2.3.2), marcate de consum excesiv de alcool al unuia sau ambilor părinţi. • familii în care un adult, altul decât un părinte, a avut probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale. • familii în care ambii părinţi şi/sau un adult, altul decât un părinte, suferă de dizabilităţi şi/sau o boală cronică şi/sau probleme de sănătate mintală. În al treilea rând, Anexa 6 Tabel 34 arată că existenţa unui raport de anchetă socială de calitate, mai ales dacă este însoţit şi de un plan de servicii, creşte şansele ca familia şi copilul să beneficieze de ajutor şi sprijin în comunitate, măcar că, prin întocmirea acestora, actorii locali devin mai conştienţi de nevoia de a interveni 227 înainte de a orienta cazul către DGASPC. În acest moment, nu doar că este scăzut interesul faţă de elaborarea unei anchete sociale de calitate şi a unui plan de servicii de prevenire, „dar primăriile şi instituţiile s- au şmecherit”228 şi solicită la DGASPC plasament de urgenţă tocmai pentru a-şi limita responsabilitatea de intervenţie cât se poate de mult. „- Dar primăriile şi instituţiile s-au şmecherit, ei vin cu urgenţa. Deci dacă stăm să calculăm şi să analizăm, în ultimii ani cred că un procent, nu vreau să exagerez că nu am făcut o statistică, dar cred că doar 10% dintre cazuri vin lucrate, încercare de oferire servicii pentru menţinere a copilului în familie. Nu, majoritatea vin prin regim de urgenţă şi atunci pe noi ne prind în offside. De ce? Tu după ce ţi-ai dat copilul în sistem nu mai poţi să..., familia nu mai este motivată decât dacă chiar nu a putut să îşi ţină copilul. Dar atunci trebuie încercată reintegrarea imediat ce intră în sistem, nu-i aşa? - Da, dar răul este deja făcut, copilul e separat. Vedeţi ce se întâmplă, odată ce părinţii au scăpat de copil, sunt genul acesta de părinţi care nu vor nici să îl dea spre adopţie, deci acestea sunt majoritatea cazurilor, să ştiţi, nu vor nici să îl ia acasă, ca să îl ţină statul cât mai mult.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Mai general, specialiştii în protecţia copilului arată că de prea multe ori activitatea de asistenţă socială la nivel de comunitate se limitează strict la acordarea beneficiilor sociale,229 fără a se desfăşura activităţi de prevenire şi consiliere pentru persoanele/ familiile cu vulnerabilităţi sociale. Acest fapt constituie în opinia multor reprezentanţi DGASPC una dintre cauzele structurale ale separării copilului de familie. „Şi mă întorc iarăşi la ce am spus iniţial: serviciile publice specializate în afară de faptul că completează nişte hârtii pentru prestaţii nu fac de nici un fel asistenţă socială. Este un lucru de la care plecăm. Şi în bună măsură din această cauză direcţiile judeţene, în speţă de sector sunt la refuz sau peste capacitate cu 50%.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) „Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui un pic o distincţie: partea de asistenţă socială cuprinde şi partea de prestaţii şi partea de servicii sociale. Din păcate, cred că uneori s-a pus foarte mult accent pe partea de prestaţii, care sunt benefice până la un anumit punct, dar la un moment dat se ajunge doar în situaţia de întreţinut social şi foarte mulţi dintre ei, exact cum spunea doamna A, neexistând acele servicii de la nivel de primărie care ar trebui cât de cât să-i motiveze, să-i consilieze, să-i scoată din aceea situaţie de incapacitate socială, rămân subjugaţi în situaţia lor deficitară şi aşa ajung copiii în sistem. Ideea este să-i scoţi de acolo pentru că pe an ce trece, dacă ne uităm în statistici, vedem şi în statistici, Caritas-ul şi în Legea DGASPC-urilor numerele sunt constante, nu s-a modificat absolut nimic.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) 227 Spre exemplu, în cazul copiilor cu două anchete sociale (SPAS și DGASPC) probabilitate ca familia/ copilul să fi beneficiat de servicii de prevenire în comunitate, înainte de a intra în sistem, crește la 51% faţă de media de 33%. De asemenea, în cazul copiilor cu planuri de servicii, probabilitatea ca familia/ copilul să fi beneficiat de servicii de prevenire în comunitate, înainte de a intra în sistem, este de 56%. 228 Focus grup profesioniști, Cluj-Napoca. 229 Întocmirea dosarelor, Ńinerea evidenŃei plăŃilor lunare şi realizarea vizitelor la domiciliu, în general pentru verificarea dosarelor. 177 Reprezentanţii SPAS (asistenţi sociali profesionişti sau nu), cel puţin cei din comunele cu comunităţi sursă, nu par să fie de acord cu aprecierile reprezentanţilor DGASPC de mai sus. Din punctul lor de vedere, ei/ele cunosc „bine” sau „foarte bine” gospodăriile care au copii în sistemul de protecţie specială. În proporţie de 72%, reprezentanţii SPAS îşi acordă note între 8 şi 10 (pe o scală de la 1 la 10), adică „foarte bune”, cu privire la cât de bine cunosc situaţia gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie specială. Totuşi, această proporţie variază după cum urmează: 89% - în cazul copiilor care provin din gospodării în care mama/ persoana care a îngrijit copilul este încă prezentă,230 87% - în cazul copiilor din gospodării încă prezente în comunitate,231 53% - pentru copiii din gospodării încă prezente în comună, dar în care mama lipseşte şi doar 39% - în cazul copiilor din gospodării ai căror membri au părăsit comuna. Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=85 reprezentanţi SPAS din cele 60 comune cu comunităţi sursă, privind 1.263 copii în sistemul de protecţie). De asemenea, pe o scală de la 1 la 10, marea majoritate a reprezentanţilor SPAS din mai toate comunele cu comunităţi sursă îşi acordă note medii de 8,5 („bine”) cu privire la: (i) cunoştinţele despre serviciile şi resursele disponibile în comună şi imediata vecinătate şi (ii) abilităţile de a ajuta copiii şi familiile din comună să obţină accesul la serviciile şi asistenţa de care au nevoie. În plus, susţin că aproape „întotdeauna” (notă medie de 8,7) simt că pot interveni eficace în a sprijini copiii şi familiile din comună. Distribuţia pe note de la 1 la 10 este arătată în Figura 45. Figura 45: Autoevaluarea reprezentanţilor SPAS privind activităţile de asistenţă socială în comunităţile sursă din mediul rural (%) 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 „foarte slabe”/ „foarte bune”/ „niciodată” „întotdeauna” Q12. Cumevaluaţi cunoștinţele Dvs. despre serviciile și resursele disponibile în comună și imediata vecinătate? Q13. Cumevaluaţi abilităţile Dvs. de a ajuta copiii și familiile din comună să obţină accesul la serviciile și asistenţa de care au nevoie? Q14. În ce măsură simţiţi că puteţi interveni eficace în a sprijini copiii și familiile din comună? Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=85 reprezentanţi SPAS din cele 60 comune cu comunităţi sursă). Din experienţa reprezentanţilor SPAS, venitul minim garantat (VMG) şi alocaţia pentru susţinerea familiei (ASF) sunt considerate cele mai eficiente beneficii sociale băneşti pentru a preveni separarea copilului de familia sa. În ceea ce priveşte serviciile, consilierea părinţilor este declarată a fi cel mai eficient serviciu în a preveni separarea. Alte servicii menţionate, dar mult mai rar, includ (accesul la) locuri de muncă, monitorizarea familiei şi programele de tipul „şcoală după şcoală” pentru copii. 230 Mama sau persoana care a îngrijit copilul/ copiii din sistemul de protecţie este prezentă în gospodărie pentru 53% din copii, în timp ce mama sau persoana care a îngrijit copilul/ copiii lipsește sau a părăsit gospodăria pentru ceilalţi 47% din copii. 231 Gospodăria de origine este încă prezentă în comună pentru 72% din copiii în sistemul de protecţie. 178 Oricum, toţi profesioniştii cad de acord că problemele ţin atât de ofertă, cât şi de cerere. Deşi unele beneficii sociale (în principal, VMG şi ASF) şi serviciile de consiliere parentală sunt considerate eficiente în prevenirea separării copilului de familie, am arătat deja că relativ puţini copii din sistemul de protecţie specială (şi familiile lor) au beneficiat efectiv de acestea înainte de intrarea în sistem. Totuşi, specialiştii explică că gradul de acoperire a acestora nu poate să crească pentru că asistenţii sociali de la nivel de localitate au un nivel de profesionalizare insuficient şi o oarecare „lipsă de interes”, iar beneciarii sunt persoane analfabete sau au nivel redus de educaţie, nu sunt receptivi şi sunt lipsiţi de iniţiativă. „Ce faceţi Dumneavoastră pentru a preveni separarea copilului de familie? - Mai mult decât consiliere socială şi educaţională nu pot să fac. Da, noi pe teren asta facem practic şi în birou cine intră este consiliat social şi educaţional adică eu am dreptul să fac asta cu orice client care intră şi văd că se încadrează în această necesitate. Eu pot să-ţi aduc ţie la cunoştinţă de obligativitatea de a da copilul la şcoală, de a înscrie copilul la medicul de familie, de a-l supraveghea să nu vagabondeze, să nu comită acte antisociale, eu fac dar uneori pot s-o fac şi la infinit aşa cum o faci cu prestaţiile. Avem, de exemplu situaţii, cazuri pe care le mai comentăm cu colegii de la DGASPC, şi îmi spun ”dar de ce nu le daţi (sfaturi)?” dar dacă ei nu vin să ceară, să le dau cu forţa? Omul acela trebuie să depună o cerere, îi spun de o sută de ori, vino aici, te ajut eu, dar el nu vine, eu ce pot să fac?! Există şi familii care nu beneficiază de prestaţii la care ar avea dreptul? Bineînţeles că există, sunt convinsă pentru că dacă omul nu vine să ceară tu nu ai cum să-i dai cu forţa. Eu le spun, dar legea te obligă să oferi prestaţie, pentru că există o lege în articol foarte clar şi ei spun ”a, da, bine pa!”. Are copil de vârstă preşcolară, eu îi spun de centrul CASTAN, dar ei spun nu, că nu-şi duce copilul acolo, eu ce pot să fac? Atunci acel copil stă în faţa casei de dimineaţa până seara, e clar că la acel copil există un risc dacă va merge sau nu în clasa întâi. Dar risc de separare de familie există? Aici este problema. Da, acolo unde eu observ acest risc nu pot să fac decât propunere la DGASPC, deci eu altă măsură nu pot să iau şi DGASPC-ul este cel care analizează şi merge în comisie sau instanţă.” (Interviu profesionist, Piatra-Neamţ) Pe de o parte, oferta de servicii de asistenţă socială, inclusiv cele de informare şi consiliere parentală, este total insuficientă, aşa cum arată şi Figura 44. Spre exemplu, doar 24% dintre copiii din sistemul de protecţie şi familiile lor au beneficiat de informare şi consiliere înainte de intrarea în sistem.232 De aceea, specialiştii susţin că este necesară răspândirea serviciilor de tipul consiliere, informare, „şcoala părinţilor” în toate colţurile ţării. Ce acţiuni ar trebui întreprinse cu părinţii în primul rând pentru a reduce riscul de separare? „- Activităţi de educaţie parentală. Fiecare cum consideră să se întâlnească cu părinţii, de două ori pe lună sau de patru ori pe lună... Şi vă spun asta pentru că am participat la foarte multe. Nu ştiu, părinţii se descoperă pe ei, se pun în postura copiilor, e o chestie extraordinară.” (Focus grup profesionişti, Craiova) „- Şcoala părinţilor... În felul acesta se dezvoltă şi serviciile pentru că tu depistezi mult mai bine şi mai clar nevoile, s-ar putea ca soluţiile să-ţi vină tocmai de la ei!” (Interviu profesionist, Piatra-Neamţ) „- Şcoala părinţilor ca părinţii să înveţe să fie model pentru copiii lor. Pentru că de fapt copilul învaţă de la părinte. Dacă părintele nu este în postura aceea de a fi educat şi de a oferi exemplu pentru copil, atunci copilul nu are de unde să îşi extragă acel bagaj de informaţii cu care să plece mai departe către viaţă, nu?” (Interviu profesionist, Bârlad) „- Cred că aş merge pe aceeaşi idee, ajutaţi părinţii în mediul din care face parte, şi ţinând cont şi de cultura din care ei vin. Pentru ca ei să înţeleagă de ce este aşa şi nu altfel. Pentru că eu aici văd o oarecare discrepanţă… noi atunci când vedem binele unui copil îl definim prin modul nostru de a gândi, a fi, felul în care am crescut. Ei vin din alt mediu, cu alte obiceiuri şi alte… şi atunci trebuie să ţinem cont cum îi ajutăm pe oamenii aceştia să înţeleagă de ce este important să îţi ţină copilul, înţelegându-i pe ei şi nu pornind de la conceptele noastre.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) 232 Procentul crește la peste 30% pentru copiii intraţi în sistem după anul 2007. 179 „- Un fel de educare a părinţilor. Exact, a celor care colaborează cu noi şi a celor care sunt deschişi să primească informaţiile acestea, pentru că nu orice părinte poate să primească aşa ceva, spre exemplu consiliere juridică...” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „- Numai activitatea de consiliere parentală şi informare privind reţeaua de servicii... Doar să vină, că ei îşi primesc alocaţiile de la copii şi dacă îşi primesc şi ajutorul social pentru familie în dificultate, ce interes mai are să vină la consiliere? Păi, stai că eu le iau pe toate şi stau într-o sărăcie lucie.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) Pe de altă parte, mulţi părinţi din familiile care au în îngrijire copiii cu risc de separare nu acceptă participarea la activităţi de consiliere sau educaţie parentală. Marea problemă din punctul de vedere al specialiştilor în domeniu este lipsa instrumentelor punitive pentru asigurarea aplicării reglementărilor existente dar şi absenţa unor reglementări privind părinţii care încalcă drepturile propriilor copii. Pentru a creşte participarea la consiliere, este propusă condiţionarea beneficiilor sociale (în special a VMG-ului) cu reducerea sau chiar pierderea dreptului la beneficiu pentru cei care nu respectă condiţia. „Ce altceva lipseşte? Ce altceva trebuie făcut? - Constrângeri faţă de părinţi. Sancţiuni. - Da, sancţiuni. - Faţă de părinţi, dar nu numai. Şi faţă de instituţii... - Există constrângeri, da? Dar nu se aplică. - Nu sunt mecanisme de aplicare. Asta este problema. Acele pârghii care să ajute… - Nu avem temei de aplicare. În sentinţele civile sunt specificate sumele pe care părintele… părinţii trebuie să le plătească către administraţia financiară, dar nu se întâmplă nimic. Părintele respectiv nu plăteşte, nu e urmărit, nu… [...] - Eu mă gândeam dacă s-ar putea face ceva, poate să pară o măsură mai drastică dacă, de exemplu, un părinte are deja doi copii instituţionalizaţi ca să prevenim instituţionalizarea următorilor copii, cumva să fie constrâns, nu ştiu cum... că nu poţi nici să încalci dreptul omului. - Da, dreptul omului de-a mai abandona un copil la noi. [...] - Sau cel mai bine ar fi… dacă tot vorbim de modificări legislative constrângerea cumva a părinţilor să urmeze un program de consiliere. - Şi îl fac de formă. - Vor sau nu vor… .nu, nu. Nu tot timpul. - Nu tot timpul. Nu ai cu ce. Şi ai văzut, te duci după ei, îi alergi, îi aduci înapoi, a doua zi oricum nu îţi mai vin, nu, ceva care să îi determine sau care să îi… cumva să existe nişte sancţiuni aplicabile. Domnule, ai fost la programul de consiliere, n-am fost, a, ok, bun, amendă. Sau ceva. Plăteşti sau faci… [...] - Bun, şi dacă nu, toate lucrurile astea să conducă la declararea judecătorească a… abandonului. - Legea abandonului. - Da, că acum nu mai avem abandon. N-avem decât decădere din drepturile părinteşti… legislative. Şi care este diferenţa? Care sunt consecinţele pentru părinţi sau pentru copii? - Păi în cazul abandonului nu se mai relua nici un fel de procedură, copilul devenea adoptabil. În cazul decăderii din drepturile părinteşti tot noi suntem obligaţi să susţinem familia, să-şi poată relua drepturile părinteşti. - Acum, apropo de ce aţi spus şi dumneavoastră şi să fac un pic la experienţa pe care o am, în general oamenii de genul acesta au nevoie să comunice. Au nevoie să vorbească. E adevărat că unii dintre ei pot să se şi fălească, să zicem, cu problemele pe care le au şi în baza lor să câştige nişte venituri, dar plecând de la ideea că ei, ca toţi oamenii din jurul nostru, au nevoie să comunice, programele pe care le ziceaţi şi să te gândeşti că de la al doilea copil în funcţie de vârstă, în funcţie de situaţia materială să le faci cumva în conexiune cu prestaţie, cu ajutorul social, cu ajutorul minim garantat, obligativitatea de a merge la consiliere la o perioadă de timp se pot face. Şi apoi eu am o vorbă: omul sfinţeşte locul. Cei care dezvoltă 180 programe de genul acesta, dacă vor, ştiu să îşi capaciteze beneficiarii şi are să vină şi mâine la program. Dacă nu suntem cât de cât interesaţi să facem activitatea pe care o facem, atunci nici ei nu vor să vină ... şi asta ţine de formare profesională continuă a asistenţilor sociali… - E, dar se mai face aşa ceva? - Păi nu se mai face, dar ar trebui…” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) Discuţiile depre sancţiuni şi responsabilizare nu se referă doar la părinţi, ci şi la autorităţile locale care nu dezvoltă suficiente servicii pentru a deservi populaţia în nevoie. „- Este foarte clar, niciodată pe agenda unui primar nu o să găseşti priorităţi legate de copiii aceştia în dificultate. Ei au priorităţi politice de altă natură, drumuri, şcoli, chestii de unde vin bani. Înţelegeţi, deci este o chestie care trebuie forţată cumva printr-o lege încât comunităţile să fie finanţate, dar să fie şi controlate să nu mai fie atât de uşor să se scoată, să îi coste atât de mult încât, efectiv să fie mai rentabil să îşi ţină copilul acolo. Eu aş ridica taxa, de la cinci la cincisprezece milioane te costă acum pe tine, pe primărie, dacă mai bagi copii în sistemul de protecţie. Să vedeţi ce ar face serviciul cu banii aceea. - Deci lor le convine. Plătesc cinci milioane pe lună, apoi m-am scăpat de o grijă, tuturor le convine, nu? Ia vin-o tu şi dă banii care ţi i-a dat bugetul, că sunt cetăţenii comunei tale, şi fă servicii şi ajută-i. Înţelegeţi, deci trebuie gândite o chestie la nivel de politică. Pentru ca este clar că totul porneşte de la lipsa resurselor.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Problema nu stă totuşi în lipsa reglementărilor.233 Majoritatea profesioniştilor intervievaţi cad de acord că actualele prevederi legislative din Legea 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt suficiente pentru realizarea activităţilor de prevenire. Însă nu există nici metodologii (manuale, ghiduri) concrete de implementare şi nici mecanisme de monitorizare a implementării activităţilor de prevenire pentru toate instituţiile cheie de la nivel local. Spre exemplu, planul de servicii, despre care am vorbit mai sus, deşi este prevăzut de actuala legislaţie pentru a preveni separarea copilului de familie, este în fapt realizat de foarte puţine SPAS-uri. Se remarcă însă o tendinţă pozitivă: incidenţa serviciilor de prevenire a crescut sensibil în timp de la mai puţin de 20% din copiii care au intrat în sistem în anii '90 la 40-43% începând cu anul 2007 (Anexa 6 Figura 8). Diferenţele între judeţe s-au păstrat însă semnificative (Anexa 6 Tabel 36), cu un minim de aproximativ 20% din copii, în Arad, Caraş-Severin şi Suceava, şi un maxim de 72% dintre copiii din judeţul Neamţ. În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, este evident că serviciile publice de asistenţă socială din comunitate, precum şi Structurile Comunitare Consultative (SCC)234 nu oferă un răspuns corespunzător cu privire la prevenirea separării copilului de familie. Corelat, nu sunt suficient de active şi nici eficace în sprijinirea procesului de reintegrare a copilului în familie. „Există acele comisii comunitare consultative care în multe dintre comune funcţionează anormal că dacă ar exista, dacă ar funcţiona aşa cum trebuie, probabil că multe cazuri nu ar ajunge la noi pentru măsură de protecţie.” (Interviu profesionişti, Piatra Neamţ) „Autorităţile locale care sunt dornice să intervină, dar de multe ori sunt depăşite efectiv pe partea de intervenţie în criză. Şi ideea de voluntariat în comunităţile locale, la noi este mai puţin dezvoltată. Spre exemplu problema contracepţiei ori altele, adică eu ca şi comunitate locală nu percep că în primul rând este problema mea şi nu a judeţului sau a altora neapărat. Mobilizarea aceasta a comunităţii locale, nu neapărat primărie, lideri formali, informali, că este vorba de poliţie, că este vorba de… nu vreau să pun etichete, să nu mă interpretaţi, dar sunt oameni care ar putea efectiv să ajute să găsească soluţii locale la problemele locale.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) 233 Spre exemplu, vezi Anexa 6 Caseta 1 privind rolul și responsabilităţile asistentului social în protecţia și promovarea drepturilor copilului. 234 Legea 272/2004 și HG 49/2011 prevăd obligaţia autorităţilor locale de a forma grupuri informale de susţinere a activităţilor de protecţie socială, în procesul de identificare a nevoilor comunităţii și de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii. Printre membrii acestor SCC se numără factori de decizie locali, precum primarul/ viceprimarul, secretarul primăriei, asistenŃi sociali, doctori, poliŃişti, reprezentanŃi ai şcolii sau preoŃi. 181 Mai mult, datele de la dosarele de caz arată că doar 11% dintre copiii din sistemul de protecţie specială şi familiile acestora au beneficiat de sprijin în comunitate, din partea unei persoane, grup sau organizaţie, înainte de intrarea în sistem. Două treimi dintre aceştia au fost ajutaţi de persoane particulare, în special bunici, mătuşi, unchi şi alte rude, în timp ce doar o treime au primit sprijin din partea unor profesionişti locali, a unor ONG-uri sau a unor grupuri informale. De menţionat este faptul că majoritatea copiilor şi familiilor care au primit sprijin în comunitate sunt tocmai cei care au beneficiat şi de servicii. Ponderea copiilor care au primit sprijin este de trei ori mai mare printre cei care au beneficiat de servicii prin comparaţie cu ceilalţi copii (24% faţă de 8%). Există deci o concentrare a „ajutorului” în comunităţile şi/sau familiile care beneficiază şi de servicii (în parte datorată activităţilor de referire realizate de reprezentanţii SPAS sau SCC). Principalele cauze structurale ale insuficienţei serviciilor de prevenire şi a slabei lor eficacităţi sunt exprimate sintetic în citatul 1 din următoarea Tolbă a profesioniştilor şi se referă la: salariile foarte mici cu care sunt plătiţi asistenţii sociali. „Nu poţi să trimiţi un coleg cu 800 RON să scoţi untul din el non-stop şi la noi cam asta se întâmplă, pentru că suntem puţini la nivel de municipiu, bănuiesc că nu suntem singurii, presupun că în toată ţara e la fel.” (Interviu profesionist, DAS Piatra Neamţ) personal insuficient la nivel de SPAS, mai ales în rural şi urbanul mic,235 precum şi în unităţile sanitare. Raportat la numărul copiilor în situaţii la risc de separare de familie, specialiştii în protecţia copilului consideră că lipsa de personal este accentuată chiar şi în oraşele mari. „Chiar la nivelul municipiului Cluj, noi suntem acum cinci persoane care lucrăm, deci total insuficient, deci lucrez la patruzeci de cazuri odată, nu ştiu cum poţi să dai randament la fiecare ca să poţi să le oferi, să le acoperi nevoile, plus că avem un singur psiholog. Deci nu ai suficiente resurse unde să referi cazurile, foarte mulţi dintre ei au nevoie de susţinere pe partea aceasta de consiliere. Se merge în familie, dar e insuficient, cu toată bunăvoinţa, cu tot profesionalismul pe care presupunem că există…” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) lipsa unor responsabilităţi clar definite la nivel de SPAS (nu doar cu privire la protecţia copilului) şi supraîncărcarea cu activităţi de birou şi alte activităţi decât cele de asistenţă socială.236 „Majoritatea primăriilor, sunt câteva într-adevăr care au un asistent social, care ştiu ce înseamnă asistenţă socială că au făcut facultatea, dar de cele mai multe ori sunt persoane desemnate cu atribuţii de asistenţă socială care au şi alte activităţi, gen venitul minim garantat sau nu mai ştiu eu ce taxe şi impozite. Efectiv, nu ştie pe care să le facă mai întâi, dar în general. Oricum, nici primăria Craiova nu o duce prea mult pe roze, că ştiu că este lipsă de personal şi la ei, sunt câţiva şi au tot oraşul cu o populaţie destul de mare.” (Interviu profesionist, Craiova) „Dacă persoana cu asistenţa socială este pusă să măsoare pământuri şi câteodată i se mai cere să facă şi o anchetă, o fac la repezeală şi asta e.” (Interviu profesionişti, Piatra Neamţ) formarea profesională insuficientă a personalului din domeniul asistenţei sociale la nivel de SPAS lipsa de protocoale şi reglementări privind relaţiile interinstituţionale de la nivel local şi judeţean, inclusiv DGASPC. Oricum, după finalizarea studiului, începând cu septembrie 2015, a intrat în vigoare o nouă reglementare (HG 691/2015) privind Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru Metodologia de lucru privind colaborarea dintre DGASPC şi SPAS şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. „Deci vreau să vă spun că s-a schimbat legislaţia privind unităţile sanitare şi obligaţia lor de a încheia convenţii de colaborare cu direcţiile de asistenţă. Deci până acum n-am primit niciun protocol de colaborare de la vreo unitate. De fapt, am primit două: de la maternitatea Ploieşti şi de la Câmpina. În rest... 235 Recensământul SPAS realizat de Banca Mondială (Serviciile de asistenţă socială la nivel de comunitate, mai 2014) indică un deficit al resurselor umane la nivelul SPAS din localităŃile rurale şi cele urbane mici, estimat a fi cuprins între 2.300 şi 3.600 de persoane (Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu, coord., 2015). 236 Vezi și IRECSON (2011), MMFPSPV şi SERA România (2012), Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 182 Mai avem maternităţi în judeţ; niciuna nu a făcut vreun efort în sensul acesta. Bine, n-am încheiat protocolul, deci nu suntem decât la faza de a delimita atribuţiile şi doar atât. Dar vreau să vă spun că nu există interesul. Şi singurul interes a fost doar în maternitatea Ploieşti. Celelalte maternităţi nu au asistenţi sociali, aşa cum prevede legea. Şi colaborarea cu toate unităţile din judeţ este foarte grea, mai puţin cu maternitatea Ploieşti, unde nu sunt probleme.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Este multă legislaţie pe social, pe protecţia copilului, este un domeniu extraordinar de amplu. Din punctul meu de vedere atâta timp cât obligaţiile şi responsabilităţile se opresc la nivel de informare în legea respectivă, să nu ne aşteptăm la mare lucru! [...] Interinstituţional avem nevoie de nişte norme în domeniul protecţiei copilului nu la nivel de ”cadrele şcolare sunt obligate să…!” şi dacă nu face? Cine observă, cine sesizează? Dacă eu sesizez poliţia că şcoala nu mi-a spus, [...], ok şi? Pare că am ceva personal, am stricat pentru totdeauna relaţia pentru că nu există o formă prin care să spui ”doamnă asta îţi intră în atribuţii!”. [...] De exemplu chiar am fost nevoită, cunoscând pe cineva la inspectorat, să spun sunt foarte curioasă să văd o fişă a postului unui director de şcoală, şi constaţi că în fişa de post nu i s-a pus cerinţa de a informa DAS sau altele din lege. Eu ce să fac la câtă legislaţie este pe educaţie, e greu să-i spui: ”doamnă, dar citiţi legea pe protecţia copilului!” (Interviu profesionist, Piatra Neamţ) lipsa de metodologii (manuale, ghiduri) concrete de implementare şi de mecanisme de monitorizare a implementării activităţilor de prevenire pentru toate instituţiile cheie de la nivel local lipsa unei metodologii de identificare precoce a cazurilor la risc de separare a copilului de familie, mai ales la nivelul oraşelor medii şi mari „lipsa de interes" a unor reprezentanţi SPAS. Principala recomandare din perspectiva specialiştilor DGASPC are în vedere intensificarea eforturilor de formare continuă şi sprijin oferit reprezentanţilor SPAS pentru a dezvolta capacitatea locală de a furniza servicii de prevenire a separării copilului de familie. „- Apropo de chestia aceasta, doream să vă spun că noi la nivel de direcţie [DGASPC], mulţi ani de zile am oferit nişte servicii indirecte, adică am încercat să transferăm expertiza noastră în munca de prevenţie, celor din primărie. Ei de foarte multe ori îşi recrutează personal necalificat, sau deleagă oameni, nu ştiu ce, referentul agricol nu ştiu cine. Primăriile de comună. Da, primăriile de comună, că cei de la Cluj-Napoca nu au colaborat cu noi niciodată, deşi de foarte multe ori era necesar. Deci erau situaţii de criză, luaţi copilul nu ştiu care şi noi spuneam haideţi să vedem ce aţi făcut şi am mers până acolo, a face formare cu ei, a le explica ce pârghii legislative sunt, ce fonduri pot accesa, ce ONG-uri pot, cum trebuie să intervină, de foarte multe ori ne-am dus cu ei pe teren, chiar dacă nu erau încă cazuri în evidenţa direcţiei, am făcut grupuri pe comune, făceam formări cu ei, nu mai fac aşa ceva, dar am făcut ani de zile aşa ceva, partea aceasta de formare cu lucrătorii sociali din primărie şi de multe ori am căutat inclusiv primarii să participe la întâlnirile noastre să vadă despre ce este vorba, nu este aşa simplu să iei cinci copii să îi trânteşti la direcţie, care nu vor. - Da, am făcut echipă cu ei, ne-am dus în teren şi am oferit servicii de prevenţie, lucrând cu familia, încercând să îi ajutăm se îşi administreze resursele locale, să le acceseze pe cele la care nu s-au gândit, inclusiv locuinţele sociale. Pentru foarte mulţi dintre ei era aşa, o chestie, hai că totuşi are primăria nu ştiu ce spaţiu. Să vedem cum îl putem amenaja. Şi să ştiţi că a mers de câteva ori. În astfel de activităţi ar trebui investit!” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Dezvoltarea şi consolidarea capacităţii locale de a acorda servicii de prevenire a separării copilului de familie sunt esenţiale pentru întregul sistem de protecţie specială şi ar trebui să vizeze o paletă largă de nevoi, inclusiv protecţia copilului. Totuşi, prevenirea separării copilului de familie necesită mai mult decât atât, trebuie să fie un efort al întregii colectivităţi la care să participe şi alte servicii universale (educaţie şi sănătate), precum şi serviciile bazate pe comunitate sau grupurile informale de susţinere precum SCC-urile, alături de serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) şi DGASPC. În acest scop, următoarele secţiuni trec în revistă celelalte servicii de la nivel de comunitate. 183 Din tolba profesioniştilor „Care sunt principalele piedici pe care instituţia Dumneavoastră [DGASPC] le întâmpină cu privire la activităţile de prevenire a separării copilului de familie? 6a - Lipsa de profesionalizare a serviciilor [SPAS] din comunităţi. Profesionalizare în ce sens? - A oamenilor care lucrează efectiv. Sunt neprofesionişti. Adică nu au pregătire în domeniu sau ce anume? - Nu au pregătirea de nici un fel, nici juridic, nici de muncă în domeniul social, de muncă cu oamenii, sunt mult prea încărcaţi de alte sarcini, ei trebuie să facă şi să adune impozite, ei trebuie şi să dea ajutoare sociale… - Cea mai mare problemă este că ei nu-şi doresc asta... - Sunt puţini şi nici nu sunt lăsaţi [de primar]. Noi pe unii i-am învăţat şi chiar erau deschişi. Şi ne-au spus, eu am nu ştiu câte dosare de ajutor de lemne. Eu dacă greşesc acolo ceva, om sunt. Eu nu mă pot concentra la cazul dumneavoastră, să mă duc acolo, să vorbesc, să fiu blând cu mama, să lucrez relaxată, să o consiliez, să intervin. Eu n-am timp, eu lucrez şi noaptea.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) „Se constată prin însăşi prin definiţia instituţiei – Direcţia pentru Protecţia Copilului. 6b Deci lucrează cu copii care deja au părăsit familia, deja sunt în afara familiei, sunt deja într-o formă de protecţie. Deci ar trebui să se lucreze în momentul în care încă n-a părăsit copilul familia, încă se află în sânul familiei şi să încerci să sprijini familia, să identifici resursele pe care ei le au şi, apoi, resursele din comunitate pentru a sprijini acea familie. Şi să lucrezi în momentul în care copilul încă este în familie, nu când... Culmea! Deci se alocă foarte mulţi bani şi foarte multe resurse umane pentru copii când sunt în afara familiei, dar când sunt în familie nu se alocă deloc! SPAS-urile nu sunt dezvoltate, nu sunt asistenţi sociali, nu au bani, nu au... nu se pot deplasa la cazuri, nu ştiu ce anume să facă...” (Interviu profesionist, Craiova) 184 Caseta 9: Un model de bună practică: Organizarea pe centre zonale şi colaborarea strânsă cu ONG-urile „- Direcţia de Protecţia Copilului Iaşi are şase centre zonale în comunitate, care sunt centre de sprijin şi consiliere a părinţilor. Rolul lor este tocmai de a sprijini familia, împreună cu autorităţile locale, de a identifica nevoia părinţilor, a copiilor şi de a interveni punctual acolo unde este nevoie. Se face nu numai consiliere şi sprijin părinţi, cum este titlul, ci şi sprijin efectiv al familiei, copilului, pentru prevenirea intrării copilului în sistemul de protecţie. Se colaborează cu ONG-uri, cu sprijin punctual. Se acordă tot felul de servicii, inclusiv formarea structurilor comunitare consultative care există la nivel local în cadrul fiecărei autorităţi locale şi la Iaşi sunt funcţionale. Se fac şi acele întâlniri cu asistenţii sociali comunitari de perfecţionare, formare profesională, astfel încât să fim într-adevăr o reţea funcţională, să intervenim fiecare punctual pe componenta noastră, să ne sprijinim şi să ne unim eforturile pentru a acorda servicii sociale. Nu neglijăm deloc rolul pe care-l au ONG-urile. De foarte multe ori ONG-urile au venit în sprijinul demersurilor noastre, ale Direcţiei, nu numai de prevenire a intrării copiilor în sistem, ci şi pe reintegrarea lor, inclusiv a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. [...] (Reprezentant DGASPC) - Da, am întâlnit foarte mult sprijin şi ne completăm. Direcţia de Protecţia Copilului Iaşi ne formează voluntarii, astfel încât voluntarii să facă o treabă cât mai bună, să ştie să răspundă în cazul unor speţe din centre cât mai bine, astfel încât copilul să se dezvolte cât mai bine prin suplimentul nostru adus prin voluntari. (Reprezentant ONG)” (Focus grup profesionişti, Iaşi) Serviciile de educaţie la nivel de comunitate Figura 44 arată că cel puţin237 7% din copiii din sistemul de protecţie specială care au o anchetă socială la dosarul de caz menţionează nevoi legate de educaţie care au dus la instituţionalizare în absenţa serviciilor de la nivel de comunitate. Aceste nevoi fac în special referire la educaţia specială, în principal pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) şi/sau dizabilităţi, şi la continuarea studiilor sau risc de abandon şcolar, mai ales pentru copiii din mediul rural. Problemele încep cu educaţia timpurie, atrag atenţia specialiştii în protecţia copilului. Datele de la dosarele de caz arată că doar 49% din copiii care au intrat în sistem la vârste de 4-6 ani fuseseră vreodată cuprinşi în învăţământul preşcolar, prin comparaţie cu 86% din populaţia generală de copii de 4-6 ani.238 Astfel, una dintre măsurile de prevenire care ar fi în beneficiul copilului dar ar ajuta şi familia, în sensul că ar permite mamei/ unui părinte să aibă un loc de muncă, se referă tocmai la accesul la educaţie timpurie al copiilor din familiile care au în îngrijire copii expuşi riscului de separare. Propunerile lor nu fac referire la un beneficiu de tipul 239 tichetelor sociale pentru grădiniţă, nou introdus de guvern, ci mai degrabă la subvenţionarea plăţii pentru grădiniţă/ creşă de către autorităţile locale pentru familiile cu venituri mici, aşa cum se practică deja în unele localităţi urbane sau în cadrul unor proiecte.240 „Soluţii se mai găsesc, de exemplu pe partea de creşă există, acum mă refer la copii zero-trei ani, există un centru de zi, Acoperământul Maicii Domnului, dar care nu reuşeşte să facă faţă la totalul nevoii, şi atunci pe partea de creşe există şi o portiţă legislativă prin care copilul care are plan de servicii poate beneficia gratuit cu aprobarea primarului de creşă. Pe partea de grădiniţă nu există decât în măsura în care găsim resurse materiale şi asta ce înseamnă? Dacă părintele se încadrează la autorul social, bine şi aceasta este o sumă minimă, dacă găsim un ONG care să îl ajute, deci aici trebuie umblat.” (Focus grup profesionişti, Cluj- Napoca) 237 Spunem „cel puţin” pentru că nevoile sunt identificate pentru mai puţin de jumătate din copiii din sistemul de protecţie, deci este foarte posibil ca ponderea și numărul celor cu nevoi educaţionale să fie în fapt mai mare. 238 Date Eurostat pentru anul 2012. 239 Legea nr. 248/2015 publicată în Monitorul Oficial în noiembrie 2015. Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt în valoare de 50 lei/lună și sunt acordate familiilor cu venituri sub 284 lei pe membru de familie. Suma primită poate fi folosită doar pentru alimente, hăinuţe sau încălţăminte pentru cei mici. Tichetele sunt condiţionate de prezenţa copilului la grădiniţă măcar 50% din programul unităţii de învăţământ preșcolar. 240 Focus grup profesioniști, Timișoara. 185 A doua mare problemă o constituie neparticiparea şcolară a multor copii care ajung în sistemul de protecţie specială. Datele din dosarele de caz ale copiilor arată că la momentul intrării în sistem o pondere de 19% din copiii de vârsta ciclului primar (7-9 ani) şi 6% din cei de vârsta ciclului gimnazial (10-14 ani) nu fuseseră niciodată la şcoală.241 Iar acesta este un efect combinat al resurselor, atitudinii şi deciziilor părinţilor, dar şi al lipsei de responsabilizare din partea serviciilor de educaţie de la nivel de comunitate. În general, în urban şi în rural, cadrele didactice şi unităţile de învăţământ au tendinţa să îşi definească responsabilitatea limitat „la curtea şcolii”. Situaţia este mai gravă în rândul copiilor din mediul urban, al celor de etnie romă şi printre copiii cu dizabilităţi242 „Vă eu dau un exemplu concret, adică să zic un caz concret pe care îl am. Am cinci fraţi veniţi dintr-un sat, care au vârste cuprinse între 4-11 ani, niciun copil nu este şcolarizat. Deci, s-a ajuns cumva că un copil la 11 ani, nimeni nu s-a interesat de el în cadrul comunităţii, el locuia în cadrul comunităţii, şi nimeni nu s-a interesat de el că nu este şcolarizat. Deci, o lipsă de colaborare, de dezinteres, deci trebuie totuşi să ştii ce oamenii... La noi [DGASPC] a fost o sesizare de suspiciune de trafic de copii, aşa s-a ajuns la această familie.” (Focus-grup profesionişti, Timişoara) Caseta 10: Fenomenul copiilor în afara sistemului de educaţie: comparaţie între copiii din sistemul de protecţie şi cei care trăiesc în familie Rata totală a copiilor de 7-14 ani aflaţi în afara sistemului de educaţie, care nu au fost niciodată şcolarizaţi sau care au abandonat şcoala, este de 4% printre cei care trăiesc în familie şi de aproape cinci ori mai mare printre copiii din sistemul de protecţie, înainte de a intra în sistem. Datele Recensământului din 2011 arată că în rândul copiilor de 7-14 ani ce trăiesc în familie, copiii cu dizabilităţi, copiii romi şi cei săraci se confruntă cu un risc al neşcolarizării extrem de ridicat. Categoriile de copii ce prezintă cel mai mare risc de a nu participa sau absolvi învăţământul obligatoriu sunt: Copiii cu cel puţin o incapacitate completamente invalidantă (55,4%) şi cei cu cel puţin o incapacitate semnificativă (20,4%). Copiii ai căror mame nu deţin o educaţie formală (22,7%) sau au terminat doar ciclul primar (10,6%). Copiii romi (18,7%). Deşi nivelul de educaţie al mamei este un predictor relevant al participării şcolare, diferenţa dintre persoanele de etnie romă şi cele de alte etnii este mare, chiar şi atunci când se păstrează constant nivelul de educaţie al mamei. Discrepanţa dintre copiii romi şi cei de altă etnie este semnificativă şi atunci când nivelul de educaţie al părinţilor este acelaşi şi când aceştia provin din aceeaşi zonă geografică. Copiii cu mulţi fraţi/ surori, din familii cu trei sau mai mulţi copii (6,8%). Copiii lipsiţi de ocrotire părintească, altfel spus cu părinţi absenţi (5,4%). Sursa: Teşliuc, Grigoraş şi Stănculescu (coord.) (2015: 192-193). Slaba dezvoltare a educaţiei incluzive face ca multe unităţi şcolare să nu integreze copii cu CES şi/sau dizabilităţi.243 Din acest motiv, mulţi dintre aceşti copii trebuie să intre în sistemul de protecţie specială pentru a avea acces la educaţia specială, indiferent de relaţia lor cu familia. Practic, în cazul lor, intrarea în sistemul de protecţie specială este adeseori echivalentă cu plecarea copiilor de acasă la o şcoală cu internat şi nu cu separarea propriu-zisă a copilului de familie. În această situaţie, succesul se măsoară prin măsura în care copilul va ajunge să trăiască independent şi nu prin reintegrarea în familie care nu reprezintă o problemă. În alte situaţii, copiii din familii sărace din mediul rural care nu îşi permit să continue educaţia într-o şcoală din urban, sunt îndrumaţi de asistentul social spre serviciul de evaluare şi orientare şcolară şi profesională (ce funcţionează în cadrul CJRAE). Părinţii contactează comisia de orientare şcolară şi profesională şi adeseori copiii lor sunt acceptaţi să urmeze o formă de învăţământ special pentru că prezintă întârzieri de dezvoltare de 241 Spre comparaţie, ratele înregistrate în rândul copiilor care trăiesc în familie sunt de 6%, respectiv 3%, conform datelor de la recensământul din 2011. 242 Vezi și Stănculescu, Marin şi Popp (2012). 243 Diferite cercetări, rapoarte şi interviuri cu familiile copiilor cu dizabilităŃi ilustrează problemele cheie cu care se confrunt ă familiile în momentul în care copiii lor cu dizabilităŃi intră în sistemul de învăŃământ și trag un semnal de alarmă cu privire la metodele necorespunzătoare folosite actualmente de multe şcoli (de masă şi speciale) pentru a cuprinde diferite categorii de copii cu CES și/sau dizabilităţi, spre exemplu: Horga și Jigău (coord., 2010), Gherguţ (2011), Toth (2013), Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (2013) și Chiriacescu (2014). 186 doi ani ca urmare a traiului în sărăcie şi stimulării reduse.. Astfel, pentru mulţi copii ce intră în sistem pe cauze de „dizabilitate copil” şi/sau „sărăcie”, sistemul de protecţie oferă în fapt singura soluţie accesibilă de a urma o formă de educaţie. Caseta 11: Introducerea unei legi privind educaţia incluzivă ar creşte şansele copiilor cu dizabilităţi de a urma şcoala în comunitate „Statele ar trebui să înfiinţeze, prin legi privind educaţia incluzivă, un sistem de educaţie incluzivă sub egida ministerelor educaţiei, care să interzică neacceptarea în şcolile de masă pe criterii de dizabilitate şi să prevadă adaptarea rezonabilă a condiţiilor. În baza unui plan de transformare, ar trebui să se stabilească cadrul de implementare a unui sistem de educaţie incluzivă, cu obiective măsurabile. Statele ar trebui să creeze programe de pregătire a profesorilor, să înfiinţeze fonduri pentru realizarea adaptării rezonabile, să pună la dispoziţie materiale accesibile, să promoveze medii incluzive, să perfecteze metodele de testare, să promoveze transferul din şcolile speciale în şcolile de masă, să promoveze monitorizarea cu ajutorul unor indicatori ai educaţiei incluzive, să acorde sprijin adecvat elevilor şi să utilizeze mijloacele de comunicare şi formatele corespunzătoare. Şcolile trebuie finanţate adecvat, în timp ce disponibilitatea resurselor nu ar trebui să stea la baza refuzului accesului la dreptul la educaţie pentru un elev cu dizabilitate.” Sursa: OHCHR - Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (2013). Rolul cadrelor didactice este foarte important şi în serviciile de prevenire pentru alte categorii de copii aflaţi în 244 situaţie de risc. Astfel, identificarea timpurie şi sprijin adecvat pentru copiii aflaţi în situaţie de risc ai căror părinţi muncesc peste hotare este mult mai eficace când este realizată în cooperare de SPAS şi şcoală. În relaţie cu unităţile de învăţământ sunt menţionate ca fiind necesare: (i) îmbunătăţirea şi consolidarea mecanismelor de monitorizare şi raportare la nivel local (SPAS) a copiilor care au nevoie de sprijin; (ii) creşterea capacităţii şcolilor în sensul compensării absenţei părinţilor prin consiliere; (iii) realizarea mai multor activităţi de educaţie pentru sănătate, precum şi activităţi de prevenire a comportamentelor de risc,245 inclusiv a celor sexuale,246 în rândul adolescenţilor.247 Prevenirea separării copilului de familie este asociată cu prevenirea riscului de abandon şcolar. În unităţile şcolare în care se desfăşoară activităţi de prevenire a abandonului se contribuie indirect şi la reducerea riscului de separare a copilului de familie, mai ales dacă activităţile respective implică şi activităţi cu părinţii şi nu doar cu copiii. Serviciul de tip „şcoală după şcoală” (afterschool), alături de serviciile de îngrijire de zi (centrele de zi), este considerat a avea cel mai mare impact de prevenire atât a separării copilului de familie, cât şi a abandonului şcolar. În aproape toate interviurile şi discuţiile de grup din studiul calitativ se face referire cel puţin o dată la un astfel de serviciu şi efectele sale benefice. Cele mai multe recomandări sau propuneri de îmbunătăţire în sfera prevenirii susţin dezvoltarea unor astfel de servicii şi asigurarea accesului gratuit pentru copiii în situaţii dificile cu risc de separare de familie. „În after school, masa am constatat că a fost un lucru atractiv pentru copii. Sunt mulţi copii care uneori sunt zile în care nu mănâncă nimic acasă; nu mai vorbim de o masă caldă, nu mai vorbim de o mâncare cu carne. Ei, bine, la programul de after school pot să aibă zilnic o masă caldă, în mod constant, cu suficiente proteine pentru dezvoltarea lor normală. Deci faptul că i-am chema într-un program de after school şi întâi ar mânca, pentru că asta caută iniţial, iar apoi rămân şi la activităţi, pentru că devin interesaţi; vin pentru masă, dar încet-încet devin interesaţi şi de programul educativ şi, încet, în felul ăsta îi câştigi... Programe de after 244 În special cei cu ambii părinŃi plecaŃi peste hotare şi/sau care se confruntă cu traume psihologice din cauza separării îndelungate de părinŃii lor. 245 Acestea sunt puse în relaţie cu reducerea consumului de droguri şi a consumului nociv de tutun şi alcool, dar și cu tulburările de comportament în rândul adolescenŃilor. 246 Comportamentul sexual la risc al adolescenŃilor este direct legat de fenomenul sarcinilor adolescentine şi al mamelor adolescente. 247 O parte dintre aceste măsuri sunt deja cuprinse în HG 691/2015 privind Procedura de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru Metodologia de lucru privind colaborarea dintre DGASPC și SPAS și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. Această reglementare a intrat în vigoare doar în septembrie 2015. 187 school ar trebuie să existe în orice şcoală. Legea prevede existenţa lor, dar nu obligă activitatea lor. Şi dacă în plan legislativ s-ar transforma cuvântul „poate” în cuvântul „trebuie”, s-ar găsi şi fondurile necesare, ar fi un mare câştig pentru copii.” (Interviu reprezentant ONG, Studiu de caz Craiova) Serviciile medicale la nivel de comunitate 248 Figura 44 arată că cel puţin 6% din copiii din sistemul de protecţie specială care au o anchetă socială la dosarul de caz au nevoi legate de sănătate care au dus la instituţionalizare în absenţa implicării serviciilor de la nivel de comunitate. În ceea ce priveşte serviciile de îngrijire a sănătăţii la nivel de comunitate au fost identificate două posibile cauze structurale ale separării copilului de familie. Prima se referă la asistenţa medicală primară şi comunitară, iar cea de-a doua are în vedere serviciile medicale pentru adulţii şi copiii cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Această secţiune se concentrează pe serviciile de asistenţă medicală primară şi comunitară, în timp ce următoarele două secţiuni au în vedere serviciile, inclusiv cele medicale, destinate persoanelor cu dizabilităţi sau expuse la alte tipuri de vulnerabilităţi. Familiile care au în îngrijire copii expuşi riscului de separare, în baza analizelor prezentate în capitolele anterioare, fac neîndoielnic parte din grupurile vulnerabile, fiind în mare parte neincluşi în sistemul asigurărilor de sănătate249 şi, de regulă, mai săraci, mai puţin educaţi şi mai puţin informaţi decât populaţia generală. Astfel, datele din capitolul 3.1.5.1 au arătat deja că doar în jur de jumătate din copiii din sistemul de protecţie specială erau înscrişi la un medic de familie înainte de a intra în sistem. Chiar şi dintre copiii preluaţi direct dintr-o familie (inclusiv de la rude sau alte persoane), procentul de copii înregistraţi la un medic de familie creşte fără să depăşească însă 80%. Studiul de fundamentare pentru Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020250 atrage atenţia asupra necesităţii creşterii accesului categoriilor vulnerabile la servicii de asistenţă medicală de calitate. În prezent, reţeaua de servicii de asistenţă medicală primară din România nu reuşeşte să furnizeze eficient servicii medicale populaţiei sărace, iar reţeaua emergentă de asistenţă comunitară este încă prea puţin extinsă şi consolidată. Exerciţiul de cartografiere la nivel naţional251 arată că majoritatea localităţilor din România atât rurale, cât şi urbane, tind să aibă unul sau mai mulţi medici de familie şi una sau mai multe farmacii. Există însă peste 6% dintre toate localităţile care nu au medici de familie, nici asistenţi medicali comunitari şi nici mediatori sanitari romi.252 Aşadar, există un proces de polarizare în ceea ce priveşte oferta de servicii între comunităţile rurale sărace şi mici, din care lipsesc toate tipurile de servicii sociale, şi comunităţile rurale şi oraşele mai dezvoltate şi mai mari, care au reuşit să dezvolte mai multe servicii diversificate la nivel local. Profesioniştii DGASPC adaugă la imaginea generală descrisă anterior faptul că medicul de familie, chiar şi atunci când este disponibil, adeseori nu cunoaşte şi nici nu pune în aplicare prevederile Legii 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în multe cazuri, medicul de familie şi, mai general, cadrele medicale din comunitate nu participă şi nici nu se consideră responsabile pentru efortul de a preveni separarea copilului de familie. „Ca să identifice o problemă, medicul din comunitate, medicul de familie ar trebui să ştie, asistentul comunitar să meargă, cum era înainte, mă întorc acum la vremuri trecute, poate sunt prea nostalgică. Dar să existe implicare, mă tot leg de implicarea respectivă pentru că eu la bază, sunt medic, sunt şi asistent social. Acolo să stai pe scaun şi să nu ştii ce gravidă la risc ai în comunitate, spunând că: nu sunt obligată. Ba da, eşti obligată. Deci, [Legea] 272-ul te obligă să te duci să faci vizite până la un an de zile, dar ei nu ştiu asta sau dacă este un copil, se duce la vizită să zicem sau vine cu copilul mama sau cine vine cu el la 248 Spunem „cel puţin” pentru că nevoile sunt identificate pentru mai puţin de jumătate din copiii din sistemul de protecţie, deci este foarte posibil ca ponderea și numărul celor cu nevoi medicale să fie în fapt mai mare. 249 Copiii și femeile gravide beneficiază de servicii medicale gratuite conform legii. De asemenea, beneficiarii de VMG au și asigurare de sănătate. 250 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 251 Bazat pe datele privind lunile septembrie-noiembrie 2014. 252 Aceste „zone albe” lipsite de servicii medicale primare şi comunitare sunt localităţi rurale, răspândite în toată Ńara (dar cu o incidenţă mai mare în Buzău, IalomiŃa, Caraş-Severin, Vrancea şi Hunedoara), comune mici, cu mai puŃin de 2.000 de locuitori care, de regulă, sunt situate la graniţele judeţelor și nu sunt deservite nici de asistenŃi sociali. 188 cabinetul medical şi este grav bolnav, medicul mă sună pe mine, protecţia copilului ce să facă. Păi, doamnă ce să faci? Suni 112, chemi ambulanţa, îl duci la spital, treci peste mama, tata, cine este acolo. Este copilul grav, îţi faci actul medical. Nu mă suni pe mine neapărat, protecţia copilului, că nu am ce face, asigură ce este mai bine pentru copil. Şi asta se întâmplă şi cu alţi specialişti. La primărie încep, că nu este treaba mea, că nu am timp, că nu pot eu să mă duc, să facă asistentul, de ce să mă duc eu să monitorizez? Lipsă de răspunderi, aşa să zic." (Interviu profesionist, Craiova) Rolul medicilor/ cadrelor medicale este de asemenea esenţial în dezvoltarea serviciilor preventive pentru reducerea sarcinilor în rândul adolescentelor, prin îmbunătăţirea monitorizării stării de sănătate a adolescentelor în vederea identificării precoce a sarcinilor şi îmbunătăţirea accesului adolescenţilor la servicii de consiliere medicală şi planificare familială. Şi în această privinţă, carenţele sistemului medical duc la imposibilitatea de a controla fenomenul de separare a copilului de familie, alături de alte efecte negative precum mortalitate infantilă. În România: • Una din zece naşteri este înregistrată în rândul mamelor adolescente (cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani), iar procentul sarcinilor nedorite este de peste 50% în cazul acestora.253 Maternitatea timpurie, mai ales atunci când sarcina este nedorită, poate duce la părăsirea copilului, abandonul şcolii şi chiar la excluziune socială. De aceea, este importantă reducerea ratei sarcinilor nedorite. • 11% dintre nou-născuţi sunt prematuri, iar prematuritatea constituie unul din factorii de risc pentru separarea copilului de familie (şi reprezintă cauza a peste jumătate dintre decesele neonatale). Cei mai mulţi copii prematuri şi/sau subponderali sunt născuţi de mame adolescente şi/sau de mame din categoriile socio-economice defavorizate şi/sau de etnie romă, de cele cu un nivel redus de educaţie şi de cele care locuiesc în mediul rural. Mamele din aceste categorii fie nu apelează la serviciile de îngrijire prenatală, fie le utilizează inadecvat, în timp ce 40% dintre femeile care nasc prematur nu beneficiază de consultaţii prenatale sistematice sau regulate.254 Există dovezi potrivit cărora serviciile de planificare familială lipsesc la nivel de comunitate sau sunt ineficiente, mai ales în cazul femeilor sărace şi vulnerabile, cele mai expuse la riscul de părăsire al copilului. Specialiştii atât din sectorul medical, cât şi din protecţia copilului, subliniază de asemenea nevoia creşterii accesului la servicii de planificare familială al categoriilor celor mai expuse la riscul de părăsire a copilului. „Mamele minore sunt înregistrate de medicul de familie şi sunt supravegheate pe durata sarcinii, iar copiii lor sunt de asemenea înregistraţi. Supravegherea înseamnă că mama beneficiază de servicii, dar numai dacă şi când vine la medic... Medicul de familie nu merge la ea acasă să-i spună: „Vino, te rog”. Astfel, deşi asigurate pentru că sunt minore, multe dintre ele nu beneficiază de servicii tocmai pentru că nu se adresează cabinetului unui medic de familie. Apoi, vine când este însărcinată în nouă luni şi stă să nască. De ce nu a venit mai repede? Lipsa informaţiilor, ruşinea, sărăcia, nu are haine pentru a se îmbrăca, nu are cum să ajungă acolo, cine ştie? Şi la această primă vizită, îi dau o trimitere către laborator, una pentru ecografie şi una pentru un consult la ginecolog. Pentru a da curs fiecăreia din aceste trei trimiteri, trebuie să se deplaseze. Cel mai apropiat spital, Maternitatea Botoşani, este la o distanţă de 70-80 de km. Nu are bani de transport, deci nu va merge. De asemenea, nu va veni la mine a doua oară, deoarece tot ce fac eu este să-i dau sarcini nerealiste, şi nu soluţii reale la problema ei.” Sursa: Discuţii de grup cu Colegiul Medicilor de Familie, Asociaţia Medicilor de Familie şi Asociaţia Angajatorilor Medicilor de Familie, Judeţul Botoşani, iulie 2014. Studiu calitativ realizat de Banca Mondială în iulie-august 2014, ca parte a Studiului de fundamentare pentru Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020. „Şi servicii de planning familial ar trebui dezvoltate, pentru că, la ora actuală, nu pot să spun că există. Nici la Câmpina, că e municipiu. A fost un cabinet şi s-a desfiinţat. Nu mai există. Lucrez de foarte mult timp în sistem şi eu n-am întâlnit un dispensar care să dezvolte servicii de genul ăsta, nici măcar nu discută cu pacienţii.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) 253 Studiu privind sănătatea reproducerii, efectuat în România în 2004, în colaborare, de către MS, Banca Mondială, UNFPA, USAID și UNICEF. 254 Stativa şi Stoicescu (2011). 189 Totuşi specialiştii în protecţia copilului atrag atenţia că oferta redusă de servicii de planificare familială este însoţită şi de probleme la nivelul cererii. Nu este vorba doar despre sărăcie, despre absenţa banilor pentru a plăti analizele sau transportul, ci şi de alţi factori care pot determina refuzul de a participa, spre exemplu, în sesiuni de educaţie sexuală, precum nivelul scăzut de educaţie (analfabetismul), religia, cutumele şi, uneori, soţul sau partenerul de viaţă. „Noi derulăm un program în colaborare cu Sera România exact pe prevenirea sarcinilor nedorite şi funcţionează destul de bine, în sensul că există totuşi deschidere din partea femeilor, problema este de cutumă. O femeie din comunitatea romă dacă nu face copii nu este bună, va fi alungată. Deci… aceasta este mândria bărbatului. Prin asta îşi arată el…” (Focus grup profesionişti, Braşov) „Nu poţi să faci absolut nimic contra voinţei omului. E dreptul lui. Şi apoi intervine partea de educaţie, intervine partea de religie, intervine partea de inocenţă...” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) Caseta 12: Pentru a preveni în mod eficace separarea copilului de familie, există o nevoie stringentă de a îmbunătăţi serviciile medicale de sănătate a reproducerii şi cele pentru sănătatea şi nutriţia mamei şi copilului, precum şi de a creşte accesul categoriilor vulnerabile la acestea Servicii de sănătate sexuală şi a reproducerii de bună calitate şi accesibile ca preţ255 nu sunt disponibile mai ales pentru femeile sărace şi vulnerabile. Numărul intervenţiilor realizate de Ministerul Sănătăţii (MS) în sfera sănătăţii reproducerii pentru populaţia vulnerabilă a scăzut treptat din 2008, la fel şi bugetele aferente. 256 Nu au fost actualizate reglementările, metodologiile şi instrumentele Programului Naţional al MS (criteriile referitoare la categoriile vulnerabile eligibile pentru servicii gratuite de sănătate a reproducerii, sistemul de management al informaţiilor privind contraceptivele şi distribuţia acestora, lista de contraceptive gratuite şi aşa mai departe). Reţeaua de cabinete ale medicilor de familie care furnizează servicii de sănătate a reproducerii a fost destructurată, din cauza lipsei de stimulente (pregătire, bugete şi interes al factorilor de decizie de la nivel naţional şi judeţean pentru acest program). Nu există programe sustenabile de educaţie medicală continuă adresate medicilor de familie cu privire la sănătatea reproducerii. Un număr limitat de medici de familie - mult mai puţini decât sunt necesari la nivel naţional - au fost de acord să distribuie anticoncepţionale gratuite, eficienţa acestui program de contracepţie gratuită fiind de asemenea afectată de un buget mic şi de un grad mare de incoerenţă în ceea ce priveşte procurarea şi distribuţia contraceptivelor. Există o lipsă de date fiabile privind activitatea lucrătorilor medicali comunitari (asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari din comunităţile rome) în domeniul sănătăţii reproducerii şi, deoarece acest personal nu mai beneficiază de programe de pregătire, ghiduri metodologice sau materiale educaţionale, este foarte probabil ca aceste servicii să fie puţin frecvente şi de slabă calitate. Descentralizarea serviciilor de sănătate care a fost slab coordonată şi insuficient reglementată, combinată cu criza economică recentă, a condus la situaţia actuală. Acţiunile prioritare recomandate, printre altele, în Studiu de fundamentare pentru Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 sunt: Revizuirea criteriilor pentru distribuţia gratuită a contraceptivelor Specificarea beneficiarilor prioritari (cum ar fi zonele rurale, comunităţile sărace şi defavorizate şi anumite grupe de vârstă) Asigurarea continuităţii accesului la o varietate de contraceptive gratuite pentru femeile vulnerabile de vârstă fertilă Extinderea reţelei de medici de familie dispuşi să distribuie contraceptive gratuit şi asigurarea unei bune acoperiri geografice Instruirea şi reinstruirea furnizorilor de servicii medicale de la nivel comunitar (medici de familie, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari romi) în vederea acordării unor servicii de sănătate sexuală şi a reproducerii de calitate Stabilirea de parteneriate cu ONG-uri specializate şi locale pentru furnizarea de servicii şi intervenţii în domeniul sănătăţii reproducerii Planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea campaniilor de informare-educare-comunicare (IEC) şi a intervenţiilor stradale în domeniul sănătăţii reproducerii, individualizate în funcţie de nevoile, convingerile şi 255 O definiŃie cuprinzătoare a serviciilor de sănătate a reproducerii include şi alte domenii prioritare de sănătate publică, precum: (i) planificare familială; (ii) sănătate sexuală; (iii) maternitate fără riscuri; (iv) avorturile nesigure şi bolile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV; (v) cancer de col uterin. 256 În anul 2014, programul naŃional de sănătate a femeii şi a copilului (care include toate intervenŃiile de sănătate a reproducerii) a beneficiat de un buget de 10.330.000 RON, care reprezintă mai puŃin de 50% din bugetul pentru 2013 şi este, de exemplu, de cinci ori mai mic decât cel al programului naŃional de transplant de organe, Ńesuturi şi celule. De fapt, după fuzionarea programelor preventive şi curative în „programe naŃionale de sănătate publică” finanŃate de la bugetul de stat, programele care includ o componentă de prevenire semnificativă au început să dispună de bugete din ce în ce mai mici, în timp ce bugetul pentru programele curative a crescut. 190 tradiţiile celor mai vulnerabile comunităţi. Creşterea gradului de acoperire la nivel local al furnizorilor de servicii medicale de bază (medici de familie, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari romi), în întreaga ţară. Instruirea sau reinstruirea furnizorilor de servicii medicale de la nivel comunitar (medici de familie, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari romi) cu privire la furnizarea unor servicii prenatale, postnatale şi de îngrijire a copilului de calitate. Monitorizarea, evaluarea şi controlul furnizării şi calităţii serviciilor. Sursa: Teşliuc, Grigoraş şi Stănculescu (coord.) (2015: 236-241). Serviciile medicale şi sociale pentru copiii cu dizabilităţi, la nivel de comunitate Deşi copiii beneficiază de servicii medicale gratuite conform legii, există situaţii în care copiii nu au acces la serviciile medicale necesare. În astfel de cazuri, sistemul de protecţie specială a copilului trebuie să preia din responsabilitatea sistemului medical, venind în sprijinul familiilor cu copii cu probleme grave de sănătate, prin a separa respectivii copii de familie, tocmai pentru a le putea asigura serviciile medicale de care aceştia au nevoie. Din cauza lipsei de servicii medicale, de abilitare/ reabilitare sau de îngrijiri paliative, sistemul de protecţie specială este văzut adesea drept singura cale prin care unii copii în situaţii dificile pot accesa serviciile de care au nevoie. Acesta este în special cazul copiilor cu dizabilităţi severe. Spre exemplificare stă cazul copilului cu encefalopatie hipoxic ischemică din Tolba de poveşti 4a. „V-am zis avem familii care nu au abandonat copilul, ei l-au dat spre îngrijire la noi şi recuperare pentru că nu puteau să îngrijească de el. Avem chiar acum un caz ce are un cheilo-palato-schizis destul de urât şi pe care noi îl vom opera, şi după ce îl operăm îl aducem în faza de a putea fi îngrijit în mediul familial, îl redăm familiei.” (Interviu profesionist, Bârlad) „Există cazuri de copii care au început, deci au apelat la serviciile de recuperare, în care veneau zilnic, alături de părinţi, bunici, alţi aparţinători, şi care în final au ajuns rezidenţi ai serviciului. Dar acest lucru se datorează faptului că bunicii erau foarte în vârstă, aveau probleme de sănătate, copilul avea foarte mari probleme şi nu s-au mai putut ocupa de el. În schimb, copilul este vizitat aproape săptămânal, şi ori de câte ori pot bunicii să îl ia acasă, îl învoiesc pe perioade scurte, de weekend, de exemplu. Deci marea majoritate nu sunt situaţii de abandon, deci părinţii apelează la aceste servicii pentru recuperare, deci nu se pune problema abandonului, din ce cunosc eu părinţii de la recuperare.” (Interviu profesionişti, Piatra Neamţ) Serviciile destinate copilului cu dizabilităţi, dar şi părinţilor care se ocupă de creşterea lor nu sunt disponibile în comunitate. Prevenirea separării copilului cu dizabilităţi de familie este greu, chiar imposibil, de realizat atât timp cât părinţii cu probleme grave de sănătate nu vor găsi suport undeva în comunitate sau în vecinătatea acesteia, iar copiii nu au acces la servicii corespunzătoare decât după separarea de familie şi plasarea în sistemul de protecţie specială. Dintre toate tipurile de servicii pentru copiii cu dizabilităţi, specialiştii în protecţia copilului consideră că ar trebui pus un accent deosebit pe dezvoltarea complexurilor de servicii comunitare, cu o componentă de abilitare/ reabilitare, precum şi pe asigurarea accesului copiilor cu dizabilităţi şi al familiilor lor la serviciile de abilitare/ reabilitare. Oferta insuficientă de servicii are în vedere (vezi şi Caseta 12): • serviciile de identificare şi intervenţie timpurie,257 • serviciile de abilitare/ reabilitare medicală, • echipele multidisciplinare mobile, • serviciile de consiliere şi sprijin psihosocial, • serviciile de abilitare/ reabilitare psihiatrică şi psihosocială, 257 Identificarea timpurie reprezintă un proces de screening şi de diagnosticare, conceput pentru a identifica posibilele riscuri de deficienŃă, întârzieri în dezvoltare sau limitări funcŃionale la sugari şi copii mici. IntervenŃia timpurie reprezintă un set de servicii interdisciplinare complete ce contribuie la dezvoltarea sugarilor şi a copiilor mici cu dizabilităŃi (0-3 ani) şi reduc la minim riscul apariŃiei retardului fizic, psihologic sau de dezvoltare. 191 • centrele respiro, • serviciile de sprijin în cadrul comunităţii pentru tinerii şi adulţii cu dizabilităţi, • structuri de economie socială/ structuri economice pentru tinerii cu dizabilităţi, • servicii de facilitare/ consiliere pentru angajare pe piaţa muncii pentru tinerii cu dizabilităţi, • centre de zi şi centre de zi cu focus educativ pentru copiii cu dizabilităţi. Şi specialiştii în protecţia copilului care au participat la cercetarea calitativă au adus astfel de servicii adeseori în discuţie şi au subliniat cât sunt de necesare pentru bunăstarea copilului şi păstrarea acestuia în familie. „Noi avem un centru de recuperare special pentru copii cu dizabilităţi din familie. Şi în primul rând au acces în aceste centre, copii din familii cu risc de abandon crescut. Adică li se asigură un program terapeutic în aşa fel încât familia să evite cheltuielile pe care le-ar avea acasă prin rezolvarea unui program individual. Şi atunci li se asigură un program gratuit complet, personalizat pentru fiecare copil. Şi în acelaşi timp li se asigură şi consiliere. Există un psiholog. De obicei, consiliere la cererea familiei, dar şi atunci când este cazul li se asigură acest lucru, atât familiei dar şi copiilor dacă sunt de vârstă corespunzătoare.” (Focus grup profesionişti, Craiova) „Noi am înfiinţat echipă mobilă cu deplasare în judeţ, tocmai ca acei copii din familii cu probleme, care nu pot ajunge să poată fi încadraţi cu grad de handicap, care au nevoie de acel ajutor financiar sau medical să poată să nu fie lăsaţi, să nu fie abandonaţi, ci îngrijiţi în familie. Cu acel ajutor. În principiu mergem pe copii cu handicap grav şi accentuat. Deci preferăm să mergem, să-i vedem în comunitatea lor, pentru că ei nu vor ajunge la noi.” (Focus grup specialişti, Cluj-Napoca) Mai mult, toate aceste servicii sunt vitale şi pentru a creşte şansele de reintegrare în familie a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Caseta 13: Necesarul de servicii pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, în cadrul comunităţii Studiu de fundamentare pentru Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 face un inventar cuprinzător al serviciilor ce trebuie dezvoltate pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, astfel încât să se asigure un acces just la îngrijire şi suport pentru aceştia la nivelul comunităţii. Servicii de identificare şi intervenţie timpurie Este esenţial să se asigure o gamă mai largă de servicii de identificare şi intervenţie timpurie în vederea acordării unor îngrijiri corespunzătoare copiilor cu dizabilităţi, care să acopere întreg teritoriul ţării. Fiecare spital pediatric ar trebui să aibă un departament de identificare timpurie, cu profesionişti pregătiţi să acopere întregul spectru al afecţiunilor ce pot cauza dizabilităţi. Fiecare secţie de maternitate şi spital pediatric ar trebui să aibă un departament de consiliere care să ofere sprijin familiilor după diagnosticarea dizabilităţii efective sau potenţiale. Consilierea familială ar trebui să ofere îndrumare, sprijin concret, soluţii practice şi informaţii în primele etape ale procesului de abilitare/ reabilitare. Fiecare oraş ar trebui să aibă cel puţin un departament de intervenţie timpurie sau servicii speciale pentru persoanele confruntate cu diferite tipuri de limitări funcţionale (fizice, senzoriale, intelectuale şi comportamentale). În prezent, serviciile de intervenţie timpurie sunt, de obicei, situate în reşedinţa de judeţ, ceea ce înseamnă că sunt generalmente inaccesibile multor familii ce trăiesc în oraşele mici sau în mediul rural deoarece transportul nu este 258 întotdeauna bine pus la punct sau accesibil ca preţ. Servicii de abilitare şi reabilitare Trebuie create echipe mobile de intervenţie timpurie, mai ales pentru copiii cu afecţiuni medicale complexe şi pentru cei ce trăiesc în localităţile rurale sau izolate. În prezent, acest gen de echipă mobilă este rar folosit pentru intervenţii 258 În ultimul deceniu, câteva ONG-uri au început să dezvolte servicii de intervenŃie timpurie şi sprijin pentru copiii în situaŃie de risc şi familiile acestora, în cooperare cu autorităŃile locale şi/sau serviciile publice existente (spitale, grădiniŃe şi servicii de consiliere). Câteva exemple ar fi Alpha Transilvană din Târgu Mureş (pentru copiii cu dizabilităŃi neuromotorii); SperanŃa din Timişoara (pentru copiii cu probleme de dezvoltare); Centrul pentru Reabilitare Motorie din Cluj; Thysia şi Albin din Oradea; Sense International din Bucureşti, Oradea, Timişoara şi Iaşi (pentru copiii cu deficienŃe de auz şi vedere); World Vision din Cluj, Craiova şi Bucureşti; Help Autism din Bucureşti; Centrul Iulia Pantazi din Bucureşti şi FundaŃia Inocenţi din BistriŃa. 192 timpurii în România.259 Sunt necesare mai multe centre şi servicii de abilitare/ reabilitare în comunităţile mici, inclusiv echipe mobile care pot oferi servicii integrate în zonele rurale şi cele izolate şi persoanelor cu mobilitate redusă. Serviciile de abilitare/ reabilitare nu se limitează la asistenţă medicală, ci cuprind o gamă mult mai largă de activităţi şi o varietate de servicii de sprijin pentru viaţa în comunitate şi activităţile de zi cu zi. În ultimii ani, aceste servicii sunt tot mai des furnizate la nivelul comunităţii de către autorităţile locale sau ONG-uri acreditate. Ministerul Sănătăţii sprijină această tendinţă pozitivă. În plus, există nevoia unui număr mai mare de echipamente medicale, consumabile medicale şi medicamente gratuite sau compensate pentru persoanele cu dizabilităţi. Servicii pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt expuse unui risc crescut de sărăcie şi excluziune socială.260 Pentru a rupe cercul vicios al sărăciei şi discriminării este necesară introducerea mai multor programe de abilitare comunitară şi de generare a veniturilor adresate persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Stigmatizarea reprezintă un obstacol major în accesarea îngrijirilor adecvate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală. Multora le este teamă de „etichetarea” ca persoană cu probleme de sănătate mintală, motiv pentru care amână sau evită să se trateze. Această auto-stigmatizare însoţită de experienţele anterioare negative trăite în sistemul de sănătate mintală (de exemplu, atitudinea discriminatorie a personalului medical, costurile mari şi lipsa cunoştinţelor în materie de sănătate din partea pacientului) fac de multe ori ca persoana cu probleme de sănătate mintală să amâne consultarea unui profesionist.261 În acest context, multe probleme de sănătate mintală rămân insuficient diagnosticate şi netratate. Sunt necesare programe educaţionale şi de advocacy pentru promovarea sănătăţii mintale şi eliminarea miturilor legate de problemele de sănătate mintală, în rândul populaţiei largi şi al medicilor specialişti. De asemenea, pentru familiile persoanelor cu probleme de sănătate mintală sunt necesare servicii gratuite de consiliere şi sprijin psihosocial accesibile la nivel de comunitate. Servicii de abilitare şi reabilitare psihiatrică şi psihosocială Numărul serviciilor de abilitare şi reabilitare262 psihiatrică şi psihosocială ar trebui, de asemenea, să crească, iar distribuţia lor geografică ar trebui să reflecte repartizarea nevoilor la nivelul ţării. În prezent, acest tip de serviciu este oferit astfel: (i) se acordă servicii generale copiilor în câteva şcoli şi grădiniţe de masă, programe publice şi private de tip after-school şi în centre de abilitare/ reabilitare publice şi private şi (ii) se oferă servicii specializate persoanelor cu dizabilităţi în servicii de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi, centre de zi publice şi private pentru persoanele cu dizabilităţi şi centre de abilitare/ reabilitare publice şi private pentru persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme de sănătate mintală. Servicii de sprijin în cadrul comunităţilor Serviciile de sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi menite să le ajute să ducă un trai independent sau într-un mediu asistat sunt cruciale pentru a asigura incluziunea cu succes a acestora în societate. Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi din România trăiesc în familie şi nu reuşesc să acceseze locuinţe cu preţuri convenabile sau servicii de sprijin pentru un trai independent. Adaptarea locuinţelor la dizabilitatea persoanei este costisitoare din moment ce subvenţiile statului acoperă doar dobânda unui împrumut bancar făcut în acest scop. Multe dintre familiile persoanelor cu dizabilităţi nu câştigă venituri suficient de mari pentru a fi eligibile pentru un împrumut bancar, astfel încât subvenţionarea dobânzii este irelevantă. Mai mult, autorităţile locale nu acordă întotdeauna prioritate solicitărilor depuse de familiile persoanelor cu dizabilităţi pentru obţinerea unei locuinţe sociale, aşa cum prevede Legea nr. 448/2006. Au început să apară diferite case de tip familial şi oportunităţi de trai asistat, majoritatea adresate copiilor. Sprijinul la domiciliu, asistenţa juridică şi programele recreative, culturale şi sportive accesibile, toate sunt foarte limitate la nivel naţional, dar se dezvoltă treptat. Pentru a accelera acest proces, ar trebui avute în vedere următoarele: Creşterea numărului de centre de tip respiro pentru copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora. Aceste centre oferă un 259 În 2011, MMFPSPV a creat 20 de echipe mobile menite să sprijine familiile ce au grijă de copiii lor cu dizabilităŃi, în 18 judeŃe şi două sectoare din Bucureşti. Fiecare echipă mobilă este formată dintr-un logoped, un fizioterapeut, un psiholog, un asistent social, un pediatru, un terapeut ocupaŃional şi un psihopedagog. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/comunicare/comunicate-de-presa/2009-rezultatele-implementarii- proiectului-cresterea-capacitatii-autoritatilor-publice-locale-din-romania-in-vederea-sprijinirii-copiilor-cu-dizabilitati-in- cadrul-propriilor-familii. 260 Lunda et al. (2010), OMS (2012). 261 Wahlbeck și Huber (2009). 262 Abilitarea/ reabilitarea psihiatrică şi psihosocială este reglementată prin standardele de calitate stabilite în comun de către MMFPSPV, Ministerul SănătăŃii şi Ministerul EducaŃiei şi este oferită de psihologi, psihopedagogi, psihiatri şi terapeuŃi ocupaŃionali. 263 SalvaŃi Copiii, World Vision şi Alpha Transilvană. 193 moment de pauză familiilor care acordă îngrijire permanentă persoanelor cu dizabilităţi şi, astfel, permit acestor persoane să rămână în familie. Consolidarea şi dezvoltarea serviciilor publice de asistenţă socială în vederea acordării de sprijin profesional familiilor şi îngrijitorilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv consiliere, grupuri de auto-ajutor şi asistenţă legată de procedurile administrative şi pentru solicitarea beneficiilor sau serviciilor sociale. Cu totul importantă este asistarea părinţilor sau a persoanelor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi în vederea obţinerii certificatului de încadrare în grad de handicap, ca un prim pas spre accesarea unor drepturi (beneficii şi servicii). În practică, familiile din mediul rural sau comunităţile defavorizate nu prea solicită eliberarea certificatului de încadrare în grad de handicap. Potrivit UNICEF şi câtorva ONG-uri,263 un număr semnificativ de copii cu dizabilităţi nu sunt declaraţi în aceste zone, din trei motive: (i) lipsa informaţiilor despre procedura de solicitare, (ii) stigmatizarea ce însoţeşte adesea dizabilitatea în aceste comunităţi şi (iii) costurile implicate, inclusiv cele de deplasare din oraşul de domiciliu al persoanei până la comisia pentru protecţia copilului sau la sediul DGASPC. Dezvoltarea de locuinţe adaptate persoanelor cu dizabilităţi (disponibile ca locuinţe sociale sub formă de apartamente sau case tip familial) în mijlocul comunităţii. Creşterea controlului asupra modului de aplicare a legislaţiei, mai ales prin prisma abuzurilor şi a neregulilor sesizate de către numeroase familii ale persoanelor cu dizabilităţi. Sursa: Teşliuc, Grigoraş şi Stănculescu (coord.) (2015: 153-166). Serviciile destinate prevenirii separării copilului de familie la nivel de comunitate Serviciile cele mai frecvent menţionate ca fiind cele mai eficace în prevenirea separării copilului de familie sunt cele de îngrijire de zi. „Centrele de zi pentru copii nevoiaşi, care iau acolo o masă caldă, primesc ajutor de la un profesor bun, învăţător bătrân la lecţii”264 sunt în unanimitate menţionate ca prima prioritate prin comparaţie cu toate celelalte tipuri de servicii. „Un impact l-a avut deschiderea centrului de zi din cadrul complexului de acolo [înfiinţat de DGASPC în cadrul unui proiect]. Nu dramatic, nu trebuie să visăm acuma, dar copiii văzând că toţi cei din jur au un alt model de viaţă, automat te obligă cumva să te mai schimbi... Mulţi copii din zona respectivă au fost încurajaţi să acceseze serviciul de acolo şi chiar veneau cu plăcere. Ţin minte, că atunci când s-a deschis centrul în prima zi, prima echipă care a venit, cu toate că erau copii din Bârlad, nu ştiau de ce curge apa de sus la duş. Era de neconceput. Vorbim de anii 2004-2005 nu de alţi ani.” (Interviu profesionist, Bârlad) La acestea se adaugă centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi, inclusiv cele cu focus educativ. Unii specialişti explică faptul că standardele obligatorii pentru centrele de zi din actualele reglementări fac ca aceste servicii să fie relativ costisitoare. În oraşele mari şi medii, precum şi în localităţile în care sunt activi furnizori privaţi există şanse ca astfel de centre să fie disponibile. Însă în rural şi urbanul mic, unde furnizorii privaţi lipsesc, iar bugetul local este insuficient până şi pentru plata salariilor, există şi o capacitate redusă de a aplica pentru finanţare europeană sau alte finanţări pe bază de proiecte şi, astfel, şansele de a fi înfiinţat şi de a fi menţinut în funcţionare un centru de zi sunt foarte reduse. O revizuire a actualelor standarde de calitate sau reglementarea unor servicii de îngrijire de zi mai puţin costisitoare ar fi binevenită pentru copiii aflaţi în risc de separare de familie din localităţile mici şi dezavantajate. „Care este situaţia pe partea de prevenţie? Ce activităţi sau proiecte există? - Consiliere, sprijin material prin fundaţii, centre de zi... Din păcate numai Braşovul mai are centre de zi, căci restul au fost desfiinţate din lipsă de fonduri. - Şi cea din municipiu este doar pentru categoria de copii din clasele unu-patru. Deci, aici există o lipsă a serviciilor de zi. - Bine că mai sunt ceva ONG-uri, cum este Diaconia care sprijină.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Problematică la nivel de comunitate este şi oferta de servicii destinate altor categorii vulnerabile afectate de diferiţi factori de risc pentru separarea copilului în familie, discutaţi în capitolul 3.2.3. Astfel, sunt slab dezvoltate sau chiar inexistente în multe comunităţi: 264 Interviu profesioniști, Piatra Neamţ. 194 • serviciile de prevenire a delincvenţei juvenile, cu implicarea sectorului educaţiei şi al asistenţei sociale • serviciile de identificare timpurie şi sprijin adecvat pentru copiii ai căror părinţi muncesc peste hotare (în special cei cu ambii părinţi plecaţi peste hotare şi/sau care se confruntă cu traume psihologice din cauza 265 separării îndelungate de părinţii lor), precum şi pentru adulţii în grija cărora se află aceştia. Este esenţial să se dezvolte capacitatea instituţiilor locale de a răspunde la acest fenomen deoarece nu sunt semne care să arate că plecarea la muncă în străinătate se va reduce în viitorul apropiat, iar mulţi dintre migranţi se întorc rareori acasă sau chiar deloc. • măsurile de prevenire, recuperare şi reintegrare socială în sfera consumului şi abuzului de alcool,266 atât în ceea ce priveşti adolescenţii şi tinerii, cât şi în rândul adulţilor (părinţilor). Pe lângă oferta insuficientă de servicii, accesul la serviciile existente este împiedicat de o serie de factori, inclusiv de lipsa resurselor umane specializate, lipsa informării şi de stigmatizare. 267 Intervenţia este cu atât mai necesară cu cât, potrivit OMS, la fiecare persoană care are probleme cu alcoolul, sunt afectate în medie şapte alte persoane (familie, rude şi prieteni). • serviciile de prevenire mai ales cele din sectorul educaţiei şi al sănătăţii, pentru reducerea consumului de substanţe nocive, alături de capacitatea redusă a serviciilor existente acordate persoanelor dependente (asistenţă medicală, psihologică şi socială), fac ca adeseori copiii şi tinerii cu astfel de probleme să nu beneficieze de sprijin în comunitate şi chiar să primească servicii care nu răspund nevoilor lor, inclusiv după ce ajung în sistemul de protecţie specială. „- Cred că un alt motiv este insuficienţa serviciilor de prevenţie, noi nu avem suficiente servicii de prevenţie şi mă gândesc că încă nu sunt suficiente centre de zi. Noi nu putem acoperi, mă gândesc că nu avem servicii pe parte de consum de substanţe. În experienţa Dumneavoastră de lucru, aţi întâlnit acest motiv de separare a copilului de familie? - Eu personal n-am întâlnit situaţii în care acesta să fie motivul pentru care copilul să ajungă în sistemul de protecţie, dar am întâlnit solicitări din partea părinţilor sau copii aflaţi în situaţii de risc şi în care părinţii nu reuşesc să administreze problema astfel încât să… şi din păcate şi serviciile pe care noi le putem oferi sunt limitate. Adică sunt centre de consiliere, sunt centre de dezintoxicare… dar se pare că pentru unii dintre ei nu este suficient, adică nici ca număr şi nici serviciile care se oferă efectiv. Dar când spuneţi consum de substanţe, la ce vă referiţi mai precis? - În principal la etnobotanice şi droguri. Aici este şi un pic legislativ în ceea ce priveşte consumul de substanţe psiho-active pentru că şi noi ne-am confruntat cu copiii noştri, pe care îi avem în sistem, cu consumul de astfel de substanţe, dar din păcate nu este legiferată interzicerea oricărui tip de substanţă psiho-activă pentru a fi consumată. Pentru că eu personal am fost pusă în situaţia de a duce la diagnosticare un copil cu manifestări psihice care au apărut în urma unui astfel de consum, chiar am luat de la copil substanţa respectivă, procedura este de a anunţa bineînţeles prima dată primul ajutor, dar am solicitat sprijinul celor de la brigada de combatere a criminalităţii organizate, care mi-au luat substanţa, au trimis-o la laborator pentru expertiză şi nu se încadrează în categoria substanţelor psiho-active pure ca să spun aşa, şi interzise prin lege şi din păcate sunt enorm de multe substanţe psiho-active cu un impact inimaginabil asupra stării de sănătate a copilului, mai ales la adolescenţi şi care au urmări în timp, care îşi pun amprenta pe tot ce înseamnă relaţionare, integrare socială a copilului.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) • serviciile pentru reducerea riscului de a deveni victimă a traficului de persoane. 265 În prezent, în cazul majorităŃii copiilor luaŃi în evidenŃă de către DGASPC, persoana responsabilă de copil (părintele prezent sau o rudă) nu beneficiază de niciun fel de sprijin specializat. Spre exemplu, în decembrie 2013, acesta a fost cazul pentru 95% dintre copiii cu unul sau ambii părinŃi plecaŃi şi 88% dintre copiii cu unul dintre părinŃi plecat la muncă în străinătate. 266 Abuzul de alcool se referă la consumul cronic cu efecte medicale, psihologice şi sociale asupra individului, precum şi la dependenŃa de alcool (OMS, 2014: 232). 267 Pe de o parte, 80% dintre persoanele care au probleme cu alcoolul nu au apelat la serviciile disponibile actualmente pentru că nu ştiau de existenŃa lor. Pe de altă parte, medicii generalişti nu reuşesc, de obicei, să diagnosticheze din timp bolile asociate consumului de alcool, ci doar când acestea sunt într-un stadiu destul de avansat (ALIAT, 2011). 195 • serviciile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi cele pentru victimele violenţei (spre exemplu, centre de criză). Conform Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, disponibilitatea serviciilor pare a fi principalul factor determinant al gradului de raportare al cazurilor de violenţă împotriva copiilor: media sesizărilor cu privire la copiii a căror dezvoltare fizică, mintală, spirituală şi psihică este primejduită în familie şi necesită intervenţia DGASPC a crescut în 2010 la nivelul municipiilor cu aproximativ 16% faţă de 2009, în timp ce la nivelul celorlalte oraşe creşterea este nesemnificativă, iar în mediul rural este în uşoară scădere. Strategia subliniază şi faptul că prevenirea şi combaterea violenţei în familie este insuficient dezvoltată, puţin peste jumătate dintre DGASPC-uri având o metodologie specială de lucru cu cazurile de violenţă şi de monitorizare, în vreme ce doar 27% au un plan de coordonare şi sprijin al activităţilor autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ în acest domeniu. La nivelul SPAS-urilor locale, nivelul utilizării metodologiilor şi procedurilor specifice este modest, în timp ce serviciile specializate sunt disponibile în puţine cazuri. Serviciile din comunităţile sursă Dincolo de analiza sectorială a deficitului de servicii bazate pe comunitate care constituie o cauză structurală pentru separarea copilului de familie este utilă o imagine de ansamblu la nivelul unor comunităţi. Din nefericire, nu există date la nivel naţional (urban sau rural) privind serviciile bazate pe comunitate la nivel de localitate. Însă datele colectate în comunele cu comunităţi sursă pot oferi o idee, deşi cel mai probabil aceste unităţi teritorial-administrative din mediul rural sunt deficitare în ceea ce priveşte existenţa serviciilor, chiar şi prin comparaţie cu alte localităţi rurale. Datele din Tabelul 31 (capitolul 3.2.5.3) au arătat deja că dintre comunele cu comunităţi sursă doar 31% au un asistent social profesionist. Celelalte 69% din comune au doar o persoană responsabilă cu asistenţa socială, din care majoritatea au şi alte atribuţii în cadrul primăriei. În plus, Figura 46 arată că 43% au un asistent medical comunitar, în jur de o treime beneficiază şi de serviciile unui mediator sanitar rom, ale unui mediator şcolar şi/sau ale unui consilier şcolar. Totuşi, una din fiecare cinci comune cu comunităţi sursă nu are decât un reprezentant SPAS, în timp ce celelalte beneficiază de serviciile furnizate de 2-5 lucrători comunitari dintre cei menţionaţi anterior - asistent social, persoană cu atribuţii de asistenţă socială, asistent medical comunitar, mediator sanitar rom, mediator şcolar şi consilier şcolar. În aceste situaţii, cu 2-5 lucrători comunitari, cea mai frecventă combinaţie include unul sau mai mulţi reprezentanţi SPAS (asistent social şi/sau persoană cu atribuţii de asistenţă socială) şi un asistent medical comunitar. Pe lângă lucrătorii comunitari, în comunele cu comunităţi sursă există şi grupuri informale de sprijin al copiilor şi familiilor în situaţii vulnerabile, ONG-uri, iar în jumătate funcţionează şi Structura Comunitară Consultativă (SCC). De remarcat, un număr mai mare de lucrători comunitari se asociază şi cu o activare mai consistentă a grupurilor informale de sprijin, precum şi a ONG-urilor furnizori de servicii. În cele în care întreaga activitate se reduce la o singură persoană cu atribuţii de asistenţă socială la primărie, şi grupurile informale sunt foarte rare, de obicei un grup religios, iar furnizorii de servicii sunt virtual inexistenţi. Deci, chiar la nivelul comunelor cu comunităţi sursă, distribuţia serviciilor şi lucrătorilor comunitari, precum şi a grupurilor informale de sprijin este foarte inegală. Figura 46 arată şi serviciile disponibile în aceste comunităţi. Cum era de aşteptat, cele mai frecvente sunt serviciile universale de asistenţă medicală primară şi educaţie (şcoală există în toate aceste comune). Ca frecvenţă, urmează serviciile de tip „A doua şansă” şi centrele de zi (42-43%). Oricum, în această privinţă trebuie precizat că aceste servicii sunt cel mai adesea în oraşele/ comunele învecinate şi nu chiar în comuna studiată, iar transportul către aceste centre nu este asigurat şi, cel mai adesea, nici gratuit. Centre de zi pentru copii există chiar în comuna studiată doar în unul din zece cazuri, iar dintre acestea o parte există doar ca spaţiu, pentru că nu pot funcţiona din lipsă de personal, lipsă de fonduri sau alte motive. În total în cele 60 de comune analizate funcţionează efectiv cinci centre de zi, cu un număr total de 28 angajaţi ce deservesc circa 200 copii. Chiar şi între aceste cinci centre funcţionale există diferenţe mari - de la un centru cu un angajat şi 196 17 beneficiari la un centru cu zece angajaţi şi 50 beneficiari. Acesta este principalul motiv pentru numărul mic de referiri realizat de reprezentanţii SPAS către centre de zi pentru copiii din comunităţile sursă. O situaţie asemănătoare se înregistrează cu privire la serviciile de tip „şcoală după şcoală”. O pondere de 30% din cele 60 comune dispun de astfel de servicii în comună sau în imediata vecinătate. Totuşi, ţinând cont de faptul că transportul nu este asigurat şi, cel mai adesea, nici gratuit, ne vom referi doar la cele disponibile în comună. Astfel, doar în 10 din comunele studiate există servicii de „şcoală după şcoală” care majoritar deservesc 20-30 copii (cu un minim de 3 şi un maxim de 40) şi sunt, în general, susţinute financiar de un ONG. Doar în două comune, cursurile „şcoală după şcoală” sunt plătite de autorităţile locale, iar în alte comune, sunt plătite de părinţi, deci nu se adresează copiilor din comunităţile sursă (cele mai vulnerabile). Din aceste motive, referirile către serviciile de tip „şcoală după şcoală” sunt foarte limitate. În concluzie, deşi statisticile din Figura 46 pot părea încurajatoare cu privire la existenţa serviciilor, nevoia de servicii de îngrijire de zi, cu cel mai mare impact în prevenirea separării copilului de familie (precum şi în prevenirea abandonului şcolar), este doar în foarte mică măsură acoperită de oferta accesibilă existentă. 197 Figura 46: Serviciile şi lucrătorii sociali/ furnizorii de servicii disponibile în comunele cu comunităţi sursă sau în imediata vecinătate (% comune) Grupuri de suport care oferă sprijin copiilor și familiilor în situaţii vulnerabile 27 Alte ONG-uri sau grupuri caritabile 28 Consilier școlar 32 Mediator sanitar rom 32 Grupuri religioase care oferă sprijin copiilor și familiilor în situaţii vulnerabile 33 Mediator școlar 33 Asistent medical comunitar 43 Structură Comunitară Consultativă 52 Medic de familie/serviciu de medicină primară 70 88 98 Creșă/grădiniţă/centru de educaţie timpurie 53 87 90 32 Serviciu de stomatologie 55 75 Programul "A doua șansă" 28 37 43 Centru de zi 18 30 42 Servicii legale/asistenţă juridică 25 32 35 Servicii de formare profesională pentru adulţi 25 30 35 28 Servicii de ocupare a forţei de muncă 32 35 Serviciu de îngrijire la domiciliu 17 25 35 Programul "Școală după școală" 12 20 30 Servicii de sănătate mintală 13 20 25 Serviciu /adăpost pentru victimele violenţei 7 15 23 Locuinţă socială 5 13 22 Cantină socială 5 10 22 Centru respiro/ centru de criză 5 12 22 5 Serviciu de educaţie parentală 12 17 Servicii pentru adolescenţi și tineri 3 8 13 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Aţi îndrumat vreun copil sau familie către un astfel de serviciu în ultima lună? Cunoașteţi/ aţi întâlnit vreodată o persoană de contact? Există astfel de servicii în comună sau în imediata vecinătate? Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=60 comune cu comunităţi sursă). Notă: Dat fiind numărul mic de cazuri, ponderile sub 10% nu reprezintă date de încredere. 198 Prevenirea trebuie să reprezinte o prioritate şi să fie finanţată suficient Capitolul privind cauzele structurale a arătat în secţiunile anterioare că atât beneficiile sociale, cât şi serviciile sociale, precum şi cele de sănătate sau educaţie sunt încă ineficace în a preveni separarea copilului de familie. Din contră, anumite deficienţe reprezintă cauze structurale ale separării copilului de familie. Toate acestea trebuie să fie consolidate, dezvoltate şi îmbunătăţite atât cu privire la cantitate (cuantum, număr etc.), cât şi cu privire la calitate, accesibilitate ca preţ, precum şi referitor la distribuţia teritorială. Problemele sunt situate atât la nivelul ofertei, cât şi al cererii. În special identificarea şi intervenţia timpurie, care sunt pe de departe cele mai eficace şi mai puţin costisitoare, lipsesc sau sunt într-un stadiu incipient în toate sectoarele relevante. Aşadar, o multitudine de aspecte ce reprezintă factori de risc pentru separarea copilului de familie nu îşi găsesc încă un răspuns adecvat la nivel de comunitate. Caseta 14: Un sistem de protecţie a copilului nu poate fi un sistem bun fără intervenţie timpurie Prima formă de intervenţie timpurie încearcă să contracareze efectele adverse ale dezavantajelor socio-economice, oferindu-le copiilor un mediu stimulativ, iar părinţilor, acces facil la sprijin şi suport. A doua formă de intervenţie timpurie încearcă să crească nivelul de implicare al celor care lucrează cu copiii, tinerii şi familiile, în a observa şi reacţiona la cele mai mici semne de dificultate. Unul din obiectivele specifice ale politicii este acela de a motiva contribuţia mai multor servicii diferite, pentru a ajuta copiii, tinerii şi familiile acestora. Servicii universale, de exemplu servicii universale de sănătate, educaţie: Profesioniştii în servicii universale nu pot şi nu trebuie să înlocuiască funcţia de asistenţă socială, însă trebuie să aibă capacitatea de a înţelege, de a interacţiona şi de a se gândi din perspectivă profesională, la copiii, tinerii şi familiile cu care lucrează. Ceea ce implică, în mod obligatoriu, încercarea de a înţelege care sunt circumstanţele familiilor şi copiilor în momentul în care solicită ajutor, sau atunci când sunt identificaţi ca având nevoie de ajutor, în timp ce folosesc un serviciu (cum sunt serviciile de învăţământ, locaţiile unde se acordă îngrijire de urgenţă, precum centrele de primire urgenţă, vizite pre şi post-natale, vizite ale poliţiei pentru a investiga un incident de violenţă, sau suport pentru consumatorii de alcool şi droguri). Şi, de asemenea implică şi a înţelege care sunt acele servicii ce pot fi furnizate de asistenţii sociali. Sursa: Munro (2011a: 25). Sistemul de protecţie a copilului din România este incapabil să prevină separarea copilului de familie şi separă în mod greşit unii copii de părinţi. Dar nici nu ar putea fi altfel în condiţiile discutate în secţiunile anterioare. Deci, sistemul de protecţie a copilului nu poate şi nici nu ar trebui să fie aşteptat a rezolva ineficacitatea sistemului de beneficii sociale, carenţele sistemului de educaţie sau de sănătate, slaba dezvoltare a serviciilor specializate pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru categoriile vulnerabile ori lipsa unei politici şi a investiţiilor în domeniul locuirii sociale. Sistemul de protecţie specială pare a fi chemat să rezolve efectele adverse asupra copilului ale tuturor deficienţelor sistemelor conexe. Acesta este reactiv şi orientat pe rezolvarea „urgenţelor”. În România, cinci fraţi intră în sistem pentru că părinţii nu au plătit factura de curent electric iar autorităţile locale/ comunitatea nu se responsabilizează, trei fraţi intră în sistem pentru că mama este bătută de bărbat în fiecare zi şi vecinii, poliţia sau alţi factori locali nu intervin, iar ea trebuie să fugă, dar nu are unde se duce cu cei trei copii. Un bebeluş de câteva zile intră în sistem pentru că mama lui este evacuată dintr-o cameră mizeră primită ca locuinţă socială pentru că nu plătise chiria în ultimele trei luni. Alţi bebeluşi ajung în sistem pentru că mamele lor sunt acceptate în maternitate fără acte de identitate şi fug. Alţii sunt internaţi în spital şi spitalizaţi pentru că părinţii spun că nu au cu ce-i ţine şi pleacă. Există copii care ajung în sistem pentru că au nevoie de „un loc unde să moară liniştiţi, fără să fie daţi afară”, pe când alţii ajung în sistem pentru că nu pot urma nici o şcoală din comunitate. Sunt copii ce intră în sistem pentru că familia nu are ce pune pe masă iar primăria nu găseşte pentru ei un sprijin, ci cheamă de urgenţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în timp ce în comunităţile sursă şi zonele marginalizate nu se intervine 268 pentru că: „toţi sunt săraci, toţi n-au ce mânca, toţi n-au locuri de muncă, toţi n-au curent” , iar „finalitatea 268 Focus grup profesioniști, București. 199 nu ar fi decât preluarea copiilor în sistemul de protecţie specială”.269 Acesta este în prezent sistemul de protecţie specială care găseşte soluţii de urgenţă pentru inactivitatea sau lipsurile celorlalte sisteme. 270 Primul pas către un sistem bun de protecţie a copilului, este redefinirea sistemului din „răspuns de urgenţă” în „prevenirea separării copilului de familie”. Cum au spus intervievaţii noştri: „- Noi cică lucrăm pe prevenţie, dar de fapt lucrăm în intervenţie, în situaţii de criză, fiindcă prevenţie ce ar însemna, să identificăm situaţiile care nu sunt în criză, adică să ajungem să lucrăm cu copii aceia care prezintă anumite semne şi care ar putea ajunge în criză. Noi, din păcate, chiar dacă spunem că facem prevenţie, facem intervenţie. Şi lucrăm pe cazurile critice. - Exact, identificarea şi intervenţia precoce, asta este ceea ce lipseşte. Prevenţia ca să nu ajungem la situaţii pe care nu le mai putem rezolva sau pe care le rezolvăm cu efort de tot felul, enorm. Mai bine înainte, mai bine să nu ajungem aici.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) În condiţiile unor nevoi atât de mari şi cu o ofertă generală de servicii atât de limitată şi deficitară, singura alegere realistă şi inteligentă economic este concentrarea pe reducerea numărului intrărilor în sistem. În paralel trebuie continuat procesul de dezinstituţionalizare începând cu instituţiile de tip clasic (nemodernizate) şi găsirea unor alternative de tip familial potrivite ca soluţie permanentă pentru copiii care sunt acum şi care vor mai intra pe parcurs în sistem. Infografic 3: Tranziţia de la starea de fapt la un sistem bun de protecţie a copilului Sistemul de protecţie copil Sistemul bun de protecţie copil Starea de fapt Starea dorită Focus: Focus: Răspuns urgenţă Prevenire Serviciile - asistenţă socială - educaţie - sănătate - sociale specializate - locuire socială 269 Interviu profesionist, Bacău. 270 Așa cum este definit de Munro (2011a: 23), vezi Caseta 1. 200 Infograficul 3 arată că realizarea efectivă a refocalizării sistemului de protecţie a copilului nu este posibilă decât prin intermediul serviciilor de la nivelul comunităţii, a tuturor serviciilor analizate în secţiunile anterioare. Serviciile sunt în comunitate şi doar ele pot constitui un filtru prin care să fie reduse intrările în sistem. Serviciile sunt în comunitate şi ele asigură condiţia necesară dar şi o oportunitate pentru reintegrarea copilului în familie, adică de mărire a numărului de ieşiri. Spre exemplu, dacă centrul de zi funcţionează bine, atunci scad şansele copiilor din comunitate de a fi separaţi de familie şi, în acelaşi timp, cresc şansele copiilor din sistem de a fi reintegraţi în familie în mod sustenabil. Deci, dezvoltarea serviciilor din comunitate reprezintă principala soluţie care poate ajuta în răsturnarea stării de fapt în situaţia dorită. Altfel, dacă nu se schimbă nimic la nivelul serviciilor din comunitate, sistemul de protecţie specială nu are cum să fie mai performant sau să producă răspunsuri mai adecvate decât cele din prezent la problemele copiilor şi familiilor acestora. Caseta 15: Şi directorii DGASPC subliniază nevoia de a dezvolta servicii de prevenire În cadrul auditului serviciilor sociale din România, din cele 45 de DGASPC-uri participante, 42 de directori DGASPC menţionează serviciile de prevenire ca fiind cele mai utile servicii de protecţie a copilului şi subliniază necesitatea dezvoltării serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, alături de închiderea centrelor de plasament de tip vechi şi continuarea dezvoltării de servicii alternative de tip familial. Deja, în prezent, 25 DGASPC-uri furnizează o gamă largă de servicii de prevenire, în cadrul unor centre de zi, de recuperare şi consiliere, chiar dacă, în conformitate cu legislaţia actuală, nu e sarcina lor să o facă. Sursa: HHC România (2012). Două menţiuni sunt necesare. Prima menţiune adaugă la modelul de schimbare de mai sus faptul că sistemul de protecţie a copilului are propriile sale probleme interne care sunt analizate în capitolul 3.3 ce urmează. Totuşi, aici focusul este pe soluţii de schimbare care doar parţial sunt în interiorul sistemului. Soluţiile de schimbare sunt în cea mai mare parte în afara sistemului şi în coordonarea acestuia cu celelalte sisteme precum sistemul de asistenţă socială, sistemul de beneficii sociale, sistemul de educaţie, de sănătate, piaţa muncii şi aşa mai departe. A doua menţiune atrage atenţia că modelul de schimbare de mai sus nu pledează pentru dezvoltarea tuturor serviciilor în fiecare cătun din ţară. Secţiunile anterioare au făcut un necesar al serviciilor bazate pe comunitate (inclusiv educaţie şi sănătate), indicându-le pe cele considerate a fi cele mai eficiente în prevenirea separării copilului de familie. Dezvoltarea unora dintre serviciile necesare va cere mult timp şi multe resurse. Altele cer resurse mai puţine, dar mult timp. În cazul altora, sunt necesare schimbări legislative. Tocmai de aceea, ar fi utilă o evaluare la nivel naţional şi o prioritizare a necesarului de servicii astfel incât resursele existente să fie investite în modul cel mai eficient pentru a produce un impact cât mai mare în rândul copiilor şi cât mai echilibrat în teritoriu. Această evaluare la nivel naţional este cu atât mai necesară luând în seamă imaginea de ansamblu oferită de comunităţile sursă. Reamintim că la nivelul comunelor cu comunităţi sursă, serviciile, asistenţii sociali, grupurile informale de sprijin şi furnizorii de servicii (ONG-urile) tind să se distribuie conform principiului lui Matei: „cel ce are, i se va mai da, iar celui ce n-are şi ce are i se va lua”. Adică, în unele comune se aglomerează, în timp ce în altele, întreaga activitate cade în sarcina unei singure persoane cu atribuţii de asistenţă socială angajată de SPAS. Cu toate acestea, comunităţile sursă persistă în ambele configuraţii. Fenomenul trebuie înţeles mai bine pentru a fundamenta un eventual plan naţional de dezvoltare a serviciilor de prevenire pentru familie şi copil. Un astfel de plan naţional de dezvoltare a serviciilor de prevenire pentru familie şi copil ar putea fi iniţiat de ANPDCA (care, de altfel, are deja în pregătire un proiect în acest sens) dar ar cere o strânsă coordonare cu Direcţia Politici Familiale şi cea de Servicii Sociale din MMFPSPV, cu ANPD, cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Sănătăţii, cu instituţiile la nivel judeţean care au rol în îndrumarea metodologică a serviciilor furnizate la nivel local (şi anume DGASPC pentru SPAS, DSP pentru asistenţa medicală comunitară, CJRAE pentru mediatorii şcolari etc.), precum şi cu reprezentanţi ai structurilor asociative (precum Asociaţia Comunelor, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România sau Federaţia Naţională a 201 Grupurilor de Acţiune Locală). Alături de instituţiile publice, ONG-urile din România sunt furnizori importanţi de servicii pentru copil şi familie şi au dezvoltat/ pilotat proiecte cu potenţial ridicat de bune practici care pot fi preluate şi scalate la nivel naţional. Toate aceste entităţi ar trebui să agreeze un plan unic. Doar în parteneriat poate fi dezvoltat un plan coordonat, cu susţinere şi şanse maxime de implementare pe termen mediu şi lung.271 Dacă autorităţile locale nu sunt mobilizate, informate, implicate de-a lungul întregului proces, există un risc serios ca implementarea să fie sporadică şi distorsionată, căci din perspectiva specialiştilor de protecţia copilului: „Prevenţia separării copilului de familie nu este nici pe agenda politică, nici pe cea a comunelor"; „Iniţiativa comunităţii locale lipseşte”; „Prevenţia abandonului nu este ceva ce ei consideră ca fiind important. Nu este important, nu au de gând să consume resurse pentru asta, este problema fiecărei familii.”; „Este foarte clar, niciodată pe agenda unui primar nu o să găseşti priorităţi legate de copiii aceştia în dificultate. Ei au priorităţi politice de altă natură, drumuri, şcoli, chestii de unde vin bani.” (Focus grup profesionişti, Cluj- Napoca) Ultimul element, dar deloc lipsit de importanţă, este asigurarea finanţării pentru un astfel de plan naţional de dezvoltare a serviciilor de prevenire pentru copil şi familie. Aşa cum am explicat, modelul de schimbare nu se limitează la serviciile sociale, ci are în vedere o gamă largă de servicii/ programe finanţate de ministere diverse. Activităţile de prevenire sunt slab finanţate în toate domeniile sociale, educaţie, sănătate, asistenţă socială, accentul fiind pe soluţionarea problemelor urgente şi a crizelor. Tocmai această abordare lasă deschisă poarta pentru noi şi noi cazuri să intre în dificultate până la punctul la care răul este făcut (copilul a abandonat şcoala, copilul are boli ce puteau fi prevenite prin vaccinare, copilul este separat de familie). Promovarea unui plan naţional de servicii de prevenire trebuie să fie unul transversal, ce trebuie susţinut din bugetele mai multor ministere şi agreat cu Ministerul de Finanţe. Mulţi specialişti în protecţia copilului care au participat la studiul calitativ au subliniat nevoia şi au oferit o multitudine de argumente pentru finanţarea serviciilor şi activităţilor de prevenire. Un exemplu este citatul 2 din Tolba profesioniştilor anterioară. „Adică dreptul copilului, primul drept al copilului este să crească alături de familia naturală. Se cheltuiesc atât de mulţi bani ca să le asigurăm toate condiţiile în centre. [...] şi le asigurăm tot ce are nevoie orice copil,... dar nu cheltuim nimic pe prevenţie, deci nu le asigurăm primul drept pe care li-l conferă legea, dreptul de a trăi cu familia naturală.” (Focus grup profesionişti, Craiova) „Statul ar mai putea, la nivel local, la nivelul SPAS-urilor – Serviciilor Publice de Asistenţă Socială – să aloce resursa umană suficientă pentru a gestiona aceste cazuri de familii vulnerabile. Apoi, după ce ai resursa umană locală, cel puţin 2-3 asistenţi sociali, în funcţie de mărimea comunităţii, după ce îi ai, trebuie să fie bine pregătiţi, să-şi facă treaba şi să aibă şi resurse financiare suficiente, pentru că e trist cum statul zice: „N-am bani pentru asistenţa socială, pentru prevenţie în comunitate, deci nu pot să plătesc pe nimeni să prevină cazurile sociale”. Dar, în acelaşi timp, tot statul dă bani pentru ajutorul de urgenţă, pentru centrele de plasament şi serviciile de protecţie, pentru ajutorul social, deci, până la urmă, statul tot dă bani.” (Focus grup profesionişti, Braşov) Un studiu272 HHC din 2013 produce şi argumente economice în favoarea modelului. Studiul face o prognoză a costurilor sistemului de protecţie a copilului până în 2020, pe baza a trei scenarii de politici: (1) scenariul de referinţă în care nu se schimbă nimic, (2) scenariul de reformă moderată273 şi (3) scenariul dezinstituţionalizării şi al prevenirii274 care corespunde modelului susţinut şi în acest raport. Rezultatele studiului HHC arată că, în termeni financiari, deşi scenariile 2 şi 3 presupun cheltuieli de capital şi prevenire mai mari iniţial, în timp duc 271 În relaţie cu furnizarea efectivă de servicii, studiul calitativ a adus în discuţie o serie întreagă de probleme legate de îmbunătăŃirea, creşterea transparenŃei şi diseminarea procedurilor de contractare a serviciilor sociale, precum și de asigurarea unei competiţii corecte între ONG-uri și instituţiile publice pentru accesarea resurselor disponibile. 272 Comșa, Dărăbuș, Pop, Stegeran (2013). 273 În acest scenariu, centrele rezidenţiale de tip vechi se închid în perioada 2013-2020, copiii fiind transferaţi la asistenţi maternali sau în căsuţe de tip familial. 274 În acest scenariu se realizează reforma moderată descrisă mai sus și, în paralel, se investește în procesul de dezvoltare a serviciilor de prevenire din comunităţi. 202 la economii din cheltuielile recurente care depăşesc costurile. Până în 2020 noul sistem focusat pe prevenire ar livra rezultate sustenabile atât în termeni financiari, cât mai ales în beneficii pentru copii şi familiile acestora (s- ar reduce considerabil numărul de intrări, s-ar reduce semnificativ numărul de copii din sistem, ar creşte calitatea îngrijirii copiilor din sistem, s-ar preveni separarea multor copii de familie). Cu alte cuvinte, modelul bazat pe prevenire este realizabil şi profitabil atât în termeni sociali, cât şi în termeni financiari. 3.2.5.5 Atitudini şi valori ce nu susţin prevenirea separării copilului de familie Tot la nivelul cauzelor structurale sunt şi unele atitudini, valori, cutume sau practici care constituie piedici în prevenirea separării copilului de familie. Prima categorie de obstacole se referă la discriminarea care continuă să plaseze unele categorii vulnerabile de populaţie în situaţii la risc de excluziune socială. Deşi situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii ani, totuşi populaţia adultă a României prezintă un nivel foarte scăzut de toleranţă275 faţă de persoanele alcoolice, dependenţii de droguri şi persoanele cu antecedente penale, precum şi faţă de persoanele cu HIV/SIDA sau homosexuali. 276 De asemenea, romii continuă să fie discriminaţi din cauza etniei lor. Un nivel redus de toleranţă şi înţelegere se înregistrează şi în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi. De altfel, managerii de caz menţionează etichetarea şi prejudecăţile drept unul dintre obstacolele în calea adopţiei sau reintegrării copiilor cu dizabilităţi din sistem. A doua categorie de obstacole ţine de toleranţa crescută la comportamente dăunătoare precum consumul de alcool, violenţa domestică sau cerşetoria. Deşi, persoanele alcoolice sunt stigmatizate, consumul excesiv de alcool este văzut ca normalitate (inclusiv în prezenţa copiilor). În mod similar, violenţa în familie este văzută ca un fapt obişnuit, iar 60% din populaţie este tolerantă faţă de comportamentele violente din familie, considerând că astfel de fapte sunt justificate în anumite situaţii sau uneori, în funcţie de context, chiar în toate situaţiile.277 „Să vă spun un lucru, în majoritatea satelor, toată lumea ştie când un vecin îşi bate, abuzează sau neglijează copiii, în mod regulat. Totuşi, cum sărăcia e generalizată, consumul de alcool este larg răspândit şi violenţa este ‘normală’ sau o metodă de educare acceptată, nimeni nu ia măsuri. Spun: noi cu familia noastră, ei cu a lor. Totuşi, dacă şi când se ceartă, să zicem pentru un gard rupt, atunci îşi aduc imediat aminte că la primărie este un asistent social la care pot depune plângere. Sau mai bine, folosesc Telefonul Copilului şi reclamă direct la DGASPC comportamentul ‘greşit’ al vecinului. Aşadar, avem nevoie de mai multe garduri rupte pentru a ajuta copiii ‘invizibili’.” (Supervizor în cadrul proiectului UNICEF Sprijinirea copiilor invizibili, Buzău)278 Pedepsele corporale, deşi interzise prin lege încă din 2004, sunt încă aplicate. Mai multe studii recente arată că 279 280 în practica de zi cu zi, pedeapsa corporală este adesea folosită, fiind considerată un „rău necesar”. Mulţi 275 Nivelul intoleranŃei a fost determinat prin măsurarea proporŃiei din populaŃia totală care şi-a exprimat nemulŃumirea de a avea drept vecini reprezentanŃi ai categoriilor enumerate. Date din Sondajul european privind valorile realizat în 2008. 276 Conform Sondajului european privind valorile din 2008, 40% din populaŃia adultă a României nu şi-ar dori vecini de etnie romă, dublu faŃă de procentul persoanelor ce ar respinge un vecin cu alte caracteristici, inclusiv musulman (23%), de altă rasă (21%), imigrant (21%) sau evreu (19%). 277 Institutul NaŃional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională, cercetare asupra cazuisticii în domeniul violenŃei din anul 2008. 278 Stănculescu și Marin (2012: 40). 279 De un procent cuprins între 38% din părinţi, care recunosc abuzul, și 63% din părinţi, conform copiilor, conform Grădinaru și Stănculeanu (2013). 280 De un procent de 30% din părinţi, conform UNICEF (2014). 203 părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului,281 pentru că nu deţin strategii de educare prin metode pozitive.282 Copiii se confruntă cu toate tipurile de violenţă din partea adulţilor care au grijă de ei: neglijare, abuz fizic, verbal şi/sau psihologic, atât în familie, cât şi la şcoală.283 A treia categorie de obstacole, de maximă importanţă, are în vedere atitudinea tolerantă faţă de separarea copilului de părinţi atât la nivelul populaţiei generale, cât şi al autorităţilor. Unii specialişti în protecţia copilului explică că această atitudine are rădăcini istorice şi este strâns legată de subvalorizarea copilului în societate. De altfel, literatura de specialitate284 aduce argumente în acelaşi sens, fenomenul de acceptare socială a separării copilului de familie fiind specific nu doar României, ci tuturor fostelor state din vechiul bloc socialist care au promovat politici pro-nataliste agresive acompaniate, în unele state precum România, şi de o politică pro-abandon. În România, în prezent, încă de prea multe ori copilul este văzut ca ”povară”, ”sursă de venit” sau ”un risc”, căci: „devenim o societate gerontocrată, centrată foarte mult pe persoanele care au puterea, persoanele care au puterea banilor, puterea votului, puterea de a fi o voce în societate, iar copiii rămân o voce neauzită, o voce mută dacă vreţi, paradoxal, şi nu sunt luaţi în considerare.”285 „Aş vrea să mai adaug eu un aspect, care mi se pare extraordinar de important şi cred că a fost foarte mult neglijat de când lucrez eu, cel puţin în protecţia copilului. Noi ca naţiune sau ca popor sau ca ţară avem un istoric traumatizant de separare. Şi acceptăm cu mult prea mare uşurinţă separarea. Deci la nivel de comunitate foarte rar vezi oameni care să vadă că este o tragedie separarea copilului de familie sau că acelui copil i se va distruge viaţa într-un fel. Avem mult prea mare toleranţă şi chiar la nivel de autorităţi locale ei sunt percepuţi ca o povară. Deci odată la nivel de familie, se acceptă mult prea uşor în aceste medii defavorizate ideea separării, şi chiar şi atunci când se refuză, se refuză doar pentru că copilul respectiv reprezintă o potenţială resursă, de bani, de nu ştiu ce, deci valoarea copilului, la noi, din punctul meu de vedere nu este la nivelul la care, copilul nu este valorizat la nivelul la care ar trebui să fie. Nu gândim pe termen lung, deci toată lumea încearcă să rezolve nişte situaţii stresante, urgent, pompieristic şi nu ne gândim pe termen lung ce se întâmplă cu acest copil pe viitor, important este ca autoritatea locală să scape, familia să scape, cine are copilul problemă, aşa zis „problemă”, pentru că de cele mai multe ori sunt copii perfect sănătoşi care sunt o valoare enormă, dar nimeni nu mai vede această valoare.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Despre unele familii şi chiar comunităţi, specialiştii spun că au făcut din părăsirea copilului o practică. Datele din dosarele de caz arată că peste 3% din toţi copiii din sistemul de protecţie specială au între 5 şi 10 fraţi şi/sau surori în sistem de asemenea, iar o parte dintre aceştia au intrat într-adevăr în ani diferiţi, ceea ce indică existenţa unor familii care trimit în mod recurent în sistem un număr mare de copii. De asemenea, identificarea comunităţilor sursă indică existenţa unor zone în care separarea copilului de familie este o obişnuinţă. Exact în relaţie cu astfel de familii care sunt dispuse „să facă copii cât nu o să poată DGASPC să preia” şi care „fac câţi copii vreau şi cresc câţi am chef”,286 specialiştii consideră necesară introducerea unor constrângeri sau condiţionări care să descurajeze astfel de comportamente. „Dar dacă în doi, trei, patru, cinci ani consider că nu s-a schimbat nimic cu tot sprijinul şi cu tot acordul comunităţii locale familia nu vrea să facă nimic, sunt părinţi care refuză. Avem un părinte care ne-a spus că o să facă copii cât nu o să putem noi să-i luăm. Eu ce pot să fac în acest sens. În afară de faptul că noi nu ne- am obişnuit să sancţionăm aceste comportamente ale părinţilor. Deci nu ştiu, cred, noi ca instituţie ca şi alte instituţii de protecţie a copilului. Nu ştiu la câte instituţii şi la câte din DGASPC-urile din ţară în 281 Un procent de 20% din părinţi, conform Grădinaru și Stănculeanu (2013). 282 Spre exemplu, 11% dintre părinţi trag imediat copiilor o palmă sau îi trag de păr dacă greșesc cu ceva (UNICEF, 2014). Conform copiilor, 18% afirmă că au fost bătuţi cu băţul/ nuiaua, 13% cu cureaua și 8% cu lingura de lemn, în ultimul an (Grădinaru și Stănculeanu, 2013). 283 83% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greșesc, 33% dintre copii sunt jigniţi și etichetaţi, iar 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii/ învăţătorii lor, conform Grădinaru și Stănculeanu (2013). 284 Spre exemplu, Palayret (2013). 285 Focus grup profesioniști, Cluj-Napoca. 286 Interviu cu părinţi de copii instituţionalizaţi dintr-o comunitate sursă din mediul rural din judeţul Călărași. 204 momentul în care se prezintă un dosar la instanţă se propune şi sancţionarea părintelui. Domnule, l-a neglijat, l-a abuzat. La sfârşitul lui 272 sunt nişte amenzi. 205 Deci există aceste sancţiuni în lege? Există aceste sancţiuni în lege. Noi cumva nu respectăm legea pentru că nu mai propunem şi acea sancţiune. Că ne gândim, măi sunt cazuri sociale, nu o să aibă în veci cum să respecte acea sancţiune, iar la nivel de comunitate rămâne cu amenda la primărie. Şi? Dacă el nu o plăteşte, se tot strâng acolo. Nu ştiu câţi dintre ei au fost arestaţi. Mă gândeam la un moment dat pentru cei care tot fac copii, domne [...] trebuie găsită o formulă, dar o formulă pe care să o accepte şi judecătorii, să o acceptăm şi noi.” (Interviu profesionist, Bacău) „Dacă este vorba de copii la vârsta adolescenţei, atunci părintele care dă de greu şi nu mai gestionează toată povestea, vine şi spune: nu este răspunderea mea, eu l-am educat până acum, să-l crească statul sau să deschidă şcoli de corecţie. Şi omul merge la poliţie, merge la Direcţia de Protecţie a Copilului, merge la primărie şi el consideră că nimeni nu îi rezolvă problema, nici nu este dispus să vină la consiliere psihologică, poate că consilierea psihologică este o alternativă bună. Vrea doar să-i preia cineva responsabilitatea.” (Focus grup profesionisti, Cluj-Napoca) Acest tip de comportamente este adeseori încurajat de răspunsul primit din partea autorităţilor sau chiar a unor specialişti, precum cadrele medicale,287 şi este susţinut de credinţa, încă prea răspândită, că „e normal ca statul să-mi crească copilul”, cel puţin în anumite circumstanţe. „Ce am fost învăţaţi timp de douăzeci şi cinci de ani că statul o să facă, faceţi voi copii, că îi ia statul şi vi-i creşte, asta nu a fost contrabalansat de o nouă campanie de masă care să dezică acest principiu. În continuare lumea crede că în casa de copii este mai bine decât acasă, chiar dacă au fost campaniile acelea „Casa de copii nu e acasă”, au fost modeste în comparaţie cu ce s-a făcut înainte de 1989 când exista o foarte puternică propagandă pro-abandon.” (Focus grup specialişti, Cluj-Napoca) Toate aceste atitudini, credinţe şi practici trebuie luate în considerare în orice efort de prevenire. Informarea comunităţii şi activităţi de conştientizare şi toleranţa faţă de diversitate trebuie să fie parte din dezvoltarea serviciilor de prevenire la nivel de comunitate, pentru a creşte potenţialul de eficacitate a acestora. Acest tip de activităţi trebuie să aibă în vedere publicul larg, dar şi personalul din sectoarele relevante, precum şi factorii de decizie. 287 MS, IOMC și UNICEF (1991). Vezi și subcapitolul 3.1.3.2. 206 3.2.6 Cauzele separării copilului de familie prin specialiştilor ochii familiei şi ai specialiş Cauzele separării copilului de familie analizate în cele cinci subcapitole anterioare fac referire la concepte precum abuz, neglijare, rele tratamente sau sărăcie care pot avea înţelesuri multiple la momente diferite de timp, în culturi diferite sau pentru persoane diferite. Spre exemplu, cauza sărăciei poate indica lucruri diferite pentru un copil intrat în sistem la începutul anilor '90 şi unul intrat recent. Abuzul, neglijarea şi exploatarea au fost reglementate doar din anul 2004, ca urmare această cauză poate să aibă semnificaţii diferite pentru copiii intraţi înainte şi după acest an. În subcapitolele anterioare metoda principală a fost de a compara faptele, conform datelor din dosarele copiilor în sistemul de protecţie specială, cu cauzele declarate de separare în evaluarea specialiştilor DGASPC. În acest subcapitol considerăm util să ilustrăm perspectivele diferite ale actorilor implicaţi în procesul de separare a copilului de familie - mame/ familie, asistent social sau reprezentant SPAS şi specialiştii DGASPC - asupra cauzelor separării. Datele privind comunităţile sursă din mediul rural oferă această oportunitate. Figura 47 arată rezultatele comparaţiei. Există diferenţe notabile între cele trei tipuri de actori ca nivel de pregătire şi experienţă de viaţă. Mamele/ familiile şi reprezentanţii SPAS fac aprecieri retrospective, în timp ce evaluările specialiştilor DGASPC (măcar teoretic) au fost realizate la momentul intrării copiilor în sistem, deci există şi un decalaj temporar între cele trei perspective.288 Ponderea cazurilor cu motiv de separare necunoscut sau uitat este de patru ori mai mare printre reprezentanţii SPAS faţă de cauzele declarate la dosar. Acesta este un prim rezultat care arată că pentru 16% dintre copiii din sistem proveniţi din comunităţile sursă nu se desfăşoară nici o activitate în vederea reintegrării la nivel de comunitate, din moment ce până şi motivul principal al separării este deja uitat. Pentru 8% dintre copii până şi familia a uitat motivul separării. În declaraţiile familiilor şi reprezentanţilor SPAS nu apare nici o menţiune privitoare la abuzul emoţional, abuzul sexual, exploatarea copilului prin muncă, inclusiv traficul de fiinţe umane, sau exploatarea sexuală a copilului, deşi aceste întrebări au existat în clar. Neglijarea şi abuzul copilului fac obiectul verificărilor realizate de profesioniştii din DGASPC, în timp ce familiile şi reprezentanţii SPAS au tendinţa să indice comportamentele părinţilor care au dus la separare (factorii de risc parentali) - părăsirea domiciliului de către unul sau ambii părinţi, precum şi plecarea părinţilor peste hotare. Aceeaşi situaţie se înregistrează cu privire la justificarea „dizabilitatea copilului”, dar în această privinţă unele familii şi reprezentanţii SPAS adaugă comentarii privind lipsa serviciilor medicale, de recuperare sau a celor educaţionale în comună. La nivelul factorilor de risc structurali, pentru 15% din copiii în sistemul de protecţie specială familiile declară „condiţiile improprii de locuit” ca fiind principalul motiv pentru care au ajuns să dea copilul în îngrijirea statului, în timp ce motivele „sărăcia” sau „numărul prea mare de copii” sunt menţionate foarte rar (2%). Evaluările reprezentanţilor SPAS sunt în linie cu cele ale mamelor/ familiilor şi vorbesc despre „familii cu mulţi copii, care 289 trăiesc din prestaţii, în locuinţe improprii”. Specialiştii DGASPC traduc aceste motive prin eticheta „sărăcie” (fără explicaţii şi fără documentare în date) la care se adaugă „problemele cu locuinţa” doar referitor la 1% din copiii din comunităţile sursă rurale. 288 Mamele/ familiile au putut furniza un singur motiv (motivul principal), în timp ce reprezentanţii SPAS au menţionat uneori mai multe motive per mamă, cel mai probabil cu referire la diferiţii copii ai femeii respective. În cadrul sondajului pe dosarele de caz, specialiștii DGASPC au declarat pentru unii copii între 2 și 4 motive de separare. 289 Asistent social, comună din judeţul Constanţa. 207 Dacă se ia în considerare suprapunerea celor trei evaluări la nivel de gospodărie, atunci se constată că până şi în cazul procentelor asemănătoare suprapunerea între perspective este de maxim 60% din cazuri şi se limitează la: dizabilitate copil, dizabilitate părinte, părinţi încarceraţi şi părăsirea domiciliului de către mamă/ tată. 208 Figura 47: Principala cauză de separare a copilului de familie din trei perspective: mame/familie, reprezentanţii SPAS şi specialiştii DGASPC (%) 4 Nu se știe/ nu își amintește 16 8 Factori structurali de risc 1 Alt motiv, neprecizat 0 7 1 Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 22 15 Familie cu 4 copii sau mai mulţi 5 2 30 Gospodării cu venit lunar per membru de cel mult 400 lei 8 2 3 copil Risc Dizabilitatea copilului 9 7 7 Factori de risc individuali (parentali) Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau retard 6 7 4 Mamă minoră 5 3 Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din 2 3 gospodărie 2 4 Părinţi plecaţi în străinătate 8 6 7 Abandonul familiei/ părăsirea domiciliului de către mamă/ tată 15 16 3 Părinţi decăzuţi din drepturi 0 1 Neglijare, abuz Abuz fizic asupra copilului 1 1 4 Copil părăsit în unităţi sanitare 4 2 30 Neglijare 15 7 3 Evenimente Părinte sau părinţi încarceraţi 3 nefericite 4 Deces un părinte, divorţ/ separare în fapt, părinte singur/ familie 11 12 dezorganizată 8 0 5 10 15 20 25 30 SPECIALIȘTII DGASPC despre principalul motiv de separare declarat în dosarul de caz REPREZENTANŢII SPAS despre principalele motive pentru care mamele au ajuns să-și dea copiii în sistemul de protecţie FAMILIA/ MAMELE despre principalul motiv pentru care a/au ajuns să dea copilul în îngrijirea altcuiva Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (Pentru mame/ familie: N=1.140 copii în sistemul de protecţie; Pentru reprezentanţii SPAS: N=952 mame din gospodăriile încă prezente în comună). Evaluările specialiştilor DGASPC din Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=4.484 copii din comunităţile sursă din mediul rural). Notă: Pentru comparabilitate, cauzele de separare declarate la dosar sunt regrupate în conformitate cu lista de motive folosită în studiul din comunităţile sursă. De aceea, o parte din itemii folosiţi pentru identificarea familiilor dezorganizate (conform definiţiei din secţiunea 3.2.3.2) sunt incluşi în grafic între „evenimente nefericite”, în loc de „factori de risc individuali (parentali)”. 209 3.2.7 Deci, care sunt cauzele separării? Modelul290 de analiză a cauzelor separării copilului de familie pe care l-am dezvoltat în secţiunile anterioare are patru mari componente pe care le recapitulăm în continuare: 291 (1) Copilul poate fi separat de familie ca urmare a unor evenimente nefericite, şi anume: decesul părintelui/ părinţilor sau instituţionalizarea acestora, fie în închisoare, fie într-o instituţie socială sau medicală (spre exemplu, spital psihiatric). Motivele pentru care copilul poate fi separat de familie includ, pe lângă evenimentele nefericite, aplicarea relelor tratamente în familie.292 În această privinţă sunt incluse cazurile de neglijare, abuz şi/sau exploatare sau orice alte forme de violenţă în familie. Părăsirea copilului în maternitate sau o altă unitate sanitară şi părăsirea 293 pe stradă sau în spaţii publice sunt considerate forme extreme de neglijare. În această categorie de cauze se încadrează şi motivul pentru care părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, aşa cum am arătat în secţiunea 3.2.2.4, toate cazurile declarate de specialişti ca fiind separate pe motiv de decăderea din drepturile părinteşti au la dosar şi dovezi de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copilului. (2) La un nivel mai profund, modelul ia în considerare factorii de risc individuali (parentali)294 care influenţează sau determină fie violenţa sau relele tratamente asupra copilului, fie evenimentele nefericite. Între aceste comportamente parentale am analizat: plecarea (la muncă) peste hotare, familiile dezorganizate, sarcinile adolescentine, consumul abuziv de alcool sau alte substanţe, comportamentul promiscuu, problemele cu poliţia sau antecedentele penale, violenţa domestică, dizabilitatea şi/sau problemele de sănătate mintală ale părinţilor. (3) Pe de altă parte, am examinat cinci categorii de copii vulnerabili295 la momentul intrării în sistemul de protecţie specială: copiii cu dizabilităţi, copiii 6-17 ani cu cerinţe educaţionale speciale (CES), copiii cu întârzieri de dezvoltare şi copiii 7-17 ani cu tulburări comportamentale, precum şi bebeluşii (0-12 luni) născuţi prematur şi/sau subponderali. Am arătat că riscul disproporţionat de separare de familie şi respectiv intrarea în sistemul de protecţie specială la care sunt expuse aceste categorii de copii are rădăcini fie la nivelul factorilor de risc parentali, fie la nivelul factorilor de risc structurali. (4) La următorul nivel de profunzime, modelul aşează factorii de risc structurali296 care se referă la: (i) sărăcie şi existenţa comunităţilor sursă pentru sistemul de protecţie specială; (ii) lipsa, slaba dezvoltare, slaba coordonare a serviciilor şi activităţilor de prevenire în toate sectoarele relevante (inclusiv beneficii sociale, locuire, servicii universale de educaţie, de sănătate, servicii sociale destinate anumitor categorii vulnerabile) la nivel de comunitate; (iii) atitudini, valori şi practici generale care nu susţin prevenirea sau chiar încurajează separarea copilului de familie. Schematic, modelul de analiză a cauzelor separării copilului de familie este prezentat în Infograficul 4. Pe scurt, modelul susţine că un copil poate fi deprivat de îngrijirea părintească doar în anumite condiţii care sunt reprezentate de categoria denumită motive. Părăsirea copilului, spre exemplu, este un fapt şi un motiv de separare, dar care la rândul său are anumite cauze. Aceste cauze ale separării pot fi grupate în trei mari categorii: la nivel individual - (i) factori de risc care fac referire la comportamentele parentale cu o probabilitate mare să dăuneze sănătăţii, dezvoltării sau vieţii copilului şi (ii) categorii de copii cu caracteristici ce îi expun la risc ridicat de separare de familie; la nivel comunitar şi societal - (iii) factorii de risc structurali care descriu parametrii contextului economic şi social mai general. 290 Modelul propus este în linie cu cel propus de UNICEF pentru analiza cauzelor (imediate și de bază ale) instituţionalizării copiilor sub 3 ani. (Palayret, 2013: 65) 291 Vezi capitolul 3.2.1. 292 Vezi capitolul 3.2.2. 293 Vezi 3.1.3.2 și 3.1.3.3. 294 Vezi capitolul 3.2.3. 295 Vezi capitolul 3.2.4. 296 Vezi capitolul 3.2.5. 210 Infografic 4: Motivele de separare a copilului de familie şi modelul de analiză a cauzelor ? Motive intrare (76%): Sistemul de protecţie a copilului Sistemul de protec ? a copilului ie ADOPȚIE REINTEGRARE Evenimente nefericite Intrări în sistem problematice Neglijare, abuz, exploatare 12% 5% 7% Abandonul (ca formă extremă de neglijare) Părinţi decăzuţi din drepturi Factori de risc individuali 5 categorii de copii la risc (parentali) Factori de risc structurali Sărăcie și Servicii de prevenire în toate sectoarele relevante comunităţi sursă Atitudini și valori nefavorabile Figura 48: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării şi factorii de risc (% total) 68 8 1 1 motiv 2 motive 3-4 motive 27 44 17 7 4 Da, grup la risc 1 factor 2 factori 3-4 factori Doar factori structurali Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). 211 Acest model multinivel de analiză funcţionează de jos în sus: factorii de risc structurali favorizează şi/sau susţin activarea factorilor la nivel individual (care ţin de părinte şi/sau copil), care la rândul lor favorizează şi/sau susţin apariţia motivelor de intrare în sistem. În plus, factorii structurali au un caracter ambivalent. Ei pot acţiona în sensul susţinerii şi/sau favorizării separării copilului de familie, prin intermedierea factorilor de la nivel individual, dar în acelaşi timp asigură (sau din contră, obstrucţionează/ limitează) condiţiile necesare pentru creşterea ieşirilor din sistem şi întoarcerea copiilor în comunitate. Şansele unui copil cu dizabilităţi de a fi separat de familie cresc dacă în comunitate nu sunt disponibile servicii de recuperare accesibile şi adecvate. În acelaşi timp, şansele unui copil cu dizabilităţi actualmente în sistem de a se întoarce în familie sau de a fi adoptat scad dacă în comunitate nu sunt disponibile servicii de recuperare accesibile şi adecvate. Această acţiune duală a factorilor structurali este ilustrată şi în Infograficul 4. Numărul de copii din sistemul de protecţie specială nu se poate reduce semnificativ, iar mai general drepturile copilului nu pot fi respectate pe deplin, atât timp cât serviciile de prevenire a acestor factori de risc nu devin disponibile la nivel de comunitate. Nici unul dintre factorii de risc nu este suficient şi necesar pentru a determina un motiv, spre exemplu, abuzul sau neglijarea copilului. Adică, nu există o relaţie de determinare simplă de genul, dacă un părinte sau ambii părinţi fac abuz de alcool, atunci automat ei aplică rele tratamente copilului sau îl vor părăsi în vreun spaţiu public. Doar anumite combinaţii de factori de risc individuali şi structurali (de obicei alături şi de alţi determinanţi, neincluşi în model)297 pot determina părăsirea, neglijarea, abuzul298 copilului sau alte motive de intrare în sistem. De asemenea, există factori protectivi, precum suportul din partea familiei extinse sau o relaţie bună a copilului cu bunica, care nu sunt incluşi în model, dat fiind focusul pe cauzele separării. Tocmai pe acest principiu, intrarea în sistem, cel puţin teoretic, nu ar trebui să se poată întâmpla doar pe bază de factori de risc (individuali şi/sau structurali) sau pe baza unor caracteristici ale copilului. Cazuri precum ”mama şi tata nu aveau o casă şi nu aveau bani cu care să mă ţină” nu există într-un sistem bun de protecţie. Sau copilul cu CES care intră în sistem doar pentru a urma şcoala nu există într-un sistem bun de protecţie (alături de un sistem de educaţie incluziv). Sau cazuri precum cei cinci fraţi ajunşi în sistem pentru că părinţii nu au plătit factura de curent electric nu ar trebui să existe. Bebeleşul ajuns în sistem după ce mama a fost evacuată dintr-o locuinţă socială este în mod clar greşit separat de mamă. Ori cazuri cum este cel al copilului cu handicap mediu care ajunge în sistem pentru că nu este acceptat de familie nu ar trebui să existe. Cu alte cuvinte, toate cazurile care ajung în sistem ca urmare a deficienţelor diferitelor sisteme sau din cauza lipsei de acces la sau absenţei unor servicii sau din cauza stigmei şi/sau prejudecăţilor sunt greşit separate de familie. În schema din Infograficul 4 cele trei căi (săgeţi) de intrare în sistem doar pe bază de factori de risc (individuali sau structurali) sau caracteristici ale copilului sunt problematice, adică trebuie micşorate (îngustate) pentru a dezvolta un sistem bun de protecţie a copilului. Nici una dintre acestea nu pot fi închise în totalitate, din moment ce ele persistă chiar şi în societăţile cele mai dezvoltate. Spre exemplu, în cazul copiilor cu dizabilităţi severe care au nevoie de îngrijiri paliative, trebuie să existe posibilitatea îngrijirii în condiţii corespunzătoare, iar unele din aceste servicii nu pot fi asigurate nici măcar la nivel de judeţ, ci poate la nivel regional. De asemenea, separarea copiilor de familie pe motive sociale, uneori nu va putea fi evitată şi nici nu ar fi indicată atunci când familia şi/sau comunitatea locală nu se responsabilizează. Totuşi, reducerea progresivă a acestor trei căi de intrare în sistem constituie un bun indicator al reformei sistemului în direcţia dorită. Datele disponibile nu permit o testare riguroasă pentru că nu avem un grup martor de copii, cu condiţii asemănătoare copiilor din sistemul de protecţie specială, dar care sunt încă în familie. În schimb, putem analiza datele din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială prin prisma acestui model şi folosind strict datele factuale şi nu evaluările specialiştilor DGASPC privind cauzele separării. Această analiză este prezentată în continuare. În total, 76% dintre copiii din sistemul de protecţie specială au evidenţe la dosar vizând unul sau mai multe dintre motivele de separare: evenimente nefericite (decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor), neglijare, abuz sau exploatare, părăsirea copilului şi/sau părinţi decăzuţi din drepturi. Ceilalţi 24% dintre copii 297 Spre exemplu, nivelul de educaţie sau istoricul din copilărie al mamei/ părinţilor. 298 Vezi, spre exemplu, Munro, Taylor și Bradbury-Jones (2013). 212 reprezintă intrările problematice (Infografic 4) pentru care nu există menţionat în dosarele de caz nici un motiv de separare dintre cele considerate. În schimb, pentru aceşti copii există la dosarele de caz fie menţiuni privind factori de risc parentali (12%), fie se precizează unul din grupurile de risc de copii (5%), fie intrarea în sistem este explicată strict prin factori structurali (7%). Tabelul 33 arată distribuţia copiilor în funcţie de datele factuale din dosarele de caz privind motivele şi/sau cauzele (factorii de risc) separării de familie. „Care sunt principalele cauze ale separării copilului de familie? - Deci prima ar fi situaţia economică, al doilea este faptul, din punctul meu de vedere, ca un om care merge pe teren şi ştie ce se întâmplă cât de cât: lipsa programelor de prevenire. Şi e adevărat că sunt singurul legist de aici, asta e, nu există aproape niciun... şi ştiu ce spun când spun lucrul ăsta... nu există niciun fel de program de prevenire la bază. Legea spune că cel care face planul de management este asistentul social de la comună. Eh, cel de la comună de obicei sună şi spune: veniţi că am 5 familii sau pune mâna pe telefonul în urgenţe şi spune: veniţi că se omoară, veniţi şi luaţi-i! Sau sunt maternităţile, secţiile de neonatologie sau pediatrie, apropo de spitale. Unde se nasc şi părinţii dispar. Sau vin pentru că este iarnă şi copiii rămân, iar părinţii pleacă. Astea sunt porţile mari de intrare. Mai sunt multe altele, dar ca şi locuri vizibile, astea sunt cam cele mai mari porţi de intrare.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) Tabelul 33 împreună cu Figura 50 susţin analiza specialiştilor DGASPC cu privire la cauzele separării copilului de familie, aşa cum arată şi citatul de mai sus din unul dintre focus grupurile organizate în cadrul cercetării calitative. În primul rând, trebuie adresaţi factorii structurali, adică sărăcia şi locuirea precară (inclusiv lipsa locuinţei, evacuările, lipsa locuinţelor sociale etc.), precum şi slaba dezvoltare a serviciilor de prevenire şi lipsa de mobilizare de la nivelul comunităţii. Aceşti factori structurali sunt slab documentaţi în dosarele de caz ale copiilor. Spre exemplu, datele disponibile indică faptul că majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială provin din familii sărace sau la risc de sărăcie care stau în condiţii de locuire precare. Declaraţiile părinţilor şi ale reprezentanţilor SPAS din comunităţile sursă din mediul rural confirmă rezultatele statistice. Cu toate acestea, datele factuale la dosarele de caz sunt concludente doar cu privire la 36% dintre copii (Figura 49), însă tocmai aceşti factori structurali au un rol cheie în a ţine larg deschise „porţile de intrare” în sistem care, aşa cum arată Tabelul 33, sunt neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului în familie şi părăsirea copilului, în special în maternităţi, dar şi în alte unităţi sanitare sau în spaţii publice. Figura 49: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării şi factorii de risc structurali (sărăcie, locuire precară, servicii preventive în comunitate) care sunt documentate în dosarele de caz (date factuale) (% categorie) 11 Total 29 36 11 Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 24 68 10 Cauze sociale: factori individuali 28 34 Au beneficiat de ajutor in comunitate 10 de la rude, prieteni, alte persoane, Dizabilitate copil 33 30 ONG-uri, grupuri informale etc. 21 Evenimente nefericite 33 25 Au beneficiat de servicii preventive în 4 comunitate, înainte de intrarea în Abandonul copilului 20 33 sistem 16 Neglijare, abuz, exploatare 36 Total sărăcie și/sau locuire precară 35 0 10 20 30 40 50 60 70 80 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. 213 Tabel 33: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele şi cauzele (factorii de risc) separării care sunt documentate în dosare (date factuale) (% total) Intrări problematice în sistem Cauze Cauze Neglijare, sociale: Părăsirea Evenimente Dizabilitate sociale: abuz, sărăcie, Total copilului nefericite* copil factori exploatare locuire individuali precară Copii (0-17 ani) în sistemul de protecţie: -N 22.967 15.331 1.414 2.553 6.411 3.668 52.344 -% 44 29 3 5 12 7 100 MOTIVE SEPARARE Total, din care: 44 29 3 0 0 0 76 Neglijare, abuz si/sau exploatare, 43 0 0 0 0 0 43 din care: - neglijare 41 0 0 0 0 0 41 - abuz 12 0 0 0 0 0 12 - exploatare 3 0 0 0 0 0 3 Părinţi decăzuţi din drepturi 1 0 0 0 0 0 1 Părăsirea copilului, din care: 3 29 0 0 0 0 32 - imediat după naştere, în maternitate 0 24 0 0 0 0 24 - în instituţii medicale 2 5 0 0 0 0 7 - pe stradă, în spaţii publice 0,5 0,5 0 0 0 0 1 Evenimente nefericite 3 2 3 0 0 0 8 FACTORI DE RISC PARENTALI: Total, din care: 33 15 2 3 12 0 64 - plecarea (la muncă) peste hotare 3 0,3 0,2 0,2 1 0 5 - familii dezorganizate** 8 3 0,5 1 4 0 16 - mame adolescente (12-17 ani) la naşterea 9 6 0,5 1 5 0 22 copilului - mame adolescente (12-17 ani) la intrarea 1 2 0 0,1 1 0 4 copilului în sistem - abuz de alcool sau alte substanţe 16 1 0,2 1 2 0 20 - comportament promiscuu, probleme cu poliţia 6 2 2 0,1 1 0 10 sau antecedentele penale - dizabilitate şi/sau problemele de sănătate 7 6 0,3 1 2 0 16 mintală a părinţilor CATEGORII DE COPII LA RISC: Total, din care: 12 9 0 5 0 0 27 - Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 4 4 0 3 0 0 11 - Copii (0-17 ani) cu întârzieri în dezvoltare 9 5 0 3 0 0 17 - Copii (6-17 ani) cu CES 2 0,1 0 1 0 0 3 - Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 2,2 0 0 0,3 0 0 3 - Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 1 4 0 0,4 0 0 5 NUMĂR TOTAL MOTIVE şi/sau CAUZE: 0 0 0 0 0 0 7 7 1 8 10 1 1 9 0 28 2 16 11 1 2 3 0 32 3 12 6 1 1 0 0 19 4 6 2 0,4 1 0 0 9 5-8 motive şi/sau cauze 3 1 0,1 0,1 0 0 4 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). 214 Note: *Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor; ** Familiile dezorganizate definite conform capitolului 3.2.3.2. Celulele colorate arată situaţiile dominante. Să analizăm „porţile” de intrare în sistem prin prisma modelului de analiză expus mai sus şi ilustrat în Infograficul 4. Neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului sunt documentate în dosarele de caz ale 44% dintre copiii din sistemul de protecţie specială (Tabel 33). Cazurile de copii cu părinţi decăzuţi din drepturi sunt în totalitate subsumate neglijării, abuzului sau exploatării copilului. Cel mai frecvent, este vorba despre neglijarea copilului (41%) care este asociată cu o multitudine de factori de risc parentali, în special consumul abuziv de alcool sau alte substanţe, mame adolescente la naşterea copilului (nu neapărat la intrarea acestuia în sistem) şi familii dezorganizate.299 Copii din toate categoriile de risc se regăsesc în această situaţie, în special copiii (0-17 ani) cu întârzieri de dezvoltare. Părăsirea copilului apare în dosarele de caz ale 29% dintre copiii din sistemul de protecţie specială (Tabel 33). Părăsirea copilului are loc predominant într-o maternitate sau secţie de neonatologie, imediat după naştere (24%), şi este asociată cu o multitudine de factori de risc parentali, între care predomină mamele adolescente şi părinţii cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Categoriile de copii la risc includ copiii cu dizabilităţi şi/sau întârzieri de dezvoltare, precum şi bebeluşii (0-12 luni) născuţi prematur şi/sau subponderali. Figura 50 arată că în cazul acestor copii se înregistrează un deficit şi mai accentuat nu doar de servicii de prevenire la nivel de comunitate, dar şi de ajutor din partea reţelelor de rudenie sau a unor ONG-uri sau grupuri informale. Evenimentele nefericite din cauza cărora copiii ajung în sistemul de protecţie specială se referă majoritar la încarcerarea părinţilor, dar dosarele de caz oferă de asemenea o multitudine de factori de risc parentali cu care se asociază. Intrările problematice pe motiv de dizabilitatea copilului (5%) se referă în principal la copiii cu dizabilităţi şi cei cu întârzieri de dezvoltare. În majoritatea acestor dosare sunt şi evidenţe privind diferiţi factori de risc parentali. Cercetarea calitativă a arătat însă că într-o oarecare parte (pe care nu o putem cuantifica) dintre aceste cazuri nu lipsesc doar serviciile de prevenire din comunitate (de care au beneficiat 33% din aceste cazuri, vezi Figura 50), ci mai ales serviciile de recuperare şi cele educaţionale adecvate pentru aceşti copii. Intrările problematice pe motive sociale se referă în special la familii dezorganizate şi/sau mame adolescente la naşterea copilului. Dosarele de caz ale acestor copii nu oferă alte date care să permită o bună înţelegere a situaţiei care a dus la separarea acestor copii de familie, cu atât mai mult cu cât aproape toţi au fost preluaţi direct din familie sau de la rude. În baza datelor existente, se poate doar specula că aceşti copii nu au fost doriţi/ au fost respinşi de familie sau că familia nu era capabilă să ofere un mediu potrivit de îngrijire şi dezvoltare a copilului dată fiind dizabilitatea părinţilor în condiţiile absenţei în comunitate a unor servicii de suport şi recuperare/ reabilitare pentru adulţi. Intrările problematice pe motive sociale legate de sărăcie şi/sau locuire precară sunt practic dosare de caz „goale” de informaţii utile. Acesta este cazul pentru 7% dintre copiii din sistemul de protecţie specială. Nici măcar datele privind veniturile sau condiţiile de locuire ale familiei nu oferă informaţii decât pentru 68% dintre aceşti copii (Figura 50). Deşi a avut loc o evoluţie în timp a intrărilor în sistemul de protecţie specială în funcţie de motivul intrării, Figura 50 (graficul de jos) arată că intrările problematice au reprezentat în total în jur de un sfert din toate intrările, indiferent de anul de referinţă. Marea schimbare constă în inversarea importanţei între părăsire şi neglijare, abuz şi/sau exploatarea copilului, care a avut loc după introducerea reglementărilor privind neglijarea, abuzul şi exploatarea copilului din anul 2004. Oricum, după anii de criză globală, începând cu 2011, 299 Conform capitolului 3.2.3.2, familiile dezorganizate sunt definite în acest raport ca familii în care se raportează unul sau mai multe din următoarele evenimente: divorţ, separare, infidelitate, dezinteres faţă de copil, părăsirea familiei/ domiciliului (în afară de plecarea în străinătate), familie monoparentală, paternitate nerecunoscută, nașteri în afara căsătoriei (copii din flori). 215 este vizibilă o creştere a ponderii copiilor ajunşi în sistem pe rutele legate de părăsire şi o scădere a celor separaţi de familie pe motive de violenţă asupra copilului. 216 Figura 50: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării care sunt documentate în dosare (date factuale) în funcţie de judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de VRANCEA 61 18 4 11 5 SUCEAVA 57 14 7 12 7 PRAHOVA 54 24 6 11 5 CARAS-SEVERIN 53 32 2 10 2 HUNEDOARA 51 19 1 15 10 BOTOSANI 51 28 4 10 5 BACAU 50 25 6 7 9 GALATI 47 18 5 18 8 CONSTANTA 46 30 7 10 5 MEHEDINTI 45 33 1 10 9 DAMBOVITA 44 29 2 14 8 VASLUI 43 35 2 13 6 GORJ 43 10 9 23 11 SATU-MARE 43 31 3 13 6 BISTRITA-NASAUD 42 29 1 18 10 NEAMT 41 36 11 6 5 DOLJ 39 37 7 11 5 BIHOR 39 42 4 7 7 ARAD 36 36 3 13 9 VALCEA 35 39 5 13 5 HARGHITA 35 40 6 13 4 OLT 32 27 7 15 11 SIBIU 30 41 10 8 10 COVASNA 24 36 7 20 10 0% 20% 40% 60% 80% 100% 80 70 60 50 40 30 20 10 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Neglijare, abuz, exploatare Abandon Evenimente nefericite: decesul sau instituţionalizarea părinţilor Dizabilitate copil Cauze sociale: în principal, familii dezorganizate Cauze sociale: sărăcie, locuire protecţie (jos) (% din categorie) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de sus, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=50.678), pentru graficul de jos (N=52.344). 217 Există discrepanţe semnificative şi între judeţe (Figura 50, graficul de sus). Astfel, neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului sunt documentate în dosarele de caz pentru 61% dintre copiii din sistemul de protecţie specială din judeţul Vrancea, dar doar pentru aproximativ un sfert dintre copiii din Covasna sau în jur de o treime dintre cei din judeţele Harghita, Olt, Sibiu, Vâlcea şi Arad. În mod similar, părăsirea copilului este o problemă majoră care afectează circa 40% dintre copiii din sistemul de protecţie specială în judeţele Bihor, Sibiu, Harghita şi Vâlcea, dar este înregistrată doar pentru 10-15% dintre copiii din Gorj sau Suceava. Intrările problematice variază de asemenea între un minim de 14% în Caraş-Severin şi un maxim de peste trei ori mai mare (42%) în judeţul Gorj. Aceste diferenţe pot să rezulte din mai multe surse cum ar fi: (i) problematicile diferite cu privire la separarea copilului de familie de la un judeţ la altul; (ii) nivelul de instruire a personalului din DGASPC-urile judeţene, cel puţin a celor care au completat dosarele de caz, dar şi atitudinea acestora cu privire la dosarele de caz în sine, precum şi referitor, spre exemplu, la neglijare, abuz şi/sau exploatare sau la sărăcie. În fine, în total, dintre toate aspectele considerate (liniile din Tabelul 33), peste două treimi (65%) dintre dosarele de caz menţionează 3-8 posibile cauze care concură la separarea copilului de familie. Cu alte cuvinte, există un complex de vulnerabilităţi cu care se confruntă majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială şi familiile lor, înainte de a intra în sistem, fapt ce confirmă cercetările existente.300 În absenţa unei metodologii clare sau a unui algoritm de lucru, fiecare specialist DGASPC alege din multitudinea de cauze posibile una pe care o declară cauza principală a separării, care este ulterior utilizată şi în rapoartele oficiale ANPDCA. Relaţia între motivele/ cauzele separării din perspectiva modelului propus în acest capitol (bazat pe datele factuale din dosarele de caz) şi cauzele declarate oficial este prezentată în Tabelul 34 de mai jos. Tabel 34: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării care sunt documentate în dosare (date factuale) în funcţie de cauzele separării declarate oficial de către specialiştii DGASPC (%) Intrări problematice în sistem Cauze Cauze Neglijare, sociale: Părăsirea Evenimente Dizabilitate sociale: abuz, sărăcie, Total copilului nefericite* copil factori exploatare locuire individuali precară Copii (0-17 ani) în sistemul de protecţie: -N 22.967 15.331 1.414 2.553 6.411 3.668 52.344 -% 100 100 100 100 100 100 100 Principala cauză de separare declarată în dosarele de caz: Decesul părinţilor 5 1 30 4 13 16 6 Dispariţia părinţilor 13 7 48 7 24 2 12 Părinţi decăzuţi din drepturi 3 0 0 0 0 0 1 Sărăcia 24 37 15 36 35 63 32 Abuz, neglijare, exploatare, 53 16 8 12 14 13 32 orice altă formă de violenţă Dizabilitate copil 2 6 1 32 0 0 4 Dizabilitate părinţi 5 9 5 6 10 1 7 Alte cauze 9 28 11 9 21 6 16 Nu se ştie, nu există informaţii 4 28 2 7 4 7 4 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Note: *Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. Suma ponderilor pe coloane depăşeşte 100% pentru că au fost menţionate 2-4 cauze pentru unii copii. Celulele colorate arată ponderile statistic semnificativ mai mari. 300 Stănculescu, Marin și Popp (2012). 218 Tabelul 34 arată că practicile de selecţie şi declarare a cauzei separării sunt, în general, asociate cu datele factuale din dosarul de caz, dar: (i) există inconsistenţe, spre exemplu, 30% dintre cazurile cu cauze sociale legate de sărăcie şi/sau locuire precară sunt declarate ca fiind justificate de diverse aspecte (în principal de decesul părinţilor sau de abuz, neglijare şi/sau exploatarea copilului) care nu rezultă din datele de la dosar. (ii) sărăcia este suprautilizată, fiind preferată de specialiştii DGASPC chiar şi în cazuri în care există evidenţe privind neglijarea copiilor, abuzul, decesul părinţilor şi aşa mai departe. Probabil că această suprautilizare a „sărăciei” ca motiv de separare este încurajată de existenţa acesteia între justificările eligibile, spre deosebire de părăsirea copilului. Totuşi, în România există în jur de 1.3 milioane de copii care trăiesc în gospodării la risc de sărăcie monetară şi chiar mai mulţi care sunt afectaţi de deprivare materială severă. Majoritatea acestora trăiesc însă în gospodării, deci sărăcia nu poate fi singura „vinovată” de separarea copilului de familie, ci doar parte dintr-un complex mai larg care conţine şi alte motive sau factori de risc individuali, precum şi lipsa sprijinului adecvat la nivel de comunitate şi/sau a ajutorului din partea reţelelor de rudenie sau a altor actori relevanţi. Este dificil de identificat cauza primară pentru intrarea copilului în sistem mai ales în condiţiile în care nu a fost realizată nicio măsură de prevenire/ suport pentru familie/ copil în comunitate. Astfel, adeseori este vizibil mai degrabă efectul şi nu cauza. Spre exemplu, să considerăm fuga copilului de acasă: „cel mai mare a început să fugă de la vârsta de 12 ani şi a fugit până la vreo 14 ani când a ajuns în sistem” (Interviu profesionist, Bacău). Acest caz a ajuns în atenţia instituţiilor locale: „fugea în mod repetat din familie, era găsit de poliţie, era adus acasă”, dar vulnerabilităţile cazului respectiv au rămas invizibile pentru asistentul social, medicul sau profesorul din comună, până în punctul în care: „a durat povestea asta vreo doi ani de zile şi la care s-a dus cu copilul la DAS, la Direcţia de Asistenţă Socială, şi atunci nu a mai avut ce să facă, îi strică şi pe aceştia ceilalţi doi [copii] pe care îi mai are acasă: „eu nu mai pot să mai am grijă de el, nu ştiu ce să mai fac” şi atunci familia s-a simţit depăşită şi copilul a venit în sistem” (Interviu profesionist, Bacău). Ulterior intrării în sistem, în privinţa cauzelor, acest caz a fost asociat cu sărăcia: „Tot aşa, familia este într-o relaţie de concubinaj, stau într-o cameră, tata pleacă şi lucrează, acesta din fericire lucrează, lucrează în deplasare la Bucureşti, la Braşov, mai ştiu eu pe unde, şi mama rămâne cu copiii acasă. Neajunsuri, nu au întotdeauna mâncare, nu întotdeauna ce le trebuie şi acesta este un caz” (Interviu profesionist, Bacău). În alte cazuri de fugă a copilului de acasă, acelaşi efect este atribuit lipsei abilităţilor parentale de a face faţă problemelor specifice adolescenţei, indiferent dacă familia respectivă este săracă sau nu: „Alte probleme ale separării copiilor apar, ştiţi, la vârsta de 12-13 ani când pleacă de acasă. Pleacă de acasă, deci fug cu bagaje, vagabondaj şi atunci familia nu mai face faţă şi normal că se adresează autorităţilor” (Interviu profesionist, Bacău). În toate cazurile de adolescenţi cu tulburări comportamentale amintite în interviuri avem în fapt o combinaţie de factori care includ: nivel redus de educaţie a părinţilor (şi lipsă de abilităţi parentale), familii dezorganizate cu mai mulţi copii, sărăcie monetară, condiţii precare de locuire, lipsa de suport adecvat la nivel de comunitate. Uneori se adaugă folosirea pedepselor corporale asupra copilului, alteori consumul abuziv de alcool şi/sau sănătatea precară a părinţilor. Iar dintre acestea, specialişti diferiţi, uneori chiar acelaşi specialist, selectează una sau alta dintre cauze pe care o declară drept principală şi o înregistrează la dosarul de caz al copilului. Cu alte cuvinte, acelaşi tip de situaţie este înregistrată şi raportată în mod diferit, pe o logică necunoscută. Oricum, nici una dintre aşa-numitele cauze nu sunt necesare şi suficiente pentru a explica fuga copilului de acasă, ci doar întregul complex de factori poate asigura o bună înţelegere a situaţiei copilului. Pentru că în majoritatea cazurilor de separare a copiilor de familie se înregistrează un cumul de vulnerabilităţi, specialiştii DGASPC au nevoie de un model de organizare a informaţiilor în baza căruia să declare principala cauză a separării. Modelul de analiză propus în acest capitol poate să joace acest rol. Adică, la nivel oficial, se declară motivele separării, care însă sunt atent documentate în dosarele copiilor pe toate dimensiunile propuse: factori de risc parentali, grupuri de copii la risc şi factori structurali. Figura 51 ilustrează modul în care s-ar schimba statisticile privind cauzele intrării în sistemul de protecţie a copilului atât pentru întreaga populaţie de copii (0-17 ani), cât şi pentru copiii cu vârste sub 3 ani. 219 Figura 51: Cum s-ar schimba statisticile privind cauzele intrării copiilor în sistemul de protecţie specială prin aplicarea unei metodologii bazate pe modelul de analiză a cauzelor propus în acest capitol Copiii 0-17 ani din sistemul de protecţie Cauzele declarate la dosarele de caz - Motivele de separare - practica existentă modelul de analiză propus în acest raport Nu se știe, nu există informaţii 4 Alte cauze 16 29 Abandon Dizabilitate copil 4 5 Dizabilitate copil Neglijare, abuz, exploatare* 33 44 Neglijare, abuz, exploatare* Sărăcia 32 7 Cauze sociale: sărăcie, locuire precară Dispariţia părinţilor, dizabilitatea părinţilor 18 12 Cauze sociale: factori individuali Decesul părinţilor 6 3 Evenimente nefericite** 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Copiii 0-2 ani din sistemul de protecţie Țări din Centrul și Estul Europei Țări din Vestul Europei Neglijare sau abuz parental Neglijare sau abuz parental Orfani biologici Abandon Dizabilitate copil Dizabilitate copil Cauze sociale Cauze sociale Cauze sociale: sărăcia, dispariţia Cauze sociale: factori părinţilor, dizabilitatea părinţilor, individuali sau structurali alte cauze inclusiv abandon Neglijare, abuz, exploatare* Neglijare, abuz, exploatare* Evenimente nefericite** Decesul părinţilor Dizabilitate copil Dizabilitate copil Abandon România, 2014 România, 2014 Cauzele declarate la dosarele de caz - M otivele de separarare - practica existentă modelul de analiză propus în acest raport Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii 0-17 ani şi N=27.197 copii 0-2 ani). Datele internaţionale privind copiii sub 3 ani din Browne et al. (2004). Note: *Neglijare, abuz, exploatare include şi părinţii decăzuţi din drepturi părinteşti. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. 220 Dincolo de schimbarea statisticilor, adoptarea la nivel naţional a unui astfel de model ar oferi o imagine cuprinzătoare atât a motivelor vizibile, cât şi a cauzelor profunde la nivelul cărora ar trebui acţionat pentru a trata nu doar efectul ci cauzele fenomenului şi, astfel, a avansa spre un sistem bun de protecţie a copilului în România, organizat în baza principiilor din Caseta 1. În plus, un astfel de model ar transmite un mesaj privind părăsirea copiilor ca problemă naţională, în loc să susţină în continuare discursul despre „sărăcia” care poate justifica separarea copilului de familie. Desigur, pentru a evita riscul de stigmatizare a părinţilor, care este oricum suficient de accentuat, orice situaţie trebuie documentată folosind întreaga grilă a factorilor de risc atât individuali, cât şi structurali, pe baza unei metodologii de identificare şi înţelegere a cauzelor separării, care să fie aplicată unitar pentru toţi copiii şi familiile lor şi la nivelul întregii ţări. Iar, pentru a nu lăsa posibilitatea folosirii ”părăsirii” ca o etichetă goală, fără o identificare a cauzelor profunde şi circumstanţelor asupra cărora trebuie acţionat, lista factorilor structurali trebuie completată cu toate tipurile de intervenţii şi servicii de care familia şi copilul au beneficiat înainte de intrarea în sistem. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Analiza cauzelor separării copilului de familie este foarte importantă pentru că la cauze diferite se cer răspunsuri diferite. Aşadar, pentru a înţelege nevoile şi istoricul copilului în scopul elaborării unui plan individualizat de protecţie adecvat este necesară susţinerea punerii în aplicare a HG nr. 691/2015 privind Metodologia de lucru privind colaborarea dintre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului si serviciile publice de asistenta sociala si a modelului standard al documentelor elaborate de catre acestea. Această metodologie include instrumente care favorizează aplicarea în mod uniform pentru toţi copiii şi pe întreg teritoriul ţării, atât la nivel de DGASPC, cât şi la nivel de SPAS a riscurilor şi cauzelor separării copilului de familia sa. Această metodologie ar putea consolida şi valida modelul de analiză prezentat în această secţiune, şi anume: - se declară motivul sau motivele separării (care se utilizează în întocmirea raportului oficial ANPDCA) - se realizează o evaluare completă şi sistematică a tuturor factorilor de risc parentali şi se verifică apartenenţa copilului la unul sau mai multe dintre grupurile la risc - se documentează toţi factorii structurali cu date complete (privind veniturile, condiţiile de locuire, comunitatea de provenienţă, planul de servicii de dinainte de intrarea în sistem, serviciile de care a beneficiat în comunitate, ajutorul primit în comunitate de la actorii relevanţi) - toate intrările problematice se justifică pe larg menţionând în clar tipul de serviciu sau activitate care nu este accesibilă în comunitate, spre exemplu servicii de recuperare sau alte servicii adresate persoanelor cu dizabilităţi sau altor grupuri vulnerabile, educaţie incluzivă (vezi subcapitolul 3.2.5.4). Ulterior, analiza cauzelor ar servi ca bază pentru elaborarea unui plan de intervenţie personalizat care să cuprindă nu doar serviciile ce trebuie furnizate copilului în cadrul sistemului de protecţie specială, ci şi un plan pentru serviciul public de asistenţă socială (SPAS) de la nivel de comunitate care ar trebui să lucreze cu mama/ familia copilului. Analiza cauzelor va sta la baza bugetului necesar pentru serviciile/ intervenţiile expuse în planul de servicii. Această metodologie ar trebui să fie inclusă într-un sistem de management al informaţiilor bazat pe un program informatic disponibil atât specialiştilor DGASPC, cât şi reprezentanţilor SPAS, aşa cum proiecte model au demonstrat că poate fi funcţional şi eficient. Informatizarea ar veni în ajutorul specialiştilor prin simplificare şi reducerea birocraţiei şi, în acelaşi timp, ar permite: (i) o abordare unitară la nivel naţional, (ii) coordonarea în timp real a specialiştilor de la nivel de SPAS şi DGASPC, (iii) monitorizarea activităţilor întreprinse de toţi actorii relevanţi şi (iv) ar oferi ANPDCA suficiente date pentru a ajusta rapid reglementările, programele şi măsurile pe bază de evidenţe. În plus, analiza la nivelul serviciilor, mai ales a celor deficitare, ar deveni disponibilă autorităţilor locale şi, agregate la nivel de judeţ/ naţional, ar putea fi transmisă către autorităţile responsabile la nivel judeţean şi la nivel central. În acest fel, poate deveni mai vizibilă şi măsurabilă nevoia de dezvoltare a serviciilor care asigură atât reducerea numărului de intrări în sistem, cât şi creşterea numărului de ieşiri din sistem. Este absolut vital ca autorităţile locale/ furnizorii de servicii de prevenire să aibă disponibil un buget care să le permită să intervină coerent şi punctual, conform nevoilor identificate. Intervenţia trebuie să fie timpurie şi ţintită, pentru a reduce situaţiile în care factorii de risc se cumulează până ajung la declanşarea crizei. 221 protecŃie 3.3. În sistemul de protecŃ Tolba cu poveşti 7 „ Vă plac camerele în care staţi? Aţi vrea să se schimbe ceva? - Nu. - Eu aş vrea, geamurile şi gratiile. Să ne dea gratiile jos, să ne pună geamuri termopane. Dar de ce te deranjează gratiile? - Nu ştiu. - Geamurile sunt de pe vremuri şi intră curent pe sub ele şi e frig noaptea în cameră. Şi gratiile, de ce te deranjează? - Dacă vrea să-mi arunce cineva ceva, nu pot prinde, nu am pe unde băga mâinile. - Eu nu aş vrea să se schimbe nimic. Cu toate că şi noi avem gratii, dar nouă ne convine. Chiar ne face plăcere. De ce? - Pentru că a avea gratii pentru noi este ca un joc. Un joc de rol. De exemplu, eu sunt răţuşca şi tu eşti răţoiul. Noi avem un joc, pe echipe. Suntem două echipe, una într-o parte şi cealaltă într-o parte şi avem două steaguri şi două puşcării. Fiecare trebuie să lupte pentru a lua steagul celeilalte echipe pentru a câştiga. Şi dacă suntem prinşi ne bagă la puşcărie. Şi vara noi facem multe concursuri. La şcoală, în Săptămâna Altfel, acum, în aprilie, eu sunt la cros, la alergat, la concursuri şi am luat locul doi. Jocuri din astea de strategie. - Şi nu poate să sară dacă avem gratii, doamne fereşte poate să se lovească. Acolo sunt copii şi mai mici care ar putea să sară şi să-şi rupă gâtul sau să-şi spargă capul.” (Focus grup copii, Braşov) 222 Acest capitol analizează sistemul de protecţie a copilului din România. Analiza este organizată în cinci subcapitole referitoare la decizia de separare a copilului de familie şi modalitatea efectivă de intrare a copiilor în sistemul de protecţie, analiza serviciilor de protecţie, durata petrecută şi rutele instituţionale ale copiilor în cadrul sistemului, practici legate de Planul Individualizat de Protecţie (PIP) şi implementarea efectivă a acestuia, precum şi evaluarea copiilor privind calitatea serviciilor de protecţie prin care au trecut. 3.3.1 Trecerea de la familie la sistemul de protecŃ protecŃie specială Secţiunea de faţă analizează modalitatea efectivă în care copiii au intrat în sistem. Analiza prezentată în continuare are în vedere intrările în sistem ale copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială în noiembrie- decembrie 2014, care sunt în număr mai mare decât numărul de copii pentru că circa 3% dintre copiii din sistemul de protecţie au intrări multiple (2-4 intrări). În trecerea de la familie la sistemul de protecţie specială, primul pas este sesizarea cazului către DGASPC. Sesizarea poate fi făcută: (i) prin referire din partea unei instituţii cum ar fi SPAS, maternitate, altă unitate sanitară, poliţie, ONG etc.; (ii) prin solicitare din partea familiei, situaţii despre care mulţi specialişti cred că sunt relativ rare pentru că „nimeni nu se autodenunţă că nu respectă drepturile propriului copil”301; (iii) prin autosesizare din partea DGASPC: „noi ne autosesizăm pornind de la situaţii prezentate în mass-media, de cele mai multe ori, sau mergând la alte cazuri în comunitate”302; (iv) din partea altor persoane; sau (v) chiar din partea copilului, spre exemplu prin Telefonul Copilului sau venind direct la DGASPC. Conform datelor din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială, cele trei surse principale de sesizare sunt: SPAS (24% din total intrări), alte instituţii, în special maternităţi sau secţii de neonatologie (30%), şi familia (28% din total intrări). Autosesizările din partea DGASPC, sesizările din partea altor persoane şi, mai ales, solicitările din partea copiilor deţin ponderi foarte mici, iar 6% din total intrări nu sunt documentate în dosarele de caz. Figura 52 (graficul de sus) arată că sesizările din partea SPAS după o creştere în prima parte a anilor '90 au cunoscut un declin între 1998 şi 2001, pentru ca apoi să crească şi să varieze între un sfert şi o treime din intrări.303 Sesizările din partea altor instituţii au urmat curba părăsirii în maternităţi cu o scădere puternică, de la 70% la 31% din intrări, de-a lungul anilor '90, o creştere la începutul anilor 2000 urmată de un declin constant până în 2011 când tendinţa s-a inversat şi a crescut simţitor până la 35% în anul 2014. Solicitările din partea familiei au crescut în prima parte a anilor '90 după care s-au stabilizat începând cu 1997 la niveluri în jur de 30% din intrări.304 Celelalte modalităţi de sesizare deţin în mod constant ponderi mici. Oricum, sesizările din partea unor persoane cunosc o uşoară tendinţă de creştere în ultimii ani, fapt remarcat şi în interviurile cu specialiştii DGASPC în relaţie cu creşterea fenomenului de conştientizare şi implicare a populaţiei în sesizarea cazurilor de abuz asupra copilului. De notat, ponderea intrărilor în sistem care nu sunt documentate în dosarele de caz este relativ constantă, indiferent de anul de referinţă. 301 Focus grup profesioniști, Focșani. 302 Focus grup profesioniști, Focșani. 303 În anul 2014, sesizările din partea SPAS au reprezentat 27% din intrări. 304 În anul 2014, solicitările din partea familiei au reprezentat 27% din intrări. 223 Figura 52: Cine a sesizat cazul la intrarea în sistem în funcţie de anul intrării şi de judeţ (% intrări) 80 70 60 50 40 30 20 10 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sesizare din partea altei instituţii Solicitare din partea familiei Sesizare din partea SPAS Sesizare din partea unei persoane Autosesizare din partea DGASPC Solicitare din partea copilului Nu se știe, nu sunt informaţii la dosar Total intrări (1989-2014) ale copiilor încă în sistemul de 30 28 24 7 5 6 protecţie în decembrie 2014 BIHOR 44 23 18 5 4 6 HARGHITA 43 20 18 8 6 5 SIBIU 42 26 20 6 3 3 DOLJ 42 22 11 9 8 8 VALCEA 38 26 21 7 5 2 MEHEDINTI 36 31 17 4 5 7 CONSTANTA 35 15 31 5 5 9 CARAS-SEVERIN 34 34 16 8 1 6 ARAD 34 29 14 14 3 5 SATU-MARE 33 20 29 2 9 7 NEAMT 32 19 34 3 8 3 COVASNA 30 39 17 4 4 6 BACAU 30 18 37 7 4 4 DAMBOVITA 29 20 30 10 6 5 VRANCEA 27 25 34 8 3 3 VASLUI 27 29 20 3 9 11 BOTOSANI 27 20 32 10 7 3 PRAHOVA 27 32 16 11 6 8 OLT 26 42 19 5 4 4 BISTRITA-NASAUD 23 20 27 3 5 22 GALATI 22 38 21 12 4 3 HUNEDOARA 17 39 32 3 3 4 SUCEAVA 11 30 38 8 4 8 GORJ 9 49 16 6 10 10 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de jos, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=52.214 intrări ale copiilor în sistemul de protecţie în decembrie 2014), pentru graficul de sus (N=53.946 intrări ale celor 52.344 copii în sistemul de protecţie). 224 Aceeaşi Figura 52 (graficul de jos) ilustrează discrepanţele majore între judeţe cu privire la identificarea copiilor care intră în sistemul de protecţie specială. Astfel, ponderea sesizărilor din partea SPAS variază între un minim de 11% din intrări (în judeţul Dolj) şi un maxim de peste trei ori mai mare (38% din total intrări pe judeţul Suceava). 305 Procentul sesizărilor din partea instituţiilor este corelat cu cel al cazurilor de părăsire în maternitate şi este cuprins între un minim de 9% din intrări (în judeţul Gorj) şi un maxim de aproape cinci ori mai mare (42-44% din total intrări în judeţele Dolj, Sibiu, Harghita şi Bihor). Solicitările din partea familiei diferă ca pondere în total intrări pe judeţ de la un minim de 15% în judeţul Constanţa306 şi un maxim de peste trei ori mai mare (49%) în judeţul Gorj. Ponderea autosesizărilor din partea DGASPC este de două ori mai mare decât media naţională în judeţele Gorj, Vaslui şi Satu-Mare (9-10%), dar de aproape zece ori mai mare decât în judeţe precum Caraş-Severin (cu un procent de doar 1% din total intrări pe judeţ). În mod analog, sesizările din partea altor persoane deţin o pondere de doar 2% din total intrări pe judeţ în Satu-Mare, dar de 14% în Arad, 12% în Galaţi, 11% în Prahova sau 10% în Botoşani şi Dâmboviţa. Procentul intrărilor care nu sunt documentate în dosarele de caz este de asemenea variabil fiind cuprins între un minim de 2% din total intrări pe judeţ în Vâlcea şi un maxim de 22% în Bistriţa-Năsăud. Anexa 6 Tabel 37 prezintă profilul cazurilor specifice pentru diferitele tipuri de sesizare. Sesizările din partea SPAS sunt specifice copiilor de 3-14 ani din familii cu domiciliu stabil, care sunt în îngrijirea rudelor sau care au rămas singuri acasă după plecarea părintelui sau ambilor părinţi. La nivelul cazurilor sesizate de SPAS sunt suprareprezentate familiile care au beneficiat de servicii de prevenire şi/sau ajutor în comunitate înainte de intrarea în sistem.307 Cazurile predominant sesizate de SPAS se referă la neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului, mai ales în condiţiile consumului abuziv de alcool al părinţilor şi/sau existenţei în gospodărie a unui adult, altul decât mama/ părinţii, cu comportament promiscuu, probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale. Autosesizările din partea DGASPC au în vedere copii de toate vârstele, în special în situaţii de părăsire fie în unităţi pediatrice, fie pe stradă sau în spaţii publice, precum şi din familii fără domiciliu stabil sau fără locuinţă sau din familii de mame singure instituţionalizate. Totuşi, majoritatea autosesizărilor din partea DGASPC se referă la cazuri de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copilului, din familii cu domiciliu stabil, marcate de consum parental abuziv de alcool sau alte substanţe, adică tocmai cazurile tipice sesizate de SPAS care însă nu au beneficiat (peste medie) de servicii sau sprijin în comunitate, înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială. O posibilă explicaţie a suprapunerii între majoritatea cazurilor autosesizate de DGASPC şi cazurile tipice sesizate de SPAS stă în răspândirea la nivelul SPAS-urilor a practicii de a referi cazurile către DGASPC fără a urma paşii premergători. Conform reglementărilor în vigoare, asistentul social de la nivel de comunitate 308 identifică cazurile, împreună cu o echipă mixtă (multidisciplinară) le evaluează, discută cazurile cu structura comunitară consultativă (SCC) împreună cu care găseşte soluţiile cele mai potrivite în contextul local, elaborează un plan de servicii şi apoi furnizează servicii de prevenire a separării (cel puţin informare şi consiliere) către copil şi familia acestuia. Sesizarea către DGASPC este ultimul pas la care se apelează doar dacă intervenţia la nivel de comunitate nu a reuşit. În capitolul anterior 3.2.5.4 (privind serviciile de asistenţă socială la nivel de comunitate) am arătat deja cât de deficitar sunt puşi în aplicare aceşti paşi. Asistentul social de la nivel de comunitate este adesea doar un referent cu sarcini multiple şi cunoştinţe limitate, echipele multidisciplinare sunt aproape inexistente în afara DGASPC-urilor, SCC-urile funcţionează doar în unele localităţi, planul de servicii nu este implementat şi serviciile de prevenire sunt nedezvoltate. Tocmai de aceea, 305 Sesizările din partea SPAS reprezintă peste o treime din total intrări și în alte judeţe din Moldova, și anume: Bacău, Neamţ și Vrancea. 306 De asemenea, în judeţele Bacău și Neamţ, solicitările din partea familiei reprezintă mai puţin de 20% din total intrări pe judeţ. 307 Totuși, familiile care au beneficiat de servicii înainte de intrarea în sistem, deși peste medie, reprezintă doar 39% din total intrări sesizate de SPAS. De asemenea, familiile care au primit ajutor în comunitate sunt doar 16%. 308 Legea 272/2004 și HG 49/2011 prevăd obligaţia autorităţilor locale de a forma grupuri informale de susţinere a activităţilor de protecţie socială, în procesul de identificare a nevoilor comunităţii și de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii. Printre membrii acestor SCC se numără factori de decizie locali, precum primarul/ viceprimarul, secretarul primăriei, asistenŃi sociali, doctori, poliŃişti, reprezentanŃi ai şcolii sau preoŃi. 225 susţin specialiştii DGASPC, multe cazuri nu sunt „lucrate” la nivel de comunitate şi se apelează tot mai frecvent la referirile din partea SPAS în regim de urgenţă: „referentul social face referire imediat instituţiei noastre [DGASPC] care intervine în 24 de ore de la sesizare şi în 72 de ore are şi evaluare iniţială complexă a cazului” (Focus grup profesionişti, Focşani). „De cele mai multe ori asistentul social e şi manager de caz. Da, e de toate. Ar trebui ca managerul de caz să aibă o echipă, dar el este şi asistent social şi manager de caz... Desigur, are obligaţia de a colabora cu: poliţie, şcoală, medic şi primăria.... şi neapărat persoane civile, vecini care cunosc situaţia. Dar fără implicarea tuturor factorilor... ne ducem noi cu echipa noastră.” (Focus grup profesionişti, Iaşi) „Adevărul este că pică o responsabilitate mare pe umărul asistentului social care face şi colectează datele respective pentru evaluarea iniţială. Pentru că el propune, el evaluează la faţa locului, nu există echipă mixtă, poate primesc ajutor doar de la colegi... Dar, în rest în comunităţile locale, un asistent social merge, discută, analizează şi... bine, el propune anumite măsuri de protecţie, după care ajunge în Comisia Direcţiei de Protecţie a Copilului şi este analizată sau la instanţa de judecată, dacă este vorba de plasament în regim de urgenţă.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) „Iar ne întoarcem la serviciile publice specializate, la asistentul social de la comună. Legea spune că cel care face planul de management este asistentul social de la comună. Eh, cel de la comună pune mâna pe telefon şi sună la telefonul copilului, vine în regim de urgenţă şi l-a luat. Nu este cazul în 50% dintre cazuri ca acel copil să fie luat din familie pentru că aia e familia lui.” (Focus grup profesionişti, Bucureşti) „Dar primăriile şi instituţiile s-au şmecherit, ei vin cu urgenţa. Deci dacă stăm să calculăm şi să analizăm, în ultimii ani cred că un procent, nu vreau să exagerez că nu am făcut o statistică, dar cred că doar 10% dintre cazuri vin lucrate, încercare de oferire servicii pentru menţinere a copilului în familie. Nu, majoritatea vin prin regim de urgenţă şi atunci pe noi ne prind în offside. De ce? Tu după ce ţi-ai dat copilul în sistem nu mai poţi să..., familia nu mai este motivată decât dacă chiar nu a putut să îşi ţină copilul.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) De altfel, mulţi specialişti DGASPC au amintit în studiul calitativ că trebuie să preia din atribuţiile SPAS-urilor locale dată fiind lipsa lor de personal sau lipsa generală de interes a consiliilor locale şi a primarilor pentru problemele sociale. Astfel, în fiecare judeţ sunt primării care sprijină activitatea de identificare şi prevenire a riscului de separare a copilului de familie alături de primării „cu o colaborare dezastruoasă, care ne închid telefonul în nas, nici nu vor să vorbească”.309 „Păi faptul că eu când solicit efectuarea anchetei sociale [la SPAS], identificarea rudelor, opinie cu privire la măsura de protecţie, mi se răspunde că nu sunt găsiţi la domiciliu. Toate adresele de la ei spun: nu sunt găsiţi la domiciliu. Deci, eu nu cred, în condiţiile în care în casa respectivă locuiesc zece persoane, să nu fie găsită niciuna la domiciliu. Şi cum de eu găsesc tot timpul pe cineva la domiciliu?” (Interviu manager de caz, Craiova) Să revenim la Anexa 6 Tabel 37. Sesizările din partea altor instituţii se referă în cea mai mare parte (62%) la bebeluşi (0-12 luni) părăsiţi în maternitate sau alte unităţi medicale. Bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali au şanse semnificativ mai mari să fie sesizaţi către DGASPC. Dintre toţi bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, o pondere de 67% au intrat în sistemul de protecţie specială ca urmare a sesizării din partea instituţiilor medicale. Probabilitate semnificativ mai mare de a fi sesizat de instituţiile medicale către DGASPC au şi bebeluşii mamelor/ părinţilor cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Solicitările din partea familiei sunt specifice copiilor cu vârste de 3 ani sau peste din familii cu domiciliu stabil sau care sunt în îngrijirea rudelor (Anexa 6 Tabel 37). Printre copiii intraţi în sistem la solicitarea familiei sunt suprareprezentate cazurile pe care le considerăm intrări problematice,310 cauzate în principal de factori structurali referitori la lipsa sau slaba dezvoltare a serviciilor din comunitate. Adică, dintre toate intrările problematice în sistem (doar pe motiv de copil cu dizabilităţi, de factori de risc individuali şi/sau structurali) o 309 Focus grup profesioniști, Cluj-Napoca. 310 Vezi Infografic 4 și capitolul anterior 3.2.7. 226 jumătate reprezintă solicitări din partea familiei şi un sfert sunt sesizări din partea SPAS.311 Factorii de risc parentali asociaţi cu solicitarea din partea familiei de a plasa copilul în sistemul de protecţie specială se referă la familii deorganizate, plecarea părinţilor peste hotare sau existenţa unui adult, altul decât mama/ părinţii, cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Profilul cazurilor specifice sesizate de alte persoane este foarte asemănător cu cel al cazurilor sesizate de SPAS. Majoritatea solicitărilor din partea copilului vin de la copii de 7-17 ani care au fost expuşi abuzurilor şi exploatării în familii cu domiciliu stabil care trăiesc în sărăcie şi sunt caracterizate de factori de risc parentali multipli, mai ales consum abuziv de alcool şi/sau alte substanţe, familie dezorganizată, părinţi plecaţi peste hotare şi/sau cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Printre copiii care au solicitat ei înşişi plasarea în sistem sunt suprareprezentanţi copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale. De remarcat, datele statistice infirmă percepţia care rezultă din studiu calitativ conform căreia copiii cu tulburări comportamentale ar intra în sistem în primul rând la cererea părinţilor. Astfel, dintre toţi copiii cu tulburări comportamentele majoritatea au intrat în sistem la sesizarea SPAS (32% din intrări) sau a altei instituţii (34%), în timp ce doar unul din zece a ajuns în sistem la solicitarea familiei sau la sesizarea unei alte persoane. Solicitarea din partea copilului reprezintă doar 2% din total intrări ale copiilor cu tulburări comportamentale. Acest procent pare mic, dar este de peste zece ori mai mare decât pentru toţi ceilalţi copii din sistemul de protecţie specială. Cu privire la scoaterea copilului din familie, există de asemenea norme metodologice clare. Pentru copiii care provin dintr-o familie cu domiciliu stabil, după ce se sesizează cazul: „se deplasează o echipă de la Biroul de intrări-ieşiri imediat acolo. Dacă este o situaţie de risc maxim, se deplasează şi noaptea, nu contează când, echipa este făcută şi dispusă să plece la orice oră din zi şi din noapte. În primul rând, se face o deplasare în teren şi se face o evaluare iniţială a situaţiei. Se ascultă, se implică şi primăria, SPAS-ul, autoritatea locală de acolo, aşa şi în urma evaluării iniţiale, se propune soluţia. Adică, să mai poată să rămână în familie şi facem monitorizare cu primăria sau trebuie luat în regim de urgenţă. În această perioadă cât se face evaluarea iniţială se culeg informaţii de la toţi actorii sociali, se caută rude până la gradul IV care ar putea să se implice să prevină separarea copilului de familie, dar depinde de la caz la caz. După ce se epuizează toate aceste variante, copilul este plasat într-un serviciu de protecţie, în funcţie de vârstă şi starea de sănătate a copilului. Dacă este în regim de urgenţă, copilul este preluat pe loc sau, dacă este cazul se scoate o ordonanţă preşedinţială” (Interviu profesionist, Bacău) Decizia de separare a copilului de familie poate fi luată: (i) administrativ, prin dispoziţia directorului DGASPC, în cazurile de intervenţie în regim de urgenţă; (ii) de o instanţă judecătorească; (iii) printr-o hotărâre a Comisiei pentru Protecţia Copilului (CPC); sau (iv) în baza unei ordonanţe preşedinţiale,312 în cazurile de intervenţie în 313 regim de urgenţă. Dacă în urma verificărilor, reprezentanţii DGASPC stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, şi nu întâmpină opoziţie din partea persoanelor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului, directorul DGASPC instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. 311 Restul de un sfert din intrările problematice sunt sesizate de alte instituţii (7%), de alte persoane (7%) sau prin autosesizare din partea DGASPC (4%). Despre 7% din intrările problematice nu există informaţii cu privire la cine a sesizat cazul. 312 Ordonanţa președinţială este temporară și pentru plasamentul de urgenţă stabilit prin ordonanţă există ulterior o sentinţ ă judecătorească. 313 Art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 stabileşte cumulativ două condiŃii necesare pentru emiterea unei ordonanŃe preşedinŃiale în materia instituirii măsurii plasamentului în regim de urgenŃă, şi anume: existenŃa refuzului sau împiedicarea, de către persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecŃia unui copil, în orice mod, a efectuării verificărilor de către reprezentanŃii DGASPC şi prezenŃa unor motive temeinice care să susŃină existenŃa unui pericol iminent pentru copil, datorită abuzului şi neglijării. Sursa: http://legeaz.net/spete-civil/plasament-in-regim-de-urgenta-950-2009 227 Figura 53: Cine a luat decizia de intrare a copilului în sistemul de protecţie în funcţie de anul intrării şi de judeţ (% intrări) 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Dispoziţia directorului DGASPC Hotărârea CPC Sentinţa instanţei judecătorești Ordonanţă președinţială Nu se știe, nu sunt informaţii la dosar Total intrări (1989-2014) ale copiilor încă în sistemul de 40 41 11 6 protecţie în decembrie 2014 SIBIU 74 19 3 3 DAMBOVITA 63 28 4 3 VRANCEA 62 24 12 1 CONSTANTA 53 30 4 10 VALCEA 52 35 4 2 CARAS-SEVERIN 52 20 22 6 SATU-MARE 49 36 8 7 BACAU 48 34 12 4 DOLJ 47 30 14 9 COVASNA 46 38 10 6 PRAHOVA 43 35 11 8 GALATI 43 39 10 3 OLT 39 41 14 4 HARGHITA 37 49 8 4 BIHOR 35 51 6 6 BOTOSANI 32 52 12 3 SUCEAVA 32 46 13 9 ARAD 31 46 14 6 MEHEDINTI 27 34 30 6 NEAMT 25 67 4 3 GORJ 23 57 12 8 HUNEDOARA 22 58 16 4 VASLUI 21 55 11 11 BISTRITA-NASAUD 14 62 3 21 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de jos, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=52.214 intrări ale copiilor în sistemul de protecţie în decembrie 2014), pentru graficul de sus (N=53.946 intrări ale celor 52.344 copii în sistemul de protecţie). 228 În situaţia în care persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii DGASPC, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, DGASPC sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă. Plasarea în regim de urgenţă se dispune de obicei şi pentru copiii părăsiţi în spital, dacă starea de sănătate a 314 copilului permite externarea. Figura 53 arată că plasarea copiilor în servicii din sistemului de protecţie prin dispoziţia directorului DGASPC este, în medie, de 20 de ori mai frecventă decât prin ordonanţă preşedinţială (40% faţă de 2% din total intrări). Explicaţia dată de specialiştii DGASPC stă în intervenţia în familii în colaborare cu poliţia. „Noi suntem destul de abili în ziua de azi, astfel încât ajungem la un număr mai mic de ordonanţe preşedinţiale, pentru că deja acţionăm în echipă împreună cu poliţia. În momentul în care copilul se află în situaţie de risc iar echipa noastră este împreună cu poliţia, părinţii cam dau în retragere şi nu mai vin la mine să mă înjure, să mă îmbrâncească sau să-mi închidă uşa sau să mă lovească, să nu-i iau copilul. Aşa putem lua copilul în regim de urgenţă cu dispoziţia în regim de urgenţă, fără ordonanţa preşedinţială care în instanţă oricum ia timp...” (Focus grup profesionişti, Iaşi) Dacă riscul nu este iminent şi există acordul părinţilor, atunci măsura de protecţie specială este decisă de Comisia de Protecţia Copilului. CPC decide în baza propunerilor reprezentantului DGASPC, care prezintă sitiuaţia în faţa Comisiei, în prezenţa mamei/ părinţilor şi copilului, iar CPC emite o hotărâre. Dacă lipseşte acordul părinţilor pentru instituirea unei măsuri de protecţie, este sesizată instanţa şi se emite o sentinţă civilă (diferită de ordonanţa preşedinţială). Dintre aceste două modalităţi de intrare, Figura 53 arată că plasarea copiilor din sistemul de protecţie prin hotărârea CPC este de aproape patru ori mai frecventă decât printr-o sentinţă a instanţei judecătoreşti (41% faţă de 11% din total intrări). Figura 53 (graficul de sus) arată că plasarea copilului în sistemul de protecţie specială prin dispoziţia directorului DGASPC a crescut ca pondere în total intrări în mod constant, de la sub 10% la începutul anilor '90 la un maxim de 54% în 2014 (cu o medie de 40%). În contrast, plasarea prin hotărâre a CPC a scăzut continuu până în anul 2009 pentru ca apoi să crească uşor de la 23%, în 2009, la 29%, în 2014. Celelalte două modalităţi - sentinţa instanţei judecătoreşti şi ordonanţa preşedinţială - au crescut după intrarea în vigoare a Legii 272/2004. Totuşi, ponderea ordonanţelor preşedinţiale a rămas mică în mod constant (2-4% din total intrări pe an). Spre deosebire, ponderea intrărilor prin sentinţe ale instanţei au cunoscut aproape o triplare de la 9% în 2005 la 24% în 2009, pentru ca apoi să scadă la 12% în 2014 (cu o pondere medie de 11% pe perioada 1989- 2014). Deci, din totalul intrărilor copiilor în sistemul de protecţie specială (în noiembrie-decembrie 2014), cele mai multe au fost cazuri fără risc iminent decise de CPC sau de o instanţă judecătorească (52%), în jur de 42% au fost cazuri cu risc ridicat, plasate în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului DGASPC şi, foarte rar, prin ordonanţă preşedinţială, iar privind 6% din intrări nu există informaţii în dosarele de caz. Însă, în urma evoluţiilor descrise anterior, dacă se consideră doar intrările din perioada 2010-2014, se observă un tipar diferit: majoritatea intrărilor (54%) au fost prin regim de urgenţă, în special prin dispoziţia directorului DGASPC şi doar circa 42% au fost decise de către CPC sau de o instanţă judecătorească. Intrările cu acordul părinţilor (decise de CPC) au fost în creştere, în timp ce intrările fără acordul părinţilor (decise de instanţă) au fost în scădere. Ponderea intrărilor despre care nu există informaţii la dosarele de caz a rămas relativ constantă, indiferent de anul de referinţă. Figura 53 (graficul de jos) ilustrează discrepanţele majore ce există între judeţe cu privire la cine ia decizia de intrare a copiilor în sistem. Astfel, intrările prin dispoziţia directorului DGASPC variază între un minim de 14% din total intrări în Bistriţa-Năsăud şi un maxim de peste cinci ori mai mare (74%) în Sibiu. Tot referitor la intrările în regim de urgenţă, ordonanţele preşedinţiale sunt virtual zero în judeţe precum Bistriţa-Năsăud, Covasna, Gorj, Hunedoara şi Satu-Mare, dar reprezintă peste 5% din total intrări în Galaţi şi Vâlcea. Intrările cu 314 HG nr. 1103/10.12.2014 a adus o serie de clarificări metodologice cu privire la situaŃia copiilor părăsiŃi în maternităŃi sau alte unităŃi sanitare, Monitorul Oficial al României nr. 37 din 16.01.2015. 229 acordul părinţilor, prin hotărâre CPC, sunt foarte numeroase în unele judeţe - Bistriţa-Năsăud şi Neamţ (62- 67% din total intrări pe judeţ), în timp ce în alte judeţe reprezintă mai puţin de un sfert din total intrări pe judeţ - Caraş-Severin, Sibiu şi Vrancea. Intrările fără risc major şi fără acordul părinţilor, prin sentinţa unei instanţe judecătoreşti, deţin ponderi importante în Caraş-Severin (22%) şi mai ales în Mehedinţi (30%), dar reprezintă sub 5% din total intrări în mai multe judeţe. Prin urmare, în timp ce în judeţele Vrancea, Dâmboviţa şi Sibiu predomină de departe intrările în regim de urgenţă (în special prin dispoziţia directorului DGASPC), în alte judeţe, mai ales Botoşani, Mehedinţi, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Gorj, Neamţ şi Hunedoara, între 64% şi 74% din total intrări sunt decise de CPC sau de instanţa judecătorească. Anexa 6 Tabel 38 prezintă profilul cazurilor specifice pentru diferitele modalităţi de intrare în sistemul de protecţie specială. În concordanţă cu regulile expuse mai sus, intrările în sistem prin dispoziţia directorului DGASPC sunt specifice bebeluşilor (0-12 luni) părăsiţi în maternitate, precum şi cazurilor de abuz şi/sau exploatare a copilului. Probabilitate semnificativ mai mare de a intra în sistem prin dispoziţia directorului DGASPC au categoriile de copii la risc de separare, în special bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali care au un risc mai ridicat de părăsire,315 dar şi copiii cu întârzieri de dezvoltare, precum şi adolescenţii cu tulburări comportamentale. Spre exemplu, dintre copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale din sistem, 61% au intrat la dispoziţia directorului DGASPC (faţă de ponderea medie de 40%), iar încă 6% au fost plasaţi tot în regim de urgenţă, dar în baza unei ordonanţe preşedinţiale (faţă de ponderea medie de 2%). De asemenea, probabilitate semnificativ mai mare de a intra în sistem prin dispoziţia directorului DGASPC au copiii rămaşi singuri acasă după plecarea părintelui/ părinţilor, cei din familii fără domiciliu stabil sau fără locuinţă, copiii părăsiţi pe stradă sau în alte spaţii publice, precum şi copiii care au fugit de acasă (copiii străzii). Totuşi, aceste cazuri reprezintă doar o mică parte dintre copiii plasaţi în regim de urgenţă la dispoziţia directorului DGASPC (circa 7%). Majoritatea acestora sunt copii neglijaţi din familii sărace cu domiciliu stabil. Aşa cum am precizat, ordonanţa preşedinţială este folosită în principal pentru copiii a căror sănătate, dezvoltare sau viaţă sunt puse în pericol în familie (în special în cazuri de abuz asupra copilului), iar părinţii se opun preluării copilului de către DGASPC. Datele din Anexa 6 Tabel 38 arată că majoritatea acestor cazuri se referă la copii din familii cu domiciliu stabil care trăiesc în sărăcie şi/sau condiţii de locuire precară şi sunt marcate de consum parental de alcool şi/sau alte substanţe în exces. Intrarea în sistemul de protecţie prin hotărârea CPC este asociată cu intrările problematice (doar în cazul dizabilităţilor copilului, în cazul factorilor de risc individuali şi/sau structurali). Un procent de 57% din toate intrările problematice în sistem au avut la bază hotărâri ale CPC.316 Deşi cu ponderi relativ mici din totalul hotărârilor CPC, probabilitate mai ridicată de a intra în sistem prin această modalitate au cazurile de copii cu mame adolescente la momentul intrării, copiii cu mame instituţionalizate, precum şi copiii cu dizabilităţi şi/sau cu CES cu risc mai mare de a ajunge în sistem din cauza lipsei sau slabei dezvoltări a serviciilor din comunitate. Intrările în sistemul de protecţie specială prin sentinţa instanţei judecătoreşti (alta decât ordonanţa preşedinţială) sunt specifice copiilor de 3-17 ani, din familii cu domiciliu stabil sau îngrijiţi de rude, din care cel mai adesea au dispărut unul sau ambii părinţi fie în urma unor evenimente nefericite (deces sau instituţionalizare), fie prin plecarea acestora peste hotare, fie prin dezorganizarea sistemului familial (prin divorţ, separare etc.). Tocmai datorită unor astfel de evenimente, la dosare nu există acordul părinţilor (care ar permite evaluarea cazului de CPC) şi cazurile ajung în instanţele de judecată. Situaţiile în care părinţii sunt acasă şi nu îşi dau acordul instituirii unei măsuri de protecţie sunt mai rare. Modul în care este fundamentată decizia de separare a copilului de familiei, prin documentarea cazului şi justificarea separării, este esenţial din perspectiva respectării drepturilor copiilor. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC) recunoaşte că este important ca toţi copiii să crească într-o familie: „pentru dezvoltarea deplină şi armonioasă a personalităţii sale, copilul ar trebui să crească într-un mediu familial" 315 Dintre bebelușii născuţi prematur și/sau subponderali, 50% au fost plasaţi în sistem la dispoziţia directorului DGASPC. 316 Dar, așa cum arată Anexa 6 Tabel 38, suma ponderilor corespunzătoare intrărilor problematice reprezintă o treime dintre intrările prin hotărâre CPC (faţă de media de 24%). 230 (Preambul) şi „Statele părţi trebuie să se asigure că niciun copil nu este separat de părinţii săi, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazului în care (...) separarea este în interesul superior al copilului".317 Caseta 16: Linii directoare cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor II. Principii şi perspective generale A. Copilul şi familia 3. Având în vedere că familia reprezintă celula de bază a societăţii şi mediul natural în care un copil poate să crească şi să se bucure de bunăstare şi protecţie, ar trebui făcute eforturi în principal pentru menţinerea sau revenirea copilului în grija părinţilor săi ori, acolo unde este cazul, a altor membri de familie apropriaţi. Statul ar trebui să se asigure că familiile au acces la diferite forme de sprijin pentru îngrijirea copilului. 4. Fiecare copil şi tânăr ar trebui să trăiască într-un mediu care să-i ofere sprijin, protecţie şi afecţiune şi care să îi promoveze potenţialul maxim. Copiii îngrijiţi necorespunzător de către părinţi sau lipsiţi de ocrotire părintească riscă să nu beneficieze de un astfel de mediu prielnic. Sursa: Rezoluţia ONU adoptată de Adunarea Generală 64/142, 24 februarie 2010. 318 Modul în care este fundamentată decizia de separare a copilului de familie trebuie semnificativ îmbunătăţit, indiferent de instituţia care ia această decizie. În capitolele anterioare am văzut că multe aspecte privind situaţia copilului înainte de intrarea în sistem sunt insuficient documentate în dosarele copiilor. Apoi, în capitolul 3.2.5.4 am analizat existenţa şi calitatea rapoartelor de anchetă socială întocmite înainte de intrarea copilului în sistemul de protecţie. Mai departe, am arătat că eforturile de menţinere a copiilor în familie au fost insuficiente pentru mulţi dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie, tocmai dată fiind lipsa sau slaba dezvoltare a diferitelor tipuri de servicii din comunitate. Rapoartele oficiale de control ale ANPDCA constată pe teren acelaşi fel de probleme ca fiind aspecte comune la nivelul DGASPC-urilor. Aspecte comune privind problematica plasamentului la familii substitutive sau extinse - constatate în cadrul acţiunilor de control: • Anterior stabilirii măsurilor de protecţie specială în foarte puţine cazuri SPAS acordă servicii de prevenire a separării copilului de familie; • Documentele prin care se face propunerea vizând plasamentul în regim de urgenţă pentru copilul abuzat/ neglijat nu conţin referiri la situaţiile care pun în pericol imediat copilul. Sursa: Raport 2015 Serviciu Corp Control ANPDCA. Anexa 6 Tabel 38 aduce informaţii suplimentare în acest sens. Conform acestor date, dosarele cele mai bine documentate sunt cele pregătite pentru ordonanţele preşedinţiale. Poate pentru că dosarele trimise în instanţă pentru obţinerea ordonanţei sunt mai atent întocmite, între aceste cazuri sunt statistic suprareprezentate familiile şi copiii care au beneficiat în comunitate de servicii de prevenire şi ajutor, înainte 319 de intrarea în sistem. Intrările prin dispoziţia directorului DGASPC sunt asociate cu solicitările din partea instituţiilor (în principal unităţile sanitare în care sunt părăsiţi copiii), deciziile fiind luate în baza anchetelor sociale DGASPC şi/sau SPAS de calitate medie-bună. Cele mai slab documentate dosare par să fie cele întocmite pentru Comisiile pentru Protecţia Copilului care sunt asociate cu solicitările din partea familiei. Acesta este probabil unul dintre principalele motive pentru care 317 ONU (1989, art. 9). 318 Citate din ONU (2010) Liniile directoare pentru îngrijirea alternativă a copiilor 319 Oricum, dintre copiii din familii care au beneficiat în comunitate de servicii de prevenire și ajutor, înainte de intrarea în sistem, doar 3% au intrat în sistem prin ordonanţă președinţială (faţă de ponderea medie de 2%). 231 intrările în sistem în baza hotărârii CPC sunt corelate cu intrările problematice: familia solicită, managerul de caz (care poate fi chiar asistentul social SPAS) recomandă, iar CPC decide chiar şi în baza unor anchete de slabă calitate, care nu documentează cazul în mod corespunzător. De altfel, în studiul calitativ au fost vehiculate multe opinii cu privire la intrările în sistem în baza hotărârilor CPC: percepţia greşită conform căreia numărul acestor intrări este mic şi în scădere, prin comparaţie cu intrările prin sentinţe judecătoreşti (fapt contrazis de datele din Figura 53, graficul de sus): „Numărul [de intrări prin hotărâre CPC] e mic, în general două-trei cazuri, cred că maxim trei pe an, să vină părinţii şi să avem acordul lor, deci să avem hotărâre de comisie. În general, hotărârile sunt ale instanţei judecătoreşti.” (Focus grup profesionişti, Focşani) „Numărul [de intrări prin hotărâre CPC] e mic pentru că majoritatea sunt cu familii destrămate, plecaţi la muncă prin străinătate, nu anunţă în cele 40 de zile autoritatea locală că pleacă şi rămân copii în grija unei persoane, atunci mergem pe instanţă pentru că nu avem acordul părinţilor.” (Focus grup profesionişti, Craiova) opinii critice conform cărora decizia de plasare într-un serviciu de protecţie se ia „prea uşor” în cadrul CPC, fără a se impune cerinţa de a parcurge paşii premergători de lucru cu familia, în conformitate cu reglementările în vigoare, precum şi cu liniile directoare cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor (Caseta 16): „Eu de exemplu ca şef de centru, văzând copiii pe care îi am, pentru unii dintre ei am considerat că prea uşor s-a luat măsura de protecţie. De exemplu un copil care mi-a venit, crescut de bunici, pur şi simplu copilul a avut câteva absenţe la şcoală, nu a mai ascultat-o pe bunica, nu s-a mai dus la antrenamentul de fotbal şi a venit la mine cu măsura de protecţie specială. Se poate ca bunicii să refuze [să mai îngrijească copilul], ei nu au obligaţii părinteşti, dar ... până la urmă este vorba de subiectivism şi de persoana care a lucrat cazul, dacă se lucra cu bunicii şi copilul... ei, poate văd eu lucrurile altfel ...” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) opinii conform cărora deciziile se iau pe baza unui dosar „care are documente justificative, de venit, de boală, lipsa locuinţei, evaluare psihologică, probabil. Da, multe acte şi dovezi, dar... fiecare face ce poate,... asistentul social, managerul de caz care întocmeşte dosarul şi-l prezintă în comisie”.320 Principala problemă sesizată de specialiştii DGASPC se referă la imposibilitatea de a oferi sprijin suficient de repede copiilor în situaţii de vulnerabilitate, odată ce aceştia sunt identificaţi. Unii copii pot aştepta un timp mai îndelungat pentru a primi serviciile care nu sunt imediat disponibile, în timp ce cazurile în regim de urgenţă (în special cele de abuz şi părăsire) necesită intervenţie rapidă şi scoaterea copilului din familie/ spital cât se poate de repede. „Întârzierea unei decizii în interesul superior al copilului cu două luni este echivalentă cu 1% din copilărie ce nu mai poate fi recuperată pentru copilul sau adolescentul respectiv.”321 Aceasta este punctul de vedere subliniat şi de specialiştii DGASPC care atrag atenţia asupra duratei uneori foarte lungi pentru a obţine ordonanţa preşedinţială, „urgenţă” care în practică poate să dureze peste două luni, timp în care copilul este lăsat fără sprijin alături de părintele/ adultul abuzator. „- Ca să poţi să iei copilul [din familie] durează câteva luni bune... şi e vorba de abuz. - Exact. Da, în regim de urgenţă. - Când e vorba de un abuz sau... şi de o neglijare, dar dacă este pe termen lung şi situaţia nu s-a remediat... Am avut însă un caz fericit acum două zile, în care juristul a venit cu ordonanţa, ne-a fost admisă; aşteptam să fie legalizată, ca, după aceea, să fac toată această procedură. Şi am primit un telefon de la mămica copiilor, care ne-a spus că s-a mai gândit, vrea să colaboreze cu Direcţia, nu mai vrea să mergem cu executori şi atunci vine dumneaei cu copiii la sediu. Şi atunci, ieri am mers şi... i-am însoţit la centrul de primire în regim de urgenţă. Ăsta a fost cazul fericit. 320 Focus grup profesioniști, Timișoara. 321 Citat din judecătorul districtual Nick Crichton - Family Drugs and Alcohol Court, Wells St, London, în Munro (2011a: 91). 232 - Şi toate aceste termene decurg în condiţiile în care în Codul de procedură civilă este un termen de maximum 48 de zile pentru redactarea motivării, deci asta este... să ai un copil abuzat şi să stea o lună jumătate cu ăla care l-a abuzat, mie mi se pare o tâmpenie. - Se poate şi mai rău, să te duci pe teren să vezi cum copilul este bătut şi să nu poţi să-l iei. Deci asta este cea mai mare... - Da. Sau îl găseşti legat şi nemâncat. Că nu poţi să-l iei, deci nu poţi să-l iei cu dispoziţie de plasament.” (Focus grup profesionişti, Ploieşti) „Sunt cazuri când copiii sunt luaţi cu instanţă judiciară şi prin instanţă nu am putut să scoatem copiii de acolo din familie, cu poliţie, nu au putut să fie scoşi, s-a făcut un mare scandal şi un mare circ. Iar hotărârile definitive de instanţă au fost date în septembrie 2014 şi de abia în luna ianuarie 2015 a putut fi luat copilul din familie din cauză că nu a fost redactată hotărârea definitivă ... Care trebuie să fie gata în termen de zile. ... Asta este cu instanţa, implică riscuri foarte mari pentru copii, că doar de aceea se dă o instanţă judiciară în cazuri speciale ca să luăm copiii de acolo. Cred că ar trebui un tribunal pentru copii, un tribunal unde toţi să fie mai specializaţi în problematica copilului.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) RECOMANDĂRI Pentru a reduce numărul intrărilor problematice în sistemul de protecţie trebuie dezvoltate serviciile de prevenire la nivelul comunităţilor, aşa cum am arătat într-un capitol anterior. În acelaşi timp, pe termen scurt, ar fi utilă dezvoltarea unei proceduri mai stricte privind intrarea în sistem la solicitarea familiei, în special în baza unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului, pornind de la documentarea cuprinzătoare a cazului şi până la impunerea parcurgerii tuturor paşilor premergători plasării copilului în sistemul de protecţie specială. Această procedură ar trebui să fie aplicată în mod uniform pe tot cuprinsul ţării şi ar trebui să includă specialiştii DGASPC (pentru evaluarea iniţială a cazului) alături de reprezentanţii SPAS, Structurile Comunitare Consultative şi autorităţile locale. 233 3.3.2 Toate categoriile de copii sunt răspândite în protecŃ rotecŃie toate tipurile de servicii de protec Începând din această secţiune trecem la analiza propriu-zisă a sistemului de protecţie specială privind serviciile destinate copilului separat temporar sau definitiv de familie şi modul în care copiii sunt plasaţi într-un serviciu sau altul. Înainte însă este util să înţelegem contextul mai general în care trebuie interpretate datele privind situaţia actuală. În acest scop, prima secţiune din acest capitol prezintă un scurt istoric al sistemului de protecţie a copilului din România, urmată de o analiză comparativă între România şi celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente (ECE/CSI) la momentul actual. A treia secţiune inventariază serviciile de protecţie specială pe care le-am inclus în studiu şi distribuţia acestora între judeţe. A patra secţiune se referă la modul în care copiii sunt plasaţi într-un serviciu sau altul, conform situaţiei din noiembrie-decembrie 2014. 3.3.2.1 Evoluţiile din sistemul de protecţie a copilului după 2000 În urma regimului comunist, România a rămas cu un sistem de protecţie a copilului dezastruos. Între 1945 şi 1989, s-a creat o reţea de instituţii de mari dimensiuni, iar familiile sărace erau încurajate să îşi lase copiii (mai ales pe cei cu dizabilităţi) în grija statului. Modelele tradiţionale de protecţie a copilului, precum plasamentul copilului în dificultate la un membru al familiei sale extinse, au fost subminate. În contextul politicilor pro- nataliste ale regimului şi al depresiunii economice din anii ‘80, rezultatul a fost unul catastrofal. Se estimează că, în 1989, peste 100.000 de copii trăiau în instituţii în condiţii extrem de precare, înregistrându-se mai bine de 16.000 de decese în rândul copiilor din cauza unor boli tratabile sau din alte cauze.322 Mai mult, chiar şi în situaţia în care condiţiile fizice erau rezonabile, instituţionalizarea avea un puternic impact negativ asupra sănătăţii, dezvoltării şi stării psihologice a copiilor din cauza depersonalizării, a rutinei rigide şi a distanţei sociale predominante în acele instituţii. Figura 54: Ratele de copii în sistemul de protecţie specială din România, 2000-2013 (la 100.000 copii de 0-17 ani, la finalul anului) 2,000 1,800 1,600 Rata totală a copiilor în sistemul de protecţie, din care: 1,400 1,200 Rata copiilor plasaţi într-un mediu 1,000 familial (asistenţă maternală sau 800 tutelă) 600 Rata copiilor în instituţii de tip rezidenţial 400 200 0 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 Sursa: UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, date raportate de MMFPSPV (tabelele 6.1.22, 6.2.2 şi 6.3.2). Datele privind copiii în instituţiile de tip rezidenţial includ tinerii de 18 ani şi peste. 322 MS, IOMC și UNICEF (1991). 234 Guvernul a înregistrat progrese semnificative în ultimii 15 ani în ceea ce priveşte reducerea numărului de copii instituţionalizaţi şi dezvoltarea serviciilor de tip familial. Numărul total al copiilor plasaţi în grija statului (fie în instituţii de tip rezidenţial, fie într-un mediu familial) a înregistrat o scădere semnificativă, de la aproximativ 89.000 de copii în anul 2000 la circa 60.000 la finele lui 2013 (şi până la aproape 59.000 la finalul lui iunie 2014).323 Însă, a scăzut şi populaţia de copii a ţării şi, prin urmare, rata copiilor aflaţi în sistemul de protecţie a rămas de fapt stagnantă după anul 2005 (în jur de 1.600-1.700 la 100.000 copii de 0-17 ani), ceea ce denotă faptul că sistemul nu a reuşit să reducă numărul copiilor ce ajung în grija statului (Figura 54). Cu alte cuvinte, reducerea numărului de copii din cadrul sistemului de protecţie specială rămâne o prioritate şi pentru anii următori. Figura 54 ilustrează, de asemenea, schimbările structurale care au avut loc în sistem prin dezvoltarea serviciilor de tip familial care a dus încă de la începutul anilor 2000 la scăderea sensibilă a ponderii copiilor îngrijiţi în servicii de tip rezidenţial, în favoarea îngrijirii în servicii de tip familial. Numărul copiilor aflaţi în servicii de tip rezidenţial (centre de plasament publice şi private, inclusiv case de tip familial de mici dimensiuni) a scăzut, de la un maxim de peste 58.000 în decembrie 2000 la 21.365 la data de 30 iunie 2014. În 2011, pentru prima dată în 15 ani, numărul copiilor instituţionalizaţi a crescut,324 ca o consecinţă a sărăcirii populaţiei şi a bugetului limitat. Totuşi, rata a început să scadă din nou după anul 2011. Noul val de reformă a sistemului de protecţie specială are ca prioritate dezinstituţionalizarea, ceea ce va continua şi chiar accelera reducerea numărului de copii din instituţii. 3.3.2.2 Sistemul de protecţie a copilului din România în contextul regiunii ECE/CSI Raportul UNICEF325 „Acasă sau într-o casă" [At Home or in a Home] arată că în toate statele din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente (ECE/CSI), sistemul de moştenire sovietică, cu predilecţia sa pentru instituţionalizarea copiilor abuzaţi şi neglijaţi sau a celor cu dizabilităţi, este în continuare prevalent în domeniul protecţiei copilului. Pe fondul unei serioase deteriorări a condiţiilor de trai şi al sărăciei accentuate, numeroase familii îşi lasă copiii în instituţii, ca o măsură temporară sau permanentă. După 2008, criza globală a afectat situaţia copiilor din întreaga regiune ECE/CSI, astfel încât la finele anului 2013, aproximativ 1,3 milioane de copii din întreaga regiune trăiau separat de familiile lor, fiind încadraţi în diverse tipuri de îngrijire alternativă.326 În acest context, sistemul de protecţie specială din România este unul dintre cele mai mari, fiind nevoit să furnizeze un răspuns adecvat pentru circa 60.000 de copii. Sisteme cu un număr mai mare de copii în îngrijire sunt înregistrate doar în Polonia, Ucraina, Kazahstan şi Rusia. Pe de altă parte, dacă numărul de copii în protecţie sunt raportaţi la întreaga populaţie de copii din ţară, România deţine o poziţie medie în regiune (cu 1.600-1.700 copii în îngrijirea statului faţă de media de 1.850 la 100.000 copii de 0-17 ani atât la nivelul regiunii 327 ECE/CSI, cât şi al ţărilor din Europa de Est şi Asia Centrală). La nivelul regiunii, numărul copiilor instituţionalizaţi este cel mai mare din lume: în jur de 525.000 de copii care au crescut în sute de instituţii de tip rezidenţial. În ciuda reformelor realizate recent de toate aceste ţări, care au dus la creşterea numărului copiilor plasaţi în familii, peste 40% dintre aceşti copii se află în continuare în instituţii. Astfel, sistemul de protecţie specială din România se înscrie între majoritatea sistemelor de protecţie 323 Date UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, raportate de MMFPSPV (tabelele 6.1.21, 6.2.1 și 6.3.1). Datele privind copiii în instituţiile de tip rezidenţial includ copii de 18 ani și peste. Există date privind perioada 1990-1999 care însă nu sunt comparabile cu cele după 2000 date fiind schimbările din sistem. 324 MMFPSPV, DGPC (2011: 1). Numărul copiilor instituŃionalizaŃi a fost de 23.240 în 2011 faŃă de 23.103 în 2010. 325 UNICEF (2010). 326 Date UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, tabelul 6.1.21. 327 Date UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, tabelul 6.1.22. Europa de Est și Asia Centrală include următoarele 28 de state: Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Macedonia, Georgia, Kazahstan, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tajikistan, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan. Dintre acestea, ţările cu rate de copii în îngrijirea statului mai mari decât România (în 2013) sunt: Cehia, Ungaria, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Moldova și Rusia. 235 a copilului din regiune care depind, în mare măsură, de îngrijirea instituţionalizată care inhibă potenţialul de dezvoltare a copiilor (Figura 55). Şi mai îngrijorător este faptul că dependenţa de instituţii este foarte mare în cazul copiilor cu dizabilităţi: la nivelul regiunii, aproximativ 212.000 de copii cu dizabilităţi se aflau în instituţii, în 2013. În mai multe ţări, copiii cu dizabilităţi reprezintă peste jumătate dintre copiii instituţionalizaţi. Şi în această privinţă, România deţine o poziţie medie la nivelul regiunii, aşa cum arată Figura 55. Figura 55: Ratele de copii în sistemul de protecţie specială (la 100.000 copii de 0-17 ani, la finalul anului) şi ponderea copiilor cu dizabilităţi în total copii în instituţii de tip rezidenţial (%), la nivelul regiunii Europa de Est şi Asia Centrală, pe ţară Total Europa de Est și Asia Centrală 40 Total ECE/CSI 40 România 35 Rusia 49 Letonia 15 Ungaria 29 Moldova 45 Polonia 48 Serbia 68 Lituania** Slovacia* 16 Belarus 46 Ucraina 9 Estonia* 40 Bulgaria* 12 Cehia 51 Kazahstan 37 Bosnia-Herzegovina 69 Slovenia 100 Macedonia 58 Georgia** Kyrgyzstan 15 Uzbekistan 62 Muntenegru 72 Azerbaijan 31 Tajikistan 23 Armenia 97 0 500 1000 1500 2000 2500 3000 0 20 40 60 80 100 Rata copiilor plasaţi într-un mediu familial (asistenţă maternală sau tutelă) Rata copiilor în instituţii de tip rezidenţial, din care: % copii cu dizabilităţi din total copii în instituţii Sursa: UNICEF Baza de date TransMonEE 2015 (tabelele 6.2.2, 6.3.2 şi 6.2.9). În unele ţări, inclusiv România, datele privind copiii în serviciile de tip rezidenţial includ tinerii de 18 ani şi peste. Note: * Date pentru anul 2012. ** Datele privind copiii cu dizabilităţi lipsesc. 236 237 În acelaşi timp, trebuie menţionat că în regiunea ECE/CSI a existat o preocupare constantă în ultimii ani pentru a reduce rata copiilor sub 3 ani în instituţii de tip rezidenţial datorită efectelor devastatoare pe care acest tip de îngrijire poate să-l aibă asupra sănătăţii şi dezvoltării copilului. Conform prevederilor legale, România interzice plasarea copilului sub vârsta de 2 ani într-un serviciu rezidenţial doar începând din 2005 (Legea 272/2004) şi, ca atare, în ceea ce priveşte rata copiilor sub 3 ani în instituţii, România deţine o poziţie peste 328 medie în regiunea ECE/CSI (93,9 la la 100.000 copii de 0-3 ani). În 2014, amendamentul adus legii 272 din 2004 prevede că ”plasamentul copilului care nu a implinit varsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsa, substitutiva sau la asistent maternal, plasamentul acestuia intr- un serviciu de tip rezidential fiind interzis.” Amendamentul prevede însă şi o excepţie prin care ”se poate stabili plasamentul intr-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 3 ani, in situaţia in care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.” În ultimii ani tot mai multe ţări din regiune se alătură eforturilor susţinute în a asigura copiilor cei mai mici separaţi de părinţii lor un start mai bun în viaţă şi astfel ţări precum Bulgaria, Cehia, Croaţia, Serbia şi Slovacia au adoptat sau sunt în curs de adoptare a unor măsuri legislative care să interzică instituţionalizarea copiilor sub vârsta de 3 ani. 3.3.2.3 Tipurile de servicii de protecţie analizate Studiul de faţă ia în considerare serviciile de tip familial şi serviciile de tip rezidenţial. Serviciile de (1a) Plasamentul la rude de până la gradul IV tip familial: (1b) Plasamentul la alte familii/ persoane şi (1c) Plasamentul la asistenţi maternali (AMP) Servicii de tip (2a) Apartamente rezidenţial: (2b) Case de tip familial (CTF) pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi (2c) Centre de plasament (CP) grupate în: • CP-MEN - centre de plasament preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) care pot fi atât de tip vechi/ clasice, 329 cât şi restructurate/ modulate330 • CP-clasice (fără cele preluate de la MEN) care pot fi pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi • CP-modulate (fără cele preluate de la MEN) care pot fi pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi. Alte servicii precum centru maternal (CM), centru de primiri în regim de urgenţă (CPRU), tutela, supravegherea specializată, adăposturile de zi şi de noapte sau alte servicii apar doar ca etape ale traseului instituţional al copiilor în sistem, însă altfel sunt, prin convenţie, considerate în afara universului de cercetare.331 328 UNICEF Baza de date TransMonEE 2015. 329 Conform HHC (2012), o instituŃie „de tip vechi", „tradiŃională" sau „clasică" se referă la un centru de tip rezidenŃial cu peste 12 copii/ tineri, cu cel puŃin 4 copii/ tineri într-un dormitor, cu unităŃi igienico-sanitare comune pentru rezidenŃii de pe acelaşi palier. 330 Conform HHC (2012), o instituŃie „renovată", „restructurată" sau „modulată" se referă la un centru de tip rezidenŃial cu peste 12 copii/ tineri, organizat pe unităŃi. O unitate cuprinde de obicei: un dormitor, o sufragerie şi o baie. 331 Adică, copiii din eșantion care au beneficiat doar de astfel de servicii nu sunt consideraţi în analiză, ci reprezintă, prin convenţie, „cazuri în afara ariei de interes” (vezi Anexa 6 Tabel 1). 238 Pentru o bună înţelegere a analizelor prezentate în capitolele ce urmează este utilă o privire de ansamblu asupra sistemului de protecţie a copilului, pe baza datelor oficiale ANPDCA.332 Modul în care s-au dezvoltat serviciile de protecţie a copilului până în prezent diferă considerabil între judeţe: În primul rând, în timp ce în cele mai multe judeţe majoritatea copiilor sunt plasaţi în servicii de tip familial,333 există patru judeţe şi două sectoare ale municipiului Bucureşti în care peste jumătate din copii 334 sunt plasaţi în servicii rezidenţiale. În acelaşi timp, în opt judeţe peste 70% din copiii cu măsuri de protecţie beneficiază de servicii de tip familial.335 În al doilea rând, modul în care au fost abordate (reformate, dezvoltate) serviciile de tip rezidenţial variază de asemenea sensibil între judeţele ţării, aşa cum arată Figura 56 şi Anexa 6 Tabel 39. 332 www.copii.ro 333 La 31 decembrie 2014, la nivel naţional, 63% din copiii din sistemul de protecţie erau plasaţi în servicii de tip familial și 37% erau în servicii rezidenţiale publice sau ale OPA. 334 La 31 decembrie 2014, aceste judeţe erau Alba, Harghita, Sălaj, Sibiu și sectoarele 1 și 2 din București. Dacă ne raportăm doar la centrele de plasament, ordinea judeţelor se schimbă, primele trei fiind Iași, Brașov și Prahova. 335 La 31 decembrie 2014, aceste judeţe erau Caraș-Severin, Dâmboviţa, Galaţi, Mehedinţi, Olt, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și sectorul 5 din București. 239 Figura 56: Numărul de servicii de tip rezidenţial publice şi private (pe tipuri mari), numărul de copii în servicii de tip rezidenţial publice şi private, cazuri active la 31 decembrie 2014 şi numărul de angajaţi DGASPC în serviciile de tip rezidenţial, pe judeţ PRAHOVA 529 447 SIBIU 351 294 VALCEA 348 364 HARGHITA 606 342 București SECTOR 2 341 227 București SECTOR 1 329 285 ILFOV 129 183 GALATI 361 360 BUZAU 696 426 BRASOV 588 500 BOTOSANI 462 303 BIHOR 448 265 NEAMT 731 259 CLUJ 339 337 BACAU 410 364 ARGES 422 427 București SECTOR 6 136 128 IALOMITA 204 136 CARAS-SEVERIN 219 152 VRANCEA 316 166 TULCEA 344 209 TIMIS 389 287 București SECTOR 5 127 173 IASI 1,303 756 COVASNA 324 144 SUCEAVA 517 244 SALAJ 374 227 OLT 305 394 GORJ 292 288 DAMBOVITA 246 170 BISTRITA-NASAUD 268 146 VASLUI 252 25 TELEORMAN 304 190 București SECTOR 4 222 268 București SECTOR 3 183 70 SATU MARE 254 46 MURES 459 392 MEHEDINTI 170 157 MARAMURES 342 301 HUNEDOARA 177 157 GIURGIU 181 157 DOLJ 365 305 CONSTANTA 592 468 CALARASI 299 250 BRAILA 248 234 ARAD 461 207 ALBA 490 111 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75 0 500 1,000 1,500 0 500 1000 Centre de plasament clasice (toate subtipurile, inclusiv preluate de la MEN) Copii în servicii Număr angajaţi DGASPC în Centre de plasament modulate (toate subtipurile, inclusiv preluate de la MEN) rezidenţiale publice serviciile de tip rezidenţial Case de tip familial (toate subtipurile) Copii în servicii Apartamente rezidenţiale private (OPA) Sursa: ANPDCA, www.copii.ro/statistici/. Vezi şi Anexa 6 Tabel 39. 240 Serviciile de tip rezidenţial La 30 noiembrie 2014, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) raportau un total la nivel naţional de: 408 apartamente, 686 case de tip familial (CTF) şi 215 centre de plasament, care erau 336 instituţii publice sau erau administrate de organisme private acreditate (OPA). Serviciile rezidenţiale ale OPA reprezintă aproximativ 24% din toate serviciile de tip rezidenţial (date la 31 decembrie 2014). Cele mai multe servicii rezidenţiale private sunt case de tip familial (41% din total CTF). Doar 8% din serviciile de tip rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi sunt administrate de OPA. Importanţa serviciilor rezidenţiale private este în creştere de la un an la altul, dar variază între judeţe de la un minim de mai puţin de 5% dintre copiii din sistemul de protecţie specială beneficiari de servicii de tip rezidenţial, în 13 judeţe şi un sector din municipiul Bucureşti, la un maxim de peste opt ori mai mare în judeţele Bacău, Bihor, Prahova şi Timiş, cu o valoare extremă de 59% dintre copiii în serviciile rezidenţiale din judeţul Hunedoara. La 31 decembrie 2014, la nivel naţional, 19% dintre copiii în servicii de tip rezidenţial erau plasaţi în servicii ale OPA. Procentul scade la sub 3% în rândul copiilor cu dizabilităţi. Celelalte servicii rezidenţiale sunt publice, adică sunt administrate de DGASPC. Cu alte cuvinte, 76% din serviciile de tip rezidenţial din ţară şi 81% dintre copiii care beneficiază de astfel de servicii, respectiv peste 97% dintre copiii cu dizabilităţi, sunt publice (date la 31 decembrie 2014). Conform datelor de la 30 noiembrie 2014, servicii de tip rezidenţial în apartamente sunt disponibile în 27 judeţe şi în cele şase sectoare ale capitalei, dar numărul acestora variază între 2 şi 29 la nivel de judeţ. Prin urmare, şase judeţe337 împreună cu sectorul 3 din Bucureşti concentrează 40% din toate apartamentele din ţară. Casele de tip familial (CTF) sunt disponibile în toată ţara, mai puţin în două sectoare din Bucureşti (3 şi 4). Însă, sunt distribuite inegal în teritoriu, variind între 1 şi 62 CTF per judeţ. Casele pentru copii cu dizabilităţi reprezintă 30% din total CTF. Per total, opt judeţe concentrează aproape jumătate din CTF pentru copiii cu dizabilităţi, iar şapte judeţe cumulează în jur de jumătate din CTF pentru copiii fără dizabilităţi. Ca efect, peste 40% din cele 686 CTF din ţară sunt situate în şase judeţe: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Maramureş şi Mureş. Dintre acestea, în Bihor şi Maramureş, CTF-urile administrate de OPA îngrijesc o parte importantă din copiii în servicii rezidenţiale, în timp ce în celelalte patru judeţe, CTF-urile sunt predominant servicii publice. Din cele 215 centre de plasament din ţară, cele mai multe (111) sunt instituţii de tip vechi/ clasice, aflate în structuri cu cel puţin patru copii/ tineri într-un dormitor şi cu unităţi igienico-sanitare comune pentru rezidenţii de pe acelaşi palier. Celelalte 104 centre sunt restructurate/ modulate.338 Atât CP clasice cât şi CP modulate au, în medie, câte 50 de beneficiari. Centre de plasament sunt disponibile în toate judeţele ţării, cu două excepţii Brăila şi Giurgiu, şi cele şase sectoare ale capitalei. Datele din comunităţile sursă pentru sistemul de protecţie specială arată că 40% dintre cele din mediul rural se află în imediata vecinătate a unui centru rezidenţial pentru copii (în comună sau într-o comună învecinată). Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a testa ipoteza conform căreia există o zonă de influenţă a centrelor de plasament în comunităţile învecinate care este asociată cu o atitudine tolerantă a populaţiei şi comunităţii faţă de separarea copilului de familie. Proximitatea faţă de centre rezidenţiale creşte şansele ca populaţia să perceapă plasarea copilului într-o astfel de instituţie ca fiind „normală”, o modalitate de a găsi în apropierea casei un loc în care copilul este cazat în condiţii decente (uneori mai bune decât acasă), hrănit, îmbrăcat, trimis la şcoală şi supravegheat. O astfel de ipoteză este cu atât mai plauzibilă cu cât vizitele acasă la sfârşit de săptămână şi în vacanţele şcolare sunt posibile. Această ipoteză trebuie testată în special pentru cazurile de copii din familii sărace din mediul rural care intră în sistem la solicitarea familiei. Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N= 60 comune cu comunităţi sursă din care provin 1.140 copii în sistemul de protecţie în noiembrie-decembrie 2014). 336 Date furnizate de ANPDCA. 337 Aceste judeţe sunt: Bacău, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Olt, Teleorman. 338 Structuri renovate, organizate pe unităŃi. O unitate cuprinde de obicei: un dormitor, o sufragerie şi o baie. 241 Să revenim la subtipurile de centre de plasament.339 Centrele de plasament preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) sunt 45 unităţi în întreaga ţară. Toate aceste centre sunt servicii rezidenţiale publice. Marea majoritate (37) sunt instituţii de tip vechi/ clasice, o mică parte fiind restructurate/ modulate. Între centrele de plasament, fostele internate ale unor şcoli speciale sunt instituţii relativ mari, cu 60 de copii pe centru, în medie. CP preluate de la MEN sunt diponibile în 20 judeţe şi două sectoare din Bucureşti (2 şi 6). 340 În fapt, judeţele Buzău, Neamţ, Braşov şi Prahova au fiecare câte patru centre preluate de la MEN. Centrele de plasament restructurate/ modulate, altele decât cele preluate de la MEN, sunt 96 în întreaga ţară. Cele mai multe dintre acestea (55) sunt centre pentru copilul fără dizabilităţi, în timp ce restul de 41 centre modulate sunt pentru copilul cu dizabilităţi. Un centru din fiecare şase este administrat de OPA, dar doar unul dintre acestea este pentru copilul cu dizabilităţi. Ca regulă generală, centrele modulate ale OPA sunt mai mici decât cele administrate de DGASPC, având, în medie, circa 25 beneficiari faţă de media de 45 copii în centrele modulate publice. De asemenea, centrele modulate pentru copilul cu dizabilităţi sunt mai mici decât cele pentru copilul fără dizabilităţi (în medie, 30 faţă de 60 beneficiari pe centru modulat DGASPC, respectiv 9 faţă de 28 beneficiari pe centru modulat OPA). Din punct de vedere al răspândirii geografice, centre de plasament modulate sunt disponibile în 32 judeţe şi două sectoare din Bucureşti (3 şi 4). În timp ce centrele modulate pentru copilul cu dizabilităţi sunt răspândite relativ uniform în 23 judeţe şi sectorul 3 din Bucureşti, centrele modulate pentru copilul fără dizabilităţi sunt puternic concentrate: nouă judeţe cumulează aproape două 341 treimi din totalul acestor centre pe ţară. Judeţele Iaşi şi Neamţ, urmate de Hunedoara şi Constanţa, deţin primele poziţii ca număr de centre modulate altele decât cele preluate de la MEN (cu 9, 8, 7 şi respectiv 6 astfel de instituţii). Centrele de plasament clasice, altele decât cele preluate de la MEN, sunt 74 în toată ţara. Majoritatea acestora (47) sunt centre pentru copilul fără dizabilităţi şi doar 27 sunt centre clasice pentru copilul cu dizabilităţi. Mai mult de unul din fiecare patru astfel de centre sunt administrate de OPA, dar foarte puţine dintre acestea sunt pentru copilul cu dizabilităţi. De regulă, centrele clasice ale OPA sunt mai mici decât cele administrate de DGASPC (în medie, 25 beneficiari faţă de media de 50 copii în centrele clasice publice). În acelaşi timp, centrele clasice pentru copilul cu dizabilităţi sunt mai mici decât cele pentru copilul fără dizabilităţi (în medie, 40 faţă de 60 beneficiari pe centru clasic DGASPC). Din punct de vedere geografic, CP clasice altele decât cele preluate de la MEN sunt situate în 23 judeţe şi patru sectoare ale capitalei (1, 2, 5 şi 6).342 Cele mai multe centre clasice, altele decât cele preluate de la MEN, sunt concentrate în şapte judeţe, cu un număr de peste cinci centre pe judeţ în Sibiu, Prahova, Vâlcea, Botoşani şi sectorul 1 din Bucureşti. Mixul de servicii de tip rezidenţial de protecţie a copilului diferă sensibil între judeţe, aşa cum reiese din Figura 56. În timp ce în unele judeţe predomină centrele de plasament clasice şi/sau modulate (în special Prahova, Sibiu şi Vâlcea), alte judeţe funizează în principal îngrijire în case de tip familial şi apartamente (în special Mureş, Maramureş, Giurgiu, Brăila sau Alba). Prin urmare, analiza serviciilor de protecţie specială prezentată în capitolele ce urmează este de aşteptat să varieze considerabil în profil teritorial tocmai date fiind diferenţele marcante de mix de servicii. Dintre toate serviciile de tip rezidenţial, închiderea instituţiilor de tip vechi/ clasice (inclusiv cele preluate de la MEN) reprezintă o prioritate pentru procesul de dezinstituţionalizare vizat de noul val de reformă în domeniul protecţiei copilului. Accelerarea procesului de închidere a tuturor instituţiilor clasice de tip rezidenţial destinate copiilor este un obiectiv prioritar în diverse documente strategice, inclusiv în Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor pentru perioada 2014-2020, Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, Acordul de parteneriat şi Recomandările specifice adresate României din 2014. De asemenea, Uniunea Europeană a stabilit dezinstituţionalizarea şi trecerea la serviciile 339 Date ANPDCA la 30 noiembrie 2014. 340 Alte patru judeţe au câte trei centre preluate de la MEN fiecare, și anume: Harghita, Iași, Ilfov și sectorul 2 din București. 341 Centrele de plasament modulate pentru copilul fără dizabilităţi, altele decât cele preluate de la MEN, sunt disponibile în 25 judeţe și în sectoarele 3 și 4 din București. 342 CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi, altele decât cele de la MEN, sunt disponibile în 15 judeţe și sectoarele 2 și 5 din București. CP clasice pentru copilul fără dizabilităţi sunt localizate în 19 judeţe și în sectoarele 1, 2, 5 și 6 din București. 242 comunitare de îngrijire ca fiind priorităţi finanţate de fondurile structurale şi a aprobat, în scopul utilizării la scară largă, Orientările europene comune asupra tranziţiei de la îngrijirea instituţională către cea din cadrul comunităţii, care oferă sfaturi practice legate de modul în care se poate face într-un mod susţinut trecerea de la îngrijirea instituţională la servicii de tip familial şi comunitar în cazul persoanelor aflate actualmente în instituţii şi al celor ce trăiesc în comunitate, adesea fără un sprijin adecvat.343 Aceste centre de plasament de tip vechi erau, în noiembrie 2014, 111 în ţară (din care 37 erau foste internate preluate de la MEN). Figura 56 arată că instituţiile clasice ce ar trebui închise sunt distribuite neuniform pe teritoriul ţării. Un număr de 14 judeţe şi două sectoare ale municipiului Bucureşti au finalizat procesul de 344 închidere a instituţiilor clasice. Harta 6 ilustrează cum se distribuie serviciile rezidenţiale pe cuprinsul ţării, fiind marcate în roşu judeţele în care trebuie intervenit prioritar pentru închiderea centrelor de plasament clasice. Harta 6: Serviciile rezidenţiale de protecţie a copilului, gestionate de DGASPC şi OPA, pe judeţe, la 30 noiembrie 2014 Sursa: ANPDCA. 343 EEG (2012) Grupul European de ExperŃi în tranziŃia de la îngrijirea instituŃională către cea din cadrul comunităŃii. 344 Aceste judeŃe sunt: Alba, Arad, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, MehedinŃi, Mureş , Satu Mare, Teleorman şi Vaslui. Dintre cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti, două (3 şi 4) au finalizat procesul. 243 Resursele umane ale sistemului de protecţie a copilului Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), finanţate de la bugetul de stat şi de către consiliile judeţene, reprezintă atât principalul furnizor, cât şi principalul contractant de servicii de tip rezidenţial de protecţie specială a copilului, aşa cum am arătat în secţiunea anterioară. În plus, la nivelul serviciilor de tip familial, DGASPC joacă un rol şi mai pregnant: sub 1% dintre asistenţii maternali din ţară ţin de OPA. Prin urmare, DGASPC-urile au nevoie de resurse financiare şi umane sustenabile şi adecvate pentru a crea o reţea naţională de servicii de protecţie specială a copilului, precum şi pentru celelalte grupuri vulnerabile (în special adulţi cu dizabilităţi). DGASPC-urile reprezintă mari angajatori de personal specializat. După schimbările structurale de la începutul anilor 2000, personalul total DGASPC, după ce a crescut de la 36.000 în 2002 la peste 41.200 în 2008, a început să scadă după tăierile bugetare din 2009 şi a continuat să scadă până în 2012 când s-a stabilizat pe un platou de 32-33.000 angajaţi (Figura 57 şi Anexa 6 Tabel 40). În acord cu politica de închidere a înstituţiilor şi dezvoltare a serviciilor de tip familial, numărul de angajaţi ai serviciilor publice de tip rezidenţial a scăzut aproape continuu (cu excepţia unei perioade scurte între 2006 şi 2008) cu aproape 8.000 persoane între 2002 şi 2015. Spre deosebire, celelalte categorii de personal (în special asistenţii maternali) au cunoscut o creştere importantă la începutul perioadei (2002-2007), pentru ca apoi să scadă lent. Dezvoltarea serviciilor publice de îngrijire de zi a prins mai mult avânt şi a crescut mai accelerat între 2012 şi 2015. Figura 57: Personalul DGASPC pe categorii, în perioada 2002-2015 (număr angajaţi la finele anului) 20500 18450 16400 14350 Asistenţi maternali profesionişti 12300 angajaţi ai DGASPC 10250 Angajaţi în serviciile publice de 8200 tip rezidenţial 6150 Angajaţi în aparatul propriu al 4100 DGASPC 2050 Angajaţi în servicii publice de 0 îngrijire de zi 02 03 04 06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 Sursa: ANPDCA. Evoluţia numărului de angajaţi DGASPC în serviciile publice de tip familial şi în cele de tip rezidenţial a urmat îndeaproape evoluţia numărului de copii care au beneficiat de aceste servicii (Anexa 6 Tabel 41 şi Anexa 6 345 Figura 9). Totuşi, numărul de asistenţi maternali a scăzut mai mult decât numărul de beneficiari, ceea ce a dus la o creştere a raportului copil/ AMP de la 1,1 în 2002 la 1,5-1,6 în perioada 2010-2015. La nivelul serviciilor publice de tip rezidenţial, numărul de beneficiari a scăzut mai accentuat decât numărul de personal, 346 astfel încât raportul copil/ angajat DGASPC s-a redus de la 1,9 în 2002 la 1,2 în 2008/2009. Ulterior, numărul 347 de personal a scăzut mai accentuat, ceea ce a dus la un raport de 1,4-1,5 în perioada 2010-2015. Oricum, 345 Din 2008 până în 2015, numărul de beneficiari a scăzut cu circa 2.100 copii, iar numărul de AMP angajaţi ai DGASPC s- a redus cu peste 3.000 persoane. 346 În perioada 2002-2009, numărul de copii în servicii rezidenţiale publice a scăzut cu peste 18.000, în timp ce numărul de angajaţi DGASPC în astfel de servicii s-a redus cu mai puţin de 4.300 persoane. 347 În intervalul 2009-2015 la o reducere de circa 3.100 copii a corespuns o pierdere de personal de aproape 3.500 angajaţi în servicii publice de tip rezidenţial. 244 datele disponibile nu oferă o imagine asupra raportului copil/ angajat cu privire la personalul direct de îngrijire a copiilor, ci se referă doar la numărul total de angajaţi. 348 La 31 decembrie 2014, personalul DGASPC cuprindea peste 32.200 persoane, dintre care 37% asistenţi maternali, 38% angajaţi în servicii de tip rezidenţial, 11% angajaţi în servicii de îngrijire de zi şi 14% angajaţi în aparatul propriu. Din Anexa 6 Tabel 40 reiese că există diferenţe considerabile între judeţe cu privire la structura personalului DGASPC, după cum urmează: Personalul angajat în servicii de tip familial variază de la doar 8% la 80% din total angajaţi per judeţ (adică între 64 şi 1.456 asistenţii maternali profesionişti).349 350 Ponderea angajaţilor în servicii de tip rezidenţial este, de asemenea, cuprinsă între doar 1% şi 64%. Oricum, în 13 judeţe, peste jumătate din personalul total DGASPC este formată din angajaţi în servicii de tip rezidenţial. Serviciile de îngrijire de zi sunt cele mai inegal reprezentate în teritoriu: 5 judeţe nu au dezvoltat astfel de servicii,351 22 judeţe au ponderi foarte mici de personal angajate (sub 10%) în serviciile de îngrijire de zi, în 352 timp ce 3 judeţe şi 4 sectoare din Bucureşti au 20-48% din toţi angajaţii în aceste servicii fiecare. Per total, angajaţii din aceste judeţe şi sectoare ale capitalei reprezintă aproape jumătate din total angajaţi în serviciile publice de îngrijire de zi din ţară. Procentul angajaţilor din aparatul propriu DGASPC variază, de asemenea, între 5% şi 36%. Ponderea minimă (5%) aparţine judeţului Vaslui, unde sub 100 angajaţi în aparatul propriu trebuie să asigure monitorizarea şi coordonarea reţelei de peste 1450 asistenţi maternali, pe lângă celelalte servicii (două CM, trei CPRU, un centru modulat, un adăpost, opt CTF şi şase apartamente). La polul opus, în sectorul 2 din Bucureşti, peste o treime din angajaţi fac parte din aparatul propriu DGASPC (36%), adică peste 200 persoane au în coordonare, monitorizare şi evaluare: cinci centre de plasament clasice, sub 100 asistenţi maternali, o casă de tip familial, un adăpost, un CPRU, un CM, 16 apartamente). Ponderi de peste un sfert din total angajaţi sunt înregistrate şi în sectorul 6 din Bucureşti şi în judeţele Alba şi Arad, pe când ponderi mici (sub 10%) sunt declarate şi în Brăila, Iaşi, Dolj şi Tulcea. Doar 1.030 manageri de caz sunt raportaţi de DGASPC-uri la nivel naţional, iar aceştia sunt angajaţi fie în aparatul propriu, fie în serviciile de tip rezidenţial. Cercetarea a inclus un sondaj al managerilor de caz, însă aceste date vor fi prezentate într-un volum separat, care se află în lucru. Deci, judeţele sunt organizate foarte diferit şi aplică politici de resurse umane diverse. Politicile DGASPC judeţene se conformează legislaţiei în vigoare, dar nu par corelate nici cu numărul total de copii în îngrijire în servicii publice şi nici cu mixul specific de servicii. Să ilustrăm prin câteva exemple. La un număr total de 700- 800 beneficiari de servicii publice, aparatul propriu DGASPC variază între 29 angajaţi în Brăila, 39 în Tulcea, 62 în Sălaj, 80-81 în Gorj şi Mehedinţi. Spre comparaţie, sectorul 2 din Bucureşti, la mai puţin de 600 beneficiari de servicii publice are peste 200 persoane în aparatul propriu, în timp ce în judeţul Iaşi cu numărul maxim de beneficiari de servicii publice (peste 3.600 copii), aparatul propriu DGASPC numără 122 persoane. Următoarele două exemple se referă la relaţia între mixul de servicii de tip rezidenţial de la nivel judeţean (Figura 56) şi personalul angajat de DGASPC în servicii rezidenţiale publice (Anexa 6 Tabelele 39 şi 40). Astfel, DGASPC Iaşi care are în servicii rezidenţiale publice peste 1.300 copii, a reuşit să renoveze majoritatea 348 La 31 decembrie 2015, numărul total de angajaţi DGASPC era de 32.600 persoane. 349 Valori mai mici sau egale cu 20% se găsesc în sectoarele din București, Cluj și Brașov. Valoarea extremă de 80% este din judeţul Vaslui, dar ponderi de peste 50% sunt înregistrate și în Dâmboviţa, Vrancea și Caraș-Severin. 350 Minimul de 1% aparţine judeţului Vaslui. Valori de cel mult 20% mai sunt înregistrate în sectoarele 3 și 6 din București, Satu-Mare și Caraș-Severin. Pe de altă parte, procente de peste 60% se găsesc în Sălaj și Brașov. În valori absolute, judeţul Iași raportează numărul maxim de angajaţi în servicii de tip rezidenţial, și anume 756 persoane care reprezintă 43% din personalul total din judeţ. 351 Aceste judeţe sunt: Constanţa, Ilfov, Mureș, Prahova și Sălaj. 352 Acestea sunt: Dolj, Satu-Mare, Suceava și sectoarele 1, 3, 5 și 6 din București. De altfel, sectorul 6 are și numărul maxim de angajaţi în servicii de zi (367), care reprezintă 48% din total personal. 245 centrelor de plasament şi a construit un număr relativ mic de case de tip familial şi apartamente. Spre deosebire, DGASPC Bihor se bazează pe cinci instituţii de tip vechi şi un număr mare de CTF (de peste trei ori mai mare decât în Iaşi), care în cea mai mare parte sunt administrate de OPA. În aceste condiţii, din totalul de peste 800 copii în servicii de tip rezidenţial, doar circa 450 copii sunt în servicii de tip rezidenţial publice, iar numărul de angajaţi DGASPC în servicii de tip rezidenţial este de aproape trei ori mai mic în Bihor decât în Iaşi (265 faţă de 756 angajaţi). În schimb, DGASPC Mureş a închis toate instituţiile clasice şi furnizează servicii de tip rezidenţial în CTF, din care puţin peste jumătate sunt administrate de DGASPC. Din totalul de 670 copii în servicii de tip rezidenţial, cea mai mare parte (peste 450) sunt în servicii administrate de DGASPC (adică în jur de o treime din numărul de beneficiari din Iaşi), la care corespunde un număr de personal DGASPC la aproape jumătate din cel din judeţul Iaşi (392 faţă de 756). Al treilea exemplu are în vedere judeţele Alba, Arad şi Mureş care au un mix asemănător de servicii de tip rezidenţial, bazat în principal pe CTF-uri publice (Anexa 6 Tabel 39), şi au un număr asemănător de beneficiari de servicii de tip rezidenţial (450-490 copii). Totuşi, numărul de copii per angajat DGASPC în serviciile de tip rezidenţial publice variază de la 1.2 în Mureş, la 2.2 în Arad, respectiv la 4.4 în judeţul Alba (Anexa 6 Tabel 40). Indiferent de discrepanţele discutate mai sus, toate DGASPC-urile din ţară întâmpină serioase greutăţi în acoperirea propriilor nevoi de personal şi de competenţe necesare furnizării serviciilor. Conform auditului serviciilor sociale,353 directorii generali sau adjuncţi ai DGASPC menţionează multiple probleme legate de resursele umane din sistemul de protecţie a copilului: un număr important de posturi vacante dată fiind imposibilitatea de a face angajări după 2009, de unde personal insuficient - categoria de personal care lucrează direct cu copiii (educatori, infirmiere, asistenţi medicali) este cea mai afectată; practici nepotiste de angajare; lipsa indicatorilor de performanţă care face imposibilă evaluarea performanţelor profesionale ale angajaţilor; absenţa unor pârghii de motivare şi de sancţionare a personalului; calitatea personalului care a scăzut mult în ultimii ani şi din cauza investiţiilor reduse în formarea continuă a personalului specializat,354 precum şi faptul că nu se măsoară valoarea adăugată a acestui tip de formare. RECOMANDĂRI Pe termen mediu şi lung, pentru a atinge obiectivele Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 şi ale Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, este necesară consolidarea rolului DGASPC de planificare strategică, coordonare metodologică şi susţinere a SPAS la nivel comunitar, dar şi a celui de monitorizare şi evaluare a furnizorilor de servicii de la nivel judeţean. Totodată, ar trebui să se renunţe, treptat, la rolul său de furnizor principal de servicii sociale. În consecinţă, va trebui ca DGASPC-urile să fie complet reorganizate şi consolidate în majoritatea judeţelor, prin subcontractarea serviciilor existente către furnizori privaţi şi prin creşterea numărului de specialişti în planificare strategică, monitorizare şi evaluare, dar şi în managementul de caz. Cu alte cuvinte, este de aşteptat ca ponderea angajaţilor DGASPC în servicii de tip rezidenţial să scadă continuu, în timp ce procentul celor din aparatul propriu să crească, pentru a asigura realizarea funcţiilor de coordonare, asistenţă SPAS, monitorizare şi evaluare. În acelaşi timp, este de aşteptat o schimbare a profilului personalului prin scăderea semnificativă a numărului de poziţii de bucătar, infirmier, administrator, şofer sau similar, în favoarea personalului de specialitate în protecţia copilului şi a celorlalte grupuri vulnerabile. 353 HHC România (2012). 354 Doar 20% din personalul DGASPC-urilor din 45 de judeŃe a urmat cursuri de formare profesională în 2010 (HHC România, 2012). 246 3.3.2.4 Primul serviciu de protecţie: Cum sunt plasaţi copiii în prima etapă după intrarea în sistemul de protecţie specială În această secţiune revenim la datele din dosarele de caz ale copiilor. Analizele prezentate în continuare au în vedere ultima (cea mai recentă) intrare a copiilor în sistemul de protecţie specială. Dintre copiii aflaţi în sistem în noiembrie-decembrie 2014, 97% au o singură intrare în sistem, iar 3% au intrări multiple, ceea ce înseamnă că în cazul lor cea mai recentă este intrarea a doua, a treia sau a patra. Ca regulă generală, data de intrare în sistemul de protecţie specială este considerată de majoritatea specialiştilor DGASPC ca fiind data la care a fost emisă prima măsură de protecţie a copilului (pentru intrarea respectivă). Astfel, la cea mai recentă intrare, 55% dintre copii au primit măsură de plasament, 44% au intrat cu plasament în regim de urgenţă şi doar 0,2% au avut supraveghere specializată.355 La cea mai recentă intrare, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, copiii din sistemul de protecţie specială au fost plasaţi în servicii de tip familial (52%), în servicii de tip rezidenţial (46%) sau în alte tipuri de servicii (1%), cum ar fi centre de zi, de recuperare şi consiliere.356 Această imagine de ansamblu se referă la copiii din sistemul de protecţie specială în noiembrie-decembrie 2014 care însă au intrat în sistem în întreaga perioadă 1989-2014. Aşadar, este un rezultat combinat al tuturor schimbărilor structurale care au avut loc în sistemul de protecţie specială în ultimii 25 ani. În prezent, structura serviciilor s-a schimbat major (vezi capitolul anterior), iar practicile legate de modul în care sunt plasaţi copiii au fost de asemenea modificate, în acord cu reglementările şi metodologiile introduse între timp. Prin urmare, copiii intraţi în sistem în ultimii doi ani (2013-2014) sunt plasaţi, cel puţin în prima etapă, în mult mai mare măsură în servicii de tip familial (65%) şi mai puţin în servicii de tip rezidenţial (34%).357 Figura 58 (graficul de sus) arată că anii 2004 şi 2011 când a intrat în vigoare şi a fost actualizată Legea 272 (privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului) reprezintă punctele de turnură. De asemenea, reglementările recente (spre exemplu, HG 1103/2014) au dus la creşterea abruptă a ponderii copiilor plasaţi în servicii de tip familial, mai ales pentru copiii cu vârste de 0-3 ani.358 Astfel, în timp ce ponderea copiilor plasaţi în servicii de tip rezidenţial a scăzut de la 90% la începutul anilor '90 la 33% în 2005, respectiv la 26% în 2014, ponderea beneficiarilor de servicii de tip familial a crescut de la 10% la 65% în 2005, respectiv la 73% în 2014.359 Totuşi, aceste schimbări au avut loc în majoritatea judeţelor, dar nu în toate. Aşa cum se poate observa în Figura 58 (graficul de jos) în judeţele Bihor, Botoşani, Constanţa şi Mehedinţi, schimbările au fost foarte mici sau deloc. Pentru a înţelege criteriile în baza cărora se decide tipul de serviciu în care sunt plasaţi copiii în prima etapă după intrarea în sistemul de protecţie specială am testat o serie de factori care ţin de caracteristicile copilului (sex, vârstă, etnie, mediul de provenienţă), structura familiei de origine şi relaţia copilului cu aceasta, 360 cauzele separării copilului de familie, ruta de intrare în sistem, cum s-a efectuat tranziţia de la familie la sistemul de protecţie specială, istoricul în relaţie cu sistemul de protecţie specială (intrări multiple, fraţi/ surori în sistem) şi tipul de măsură de protecţie stabilită la intrarea în sistem. Rezultatele acestei analize sunt prezentate în Anexa 6 Tabelul 42 şi discutate în continuare. 355 Pentru ceilalţi (sub 1%) copii nu există date privind măsura de protecţie. 356 Aceste servicii au fost declarate de persoanele care au completat fișele privind copilul, dar nu sunt conforme cu reglementările în vigoare. Pentru 1% dintre copii nu există informaţii la dosarele de caz. 357 Ceilalţi 1% dintre copii sunt plasaţi în alte servicii. 358 Plasamentul copiilor 0-2 ani este interzis prin lege din anul 2005. Începând cu 2014, interdicţia se aplică pentru copiii sub 3 ani, excepţie făcând copilul mai mic de 3 ani, cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. 359 Ca observaţie, datele ce rezultă din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie sunt foarte asemănătoare cu cele raportate anual de ANPDCA către UNICEF Baza de date TransMonEE. 360 Vezi Infografic 4 și capitolul 3.2.7. 247 Figura 58: Serviciile în care sunt plasaţi copiii în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de anul intrării şi judeţ (% copii) 100 90 80 70 Servicii de tip 60 familial 50 Servicii de tip 40 rezidenţial 30 Alte servicii 20 10 Nu se știe 0 7 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Toţi copiii din sistemul de protecţie Copiii intraţi în sistem în 2013-2014 TOTAL 52 46 65 34 VASLUI 87 12 91 9 GALATI 69 31 97 3 SATU-MARE 63 32 67 18 DAMBOVITA 63 37 80 20 SUCEAVA 61 39 67 33 CARAS-SEVERIN 60 40 68 32 GORJ 59 41 66 34 HARGHITA 58 42 87 13 BISTRITA-NASAUD 56 42 100 0 COVASNA 56 44 81 19 OLT 56 44 85 15 HUNEDOARA 53 47 70 29 MEHEDINTI 50 25 38 44 PRAHOVA 50 50 47 53 ARAD 49 51 68 32 DOLJ 47 53 56 44 BACAU 45 53 49 51 VALCEA 44 54 76 24 BOTOSANI 42 57 38 62 VRANCEA 38 62 50 50 CONSTANTA 38 61 42 58 BIHOR 34 64 42 55 SIBIU 29 70 51 48 NEAMT 20 80 65 35 0% 20% 40% 60% 80% 100% 0% 50% 100% Servicii de tip familial Servicii de tip familial Servicii de tip rezidenţial Servicii de tip rezidenţial Alte servicii Alte servicii Nu se știe Nu se știe Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate; pentru graficul de jos, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=50.668 copii, respectiv 6.454 copii intraţi în 2013-2014), pentru graficul de sus (N=52.344). 248 Să începem prin a analiza profilul specific al copiilor cu probabilitate peste medie de a fi plasaţi în fiecare tip de serviciu considerat. Apoi, vom analiza câteva grupuri de copii la risc şi modul în care se distribuie aceşti copii între servicii, precum şi felul în care au evoluat în timp practicile de plasare a acestor grupuri speciale. Serviciile de tip familial La nivelul populaţiei de copii din sistemul de protecţie specială, din totalul de 52% copii plasaţi în prima etapă în servicii de tip familial, 25% sunt în plasament la AMP, 23% la rude şi 4% la alte familii sau persoane. Oricum, după anul 2010 se înregistrează o creştere a plasamentului la asistenţi maternali (AMP) şi a celui la alte familii/ persoane şi o tendinţă descendentă a plasamentului la rude de până la gradul IV (Anexa 6 Figura 10). Prin urmare, copiii care au intrat în sistemul de protecţie specială în anul 2014 sunt 42% în plasament la AMP, 8% sunt la alte familii sau persoane, în timp ce ponderea celor în plasament la rude este de 23% (adică un total de 73% în servicii de tip familial). Plasamentul la AMP este specific copiilor de 0-2 ani (în special sub 1 an), părăsiţi în maternitate sau alte unităţi medicale (Anexa 6 Tabel 42-A).361 Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la AMP, copiii părăsiţi în maternitate reprezintă 51%, în timp ce 34% au ajuns în sistem pe motiv de neglijare şi/sau abuz. Prin urmare, aceste cazuri au fost majoritar sesizate de o unitate medicală sau au reprezentat autosesizări ale DGASPC, iar intrarea în sistem s-a realizat la dispoziţia directorului DGASPC (56%) sau prin 362 hotărâre CPC (31%). Corelat, majoritatea copiilor care au intrat în acest tip de serviciu, au avut o măsură de protecţie de plasament în regim de urgenţă (60%). Deşi majoritatea acestor copii au o anchetă socială la dosar, doar pentru 60% există la dosarul de caz o listă a rudelor până la gradul IV identificate pentru copil. Probabilitate semnificativ mai mare de a fi plasaţi la AMP, în prima etapă după intrare, au bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, copiii mamelor adolescente (la intrarea copilului în sistem) şi ai celor instituţionalizate, dar toate aceste categorii de copii deţin ponderi minore.363 Plasamentul la AMP acoperă 57% din copiii din sistemul de protecţie în judeţul Vaslui, 44% în Harghita, dar doar 6% în Hunedoara sau 3% în Gorj (faţă de media de 25%). Plasamentul la rude până la gradul IV este specific copiilor peste 3 ani care înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială erau în îngrijirea unei rude (de obicei, bunica) care locuia împreună cu familia şi cu care copilul era în relaţii bune (Anexa 6 Tabel 42-A). Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la rude, două treimi provin din gospodării multigeneraţionale în care bunica/ bunicii locuiau împreună cu părintele/ părinţii, fraţi şi surori,364 eventual alte rude. În plus, 18% locuiau cu rudele (de obicei, bunica/ bunicii) departe de familie. Aceste tipuri de situaţii sunt mai frecvente în mediul rural şi prin urmare 58% dintre copiii în plasament la rude provin din rural, iar 20% din comunităţi sursă rurale. Datele din comunităţile sursă pentru sistemul de protecţie a copilului arată că, la nivelul comunelor cu astfel de comunităţi, există un număr relativ mare de copii în servicii de tip familial: 365 • plasament la AMP este declarat în 41 comune (adică 68% din comunele incluse în eşantion), în care peste 280 AMP îngrijesc peste 307 copii (cu o medie de 8 AMP şi 9 copii în plasament la AMP per comună), 361 Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la AMP, 58% aveau sub un an și încă 21% erau de 1- 2 ani. Asocierea între plasamentul la AMP și copiii abandonaţi în spitale face ca peste două treimi dintre beneficiarii acestui tip de serviciu să provină din mediul urban (acolo unde a fost înregistrată nașterea). 362 Intrarea prin ordonanţă președinţială este foarte rară - doar 4% din total copii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la AMP, pondere care deși mică este de două ori mai mare decât media. 363 Bebelușii născuţi prematur și/sau subponderali reprezintă 17%, copiii mamelor adolescente 6%, iar copiii mamelor instituţionalizate sub 1% din total copii în plasament la AMP. 364 O pondere de 30% dintre copiii în plasament la rude locuiau cu fraţi/ surori înainte de intrarea în sistem (faţă de media de 34%). La momentul colectării datelor (noiembrie-decembrie 2014), 37% dintre ei aveau fraţi/ surori în sistemul de protecţie (faţă de media de 50%). 365 Dintre acestea, 35 comune au oferit date cu privire la numărul de AMP și numărul de copii în plasament la AMP din comună. 249 cu o variaţie importantă de la o comună la alta (între un minim de 1 AMP şi 1 copil în comună şi un maxim de 50 AMP, respectiv 35 copii îngrijiţi de AMP în comună). • plasament familial la rude este raportat în 56 comune (93%),366 în care peste 517 copii sunt îngrijiţi de circa 400 gospodării (cu un număr mediu de 8 copii, respectiv 6 gospodării per comună), cu o variaţie de la un minim de 1 copil plasat într-o gospodărie în comună la un maxim de 34 copii îngrijiţi în 25 gospodării în comună. • plasament la alte persoane/ familii este înregistrat în 20 comune (36%),367 în care mai mult de 100 copii sunt în îngrijirea a peste 70 gospodării (cu o medie de 6 copii, respectiv 4 gospodării per comună), cu mari diferenţe între comune, între un minim de 1 copil şi 1 gospodărie pe comună şi un maxim de 33 copii plasaţi în 21 gospodării pe comună. Sursa: Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N= 60 comune cu comunităţi sursă din care provin 1.140 copii în sistemul de protecţie în noiembrie-decembrie 2014). Deci, practic, marea majoritate a copiilor în plasament la rude (peste 80%) beneficiază de continuitate în îngrijire, adică au fost înainte şi sunt şi după intrarea în sistem în îngrijirea aceleiaşi rude. Intrarea în sistem a însemnat în fapt instituirea măsurii de protecţie de plasament (pentru 90% dintre ei).368 Motivele care au stat la baza acestei decizii au avut în vedere familia dezorganizată369 (30% faţă de media de 17%), plecarea părinţilor în străinătate (11% faţă de media de 5%), încarcerarea părinţilor (12%) sau un alt eveniment nefericit (9%). Oricum, pe modelul de analiză a cauzelor separării copilului de familie dezvoltat în acest studiu, se poate observa că printre copiii plasaţi la rude intrările problematice sunt masiv suprareprezentate (45% faţă de media de 24%), aşa cum arată Figura 59. Adică, predominant între copiii în plasament la rude avem, pe de o parte, copiii rămaşi la bunici din cauze sociale legate de factorii de risc parentali şi, pe de altă parte, avem copiii rămaşi la bunici care nu au suficiente resurse să îi crească şi atunci apelează la măsura de plasament. Figura 59: Motivele de separare a copilului de familie: Comparaţie între copiii în plasament la rude şi copiii plasaţi în alte tipuri de servicii (% copii) 7 Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 5 12 12 Cauze sociale: factori individuali parentali 7 29 5 Dizabilitate copil 5 4 3 Evenimente nefericite* 2 6 30 Abandonul copilului 38 Total 2 44 Alte servicii Neglijare, abuz, exploatare 42 48 Plasament la rude 0 10 20 30 40 50 60 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=51.800 copii care au date privind tipul de serviciu în care au fost plasaţi în prima etapă după cea mai recentă intrare în sistem). Note: *Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. Pentru modelul de analiză, vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. 366 Dintre acestea, 50 comune au oferit date cu privire la numărul de copii în plasament la rude, respectiv numărul de gospodării în care sunt plasaţi acești copii în comună. 367 Dintre acestea, 18 comune au oferit date cu privire la numărul de copii în plasament la alte persoane/ familii, respectiv numărul de gospodării în care sunt plasaţi acești copii în comună. 368 Alte măsuri precum supravegherea specializată sau tutela au fost instituite în sub 1% din cazurile de plasament la rude. Ceilalţi copii (circa 9%) au primit plasament în regim de urgenţă. 369 În prezentul raport, familia dezorganizată este definită ca o familie în care au avut loc unul sau mai multe din evenimentele următoare: divorţ, separare, infidelitate, lipsă de interes a părintelui, părăsirea familiei (fără detenţia sau plecarea în străinătate a părinţilor), paternitate nerecunoscută, copil din flori (fără mame adolescente). 17% din copiii aflaţi în sistemul de protecţie proveneau dintr-o familie dezorganizată la intrarea în sistem. 250 Plasamentul la rude este asociat cu dosare de caz în care există anchete sociale realizate de SPAS şi/sau DGASPC dintre care o parte importantă sunt acompaniate de un plan de servicii. Prin urmare, la nivelul copiilor în plasament în familie sunt suprareprezentate familiile care au beneficiat de servicii preventive, în principal informare şi consiliere, înainte de intrarea copilului în sistem. Poate tocmai ca urmare a acestui demers, 370 majoritatea acestor familii/ persoane (aproape 60%) au depus solicitarea pentru plasamentul copilului şi au 371 intrat în sistem în baza unei hotărâri CPC. Structura familiilor de origine ale copiilor în plasament la rude (Figura 60) şi motivele intrării acestor copii în sistemul de protecţie indică faptul că o mare parte dintre ei au continuat să fie îngrijiţi în familie de aceleaşi persoane care îi îngrijeau şi înainte, diferenţa fiind mai degrabă la nivelul veniturilor gospodăriei, prin primirea alocaţiei lunare de plasament.372 Figura 60: Structura familiei de origine înainte de intrarea în sistem şi în prezent: Comparaţie între copiii în plasament la rude şi copiii plasaţi în alte tipuri de servicii (% copiii din sistemul de protecţie în noiembrie- decembrie 2014) Structura familiei Structura familiei INAINTE DE INTRAREA ÎN SISTEM ÎNPREZENT (NOV.-DEC.2014) Nu se poate baza pe părinţi sau Mamă și/sau tată acasă + o persoană familia extinsă (era îngrijit de 8 1 6 15 care îngrijea copilul vecin, alte persoane) Doar familia extinsă (în special 6 18 bunica/bunicii) Părintele/părinţii sunt acasă 63 4 Familie nucleară: Mamă și tată 26 2 O persoană care îngrijea copilul 34 (părintele/părinţii plecaţi) Familia: Mamă singură 34 2 Mama/părinţii nu sunt acasă și nu există altă persoană care să 5 Familia: Tată singur 3 1 îngrijească copilul 0 10 20 30 40 50 60 70 0 10 20 30 40 Alte servicii Plasament la rude Alte servicii Plasament la rude Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=51.800 copii care au date privind tipul de serviciu în care au fost plasaţi în prima etapă după cea mai recentă intrare în sistem). Pentru copiii în plasament la rude doar din cauze sociale (în special cele legate de sărăcie şi locuire precară), guvernanţii ar putea considera oportunitatea înlocuirii acestei măsuri de protecţie specială cu un tip de beneficiu social special, eventual ca parte a Venitului Minim de Incluziune ce este aşteptat să fie introdus în cursul acestui an. În acest fel, orice familie care are în îngrijire unul sau mai mulţi copii lipsiţi de ocrotirea părintească ar putea avea acces la suport adecvat, fără a pune presiune pe sistemul de protecţie a copilului. Acest nou beneficiu poate fi considerat o măsură preventivă care: (i) ar fi benefică pentru copil şi familie, (ii) ar asigura o acoperire mai bună a acestor cazuri şi (iii) ar avea şanse să fie aplicată unitar la nivel de ţară. În acest moment, cel puţin în unele judeţe, DGASPC-urile au adoptat reguli nescrise privind refuzul măsurii de plasament la rude (spre exemplu, cazurile de copii cu părinţi plecaţi în străinătate) în timp ce altele acceptă toate solicitările părinţilor „pentru motive neimputabile părinţilor, în general, sărăcia...” 373 Conform 370 Alte 25% din cazuri au fost sesizate de SPAS, în special cele din cazurile de divorţ, separare, consum excesiv de alcool sau părinţi cu dizabilităţi și/sau probleme de sănătate mintală. 371 În alte 29% din cazuri, decizia de intrare în sistem a fost luată prin sentinţa unei instanţe de judecată, în cazurile în care lipsea acordul părinţilor, în principal când părinţii sunt plecaţi în străinătate, sunt încarceraţi și/sau au un comportament promiscuu, probleme cu poliţia și/sau antecedente penale. 372 Cuantumul alocaţiei lunare de plasament a fost majorat la 1,2 ISR (600 lei) prin OUG nr. 65/2014. 373 Focus grup profesioniști, Ploiești. 251 reglementărilor în vigoare, plasamentul la rude (ca şi cel la AMP sau la alte familii) presupune reevaluarea trimestrială şi vizite de monitorizare pentru a verifica modul în care este pusă în aplicarea măsura. Însă, chiar 374 rapoartele ANPDCA de control arată că: „Reevaluarea situaţiei copilului şi a motivelor care au dus la separarea acestuia de familia naturală nu se realizează în termenul stabilit de cadrul normativ în vigoare – aspect motivat de încarcătura mare de cazuri şi/sau de lipsa mijloacelor de transport”. La 30 noiembrie 2014, plasamentul la rude acoperă 50% din copiii din sistemul de protecţie specială din Gorj şi 43% în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar doar 4% în Sibiu şi 3% în Neamţ (faţă de media de 23%). Plasamentul la alte persoane/ familii este cel mai puţin numeros şi este specific copiilor care au fost în îngrijirea unei persoane neînrudite (spre exemplu, vecin, prieten al părinţilor etc.) înainte de intrarea în sistem. În fapt, 44% dintre copiii îngrijiţi de persoane neînrudite înainte de intrarea în sistem au fost plasaţi în prima etapă tot la alte persoane/ familii.375 Totuşi, aceste cazuri reprezintă doar un sfert din totalul copiilor în plasament la alte familii/ persoane. Ceilalţi sunt copii care provin din familii cu domiciliu stabil (circa 40%) sau copii părăsiţi în unităţi sanitare (26%). Plasamentul la alte persoane/ familii are de obicei la bază anchete sociale SPAS, sesizarea fiind făcută de actori diverşi (în 26% din cazuri a fost sesizare din partea unei persoane),376 iar decizia fiind luată prin hotărâre CPC (55%) sau prin sentinţa unei instanţe (19%). Privind distribuţia între judeţe, ponderea copiilor în plasament la 377 alte familii variază între 1% (în judeţele Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Vâlcea) şi un maxim de 8% (în Olt). Pe toate celelalte dimensiuni, nu există diferenţe semnificative care să contureze un profil specific. Cu alte cuvinte, copiii în plasament la alte familii/ persoane sunt din toate categoriile, în ponderi asemănătoare cu cele la nivelul populaţiei de copii în sistemul de protecţie. Acest fapt arată că plasamentul la alte familii/ persoane este un serviciu de tip familial care, indiferent de scopul în care a fost creat iniţial, nu reprezintă un răspuns structurat nici pentru un grup specific de copii şi nici pentru anumite tipuri de situaţii de dificultate prin care copiii ar putea să treacă. De altfel, analiza cauzelor separării copilului de familie arată că intrările problematice în sistem sunt suprareprezentate şi la nivelul plasamentului la alte familii/ persoane (31% dintre beneficiari faţă de media de 24%). Cu alte cuvinte, acest tip de serviciu de protecţie pare că, în mare măsură, răspunde la cazuri de copii intraţi în sistem doar din cauze sociale, cu precădere plecarea părinţilor în străinătate şi mame adolescente. Conform Legii 272/2004: „Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament” (Art. 62, alin. 2). Pe scurt, familiile care doresc să ia în plasament un copil trebuie să depună o cerere adresată conducerii DGASPC-ului din sectorul sau judeţul unde îşi are domiciliul, prin care îşi fac cunoscută dorinţa de a lua spre creştere şi îngrijire un copil lipsit de ocrotire părintească. Un asistent social va fi delegat să evalueze „garanţiile morale şi condiţiile materiale” ale familiei. Dacă raportul de evaluare este favorabil, asistentul social împreună cu familia identifică caracteristicile copilului care ar fi cel mai potrivit pentru a fi plasat în familia respectivă, iar familia intră pe o listă de aşteptare până ce este identificat un copil cu profilul agreat. Mai mult, dacă în anumite circumstanţe, o persoană sau familie a intrat în contact cu un copil aflat într-un centru rezidenţial şi doreşte să ia copilul respectiv în plasament, cel puţin în unele judeţe, poate depune o cerere scrisă în acest sens la DGASPC de care aparţine copilul. În pregătirea primirii unui copil, aceste familii, spre deosebire de AMP, precum şi de familiile care doresc să adopte un copil, nu sunt obligate să urmeze nişte cursuri sau vreun anumit tip de formare. În schimb, pot beneficia de servicii gratuite de informare şi consiliere din partea DGASPC, iar după ce primesc un copil în plasament au dreptul de a cunoaşte 374 Raport 2015 Serviciu Corp Control ANPDCA: Aspecte comune privind problematica plasamentului la familii substitutive sau extinse. 375 Tocmai din suprareprezentarea copiilor care au fost îngrijiţi de persoane neînrudite înainte de intrarea în sistem rezultă la nivelul copiilor în plasament la alte persoane/familii o suprareprezentare a dosarelor de caz în care există menţiuni privind persoane din comunitate care au oferit sprijin copilului și/sau familiei sale (24% faţă de media de 11%). 376 Spre comparaţie, doar pentru 7% dintre copiii din sistemul de protecţie a fost depusă o astfel de sesizare. 377 Ponderi mai mari sunt înregistrate și în judeţele Suceava (7%), Bihor și Arad (6%). 252 responsabilul de caz, de a fi informaţi cu toate demersurile pentru integrarea/ reintegrarea copilului. De asemenea, au dreptul la sprijin din partea instituţiilor publice şi private pentru a rezolva diverse probleme de sănătate ale copilului, precum şi la concediu de creştere a copilului (în vârstă de până la 2 ani) şi la alocaţia lunară de plasament în valoare de 600 lei. În plus, dacă se deschide procesul de adopţie pentru copil, familia de plasament, alături de familia extinsă, are prioritate, dacă a îngrijit copilul pe o perioadă mai mare de 6 luni. Dat fiind acest cadru legal, se ridică o întrebare cu privire la relaţia între acest tip de serviciu şi celelalte servicii de tip familial, precum şi relaţia cu procesul de adopţie. O analiză în acest sens pare stringentă cu atât mai mult cu cât, mecanismul de filtrare nu este doar mai puţin exigent decât în cazul asistenţilor maternali sau în cel al familiilor care doresc să adopte un copil, dar este aplicat la nivelul ţării atât neuniform între judeţe, cât şi 378 deficitar. Aceste aspecte au apărut sporadic în studiul calitativ, dar şi un raport recent de control al ANPDCA arată că: • Raportul de evaluare detaliată a cazului, de cele mai multe ori, nu conţine o analiză asupra motivelor care au dus la separarea copilului de familia biologică, preluând informaţia din cadrul evaluării iniţiale; • Plasamentul copilului în familia substitutivă se face fără a se parcurge o procedură de potrivire – analiză a modului în care familia poate răspunde nevoilor copilului; • Când formulează cererea de plasament, familiile substitutive nominalizează un anumit copil pe care l-a cunoscut în diverse circumstanţe; • Evaluarea familiilor/ persoanelor care doresc să primească un copil în plasament se realizează neunitar la nivel naţional (ex. în unele cazuri participă şi psihologul în altele nu); • Evaluarea condiţiilor materiale, în cazul familiei extinse sau a familiei substitutive se rezumă la a consemna veniturile acestora fără a analiza şi alte resurse materiale şi fără a lua în calcul cheltuielile din gospodărie; • Nu se face nicio pregătire a familiei substitutive sau a copilului prealabil stabilirii măsurii de protecţie specială. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Este necesară o analiză aprofundată a cazurilor de plasament la rude. În special pentru copiii în plasament la rude doar din cauze sociale (mai ales cele legate de sărăcie şi locuire precară), guvernanţii ar putea considera oportunitatea înlocuirii acestei măsuri de protecţie specială cu un tip de beneficiu social special administrat de SPAS, eventual ca parte a Venitului Minim de Incluziune ce este aşteptat să fie introdus în cursul acestui an. Acest nou beneficiu poate fi considerat o măsură preventivă care: (i) ar fi benefică pentru copil şi familie, (ii) ar asigura o acoperire mai bună a acestor cazuri şi (iii) ar avea şanse să fie aplicată unitar la nivel de ţară. Desigur, introducerea unui astfel de beneficiu social şi tranziţia de la măsură de protecţie specială la beneficiu social administrat de SPAS, alături de controlul erorilor şi fraudei, trebuie bine gândite şi proiectate astfel încât să fie în interesul superior al copilului, iar copiii şi familiile care îi au în grijă să primească un suport adecvat direct în comunitate. Este necesară revizuirea plasamentului la alte persoane/ familii în sensul clarificării rolului specific pe care acest serviciu este aşteptat să-l joace, precum şi a relaţiei cu celelalte servicii de tip familial. În acest moment, plasamentul la alte familii/ persoane este un serviciu care, indiferent de scopul în care a fost creat iniţial, nu reprezintă un răspuns structurat nici pentru un grup specific de copii şi nici pentru anumite tipuri de situaţii de dificultate prin care copiii ar putea să treacă. Este necesară revizuirea şi standardizarea procedurii de instituire a plasamentului şi a mecanismelor de monitorizare şi sprijin post-plasament. 378 Raport 2015 Serviciu Corp Control ANPDCA: Aspecte comune privind problematica plasamentului la familii substitutive sau extinse - constatate în cadrul acŃiunilor de control. 253 Serviciile de tip rezidenţial de mici dimensiuni La 30 noiembrie 2014, 46% din populaţia totală de copii în sistemul de protecţie specială era plasată în servicii de tip rezidenţial, 8% fiind în servicii de dimensiuni mici: apartamente şi case de tip familial. Ponderea copiilor în aceste servicii, după un declin sever în perioada 1999-2005 (când a atins un minim de 4%), a crescut revenind după anul 2008 în intervalul 8-11% unde a variat până în prezent (Anexa 6 Figura 11). Cei mai mulţi dintre copiii în servicii de tip rezidenţial de mici dimensiuni sunt plasaţi în CTF pentru copilul fără dizabilităţi (5%). Ponderea copiilor în CTF pentru copilul cu dizabilităţi a scăzut continuu de la 5% la începutul anilor '90 la 1% în 2014 (cu o medie de 2% pe întreaga perioadă), în timp ce procentul copiilor plasaţi în apartamente, în prima etapă, a crescut până la 3% în 2011, după care s-a redus până la 1% din copiii intraţi în sistem în 2014 (cu o medie de 1%). În secţiunea 3.3.2.3. şi Figura 56 am arătat deja cât de inegal au fost dezvoltate în teritoriu aceste tipuri de servicii. În consecinţă, ponderea copiilor plasaţi în apartamente şi CTF variază corespunzător, fiind maximă în judeţele care au investit în astfel de servicii.379 Dar, pentru că aceste servicii au fost dezvoltate în timp, există şi judeţe care, deşi au un număr relativ mare de apartamente şi CTF în prezent, au în acelaşi timp un număr (şi pondere) relativ mic(ă) de copii pe care i-au plasat în servicii rezidenţiale de mici dimensiuni în prima etapă din cea mai recentă intrare în sistem. Copiii au ajuns în aceste servicii doar în etape ulterioare, după desfiinţarea unor centre de plasament şi după ce apartamentele şi CTF au devenit disponibile. Astfel de situaţii se întâlnesc în Alba şi Arad. Apartamentele reprezintă un serviciu în care în prima etapă după intrarea în sistem sunt cu probabilitate peste medie plasaţi copiii de peste 6 ani (în special adolescenţi de 15-17 ani), mai ales băieţi380 de etnie română381 (Anexa 6 Tabel 42-B). Marea majoritate a acestor copii provin din familii nucleare cu domiciliu stabil (86%), care trăiesc în sărăcie (50%), sunt dezorganizate (21%) şi/sau în care părinţii suferă de dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală (24%), precum şi de consum excesiv de alcool (47%). Principala cauză a separării de familie a fost neglijarea şi/sau abuzul (83%). Între beneficiarii de apartamente imediat după intrarea în sistem sunt suprareprezentaţi copiii cu întârzieri de dezvoltare (38% faţă de media de 17%) şi cei cu tulburări comportamentale (14% faţă de media de 10% din copiii de 7-17 ani). Pentru peste jumătate din beneficiarii de apartamente, cazul a fost documentat printr-un raport de anchetă socială realizată de SPAS, de bună calitate (care identifică nevoile şi serviciile din comunitate), în baza căreia a fost dispusă măsura de plasament în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului DGASPC. În celelalte cazuri, sesizarea a fost făcută de actori diverşi, inclusiv de copil,382 iar decizia finală a fost luată cu precădere prin sentinţa unei instanţe sau prin ordonanţă preşedinţială. Casele de tip familial pentru copilul fără dizabilităţi (CTF-non-dizab) au un profil specific al beneficiarilor foarte asemănător cu cel pentru apartamente (Anexa 6 Tabel 42-B). În principal, în CTF-non-dizab sunt plasaţi în prima etapă după intrarea în sistem, copiii de 3-17 ani care au fost supuşi neglijării şi/sau abuzului în familie (55% faţă de media de 44%) sau au fost părăsiţi în unităţi sanitare la vârste mai mari de 1 an. Unul din fiecare zece dintre ei a fost separat de familie doar din cauze sociale legate de sărăcie şi locuire precară. Totuşi, marea majoritate provin din familii nucleare (91%), cu domiciliu stabil (70%) sau care locuiau în gospodării multigeneraţionale, cu mulţi copii,383 care trăiau în sărăcie (45%), iar părinţii consumau abuziv alcool (34%). De 379 Din cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS, ponderi relativ ridicate de copii plasaţi în apartamente se înregistrează în Bacău, Botoșani, Bacău și Caraș-Severin. În ceea ce privește copiii în CTF, cele mai mari ponderi (de aproape 20%) sunt înregistrate în judeţele Bacău și Bihor. Pe de altă parte, unele judeţe cu un număr relativ mare de apartamente și/sau CTF au în CMTIS date care nu permit o analiză riguroasă, și anume: Brăila, Maramureș, Mureș și Teleorman. 380 Băieţii reprezintă 68% dintre copiii plasaţi în apartamente, în prima etapă (faţă de media de 53%). 381 Copiii de etnie română reprezintă peste 80% dintre copiii plasaţi în apartamente, în prima etapă (faţă de media de 54%). Oricum, parţial, acesta poate fi un efect al subreprezentării la nivelul eșantionului din CMTIS a unor judeţe cu număr relativ mare de apartamente. 382 Solicitarea din partea copilului a fost folosită de 2% dintre beneficiarii de apartamente. Acest procent este mic, dar este de peste zece ori mai mare decât pentru copiii plasaţi în alte servicii. 383 Prin urmare, 72% dintre copiii plasaţi în CTF-non-dizab în prima etapă după intrarea în sistem au fraţi/ surori în sistem. 254 asemenea, printre beneficiarii de CTF-non-dizab imediat după intrarea în sistem sunt suprareprezentaţi copiii cu tulburări comportamentale (12% faţă de media de 10% din copiii de 7-17 ani). Privind beneficiarii de CTF- non-dizab, cele mai multe cazuri au fost sesizate de SPAS (35% faţă de media de 24%), de alte instituţii (în cazul copiilor părăsiţi în unităţi sanitare) sau au fost solicitări din partea familiei (de regulă, intrările problematice din cauze sociale) ori din partea copilului. Corespunzător, măsura de protecţie de plasament (63%)384 a fost stabilită prin hotărâre CPC (52%) sau la dispoziţia directorului DGASPC. Casele de tip familial pentru copilul cu dizabilităţi (CTF-dizab) sunt foarte diferite. În astfel de servicii sunt plasaţi în prima etapă după intrarea în sistem fete şi băieţi de toate vârstele, de toate etniile, din rural şi din urban, care au însă în comun apartenenţa la unul sau mai multe dintre grupurile de risc: copil cu dizabilităţi (67% dintre beneficiari faţă de media generală de 11%), copil cu întârzieri de dezvoltare (60% faţă de media de 17%), copil 6-17 ani cu CES (47% faţă de 9%) şi, mai rar, copil 7-17 ani cu tulburări de comportament (16% faţă de 10%). O pondere de 84% dintre beneficiarii CTF-dizab provin din familii nucleare în care atât mama cât şi tatăl erau prezenţi la momentul intrării copilului în sistem. Motivul separării a fost părăsirea copilului în unităţi sanitare (38% prin comparaţie cu media de 29%), neglijarea copilului (34%) sau dizabilitatea copilului. În fapt, intrările problematice legate doar de dizabilitatea copilului sunt de peste patru ori mai frecvente în rândul beneficiarilor de CTF-dizab decât la nivelul populaţiei de copii în sistemul de protecţie (23% comparativ cu media de 5%). Aşa cum am arătat în capitolul 3.2.7, aceste intrări în sistem pot avea atât cauze structurale, cum ar fi lipsa serviciilor de recuperare în comunitate, cât şi cauze individuale ce ţin de lipsa de resurse, incapacitatea sau lipsa de interes a părinţilor de a răspunde nevoilor copilului. Aceste cazuri au fost sesizate în general de SPAS şi instituţiile sanitare în care au fost părăsiţi copiii sau au fost la solicitarea familiei. De obicei, cazurile au ajuns în CPC care a stabilit măsura plasamentului (67%) în baza căreia copiii au intrat într-o CTF-dizab. Pentru copiii părăsiţi, în cele mai multe cazuri, a fost instituită măsura de plasament în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului DGASPC. CONCLUZII Serviciile rezidenţiale de dimensiuni mici au un profil specific clar. Apartamentele şi majoritatea caselor de tip familial răspund în general nevoilor copiilor cu experienţe de neglijare şi/sau abuz în familie, în timp ce unele case de tip familial sunt dedicate copiilor cu dizabilităţi. Casele de tip familial, în special cele pentru copilul cu dizabilităţi, sunt puţine, în descreştere şi foarte inegal distribuite în teritoriu. 384 Ceilalţi 37% au intrat cu o măsură de plasament de urgenţă. 255 Centrele de plasament În total, în prima etapă după intrarea în sistem, în centre de plasament au fost plasaţi 24% din copiii din sistemul de protecţie specială (din totalul de 46% în servicii rezidenţiale). Trebuie ţinut cont de faptul că acest procent se referă la copii care au intrat în sistem pe o perioadă de 25 ani (1989-2014), în care multe centre au fost închise sau restructurate. Corelat, ponderea copiilor în centre de plasament a scăzut de aproape zece ori, de la 79% la începutul anilor '90 la doar 8% în 2014 (Anexa 6 Figura 12). Oricum, pentru toţi copiii care au intrat în sistem începând cu anul 2005, o pondere de 8-14% au fost plasaţi în centre de plasament în prima etapă după intrare. Evoluţiile în timp reflectă schimbările structurale din sistem. Astfel, reducerea ponderii copiilor plasaţi în centre de plasament a avut loc prin închiderea unor structuri şi prin reducerea numărului de centre „de tip vechi", „tradiţionale" sau „clasice", precum şi a numărului de copii în astfel de centre. Spre deosebire, ponderea copiilor plasaţi în centre „renovate", „restructurate" sau „modulate" a crescut în anii '90 după care a scăzut uşor şi s-a stabilizat la aproximativ 6% pe an. În acelaşi timp, ponderea copiilor în centrele preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) a rămas relativ stabilă la aproximativ 1% din copiii din sistemul de protecţie. Centre de plasament sunt disponibile în aproape toate judeţele ţării, însă sunt puternic concentrate în câteva judeţe, aşa cum este prezentat în secţiunea 3.3.2.3. şi Figura 56. Corespunzător, ponderea copiilor în centre de plasament, în prima etapă după intrarea în sistem, urmează îndeaproape distribuţia în teritoriu a acestor instituţii. Analiza din această secţiune are în vedere doar centrele funcţionale în prezent, în care au fost plasaţi 17% dintre copiii în sistemul de protecţie specială.385 Dintre aceştia, cei mai mulţi (9%) au fost în centre de plasament clasice (CP clasice), între care, centrele pentru copilul fără dizabilităţi găzduiesc majoritatea copiilor (6%). Dat fiind faptul că CP clasice funcţionează de mult timp şi, pentru o perioadă au reprezentat singurul tip de serviciu de protecţie a copilului, profilul specific al copiilor plasaţi în aceste instituţii de tip vechi, aşa cum reiese din Anexa 6 Tabel 42-C, este puternic influenţat de cazurile de copiii de 11-17 ani care au intrat în sistem pe vremea când aveau mai puţin de 1 an, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii 272/2004. Astfel, analiza indică centrele clasice ca fiind instituţii în special pentru copiii 0-2 ani părăsiţi în unităţi medicale (care reprezintă peste 63%), atât în CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi, cât şi pentru copilul fără dizabilităţi. Prin urmare, cu privire la centrele clasice este mai util să restrângem analiza la ultimii cinci ani (perioada 2010- 2014). Datele sunt prezentate în Anexa 6 Tabel 43. Din totalul copiilor intraţi în sistem între 2010 şi 2014,386 3% au fost plasaţi în prima etapă după intrare în CP clasice, 2% în instituţii pentru copilul fără dizabilităţi şi 1% în centre pentru copilul cu dizabilităţi. Probabilitate peste medie de a fi plasaţi în prima etapă după intrarea în sistem într-un CP clasic pentru copilul fără dizabilităţi au copiii de 3-17 ani care provin din familii cu trei sau mai mulţi copii, în special din mediul rural, care au fost neglijaţi, abuzaţi şi/sau exploataţi în familie (72%), adeseori de către părinţi care consumă excesiv alcool (36%). De asemenea, copiii rămaşi singuri acasă în urma plecării părinţilor la închisoare (13%) sau (la muncă) în străinătate (13%). Foarte puţini, dar într-o pondere de zece ori mai mare decât media, sunt şi copiii cu mame instituţionalizate. Din totalul copiilor plasaţi în CP clasice pentru copilul fără dizabilităţi în ultimii cinci ani, o treime sunt adolescenţi cu tulburări comportamentale, 27% sunt copii cu întârzieri de dezvoltare, iar 71% au fraţi/ surori în sistem. Deci, aproape şase din fiecare zece beneficiari ai acestor CP clasice fac parte din grupurile de risc. Peste jumătate din cazuri au fost sesizate şi documentate de SPAS, iar măsura de protecţie a fost decisă prin senţinţa unei instanţe (22%), mai frecvent decât pentru ceilalţi copii din cauza absenţei sau refuzului părinţilor de a coopera. 385 Nu sunt incluse centrele de plasament care au fost închise, în care au fost iniţial plasaţi 7% dintre copiii în sistemul de protecţie. 386 Totalul copiilor plasaţi în CP (de toate subtipurile) reprezintă 12% dintre copiii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2010-2014. 256 În ciuda legislaţiei ce interzice instituţionalizarea copiilor sub 3 ani (cu excepţia celor cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate), CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi au primit, în perioada 2010-2014, copiii de toate vârstele (0-17 ani), mai ales băieţi (66%) şi copii din mediul rural (62%). Marea majoritate (85%) provin din familii nucleare alcătuite din mamă, tată şi 2-3 copii. Motivele prevalente ale separării de familie sunt părăsirea în unităţi sanitare (30%) şi dizabilitatea copilului.387 Dintre beneficiarii de CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi, 20% sunt bebeluşi născuţi prematur şi/sau subponderali, 80% sunt copii cu dizabilităţi, 66% sunt copii cu întârzieri de dezvoltare, iar 62% dintre copiii de 6-17 ani au cerinţe educaţionale speciale. În plus, 27% dintre copii au unul sau ambii părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Aceşti copii intră în sistem pe două căi: cei părăsiţi în spitale au fost plasaţi în regim de urgenţă dispus de directorul DGASPC, la sesizarea unităţii sanitare, iar ceilalţi intră cu măsură de plasament stabilită prin hotărâre CPC, la solicitarea familiei. O pondere de 7% din toţi copiii din sistemul de protecţie specială au fost plasaţi în CP modulate, în prima etapă, după intrarea în sistem. Dintre aceştia, 4% au fost în instituţii restructurate pentru copilul fără dizabilităţi, iar 3% în centre pentru copilul cu dizabilităţi (Anexa 6 Tabel 42-C).388 Pentru copilul cu dizabilităţi, profilul beneficiarilor centrelor de plasament modulate este stabil în timp (vezi comparativ Anexa 6 Tabel 42-C şi Anexa 6 Tabel 43). Spre deosebire de CTF şi CP clasice care găzduiesc copii de toate vârstele, CP modulate par dedicate copiilor de 0-2 ani. Atât la nivelul întregii populaţii de copii în protecţie specială, cât şi cu privire la copiii intraţi în sistem în 2010-2014, circa 80% din beneficiarii de CP modulate au mai puţin de 3 ani, în special bebeluşi de 0-12 luni cu probleme de sănătate. Aşadar, CP modulate pentru copilul cu dizabilităţi sunt instituţii dedicate copiilor mici, majoritar părăsiţi în unităţi sanitare (60%) sau separaţi de familie pe motiv de dizabilitate a copilului (11%).389 Pentru copilul fără dizabilităţi, profilul beneficiarilor de CP modulate este mult mai clar conturat dacă restrângem analiza la perioada 2010-2014 (Anexa 6 Tabel 43). Astfel, probabilitate peste medie de a fi plasaţi într-un CP modulat pentru copilul fără dizabilităţi, în prima etapă după intrarea în sistem, au copiii de 3-10 ani, care de altfel reprezintă 71% dintre beneficiarii acestor servicii. Deşi majoritatea sunt de etnie română, copiii roma sunt statistic suprareprezentaţi (15%). Peste trei sferturi dintre ei provin din familii nucleare cu trei sau mai mulţi copii şi ambii părinţi acasă, care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă şi locuire precară (67%). Prin urmare, 88% dintre ei au fraţi/ surori în sistem. Separarea de familie este justificată fie de neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului (65%), fie de cauze sociale legate de sărăcie şi locuire precară (18%) sau de factori parentali (12%).390 Aşadar, în CP modulate pentru copilul fără dizabilităţi găsim o parte importantă din intrările problematice în sistem. Marea majoritate (81%) a beneficiarilor acestor centre au ajuns în sistem direct din familie (pe ruta: Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> SPS), dar sunt suprareprezentate şi două rute rare, şi anume Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără locuinţă --> SPS (5% dintre copii) şi Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copiii străzii --> SPS (1%). Asociat, la nivelul beneficiarilor de CP modulate pentru copilul fără dizabilităţi, copiii cu tulburări de comportament sunt într-o pondere de 16%, prin comparaţie cu media de 10%. În acord cu profilul dominant, cel mai adesea, copiii ajung în CP modulate pentru copilul fără dizabilităţi prin hotărâre CPC, la sesizarea SPAS sau la solicitarea familiei. În fine, cel de-al treilea tip de centre de plasament sunt fostele internate ale unor şcoli speciale preluate de la MEN (vezi comparativ Anexa 6 Tabel 42-C şi Anexa 6 Tabel 43). Dat fiind numărul mic de copii din centrele modulate vom limita discuţia la cele clasice. În astfel de instituţii au fost plasaţi, în prima etapă după intrarea în 387 Ponderea copiilor din CP modulate pentru copilul cu dizabilităţi separaţi de familie pe motiv de neglijare, abuz și/sau exploatare este mult mai mică decât media (23% faţă de 44%). 388 Dintre copiii intraţi în sistem în ultimii cinci ani (2010-2014), 6% au fost plasaţi în CP modulate, jumătate în instituţii pentru copilul fără dizabilităţi și jumătate în cele pentru copilul cu dizabilităţi (Anexa 6 Tabel 43). 389 Ponderea copiilor din CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi separaţi de familie pe motiv de neglijare, abuz și/sau exploatare este mult mai mică decât media (34% faţă de 44%). 390 Cel mai frecvent, factorii parentali se referă la consumul excesiv de alcool și/sau comportament promiscuu, probleme cu poliţia și/sau antecedente penale. 257 sistem, doar 1% dintre copiii în sistemul de protecţie specială, respectiv 2% dintre cei sosiţi în ultimii cinci ani (2010-2014). Aceste servicii au fost şi au rămas predominant internate de şcoli speciale (sau incluzive). Totuşi, în ultimii ani, profilul lor a fost modificat prin includerea şi a altor tipuri de cazuri. Astfel, centrele preluate de la MEN oferă servicii cu precădere copiilor de 7-17 ani, între care fetele sunt statistic mai bine reprezentate decât băieţii (53% faţă de 47%). Cea mai mare parte dintre beneficiari sunt copii cu dizabilităţi (36%), întârzieri de dezvoltare (40%) şi/sau CES (41% din copiii 6-17 ani) care provin mai ales din familii nucleare (82%) cu mulţi copii (61%), cu care sunt în relaţii bune (peste 50%). Prin urmare, 62% dintre beneficiari au fraţi/ surori în sistem. Motivul pentru care au intrat în sistem ţine de dizabilitatea copilului (40% faţă de media de 5%). Însă în cazul lor, dizabilitatea copilului se referă în fapt la un factor structural, şi anume absenţa în comunitate sau în proximitatea casei a unei posibilităţi de a urma şcoala. Ceilalţi 60% dintre beneficiari au ajuns în sistem fie pe motiv de neglijare, abuz şi/sau exploatare (48%), fie din cauze sociale legate de sărăcie şi locuire precară (9%), fie altele. Majoritatea copiilor din centrele clasice preluate de la MEN au ajuns în sistem direct din familie, dar unul din fiecare zece copii vine dintr-o familie fără locuinţă sau domiciliu stabil. Cazurile sunt în general documentate de SPAS dar în baza unor rapoarte de anchete sociale care în mare parte nu identifică nici nevoile şi nici serviciile sau ajutorul furnizat în comunitate, înainte de intrarea în sistem. În rândul celor care au intrat în sistem pentru a urma şcoala, solicitarea este a familiei, iar intrarea se face de obicei printr-o măsură de plasament stabilită prin hotărâre CPC. Pentru celelalte cazuri, predomină sesizarea din partea SPAS sau solicitarea copilului, iar măsura de protecţie este plasamentul în regim de urgenţă, dispusă de directorul DGASPC. Cercetarea de faţă nu a colectat date privind calitatea serviciilor de protecţie specială, dotările sau costurile serviciilor rezidenţiale. Totuşi, în studiul calitativ, specialiştii DGASPC au adus adeseori în discuţie faptul că majoritatea serviciilor de tip rezidenţial, inclusiv centrele de plasament vechi sau restructurate, alături de apartamente şi case de tip familial, au fost îmbunătăţite sensibil în ultimii zece ani. Problema, în opinia specialiştilor, cel puţin în judeţele cu multe centre clasice, se referă în primul rând la supraaglomerarea centrelor. „Pentru că centrele noastre sunt supraaglomerate de copii. Nu le poţi oferi nici condiţiile cerute de standardele minime din primul şi primul motiv că sunt mult mai mulţi. Vă invităm cu mare plăcere la noi. Pentru că ştiţi dumneavoastră faceţi practic un chestionar acum, dar ca să vă daţi seama de situaţia reală, ar trebui să vedeţi cum arată centrele Direcţiei şi cum este situaţia acasă. Pentru că noi le asigurăm toate condiţiile în centre. La un moment dat intervine şi această diferenţă, copii nu vor să se mai ducă acasă pentru că aici au totul şi acasă nu au nimic. Adică, noi suntem obligaţi prin standarde şi prin legislaţie să le asigurăm, şi le asigurăm, tot ce are nevoie orice copil, nu e vorba numai de el, chiar şi celor din familie li se asigură necesarul, dar nu le asigurăm primul drept pe care li-l conferă legea, dreptul de a trăi cu familia naturală.” (Focus grup profesionişti, Craiova) 258 CONCLUZII & RECOMANDĂRI Centrele de plasament au o problematica strâns legată de cea a copiilor din grupurile cu nevoi speciale. Majoritatea tipurilor de servicii rezidenţiale, inclusiv cele de mici dimensiuni, au fost şi încă sunt concentrări de copiii cu nevoi speciale. Aşa cum arată figura de mai jos, ponderea cumulată a grupurilor cu nevoi speciale - copii cu dizabilităţi, copii cu întârzieri de dezvoltare, bebeluşi 0-12 luni născuţi prematur şi/sau subponderali, copii 6-17 ani cu CES şi copii 7-17 ani cu tulburări comportamentale - reprezintă între 56% dintre copiii plasaţi în prima etapă în apartamente şi 90% dintre cei în CTF pentru copilul cu dizabilităţi. Ca termen de comparaţie, copiii din grupurile la risc reprezintă doar 10-12% dintre cei plasaţi la rude şi sub un sfert dintre cei plasaţi la alte persoane/ familii sau la asistenţi maternali. Ponderea copiilor din grupurile de risc pe tipurile de servicii rezidenţiale 100 80 60 40 20 0 CPRU CTF-non- CM CP-mod- AP CP-M EN- CP-clasice- CP-mod- CP-clasice- CTF-dizab dizab dizab clasice dizab non-dizab non-dizab Copiii în sistemul de protecţie, intraţi între 1989 și 2014 Copiii intraţi în sistemîn perioada 2010-2014 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 17.341 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2010-2014). Există multe studii391 internaţionale şi naţionale care demonstrează importanţa deosebită pe care o are calitatea îngrijirii asupra dezvoltării copilului, mai ales în copilăria timpurie. Tocmai pe aceste baze, Liniile Directoare ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor392 arată că „serviciile de tip rezidenţial trebuie să fie de mici dimensiuni şi să fie organizate în jurul drepturilor şi nevoilor copiilor, într-un mediu cât mai aproape de mediul familial sau în grupuri mici”. Există studii393 care dovedesc că reducerea grupelor de copii de la 12-14 la 6-7 copii împreună cu reducerea numărului de îngrijitori la două persoane pe grup duce la rezultate pozitive remarcabile asupra dezvoltării copiilor, chiar şi a celor cu dizabilităţi severe, cu privire la o gamă largă de competenţe (motorii, cognitive, personal-sociale, adaptative şi comunicare), precum şi la relaţia între copil şi persoana care îl/ o îngrijeşte. Aşadar, dincolo de deficienţele centrelor de plasament şi mult mai important, pentru a asigura copiilor susţinerea, protecţia şi îngrijirea adecvate pentru a-şi dezvolta întregul potenţial intelectual, fizic şi mintal, centrele de plasament trebuie înlocuite cu servicii de mici dimensiuni. 391 Spre exemplu, Legrand, Grover și Schwethelm (2015), Nelson et al. (2007). 392 ONU (2010) Liniile directoare pentru îngrijirea alternativă a copiilor (paragraf 123). 393 Spre exemplu, Groark et al. (2008) apud Legrand, Grover și Schwethelm (2015). 259 Alte servicii rezidenţiale Alte servicii rezidenţiale se referă în această secţiune la centrele de primire a copiilor în regim de urgenţă (CPRU) şi la centrele maternale (CM). În aceste servicii au fost plasaţi, în prima etapă după intrarea din sistem, o pondere de 14% din copiii din sistemul de protecţie specială, din care 13% în centrele de primire în regim de urgenţă şi doar 1% în centrele maternale. Anexa 6 Figura 13 arată că aceste ponderi au urmat curbe diferite în timp. Procentul copiilor plasaţi în CPRU a crescut de aproape zece ori între începutul anilor '90 şi 2003 (de la 2% la 19%), pe măsură ce astfel de servicii au fost dezvoltate, pentru ca apoi să rămână relativ constant cu excepţia a două perioade de declin puternic, în perioada 2004-2006 şi după 2011 (de la 21% la 10% în 2014). Spre deosebire, procentul copiilor plasaţi alături de mamele lor în centre maternale a reprezentat în mod constant în jur de 1-2%. Oricum, aceştia sunt copiii care au intrat în CM şi apoi au rămas în sistem, ceea ce înseamnă că sunt reprezentativi pentru beneficiarii de CM în cazul cărora prevenirea nu a reuşit şi nu pentru întreaga populaţie de beneficiari. Un număr de 67 de centre de primire în regim de urgenţă (CPRU) funcţionau în ţară, la 30 noiembrie 2014, distribuite câte 1-3 per judeţ în toate judeţele, cu excepţia judeţului Sălaj cu cinci CPRU şi a judeţelor Satu Mare şi Ilfov fără nici un CPRU. Aproximativ unul din fiecare opt copiii din sistemul de protecţie a fost plasat, în prima etapă, într-un CPRU (Anexa 6 Tabel 42-D). O probabilitate semnificativ mai mare de a fi plasaţi în CPRU au copiii de 3-14 ani, în special veniţi din mediul rural (53%), care provin din familii nucleare cu trei sau mai mulţi copii (63%), în care părintele/ părinţii consumă alcool în exces (36%) şi/sau au un comportament promiscuu, probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale (12%) şi cu care copiii nu erau în relaţii bune, înainte de intrarea în sistem (53% dintre copiii de 6 ani şi peste). Majoritatea beneficiarilor ajung în CPRU direct din familie, dar sunt suprareprezentate cazurile de copii lăsaţi singuri acasă după plecarea părinţilor (2%), copiii din familii care stăteau pe unde apucau (4%), cei îngrijiţi de persoane neînrudite (3%), copiii părăsiţi pe stradă sau în spaţii publice (peste 1%), precum şi cei fugiţi de acasă (2%). De asemenea, sunt statistic suprareprezentaţi copiii cu întârzieri de dezvoltare (26%) şi cei cu tulburări comportamentale (18%). Principalul motiv de separare de familie se referă la neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului (67% dintre copiii plasaţi în CPRU, în prima etapă după intrare). Aproape toţi beneficiarii au ajuns în CPRU cu o măsură de plasament în regim de urgenţă instituită prin dispoziţia directorului DGASPC, dar 8% dintre beneficiari au o măsură de plasament. La 30 noiembrie 2014, 1-3 centre maternale (CM) erau funcţionale în toate judeţele, mai puţin în judeţele Caraş-Severin şi Covasna, precum şi în sectoarele 3 şi 6 din Bucureşti. Aceste servicii oferă găzduire şi intervenţie de specialitate pentru mamă şi copil (copii), în scopul prevenirii separării. Anexa 6 Tabel 42-D arată că probabilitate peste medie de a fi plasaţi în CM au copiii de 0-2 ani (în special cei sub 1 an),394 care provin din familii nucleare (94%), majoritatea cu 2-3 copii (61%). Dintre grupurile de risc, bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali reprezintă aproape un sfert din beneficiarii de CM de 0-12 luni. Copiii care au beneficiat de serviciile CM şi au rămas în sistem au probabilitate peste medie să aibă mame adolescente sau mame cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. De asemenea, unul din fiecare opt a rămas în sistem pentru că mama era fără locuinţă sau nu avea un domiciliu stabil. Prin urmare, în astfel de situaţii, serviciile oferite de centrele maternale par să fie mai puţin eficace. RECOMANDARE O analiză suplimentară este necesară cu privire la eficacitatea centrelor maternale pentru a înţelege ce alte servicii trebuie adăugate la cele existente sau ce reglementări trebuie schimbate pentru a îmbunătăţi performanţele CM şi a reduce numărul de copii rămaşi în sistem prin CM. 394 Copiii de 0-12 luni reprezintă 56%, iar cei de 1-2 ani sunt 23% din copiii plasaţi, în prima etapă, în CM. 260 Serviciul de protecţie în care sunt plasaţi copiii din grupurile cu nevoi speciale la intrarea în sistem În această secţiune schimbăm perspectiva şi în loc să ne uităm la servicii, ne îndreptăm atenţia asupra modului în care sunt iniţial plasaţi copiii din grupurile cu nevoi speciale şi dacă există modificări în timp ale acestor practici. Grupurile de risc precum şi distribuţia acestora pentru întreaga perioadă 1989-2014 şi pentru ultimii cinci ani (2010-2014) sunt prezentate în Figura 61. În conformitate cu reglementările introduse încă din anul 2005, ponderea copiilor de 0-12 luni care sunt plasaţi în servicii de tip rezidenţial (toate subtipurile) a scăzut de la 46% la 16% dintre copiii care au intrat în sistem în 2010-2014. Totuşi, chiar şi în ultimii doi ani, circa unul din fiecare şapte bebeluşi care ajung în sistem este încă plasat în servicii de tip rezidenţial (din care sub 3% sunt în centre maternale), probabil pentru că reglementările actuale includ excepţia interdicţiei de instituţionalizare a copiilor sub 3 ani cu privire la copiii cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. În cea mai dificilă situaţie sunt tocmai copiii care au mai mare nevoie de sprijin, adică bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, care, în perioada 2010-2014, într-un procent de 30% au fost plasaţi într-un serviciu de tip rezidenţial, în special centre clasice şi modulate pentru copilul cu dizabilităţi. Totuşi, la nivelul acestui segment de vârstă se înregistrează cele mai mari îmbunătăţiri, cu ponderi mari şi în creştere de copii care, cel puţin în prima etapă, sunt plasaţi într-un serviciu de tip familial. Pentru copiii de 1-2 ani situaţia s-a îmbunătăţit mult mai puţin, ponderea celor plasaţi în prima etapă într-un serviciu de tip rezidenţial scăzând de la 43% din copiii în sistemul de protecţie la 34% dintre cei intraţi în perioada 2010-2014. Dintre aceştia, 8% sunt în centre de plasament.395 Privind copiii care au intrat în sistem la vârsta de 3 ani, noile reglementări sunt prea recente pentru a putea fi observat vreun efect în datele din noiembrie-decembrie 2014. Astfel, peste jumătate dintre copiii de 3 ani ajunşi în sistem în ultimii cinci ani (2010-2014) au fost plasaţi în servicii de tip rezidenţial, dintre care 13% în centre de plasament.396 Cu alte cuvinte, chiar şi în prezent, o parte importantă dintre copiii în sistemul de protecţie specială îşi petrec primii ani din viaţă, în care se dezvoltă creierul, într-un mediu nepotrivit şi nestimulativ. Celelalte grupuri la risc sunt puternic concentrate în serviciile de tip rezidenţial. Spre exemplu, aşa cum reiese din Figura 61, copiii cu dizabilităţi au şanse foarte reduse de a fi plasaţi, în prima etapă după intrarea în sistem, la rude (12% faţă de media de 23%),397 la un AMP (11% faţă de media de 25%)398 sau la alte persoane/ familii (3% faţă de media de 4%).399 O situaţie similară se poate observa pentru celelalte grupuri la risc. Prin urmare, copiii cu dizabilităţi, copiii cu întârzieri de dezvoltare, copiii de 6-17 ani cu CES, precum şi copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale au fost şi sunt plasaţi în proporţii de 70-80% într-un serviciu de tip rezidenţial. Dintre aceştia, mai mult de jumătate sunt în centre de plasament în cazul copiilor cu dizabilităţi şi a celor cu CES. Copiii cu întârzieri de dezvoltare se distribuie în trei părţi aproximativ egale între CPRU, centre de plasament şi alte servicii de tip rezidenţial. Spre deosebire, copiii cu tulburări comportamentele merg predominant în CPRU (34%), dar şi în centre de plasament (20%), în servicii de tip rezidenţial mici (14%), în centre maternale (2%) şi în alte servicii precum supravegherea specializată (10%). 395 Ceilalţi au fost plasaţi într-un CPRU (11%), în servicii rezidenţiale mici (11%), în special în CTF pentru copilul fără dizabilităţi, 3% într-un CM, iar 1% în alte servicii. 396 Ceilalţi au fost plasaţi, în prima etapă după intrarea în sistem, după cum urmează: 24% în CPU, 9% în CTF pentru copilul fără dizabilităţi, 5% în apartamente sau în CTF pentru copilul cu dizabilităţi. 397 Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la rude, copiii cu dizabilităţi reprezintă sub 6%. 398 Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la AMP, copiii cu dizabilităţi reprezintă sub 5%. 399 Dintre copiii care după intrarea în sistem au beneficiat de plasament la alte persoane/ familii, copiii cu dizabilităţi reprezintă 7%. 261 Figura 61: Primul serviciu în care sunt plasaţi copiii din grupurile la risc: comparaţie între toţi copiii din sistem şi copiii intraţi în perioada 2010-2014 (% categorie) COPIII DIN SISTEMUL DE PROTECŢIE Copiii din sistemul de protecţie (intraţi în sistem între 1989 și 2014) intraţi în ultimii cinci ani (2010-2014) Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 40 5 17 8 37 6 24 7 Cauze sociale, în principal familie dezorganizată 54 6 13 7 55 7 14 8 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 14 4 6 34 12 3 4 34 Copii (6-17 ani) cu CES 15 26 19 13 53 22 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 7 3 18 21 10 5 16 24 Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 12 3 11 12 14 5 10 16 Copiii 3 ani 26 3 21 20 23 4 22 24 Copiii 1-2 ani 21 5 30 10 19 7 39 11 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 3 47 6 26 62 3 Copiii 0-12 luni 8 3 42 7 10 8 65 2 TOTAL 23 4 25 13 25 6 27 16 0% 20% 40% 60% 80% 100% 0% 20% 40% 60% 80% 100% La rude până la gradul IV La rude până la gradul IV La alte familii/persoane La alte familii/persoane La AMP La AMP AP AP CTF-dizab CTF-dizab CTF-non-dizab CTF-non-dizab CP* CP* CP-MEN-clasice CP-MEN-clasice CP-MEN-mod CP-MEN-mod CP-clasice-dizab CP-clasice-dizab CP-clasice-non-dizab CP-clasice-non-dizab CP-mod-dizab CP-mod-dizab CP-mod-non-dizab CP-mod-non-dizab CPU CPU CM CM Alte servicii Alte servicii Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 17.341 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2010-2014). Notă: Vezi şi Anexa 6 Tabel 42 şi Tabel 43. 262 Tema măsurii de supraveghere specializată şi, mai general, a serviciilor insuficient dezvoltate pentru copiii şi tinerii cu tulburări de comportament a fost adresată şi de specialiştii DGASPC în cadrul cercetării calitative. Opinii tipice pe această temă sunt prezentate în citatul care urmează. „„În ceea ce priveşte caracteristicile beneficiarilor, există piedici în derularea activităţilor? - Foarte mulţi din beneficiarii pe care îi avem au tulburări de comportament. Şi preluarea acestora este la o vârstă destul de înaintată în care nu mai poţi să intervii asupra lor.* În ultimul timp am preluat foarte multe fete traficate. Încercau să-şi realizeze un cerc de clienţi şi în momentul în care eu le aduc în sistem, nu am posibilitatea să intervin eficient pentru că nu am centre specializate pe anumite direcţii de beneficiari. Eu am doar pe dizabilităţi şi pe copilul normal. Acolo unde am copilul normal am diferite caractere si tipologii de beneficiari care interacţionând unii cu alţii îmi duc la generarea unor comportamente deviante si pentru cei pe care eu deja îi am acolo. Cel puţin în centrele rezidenţiale, dacă preluăm un cuplu de fraţi să zicem de 17, 15 şi unul mai mititel de 12, foarte greu mai pot fi modelaţi având deja un bagaj de cunoştinţe şi de trăsături de personalitate formate. Este foarte greu şi ajung să mă gândesc dacă am făcut un lucru bun că am preluat acel tânăr din comunitate. Şi sunt foarte mulţi pe care îi preluăm şi nu sunt şcolarizaţi. Eu încep să-i şcolarizez pe la 15, 16, 17 ani începând cu acea A Două Şansă. Acele forme de învăţământ pentru cei trecuţi de vârstă. Este foarte dificilă reintegrarea lor. Având în vedere comportamentul pe care îl au, este foarte greu. Nouă ne lipseşte acum pentru ceea ce înseamnă acum tulburările de comportament şi pentru cei care sunt mici delincvenţi. Eu bag un delincvent în aceiaşi casă cu încă alţi trei. Dacă este un copil care reuşeşte să-i manipuleze şi pe ceilalţi, unul din ceilalţi trei sigur îmi ajunge delincvent. Deci, spuneţi că pentru astfel de comportamente sunt necesare centre sau servicii specializate? - Da. Eu mă gândeam la un moment dat, ştiu că am văzut un reportaj undeva prin Germania, acele comunităţi de corecţie. Deci, undeva într-un sat, erau aduşi tineri care au comis anumite fapte antisociale. Şi acolo erau daţi în subordinea unor doi-trei educatori şi îi puneau la tot felul de activităţi atât fizice, cât şi intelectuale. Să-l reabilitez prin a-l pune să facă ceva. Aşa, eu aici în mijlocul Bacăului, ce să-l pun să facă? În afară de activităţile casei şi de consiliere psihologică, nu am ce. Şi sunt din ce în ce mai mulţi copii ne sunt trimişi de către parchet pentru a institui supraveghere specializată. Eu nu am unde să fac această supraveghere specializată. Pentru că nu am serviciu dezvoltat. Şi în ţară sunt foarte puţine servicii dezvoltate pe acest domeniu. Cred că acele şcoli de corecţie ar trebui să aibă şi ar trebui să fie dezvoltate. Pentru că apar din ce în ce mai mulţi şi mulţi ajung să abandoneze chiar şcoala. Apare acest miraj al plecării în străinătate, intră în contact cu tot felul de indivizi, există la nivel de comunitate tot felul de reţele, care speculează faptul că aceşti copii sunt în sistemul de protecţie. Deci nu reuşim să avem un control total asupra vieţii unui copil, nu avem cum să facem lucrul acesta şi nici nu trebuie să facem asta ...” (Interviu specialist DGASPC, Bacău) Notă: * Considerăm că astfel de atitudini şi stereotipii sunt de adresat şi descurajat în mod activ. Înainte de a încheia, subliniem o dată în plus faptul că, atât în trecut cât şi în prezent, circa două treimi din copiii intraţi în sistem doar pe cauze sociale legate de factori parentali şi în jur de trei sferturi din cele legate de sărăcie şi locuire precară sunt în servicii de tip familial, în special plasament la rude. Deci, a aborda intrările problematice înseamnă în primul rând a reevalua serviciile de tip familial. Datele disponibile permit doar analiza tipului de serviciu de protecţie specială în care au fost plasaţi copiii mici sau mari, băieţi sau fete, români, romi sau de alte etnii, cu nevoi speciale sau nu, fără a putea testa ipoteze sau teorii cu privire la eventuale practici discriminatorii de plasare a vreunui grup în servicii mai ”bune” sau mai ”proaste”. RECOMANDĂRI Legislaţia în vigoare şi noile metodologii elaborate de ANPDCA asigură un cadru de reglementări bun care însă este doar parţial implementat. Este necesară accelerarea aplicării reglementărilor privind plasarea copiilor sub 3 ani în servicii de tip familial şi nu în servicii rezidenţiale. Este necesară eliminarea excepţiei cu privire la copiii de 0-3 ani, cu handicap grav, cărora în prezent nu li se oferă şanse egale cu ceilalţi copii.Ţinând cont de concentrarea masivă a grupurilor de risc în serviciile de tip rezidenţial, mai ales în centrele de plasament, elaborarea unor proceduri privind plasamentul copiilor cu dizabilităţi, precum şi al celor cu 263 întârzieri de dezvoltare şi/sau cu CES este vitală pentru a asigura acestor copii o şansă reală de dezvoltare personală şi viaţă cât se poate de independentă. Dezvoltarea de servicii de consiliere psihologică şi de suport, precum şi intervenţii conjugate pentru copiii cu un istoric care a dus la apariţia tulburărilor de comportament este necesară în cele mai multe judeţe din ţară. stabilită pentru 3.3.3 Primul PIP: Prima finalitate stabilită copil, în prima etapă după intrarea în sistem În România, Legea 272/2004 a introdus principiile managementului de caz în domeniul protecţiei copilului, iar Ordinul nr. 286/2006400 a reglementat normele metodologice privind întocmirea Planului Individualizat de Protecţie (PIP). În concordanţă cu aceste reglementări, întocmirea PIP începe imediat după referirea cazului din partea SPAS sau după ce directorul DGASPC a dispus plasamentul în regim de urgenţă. După caz, PIP poate avea drept finalitate: (a) reintegrarea în familie, (b) integrarea socioprofesională a tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care urmează să părăsească sistemul de protecţie a copilului sau (c) adopţia internă. Figura 62 arată distibuţia copiilor intraţi în sistemul de protecţie începând cu 2005 în funcţie de finalitatea PIP stabilită la intrarea în sistem. Astfel, dintre copiii în sistemul de protecţie intraţi în perioada 2005-2014, o pondere care a crescut de la 69% în 2005 la 92% în 2014 a primit finalitatea - reintegrare în familie. Adopţia a reprezentat finalitatea aleasă pentru 9-10% dintre copiii intraţi la începutul perioadei, pentru ca după actualizarea Legii 273/2004 privind adopţia, în 2014, să scadă brusc la 3%. Integrarea socioprofesională s-a redus de asemenea simţitor, de la 7% dintre copiii intraţi în sistem în 2005 la 1% dintre cei intraţi în 2014 (cu o pondere medie de 4% pe întreaga perioadă). Oricum, această finalitate PIP este dedicată copiilor care urmează să părăsească sistemul de protecţie la majorat, ori analiza de faţă are în vedere copiii care încă erau în sistem în noiembrie-decembrie 2014, ceea ce înseamnă că cel puţin o parte dintre tinerii care au primit această finalitate PIP la începutul perioadei analizate au părăsit sistemul până la momentul studiului. În afară de aceste trei finalităţi, există o pondere de 2% dintre copii pentru care finalitatea precizată în dosarele de caz se referă la pregătirea pentru viaţă, transferul către un centru pentru adulţi sau altele. Un procent de 3% dintre copiii din sistemul de protecţie specială (în scădere faţă de 6% în 2005) nu au stabilită nici o finalitate PIP, iar privind 2% dintre copiii, nu există informaţii în dosarul de caz pe această temă. Discrepanţele între judeţe sunt importante, de asemenea. Reintegrarea în familie este obiectivul dominant pentru întreaga populaţie de copii din sistemul de protecţie specială. Totuşi, variază între cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS, de la 58% dintre copiii din Caraş-Severin la 92% în Harghita. Adopţia este o finalitate vizată pentru mai puţin de 5% dintre copii în multe judeţe din ţară (cu un minim de 1% în Arad şi Gorj), pe când 401 în alte judeţe creşte la peste 10% dintre copii (cu un maxim de 28% în Caraş-Severin). Ponderea copiilor pentru care nu există finalitate PIP variază de asemenea între virtual zero în Bihor şi Bistriţa-Năsăud şi circa unul din fiecare zece copii în Arad, Sibiu sau Suceava. Prin urmare, ca şi cu privire la serviciile de protecţie specială sau la resursele umane din sistem, modul în care se atribuie finalitatea PIP copiilor diferă sensibil de la un judeţ la altul. Reintegrarea în familie predomină ca finalitate pentru toate categoriile de copii (Anexa 6 Tabel 44). Este statistic semnificativ mai mică, dar rămâne dominantă: pentru adolescenţi (mai ales, 15-17 ani),402 pentru copiii ai căror părinţi au decedat sau sunt instituţionalizaţi, pentru copiii părăsiţi în unităţi medicale, pentru copiii cu mame adolescente şi pentru cei cu intrări multiple în sistemul de protecţie specială. 400 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 28/07/2006. 401 Alte judeţe cu ponderi relativ mari de copii cu finalitate PIP - adopţia: Prahova (10%), Satu Mare (10%), Vâlcea (10%), Mehedinţi (14%), Galaţi (17%) și Alba. 402 În cazul adolescenţilor este statistic suprareprezentată finalitatea PIP integrare socioprofesională (în proporţii de 13% la 11-14 ani, respectiv 32% la 15-17 ani). 264 Figura 62: Prima finalitate PIP pe care au primit-o copiii intraţi în sistemul de protecţie începând cu anul 2005, pe an şi pe judeţ (%) 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Reintegrare în familie (inclusiv extinsă) Adopţie Integrare socio-profesională Altă finalitate PIP Nu există PIP Nu se știe Total 80 8 4 23 2 HARGHITA 92 23 1 COVASNA 91 3 3 1 BIHOR 90 4 3 VRANCEA 90 41 5 DAMBOVITA 88 6 3 4 VASLUI 87 7 11 GORJ 87 1 7 3 HUNEDOARA 86 7 21 OLT 86 3 3 BOTOSANI 83 5 7 4 ARAD 83 3 10 CONSTANTA 82 6 8 1 BACAU 79 8 4 6 DOLJ 79 7 6 1 SATU-MARE 78 10 4 4 GALATI 78 17 13 SIBIU 77 7 2 9 BISTRITA-NASAUD 77 3 8 MEHEDINTI 77 14 8 1 VALCEA 76 10 5 4 PRAHOVA 74 10 6 3 NEAMT 74 3 14 6 SUCEAVA 62 8 10 8 CARAS-SEVERIN 58 28 4 3 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate: pentru graficul de sus (N= 33.841 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2005-2014), pentru graficul de jos, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=33.217). 265 Adopţia are o probabilitate peste medie de a fi recomandată drept prima finalitate PIP, în prima etapă după intrarea în sistem, pentru copiii sub 1 an, pentru cei din familii care nu au susţinerea familiei extinse (indiferent dacă părintele/ părinţii sunt acasă sau nu), pentru copiii cu mame adolescente la momentul intrării în sistem, precum şi pentru cei care au fost părăsiţi în unităţi medicale.403 Câteva categorii de copii au şanse sub medie să aibă adopţia ca prima finalitate PIP, şi anume: copiii cu dizabilităţi, copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale şi copiii cu fraţi/ surori în sistem. Spre deosebire, bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, copiii cu întârzieri de dezvoltare şi cei de 6-17 ani cu CES au o probabilitate medie să fie incluşi între copiii cu finalitate PIP adopţia (vezi şi Anexa 6 Tabel 44). Figura 63: Prima finalitate PIP a copiilor din grupurile la risc (%) Copil care locuia cu fraţi/surori înainte de 84 3 5 4 intrarea în sistem Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 85 4 7 Cauze sociale, în principal familie 88 34 1 dezorganizată Reintegrare în familie Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 81 12 3 (inclusiv extinsă) Copii (6-17 ani) cu CES 68 1 17 11 Adopţie Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 80 7 6 3 Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 80 4 7 5 Integrare socio- profesională Copiii 1-2 ani 82 8 23 Altă finalitate PIP Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 71 18 1 5 Copiii 0-12 luni 73 19 13 Nu există PIP TOTAL copii intraţi în sistem in 2005-2014 80 8 4 3 Nu se știe 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 33.841 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2005-2014). Există o corelaţie semnificativă între prima finalitate PIP şi vârsta copilului la intrarea în sistem (Figura 64). Astfel, adopţia este considerată finalitate PIP pentru unul din fiecare cinci copii de 0-12 luni, unul din fiecare zece copii de 1 an, pentru ca pentru copiii cu vârsta de 2 ani să scadă brusc la 5% şi practic să nu mai fie folosită pentru copiii peste 9 ani. În oglindă, integrarea socioprofesională a fost utilizată ca finalitate PIP şi pentru 2% dintre copiii de 0-7 ani, dar creşte o dată cu vârsta copiilor până la 100% dintre tinerii de 18 ani. Figura 64: Prima finalitate PIP în funcţie de vârsta copilului la intrarea în sistem (%) 100% Nu se știe 5 4 4 4 2 3 9 23 11 7 8 10 11 19 2 1 13 80% 18 Nu există PIP 16 54 60% Altă finalitate PIP 100 40% Integrare socio- profesională Adopţie 20% 73 79 86 88 88 88 89 89 81 82 80 81 82 71 62 77 41 77 Reintegrare în familie 0% (inclusiv extinsă) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 ani ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 33.841 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2005-2014). 403 În relaţie cu acest aspect, se înregistrează și o suprareprezentare a copiilor din mediul urban și a celor cu etnie nedeclarată. 266 Integrarea socioprofesională este stabilită ca primă finalitate PIP pentru circa 4% dintre copiii din sistemul de protecţie specială. Cu o probabilitate peste medie, aceşti copii au vârste de 11-17 ani (la intrarea în sistem), sunt fete şi băieţi, în egală măsură, copii din mediul rural (6% faţă de 3% dintre cei din urban), aflaţi în relaţii bune cu părinţii/ familia, copii cu CES care urmează învăţământul special sau copii cu tulburări de comportament. Spre deosebire de finalitatea PIP de reintegrare în familie, integrarea socioprofesională pare să fie subutilizată. Totuşi, acesta poate fi un efect al faptului că analiza de faţă se limitează la prima finalitate PIP, stabilită la intrarea copilului în sistemul de protecţie specială. Relaţia între prima finalitate PIP şi primul serviciu în care este plasat copilul după intrarea în sistem este foarte slabă, cu excepţia aspectelor legate de vârstă: copiii mici care au şanse mai mari de adopţie sunt în acelaşi timp plasaţi predominant în servicii de tip familial, în timp ce serviciile în care sunt plasaţi cu prevalenţă copiii mai mari (spre exemplu, apartamentele) sunt asociate cu finalitatea PIP integrare socio-profesională (Anexa 6 Tabel 44). Conform reglementărilor, PIP-ul este precedat de un plan de servicii cu scopul prevenirii separării copilului de familie, solicitat de DGASPC şi întocmit, implementat şi monitorizat de SPAS/ persoanele cu atribuţii de asistenţă socială de la nivel de comunitate. Capitolul 3.2.5.4 a discutat deja acest subiect. Totuşi, Anexa 6 Tabel 44 arată că între prima finalitate PIP şi informaţiile care stau la baza acesteia singura corelaţie se observă pentru copiii cu adopţie, care în mare parte au fost preluaţi din unităţi spitaliceşti şi, prin urmare, majoritatea nu au plan de servicii şi/sau anchetă socială de calitate. Privind modul în care este stabilită finalitatea PIP, un raport404 recent de control al ANPDCA arată că: • Planurile individualizate de protecţie conţin obiective care nu pot duce la atingerea finalităţii propuse (spre exemplu, consilierea mamei în vederea reintegrării – adresa mamei fiind necunoscută); • Adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie este stabilită, în unele cazuri, fără ca demersurile prealabile privind reintegrarea să fie epuizate sau situaţia familială să se fi schimbat în raport cu momentul stabilirii măsurii de protecţie specială; • Căutarea rudelor până la gradul IV nu se realizează în toate cazurile copiilor plasaţi la familii substitutive – aspect motivat prin faptul că serviciile specializate de evidenţă a persoanelor nu ţin evidenţele după grade de rudenie; • Nu se comunică rudelor care sunt demersurile pe care trebuie să le facă pentru a putea face reintegrarea copilului. Aşa cum reiese din Tabelul 35, chiar şi în prezent, doar circa jumătate dintre copiii din sistemul de protecţie au la dosarul de caz o listă a rudelor până la gradul IV. Doar pentru copiii cu finalitate PIP de adopţie eforturile de identificare a rudelor sunt mai intense, dar ponderea copiilor nu depăşeşte 60%. Conform specialiştilor DGASPC, pentru aproape trei sferturi dintre copiii din sistemul de protecţie specială, 405 finalitatea PIP este adecvată şi relevantă (Tabel 35). Procentul scade la 68% dintre cei cu finalitate PIP adopţia. Pentru ceilalţi, fie se menţionează o altă finalitate decât cea din dosarele de caz (3%), fie se explică din ce motive finalitatea respectivă nu poate fi atinsă. Spre exemplu, în cazul adopţiei, se menţionează faptul că nu se găseşte o familie adoptatoare pentru că unii copii sunt „puşi spre adopţie doar la număr, fără prea mari şanse de a fi adoptaţi”,406 că părinţii refuză să-şi dea acordul sau copilul nu doreşte adopţia. Cu privire la reintegrarea în familie, motivele invocate trec în revistă toţi factorii de risc discutaţi în acest raport, de la părinte decedat, părinte necunoscut, părinte plecat în străinătate, lipsa rudelor, bunici prea în vârstă, lipsa resurselor financiare, părinţi fără loc de muncă, lipsa locuinţei, consum abuziv de alcool al părinţilor, la absenţa 404 Raport 2015 Serviciu Corp Control ANPDCA: Aspecte comune privind problematica plasamentului la familii substitutive sau extinse - constatate în cadrul acŃiunilor de control. 405 Interesant, chiar și pentru 65% dintre copiii fără PIP, specialiștii DGASPC consideră că finalitatea PIP este relevantă și adecvată pentru situaţia copilului. 406 Citat din chestionar completat de un manager de caz. 267 centrelor de zi şi a serviciilor de recuperare/ reabilitare în comunitate. Integrarea socioprofesională este împiedicată în principal de lipsa locurilor de muncă protejate. Tabel 35: Prima finalitate PIP, eforturile şi posibilitatea de a atinge obiectivul (% copii intraţi în sistem în perioada 2005-2014) Ţinând cont de datele din Există o listă a rudelor dosar, din experienţa Dvs., până la gradul IV finalitatea PIP este relevantă şi identificate pentru adecvată pentru situaţia copil? copilului? Total - Total - Nu se Nu se Prima finalitate PIP: Da Nu Da Nu N % ştie ştie Reintegrare în familie 27.220 100 51 44 5 75 11 14 Adopţie 2.550 100 60 25 15 68 6 26 Integrare socio-profesională 1.503 100 38 53 9 76 5 19 Altă finalitate PIP 637 100 44 49 7 66 17 17 Nu există PIP 1.161 100 47 50 2 65 17 18 Nu se ştie 769 100 31 52 18 63 10 26 TOTAL 33.841 100 51 43 6 74 10 16 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Totuşi, cei mai mulţi specialişti DGASPC se referă la două grupuri la risc: copiii cu tulburări de comportament şi copiii cu dizabilităţi. În special pentru aceste două grupuri, nici una dintre finalităţile PIP nu este potrivită. Pentru copiii cu tulburări comportamentale nu se oferă nici în cadrul sistemului serviciile cele mai eficace pentru ca aceştia să fie pregătiţi pentru viaţă independentă sau pentru a putea fi reintegraţi în familie. Pentru copiii cu dizabilităţi, mai ales în cazul celor cu handicap sever, ar trebui recunoscut faptul că este necesar plasamentul pe termen lung. În plus, pentru tinerii cu dizabilităţi ce se apropie de ieşirea din sistem, dacă ar exista ateliere protejate cu supraveghere permanentă şi ar fi asigurată locuinţa, probabil unii dintre ei/ ele ar putea avea o viaţă (semi-) independentă. Problema este că o diversitate foarte mare de situaţii, nevoi, preferinţe şi circumstanţe ale copiilor sunt încadrate în doar trei finalităţi PIP. Stabilirea unor subfinalităţi comprehensive şi adecvate diferitelor categorii de copii este absolut necesară pentru a permite specialiştilor în protecţia copilului să gândească pentru fiecare copil un obiectiv şi un parcurs cu şanse reale de realizare şi care să fie mai bine legat de un pachet de servicii mai diversificat ce să fie oferit copilului. În afara finalităţii, PIP este dezvoltat în programe de intervenţie specifică (PIS) pe o serie de aspecte,407 care „trebuie să conţină obiective pe termen scurt, mediu şi lung, activităţi corespunzătoare acestor obiective, care pot fi periodice, de rutină sau ocazionate de anumite proceduri ori evenimente, durata aferentă activităţilor, personalul de specialitate desemnat şi alte persoane implicate, precum şi modalităţile de monitorizare şi de evaluare/ reevaluare a acestor programe.” (Ordinul nr. 286/2006) Alături de dificultăţile de realizare efectivă a finalităţii PIP şi implementarea programelor de intervenţie specifică (PIS) ridică probleme în practică care au fost adeseori aduse în discuţie de specialiştii DGASPC. „În ce măsură consideraţi că activităţile prevăzute în PIP sunt respectate? 407 Aceste aspecte se referă la: a) nevoile de sănătate şi promovare a sănătăŃii; b) nevoile de îngrijire, inclusiv de securitate ş i promovare a bunăstării; c) nevoile fizice şi emoŃionale; d) nevoile educaŃionale şi urmărirea obŃinerii de rezultate şcolare corespunzătoare potenŃialului de dezvoltare a copilului; e) nevoile de petrecere a timpului liber; f) nevoile de socializare; g) modalităŃile de menŃinere a legăturilor, după caz, cu părinŃii, familia lărgită, prietenii şi cu alte persoane faŃă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament; h) dezvoltarea deprinderilor de viaŃă independentă; i) reintegrarea în familie. 268 - Încercăm să le respectăm că de asta le facem şi tot ce este acolo deci urmărim şi noi PIS-urile pe care le facem noi, le facem pe baza PIP-ului şi sunt obiective pe termen scurt, mediu, lung, adresele pe care le înaintăm noi fie la evidenţă, fie la primărie, la poliţia locală să vedem dacă au apărut în zona de care ştiam noi, în zona de domiciliu a părintelui, dacă a venit din străinătate, dacă nu a venit din străinătate să putem să luăm legătura cu părintele cumva. Ei fiind din diferite comune nu putem să vedem de aici dacă a venit sau nu, iar părintele când vine în ţară nu întotdeauna vine în prima, a doua zi la noi, poate câteodată nici nu vine să îşi vadă copilul sau vine în ultima zi când pleacă, trece, zice „merg la tren sau la autobuz” sau ceva cu plecare din Craiova şi atunci noi, da facem adrese, facem multe din trei în trei luni, revenim să vedem dacă a apărut părintele, dacă vreo rudă doreşte să îi ia pe copii şi să îi crească, dacă şi-a mai îmbunătăţit condiţiile, o anchetă socială, ceva, casa în care a locuit. - Sau, de exemplu am prevăzut să întocmim un contract cu familia, şi dacă familia nu a ajuns în ţară, nu avem cu cine face activitatea. Deci sunt cauze pentru care nu se pot urmări PIS.” (Focus grup profesionişti, Craiova) În plus, în opinia multora, faptul că se cere reevaluarea PIP la un interval de trei luni este considerat doar o povară birocratică şi nu o activitate în beneficiul copilului. Oricum, această atitudine este firească într-un mediu în care întregul proces decizional este mai degrabă administrativ decât centrat pe copil şi bazat pe informaţii slabe şi fragmentare. „Poate ar fi trebuit ca acest PIP să fie făcut iniţial, dar să îl revizuieşti doar atunci când apar probleme, pentru că sunt situaţii în care nu apare nici o modificare în evoluţia copilului respectiv şi îl faci la trei luni ca să fie practic un copy-paste, înţelegi.” (Interviu profesionişti, Piatra Neamţ) RECOMANDĂRI Este necesară revizuirea normelor metodologice privind planul individualizat de protecţie (PIP) şi a planurilor de intervenţie specifică (PIS) aferente, pentru a operaţionaliza într-un mod mai comprehensiv finalităţile PIP şi modalităţile de atingere a acestora. Pe de altă parte, diversificarea serviciilor furnizate în cadrul sistemului este determinantă pentru a putea stabili obiective şi planuri de intervenţie mai eficace. O mică proporţie a copiilor din sistemul de protecţie specială, în special copiii cu dizabilităţi severe, au la dosar un PIP cu finalitate de transfer către un centru pentru adulţi. Aceste situaţii ar trebui eliminate, căci altfel, sistemul de protecţie a copilului, deşi are dezinstituţionalizarea ca obiectiv prioritar, în fapt, pregăteşte unii copii pentru instituţionalizare după ce împlinesc 18 ani. Adică, între 0 şi 17 ani, statul român recunoaşte importanţa îngrijirii în medii familiale, dar de îndată ce copilul devine tânăr adult este pregătit pentru experienţa instituţionalizării. Pe lângă efectele negative incomensurabile pentru copil/ tânâr/ adult, în termeni economici, aceasta pare risipă planificată. Desigur, prea multe norme şi reglementări pot încorseta activitatea specialiştilor în domeniul protecţiei copilului şi pot abate atenţia de la interesul copilului către sarcinile şi regulile administrative. Totuşi, în acest moment, întregul proces decizional din sistemul de protecţie trebuie în mai mare măsură să fie bazat pe informaţii sistematice şi de calitate. 269 Vigneta 1 Vă rugăm să ne descrieţi în clar cum procedaţi în următoarea situaţie ipotetică: primiţi o semnalare privind situaţia unei fetiţe de 10 ani, Lavinia, care se află în prezent în sistemul de protecţie (plasament rezidenţial, case de tip familial) şi care are, conform raportului medical, tulburări comportamentale. Lavinia provine dintr-o familie defavorizată şi mai are încă 5 fraţi, din care doi beneficiază în prezent de o măsură de protecţie. Au răspuns 81 de manageri de caz aleşi aleator din totalul de 793 care au participat la cercetare. Ce finalitate PIP propun managerii de caz pentru acest copil? Ce cred managerii de caz că trebuie făcut în acest caz? (1) Majoritatea managerilor de caz susţin varianta PIP-ului privind reintegrarea în familie (31 de cazuri din 47 care au formulat un răspuns). Totuşi, întrebaţi despre ce ar trebui făcut (propriile opinii dar şi în contextul legislaţiei) cea mai mare parte a specialiştilor intervievaţi susţin varianta unei soluţii în cadrul sistemului de protecţie (în principal Reintegrare în diferite tipuri de servicii printre care consiliere psiihologică, servicii de evaluare a cauzelor familie tulburărilor comportamentale etc.) şi doar o mică parte din ei susţin varianta unei soluţii Reintegrare/adopţie permanente pe termen lung, dată de obiectivele PIP privind reintegrarea în familie şi/sau adopţia. Adopţie (2) Un mic grup de manageri de caz (6 cazuri) oscilează între finalităţile PIP privind reintegrarea în familie şi/sau adopţia, în funcţie de intenţiile familiei. Cu toate acestea, în Inserţie privinţa soluţiilor de acţiune identificate de manageri, nici una dintre soluţiile identificate socioprofesională de managerii de caz în această situaţie nu vizează adopţia ca o soluţie „pragmatică” din punct de vedere al şanselor mari de reuşită, asemeni situaţiei copilului părăsit la naştere Altele (Vigneta 2). Probabil explicaţia este dată de vârsta copilului, care scade şansele de succes ale unei proceduri de adopţie, alături de grupul de fraţi aflaţi în sistem, pe care unii dintre manageri îi văd ca pe o dificultate în atingerea acestei finalităţi – „familia poate să adopte când doreşte toţi fraţii” (Interviu profesionist, Satu Mare). Ce şanse de reintegrare în familia naturală/ adopţie are copilul, în opinia managerilor de caz? Doar 8 manageri de caz din total evaluează cu şanse mari de reintegrare în familie evoluţia acestui caz şi formulează o soluţie permanentă pe termen lung (familie şi/sau adopţia). În acelaşi timp, 5 manageri de caz evaluează cu şanse mai mari de adopţie soluţia în această situaţie ipotetică. Această ‘simplificare’ a evaluării situaţiei, în care probabil experienţa anterioară ‘etichetează’ situaţia actuală poate fi înscrisă în seria de cazuri de ‘design greşit’ (faulty design) prin care situaţii complexe sunt introduse rapid în anumite categorii predefinite (Wilkins, 2015). În aceste situaţii, este necesară, în concordanţă cu recomandările rapoartelor Munro, nuanţarea practicilor de evaluare (ibid.). De asemenea, dintre cei care nu au avut nici o experienţă cu situaţii asemănătoare, cea mai mare parte (28 cazuri dintr-un total de 47) aleg o soluţie temporară, prin furnizarea de servicii specializate pentru copil. Cele mai grele etape ale managementului de caz asociate acestei situaţii ipotetice, din cazurile practice similare întâlnite: stabilirea legăturii cu familia/ colaborarea cu familia/ rudele; reintegrarea; oferirea serviciilor specializate: consilierea psihologică, terapie; consilierea familiei/ responsabilizarea; colaborarea cu instituţiile; monitorizare PIP/ PIS şi reevaluare; stabilirea PIP-ului; implementarea PIP-ului/ formarea echipei multidisciplinare, identificarea problemelor/ evaluarea iniţială şi evaluarea complexă. 270 mulŃi copii petrec prea mult din viaŃ 3.3.4 Prea mulŃ viaŃa lor în sistem Conform liniilor directoare ale ONU privind îngrijirea alternativă a copilului: „Îndepărtarea unui copil de familie trebuie privită ca o măsură de ultimă instanţă şi trebuie să fie, ori de câte ori este posibil, temporară şi de 408 durată cât mai scurtă.” Din această perspectivă analizăm durata petrecută de copii în sistemul de protecţie din România. În medie, un copil petrece 7,5 ani în sistem.409 Deşi variabila este distribuită relativ omogen, există o variaţie între zero şi 25 de ani, care înseamnă că datele trebuie privite cu multă atenţie. Care sunt categoriile de copii cele mai expuse la riscul de a petrece în sistem perioade mult peste medie este tema acestui capitol.410 Diferenţe mici, dar semnificative, se înregistrează în favoarea fetelor faţă de băieţi (în medie, 7,3 ani prin comparaţie cu 7,6 ani). De asemenea statistic semnificative sunt şi diferenţele în funcţie de etnia copilului. În medie, copiii de etnie română petrec în sistem 7,2 ani, cei de etnie maghiară 7,8 ani, iar copiii de etnie romă peste 8 ani.411 Relevantă este şi structura familiei din care provine copilul. Cea mai scurtă durată o au copiii cu familie extinsă (în special bunici) - 6,2 ani, iar cea mai lungă durată în sistem este înregistrată de copiii din familii monoparentale, în special mamă singură - 8,35 ani. Dar, înainte de a continua este util să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă durata petrecută în sistem ca medie la nivel de grup. Analiza se referă la copiii din sistemul de protecţie specială, care au intrat în sistem în ani diferiţi (între 1989 şi 2014) şi la vârste diferite (între 0 şi 17 ani). Prin urmare, cele mai multe diferenţe între grupuri de copii determinate de gen, etnie sau alte caracteristici, chiar dacă sunt statistic semnificative, sunt în fapt un efect combinat al mixului la nivel de grup între vârstele pe care copiii respectivi le aveau la intrarea în sistem şi anul intrării în sistem. Relaţia nu este una simplă, de genul copiii mai mari automat au o durată mai mare petrecută în sistem, căci unii copii au ajuns în sistem la 1-2 luni, în timp ce alţii au ajuns la 17 ani. În acelaşi timp, doi copii care intră la aceeaşi vârstă pot avea perioade petrecute în sistem foarte diferite, în funcţie de anul intrării în sistem. Dacă printre copiii de etnie romă, spre exemplu, sunt suprareprezentaţi copiii părăsiţi în maternitate,412 care au intrat în sistem în anii `90, atunci diferenţa nu este dată de etnie, ci este rezultatul mixului specific de vârste şi ani la nivel de grup. În baza acestui raţionament, am analizat duratele petrecute în sistem pe grupuri de copiii organizate în funcţie de vârsta la care au intrat în sistem şi vârsta din prezent (noiembrie-decembrie 2014). Rezultatele sunt prezentate în Figura 65. Acestea arată că: (i) durata medie petrecută în sistem creşte cu vârsta copilului de la 0,1 ani pentru grupul cu vârste mai mici de 12 luni la 12,4 ani pentru cei de 18-26 ani (şi peste). Această creştere monotonă este dată de prezenţa la nivelul tuturor grupurilor de vârstă a unei ponderi semnificative de copii care au intrat în sistem când aveau mai puţin de 1 an (de obicei, după ce au fost părăsiţi în maternitate). (ii) duratele medii scad la jumătate sau chiar la o treime pentru copiii care au intrat în sistem la 3 ani sau mai mult, la nivelul tuturor grupurilor de vârstă. Spre exemplu, pentru grupul de tineri de 18-26 ani, durata medie petrecută în sistem este de 18,1 ani pentru cei intraţi în sistem la câteva luni, scade la 17,1 ani pentru cei care au ajuns în sistem la 1-2 ani şi se reduce la 10,5 ani pentru copiii care au intrat în sistemul de protecţie la 3-17 ani. Prin urmare, media generală de 12,4 ani petrecuţi în sistem de grupul de tineri 18-26 ani este rezultatul combinat al acestor trei subgrupuri. Acelaşi tipar se observă la toate grupurile de vârstă. 408 ONU (2010) Liniile directoare pentru îngrijirea alternativă a copiilor (paragraf 11) 409 Abatere standard de 4,9 ani. 410 Metoda pe care o folosim cu precădere este analiza de varianţă unidimensională. 411 Copiii cu etnia nedeclarată au o durată petrecută în sistem egală cu media generală. 412 Ceea ce se și întâmplă, vezi capitolul 3.1.3.2. 271 Figura 65: Durata medie petrecută în sistem (în ani şi ca parte din viaţă), în funcţie de vârsta copilului la intrarea în sistemul de protecţie şi în prezent 20.0 18.1 18.0 17.1 16.0 15.1 13.8 14.0 12.2 12.0 10.6 10.5 În România, 10.0 8.5 în medie, un copil 8.0 7.2 6.7 stă în sistem 6.0 5.0 4.3 4.0 2.6 3.1 7,5 ani 2.0 1.3 1.4 0.1 0.4 0.0 0-12 luni 1-2 ani 3-6 ani 7-10 ani 11-14 ani 15-17 ani 18-27 ani Vârsta copilului în prezent 100% - DE LA NAȘTERE PÂNĂ ÎN PREZENT În România, în 100 100 95 97 97 96 medie, un copil 92 88 90 86 85 87 stă în sistem 78 80 70 65% din viaţa sa 60 54 54 50 45 40 40 35 30 25 22 20 10 0 0-12 luni 1-2 ani 3-6 ani 7-10 ani 11-14 ani 15-17 ani 18-27 ani Vârsta copilul în prezent Copiii intraţi în sistem la mai puţin de 12 luni Copiii intraţi în sistem la 1-2 ani Copiii intraţi în sistem la 3-17 ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii). 272 Analiza se referă la copiii din sistemul de protecţie specială, adică la copiii care nu au încheiat perioada pe care o măsurăm. Aşadar, este doar o imagine instant a unei ţinte în mişcare. Un an de zile petrecut în sistem poate să pară puţin din perspectiva unui decident adult, dar pentru un copil de 1 an, această perioadă înseamnă întreaga sa viaţă. Pentru a avea o bună înţelegere a fenomenului avem nevoie de o ancoră în timp. În acest scop, folosim perioada de la data naşterii până în prezent, adică întreaga viaţă a copilului, la care raportăm perioada petrecută în sistem. Din această perspectivă (Figura 65, graficul de jos), devine şi mai evident că, indiferent de vârsta din prezent, copiii care au intrat în sistem sub 1 an de zile au şanse foarte mari să-şi petreacă întreaga viaţă până la 18/26 de ani în sistemul de protecţie a copilului, între care sunt deja incluşi primii ani de viaţă ce sunt cruciali pentru dezvoltare. Pentru copiii intraţi în sistem la 1-2 ani situaţia este ceva mai bună, dar este îngrijorător că cei dintre ei care au împlinit 7-10 ani şi-au petrecut în sistem 78% din viaţa de până acum; iar ponderea creşte la 88% din viaţă pentru cei care au ajuns tineri de 18-26 ani (şi peste). Dintre grupurile de copii la risc, doar copiii cu dizabilităţi, mai ales cei cu handicap grav sau accentuat, au o durată medie petrecută în sistem mai lungă decât media. Perioada mai scurtă decât media (5,5 ani) corespunzătoare copiilor cu CES este dată de faptul că majoritatea acestora stau în sistem doar pe durata şcolii. Tabel 36: Durata medie petrecută în sistem pentru copiii din grupurile de risc (în ani) Abatere Categorii de copii la risc: Medie Maxim Minim N standard Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi - la intrarea în sistem 8.0 23 0 5.1 5.620 - la intrare şi/sau în prezent 9.0 25 0 5.1 1.4974 - handicap grav sau accentuat 9.8 25 0 5.3 6.092 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 7.3 25 0 5.0 8.881 Copii (6-17 ani) cu CES - la intrarea în sistem 5.5 15 0 3.5 1.456 - la intrare şi/sau în prezent 5.5 15 0 3.6 782 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 3.9 10 0 2.6 1.324 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 7.8 23 0 5.4 2.685 Motive ale separării copilului de familie: Părăsirea copilului 9.2 25 0 5.3 15.320 Factori de risc individuali: Părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate 8.0 25 0 5.0 8.547 mintală Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Perioade peste medie petrecute în sistem înregistrează şi copiii cu părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Toate celelalte caracteristici ale copilului şi/sau familiei nu sunt relevante cu privire la durata petrecută în sistemul de protecţie specială. Nu este relevant nici primul serviciu de protecţie specială în care este plasat copilul, nici măsura de protecţie şi nici finalitatea PIP. Totuşi, dacă subîmpărţim perioada petrecută în sistem în etape determinate de o schimbare la nivelul măsurii de protecţie, a serviciului sau a furnizorului de servicii se observă diferenţe semnificative (Figura 66). Peste un sfert dintre copiii din sistemul de protecţie specială au trecut prin 3-10 etape, majoritatea schimbând furnizorul de servicii (spre exemplu, transferul de la un AMP la altul sau transferul de la un centru la un alt centru de acelaşi tip etc.). Astfel de rute în cadrul sistemului sunt ilustrate în Infografic 5 şi Infografic 6. 273 Figura 66: Durata medie petrecută în sistemul de protecţie în funcţie de ruta parcursă în sistem (definită prin etape determinate de schimbarea măsurii de protecţie, a serviciului şi/sau a furnizorului) (în luni) 200 180 23 Timp 10 160 50 6 Timp 9 140 43 39 25 51 Timp 8 55 17 2 120 Timp 7 53 14 29 25 31 100 15 Timp 6 30 62 29 22 80 27 24 Timp 5 40 34 21 60 19 Timp 4 29 13 22 64 23 13 24 Timp 3 40 82 22 14 40 35 7 28 4 Timp 2 20 22 21 18 11 23 15 15 14 13 12 14 17 Timp 1 10 7 0 Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4 Etapa 5 Etapa 6 Etapa 7 Etapa 8 Etapa 9 Etapa 10 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii). Figura 67: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de numărul de etape parcurse în sistem (% copii) 3% 7% Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 15% 37% Etapa 4 Etapa 5 Etapa 6 Etapa 7 Etapa 8 Etapa 9 35% Etapa 10 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii). Notă: Etapele 6-10 deţin ponderi sub 2% dintre copiii din sistemul de protecţie. 274 Analiza duratei petrecute în sistem în funcţie de ruta parcursă arată o asociere puternică între aceasta şi numărul de etape. Copiii pentru care s-a găsit o soluţie stabilă (care nu a fost schimbată în timp) au petrecut, în medie, 82 de luni în sistem. Majoritatea acestora nu sunt copii de vârste mici, ci au 7-26 ani şi sunt în plasament la rude sau la AMP. Între cei cu două etape predomină copiii de 3-10 ani care au intrat în sistem cu o măsură de plasament în regim de urgenţă, după ce au fost părăsiţi în maternitate. Între timp, plasamentul de urgenţă a fost schimbat în plasament şi au fost plasaţi la AMP. Şi această categorie de copii are o perioadă de doar 80 de luni, în medie. De la trei etape în sus, duratele medii petrecute în sistem cresc (Figura 66, graficul de sus). Se observă că şi durata etapelor variază, la fel de mult ca şi serviciul sau furnizorul de servicii de protecţie specială. În aceste categorii sunt cuprinşi mai ales copiii care au intrat în sistem înainte de reformarea acestuia. Figura 68 (graficul de jos) arată că începând cu anul 2004, ponderea copiilor cu soluţii stabile (1-2 etape) a crescut simţitor, în timp ce procentul celor cu schimbări frecvente s-a redus considerabil. Numărul de etape nu este însă determinat doar de legislaţie, ci depinde în mare măsură şi de mixul de servicii de protecţie specială disponibil la nivel de judeţ (vezi capitolul 3.3.2), precum şi de strategiile decise de DGASPC în legătură cu diferite categorii de copii. Figura 68 (graficul de sus) ilustrează discrepanţele între judeţe. Dacă în Mehedinţi 90% dintre copiii în sistemul de protecţie specială au parcurs doar 1-2 etape, indiferent de vârsta lor, în Sibiu (un judeţ cu multe centre de plasament), aproape o jumătate dintre copii au trecut prin schimbări frecvente. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Pentru a reduce durata petrecută de copii în sistemul de protecţie este necesar să crească ieşirile din sistem, dar nu este suficient. Trebuie redus numărul de copii care intră în sistem la vârste mai mici de 1 an, în special prin părăsire în maternitate. Dincolo de indicatorii de performanţă ai sistemului, capitolul de faţă arată că aceşti copii sunt expuşi unui risc major să rămână în sistem pe toată perioada copilăriei şi adolescenţei, deşi au cele mai mari şanse să fie adoptaţi, dacă familia naturală refuză să îi integreze. Un copil petrece în sistemul de protecţie din România, în medie, 7,5 ani. În spatele acestui număr stau însă mulţi copii, peste 13.000 de copii, care şi-au petrecut în sistem toată viaţa de până în prezent. Au trăit doar în sistemul de protecţie. 1-25% Viaţa în sistem ca parte 26-50% din întreaga viaţă a 51-99% copilului 100% Faptul că 1 din fiecare 5 copii de 15-26 ani actualmente în sistem şi-au petrecut toată viaţa în sistem, iar aproape 1 din fiecare 3, 90% din viaţă, arată o nevoie acută de intervenţie în sensul dezvoltării unor trasee de exit care să le ofere şanse reale pentru viitor. Pentru că au intrat în sistem în urmă cu 15-26 de ani, ei au trecut prin multe centre, dar chiar şi aşa, „sistemul” este singura familie pe care o cunosc. Integrarea în societate sau integrarea socioprofesională a acestor copiii sunt vorbe goale dacă după viaţa în sistem, „sistemul” doar se retrage, dispare aşa cum, la vârste mici, le- au dispărut părinţii, şi îi lasă fără deprinderi de viaţă independentă, fără educaţie solidă ca să îşi poată câştiga existenţa şi în absenţa oricărei alternative de locuire. Rutele urmate de copii în cadrul sistemului de protecţie arată nu doar că petrec ani de zile în sistem, dar în acest timp mulţi dintre ei sunt mutaţi adesea dintr-un loc în altul, dintr-un serviciu în altul, la perioade ce variază între 2 şi 60 de luni. Situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii ani, dar numărul de locuri disponibil sau alte considerente ce ţin de sistem par să joace încă un rol prea mare prin comparaţie cu importanţa acordată consecvenţei în îngrijirea copilului. Recomandarea esenţială este de scurtare a traseului prin sistem şi mutarea focusului pe modelul familial, prin creşterea capacităţii şi numărului profesioniştilor care oferă îngrijire directă, pot să intervină flexibil pe mai multe zone de nevoi şi mai ales comunică intens cu copiii. În plus, este vitală susţinerea reintegrărilor în familie/ comunitate prin alocarea de resurse înapoi în comunitate, centrarea intervenţiilor pe copil, nu pe sistem, astfel încât copilul să poată creşte în familie, rupând cercul dezavantajelor. 275 Figura 68: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de ruta parcursă în sistem (definită prin etape determinate de schimbarea măsurii de protecţie, a serviciului şi/sau a furnizorului), pe judeţ şi pe an (% copii) România MEHEDINTI VASLUI GORJ HUNEDOARA COVASNA BISTRITA-NASAUD BACAU GALATI SATU-MARE O singură etapă CARAS-SEVERIN 2 etape PRAHOVA 3 etape SUCEAVA 4 etape OLT 5 etape CONSTANTA DAMBOVITA BOTOSANI BIHOR NEAMT ARAD HARGHITA VRANCEA VALCEA DOLJ SIBIU 0% 20% 40% 60% 80% 100% 60 50 40 O singură etapă 2 etape 30 3 etape 20 4 etape 10 5 etape 0 5 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate: pentru graficul de sus, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=50.679), pentru graficul de jos (N= 52.344). 276 Infografic 5: Călătoria unei fetiţe părăsite în spital prin sistemul de protecţie specială La 3 ani a ajuns în Grădiniţa specială Câmpina 29 luni 27 luni Fetiţa a intrat la 6 luni în Leagănul de copii Ploiești La 5 ani a ajuns în CP Sinaia La 6 ani a ajuns în CP Câmpina La 7 ani a ajuns în CP Ploiești La 7 ani a ajuns în CP Tătărăi La 7 ani a ajuns în CP Nedelea La 8 ani a ajuns pentru prima dată în Complexul de servicii comunitare „Sf. Andrei” Ploiești La 10 ani a ajuns în Complexul de servicii comunitare „Sf. Filofteia” Câmpina La 11 ani s-a întors în CSC „Sf. Andrei” Ploiești, unde a rămas până în prezent (dec. 2014), când are 20 ani. Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). 277 Infografic 6: Călătoria unui băieţel părăsit în maternitate prin sistemul de protecţie specială La 1 an a ajuns la AMP 1 în Sibiu 1 Băieţelul a intrat la 1 lună în CP pentru copilul cu dizabilităţi “Prichindelul” Sibiu 2 La 2 ani a ajuns la AMP 3 în Cisnădie 3 La 1 an a ajuns la AMP 2 în Sibiu La 7 ani a ajuns la AMP 4 în Cisnădie 4 La 8 ani a ajuns la AMP 5 în Târnava, unde este și în prezent (dec. 2014), când are 15 ani. 5 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). 278 3.3.5 Vocea copiilor Datele cantitative privind opiniile copiilor de 10 ani şi peste, arată că în 58% dintre dosare apare vocea copilului, care exprimă opinia acestuia faţă de separarea de familie şi stabilirea măsurii de protecţie. Aceşti copii sunt într-o mai mare măsură băieţi peste 15 ani, de etnie română sau maghiară, fără handicap sau dizabilitate, fără cerinţe educaţionale speciale, dar cu tulburări de comportament. Pentru două treimi dintre copiii de 10 ani şi peste nu există la dosar nicio menţiune sau declaraţie care să reflecte opinia lor cu privire la calitatea serviciilor şi nivelul de satisfacţie. Cu alte cuvinte, cel mai adesea, doi din trei copii din sistemul de protecţie specială nu sunt consultaţi cu privire la opiniile şi preferinţele lor. Cealaltă treime, care a fost consultată, a oferit opinii mai degrabă pozitive. Opiniile pozitive/ satisfăcătoare aparţin într-o mai mare măsură copiilor de sex feminin, sub 15 ani, de etnie română, fără handicap, fără întârzieri în dezvoltare, iar opiniile negative/ nesatisfăcătoare se întâlnesc mai degrabă la copiii de sex masculin, peste 14 ani, cu handicap sau cu întârzieri în dezvoltare, cu cerinţe educaţionale speciale. Figura 69: Opiniile copilului privind calitatea serviciilor de protecţie de care beneficiază sau de care a beneficiat de-a lungul timpului Da, opinii mai degrabă pozitive 37 Da, opinii mai degrabă negative Da, copilul reclamă neglijare și abuzuri 62 Nu se știe, nici o informaţie în dosarul de caz Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=35.358 copii de 10 ani şi peste). În general, copiii au o percepţie pozitivă privind condiţiile materiale şi de locuire din sistemul de protecţie, însă în acelaşi timp, amintesc de nevoia de afecţiune, de înţelegere şi comunicare din partea personalului. În timp ce copiii pun mare accent pe latura de comunicare şi afectivă, specialiştii vorbesc în special de condiţiile materiale şi de locuire din centre. Plasarea pe termen lung a copiilor în instituţii contribuie la un stres emoţional puternic, conform declaraţiilor copiilor participanţi la discuţiile de grup. Lipsa de afecţiune individuală specifică este grav resimţită de către copii şi, uneori, asistenţa maternală este văzută de către copii ca o posibilă soluţie la această problemă. „Ce lipseşte din centrul în care staţi? Văd că unii nu aţi dat nota 10. Cei care nu aţi dat 10, ce ar lipsi? Ce v- ar face să… ce ar trebui să se schimbe în aşa fel încât să spuneţi că este de nota 10? - Să ştii că măcar o persoană din casa aia va ţine cu tine şi nu te va trăda niciodată, sau va… Că eu n-am încredere în ei… măcar puţin, pe sfert, să te iubească mă şi pe tine acolo. Pe bune. Acolo e… Păi şi pe tine nu te iubesc? - Nu. De ce spui asta? - Pentru că le simt.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Craiova) Cu toate că în general condiţiile de viaţă din centre s-au îmbunătăţit în ultimii ani, un studiu recent413 arată că sistemul este deficitar în ceea ce priveşte lucrul cu beneficiarul. „Tinerii s-au plâns de lipsa unor programe care să vină în întâmpinarea nevoilor de petrecere a timpului liber, deprinderi de viaţă independentă şi activităţi de 413 Ciobanu et al. (2016: 36). 279 socializare în afara instituţiei ocrotitoare. Alţi tineri s-au plâns că nu sunt lăsaţi să aibă o prietenă/ un prieten în funcţie de caz, argumentul angajaţilor DGASPC fiind: „Îi protejăm. Ei nu înţeleg, şi în orice moment ne putem trezi cu bebeluşi la poartă etc”. Nimeni nu vorbeşte cu ei despre educaţie sexuală şi contraceptivă, totul e tabu. Aşa ajung tinerii la crize de identitate sexuală, momente de căutare a propriei identităţi”. Când au fost întrebaţi care sunt lucrurile care îi fac fericiţi, copiii au amintit de fraţii care sunt cu ei în sistem, de vizitele părinţilor, de convorbirile telefonice cu părinţii, de posibilitatea de a-şi continua studiile. „- Ce mă face nefericită e că îmi doresc ca părinţii mei să mă viziteze puţin mai des. Şi atât... - Pe mine mă face fericită în primul rând că am fraţii cu mine şi asta mă bucură cel mai mult. Şi ce mă face nefericită e că părinţii nu prea mă vizitează. - Eu sunt fericită că am primit oportunitatea de a-mi continua studiile pentru că asta îmi şi doream - pe plan muzical. Şi sunt fericită atunci când acasă este o parte veselă, foarte activă şi nefericită nu prea ţin legătura cu părinţii mei, mama mă sună cam rar şi cam atât.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Focşani) În cadrul discuţiilor de grup, copiii au mărturisit că şi-ar dori ca în familia lor de origine să nu mai existe violenţă, consum de alcool sau alte substanţe şi de asemenea să aibă condiţii bune de locuit. Doar în aceste condiţii, copiii şi-ar dori să se întoarcă acasă. Deşi îşi doresc să menţină legătura cu familia, ei conştientizează că dincolo de lipsa afecţiunii şi a îngrijirii părinteşti, sistemul de protecţie le oferă condiţii mai bune şi mai multe oportunităţi. „- Eu aş vrea să se şteargă majoritatea lucrurilor urâte cu buretele, să nu mai existe băutură, alcool şi ţigări. Să revină totul la normal. Şi să fiu din nou maimuţica lui tata.” „- Eu nu, nu aş vrea să mă întorc, pentru că am descoperit o altă viaţă aici, pot să zic că m-am emancipat de când am ajuns aici. Nici eu nu vreau să mă întorc pentru că aici am mai multe oportunităţi decât le-aş avea acasă. Să îmi termin şcoala.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Focşani) „- Înainte să mă întorc la familia mea, aş vrea să ştiu că au condiţii să te ţină, să te lase să mergi la şcoală şi să aibă toaletă în casă, nu în curte.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Craiova) Dintre nevoile pe care copiii le au, primează nevoia de a le fi ascultată vocea, de a avea pe cineva cu care să poată vorbi, o persoană căreia să-i poată povesti orice şi în care să poată avea încredere. Comunicarea intensă cu copilul ar trebui să fie una dintre sarcinile pe care personalul care lucrează cu copiii din sistemul de protecţie specială trebuie să o îndeplinească. Aceştia trebuie să petreacă zilnic un timp cu copiii, în care să le asculte poveştile, nemulţumirile, bucuriile, opiniile, nevoile, dorinţele. De asemenea, copiii trebuie să fie consultaţi şi implicaţi activ în planificarea activităţilor zilnice, în realizarea planului de intervenţie şi în toate aspectele ce îi privesc, cum ar fi educaţia, sănătatea, petrecerea timpului liber etc. Pentru a dezvolta deprinderi pentru o viaţă independentă este foarte important ca aceştia să înveţe să ia decizii şi să îşi gestioneze viaţa până la aspectele care par puţin importante pentru copiii care trăiesc într-o familie. „Când sunteţi voi supăraţi, aşa cum sunt toţi adolescenţii, în general şi copii, cu cine vorbiţi despre astfel de lucruri? - Cu conştiinţa. - Prietenul cel mai bun. Prietena cea mai bună. - Intru pe hipnotizare şi mă hipnotizez. Mă uit pe youtube la hipnotizare şi gata, şi mă calmez. - Ori mă culc. Tu? - Tot aşa, mă culc, ca să treacă… - Eu mă duc şi stau pe Facebook. - Eu încerc să vorbesc cu cine trebuie. Adică eu analizez persoana. Şi cu cine se întâmplă să vorbeşti? - Cu nimeni. Adică, nu ştiu, eu n-am gânduri din alea. 280 Bun. Tu cu cine vorbeşti când eşti supărată? - Cu nimeni şi încerc să mă liniştesc. Adică pardon. Eu vorbesc cu cineva. Vorbesc cu Dumnezeu.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Craiova) „- Eu când sunt foarte nervos şi supărat, a doua zi când merg la thai quando, iau manechinul şi dau cu piciorul până cade. Chiar dacă are două kilograme. Dar de vorbit, vorbeşti cu cineva când eşti supărat? - Eu nu vorbesc, eu mai mult mă bat.” (Focus grup cu copii din sistemul de protecţie a copilului, Cluj Napoca) Analiza dosarelor copiilor arată că în 52% dintre acestea apar menţiuni sau documente privind participarea copilului la decizii, consultarea acestuia când e vorba de aspecte ce îl privesc cum ar fi întocmirea PIP-ului, a planului de servicii, educaţia, sănătatea. În 13% dintre cazuri nu se ştie dacă în dosare apar astfel de menţiuni. Comparativ cu media, dosarele în care apar menţiuni privind participarea copiilor sunt într-o mai mare măsură ale copiilor peste 15 ani, fără diferenţe în funcţie de sex, de etnie maghiară şi romă, ale copiilor fără handicap, fără întârzieri de dezvoltare şi fără cerinţe educaţioanale speciale. Dintre toate grupurile de risc, doar copiii cu tulburări de comportament par să fie consultaţi în mod mai frecvent. Copiii au menţionat în cadrul discuţiilor de grup că îşi doresc: să aibă mai mulţi bani de buzunar, mâncare mai bună, acces la Internet, mai mulţi bani pentru îmbrăcăminte, haine mai frumoase pe care să şi le aleagă ei. Acest lucru reflectă faptul că este foarte important pentru copii să fie consultaţi cu privire la nevoile pe care le au, să înveţe să îşi prioritizeze nevoile, să participe la cumpărarea hainelor, la realizarea meniului zilnic, să înveţe cum să îşi gestioneze banii de buzunar. Toate acestea ajută la dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţă independentă. Pentru îmbunătăţirea participării copilului din sistemul de protecţie specială, este necesar ca pe lângă reglementări formale, proceduri şi ghiduri să se acorde o mai mare atenţie formării şi dezvoltării abilităţilor de comunicare ale personalului pentru lucrul cu copii în procesele participatorii. Programele de formare ar trebui să pună mai mult accent pe modalităţile de a lucra cu copiii în procesul participativ, decât pe audierera copiilor de dragul luării deciziilor. De asemenea, pentru depăşirea barierelor organizaţionale este necesar ca managementul de caz să se realizeze într-o manieră mult mai prietenoasă pentru copil. Model de bună practică – dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţa independentă „- Mai mult decât atât, noi am evoluat. Vedeţi dumneavoastră, dacă înainte pentru copilul dezvoltat normal care locuia într-o instituţie, el nu avea acces la bucătărie, acele deprinderi de viaţă independentă pentru că era încorsetaţi în acele autorizaţii şi norme de igienă, noi ca şi Direcţie am schimbat acest model şi am pus modelul familial pe primul loc. Astfel încât copii chiar din instituţie sunt încurajaţi şi li se alocă acei bani de alimente să şi-i gestioneze singuri. În felul acesta învaţă să-şi gestioneze un buget, să-şi gătească o mâncare, să-şi echilibreze cât de cât mesele astfel încât nu mai este o ruptură. Ţin minte tot de la centrul de asistenţă şi sprijin, el a fost înfiinţat în 2004 parcă sau 2005, şi am avut oportunitatea să am prima promoţie care beneficia de acest serviciu. Şi în prima zi când le-am adus alimente le-am zis să punem mâncarea în frigider, ca pe urmă, fiind noi frigiderele le-am spălat să le punem în priză. Şi pe urmă le-am spus să-şi pună fiecare copilaş în frigiderul lui, erau trei copilaşi şi stăteau într-un fel de apartamente. În momentul în care m-am dus să le bag în priză, noroc că m-am uitat. Pentru ei frigiderul era ca un dulap. Ouăle stăteau în congelator pentru că era sus, carnea stătea jos în lăzi. Ei nu aveau noţiunile astea, pentru că nu aveau de unde să le aibă, ei doar mergeau la masă. Erau implicaţi în anumite activităţi, ocazional cu educatorii, dar nu era o chestie de rutină. Şi asta vreau să zic că s-au făcut foarte mulţi paşi, adică integrarea tinerilor nu mai este atât de greoaie. Ei ştiu să-şi gestioneze banii. Înainte nu ştiau să-şi evalueze cât le-ar trebui, câtă pâine ar mânca.” (Interviu profesionist, Bârlad) 281 Personalul care lucrează cu tinerii trebuie să fie calificat şi să aibă abilităţile şi aptitudinile necesare pentru a-i ajuta să se pregătească pentru ieşirea din sistemul de protecţie şi pentru a deveni independenţi. Specialiştii consideră că în prezent, tinerii dezvoltă mai degrabă o oarecare dependenţă de sistem, care este foarte dăunătoare pentru viitorul lor şi pentru pregătirea pentru viaţă. „- Pentru că la noi s-a făcut greşeala aceasta că s-a lucrat cu oameni necalificaţi şi să ştiţi că nu avem rezultatele pe care le-am dori. Chiar dacă au reuşit din punctul de vedere al dezvoltării emoţionale să spunem şi a climatului familial, cât au fost copii mici au evoluat foarte bine, în momentul în care au ajuns la adolescenţă şi şi-au dat seama că stai puţin că aceştia nu sunt părinţii noştri, că stai puţin că aceştia au copii lor, uite noi suntem altfel şi cu noi ce se întâmplă peste doi ani, atunci iese adevărul la suprafaţă.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) „- Avem copii pe care îi ducem îi angajăm şi peste o lună, trebuie să îi angajăm în altă parte, peste o lună în altă parte că ei nu sunt obişnuiţi. În centre, să recunoaştem, chiar şi la asistenţi maternali, dacă stau bine să mă gândesc, copii sunt obişnuiţi să li se dea mai mult decât să-i înveţi cum să-şi facă şi atunci când ajung să fie independenţi, nu pot să se ţină de un management al banilor, să îşi creeze ei un buget, să îşi creeze un program al zilei singuri pentru că ei au fost crescuţi în sistemul în care asistentul maternal spunea du-te la şcoală sau educatori de la centru spuneau du-te la şcoală. Educatorul de la centru îţi dădea banii de buzunar, nu îţi administrai tu să-ţi împarţi. De aici vin dacă ar fi nişte probleme şi nişte lucruri de corectat. Nu ştiu dacă la asistenţi maternali, dar în centre sigur ar trebui nişte programe intensive de viaţă independentă, nu numai că învaţă să spele la maşina de spălat. Deci, concret dă-i banii ca să vezi cum se descurcă, clar că a doua azi nu mai are nimic. Nici noi nu avem a doua zi, dar din alte motive. Dar, efectiv să fie un program mai mult sau mai puţin independent, dar supravegheată care să vadă concret ce trebuie să facă pentru că avem copii care sunt capabili, dar nu ştiu să se uite la ceas că la ora opt trebuie să fie la servici. Ei nu, ei au fost trimişi de la clasa întâia până la clasa a 12 a, au fost aduşi tot aşa. Atunci, sistemul acesta de viaţă independentă este adevărat că nici în familiile normale nu este fantastic de bine pus la punct, dar parcă puţin familiile sunt un pic mai responsabile şi îşi acompaniază copii lor până la 30 de ani, dacă stăm bine să ne gândim, că suntem oarecum dependenţi.” (Focus grup profesionişti, Timişoara) În datele noastre nu apar menţiuni ale copiilor, părinţilor sau specialiştilor privind abuzurile din sistemul de protecţie. Totuşi, alte studii arată că abuzul în instituţii pare să fie, încă, un fapt. Caseta 17: Vocea copilului privind viaţa în sistemul de protecţie O cercetare recentă414 realizată în centrele de plasament, a arătat următoarele: • tineri care fug din centre pentru a locui pe stradă din cauză că sunt bătuţi de colegii mai mari şi li se fură lucrurile, • existenţa unei „camere de tortură”, denumită „izolator” în care sunt închişi câte doi când întârzie şi despre care personalul a recunoscut că e o metodă de disciplină, • centre cu porţi încuiate pentru că tinerii nu au voie să iasă din clădire, • centre în care nu ţi se permite accesul şi interacţiunea cu tinerii, motivându-se că nu e în „interesul copilului”, • centre „nouăzeciste” cu pereţi gri şi zeci de copii singuri pe care nu-i ascultă nimeni, adolescenţi care spun că „Ideea aceasta de a trăi în captivitate te distruge emoţional, sufleteşte şi mintal”, • copii care îşi doresc oameni care să îi înţeleagă” „Să nu ne trateze ca pe nişte animale” (15 ani), „Şeful de centru să nu ne mai bată la orice chestie” (16 ani), „Să nu ne mai înjure niciodată” (16 ani), „Să ne ofere şansă la viaţă” (17 ani), • psihologi care sunt percepuţi de către copii ca fiind „turnători”, motiv pentru care aceştia nu pot aveau încredere în ei pentru a discuta despre problemele pe care le au. Sursă: Ciobanu et al. (2016). 414 Cercetare realizată în 2015, de către organizaţia „Desenăm Viitorul Tău” împreună cu Hope and Homes for Children România în centrele de plasament din 22 de judeţe și 5 sectoare din municipiul București. Cercetarea a avut ca scop realizarea unei radiografii a sistemului de protecţie actual pentru a vedea ce se întâmplă cu tinerii care ajung la vârsta la care trebuie să părăsească sistemul (cum sunt pregătiţi pentru o viaţa independenţă și ce se întâmplă cu ei după ieșire). Grupul Ńintă al cercetării a fost reprezentat de 979 tineri instituţionalizaţi. 282 Principalul mesaj al tinerilor este că, în general, condiţiile din sistem sunt satisfăcătoare, chiar mai bune decât cele de acasă pentru mulţi dintre ei, însă ceea ce lipseşte este acea persoană care să-şi facă timp pentru ei, cu care să construiască o relaţie bazată pe încredere, o persoană care „să te iubească, mă, şi pe tine acolo.” Acesta este primul lucru care lipseşte încă din sistemul de protecţie specială. Al doilea, din punctul de vedere al copiilor mai mari de această dată, este o oarecare independenţă şi participarea mai activă la toate deciziile care le pot influenţa viaţa, de la hainele pe care le poartă până la finalitatea PIP. Caseta 18: Vocea copilului în alte studii Dintre toate drepturile pe care le au, copiii îl valorizează cel mai mult pe cel privind protecţia în faţa abuzului. Copiii şi tinerii au spus în cadrul acestei evaluări că ceea ce apreciază cel mai mult sunt relaţiile bune cu profesionişti în care pot avea încredere şi care se concentrează pe nevoile lor. Dezvoltarea unei relaţii de încredere cu profesioniştii este evaluată cu importanţă crescută deoarece le asigură copiilor metode de a obţine informaţia, cunoaşterea drepturilor lor, exprimarea opiniei şi a dreptului de a alege şi cunoaşterea modului în care sunt luate deciziile despre ei. Copiii şi tinerii au mai spus că nu îşi doresc asistenţi sociali care îi părăsesc periodic. Ei îşi doresc asistenţi sociali care ‘sunt acolo pentru ei’, care vorbesc cu ei, care îi ascultă şi îi respectă. Ei îşi doresc să lucreze cu profesionişti în care pot avea încredere (adică cineva care este onest, fiabil şi pe care te poţi baza). Ei îşi doresc pe cineva care să le acorde sprijinul de care au nevoie la momente importante de schimbare în vieţile lor. Dar, mai presus de toate, îşi doresc asistenţi sociali care sunt capabili să îi trateze ca indivizi, cu nevoile, opiniile şi interesele lor unice. Copiii au mai spus că profesioniştii sunt bine poziţionaţi pentru a oferi sprijin unui copil în situaţie de risc. Cadrele didactice, consilierii şcolari, lucrătorii de sprijin, avocaţi, ofiţeri pentru drepturile copilului şi mulţi alţii joacă un rol vital în crearea mediului potrivit pentru ca un copil să simtă ‘că e în regulă să vorbească, să îşi exprime opinia’. Copiii au vorbit despre importanţa serviciilor la nivel de şcoli şi cât de mult îi sprijină acestea în a şti unde să ceri ajutorul. Copiii şi tinerii au adus o contribuţie foarte importantă în cadrul evaluării Munro. Ceea ce au spus în cadrul evaluării a subliniat faptul că sistemul de protecţie a copilului nu funcţionează atât de bine cât ar trebui. Sursă: Munro (2011b: 3). 283 3.4. Părăsirea sistemului de protecŃ protecŃie a copilului Tolba cu poveşti 8a Există categorii de copii pentru care reintegrarea în familie este mai dificilă? „- Copiii mici vor acasă, copiii mari vor în centru. Sunt copii care sunt mari, deja au ajuns mari, undeva la doisprezece, treisprezece ani, care pot face diferenţa dintre condiţiile de acasă şi condiţiile din centru, şi atunci le preferă pe cele din centru. Dar aceştia sunt copiii mari. Copiii mici vor acasă. - Da, dar ar trebui să conteze şi care sunt aşteptările copilului de la familie. Noi avem copii care îşi doresc atât de mult să fie cu părinţii într-o singură cameră, că mănâncă morcovi toată ziua. Pentru ei faptul că nu au unde să se spele decât în ligheanul din curte şi că vine bunica să îi vadă de două ori pe zi şi că mama este acolo contează mai mult decât apa noastră curentă, mâncarea regulată, hainele şi tot confortul pe care îl acordăm. Copiii vin la noi plângând de acasă, şi atunci pentru mine este această permanentă frământare, care este interesul superior al copilului, ce simte copilul, sau ce simt şi gândesc eu vizavi de copilul respectiv.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) „- Da, copilul cu dizabilităţi, au dreptate colegii mei. - Şi cu tulburări de comportament. 8b - Copilul cu dizabilităţi dacă este lăsat în grija statului, acolo o să rămână... Până o să-şi termine câte zile a avut. - Da. Pentru că asta înseamnă o luptă a familiei, asta înseamnă o cheltuială, asta înseamnă un efort, asta înseamnă un om permanent să stea lângă el. Este foarte dificil. [...] - Şi principala chestie este obstacolul psihologic. În momentul în care părintele, având un copil de genul acesta, l-a abandonat, pentru el acel copil nu mai există. Dacă timp de 3 luni de zile... în următoarele 3 luni de zile, vorbesc aleatoriu, acel copil n-a mai fost vizitat, este clar că acel copil n-o să mai fie vizitat niciodată. Deci vorbim de reintegrare ZERO. - Eu am caz. Cazuri de fapt, care au ajuns într-un centru pentru adulţi cu dizabilităţi, şi i-am crescut de la 4 ani, de fapt din leagăn. Vechiul leagăn, i-am preluat eu şi acum au deja 20 şi ceva de ani.” (Focus grup specialişti, Bucureşti) 284 „În ce măsură se reuşeşte reintegrarea copiilor în familiile biologice, prin activităţile întreprinse în comunitate? 8c - În măsura în care ai reuşit să-i pui o bază materială la dispoziţie, dar nu ai certitudinea că va fi bine, după părerea mea. De ce spuneţi asta? - Păi, am avut un caz concret de aici. Am avut o fetiţă, s-a dus în familie, mama nu era pentru că era pe neglijare şi s-a integrat la bunică, s-a creat un spaţiu de locuit, a sprijinit bunica respectivă şi cu bunuri materiale sau bani, nu ştiu exact ce a prevăzut. Ideea a fost extraordinară. A adunat toţi fraţii, inclusiv fetiţa ce fusese aici. Fetiţa ajunsese la noi din cauză că maică-sa o opărise pe faţă cu apă clocotită, nu ştiu cât a fost intenţionat sau neintenţionat, dar oricum a făcut şi puşcărie pe treaba asta, mai ales că o utiliza şi la cerşit pe fetiţă. Noi a lucrat cu ea împreună cu, avem un medic estetician de la Braşov, doctorul Ardean şi care ne-a sprijinit foarte tare şi împreună cu o echipă de medici din Anglia am reuşit să-i facem destul de multe operaţii să-i reconfigurăm puţin faţa, am reuşit să-i salvăm urechile, pentru că era în risc de a-şi pierde auzul şi multe alte chestii, cred că au fost peste 10 intervenţii făcute. După care a fost această idee de proiect în care într-adevăr s-a dus la bunică, copilul foarte fericit. A intrat aici la şcoală, îi plăteam noi after school-ul, colegii, ca să poată să-şi facă temele, pentru că aici fiind cu copilaşii nu ar fi putut să aibă un parcurs normal de învăţământ. Foarte bucuroasă că s-a dus în familie la fraţi, la bunică, cu toate astea la vreo jumătate de an când noi aveam programare la operaţie nu am putut să o luăm, pentru că o luase maică-sa care ieşise din puşcărie şi a fost văzută pe la Suceava sau pe nu ştiu unde, la cerşit din nou. Şi explică- le tu celor care au venit din Anglia special să-ţi opereze copilul că acesta nu-i. Am înţeles. Acesta este un caz specific. Dar, în general, se reuşeşte integrarea copiilor în familiile din comunitate? - Da. Se fac toate demersurile specifice. Ăsta e un caz care mi-a venit în minte şi ştiam de el, şi v-am zis că sunt riscuri. Dar se şi reuşeşte, nu poţi să zici că nu se reuşeşte, dar problema e de asigurare a condiţiilor, iar dacă noi ca şi politici publice nu conştientizăm că trebuie să implicăm familia, nu există educaţie fără coerciţie.” (Interviu profesionist, Bârlad) 285 Principalele dificultăţi întâmpinate de specialişti în reintegrarea copiilor în familia naturală, aşa cum rezultă din studiul calitativ, sunt: refuzul copiilor de a se întoarce în familia naturală, refuzul părinţilor de a reintegra copiii în familie şi condiţiile pe care familia trebuie să le indeplinească pentru ca reintegrarea să poată fi realizată. În general, copiii mici doresc să meargă acasă, iar cei mari preferă să locuiască în centre. Ajunşi la vârsta adolescenţei, copiii conştientizează că au fost respinşi de familie, dezvoltă un sentiment de ură faţă de părinţi şi nu îşi mai doresc să meargă acasă. De asemenea, cu cât perioada petrecută în sistemul de protecţie este mai mare, cu atât legăturile cu familia sunt mai slabe, se produce o ruptură între copil şi familie, iar reintegrarea este mai dificil de realizat. „- De ce să îşi mai dorească cineva de optsprezece ani care a crescut departe de părinţi să mai locuiască cu părinţii aceştia? La noi în centru sunt adolescenţi, toţi. Vă spun că această vârstă a adolescenţei este vârsta când tânărul devine conştient. Gândiţi-vă, avem psiholog în centru, este îngrozit şi nu ştie ce să mai facă şi cum să lucreze cu ei, pentru că este momentul în care tânărul îşi dă seama că a fost respins, cel mai grav, de părinţii lui. Ei au colegi la şcoală. Buni, răi, cum sunt părinţii, sunt mama şi tata. Şi pentru ei cea mai mare traumă psihică este că cineva i-a dat deoparte. Dezvoltă o ură în ei. Este groaznic.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) Pe de altă parte, refuzul copiilor se datorează aşteptărilor pe care aceştia le au cu privire la condiţiile de viaţă, aşteptări pe care şi le-au format în timpul petrecut în sistemul de protecţie. În general, condiţiile de locuire din familia naturală nu se schimbă pe perioada în care copilul este în sistem, iar condiţiile oferite în centre şi stilul de viaţă pe care aceştia îl au aici, îi determină să nu îşi dorească să se întoarcă acasă. „- Se apropiau de vârsta de majorat şi trebuiau să meargă să se reîntoarcă în familie, condiţiile erau aceleaşi în familie poate, vorbesc de ani în urmă, şi atunci ei învăţaţi cu un alt stil de viaţă, era foarte greu să se adapteze la mediul familial. Şi în general, aşa din auzite mai mult să zicem şi prea puţin să zicem ca experienţă, prea puţin copii care sunt crescuţi în asistenţă maternală să ajungă în mediul lor familial. Bine, acum în mod special, condiţiile nu erau aceleaşi, ei sunt crescuţi frumos, dacă îi vezi, nu zici că pe urmă se întoarce şi numai, grea este întoarcerea în mediul lor.” (Interviu profesionişti, Craiova) Discuţiile cu specialiştii arată că motivele pentru care părinţii nu doresc reintegrarea copiilor sunt diverse. Pe de o parte, în cazul familiilor dezorganizate, în care mama are un alt partener de viaţă, care nu doreşte copilul, reintegrarea nu se poate face, indiferent cât de mult şi-ar dori copilul şi chiar dacă se îndeplinesc toate condiţiile de reintegrare, cum ar fi condiţiile financiare şi cele legate de locuire. „Se discută cu copiii şi cu părinţii, odată, sunt părinţii care de la bun început nu şi-au dorit copii şi i-au dat. Nici nu îi mai vor. Şi sunt copii care încearcă şi spun, totuşi. Acum nu ştiu cât este de confidenţial sau nu, dar în jurnalul unei fetiţe, de paisprezece ani, scria: „chiar dacă tu m-ai dat de lângă tine, eu când am să cresc mare, am să merg în serviciu, am să am bani, şi am să te ţin eu pe tine.” (Focus grup profesionişti, Cluj Napoca) Pe de altă parte, un alt motiv pentru care reintegrarea nu este acceptată de către familie şi întâlnit în cazul copiilor care sunt în plasament la rude, este acela că familia nu vrea să renunţe la alocaţia de plasament, care reprezintă o sursă de venit semnificativă, în special în mediul rural. „- Părerea mea este că poate o mare greşeală în Legea 272 este această majorare a alocaţiei de plasament la 600 de lei, în special pentru plasamentele familiale. Pentru că avem mulţi copii aflaţi în plasament la rude, la bunici, la unchi, în veci şi pururi n-o să mai reuşim noi să reintegrăm acel copil în familia lui biologică, să îl luăm de la bunici şi să îl dăm la părinţi în condiţiile în care bunicii primesc şase milioane şi părinţii primesc eventual un ajutor de un milion. Deci, clar este imposibil, dacă am mai avut... Dă-i părintelui, ajută-l pe părinte să îl crească pe copilul familiei şi atunci nu este în sistemul de protecţie.” (Interviu profesionişti, Piatra Neamţ) Sunt situaţii în care, specialiştilor le este greu să stabilească dacă un copil ar trebui să fie reintegrat în familie sau nu, ţinând cont că deşi condiţiile standard nu sunt îndeplinite, familia îşi doreşte copilul şi face tot ce poate pentru a-i oferi tot ce are mai bun (vezi capitolul 3.2.5.2). Aşa cum am recomandat şi în capitolul 3.2.5.2 este necesară evaluarea cu atenţie a standardelor privind condiţiile de locuire impuse de reintegrarea în familie, precum şi a impactului acestora asupra copilului şi familiei. 286 3.4.1 „Copiii sistemului” Actuala populaţie de copii din sistemul de protecţie cuprinde copii care au intrat şi au rămas în sistem între 1989 şi 2014. În această perioadă, mulţi alţii au părăsit sistemul, fiind reintegraţi în familie, adoptaţi, ”integraţi în societate” sau transferaţi către o instituţie pentru adulţi cu dizabilităţi (în cazul tinerilor de 18 ani sau mai mult). O pondere de 2,8% au decedat în timp ce erau în sistemul de protecţie. Figura 70: Eşantionul de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială la finalul anului 2014 şi situaţia lor actuală (%) Au părăsit sistemul 100% 5 4 7 6 13 80% 40 42 50 49 În sistem (fișe valide) 60% 77 84 76 82 73 Non-răspunsuri 40% 47 parţiale/totale 44 37 39 20% Servicii de protecţie în afara universului 0% cercetării <1 an 1-2 ani 3-10 ani 11+ ani <1 an 1-2 ani 3-10 ani 11+ ani Tineri 18-26 ani (născuţi înainte de 4 Adolescenţi cu vârsta de 15-17 ani care au Total noiembrie 1996), care au intrat în sistem la intrat în sistem la vârsta … (2014) vârsta … Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Listele de eşantionare (noiembrie- decembrie 2014). Date neponderate (N= 8.954 copii cu fişe valide privind copilul din totalul de 9.110 copii selectaţi din CMTIS). Note: Vezi şi Anexa 6 Tabel 45. Categoria 18-26 ani include şi tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. Peste jumătate din copiii din sistemul de protecţie aveau 0-3 ani la momentul intrării (35% aveau mai puţin de 12 luni), după cum a arătat capitolul 3.1.4. Copiii cu vârste de intrare sub trei ani (şi mai ales cei cu vârsta sub un an) nu doar că predomină în rândul copiilor din sistemul de protecţie specială, în orice moment de timp, dar tind şi să stea mai mult în sistem. Pentru a testa această ipoteză, folosim informaţiile despre situaţia curentă a copiilor selectaţi în eşantion, inclusiv despre cei care au părăsit sistemul. Comparaţia situaţiei curente în care se află tinerii de 18-26415 ani în funcţie de vârsta la intrarea în sistem indică faptul că prevalenţa copiilor cu vârste de intrare sub trei ani este nu doar efectul unui număr mai mare de intrări, ci şi al unui număr mai mic de ieşiri, faţă de cei care au intrat în sistem la vârste de peste trei ani (Figura 70 şi Anexa 6 Tabel 45). Astfel, între tinerii cu vârste de 18-26 de ani, cei care au intrat în sistem la vârste sub trei ani fac notă aparte. Dintre aceştia, (i) o pondere semnificativ mai mare se află încă în sistem (44- 47%), (ii) o pondere semnificativ mai mare au fost transferaţi către instituţii pentru adulţii cu dizabilităţi (4- 10%) şi, în acelaşi timp, (iii) o pondere substanţial mai mică au părăsit sistemul la vârsta majoratului (aproximativ 25-26%).416 Mai mult, din totalul copiilor care au intrat în sistem înainte de anul 1996 (care aveau toţi cel puţin 18 ani în 2014), cei care în continuare erau în sistemul de protecţie în noiembrie-decembrie 2014 au intrat la vârste mai mici de trei ani (mai ales, sub un an) (Figura 71). Copiii cu vârstă de intrare mai mică de 12 luni reprezintă aproximativ 25% din totalul copiilor intraţi în perioada 2007-2014, dar reprezintă aproximativ 71% din total celor intraţi între 1989 şi 1996. 415 Categoria 18-26 ani include și tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. 416 Spre comparaţie, tinerii de 18-26 ani care au intrat în sistem la vârste de 3 ani și peste: se află încă în sistem - 37-39%, au fost transferaţi către instituţii pentru adulţii cu dizabilităţi - 1-2%, au părăsit sistemul la vârsta majoratului - 38-39%. 287 Figura 71: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de vârsta la intrarea în sistem şi anul intrării în sistem (% copii intraţi în fiecare an) 100% Intrat în sistem la 11-17 ani 80% 7-10 ani 60% 3-6 ani 40% 20% 1-2 ani 0% 0-12 luni 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 Anul în care copiii au intrat în sistem pentru prima dată Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii). Astfel, copiii care intră în sistemul de protecţie specială a copilului având sub trei ani, şi mai ales cei mai mici de un an, se pare că prezintă un risc mai mare de a deveni ”copii ai sistemului” faţă de ceilalţi copii din sistemul de protecţie.417 Potenţialii ”copii ai sistemului” sunt aproximativ 18.000 de copii care au intrat având sub 12 luni, şi peste 9.100 de copii care la intrare aveau între 1-2 ani. Aproximativ o treime sunt copii cu dizabilităţi (uşoare, medii sau severe). Anexa 6 Tabel 46 prezintă distribuţia acestora, în prezent, pe cohorte de vârstă şi stare de sănătate. Figura 72: Ponderea copiilor din sistemul de protecţie specială care au avut vreo legătură vreodată cu familia naturală şi numărul mediu de vizite primite de copil în ultimele 12 luni, în funcţie de vârsta copilului în prezent şi vârsta la intrarea în sistem (% copii şi număr mediu de vizite) 80 6 Copiii intraţi în sistem la mai puţin de 12 luni 68 5 70 61 63 62 5 Copiii intraţi în sistem la 1-2 ani 60 56 55 56 52 53 4 49 50 4 44 Copiii intraţi în sistem la 3-17 ani 39 38 3 40 37 33 35 31 31 3 Numărul mediu de vizite primite 30 2 de copil în ultimele 12 luni: 2 pentru copiii intraţi la <1an 20 1-2 ani la intrare 1 10 1 0 0 3-17 ani la intrare 0 ani 1-2 ani 3-6 ani 7-10 ani 11-14 ani 15-17 ani 18-27 ani Vârsta copilului în prezent Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344 copii). 417 Vezi și capitolul 3.3.4 privind durata petrecută în sistem. 288 Indiferent dacă părinţii acestor copii sunt cunoscuţi şi încă în viaţă, perioada foarte scurtă de timp petrecută acasă, înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului nu a fost suficientă pentru a dezvolta o relaţie între copil şi mamă/părinţi, care să fie suficient de puternică pentru a-i face pe aceştia să vină după copil. Cu atât mai mult cu cât nu au existat şi nu există încă programe de suport sau consiliere pentru aceste mame/aceşti părinţi şi, astfel, mulţi dintre aceştia au întrerupt de mult orice comunicare cu copilul. Aşa cum se observă în Figura 72, indiferent de vârsta din prezent, copiii care au intrat la vârste mai mici de 12 luni în sistem, doar în ponderi mult sub medie, au avut vreodată vreo legătură cu familia biologică, unde am considerat legătură între copil şi familie faptul că o rudă (oricât de îndepărtată), măcar o singură dată, a depus o cerere de vizitare, a vizitat, a contactat telefonic, a trimis pachete sau a luat copilul în vacanţă. În realitate, în cele mai multe cazuri (30%) în care există o legătură cu familia, copiii care au intrat în sistem înainte de a împlini 1 an, au primit, în medie, o vizită pe an sau au fost contactaţi telefonic, cel mai frecvent din partea mamei. Cu fiecare zi care trece, şansele de reintegrare a copilului în familie scad, mai ales dacă nu există între copii şi familie nici o legătură. După trei ani de la separare şansele scad simţitor, iar, dacă adopţia nu a fost deschisă sau nu a reuşit, după şase-şapte ani de la separare, şansele ca un copil să iasă din sistem scad şi mai mult, iar cele de reintegrare în familie ajung aproape zero. Tocmai de aceea acest grup al posibililor ”copii ai sistemului” trebuie recunoscut ca atare şi tratat corespunzător. Stabilirea reintegrării în familie ca obiectiv PIP nu este suficientă, atâta timp cât nu se bazează pe o analiză a şanselor reale de reintegrare pe care le are fiecare copil în parte şi nu declanşează o serie de acţiuni specifice pentru copii şi familiile acestora. Eforturile de adoptare a acestora ar trebui intensificate pentru a creşte şansele de a li se găsi o soluţie permanentă. Dacă până la vârsta de 10 ani nu s-a realizat o relaţie sigură şi stabilă cu părinţii, potenţialii ”copii ai sistemului” ar trebui să intre pe un traseu instituţional ce să le permită un trai independent, care să includă educaţie privind abilităţi de viaţă, să le dea posibilitatea de a creşte într-o locuinţă de tip familial, aflată într-o comunitate mică, pentru a dezvolta relaţii de prietenie şi o reţea socială, pentru a cunoaşte oameni şi a fi cunoscuţi, astfel încât să se integreze în comunitate până ajung la vârsta de 18 ani. Apoi, acest traseu instituţional ar trebui să le asigure o locuinţă socială sau o locuinţă protejată (aranjamente pentru un trai independent supervizat). Altfel, aceşti tineri nu au şanse reale de a se integra şi de a avea o viaţă sustenabilă. Acest traseu instituţional (şi programul de locuinţe sociale asociat) ar trebui elaborat şi implementat cât mai repede posibil, pentru a avea efecte vizibile începând cu cohortele care astăzi au între 3 şi 6 ani. „Este absolut necesară crearea unui cadru legislativ legat de situaţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, fie că sunt cu handicap, fie că sunt sănătoşi, pentru că acolo, lor efectiv li se pierde urma şi tot ceea ce statul a investit în ei 18 ani sau 25 de ani e lăsat aşa... ca şi cum ridici o casă şi nu-i mai pui acoperiş. Din punctul meu de vedere, asta se întâmplă. Şi vă spun asta pentru că eu am crescut în sistemul de protecţie în copilăria mea, şi asta s-a întâmplat şi cu mine. Pur şi simplu am rămas în aer, numai că Dumnezeu m-a îndrumat pe un drum, aşa, m-a salvat...” (Interviu profesionist, Craiova) În acelaşi timp, pentru potenţialii ”copii ai sistemului” cu dizabilităţi severe, care nu au şanse de a se descurca singuri, experţii recunosc faptul că sunt necesare soluţii pe termen lung. În cazul în care nu este posibilă nici o altă soluţie permanentă, căsuţele de tip familial ar trebui să fie utilizate de copiii cu dizabilităţi chiar şi după momentul în care devin adulţi. În acelaşi timp, pe termen mediu-lung, tranziţia de la instituţii la îngrijire în cadrul comunităţii, precum şi aranjamentele pentru trai independent supervizat şi serviciile medicale (de reabilitare) ar trebui planificate şi dezvoltate. 289 RECOMANDĂRI Mulţi copii ajung în sistemul de protecţie când au mai puţin de trei ani (şi, în special, sub un an) şi se confruntă cu un risc real de a deveni ”copii ai sistemului”. Riscul ar trebui recunoscut şi contracarat, realizându-se două trasee instituţionale distincte. Unul pentru trai independent, care să cuprindă nu doar îngrijire alternativă de tip familial, în comunităţi mai mici, ci şi locuinţe sociale sau locuinţe protejate, la împlinirea majoratului (18-26418 de ani). Celălalt traseu ar trebui să se adreseze copiilor cu dizabilităţi severe, care nu se pot descurca singuri. În absenţa acestor trasee, sistemul de protecţie a copilului asigură îngrijire pe perioada copilăriei, însă, sub sloganul ”făcând toate eforturile pentru a păstra copiii împreună cu familiile”, nu reuşeşte să realizeze un plan pentru miile de tineri care părăsesc sistemul în fiecare an şi nu au nici un sprijin din partea familiei. Reiterăm unele dintre recomandările Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020,419 relevante pentru dezvoltarea celor două trasee instituţionale recomandate mai sus: Există o nevoie aparte de servicii de sprijin pentru tinerii cu dizabilităţi ce trăiesc în comunităţile lor. Pe lângă serviciile de sprijin precum ajutor la domiciliu pentru persoanele cu dependenţe complexe sau asistenţă pentru realizarea activităţilor casnice zilnice şi îngrijire personală, există o gamă largă de nevoi specifice tinerilor care trebuie adresate, şi anume: (i) nevoia de a obţine şi a păstra o locuinţă accesibilă, de a trăi independent şi, în unele cazuri, de a gestiona bunurile financiare şi personale; (ii) nevoia de servicii de abilitare şi reabilitare adaptate nevoilor specifice ale adulţilor cu dizabilităţi şi oferite în contextul traiului independent; (iii) nevoia de pregătire profesională, formare, îndrumare profesională şi sprijin pentru angajare (toate adaptate la persoanele de diferite vârste şi în diferite etape ale ciclului profesional); (iv) nevoia de a accesa alte servicii comunitare (precum asistenţă medicală, servicii juridice, activităţi desfăşurate în aer liber, activităţi culturale şi centre de agrement); (v) nevoia de a avea o viaţă familială echilibrată (ceea ce implică, de exemplu, consiliere familială şi educaţie sexuală). Serviciile pentru un trai independent reprezintă o categorie distinctă şi importantă, ce trebuie dezvoltată în anii ce urmează, mai ales în vederea integrării post- instituţionalizare a tinerilor cu dizabilităţi, precum şi a tranziţiei de la îngrijirea de tip rezidenţial la servicii comunitare. 418 Categoria 18-26 ani include și tinerii de peste 26 de ani care sunt încă în sistem. 419 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015: 153-166). 290 3.4.2 AdopŃ soluŃie pentru prea puŃ AdopŃia este o soluŃ puŃini Tolba cu poveşti „Care sunt cazurile mai dificile din perspectiva adopţiei? - Am copii cu procedură de adopţie internă deschisă, dar care nici măcar nu sunt potriviţi, pentru că potrivirea se face de Oficiul Român pentru Adopţie, sunt anumite liste, după anumite criterii, 9 iar ei rămân blocaţi [în etapa de potrivire teoretică]. Au vârstă mare, la 10-11 ani şi perechi de fraţi, nu există persoane, familii potenţial adoptatoare... oameni care să îşi dorească un copil aşa mare sau mai mulţi copii deodată. Sau la 14 ani. Deci chiar dacă le deschizi adopţie... automat te blochezi, iar în momentul în care deschizi procedura, copiii nu mai au voie să mai aibă nici o relaţie cu familia, şi automat le blochezi şi lor reintegrarea în familie şi relaţiile cu familia, timp de 2 ani şi nici nu... nici măcar nu îi adoptă nimeni. Deci, pentru copiii ăştia, aceşti 2 ani sunt blocaţi, că nu poţi să faci nimic. - Pentru copilul cu dizabilităţi este şi mai dificil, este mai greu adoptabil pentru că noi [în România] avem alte concepţii: noi nu vrem decât copil blond, cu ochii albaştri şi super sănătos. Aşa că, unii copii cu dizabilităţi din sistem degeaba sunt adoptabili, că nu şi-i doreşte nimeni şi rămân şi îngroaşă numărul copiilor cu măsură de protecţie.” (Interviu profesionişti, Craiova) „- Şi legea adopţiilor mă gândesc că ar trebui să se schimbe pentru că avem familii cu mulţi copii în sistem, îi aduc de mici sau îi abandonează în maternitate, după care spun, eu nu-l dau, este al meu, o să îl iau, ori cei care vor să adopte un copil este clar îşi doresc să ia un copil mai mic ca să îl formeze. Iar noi suntem obligaţi să deschidem dosare de adopţie chiar dacă copilul are paisprezece ani şi avem obligaţia să mergem până la a patra spiţă, ei sunt câte unsprezece în familie, şi du-te pe toate coclaurile, copii pe care nici nu i-au văzut niciodată, şi care, poate, rudele nici nu ştiu de ei. Dacă părinţii nu vor să îi dea spre adopţie, ce se întâmplă? - Nu poţi, nu poţi deloc. Fără acordul părintelui, nu poţi. - Deşi poate toţi copiii din familiile respective sunt în sistem. Şi dacă nu vor, nu ai ce să le faci.” (Focus grup profesionişti, Braşov) 291 3.4.2.1 Adopţia copilului din România în contextul regiunii ECE/CSI Adopţia este considerată cea mai bună soluţie pentru copiii care nu pot fi reintegraţi în familia naturală şi trebuie depuse toate eforturile pentru a identifica în ţara de origine cea mai bună familie/ persoană care să dorească să îi ofere îngrijire părintească copilului. Conform datelor UNICEF (Figura 73), în contextul regiunii ECE/CSI, România deţine în prezent o rată a adopţiei sub medie (98 faţă de media ECE/CSI de 123 adopţii la 420 100.000 copii de 0-3 ani, de-a lungul anului 2013, vezi Anexa 6 Figura 14). Figura 73: Ratele brute ale adopţiei în România şi ECE/CSI în perioada 2004-2013 (la 100.000 copii de 0-3 ani, de-a lungul anului) 250 200 150 100 50 0 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Total ECE/CSI România - rata totală România - rata adopţiilor internaţionale România - rata adopţiilor naţionale Sursa: UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, pentru România, date raportate de ORA (tabelul 6.4.2). În întreaga regiune ECE/CSI, rata brută a adopţiilor a urmat o curbă descendentă, începând din 2004. România a urmat aceeaşi evoluţie, numărul de adopţii scăzând progresiv, cu mici oscilaţii, până la 750 adopţii, în 2013. 421 Aceste oscilaţii ale numărului de adopţii sunt explicate, în principal, de modificările aduse reglementărilor naţionale. În anul 2004 a fost introdusă o nouă lege privind regimul juridic al adopţiei (Legea 273/2004), care a intrat in vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2005, pentru ca, în perioada 2006-2012, adopţiile internaţionale să fie limitate numai la anumite categorii de persoane care puteau adopta un copil român. În 2011, legea a fost din nou modificată şi completată, noile reglementări intrând în vigoare în aprilie 2012 (Legea 233/2011). Aceste reglementări lărgesc sfera persoanelor adoptatoare care pot adopta internaţional, astfel încât în 2013 au fost înregistrate 7 adopţii internaţionale. O nouă lege a adopţiei a fost aprobată în anul 2016 (Legea 57/2016), printre modificările aduse numărându-se flexibilizarea procedurilor şi scurtarea unor termene asociate procesului de adopţie. 420 Spre deosebire Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania și Ungaria depășesc nivelul mediu al regiunii. 421 Date UNICEF Baza de date TransMonEE 2015, date raportate de ORA (tabelul 6.4.1). 292 3.4.2.2 Cum intră copiii în procesul de adopţie Începând cu această secţiune ne întoarcem la analiza datelor din dosarele de caz ale copiilor din sistemul de protecţie. În acest scop, folosim datele colectate prin Fişa privind adopţia, concepută pentru copiii din sistemul de protecţie specială care aveau un PIP cu finalitate adopţie la momentul cercetării (vezi capitolul 2.3 Datele şi 422 metoda). Din totalul copiilor în sistemul de protecţie specială la noiembrie-decembrie 2014, o pondere de 14% au trecut, cel puţin pentru o perioadă, prin unele etape ale procesului de adopţie: 4% au intrat în sistem înainte de 2005 şi au început procedura adopţiei în absenţa unui PIP cu finalitate adopţie (căci acesta nu era încă reglementat), în timp ce pentru alţi copii intraţi în aceeaşi perioadă s-a stabilit finalitatea PIP adopţie, după anul 2005; 5% au intrat în sistem în perioada 2005-2014 şi au avut adopţia drept finalitate a primului PIP, din prima etapă după intrarea în sistem; 5% au intrat în sistem în perioada 2005-2014 şi au avut ca finalitate PIP adopţie doar după o perioadă şi după încercări de a reintegra copilul în familia naturală. Astfel, în total aproape 7.100 de copiii (14% din copiii în sistemul de protecţie specială) au parcurs una sau mai multe etape ale procesului de adopţie, care însă nu s-a finalizat şi copiii sunt încă în sistem. Dintre aceştia, pentru peste 1% dintre ei, adopţia a fost întreruptă sau eşuată, iar finalitatea PIP a fost schimbată, trei sferturi dintre cazuri primind o finalitate PIP de reintegrare în familie. Aceste cazuri de adopţie întreruptă sau eşuată se distribuie inegal între judeţe, aşa cum arată Anexa 6 Tabel 47. Aşa cum era de aşteptat, sunt semnificativ mai numeroase în unele judeţe cu ponderi ridicate de copii adoptabili (spre exemplu, Dolj), dar şi în unele judeţe cu ponderi relativ mici de copii adoptabili în total copii în sistemul de protecţie (cum sunt judeţele Arad sau Constanţa, vezi şi Figura 76). În acest mod, la momentul colectării datelor (noiembrie-decembrie 2014), a rămas cu PIP cu finalitate adopţie o pondere de circa 12% dintre copiii din sistemul de protecţie (adică, în jur de 6.500 copii). Pentru toţi aceşti copii ar fi trebuit completate Fişe privind adopţia, însă din motivele explicate în capitolul 2.3, au fost realizate fişe valide pentru 90% dintre ei (5.805 cazuri). Figura 74 arată că fişele privind adopţia care lipsesc sunt echilibrat distribuite între cele trei categorii listate mai sus. Figura 74: Distribuţia Fişelor privind adopţia valide şi ale celor care lipsesc, pe categoriile de copii determinate în funcţie de anul intrării în sistem şi de existenţa PIP-ului cu finalitate adopţia la prima etapă după intrarea în sistem sau mai târziu (număr) Fișe valide 2120 1758 1927 Fișe privind adopţia care lipsesc 167 287 221 Copii cu adopţie întreruptă 312 190 105 sau eșuată (finalitate PIP Copii care au intrat în sistem Copii care au intrat în sistem Copii care au intrat în sistem actuală, de obicei, înainte de 2005 și au intrat în în perioada 2005-2014 și au în perioada 2005-2014 și au reintegrare în familie) procesul de adopţie fără PIP avut primul PIP = adopţia intrat în adopţie mai târziu adopţie sau cu PIP adopţie (PIP-ul al 2-lea - al 5-lea) primit după 2005 422 Datele privind adopţia analizate în continuare sunt ponderate. 293 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 7.087 copii care au avut experienţa adopţiei). În acest studiu, „copilul adoptabil” este un copil aflat în sistemul de protecţie pentru care a fost stabilită ca finalitate PIP adopţia. Aşadar, fişele valide, care sunt analizate în continuare, se referă la copiii adoptabili la finele anului 2014. Dacă 82% dintre aceştia au intrat în sistemul de protecţie specială între 1996 şi 2011, procesul de adopţie a început din anul 2012 pentru 97% dintre ei (Figura 75). Figura 75: Distribuţia copiilor adoptabili în funcţie de anul intrării în sistem şi anul de începere a procesului de adopţie (număr) 3447 Legea 233/2011 a intrat în 2833 vigoare în aprilie 2012 1749 1048 469 435 428 489 481 34 20 42 76 55 1996-2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Anul ultimei (celei mai recente) intrări în sistem Anul în care a început procesul de adopţie Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 5.805 copii cu PIP adopţie în prezent şi fişe valide). În medie, a durat 5 ani şi jumătate pentru ca un copil din sistemul de protecţie să obţină o propunere de PIP adopţie, adică de la intrarea sa în sistem până la momentul în care a început procesul de adopţie. În fapt, în actuala populaţie de copii adoptabili există diferenţe majore între cei care au intrat în sistem înainte de anul 2005 şi cei de după. Adică, copiii care au intrat în sistem între 1996 şi 2004 au obţinut un PIP cu finalitate adopţia la peste 10 ani după intrarea în sistem, în medie; aceştia reprezintă 30% din total copii adoptabili. Spre deosebire, pentru copiii intraţi după anul 2005 (după Legea 273/2004), durata de la intrare la întocmirea dosarului de adopţie a fost de 3,5 ani, în medie. Prin urmare, aceste durate sunt puternic influenţate de prezenţa între copiii adoptabili din prezent a multor copii intraţi în sistem cu mulţi ani în urmă, dar care au obţinut PIP cu finalitate adopţia doar după apariţia legii 233/2011. În fapt, deşi adopţiile au început pentru aproape toţi aceşti copii în intervalul 2012-2014, distribuţia copiilor adoptabili în funcţie de anul intrării în sistem arată că pentru acest val de adopţii au fost selectaţi ca fiind potenţial adoptabili un număr aproximativ egal de copii intraţi în fiecare an din perioada 2001-2013, cu o medie de 430 pe an, la nivel naţional (Figura 75). În Figura 76 se observă că numărul copiilor adoptabili pentru care s-a deschis procedura de adopţie în 2012- 2014 a avut la bază o abordare similară, care a fost urmată, în ponderi diferite, de majoritatea judeţelor din ţară. Conform specialiştilor DGASPC, principala explicaţie pentru durata îndelungată de la intrarea copilului în sistemul de protecţie specială până la declararea adoptabilităţii copilului ţine mai degrabă de paşii ce trebuie urmaţi în conformitate cu legislaţia. În primul pas, se încearcă reintegrarea copilului în familia naturală, aceasta fiind soluţia permanentă cea mai bună pentru copil. Doar în cazul în care acest obiectiv nu este realizabil (familia nu este cunoscută) sau nu se reuşeste îndeplinirea lui (chiar şi după consilierea părinţilor sau după contactarea rudelor de până la gradul IV) se deschide procedura de adopţie. Astfel, durata mare de la intrarea în sistem până la întocmirea dosarului de adopţie este cauzată în principal de procesul anevoios de identificare 294 a părinţilor şi/sau a rudelor până la gradul IV, de consilierea acestora şi de obţinerea din partea lor a acordului pentru adopţie, în cazul în care nu doresc reintegrarea.423 423 Legea 56/2016 reduce de la 1 an la 6 luni (așa cum prevedea Legea 233/2011) perioada în care trebuie să fie căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaŃia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, se poate iniţia procedura de declarare a adoptabilităŃii copilului. 295 Figura 76: Copiii adoptabili la finele anului 2014, pe categorii determinate în funcţie de anul intrării în sistem şi de existenţa obiectivului PIP de adopţie la prima etapă după intrarea în sistem sau mai târziu şi pe judeţ (% din total copiii în sistemul de protecţie pe judeţ) Total copii adoptabili (noiembrie-decembrie 4 5 5 2014) DOLJ 17 5 19 CARAS-SEVERIN 7 18 7 MEHEDINTI 12 10 1 GALATI 8 10 4 Copii care au intrat SIBIU 8 4 7 în sistem înainte de 2005 și au trecut DAMBOVITA 6 3 8 prin adopţie fără PIP adopţie sau cu VRANCEA 13 11 PIP adopţie primit PRAHOVA 5 7 2 după 2005 SATU-MARE 3 6 4 Copii care au intrat BACAU 2 6 5 în sistem în VALCEA 2 7 2 perioada 2005-2014 și au avut primul SUCEAVA 3 6 2 PIP = adopţia OLT 3 3 5 COVASNA 3 2 5 HARGHITA 3 1 5 Copii care au intrat în sistem în ARAD 4 1 5 perioada 2005-2014 BIHOR 3 2 3 și au intrat în adopţie mai târziu BOTOSANI 4 3 1 (PIP-ul al 2-lea - al HUNEDOARA 1 5 2 5-lea) VASLUI 1 5 2 CONSTANTA 14 2 BISTRITA-NASAUD 2 2 2 GORJ 211 NEAMT 2 00 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N= 50.677 copii în sistemul de protecţie). 296 „Procesul este lung ... pentru că doar după ce au eşuat toate demersurile de reintegrare, părinţii nu mai au interes, în familia lărgită nu poate fi reintegrat copilul, doar atunci facem propunerea de adopţie în PIP, deschidem procedura de adopţie şi înaintăm dosarul compartimentului de adopţie care merge în teren, face consilierea părinţilor, dacă îi găseşte, a rudelor, cu privire la efectele adopţiei, şi atunci mai iau, iar, declaraţii. Au timp 60 de zile în care să se răzgândească, să revină asupra declaraţiei şi dacă nu, atunci dosarul merge la instanţă cu propunerea de deschidere a adopţiei, adică de adoptabilitate. Dacă instanţa apreciază în urma a ceea ce este la dosar că reintegrarea a eşuat, citează părinţii în instanţă să verifice dacă sunt de acord să dea copilul spre adopţie, deşi au dat o declaraţie la noi în acest sens, sau nu au fost găsiţi niciodată, sunt plecaţi, nu mai ştiu nimic de ei, în familie nu mai poate fi reintegrat, atunci şi instanţa spune că acel copil este adoptabil şi atunci compartimentul de adopţie începe să caute o familie potrivită pentru copilul respectiv.” (Interviu profesionist, Piatra Neamţ) Un alt aspect adeseori menţionat ca piedică în iniţierea procesului de adopţie este condiţia de a obţine consimţământul părinţilor. Aceştia refuză fără însă a intensifica eforturile de a lua copilul acasă, fără a participa la cursuri de educaţie parentală sau servicii de consiliere care să asigure creşterea şanselor de reintegrare în familie. De altfel, nu există nici obligativitatea părinţilor cu copii în sistemul de protecţie specială şi nici servicii dezvoltate în acest sens. Mai mult, legislaţia în vigoare începând din 2012 permite neluarea în considerare a dreptului unuia sau ambilor părinţi de a consimţi la adopţia unui copil al lor dacă se dovedeşte că refuzul este abuziv.424 „Da. Dar vedeţi ce se întâmplă, odată ce părinţii au scăpat de copil, sunt genul acesta de părinţi, care nu vor nici să îl dea spre adopţie, deci acestea sunt majoritatea cazurilor, să ştiţi, nu vor nici să îl ia acasă, ca să îl ţină statul cât mai mult.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) „Să fie declarat adoptabil, dar ca să aibă şi vârsta bună pentru adopţie, că altfel este o aiureală totală, sunt unii care vor şi nu se poate şi noi care stăm în sistem şi ne lovim de refuzul lor nemotivat, pentru că dacă urmăreşti în timp şi în ani, am dreptate, dacă urmăreşti şi faci o statistică, vezi că de fapt sunt aceeaşi copii în sistem care părintele a spus nu, că eu îl iau acasă, face paisprezece, cincisprezece ani şi el este tot în sistem, iar când trebuie să iasă din sistem, da, la optsprezece ani să spunem că nu mai vrea să meargă la şcoală şi iese din sistem, tu nu poţi să-i faci reintegrarea acasă, că spune că e mare, eu n-am ce să fac cu el. Şi atunci este un cerc din acesta vicios în care copilul rămâne în sistem…” (Focus grup specialişti, Braşov) În ceea ce priveşte etapele premergătoare deschiderii adopţiei, menţionate mai sus, datele din dosarele de caz arată că pentru copiii adoptabili, activităţile de identificare a rudelor şi de obţinere a declaraţiilor privind acordul sau refuzul acestora de a integra copilul sunt în semnificativ mai mare măsură realizate, decât pentru copiii care nu au avut niciodată un PIP de adopţie. (Tabel 37). Spre exemplu, în dosarele de caz există o listă a rudelor până la gradul IV pentru 62% dintre copiii adoptabili faţă de 47% dintre ceilalţi. Totuşi, doar în jur de două treimi dintre copiii adoptabili au evidenţe în acest sens la dosarul de caz. Pentru ceilalţi, nu au fost realizate aceste activităţi, deşi doar în jur de 10% dintre ei au mame/ rude necunoscute şi/sau decedate. Mai mult, mai puţin de jumătate dintre copiii adoptabili (asemănător cu întregul eşantion) nu au la dosar o evaluare a managerului de caz sau a responsabilului de implementarea PIP cu privire la şansele reale de integrare în familia naturală. Per global, conform specialiştilor DGASPC care au completat fişele, finalitatea PIP de adopţie este relevantă şi adecvată pentru mai puţin de trei sferturi dintre copiii pentru care vor fi iniţiate procedurile de adopţie, în timp ce restul acestora au şanse foarte reduse de a finaliza procesul cu succes. Adică, pentru mai mult de un sfert, adopţia este un eşec asumat de specialiştii DGASPC. 424 Art. 8 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicată în 2012, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 259 din 19 aprilie 2012. 297 Tabel 37: Documentarea în dosarele de caz a eforturilor de reintegrare în familie, comparaţie între copiii adoptabili în prezent şi ceilalţi copii din sistemul de protecţie (%) Copiii fără Copii Copii Copii Total copii nici un PIP adoptabili adoptabili adoptabili adoptabili de adopţie (A) (B) (C) ** vreodată Există o listă a rudelor până la gradul IV 47 61 62 64 62 identificate pentru copil Există refuzul rudelor până la gradul IV de a 28 49 65 62 59 integra copilul în familie* Există o estimare sau evaluare dată de managerul de caz sau de responsabilul cu implementarea PIP cu privire la şansele reale de a reintegra/ integra copilul: - în familia naturală 58 43 47 51 47 - la rudele până la gradul IV 38 37 45 48 43 Ţinând cont de datele din dosar, din experienţa Dvs., finalitatea PIP de adopţie este adecvată şi 73 72 67 76 71 relevantă pentru situaţia copilului? - Răspunsurile „Da” Total: -% 100 100 100 100 100 -N 45.258 1.758 2.119 1.927 5.804 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: Copii adoptabili (A) Copii care au intrat în sistem înainte de 2005 şi au intrat în procesul de adopţie fără PIP adopţie sau cu PIP adopţie primit după 2005; Copii adoptabili (B) Copii care au intrat în sistem în perioada 2005-2014 şi au avut primul PIP = adopţia; Copii adoptabili (C) Copii care au intrat în sistem în perioada 2005-2014 şi au intrat în adopţie mai târziu (PIP-ul al 2-lea - al 5-lea). * Rezultatele sunt similare dacă se iau în considerare atât refuzul cât şi acordul rudelor de a integra copilul. ** Sunt incluşi doar copiii adoptabili cu fişe valide. Adopţia este analizată în secţiunile care urmează ca un proces prin care copilul trece de la sistemul de protecţie specială la o soluţie permanentă. Oricum, înainte de a intra în analiza de proces, trebuie să înţelegem cine sunt copiii care intră în acest proces. Profilul copilului adoptabil este tema următorului capitol. 3.4.2.3 Profilul copilului adoptabil Datele din dosarele de caz ne ajută să înţelegem mai bine profilul copiilor din sistemul de protecţie care intră în procesul de adopţie (Anexa 6 Tabel 48). Copiii adoptabili diferă de copiii fără nici un PIP de adopţie pe o serie de dimensiuni. Cu o probabilitate mult peste medie, copiii adoptabili au intrat în sistemul de protecţie specială când aveau sub 1 an, pe motiv de părăsire în maternitate (61%),425 şi au în prezent vârste cuprinse între 1 şi 10 ani (68%), au părinţi necunoscuţi şi sunt fără familie extinsă (12%) sau provin din familii monoparentale de mame singure (62%), mame adolescente (6%) sau mame cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală (21%), în mare parte cu cel mult patru clase. Acest profil este puternic corelat cu cel al copiilor care, în prima etapă după intrarea în sistem, au avut un PIP cu finalitate de adopţie (capitolul 3.3.3). În general, copiii adoptabili provin din familii sărace (40%), dar de mici dimensiuni, cu un număr relativ mic de copii prin comparaţie cu ceilalţi copiii din sistemul de protecţie. Totuşi, 46% dintre ei au fraţi/ surori în sistem, dintre care 38% au, în medie, doi fraţi adoptabili, din care 1,4 fraţi/ surori sunt adoptabili/e împreună.426 De notat, copiii din familii cu factori de risc parentali - părinţi plecaţi la muncă în străinătate, familii dezorganizate, consum abuziv de alcool sau comportament promiscuu, probleme cu poliţia şi/sau antecedente penale - au o 425 Ca efect, se înregistrează și o suprareprezentare a copiilor din mediul urban și a celor cu etnie nedeclarată. 426 Numărul de fraţi adoptabili variază între 1 și 8, iar cel de adoptabili împreună, între 0 și 5. 298 probabilitate semnificativ mai mică de intra în procesul de adopţie, faţă de ceilalţi copii. Prin urmare, intrările problematice în sistem - copiii care intră doar din cauze sociale - sunt slab reprezentate la nivelul copiilor adoptabili. Copiii din cele mai multe grupuri de risc sunt semnificativ subreprezentaţi la nivelul copiilor adoptabili, în special copiii cu dizabilităţi grave sau accentuate (9%). Totuşi, în unele judeţe, precum Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Olt, copiii cu handicap sau dizabilitate, la momentul intrării în sistem şi/sau în prezent, reprezintă ponderi de peste 40% dintre copiii adoptabili (prin comparaţie cu media de 29% la nivel de populaţie a copiilor din sistemul de protecţie). La polul opus, ponderi sub 20% sunt înregistrate în judeţele Bihor, Botoşani, Constanţa, Covasna, Satu-Mare, Suceava, Vaslui şi Vâlcea (dintre judeţele cu date solide în CMTIS, aşa cum arată şi Anexa 6 Tabel 49). Statistic subreprezentaţi sunt şi copiii de 6-17 ani cu CES şi copiii de 7-17 ani cu tulburări comportamentale (Anexa 6 Tabel 48). Totuşi, absenţa acestor două grupuri este probabil un rezultat al vârstei şi nu doar al apartenenţei la un grup de risc. Spre deosebire, bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali sunt suprareprezentaţi (12%). Deşi majoritatea copiilor adoptabili au în prezent între 1 şi 10 ani, există copii care au început procesul de adopţie la toate vârstele cuprinse între 0 şi 16 ani (Figura 77). Copiii de vârste mici predomină printre cei intraţi în sistem începând cu anul 2005, în timp ce printre copiii selectaţi din perioada 1996-2004 prevalează cei de 9- 12 ani (cu o vârstă medie de 10 ani). De asemenea, vârsta pe care copilul adoptabil a avut-o la intrarea în sistemul de protecţie face diferenţa între judeţe. Gorj, Constanţa, Bistriţa-Năsăud sunt judeţe în care toţi copiii adoptabili au intrat în procesul de adopţie la 0 ani. În judeţele Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin proporţia copiilor adoptabili care au intrat în sistem la vârsta de 7-10 ani este semnificativ mai mare. Figura 77: Distribuţia copiilor adoptabili din prezent în funcţie de vârsta la care au intrat în procesul de adopţie (%) 500 450 Copii adoptabili (A) Copii care au intrat în 400 sistem înainte de 2005 și au intrat în procesul de adopţie fără PIP adopţie sau 350 cu PIP adopţie primit după 2005 300 250 Copii adoptabili (B) Copii care au intrat în sistem în perioada 2005-2014 și au avut 200 primul PIP = adopţia 150 100 Copii adoptabili (C) Copii care au intrat în 50 sistem în perioada 2005-2014 și au intrat 0 în adopţie mai târziu (PIP-ul al 2-lea - al 5- 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 lea) ani ani Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 5.805 copii adoptabili care au fişe de adopţie valide, pentru 2% lipsesc datele privind data începerii procesului de adopţie). În ceea ce priveşte serviciile de protecţie în care sunt plasaţi copiii care intră în procesul de adopţie, se observă, că predomină plasamentul la AMP (Anexa 6 Tabel 48). Doar 4% dintre copiii adoptabili sunt în centre de plasament, faţă de 19% dintre cei fără un PIP de adopţie vreodată, respectiv doar 7% în servicii rezidenţiale mici, prin comparaţie cu 18% din ceilalţi copii. În schimb în plasament la AMP sunt 80% dintre copiii adoptabili comparativ cu 27% dintre cei care nu au intrat niciodată în procesul de adopţie (Figura 78). Copiii adoptabili fără Fişă de adopţie validă, care lipsesc din analiza de proces prezentată în secţiunile următoare, au un profil diferit de cel prezentat mai sus, pe câteva dimensiuni. Cu probabilitate semnificativ mai mare, copiii pentru care specialiştii DGAPC nu au completat Fişe de adopţie (deşi, în prezent, au un PIP cu finalitate adopţia) sunt: băieţi, copii de etnie romă, copii cu întârzieri de dezvoltare, precum şi copii din familii 299 în care mama/ părinţii au comportament promiscuu, probleme cu poliţia şi/sau antecedentele penale, care trăiesc în sărăcie într-o pondere sub medie. De asemenea, de remarcat, printre copiii în proces de adopţie pentru care lipsesc Fişele de adopţie sunt suprareprezentaţi cei care sunt în plasament la alte persoane/ familii (11% faţă de media de 7%). Această categorie de copii reprezintă peste 1% dintre copiii din sistemul de protecţie şi sunt inegal distribuiţi între judeţe (Anexa 6 Tabel 47).427 În fine, Anexa 6 Tabel 48 oferă informaţii şi despre copiii din sistemul de protecţie care au avut de-a lungul perioadei petrecute în sistem o adopţie întreruptă sau eşuată. În primul rând, 92% dintre aceştia sunt copii de 7 ani sau peste. În al doilea rând, o pondere peste medie dintre ei/ ele au fraţi/ surori în sistem (54% faţă de 50%), iar aproape unul din zece copii are întârzieri de dezvoltare. Deşi predomină copiii părăsiţi în maternitate (ca şi în rândul tuturor celorlalţi copii adoptabili), la nivelul copiilor cu adopţie întreruptă sau eşuată sunt suprareprezentaţi copiii care au fost părăsiţi în unităţi medicale la vârste peste 1 an şi cei care au ajuns în sistem după ce au fugit de acasă (inclusiv copiii străzi). Deşi au vârste de peste 6 ani, aceşti copiii sunt în prezent plasaţi într-o măsură semnificativ mai mare în servicii de tip familial, în special în plasament la familii/ persoane sau la AMP, precum şi în servicii rezidenţiale de mici dimensiuni (Figura 78). Aşa cum am precizat deja mai sus, cazurile de adopţie întreruptă sau eşuată se distribuie inegal între judeţe (Anexa 6 Tabel 47). Figura 78: În ce servicii de protecţie sunt plasaţi copiii adoptabili din prezent, prin comparaţie cu ceilalţi copii din sistemul de protecţie (%) Total copii în sistemul de protecţie 25 7 34 4 13 17 Copii cu adopţie întreruptă sau eșuată 2 12 41 6 25 13 (în prezent, altă finalitate PIP) Plasament la rude de gradul IV Copil cu PIP adopţie în prezent & fișă 8 11 71 36 Plasament la alte familii/persoane lipsă Copil cu PIP adopţie în prezent & fișă Plasament la AMP 26 80 25 4 validă Apartamente Case de tip familial Copii fără nici un PIP adopţie vreodată 28 7 27 4 14 19 Centre de plasament 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie). Analiza simultană a factorilor care prezic selecţia unui copil din sistemul de protecţie în categoriile de copil adoptabil prin comparaţie cu copiii fără nici un PIP cu finalitatea adopţie vreodată (copil neadoptabil), pe baza unui model de regresie logistică (Tabel 38), arată că această selecţie este în mare parte efectul agregat a patru factori: vârsta copilului, structura familiei de origine, care trebuie să-şi dea acordul pentru adopţia copilului, ruta de intrare în sistem şi strategia/ eforturile DGASPC de la nivel de judeţ. 427 La nivelul celor 24 de judeţe cu date solide în CMTIS, copiii adoptabili pentru care nu s-au completat Fișe de adopţie variază puternic, cu un maxim de aproape 7% din copiii în sistemul de protecţie pe judeţ în Satu-Mare. 300 Tabel 38: Model de regresie logistică multinomială care prezice selecţia copiilor din sistemul de protecţie din România în diferitele categorii de copii adoptabili versus copilul neadoptabil Copii cu adopţie Copil cu PIP Copil cu PIP întreruptă sau adopţie în prezent adopţie în prezent eşuată (în prezent, & fişă validă & fişă lipsă altă finalitate PIP) Raport de Raport de Raport de Sig. Sig. Sig. şanse şanse şanse Vîrsta copilului în prezent: Copiii 0-3 ani versus 10-17 ani 2.9 0.000 3.9 0.000 0.3 0.000 Copiii 4-9 ani ani versus 10-17 ani 3.6 0.000 2.8 0.000 1.8 0.000 Structura actuală a familiei: Doar tată versus familie nucleară (M+T) 0.7 0.021 0.2 0.016 1.3 0.245 Doar mamă versus familie nucleară (M+T) 1.9 0.000 1.5 0.000 1.6 0.000 Familia extinsă versus familie nucleară (M+T) 0.4 0.000 0.9 0.735 0.6 0.019 Nici părinţi şi nici familie extinsă versus familie nucleară (M+T) 1.9 0.000 2.4 0.000 2.3 0.000 Există la dosar acordul/refuzul rudelor de a integra copilul: Nu se ştie nimic despre rude versus Nu există acord sau refuz 10.5 0.000 1.4 0.052 0.2 0.001 Acord integrare al rudelor versus Nu există acord sau refuz 0.7 0.000 0.8 0.102 0.2 0.000 Refuz integrare al rudelor versus Nu există acord sau refuz 5.4 0.000 1.8 0.000 2.2 0.000 Rutele de intrare în sistem: Părăsit(ă) în maternitate --> SPS versus Luaţi direct din familie cu domiciliu 3.8 0.000 7.5 0.000 5.3 0.000 stabil Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără locuinţă --> SPS versus 1.3 0.030 2.0 0.026 1.3 0.438 Luaţi direct din familie cu domiciliu stabil Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS versus Luaţi direct din familie cu 1.1 0.528 1.0 0.948 1.0 0.920 domiciliu stabil Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în unităţi pediatrice sau alte 2.1 0.000 2.2 0.000 2.7 0.000 instituţii --> SPS versus Luaţi direct din familie cu domiciliu stabil Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copiii străzii --> SPS versus 1.9 0.001 0.0 . 11.5 0.000 Luaţi direct din familie cu domiciliu stabil Alte rute minore* versus Luaţi direct din familie cu domiciliu stabil 1.3 0.002 1.1 0.835 0.5 0.015 DGASPC judeţ:** Alte judeţe versus DJ*** 0.3 0.000 0.2 0.000 0.1 0.000 AR versus DJ 0.1 0.000 0.3 0.000 0.5 0.000 BC versus DJ 0.2 0.000 0.3 0.000 0.2 0.000 BH versus DJ 0.1 0.000 0.5 0.001 0.0 0.000 BT versus DJ 0.2 0.000 0.1 0.000 0.2 0.000 CS versus DJ 0.9 0.287 0.5 0.008 0.1 0.000 CT versus DJ 0.0 0.000 0.5 0.004 0.5 0.000 DB versus DJ 0.4 0.000 0.1 0.000 0.5 0.000 GL versus DJ 1.0 0.923 0.6 0.101 0.2 0.000 HG versus DJ 0.1 0.000 0.0 0.000 0.1 0.000 HD versus DJ 0.1 0.000 0.1 0.000 0.1 0.000 MH versus DJ 0.6 0.000 0.3 0.000 0.2 0.000 NT versus DJ 0.0 0.000 0.2 0.000 0.0 0.000 SM versus DJ 0.1 0.000 2.2 0.000 0.5 0.000 SB versus DJ 0.2 0.000 0.5 0.001 0.1 0.000 SV versus DJ 0.4 0.000 0.3 0.000 0.3 0.000 VS versus DJ 0.1 0.000 0.4 0.000 0.1 0.000 VL versus DJ 0.1 0.000 0.4 0.000 0.2 0.000 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie). Note: Pseudo Nagelkerke R2=0.41. * Vezi Infografic 2. ** Toate celelalte judeţe din ţară sunt grupate, dat fiind numărul mic de cazuri pe una sau mai multe categorii. Valorile marcate sunt statistic semnificative. O valoare mai mare de 1 prezice selecţia în una din categoriile de copil adoptabil, în timp ce o valoare mai mică de 1 prezice selecţia în categoria de copil neadoptabil. *** DJ – judeţul Dolj 301 Ceteris paribus, un copil de 0-3 ani are şanse semnificativ mai mari decât unul de 10 ani şi peste să fie declarat adoptabil şi să nu fi experimentat o adopţie eşuată. La 4-9 ani, un copil din sistemul de protecţie are şanse de aproape patru ori mai mari decât copiii de 10 ani şi peste să intre în procesul de adopţie, dar şi şanse de aproape două ori mai mari de a avea la dosar o adopţie nereuşită. Structura actuală a familiei este un predictor semnificativ, de asemenea. Toate celelalte fiind egale sau ţinute sub control, şansele cele mai mari de a intra în procesul de adopţie le au copiii cu părinţi necunoscuţi, fără rude care să îi sprijine, sau copiii de mame singure. Existenţa familiei extinse scade de aproape trei ori şansele unui copil de a fi declarat adoptabil. Acest fapt este în acord cu abordarea conform căreia integrarea în familia naturală este soluţia permanentă cea mai bună pentru un copil. Totuşi, dacă ţinem cont de eforturile reduse 428 de a identifica şi sprijini familia (Tabel 37), precum şi de subdezvoltarea serviciilor din comunitate, este posibil ca simpla existenţă a unor rude să excludă din procesul de selecţie copiii pe care rudele existente nu doresc sau nu pot să îi îngrijească. Această preocupare este justificată atât timp cât, aşa cum arată modelul de regresie (Tabel 38), existenţa la dosar a unui refuz al rudelor până la gradul IV de a integra copilul creşte de cinci ori şansele acestuia de a intra în procesul de adopţie, în timp ce prezenţa unui acord de integrare le scade semnificativ, ceea ce este conform cu aşteptările. Însă, şi în cazurile în care nu se ştie nimic despre rude (asociat cu situaţiile de părăsire) cresc şansele de deschidere a procedurii adopţiei, prin comparaţie cu situaţia în care la dosar nu există acordul/ refuzul unor rude care sunt cunoscute. În aceeaşi linie, copiii care au doar tată au şanse mici de a deveni adoptabili, poate tot pentru că astfel de situaţii solicită multă muncă cu familia, tatăl fiind mai greu de găsit şi necesitând mai mult timp şi efort pentru a fi convins să colaboreze. Rutele de intrare în sistem sunt relevante căci ne arată că, ceteris paribus, copiii părăsiţi în unităţi medicale, mai ales cei părăsiţi imediat după naştere, au şanse considerabil mai mari să intre în procesul de adopţie, prin comparaţie cu copiii care ajung întâi în familie şi numai apoi sunt preluaţi în sistem. Pe de altă parte, copiii ajunşi în sistem după ce au fugit de acasă (şi copiii străzii) au şanse relativ mari să fie declaraţi adoptabili, dar au şanse mici să parcurgă procesul cu succes. Dincolo de tiparul naţional privind caracteristicile populaţiei de copii şi familii de origine, descris anterior, numărul copiilor adoptabili este semnificativ influenţat şi de strategia/ eforturile DGASPC de la nivel de judeţ. Anexa 6 Tabel 47 (şi Figura 76) arată că în timp ce în judeţul Dolj un procent de 40% dintre copiii din sistem au fost sau sunt adoptabili (din care 4% au o adopţie întreruptă sau eşuată), o mare parte din judeţe au început procesul de adopţie pentru mai puţin de 10% dintre copiii de la nivel de judeţ. Modelul de regresie din Tabel 38 confirmă faptul că, prin comparaţie cu copiii din sistemul de protecţie din judeţul Dolj, copiii din aproape toate celelalte judeţe429 au şanse de până la zece ori mai mici să aibă acces la oportunitatea adopţiei, în cazul în care eforturile de reintegrare nu reuşesc. Diferenţe privind modul în care sunt selectaţi copiii pentru care se iniţiază procesul de adopţie nu sunt doar între DGASPC-urile judeţene, ci şi de la un manager de caz la altul. Studiul în rândul managerilor de caz, printre altele, a folosit metoda vignetelor. Aceasta este o metodă prietenoasă de analiză a practicilor de lucru, prin compararea reacţiilor la o aceeaşi situaţie ipotetică, însă trebuie interpretată cu precauţie, căci răspunsurile la situaţii fictive pot fi în contradicţie cu reacţiile din lumea reală.430 Pentru a ilustra diferitele abordări ale managerilor de caz în domeniul protecţiei copilului din România am utilizat trei vignete, dintre care prezentăm aici Vigneta 2 care are legătură cu adopţia. Vigneta 2 arată că pentru un copil sănătos, părăsit în maternitate imediat după naştere, majoritatea managerilor de caz ar face întâi demersurile pentru identificarea şi integrarea în familia naturală. Apoi, „în funcţie de cum evoluează cazul”, ar deschide procesul de adopţie. Deci, cei mai mulţi manageri de caz se raportează la o soluţie permanentă pentru copil şi, în măsura în care există resurse suficiente de timp şi reflecţie, realizează o evaluare nuanţată a situaţiei, diferită de deciziile „luate în faţa uşii” (front-door decisions). 428 Vezi capitolul 3.2.5.4. 429 Excepţie fac judeţele Caraș-Severin și Galaţi. 430 Wilkins (2015). 302 Vigneta 2 Vă rugăm să ne descrieţi în clar cum procedaţi în următoarea situaţie ipotetică: o solicitare din partea Spitalului/ Maternităţii din localitatea X în cazul părăsirii la naştere a copilului Andrei, în vârstă de 3 zile. Andrei s-a născut la termen, are 3,5 kg şi a primit un scor Apgar de 9 la naştere şi este de etnie română. Tatăl lui Andrei este necunoscut. (Nu se oferă informaţii despre mamă) Au răspuns 77 de manageri de caz aleşi aleator din totalul de 793 care au participat la cercetare. Ce finalitate PIP propun managerii de caz pentru acest copil? Reintegrare în familie, accent pe lucru cu familia Pentru început, reintegrare în familie, iar dacă nu reușește, adopţia Adopţie PIP fără finalitate (cel puţin, la început) „Conform legii” Altele Ce cred managerii de caz că trebuie făcut în acest caz? (1) Finalitate PIP de reintegrare în familie, eventual urmată de adopţie, abordare pe termen lung - soluţie permanentă pentru copil, soluţii individualizate. În general, explicaţiile privind acţiunile necesare sunt detaliate şi centrate pe identificarea aspectelor pozitive, a resurselor care pot fi mobilizate: „identificarea unor resurse şi a unor persoane resursă pentru copil din cadrul familiei lărgite a mamei, care doresc să se implice în creşterea copilului” (Interviu profesionist, Bucureşti), „identificarea şi consilierea mamei, găzduirea în centrul maternal, identificarea resurselor familiale şi comunitare care pot susţine reintegrarea cuplului mamă-copil” (Interviu profesionist, Iaşi). (2) Finalitate PIP de adopţie, abordare pe termen lung - soluţie permanentă pentru copil, soluţii pragmatice şi rapide, în înţelegerea lor, în interesul copilului. Copilul are profilul cel mai căutat de părinţii adoptatori, aşadar: „plasament la o familie adoptatoare şi adopţia copilului fără căutarea mamei, fiind cazuri de abandon” (Interviu profesionist, Vaslui), „deschiderea imediată a adopţiei, să se identifice in regim de urgenţă o familie adoptatoare” (Interviu profesionist, Hunedoara). (3) PIP fără finalitate, abordare pe termen scurt - soluţie temporară pentru copil referitoare la plasarea în regim de urgenţă într-un serviciu de protecţie, fără referire la altă soluţie pe termen lung, uneori chiar şi cu o soluţie radicală, care nu este precedată de o evaluare a situaţiei familiale: „decăderea din drepturile părinteşti; plasament în regim de urgenţă la asistent maternal” (Interviu profesionist, Satu Mare). (4) Răspunsuri de tipul „conform legii” sau care nu permit identificarea unor măsuri clare de avut în vedere în acest caz: „pentru un astfel de copil trebuie găsită o modalitate, o măsură de protecţie; sesizăm organele competente iar specialiştii vor lua cele mai adecvate măsuri” (Alba) sau „Consider că demersurile care se întreprind în prezent sunt eficiente în rezolvarea situaţiei copilului” (Dolj). Ce şanse de reintegrare în familia naturală/ adopţie are copilul, în opinia managerilor de caz? Şanse mari şi foarte mari, răspund managerii de caz centraţi pe soluţii permanente pentru copil. Cele mai grele etape ale managementului de caz asociate acestei situaţii ipotetice, din cazurile practice similare întâlnite: identificare mamă/ familie extinsă şi evaluarea situaţiei familiei; plasamentul în regim de urgenţă la AMP; întocmirea procesului verbal de abandon, asigurarea dreptului la identitate/ certificat de naştere pentru copil. 303 304 Pe lângă această reacţie dominantă, există, însă, alte patru grupuri diferite, aproape egal reprezentate numeric în rândul managerilor de caz care au răspuns. Primul grup se referă la practici pragmatice, bazate pe experienţă, cu obiectivul de a obţine cât se poate de repede o soluţie permanentă pentru copil. În opinia lor, copilul are mari şanse să fie adoptat rapid. Prin urmare, ei/ ele ar „arde etapele” reintegrării în familie, pe motiv că acestea consumă timp preţios pentru copil, şi ar trece direct „la adopţie în regim de urgenţă”. 431 Răspunsurile acestui grup de manageri de caz par să ilustreze studiile recente privind practicile din domeniul protecţiei copilului care arată că familia este adeseori prea puţin implicată, se lucrează prea puţin în parteneriat, iar aspectele identificate de managerii de caz în legătură cu familia sunt mai degrabă negative. Al doilea grup de practici, nu are în vedere şansele copilului de reintegrare sau adopţie, nu se raportează la o soluţie permanentă pentru copil, ci se limitează la preluarea copilului din spital în regim de urgenţă şi identificarea unui asistent maternal disponibil să-l îngrijească. Întreaga atenţie şi eforturile sunt îndreptate spre găsirea unei soluţii temporare, accentul fiind pus pe „urgenţă”. Al treilea grup de manageri face dese referiri la norme şi reglementări şi răspunde monoton cu formula „conform legii”, fără evaluări sau explicitări. Adopţia apare în măsura în care este „conform legii”. Mai general, răspunsurile la întrebări sunt opace şi nu permit identificarea vreunei practici sau a unui set de activităţi concrete care ar urma să fie aplicate, măcar în teorie. Al patrulea grup de manageri de caz exprimă opinii diverse („altele”) şi se concentrează pe experienţă şi cazuistica bogată ce sunt folosite să ilustreze neprevăzutul ce poate să apară (şi, de obicei apare) pe teren. Discursul este despre „teren” şi diversele tipuri de obstacole „din realitate” (spre exemplu, părinţi fără acte de identitate, mame cu handicap şi/sau probleme de sănătate mintală, plecarea părinţilor, precum şi dificultăţi date de colaborarea deficitară cu autorităţile, nerespectarea termenelor legale etc.). Aşadar, actuala stare de fapt este un efect cumulat dat de legislaţia naţională, strategiile DGASPC-urilor judeţene şi practici ale managerilor de caz, dintre care doar o parte au în vedere soluţii permanente pentru copil şi o parte şi mai mică sunt orientate spre oferirea de sprijin familiilor prin lucru direct cu acestea. Caseta 19: Profilul persoanelor adoptatoare în România Majoritatea persoanelor adoptatoare au studii medii, superioare sau postuniversitare, vârste peste 30 de ani, cu o vârstă medie mai mare de 38 de ani. Dintre acestea, aproape trei sferturi sunt din mediul urban, în 88% dintre cazuri fiind familii, iar în celelalte 12% din cazuri fiind femei singure. Cele mai multe cupluri au o relaţie stabilă, de lungă durată, în general mai mult de 5 ani. Persoanele singure care doresc să adopte au vârsta peste 40 de ani şi au studii medii sau mai mult: aproape jumătate au studii superioare sau doctorat. 86% dintre persoanele adoptatoare nu au copii biologici, iar decizia de a adopta a apărut în cele mai multe cazuri după încercări repetate de a avea propriii copii. Sursa: Buzducea şi Lazăr (2011). 431 Spre exemplu, Popoviciu et al. (2012). 305 3.4.2.4 Analiza etapelor procesului de adopţie Adopţia este analizată în continuare ca un proces prin care copilul trece de la sistemul de protecţie specială la o soluţie permanentă. Procedura de adopţie a fost reglementată în etape prin Legea 273/2004, pentru ca prin Legea 233/2011 să fie modificată, prin introducerea unei etape de potrivire dintre copil şi persoana/ familia adoptatoare, ca etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei. Capitolul de faţă va analiza procesul de adopţie organizat în şase etape, în conformitate cu reglementările în vigoare, şi anume: (I) Predarea dosarului la biroul de adopţie (II) Deschiderea procedurii de adopţie (DPA) (III) Potrivirea teoretică în vederea adopţiei (PTA) (IV) Potrivirea practică în vederea adopţiei (PPA) (V) Încredinţarea în vederea adopţiei (IVA) (VI) Încuviinţarea/ Revocarea Dintre cei 5.805 copii cu PIP cu finalitate de adopţie, în prezent (noiembrie-decembrie 2014), şi cu Fişe de adopţie valide, circa 1% erau, la momentul cercetării, în faza de pregătire, dosarele lor nefiind încă depuse la biroul de adopţii. Aceşti copii nu sunt incluşi în analizele prezentate mai jos, pentru că ei nu au intrat încă în procesul propriu-zis. Din analiza datelor, din total copii care au intrat în procesul de adopţie, 86% se află în primele trei etape ale procesului (din care 68% în etapa III de potrivire teoretică) şi doar 5% dintre copii au ajuns la ultima etapă. La nivel de judeţ, nu doar numărul de copii adoptabili variază considerabil, ci şi distribuţia acestora în funcţie de etapa în care se află în prezent (Figura 80, graficul de sus şi Anexa 6 Tabel 50). În timp ce în judeţele cu un număr mai mare de copii adoptabili, cei mai mulţi se aglomerează în etapa de potrivire teoretică, probabil pentru că numărul de părinţi adoptatori nu este suficient de mare pentru a creşte şansele de potrivire, în judeţele cu un număr relativ mic de copii adoptabili, peste o treime dintre ei au ajuns în etapele finale ale procesului (spre exemplu, Harghita, Vaslui sau Constanţa). Analiza de proces pe care o prezentăm în continuarea ţine cont de faptul că orice copil care se află într-o anumită etapă înseamnă că a parcurs în trecut toate etapele precedente. Spre exemplu, un copil aflat în cadrul procesului de adopţie în etapa IV - potrivire practică, în prezent, a avut dosarul predat la biroul de adopţii (etapa I), i s-a deschis oficial procedura de adopţie (etapa II) şi a trecut cu succes de etapa de potrivire teoretică (etapa III), adică a fost identificată o listă de potenţiali adoptatori. Figura 80 (graficul de jos) prezintă distribuţia copiilor adoptabili în funcţie de (toate) etapele pe care le-au parcurs până în noiembrie-decembrie 2014. Procesul arată foarte diferit în funcţie de perspectiva aleasă de analiză, una dată doar de situaţia curentă şi una cumulativă care ia în calcul şi trecutul, aşa cum ilustrează figura de mai jos. Figura 79: Procesul de adopţie structurat pe etape, din două perspective 6000 5000 4000 3000 2000 1000 Ponderea copiilor care au trecut sau se află în etapa respectivă 0 ETAPA I Ponderea copiilor care se află în etapa ETAPA II ETAPA III respectivă în prezent ETAPA IV ETAPAV ETAPA VI 306 Figura 80: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de etapa în care sunt în prezent, la nivel naţional şi la nivel de judeţ (graficul de sus), şi de etapele pe care le-au parcurs (graficul de jos) Ponderea copiilor aflaţi în fiecare etapă, în prezent, la nivel naţional VRANCEA VALCEA ETAPA VI ETAPA I Numărul de copii ETAPA V 5% 3% VASLUI aflaţi în fiecare 3% ETAPA II SUCEAVA ETAPA IV etapă, în prezent, la 14% SIBIU nivel de judeţ 6% SATU-MARE PRAHOVA OLT NEAMT MEHEDINTI HUNEDOARA HARGHITA ETAPA III - GORJ 68% GALATI ETAPA I - Predarea dosarului DOLJ la biroul de adopţie DAMBOVITA ETAPA II - Deschiderea COVASNA procedurii de adopţie CONSTANTA ETAPA III - Potrivirea teoretică CARAS-SEVERIN BOTOSANI ETAPA IV - Potrivirea practică BISTRITA-NASAUD ETAPA V - Încredinţarea în BIHOR vederea adopţiei BACAU ETAPA VI - ARAD Încuviinţare/Revocare 0 100 200 300 400 500 600 700 800 100% 90% Numărul și ponderea copiilor 80% care au încheiat fiecare etapă a 5.699 70% procesului de adopţie, la nivel 5.503 naţional 60% 50% 100 97 4.681 40% 82 30% 20% 809 469 307 10% 14 8 5 0% ETAPA I ETAPA II ETAPA III ETAPA IV ETAPA V ETAPA VI 307 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate: pentru graficul de sus, doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (N=5.518); pentru graficul de jos (N= 5.699 copii intraţi în procesul de adopţie). Notă: Vezi şi Anexa 6 Tabel 50. 308 Următoarele secţiuni au la bază perspectiva cumulativă. Metoda pe care o aplicăm compară profilul copiilor aflaţi în prezent în fiecare etapă a procesului cu profilul copiilor care au trecut de etapa respectivă. Obiectivul analizei nu este doar de a descrie etapele procesului de adopţie, ci şi de a identifica prin metoda comparativă dacă există sau nu copii cu o probabilitate peste medie de a rămâne „blocaţi” într-o anumită etapă. Pentru a situa procesul în timp, anul începerii procedurii de adopţie este cuprins între 2005 şi 2014, din care pentru 98% dintre copii, este în intervalul 2012-2014. Din Figura 81 reiese că pentru majoritatea copiilor procesul este în acord cu aşteptările: cu cât data de începere a procesului este mai recentă, cu atât mai mulţi copiii se află în primele etape ale procesului. În acelaşi timp, însă, Figura 81 arată că există unele blocaje, din moment ce aproape toţi copiii pentru care procesul a început în perioada 2005-2011 au ajuns doar în etapele de deschidere a adopţiei (etapa II - DPA) sau în cea de potrivire teoretică (etapa III - PTA). Figura 81: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de anul în care a început procedura de adopţie şi etapa în care au ajuns în prezent (%) 3000 100% 2500 80% 2000 60% 1500 ETAPA VI ETAPA V - IVA 40% 1000 ETAPA IV - PPA 2014 ETAPA III - PTA 2013 500 20% ETAPA II - DPA 2012 ETAPA I 2005-2011 0 0% 2005- 2012 2013 2014 ETAPA I ETAPA II - ETAPA III ETAPA IV ETAPA V - ETAPA VI 2011 DPA - PTA - PPA IVA Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 5.624 copii). (I) Predarea dosarului la biroul de adopţie Pentru aproape toţi copiii adoptabili, procesul a început prin predarea dosarului la biroul de adopţie. Doar pentru 1% dintre copii procesul a început prin depunerea pe rolul instanţei a cererii de DPA, cel mai probabil pentru că la data respectivă în direcţie nu exista un birou de adopţii. Această primă etapă a fost parcursă de 97% dintre copiii intraţi în proces de adopţie; doar 3% se află în prezent în etapa I. Profilul copilului care în prezent se află la etapa de predare a dosarului la biroul de adopţii, seamănă în mare parte cu profilul general al copilului adoptabil prezentat în capitolul 3.4.2.3 (vezi Anexa 6 Tabel 51). Fiind copii de vârste mici, recent intraţi în sistem, au caracteristicile definitorii ale copilului adoptabil deosebit de accentuate: bebeluşi părăsiţi în maternitate432 în cazul cărora eforturile de reintegrare în familie nu au reuşit şi astfel după 1-4 ani au început procedura de adopţie. Cei mai mulţi nu au fraţi/ surori adoptabili şi provin din familie de mamă singură, în special mame adolescente (14%) şi/sau mame cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală (41%). Puţini dintre ei sunt copii cu dizabilităţi (21% faţă de media de 29%), dar între aceştia sunt suprareprezentaţi copiii cu handicap grav sau accentuat (15%). De asemenea, sunt suprareprezentaţi bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali (18% dintre ei). De remarcat că la nivelul acestui grup de copii, aflat chiar la începutul procesului de adopţie, sunt masiv suprareprezentaţi copiii care au intrat în sistem doar din cauze sociale, fie în relaţie cu profilul specific al părinţilor (mame adolescente, dizabilităţi), fie justificate prin sărăcie şi/sau locuire precară, aceasta în condiţiile în care copiii din familii ce trăiesc în sărăcie sunt mult mai puţin numeroşi decât la nivelul celorlalte grupuri sau a întregii populaţii de copii adoptabili (32% comparativ cu 40%). 432 Ca efect, copiii cu etnie nedeclarată și cei din mediul urban sunt statistic suprareprezentaţi. 309 Copiii aflaţi în prezent în prima etapă a procesului de adopţie, într-o pondere aproape de două ori mai mare decât ceilalţi copii, au avut legături cu familia biologică sau rudele până la gradul IV (30% prin comparaţie cu 17%), cei mai mulţi în urmă cu mai puţin de 1 an (în medie, cu 0,6 luni în urmă). Copiii care în prezent sunt în etapa I sunt inegal distribuiţi pe cuprinsul ţării. Doar 12 judeţe declară astfel de cazuri, cele mai multe fiind în judeţele Bacău, Galaţi, Vaslui şi Suceava, aşa cum arată Figura 80 (graficul de sus). Am precizat deja că toţi copiii intraţi în procesul de adopţie au trecut prin această etapă. Prin urmare, data la care managerii de caz au predat dosarele copiilor cu PIP de adopţie către compartimentul/ serviciul de adopţii se suprapune cu distribuţia copiilor în funcţie de anul începerii procesului (Figura 81, prima casetă): 2% în perioada 2005-2011, 18% în 2012, 50% în 2013 şi 30% în 2014. (II) Deschiderea procedurii de adopţie (DPA) Din total copii intraţi în procesul de adopţie, 97% au ajuns la etapa de deschidere a procedurii (DPA) şi 82% au trecut la etapele următoare (Figura 80, graficul de jos). Prin urmare, 15% dintre copii sunt în prezent la această etapă. Un grup mic (de circa 1%) din copiii în etapa II au început procesul de adopţie încă din 2011-2012. Aceşti copii, care au petrecut mai mult de doi ani în etapa DPA, au dizabilităţi şi au intrat în sistemul de protecţie specială când aveau sub 1 an, fiind părăsiţi în maternitate. Dosarul pentru adopţie a fost întocmit când ajunseseră la vârste de 7-14 ani. Doar 16% dintre ei au fraţi adoptabili, deci ar putea face parte dintr-un grup de fraţi. Ei/ ele provin din doar patru judeţe: Dolj, Galaţi, Prahova şi Vaslui. Predominant, grupul de copii care în prezent sunt în etapa de DPA sunt copii de mame singure, părăsiţi în maternitate, din care pentru o pondere relativ mare s-a decis iniţierea procedurii de adopţie la mai puţin de 1 an după intrarea în sistem, astfel încât un sfert dintre ei au în prezent 0-2 ani (vezi Anexa 6 Tabel 51). Oricum, profilul specific acestui grup include următoarele caracteristici: o suprareprezentare a copiilor care provin din familii cu mulţi copii,433 în special din mediul rural (30%), care trăiesc în sărăcie (49%) ceea ce constituie pentru unul din fiecare zece dintre ei chiar motivul principal pentru intrarea în sistem (9%). În total, intrările problematice în sistem reprezintă 15% din acest grup, procent aproape dublu faţă de copiii care au trecut de acestă etapă a procesului de adopţie. Pe lângă acestea, ponderi semnificativ mai mari dintre copiii în etapa de DPA au ajuns în sistem după ce au fost părăsiţi singuri acasă sau au locuit o perioadă la rude sau pe stradă, ca urmare a unor evenimente nefericite şi/sau unor experienţe de exploatare. Figura 82: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa II - ROMÂNIA 14 DPA din total copii aflaţi în proces de adopţie, la nivel de judeţ (%) PRAHOVA 36 SATU-MARE 35 Copiii care în prezent sunt în etapa II - DPA sunt înregistraţi de VASLUI 31 25 de judeţe din ţară. Cele mai multe cazuri sunt din judeţele SUCEAVA 31 Prahova, Suceava, Dolj şi Bacău (Figura 80, graficul de sus). Dacă CONSTANŢA 25 însă raportăm numărul de copii în etapa II la numărul total de BACĂU 23 OLT 21 copii intraţi în procesul de adopţie, rate peste medie se SIBIU 19 înregistrează în mai multe judeţe, aşa cum arată figura alăturată. VRANCEA 15 Aceste rate pot indica dificultăţi de colaborare între DGASPC şi HUNEDOARA 13 instanţele judecătoreşti de la nivel de judeţ. DOLJ 11 CARAȘ-SEVERIN 10 DÂMBOVIŢA 10 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de BOTOȘANI 10 protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie-decembrie 2014). GALAŢI 8 COVASNA 5 Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi 10+ cazuri în etapa II sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=677). 0 10 20 30 40 433 Prin urmare, o pondere peste medie dintre ei au fraţi/ surori în sistem, dar nu adoptabili. 310 În ceea ce priveşte subetapa la care ajunseseră copiii în procesul de deschidere a procedurii de adopţie, la momentul cercetării, cei mai mulţi dintre ei (39%) aveau cererea de DPA depusă la instanţă şi aşteptau pronunţarea, 22% dintre copii aşteptau ca decizia să fie oficial transmisă către DGASPC, iar 36% dintre copii erau în faza de definitivare a sentinţei de DPA. Tabel 39: Situaţia copiilor care în prezent sunt la etapa II - DPA, în funcţie de subetapa la care au ajuns şi anul de depunere a cererii DPA 2012 2013 2014 Nu se ştie Total Pronunţarea instanţei e pe rol 0 1 36 2 39 Comunicarea sentinţei către DGASPC e pe rol 1 1 7 12 22 Definitivarea sentinţei e pe rol 1 1 28 5 36 Nu se ştie 0 0 1 3 3 Total 3 4 72 21 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=822 copii care în prezent sunt la etapa de DPA). Analiza datelor din dosarele de caz arată că un copil care a ajuns la etapa de DPA aşteaptă o lună de zile,434 în medie, de la predarea dosarului la biroul de adopţie până se depune cererea de deschidere a procedurii de adopţie, aşa cum prevede şi legea. Totuşi, există o variaţie considerabilă, între un minim de mai puţin de o săptămână şi un maxim de 16 luni. Deci, în unele situaţii, copilul poate să aştepte mai mult de un an de zile până ca managerul de caz să depună cererea de deschidere a adopţiei. Pentru a analiza durata subetapelor de DPA, folosim informaţiile oferite pentru copiii care au încheiat această etapă. Astfel, aflăm că întreaga procedură DPA durează, în medie, 130 de zile (aproximativ 3,7 luni)435 de la depunerea cererii DPA până ce sentinţa de DPA rămâne definitivă. Tabelul 40 arată că cel mai mult durează până se pronunţă sentinţa de DPA, circa 68 de zile, în medie. Sentinţa de DPA este comunicată DGASPC în 35 zile (valoarea medie) de la pronunţare şi devine definitivă în 59 zile de la pronunţare. Tabel 40. Durata medie a subetapelor procedurii de deschidere a adopţiei Durata de la depunerea Durata de la pronunţarea Durata de la pronunţarea Subetape DPA: cereriii de DPA până la sentinţei până la comunicarea sentinţei până când aceasta pronunţarea sentinţei acesteia către DGASPC devine definitivă luni zile luni zile luni zile Media 1,76 67,9 0,8 34,8 1,5 59,4 Abaterea standard 2,07 62,7 1,7 51,9 1,5 46,2 Minim 0 0 0 0 0 0 Maxim 13 421 14 433 13 422 N 4.365 4.365 4.548 4.548 4.525 4.525 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Oricum, duratele variază substanţial între judeţe, în funcţie de calitatea serviciilor furnizate de instanţe la nivel de judeţ, precum şi de cât de bună este relaţia de colaborare între acestea şi DGASPC. În judeţul Galaţi se înregistrează cea mai mare durată medie, 8 luni, iar în judeţul Dâmboviţa cea mai mică (1,7 luni). 434 Abaterea standard este 1,95 luni (N=4.392). 435 Abatere standard de 87 zile (sau 2,9 luni), cu un minim de 19 zile și un maxim de 539 zile (sau circa 17 luni). 311 Figura 83. Durata medie de la depunerea cererii de DPA până când sentinţa a rămas definitivă pe judeţe (în luni) ROMÂNIA 3.7 GALAŢI 8.0 NEAMŢ 6.0 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5.4 BACĂU 5.4 VASLUI 5.3 BOTOȘANI 5.1 CONSTANŢA 5.0 PRAHOVA 5.0 HUNEDOARA 4.4 CARAȘ-SEVERIN 4.1 SATU-MARE 4.0 OLT 3.7 SUCEAVA 3.7 COVASNA 2.9 BIHOR 2.8 DOLJ 2.8 VÂLCEA 2.6 ARAD 2.6 SIBIU 2.6 MEHEDINŢI 2.4 VRANCEA 2.1 DÂMBOVIŢA 1.7 0.0 3.0 6.0 9.0 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi cu 10 şi peste cazuri care au încheiat etapa II sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=3.916 copii care au DPA definitivă şi au trecut la etapele următoare). (III) Potrivirea teoretică (PTA) Potrivirea teoretică reprezintă un punct critic al procesului de adopţie: o pondere de 82% din total copii intraţi în procesul de adopţie au ajuns la etapa de potrivire teoretică, dar doar 14% au trecut în etapele următoare (Figura 80, graficul de jos). Deci, în prezent, în etapa III - PTA se află cei mai mulţi dintre copiii adoptabili. Din cei aproape 3.900 copii care erau în această etapă, la momentul analizei, 31% nu au avut nicio potrivire teoretică până în prezent şi 69% au avut cel puţin o iniţiere. Copiii care nu au avut nicio PTA includ două subgrupuri (Figura 84): marea majoritate, au obţinut de curând sentinţa definitivă DPA şi aşteaptă ca birourile de adopţii să iniţieze potrivirea teoretică şi un grup mic, de circa 6% dintre ei, pentru care potrivirea teoretică a început dar nu a fost încă emisă nici o listă de familii adoptatoare, deşi sentinţa DPA a rămas definitivă încă din 2006-2011. Acest mic grup de copii, care reprezintă în jur de 2% dintre copiii aflaţi în prezent în etapa III - PTA, pare să fie blocat în această etapă din moment ce, în medie, se află în etapa III - PTA de peste cinci ani.436 Grupul este alcătuit predominant din copii cu dizabilităţi sau întârzieri de dezvoltare, fără fraţi/ surori adoptabili, care au ajuns în sistem când aveau sub 1 an, au început procesul de adopţie la vârste mai mari de 3 ani şi au în prezent între 7 şi 14 ani. Ei/ ele provin din judeţele Bihor şi Prahova. 436 Durată medie de la definitivarea sentinţei de DPA până în prezent este de 60,5 luni cu o abatere standard de 15,6 luni. Spre deosebire, ceilalţi copii care așteaptă iniţierea PTA au o durată medie corespunzătoare de 10,3 luni, cu o abatere standard de 7,2 luni. 312 Figura 84. Distribuţia copiilor aflaţi în etapa III de potrivire teoretică, în funcţie de anul în care sentinţa DPA a rămas definitivă şi existenţa unei liste de PTA (%) 53 54 38 33 Copiii care nu au avut nicio potrivire teoretică/ listă de PTA (N=1.184) Copiii care au avut cel puţin o listă de 6 5 PTA (N=2.688) 2 4 1 2 2 1 Nu se 2006- 2009 2010 2011 2012 2013 2014 știe 2008 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Să trecem acum la majoritatea copiilor care se află în prezent în etapa de potrivire teoretică, pentru care s-a transmis cel puţin o listă cu potenţiali părinţi adoptatori (69% dintre copiii în etapa III - PTA). Tabelul 41 arată că un număr mediu de patru liste de PTA au fost emise pentru aceşti copii, care este mai mare decât cel pe care l-au avut copiii care au trecut în etapele următoare ale adopţiei. În fapt, diferenţele sunt şi mai marcante dacă avem în vedere numărul maxim de liste de PTA emise: 14 în cazul copiilor care se află în prezent în etapa III faţă de 7 liste pentru copiii care au depăşit această etapă. Din totalul de copiii aflaţi în prezent în etapa III - PTA care au cel puţin o listă de părinţi adoptatori, un procent de 11% au 8-14 liste. Aceştia constituie un al doilea grup care pare să aibă şanse deosebit de mici să parcurgă procesul de adopţie cu succes. În acest grup cu şanse mici de a finaliza procesul de adopţie sunt în mare parte băieţi (69%) care au intrat în sistem la vârste peste 1 an, au petrecut peste 3 ani în sistem, au ajuns în adopţie când aveau 6 ani şi peste şi au în prezent 7-17 ani. Ei/ ele sunt aproape toţi copii fără dizabilităţi, din familii nucleare, din mediul urban, care trăiesc în sărăcie şi/sau locuire precară (52%) şi au intrat în sistem pe motiv de neglijare a copilului. De altfel, o parte dintre aceşti copii au fost părăsiţi de părinţi în stradă sau alte spaţii publice. Tabel 41: Numărul mediu de liste de potrivire teoretică: comparaţie între copiii care au trecut de etapa III - PTA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au cel puţin o listă de PTA Abatere N Medie Minimum Maximum standard ETAPA III - Potrivirea teoretică 2.669 4,07 2,55 1 14 ETAPA IV - Potrivirea practică 329 3,11 1,88 1 7 ETAPA V - Încredinţarea în vederea adopţiei 151 1,20 0,40 1 2 ETAPA VI - Încuviinţare/Revocare 272 1,94 1,66 1 7 Total 3421 3,68 2,51 1 14 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Un argument în plus că grupul de copiii cu 8-14 liste de PTA este blocat în această etapă îl aduce durata medie care a trecut de la definitivarea sentinţei de DPA până în prezent: 18,5 luni petrecute, în medie, în etapa III - 437 PTA, faţă de aproximativ 13 luni pentru copiii cu 1-7 liste de părinţi adoptatori. Diferenţele sunt şi mai vizibile în figura de mai jos. 437 Abaterile standard pentru cele două durate medii sunt de 3,9 luni, respectiv 6,6 luni. 313 Figura 85: Durata de la definitivarea sentinţei de DPA până în prezent: comparaţie între copiii care au trecut de etapa III - PTA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au cel puţin o listă de PTA, în funcţie de numărul de liste de PTA emise (1-7 liste vesus 8-14 liste) (% copii) 40 Copiii care în prezent sunt în 35 etapa III-PTA și au avut cel puţin o listă de PTA 30 Copiii care în prezent sunt în 25 etapa III-PTA și au avut 1-7 20 liste de PTA 15 Copiii care în prezent sunt în 10 etapa III-PTA și au avut 8-14 liste de PTA 5 TERMEN DE COMPARAŢIE: Copiii 0 care au trecut de etapa III - PTA 1-3 4-6 7-9 10-12 13-15 16-18 19-21 22-24 >= 25 luni luni luni luni luni luni luni luni luni Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=2.592 copii cu cel puţin o listă de PTA, din care 2.300 cu 1-7 liste, respectiv N=787 copii care au trecut în etapele următoare ale adopţiei). În afară de cele două grupuri cu şanse mici de a trece de această etapă, diferenţele specifice care caracterizează copiii aflaţi în etapa III - PTA în prezent se referă la (vezi Anexa 6 Tabel 51): copiii de 7-17 ani care au început procesul de adopţie târziu prin comparaţie cu ceilalţi copii adoptabili; uşoară suprareprezentare a copiilor de etnie romă; copiii cu unul sau ambii părinţi cu probleme de consum excesiv de alcool şi/sau cu dizabilităţi şi/sau cu probleme de sănătate mintală,438 într-o pondere semnificativă din mediul rural (fără risc de sărăcie peste medie), care nu au primit nici servicii preventive şi nici ajutor în comunitate înainte de intrarea în sistem; copiii cu fraţi/ surori în sistem, din care majoritate au 1-2 fraţi/ surori adoptabili/e (45% faţă de 25% dintre copiii care au trecut la etapele următoare); copii cu handicap, inclusiv grav sau accentuat (35% din copiii care în prezent sunt la etapa III, respectiv 49% în cazul copiilor fără nicio potrivire teoretică, faţă de 6% din total copii care au trecut la etapele următoare) şi/sau cu întârzieri de dezvoltare (14%, respectiv 16%, faţă de 9%). Ţinând cont că majoritatea copiilor din această etapă au cel puţin o listă de PTA, se pune întrebarea care sunt motivele pentru care nu s-a putut începe potrivirea practică. Şi în această privinţă, grupul de copii cu un număr mare de liste face notă distinctă. Motivele invocate sunt declarate pentru mai mulţi dintre aceşti copii (60% dintre copiii cu 8-14 liste faţă de 32% dintre cei cu 1-7 liste). Aceste motive urmează acelaşi tipar, aşa cum arată Figura 86, cu o singură excepţie, motivele legate de copil care sunt oferite pentru 26% dintre copiii cu 8- 14 liste de PTA spre deosebire de 10% dintre cei cu 1-7 liste. În majoritatea cazurilor, motivul menţionat este vârsta mare a copilului (23%). Mai rar, este menţionată etnia (sub 10%) sau genul (băieţi) copilului alături de „trăsăturile fizice” şi „problemele de comportament” ale acestuia.439 În foarte puţine cazuri (3%) au fost menţionate istoricul medical al copilului (dizabilităţi) şi grupul de fraţi. Totuşi, pentru toţi copiii pentru care nu s-a putut începe potrivirea practică, motivele cele mai frecvente sunt legate de potenţialii părinţi adoptatori. Faptul că în cele mai multe cazuri părinţii adoptatori doresc să adopte copilul pe care deja îl au în plasament atrage din nou atenţia asupra necesităţii unei analize privind modul în care măsura plasamentului la alte familii/ persoane influenţează procesul de adopţie. 438 Procentul celor cu părinţi cu dizabilităţi și/sau probleme de sănătate mintală este de 31% în cazul copiilor fără nicio potrivire teoretică, faţă de 21% din total copii în etapa III, respectiv 18% dintre copiii care au trecut la etapele următoare. 439 Citate din răspunsurile la întrebarea deschisă din chestionar. 314 Figura 86: Motivele invocate de părinţii adoptatori de pe lista/ listele de PTA pentru copiii pentru care nu s-a putut începe potrivirea practică, în funcţie de numărul de liste de PTA emise (1-7 liste versus 8-14 liste) (% copii) Orice motiv din cele de mai jos: 60 32 35 26 Motive legate de copil 10 11 4 Motive legate de mamă 3 3 0 Motive legate de tată 1 1 55 Motive legate de părinţii adoptatori total, din care: 30 32 Vor să adopte copilul pe care îl au în plasament, pentru 52 26 care nu există DPA 29 Nu vor PPA în alt judeţ decât cel de domiciliu sau 48 19 limitrof 22 18 Se află deja în proces de adopţie cu un alt copil 10 11 11 Atestat expirat 0 1 23 Alt motiv 3 5 0 10 20 30 40 50 60 Copiii care în prezent sunt în etapa III-PTA și au avut 8-14 liste de PTA Copiii care în prezent sunt în etapa III-PTA și au avut 1-7 liste de PTA Total copiii care în prezent sunt în etapa III-PTA și au avut cel puţin o listă de PTA Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=2.687 copii cu cel puţin o listă de PTA, din care 2.395 cu 1-7 liste). Aceste date sunt în acord cu constatările unui studiu UNICEF şi ORA, realizat în 2011,440 care arată că 72% dintre famiile adoptatoare doresc copii până în 3 ani şi 81% dintre ele doresc copii fără probleme medicale. De asemenea, copiii care au fraţi/ surori în sistem sunt mai greu adoptabili. Acelaşi studiu arată că 94% dintre familii adoptă doar un singur copil, iar în 40% dintre cazuri familiile preferă un anumit copil, cu care au avut contact anterior, cel mai probabil copilul pe care îl au deja în plasament. La nivel de judeţ, cel mai mare număr de copii aflaţi în prezent în etapa III - PTA sunt înregistraţi în Dolj, Caraş- Severin şi Galaţi (Figura 80, graficul de sus). Dacă raportăm însă copiii din etapa III la numărul total de copii intraţi în procesul de adopţie, rate peste media naţională se observă în mai multe judeţe, cu un maxim în Mehedinţi şi Botoşani (Figura 87). Totuşi, pentru a putea orienta eventualele intervenţii este util să ştim că ponderi foarte ridicate de copii la risc major de a nu trece de această etapă a procesului de adopţie se găsesc în Dâmboviţa, Hunedoara, Vrancea, Mehedinţi, Arad şi Bihor. 440 Buzducea și Lazăr (2011). 315 Figura 87: Procentul copiilor care în prezent de află la etapa III - PTA din total copii aflaţi în proces de adopţie, în funcţie de numărul de liste de PTA, la nivel de judeţ (%) România 21 42 5 GORJ 54 0 BIHOR (*) 48 33 DOLJ 42 40 3 CARAS-SEVERIN 39 33 2 PRAHOVA (*) 26 26 4 SIBIU 23 39 COVASNA 22 50 BACAU 19 30 GALATI 18 41 5 VALCEA 15 55 DAMBOVITA 10 53 19 MEHEDINTI 8 73 13 VRANCEA 7 53 16 SUCEAVA 4 50 4 OLT 2 58 BOTOSANI 80 7 Copii în prezent în Etapa III - ARAD 65 10 PTA, fără nicio listă PTA HUNEDOARA 48 17 Copii în prezent în Etapa III - PTA, 1-7 liste PTA HARGHITA 52 Copii în prezent în Etapa III - VASLUI 8 8 PTA, 8-14 liste PTA 0 20 40 60 80 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi cu 20 şi peste cazuri în etapa III în prezent sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=3.761 copii). Notă: (*) Judeţe care includ şi subgrupul de copii fără nicio listă de PTA care pare blocat în această etapă de mai mult de 5 ani. În concluzie, de la momentul începerii procesului de adopţie, după o perioadă medie de 3,7 luni necesară obţinerii unei sentinţe DPA definitive, copiii tind să se aglomereze în etapa III - PTA, dacă încep mulţi copii procesul în acelaşi timp, aşa cum este cazul valului de adopţii 2012-2014 analizat în acest studiu. Era de aşteptat ca ponderea copiilor aflaţi în această etapă să fie ridicată, ţinând cont că valul de copii spre adopţie nu a avut o replică la nivelul părinţilor adoptatori. Iar dacă o parte importantă441 dintre părinţii adoptatori vor de fapt să adopte un copil anume, copilul pe care îl au deja în plasament, atunci numărul real de părinţi adoptatori este chiar mai mic. Prin urmare, fluidizarea procesului nu este realizabilă dacă nu se iau măsuri care să favorizeze creşterea numărului de părinţi adoptatori în ţară şi, dacă nu este posibil, în străinătate. Măsuri sunt, de asemenea, necesare în sensul deblocării procesului pentru cele două subgrupuri identificate - copiii cu prea puţine (zero) liste de PTA de prea mult timp şi copiii cu prea multe liste de PTA care însă nu au dat rezultat - care altfel au şanse să petreacă ani de zile în procesul de adopţie fără a se găsi pentru ei o soluţie permanentă pentru viitor. 441 Un procent de 40% conform estimărilor UNICEF și ORA (Buzducea și Lazăr, 2011). 316 (IV) Potrivirea practică (PPA) Circa 800 de copii (14% din toţi copiii intraţi în procesul de adopţie) au ajuns la etapa IV - PPA, din care 8% au avut potrivire practică acceptată şi au trecut la etapele următoare, în timp ce în jur de 6% sunt în prezent în această etapă (Figura 80). Aşa cum arată Figura 81, în etapa IV - PPA sunt doar copii care au intrat în procesul de adopţie între 2012 şi 2014. Copiii care în prezent sunt în etapa IV - PPA se împart în două grupuri distincte în funcţie de încercările de potrivire practică la care au participat şi rezultatul acestora: o pondere de 14% au o potrivire practică 442 acceptată, deci urmează să treacă în etapa V - IVA, în timp ce majoritatea copiilor au doar PPA eşuate (67%). Figura 88 arată că grupul de copiii doar cu PPA eşuate se subîmparte, la rândul său în copii care au 1-2 PPA eşuate, care reprezintă 51% dintre copiii aflaţi în prezent în etapa IV - PPA, şi copii cu 3-17 PPA eşuate (16%). Dacă primul grup are un număr de PPA eşuate asemănător cu copiii care au trecut de această etapă, cel de-al doilea grup este la risc de a rămâne blocat pentru mai mult timp în această etapă, mai ales cei care au peste 6 PPA eşuate. Toţi copiii care au PPA acceptată au maxim trei PPA eşuate. Figura 88: Numărul de potriviri practice eşuate: comparaţie între copiii care au trecut de etapa IV - PPA şi cei care sunt în prezent în această etapă (număr de copii) 500 3.1 3.5 450 3.0 400 Nicio PPA eșuată 350 2.5 1 PPA eșuată 300 2.0 250 2 PPA eșuate 200 1.5 3 PPA eșuate 150 0.5 1.0 6-17 PPA eșuate 100 0.1 0.5 Numărul mediu de PPA eșuate 50 0 0.0 Copii care în prezent au Copii care în prezent au TERMEN DE COMPARAŢIE: doar PPA eșuate PPA acceptată Copii care au trecut la etapele următoare Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=267 copii, din care 48 au PPA acceptată, respectiv N=469 copii care au trecut de etapa IV - PPA). Datorită predominanţei lor, copiii care au avut doar potriviri practice eşuate determină carcateristicile specifice copiilor care în prezent sunt în această etapă (Anexa 6 Tabel 51). Aceştia sunt preponderent băieţi (64% faţă de 37% cei care au trecut de potrivirea practică), copii care au intrat în sistemul de protecţie la vârste sub 1 an, ca urmare a părăsirii în maternitate, pentru care procedurile de adopţie au început la vârsta de 1-2 ani, iar în prezent au 3-6 ani. Ponderea copiilor din grupurile de risc (copii cu dizabilităţi etc.) este deosebit de mică. La nivelul acestui grup sunt suprareprezentaţi copiii din comunităţile sursă (23% faţă de media de 12%), din familii nucleare (28% prin comparaţie cu media de 10%). 96% dintre ei sunt actualmente în plasament la asistenţi maternali, faţă de 64% în cazul celor care au avut potrivire practică acceptată. De notat, singura diferenţă semnificativă între copiii cu 1-2 PPA eşuate şi cei cu 3-17 PPA eşuate este dată de etnia copilului. În timp ce printre copiii care au trecut de etapa potrivirii practice predomină copiii de etnie română (peste media pe eşantion), copiii cu 3-17 PPA eşuate sunt preponderent de etnie nedeclarată (Tabel 42). 442 Despre 19% dintre copiii care se află în etapa V - PPA fișele nu oferă informaţii privind încercările de potrivire practică de până acum. 317 Tabel 42: Distribuţia copiilor în funcţie de etnie: comparaţie între copiii care au trecut de etapa IV - PPA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au doar PPA eşuate (1-2 versus 3-17) (%) Total Total Română Maghiară Romă Nedeclarată -% -N Copii care în prezent au doar PPA eşuate: 3-17 21 9 9 61 100 53 Copii care în prezent au doar PPA eşuate: 1-2 57 9 9 26 100 175 TERMEN DE COMPARAŢIE: 59 1 10 30 100 469 Copii care au trecut la etapele următoare Total 46 1 11 42 100 5.699 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Motivele consemnate în dosarele de caz ale copiilor, care au fost oferite de părinţii adoptatori, completează şi întăresc constatarea de mai sus (Figura 89). Pentru copiii cu 1-2 PPA eşuate, motivele sunt legate de părinţii adoptatori în aproape toate cazurile. Motive legate de copil sunt menţionate în 55% din cazuri şi, cel mai frecvent, se referă la istoricul medical al copilului. Spre deosebire, pentru copiii cu 3-17 PPA eşuate, în 91% dintre cazuri, motivele ţin de copil şi doar în 40% se menţionează motive legate de părinţii adoptatori. În cazul acestor copii, motivul principal legat de copil a fost etnia copilului (în 60% din cazuri), iar în plus printre alte motive predomină „originea necunoscută” a copilului. Figura 89: Motivele invocate de părinţii adoptatori pentru care potrivirea practică a eşuat, în funcţie de numărul de PPA eşuate ale copiilor (1-2 versus 3-17) (% copii) Orice motiv 99 100 Motive legate de copil, oricare din următoarele: 55 91 - etnia 21 60 - starea de sănătate 36 30 - grup de fraţi 13 21 - vârsta 9 21 - trăsăturile fizice 6 21 - alt motiv legat de copil 3 30 Motive legate de mamă 16 9 Motive legate de tată 0 9 Motive legate de părinţii adoptatori, oricare din 99 următoarele: 40 - vor să adopte copilul pe care îl au în plasament, pentru 19 care nu există DPA 21 - nu vor PPA în alt judeţ decât cel de domiciliu sau limitrof 26 21 - se află deja în proces de adopţie cu un alt copil 15 9 - atestat expirat 0 21 - alt motiv legat de părinţii adoptivi 28 9 0 20 40 60 80 100 120 Copii care în prezent au doar PPA eșuate: 1-2 (N=176 copii) Copii care în prezent au doar PPA eșuate: 3-17 (N=53 copii) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. 318 Aceste rezultate confirmă opiniile exprimate de specialiştii DGASPC în interviuri, conform cărora procesul de adopţie în România este puternic influenţat de aşteptările, uneori nerealiste, pe care viitorii părinţi le au de la copilul pe care doresc să îl adopte. Aceştia nu doresc orice copil, ci doresc copilul „perfect”: copil „român”, „blond cu ochii albaştri”, „sănătos tun” şi cu ”IQ de 147”. De aceea, copiii de etnie romă şi cei cu dizabilităţi au cele mai puţine şanse de a fi adoptaţi. De asemenea, şansele de adopţie sunt din ce în ce mai mici pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Viitorii părinţi doresc copii care pot fi ”formaţi”, iar această posibilitate, conform specialiştilor, încetează în jurul vârstei de cinci ani. Citatele din Tolba cu poveşti 9 sunt ilustrative în acest sens. ”Bazându-vă pe experienţa dumneavoastră de muncă de până acum, în ce măsură contează etnia unui copil în domeniul protecţiei copilului, mă refer, în primul rând, la uşurinţa cu care ajunge în sistem şi la uşurinţa cu care iese apoi din sistem? - La adopţie se ia în calcul… - La adopţie da, pentru că toţi vor copii blonzi cu ochi albaştri şi cu IQ de 147. Deci la adopţie, acolo contează. În rest...? - În rest nu.” (Focus grup specialişti, Braşov) ”Dacă vorbim de adopţie am constatat în ultimii ani că majoritatea familiilor care vor să adopte un copil nu adoptă copiii care au trecut de o anumită vârstă. Adică după cinci ani, foarte puţini sunt cei care-şi manifestă dorinţa de a adopta un copil de o vârstă mai mare. Majoritatea vor copiii foarte mici şi încercăm să ne împărţim cumva. Bun. Care sunt şansele la adopţie ale copilului X. Cu toate că nu este corect, dar fiind un număr foarte mare de cazuri, te gândeşti care este cea mai mare ca un copil să meargă, v-am zis nu este corect acest lucru, dar nu pot nici ca unui tânăr de 14 ani să-i deschid procedura de adopţie pentru că acum nu am nici o şansă.” (Interviu profesionist, Bacău) Şansa unui copil la o potrivire practică acceptată creşte atunci când persoana/ familia adoptatoare are domiciliul în judeţul în care este protejat copilul (Figura 90). În 74% din potrivirile practice eşuate, persoanele/ familiile nu au avut domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul, comparativ cu 21% din potrivirile practice acceptate. Figura 90: (A) Persoanele/ familiile pentru care potrivirea practică a eşuat/ a fost acceptată au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? (B) În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoana/ familia pentru care potrivirea practică a eşuat/ a fost acceptată? (C) Copilul a fost învoit în familie? 100 (A) (B) (C) 100 90 60 89 54 90 80 74 80 50 46 70 70 60 40 60 50 50 44 50 30 26 40 35 23 40 35 30 18 30 21 20 15 20 16 20 16 10 10 10 10 10 2 3 10 2 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 Da Nu NȘ/NR 0 1 2 3 4 5 6+ NȘ/NR Da Nu NȘ/NR % din PPA eșuate % din PPA acceptate Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=782 potriviri practice eşuate; N=518 potriviri practice acceptate). NŞ/NR - Nu ştiu/ Non-răspuns. În ceea ce priveşte interacţiunea copilului cu familia/ persoana cu care s-a realizat potrivirea, în 54% din potrivirile practice eşuate, nu a existat nicio vizită/ întâlnire, în timp ce în cazul potrivirilor practice acceptate în 51% dintre cazuri s-au realizat 4 sau mai multe vizite/ întâlniri (aşa cum prevăd şi normele legale – minim 4 319 întâlniri). Învoirea copilului în familie a avut loc în doar 1% dintre potrivirile practice eşuate şi în 16% dintre potrivirile practice acceptate. Figura 91. Durata medie a potrivirilor practice eşuate (în zile) şi a celor acceptate (în luni, de la începerea potrivirii practice acceptate până la întocmirea raportului final de potrivire practică) 42.0 28.7 39.9 Potriviri practice eșuate Potriviri practice acceptate 21.6 19.0 18.6 8.9 4.7 4.8 2.9 2.9 4.3 1.7 1-3 4-7 8-14 15-21 22-30 31-60 61 + NȘ/NR < 1 lună 1 lună 2 luni 3 luni NȘ/NR zile zile zile zile zile zile Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=782 potriviri practice eşuate; N=518 potriviri practice acceptate). NŞ/NR - Nu ştiu/ Non-răspuns. Durata medie de la iniţierea demersurilor privind deschiderea procedurii adopţiei (depunerea dosarului la biroul de adopţie) până la începerea primei potriviri practice (eşuată sau acceptată) este de 9,6 luni.443 Durata minimă este 3 luni şi maximă 37 luni. Durata medie a unei potriviri practice eşuate este de aproximativ 11 zile. Totuşi, există o variaţie considerabilă de la o PPA eşuată la alta. Cele mai lungi par să fie primele două PPA, care pot să dureze până la aproape 5 luni. Începând cu a treia PPA eşuată, duratele medii scad treptat. Durata medie de la depunerea dosarului la biroul de adopţie până la începerea potrivirii practice acceptate este de 10 luni.444 Durata minimă este de 3 luni şi maximă 37 luni. În ceea ce priveşte durata de la începerea potrivirii practice acceptate până la întocmirea raportului final de potrivire practică aceasta variază de la 0 zile, realizându-se în aceeaşi zi, până la 3 luni. Durata medie este de 0,5 luni. Pentru cei mai mulţi copii (40%), acest proces a durat mai puţin de o lună. A solicita opiniile copilului cu privire la persoana sau familia adoptatoare este o practică rar întâlnită. Figura 92: Există vreo menţiune sau declaraţie care să reflecte opiniile copilului privind persoana/ familia pentru care potrivirea practică a fost acceptată? 4 1 Sursa: Studiu asupra dosarelor Da, opinia copilului a fost solicitată și este de caz ale copiilor din sistemul mai degrabă pozitivă/satisfăcătoare de protecţie specială: Fişa Nu a fost solicitată opinia copilului privind adopţia (noiembrie- 43 decembrie 2014). Datele sunt Nu e cazul, copil mai mic de 10 ani ponderate (N=518 potriviri 52 practice acceptate). Nu se știe, nici o informaţie în dosarul de caz 443 Abatere standard de 5,8 luni (N=545). Un procent de 27% din cazuri nu au fost incluse deoarece lipsește fie data depunerii dosarului, fie data începerii potrivirii practice. 444 Abatere standard de 7 luni (N=321). Pentru 38% din cazuri nu s-a putut calcula durata deoarece lipsește fie data depunerii dosarului, fie data începerii potrivirii practice acceptate. 320 Figura 93: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa IV - PPA din total copii aflaţi în proces de adopţie, în funcţie de tipul de PPA şi numărul de PPA eşuate, la nivel de judeţ (%) 35 30 10 25 20 8 15 28 4 26 2 23 22 10 10 10 15 5 9 4 4 5 6 5 0 3 SV GL OT DB HD SB CS GJ VS BN CT HG Copii în etapa IV - PPA despre care nu știm ce fel de PPA au Copii care în prezent au PPA acceptată Copii care în prezent au doar PPA eșuate: 1-2 Copii care în prezent au doar PPA eșuate: 3-17 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi cu 10 şi peste cazuri în etapa IV în prezent sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=338 copii). La nivel de judeţ, cel mai mare număr de copii aflaţi în prezent în etapa IV - PPA sunt înregistraţi în Caraş- Severin şi Harghita (Figura 80, graficul de sus). Dacă raportăm copiii din etapa IV la numărul total de copii intraţi în procesul de adopţie, rate peste media naţională (de 6%) înregistrează mai multe judeţe, cu un maxim de peste cinci ori mai mare decât media în judeţul Harghita (32%). Mai mult, Figura 93 arată că dincolo de ratele totale, diferenţele interjudeţene se extind şi la profilul copiilor. Astfel, în Harghita sunt mulţi copii în etapa de potrivire practică, iar o mare parte dintre ei au deja un număr mare de PPA eşuate. Spre deosebire, Constanţa nu a completat fişele de adopţie, Bistriţa-Năsăud, cu un număr mic de copii în această etapă, dar toţi cu PPA acceptată, în timp ce în Gorj toţi copiii au doar PPA eşuate, dar în număr mic (1-2 PPA). Concluzia de la secţiunea anterioară îşi păstrează valabilitatea - este vitală creşterea numărului de părinţi adoptatori pentru a mări şansele de potrivire practică acceptată. Se adaugă în plus o observaţie referitoare la nevoia de a creşte eficienţa cursurilor la care participă persoanele/ familiile care doresc să adopte un copil. În paralel, campanii de educare şi comunicare la nivel de comunitate ar trebui să adreseze atât atitudinea generală faţă de adopţie şi copilul adoptat, cât şi atitudinile de respingere şi subvalorizare a copiilor, indiferent de gen, vârstă, etnie, stare de sănătate sau părinţi. (V) Încredinţarea în vederea adopţiei (IVA) La această etapă au ajuns 469 copii (8% dintre copiii care au început procesul de adopţie). Dintre aceştia, circa 1% nu au fost nevoiţi să completeze această etapă, deoarece sunt copii care au avut măsură de plasament o perioadă mai mare de 2 ani la persoana/ familia care doreşte să-i adopte. Ei au trecut de la PPA direct la încuviinţare. Alţi peste 4% dintre copiii în proces de adopţie au reuşit să obţină IVA şi au trecut în etapele următoare. Prin urmare, în etapa V - IVA sunt, în prezent, în jur de 3% dintre copiii în proces de adopţie (Figura 80). În etapa V - IVA au o probabilitate peste medie să ajungă copiii mici, care intră relativ repede în procesul de adopţie, astfel încât reuşesc să parcurgă etapele precedente la vârste sub 3 ani (Anexa 6 Tabel 51). Suprareprezentate sunt fetele (60%), copiii de etnie română, fără fraţi/ surori, din mediul urban şi nu din comunităţi sursă, care provin din familie de mamă singură (78%) care a absolvit cel puţin gimnaziul şi/sau mame adolescente. Dintre copiii din grupurile de risc, sunt prezenţi doar bebeluşii născuţi prematur şi/sau subponderali, pe când celelalte grupuri lipsesc. Motivul intrării în sistem este părăsirea (85%) sau neglijarea copilului (12%). O pondere de 22% dintre ei (faţă de media de 6%) sunt în plasament la alte familii/ persoane şi 321 pentru 90% dintre ei (comparativ cu media de 62%) nu a existat niciodată o legătură cu familia biologică. Aşadar, copiii care au ajuns la IVA corespund în mare parte „profilului ideal” schiţat de părinţii adoptatori. De la data începerii procesului de adopţie, adică de la etapa I (predarea dosarului la biroul de adopţie) până la etapa V (data depunerii cererii de IVA) au trecut în medie 9,5 luni. De la etapa anterioară IVA şi anume întocmirea raportului de potrivire practică durează în medie 8 zile până la depunerea cererii de IVA (conform normelor, durata este de 5 zile). În ceea ce priveşte desfăşurarea procesului de IVA, durează în medie 3 luni de la depunerea cererii până când sentinţa rămâne definitivă. Tabel 43. Durata medie a subetapelor procesului de adopţie până la IVA Durata de la predarea Durata de la întocmirea Durata de la depunerea dosarului la biroul de adopţie raportului final de potrivire cererii de IVA până când Subetape IVA: până la depunerea cererii de practică până la depunerea sentinţa IVA a rămas IVA cererii de IVA definitivă zile luni zile luni zile luni Media 305,9 9,5 8,2 0,1 106,4 3,1 Abaterea standard 167,4 5,5 13,6 0,46 84 2,9 Minim 110 3 1 0 13 0 Maxim 1144 37 62 2 477 15 N 323 323 231 231 253 253 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Ca şi în cazul etapei II - DPA, durata etapei IVA reflectă cooperarea între DGASPC şi instanţele de judecată. În cazul IVA, doar două judeţe au durate peste media naţională, iar acestea se regăsesc şi printre judeţele cu durate lungi privind DPA, şi anume Bacău şi Galaţi. Figura 94. Durata medie a etapei V - IVA, la nivel de judeţ (în luni) ROMÂNIA 3.1 BACĂU 6.7 GALAŢI 4.1 VÂLCEA 3.2 BISTRIŢA-NĂSĂUD 2.7 PRAHOVA 2.0 OLT 2.0 MEHEDINŢI 2.0 DOLJ 2.0 COVASNA 2.0 VRANCEA 1.8 HARGHITA 1.3 HUNEDOARA 1.2 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi cu 10 şi peste cazuri în etapa V, în prezent, sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=253 copii care sunt în IVA sau au trecut de IVA). Cazurile în etapa V - IVA sunt puţine la nivel de ţară şi distribuite între judeţe. Judeţele cu cele mai multe cazuri sunt Hunedoara şi Olt (Figura 80, graficul de sus). 322 (VI) Încuviinţarea/ Revocarea Din total eşantion, 307 copii (5,4%) au ajuns la ultima etapă a procesului (Figura 80, graficul de jos). Pentru 87% dintre aceştia, sentinţa IVA a fost de încuviinţare, iar pentru 13% sentinţa a fost de revocare. Revocarea Numărul mic de copii cu revocare (39 copii) permite doar o analiză descriptivă. Pentru 11 din cei 39 copii, revocarea sentinţei IVA a fost pronunţată după 56 de zile de la mutarea copilului la familie, iar pentru 17 copii 445 după 165 de zile. Motivele revocării invocate de către familia/ persoana adoptatoare sunt: etnia copilului, faptul că naşterea copilului nu a fost asistată şi dorinţa de a renunţa la adopţie. În toate cele 39 de cazuri, finalitatea PIP a rămas adopţia internă, iar pentru 22 de cazuri a reînceput procedura de potrivire teoretică. Încuviinţarea În medie, copiii au ajuns la etapa de încuviinţare după 13,5 luni de la începerea procesului de adopţie şi după 40 de zile de când sentinţa IVA a rămas definitivă. Etapa de încuviinţare a durat în medie 2,2 luni: 40 de zile până la pronunţarea instanţei, 30 de zile până la comunicarea sentinţei către DGASPC şi 30 de zile până când sentinţa a rămas definitivă. Tabel 44. Durate de la diferite subetape ale procesului de adopţie până la încuviinţare N Minim Maxim Medie Abatere standard Durata de la începerea procedurii de adopţie zile 146 210 694 426,1 142,6 până la depunerea cererii pentru încuviinţare luni 146 6 22 13,5 4,6 Durata de la definitivarea sentinţei IVA până la zile 94 1 91 41,3 24,8 depunerea cererii pentru încuviinţare luni 94 0 2 0,8 0,7 Durata de la depunerea cererii pentru zile 129 6 111 39,2 31,6 încuviinţare până la pronunţarea instanţei luni 129 0 3 0,7 1 Durata de la pronunţarea sentinţei pentru zile 107 5 70 30,1 22,7 încuviinţare până când a fost comunicată luni 107 0 2 0,6 0,8 DGASPC Durata de la comunicarea sentinţei către zile 46 7 53 28,7 18 DGASPC până când aceasta rămâne definitivă luni 46 0 1 0,6 0,5 Durata de la depunerea cererii pentru zile 46 59 121 87,7 21,1 încuviinţare până când sentinţa a rămas luni 46 1 3 2,2 0,5 definitivă Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii pentru care procesul de adopţie a durat mai mult sunt într-un procent mai mare copii mai mari de 3 ani, cei care au fraţi şi/sau surori în sistemul de protecţie şi/sau adoptabili, copii cu dizabilităţi, cu întârzieri de dezvoltare, născuţi prematuri şi/sau subponderali, care aveau mame adolescente la intrarea în sistem, cu părinţi plecaţi în străinătate şi copii cu părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. Majoritatea copiilor care au ajuns la ultima etapă a procesului de adopţie, respectiv încuviinţarea adopţiei (Anexa 6 Tabel 51), prezintă următoarele caracteristici: sunt fete, nu au fraţi/ surori în sistem şi nici adoptabili, au avut o singură potrivire teoretică446 şi nicio potrivire practică eşuată,447 au intrat în sistemul de protecţie la 445 11 fișe nu au completată data mutării copilului la familie. 446 63% dintre copiii care au ajuns la această ultimă etapă a procesului de adopţie au avut doar o potrivire teoretică, în timp ce la nivelul întregului eșantion de copii care au ajuns la potrivirea teoretică doar 17% au avut una singură. 447 94% din copiii ajunși la ultima etapă nu au avut nicio potrivire practică eșuată. La nivelul întregului eșantion, 35% dintre copii au avut cel puţin o potrivire practică eșuată. 323 vârste mici (38% aveau 0-2 ani faţă de media de 20%) şi nu au dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare. Mai mult de o treime dintre ei/ ele provin din plasament la rude sau la alte persoane/ familii. Figura 95: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa VI din total copii aflaţi în proces de adopţie, la nivel de judeţ (%) ROMÂNIA 5 BISTRIŢA-NĂSĂUD 38 SATU-MARE 28 VÂLCEA 24 COVASNA 14 GALAŢI 13 BACĂU 12 HARGHITA 10 SIBIU 5 VRANCEA 4 DOLJ 3 PRAHOVA 3 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar judeţele cu date solide în CMTIS şi cu 10 şi peste cazuri în etapa VI, în prezent, sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=262 copii). Judeţele cu cel mai mare număr de copii în etapa VI sunt Galaţi şi Bacău (Figura 80, graficul de sus). Raportat la numărul total de copii în proces de adopţie, rata medie naţională este de 5%. Rate judeţene de 5-6 ori mai mari se înregistrează în Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare şi Vâlcea. Situaţiile de revizuire solicitate de părinţi nu pot fi analizate, deoarece sunt deosebit de puţine. Imagine de ansamblu a procesului de adopţie în România Analiza procesului de adopţie pe etape a pus în evidenţă principalele blocaje şi profilul copiilor cu şanse mai mici decât media să treacă peste acestea. Au fost identificate patru astfel de potenţiale blocaje: (1) în etapa II - DPA: există copii care au intrat în proces încă din 2005-2011, iar în noiembrie-decembrie 2014 încă aşteptau deschiderea procedurii. (2) în etapa III - PTA: există copii fără nici o listă de PTA deşi sentinţa DPA a rămas definitivă încă din 2006-2011, adică au prea puţine liste pentru prea mult timp. (3) în etapa III - PTA: există copii cu prea multe liste de părinţi adoptatori (8-14) care nu au dus la potrivire practică; comparaţia cu copiii care au trecut de etapa III arată că după trei liste PTA şansele de a ajunge la potrivire practică scad simţitor pentru ca după şapte liste să se apropie de zero. (4) în etapa IV - PPA: există copii cu 3-17 potriviri practice eşuate, în condiţiile în care analiza parcursului copiilor din etapele mai avansate arată că de la a treia PPA eşuată şansele scad considerabil. Oricum, principala limită a analizei rămâne absenţa unui contrafactual format din cazuri de adopţie naţională şi 448 internaţională finalizate. Ca soluţie, am construit un pseudo-contrafactual „în mişcare”, adică fiecare etapă a fost comparată cu etapele viitoare pentru a determina şansele de blocaj/ succes. Această alegere metodologică a dus la rezultate, dar nu permite observaţii fine privind anumite grupuri mici şi/sau cu caracteristici foarte specifice, pentru că, de regulă, acestea sunt haotic sau distorsionat distribuite între etape. Să considerăm spre exemplu situaţia copiilor cu dizabilităţi intraţi în procesul de adopţie în „mod artificial” sau „forţat”, conform opiniilor specialiştilor DGASPC exprimate în studiul calitativ. 448 Oricum, ca efect al legislaţiei, contrafactualul pentru adopţii internaţionale nu ar putea fi construit (vezi capitol 3.4.2.1). 324 „De exemplu, în cazul copiilor în care reintegrarea nu este... în cazul copiilor cu handicap grav, care necesită o îngrijire specializată, medicală, asistenţă medicală permanentă, care sunt în centre specializate pentru copilul cu handicap, la noi. Sunt legume,* de exemplu. Reintegrarea în familie nu este posibilă şi chiar dacă şi-ar dori părinţii, să zicem, prin absurd, nu poţi să îi laşi, pentru că nu au serviciile medicale respective. Faci demersuri, că asta e, după reintegrare trebuie să faci demersurile necesare deschiderii procedurii adopţiei în termen. Faci demersul, identifici rudele, până la gradul IV, până identifici cu adresă la direcţia de evidenţă a populaţiei, identifici, le iei opinie, le evaluezi condiţiile şi deschizi procedura adopţiei interne. Nimeni nu îi adoptă. Integrare socioprofesională, nu se poate pune problema. Integrare socioprofesională este la copii peste 16 ani. Automat, şi dacă ajung la 16 ani, nu poţi să îi integrezi socioprofesional. Deci, nu te poţi încadra. Faci PIP cu finalitate adopţia, ţi-o propui, dar nu poţi să o atingi.” (Interviu profesionist, Craiova) Notă: * Considerăm că astfel de atitudini şi stereotipii sunt de adresat şi descurajat în mod activ. Pentru a înţelege mai bine care este situaţia copiilor cu dizabilităţi ce au intrat în procesul de adopţie, Figura 96 ilustrează întregul proces, de la intrare până la etapa VI - Încuviinţare/ revocare, punând în evidenţă potenţialele blocaje. Pentru a interpreta corect rezultatele este util să reamintim că grupul de copii cu dizabilităţi (la intrarea în sistem şi/sau în prezent) reprezintă 29% din totalul copiilor în proces de adopţie449 şi a intrat în proces ceva mai devreme450 în cadrul valului de copii selectaţi spre adopţie în 2012-2014. Figura 96: Imagine de ansamblu a călătoriei de la sistemul de protecţie la o familie pe calea adopţiei: comparaţie între copiii cu dizabilităţi şi cei fără dizabilităţi (% copii) 100 4 0 15 100 1 2 3 14 2 7 11 Copii fără dizabilităţi Copii cu dizabilităţi 33 1 41 1 4 1 4 6 44 0 1 0 2 2 Intrare (I) Dosar (II) Blocaj, (II) DPA (III) Blocaj (III) (III) Blocaj (III) PTA1-7 (IV) Blocaj (IV) PPA (IV) PPA (V) IVA (VI) Familie intrare Așteptare PTA1-8 liste PPAesec eșec 1-2 2005-2011 PTA liste 3+ Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=5.130 copii). Note: Curbele din grafic reprezintă ponderea cumulată a copiilor care au trecut de etapa respectivă în total copii în proces de adopţie. Numerele din grafic arată ponderea copiilor care se află în prezent în etapa respectivă. Nu sunt incluşi copiii despre care nu se ştie dacă au dizabilităţi şi copiii pentru care nu a fost posibilă stabilirea etapei. 449 Copiii fără dizabilităţi reprezintă 62%; pentru 9% dintre copii nu există date la dosarul de caz. 450 Distribuţia copiilor cu dizabilităţi în funcţie de anul intrării în procesul de adopţie este următoarea: 3% - 2005-2011, 24% - 2012, 51% - 2013, 21% - 2014, 1% - nu se știe. Ponderile corespunzătoare pentru copiii fără dizabilităţi sunt: 2%, 15%, 47%, 34%, 2%. 325 În total, în zonele de blocaj (cadranele roşii din figură) se află mai puţini copii cu dizabilităţi decât copii fără dizabilităţi (6% faţă de 9%). Statistic, diferenţa este semnificativă şi duce la concluzia că probabilitatea de a se bloca în procesul de adopţie este mai mică pentru copiii cu dizabilităţi decât pentru ceilalţi copii. Totuşi, diferenţele de natură calitativă sunt mai mari şi mai relevante pentru eventualele intervenţii la nivelul sistemului de protecţie a copilului. Copiii fără dizabilităţi parcurg în ritm mai alert primele etape, cu un caracter predominant administrativ, şi au o probabilitate de 7% să se blocheze la potrivirea teoretică care pune faţă în faţă caracteristicile copilului cu aşteptările părinţilor adoptatori (aşa cum rezultă acestea din studii şi aşa cum rezultatele studiilor sunt interpretate de factorii de decizie cu privire la programul de potrivire). Apoi, se mai pot bloca la potrivirea practică, când părinţii adoptatori joacă un rol foarte important. Spre deosebire, copiii cu dizabilităţi parcurg foarte greu primele etape. Pentru ei/ ele se decide deschiderea procedurii adopţiei pentru ca apoi să aştepte, uneori cu anii (3%), depunerea cererii de DPA. De notat, pentru copiii cu dizabilităţi pentru care a fost deschisă procedura DPA, timpul total de la depunerea cererii DPA până ce sentinţa rămâne definitivă este mai mic decât pentru copiii fără dizabilităţi (în medie, 116 zile ori 3,3 luni prin comparaţie cu 135 zile ori 4 luni).451 Mai departe, după ce sentinţa DPA rămâne definitivă, şansele copiilor cu dizabilităţi de a rămâne blocaţi sau de a aştepta mai mult timp emiterea unei liste PTA sunt considerabil mai mari. Pe lângă cei 2% blocaţi, o treime dintre copiii cu dizabilităţi nu au nici o potrivire teoretică deşi au intrat ceva mai devreme în proces (o pondere de peste două ori mai mare decât cea a copiilor fără dizabilităţi). Cel mai probabil, programul de potrivire teoretică nu găseşte părinţi adoptatori „orbi” la starea de sănătate a copilului. După această etapă, copiii cu dizabilităţi sunt în număr foarte mic. Totuşi, se pot observa două fapte: (1) Copiii cu dizabilităţi reprezintă doar 11% dintre copiii aflaţi în etapa VI. Adică, la finalul procesului copiii cu dizabilităţi reprezintă un procent în total copii de aproape trei ori mai mic decât la începutul procesului (11% faţă de 29%). (2) Mai mult de două treimi dintre copiii cu dizabilităţi care au ajuns în etapa VI sunt în plasament la rude sau la alte persoane/ familii (67% faţă de 35%). Prin urmare, şansa copiilor cu dizabilităţi de a fi adoptaţi diferă sensibil de cea a copiilor fără dizabilităţi şi ar putea fi îmbunătăţită prin regândirea procedurilor de potrivire teoretică şi practică, dar şi printr-o formare mai eficientă a specialiştilor DGASPC în ceea ce priveşte însuşirea unor tehnici de comunicare cu potenţialii părinţi adoptatori cu privire la situaţia copiilor cu dizabilităţi, mai ales că unii dintre aceştia au dizabilităţi uşoare sau medii. 451 Abaterile standard sunt 75 de zile pentru copiii cu dizabilităţi, respectiv 92 zile pentru cei fără dizabilităţi, ceea ce indică un tratament mai omogen al copiilor cu dizabilităţi din partea instanţelor de judecată. 326 CONCLUZII & RECOMANDĂRI Analiza de faţă a avut în vedere copiii vizaţi de procedura de adopţie în perioada 2012-2014, aşa cum arăta situaţia la momentul noiembrie-decembrie 2014. În procesul de adopţie au intrat copii cu caracteristici foarte diverse, dar cei cu şanse semnificativ mai mari de a finaliza procesul sunt: copiii de vârste mici, în special 0-2 ani, fetele, copiii fără fraţi/ surori în sistem, copiii fără dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare. Mai mult de o treime dintre ei/ ele provin din plasament la rude sau la alte persoane/ familii. Pentru copiii care sunt în faza finală a procesului, cu caracteristicile de mai sus, procesul de adopţie a durat, în medie, 15-16 luni. Există patru surse principale de blocaj al procesului la nivelul etapelor de deschidere a procedurii de adopţie (DPA), potrivirii teoretice (PTA) şi potrivirii practice (PPA). (1) în etapa II - DPA: există copii care au intrat în proces încă din 2005-2011, iar în noiembrie-decembrie 2014 încă aşteptau deschiderea procedurii. (2) în etapa III - PTA: există copii fără nici o listă de PTA deşi sentinţa DPA a rămas definitivă încă din 2006-2011, adică au prea puţine liste pentru prea mult timp. (3) în etapa III - PTA: există copii cu prea multe liste de părinţi adoptatori (8-14) care nu au dus la potrivire practică; comparaţia cu copiii care au trecut de etapa III arată că după trei liste PTA şansele de a ajunge la potrivire practică scad simţitor pentru ca după şapte liste să se apropie de zero. (4) în etapa IV - PPA: există copii cu 3-17 potriviri practice eşuate, în condiţiile în care analiza parcursului copiilor din etapele mai avansate arată că de la a treia PPA eşuată şansele scad considerabil. Creşterea numărului de părinţi adoptatori este vitală pentru a mări şansele de potrivire teoretică şi de potrivire practică acceptată. De la momentul începerii procesului de adopţie, după o perioadă medie de 3,7 luni necesară obţinerii unei sentinţe DPA definitive, copiii tind să se aglomereze în etapa III - PTA, dacă încep mulţi copii procesul în acelaşi timp. Este de aşteptat ca ponderea copiilor aflaţi în această etapă să fie ridicată, dacă valul de copiii spre adopţie nu este replicat la nivelul părinţilor adoptatori. Iar dacă o parte importantă dintre părinţii adoptatori vor de fapt să adopte un copil anume, copilul pe care îl au deja în plasament, atunci numărul real de părinţi adoptatori este chiar mai mic. Prin urmare, fluidizarea procesului nu este realizabilă dacă nu se iau măsuri care să favorizeze creşterea numărului de părinţi adoptatori în ţară şi, dacă nu este posibil, în străinătate. Faptul că în cele mai multe cazuri părinţii adoptatori doresc să adopte copilul pe care deja îl au în plasament atrage din nou atenţia asupra necesităţii unei analize asupra modului în care serviciul de protecţie de plasament la alte familii/ persoane influenţează procesul de adopţie. Măsuri sunt, de asemenea, necesare în sensul deblocării procesului pentru cele două subgrupuri identificate - copiii cu prea puţine (zero) liste de PTA de prea mult timp şi copiii cu prea multe liste de PTA care însă nu au dat rezultat - care altfel au şanse să petreacă ani de zile în proces fără a găsi pentru ei o soluţie permanentă pentru viitor. Este necesară creşterea eficacităţii cursurilor la care participă persoanele/ familiile care doresc să adopte un copil. În paralel, campanii de educare şi comunicare la nivel de comunitate ar trebui să adreseze atât atitudinea generală faţă de adopţie şi copilul adoptat, cât şi atitudinile de respingere şi subvalorizare a copiilor, indiferent de gen, vârstă, etnie, stare de sănătate sau părinţi. Pentru a asigura şanse reale tuturor copiilor la o soluţie permanentă, ar fi necesară regândirea procedurilor de potrivire teoretică şi practică, precum şi formarea mai bună a specialiştilor în ceea ce priveşte însuşirea unor tehnici de comunicare cu potenţialii părinţi adoptatori cu privire la situaţia copiilor cu dizabilităţi. 327 3.4.3 Reintegrarea în familie pentru copiii din comunităŃ comunităŃile sursă Tolba cu poveşti „E un bloc cu 100 de familii cred, mi se pare că suntem vreo 100 de familii. Un singur bloc, dar romi, nu ştiu cum să le spun ca să nu fie jigniţi, ţigani. Da, e un bloc de ţigani şi mai sunt câteva 10 familii, nu ştiu dacă sunt 10 familii din toţi ăştia, români. Şi noi am locuit şi cu soacră-mea, când m-am mutat la soţul meu am locuit la soacră-mea, dar nu puteam să stăm acolo noi cu copiii. Aşa am ajuns aici. ... Deci eu nu pot să las copilul afară, pentru că auzi numai vorbe foarte urâte, că aşa sunt oamenii din jurul tău şi nu ai practic unde să te duci. Decât ne mai ducem în parc. Prefer să stau în casă, să mă uit la televizor, sau ştiu eu, dacă copilul nu are unde să alerge şi el un pic, să aibă camera lui sau eu ştiu, să îşi facă acolo jocurile lui, temele lui, mai târziu, va fi nevoie... Dar nu avem de ales pentru că nu avem unde să ne ducem, nu ne permitem financiar să plătim o chirie. ... Păi când vine acasă, întotdeauna îmi spune: mama, când mă duc şi eu să mă joc în curte? Sau îmi spune: mama vreau şi eu să mă joc, dar nu am cum. El este trist când vine acasă practic, uneori. El, dimineaţă, de abia aşteaptă să plece la grădiniţă, cum să vă spun, bucuros că se joacă cu copii. Acasă când vine, ca acasă, nu am decât, uitaţi atât, atât spaţiu, unu pe doi metri, în mijlocul casei. Nu ai cum, că dacă e o singură cameră şi bucătărie şi dormitor la un loc. Şi atunci: acolo nu sări, dincolo nu pune mâna, cealaltă nu trage, vezi că dai jos pe cealaltă şi atunci el, săracul, trebuie să stea într-o margine, pe un pat sau ştiu eu, să stea doar cu o jucărie în mână şi să o învârtă acolo.” (Interviu părinte cu copil la risc de separare, comunitate sursă, ghetou într-un bloc de garsoniere, Bacău) 328 Capitolul de faţă îşi propune să descrie caracteristicile din prezent ale familiilor cu copii separaţi care sunt concentrate teritorial în „comunităţi sursă”. În secţiunea 3.2.5.3, am arătat că există astfel de concentrări geografice de mame/ părinţi cu copii în sistemul de protecţie specială, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban. Cercetarea desfăşurată în 60 de comune cu comunităţi sursă ne permite să avem o mai bună înţelegere a situaţiei acestor familii de care copiii din sistem au fost separaţi. Obiectivul analizei este astfel unul dublu. În primul rând, este important să înţelegem în ce măsură nevoile acestor familii au fost acoperite de sistemul de suport pentru a facilita reintegrarea copiilor separaţi. În al doilea rând, analiza ne ajută să înţelegem situaţia copiilor care, aşa cum vom vedea în continuare, sunt încă prezenţi în aceste gospodării. Vom căuta să înţelegem în ce măsură copiii rămaşi acasă sunt protejaţi şi monitorizaţi în mod eficient, astfel încât nu doar să nu ajungă în sistemul de protecţie, dar nici să nu trăiască în condiţii care nu permit creşterea şi dezvoltarea copilului. Aşa cum am prezentat în capitolul 2.3 privind Datele şi metoda folosite în acest studiu, ancheta în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă a avut la bază un eşantion de mame identificate în CMTIS. La adresele mamelor, doar 61% dintre gospodării mai cuprindeau fie mama, fie o altă persoană care a îngrijit unul sau mai mulţi copii aflaţi în sistemul de protecţie. Celelalte 39% dintre gospodării nu mai locuiau în comună.452 Mai mult, în cele 60 de comune cu comunităţi sursă selectate pentru cercetare, au fost identificate 139 de familii cu copii separaţi de familie care nu erau înregistrate în CMTIS, după cum arată tabelul de mai jos. Analiza acestor date este prezentată în secţiunile cuprinse în acest capitol. Tabel 45: Mărimea estimată şi cea realizată a eşantionului de mame/ familii ale copiilor din sistemul de protecţie specială, din comunităţile sursă din mediul rural (număr) Număr Dintre care, prezente în gospodărie Dintre care, persoane de Mame Alte persoane care au intervievate intervievat biologice îngrijit copilul/ copiii Selectate iniţial (din CMTIS) 1.191 736 455 281 Identificate în timpul activităţii de teren 139 137 82 55 Total 1.330 873 537 336 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. RECOMANDĂRI Informaţia privind colectarea în sine a datelor de sondaj atrage atenţia că o pondere semnificativă a familiilor ţintă (în care copiii ar putea fi reintegraţi) nu este stabilă. Faptul că pentru aproape 40% dintre mamele copiilor din sistemul de protecţie, din comunităţile sursă rurale, nici un membru al familiei nu a putut fi găsit la adresa înregistrată în CMTIS arată că sunt necesare eforturi sistematice şi mai frecvente pentru a menţine contactul cu familiile, fără de care reintegrarea ca finalitate PIP nu are şanse reale. Ţinând cont de dispersarea teritorială a familiilor şi de intensitatea efortului necesar, chiar şi doar pentru a păstra o evidenţă a familiilor (fără a mai lua în calcul intervenţii specifice), devine evident faptul că astfel de eforturi nu pot fi îndeplinite de managerii de caz singuri. Responsabilităţile lor trebuie să fie împărţite în mod real cu asistenţii sociali care sunt cel mai aproape de aceste familii şi care ar putea monitoriza evoluţia lor. În absenţa unei colaborări reale între specialiştii în protecţia copilului şi asistenţa socială din comunitate, reintegrarea în familie este nu doar dificilă, ci şi şubredă. Reamintim că între managerii de caz, cei mai critici cu privire la activitatea SPAS şi a structurilor comunitare consultative sunt tocmai managerii de caz care au reuşit să reintegreze copii în familie. 452 Au existat doar două cazuri de refuz de participare din partea mamelor și opt cazuri în care gospodăriile erau prezente, dar nu mai includeau nici mama biologică și nici vreo persoană care a îngrijit unul sau mai mulţi dintre copiii instituţionalizaţi, înainte de intrarea acestora în sistem. 329 3.4.3.1 Condiţiile de viaţă ale gospodăriilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie, din comunităţile sursă din mediul rural Dintre cele 873 de gospodării intervievate, analiza din acest capitol are în vedere doar subsetul de gospodării cu cel puţin un copil sub 18 ani care este sau care a fost separat de familie (772 cazuri).453 Dintre aceste 772 de cazuri, în 705 cel puţin un copil este încă separat de familie (interesant, dintre aceste familii, în 15 cazuri unul sau mai mulţi copii s-a reîntors în familie, în timp ce alţi copii au rămas separaţi). În acelaşi timp, dintre toate gospodăriile cu cel puţin un copil care este încă separat de familie, mamele locuiesc încă acolo în 63% dintre cazuri; în celelalte 37% din cazuri, cel puţin o altă persoană care a îngrijit copilul (de obicei, bunica) a fost prezentă. Tabel 46: Gospodării în care cel puţin un copil este încă separat de familie, după caracteristicile lor şi prezenţa mamei (%) Gospodării în care cel puţin un copil este încă separat de Gospodării cu mame Gospodării fără Total familie: selectate mame selectate -N 705 445 260 -% 100 100 100 Dintre care: - Gospodării în care cel puţin un copil care a fost separat 2 1 5 se află acum în gospodărie - Gospodării în care niciunul dintre copiii separaţi nu s-a 98 99 95 întors în familie Dintre care: - Cu cel puţin un alt copil în gospodărie 68 70 65 - Fără nici un copil în gospodărie 32 30 35 Cu cel puţin un copil al mamei în gospodărie 56 Fără nici un copil al mamei în gospodărie prezent, dar cu 14 alţi copii în gospodărie Fără nici un copil în gospodărie 30 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. În cel puţin două treimi dintre gospodăriile cu copii separaţi de familie este încă prezent cel puţin un copil. Deşi intrarea copiilor în sistem s-a petrecut ca urmare a existenţei unor factori care au necesitat astfel de măsuri extreme, la momentul sondajului, în 68% dintre gospodăriile cu copii separaţi mai locuia cel puţin un copil. Prezenţa copiilor este la fel de ridicată şi în cazurile în care mama copiilor separaţi este prezentă - în 70% dintre gospodăriile cu mame prezente mai locuieşte cel puţin un alt copil. Chiar dacă uneori copiii din gospodării nu sunt ai mamelor cu copii separaţi, în jumătate dintre cazurile chestionate în care mamele erau prezente şi aveau un copil separat, acestea locuiau şi cu cel puţin unul dintre copiii lor în gospodărie (Tabel 46). Aşa cum este de aşteptat, se observă o relaţie inversă între numărul de copii separaţi şi numărul de copii prezenţi: cu cât numărul de copii care sunt încă separaţi este mai mare, cu atât mai ridicată este probabilitatea ca nici un alt copil să mai fie prezent în gospodărie (Anexa 6 Tabel 52). 453 Celelalte 101 cazuri care au intrat în eșantion se referă la copii care au fost separaţi de familie, dar care între timp au peste 18 ani. Aceștia fie continuă să fie în sistemul de protecţia copilului (deoarece încă își continuă educaţia sau sunt în căutarea unui loc de muncă), fie au fost transferaţi într-o instituţie pentru adulţi cu dizabilităţi, au fost reintegraţi în familii sau integraţi socioprofesional. 330 Analiza relaţiei dintre prezenţa unui copil în gospodărie şi principalul motiv de separare de copilul aflat în sistem ne indică situaţii de inconsistenţă: copii care încă trăiesc în gospodării, deşi motivele de separare de un copil din gospodărie nu ar trebui să permită acest lucru (Figura 97). Atunci când acest tipar se observă şi în cazul gospodăriilor în care chiar mamele copiilor din sistemul de protecţie trăiesc alături de cel puţin un copil, situaţia este şi mai dificil de explicat. Observăm, de exemplu, mame locuind cu copiii lor pentru care motivele separării de un alt copil au fost condiţiile precare de locuire sau situaţia financiară. Această situaţie ridică multiple semne de întrebare. Dacă sărăcia extremă îşi găseşte soluţia doar prin trimiterea copiilor în sistem, de ce există copii care încă trăiesc în aceste gospodării? În mod evident, situaţia sărăciei extreme nu se rezolvă automat prin simpla mutare a unora dintre copii în afara gospodăriei. Pe de altă parte însă, dacă problema sărăciei a fost rezolvată între timp, atunci de ce copiii din sistem sunt încă separaţi de familie? Aceleaşi întrebări sunt relevante şi în cazul copiilor separaţi pentru alte motive, cum ar fi cel de neglijare sau alcoolism. Dacă după o atentă monitorizare şi intervenţie problema a fost rezolvată, copiii separaţi ar fi trebuit să fie reintegraţi în familie, iar dacă problema nu este încă rezolvată, în astfel de familii nu ar trebui luate măsuri similare şi cu ceilalţi copii existenţi în gospodărie? Acestea sunt întrebări inevitabile când ne raportăm la ceea ce am numit şi analizat ca fiind intrările problematice în sistem, adică doar din cauze sociale.454 Figura 97: Motivul separării pentru copiii din sistemul de protecţie specială care provin din comunităţile sursă rurale, aşa cum este declarat de asistenţii sociali SPAS şi mamele/ persoanele care au îngrijit copilul înainte de intrarea în sistem, pe tipuri de gospodărie (%) Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 37 29 21 14 Dizabilitatea copilului 17 12 11 8 Părăsirea domiciliului de către mamă/tată 11 19 7 18 Neglijare 18 17 5 5 Gospodării cu venit lunar per membru de cel 14 10 mult 400 lei 5 3 Mamă minoră 6 6 4 4 Familie cu 4 copii sau mai mulţi 8 7 4 3 Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală 8 7 psihică sau retard 4 5 Părinte sau părinţi încarceraţi 3 3 4 4 Copil părăsit în unităţi sanitare 9 7 3 2 Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, 9 14 părinte singur 3 7 Consum excesiv de alcool 2 2 2 2 (A) (B) 2 8 Părinţi plecaţi în străinătate 2 Gospodării în 6 Gospodării de 1 care m ame de 1 copil/copii în Părinţi decăzuţi din drepturi 1 1 copil/copii în sistem, în Abuz fizic asupra copilului 2 sistem locuiesc 1 care locuiește 0 1 cu cel puţin un cel puţin un Alt motiv 0 0 10 alt copil 8 copil Nu cunosc motivul 0 4 3 0 10 20 30 40 0 10 20 30 40 Mame/ îngrijitori Asistenţi sociali Mame/ îngrijitori Asistenţi sociali Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural şi Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N eşantion mame/ persoane care au îngrijit copilul=307; N eşantion mame/ persoane care au îngrijit copilul pentru care reprezentanţii SPAS au furnizat răspunsuri=174). 454 Vezi Infografic 4 și capitolul 3.2.7. 331 E important să analizăm cu atenţie situaţia gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie specială, pentru a înţelege mai bine condiţiile în care aceştia ar putea fi reintegraţi. Atenţie specială va fi acordată copiilor care încă locuiesc în aceste gospodării, întrucât aceştia nu doar că reprezintă un bun contrafactual pentru situaţia în care s-ar afla copiii separaţi dacă ar fi reintegraţi, dar şi pentru că unii dintre ei pot fi în situaţii de vulnerabilitate puternică. Analiza va viza două tipuri de copii: (i) copiii mamelor care au cel puţin un alt copil în sistem şi (ii) ceilalţi copii care nu aparţin mamelor dar care fie locuiesc cu ele, fie locuiesc în gospodăriile din care mamele au plecat. Vor fi urmărite faţete multiple ale excluziunii sociale: locuire, educaţie şi modalităţi de îngrijire ale copiilor, sănătate şi alimentaţie, precum şi venituri. Locuirea În capitolul 3.2.5.3. am văzut nu doar că există comunităţi sursă pentru sistemul de protecţie specială (adică concentrări geografice de familii cu copii în sistem), ci şi că acestea sunt în mare măsură suprapuse cu zone 455 marginalizate. Deşi o pondere semnificativă a familiilor cu copii separaţi este concentrată în zone marginalizate, multe dintre ele sunt totuşi împrăştiate în cadrul localităţilor (urbane şi rurale). Întrucât pentru gospodăriile intervievate în cadrul sondajului există informaţie completă despre adresele mamelor cu copii separaţi, putem să analizăm în detaliu suprapunerea dintre sărăcia extremă la nivelul comunităţii şi riscul de separare al copiilor. Aceste date ne indică faptul că 50% dintre mamele selectate locuiesc (sau au locuit) în sate cu zone marginalizate. Un aspect interesant îl reprezintă faptul că în eşantion au fost identificate şi câteva sate cu concentrări de mame care nu au fost identificate ca fiind marginalizate; un motiv pentru această situaţie ar putea fi faptul că zonele marginalizate au putut fi identificate pe baza datelor de recensământ doar atunci când un număr minim de gospodării într-un sector de recensământ a fost atins (50 de gospodării), iar acest număr minim ar putea să fie prea ridicat pentru a identifica toate concentrările de familii la risc. Aproximativ jumătate dintre familiile copiilor separaţi trăiesc la periferia localităţilor sau chiar în afara lor, în colonii (Figura 98). În acord cu observaţiile de mai sus, probabilitatea unei gospodării de a se afla la periferie sau în afara localităţii este mai mare dacă satul în care este situată are cel puţin o zonă marginalizată. Figura 98: Distribuţia gospodăriilor între centru şi periferie, în funcţie de existenţa unei comunităţi marginalizate în interiorul satului (%) 60 53 50 44 40 33 36 28 26 29 În centrul localităţii 30 22 15 Între centru și periferie 20 10 3 6 4 La periferie 0 În afara localităţii, într-o colonie Sate fără zonă Sate cu cel puţin o zonă Total (N=873 gospodării) marginalizată (N=435 marginalizată (N=421 gospodării) gospodării) Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 455 Reamintim că zonele marginalizate sunt identificate pe baza microdatelor de la recensământul din 2011 ca fiind zone intra-localitate ce cumulează dezavantaje pe trei dimensiuni: capital uman, ocupare formală și locuire precară. Vezi Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate (Swinkels et al., 2014) și Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate (Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu, coord., 2015). 332 Localizarea la periferia satelor face ca o treime dintre gospodăriile intervievate să sufere de probleme teritoriale care ar putea să le afecteze condiţiile de locuit şi să le limiteze accesul la servicii în general (Anexa 6 Tabel 53). Într-un perimetru de aproximativ 200 de metri faţă de gospodărie, în cazul a 19% dintre gospodării se află un râu, pârâu sau baltă care este probabil să le afecteze major în caz de inundaţie (sau să le fi afectat deja), pentru 11% dintre cazuri există clădiri dezafectate sau ruine, iar în 22% dintre cazuri se află o pădure (cercetarea de teren realizată pentru a valida zonele marginalizate a indicat ca tipică situaţia în care, pentru a se deplasa din centrul de comună în zonele marginalizate, oamenii trebuie să traverseze zone împădurite, de cele mai multe ori pe drumuri impracticabile în anumite perioade ale anului). Cea mai mare pondere a acestor probleme se concentrează în zonele marginalizate - 58% dintre aceste gospodării cu probleme teritoriale se află în sate cu zone marginalizate. În multe dintre gospodăriile din care au plecat copii în sistemul de protecţie specială condiţiile de locuit sunt încă inadecvate, uneori extreme, ceea ce face improbabilă reintegrarea copiilor în absenţa unor măsuri imediate (Tabel 47). Îngrijorător este faptul că în marea majoritate a situaţiilor în care condiţiile nu sunt acceptabile, există alţi copii care încă locuiesc acolo. Astfel, 4% dintre gospodăriile chestionate trăiesc în adăposturi improvizate, barăci sau locuinţe dezafectate. În două treimi dintre aceste situaţii, cel puţin un copil locuieşte încă acolo. Supraaglomerarea este de asemenea o problemă care apare într-un procent ridicat şi este aproape în totalitate asociată cu prezenţa copiilor în gospodării. Multe dintre gospodării nu sunt conectate la nici un fel de utilităţi: un sfert dintre copiii prezenţi în gospodării trăiesc în locuinţe care nu sunt nici măcar conectate la reţeaua de electricitate, marea lor majoritate nu au nici măcar o fântână în cadrul gospodăriei, iar un sfert dintre gospodării (şi un sfert dintre copii) nu au avut cu ce să se încălzească în ultima iarnă cel puţin de câteva ori pe lună. Tabel 47: Condiţiile de locuit ale gospodăriilor din comunităţile sursă din mediul rural (%) Dintre % gospodăriile Gospodării cu problema cu respectivă, % % Copii problema gospodării cu respectivă unul sau mai mulţi copii Adăpost improvizat, baracă, locuinţă dezafectată, ruină, cort 4 67 5 Locuinţe în care există un loc special dedicat copiilor, unde aceştia îşi pot 33 69 31 face teme sau se pot juca Gospodării cu mai mult de două persoane pe cameră 34 97 64 Gospodării cu mai mult de doi membri pe dormitor 49 92 77 Gospodării cu probleme cu locuinţa (scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, 38 74 48 ferestre/ duşumele putrede/ deteriorate) Gospodării neracordate la reţeaua de gaze naturale 97 74 97 Gospodării neracordate la reţeaua de electricitate 17 73 23 Gospodării fără apă curentă în cadrul gospodăriei 70 75 75 Gospodării fără apă curentă sau fântână în cadrul gospodăriei 55 75 61 Gospodării fără toaletă conectată la reţeaua de canalizare 92 74 94 Gospodării care nu şi-au putut încălzi locuinţa cel puţin o săptămână iarna 11 80 15 trecută Gospodării care nu şi-au putut încălzi locuinţa cel puţin de câteva ori pe 23 74 26 lună iarna trecută Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 333 RECOMANDĂRI Trei recomandări pot fi reîntărite pe baza dispersiei teritoriale a gospodăriilor selectate din comunităţile sursă. Cel mai eficient mod de a prioritiza intervenţiile pare să fie prin ţintirea zonelor marginalizate care, pe lângă toate celelalte probleme, conţin şi un număr relativ mai mare de mame cu copii în sistemul de protecţie specială. În acest scop, sunt disponibile deja Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate456 şi Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate,457 la nivel naţional. Al doilea mecanism de ţintire a intervenţiilor de prevenire poate fi prin centrarea asupra comunităţilor în care există numere mai ridicate de mame/ familii ale copiilor din sistemul de protecţie specială. Pentru cartografierea acestor zone, actualizarea informaţiei din CMTIS joacă un rol decisiv. Indiferent de modul în care sunt ţintite, în toate aceste comunităţi sursă trebuie gândite activităţi sistematice extinse. În plus, pentru a acoperi întreaga paletă de cazuri la risc, pe termen mediu, este necesară dezvoltarea şi intensificarea activităţilor de prevenire realizate de către asistenţii sociali în fiecare localitate, întrucât în orice localitate pot apărea cazuri împrăştiate, imposibil de detectat prin utilizarea instrumentelor de ţintire geografică. În acest sens, concentrarea pe rezolvarea problemei de locuire poate ajuta la reintegrare şi la menţinerea altor copii în familie, eliminând cauza separării – condiţiile improprii de locuire (care nu se rezolvă prin scoaterea unui copil/ a mai multor copii din mediu şi nu rupe ciclul dezavantajelor, menţinând o problemă în comunităţile sursă şi încurajând alte instanţe de intrare a copiilor în sistem). Consumul în gospodăriile cu copii Problemele de locuire sunt accentuate de dificultăţi pe alte dimensiuni ce afectează şi copiii ce încă trăiesc în gospodării. 14% dintre astfel de copiii trăiesc în gospodării care nu au avut ce pune pe masă cel puţin o dată pe săptămână în ultimele 6 luni; un sfert dintre ei s-au confruntat cu această problemă de cel puţin câteva ori pe lună (Anexa 6 Tabel 54). Aproape jumătate dintre copii mănâncă maxim două mese pe zi (8% doar o masă). În ceea ce priveşte hainele acestora, doar pentru o treime dintre copii părinţii au declarat că au cumpărat haine noi, pentru o treime acestea sunt second-hand, iar cealaltă treime sunt primite de la vecini sau rude – această frecvenţă nu este însă suficientă pentru a înţelege cât de des de fapt hainele sunt obţinute astfel şi dacă ele sunt suficiente pentru copii (Anexa 6 Tabel 55). Jumătate dintre gospodăriile chestionate au declarat că nu le ajung veniturile nici pentru strictul necesar – 62% dintre copii trăiesc în astfel de gospodării (Anexa 6 Tabel 54). Educaţia copiilor Participarea la servicii educaţionale este scăzută, această situaţie fiind mai des întâlnită la mamele care încă mai locuiesc cu copii. În ceea ce priveşte participarea la grădiniţă, de exemplu, observăm că doar puţin peste jumătate dintre copiii cu vârste între 3 şi 6 ani sunt înscrişi la grădiniţă sau creşă (Table 48). Procentul de participare este semnificativ mai ridicat pentru ceilalţi copii care nu aparţin mamelor cu copii selectaţi (76%). Această diferenţă de procente arată o disfuncţionalitate a sistemului de protecţie în condiţiile în care pentru aceste mame ar fi trebuit să existe servicii de prevenire a excluziunii sociale a copiilor ce locuiesc cu ele (perfect ţintite) şi totodată să se dezvolte condiţiile sociale şi economice pentru reintegrarea copiilor care sunt încă separaţi. 456 Swinkles et al. (2014). 457 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015). 334 Tabel 48: Participarea la grădiniţă a copiilor din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) Copiii mamelor Toţi ceilalţi copii Total selectate ce (fără cei ai copii locuiesc cu ele mamelor) % copii înscrişi la creşă sau grădiniţă pentru copiii 0-6 ani 41 38 48 % copii înscrişi la creşă sau grădiniţă pentru copiii 3-6 ani 59 56 76 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Doar 70% dintre copiii cu vârste de peste 6 ani sunt înscrişi la şcoală – şi în acest caz procentul este uşor mai scăzut pentru copiii mamelor care au copii în sistemul de protecţie specială faţă de ceilalţi copii. Mai mult decât atât, dintre copiii cu mame care au alţi copii în sistem, doar jumătate merg la şcoală în fiecare zi, iar aproximativ 20% au repetat cel puţin un an şcolar, ceea ce duce la o probabilitate mai ridicată de a părăsi şcoala ulterior şi de a avea performanţe scăzute în sistemul educaţional în general. Situaţia acestor copii este proastă chiar de la nivelul primar – doar 66% dintre copiii cu vârste între 6 şi 10 ani merg la şcoală în fiecare zi şi mai mult de 10% au repetat deja cel puţin un an şcolar. Figura 99: Participarea la şcoală a copiilor din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) 90 84 83 8582 % copii înscriși la școală 75 78 80 73 72 73 7269 70 67 70 64 66 60 60 56 % copii care merg la școală în 53 fiecare zi în total copii 50 40 % copii care au repetat cel 30 25 puţin un an dintre cei care 21 19.2 18 21 17 sunt înscriși la școală 20 11 9 1212 13 10 10 7 10 6 % copii care au de gând să 0 abandoneze școala 6-10 ani 10-14 Total 7+ 6-10 ani 10-14 Total 7+ 6-10 ani 10-14 Total 7+ ani ani ani ani ani ani Total copii Copiii mamelor selectate Toţi ceilalţi copii (fără cei ce locuiesc cu ele ai mamelor) Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie- august 2015). Datele nu sunt ponderate. Pentru 41% dintre copiii care locuiesc cu mamele lor şi reuşesc să meargă la şcoală, mamele lor au declarat că nu ştiu să îi ajute niciodată la teme, şi pentru alţi 38%, acestea au spus că nu pot să îi ajute decât uneori. Procentul copiilor care nu pot fi ajutaţi de părinţi la teme este la fel de ridicat chiar pentru nivelul de educaţie de bază – cele pentru copiii de 6-10 ani (Tabel 49). În cazul copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani care merg şi la şcoală, doar pentru 17% dintre ei părinţii au spus că pot să îi ajute de cele mai multe ori sau întotdeauna. Dacă analizăm întreagul eşantion de copii de vârstă şcolară indiferent dacă merg sau nu la şcoală, situaţia apare ca fiind şi mai proastă: doar 21% dintre toţi copiii cu vârste între 6 şi 10 ani merg la şcoală şi părinţii lor consideră că îi pot ajuta întotdeauna sau de cele mai multe ori la teme (procentul pentru cei cu vârste între 7 şi 11 ani este doar 12%). 335 Tabel 49: Ponderea copiilor pentru care părinţii au declarat că ştiu să îi ajute la temele şcolare din totalul copiilor care merg la şcoală, din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) Cât de des ştiţi să vă ajutaţi copiii la temele de la şcoală… De cele mai Niciodată Uneori Întotdeauna Total multe ori Copii de 6-10 ani 37 38 18 7 100 Copii de 7-11 ani 43 41 12 4 100 Toţi copiii care merg la şcoală 41 38 14 6 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Există o asociere puternică între faptul că părinţii ştiu să îi ajute pe copii la teme şi performanţa şcolară. Dintre copiii care merg la şcoală şi pentru care părinţii au spus că nu ştiu niciodată să îi ajute la teme, un sfert nu merg zilnic la şcoală, iar 22% au repetat cel puţin un an. Procentele sunt 3% şi respectiv 12% pentru cei care au părinţi care ştiu să îi ajute întotdeauna sau de cele mai multe ori (Anexa 6 Tabel 56). În condiţiile participării şcolare extrem de scăzute dublate de o incapacitate de implicare a părinţilor, este nevoie de eforturi suplimentare majore ale sistemului educaţional pentru a-i ajuta să fie incluşi în mod real în sistemul de educaţie şi să recupereze deficitul de cunoştinţe şi valori pe care cei mai mulţi dintre aceşti copii deja l-au acumulat. Disciplinarea copiilor În familiile intervievate, metode inadecvate de educaţie sunt încă folosite pentru disciplinarea copiilor. Chiar dacă nu există informaţii factuale „tari” bazate pe monitorizarea părinţilor de către asistenţii sociali sau de către managerii de caz (ci doar declaraţiile mamelor selectate sau ale altor persoane care îngrijesc copiii separaţi), aceste date ne pot ajuta să înţelegem mai bine caracteristicile mediului în care copiii rămaşi în familii trăiesc. Conform declaraţiilor părinţilor/ persoanelor care îi îngrijesc, 5% dintre copii sunt disciplinaţi cel mai adesea cu o palmă sau cu bătaie (Figura 100). Procente relativ ridicate pot fi observate şi pentru alte metode neadecvate cum ar fi ameninţarea cu pedeapsa (14% dintre copii) sau ţipatul la copii (11%). Figura 100: Cea mai des folosită metodă de disciplinare a copilului, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) Toţi ceilalţi copii (fără cei ai Prin discuţie, apelează la înţelegere 73 14 8 41 mamelor) (N=484 copii) Se ameninţă cu pedeapsa Copiii mamelor selectate ce Se strigă la copil 63 14 13 4 42 locuiesc cu ele (N=647 copii) Prin pedepse (nu i se dau dulciuri, nu este lăsat la televizor, să se joace etc.) Total copii (N=1.132 Cu o palmă 67 14 11 4 32 copii) Cu bătaia 0% 20% 40% 60% 80% 100% Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie- august 2015). Datele nu sunt ponderate. 336 Această imagine este completată de răspunsurile la întrebarea „cât de des apelează la corecţie fizică pentru a creşte şi educa copiii în mod adecvat”. Doar 68% dintre persoanele care îngrijesc copiii au spus că nu utilizează această metodă niciodată, iar 8% au spus că fac asta întotdeauna sau de cele mai multe ori (Anexa 6 Tabel 57). Este important de precizat că practicile declarate sunt adecvate într-o măsură mai mică pentru copiii care trăiesc cu mamele care au copii separaţi, comparativ cu ceilalţi copii care locuiesc în gospodării, ceea ce ar putea indica şi o eficienţă limitată a serviciilor de consiliere pentru părinţii copiilor din sistem. Mai mult decât atât, procentele prezentate anterior nu pot descrie decât nivelul minim al practicilor nepotrivite de disciplinare din două motive: pe de o parte întrebarea referitoare la metodele utilizate o măsoară doar pe cea mai des folosită (situaţiile în care metodele extreme sunt folosite doar uneori nu sunt identificate de întrebare), şi pe de altă parte, întrebările măsoară doar practicile declarate. Alte situaţii de risc în gospodăriile cu copii separaţi În 17% dintre gospodăriile selectate există comportamente diverse ale adulţilor care ar putea afecta dezvoltarea copiilor în cazul în care aceştia ar fi reintegraţi în familii: consum excesiv de alcool, abuz şi violenţă, antecedente penale, probleme cu poliţia etc (adică factorii de risc individuali pentru separarea copilului de familie - Tabel 50). Este important de remarcat faptul că majoritatea acestor probleme se petrec în gospodării cu cel puţin un copil (de exemplu, în 63% dintre cazurile în care persoanele care au îngrijit copilul au declarat un consum excesiv de alcool, există cel puţin un copil în gospodărie); incidenţa mare a copiilor în astfel de gospodării face ca 15% dintre copiii care trăiesc în gospodăriile chestionate să se confrunte cu astfel de probleme. La fel ca şi în cazul întrebărilor referitoare la metodele de disciplinare, frecvenţa acestor probleme este mai ridicată decât cea declarată. Tabel 50: Incidenţa factorilor de risc individuali pentru separarea copilului de familie, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) % Gospodării cu Dintre gospodăriile cu problema problema respectivă, % gospodării cu unul sau % Copii respectivă mai mulţi copii Consum excesiv de alcool 12 63 10 Antecedente penale 3 74 3 Experienţe de prostituţie 1 44 0 Abuz şi violenţă 6 68 6 Muncă pe stradă, cerşit (inclusiv a copiilor) 1 88 1 Probleme cu poliţia 2 72 2 Infidelitate 2 70 2 Decesul principalului aducător de venituri 1 46 1 Oricare dintre problemele de mai sus 17 64 15 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 337 3.4.3.2 Suportul acordat gospodăriilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural În această secţiune vom analiza în ce măsură gospodăriile de origine ale copiilor din sistemul de protecţie specială sunt sprijinite pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât copiii separaţi să se poată reintegra în familie şi, în acelaşi timp, copiii ce locuiesc încă în comunităţi să nu intre şi ei în sistem şi nici să nu trăiască acasă în condiţii care le-ar putea limita potenţialul de dezvoltare pe toată durata vieţii. Datele ne vor permite să înţelegem ce familii din grupul ţintă primesc beneficii sociale care le-ar putea rezolva chiar şi parţial problemele cu care se confruntă şi în ce măsură interacţionează cu un asistent social pentru a discuta situaţia copiilor lor (fie că aceştia se află în sistemul de protecţie specială, fie că locuiesc în gospodării). Acordarea de sprijin financiar gospodăriilor în nevoie Un sfert dintre gospodăriile cu venituri foarte mici au declarat că nu au primit în anul desfăşurării sondajului nici un fel de beneficii bazate pe testarea mijloacelor de trai. Dintre persoanele cu venituri de până la 100 RON, doar 67% au menţionat că au primit venitul minim garantat (VMG), alocaţie de susţinere a familiei (ASF) sau un ajutor de căldură; o treime dintre gospodăriile cu astfel de venituri au menţionat că au primit şi un alt tip de ajutor (Anexa 6 Tabel 58). Procentul beneficiarilor scade odată cu creşterea veniturilor gospodăriilor. Procentul celor care nu primesc nici un fel de ajutor deşi au venituri scăzute este similar şi atunci când ne uităm la gospodăriile în care locuiesc şi copii în prezent. Problematic este însă faptul că procente similare apar şi în cazul gospodăriilor care au şi alte probleme de deprivare materială severă, inclusiv al celor în care încă locuiesc şi copii – imposibilitatea de a încălzi locuinţa, lipsa electricităţii în gospodărie, locuirea în adăposturi improvizate sau imposibilitatea de a se hrăni decent (Tabel 51). Tabel 51: Ponderea gospodăriilor care nu au primit nici un fel de beneficiu social sau ajutor în totalul gospodăriilor care trăiesc în deprivare materială severă (% gospodării) Gospodării cu Gospodării care nu au primit nici un ajutor în totalul gospodăriilor care… Total gospodării copii acasă Au venituri sub 100 lei per capita 27 24 Nu au putut încălzi locuinţa de cel puţin câteva ori pe lună 21 15 Nu sunt racordaţi la reţeaua de electricitate 34 24 Trăiesc în adăposturi improvizate 25 26 Nu au avut ce pune pe masă de cel puţin câteva ori pe lună 18 12 În ultimele două săptămâni au oferit copiilor cel mult două mese pe zi 18 18 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. O parte importantă a celor care au un copil separat din motive financiare nu primesc nici unul dintre beneficiile sociale bazate pe testarea mijloacelor. Aşa cum am observat în Figura 97-A, conform declaraţilor respondenţilor, condiţiile precare de locuire au constituit un motiv de separare în 21% dintre gospodăriile cu mame selectate şi copii, iar alte motive asociate cu lipsurile materiale în alte 9% din cazuri (gospodării cu venit lunar pe membru de cel mult 400 de lei – 5% din respondenţi, iar familiile cu 4 copii sau mai mulţi în alte 4% dintre cazuri). Deşi ne-am fi aşteptat ca aceste gospodării să fie sprijinite financiar pentru a-şi putea reveni şi a permite reintegrarea copiilor în familie şi a opri intrarea unor noi copii în sistem, aproape un sfert dintre ele nu au primit nici un ajutor în ultimul an de zile (Tabel 52). Important este faptul că procentul celor care nu primesc este totuşi mai mic pentru gospodăriile în care există copii în prezent faţă de total gospodării. Lipsa suportului pentru aceste grupuri este confirmată şi de răspunsurile asistenţilor sociali (care aşa cum am observat în Figura 97 nu se suprapun perfect peste cele ale mamelor/ persoanele care au îngrijit copiii) - chiar dacă, conform evaluărilor lor, un număr mult mai mare de separări s-a produs din motive de deprivare materială, totuşi peste un sfert dintre gospodăriile care ar fi trebuit să fie susţinute financiar pentru a facilita integrarea nu au fost sprijinite. 338 Tabel 52: Procentul familiilor ce nu primesc beneficii sociale sau ajutor, în funcţie de motivul separării copilului de familie, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (% copii) Gospodării fără VMG, ASF, Gospodării fără nici un ajutor ajutor de căldură material Cu Cu Cu mame Cu Total Total mame copii selectate copii selectate Motivul separării copilului de familie declarat de mame/ persoanele care au îngrijit copiii: Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 37 24 33 29 20 25 Gospodãrii cu venit lunar per membru < 400 lei 33 16 25 29 11 20 Familie cu 4 copii sau mai mulţi 29 29 29 29 29 29 Motivul separării copilului de familie declarat de asistenţii sociali SPAS: Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 37 28 33 27 22 23 Gospodãrii cu venit lunar per membru < 400 lei 43 36 37 38 33 31 Familie cu 4 copii sau mai mulţi 36 36 38 30 28 30 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural şi Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Pentru motivul separării copilului de familie declarat de asistenţii sociali SPAS, ancheta în gospodăriile cu copii a fost combinată cu Fişele de asistenţă socială din comunităţile sursă rurale. CONCLUZIE Aşadar, în multe dintre cazurile de intrări problematice în sistem,458 nu doar că acestea înseamnă separarea copiilor de familie doar pe motive de sărăcie şi locuire precară, dar nici nu se oferă sprijin suficient familiei pentru a depăşi situaţia de dificultate şi pentru a lua copilul acasă, perpetuându-se astfel starea de risc şi deschizând un ciclu de dezanvantaje care permite unui număr crescut de copii să intre în sistem, separaţi de familiile lor, cu costuri semnificativ mai crescute şi rezultate semnificativ mai reduse. Este necesar un studiu privind cauzele excluziunii sociale/ şcolare şi în ce măsură acestea provin/ sunt influenţate/ au legătură cu condiţiile improprii de locuire. Ipoteza este că asigurarea accesului la locuire, într-un mod coerent şi cu resursele necesare, ca parte a unui pachet de servicii integrate, ar putea oferi soluţii pentru mai multe din problemele cu care se confruntă copiii şi familiile din comunităţile sursă. 458 Vezi Infografic 4 și capitolul 3.2.7, precum și secţiunea 3.2.5.1. 339 Interacţiunea cu asistentul social/ lucrătorul social SPAS Pentru reintegrarea copiilor în familii, este important să fie asigurat nu doar un sprijin financiar, în cazurile în care este nevoie, dar şi interacţiunea în sine cu asistentul social. Gospodăriile intervievate ar trebui să se afle sub o continuă monitorizare pentru astfel încât copiii prezenţi să nu trebuiască şi ei separaţi, precum şi să beneficieze de constantă îndrumare şi sprijin pentru a redresa problemele cu care aceste familii se confruntă şi pentru a facilita reintegrarea copiilor separaţi. Dată fiind importanţa lor, interacţiunile cu asistentul social par a fi insuficiente pentru multe dintre gospodării (Tabel 53). De exemplu, în gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil a fost separat la un moment dat, doar 15% dintre persoanele care îngrijesc copiii au declarat că interacţionează lunar cu asistentul social şi alţi 24% că interacţiunea se produce o dată la 2-3 luni. În gospodăriile în care mamele cu copii separaţi există, această interacţiune este la fel de puţin frecventă – procentele sunt uşor mai ridicate doar în situaţia în care mamele locuiesc şi cu alţi copii în gospodărie. Tabel 53: Cât de des discutaţi cu asistentul social de la primărie despre situaţia copiilor dvs.?, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) Total Gospodării cu dintre care… gospodării mame Mame selectate Mame selectate fără cu copii selectate locuind cu copii copii acasă acasă Lunar 15 15 17 11 O dată la 2-3 luni 24 26 27 24 O dată la 5-6 luni 17 19 19 19 O dată pe an sau mai rar 16 16 17 15 Deloc 28 24 19 31 Total -% 100 100 100 100 -N 556 425 263 162 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Chiar şi dacă restrângem analiza asupra gospodăriilor cu probleme grave în care încă locuiesc copii, observăm o frecvenţă scăzută a interacţiunilor cu asistentul social din localitate. Figura 101 arată că, indiferent de tipul de problemă analizată, în nici una dintre situaţii procentul gospodăriilor ce interacţionează cu asistentul social lunar nu este mai mare de 20%, iar în aproximativ un sfert dintre cazuri asistentul social nu s-a întâlnit niciodată cu membrii gospodăriilor vulnerabile. De exemplu, doar 19% dintre membrii gospodăriilor cu copii prezenţi şi cu probleme declarate de alcoolism au declarat că s-au întâlnit cu asistentul social lunar; în cazul gospodăriilor cu probleme de abuz şi violenţă doar 5% dintre gospodăriile cu copii şi cu probleme de abuz şi violenţă au interacţionat lunar cu asistentul social. Dacă unele dintre problemele cu care se confruntă gospodăriile pot fi mai greu de identificat de asistentul social, ceea ce putea cauza lipsa unei interacţiuni frecvente, procente la fel de scăzute apar şi în cazul gospodăriilor în care copiii nu merg la şcoală sau care trăiesc în adăposturi improvizate, barăci sau ruine. O frecvenţă scăzută a interacţiunilor poate fi observată chiar şi în cazul mamelor care încă mai locuiesc în gospodării împreună cu alţi copii. Mai mult decât atât, analiza în funcţie de motivul separării ne indică frecvenţe scăzute de interacţiune cu asistentul social chiar şi atunci când cauza separării indică o vulnerabilitate ridicată şi a celorlalţi copii prezenţi în gospodărie: cum ar fi situaţiile de neglijare sau consum excesiv de alcool (Anexa 6 Tabel 59 şi Tabel 60). 340 Figura 101: Frecvenţa cu care respondenţii discută cu asistentul social de la primărie despre situaţia copiilor, în funcţie de problemele existente şi tipul gospodăriei, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) Gospodării cu mame selectate Gospodării cu copii acasă locuind cu copii Care locuiesc în adăposturi improvizate, 8 20 32 16 24 6 18 29 24 24 barăci, ruine, etc. Care au copii 7-14 ani care nu merg la școală 13 22 24 18 21 12 24 25 25 14 Care le mai aplică o corecţie fizică copiilor 10 31 20 17 22 11 35 23 17 15 pentru a-i crește și a-i educa așa cum trebuie Care nu au avut ce pune pe masă de cel puţin 12 17 21 25 24 17 18 21 26 19 câteva ori pe lună Care nu au putut încălzi locuinţa iarna trecută 13 21 19 23 24 13 23 21 26 18 de cel puţin câteva ori pe lună Cu probleme de abuz și violenţă 5 37 13 16 29 4 42 13 21 21 Cu probleme legate de alcoolism 20 25 8 16 31 19 30 8 19 24 0% 20% 40% 60% 80% 100% 0% 20% 40% 60% 80% 100% Lunar Lunar O data la 2-3 luni O data la 2-3 luni O data la 5-6 luni O data la 5-6 luni O data pe an sau mai rar O data pe an sau mai rar Deloc Deloc Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Faptul că în astfel de gospodării riscul de separare ulterioară este mai ridicat decât la nivelul populaţiei generale este confirmat şi de procentele respondenţilor care declară că s-au gândit la posibilitatea de a da copiii prezenţi în gospodărie în sistemul de protecţie specială în viitor (Tabel 54). Pentru 5% dintre copiii ce locuiesc cu mame cu copii în sistem, acestea au declarat că s-au gândit la posibilitatea de a-i da în sistemul de protecţie specială. În cazul copiilor care au mai fost separaţi cel puţin o dată în viaţă, procentul este de 21%. Legătura dintre interacţiunea cu sistemul de protecţie în trecut şi probabilitatea ca acest lucru să se întâmple şi ulterior este confirmată şi de faptul că 10% dintre mamele selectate în eşantion fuseseră în trecut şi ele la rândul lor în sistemul de protecţie specială (procentul este de 12% dacă lărgim experienţa directă şi la cea a fraţilor/ surorilor mamelor cu copii în sistem).459 Tabel 54: Riscul de separare al copiilor care în prezent sunt în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (% persoanele care îngrijesc copiii şi s-au gândit la posibilitatea de a-i da în sistemul de protecţie) % Copii care locuiesc cu mamele selectate şi care nu au fost separaţi 5 Copii care locuiesc cu mamele selectate şi care au mai fost separaţi 21 Copii care nu aparţin mamelor selectate 2 Copii ai mamelor selectate care au fost separaţi şi care acum locuiesc în 11 gospodării fără mama biologică Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 459 Privind „puterea antecedentului” vezi și secţiunea 3.1.2.3. 341 Care sunt însă motivele pentru care interacţiunea cu asistentul social/ persoana cu atribuţii de asistenţă socială din SPAS variază atât de mult între gospodării? Pentru a răspunde la această întrebare am analizat relaţia dintre frecvenţa interacţiunii şi diferite tipuri de factori: profilul asistentului social, poziţia gospodăriei în cadrul satului, caracteristicile mamei şi ale copilului separat, aşa cum prezentăm în continuare. În ceea ce priveşte caracteristicile asistentului social/ persoanei cu atribuţii de asistenţă socială din SPAS, ceea ce pare să conteze nu este tipul specializării persoanei cu atribuţii de asistenţă socială, cât dacă această persoană are studii superioare sau nu. Dacă în cazul respondenţilor trăind în localităţi deservite de persoane cu atribuţii de asistenţă socială fără studii superioare, 51% au raportat o frecvenţă a interacţiunilor cu acestea cel mult o dată pe an, procentul este de 41% în cazul respondenţilor din localităţi deservite de persoane cu studii de asistenţă socială sau sociologie, de 40% în cazul în care lucrătorii sociali au studii economice sau juridice, respectiv de 38% în cazul în care aceştia au alte specializări (Anexa 6 Tabel 61). Poziţia gospodăriei în cadrul satului, precum şi caracteristicile comunităţii din care aceasta face parte, reprezintă de asemenea predictori semnificativi ai frecvenţei cu care respondenţii interacţionează cu persoanele cu atribuţii de asistenţă socială de la SPAS (Anexa 6 Tabel 62). Dacă satul este periferic sau nu, pare să explice o parte din variaţia interacţiunilor cu asistentul social – dacă în cazul gospodăriilor din sate periferice interacţiunea este lunară doar în 9% dintre cazuri, în satele centre de comună procentul este de 22%. Similar, poziţia gospodăriei în interiorul satului sau în afara acestuia contează în prezicerea interacţiunii cu asistentul social – dacă în cazul gospodăriilor situate în centrul localităţii interacţiunea este lunară în 24% dintre cazuri, procentul este doar 11% în cazul gospodăriilor situate la periferie sau în afara localităţilor. Mamele care locuiesc cu copii în gospodărie au o probabilitate uşor mai ridicată de a interacţiona lunar cu asistentul social decât mamele care au copii separaţi, dar nu au alţi copii în gospodărie. Mult mai rar par să interacţioneze gospodăriile în care mamele nu mai sunt prezente, chiar dacă în ele locuiesc şi alţi copii (în 54% dintre cazuri frecvenţa este o dată pe an sau mai rar) (Anexa 6 Tabel 63). Analiza simultană a factorilor care prezic dacă interacţiunea cu asistentul social SPAS se petrece cel puţin o dată la 2-3 luni în cazul gospodăriilor cu copii sau cu mamele cu copii separaţi (cu ajutorul unui model de regresie logistică - Tabel 55) ne arată că toţi predictorii menţionaţi anterior sunt semnificativi: gospodăriile cu mame având şi alţi copii prezenţi au şanse mai mari de a fi vizitate decât alte gospodării cu copii, dacă asistentul social are studii superioare şansele de interacţiune sunt mai ridicate, la fel sunt şansele dacă gospodăria este în centrul localităţii sau între centru şi periferie. Tabel 55: Regresie logistică care prezice dacă asistentul social SPAS interacţionează cu gospodăriile cu copii sau cu mamele cu copii separaţi „cel puţin o dată la 2-3 luni” versus „mai rar de 3 luni” Raport de şanse „Mame cu minori separaţi şi cu alţi copii în gospodărie" versus „Alte gospodării cu copii" 1.61** „Mame cu minori separaţi şi fără alţi copii în gospodărie" versus „Alte gospodării cu copii" 1.12 „Mame fără minori separaţi şi cu alţi copii în gospodărie" versus „Alte gospodării cu copii" 2.54*** Asistentul social are studii superioare 1.94*** Gospodăria este în centrul localităţii sau între centru şi periferie 2.3*** Pseudo R2=0.0507; *p<0.1; **p<0.05; *** p<0.01. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Rolul acestor predictori devine şi mai clar atunci când concentrăm analiza doar asupra gospodăriilor cu mame prezente – în situaţiile în care mamele nu erau prezente în gospodăriile intervievate, asistenţii sociali puteau să îşi fi centrat intervenţia asupra altor gospodării în care mamele ar fi fost prezente (inclusiv în alte localităţi). Pentru a elimina această ambiguitate, analiza de mai jos are ca obiect doar mamele cu copii separaţi. Faptul că persoana cu atribuţii de asistenţă socială a absolvit sau nu studii superioare pare să conteze în explicarea interacţiunii cu mamele (Anexa 6 Tabel 64). Procentul mamelor care au interacţionat de cel puţin 2- 3 ori pe lună cu persoana cu atribuţii de asistenţă socială este de peste 40% în cazul în care aceasta are studii 342 superioare, însă procentul este doar de 27% în cazul în care aceasta nu a absolvit o facultate. Mai mult decât atât, procentul mamelor ce au interacţionat frecvent este de doar 14% atunci când mamele nu mai locuiesc cu alţi copii. Şi cu privire la mamele cu copii separaţi, poziţia gospodăriei într-o comunitate marginalizată şi/sau în interiorul sau în afara localităţii sunt predictori semnificativi ai interacţiunii cu asistentul social. Dacă gospodăriile lor se află în zone marginalizate, atunci mamele cu copii separaţi au o probabilitate mai scăzută de a interacţiona cu un asistent social cel puţin o dată la două-trei luni (Anexa 6 Tabel 64). Imaginea devine mai nuanţată atunci când luăm în considerare şi prezenţa altor copii în gospodărie – dacă în cazul mamelor cu copii în gospodărie situarea într-o comunitate marginalizată nu pare să conteze, pentru mamele fără copii în gospodărie influenţa comunităţii marginalizate devine importantă – în zonele nemarginalizate 52% dintre mamele cu copii în gospodărie au interacţionat cu asistentul social, în timp ce în zonele marginalizate procentul a fost doar 26%. Poziţia gospodăriei în interiorul localităţilor este de asemenea un predictor semnificativ – dacă pentru mamele din gospodării aflate în centrul localităţilor interacţiunea la 2-3 luni apare în 48% dintre cazuri, pentru cele aflate la periferie sau în afara localităţii procentul este de doar 30% (la fel ca şi în cazul comunităţilor marginalizate, atunci când mamele nu mai locuiesc împreună cu copiii procentul vizitelor este semnificativ mai scăzut). Calitatea locuinţei în care trăiesc mamele este de asemenea un predictor semnificativ, însă în sensul opus celui dorit. Doar 32% dintre mamele care trăiesc în locuinţe cu probleme (scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, ferestre/ duşumele putrede/ deteriorate etc.) interacţionează cu asistentul social o dată la 2-3 luni, pe când în cazul celor care nu au astfel de probleme, interacţiunea apare în cazul a 49% (Anexa 6 Tabel 64). Profilul mamei contează, de asemenea. Mamele mai puţin educate şi cele mai în vârstă au şanse mai mici de a interacţiona cu asistentul social (Anexa 6 Tabel 64). Dacă doar 34% dintre mamele fără şcoală şi 35% dintre mamele cu studii primare interacţionează frecvent cu asistentul social; procentele sunt mult mai ridicate pentru mamele cu studii gimnaziale sau cu studii peste gimnaziu (51% şi respectiv 48%). Observăm de asemenea că interacţiunea este mult mai frecventă pentru mamele cu vârste sub 25 de ani comparativ cu celelalte mame. Vârsta copilului la ultima separare şi perioada petrecută departe de mamă contează de asemenea în prezicerea interacţiunii (Anexa 6 Tabel 64). Dacă copiii au fost separaţi la vârste de peste 2 ani, atunci probabilitatea asistentului social de a interacţiona cu mamele prezente în gospodării este mai ridicată. Interesant este faptul că această relaţie nu pare să se aplice atunci când în gospodărie nu mai există nici un copil. Dacă perioada de când copilul a fost separat este mai mică de doi ani de zile, atunci probabilitatea de interacţiune este mai ridicată (39% dintre mamele care au fost separate de copii de mai mult de doi ani interacţionează des cu asistentul social, pe când 48% dintre acestea reuşesc acest lucru atunci când separarea s-a produs mai recent). Întrucât unele dintre aceste variabile sunt asociate între ele (nivelul de educaţie al mamei cu tipul comunităţii în care trăiesc sau cu problemele de locuit etc.) ar fi util să înţelegem în ce măsură rolul fiecăreia dintre ele este important. Modelul de regresie logistică prezentat în Tabelul 55, prin care prezicem interacţiunea cu asistentul social cel puţin o dată la 2-3 luni pentru mamele care locuiesc în gospodării, ne permite acest lucru. Analiza multivariată ne confirmă relaţia dintre toate variabilele analizate anterior şi probabilitatea de a interacţiona cu asistentul social. De exemplu, în gospodăriile în care există alţi copii ai mamei şansa de a interacţiona cu asistentul social este de 2,7 ori mai ridicată decât în cazul în care nu există alţi copii, ţinând toate celelalte variabile la acelaşi nivel. 343 Infografic 7: Probabilitatea unei mame sub 25 de ani, dintr-o comunitate sursă din mediul rural, care are cel puţin un copil de 6-17 ani în sistemul de protecţie, de a discuta cu asistentul social SPAS despre situaţia copiilor săi, cel puţin o dată la 2-3 luni Mamă cu cel mult studii primare care locuiește fără un alt copil al ei, într-o locuinţă cu probleme, la periferia satului sau în afara localităţii. Mamă cu cel mult studii primare care locuiește alături de alţi copii ai ei într-o locuinţă cu probleme, la periferia satului sau în afara localităţii. 25% 47% 68% 44% Asistent social SPAS Asistent social SPAS cu fără studii studii superioare superioare 94% 85% 71% 87% Mamă cu cel puţin studii gimnaziale care locuiește alături de alţi copii ai ei, într-o locuinţă fără probleme, în centru sau între centru și periferia satului. Mamă cu cel puţin studii gimnaziale care locuiește fără un alt copil al ei într-o locuinţă fără probleme, în centru sau între centru și periferia satului. Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate (N=348 gospodării care sunt încă prezente în comună, în care copiii nu au fost reintegraţi deja şi în care mamele sunt prezente). Notă: Probabilităţi estimate pe baza modelului de regresie prezentat în Tabel 55, vezi şi Tabel 56. 344 Tabel 56: Regresie logistică care prezice dacă asistentul social SPAS interacţionează cu mamele cu copii separaţi prezente în gospodării „cel puţin o dată la 2-3 luni” versus „mai rar de 3 luni” Raport de şanse În gospodărie există alţi copii ai mamei 2.7*** Gospodăria este în centrul localităţii sau între centru şi periferie 2.3*** Asistentul social are studii superioare 2.4*** Gospodăria nu are probleme cu locuinţa (scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, ferestre/ duşumele 1.8** putrede/ deteriorate) Mama are studii gimnaziale sau peste 1.8** Mama are mai puţin de 25 de ani 3.1** Numărul de copii 6-17 ani separaţi în prezent 1.7*** Pseudo R2=0.122; *p<0.1; **p<0.05; *** p<0.01 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Mai important, aceste variabile interacţionează între ele, iar profiluri de oameni cu anumite caracteristici au probabilităţi complet diferite decât ceilalţi de a interrelaţiona cu un lucrător social. Modelul de regresie prezentat anterior (Tabel 55) permite estimarea probabilităţilor de interacţiune pentru persoane cu caracteristici şi în contexte diferite, aşa cum arată Tabelul 56. Observăm astfel că pentru o persoană de până la 25 de ani (care are astfel o probabilitate în general mai ridicată decât celelalte persoane de a interacţiona cu un lucrător social), probabilitatea de interacţiune poate fi extrem de diferită în funcţie de caracteristicile ei, ale comunităţii în care locuieşte şi ale asistentului social ce deserveşte localitatea respectivă. Tabel 57: Probabilitatea unei mame sub 25 de ani, dintr-o comunitate sursă din mediul rural, de a discuta cu asistentul social SPAS despre situaţia copiilor săi, cel puţin o dată la 2-3 luni Cu cel puţin un copil Fără copii separaţi la separat la vârsta de 6-17 vârsta de 6-17 ani (doar cu ani copii separaţi la 0-5 ani) Asistent Asistent Asistent Asistent social cu social fără social cu social fără studii studii studii studii superioare superioare superioare superioare Mama Mama având cel puţin studii gimnaziale locuieşte locuieşte în centru/ între centru şi periferia 94 87 90 79 cu un alt satului, într-o locuinţă fără probleme copil al ei Mama având cel mult studii primare locuieşte la periferie/ în afara localităţii, într-o locuinţă 68 47 55 34 cu probleme Mama Mama având cel puţin studii gimnaziale locuieşte locuieşte în centru/ între centru şi periferia 85 71 77 59 fără un alt satului, într-o locuinţă fără probleme copil al ei Mama având cel mult studii primare locuieşte la periferie/ în afara localităţii, într-o locuinţă 44 25 32 16 cu probleme Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Notă: Probabilităţile din acest tabel sunt calculate pe baza modelului de regresie logistică din Tabel 55. Pentru mamele care au condiţiile favorabile, probabilitatea de interacţiune este apropiată de 100%. În cazul mamelor cu copii separaţi la vârste mai mari de 5 ani, care locuiesc cu alţi copii şi care au cel puţin studii gimnaziale, nu trăiesc la periferia satelor, stau în locuinţe fără probleme majore, în localităţi cu persoane cu atribuţii de asistenţă socială cu studii superioare, probabilitatea estimată de a interacţiona cu asistentul social este de 94%. Procente apropiate apar şi atunci când lucrătorii sociali au studii superioare şi mamele au 345 caracteristici mai puţin negative (studii, poziţie în localitate, locuire), chiar dacă copiii au fost separaţi la vârste mici sau dacă mamele nu locuiesc cu alţi copii. Dacă mama locuieşte la periferia satului/ comunei într-o locuinţă de slabă calitate, probabilitatea de interacţiune cu asistentul social scade dramatic. Totuşi, această scădere este mai puternică atunci când lucrătorul social nu are studii superioare decât atunci când lucrătorul social are studii superioare (în special în gospodăriile cu copii prezenţi şi cu copii separaţi la vârste mai mari). Astfel, dacă lucrătorul social are studii superioare şi mama locuieşte cu un alt copil al ei, procentul scade cu 26 de puncte procentuale (de la 94% la 68%) atunci când caracteristicile mamei sunt mai proaste, şi cu 40 de puncte procentuale (de la 87% la 47%) atunci când caracteristicile mamei sunt similare, dar lucrătorul social nu are studii superioare. Îngrijorător este faptul că atunci când mama are un nivel scăzut de educaţie şi nu locuieşte împreună cu nici un alt copil, probabilitatea de interacţiune frecventă scade la cel mult 44%, chiar şi atunci când lucrătorul social are studii superioare şi copiii au fost separaţi la vârste mai mari. Rolul lucrătorului social fără studii superioare variază puternic în funcţie de caracteristicile gospodăriei pe care ar trebui să o sprijine. Dacă în cazul gospodăriilor în care există copii prezenţi şi mamele locuiesc în condiţii mai bune şi au studii medii-ridicate, interacţiunea cu lucrătorul social fără studii pare să fie apropiată de cea a persoanei cu studii superioare (diferenţa este de doar 10 puncte procentuale), atunci când mama trăieşte în condiţii nefavorabile şi are cel mult studii primare diferenţa devine de cel puţin 20 de puncte procentuale. În aceste condiţii, o mamă care nu trăieşte în centrul localităţii, nu are studii superioare, nu locuieşte cu vreunul dintre copiii ei, trăieşte într-o locuinţă cu probleme şi şi-a separat copiii la o vârstă mai mică de 2 ani are o probabilitate de doar 16% de a interacţiona cu asistentul social la 2-3 luni sau mai des. CONCLUZII & RECOMANDĂRI O primă concluzie relevantă pentru reformele viitoare nu doar în domeniul protecţiei copilului, ci mai general în sfera asistenţei sociale, mai precis cu privire la dezvoltarea serviciilor preventive la nivel de comunitate, se referă la faptul că în ceea ce priveşte caracteristicile asistentului social, ceea ce pare să conteze nu este tipul specializării persoanei cu atribuţii de asistenţă socială, cât dacă această persoană are studii superioare sau nu. Cu alte cuvinte, pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului şi a răspunde în mod adecvat la nevoile copiilor şi familiilor în dificultate, este crucial ca în toate comunele din România (mai ales în cele cu comunităţi sursă şi/sau zone marginalizate) să existe la nivel de SPAS măcar o persoană cu atribuţii de asistenţă socială care are studii superioare. Desigur, la modul ideal, această persoană este chiar un asistent social profesionist. De asemenea, în conformitate cu Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 recomandăm: Asigurarea unui serviciu public de asistenţă socială funcţional în fiecare unitate administrativ-teritorială şi respectiv: Ocuparea posturilor vacante din serviciile destinate protecţiei copilului, Asigurarea de personal specializat la nivelul fiecărui SPAS, Asocierea a două sau mai multe localităţi în mediul rural pentru crearea unui SPAS funcţional, acolo unde resursele nu permit crearea unei structuri autonome, Înfiinţarea de SPAS în localităţile urbane unde nu există, în concordanţă cu actuala legislaţie. 460 În concordanţă cu actuala legislaţie şi în linie cu recomandările Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea 461 drepturilor copilului 2014-2020 şi ale Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, recomandăm introducerea unui pachet minim de servicii sociale pentru copii, ca parte a unui pachet de intervenţii integrate, care să fie implementat obligatoriu în fiecare comunitate rurală şi urbană. Acest pachet minim de intervenţii ar trebui să cuprindă următoarele: (i) activităţi de teren, esenţiale pentru identificarea potenţialilor beneficiari şi pentru serviciile de intervenţie timpurie; (ii) evaluarea nevoilor comunităţilor, gospodăriilor şi persoanelor vulnerabile sau ale celor cu riscuri sociale, precum şi planificarea serviciilor şi intervenţiilor necesare, în baza unei abordări centrate pe familie şi persoană; (iii) servicii de informare şi consiliere adresate categoriilor vulnerabile şi celor ce prezintă riscuri sociale, persoanelor care s-au confruntat cu violenţă domestică sau neglijare, consumatorilor de droguri/ foştilor deţinuţi problematici, familiilor monoparentale cu venituri mici şi tinerilor în situaţie de risc (cum ar fi tinerii delincvenţi, 460 Legea asistenŃei sociale nr. 292/2011 și prevederile referitoare la pachetul minim de servicii publice furnizate de administraŃiile publice locale (HG 1/2013 şi Strategia pentru consolidarea administraŃiei publice 2014-2020). 461 Teșliuc, Grigoraș și Stănculescu (coord.) (2015: 126-127). Începând cu 2011, UNICEF a creat şi a testat un astfel de pachet de servicii primare în cadrul proiectului său „Prima prioritate: niciun copil invizibil”. 346 tinerii care au abandonat şcoala şi copiii din familii cu venituri mici); (iv) sprijin administrativ (cum ar fi asistarea clienţilor în vederea completării formularelor de solicitare a prestaţiilor de orice tip), precum şi asistenţă socială, medicală şi juridică; (v) referire către serviciile specializate; (vi) monitorizarea şi vizitarea la domiciliu a tuturor persoanelor în situaţii vulnerabile din cadrul comunităţii; (vii) dezvoltarea serviciilor de locuire adresate familiilor. Implementarea pachetului minim de intervenţii reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Pe termen mediu, la acest pachet minim de intervenţii trebuie să se adauge diverse alte servicii cu rol de prevenire (precum cantinele sociale, centrele de zi sau serviciile adresate grupurilor vulnerabile), în funcţie de nevoile specifice şi resursele comunităţii. În vederea implementării eficiente a acestui pachet minim, trebuie ca profesioniştii (mai ales universităţile, furnizorii de servicii şi Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România) să elaboreze instrumente şi metodologii centrate pe familie şi persoană pentru adoptarea, planificarea, proiectarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea serviciilor. Aceste instrumente şi metodologii ar trebui predate în cadrul unui program de formare continuă a personalului cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale de la nivel local. Oricum, conform analizelor prezentate în acest capitol, marea provocare va rămâne creşterea accesului la orice servicii sunt disponibile sau ar fi dezvoltate la nivel de comunitate, pentru familiile cu copii, mai ales cele cu risc de separare a copilului, care locuiesc la periferia localităţii şi/sau în comunităţi sursă şi/sau zone marginalizate (rurale şi urbane), în locuinţe de slabă calitate şi în care adulţii au un nivel scăzut de educaţie. În prezent, copiii din aceste familii, pe lângă traiul în condiţii de nevoi şi dificultate, nu au şanse egale cu ceilalţi copii de a beneficia de vreun sprijin sau ajutor la nivel de comunitate. 3.4.3.3 Şansele de reintegrare ale copiilor separaţi de părinţi din comunităţile sursă din mediul rural Această secţiune îşi propune să estimeze şansele de reintegrare ale copiilor separaţi de părinţi ce provin din comunităţile sursă din mediul rural, din perspectiva familiei acestora. Pentru aceasta vom analiza frecvenţa interacţiunii cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit în gospodăriile anchetate împreună cu predictorii acesteia, dorinţa acestora de a-i reintegra în gospodării în perioada următoare, precum şi şansele prognozate de părinţi sau de persoanele care i-au îngrijit de a-i reintegra în perioada următoare (împreună cu justificarea acestora). Peste jumătate dintre copiii separaţi proveniţi din comunităţile sursă din rural nu au mai interacţionat niciodată cu părinţii după separare. În cazul a 55% din totalul copiilor separaţi, părinţii sau persoanele care i-au îngrijit au declarat că nu i-au mai văzut şi nici nu au mai vorbit cu ei niciodată după separare (Tabel 58). Deşi ne-am fi aşteptat ca interacţiunea cu copiii separaţi să fie mai frecventă atunci când mamele acestora sunt încă prezente în gospodării, totuşi diferenţa dintre procentul copiilor care n-au interacţionat deloc după separare în rândul celor cu mamele prezente în gospodării şi a celor cu mamele absente din gospodăriile intervievate este de doar 4 puncte procentuale (54% versus 58%). Tabel 58: Procentul copiilor cu care părinţii sau persoanele care i-au îngrijit au declarat că au mai interacţionat după ce au fost daţi în grija altor persoane Copii separaţi Tipul interacţiunii copilului separat cu părintele/ persoana Cu mame prezente în Cu mame absente care a îngrijit copilul Total gospodărie din gospodărie Copilul a venit în vizită 16 17 13 Copilul a fost vizitat 36 36 37 Copilul şi părintele/ persoana care a îngrijit copilul s-au 1 1 1 întâlnit întâmplător Copilul n-a mai fost văzut, dar a vorbit la telefon 2 2 1 Copilul n-a mai fost văzut şi nici n-a mai vorbit cu părintele/ 55 54 58 persoana care a îngrijit copilul Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 347 Cu cât vârsta copilului la separare a fost mai scăzută, cu atât probabilitatea acestuia de a interacţiona ulterior cu părinţii sau cu persoanele care l-au îngrijit este mai redusă. În eşantionul de copii separaţi din comunităţile sursă din rural, 46% au avut vârste sub un an la ultima separare, iar alţi 17% între 1 şi 2 ani (Anexa 6 Tabel 65). Vârsta la care copilul a fost separat ultima oară este un indicator relevant pentru probabilitatea de interacţiune cel puţin o dată după ultima separare - dacă în cazul a 59% dintre copiii separaţi la mai puţin de un an, părinţii sau persoanele care i-au îngrijit nu au mai interacţionat cu ei niciodată, procentul celor care nu au interacţionat cu părinţii sau persoanele care i-au îngrijit scade la 36% dacă vârsta copiilor la separare era mai mare de 10 ani (Tabel 59). Există o diferenţă semnificativă între copiii ai căror mame sunt prezente în gospodăriile anchetate şi cei pentru care doar persoanele care i-au îngrijit sunt prezente. Dacă în situaţa copiilor a căror vârstă la ultima separare era sub un an, nu se observă o diferenţă în funcţie de prezenţa mamelor în gospodăriile din care provin (în ambele situaţii în jur de 60% din copii nu şi-au mai văzut şi nici nu au mai vorbit cu persoanele care i-au îngrijit sau cu părinţii), cu cât creşte vârsta copiilor cu atât diferenţa dintre răspunsuri se adânceşte: pentru copiii de 10 ani şi peste cu mamele prezente, procentul celor care n-au vorbit după separare cu cineva din gospodăria din care provin este de 24%, pe când în cazul copiilor care au doar persoanele care i-au îngrijit prezente în gospodărie procentul este de 50% (Anexa 6 Tabel 66). Tabel 59: Ponderea copiilor care au interacţionat cu persoanele care i-au îngrijit/ părinţii după separare, în funcţie de vârsta lor la ultima separare Vârsta la ultima separare a copilului de mamă cu scopul de a Tipul interacţiunii copilului separat cu părintele/ fi îngrijit de altcineva persoana care l-a îngrijit 0 1/2 3/5 6/9 10/max Total Copilul a venit în vizită 10 17 14 28 36 16 Copilul a fost vizitat 34 35 39 50 54 38 Copilul şi părintele/ persoana care a îngrijit copilul s-au 1 1 2 0 0 1 întâlnit întâmplător Copilul n-a mai fost văzut, dar a vorbit la telefon 2 3 1 1 0 2 Copilul n-a mai fost văzut şi nici n-a mai vorbit cu 59 52 51 43 36 53 părintele/ persoana care a îngrijit copilul Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Focalizând analiza doar asupra ultimului an, procentul copiilor ce nu interacţionează cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit creşte şi mai mult. Întrebarea anterioară oferă o imagine parţială asupra interacţiunii cu familia şi implicit a şanselor de reintegrare în perioada următoare, întrucât unii dintre copii se află de o perioadă mai lungă în sistem şi chiar dacă este posibil să fi interacţionat cu familia din care provin la scurt timp după separare, se poate întâmpla ca această interacţiune după separare să se fi diminuat în timp. Tabelul de mai jos ne indică frecvenţa interacţiunii pe perioada unui an de zile – 68% dintre copiii din comunităţile sursă din mediul rural nu au interacţionat cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit nici măcar o dată în ultimul an şi doar 18% au interacţionat cel puţin o dată pe lună. Procentele sunt similare cu cele în care analiza se centrează doar asupra copiilor ai căror mame locuiesc încă în gospodăriile selectate pentru sondaj (Anexa 6 Tabel 67). Tabel 60: Frecvenţa interacţiunilor în ultimul an pentru copiii separaţi, conform declaraţiilor mamelor/ persoanelor care i-au îngrijit (%) Săptămânal sau de O dată De câteva O dată Mai rar În ultimul an, copiii … Total câteva ori pe lună pe lună ori pe an pe an sau deloc a. au fost vizitaţi 8 6 9 6 70 100 b. au fost contactaţi telefonic 8 5 6 2 78 100 c. au primit pachete 4 4 4 2 87 100 d. au fost luaţi în vacanţă 4 2 5 3 86 100 Oricare dintre cele de mai sus 12 6 9 5 68 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 348 Pentru a înţelege care dintre copii prezintă un risc mai mare de a nu se putea reintegra în familie este nevoie să analizăm factorii care ar putea prezice frecvenţa interacţiunilor dintre copiii separaţi şi părinţii/ persoanele care i-au îngrijit. Pentru copiii separaţi care au intrat direct în sistemul de protecţie specială sau prin maternitate, interacţiunea cu familia este mult mai redusă decât pentru cei care au fost separaţi la bunici sau la alte rude sau familii. Din rândul copiilor din comunităţi sursă, cei mai mulţi copii au fost trimişi la ultima separare în sistemul de protecţie specială sau în maternitate (71%) (Anexa 6 Tabel 68). Pentru aceşti copii interacţiunea cu părinţii sau persoanele care i-au îngrijit este mai puţin probabilă – doar 9% dintre ei interacţionează cu părinţii/ persoanele care i-au îngrijit de câteva ori pe lună, pe când procentul este 22% în cazul celor ce au fost separaţi la bunici sau alte familii (Anexa 6 Tabel 69). Diferenţa în funcţie de tipul de protecţie este şi mai mare în situaţiile în care mama se mai află încă în gospodăria intervievată. Până la un punct, venitul gospodăriilor nu este un predictor semnificativ pentru interacţiunea cu copiii separaţi. Datele de sondaj ne arată că indiferent de treapta de venit, procentul copiilor separaţi ce nu interacţionează cu părinţii este aproximativ acelaşi – între 62% şi 70% dintre copiii separaţi nu interacţionează cu mamele sau cu persoanele care i-au îngrijit deloc (Anexa 6 Tabel 70). Singura diferenţă este că pentru copiii ai căror familii au venituri relativ ridicate de peste 540 de RON per capita interacţiunea săptămânală este mult mai frecventă decât în cazul celorlalţi copii. Procentele nu diferă nici atunci când analizăm doar copiii ai căror mame sunt încă prezente în gospodării. Caracteristicile mamelor, precum tipul comunităţii în care locuiesc, experienţa anterioară cu sistemul de protecţie specială, nivelul de educaţie sau tipul relaţiei cu un partener din prezent şi de la momentul separării prezic interacţiunea cu copiii separaţi (Anexa 6 Tabel 71). Copiii separaţi ai căror mame nu locuiesc în comunităţi marginalizate au o probabilitate semnificativ mai ridicată de a interacţiona cu acestea – dacă 22% dintre astfel de copii interacţionează cu mamele lor săptămânal sau de câteva ori pe lună, procentul este de doar 7% atunci când gospodăriile din care provin se află în comunităţi marginalizate. În cazul în care mamele au fost în sistemul de protecţie specială în trecut probabilitatea de interacţiune cu copiii lor separaţi este mai ridicată. Probabilitatea de interacţiune este cu atât mai scăzută cu cât nivelul de educaţie este mai scăzut – 70% dintre copiii separaţi de mame care au cel mult patru clase nu au interacţionat cu acestea deloc în ultimul an, procentul este sub 57% dacă nivelul acestora de educaţie este mai ridicat. Tipul relaţiei cu un partener din prezent şi de la momentul separării este asociat de asemenea cu frecvenţa interacţiunii – mamele care se află într-o relaţie stabilă în prezent şi cele care nu se aflau la momentul separării cu un alt bărbat decât tatăl copilului au şanse mai mari de a interacţiona cu copiii lor separaţi. Vârsta la care copilul a fost separat este un predictor puternic al frecvenţei cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an de zile. Dacă pentru copiii care au fost separaţi până la vârsta de 2 ani, probabilitatea de a nu fi interacţionat deloc în ultimul an este de 72%, în cazul celor care aveau 6 sau mai mult de 6 ani această probabilitate scade la jumătate (doar 37%) - Tabel 61. În compensaţie, procentul copiilor care interacţionează săptămânal sau de câteva ori pe lună creşte de la 8% la 37%. Tabel 61: Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de vârsta copilului la ultima separare de mamă cu scopul de a fi îngrijit de altcineva, pentru gospodăriile cu mamele prezente (%) Frecvenţa cu care copiii separaţi au fost contactaţi de mame în ultimul an Vârsta copilului la Săptămânal sau de O dată De câteva O dată Mai rar sau Total ultima separare câteva ori pe lună pe lună ori pe an pe an deloc 0/1 8 5 11 4 72 100 2/5 18 2 16 6 59 100 6+ 37 12 10 3 37 100 Total 16 6 12 4 63 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie- august 2015). Datele nu sunt ponderate. 349 Timpul scurs de la ultima separare a copilului este asociat de asemenea cu frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an. Dacă 51% dintre copiii a căror separare s-a produs cu mai puţin de 2 ani în urmă nu au fost contactaţi de mame, procentul creşte la 67% atunci când separarea s-a produs de mai mult de 6 ani (Anexa 6 Tabel 72). Un aspect important pare să fie interacţiunea dintre vârsta la ultima separare şi perioada petrecută de atunci. Atât pentru copiii separaţi la vârste de 0-1 ani cât şi pentru copiii separaţi la 6 ani şi peste, perioada petrecută de la separare nu pare să influenţeze frecvenţa interacţiunii – pentru primii probabilitatea de a nu fi interacţionat în ultimul an este ridicată indiferent de timpul petrecut în sistem (aproximativ 70%), în timp ce pentru ultimii procentul este la jumătate (35%). În cazul copiilor de 2-5 ani însă, perioada de la ultima separare contează în mod semnificativ – dacă doar 18% dintre copiii părăsiţi de mai puţin de 2 ani nu au interacţionat deloc cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit în ultimul an, 67% dintre cei care au petrecut deja 6 ani în sistem nu au interacţionat cu familia. Tabel 62: Ponderea copiilor separaţi care au interacţionat cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit mai rar de o dată pe an, în funcţie de vârsta la ultima separare şi de perioada petrecută de la ultima separare (pentru gospodăriile selectate în care mamele mai sunt încă prezente) Perioada de la ultima separare Vârsta la ultima separare 0/1 2/5 6+ 0/1 71 75 70 2/5 18 56 67 6+ 35 36 36 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie- august 2015). Datele nu sunt ponderate. Interacţiunea celor din gospodării cu cineva abilitat să sprijine reintegrarea copiilor separaţi este de asemenea un predictor semnificativ al legăturii dintre copiii separaţi şi părinţi sau persoanele care i-au îngrijit. În cazul a 34% dintre copiii separaţi mamele prezente în gospodării au spus că nu au interacţionat cu nimeni pentru a discuta despre situaţia acestora (în 43% dintre cazuri acestea au afirmat că au interacţionat cu cineva de la DGASPC, iar în 51% cu un asistent social de la primărie) - (Anexa 6 Tabel 73). Dacă în cazul copiilor separaţi ai căror mame au vorbit cu cineva de la DGASPC sau cu un asistent social, doar aproximativ 40% dintre ei nu au interacţionat deloc cu părinţii/ persoanele care i-au îngrijit în ultimul an, procentul este aproape dublu atunci când nimeni din gospodărie nu a stat de vorbă cu cineva despre situaţia copiilor separaţi (Anexa 6 Tabel 74). Chiar dacă această asociere pare să indice eficienţa măsurilor asistenţilor sociali şi ai altor reprezentanţi ai DGASPC, totuşi relaţia cauzală nu este clară – este posibil ca reprezentanţii autorităţilor să fi interacţionat mai des cu cei care aveau deja o probabilitate mai mare de a lua legătura cu copiii lor separaţi. Pentru a testa care este rolul fiecăreia dintre caracteristicile identificate mai sus atunci când le analizăm simultan, am utilizat patru modele de regresie logistică ce prezic dacă copiii separaţi nu au interacţionat deloc în ultimul an cu mamele sau cu alte persoane care i-au îngrijit. Modelul de bază este cel în care singurul predictor utilizat a fost vârsta la ultima separare – copiii care au fost separaţi la mai puţin de doi ani au şanse de 4,3 ori mai mari de a nu fi interacţionat deloc în ultimul an cu părinţii/ alte persoane care i-au îngrijit decât cei separaţi la 6 ani sau mai mult (Anexa 6 Tabel 75). În cel de-al doilea model au fost testaţi alţi predictori care pot fi măsuraţi în prezent – semnificativi statistic s-au dovedit localizarea gospodăriei mamei şi tipul relaţiei mamei din prezent. În cel de-al treilea model a fost adăugat un alt predictor semnificativ şi anume tipul relaţiei din momentul separării. În cel de-al patrulea model, am adăugat şi variabila referitoare la interacţiunea cu un asistent social de la primărie sau cu cineva de la DGASPC, ce s-a dovedit semnificativă statistic chiar şi în condiţiile ţinerii sub control a tuturor celorlalţi predictori. Folosind cel de-al doilea model de regresie (întrucât utilizează doar caracteristicile din prezent ale gospodăriei), observăm că probabilităţile prezise de a interacţiona cu părinţii sunt extrem de diferite în funcţie de profilul copiilor şi al mamelor. De exemplu, dacă un copil a fost separat la o vârstă mai mică de doi ani şi are o mamă ce locuieşte într-o comunitate marginalizată, ce are maxim 4 clase şi nu se află într-o relaţie stabilă cu un partener, atunci probabilitatea acestuia de a fi interacţionat în ultimul an cu familia sa este de peste 80% 350 (Tabel 63). Pe de altă parte, chiar dacă copilul a fost separat la o vârstă mică, dar gospodăria nu se află într-o comunitate marginalizată şi mama are mai mult de 4 clase şi are o relaţie stabilă, procentul prezis scade la 54. Chiar şi cu acest număr scăzut de variabile observăm un profil al celor care au şanse mai mici de a nu lua legătura cu familiile lor – astfel, cei care sunt separaţi la vârste mai ridicate, şi provin din gospodării aflate în comunităţi nemarginalizate, cu mame cu mai mult de 4 clase şi care se află într-o relaţie stabilă au o probabilitate estimată de doar 27% de a nu fi interacţionat cu familia deloc în ultimul an. Tabel 63: Probabilităţi prezise de a nu fi interacţionat cu familia din care provin pe baza modelului 2 de regresie logistică din Anexa 6 Tabel 75, pentru copiii ai căror mame se află încă în gospodării % Separat la 0/1 ani, dintr-o gospodărie aflată într-o comunitate marginalizată, cu o mamă 81 cu maxim 4 clase, ce nu se află într-o relaţie stabilă Separat la 0/1 ani, dintr-o gospodărie aflată într-o comunitate nemarginalizată, cu o 54 mamă cu mai mult de 4 clase, ce se află într-o relaţie stabilă Separat la 6+ ani, dintr-o gospodărie aflată într-o comunitate marginalizată, cu o mamă 58 cu maxim 4 clase, ce nu se află într-o relaţie stabilă Separat la 6+ ani, dintr-o gospodărie aflată într-o comunitate nemarginalizată, cu o 27 mamă cu mai mult de 4 clase, ce se află într-o relaţie stabilă Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Dincolo de frecvenţa interacţiunii ca atare dintre copiii separaţi şi familie, este important de văzut în ce măsură mamele sau persoanele care i-au îngrijit doresc să îi ia înapoi. În cazul a 64% dintre copiii separaţi provenind din comunităţile sursă, părinţii sau persoanele care i-au îngrijit au declarat că nu doresc să îi ia înapoi; pentru alţi 21% persoanele care i-au îngrijit au afirmat că ar dori să îi ia, însă nu ar putea face acest lucru în prezent (Tabel 64). Aşa cum era de aşteptat, în situaţia în care mama este încă prezentă în gospodărie, procentul copiilor separaţi ce nu sunt doriţi să fie luaţi înapoi este uşor scăzut; totuşi diferenţa nu este foarte mare (8 puncte procentuale). Tabel 64: Ponderea copiilor separaţi pe care părinţii sau persoanele care i-au îngrijit ar dori să îi ia înapoi din sistemul de protecţie specială Copii separaţi din gospodării „În momentul de faţă aţi dori să îl Total copii Copii separaţi din gospodării în în care mama nu mai este luaţi înapoi?” separaţi care mama este încă prezentă prezentă Da, l-aş lua înapoi oricând 15 15 14 Da, dar nu l-aş putea lua acum 21 23 16 Nu, nu doresc să îl iau înapoi 64 62 70 Total 100 100 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Variabilele ce preziceau interacţiunea cu copilul prezic şi dorinţa de a lua înapoi copilul acasă, însă cel mai important predictor este chiar frecvenţa cu care mamele iau legătura cu copiii separaţi. O bună parte dintre predictorii identificaţi anterior funcţionează şi în cazul dorinţei de a lua copilul înapoi: vârsta la care copiii au fost separaţi, numărul de ani petrecuţi de la ultima separare, nivelul venitului gospodăriei, dacă mama este într-o relaţie stabilă sau nu, dacă la momentul separării mama era într-o relaţie cu un alt bărbat decât tatăl copilului, dacă a discutat cu un reprezentant al autorităţilor locale sau judeţene despre copilul separat (Anexa 6 Tabel 76). Totuşi, cel mai important predictor (care anulează influenţa caracteristicilor menţionate anterior) este chiar frecvenţa interacţiunii dintre copilul separat şi familie în ultimul an. Dacă pentru 40% dintre copiii cu care mamele interacţionează de cel puţin câteva ori pe lună, acestea spun că l-ar lua înapoi oricând, atunci când ne uităm la cei cu care persoanele care i-au îngrijit nu au luat legătura în ultimul an deloc, doar pentru 7% dintre ei părinţii au declarat acest lucru. 351 Tabel 65: Procentul copiilor separaţi despre care mamele prezente în gospodării au declarat că vor să îi ia înapoi, în funcţie de frecvenţa interacţiunii cu acestea În momentul de faţă, dvs. doriţi să luaţi copilul înapoi? Da, l-aş lua înapoi Da, dar nu l-aş Nu, nu doresc să Total oricând putea lua acum îl iau înapoi Săptămânal sau de câteva ori pe lună 40 36 25 100 O dată pe lună 44 38 19 100 De câteva ori pe an 16 39 44 100 O dată pe an 12 35 53 100 Mai rar sau deloc 7 15 78 100 Total 15 23 62 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Sub 10% dintre mamele prezente în gospodăriile selectate spun că au şanse mari sau foarte mari de a lua copiii înapoi acasă. Dorinţa de a reintegra copiii separaţi nu se suprapune perfect peste intenţia de a realiza acest lucru. Chiar dacă pentru aproape 40% dintre copiii separaţi mamele au declarat că ar dori să îi ia acasă (fie acum sau mai târziu), atunci când analizăm şansele estimate de acestea de reintegrare observăm că doar pentru 8% dintre copii acestea sunt mari sau foarte mari (pentru alţi 7% şansele estimate sunt medii). Figura 102: Răspunsurile la întrebarea „În concluzie, cam cât de mari credeţi că sunt şansele să puteţi lua copilul înapoi?” pentru copiii separaţi ai căror mame erau prezente în gospodăriile selectate (%) Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Analiza suprapunerii dintre şansele estimate de către mame şi dorinţa de a lua copiii înapoi în perioada următoare ne indică o imagine şi mai proastă privind reintegrarea copiilor separaţi. Pentru 7% dintre copiii separaţi, mamele au declarat că deşi ar dori să îi ia în orice moment înapoi acasă, şansele ca acest lucru să se întâmple oricând în viitor sunt mici sau foarte mici (Tabel 66). La fel, pentru 18% dintre copiii separaţi mamele ar dori să îi ia, însă nu acum, dar totuşi estimează şansele ca fiind mici sau foarte mici. Cele mai des invocate motive pentru şansele scăzute de reintegrare sunt legate de lipsa condiţiilor de locuit (62%), venituri (49%) sau numărul ridicat de copii ce trăiesc deja în gospodărie (29%) - (Anexa 6 Tabel 77). Într-un număr semnificativ apare şi motivul legat de refuzul copilului separat de a se întoarce în familie – într- un sfert din cazurile în care mamele ar dori să îi ia acum, dar cred că şansele sunt fie foarte mici sau mici. Doar pentru 7% dintre copii mamele prezente în gospodării au afirmat că aceştia au şanse mari sau foarte mari de a fi reintegraţi şi că i-ar lua înapoi oricând. Totuşi, chiar şi pentru acest grup mic care potenţial are şansele cele mai mari de reintegrare, în două treimi dintre cazuri mamele n-au putut estima când ar putea lua copiii acasă, iar în alte 7% dintre cazuri mamele au spus că ar putea dura mai mult de 3 ani de zile până la reintegrare 352 (Anexa 6 Tabel 78). Doar în cazul a 16% dintre aceşti copii (reprezentând mai puţin de 1% din tot eşantionul), mamele au estimat că îi vor lua acasă mai devreme de un an. Tabel 66: Ponderea copiilor separaţi în funcţie de şansele estimate de a fi luaţi înapoi şi de dorinţa de a face acest lucru (pentru copiii ai căror mame mai locuiesc încă în gospodăriile intervievate) Cam cât de mari credeţi că sunt şansele să puteţi lua copilul înapoi? „În momentul de faţă aţi dori să îl luaţi înapoi?” Foarte mici Mici Medii Mari Foarte mari Total Da, l-as lua înapoi oricând 4 3 2 3 2 15 Da, dar nu l-aş putea lua înapoi acum 8 10 3 2 1 23 Nu doresc să îl iau înapoi 55 6 1 0 0 62 Total 66 20 7 5 2 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Pentru alţi 6% dintre copii (18 cazuri din eşantion) şansele de reintegrare au fost estimate de către mame ca fiind medii, mari şi foarte mari, însă acestea au spus şi că nu pot să îi ia acum acasă. Pentru 14 dintre cei 18, mamele nu au putut estima când îi vor lua înapoi şi doar pentru un caz din cele 18 găsite în acest subgrup mamele au afirmat că vor lua copilul acasă mai devreme de un an. CONCLUZII & RECOMANDĂRI Concluziile acestui capitol întăresc şi completează constatările capitolelor 3.3.4 şi 3.4.1: copiii care au fost separaţi la vârste mai mici de doi ani au şanse mult mai mari (de peste patru ori mai mari) de a nu fi interacţionat deloc în ultimul an cu părinţii/ alte persoane care i-au îngrijit, prin comparaţie cu copiii separaţi la 6 ani sau mai mult. Dincolo de frecvenţa interacţiunii ca atare dintre copiii separaţi şi familie, este important de văzut în ce măsură mamele/ alte persoane care i-au îngrijit doresc să îi ia înapoi. Deşi intenţia este de a reintegra copiii separaţi de părinţi, analiza perspectivei familiilor privind reintegrarea acestora relevă o imagine mai puţin optimistă. Mai bine de jumătate dintre copiii separaţi nu au mai luat niciodată legătura după separare cu părinţii/ alte persoane care i-au îngrijit, iar procentul se apropie de 70% atunci când analiza este focalizată asupra lipsei legăturii cu familia în ultimul an de zile (procentul este atât de ridicat chiar în condiţiile în care în eşantion sunt şi copii care au fost separaţi în urmă cu mai puţin de un an). Frecvenţa interacţiunii cu familia scade semnificativ în funcţie de un complex de factori: vârsta mai redusă la separare, perioada mai lungă de când copiii au fost separaţi, lipsa unei relaţii stabile a mamei, nivelul scăzut de educaţie al mamei, poziţionarea gospodăriei din care copilul a fost separat într-o comunitate marginalizată. Atunci când copiii sau familiile lor cumulează mai multe dintre caracteristici, şansele copiilor separaţi de a lua legătura cu familia de provenienţă scad dramatic. În condiţiile în care nu a existat nicio intervenţie care să schimbe condiţiile/ contextul/ circumstanţele care au dus la separare, pentru 64% dintre copiii separaţi, părinţii au declarat că nu ar dori deloc să îi mai ia înapoi acasă. Mai mult decât atât, doar pentru 8% dintre copii, şansele de reintegrare, conform mamelor intervievate, sunt mari sau foarte mari (pentru alţi 5% şansele sunt estimate ca fiind medii). Iar pentru majoritatea acestor copii cu şanse de reintegrare, mamele fie nu au putut estima când s-ar produce reintegrarea, fie au spus că se va întâmpla peste trei ani sau mai mult. Pentru mai puţin de unu din fiecare o sută de copii din sistemul de protecţie, cel puţin pentru copiii din comunităţi sursă, mamele au estimat că reintegrarea va avea loc în următorul an. 353 Deci, în absenţa oricărei intervenţii există părinţi care şi-ar lua copiii acasă. Aceştia ar trebui sprijiniţi cu tot ce au nevoie, de maximă urgenţă, pentru a reintegra copiii în familie. În plus, dintre ceilalţi părinţi, cel mai probabil, măcar o parte şi-ar lua copiii acasă în condiţiile unor intervenţii eficace. De aceea, în încheiere, subliniem nevoia stringentă de intervenţii care să modifice circumstanţele care au dus la separare, atât pentru creşterea şanselor de reintegrare, cât şi pentru prevenirea altor separări/ îmbunătăţirea condiţiilor pentru copiii care acum locuiesc în aceleaşi condiţii care au justificat o separare. 354 Autor: Băieţel din familie în situaţie de dificultate, judeţul Giurgiu, rural. 355 356 Reorganizarea sistemului de protecŃie a copilului Concluzii generale 357 4 Concluzii generale „Scopul este de a face mult mai greu pentru ca oamenii să facă ceva greşit şi mult mai uşor pentru ca ei să facă lucrurile în mod corect”. 462 Scopul studiului de faţă este de a analiza situaţia actuală a sistemului de protecţie a copilului din România în vederea identificării unor priorităţi care să permită creşterea calităţii, eficacităţii şi eficienţei serviciilor publice de protecţie specială, în cadrul procesului de operaţionalizare a Strategiei naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului 2014-2020 şi a Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, vizând: (a) tranziţia de la îngrijirea instituţională la serviciile din cadrul comunităţii şi (b) stabilirea unor soluţii permanente în cazul copiilor separaţi de părinţi. Astfel, analiza vizează copiii separaţi temporar sau definitiv de părinţi, ocrotiţi în sistemul de protecţie specială, precum şi copiii expuşi riscului de separare de familie. Studiul contribuie la fundamentarea bazată pe evidenţe în construirea unui sistem bun de protecţie a copilului.463 Studiul de faţă se bazează pe diverse date cantitative şi calitative: studiul în comunităţile sursă din mediul rural, studii de caz în comunităţile sursă din mediul urban, analiza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie, fişe de adopţie, sondaj realizat în rândul managerilor de caz, focus-grupuri cu profesioniştii şi copiii din sistemul de protecţie. Sistemul de protecţie specială a copilului din România trebuie să facă faţă unor provocări complexe fiind unul dintre cele mai mari în regiune, nevoit să furnizeze un răspuns adecvat pentru circa 60.000 de copiii. Pe de altă parte, dacă numărul de copii în protecţie este raportat la întreaga populaţie de copii din ţară, România deţine o poziţie medie în regiune (cu 1.600-1.700 copii în îngrijirea statului faţă de media de 1.850 la 100.000 copii de 0-17 ani atât la nivelul regiunii ECE/CSI, cât şi a ţărilor din Europa de Est şi Asia Centrală). Cercetarea a evidenţiat multiplele eforturi de îmbunătăţire a sistemului de protecţie a copilului din România atât la nivel legislativ, cât şi al practicilor de lucru. Totuşi, rămân încă multe provocări de adresat pentru ca per ansamblu să se poată afirma că sistemul de protecţie specială a copilului din România reprezintă un sistem centrat pe drepturile copiilor şi ale familiilor acestora. În prezent, există numeroase contra-exemple în raport cu această afirmaţie, după cum este prezentat şi în concluziile de mai jos. Actualul sistem se confruntă cu o serie de probleme interne care necesită în multe cazuri o rezolvare pe termen scurt şi mediu. Totuşi, pentru îmbunătăţirea situaţiei generale din actualul sistem de protecţie specială, soluţiile de schimbare se găsesc în cea mai mare parte în afara sistemului şi în coordonarea acestuia cu celelalte sisteme, precum sistemul de asistenţă socială, sistemul de beneficii sociale, sistemul de educaţie, de sănătate, piaţa muncii etc. În consecinţă, recomandările de mai jos sunt deopotrivă adresate profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului de la toate nivelurile – naţional, judeţean şi local, dar şi celor care gestionează celelalte sectoare sociale. Numai printr-o abordare sistemică a condiţionărilor din afara sistemului se vor putea îmbunătăţi substanţial rezultatele sistemului de protecţie specială din perspectiva copilului şi a familiei. Concluziile şi recomandările de mai jos sunt structurate conform temelor care reprezintă, în cea mai mare 464 parte, principii directoare pentru un sistem bun de protecţie a copilului. O parte din recomandări necesită resurse substanţiale pentru implementare, altele necesită resurse mai puţine, dar mult timp pentru rezolvare. 462 US Institute of Medicine apud Munro (2010: 10). 463 Sistem bun din perspectiva principiilor directoare evidenţiate în Munro (2011a). 464 În conformitate cu cele opt principii enunţate de Munro (2011a) (vezi Caseta 1). 358 Indiferent de volumul şi tipul resurselor solicitate, există o serie de probleme care necesită soluţii sau chiar implementare de urgenţă. Tema 1: Coordonarea tuturor intervenţiilor de la nivel local, din domeniile sănătate, educaţie, asistenţă socială şi beneficii sociale în vederea prevenirii, identificării şi intervenţiei timpurii Sistemul de beneficii şi servicii sociale, sistemele de sănătate şi educaţie sunt în prezent ineficace în prevenirea separării copilului de familie. Studiul a arătat că din toţi copiii din sistemul de protecţie specială, indiferent dacă au sau nu un raport de anchetă socială la dosar, numai 29% au beneficiat de vreun serviciu de prevenire. Activităţile de prevenire sunt slab finanţate în toate domeniile sociale, educaţie, sănătate, asistenţă socială, accentul fiind pus pe intervenţia reactivă, asupra efectelor şi nu a cauzelor. Pentru a schimba această „filosofie” de lucru, este necesar ca atenţia să fie concentrată pe identificarea şi intervenţia timpurie prin coordonarea serviciilor din toate domeniile de la nivel local, inclusiv stabilirea şi introducerea unui pachet minim de servicii pentru copil şi familie. Această acţiune este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Pe termen mediu, este necesară dezvoltarea serviciilor preventive la nivel de comunitate. O astfel de decizie trebuie luată concomitent cu identificarea şi stabilirea unui mecanism coerent de susţinere financiară a intervenţiilor, efort susţinut din bugetele mai multor ministere şi reflectat corespunzător în programările multianuale ale bugetului de stat. O astfel de politică ar recunoaşte şi valoriza cu adevărat pe de o parte, copilul şi pe de altă parte familia, prin întărirea faptului că familia reprezintă, de obicei, cel mai bun cadru în care pot creşte copiii şi tinerii. Numai prin această schimbare de abordare se pot reduce substanţial noile intrări în sistemul de protecţie a copilului. Prevenirea trebuie să reprezinte o prioritate şi să fie finanţată suficient. Sistemul de protecţie a copilului din România este incapabil să prevină separarea copilului de familie şi separă în mod greşit unii copii de părinţi. Dar nici nu ar putea fi altfel în condiţiile puse în evidenţă de acest studiu. Studiul demonstrează că sistemul de protecţie a copilului din România permite intrarea în sistemul de protecţie specială a unor copii pentru care menţinerea în familie ar fi posibilă, dacă intervenţia timpurie şi coordonată ar exista. Sistemul de protecţie a copilului nu poate şi nici nu ar trebui să rezolve ineficacitatea actualului sistem de beneficii sociale, carenţe ale sistemului de educaţie sau de sănătate, slaba dezvoltare a serviciilor specializate destinate persoanelor cu dizabilităţi sau categoriilor vulnerabile ori lipsa unei politici şi a investiţiilor în domeniul locuirii sociale. Sistemul de protecţie specială pare să fie nevoit să rezolve efectele adverse asupra copilului ale tuturor deficienţelor sistemelor conexe. În aceste condiţii, se poate spune că sistemul de protecţie specială este menit să fie reactiv şi orientat pe rezolvarea „urgenţelor”. În România, cinci fraţi intră în sistem pentru că părinţii nu au plătit factura de curent electric, iar autorităţile locale/ comunitatea nu se implică. Trei fraţi intră în sistem pentru că mama este bătută de bărbat în fiecare zi şi vecinii, poliţia sau alţi factori locali nu intervin, iar ea trebuie să fugă, dar nu are unde se duce cu cei trei copii. Un bebeluş de câteva zile intră în sistem pentru că mama lui este evacuată dintr-o cameră mizeră primită ca locuinţă socială pentru că nu plătise chiria în ultimele trei luni. Alţi bebeluşi ajung în sistem pentru că mamele lor sunt acceptate în maternitate fără acte de identitate şi fug. Alţii sunt internaţi şi spitalizaţi pentru că părinţii spun că nu au cu ce să le asigure cele necesare traiului, şi pleacă. Există copii care ajung în sistemul de protecţie specială pentru că au nevoie de „un loc unde să moară liniştiţi, fără să fie daţi afară”,465 pe când alţii ajung în sistem pentru că nu pot urma nici o şcoală din comunitate. Sunt copii ce intră în sistem pentru că familia nu-şi permite să le asigure hrana, iar primăria nu găseşte pentru ei un sprijin, ci cheamă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în timp ce în comunităţile sursă şi zonele marginalizate nu se intervine pentru că: „toţi sunt săraci, toţi n-au ce mânca, toţi n-au locuri de muncă, toţi n-au curent”466, iar 465 Tolba cu povești 4a. 466 Focus grup profesioniști, București. 359 „finalitatea nu ar fi decât preluarea copiilor în sistemul de protecţie specială”.467 Acesta este în prezent sistemul de protecţie specială din România, prin design, chemat să găsească soluţii de urgenţă pentru inactivitatea sau lipsurile altor sisteme. Primul pas către un sistem bun de protecţie a copilului,468 este redefinirea sistemului din „răspuns de urgenţă” în „prevenirea separării copilului de familie”. În condiţiile unor nevoi atât de mari şi cu o ofertă generală de servicii atât de limitată şi deficitară, singura soluţie realistă şi inteligentă economic este concentrarea pe reducerea numărului intrărilor copiilor în sistemul de protecţie specială. În paralel, trebuie continuat procesul de dezinstituţionalizare începând cu instituţiile de tip clasic (nemodernizate) şi găsirea unor alternative familiale potrivite ca soluţie permanentă pentru copiii care sunt acum în sistemul de protecţie specială şi care vor mai intra pe parcurs în sistem. Realizarea efectivă a refocalizării sistemului pe prevenirea separării copilului de familie nu este posibilă decât prin intermediul serviciilor de prevenire, în primul rând al serviciilor din comunitate. Serviciile sunt în comunitate şi doar ele pot constitui un filtru prin care să fie reduse intrările în sistemul de protecţie specială. Ele asigură condiţia necesară pentru prevenirea separării copilului de familie, precum şi o oportunitate pentru reintegrarea copilului în familie, adică de mărire a numărului de ieşiri din sistemul de protecţie specială. Dacă nu se schimbă nimic la nivelul serviciilor din comunitate, sistemul de protecţie specială nu are cum să fie mai performant sau să producă răspunsuri mai adecvate decât cele din prezent la problemele copiilor şi familiilor acestora. Modelul de schimbare propus de acest studiu nu pledează pentru dezvoltarea tuturor serviciilor în fiecare cătun din ţară. Este necesară o evaluare la nivel naţional şi o prioritizare a necesarului de servicii astfel încât resursele existente să fie investite în modul cel mai eficient pentru a produce un impact cât mai mare în rândul copiilor şi cât mai echilibrat în teritoriu. Pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului şi a răspunde în mod adecvat la nevoile copiilor şi familiilor în dificultate, este crucial ca în toate comunele din România (mai ales în cele cu comunităţi sursă şi/sau zone marginalizate) să existe la nivel de SPAS măcar o persoană cu atribuţii de asistenţă socială care are studii superioare. Desigur, aşa cum este reflectat şi ca măsură specifică în cadrul Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, asigurarea de personal specializat la nivelul fiecărui SPAS este modelul dezirabil. Un model operaţional adaptat de servicii sociale integrate la nivel de comunitate a fost dezvoltat de către Banca Mondială în planul de implementare al Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar”. Mobilizarea instrumentelor financiare corespunzătoare ale UE poate sprijini o astfel de schimbare de paradigmă şi poate asigura un start pentru revizuirea unor politici de prevenire a separării copilului de familie din comunitate. În acelaşi timp, un plan de monitorizare şi evaluare a asigurării tranziţiei de la îngrijirea instituţională la îngrijirea în comunitate este absolut necesar de dezvoltat. Un demers în acest sens a fost deja iniţiat de ANPDCA, printr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă. Pe tot parcursul implementării proiectului, ANPDCA trebuie să colaboreze cu structurile de specialitate din cadrul MMFPSPV, cu ANPD, cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanţi ai structurilor asociative (precum Asociaţia Comunelor, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România sau Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală), dar şi instituţii judeţene care au rol în îndrumarea metodologică a serviciilor furnizate la nivel local469 precum şi ONG-uri cu experienţă în domeniul protecţiei copilului. Acestea din urmă au dezvoltat/ pilotat proiecte cu potenţial ridicat de bune practici care pot fi preluate şi replicate la nivel naţional. Doar în parteneriat poate fi dezvoltat un plan coordonat, cu susţinere şi şanse maxime de implementare pe termen mediu şi lung. 467 Interviu profesionist, Bacău. 468 Așa cum este definit de Munro (2011a: 23), vezi Caseta 1. 469 DGASPC pentru SPAS, Direcţia de Sănătate Publică pentru asistenţa medicală comunitară etc. 360 Dacă autorităţile locale nu sunt mobilizate, informate, implicate de-a lungul întregului proces, există un risc serios ca implementarea să fie sporadică şi distorsionată, căci din perspectiva specialiştilor în protecţia copilului: „Prevenţia separării copilului de familie nu este nici pe agenda politică, nici pe cea a comunelor"; „Iniţiativa comunităţii locale lipseşte”; „Prevenţia abandonului nu este ceva ce ei consideră ca fiind important. Nu este important, nu au de gând să consume resurse pentru asta, este problema fiecărei familii.”; „Este foarte clar, niciodată pe agenda unui primar nu o să găseşti priorităţi legate de copiii aceştia în dificultate. Ei au 470 priorităţi politice de altă natură, drumuri, şcoli, chestii de unde vin bani.” Pentru sistemul de sănătate, este necesară dezvoltarea unui răspuns adecvat la problema părăsirii copiilor în unităţile medicale. Peste jumătate dintre copiii aflaţi în grija statului au intrat în sistem la vârste fragede, în special înainte de împlinirea vârstei de un an. Concret, este necesară reluarea în mod consistent a demersurilor privind părăsirea copilului în unităţile medicale prin: i) monitorizarea evoluţiei tuturor sarcinilor, însoţită de mecanisme/ protocoale clare care să permită identificarea activă/ din timp a sarcinilor cu risc mare de părăsire a copilului şi referirea promptă a acestora către serviciile sociale; ii) asigurarea asistenţilor sociali în toate unităţile medicale (mai ales maternităţi şi secţii de pediatrie); iii) aplicarea susţinută a HG 1103/2014; iv) programe de educaţie sexuală şi planificare familială adresate grupurilor cu risc, precum mamele singure, părinţii adolescenţi, mai ales în comunităţile sursă; vi) consolidarea serviciilor adecvate de răspuns în domeniul protecţiei speciale pentru copiii de 0-3 ani în toate judeţele ţării, în special pentru copiii cu dizabilităţi şi/sau cu o greutate foarte mică la naştere. În majoritatea acestor demersuri rolul asistentului medical comunitar este esenţial. Fără o acoperire adecvată cu asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari romi, cu precădere în zonele marginalizate, comunităţi sursă şi în cele 6% localităţi care nu au medici de familie, cercul vicios al părăsirii copilului nu se va putea întrerupe. Pentru sistemul de asistenţă socială, este necesară o revizuire în primul rând a sistemului de beneficii şi resurse umane dedicate la nivel local pentru identificarea timpurie a copiilor aflaţi în situaţie de vulnerabilitate şi a familiilor acestora. Rezultatele cercetării arată că din totalul copiilor din sistemul de protecţie specială,471 înainte de a ajunge în sistem, peste 60% au locuit în familii care nu primeau beneficii sociale. Acest rezultat este în contradicţie cu opinia specialiştilor din sistem care menţionează dependenţa de beneficii a familiilor cu copii în sistemul de protecţie specială ca motiv principal pentru toate relele, ducând în final chiar şi la separarea copilului de familie. Aşadar, este nevoie de revizuirea urgentă a politicilor naţionale pentru combaterea sărăciei şi a sistemului beneficiilor de asistenţă socială, pentru a acoperi mai bine copiii foarte săraci şi familiile lor, şi pentru a răspunde mai eficient la provocările cu care se confruntă. În acest scop, pentru a creşte accesul la beneficii sociale a grupurilor vulnerabile, trebuie accelerat procesul de consolidare a prestaţiilor sociale bazate pe testarea mijloacelor şi înlocuirea lor cu Venitul Minim de Incluziune Socială (VMI). Această reformă va reduce efortul asistenţilor sociali necesar pentru procesarea unor dosare stufoase şi va elibera timpul acestora pentru a furniza servicii familiilor cu risc de separare. De asemenea, VMI va reduce rata ridicată de excluziune a familiilor sărace aferentă beneficiilor sociale bazate pe testarea mijloacelor. Trebuie asigurat sprijin administrativ, la nivel local, pentru fiecare copil, mamă şi familie, în obţinerea tuturor documentelor necesare, în primul rând a celor de identitate. De asemenea, pentru diminuarea sărăciei extreme şi a numărului persoanelor fără adăpost, serviciile asociate locuinţelor sociale ar trebui furnizate ca parte a unui pachet integrat de servicii sociale pentru copilul cu risc de separare şi familia acestuia. Serviciile de locuire, parte a pachetului integrat de bază ar răspunde, prin asigurarea accesului la resurse de bază (apă, adăpost, căldură, electricitate) la probleme care au repercusiuni în zona sănătăţii familiei şi copilului, a educaţiei şi a accesului la educaţie. Pentru sistemul de educaţie, este necesară extinderea învăţământului special integrat pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Măsuri menite să conducă la continuarea studiilor sau reducerea riscului de abandon şcolar, mai ales pentru copiii din mediul rural, sunt absolut necesare. Creşterea incluziunii educaţionale a copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale trebuie să includă de asemenea: i) 470 Citate din focus grup profesioniști, Cluj-Napoca. 471 Fără a include copiii părăsiţi în maternităţi. 361 promovarea dreptului copiilor cu dizabilităţi şi/sau cu CES integraţi în învăţământul de masă la un program individualizat de pregătire şi la un profesor de sprijin, precum şi la alte servicii de sprijin; ii) dezvoltarea unor noi resurse/ materiale de învăţare pentru elevii/ copiii cu CES, din perspectiva curriculumului adaptat şi facilitarea accesului la aceste resurse pentru toţi cei care fac parte din această categorie; şi iii) dezvoltarea la nivel naţional a unor programe de formare a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive, cu prioritate pentru cei care lucrează la clasă/ grupă, în prezent, cu cel puţin doi/ trei copii cu dizabilităţi şi/sau cu CES. Cel puţin 7% din copiii din sistemul de protecţie specială, care au un raport de anchetă socială la dosar menţionează nevoi legate de educaţie care au dus la instituţionalizare în absenţa serviciilor educaţionale de la nivel de comunitate. Problemele legate de educaţie încep chiar de la nivelul educaţiei timpurii, pentru că doar 49% din copiii care au intrat în sistemul de protecţie specială la vârste de 4-6 ani fuseseră vreodată cuprinşi în învăţământul preşcolar.472 În acest caz, o intervenţie timpurie pentru familiile respective ar fi asigurarea accesului la educaţie timpurie pentru copii cu risc de separare, de exemplu prin subvenţionarea plăţii pentru grădiniţă/ creşă de către autorităţile locale pentru familiile cu venituri mici. Mai mult decât atât, conform recomandărilor Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, pentru copiii cu dizabilităţi ar trebui dezvoltat un sistem integrat de depistare precoce şi evaluare complexă care include: i) implementarea de programe complete de screening pentru depistarea precoce a dizabilităţii; ii) stabilirea unui traseu simplificat şi cu costuri cât mai mici pentru familia copilului cu dizabilităţi în obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap, a certificatului de orientare şcolară/ profesională şi a planificării serviciilor. În acelaşi timp, analiza realizată la nivelul comunităţilor sursă a arătat că pot fi prioritizate măsuri preventive pentru comunităţile unde există un risc mai mare de separare a copilului de părinţi, pentru că aceste comunităţi există şi pot fi identificate. În prezent această nevoie considerabilă este neglijată şi nu este conştientizată ca prioritate. În comunităţile sursă este nevoie urgentă de intervenţie, pentru că altfel răspunsul sistemului nu rămâne decât o reacţie la urgenţe, cel mai adesea manifestate prin cazuri de părăsire în maternitate sau în unităţi sanitare. Intervenţia trebuie neapărat să includă alocarea bugetară necesară pentru operaţionalizarea şi aplicarea efectivă a planurilor de servicii/ intervenţii prevăzute, buget care să permită intervenţii flexibile şi personalizate conform nevoilor identificate. Tema 2: Sprijinirea familiilor şi a copiilor implică lucrul direct cu aceştia Contrar percepţiei generale, „marea majoritate a copiilor plasaţi în instituţii nu sunt orfani, ci au unul sau chiar 473 ambii părinţi". Acest lucru este valabil şi în cazul sistemului de protecţie specială a copilului din România la nivelul tuturor copiilor aflaţi în grija statului, fie în instituţii, fie în servicii de tip familial. Lucrul direct cu părinţii şi/sau familiile copiilor trebuie realizat înainte de intrarea în sistem ca măsură de prevenire primară, în timpul când ei sunt în sistem, pentru atingerea finalităţilor PIP şi după ieşirea copilului, ca parte a monitorizării atingerii finalităţii PIP. Recomandările studiului se referă cu precădere la profesioniştii din structura DGASPC şi SPAS, dar şi la specialiştii din alte sectoare sociale, cum ar fi medicul de familie, asistentul medical comunitar şi cadrele didactice care au un rol deosebit de important în lucrul direct cu familia şi copilul. În cadrul familiei, rezultatele cercetării arată necesitatea ţintirii eforturilor de lucru direct asupra mamei. Mama este în viaţă şi se cunoaşte în cazul a peste 90% dintre copiii din sistemul de protecţie specială. Totuşi, problema sistematizării şi completitudinii informaţiilor intervine şi în cazul documentării situaţiei mamei. Informaţiile din CMTIS sau dosarele copiilor referitoare la starea civilă, sănătatea, educaţia şi statutul ocupaţional ale mamei sunt puţine şi insuficient actualizate. Datele disponibile indică faptul că planul de reintegrare în familie necesită eforturi substanţiale şi un sprijin consistent acordat acestor mame atât de profesioniştii din sistemul de protecţie specială, cât şi de alte instituţii, pentru a asigura un mediu familial care 472 Prin comparaţie cu 86% din populaţia generală de copii de 4-6 ani. 473 Eurochild şi HHC (2014: 3). 362 să ofere copilului şanse reale de a se dezvolta corespunzător. Altfel, reintegrarea se rezumă doar la transferarea copilului într-un mediu extrem de instabil şi de nepotrivit. Mai mult decât atât, peste 18.800 de copii (37%) aflaţi în sistemul de protecţie specială provin din familii cu mame singure. În cazul lor, reintegrarea în familie reprezintă cuvinte „goale" în lipsa unui sprijin efectiv oferit mamelor. Reintegrarea ar trebui să se facă în baza unui plan pe termen mediu care, pentru a fi eficient, ar trebui conceput împreună cu mama şi copilul. Totuşi, peste 4.300 de copii (8%) din sistemul de protecţie specială nu au o familie (nucleară sau extinsă) la care să se întoarcă. Aceştia sunt fete şi băieţi de toate vârstele, din toate grupurile etnice, cu sau fără dizabilităţi. Pentru ei, ar trebui reanalizată finalitatea PIP care să le asigure, în momentul în care vor părăsi sistemul, aceleaşi şanse în viaţă ca şi copiilor cu familie. Ca o privire de ansamblu asupra situaţiei părinţilor cu copii în sistemul de protecţie specială, având în vedere profilul lor dominant, este evident că au nevoie de educaţie parentală şi sprijin intensiv pentru a-şi îndeplini obligaţiile părinteşti într-o manieră responsabilă. În ceea ce priveşte părinţii, majoritatea specialiştilor pun accent pe lipsa sau insuficienţa competenţelor parentale, în general ca urmare a nivelului scăzut de educaţie, dar şi trecutului lor de copii abuzaţi şi neglijaţi.474 Cercetarea a arătat, de asemenea, că în majoritatea cazurilor de intrări problematice (evitabile) în sistem, nu doar că acestea înseamnă separarea copiilor de familie doar pe motive de sărăcie şi locuire precară, dar nici nu se oferă sprijin suficient familiei pentru a depăşi situaţia de dificultate şi pentru a ţine/ a lua copilul acasă. În afară de serviciile de educaţie parentală, eficientizarea sistemului de protecţie specială înseamnă şi abordarea factorilor de risc individuali asociaţi comportamentelor parentale, mai ales în zonele critice, care ar aduce rezultate notabile pentru numărul noilor intrări în sistem dar şi pentru „calitatea” ieşirilor din sistem prin reintegrare în familie. Acestea sunt: îmbunătăţirea serviciillor medicale de sănătate a reproducerii şi cele pentru sănătatea şi nutriţia mamei şi copilului, precum şi creşterea accesului categoriilor vulnerabile la acestea; serviciile destinate gospodăriilor/ familiilor în care există problema consumului excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor, comportament promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor, violenţa domestică, părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală. În plus, oricât de evidentă ar fi recomandarea asociată acestei teme, rezultatele cercetării arată că nici la nivelul interacţiunilor cu asistentul social situaţia prezentă nu oferă motive de optimism. Spre exemplu, în gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil a fost separat la un moment dat, doar 15% dintre persoanele care îngrijesc copiii au declarat că interacţionează lunar cu asistentul social SPAS şi alţi 24% că interacţiunea se produce o dată la 2-3 luni. În gospodăriile în care mamele cu copii separaţi există, această interacţiune este la fel de puţin frecventă – procentele sunt uşor mai ridicate doar în situaţia în care mamele locuiesc şi cu alţi copii în gospodărie. Indiferent de tipul de problemă analizată, în nici una dintre situaţii procentul gospodăriilor ce interacţionează cu asistentul social lunar nu este mai mare de 20%, iar în aproximativ un sfert dintre cazuri asistentul social SPAS nu s-a întâlnit niciodată cu membrii gospodăriilor vulnerabile. De asemenea, nivelul de educaţie al asistentului social, caracteristicile comunităţii, numărul de copii prezenţi în gospodărie precum şi localizarea gospodăriei în cadrul satului contează pentru frecvenţa cu care respondenţii interacţionează cu persoanele cu atribuţii de asistenţă socială de la SPAS. Dacă mama locuieşte la periferia satului/ comunei într-o locuinţă de slabă calitate, probabilitatea de interacţiune cu asistentul social scade dramatic. Totuşi, această scădere este mai puternică atunci când persoana cu atribuţii de asistenţă socială nu are studii superioare decât atunci când el/ ea are studii superioare (în special în gospodăriile cu copii prezenţi şi cu copii separaţi la vârste mai mari).475 474 Deficitul de competenŃe parentale este chiar mai accentuat în cazul copiilor cu nevoi speciale, precum bebeluşii în primele luni de viaŃă, copiii cu dizabilităŃi (mai ales cele grave) şi adolescenŃii cu probleme de comportament. 475 Îngrijorător este faptul că atunci când mama are un nivel scăzut de educaţie și nu locuiește împreună cu nici un alt copil, probabilitatea de interacţiune frecventă scade la cel mult 44%, chiar și atunci când lucrătorul social are studii superioare și copiii au fost separaţi la vârste mai mari. 363 Recomandările asociate acestei teme trebuie privite în ansamblu cu cele privind Tema 7: Îmbunătăţirea şi sistematizarea practicilor de lucru, mai ales privind colaborarea inter-instituţională dintre DGASPC, SPAS-uri şi SCC-uri. Cercetarea a arătat că pentru aproape 40% dintre mamele copiilor din sistemul de protecţie specială, din comunităţile sursă rurale, nici un membru al familiei nu a putut fi găsit la adresa înregistrată în CMTIS. Ţinând cont de dispersarea teritorială a familiilor şi de intensitatea efortului necesar, chiar şi doar pentru a păstra o evidenţă a familiilor (fără a mai lua în calcul intervenţii specifice), devine evident faptul că astfel de eforturi nu pot fi îndeplinite de managerii de caz singuri. Responsabilităţile lor trebuie să fie împărţite în mod real cu asistenţii sociali care sunt cel mai aproape de aceste familii şi care ar putea monitoriza evoluţia lor. Atât Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 cât şi Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 recomandă introducerea unui pachet minim de intervenţii care să fie implementat obligatoriu în fiecare comunitate rurală şi urbană.476 Acest pachet minim ar trebui să cuprindă următoarele intervenţii relevante pentru copil şi familie: (i) activităţi de teren, esenţiale pentru identificarea potenţialilor beneficiari şi pentru serviciile de intervenţie timpurie; (ii) evaluarea nevoilor comunităţilor, gospodăriilor şi persoanelor vulnerabile sau ale celor cu riscuri sociale, precum şi planificarea serviciilor necesare, în baza unei abordări centrate pe familie şi persoană; (iii) servicii de informare şi consiliere adresate categoriilor vulnerabile şi celor ce prezintă riscuri sociale, persoanelor care s-au confruntat cu violenţă domestică sau neglijare, consumatorilor de droguri/ foştilor deţinuţi problematici, familiilor monoparentale cu venituri mici şi tinerilor în situaţie de risc (cum ar fi tinerii delincvenţi, tinerii care au abandonat şcoala şi copiii din familii cu venituri mici); (iv) sprijin administrativ (cum ar fi asistarea clienţilor în vederea completării formularelor de solicitare a prestaţiilor de orice tip), precum şi asistenţă socială, medicală şi juridică; (v) referire către serviciile specializate; (vi) monitorizarea şi vizitarea la domiciliu a tuturor persoanelor în situaţii vulnerabile din cadrul comunităţii. Tema 3: Tinerii şi copiii au drepturi, inclusiv dreptul de a participa la luarea deciziilor ce îi privesc Vocea copiilor este încă insuficient luată în considerare în activităţile sau deciziile care îi privesc. Pentru două treimi dintre copiii de 10 ani şi peste nu există la dosar nicio menţiune sau declaraţie care să reflecte opinia lor cu privire la calitatea serviciilor şi nivelul de satisfacţie. Cu alte cuvinte, cel mai adesea, doi din trei copii din sistemul de protecţie nu sunt consultaţi cu privire la opiniile şi preferinţele lor. Cealaltă treime, care a fost consultată, a oferit opinii mai degrabă pozitive. Dintre nevoile pe care copiii le au, primează nevoia de a le fi ascultată vocea, de a avea pe cineva cu care să poată vorbi, o persoană căreia să-i poată povesti orice şi în care să poată avea încredere. Comunicarea intensă cu copilul ar trebui să fie una dintre sarcinile pe care personalul care lucrează cu copiii din sistemul de protecţie trebuie să o îndeplinească. Aceştia trebuie să petreacă zilnic un timp cu copiii, în care să le asculte poveştile, nemulţumirile, bucuriile, opiniile, nevoile, dorinţele. De asemenea, copiii trebuie să fie consultaţi şi implicaţi activ în planificarea activităţilor zilnice, în realizarea planului de intervenţie şi în toate aspectele ce îi privesc, cum ar fi educaţia, sănătatea, petrecerea timpului liber etc. Pentru a dezvolta deprinderi pentru o viaţă independentă este foarte important ca aceştia să înveţe să ia decizii şi să îşi gestioneze viaţa până la aspectele care par puţin importante pentru copiii care trăiesc într-o familie. Pentru îmbunătăţirea participării copilului din sistemul de protecţie, este necesar ca pe lângă reglementări formale, proceduri şi ghiduri, să se acorde o mai mare atenţie formării şi dezvoltării abilităţilor de comunicare ale personalului pentru lucrul cu copii în procesele participatorii. Programele de formare ar trebui să pună mai mult accent pe modalităţile de a lucra cu copiii în procesul participativ, decât pe audierea copiilor de dragul 476 MDRAP (2014). Creşterea capacităŃii administrative de a asigura acces la servicii publice de calitate reprezintă un obiectiv general al Strategiei pentru consolidarea administraŃiei publice 2014-2020 (Obiectivul general IV, Anexa 1: 83-85). Strategia recomandă dezvoltarea standardelor de calitate şi de cost pentru toate serviciile publice pentru ca acestea să devină mai eficiente şi să beneficieze de o calitate mai bună. De asemenea, propune crearea unui pachet minim de servicii publice de bază pe care va trebui să îl ofere fiecare unitate administrativ teritorială, precum şi un pachet opŃional de servicii ce trebuie acordat de localităŃile mai dezvoltate. 364 luării deciziilor. De asemenea, pentru depăşirea barierelor organizaţionale este necesar ca managementul de caz să se realizeze într-o manieră mult mai prietenoasă pentru copil. Tema 4: Sistemul trebuie să ofere răspunsuri pe măsura varietăţii nevoilor şi situaţiilor copiilor Diversitatea nevoilor copiilor se regăseşte atât în cauzele separării cât şi în situaţia copiilor care au intrat în sistemul de protecţie. În ambele cazuri se impune o analiză în profunzime pentru că la cauze diferite se cer răspunsuri diferite, iar nevoile copiilor variază considerabil în funcţie de vârstă, gen, mediul de rezidenţă din care provin şi starea de sănătate, ceea ce înseamnă că şi sistemul de protecţie a copilului trebuie să ofere o largă varietate de servicii ca răspuns la aceste nevoi. Sistemele de asistenţă socială, educaţie şi sănătate trebuie să ofere răspunsuri adecvate în termeni de prevenire (pentru a diminua noile intrări în sistem), dar şi pentru îmbunătăţirea ofertei de servicii disponibile la nivel local, în special pentru atingerea finalităţii PIP privind reintegrarea în familie. Analiza cauzelor separării copilului de familie arată că dintre toate aspectele considerate, peste două treimi (65%) dintre dosarele de caz menţionează un complex de vulnerabilităţi cu care se confruntau copiii din sistemul de protecţie şi familiile lor, înainte de a intra în sistem. Grupurile de copii cu risc de instituţionalizare mai mare decât media sunt reprezentate de: (i) copiii care prezentau dizabilităţi la intrarea în sistem; (ii) copiii cu întârzieri de dezvoltare la intrarea în sistemul de protecţie; (iii) copiii cu vârste între 6 şi 17 ani cu cerinţe educaţionale speciale la intrarea în sistemul de protecţie; (iv) copiii cu vârste între 7 şi 17 ani cu tulburări comportamentale la intrarea în sistemul de protecţie şi (v) bebeluşii de 0-12 luni născuţi prematur şi/sau subponderali. În total, 76% dintre copiii din sistemul de protecţie specială au evidenţe la dosar care vizează unul sau mai multe dintre motivele de separare: evenimente nefericite (decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor), neglijare, abuz sau exploatare, părăsirea copilului şi/sau părinţi decăzuţi din drepturi. Ceilalţi 24% dintre copii reprezintă intrările problematice (evitabile) care nu au în dosarele de caz evidenţe cu privire la nici un motiv de separare dintre cele considerate. Pentru aceşti copii există la dosarele de caz fie menţiuni privind factori de risc parentali477 (12%), fie se precizează unul din grupurile de risc de copii (5%), fie intrarea în sistem este explicată strict prin factori structurali478 (7%). Intrările problematice au reprezentat în total în jur de un sfert din toate intrările, indiferent de anul de referinţă. Diminuarea intrărilor problematice în sistem reprezintă un bun indicator pentru eficacitatea măsurilor de prevenire. În cadrul intrărilor din sistemul de protecţie specială, copiii fie din instituţii, fie din servicii de tip familial sunt fete şi băieţi de toate vârstele, între 0 şi 26 de ani (şi peste). Majoritatea copiilor plasaţi în grija serviciilor de protecţie a copilului au vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Această grupă de vârstă reprezintă peste jumătate dintre copiii din sistem (56%), iar numărul total şi ponderea lor au crescut în mod constant în ultimii patru ani. Copiii cu dizabilităţi reprezintă o proporţie semnificativă (aproape 29%) în totalul copiilor din sistemul de protecţie a copilului. Proporţia persoanelor cu dizabilităţi creşte progresiv de la aproximativ 6% dintre copiii sub 1 an la peste 43% în cazul tinerilor de 18-26 ani (şi peste). Cu referire la tipurile de servicii oferite de sistem, sunt necesare analize aprofundate pentru cazurile de plasament la rude şi plasament la alte familii/ persoane. Pentru copiii în plasament la rude doar din cauze sociale (mai ales cele legate de sărăcie şi locuire precară), ar putea fi considerată oportunitatea înlocuirii acestei măsuri de protecţie specială cu un tip de beneficiu social 477 Factorii de risc de la nivel individual analizaţi în acest studiu sunt: părinţii plecaţi în străinătate (la muncă), familii dezorganizate, mame adolescente, consum excesiv de alcool și/sau droguri al părinţilor, violenţa domestică, părinţi cu dizabilităţi și/sau cu probleme de sănătate mintală. 478 Factorii de risc structurali analizaţi în acest studiu se referă la: sărăcie/ statut socio-economic scăzut, dependenţa de beneficii sociale, lipsa unui domiciliu stabil, familii fără locuinţă, evacuări, vagabondaj, caracteristici ale comunităţii – comunităţi sursă, servicii la nivel de comunitate, atitudini și valori ce nu susţin prevenirea separării copilului de familie. 365 special administrat de SPAS, eventual ca parte a Venitului Minim de Incluziune ce este aşteptat să fie introdus în curând. Acest nou beneficiu poate fi considerat o măsură preventivă care: (i) ar fi benefică pentru copil şi familie, (ii) ar asigura o acoperire mai bună a acestor cazuri şi (iii) ar avea şanse să fie aplicată unitar la nivel de ţară. Desigur, introducerea unui astfel de beneficiu social şi tranziţia de la măsură de protecţie specială la beneficiu social administrat de SPAS, alături de controlul erorilor şi fraudei, trebuie bine gândite şi proiectate astfel încât să fie în interesul superior al copilului, iar copiii şi familiile care îi au în grijă să primească un suport adecvat direct în comunitate. În acest moment, plasamentul la alte familii/ persoane este un serviciu care, indiferent de scopul în care a fost creat iniţial, nu reprezintă un răspuns structurat nici pentru un grup specific de copii şi nici pentru anumite tipuri de situaţii de dificultate prin care copiii ar putea să treacă. În acelaşi timp, trebuie clarificată relaţia acestui tip de serviciu cu procesul de adopţie pentru că cercetarea a arătat că în cele mai multe cazuri părinţii adoptatori doresc să adopte copilul pe care deja îl au în plasament. Cei mai mulţi specialişti DGASPC se referă la două grupuri la risc pentru copiii din sistemul de protecţie: copiii cu tulburări de comportament şi copiii cu dizabilităţi. În special pentru aceste două grupuri, nici una dintre finalităţile PIP nu este potrivită. Pentru copiii cu tulburări comportamentale nu se oferă nici în cadrul sistemului serviciile cele mai eficace pentru ca aceştia să fie pregătiţi pentru viaţă independentă sau pentru a putea fi reintegraţi în familie. Pentru copiii cu dizabilităţi, mai ales în cazul celor cu handicap sever, ar trebui recunoscut faptul că este necesar plasamentul pe termen lung. Aşadar, este necesară revizuirea normelor metodologice privind planul individualizat de protecţie (PIP) şi a planurilor de intervenţie specifică (PIS) aferente, pentru a operaţionaliza într-un mod mai comprehensiv finalităţile PIP şi modalităţile de atingere a acestora. Pe de altă parte, diversificarea serviciilor furnizate în cadrul sistemului este determinantă pentru a putea stabili obiective şi planuri de intervenţie mai eficace. Desigur, prea multe norme şi reglementări pot încorseta activitatea specialiştilor în domeniul protecţiei copilului şi pot abate atenţia de la interesul copilului către sarcinile şi regulile administrative. Totuşi, trebuie realizat un echilibru între fundamentarea pe informaţie de calitate şi înlesnirea oportunităţilor pentru „a face ce este corect” din punct de vedere al interesului copilului. Tot din prisma finalităţilor PIP, studiul a arătat că adopţia este o soluţie pentru prea puţini copii din sistemul de protecţie specială. În procesul de adopţie au intrat copii cu caracteristici foarte diverse, dar cei cu şanse semnificativ mai mari de a finaliza procesul sunt: copiii de vârste mici, în special 0-2 ani, fetele, copiii fără fraţi/ surori în sistem, copiii fără dizabilităţi şi/sau întârzieri în dezvoltare. Şansele reale de adopţie pe care le are un copil adoptabil depind în mare măsură de numărul şi atitudinea părinţilor adoptatori. Iar dacă o parte importantă dintre părinţii adoptatori vor de fapt să adopte un copil anume, copilul pe care îl au deja în plasament, atunci numărul real de părinţi adoptatori este chiar mai mic. Prin urmare, creşterea numărului de părinţi adoptatori este vitală pentru a mări şansele de potrivire teoretică şi de potrivire practică a familiei adoptatoare cu copilul adoptabil. Este necesară creşterea eficacităţii cursurilor la care participă persoanele/ familiile care doresc să adopte un copil, dar şi o mai bună formare a specialiştilor DGASPC în ceea ce priveşte modul de comunicare cu potenţialii părinţi adoptatori referitor la situaţia copiilor cu dizabilităţi. În acelaşi timp, sunt necesare campanii de educare şi comunicare la nivel de comunitate care ar trebui să vizeze atât atitudinea generală faţă de adopţie şi copilul adoptat, cât şi atitudinile de respingere şi subvalorizare a copiilor, indiferent de gen, vârstă, etnie, stare de sănătate sau părinţi. 366 Tema 5: Succesul sistemului de protecţie a copilului se măsoară prin eficacitatea ajutorului efectiv de care beneficiază copiii Mulţi copii ajung în sistemul de protecţie specială când au mai puţin de trei ani (şi, în special, sub un an) şi se confruntă cu un risc real de a deveni „copii ai sistemului”. Mai mult, lipsa interacţiunii cu familia nu face decât să sporească şansele ca aceşti copii să petreacă în sistem o mare parte a vieţii lor până la vârsta legală de ieşire din sistem. Copiii care au fost separaţi la vârste mai mici de doi ani au şanse mult mai mari (de peste patru ori mai mari) de a nu fi interacţionat deloc în ultimul an cu părinţii/ alte persoane care i-au îngrijit prin comparaţie cu copiii separaţi la 6 ani sau mai mult. În acelaşi timp, dincolo de frecvenţa interacţiunii ca atare dintre copiii separaţi şi familie, este important de văzut în ce măsură mamele sau alte foste persoane care i-au îngrijit doresc să îi ia înapoi. Deşi intenţia este de a reintegra copiii separaţi de părinţi, analiza perspectivei familiilor privind reintegrarea acestora relevă o imagine mai puţin optimistă. Mai bine de jumătate dintre copiii separaţi nu au mai luat niciodată legătura după separare cu părinţii, iar procentul se apropie de 70% atunci când analiza este focalizată asupra lipsei legăturii cu familia în ultimul an de zile (procentul este atât de ridicat chiar în condiţiile în care în eşantion sunt şi copii care au fost separaţi în urmă cu mai puţin de un an). Pentru 64% dintre copiii separaţi, părinţii au declarat că nu ar dori deloc să îi mai ia înapoi acasă. Mai mult decât atât, doar pentru 8% dintre copii, şansele de reintegrare, conform mamelor intervievate, sunt mari sau foarte mari (pentru alţi 5% şansele sunt estimate ca fiind medii). Iar pentru majoritatea acestor copii cu şanse de reintegrare, mamele fie nu au putut estima când s-ar produce reintegrarea, fie au spus că se va întâmpla peste trei ani sau mai mult. Pentru mai puţin de unu din fiecare o sută de copii din sistemul de protecţie, cel puţin pentru copiii din comunităţi sursă, mamele au estimat că reintegrarea va avea loc în următorul an. Acest fapt arată nevoia stringentă de intervenţii care să modifice circumstanţele care au dus la separare, atât pentru creşterea şanselor de reintegrare, cât şi pentru prevenirea altor separări/ îmbunătăţirea condiţiilor pentru copiii care acum locuiesc în aceleaşi condiţii care au justificat o separare. Un copil petrece în sistemul de protecţie specială din România, în medie, 7,5 ani. În spatele acestui număr stau însă mulţi copii, peste 13.000 de copii, care şi-au petrecut în sistem toată viaţa de până în prezent. Faptul că unul din fiecare cinci copii de 15-26 ani actualmente în sistem şi-a petrecut toată viaţa în sistem, iar aproape unul din fiecare trei 90% din viaţă, arată o nevoie stringentă de intervenţie în sensul dezvoltării unor trasee de ieşire care să le ofere şanse reale pentru viitor. Pentru că au intrat în sistem în urmă cu 15-26 de ani, ei au trecut prin multe centre, dar chiar şi aşa, „sistemul” este singura familie pe care o cunosc. Integrarea în societate sau integrarea socioprofesională a acestor copii sunt vorbe goale dacă după viaţa în sistem, „sistemul” doar se retrage, dispare aşa cum, la vârste mici, le-au dispărut părinţii, şi îi lasă fără deprinderi de viaţă independentă, fără educaţie solidă ca să îşi poată câştiga existenţa şi în absenţa oricărei alternative de locuire. Riscul trebuie recunoscut şi contracarat, realizându-se două trasee instituţionale distincte. Unul pentru trai independent, care să cuprindă nu doar îngrijire alternativă de tip familial, în comunităţi mai mici, ci şi locuinţe sociale sau locuinţe protejate, la împlinirea majoratului (18-26 de ani). Celălalt traseu ar trebui să se adreseze copiilor cu dizabilităţi severe, care nu se pot descurca singuri. În absenţa acestor trasee, sistemul de protecţie specială asigură îngrijire pe perioada copilăriei, însă, sub sloganul „făcând toate eforturile pentru a păstra copiii împreună cu familiile”, nu reuşeşte să realizeze un plan pe termen lung pentru miile de tineri care părăsesc sistemul în fiecare an şi nu au nici un sprijin din partea familiei. Pentru copiii cu dizabilităţi, mai ales în cazul celor cu handicap sever, experţii recunosc faptul că sunt necesare soluţii pe termen lung. În cazul în care nu este posibilă nici o altă soluţie permanentă, căsuţele de tip familial în care cresc aceşti copii cu dizabilităţi ar trebui să poată fi utilizate de ei/ ele chiar şi după momentul în care devin adulţi. 367 Există o nevoie aparte de servicii de sprijin pentru tinerii cu dizabilităţi ce trăiesc în comunităţile lor. În primul rând eliminarea barierelor de atitudine şi mediu în vederea abilitării şi reintegrării sociale a copiilor cu dizabilităţi presupune furnizare de servicii sociale integrate, de sănătate şi educaţionale, prietenoase şi accesibile pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora, care să vizeze: i) includerea tuturor serviciilor medicale necesare în pachetul de servicii de bază; ii) dezvoltarea serviciilor de abilitare/ reabilitare şi iii) înfiinţarea de echipe mobile specializate, în zonele în care dezvoltarea serviciilor de abilitare/ reabilitare nu a fost posibilă. Pe lângă serviciile de sprijin precum ajutor la domiciliu pentru persoanele cu dependenţe complexe sau asistenţă pentru realizarea activităţilor casnice zilnice şi îngrijire personală, există o gamă largă de nevoi specifice tinerilor care trebuie adresate, şi anume: (i) nevoia de a obţine şi a păstra o locuinţă accesibilă, de a trăi independent şi, în unele cazuri, de a gestiona bunurile financiare şi personale; (ii) nevoia de servicii de abilitare şi reabilitare adaptate nevoilor specifice ale tinerilor cu dizabilităţi şi oferite în contextul traiului independent; (iii) nevoia de pregătire profesională, formare, îndrumare profesională şi sprijin pentru angajare (toate adaptate la persoanele de diferite vârste şi în diferite etape ale ciclului profesional); (iv) nevoia de a accesa alte servicii comunitare (precum asistenţă medicală, servicii juridice, activităţi desfăşurate în aer liber, activităţi culturale şi centre de agrement); (v) nevoia de a avea o viaţă familială echilibrată (ceea ce implică, de exemplu, consiliere familială şi educaţie sexuală). Serviciile pentru un trai independent reprezintă o categorie distinctă şi importantă, ce trebuie dezvoltată în anii ce urmează, mai ales în vederea integrării post- instituţionalizare a tinerilor cu dizabilităţi, precum şi a tranziţiei de la îngrijirea de tip rezidenţial la servicii comunitare. Tema 6: Îmbunătăţirea şi sistematizarea practicilor de lucru În prezent, practicile profesioniştilor din DGASPC sunt lipsite de uniformitate şi mai ales sunt slab (sau deloc) fundamentate pe date şi informaţii solide privind istoricul copilului şi/sau al familiei/ gospodăriei. Aşa cum arată raportul în repetate rânduri, practicile asistenţilor sociali sau ale persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, dar şi ale altor profesionişti ce activează la nivel local, sunt de asemenea neuniforme şi depind în mare măsură de condiţii care nu ar trebui să afecteze practica profesională. Astfel, practicile de lucru trebuie îmbunătăţite cu referire la toate cele trei faze avute în vedere: înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială (cauzele care au dus la separare), în cadrul sistemului de protecţie specială (elaborarea, implementarea şi monitorizarea Planului individualizat de protecţie) şi la ieşirea din sistem (rezultatele activităţii de post-monitorizare la ieşirea din sistem). Cercetarea a arătat că practicile de selecţie şi declarare a cauzei separării sunt, în general, asociate cu datele factuale din dosar, dar de exemplu, „sărăcia” este suprautilizată, fiind preferată de specialiştii DGASPC chiar şi în cazuri în care există evidenţe privind neglijarea copiilor, abuzul, decesul părinţilor şi aşa mai departe. Probabil că această suprautilizare a „sărăciei” ca motiv de separare este încurajată de existenţa acesteia între justificările eligibile, spre deosebire de părăsirea copilului. Similar, în ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare a informaţiilor în dosarele copiilor, este necesară îmbunătăţirea modului în care se înţelege şi se înregistrează neglijarea, abuzul şi diferite forme de exploatare a copiilor pentru a putea realiza planuri relevante de protecţie pe termen lung, post separare, ca răspuns la diferitele forme de neglijare şi abuz. Tot pentru etapa premergătoare intrării în sistemul de protecţie specială, ar fi utilă dezvoltarea unei proceduri mai stricte privind intrarea în sistem la solicitarea familiei, în special în baza unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului, pornind de la documentarea cuprinzătoare a cazului şi până la impunerea parcurgerii tuturor paşilor premergători plasării copilului în sistemul de protecţie. Această procedură ar trebui să fie aplicată în mod uniform pe tot cuprinsul ţării şi ar trebui să includă echipele multidisciplinare DGASPC (pentru evaluarea iniţială a cazului) alături de reprezentanţii SPAS, Structurile Comunitare Consultative şi autorităţile locale. 368 Pentru etapa intrării copilului în sistemul de protecţie specială, evaluarea iniţială reprezintă un prim pas absolut necesar pentru evaluarea complexă a rezultatelor dintr-o perspectivă centrată pe copil. În lipsa acesteia, nu poate fi realizată o monitorizare transparentă a rezultatelor sistemului de protecţie specială pentru copil. Dacă serviciile de prevenire pun accentul pe oferirea de alternative multiple pentru a evita intrările în sistem, există totuşi şi cazuri în care trebuie intervenit de urgenţă cu o măsură de protecţie pentru a respecta interesul superior al copilului. În acest sens, profesioniştii din sistem subliniază necesitatea micşorării duratei medii de intervenţie în cazurile de părăsire sau abuz în sprijinul ideii că: „Întârzierea unei decizii în interesul superior al copilului cu două luni este echivalentă cu 1% din copilărie ce nu mai poate fi recuperată pentru copilul sau 479 adolescentul respectiv.” Recomandările privind această temă sunt strâns legate de Tema 7: Dezvoltarea unui sistem performant de management al informaţiilor. Metodologia de lucru bazată pe un sistem informatic ar îmbunătăţi substanţial transparenţa şi responsabilitatea sistemului. Prin aplicarea unei astfel de metodologii ar deveni măsurabilă şi nevoia de dezvoltare a serviciilor care asigură atât reducerea numărului de intrări în sistem, cât şi creşterea numărului de ieşiri din sistem. De asemenea, această metodologie ar asigura justificarea intrărilor problematice (evitabile) în sistem, prin menţionarea în clar a tipului de serviciu sau de activitate care nu este accesibilă (şi trebuie dezvoltată) în comunitate. Metodologia ar permite şi îmbunătăţirea colaborării interinstituţionale a specialiştilor DGASPC cu cei din SPAS sau din Structurile Comunitare Consultative. În special în legătură cu interacţiunea directă dintre familiile cu copii în sistemul de protecţie specială şi asistenţii sociali/ persoanele cu atribuţii de asistenţă socială de la SPAS, cercetarea a arătat că ceea ce contează este dacă reprezentantul SPAS are studii superioare sau nu şi în mult mai mică măsură specializarea urmată. Prin urmare, pentru îmbunătăţirea performanţelor sistemului, este crucial ca în toate comunele din România (mai ales în cele cu comunităţi sursă şi/sau zone marginalizate) să existe la nivel de SPAS măcar o persoană cu atribuţii de asistenţă socială care are studii superioare. Desigur, la modul ideal, această persoană este chiar un asistent social profesionist. În acelaşi timp, în vederea implementării eficiente a pachetului minim recomandat în cadrul Temei 1, trebuie ca profesioniştii (mai ales universităţile, furnizorii de servicii şi Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România) să elaboreze instrumente şi metodologii centrate pe copil şi familie pentru adoptarea, planificarea, proiectarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea serviciilor. Tema 7: Dezvoltarea unui sistem performant de management al informaţiilor Arhitectura şi utilizarea actualului Sistem Informatizat de Urmărire şi Monitorizare a Copiilor (CMTIS) nu permite extragerea unor date relevante pentru situaţia copiilor din sistemul de protecţie specială, dar nici pentru fundamentarea practicilor de lucru ale profesioniştilor sau pentru evaluarea rezultatelor generale din perspectiva copilului şi a familiei. Doar aproximativ 20 de judeţe utilizează CMTIS în activitatea lor zilnică, în timp ce celelalte DGASPC-uri au creat sisteme TIC alternative (care nu sunt conectate, ci diferă de la un judeţ la altul).480 Potrivit sondajului realizat în rândul managerilor de caz, 26% dintre managerii de caz nu deţin deloc cunoştinţe despre CMTIS şi doar 27% au declarat că au utilizat sistemul în perioada 2010-2015. Nu există o procedură clară de verificare a corectitudinii datelor introduse la nivel local. 479 Citat din judecătorul districtual Nick Crichton - Family Drugs and Alcohol Court, Wells St, London, în Munro (2011a: 91). 480 ANPDCA nu Ńine un registru al diferitelor aplicaŃii informatice folosite de DGASPC-uri la nivel judeŃean. Nu există standarde pentru dezvoltarea unui astfel de software. 369 În al doilea rând, CMTIS nu are informaţia actualizată în mod adecvat. Faptul că un procent ridicat de gospodării nu au putut fi găsite deloc la momentul anchetei în comunităţile sursă şi că un procent ridicat de mame nu au fost prezente în localităţile selectate ridică un semn de întrebare despre calitatea întregului sistem informatic în sine. Chiar dacă managerii de caz au actualizat informaţia „pe hârtie” în dosarele copiilor, este greu de utilizat această informaţie într-un mod eficient şi integrat în absenţa unui sistem care să fie accesat şi actualizat în timp real atât de managerii de caz cât şi de asistenţii sociali. În al treilea rând, CMTIS nu asigură interoperativitatea cu celelalte sisteme de baze de date publice care dispun de informaţii despre familie şi copil şi care pot fi utilizate pentru a identifica familiile cu risc ridicat de separare sau pot furniza alerte operative în timp real despre evenimentele din viaţa familiei şi a copiilor care măresc riscul de separare. Modelul de servicii sociale integrate dezvoltat de Banca Mondială în planul de implementare al Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar”, propune dezvoltarea unui astfel de sistem de gestiune informatică bazat pe interoperativitatea bazelor de date publice. Identificarea cauzelor care pot duce la separarea copilului de familie şi intervenţia precoce sunt elemente cheie pentru performanţa sistemului de protecţie a copilului. Metodologii specifice – cum este şi HG nr. 691/2015481 a cărei aplicare trebuie susţinută – pot include şi un sistem de management al informaţiilor bazat pe un program informatic disponibil atât specialiştilor DGASPC, cât şi reprezentanţilor SPAS, utilizând lecţiile învăţate din proiectele anterioare. Informatizarea ar veni în ajutorul specialiştilor prin simplificarea şi reducerea birocraţiei şi, în acelaşi timp, ar permite: (i) o abordare unitară la nivel naţional, (ii) coordonarea în timp real a specialiştilor de la nivel de SPAS şi DGASPC, (iii) monitorizarea activităţilor întreprinse de toţi actorii relevanţi şi (iv) ar oferi ANPDCA suficiente date pentru a ajusta rapid reglementările, programele şi măsurile pe bază de evidenţe. În plus, analiza la nivelul serviciilor, mai ales a celor deficitare, ar deveni disponibilă autorităţilor locale şi, agregate la nivel de judeţ/ naţional, ar putea fi transmisă către autorităţile responsabile la nivel judeţean şi la nivel central. În acest fel, poate deveni mai vizibilă şi măsurabilă nevoia de dezvoltare a serviciilor care asigură atât micşorarea numărului de intrări în sistem, cât şi creşterea numărului de ieşiri din sistem. În consecinţă, este necesară dezvoltarea unui sistem informaţional de management centrat pe copil, cu acoperire naţională care să crească substanţial nivelul actual de corectitudine şi concordanţă a datelor de la nivel local şi naţional. Acesta trebuie să reprezinte un instrument zilnic de lucru pentru toţi profesioniştii de la nivel local, dar şi pentru managerii de caz şi specialiştii din sistemul de protecţie specială. Datele introduse în această bază de date trebuie să permită înţelegerea istoricului copilului şi oferirea de sprijin în mod eficient copilului din sistem, precum şi familiei/ rudelor copilului. Această temă are legătură cu toate cele şase teme anterioare, pentru că fără fundamentarea pe date solide şi cuprinzătoare din perspectiva copilului şi a familiei, intervenţiile din sistemul de protecţie specială în interesul superior al copilului nu pot fi realizate. 481 Hotărârea nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum şi pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre Direcţiile Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului și Serviciile Publice de Asistenţă Socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. 370 Reorganizarea sistemului în jurul nevoilor copiilor/ tinerilor şi familiei Pe baza temelor de mai sus, analiza de faţă identifică câteva probleme cheie care necesită răspunsuri urgente dar mai presus de toate voinţă politică de a reforma considerabil actuala configuraţie a sistemelor de protecţie specială a copilului, asistenţă socială şi beneficii sociale, educaţie, sănătate, locuire socială, locuri de muncă. Parte din obiectivele de reformă propuse sunt asumate deja în cadrul a două documente strategice - Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 şi Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020. Implementarea unora dintre ele necesită însă un orizont de timp mai lung şi probabil un suport financiar consistent. Totuşi, în multe cazuri acest suport financiar nu înseamnă neapărat creşteri de volum ci o reorientare a alocărilor bugetare, cum este cazul finanţării adecvate a activităţilor de prevenire care să scadă substanţial numărul noilor intrări în sistem şi mai presus de toate să respecte unul din drepturile esenţiale ale copiilor, acela de a creşte alături de familie. Alături de aceste recomandări sunt necesari şi alţi paşi, enumeraţi în temele anterioare, care să demonstreze o viziune pe termen lung, în care copilul/ tânărul să reprezinte „o valoare” şi nu „o problemă” după cum sublinia unul dintre specialiştii intervievaţi în studiul calitativ: „ [...] de nu ştiu ce, deci valoarea copilului, la noi, din punctul meu de vedere nu este la nivelul la care, copilul nu este valorizat la nivelul la care ar trebui să fie. Nu gândim pe termen lung, deci toată lumea încearcă să rezolve nişte situaţii stresante, urgent, pompieristic şi nu ne gândim pe termen lung ce se întâmplă cu acest copil pe viitor, important este ca autoritatea locală să scape, familia să scape, cine are copilul problemă, aşa zis „problema”, pentru că de cele mai multe ori sunt copii perfect sănătoşi care sunt o valoare enormă, dar nimeni nu mai vede această valoare.” (Focus grup profesionişti, Cluj-Napoca) 371 ReferinŃe 1. Algood, C. L., Hong, J. S., Gourdine, R. M. şi A. B. Williams (2011) Maltreatment of children with developmental disabilities: An ecological systems analysis. Children and Youth Services Review 33(7):1142-1148. 2. Alexandrescu, G. (2002) Romania. Working Street Children in Bucharest: A Rapid Assessment, International Labor Organisation - International Programme on the Elimination of Child Labor. Disponibil la adresa: http://tdh- childprotection.org/documents/romania-working-street-children-in-bucharest-a-rapid-assessment 3. ALIAT - Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (2011) Studiu naţional de evaluare a serviciilor de sănătate adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool. Comunicat de presă. Disponibil la adresa: http://aliat-ong.ro/aliat-initiaza-primul-studiu-national-ce-evalueaza-serviciile-de-sanatate-adresate- persoanelor-cu-un-consum-problematic-de-alcool/ 4. Anan, K., Karacsony, S., Anton, S., Balica, M., Botonogu, F., Catana, A., Dan, A., Danchev, P., Farcasanu, D., Ferre, C., Florescu, R., Grigoras, V., Ionita, S., Ivasiuc, A., Kits, B., Kullman, A., de Laat, J., Magheru, M., Mathema, A., Mihalache, C., Moarcas, M., Ofiteru, L., Rokx, C., Rostas, I., Stanculescu, M. S., Swinkels, R., Tan, L., Thapa, D. şi M. Weber (2014) Achieving Roma inclusion in Romania: what does it take? (Vol. 2). Final report. Washington D.C.: Banca Mondială. Disponibil la adresa: http://documents.worldbank.org/curated/en/2014/02/19362999/achieving-roma-inclusion-romania-take-vol-2- 2-final-report 5. ANP - Administraţia Naţională a Penitenciarelor (2014) Strategia Naţională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2015-2019. Monitorul Oficial, nr. 532 / 16 iulie 2015. 6. ANPDC - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (2006) Rolul şi responsabilităţile asistenţilor sociali în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti: Editura Trei. Disponibil la adresa: http://www.copii.ro/anpdca-content/uploads/2014/12/3.Manualul-asistenti-sociali_2007419541815.pdf 7. ANPDCA - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (2014) Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020. Disponibil la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/3172-2014-02-03-proiecthg- strategiecopii 8. ANPDCA - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Rapoarte oficiale privind copiii abandonaţi în maternitate sau alte instituţii medicale (rapoarte DGASPC 2008-2014) Disponibile la adresa: www.copii.ro 9. Bădescu, G., Grigoraş, V., Rughiniş, C., Voicu, M. şi O. Voicu (2007) Barometrul Incluziunii Romilor. Bucureşti: Fundaţia pentru o societate deschisă. Disponibil la adresa: http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul- incluziunii-romilor.pdf 10. Berescu, C., Celac, M., Ciobanu, O. şi C. Manolache (2006) Locuirea şi sărăcia extremă. Cazul romilor. Bucureşti: Editura Universitară Ion Mincu. 11. Berescu, C., Celac, M., Botonogu, F., Marin, V. şi A. Balteanu (2007) Metodologie de reabilitare a locuirii în zone afectate de degradare fizică şi excluziune socială. Raport nepublicat pregătit pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 12. Berescu, C. (2010) Locuire şi sărăcie. O privire interdisciplinară asupra spaţiului locuirii sărace. Teză de doctorat nepublicată. Universitatea de Arhitectură si Urbanism Ion Mincu Bucureşti. 13. Better Care Network (2016) Glossary of Key Terms. Disponibil la adresa: http://www.bettercarenetwork.org/toolkit/glossary-of-key-terms 14. Botonogu, F. (coord.) (2011) Ferentari. Comunităţi ascunse. Centrul de Politici pentru Roma şi Minorităţi, Bucureşti: Expert. 15. Browne, K.D., Hamilton-Giachritsis, C.E., Johnson, R., Agathonos, H., Anaut, M., Herczog, M., Keller-Hamela, M., Klimackova, A., Leth, I., Ostergren, M., Stan, V. şi S. Zeytinoglu (2004) Mapping the number and characteristics of 372 children under three in institutions across Europe at risk of harm. European Union Daphne Programme, Final Project Report No. 2002/017/C, Birmingham, England: University Centre for Forensic and Family Psychology. 16. Buzducea, D. şi F. Lazăr (2011) Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili. UNICEF România şi Oficiul Român pentru Adopţii, Bucureşti: Editura ALPHA MDN Buzău. Disponibil la adresa: http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/profilul-parintilor-adoptivi_raport_7-septembrie-2011.pdf 17. Cantwell, N., Davidson, J., Elsley, S., Milligan, I. şi N. Quinn (2012) Moving Forward: Implementing the ‘Guidelines for the Alternative Care of Children’. UK: Centre for Excellence for Looked After Children in Scotland. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/protection/files/Moving_Forward_Implementing_the_Guidelines_English.pdf 18. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (2013) Cercetare privind situaţia accesului la educaţie al copiilor cu dizabilităţi. Disponibil la adresa: http://www.cedcd.ro/romania-minte-cu-nerusinare-la-onu/ 19. Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (2008) Violenţa Domestică în România. Anchetă la nivel naţional. Disponibil la adresa: http://www.evaw-global- database.unwomen.org/~/media/files/un%20women/vaw/full%20text/europe/romania%20- %20domestic%20violence%20in%20romania%20survey%202008/romania%20- %20domestic%20violence%20in%20romania%20survey%202008.pdf 20. Chelcea, L. (2000) „Grupuri marginale în zone centrale: gentrificare, drepturi de proprietate şi acumulare primitivă postsocialistă în Bucureşti” în Sociologie Românească, Nr. 3-4, 51-68. Disponibil la adresa: http://www.arsociologie.ro/sociologieromaneasca/arhiva/21-revista-sociologie-romaneasca/rezumate/887- chelcea-3-4-2000 21. Chiriacescu, D. (2014) Rezultatele a patru focus-grupuri cu familii de copii cu dizabilităţi neuromotorii din Bucureşti, şi judeţele Giurgiu, Argeş,şi Neamţ. Procesul de planificare strategică pentru perioada 2015-2020 pentru Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România (ASCHF-R). 22. Ciobanu, A. M., Dan, A., Bălan, V. C. şi V. G. Bălan (2016) Eşecul post-instituţionalizare. Disponibil la adresa: http://desenamviitorul.ro/wp-content/uploads/2016/03/RAPORT-esecul-post-institutionalizare-1.pdf 23. Comşa, R., Dărăbuş, Şt., Pop, D. şi B. Stegeran (2013) Impactul financial al reformei sistemului public de protecţie a copilului în România, Editura HHC România. 24. Constantinescu, M., Niţulescu, D. şi C. Băjenaru (2005) „Zone precare de locuire în spaţiul urban”. în Calitatea Vieţii, XVI, Nr. 1–2, 2005: 65–85. Disponibil la adresa: http://www.revistacalitateavietii.ro/2005/CV-1-2-05/4.pdf 25. Comisia Europeană (2011) COMMUNICATION FROM THE COMMISSION on Early Childhood Education and Care: Providing all our children with the best start for the world of tomorrow. Brussels, 17.2.2011 COM(2011) 66 final February 2011. Disponibil la adresa: http://eur- lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0066:FIN:EN:PDF 26. Comisia Europeană (2012) Measuring material deprivation in the EU: Indicators for the whole population and child-specific indicators. Luxembourg, Publications Office of the European Union. Disponibil la adresa http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3888793/5853037/KS-RA-12-018-EN.PDF 27. Comisia Europeană (2013) RECOMANDAREA COMISIEI din 20 februarie 2013 Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării (2013/112/UE). Disponibil la adresa: http://eur-lex.europa.eu/legal- content/RO/TXT/?uri=celex:32013H0112 28. Daragiu, M. şi L. A. Daragiu (2012) Liderii romi şi contribuţia acestora în procesul de incluziune socială a comunităţilor. Studiu de caz în judeţul Bihor. Fundaţia Ruhama. Disponibil la adresa: www.ruhama.ro 29. Duminică, G. şi M. Preda (2003) Accesul romilor pe piaţa muncii. Bucureşti: Editura Cărţii de Agribusiness. Disponibil la adresa: http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/Accesul_romilor_pe_piata_muncii.pdf 30. Eurochild şi HHC (2014) Deinstitutionalization Myth Buster. Disponibil la adresa: http://www.socialserviceworkforce.org/resources/de-institutionalization-myth-buster 31. EEG - European Expert Group on the Transition from Institutional to Community-based Care (2012) Common European Guidelines on the Transition from Institutional to Community-based Care. Bruxelles, Belgia. Disponibil la adresa: http://www.deinstitutionalisationguide.eu/ 32. EEG - European Expert Group on the Transition from Institutional to Community-based Care (2016) Deinstitutionalization Terminology. Disponibil la adresa: https://deinstitutionalisation.com/terminology/ 373 33. Fleck, G. şi C. Rughinis (coord.) (2008) Come Closer. Inclusion and Exclusion of Roma in Present Day Romanian Society. Human Dynamics. Disponibil la adresa: https://www.academia.edu/285918/Come_Closer._Inclusion_and_Exclusion_of_Roma_In_Present_Day_Romani an_Society 34. FONPC - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (2012) Protecţia Drepturilor Copilului. Probleme identificate şi sugestii pentru îmbunătăţirea sistemului. Bucureşti: FONPC. 35. FRA - European Union Agency for Fundamental Rights, PNUD şi Comisia Europeană (2012) The situation of Roma in 11 EU Member States. Survey results at a glance. Raport pregătit de FRA şi PNUD pentru Comisia Europeană, în baza studiului regional privind romii realizat de PNUD, Banca Mondială şi Comisia Europeană în 2011. Luxembourg: Publications Office of the European Union. Disponibil la adresa: http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/2099-FRA-2012-Roma-at-a-glance_EN.pdf 36. Frazer, H. şi E. Marlier (2014) Investing in children: Breaking the cycle of disadvantage. A study of national policies. Assessment of what Member States would need to do to implement the European Commission Recommendation. Synthesis Report. European Commission Directorate-General for Employment, Social Affairs and Inclusion. Disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1025&langId=en&newsId=2061&moreDocuments=yes&tableName=n ews 37. Frazer, H. şi E. Marlier (2016) Minimum Income Schemes in Europe. A study of national policies 2015, European Commission: Brussels. Disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&newsId=2506&furtherNews=yes 38. Frederick, J. şi C. Goddard (2007) „Exploring the relationship between poverty, childhood adversity and child abuse from the perspective of adulthood” în Child Abuse Review, Volume 16, Issue 5, pages 323–341, September/October 2007. Disponibil la adresa: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/car.971/abstract;jsessionid=1E4BB573D077AFC6DF1E735C7CDECCD B.d01t03 39. Gherguţ, A. (2011) ”Education of Children with Special Needs in Romania; Attitudes and Experiences”. Prezentare la International Conference on Education and Educational Psychology 2010, în Procedia - Social and Behavioral Sciences, Volume 12: 595-599. Disponibil la adresa: www.sciencedirect.com 40. Giurcă, D. (coord.) (2012) Incluziunea romilor din România: politici, instituţii, experienţe. Proiect „EU INCLUSIVE – transfer de date şi experienţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania” POSDRU/98/6.4/S/63841, implementat de Fundaţia Soros România. Disponibil la adresa: http://www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_123_studiu_ro.pdf 41. Grădinaru, C. şi D. Stănculeanu (2013) Abuzul şi neglijarea copiilor: Studiu sociologic la nivel naţional, Organizaţia Salvaţi Copiii şi MMFPSPV, Bucureşti: Speed Promotion. Disponibil la adresa: http://www.salvaticopiii.ro/upload/p0002000100000002_Studiu%20- %20abuzul%20si%20neglijarea%20copiilor.pdf 42. Groza, V. şi K. M. Bunkers (2014) ”Adoption Policy and Evidence-Based Domestic Adoption Practice: A Comparison of Romania, Ukraine, India, Guatemala, and Ethiopia” în Infant Mental Health Journal, Vol. 35(2), 160–171 (2014). 43. HHC România - Hope and Homes for Children (2012) Auditul Serviciilor Sociale pentru Copii din România. Raport Executiv, Editura HHC România. Disponibil la adresa: http://www.hhc.ro/fisiere/centrumedia_fisiere/Raport- Executiv_Auditul-Serviciilor-Sociale-pentru-Copii-din-Romania_-2012.pdf 44. HHC România - Hope and Homes for Children (2014) Raport Anual. Disponibil la adresa: http://www.hhc.ro/fisiere/centrumedia_fisiere/16-01-15-03-26-47HHC-PDF-Annual_Report_2014-RO.pdf 45. Horga, I. şi M. Jigău (coord.) (2010) Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în învăţământul de masă. UNICEF, Bucureşti: Vanemonde. Disponibil la adresa: http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Situatia- copiilor-cu-cerinte-educative-speciale-inclusi-in-invatamantul-de-masa.pdf 46. ICCV – Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (2010) Legal şi egal pe piaţa muncii pentru comunităţile de romi. Diagnoza factorilor care influenţează nivelul de ocupare la populaţia de romi din România. Project „L@EGAL 2 – investiţie europeană pentru viitorul romilor din România” POSDRU/70/6.2./S/30873. Bucureşti: Fundaţia Soros România. Disponibil la adresa: http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Raport%20-%20Legal%20si%20egal.pdf 374 47. Institute of Medicine and National Research Council (2014) New Directions in Child Abuse and Neglect Research, "3 Causality." Washington, DC: The National Academies Press. 48. INS - Institutul Naţional de Statistică. Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România 2011. http://www.recensamantromania.ro 49. INS - Institutul Naţional de Statistică (2012) Evoluţia natalităţii si fertilităţii in România. Disponibil la adresa: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Evolutia%20natalitatii%20si%20fertilitatii%20in%20Romania_n.pdf 50. INS - Institutul Naţional de Statistică (2013) Demografia in România. Disponibil la adresa: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/12_Brosura%20demo.pdf 51. Ionescu-Heroiu, M., Burduja, S. I., Sandu, D., Cojocaru, St., Blankespoor, B., Iorga, E., Moretti, E., Moldovan, C., Man, T., Rus, R., şi R. van der Weide, (2013) Romania - Competitive cities: reshaping the economic geography of Romania. Romania regional development program. Washington D.C.: World Bank Group. Disponibil la adresa: http://documents.worldbank.org/curated/en/2013/12/19060303/romania-competitive-cities-reshaping- economic-geography-romania-vol-1-2-full-report 52. IRECSON - Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Economico-Socială (2011) Stadiul dezvoltării serviciilor sociale în 2011 în România. Scurtă prezentare a concluziilor studiului. Proiect POSDRU „Creşterea gradului de implementare a legislaţiei privind serviciile sociale la nivel local în contextul procesului de descentralizare” implementat de MMFPSPV. 53. Jeffreys, H., Hirte, C., Rogers, N. şi R. Wilson (2009) Parental substance misuse and children’s entry into Alternative Care in South Australia, Government of South Australia, http://www.dcsi.sa.gov.au/__data/assets/pdf_file/0004/8797/2008-parental-substance-misuse-and-children- research-report.pdf 54. Jonson-Reid, M., B. Drake, J. Kim, S. Porterfield şi L. Han (2004) A prospective analysis of the relationship between reported child maltreatment and special education eligibility among poor children. Child Maltreatment 9(4):382- 394. 55. Klingemann, H. (2001) Alcohol and its Social Consequences – the Forgotten Dimension. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Disponibil la adresa: http://www.unicri.it/min.san.bollettino/dati/E76235.pdf 56. Krug, E. G., Dahlberg, L. L., Mercy, J. A., Zwi, A. B. şi R. Lozano (eds.) (2002) World Report on Violence and Health. Geneva: Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Disponibil la adresa: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/42495/1/9241545615_eng.pdf 57. Lazăr, F. şi V. Grigoraş (2009) Estimating the Number of Homeless Young and Children in Bucharest, Braşov and Constanta Based on Capture-Recapture Method. Bucureşti: Salvaţi Copiii România. 58. Legrand, J-C., Grover, D. şi B. Schwethelm (2015) ”Chapter 10 Institutionalization and the early childhood years: perspectives from Central and Eastern Europe and the Commonwealth”, în Marope, P. T. M. şi Kaga, Y. (eds.) Investing against Evidence. The Global State of Early Childhood Care and Education, p. 191-210, Paris: UNESCO. 59. Lunda, C., Breena, A., Flishera, A. J., Kakumab, R., Corrigalla, J., Joskaa, J. A., Swartzc, L. şi V. Pateld, (2010) ”Poverty and common mental disorders in low and middle income countries: A systematic review”. In Social Science & Medicine, Volume 71, Issue 3: 517-528, August 2010. Disponibil la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20621748 60. MDRAP - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (2014) Strategia pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020, Disponibil la adresa: www.mdrap.ro/userfiles/consultari_publice/30_06_14/anexa1.doc 61. MMFPSPV - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi SERA România (2012) Analiza instituţională a serviciilor publice de asistenţă socială. Proiect PODCA: Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale a sistemului de protecţie a copilului în România, cod SMIS 26554. 62. MMFPSPV - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi DGPC - Direcţia Generală de Protecţia Copilului (2011), Buletin Statistic din 31 decembrie 2011. 63. MS - Ministerul Sănătăţii, Banca Mondială, UNFPA, USAID şi UNICEF (2005) Reproductive health survey: Romania 2004. Disponibil la adresa: http://www.unece.org/fileadmin/DAM/stats/gender/vaw/surveys/Romania/Romania_Publication.pdf 375 64. MS - Ministerul Sănătăţii, IOMC - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi UNICEF (1991) Cauzele Instituţionalizării copiilor din România din leagăne şi secţii de distrofici. Bucureşti: UNICEF. 65. Munro, E. (2005) ”A Systems Approach to Investigating Child Abuse Deaths” în British Journal of Social Work, 35, pp. 531-546. 66. Munro, E. (2010) The Munro Review of Child Protection. Part One: A Systems Analysis, Open Government Licence. Disponibil la adresa: www.education.gov.uk 67. Munro, E. (2011a) The Munro Review of Child Protection. Interim Report: The Child’s Journey, Open Government Licence. Disponibil la adresa: www.education.gov.uk 68. Munro, E. (2011b) Young Person’s Guide to the Munro Review of Child Protection, Open Government Licence. Disponibil la adresa: http://www.doncastersafeguardingchildren.co.uk/Images/Munro- %20Review%20Childrens%20Guide_tcm36-111138.pdf 69. Munro, E., Taylor, J. S. şi C. Bradbury-Jones (2013) Understanding the causal pathways to child maltreatment: implications for health and social care policy and practice. Child Abuse Review, 23 (1). pp. 61-74. Disponibil la adresa: http://eprints.lse.ac.uk/51053/1/__lse.ac.uk_storage_LIBRARY_Secondary_libfile_shared_repository_Content_M unro,%20E_Understanding%20causal%20pathways_Munro_Understanding%20causal%20pathways_2014.pdf 70. Nanu, M. I., Moldovanu, F. şi C. Novak (2011) Evaluarea eficienţei intervenţiilor incluse în programele naţionale privind nutriţia copiilor sub 2 ani. Forma revizuită, Noiembrie 2011, UNICEF, Ministerul Sănătăţii şi Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”. Disponibil la adresa: http://portal- iomc.ro/c/document_library/get_file?uuid=834f9e7b-e329-4954-8d05-40eec764d958&groupId=10138 71. Nelson, C., Zeanah, C, Fox, N., Marshall, P., Smyke, A., şi D. Guthery (2007). „Cognitive recovery in socially deprived young children: The Bucharest early intervention project”. în Science (318), 1937-1940. 72. OHCHR - Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (2013) Thematic study on the right of persons with disabilities to education. Raport A/HRC/25/29. Disponibil la adresa: http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/RegularSessions/Session25/Documents/A-HRC-25-29_en.doc 73. OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (2012) Risks to Mental Health: An Overview of Vulnerabilities and Risk Factors. Background Paper by WHO Secretariat for the Development of a Comprehensive Mental Health Action Plan. Disponibil la adresa: http://www.who.int/mental_health/mhgap/risks_to_mental_health_EN_27_08_12.pdf 74. OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (2014) Global Status Report on Alcohol and Health 2014. Country profiles, Romania. Disponibil la adresa: http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/msb_gsr_2014_2.pdf?ua=1 75. ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite (1989) Convention on the Rights of the Child. Disponibil la adresa: http://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx 76. ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite (2010) Guidelines for the Alternative Care of Children. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/protection/alternative_care_Guidelines-English.pdf 77. Palayret, G. (2013) Children under the age of three in formal care in Eastern Europe and Central Asia. UNICEF. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/ceecis/UNICEF_Report_Children_Under_3_2013_ammended_January_2013_Web.pdf 78. Parlamentul European (2013) REZOLUŢIE din 11 iunie 2013 referitoare la locuinţele sociale din Uniunea Europeană [2012/2293(INI)]. Disponibil la adresa: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=- //EP//TEXT+TA+P7-TA-2013-0246+0+DOC+XML+V0//RO 79. Popoviciu, S., Popoviciu, I., Bara, D., Costea, D. şi E. Drăgan (2012) „Engaging Mothers in Romanian Child Protection Services: Caseworkers’ Perspectives” în Revista de Asistenţă Socială, 2, pp.103-111. 80. Preda, M. (coord.) (2009) Riscuri şi inechităţi sociale în România. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Iasi: Polirom. Disponibil la adresa: http://www.juridice.ro/wp- content/uploads/CPARSD_raport_extins.pdf 376 81. Preoteasa, A. M., Cace, S. şi G. Duminică (coord.) (2009) Strategia naţională de îmbunătăţire a situaţiei romilor: vocea comunităţilor. Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”. Disponibil la adresa: http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/10-RAPORT_tipar-p-ro.pdf 82. Rughiniş, C. (2000) „Proiecte de dezvoltare în comunităţi de romi: echilibrarea unei relaţii asimetrice”, în Revista de Cercetări Sociale, Nr. 3-4: 77-96. 83. Sandu D. (2005) Roma Social Mapping. Targeting by a Community Poverty Survey. Raport Banca Mondială, Bucureşti. Disponibil la adresa: http://www.anr.gov.ro/docs/statistici/Roma_Social_Mapping_187.pdf 84. Stativă, E. şi S. Stoicescu (coord.) (2011) Evaluarea eficienţei intervenţiilor incluse în programele naţionale privind nutriţia copiilor sub 2 ani. Disponibil la adresa: http://portal- iomc.ro/c/document_library/get_file?uuid=6f9e4d5f-b5ec-42f7-a7c1-67fa44e2ab87&groupId=10138 85. Stănculescu, M.S. şi I. Berevoescu (coord.) (2004) Sărac lipit, caut altă viaţă. Bucureşti: Nemira. 86. Stănculescu, M. S. (coord.), Marin, M. şi S. Branişte (2010) Calitatea vieţii şi gradul de satisfacţie privind locuirea în cartierul Cetate, municipiul Alba Iulia. Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia. Proiect „Legături între regenerarea urbană, planificarea spaţială – NODUS WG6”, Programul Operaţional de Cooperare Teritorială URBACT. Disponibil la adresa: www.albaiulia-aida.ro/nodus/NODUS%20WG6%20- %20Studiu%20Sociologic%20(Raport%20Final%20 87. Stănculescu, M. S., şi M. Marin, (2012) Sprijinirea copiilor invizibili. Raport de evaluare. UNICEF, Bucureşti: Vanemonde. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/romania/Raport_HIC_engleza.pdf 88. Stănculescu, M. S., Marin, M. şi A. Popp, (2012) Being a Child in Romania. A Multidimensional Diagnosis. UNICEF, Bucureşti: Vanemonde. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/romania/Being_a_child.pdf 89. Stănculescu, M.S. (coord.), Anton, S., Iamandi-Cioinaru, C., Corad, B., Neculau, G., şi A. Trocea (2013) Helping the „invisible” children. Second evaluation report. UNICEF, Bucharest: Vanemonde. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/romania/HIC.eng.web.pdf 90. Swinkels, R., Stănculescu, M.S., Anton, S., Koo, B., Man, T. şi C. Moldovan (2014) The Atlas of Urban Marginalized Areas in Romania. Bucureşti: Banca Mondială. Disponibil la adresa: http://backend.elard.eu/uploads/wb-project- in-ro/atlas_24april_en.pdf 91. Tarnovschi, D. (coord.) (2012) Situaţia romilor în România, 2011. Între incluziune socialã şi migraţie. Raport de ţară în cadrul proiectului „EU INCLUSIVE – transfer de date şi experienţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania” POSDRU/98/6.4/S/63841, implementat de Fundaţia Soros România. Disponibil la adresa: http://www.fundatia.ro/search?keys=Situa%C5%A3ia%20romilor%20%C3%AEn%20Rom%C3%A2nia%2C%20201 1.%20%C3%8Entre%20incluziune%20social%C3%A3%20%C5%9Fi%20migra%C5%A3ie&op=C%C4%83utare 92. Toth, A. (2013) Evaluarea nevoilor şi aşteptărilor părinţilor cu copii cu handicapuri neuromotorii. Raport cercetare calitativă. Bucureşti: Sociometrics. Disponibil la adresa: http://www.aschfr.ro/doc/Raport%20cercetare%20calitativa%20-%20Centrul%20de%20zi%20Aurora.pdf 93. Teşliuc, E., Grigoraş, V. şi M. S. Stănculescu (coord.) (2015) Studiu de fundamentare pentru strategia naţională privind reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii sociale 2015-2020, Washington: Banca Mondială. Disponibil la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/2016/SF_BancaMondiala_RO_web.pdf 94. Teşliuc, E., Grigoraş, V. şi M. S. Stănculescu (coord.) (2015) Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate. Disponibil la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Minister/F6_Atlas_Rural_RO_23Mar2016.pdf 95. UNICEF (2006a) The State of the World’s Children 2006: Excluded and Invisible. Disponibil la adresa: www.unicef.org 96. UNICEF Romania (2006b) Children on the Brink - A focused situation analysis of vulnerable, excluded and discriminated children in Romania. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/romania/sitan_engleza.pdf 97. UNICEF (2006c) Progress for children. A REPORT CARD ON NUTRITION, No. 4.. Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/publications/index_33685.html 98. UNICEF (2010) At home or in a home? Formal care and adoption of children in Eastern Europe and Central Asia. Geneva, UNICEF Regional Office for Central and Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States (CEE/CIS). Disponibil la adresa: http://www.unicef.org/ceecis/At_home_or_in_a_home_report.pdf 377 99. UNICEF Innocenti Research Centre (2012) Measuring Child Poverty: New league tables of child poverty in the world’s rich countries. Innocenti Report Card 10. UNICEF Innocenti Research Centre, Florence. Disponibil la adresa: http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/rc10_eng.pdf 100. UNICEF (2014) Cunoştinţe, atitudini şi practici parentale ale familiilor şi persoanelor care îngrijesc copii cu vârsta între 0-6 ani. UNICEF România. Disponibil la adresa www.unicef.ro 101. Wahlbeck, K. şi M. Huber (2009) Access to Health Care for People with Mental Disorders in Europe. Policy Brief, Aprilie 2009. Centrul European. Disponibil la adresa: http://www.euro.centre.org/data/1240307367_27951.pdf 102. Wilkins, D. (2015) „Balancing Risk and Protective Factors: How Do Social Workers and Social Work Managers Analyse Referrals that May Indicate Children Are At Risk of Significant Harm” în British Journal of Social Work, 45, 349-411. 103. Wood, J. (2008) Report of the Special Commission of Inquiry into Child Protection Services in NSW, Volumes 1-3. Sydney: State of NSW through the Special Commission of Inquiry into Child Protection Services in NSW. 104. Zamfir, E. şi C. Zamfir (coord.) (1993) Ţiganii între ignorare şi îngrijorare. Bucureşti: Alternative. 105. Zamfir, C. şi M. Preda (coord.) (2002) Romii în România. Bucureşti: Expert. 378 Lista de Casete Caseta 1: Principiile unui sistem bun de protecţie a copilului...........................................................................24 Caseta 2: Trasee de viaţă ale mamelor din comunităţile sursă din mediul rural................................................57 Caseta 3: Un exemplu de bună practică – Primii paşi în viaţă (First Step in Life) ...............................................74 Caseta 4: Prevederi legale privind decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti.......................................... 109 Caseta 5: Eficacitatea scăzută a Schemelor de venit minim garantat (sau ajutor social) este un fapt în multe ţări europene ..................................................................................................................................................... 146 Caseta 6: Sărăcia nu trebuie să fie niciodată singura justificare pentru a scoate un copil din îngrijirea familiei148 Caseta 7: Un exemplu de bună practică din comuna Conceşti din judeţul Botoşani........................................ 151 Caseta 8: Oferirea de acces la locuinţe sociale şi accesibile, ca parte a unui pachet integrat de servicii pentru copil şi familie, este cheie pentru a preveni separarea copilului de familie .................................................... 152 Caseta 9: Un model de bună practică: Organizarea pe centre zonale şi colaborarea strânsă cu ONG-urile...... 185 Caseta 10: Fenomenul copiilor în afara sistemului de educaţie: comparaţie între copiii din sistemul de protecţie şi cei care trăiesc în familie ........................................................................................................................... 186 Caseta 11: Introducerea unei legi privind educaţia incluzivă ar creşte şansele copiilor cu dizabilităţi de a urma şcoala în comunitate .................................................................................................................................... 187 Caseta 12: Pentru a preveni în mod eficace separarea copilului de familie, există o nevoie stringentă de a îmbunătăţi serviciile medicale de sănătate a reproducerii şi cele pentru sănătatea şi nutriţia mamei şi copilului, precum şi de a creşte accesul categoriilor vulnerabile la acestea................................................................... 190 Caseta 13: Necesarul de servicii pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, în cadrul comunităţii ........................... 192 Caseta 14: Un sistem de protecţie a copilului nu poate fi un sistem bun fără intervenţie timpurie................. 199 Caseta 15: Şi directorii DGASPC subliniază nevoia de a dezvolta servicii de prevenire .................................... 201 Caseta 16: Linii directoare cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor........................................................... 231 Caseta 17: Vocea copilului privind viaţa în sistemul de protecţie................................................................... 282 Caseta 18: Vocea copilului în alte studii ........................................................................................................ 283 Caseta 19: Profilul persoanelor adoptatoare în România............................................................................... 305 Lista de Casete din Anexa 6 Anexa 6 Caseta 1: Rolul şi responsabilităţile asistentului social în protecţia şi promovarea drepturilor copilului .................................................................................................................................................................... 523 379 Lista de Figuri Figura 1: Rata sărăciei relative în cazul copiilor (0-17 ani) şi al tinerilor (18-24 ani), în funcţie de mediul de rezidenţă, 2012 (%) ........................................................................................................................................17 Figura 2: Ponderea copiilor şi a adulţilor care nu îşi permit diverse activităţi (%)..............................................18 Figura 3: Viziunea ANPDCA cu privire la noul val de reforme adresate sistemului de protecţie a copilului ........26 Figura 4: Datele utilizate în cadrul studiului.....................................................................................................29 Figura 5: Copiii din sistemul de protecţie a copilului, în funcţie de gen şi grupă de vârstă ................................52 Figura 6: Vârsta mamei în diferite momente (număr)......................................................................................54 Figura 7: Mamele copiilor din sistemul de protecţie a copilului comparativ cu populaţia feminină generală în vârstă de 15-69 ani, în funcţie de starea civilă (%) ...........................................................................................55 Figura 8: Mamele copiilor din sistemul de protecţie a copilului comparativ cu populaţia feminină generală în vârstă de 20-64 ani, în funcţie de nivelul de şcolarizare (% date valide) ...........................................................55 Figura 9: Diferenţa de vârstă între mamele şi taţii copiilor din sistemul de protecţie (număr) ..........................58 Figura 10: Structura familiilor de origine ale copiilor din sistemul de protecţie a copilului (%)..........................61 Figura 11: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de structura actuală a familiei (%)...............64 Figura 12: Rata copiilor care au ajuns în sistemul de protecţie specială (SPS) prin rutele legate de părăsirea în unităţi sanitare, pe judeţe (%).........................................................................................................................70 Figura 13: Copiii care au ajuns în sistemul de protecţie urmând ruta: Părăsit(ă) într-o secţie de maternitate --> SPS – Numărul copiilor şi durata medie a şederii în maternitate, pe ani...........................................................75 Figura 14: Copiii părăsiţi în maternitate sau alte unităţi medicale (2008-2014), plasamentul acestora în sistemul de protecţie (2008-2014) şi situaţia în noiembrie-decembrie 2014 (%)............................................................76 Figura 15: Durata medie a şederii în unităţile medicale a copiilor din sistemul de protecţie după ce au fost părăsiţi în maternitate, în perioada 1989-2014, pe judeţe...............................................................................77 Figura 16: Distribuţia copiilor aflaţi în grija statului, în funcţie de vârsta la momentul intrării în sistemul de protecţie a copilului........................................................................................................................................80 Figura 17: Distribuţia copiilor în vârstă de 6-17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de situaţia şcolară înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială (%)..................................................................................................84 Figura 18: Cauzele separării – Comparaţie între ţările din Europa de Vest şi cele din ECE/CSI...........................89 Figura 19: Principalele cauze ale separării copiilor din sistemul de protecţie, potrivit dosarelor copiilor în comparaţie cu raportul oficial ANPDCA, 2014 (%) ...........................................................................................90 Figura 20: Abuz, neglijare, exploatare, orice formă de violenţă: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%).......................................................................................................................95 Figura 21: Nevoile copiilor care au fost neglijaţi în familia de origine, conform asistenţilor sociali SPAS (%) .....97 Figura 22: Rata neglijării copilului, pe judeţe (% dosar cu/fără date factuale privind neglijarea copilului înainte de intrarea în sistem)......................................................................................................................................98 Figura 23: Rata abuzului asupra copilului, pe judeţe (% dosare cu/fără date factuale privind abuzul asupra copilului înainte de intrarea în sistem) .......................................................................................................... 100 380 Figura 24: Relaţiile mamelor din comunităţile sursă rurale, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (% copii) .................................................................................................................................................................... 114 Figura 25: Asocierea între consumul excesiv de alcool şi/sau droguri al părinţilor şi neglijarea, abuzul şi/sau exploatarea copilului (% copii) ...................................................................................................................... 118 Figura 26: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în funcţie de prezenţa unui comportament* parental promiscuu şi/sau infracţional, înainte de intrarea în sistem (% copii)..................... 120 Figura 27: Rata cazurilor de abuz, neglijare sau exploatare a copilului, după tipul familiei în funcţie de dizabilitatea şi problemele de sănătate mintală ale părinţilor (% copii).......................................................... 124 Figura 28: Copiii cu părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală, înainte de intrarea în sistemul de protecţie, după judeţ (% copii)................................................................................................................. 127 Figura 29: Incidenţa diferitelor tipuri de nevoi speciale în rândul copiilor din sistemul de protecţie (toate vârstele) (%) ................................................................................................................................................. 128 Figura 30: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între bebeluşii (0-12 luni) născuţi prematur şi/sau subponderali şi cei normoponderali şi/sau născuţi la termen, la momentul intrării în sistemul de protecţie (%) .............................................................................................. 130 Figura 31: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii de 0-17 ani cu dizabilităţi, la intrarea în sistem, şi toţi copiii din sistemul de protecţie (%) ............................. 132 Figura 32: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii de 0-17 ani cu întârzieri în dezvoltare, la intrarea în sistem, şi toţi copiii din sistemul de protecţie (%)........... 133 Figura 33: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii cu CES la intrarea în sistemul de protecţie şi toţi copiii de 6-17 ani din sistemul de protecţie specială (%)...... 134 Figura 34: Principala cauză a separării copilului de familie înregistrată în dosarul de caz: Comparaţie între copiii cu tulburări de comportament la intrarea în sistemul de protecţie şi toţi copiii de 7-17 ani din sistemul de protecţie specială (%) ................................................................................................................................... 136 Figura 35: Riscul de sărăcie al gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie, după ruta de intrare (% copii) ....................................................................................................................................................... 140 Figura 36: Sursele de venit ale gospodăriilor din care provin copiii aflaţi în sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în sistem, după venitul total lunar per membru de familie (%) ........................................................... 142 Figura 37: Nivelul de sărăcie al gospodăriilor din care provin copiii din sistemul de protecţie, după numărul de copii în gospodărie (%) ................................................................................................................................. 147 Figura 38: Proporţia comunelor cu zone marginalizate în funcţie de numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială (%)................................................................................................................. 161 Figura 39: Proporţia satelor cu zone marginalizate în funcţie de numărul de mame din sat cu copii în sistemul de protecţie specială (%) .............................................................................................................................. 162 Figura 40: Înregistrarea principalei cauze a separării în dosarele de caz: Comparaţie între copiii din comunităţile sursă şi toţi copiii din sistemul de protecţie specială (%)................................................................................ 166 Figura 41: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de existenţa raportului de anchetă socială la dosarul de caz, mediul de rezidenţă din care provine copilul şi instituţia/ profesionistul care a realizat ancheta/ anchetele (%)................................................................................................................................. 169 Figura 42: Existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz în funcţie de instituţia care a realizat-o, judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (jos) (% din copii) .................................................................... 171 Figura 43: Calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz în funcţie de judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (jos) (% din copii cu anchete sociale în dosarul de caz)................................................. 172 381 Figura 44: Corespondenţa între nevoile identificate ale copilului şi/sau familiei şi serviciile furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem (% copiii cu rapoarte de anchetă socială în dosarul de caz) .................................................................................................................................................................... 175 Figura 45: Autoevaluarea reprezentanţilor SPAS privind activităţile de asistenţă socială în comunităţile sursă din mediul rural (%)...................................................................................................................................... 178 Figura 46: Serviciile şi lucrătorii sociali/ furnizorii de servicii disponibile în comunele cu comunităţi sursă sau în imediata vecinătate (% comune)................................................................................................................... 198 Figura 47: Principala cauză de separare a copilului de familie din trei perspective: mame/ familie, reprezentanţii SPAS şi specialiştii DGASPC (%)............................................................................................... 209 Figura 48: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării şi factorii de risc (% total) ................................................................................................................................................. 211 Figura 49: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării şi factorii de risc structurali (sărăcie, locuire precară, servicii preventive în comunitate) care sunt documentate în dosarele de caz (date factuale) (% categorie) .............................................................................................................. 213 Figura 50: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării care sunt documentate în dosare (date factuale) în funcţie de judeţ (sus) şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (jos) (% din categorie)................................................................................................................................... 217 Figura 51: Cum s-ar schimba statisticile privind cauzele intrării copiilor în sistemul de protecţie specială prin aplicarea unei metodologii bazate pe modelul de analiză a cauzelor propus în acest capitol.......................... 220 Figura 52: Cine a sesizat cazul la intrarea în sistem în funcţie de anul intrării şi de judeţ (% intrări) ................ 224 Figura 53: Cine a luat decizia de intrare a copilului în sistemul de protecţie în funcţie de anul intrării şi de judeţ (% intrări) ..................................................................................................................................................... 228 Figura 54: Ratele de copii în sistemul de protecţie specială din România, 2000-2013 (la 100.000 copii de 0-17 ani, la finalul anului) ..................................................................................................................................... 234 Figura 55: Ratele de copii în sistemul de protecţie specială (la 100.000 copii de 0-17 ani, la finalul anului) şi ponderea copiilor cu dizabilităţi în total copii în instituţii de tip rezidenţial (%), la nivelul regiunii Europa de Est şi Asia Centrală, pe ţară ................................................................................................................................ 236 Figura 56: Numărul de servicii de tip rezidenţial publice şi private (pe tipuri mari), numărul de copii în servicii de tip rezidenţial publice şi private, cazuri active la 31 decembrie 2014 şi numărul de angajaţi DGASPC în serviciile de tip rezidenţial, pe judeţ.............................................................................................................. 240 Figura 57: Personalul DGASPC pe categorii, în perioada 2002-2015 (număr angajaţi la finele anului) ............. 244 Figura 58: Serviciile în care sunt plasaţi copiii în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de anul intrării şi judeţ (% copii) ..................................................... 248 Figura 59: Motivele de separare a copilului de familie: Comparaţie între copiii în plasament la rude şi copiii plasaţi în alte tipuri de servicii (% copii) ........................................................................................................ 250 Figura 60: Structura familiei de origine înainte de intrarea în sistem şi în prezent: Comparaţie între copiii în plasament la rude şi copiii plasaţi în alte tipuri de servicii (% copiii din sistemul de protecţie în noiembrie- decembrie 2014) .......................................................................................................................................... 251 Figura 61: Primul serviciu în care sunt plasaţi copiii din grupurile la risc: comparaţie între toţi copiii din sistem şi copiii intraţi în perioada 2010-2014 (% categorie) ......................................................................................... 262 Figura 62: Prima finalitate PIP pe care au primit-o copiii intraţi în sistemul de protecţie începând cu anul 2005, pe an şi pe judeţ (%) ..................................................................................................................................... 265 Figura 63: Prima finalitate PIP a copiilor din grupurile la risc (%).................................................................... 266 382 Figura 64: Prima finalitate PIP în funcţie de vârsta copilului la intrarea în sistem (%)...................................... 266 Figura 65: Durata medie petrecută în sistem (în ani şi ca parte din viaţă), în funcţie de vârsta copilului la intrarea în sistemul de protecţie şi în prezent ............................................................................................... 272 Figura 66: Durata medie petrecută în sistemul de protecţie în funcţie de ruta parcursă în sistem (definită prin etape determinate de schimbarea măsurii de protecţie, a serviciului şi/sau a furnizorului) (în luni) ............... 274 Figura 67: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de numărul de etape parcurse în sistem (% copii)............................................................................................................................................................ 274 Figura 68: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de ruta parcursă în sistem (definită prin etape determinate de schimbarea măsurii de protecţie, a serviciului şi/sau a furnizorului), pe judeţ şi pe an (% copii) .................................................................................................................................................................... 276 Figura 69: Opiniile copilului privind calitatea serviciilor de protecţie de care beneficiază sau de care a beneficiat de-a lungul timpului ..................................................................................................................................... 279 Figura 70: Eşantionul de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială la finalul anului 2014 şi situaţia lor actuală (%) ............................................................................................................................................................... 287 Figura 71: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de vârsta la intrarea în sistem şi anul intrării în sistem (% copii intraţi în fiecare an) ............................................................................................... 288 Figura 72: Ponderea copiilor din sistemul de protecţie specială care au avut vreo legătură vreodată cu familia naturală şi numărul mediu de vizite primite de copil în ultimele 12 luni, în funcţie de vârsta copilului în prezent şi vârsta la intrarea în sistem (% copii şi număr mediu de vizite).................................................................... 288 Figura 73: Ratele brute ale adopţiei în România şi ECE/CSI în perioada 2004-2013 (la 100.000 copii de 0-3 ani, de-a lungul anului)........................................................................................................................................ 292 Figura 74: Distribuţia Fişelor privind adopţia valide şi ale celor care lipsesc, pe categoriile de copii determinate în funcţie de anul intrării în sistem şi de existenţa PIP-ului cu finalitate adopţia la prima etapă după intrarea în sistem sau mai târziu (număr)....................................................................................................................... 293 Figura 75: Distribuţia copiilor adoptabili în funcţie de anul intrării în sistem şi anul de începere a procesului de adopţie (număr) ........................................................................................................................................... 294 Figura 76: Copiii adoptabili la finele anului 2014, pe categorii determinate în funcţie de anul intrării în sistem şi de existenţa obiectivului PIP de adopţie la prima etapă după intrarea în sistem sau mai târziu şi pe judeţ (% din total copiii în sistemul de protecţie pe judeţ) ................................................................................................ 296 Figura 77: Distribuţia copiilor adoptabili din prezent în funcţie de vârsta la care au intrat în procesul de adopţie (%) ............................................................................................................................................................... 299 Figura 78: În ce servicii de protecţie sunt plasaţi copiii adoptabili din prezent, prin comparaţie cu ceilalţi copii din sistemul de protecţie (%) ........................................................................................................................ 300 Figura 79: Procesul de adopţie structurat pe etape, din două perspective ..................................................... 306 Figura 80: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de etapa în care sunt în prezent, la nivel naţional şi la nivel de judeţ (graficul de sus), şi de etapele pe care le-au parcurs (graficul de jos) ................... 307 Figura 81: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de anul în care a început procedura de adopţie şi etapa în care au ajuns în prezent (%) ............................................................................................ 309 Figura 82: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa II - DPA din total copii aflaţi în proces de adopţie, la nivel de judeţ (%) ......................................................................................................................................... 310 Figura 83. Durata medie de la depunerea cererii de DPA până când sentinţa a rămas definitivă pe judeţe (în luni) ............................................................................................................................................................. 312 383 Figura 84. Distribuţia copiilor aflaţi în etapa III de potrivire teoretică, în funcţie de anul în care sentinţa DPA a rămas definitivă şi existenţa unei liste de PTA (%) ......................................................................................... 313 Figura 85: Durata de la definitivarea sentinţei de DPA până în prezent: comparaţie între copiii care au trecut de etapa III - PTA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au cel puţin o listă de PTA, în funcţie de numărul de liste de PTA emise (1-7 liste vesus 8-14 liste) (% copii) .................................................................................. 314 Figura 86: Motivele invocate de părinţii adoptatori de pe lista/ listele de PTA pentru copiii pentru care nu s-a putut începe potrivirea practică, în funcţie de numărul de liste de PTA emise (1-7 liste versus 8-14 liste) (% copii)............................................................................................................................................................ 315 Figura 87: Procentul copiilor care în prezent de află la etapa III - PTA din total copii aflaţi în proces de adopţie, în funcţie de numărul de liste de PTA, la nivel de judeţ (%)............................................................................ 316 Figura 88: Numărul de potriviri practice eşuate: comparaţie între copiii care au trecut de etapa IV - PPA şi cei care sunt în prezent în această etapă (număr de copii).................................................................................. 317 Figura 89: Motivele invocate de părinţii adoptatori pentru care potrivirea practică a eşuat, în funcţie de numărul de PPA eşuate ale copiilor (1-2 versus 3-17) (% copii)...................................................................... 318 Figura 90: (A) Persoanele/ familiile pentru care potrivirea practică a eşuat/ a fost acceptată au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? (B) În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoana/ familia pentru care potrivirea practică a eşuat/ a fost acceptată? (C) Copilul a fost învoit în familie? ............. 319 Figura 91. Durata medie a potrivirilor practice eşuate (în zile) şi a celor acceptate (în luni, de la începerea potrivirii practice acceptate până la întocmirea raportului final de potrivire practică).................................... 320 Figura 92: Există vreo menţiune sau declaraţie care să reflecte opiniile copilului privind persoana/ familia pentru care potrivirea practică a fost acceptată? .......................................................................................... 320 Figura 93: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa IV - PPA din total copii aflaţi în proces de adopţie, în funcţie de tipul de PPA şi numărul de PPA eşuate, la nivel de judeţ (%) ..................................................... 321 Figura 94. Durata medie a etapei V - IVA, la nivel de judeţ (în luni)................................................................ 322 Figura 95: Procentul copiilor care în prezent se află la etapa VI din total copii aflaţi în proces de adopţie, la nivel de judeţ (%).................................................................................................................................................. 324 Figura 96: Imagine de ansamblu a călătoriei de la sistemul de protecţie la o familie pe calea adopţiei: comparaţie între copiii cu dizabilităţi şi cei fără dizabilităţi (% copii).............................................................. 325 Figura 97: Motivul separării pentru copiii din sistemul de protecţie specială care provin din comunităţile sursă rurale, aşa cum este declarat de asistenţii sociali SPAS şi mamele/ persoanele care au îngrijit copilul înainte de intrarea în sistem, pe tipuri de gospodărie (%) .............................................................................................. 331 Figura 98: Distribuţia gospodăriilor între centru şi periferie, în funcţie de existenţa unei comunităţi marginalizate în interiorul satului (%)............................................................................................................ 332 Figura 99: Participarea la şcoală a copiilor din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%)...................................................................................................................................... 335 Figura 100: Cea mai des folosită metodă de disciplinare a copilului, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) ................................................................................................... 336 Figura 101: Frecvenţa cu care respondenţii discută cu asistentul social de la primărie despre situaţia copiilor, în funcţie de problemele existente şi tipul gospodăriei, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%)......................................................................................................... 341 Figura 102: Răspunsurile la întrebarea „În concluzie, cam cât de mari credeţi că sunt şansele să puteţi lua copilul înapoi?” pentru copiii separaţi ai căror mame erau prezente în gospodăriile selectate (%) ................. 352 384 Lista de Figuri din Anexa 6 Anexa 6 Figura 1: Tipul familiei de origine (număr) după existenţa fraţilor acasă, înainte de intrarea în sistem, sau a fraţilor în sistemul de protecţie a copilului, în prezent (%) .................................................................... 491 Anexa 6 Figura 2: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, în funcţie de vârsta la intrarea în sistem şi vârsta de la momentul cercetării (noiembrie 2014).................................................................................... 503 Anexa 6 Figura 3: Relaţia copiilor de 4-17 ani la intrarea în sistem cu părinţii/ persoanele care aveau grijă de ei, după structura familiei de origine, înainte de a intra în sistemul de protecţie (%) .......................................... 505 Anexa 6 Figura 4: Relaţia copiilor de 4-17 ani la intrarea în sistem cu părinţii/ persoanele care aveau grijă de ei, după ruta prin care au ajuns în sistemul de protecţie (%) .............................................................................. 505 Anexa 6 Figura 5: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz, mediul de rezidenţă şi tipul de comunitate din care provine copilul, precum şi instituţia care a realizat ancheta/ anchetele (%) .................................................................................................................... 517 Anexa 6 Figura 6: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz, instituţia care a realizat ancheta/ anchetele şi ruta prin care copilul a ajuns în sistem (%)...... 517 Anexa 6 Figura 7: Existenţa unui plan de servicii la dosarul de caz în funcţie de anul intrării copilului în sistemul de protecţie (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz)........................................................................... 521 Anexa 6 Figura 8: Serviciile de prevenire furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem, în funcţie de anul intrării copilului în sistemul de protecţie (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz)......... 522 Anexa 6 Figura 9: Personalul DGASPC în servicii de tip familial şi rezidenţial şi numărul de beneficiari ai acestor servicii publice, evoluţii în perioada 2002-2015 (număr) ............................................................................... 533 Anexa 6 Figura 10: Ponderea copiilor plasaţi în servicii de tip familial, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie)................................................................................................................................... 548 Anexa 6 Figura 11: Ponderea copiilor plasaţi în servicii rezidenţiale de mici dimensiuni, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie).......................................................................................................... 548 Anexa 6 Figura 12: Ponderea copiilor plasaţi în centre de plasament, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de centru şi an (% total copii în sistemul de protecţie)................................................................................................................................... 549 Anexa 6 Figura 13: Ponderea copiilor plasaţi în alte servicii rezidenţiale, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie)................................................................................................................................... 553 Anexa 6 Figura 14: Ratele brute ale adopţiei (la 100.000 copii de 0-3 ani, de-a lungul anului 2013), la nivelul regiunii Europa de Est şi Asia Centrală, pe ţară.............................................................................................. 558 385 Lista de Infografice Infografic 1: Tipuri de familii de origine ale copiilor din sistemul de protecţie (%)............................................62 Infografic 2: Rute urmate de copiii din sistemul de protecţie a copilului înainte de a intra în SPS – sistemul de protecţie specială (%) .....................................................................................................................................66 Infografic 3: Tranziţia de la starea de fapt la un sistem bun de protecţie a copilului....................................... 200 Infografic 4: Motivele de separare a copilului de familie şi modelul de analiză a cauzelor .............................. 211 Infografic 5: Călătoria unei fetiţe părăsite în spital prin sistemul de protecţie specială................................... 277 Infografic 6: Călătoria unui băieţel părăsit în maternitate prin sistemul de protecţie specială ........................ 278 Infografic 7: Probabilitatea unei mame sub 25 de ani, dintr-o comunitate sursă din mediul rural, care are cel puţin un copil de 6-17 ani în sistemul de protecţie, de a discuta cu asistentul social SPAS despre situaţia copiilor săi, cel puţin o dată la 2-3 luni ...................................................................................................................... 344 Lista de HărŃi Harta 1: Comunităţile sursă pentru sistemul de protecţie specială a copilului din România, din mediul urban şi rural ............................................................................................................................................................. 156 Harta 2: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Arad.............. 158 Harta 3: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Arad (Mărirea imaginii pentru una din zonele din harta anterioară)..................................................................................... 158 Harta 4: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Bacău............ 159 Harta 5: Concentrarea adreselor mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în oraşul Bârlad ........... 159 Harta 6: Serviciile rezidenţiale de protecţie a copilului, gestionate de DGASPC şi OPA, pe judeţe, la 30 noiembrie 2014............................................................................................................................................ 243 Lista de Tabele Tabel 1: Rata sărăciei relative, în funcţie de vârstă, 2008-2012 (%)..................................................................16 Tabel 2: Rata sărăciei gospodăriilor, în funcţie de numărul de copii, 2012 (%)..................................................18 Tabel 3: Fişele copiilor din sistemul de protecţie a copilului din România, pe baza informaţiilor din dosarele de caz .................................................................................................................................................................31 Tabel 4: Participanţii la focus grupuri ..............................................................................................................33 Tabel 5: Informaţii despre mamele copiilor din sistemul de protecţie, în funcţie de grupa de vârstă a copiilor în prezent (%).....................................................................................................................................................53 Tabel 6: Etnia mamelor (% date valide) ...........................................................................................................54 386 Tabel 7: Informaţii despre taţii copiilor din sistemul de protecţie, în funcţie de grupa de vârstă a copiilor în prezent (%).....................................................................................................................................................58 Tabel 8: Etnia tatălui (% date valide) ...............................................................................................................60 Tabel 9: Distribuţia copiilor aflaţi în grija statului, în funcţie de grupa de vârstă şi vârsta la intrarea în sistem (%) ......................................................................................................................................................................81 Tabel 10: Deţinerea unui cod numeric personal, în funcţie de rutele urmate înainte de intrarea în sistem (%) .82 Tabel 11: Stadiul de dezvoltare al copiilor înainte de intrarea în sistemul de protecţie specială .......................83 Tabel 12: Copiii în vârstă de 7-17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de comportamentele de risc adoptate înainte de a intra în sistemul de protecţie specială (%)....................................................................................86 Tabel 13: Cauzele separării copilului de familie, conform raportărilor oficiale (%)............................................89 Tabel 14: Decesul părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%)..........91 Tabel 15: Detenţia părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării (%) ........92 Tabel 16: Mama instituţionalizată/ părinţi instituţionalizaţi: Datele factuale şi înregistrarea în dosar ca principala cauză a separării............................................................................................................................. 93 Tabel 17: Accesul la beneficii sociale al familiilor de origine (% copii) ............................................................ 107 Tabel 18: Părinţi decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosarul copilului (%) .................................................................................................................. 110 Tabel 19: Părinţi plecaţi în străinătate (la muncă): Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) .................................................................................................................................................. 112 Tabel 20: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copiilor, în familiile dezorganizate şi în alte familii, la intrarea în sistem (% copii)............................................................................................................. 113 Tabel 21: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în cazul mamelor adolescente (% copii)............................................................................................................................................................ 117 Tabel 22: Mame adolescente la intrarea în sistem: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%) .................................................................................................................................................. 117 Tabel 23: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copilului, în funcţie de prezenţa consumului excesiv de alcool/droguri de către unul sau ambii părinţi, înainte de intrarea în sistem (% copii) ................... 119 Tabel 24: Comportamentul promiscuu şi/sau infracţional al părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%)...................................................................................................... 121 Tabel 25: Dizabilitatea şi/sau problemele de sănătate mintală ale părinţilor: Datele factuale şi înregistrarea principalei cauze a separării, în dosar (%)...................................................................................................... 125 Tabel 26: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz şi/sau exploatare a copiilor, la copiii cu diferite nevoi speciale, înainte de intrarea în sistem (%) ................................................................................................................... 129 Tabel 27: Procentul gospodăriilor cu venituri din muncă formală şi informală: Comparaţie între gospodăriile din care provin copiii aflaţi în sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în sistem, şi totalul gospodăriilor din România (%)................................................................................................................................................. 141 Tabel 28: Incidenţa neglijării, abuzului şi/sau exploatării copiilor, după nivelul de sărăcie al gospodăriei din care provenea copilul înainte de a ajunge în sistemul de protecţie (%).................................................................. 147 Tabel 29: Condiţiile de locuit ale copiilor, înainte de a ajunge în sistemul de protecţie specială (%) ............... 150 Tabel 30: Distribuţia mamelor cu copii în sistemul de protecţie specială, în localităţile rurale (comune) ........ 161 387 Tabel 31: Asistenţa socială la nivelul SPAS în funcţie de numărul de mame din comună care au copii în sistemul de protecţie specială şi resursele de care dispune SPAS ................................................................................ 162 Tabel 32: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare a copiilor înainte de a intra în sistem, după comunitatea sursă (rurală sau urbană) (%).................................................................................................... 165 Tabel 33: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele şi cauzele (factorii de risc) separării care sunt documentate în dosare (date factuale) (% total).............................................................. 214 Tabel 34: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială în funcţie de motivele separării care sunt documentate în dosare (date factuale) în funcţie de cauzele separării declarate oficial de către specialiştii DGASPC (%).................................................................................................................................................. 218 Tabel 35: Prima finalitate PIP, eforturile şi posibilitatea de a atinge obiectivul (% copii intraţi în sistem în perioada 2005-2014) .................................................................................................................................... 268 Tabel 36: Durata medie petrecută în sistem pentru copiii din grupurile de risc (în ani) .................................. 273 Tabel 37: Documentarea în dosarele de caz a eforturilor de reintegrare în familie, comparaţie între copiii adoptabili în prezent şi ceilalţi copii din sistemul de protecţie (%) ................................................................. 298 Tabel 38: Model de regresie logistică multinomială care prezice selecţia copiilor din sistemul de protecţie din România în diferitele categorii de copii adoptabili versus copilul neadoptabil................................................ 301 Tabel 39: Situaţia copiilor care în prezent sunt la etapa II - DPA, în funcţie de subetapa la care au ajuns şi anul de depunere a cererii DPA............................................................................................................................ 311 Tabel 40. Durata medie a subetapelor procedurii de deschidere a adopţiei................................................... 311 Tabel 41: Numărul mediu de liste de potrivire teoretică: comparaţie între copiii care au trecut de etapa III - PTA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au cel puţin o listă de PTA........................................................ 313 Tabel 42: Distribuţia copiilor în funcţie de etnie: comparaţie între copiii care au trecut de etapa IV - PPA şi cei care sunt în prezent în această etapă şi au doar PPA eşuate (1-2 versus 3-17) (%) ......................................... 318 Tabel 43. Durata medie a subetapelor procesului de adopţie până la IVA...................................................... 322 Tabel 44. Durate de la diferite subetape ale procesului de adopţie până la încuviinţare................................. 323 Tabel 45: Mărimea estimată şi cea realizată a eşantionului de mame/ familii ale copiilor din sistemul de protecţie specială, din comunităţile sursă din mediul rural (număr) .............................................................. 329 Tabel 46: Gospodării în care cel puţin un copil este încă separat de familie, după caracteristicile lor şi prezenţa mamei (%).................................................................................................................................................... 330 Tabel 47: Condiţiile de locuit ale gospodăriilor din comunităţile sursă din mediul rural (%)............................ 333 Tabel 48: Participarea la grădiniţă a copiilor din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) ............................................................................................................................. 335 Tabel 49: Ponderea copiilor pentru care părinţii au declarat că ştiu să îi ajute la temele şcolare din totalul copiilor care merg la şcoală, din gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) ....................................................................................................................................................... 336 Tabel 50: Incidenţa factorilor de risc individuali pentru separarea copilului de familie, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%)................................................................ 337 Tabel 51: Ponderea gospodăriilor care nu au primit nici un fel de beneficiu social sau ajutor în totalul gospodăriilor care trăiesc în deprivare materială severă (% gospodării)......................................................... 338 Tabel 52: Procentul familiilor ce nu primesc beneficii sociale sau ajutor, în funcţie de motivul separării copilului de familie, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (% copii) ..... 339 388 Tabel 53: Cât de des discutaţi cu asistentul social de la primărie despre situaţia copiilor dvs.?, în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (%) .......................................................... 340 Tabel 54: Riscul de separare al copiilor care în prezent sunt în gospodăriile cu cel puţin un copil separat, din comunităţile sursă din mediul rural (% persoanele care îngrijesc copiii şi s-au gândit la posibilitatea de a-i da în sistemul de protecţie)................................................................................................................................... 341 Tabel 55: Regresie logistică care prezice dacă asistentul social SPAS interacţionează cu gospodăriile cu copii sau cu mamele cu copii separaţi „cel puţin o dată la 2-3 luni” versus „mai rar de 3 luni”...................................... 342 Tabel 56: Regresie logistică care prezice dacă asistentul social SPAS interacţionează cu mamele cu copii separaţi prezente în gospodării „cel puţin o dată la 2-3 luni” versus „mai rar de 3 luni”................................. 345 Tabel 57: Probabilitatea unei mame sub 25 de ani, dintr-o comunitate sursă din mediul rural, de a discuta cu asistentul social SPAS despre situaţia copiilor săi, cel puţin o dată la 2-3 luni................................................. 345 Tabel 58: Procentul copiilor cu care părinţii sau persoanele care i-au îngrijit au declarat că au mai interacţionat după ce au fost daţi în grija altor persoane ................................................................................................... 347 Tabel 59: Ponderea copiilor care au interacţionat cu persoanele care i-au îngrijit/ părinţii după separare, în funcţie de vârsta lor la ultima separare......................................................................................................... 348 Tabel 60: Frecvenţa interacţiunilor în ultimul an pentru copiii separaţi, conform declaraţiilor mamelor/ persoanelor care i-au îngrijit (%) ................................................................................................................... 348 Tabel 61: Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de vârsta copilului la ultima separare de mamă cu scopul de a fi îngrijit de altcineva, pentru gospodăriile cu mamele prezente (%) .................................................................................................................................................................... 349 Tabel 62: Ponderea copiilor separaţi care au interacţionat cu părinţii sau cu persoanele care i-au îngrijit mai rar de o dată pe an, în funcţie de vârsta la ultima separare şi de perioada petrecută de la ultima separare (pentru gospodăriile selectate în care mamele mai sunt încă prezente) ..................................................................... 350 Tabel 63: Probabilităţi prezise de a nu fi interacţionat cu familia din care provin pe baza modelului 2 de regresie logistică din Anexa 6 Tabel 75, pentru copiii ai căror mame se află încă în gospodării....................... 351 Tabel 64: Ponderea copiilor separaţi pe care părinţii sau persoanele care i-au îngrijit ar dori să îi ia înapoi din sistemul de protecţie specială....................................................................................................................... 351 Tabel 65: Procentul copiilor separaţi despre care mamele prezente în gospodării au declarat că vor să îi ia înapoi, în funcţie de frecvenţa interacţiunii cu acestea.................................................................................. 352 Tabel 66: Ponderea copiilor separaţi în funcţie de şansele estimate de a fi luaţi înapoi şi de dorinţa de a face acest lucru (pentru copiii ai căror mame mai locuiesc încă în gospodăriile intervievate) ................................ 353 Lista de Tabele din Anexa 6 Anexa 6 Tabel 1: Distribuţia eşantionului de copii din sistemul de protecţie specială (selectat din CMTIS), după judeţ şi tipul fişelor (număr) ......................................................................................................................... 487 Anexa 6 Tabel 2: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după etnie, sex, vârstă şi mediul de rezidenţă (% din total) .................................................................................................................................. 488 Anexa 6 Tabel 3: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după dizabilitate, sex, vârstă, etnie şi zona din care provin (% din total) ................................................................................................................. 488 Anexa 6 Tabel 4: Starea de sănătate a mamelor şi taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (%) . 489 389 Anexa 6 Tabel 5: Statutul ocupaţional al mamelor şi al taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (% date valide) .................................................................................................................................................. 489 Anexa 6 Tabel 6: Statutul civil al mamelor şi taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (%) .......... 490 Anexa 6 Tabel 7: Cel mai înalt nivel de educaţie atins de mamele şi taţii copiilor din sistemul de protecţie, raportat la populaţia generală cu vârste între 20-64 de ani (% date valide).................................................... 490 Anexa 6 Tabel 8: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după dizabilitate, sex, vârstă, etnie,zona din care provin şi tipul familiei de origine (% din total) .................................................................................. 493 Anexa 6 Tabel 9: Rute care implică familia şi reţeaua familială (%) ................................................................ 494 Anexa 6 Tabel 10: Rute care implică familia şi reţeaua familială (%) .............................................................. 496 Anexa 6 Tabel 11: Rute care implică părăsirea în unităţi sanitare (%)............................................................. 497 Anexa 6 Tabel 12: Rute care implică părăsirea în unităţi sanitare (%)............................................................. 499 Anexa 6 Tabel 13: Durata medie a şederii într-o instituţie medicală, a copiilor din sistemul de protecţie a copilului, după ce au fost părăsiţi în maternitate, după judeţ şi anul intrării (număr zile) ............................... 500 Anexa 6 Tabel 14: Principalii factori care au influenţat durata medie petrecută într-o instituţie medicală de către copiii din sistemul de protecţie, după ce au fost părăsiţi în maternitate în perioada 1989-2014............ 502 Anexa 6 Tabel 15: Distribuţia copiilor cu vârsta între 6 şi 17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de existenţa cerinţelor educaţionale speciale (CES) înainte de a intra în sistem (%)........................................................... 503 Anexa 6 Tabel 16: Copiii care aveau între 6 şi 17 ani la intrare - Comparaţie din perspectiva educaţiei înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului, între copiii cu CES şi restul copiilor (%) ........................................ 504 Anexa 6 Tabel 17: Procent copii care au fost exploataţi înainte de a intra în sistem (%) ................................. 506 Anexa 6 Tabel 18: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare, pentru situaţiile în care părinţii sunt plecaţi în străinătate (la muncă), la intrarea în sistem (%) ............................................................................. 507 Anexa 6 Tabel 19: Incidenţa părinţilor în închisoare, în cazurile de comportament promiscuu şi/sau infracţional în familiile de origine, înainte de a intra în sistem (%).................................................................................... 507 Anexa 6 Tabel 20: Incidenţa neglijării, abuzului şi exploatării copiilor, în cazurile de comportament promiscuu şi/sau infracţional în familiile de origine, înainte de a intra în sistem (%) ....................................................... 507 Anexa 6 Tabel 21: Procentul copiilor din familii în care adulţii au avut comportament promiscuu şi/sau infracţional, înainte de a intra în sistem, după judeţ (%)................................................................................ 508 Anexa 6 Tabel 22: Incidenţa dizabilităţii părinţilor şi a problemelor de sănătate mintală ale acestora, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (%) ............................................................................................................ 509 Anexa 6 Tabel 23: Incidenţa dizabilităţii părinţilor şi a problemelor de sănătate mintală ale acestora, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (%) ............................................................................................................ 509 Anexa 6 Tabel 24: Procentul copiilor cu diferite afecţiuni la intrarea în sistem, după judeţ (%) ...................... 510 Anexa 6 Tabel 25: Sursele de venit ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după ruta prin care au intrat în sistem (%) ....................................................................... 511 Anexa 6 Tabel 26: Sursele de venit în natură ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după ruta prin care au intrat în sistem (%)....................................................... 512 Anexa 6 Tabel 27: Sursele de venit ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după venitul lunar per membru de familie (%)................................................................. 513 Anexa 6 Tabel 28: Sursele de venit în natură ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după venitul lunar pe membru de familie (%).................................................. 514 390 Anexa 6 Tabel 29: Lista localităţilor din mediul urban, după numărul mamelor cu copii în sistemul de protecţie, în noiembrie 2014 ........................................................................................................................................ 515 Anexa 6 Tabel 30: Media Indicelui Dezvoltării Umane Locale (LHDI 2011), după dimensiunea comunei şi numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială ...................................................... 515 Anexa 6 Tabel 31: Procent mediu populaţie marginalizată, din totalul populaţiei din comună, după dimensiunea comunei şi numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială (%) .......... 516 Anexa 6 Tabel 32: Procentul de copii din comunităţile sursă (rurale şi urbane) (%) ........................................ 516 Anexa 6 Tabel 33: Calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz în funcţie de tipul de informaţii furnizate, instituţia/ persoana care a întocmit ancheta, mediul de rezidenţă şi tipul de comunitate din care provine copilul, ruta şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (%) ................................................................... 518 Anexa 6 Tabel 34: Identificarea informaţiilor cheie privind situaţia de dinainte de intrarea copilului în sistem (nevoile copilului şi/sau familiei şi răspunsul din comunitate) în funcţie de calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) ...................................................................... 520 Anexa 6 Tabel 35: Existenţa unui plan de servicii la dosarul de caz în funcţie de judeţ (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) .............................................................................................................................. 521 Anexa 6 Tabel 36: Serviciile de prevenire furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem, în funcţie de judeţ (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) ..................................................................... 522 Anexa 6 Tabel 37: Distribuţia intrărilor copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de cine a sesizat cazul (% din intrări).......................................................................................................................................................... 524 Anexa 6 Tabel 38: Distribuţia intrărilor copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de cine a luat decizia de plasare a copilului în sistemul de protecţie (% din intrări).............................................................................. 526 Anexa 6 Tabel 39: Distribuţia serviciilor rezidenţiale incluse în studiu, în funcţie de tip şi judeţ (număr), la 30 noiembrie 2014............................................................................................................................................ 528 Anexa 6 Tabel 40: Personalul DGASPC, numărul de beneficiari ai serviciilor publice şi raportul copil/ angajat, pe judeţ, la 31 decembrie 2014 ......................................................................................................................... 529 Anexa 6 Tabel 41: Personalul DGASPC în servicii de tip familial şi rezidenţial, numărul de beneficiari şi raportul copil/ angajat ai acestor servicii publice, evoluţii în perioada 2002-2015 ....................................................... 532 Anexa 6 Tabel 42: Cum sunt plasaţi copiii între diferitele tipuri de servicii de protecţie (A-D), în prima etapă după intrarea în sistem, în funcţie de diferiţi factori (% categorie)................................................................. 534 Anexa 6 Tabel 43: Cum sunt plasaţi copiii intraţi în sistem în perioada 2010-2014 între centrele de plasament, în prima etapă după intrare, în funcţie de diferiţi factori (% categorie).......................................................... 550 Anexa 6 Tabel 44: Prima finalitate PIP stabilită pentru copiii intraţi în sistem în perioada 2005-2014, în funcţie de diferiţi factori (% categorie) ..................................................................................................................... 554 Anexa 6 Tabel 45: Eşantionul de copii din sistemul de protecţie, la finalul anului 2014, şi situaţia lor actuală (%) .................................................................................................................................................................... 557 Anexa 6 Tabel 46: Distribuţia potenţialilor „copii ai sistemului”, după cohorta de vârstă şi starea de sănătate din prezent (număr copii) ............................................................................................................................. 557 Anexa 6 Tabel 47: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de participarea în procesul de adopţie, pe judeţ (%).................................................................................................................................................. 559 Anexa 6 Tabel 48: Profilul copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de participarea în procesul de adopţie şi diverşi factori (%) ......................................................................................................................................... 560 Anexa 6 Tabel 49: Distribuţia copiilor adoptabili la nivel de judeţ pe sexe, vârsta la intrarea în sistemul de protecţie şi starea de sănătate (handicap sau dizabilitate la momentul intrării în sistem sau în prezent) (%).. 563 391 Anexa 6 Tabel 50: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de etapa în care sunt în prezent, la nivel de judeţ (%)...................................................................................................................................... 564 Anexa 6 Tabel 51: Profilul copiilor din fiecare etapă a procesului de adopţie în care se află în prezent, în funcţie de diverşi factori (%)..................................................................................................................................... 565 Anexa 6 Tabel 52: Relaţia dintre numărul de copii care sunt separaţi şi numărul de copii care locuiesc cu mamele lor (pentru mamele care au putut fi găsite în comunele selectate), în comunităţile sursă din mediul rural (% total) ............................................................................................................................................... 569 Anexa 6 Tabel 53: Lângă gospodărie, pe o rază de circa 200 metri, există …?, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării) ...................................................................................................................................... 569 Anexa 6 Tabel 54: Calitatea alimentaţiei copilului şi percepţia veniturilor în gospodăriile cu copii, în comunităţile sursă din mediul rural (%)......................................................................................................... 570 Anexa 6 Tabel 55: Provenienţa celor mai multe haine pe care le poartă copiii din gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (%) ............................ 570 Anexa 6 Tabel 56: Relaţia dintre frecvenţa cu care părinţii/ persoanele care îngrijesc copiii ştiu să îi ajute la temele de la şcoală şi performanţa şcolară (pentru copiii care merg la şcoală), din gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (%) ............................ 571 Anexa 6 Tabel 57: Comportamente parentale în gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (% persoanele care îngrijesc copiii) ................................ 571 Anexa 6 Tabel 58: Procentul gospodăriilor care au primit beneficii sociale sau alte ajutoare în ultimul an, în funcţie de venitul şi tipul gospodăriei, în gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării)........................................................................................ 572 Anexa 6 Tabel 59: Motivul separării a cel puţin un copil din gospodărie, declarat de persoanele care au îngrijit copiii, şi frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS, în gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării) ............................ 572 Anexa 6 Tabel 60: Procentul interacţiunilor cu asistentul social SPAS mai rare de o dată pe an pentru mamele cu cel puţin un copil separat, în funcţie de motivul separării a cel puţin unui copil din gospodărie, declarat de persoanele care au îngrijit copiii, în comunităţile sursă din mediul rural (%) .................................................. 573 Anexa 6 Tabel 61: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de nivelul de studii al persoanei angajate ca asistent social (% gospodării)......................................................................... 573 Anexa 6 Tabel 62: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de caracteristicile satului şi poziţia gospodăriei în cadrul satului (% gospodării) ................................................. 574 Anexa 6 Tabel 63: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de prezenţa mamei selectate (% gospodării) .................................................................................................................... 574 Anexa 6 Tabel 64: Procentul mamelor cu cel puţin un copil separat care interacţionează cel puţin o dată la 2-3 luni cu asistentul social SPAS, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de diverşi factori (% mame).. 575 Anexa 6 Tabel 65: Vârsta la ultima separare a copiilor separaţi de părinţi din comunităţile sursă din mediul rural (%) ............................................................................................................................................................... 576 Anexa 6 Tabel 66: Ponderea copiilor care au interacţionat cu persoanele care i-au îngrijit/ părinţii după separare, în funcţie de vârsta lor la ultima separare, pentru copiii ai căror mame încă locuiesc în gospodăriile anchetate..................................................................................................................................................... 576 392 Anexa 6 Tabel 67: Frecvenţa interacţiunilor în ultimul an pentru copiii separaţi, conform declaraţiilor mamelor/ persoanelor care i-au îngrijit din gospodăriile în care mamele sunt încă prezente (%).................................... 576 Anexa 6 Tabel 68: Cui/ unde a fost dat copilul (la ultima separare)? (pentru copiii separaţi din comunităţile sursă) (%) ..................................................................................................................................................... 577 Anexa 6 Tabel 69: Frecvenţa cu care copiii au fost vizitaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an în funcţie de cui a fost dat copilul la ultima separare* (%)................................................................................. 577 Anexa 6 Tabel 70: Venitul per capita şi frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an, pentru gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială (%).................................. 577 Anexa 6 Tabel 71: Mame prezente în gospodărie, pentru copiii care sunt în sistemul de protecţie specială (%) .................................................................................................................................................................... 578 Anexa 6 Tabel 72: Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de perioada de la ultima separare de mamă cu scopul de a fi îngrijiţi de altcineva, pentru gospodăriile cu mamele prezente (%)................................................................................................................................................. 579 Anexa 6 Tabel 73: Ponderea copiilor ai căror părinţi/ persoane care i-au îngrijit au stat de vorbă cu cineva despre situaţia lor (pentru copiii separaţi din gospodării în care mamele mai sunt încă prezente) ................. 579 Anexa 6 Tabel 74: Frecvenţa cu care copiii separaţi au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de interacţiunea acestora cu cineva de la protecţia copilului sau cu un asistent social din primărie, pentru copiii separaţi ai căror mame se mai află încă în gospodării (%).............................................................................. 579 Anexa 6 Tabel 75: Modele de regresie logistică ce prezic lipsa interacţiunii cu mama sau altă persoană care a îngrijit copilul, în ultimul an, pentru copiii separaţi ai căror mame locuiesc încă în gospodăriile anchetate..... 580 Anexa 6 Tabel 76: Ponderea copiilor separaţi pe care mamele prezente în gospodăriile selectate doresc să îi ia acasă, în funcţie de caracteristicile copiilor/ mamelor................................................................................... 581 Anexa 6 Tabel 77: Motivul pentru care şansele de reintegrare au fost estimate ca fiind mici sau foarte mici (pentru copiii separaţi ai căror mame locuiesc încă în gospodăriile selectate) (%).......................................... 582 Anexa 6 Tabel 78: Perioada de timp în care mamele au estimat că pot lua înapoi acasă copiii separaţi, pentru copiii ale căror şanse de integrare au fost estimate ca fiind medii, mari sau foarte mari de către mamele prezente în gospodăriile anchetate (%)......................................................................................................... 582 393 394 Anexe 395 Anexe gospo- Anexa 1. Anchetă în rândul gospo- comunităŃile sursă din dăriilor din comunităŃ zonele rurale A 1.1. Metodologie Ancheta în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă a avut la bază un eşantion de mame identificate în CMTIS. La adresele mamelor, doar 61% dintre gospodării mai cuprindeau fie mama, fie o altă persoană care a îngrijit unul sau mai mulţi copii aflaţi în sistemul de protecţie. Celelalte 39% dintre gospodării nu mai locuiau în comună.482 Mai mult, în cele 60 de comune cu comunităţi sursă selectate pentru cercetare, au fost identificate 139 de familii cu copii separaţi de familie care nu erau înregistrate în CMTIS, după cum arată tabelul de mai jos. Analiza acestor date este prezentată în secţiunile cuprinse în acest capitol. A 1.1. Tabel 1: Mărimea estimată şi cea realizată a eşantionului de mame/ familii ale copiilor din sistemul de protecţie, din comunităţile sursă din mediul rural (număr) Număr Dintre care, prezente în gospodărie Dintre care, persoane de Mame Alte persoane care au intervievate intervievat biologice îngrijit copilul/ copiii Selectate iniţial (din CMTIS) 1.191 736 455 281 Identificate în timpul activităţii de teren 139 137 82 55 Total 1.330 873 537 336 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 482 Au existat doar două cazuri de refuz de participare din partea mamelor și opt cazuri în care gospodăriile erau prezente, dar nu mai includeau nici mama biologică și nici vreo persoană care a îngrijit unul sau mai mulţi dintre copiii instituţionalizaţi, înainte de intrarea acestora în sistem. 396 1.2. Chestionar pentru gospodăriile din comuni- A 1.2. comuni- tăŃile rurale sursă tăŃ CHESTIONAR GOSPODĂRIE NRCHEST |__|__|__|__|__| (Notează din Fişa de eşantionare sau Lista suplimentară) Data completării chestionarului: |__||__| |__||__| 2015 Ora începerii interviului: |__|__| : |__|__| Ora încheierii interviului: |__|__| : |__|__| Judeţul: COD JUDEŢ Comuna: SIRSUP Sat: SIRINF Numele capului gospodăriei Adresa: Telefon: Nume operator interviu: Cod operator interviu: Semnătura: ID1. Gospodăria este situată…? ID2. Lângă gospodărie, pe o rază de circa 200 metri, există…? 1. În centrul localităţii 2. Între centru şi periferie a. Una sau mai multe case locuite 1. Da 2. Nu 3. La periferie b. O pădure 1. Da 2. Nu 4. În afara localităţii, într-o colonie c. O groapă de gunoi 1. Da 2. Nu d. Un râu, pârâu, baltă 1. Da 2. Nu e. Clădiri dezafectate, ruine 1. Da 2. Nu f. Una sau mai multe case locuite 1. Da 2. Nu CODMOM. Cărei mame corespunde această gospodărie? 1. din Fişa Eşantionare Păstraţi codul mamei (CODMOM) din Fişa de Asistenţă Socială. 2. din Lista Suplimentară Atenţie! Fişa de eşantionare se referă atât la eşantionul principal, cât CODMOM. |__|__|__|__|__| şi la rezerve. KIDS. Numărul de copii ai acestei mame care se află în sistemul de protecţie |__| copii Întrebarea se referă la datele din eşantion, adică doar la copiii aflaţi în Lista copii. CODKID. Codul fiecărui copil aflat în sistemul de protecţie Se folosesc codurile din Lista copii. Copil 1 |__|__|__|__|__|__| Copil 4 |__|__|__|__|__|__| Copil 7 |__|__|__|__|__|__| Copil 2 |__|__|__|__|__|__| Copil 5 |__|__|__|__|__|__| Copil 8 |__|__|__|__|__|__| Copil 3 |__|__|__|__|__|__| Copil 6 |__|__|__|__|__|__| 397 PREZGG. Gospodăria este prezentă în comună? Încercaţi să verificaţi informaţiile de la SPAS (din Fişa de Asistenţă 1. Da Socială) cu informaţii de la Poliţie sau alţi localnici informaţi 2. Nu =► STOP Dacă DA PREZMG. Mama selectată este prezentă în gospodărie? 1. Da =► START CHESTIONAR Verificaţi informaţiile de la SPAS (din Fişa de Asistenţă Socială) direct în 2. Nu gospodărie Dacă NU 1. Da, mai multe persoane din gospodărie =► START CHESTIONAR PREZMR. Dar există în gospodărie una sau mai multe persoane care aveau în grijă diferiţi copii ai acestei mame (din Lista copii), înainte ca 2. Da, o persoană din gospodărie =► START aceştia să intre ultima dată în sistemul de protecţie? CHESTIONAR 3. Nu =► STOP Verificaţi informaţiile de la SPAS (din Fişa de Asistenţă Socială) direct în gospodărie Atenţie! TOATE GOSPODĂRIILE AU CEL PUŢIN UN CHESTIONAR COMPLETAT, MĂCAR PRIMA FOAIE! Notă privind variabila despre prezenţa în gospodărie: Se consideră membrii ai gospodăriei persoanele plecate la lucru (în ţară sau străinătate), dar care nu au format o altă gospodărie sau nu şi-au stabilit domiciliul în altă localitate şi dacă nu lipsesc din gospodărie de mai mult de 12 luni. 398 Secţiunea 1. COMPONENȚA GOSPODĂRIEI Atenţie! Se completează toţi membrii gospodăriei. Trebuie înregistraţi toţi părinţii copiilor sub 18 ani din gospodărie, chiar dacă aceştia lipsesc din gospodărie. Codul Iniţialele sau prenumele Prezenţa in gospodărie Persoana a Din ce an Sex Data naşterii Pentru toţi copiii Pentru toţi copiii persoa- persoanei locuit la un persoana nu 0-17 ani 0-17 ani nei moment dat în mai este Cine este mama Cine este tatăl gospodărie? prezentă în copiilor din copiilor din gospodărie? gospodărie? gospodărie? 1. persoană prezentă Dacă PREZ>=10 2. persoană plecată la muncă în străinătate 3. persoană plecată la studii sau muncă în ţară 4. persoană în spital pe termen scurt (max. 45 zile) 1. Da Folosiţi formatul: Se notează CPERS- Se notează 5. persoană în spital/ centru de îngrijire etc. pe ul mamei. Dacă CPERS-ul tatălui. 2. Nu 1. M |__||__| |__||__| termen lung |__||__||__||__| mama nu a fost Dacă tatăl nu a 6. persoană aflată în închisoare 2. F introdusă, fost introdus, Zi Lună An 10. persoană divorţată/ separată şi mutată (doar întoarce-te şi întoarce-te şi pentru părinţii absenţi din gospodărie!) introdu această introdu această 11. persoană decedată (doar pentru părinţii absenţi persoană, chiar persoană, chiar din gospodărie!) dacă lipseşte din dacă lipseşte din 12. situaţie necunoscută (doar pentru părinţii absenţi gospodărie! gospodărie! din gospodărie!) 100. altă situaţie decât cele de mai sus CPERS NAME PREZ LOCOD LOCAN SEX BZ BL BY MOM DAD 01 02 … 399 Codul Pentru toţi copiii Pentru toţi copiii Pentru toată Pentru toată Pentru toată lumea Pentru toată lumea persoa- 0-17 ani 0-17 ani lumea lumea nei Cine este Care este relaţia Naţionalitate Stare civilă Ultimul nivel de învăţământ Statutul ocupaţional principal în ultimele 12 luni principalul de rudenie dintre de cel mai înalt grad absolvit îngrijitor pentru îngrijitor şi copil? copiii din gospodărie? Se notează CPERS- 1. tată/mamă 1. română 1. căsătorit(ă) 1. fără şcoală absolvită 1. salariat ul principalului 2. frate/ soră/ 2. maghiară 2. concubin(ă) 2. primar (1- 4 clase) 2. alt statut de persoană ocupată (zilier, lucrător la negru, etc.) îngrijitor pentru cumnat/ cumnată 3. roma 3. divorţat(ă) 3. gimnazial (5-8 clase) 3. patron fiecare copil în 3. bunic/bunică 4. germană 4. văduv(ă) 4. profesional, de ucenici sau 4. lucrător pe cont propriu în activităţi neagricole (PFA, AF, liber profesionist parte. 4. unchi/mătuşă 5. alta 5. necăsătorit(ă) complementar etc.) 5. altă rudă 6. separat(ă) 5. treapta I de liceu (clasele 5. lucrător pe cont propriu in agricultură 0. neînrudit 9-10) 6. ajutor familial 100. propria 6. liceu (9-12 clase) 7. şomer înregistrat persoană 7. postliceal de specialitate 8. şomer neînregistrat (nu mai primeşte ajutor de şomaj/ alocaţie de sprijin şi sau tehnic de maiştri caută de lucru) 8. universitar de scurtă 9. pensionar(ă) la limită de vârstă durată/ colegiu 10. alt tip de pensionar(ă) 9. universitar lungă durată 11. elev, student (Atenţie! Se includ copiii care merg la grădiniţă) (inclusiv masterat) 12. casnică 10. doctorat 13. persoană în incapacitate de muncă 14. alt statut de persoană inactivă (preşcolar care nu merge la grădiniţă, persoană întreţinută) CPERS MAINRESP RELRESP NAT STACIV NIVE OCUP 01 02 … 400 Se notează codul CPERS din tabelul de la secţiunea 1. Componenţa gospodăriei. A0. CPERS-ul mamei din eşantion Dacă mama nu e în gospodărie şi nu mai are nici un copil rămas în gospodărie, atunci mama nu va apărea în tabel şi nu va avea CPERS, caz în care codul se lasă liber. |__|__| A1-A5. CPERS-ul principalului responsabil al copiilor din sistem, înainte ca aceştia să intre ultima dată în sistem Se completează doar dacă mama selectată lipseşte. Nu pot lipsi simultan A0 şi A1, adică mama şi principalul responsabil al copiilor selectaţi (din Lista copiilor)! Dacă în gospodărie există mai multe persoane care aveau în grijă diferiţi copii ai acestei mame (din Lista copii), înainte ca aceştia să intre ultima dată în sistemul de protecţie, notaţi CPERS-ul fiecăreia dintre acestea. A1. |__|__| A2. |__|__| A3. |__|__| A4. |__|__| A5. |__|__| Secţiunea 2. DATE DESPRE COPIII SUB 18 ANI DIN GOSPODĂRIE Atenţie! Se completează doar pentru copiii sub 18 din gospodărie. Tabelul se completează cu principalul îngrijitor pentru copiii din gospodărie. Pentru copiii Pentru copiii >6 ani < 7 ani Codul persoanei Copilul este Copilul este Dacă SCHOOL=1 În ce clasă Copilul merge Copilul are de Copilul a Dacă SCHOOL=2 Copilul are Dacă CES=1 înscris la înscris la Ce tip de şcoală este (frecventează) gând să repetat vreun Copilul a fost cerinţe Copilul are grădiniţă? şcoală? urmează? copilul? şcoala în fiecare abandoneze an şcolar? vreodată înscris educaţionale certificat de Se păstrează zi? şcoala? la şcoală? speciale? orientare codurile de la şcolară? secţiunea 1. Da 1. Da Componenţa 1. Da 1. Da 1. şcoală de masă 1. Da 1. Da 2. Nu 2. Nu 1. Da 1. Da gospodăriei. 2. Nu 2. Nu 2. şcoală specială 2. Nu 2. Nu 2. Nu 2. Nu CPERS GRD SCHOOL TIPSCH CLASS ABS ABN REPEAT SCHOOL1 CES CTFO 401 Atenţie! Se completează pentru toţi copiii 0-17 ani din gospodărie. Codul Copilul este Copilul are Copilul are un Dacă Dacă Cod În activităţile de Copilul Cea mai des folosită metodă de V-aţi gândit persoanei înscris la un evaluată vreo handicap sau HAND=1, CTFH=1 , handicap bază de zi cu zi, rămâne disciplinare a copilului vreodată la medic de dizabilitate de un diagnostic Copilul are În ce an a copilul...? uneori singur posibilitatea familie? către SEC, CPC, de boală gravă, certificat de obţinut acasă sau 1 - discuţie, apelează la de a da copilul SEOSP sau încadrabilă încadrare în primul doar cu înţelegere în sistemul de COSP? într-un grad de grad de certificat? surorile şi 2 - pedepse prin privaţiune (nu i protecţie? handicap? handicap? fraţii (fără se dau dulciuri, nu i se permite niciun adult)? să se uite la televizor, să se Se păstrează joace, etc.) codurile de la 1. Este autonom 3 - strigă la copil secţiunea 1. Da 1. Da 1. Da 2. Are nevoie de 1. Da 4 - ameninţă cu pedeapsa 1. Da Componenţa 2. Nu 1. Da 2. Nu 2. Nu ajutor 2. Nu 5 - bătaie 2. Nu gospodăriei. 2. Nu 3. Depinde total 6 - numind urât copilul de alţii CPERS MED DIZAB HAND CTFH ANCTF CODCTF AUT CSING DISCIP PROT Notă: Serviciile de Evaluare Complexă (SEC) din cadrul DGASPC; Comisiile pentru Protecţia Copilului (CPC); Serviciile de Evaluare şi Orientare Şcolară şi Profesională (SEOSP) din cadrul CJRAE; Comisiile de Orientare Şcolară şi Profesională (COSP) din ISJ. 402 Secţiunea 3. CONDIȚIILE şi COMPORTAMENTELE DIN GOSPODĂRIE Notaţi CPERS-ul persoanei care răspunde la secţiune (conform tabel Secţiunea 1) |__|__| Persoana care răspunde la această 1. mama selectată în eşantion secţiune este: 2. o persoană care îngrijea copilul/copiii (din Lista copiilor) înainte ca acesta/aceştia să intre ultima dată în sistemul de protecţie 3. altă persoană din gospodărie LOC1. Tipul locuinţei: 1. Casă, vilă 2. Apartament la bloc, garsonieră 3. Adăpost improvizat 4. Altă situaţie şi anume... LOC2. Proprietatea asupra locuinţei: 1. Proprietatea părinţilor 2. Proprietatea altor rude 3. Chirie de la stat 4. Chirie privat 5. Locuinţă socială sau primită gratuit 6. Adăpost improvizat LOC3. Ce suprafaţă are locuinţa? (mp) |__|__|__| mp LOC4. Câte camere are locuinţa dvs., în afară de bucătărie, holuri baie şi |__|__| camere alte anexe? LOC5. În câte camere se doarme? |__|__| camere LOC6. În gospodăria dvs. există un loc special dedicat copiilor, unde 1. da 2. nu aceştia îşi pot face teme sau se pot juca? LOC7. În câte paturi dorm copiii şi adulţii din gospodărie? |__|__| paturi în care dorm doar copii |__|__| paturi în care dorm doar adulţi |__|__| paturi în care dorm adulţi şi copii EPOV1. În ultimele 6 luni, s-a întâmplat ca un membru al gospodăriei să 1. Da, de mai multe ori doarmă în altă parte (pe podea, pe o laviţă, în grajd), din cauză că nu 2. Da, foarte rar sau doar cu o anume ocazie are loc într-un pat? 3. Nu LOC8. Numărul de camere din locuinţa dvs. satisface necesităţile 1. da 2. nu gospodăriei? LOC9. Aveţi probleme cu locuinţa (scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, 1. da 2. nu ferestre/ duşumele putrede/ deteriorate)? LOC10. Camerele sunt luminate natural? 1. da 2. nu LOC11. Aveţi baie sau duş? 1. da 2. nu LOC12. Aveţi toaletă în interior conectată la sistemul de canalizare? 1. da 2. nu LOC13. Numărul de cupluri din gospodărie |__|__| cupluri LOC14. Numărul de persoane singure de 18 ani şi peste din gospodărie |__|__| persoane 18+ singure LOC15. Număr fete 12-17 ani care nu sunt într-un cuplu |__|__| fete 12-17 care nu sunt într-un cuplu LOC16. Număr băieţi 12-17 ani care nu sunt într-un cuplu |__|__| băieţi 12-17 care nu sunt într-un cuplu EPOV2. În iarna trecută, cât de des nu aţi putut încălzi locuinţa şi aţi 1 - zilnic suferit de frig? 2 - de câteva ori pe săptămână 3 - o dată pe săptămână 4 - de câteva ori pe lună 5 - mai rar 403 6 - niciodată EPOV3. În ultimele 6 luni, cât de des nu aţi avut ce pune pe masă şi 1 - zilnic copiii au suferit de foame? 2 - de câteva ori pe săptămână 3 - o dată pe săptămână 4 - de câteva ori pe lună 5 - mai rar 6 - niciodată NUTR1. În ultimele două săptămâni, câte mese pe zi au avut copiii din 1. O singură masă pe zi gospodăria dvs.? 2. Două mese pe zi Întrebarea se referă doar la mesele oferite în familie 3. Trei mese pe zi NUTR2. În ultimele două săptămâni, copiii care merg la grădiniţă/ 1. da 2. nu 9. NS/NR şcoală au primit acolo o masă/gustare? RECH. Copiii din gospodărie care merg la şcoală au ghiozdan, caiete, 1. Da, toţi cărţi şi rechizite şcolare? 2. Da, doar unii dintre ei 3. Nu, nici unul HAINE. De unde provin cele mai multe din hainele pe care le poartă 1. Din magazine, cumpărate de dvs. copiii din gospodăria dvs.? 2. Din magazine de tip “second-hand” 3. De la rude, vecini sau alţi oameni din sat 4. Din altă parte, şi anume: EPOV4. În ultimele 6 luni, s-a întâmplat să apelaţi la prieteni, vecini, 1. Da, de mai multe ori rude, biserică etc. pentru vă ajuta cu hrană, haine sau bani? 2. Da, foarte rar sau doar cu o anume ocaz 3. Nu WK1. Câţi dintre copiii din gospodărie nu merg uneori la şcoală pentru că trebuie să meargă la muncă sau să stea acasă cu fraţii/surorile mai |__|__| copii mici sau să ajute în gospodărie? RELF. În familia dvs., cât de des ...? De cele NS Niciodată Uneori mai multe Întotdeauna / ori NR a. Ştiu să îmi ajut copiii la temele de la şcoală 1 2 3 4 9 b. Petrec mult timp cu copiii, făcând ceea ce le place lor 1 2 3 4 9 c. Cunosc lucrurile care pot dăuna copiilor 1 2 3 4 9 d. Mă pierd cu firea atunci când vreau sa disciplinez copiii 1 2 3 4 9 e. Mai aplic o corecţie fizică pentru a-i creşte şi a-i educa pe 1 2 3 4 9 copii aşa cum trebuie f. Se poartă copiii urât doar ca să mă enerveze 1 2 3 4 9 C1. În ultimul an (2014), cel puţin unul dintre copiii din gospodăria dvs. a fost 1. da 2. nu bolnav sau a avut nevoie de îngrijire medicală? Dacă DA C2. Cum aţi procedat în acest caz? NS/ Da Nu Dacă au fost mai multe cazuri, referiţi-vă la ultima dată când s-a întâmplat NR a. Am mers la un doctor 1 2 9 b. Am mers direct la farmacie 1 2 9 c. Am apelat la un vecin, cunoscut care nu e doctor 1 2 9 d. I-am dat un leac tradiţional 1 2 9 e. Nu am făcut nimic 1 2 9 404 Dacă Nu a făcut nimic C3. Care a fost principalul motiv pentru care nu aţi făcut nimic? 1. nu am avut bani să îl duc la doctor 4. nu ştiam unde să mă duc cu el 2. nu am avut bani să îi cumpăr medicamente 5. ştiam eu cum să îl vindec 3. nu am avut timp să îl duc la doctor, am fost ocupat(ă) 6. altceva. Ce anume? BENF1. În gospodărie, există cineva care primeşte alocaţie pentru 1. Da, toţi susţinerea familiei, ajutor social (venit minim garantat) sau ajutor 2. Da, doar unele persoane pentru încălzirea locuinţei (subvenţie, lemne)? 3. Nu, nici unul BENF2. Dar există cineva care, în ultimul an, a primit alte beneficii sau 1. da 2. nu ajutoare, inclusiv ajutor de urgenţă de la primărie? VEN1. În luna trecută, suma totală de bani obţinută din salarii, pensii, alocaţii, vânzări etc. de către toţi membrii gospodăriei (inclusiv lei respondentul), a fost de aproximativ… CHEL. Într-o lună obişnuită cât cheltuiţi pe alimente? lei VEN2. Dvs. aveţi o grădină sau o gospodărie, rude sau prieteni la ţară, 1. da 2. nu de unde obţineţi sau primiţi diverse produse alimentare? VEN3. De-a lungul unui an, cam cât la sută din consumul alimentar |__|__|__| % uman al gospodăriei dvs. este acoperit de aceste produse alimentare? VEN4. Cu venitul total net lunar realizat de gospodăria dvs., în luna 1. da 2. nu trecută, aţi putut face faţă cheltuielilor curente? VEN5. Cum apreciaţi veniturile actuale ale gospodăriei dvs.? 1. nu ne ajung nici pentru strictul necesar 2. ne ajung numai pentru strictul necesar 3. ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărarea unor bunuri mai scumpe 4. reuşim să cumpărăm şi unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii 5. reuşim să avem tot ce ne trebuie, fără să ne restrângem de la ceva Secţiunea 4. DATE DESPRE MAMA DIN EŞANTION Atenţie! Se completează cu date despre mama din eşantion. Dacă la chestionar nu răspunde mama, se completează doar datele pe care le poate furniza principalul îngrijitor al copilului/copiilor la momentul ultimei intrări în sistemul de protecţie. Notaţi CPERS-ul persoanei care răspunde la secţiune (conform tabel Secţiunea 1) |__|__| Persoana care răspunde la această 1. mama selectată în eşantion secţiune este: 2. o persoană care îngrijea copilul/copiii (din Lista copiilor) înainte ca acesta/aceştia să intre ultima dată în sistemul de protecţie 3. altă persoană din gospodărie Doar pentru verificare! 1. din Fişa Eşantionare Păstraţi codul mamei (CODMOM) din Fişa de Asistenţă Socială şi de pe 2. din Lista Suplimentară pagina 1 a acestui chestionar.. Numele şi prenumele mamei selectate CODMOM. |__|__|__|__|__| 405 Acord de înregistrare a poveştii de viaţă a mamei selectate Doar pentru cazurile în care răspunde chiar mama selectată 1. Folosit de operator şi acceptat de mama selectată şi aceasta este coerentă, capabilă şi dornică să povestească. 2. Folosit de operator şi refuzat de mama selectată 3. Nefolosit A. Date despre familia de provenienţă a mamei selectate M0. Data naşterii mamei |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Zi Lună An M1. Cea mai mare parte a perioadei de până la 18 ani, 1. În familia naturală, cu părinţii (unul sau ambii) dumneavoastră aţi crescut: 2. În familia naturală extinsă, împreună şi cu bunicii 3. Doar cu unul sau ambii bunici 4. În familia unor rude, altele decât bunicii 5. În familia altor persoane 6. În sistemul de protecţie socială Dacă a crescut predominant în familie (A1=1, 2 sau 3) M2. A crescut ... 1. doar cu mama 2. doar cu tatăl 3. cu ambii părinţi M3. Părinţii au fost căsătoriţi legal (cu acte)? 1. da 2. nu M4. Nivelul de educaţie al mamei (numărul de clase) |__|__| clase M5. Nivelul de educaţie al tatălui (numărul de clase) |__|__| clase M6. Câţi copii au avut împreună părinţii? |__|__| copii M7. Părinţii au avut copii şi din alte relaţii? 1. da 2. nu M8. Câţi fraţi/surori de mamă a avut mama selectată? |__|__| fraţi şi |__|__| surori M9. În prezent mama este în viaţă? 1. da 2. nu Dacă nu M9a. Ce vârstă aveaţi când a murit? |__|__| ani Dacă da M9b. În ce relaţii sunteţi cu mama? 0. indiferente 1. foarte rele 2 3 4 5. foarte bune M10. În prezent tatăl este în viaţă? 1. da 2. nu Dacă nu M10a. Ce vârstă aveaţi când a murit? |__|__| ani Dacă da M10b. În ce relaţii sunteţi cu tatăl? 0. indiferente 1. foarte rele 2 3 4 5. foarte bune M11. La ce vârstă aţi plecat din casa părintească? Notaţi codul 100 dacă nu a plecat din casa părintească. |__|__|__| ani M12. Consideraţi că familia dvs. a fost... 1. foarte săracă 2. săracă 3. medie 4. bogată Dacă mama selectată a crescut predominant în familie (A1=1, 2 sau 3) Da Nu M13. În familia dumneavoastră existau astfel de comportamente? a. consum excesiv de alcool 1 2 b. consum de droguri 1 2 c. antecedente penale 1 2 d. experienţe de prostituţie 1 2 e. neglijarea copiilor 1 2 f. abuz fizic 1 2 g. abuz sexual 1 2 406 h. abuz psihic sau emoţional 1 2 i. exploatarea copiilor 1 2 j. munca pe stradă, cerşit 1 2 k. probleme cu poliţia 1 2 B. Educaţia, ocupaţia şi experienţa cu sistemul de protecţie ale mamei din eşantion B1. Dvs. aţi fost vreodată în sistemul de protecţie? 1. da 2. nu Dacă da 1. Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, părinte singur B1a. Din câte cunoaşteţi, care a fost principalul motiv 2. Părinţi plecaţi în străinătate pentru care aţi ajuns în sistemul de protecţie? 3. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către mamă Răspuns multiplu 30. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către tată 4. Părinte sau părinţi încarceraţi 5. Părinţi decăzuţi din drepturi 6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 7. Gospodării cu venit lunar per capita ≤ 400 lei 8. Neglijare 9. Abuz fizic asupra copilului 10. Abuz emoţional 11. Abuz sexual 12. Exploatarea copilului prin muncă, inclusiv trafic de fiinţe 13. Exploatarea sexuală a copilului 14. Dizabilitatea copilului 15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau retard 16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi 17. Antecedente - alţi fraţi/surori în sistemul de protecţie 18. Antecedente - copil protejat anterior în sistemul de protecţie 19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie 20. Copil găsit, copilul străzii 21. Copil părăsit în unităţi sanitare 22. Mamă minoră 23. Alt motiv, şi anume ( Notaţi mai jos răspunsul în clar): ........................................................................................................................ 70. Nu cunosc motivul B2. Vreunul dintre fraţii/surorile dumneavoastră a fost 1. da 2. nu în sistemul de protecţie? B3. La ce vârstă aţi mers la şcoală? |__|__|__| ani Notaţi codul 100 dacă nu a fost la şcoală. B4. Nivelul de educaţie obţinut (numărul de clase) |__|__| clase B5. La ce vârstă aţi terminat şcoala? |__|__|__| ani Notaţi codul 100 dacă nu a fost la şcoală. B6. La ce vârstă aţi început să munciţi? |__|__|__| ani Notaţi codul 100 dacă nu a avut niciodată un loc de muncă. B7. În prezent aveţi vreun loc de muncă? 1. da 2. nu Dacă da B7a. Ce anume lucraţi? Notaţi în clar cu ce se ocupă. 407 C. Date despre copiii născuţi vii ai mamei din eşantion SOT1. La ce vârstă aţi avut prima relaţie (aţi început viaţa sexuală)? |__|__| ani SOT2. De-a lungul vieţii, până în prezent, câţi parteneri aţi avut? |__|__| parteneri SOT3. Şi cu câţi dintre aceşti parteneri aţi fost căsătorită oficial (cu acte)? |__|__| căsătorii SOT4. Dar cu câţi parteneri aţi avut unul sau mai mulţi copii? |__|__| parteneri AGEFIRST. La ce vârstă aţi avut primul copil? |__|__| ani AVRT. Câte avorturi aţi făcut de-a lungul vieţii? |__|__| avorturi DEADKID. Aţi născut vreun făt mort? |__|__| KALL. Câţi copii vii aţi născut de-a lungul vieţii? Dintre aceştia: |__|__| copii KDEAD. - câţi copii au decedat |__|__| copii KV1. - câţi copii sunt în viaţă, din care: |__|__| copii KV2. - câţi copii sunt în viaţă şi au fost vreodată de-a lungul vieţii lor daţi în îngrijirea altcuiva (la rude, la alte persoane, sistemul de protecţie sau lăsaţi în maternitate sau altă unitate medicală) |__|__| copii KV3. - câţi copii sunt în viaţă şi au fost îngrijiţi continuu de mama selectată, din care: |__|__| copii KV3a. - câţi copii au sub 18 ani şi sunt în gospodărie |__|__| copii KV3b. - câţi copii au 18 ani şi peste şi au plecat din gospodărie |__|__| copii D. Date despre starea de sănătate a mamei selectate D1. Dvs. aveţi un handicap sau un diagnostic de boală gravă, 1. da 2. nu 9. nu ştie încadrabilă într-un grad de handicap? Dacă da D1a. Aveţi certificat de încadrare în grad de handicap? 1. da 2. nu D1b. În ce an aţi obţinut primul certificat? |__||__||__|__| D1c. Tipul de handicap? 1. fizic 2. vizual 3. auditiv 4. surdocecitate 5. somatic 6. mintal 7. psihic 8. HIV/SIDA 9. asociat 10. boli rare D1d. Gradul handicapului? 1. uşor 2. mediu 3. accentuat 4. grav D1e. Codul handicapului? |__||__||__|__| D2. În general, cum evaluaţi starea Dvs. de sănătate? 1. foarte rea 2 3 4 5. foarte bună 9. NR 408 Secţiunea 5. DATE DESPRE COPIII MAMEI SELECTATE CARE DE-A LUNGUL VIEȚII AU FOST VREODATĂ DAȚI ÎN GRIJA ALTCUIVA Atenţie! În continuare, vorbim despre copiii mamei selectate care de-a lungul vieţii lor au fost separaţi de mamă cu scopul de a fi îngrijiţi de altcineva (rude, alte persoane, sistem de protecţie sau lăsaţi în maternitate sau altă unitate medicală), pentru o anumită perioadă sau definitiv (KV2 din Secţiunea 4C). Pentru fiecare copil în această situaţie se completează Secţiunea 5 sau o Fişă suplimentară asociată acestei secţiuni. Secţiunea 5 (Fişa suplimentară) se completează cu mama selectată. Dacă mama nu este prezentă, se completează cu principalul îngrijitor al copilului la momentul ultimei intrări în sistemul de protecţie. Dacă sunt mai mulţi copii care aveau îngrijitori diferiţi (exemplu, bunica şi mătuşa), atunci secţiunea corespunzătoare fiecărui copil se completează cu principalul său îngrijitor, dacă acesta este prezent în gospodărie. Notaţi CPERS-ul persoanei care răspunde la secţiune (conform tabel Secţiunea 1) |__|__| Persoana care răspunde la această 1. mama selectată în eşantion secţiune este: 2. o persoană care îngrijea copilul/copiii (din Lista copiilor) înainte ca acesta/aceştia să intre ultima dată în sistemul de protecţie 3. altă persoană din gospodărie Doar pentru verificare! 1. din Fişa Eşantionare 2. din Lista Suplimentară Păstraţi codul mamei (CODMOM) din Fişa de Asistenţă Socială şi de pe pagina 1 a acestui chestionar. Numele şi prenumele mamei selectate CODMOM. |__|__|__|__|__| Acord de înregistrare a poveştii de viaţă a copilului Doar pentru cazurile în care răspunde chiar mama 1. Folosit de operator şi acceptat de mama selectată selectată şi aceasta este coerentă, capabilă şi dornică să 2. Folosit de operator şi refuzat de mama selectată povestească. 3. Nefolosit A. Date despre copil CCOPIL. |__|__| Completaţi pentru fiecare copil cu Secţiunea 5 sau Fişa Suplimentară un cod începând cu 1. Atenţie! Pentru o mamă selectată, codul maxim pentru CCOPIL trebuie să fie egal cu KV2 din Secţiunea 4C. Numele şi prenumele copilului Doar pentru copiii cuprinşi în Lista copii. Doar pentru copiii care, în prezent, sunt în gospodărie. CODKID. |__|__|__|__|__| CPERS. |__|__| CS1. Data naşterii copilului |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Zi Lună An CS2. Locul naşterii copilului Oraş/comună: Judeţ: CS3. Sexul copilului 1. masculin 2. feminin CS4. Naţionalitatea copilului 1. română 2. maghiară 3. roma 4. germană 5. alta CS5. Rangul copilului între copiii mamei CS6. Numele şi prenumele tatălui copilului CS7. Nivelul de educaţie al tatălui (numărul de clase) |__|__| clase 409 CS8. Ce greutate a avut copilul la naştere? |__||__|,|__||__|__| kg CS9. Ce scor Apgar a avut copilul la naştere? |__|__| 100. Copilul nu a fost născut în maternitate sau o unitate medicală CS10. Copilul avea vreun handicap sau boală gravă? 1. da 2. nu CS11. Copilul a stat în spital după naştere mai mult de 7 zile? 1. da, împreună cu mama 2. da, dar mama nu a rămas internată cu bebeluşul 3. nu, a stat mai puţine zile 100. Copilul nu a fost născut în maternitate sau o unitate medicală CS12. Copilul a fost lăsat în maternitate/unitate medicală după 1. da naştere? 2. nu, copilul a fost luat acasă 100. Copilul nu a fost născut în maternitate sau o unitate medicală B. La momentul ultimei (celei mai recente) separării MS1. Data primei separări a copilului de |__||__| |__||__| |__||__||__||__| mamă cu scopul de a fi îngrijit de altcineva Zi Lună An MS2. Data ultimei separări a copilului de mamă cu scopul de a fi îngrijit de altcineva. |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Se completează chiar dacă a existat o singură separare, caz în care MS2=MS1 Zi Lună An MS3. Cui/unde a fost dat copilul (la ultima 1. copil lăsat la maternitate/unitate medicală separare)? 2. bunicii 3. familia unor rude, altele decât bunicii 4. familia altor persoane 5. sistemul de protecţie socială 6. altă situaţie, şi anume: MS4. Locul în care a plecat copilului Oraş/comună: Judeţ: MS5. La momentul ultimei separării, mama 1. da, cu tatăl copilului era în relaţie cu vreun bărbat? 2. da, cu un alt bărbat 3. nu Dacă da MS5a. Mama era căsătorită legal (cu acte)? 1. da 2. nu MS5b. Cum evaluează mama relaţia stabilă pe 1 2 3 4 5 6 7 8 910 care o avea la acel moment, pe o scală de la 1 Foarte Foarte – foarte proastă la 10 – foarte bună? proastă bună MS6. Mama avea copiii doar cu tatăl copilului 1. mama avea copii doar cu tatăl copilului sau şi din alte relaţii? 2. mama avea copii şi din alte relaţii MS7. Mama avea grijă şi de copii care nu erau 1. mama avea grijă doar de proprii copii ai ei? 2. mama avea grijă şi de copii care nu erau ai ei Spre exemplu, copii ai partenerului de la acel moment. MS8. În familie, la acel moment, existau astfel 1. consum excesiv de alcool de probleme? 2. consum de droguri Răspuns multiplu 3. antecedente penale 4. experienţe de prostituţie 410 5. abuz şi violenţă 6. munca pe stradă, cerşit (inclusiv a copiilor) 7. probleme cu poliţia 8. infidelitate 9. decesul principalului aducător de venituri 10. dizabilitate/ handicap MS9. Unde locuiaţi? 1. în această locuinţă 2. într-o locuinţă cu condiţii mai bune decât aici 3. într-o locuinţă cu condiţii mai rele decât aici 4. pe străzi, nu aveau locuinţă, pe unde apucau MS10. Adulţii din gospodărie aveau un loc de 1. da, toţi 2. da, o parte 3. nu muncă? MS11. Consideraţi că familia dvs. era pe 1. foarte săracă atunci ... 2. săracă 3. medie 4. bogată MS12. Care consideraţi că este principalul 1. Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, părinte singur motiv pentru care aţi ajuns să daţi copilul în 2. Părinţi plecaţi în străinătate îngrijirea altcuiva? 3. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către mamă 30. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către tată 4. Părinte sau părinţi încarceraţi 5. Părinţi decăzuţi din drepturi 6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 7. Gospodării cu venit lunar per capita ≤ 400 lei 8. Neglijare 9. Abuz fizic asupra copilului 10. Abuz emoţional 11. Abuz sexual 12. Exploatarea copilului prin muncă, inclusiv trafic de fiinţe 13. Exploatarea sexuală a copilului 14. Dizabilitatea copilului 15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau retard 16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi 17. Antecedente - alţi fraţi/surori în sistemul de protecţie 18. Antecedente - copil protejat anterior în sistemul de protecţie 19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie 20. Copil găsit, copilul străzii 21. Copil părăsit în unităţi sanitare 22. Mamă minoră 23. Alt motiv, şi anume (Notaţi mai jos răspunsul în clar): ........................................................................................................................ 70. Nu cunosc motivul MS13. Aţi spune că pe atunci ... 1. trăiaţi mai bine decât acum 2. trăiaţi la fel ca acum 3. trăiaţi mai rău decât acum MS14. Înainte de separare, a stat cineva de 1. da, cineva de la Protecţia Copilului vorbă cu dvs. înainte de a vă decide să daţi 2. da, un asistent social de la Primărie copilul în grija altcuiva (a-l lăsa în 3. da, un reprezentant al unui ONG maternitate)? 4. da, altcineva 5. nu, nimeni Răspuns multiplu 411 MS15. Înainte de separare, aţi primit vreun 1. rude sprijin de la cineva care să vă ajute în a ţine 2. prieteni, vecini copilul acasă? 3. biserica 4. primăria Răspuns multiplu 5. alte persoane din comunitate 6. alte persoane din afara comunităţii 7. nu, nimeni C. După ultima (cea mai recentă) separare DS1. După ce a fost dat în grija altor persoane, aţi mai văzut 1. Da, a venit în vizită vreodată copilul? 2. Da, l-am vizitat eu 3. Da, ne-am întâlnit întâmplător Răspuns multiplu 4. Nu l-am mai văzut, dar am vorbit cu el la telefon 5. Nu l-am mai văzut şi nici n-am mai vorbit cu el DS2. În ultimul an, ... 1. săptămânal sau de câteva ori pe lună a. aţi vizitat copilul 1 2 3 4 5 2. o dată pe lună b. l-aţi contactat telefonic 1 2 3 4 5 3. de câteva ori pe an c. i-aţi trimis pachete 1 2 3 4 5 4. o dată pe an d. l-aţi luat în vacanţă 1 2 3 4 5 5. mai rar sau deloc DS3. Din câte ştiţi, ...? a. Merge regulat la şcoală 1. da 2. nu 3. nu ştie b. Este hrănit corespunzător 1. da 2. nu 3. nu ştie c. Este îmbrăcat corespunzător 1. da 2. nu 3. nu ştie d. Este consultat periodic de un medic 1. da 2. nu 3. nu ştie e. Este sănătos 1. da 2. nu 3. nu ştie f. Are condiţii bune de odihnă 1. da 2. nu 3. nu ştie g. Are condiţii bune de învăţătură 1. da 2. nu 3. nu ştie h. Are condiţii bune de joacă, relaxare 1. da 2. nu 3. nu ştie i. Are condiţii să păstreze relaţia cu fraţii şi surorile care sunt 1. da 2. nu 3. nu ştie daţi în alte instituţii sau la alte familii 7. nu e cazul, nu mai are fraţi/surori daţi în grija altora DS4. Dar de când a plecat de acasă, ştiţi cumva dacă a avut probleme ...? a. A fost bătut, abuzat de îngrijitori 1. da 2. nu 3. nu ştie b. A fost tratat mai rău decât aici 1. da 2. nu 3. nu ştie c. S-a îmbolnăvit 1. da 2. nu 3. nu ştie d. A fost trimis să muncească 1. da 2. nu 3. nu ştie e. A avut probleme cu legea 1. da 2. nu 3. nu ştie DS5. După ce a plecat copilul de acasă, a stat cineva de vorbă cu 1. da, cineva de la Protecţia Copilului dvs. despre situaţia lui? 2. da, un asistent social de la Primărie 3. da, un reprezentant al unui ONG Răspuns multiplu 4. da, altcineva 5. nu, nimeni DS6. Dar aţi primit vreun sprijin de la cineva care să vă ajute în a 1. rude lua copilul acasă (a-l reprimi/reintegra)? 2. prieteni, vecini 3. biserica Răspuns multiplu 4. primăria 5. alte persoane din comunitate 6. alte persoane din afara comunităţii 7. nu, nimeni 412 D. În prezent PZ1. În momentul de faţă, dvs. doriţi să luaţi copilul înapoi? 1. da, l-aş lua înapoi oricând 2. da, dar nu l-aş putea lua acum 3. nu, nu doresc să îl iau înapoi Dacă spune că ar lua copilul oricând (PZ1=1) PZ1a. Şi care sunt piedicile pentru asta? Dacă spune că nu ar lua copilul acum (PZ1=2) 1. să construiască/extindă sau repare casa PZ1b. Şi care sunt condiţiile în care copilul ar putea reveni în 2. să primească o locuinţă socială (fără plată) familie? 3. să crească veniturile gospodăriei Răspuns multiplu 4. să crească copiii care sunt mici 5. altceva, şi anume: PZ2. Dvs. ce credeţi, copilul doreşte să se mai întoarcă vreodată 1. da, dar numai în vizită în familia dvs.? 2. da, dar nu ştiu pentru cât timp 3. da, se va întoarce de tot 4. nu, nu cred că se va mai întoarce PZ3. În prezent, aveţi o relaţie stabilă? 1. da 2. nu Dacă da PZ3a. Sunteţi căsătorită oficial? 1. da 2. nu PZ3b. Cum evaluaţi relaţia? 1 2 3 4 5 6 7 8 910 Foarte Foarte proastă bună PZ3c. Soţul vă ajută, în general, 1. da 2. nu la treburile gospodăriei? PZ3d. S-a întâmplat ca soţul să vă lovească 1. da 2. nu PZ4. În familie, în prezent, există probleme legate de ...? 1. consum excesiv de alcool Răspuns multiplu 2. consum de droguri 3. antecedente penale 4. experienţe de prostituţie 5. abuz şi violenţă 6. munca pe stradă, cerşit (inclusiv a copiilor) 7. probleme cu poliţia 8. infidelitate 9. decesul principalului aducător de venituri 10. dizabilitate/ handicap PZ5. În acest moment, familia dvs. consideraţi că este ... 1. foarte săracă 2. săracă 3. medie 4. bogată PZ6. Cât de des discutaţi cu asistentul social de la primărie 1. lunar despre situaţia copiilor dvs.? 2. o dată la 2-3 luni 3. o dată la 5-6 luni 4. o dată pe an sau mai rar 5. deloc PZ7. Şi cât de utile sunt pentru dvs. informaţiile primite de la 1. Foarte bune/utile asistentul social? 2. Bune/utile 3. Nici bune, nici rele 4. Rele/inutile 5. Foarte rele/inutile 413 E. Prospecte viitor PV1. În concluzie, cam cât de mari credeţi că sunt şansele să 1 2 3 4 5 puteţi lua copilul înapoi? Foarte Mici Medii Mari Foarte mici mari Dacă şansele sunt foarte mici sau mici (PV1=1 sau 2) 1. Nu avem condiţii adecvate de locuit 2. Avem şi aşa prea mulţi copii PV1a. De ce credeţi că şansele mici? 3. Avem venituri prea mici Răspuns multiplu 4. Copilul este bolnav şi nu îl putem îngriji 5. Noi/eu/tatăl suntem prea bolnavi 6. Copilul nu vrea să se întoarcă 7. Altele, şi anume: Dacă şansele sunt medii sau mari (PV1>2) |__|__| luni 100. peste 3 ani sau mai mult PV1b. În cât timp credeţi că se poate întâmpla? 99. Nu ştie, nu poate estima PV2. În ce măsură sunteţi de acord cu următoarele Total de Parţial de Parţial Total NS/ afirmaţii? acord acord dezacord dezacord NR a. Pentru copii, e mai bine uneori să locuiască cu alte 1 2 3 4 9 persoane b. Copiii care nu locuiesc cu părinţii lor ar trebui să fie 1 2 3 4 9 întrebaţi unde ar vrea să locuiască c. Copiii care nu locuiesc cu părinţii lor ar trebui crescuţi în 1 2 3 4 9 casele de copii, dacă nu există cineva care să aibă grijă de ei d. Părinţii trebuie să lase copiii să locuiască acolo unde au 1 2 3 4 9 cele mai bune condiţii de creştere e. Copiii au nevoie de dragostea părinţilor pentru a se 1 2 3 4 9 dezvolta armonios PV3. Dumneavoastră simţiţi că aveţi nevoie de informaţii privind 1. Da, în foarte mare măsură legile care se ocupă de situaţia copiilor aflaţi în grija sistemului 2. Da, în mare măsură public de protecţie? 3. Da, în mică măsură 4. Da, în foarte mică măsură 5. Nu Dacă da 1. De la asistentul social de la primărie 2. De la un educator, învăţător, profesor PV3a. De unde aţi vrea să aflaţi mai multe despre aceste 3. De la asistentul medical comunitar, mediatorul legi? sanitar Răspuns multiplu 3. De la preot 4. De la o altă persoană de încredere din sat 5. Din altă parte. De unde? (Notaţi răspunsul în clar) PV4. Din ce ştiţi dvs. în satul dvs. cât de des se întâmplă ca…? Niciodată, nu Dese- NS/ Uneori am auzit ori NR a. Părinţii să îşi dea copiii în grija rudelor sau altor persoane 1 2 3 9 b. Copiii să locuiască cu rude sau alte persoane deoarece părinţii sunt 1 2 3 9 plecaţi la muncă în străinătate c. Copiii din familiile sărace să fie duşi la casele de copii 1 2 3 9 d. Copiii să fie daţi spre înfiere unor alte persoane 1 2 3 9 414 PV4. Din ce ştiţi dvs. în satul dvs. cât de des se întâmplă ca…? Niciodată, nu Dese- NS/ Uneori am auzit ori NR e. Părinţii cu copiii cu handicap să fie daţi la case de copii 1 2 3 9 f. Părinţii să nu îşi mai viziteze copiii la orfelinat 1 2 3 9 g. Părinţii să îşi lase copiii acasă singuri, când ei merg la muncă 1 2 3 9 h. Părinţii vitregi să se poarte mai urât cu copiii care nu sunt ai lor 1 2 3 9 i. Copiii să fugă de acasă 1 2 3 9 j. Copiii să fie trimişi la cerşit 1 2 3 9 Evaluări ale operatorului de teren prin observaţie directă EVOP1. Nivelul de igienă din gospodăria vizitată este ...? 1. foarte precar 2. precar 3. mediu 4. bun 5. foarte bun EVOP2. Condiţiile de locuit din gospodăria vizitată sunt ...? 1. foarte precare 2. precar e 3. medii 4. bune 5. foarte bune Acord de fotografiere a gospodăriei Doar pentru cazurile în care consideraţi că 1. Folosit de operator şi acceptat de mama selectată imaginile pot fi folosite spre ilustrarea situaţiei 2. Folosit de operator şi refuzat de mama selectată 3. Nefolosit Baza de date - Toate localităţile (oraş/ comună) şi judeţul au variabile string cu numele & variabile cu codurile siruta (sirsup). - Pentru ocupaţie se foloseşte o variabilă string & variabilă cu codurile ISCO 2 digits 415 asistenŃii sociali din A 1.3. Chestionar pentru asistenŃ comunităŃ comunităŃile rurale sursă NRFAS |__|__|__|__|__| FIŞA ASISTENȚĂ SOCIALĂ Atenţie! Se completează la Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS), la compartimentul de specialitate din cadrul primăriei sau cu persoana cu atribuţii de asistenţă socială din primărie. Dacă nu există nici una dintre acestea, se completează cu oricine din primărie care se ocupă de beneficiile sociale (spre exemplu, viceprimarul, secretarul de comună, contabilul primăriei etc). Data completării fişei |__||__| |__||__| 2015 Judeţul COD JUDEŢ Comuna SIRSUP În cadrul comunei, cum este organizată 1. SPAS - Serviciu Public de Asistenţă Socială, cu |__||__| angajaţi asistenţa socială? 2. Compartiment, cu |__||__| angajaţi 3. Persoane cu atribuţii de asistenţă socială, |__||__| persoane 4. Doar persoane care se ocupă de beneficiile sociale Numele şi prenumele persoanei care răspunde la chestionar: Funcţia Telefon/ email Atribuţiile în cadrul primăriei Studii superioare 1. Doar asistenţă socială 1. Da, în asistenţă socială sau sociologie 2. Asistenţă socială şi alte atribuţii 2. Da, în psihologie 3. Doar alte atribuţii 3. Da, în ştiinţe economice sau juridice 4. Da, în alte specialităţi 5. Nu Vechimea totală în domeniu |__|__| ani Vechimea în cadrul primăriei |__|__| ani Semnătură SERVICIILE DE PROTECȚIA COPILULUI ÎN COMUNĂ Q1. În comună există asistenţi maternali? 1. Da, |__||__| AMP care îngrijesc |__||__| copii 2. Nu Q2. În comună există copii în plasament familial la rude? 1. Da, |__||__| copii plasaţi la |__||__| gospodării 2. Nu Q3. În comună există copii în plasament familial la alte 1. Da, |__||__| copii plasaţi la |__||__| gospodării persoane? 2. Nu Q4. În comună sau în comunele/oraşul din imediata 1. Da, în comună vecinătate există vreun centru rezidenţial pentru copii? 2. Da, în localităţile îmediat învecinate 3. Nu 416 Q5. În comună există vreun centru de zi pentru copii, care 1. Da, există un centru de zi care funcţionează funcţionează? 2. Da, există un centru de zi dar care nu funcţionează din diferite motive (lipsă personal, lipsă fonduri etc.) 3. Nu există centru de zi pentru copii DACĂ există un centru de zi care funcţionează (Q5=1) A. |__||__| angajaţi B. |__||__| beneficiari copii Q5a şi Q5b. Câţi angajaţi şi câţi beneficiari are acest centru? Q6. În lunile ianuarie-februarie din anul 2015, a existat în 1. Da, mai mare decât în aceeaşi perioadă din anii anteriori comună o creştere a numărului de cereri pentru 2. Da, ca şi în iernile din anii anteriori plasamente familiale pentru copii? 3. Nu DACĂ a existat o creştere (Q6=1 sau 2) Q6a şi Q6b. Cu aproximaţie care a fost, în comună, A. Ianuarie-februarie 2014: |__||__| cereri numărul de cereri pentru plasamente familiale pentru B. Ianuarie-februarie 2015: |__||__| cereri copii în ...? Q7a. Există astfel de Q7b. Cunoaşteţi/ aţi Q7c. Aţi referit servicii în comună întâlnit vreodată o vreun copil sau sau în imediata persoană de familie către un vecinătate? contact? astfel de serviciu în ultima lună? Din următoarea listă de servicii ... Da Nu Da Nu Da Nu 1. creşă/grădiniţă/centru de educaţie timpurie 1 2 1 2 1 2 2. centru de zi 1 2 1 2 1 2 3. centru respiro/ centru de criză 1 2 1 2 1 2 4. medic de familie/serviciu de medicină primară 1 2 1 2 1 2 5. serviciu de stomatologie 1 2 1 2 1 2 6. servicii de sănătate mintală 1 2 1 2 1 2 7. serviciu/ adăpost pentru victimele violenţei 1 2 1 2 1 2 8. cantină socială 1 2 1 2 1 2 9. locuinţă socială 1 2 1 2 1 2 10. serviciu de îngrijire la domiciliu 1 2 1 2 1 2 11. servicii de ocupare a forţei de muncă 1 2 1 2 1 2 12. servicii de formare profesională pentru adulţi 1 2 1 2 1 2 13. A doua şansă 1 2 1 2 1 2 14. Şcoală după şcoală 1 2 1 2 1 2 15. serviciu de educaţie parentală 1 2 1 2 1 2 16. servicii pentru adolescenţi şi tineri 1 2 1 2 1 2 17. servicii legale/asistenţă juridică 1 2 1 2 1 2 DACĂ există Şcoală după şcoală în comună (Q9a14=1) Q8a. Câţi copii beneficiază de aceste servicii? |__||__| beneficiari copii 1. primăria 2. părinţii Q8b. Cine plăteşte cursurile şcoală după şcoală? 3. un ONG sau altă organizaţie non-profit 4. altă situaţie, şi anume: 417 Q9. În comuna Dvs. există ...? Da Nu a. asistent medical comunitar 1 2 b. mediator sanitar 1 2 c. mediator şcolar 1 2 d. consilier şcolar 1 2 e. Structură Comunitară Consultativă 1 2 f. grupuri de suport care oferă sprijin copiilor şi familiilor în situaţii vulnerabile 1 2 g. grupuri religioase care oferă sprijin copiilor şi familiilor în situaţii vulnerabile 1 2 h. ONG-uri sau grupuri caritabile 1 2 Pe o scală de la 1=„foarte slabe”/„niciodată” la 10=„foarte bune”/„întotdeauna” ... Q12. Cum evaluaţi cunoştinţele Dvs. despre serviciile şi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 resursele disponibile în comună şi imediata vecinătate? Foarte Foarte Slabe Bune Q13. Cum evaluaţi abilităţile Dvs. de a ajuta copiii şi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 familiile din comună să obţină accesul la serviciile şi Foarte Foarte asistenţa de care au nevoie? Slabe Bune Q14. În ce măsură simţiţi că puteţi interveni eficace în a 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 sprijini copiii şi familiile din comună? Niciodată Întotdeauna DACĂ simte că în general nu poate interveni eficace (Q16<5) A. Q14a şi Q14b. Ce anume vă împiedică? B. Din experienţa Dvs., la nivel local, pentru a preveni separarea copilului de familia sa ... A. Q15. ... care sunt cele mai eficiente beneficii? B. A. Q16. ... care sunt cele mai eficiente servicii? B. 418 SECȚIUNEA 1. VERIFICARE FIŞA EŞANTIONARE Codul mamei Numele şi prenumele Satul din comună în care Cât de bine cunoaşteţi Gospodăria Dacă gospodăria nu mai este în Dacă gospodăria este în comună mamei trăieşte/ a trăit mama gospodăria, pe o scală mai este în comună (Fişa Mama sau principalul îngrijitor al de la 0 - deloc la 10 - comună? eşantionare) (Fişa eşantionare) (Fişa eşantionare sau Vă rugăm daţi amănunte. copiilor din sistem (din LISTA COPII) foarte bine? corectat/ completat) este prezentă/prezent în gospodărie? 1. Da 1. Da 2. Nu 2. Nu CODMOM MAMA SAT STIEG PREZG PREZGNU PREZM Fişa de eşantionare se referă atât la eşantionul principal, cât şi la rezerve. Adică, eşantionul primit se verifică integral. În baza de date, SAT apare cu NUMESAT & SIRINF. Satul din Fişa de eşantionare nu neapărat reprezintă adresa la care mama poate fi efectiv găsită. În acest tabel, se regăseşte adresa de facto a mamei. Pentru gospodăriile care nu mai sunt în comună, se pot realiza nişte formulare de gospodărie doar cu prima pagină. In acest tabel am inclus 10 cazuri. Doar în 4 comune din eşantion, Fişa de eşantionare are 31-37 cazuri. 419 SECȚIUNEA 2. ÎNTOCMIRE LISTA SUPLIMENTARĂ Vă rugăm să menţionaţi toate cazurile de mame cu copii daţi în sistemul de protecţie din comuna Dvs. care nu au fost incluse în lista anterioară. Codul mamei Numele şi prenumele Satul din Cât de bine cunoaşteţi Gospodăria Dacă gospodăria nu mai este Dacă gospodăria este în comună mamei comună în care gospodăria, pe o scală de la 0 - mai este în în comună Mama sau principalul îngrijitor al trăieşte/a trăit deloc la 10 - foarte bine? comună? Vă rugăm daţi amănunte. copiilor din sistem este mama prezentă/prezent în gospodărie? 1. Da 1. Da 2. Nu 2. Nu CODMOM MAMA SAT STIEG PREZG PREZGNU PREZM 1 2 3 420 SECȚIUNEA 3. MOTIVUL INTRĂRII COPILULUI ÎN SISTEM SECŢIUNEA 3 se aplică tuturor gospodăriilor din FIŞA EŞANTIONARE (Secţiunea 1) & LISTA SUPLIMENTARĂ (Secţiunea 2) care sunt prezente în comună (PREZG=1). Păstraţi CODMOM din Secţiunile 1 şi 2. MOTIV. Care consideraţi că sunt principalele motive pentru care aceste mame au ajuns să-şi dea copiii în sistemul de protecţie? Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Codul M1. Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, părinte singur M13. Exploatarea sexuală a copilului mamei M2. Părinţi plecaţi în străinătate M14. Dizabilitatea copilului (Fişa M3. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către mamă/tată M15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau retard eşantionare) M4. Părinte sau părinţi încarceraţi M16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi M5. Părinţi decăzuţi din drepturi M17. Antecedente - alţi fraţi/surori în sistemul de protecţie M6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă M18. Antecedente - copil protejat anterior în sistemul de protecţie M7. Gospodării cu venit lunar per capita ≤ 400 lei M19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie M8. Neglijare M20. Copil găsit, copilul străzii M9. Abuz fizic asupra copilului M21. Copil părăsit în unităţi sanitare M10. Abuz emoţional M22. Mamă minoră M11. Abuz sexual M23. Alt motiv, şi anume: M12. Exploatarea copilului prin muncă, inclusiv trafic de fiinţe umane (Notaţi 1 în coloana M23 şi ........................................................................................................................... notaţi aici răspunsul în clar) CODMOM M1 M2 M3 M4 M5 M6 M7 M8 M9 M10 M11 M12 M13 M14 M15 M16 M17 M18 M19 M20 M21 M22 M23 421 (Secţiunea 3 continuare) MOTIV. Care consideraţi că sunt principalele motive pentru care aceste mame au ajuns să-şi dea copiii în sistemul de protecţie? Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Codul mamei M1. Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, părinte singur M13. Exploatarea sexuală a copilului (Lista M2. Părinţi plecaţi în străinătate M14. Dizabilitatea copilului suplimentară) M3. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către mamă/tată M15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau retard M4. Părinte sau părinţi încarceraţi M16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi M5. Părinţi decăzuţi din drepturi M17. Antecedente - alţi fraţi/surori în sistemul de protecţie M6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă M18. Antecedente - copil protejat anterior în sistemul de protecţie M7. Gospodării cu venit lunar per capita ≤ 400 lei M19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie M8. Neglijare M20. Copil găsit, copilul străzii M9. Abuz fizic asupra copilului M21. Copil părăsit în unităţi sanitare M10. Abuz emoţional M22. Mamă minoră M11. Abuz sexual M23. Alt motiv, şi anume: M12. Exploatarea copilului prin muncă, inclusiv trafic de fiinţe umane (Notaţi 1 în coloana M23 şi ........................................................................................................................... notaţi aici răspunsul în clar) CODMOM M1 M2 M3 M4 M5 M6 M7 M8 M9 M10 M11 M12 M13 M14 M15 M16 M17 M18 M19 M20 M21 M22 M23 1 2 3 422 SECȚIUNEA 4. SERVICIILE PRIMITE ÎN COMUNITATE DE FAMILIE SECŢIUNEA 4 se aplică tuturor gospodăriilor din FIŞA EŞANTIONARE (Secţiunea 1) & LISTA SUPLIMENTARĂ (Secţiunea 2) care sunt prezente în comună (PREZG=1). Păstraţi CODMOM din Secţiunile 1 şi 2. Codul mamei SERVC. Pentru a sprijini întoarcerea copiilor în familie, de care dintre Dacă S7=1 Familia a primit vreun sprijin de la următoarele servicii a beneficiat familia din partea SPAS în 2014? vreo fundaţie, ONG, biserică, grup (Fişa eşantionare) Vă rugăm precizaţi în clar la ce alte servicii sociale vă referiţi. caritabil sau similar? Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Atenţie! Puteţi folosi exemple de servicii sociale din tabelul Q7. S1. informare şi orientare 1. Da S2. evaluare nevoi Folosiţi, de asemenea, codurile din acelaşi tabel pentru toate serviciile 2. Nu S3. consiliere sociale menţionate, chiar dacă acestea nu ţin de SPAS. S4. acompaniere şi sprijin S5. referire către servicii de specialitate S6. monitorizare S7. alte servicii sociale CODMOM S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S7a S7b S7c S7d HONG Variabila HONG se referă la sprijin în bani, bunuri sau servicii din partea unor organizaţii din comună sau din alte localităţi. 423 (Secţiunea 4 continuare) Codul mamei SERVC. Pentru a sprijini întoarcerea copiilor în familie, de care dintre Dacă S7=1 Familia a primit vreun sprijin de următoarele servicii a beneficiat familia din partea SPAS în 2014? la vreo fundaţie, ONG, biserică, (Lista Vă rugăm precizaţi în clar la ce alte servicii vă referiţi. grup caritabil sau similar? suplimentară) Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Atenţie! Puteţi folosi exemple de servicii sociale din tabelul Q7. S1. informare şi orientare 1. Da S2. evaluare nevoi Folosiţi, de asemenea, codurile din acelaşi tabel pentru toate serviciile sociale 2. Nu S3. consiliere menţionate, chiar dacă acestea nu ţin de SPAS. S4. acompaniere şi sprijin S5. referire către servicii de specialitate S6. monitorizare S7. alte servicii sociale CODMOM S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S7a S7b S7c S7d HONG 1 2 3 Variabila HONG se referă la sprijin în bani, bunuri sau servicii din partea unor organizaţii din comună sau din alte localităţi. 424 SECȚIUNEA 5. BENEFICIILE PRIMITE DE FAMILIE ŞI SANSELE DE REINTEGRARE SECŢIUNEA 4 se aplică tuturor gospodăriilor din FIŞA EŞANTIONARE (Secţiunea 1) & LISTA SUPLIMENTARĂ (Secţiunea 2) care sunt prezente în comună (PREZG=1). Păstraţi CODMOM din Secţiunile 1 şi 2. Codul mamei BENEFG. Ce beneficii a primit familia din partea SPAS în 2014? În prezent, în Dacă DA Ținând cont de situaţia această actuală, cum evaluaţi (Fişa Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Din experienţa Dvs., cum gospodărie mai şansele copiilor din eşantionare) evaluaţi riscul de separare sunt copii sistem de a fi reintegraţi pentru copiii aflaţi în prezent în această familie? B1. Alocaţia familială complementară (0-17 ani)? în această gospodărie? B2. Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală B3. Alocaţia lunară de plasament 1. Foarte scăzut 1. Foarte scăzut B4. Ajutoare pentru persoanele cu afecţiune de sănătate deosebit de grave acordate pentru tratament medical şi 2,3,4, intervenţii chirurgicale în străinătate 1. Da 2,3,4, B5. Indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat 5. Foarte ridicat 2. Nu 5. Foarte ridicat B6. Indemnizaţie lunară pentru însoţitorii adulţilor cu handicap vizual grav B7. Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV/SIDA B8. Alocaţia de hrană pentru copiii cu handicap HIV/SIDA, 2009 B9. Ajutorul social acordat pentru asigurarea venitului minim garantat B10. Ajutor pentru încălzirea locuinţei (subvenţie căldură, lemne) B11. Ajutorul pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de înmormântare B12. Ajutoare de urgenţă B13. Ajutoare în alimente de la Uniunea Europeană B14. Lapte praf pentru bebeluşi B15. Alte beneficii CODMOM B1 B2 B3 B4 B5 B6 B7 B8 B9 B10 B11 B12 B13 B14 B15 KALT KALTSEP KIDINT 425 (Secţiunea 5 continuare) Codul mamei BENEFG. Ce beneficii a primit familia din partea SPAS în 2014? În prezent, în Dacă DA Ținând cont de situaţia această actuală, cum evaluaţi (Lista Notaţi 1 în coloanele corespunzătoare Din experienţa Dvs., cum gospodărie mai şansele copiilor din suplimentară) evaluaţi riscul de separare sunt copii sistem de a fi pentru copiii aflaţi în prezent în B1. Alocaţia familială complementară reintegraţi în această (0-17 ani)? această gospodărie? B2. Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală familie? B3. Alocaţia lunară de plasament B4. Ajutoare pentru persoanele cu afecţiune de sănătate deosebit de grave acordate pentru tratament medical şi 1. Foarte scăzut intervenţii chirurgicale în străinătate 1. Foarte scăzut B5. Indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat 2,3,4, 2,3,4, B6. Indemnizaţie lunară pentru însoţitorii adulţilor cu handicap vizual grav 5. Foarte ridicat B7. Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV/SIDA 5. Foarte ridicat B8. Alocaţia de hrană pentru copiii cu handicap HIV/SIDA, 2009 1. Da B9. Ajutorul social acordat pentru asigurarea venitului minim garantat B10. Ajutor pentru încălzirea locuinţei (subvenţie căldură, lemne) 2. Nu B11. Ajutorul pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de înmormântare B12. Ajutoare de urgenţă B13. Ajutoare în alimente de la Uniunea Europeană B14. Lapte praf pentru bebeluşi B15. Alte beneficii CODMOM B1 B2 B3 B4 B5 B6 B7 B8 B9 B10 B11 B12 B13 B14 B15 KALT KALTSEP KIDINT 1 2 3 426 Cinci studii de caz din Anexa 2. Cinci comunităŃ comunităŃi sursă din zona urbană Cinci oraşe au fost folosite ca studiu de caz: Arad, Bacău, Bârlad, Craiova şi Piatra Neamţ. părinŃii Anexa 2.1. Ghid interviu cu părinŃ Ghid interviu Părinţi INTRODUCERE Vă mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la această discuţie. După cum v-am spus, este vorba despre un studiu realizat pentru UNICEF care îşi propune să facă o analiză a bunăstării copiilor şi a familiilor din care aceştia fac parte, cu accent special asupra copiilor din sistemul de protecţie specială şi a celor care se află în risc de a fi lipsiţi de îngrijirea parentală. Deoarece tot ceea ce discutăm este foarte important pentru noi, vă cerem permisiunea de a înregistra audio discuţia noastră, pentru a ne fi mai uşor să ne amintim ulterior toate detaliile, pentru a putea realiza raportul final şi pentru a putea decide ce este mai bine să facem în paşii următori. Este vorba de o discuţie liberă, pe marginea unui ghid cu subiecte, cu precizarea că răspunsurile dvs. nu sunt evaluate ca bune sau rele, corecte sau greşite! Ele sunt importante pentru noi, de aceea vă invităm să spuneţi orice vă trece prin minte legat de un subiect sau altul. Pentru început o să vă rog să vă prezentaţi pe scurt: numele, educaţie, traseul profesional şi o scurtă descriere a familiei dvs. CONTEXTUL FAMILIAL Care sunt principalele aspecte de care sunteţi mulţumit în ceea ce priveşte gospodăria dvs.? (se va merge în adâncime pe toate aspectele menţionate) Sunteţi mulţumit de condiţiile în care locuiţi? De ce da/ nu? Aţi cerut locuinţe sociale? Dacă nu, de ce nu aţi solicitat? Dacă da, ce s-a întâmplat după ce aţi solicitat locuinţă? Care sunt principalele probleme cu care se confruntă familia dvs.? Care sunt cauzele care au dus la apariţia acestor probleme? Cum ar putea fi depăşite aceste dificultăţi? Cine v-ar putea ajuta în încercarea de a le depăşi? În ce ar trebui să constea ajutorul pe care aţi dori să-l primiţi? COPIII ÎN CADRUL FAMILIEI Care sunt aspectele pozitive ale prezenţei copilului/ copiilor în gospodăria dvs.? Ce consideraţi că funcţionează bine în gospodăria dvs. în ceea ce priveşte îngrijirea copiilor?/ Care sunt aspectele de care sunteţi mulţumit? 427 Care sunt principalele dificultăţi cu care vă confruntaţi în îngrijirea copiilor? (se va merge în adâncime pe toate aspectele menţionate). Vă mai vin altele în minte? Câţi copii aveţi în gospodărie în momentul de faţă? Vă rog să faceţi o prezentare a fiecărui copil (vârstă, gen, nivel educaţie etc.). Câţi copii aveţi care nu sunt prezenţi în gospodărie în momentul de faţă? Vă rog să faceţi o prezentare a fiecărui copil (vârstă, gen, nivel educaţie etc.). Unde sunt aceşti copii acum? Pentru cei care sunt în sistemul de protecţie: Care sunt motivele pentru care aceşti copii se află în sistemul de protecţie şi nu ceilalţi? (gen, vârstă, probleme de sănătate, dizabilităţi, copii vitregi – copiii altui tată etc.). Câţi dintre copii frecventează cursurile unei şcoli/ grădiniţe? Cum vă descurcaţi cu lucrurile necesare pentru şcoală – haine de şcoală, rechizite? Dar cu lecţiile copiilor? Cum progresează copiii? E nevoie de ajutor la lecţii? Sunt anumite greutăţi cu care vă confruntaţi în ceea ce priveşte mersul copiilor la şcoală? Care sunt acestea? Dacă sunt copii care nu merg la şcoală/ grădiniţă: Care sunt motivele pentru care aceşti copii nu merg la şcoală/ grădiniţă? Alte motive? Aţi fost vreodată cu vreunul dintre copii la urgenţă? Vă rog să-mi povestiţi despre acea experienţă! (afecţiunea etc.) Cât de des mergeţi cu copiii la doctor? La ce doctori aţi fost în ultima perioadă? De ce a fost nevoie să mergeţi la consultaţie (ce afecţiuni au avut copii)? Sunt situaţii în care reuşiţi şi dvs. acasă să trataţi copiii, fără a mai fi necesar să ajungeţi la un medic? Vă rog să-mi descrieţi o situaţie de genul acesta. Cum reuşiţi să vă descurcaţi când sunt probleme de sănătate ale copiilor, aşa cum au toţi copiii - răceala, diaree? Dar când sunt probleme mai grave de sănătate - febră foarte mare, pete pe corp, răni, copilul se plânge de dureri mari? Aveţi medic de familie? De câte ori aţi fost şi pentru ce, cu ce v-a ajutat? De câte ori aţi fost vizitat de asistent sau mediator sanitar şi despre ce a fost vorba? Ce legături aţi avut cu serviciul de asistenţă socială al primăriei? Cum a funcţionat legătura cu asistentul social? Cu ce v-a ajutat (documente de identitate, certificate de naştere, ajutoare sociale, înscrierea copiilor la şcoală)? Dar cu alţi funcţionari? De unde erau aceştia? Cu ce v-au ajutat? Aţi primit sprijin de la persoane din ONG-uri? Cu ce v-au ajutat acestea? Într-o săptămână obişnuită, aveţi activităţi pe care le faceţi împreună cu copiii? De obicei, ce tipuri de activităţi faceţi împreună cu copiii? La ce tipuri de activităţi participă copiii dvs.? Participa copiii la afterschool? Beneficiază de cantină socială? Altceva, ce? Consideraţi că aceste activităţi sunt benefice pentru copii şi pentru gospodărie? Vă rog să explicaţi! SEPARAREA COPILULUI DE FAMILIE Pentru părinţii care au copii în sistemul de protecţie: Care sunt motivele pentru care aţi fost nevoit să daţi copilul în sistemul public de protecţie? Vă rog să-mi descrieţi cum s-au întâmplat lucrurile atunci! (cine a făcut propunerea pentru separare, cu ce instituţii/persoane a intrat părintele în contact, ce anume s-a întâmplat în fiecare fază etc.) 428 Ce consideraţi că s-ar fi putut face pentru a nu fi nevoit să vă separaţi de copil? Cine ar fi trebuit să vă ajute (instituţii, persoane etc.)? Pentru părinţii cu copii în risc de separare: V-aţi gândit vreodată să daţi copilul/ copii în sistemul de protecţie? De ce da/ nu? Vă rog să explicaţi. De ce sprijin consideraţi că aţi avea nevoie pentru a nu ajunge în situaţia de a fi nevoit să daţi copilul în sistemul de protecţie? Cine ar trebui să vă ajute (instituţii, persoane etc.)? În ce ar trebui să constea sprijinul? REINTEGRAREA COPILULUI ÎN FAMILIE - Părinţii care au copii în sistemul de protecţie: Aţi dori să se întoarcă la dvs. copilul/ copiii care acum sunt în sistemul de protecţie? De ce? Credeţi că este posibil să revină copilul în gospodăria dvs.? Explicaţi. Aţi făcut ceva în această direcţie? Ce anume? Aţi vizitat copilul/ copiii care sunt în plasament? Povestiţi-mi despre aceste vizite: cât de dese sunt, cât timp petreceţi împreună, ce anume faceţi împreună cu copiii etc. Dacă nu: Care sunt motivele pentru care nu i-aţi vizitat? Dar copilul v-a vizitat pe dvs. acasă de când a ajuns în plasament? Povestiţi-mi despre aceste vizite: cât de dese sunt, cât timp petreceţi împreună, ce anume faceţi împreună cu copiii etc. Dacă nu: Care sunt motivele pentru care nu v-au vizitat? Care sunt dificultăţile pe care le întâmpinaţi în încercarea de a readuce copilul în gospodărie?/ Care sunt piedicile/ dificultăţile din cauza cărora credeţi că nu puteţi să readuceţi copilul în gospodărie? Consideraţi că mai sunt şi alte aspecte importante pe care nu le-am abordat? Vă rog să le menţionaţi! Vă mulţumim! 429 profesioniştii Anexa 2.2. Ghid interviu cu profesioniş Ghid interviu - manageri de caz, reprezentanţi DGASPC, reprezentanţi DAS din primării, reprezentanţi centre de plasament etc. - INTRODUCERE Vă mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la această discuţie. După cum v-am spus, este vorba despre un studiu realizat pentru UNICEF care îşi propune să facă o analiză a bunăstării copiilor şi a familiilor din care aceştia fac parte, cu accent special asupra copiilor din sistemul de protecţie şi a celor care se află în risc de a fi lipsiţi de îngrijirea parentală. Deoarece tot ceea ce discutăm este foarte important pentru noi, vă cerem permisiunea de a înregistra audio discuţia noastră, pentru a ne fi mai uşor să ne amintim ulterior toate detaliile, pentru a putea realiza raportul final şi pentru a putea decide ce este mai bine să facem în paşii următori. Este vorba de o discuţie liberă, pe marginea unui ghid cu subiecte, cu precizarea că răspunsurile dvs. nu sunt evaluate ca bune sau rele, corecte sau greşite! Ele sunt importante pentru noi, de aceea vă invităm să spuneţi orice vă trece prin minte legat de un subiect sau altul. Pentru început o să vă rog să vă prezentaţi pe scurt: numele, funcţia, vechimea şi principalele atribuţii pe care le aveţi în cadrul instituţiei. DESCRIEREA COMUNITĂŢII SURSĂ Din câte aţi observat, este o zonă în localitatea dvs. de unde vin cei mai mulţi dintre copiii din sistemul de protecţie – comunitate sursă? Unde este plasată această zonă (stradă, cartier etc)? Există şi alte zone unde este un risc crescut pentru familii să-şi dea copiii în sistemul de protecţie? Care sunt acestea (stradă, cartier etc.)? Prin ce se caracterizează comunitatea sursă (RĂSPUNS SPONTAN. Răspunsuri precum „sărăcia” se vor detalia cât mai mult)? Care sunt diferenţele dintre această comunitate şi alte comunităţi în care este un risc crescut pentru copii să ajungă în sistemul de protecţie, dar unde numărul lor rămâne totuşi redus (alte comunităţi cu risc crescut, dar care dau un număr mai mic de copii în sistemul de protecţie)? CAUZE ALE SEPARĂRII În comunitatea sursă identificată, care consideraţi că sunt principalele cauze care duc la separarea copiilor de familiile lor (răspunsurile de genul „sărăcia” trebuie detaliate cât mai mult posibil)? Vă rog să detaliaţi. • Statusul socio-economic al familiei • Calitatea locuinţei • Nivelul de educaţie al părinţilor • Numărul de copii • Prezenţa unor copii cu dizabilităţi sau a persoanelor din familie • Boala părinţilor 430 • Violenţa domestică • Violenţa fizica împotriva copilului • Exploatarea copilului • Lipsa alimentaţiei • Neglijarea educaţională, medicală • Abuz sexual, promiscuitate • Alcoolism • Violenţă în comunitate, participare în grupuri delincvente • Lipsa din familie a unuia din părinţi – muncă în străinătate DESCRIERE NORME ŞI PROCEDURI DE LUCRU – prevenţie Ce activităţi se fac în comunitatea sursă respectivă pentru a preveni separarea copilului de familie? Cine este vizat de aceste activităţi (părinţii/ copiii/ comunitatea etc.)? Cine (instituţie, ONG, persoane etc.) este responsabil de realizarea acestor activităţi? Cât de eficiente apreciaţi că sunt activităţile? De ce spuneţi acest lucru? Ce s-ar putea face pentru o creştere a eficienţei? Ce alte activităţi/ măsuri s-ar putea face pentru prevenirea separării copilului de familie (inclusiv măsuri/ activităţi care au avut rezultate bune în comunităţi cu risc crescut)? DESCRIERE NORME ŞI PROCEDURI DE LUCRU – preluarea copilului În comunitatea sursă, cine a făcut referirile pentru a scoate copiii din familii (părinţii/ rudele, asistenţii sociali/ judecătorii)? Care au fost cel mai des întâlnite situaţii? Care sunt etapele prin care ajunge un copil în sistemul de protecţie? Care este rolul dvs. şi al instituţiei în tot acest proces? Cine ia decizia ca un copil să fie instituţionalizat? Ce criterii stau la baza acestei decizii? Cât de clare/ interpretabile consideraţi că sunt aceste criterii? Exemple! Cine (instituţie/ persoană) este responsabil pentru fiecare etapă? În ce măsură apreciaţi că responsabilităţile fiecărei instituţii sunt clar delimitate? DESCRIERE NORME ŞI PROCEDURI DE LUCRU –copilul în cadrul sistemului Care sunt etapele parcurse după ce un copil a ajuns în sistemul de protecţie? Ce persoane intervin în aceste etape? Care este rolul fiecărei persoane? Dar în cazul copiilor cu dizabilităţi? Cum apreciaţi colaborarea dintre ele? Cum apreciaţi că se prezintă situaţia în cazul Planului Individualizat de Protecţie? Care sunt aspectele care funcţionează bine? Dar cele care ar putea fi îmbunătăţite? În ce măsură activităţile prevăzute în PIP sunt respectate? Care sunt principalele piedici în respectarea lor? Ce îmbunătăţiri consideraţi că ar fi necesare? DESCRIERE NORME ŞI PROCEDURI DE LUCRU – ieşirea copilului/ tânărului din sistem În localitatea dvs.., care sunt modurile cele mai frecvente de ieşire a copiilor din cadrul sistemului (reîntoarcere în familie, adopţie, la vârsta majoratului etc.)? Sunt cazuri de copii care ar trebui să părăsească sistemul deoarece au depăşit vârsta, dar care se află încă în sistem? Care sunt motivele pentru care se află încă în sistem? Ce ar trebui făcut pentru ei? De către cine? Ce activităţi se fac pentru a sprijini ieşirea copilului din sistem? Care sunt instituţiile/ persoanele responsabile pentru aceste activităţi? În ce măsură apreciaţi că aceste activităţi sunt eficiente? Explicaţi. 431 În ce măsură se reuşeşte reintegrarea copiilor în familiile biologice prin activităţile întreprinse? Vă rog să detaliaţi! Care sunt principalele piedici? În ce măsură apreciaţi că se reuşeşte integrarea tinerilor care ies din sistem (la împlinirea vârstei) în comunitate? Vă rog să detaliaţi! Ce măsuri ar trebui întreprinse pentru o mai bună integrare? Cum evaluaţi inserarea pe piaţa muncii a tinerilor care ies din sistem? Explicaţi! Ce s-ar putea face pentru îmbunătăţire? DIFERENŢE ÎNTRE NORME ŞI PROCEDURI LA NIVEL NAŢIONAL În general, cât de clare şi obiective apreciaţi că sunt normele şi procedurile de lucru din domeniul protecţiei copilului? Vă rog să explicaţi şi să daţi exemple! Care sunt acele norme sau proceduri legislative care ar necesita îmbunătăţiri? În ce ar consta aceste îmbunătăţiri? (INCLUSIV SPECIFIC PE DOMENIUL DVS.) Din câte ştiţi, sunt diferenţe la nivel naţional în ceea ce priveşte normele şi procedurile aplicate în tot ce înseamnă protecţia copilului?/ În toate judeţele se respectă aceleaşi reguli sau sunt diferite? Apreciaţi ca fiind pozitivă sau negativă existenţa acestor diferenţe? Vă rog să detaliaţi. (Puteţi identifica şi aspecte pozitive/ negative pe care le produc diferenţele menţionate?) Puteţi să-mi daţi exemple de judeţe unde apreciaţi că lucrurile funcţionează bine în domeniul protecţiei copilului? La ce vă raportaţi când spuneţi că funcţionează bine lucrurile? De ce credeţi că în aceste judeţe funcţionează mai bine?/ Care e diferenţa faţă de alte judeţe? Care sunt principalele îmbunătăţiri pe care le recomandaţi pentru ca activitatea dvs. să se desfăşoare optim? COMUNICAREA ŞI COLABORAREA DINTRE INSTITUŢII Cum evaluaţi modul în care interacţionează toate instituţiile care au un rol în protecţia copilului în judeţul dvs.? Care sunt principalele aspecte pozitive ale interacţiunii? Detaliaţi. Care sunt principalele aspecte negative? Cum ar putea fi acestea reduse?/ Ce propuneri de îmbunătăţire aţi sugera? DESCRIERE ACTIVITĂŢII INSTITUŢIEI Dacă nu a fost deja menţionat: Care este rolul instituţiei pe care o reprezentaţi în procesul de protecţie a copilului? Ce activităţi sunt întreprinse? Care sunt principalele aspecte pozitive în modul de funcţionare a instituţiei? Care sunt principalele piedici pe care întâmpină în derularea activităţilor de protecţie a copilului? resurse umane resurse financiare caracteristicile beneficiarilor altele. RECOMANDĂRI Care sunt principalele dvs. recomandări de îmbunătăţire pentru domeniul protecţiei copilului? Mai aveţi şi alte recomandări? Dacă mai sunt alte aspecte legate de protecţia copilului pe care credeţi că nu le-am abordat, care ar fi acestea? Vă mulţumim! 432 reprezentanŃii ONG- Anexa 2.3. Ghid interviu cu reprezentanŃ ONG-urilor Ghid interviu - reprezentanţi ONG - INTRODUCERE Vă mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la această discuţie. După cum v-am spus, este vorba despre un studiu realizat pentru UNICEF care îşi propune să facă o analiză a bunăstării copiilor şi a familiilor din care aceştia fac parte, cu accent special asupra copiilor din sistemul de protecţie şi a celor care se află în risc de a fi lipsiţi de îngrijirea parentală. Deoarece tot ceea ce discutăm este foarte important pentru noi, vă cerem permisiunea de a înregistra audio discuţia noastră, pentru a ne fi mai uşor să ne amintim ulterior toate detaliile, pentru a putea realiza raportul final şi pentru a putea decide ce este mai bine să facem în paşii următori. Este vorba de o discuţie liberă, pe marginea unui ghid cu subiecte, cu precizarea că răspunsurile dvs. nu sunt evaluate ca bune sau rele, corecte sau greşite! Ele sunt importante pentru noi, de aceea vă invităm să spuneţi orice vă trece prin minte legat de un subiect sau altul. Pentru început o să vă rog să vă prezentaţi pe scurt: numele, funcţia, vechimea şi principalele atribuţii pe care le aveţi în cadrul ONG-ului. DESCRIERE ONG ŞI MISIUNE Vă rog să faceţi o descriere a ONG-ului pe care îl reprezentaţi (misiune, obiective, experienţă, mărime etc.). Care sunt principalele proiecte/ activităţi pe care le-aţi derulat în domeniul protecţiei copilului? În ce au constat acestea? Care au fost rezultatele proiectului? Ce sprijin au oferit aceste proiecte gospodăriilor (părinţi, copii etc.) care au sau care se află în risc de a avea copii în sistemul de protecţie? Consideraţi că proiectele/ serviciile pe care le oferiţi se suprapun sau sunt suplimentare serviciilor oferite de autorităţile publice (DAS, DGASPC etc.)? Ce anume se suprapune?/ Ce anume este suplimentar? De ce consideraţi că autorităţile nu reuşesc să acopere aceste nevoi şi este necesară intervenţia ONG-urilor? DESCRIEREA COMUNITĂŢII SURSĂ Din câte aţi observat, este o zonă în localitatea dvs. de unde vin cei mai mulţi dintre copiii din sistemul de protecţie? Unde este plasată această zonă (stradă, cartier etc)? Prin ce se caracterizează comunitatea respectivă (RĂSPUNS SPONTAN)? Care sunt diferenţele dintre această comunitate şi alte comunităţi în care este un risc crescut pentru copii să ajungă în sistemul de protecţie, dar unde numărul lor rămâne totuşi redus (alte comunităţi cu risc crescut, dar care dau un număr mai mic de copii în sistemul de protecţie)? CAUZE ALE SEPARĂRII Din experienţa pe care o aveţi, care consideraţi că sunt principalele cauze care duc la separarea copiilor de familiile lor în comunitatea identificată? Vă rog să detaliaţi. Ce consideraţi că ar trebui făcut în comunitatea respectivă pentru a reduce riscul de separare a copilului de familia sa? Ce instituţii ar trebui să fie responsabile? 433 Ce rol consideraţi că are sectorul non-guvernamental în încercarea de a reduce separarea copiilor de familiile biologice? Ce ar trebui să facă în plus? Care sunt piedicile întâmpinate? EVALUAREA SISTEMULUI PUBLIC DE PROTECŢIE A COPILULUI Cum aţi evalua sistemul de protecţie a copilului din localitatea dvs.? Care sunt aspectele care consideraţi că funcţionează bine? Care sunt aspectele care funcţionează defectuos în cadrul sistemului? Cum consideraţi că ar putea fi îmbunătăţite aceste aspecte? Ce părere aveţi despre rezultatele pe care le au instituţiile publice din localitatea dvs. în procesul de protecţie a copilului? POSIBILITATEA COLABORĂRII DINTRE ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ – SECTORUL NON-GUVERNAMENTAL ÎN PROCESUL DE PROTECŢIE A COPILULUI În ce măsură până în momentul de faţă s-a încercat o colaborare între instituţiile publice şi diverse organizaţii sau asociaţii non-guvernamentale în procesul de protecţie a copilului? Dacă au fost: În ce a constat colaborarea? Ce activităţi/ proiecte au fost derulate? Care au fost rezultatele? Care sunt principalele impedimente în încercarea de a colabora cu instituţiile publice din domeniul protecţiei copilului? Cum ar putea fi acestea depăşite? Care ar fi avantajele unei colaborări între instituţiile publice şi organizaţii/ asociaţii non-guvernamentale în domeniul protecţiei copilului? Dar dezavantajele? RECOMANDĂRI Care sunt principalele sugestii de acţiuni ce ar trebui întreprinse pentru a reduce riscul de separare a copiilor de familiile biologice? (la toate nivelurile posibile: familie, instituţii implicate etc.) Care sunt principalele sugestii de acţiuni sau măsuri care ar trebui întreprinse pentru o mai bună reintegrare a copiilor din sistem în familiile biologice? Dar pentru o mai bună inserare în comunitate a tinerilor din sistemul de protecţie? Dar pentru o mai bună inserare pe piaţa muncii a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie? Dacă mai sunt şi alte aspecte importante legate de protecţia copilului pe care nu le-am abordat, vă rog să le detaliaţi. Vă mulţumim! 434 Anexa 3. Ancheta dosarelor copiilor aflaŃ protecŃie a aflaŃi în sistemul de protecŃ copilului Metodologie A 3.1. Metodologie A.3.1. Tabel 1: Specialiştii DGASPC care au completat fişele pe baza dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială, pe judeţ (%) Fişele au fost completate de specialişti DGASPC cu funcţia de: Fişe Manager de caz/ Asistent Inspector Consilier Alte funcţii Total valide responsabil de caz social ALBA 38 0 63 0 37 0 100 ARAD 233 78 6 6 0 10 100 ARGEŞ 20 0 5 95 0 0 100 BACĂU 375 12 20 67 0 2 100 BIHOR 342 0 2 98 0 0 100 BISTRIŢA NĂSĂUD 117 0 2 0 95 3 100 BOTOŞANI 272 0 22 5 57 16 100 BRAŞOV 37 16 0 32 38 14 100 CARAŞ SEVERIN 213 0 0 92 2 6 100 CONSTANŢA 345 0 64 26 6 5 100 COVASNA 266 0 31 50 0 20 100 DÂMBOVIŢA 194 0 16 71 0 13 100 DOLJ 228 4 19 75 0 2 100 GALAŢI 252 0 0 7 93 0 100 GORJ 124 71 17 5 0 7 100 HARGHITA 274 0 62 18 0 19 100 HUNEDOARA 301 53 10 27 5 5 100 MEHEDINŢI 159 1 17 71 7 4 100 NEAMŢ 346 1 49 24 2 25 100 435 (A.3.1. Tabel 1 continuare) Fişele au fost completate de specialişti DGASPC cu funcţia de: Fişe Manager de caz/ Asistent Inspector Consilier Alte funcţii Total valide responsabil de caz social OLT 244 7 5 0 50 38 100 PRAHOVA 343 1 48 3 43 4 100 SATU MARE 260 14 0 0 86 0 100 SIBIU 295 0 1 0 95 4 100 SUCEAVA 361 16 48 5 9 21 100 VASLUI 287 5 34 0 54 7 100 VÂLCEA 269 2 15 39 1 43 100 VRANCEA 212 0 88 0 0 12 100 Total -N 6.493 640 1.681 1.873 1.572 727 6.493 -% 100 10 26 29 24 11 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Note: Doar fişele valide sunt luate în calcul. Sunt ilustrate doar judeţele cu cel puţin 20 de fişe valide. Doar rândurile cu totalul se referă la toate fişele, din toate judeţele. Funcţia specialiştilor DGASPC care au completat fişele a fost o întrebare deschisă. Astfel, în unele judeţe este posibil ca specialiştii care s-au autodeclarat asistenţi sociali/ inspectori/ consilieri să fie şi manageri de caz/ responsabili de caz nedeclaraţi. A.3.1. Figura 1: Specialiştii DGASPC care au completat chestionarele generale (fişele privind copilul), pe baza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie specială (%) Manager de caz/ responsabil de caz 9.9 Asistent social 25.9 Inspector 28.8 Consilier 24.2 Alte funcţii: - părinte social 0.2 - doctor, asistent medical 0.3 - sociolog 0.6 - referent 0.6 - educator, psihopedagog, logoped 1.0 - expert 1.0 - funcţii de conducere 2.6 - psiholog 4.8 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Note: Doar fişele valide sunt luate în calcul. Funcţia specialiştilor DGASPC care au completat fişele privind copilul a fost o întrebare deschisă, deci în unele judeţe, este posibil ca specialiştii care s-au autodeclarat asistenţi sociali/ inspectori/ consilieri să fie manageri de caz/ responsabili nedeclaraţi. 436 A.3.1. Tabel 2: Fişele de adopţie valide şi nevalide N % Fişe valide 680 74,5 Fişe nevalide, excluse: 233 25,5 - cu non-răspunsuri parţiale 7 0,8 - cu chestionar general (fişa copilului) necompletat 5 0,5 - cu chestionar general (fişa copilului) nevalid, cu non-răspunsuri parţiale 138 15,1 - copii ieşiţi din sistem 83 9,0 Total 913 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). A.3.1. Figura 2: Specialiştii DGASPC care au completat fişele privind adopţia, pe baza dosarelor copiilor din sistemul de protecţie specială (%) Manager de caz/ responsabil de caz 6 Asistent social 10 Inspector 37 Consilier/referent 31 Alte funcţii - expert 1 - altele 3 - psiholog/psihopedagog 6 - funcţii de conducere 6 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Datele nu sunt ponderate (N=252). Note: Toate fişele (valide şi nevalide) sunt luate în calcul. Funcţia specialiştilor DGASPC care au completat fişele de adopţie a fost o întrebare deschisă, deci în unele judeţe, este posibil ca specialiştii care s-au autodeclarat asistenţi sociali/ inspectori/ consilieri să fie manageri de caz/ responsabili nedeclaraţi. 437 Fişă privind copiii din sistemul de protecŃ A 3.2. Fiş protecŃie a copilului CHESTIONAR privind situaţia copiilor instituţionalizaţi din România |__|__|__|__|__| (Notează codul copilului din Fişa de eşantionare) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie împreună cu UNICEF şi Banca Mondială realizează un studiu la nivel naţional pentru a identifica problemele şi schimbările necesare pentru a îmbunătăţi calitatea şi eficacitatea serviciilor de protecţie a copilului într-o manieră realistă, eficientă şi sustenabilă. Studiul va fundamenta: • Prioritizarea şi operaţionalizarea obiectivelor Strategiei de Promovare şi Protecţie a Drepturilor Copilului; • Elaborarea unor direcţii strategice pentru dezvoltarea DGASPC, cu accent pe serviciile de protecţie a copiilor deprivaţi de îngrijire parentală, în cadrul Strategiei Naţionale de Reducere a Sărăciei şi Promovare a Incluziunii Sociale; • Design-ul programelor operaţionale în cadrul programării financiare 2014-2020. ID1. DGASPC (Judeţul/ Sectorul) ______________________ ID2. Responsabil cu completarea chestionarului Nume ............................................................. Funcţia .............................................. Prenume ............................................................. Semnătură .............................................. Instrucţiuni • Datele furnizate de Dvs. sunt foarte importante pentru realizarea acestei analize la nivel naţional. • Vă rugăm completaţi informaţiile solicitate individual pentru fiecare copil selectat în eşantion. • Informaţiile se completează numai pe baza documentelor şi datelor existente în dosarul copilului. Dacă referitor la o anumită întrebare nu există informaţii, se încercuieşte varianta ”Nu este precizat/Nu se ştie”. Vă rugăm nu completaţi informaţiile folosind alte surse. • Răspunsurile pe care le vom obţine nu vor fi comunicate nimănui în această formă, ci vor fi utilizate prin analiză statistică. Analiza va urma toate regulile de confidenţialitate şi etică. 438 DATE DE IDENTIFICARE QK. COPIL Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. 1a. Nume: 1b. Prenume: 2. Data naşterii: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| 3. CNP: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| Zi Lună An 4. Locul 4a. Oraş/ comună: 4b. Sat: 4c. Judeţ: naşterii: 5. Sex: 1. Masculin 2. Feminin 6. Etnie: 1. Română 2. Maghiară 3. Romă 4. Alta. 9. Nedeclarată/ nu se ştie MAMA COPILULUI Dacă, la intrarea copilului în sistem, Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. mama era Necunoscută (cod 1), SARI la secţiunea următoare QM. Mama a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. era/este b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| cunoscută sau nu: 1. Necunoscută 3. Cunoscută, decedată 2. Cunoscută, în viaţă 4. Cunoscută, în una din situaţiile de la art. 60 lit. a) din Legea 272/2004 1a. Nume: 1b. Prenume: 2. Data naşterii: 3. CNP: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| Zi Lună An 9. Nedeclarată/ nu 6. Etnie: 1. Română 2. Maghiară 3. Romă 4. Alta se ştie 7. Stare civilă a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. mamă b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| (statut legal): 1. Căsătorită legal 4. Divorţată, separată, văduvă 2. Uniune consensuală 9. Nu este precizat/ nu se ştie 3. Necăsătorită 8. Sănătate a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. mamă: b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 439 0. Mama era/este aparent sănătoasă 3. Suferea/suferă de dizabilitate/handicap fizic, dar nu de dizabilitate/handicap psihic 1. Mama diagnosticată cu o boală curentă (ex. TBC) 4. Suferea/suferă şi de dizabilitate/handicap psihic şi de dizabilitate/handicap fizic 2. Suferea/suferă de dizabilitate/ handicap psihic, dar nu de dizabilitate/ handicap 9. Nu este precizat/ nu se ştie fizic 9. Educaţie a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. mamă: b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 5. Treapta I de liceu (clasele 9-10) 1. Fără şcoală absolvită, analfabet 6. Liceu (9-12 clase) 2. Primar (1- 4 clase) 7. Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 3. Gimnazial (5-8 clase) 8. Universitar de scurtă durată/ colegiu 4. Profesional, de ucenici sau 9. Master, doctorat complementar 90. Nu este precizat/ nu se ştie 10. Ocupaţie a. La intrarea copilului în sistem |__|__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. mamă: Mai precis, ce făcea? ................................................ b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__|__| 7. Şomer sau persoană fără ocupaţie 1. Salariat 8. Pensionar(ă) la limită de vârstă 2. Zilier, lucrător la negru, similar 9. Alt tip de pensionar(ă) 3. Patron cu salariaţi 10. Elev, student 4. Pe cont propriu neagricol 11. În închisoare 5. Pe cont propriu agricultură 12. Casnică, în incapacitate de muncă sau alt inactiv 6. Ajutor familial 90. Nu este precizat/ nu se ştie 11. Consum a. La intrarea copilului în sistem, mama: substanţe şi a. consuma excesiv alcool? risc: b. consuma droguri? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie c. avea antecedente penale? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie d. experienţe de prostituţie? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie 12. Domiciliul a. La intrarea copilului în sistem 1. În ţară 2. Plecată în străinătate vechi: a1. Mama era: Domiciliul legal: a3. Sat: a4. Judeţ: a2. Oraş/comună: 13. Domiciliul b. În prezent (ultimele 3-6 luni) actual: Completaţi chiar dacă este acelaşi cu domiciliul vechi b1. Mama este: 1. În ţară 2. Plecată în străinătate Domiciliul legal: b3. Sat: b4. Judeţ: b2. Oraş/comună: Telefon: Adresa: 440 TATĂL COPILULUI Dacă, la intrarea copilului în sistem, tatăl era Necunoscut (cod 1), SARI la secţiunea Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. următoare QT. Tatăl a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. era/este b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| cunoscut sau nu: 3. Cunoscută, decedată 1. Necunoscută 4. Cunoscută, în una din situaţiile de la art. 60 lit. a) din Legea 2. Cunoscută, în viaţă 272/2004 1a. Nume: 1b. Prenume: 2. Data naşterii: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| 3. CNP: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| Zi Lună An 6. Etnie : 1. Română 2. Maghiară 3. Romă 4. Alta 9. Nedeclarată/ nu se ştie 7. Stare civilă a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 1-4 de la QM. MAMA.7 tată b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 9. Nu este precizat/ nu se ştie (statut legal): 8. Sănătate a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 0-4 de la QM. MAMA.8 tată: b. În prezent (noiembrie 2014) |__| 9. Nu este precizat/ nu se ştie 9. Educaţie a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 1-9 de la QM. MAMA.9 tată: b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 90. Nu este precizat/ nu se ştie 10. Ocupaţie a. La intrarea copilului în sistem |__|__| Folosiţi unul din codurile 1-12 de la QM. MAMA10 tată: Mai precis, ce făcea? ................................................ b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__|__| 90. Nu este precizat/ nu se ştie 11. Consum a. La intrarea copilului în sistem, tatăl: substanţe şi a. consuma excesiv alcool? risc: b. consuma droguri? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie c. avea antecedente penale? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie 12. Domiciliul a. La intrarea copilului în sistem 1. În ţară 2. Plecat în străinătate vechi: a1. Tatăl era: Domiciliul legal: a3. Sat: a4. Judeţ: a2. Oraş/comună: 13. Domiciliul b. În prezent (ultimele 3-6 luni) Completaţi chiar dacă este acelaşi cu domiciliul vechi actual: b1.Tatăl este: 1. În ţară 2. Plecat în străinătate Domiciliul legal: b2. Oraş/comună: b3. Sat: b4. Judeţ: Adresa: Telefon: 441 Atenţie! Secţiunea se completează doar în cazul în care, PERSOANA CARE ÎNGRIJEA COPILUL înainte de a intra în sistem, copilul era îngrijit de o persoană, alta decât mama sau tatăl. Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QRL. Date despre persoana care îngrijea copilul 0. Calitatea: 1. Rudă 2. Vecin 3. Altă persoană Dacă este rudă: a. gradul de rudenie |__| şi b. relaţia de rudenie Menţionaţi aici în clar: 1a. Nume: 1b. Prenume: 2. Data naşterii: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| 3. CNP: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| Zi Lună An 5. Sex: 1. Masculin 2. Feminin 6. Etnie: 1. Română 2. Maghiară 3. Romă 4. Alta 9. Nedeclarată/ nu se ştie 7. Stare civilă a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 1-4 de la QM. MAMA.7 (statut legal): b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 9. Nu este precizat/ nu se ştie 8. Sănătate: a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 0-4 de la QM. MAMA.8 b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 9. Nu este precizat/ nu se ştie 9. Educaţie: a. La intrarea copilului în sistem |__| Folosiţi unul din codurile 1-9 de la QM. MAMA.9 b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__| 90. Nu este precizat/ nu se ştie 10. Ocupaţie: a. La intrarea copilului în sistem |__|__| Folosiţi unul din codurile 1-12 de la QM. MAMA10 Mai precis, ce făcea? ................................................ b. În prezent (ultimele 3-6 luni) |__|__| 90. Nu este precizat/ nu se ştie 11. Consum a. La intrarea copilului în sistem, substanţe şi persoana care îngrijea copilul: risc: a. consuma excesiv alcool? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie b. consuma droguri? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie c. avea antecedente penale? 1. Da 2. Nu 9. Nu este precizat/ nu se ştie 12. Domiciliul a. La intrarea copilului în sistem vechi: a1. Persoana care îngrijea copilul era: 1. În ţară 2. Plecată în străinătate Domiciliul legal: 442 a2. Localitate: a3.Sat: a4. Judeţ: 13. Domiciliul b. În prezent (ultimele 3-6 luni) Completaţi chiar dacă este acelaşi cu domiciliul vechi actual: b1. Persoana care îngrijea copilul este: 1. În ţară 2. Plecată în străinătate Domiciliul legal: b2. Localitate: b3.Sat: b4. Judeţ: LA MOMENTUL PRIMEI INTRĂRI ÎN SISTEMUL DE PROTECȚIE PRIMA INTRARE ÎN SISTEM QEE1a. Data primei intrări în sistemul de protecţie: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Atenţie! Dacă prima intrare a fost prin plasament în regim de urgenţă se Zi Lună An va menţiona data respectivă. 1. Da, încă de la prima intrare în sistem 2. Da, actele au fost obţinute în timp de copilul era în sistem QKID: Copilul are un act cu CNP (certificat de naştere, carte de identitate)? 3. Nu are acte de stare civilă nici în prezent 9. Nu este precizat/ nu se ştie EDUCAȚIA COPILULUI Atenţie! Secţiunea se completează doar pentru copiii de 3 ani şi peste, la prima intrare în sistem. Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QEDUC: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... 1. Grădiniţă: Copilul fusese vreodată înscris la grădiniţă? 1. Da 2. Nu 2. Şcoală: Copilul fusese vreodată înscris la şcoală? 1. Da 2. Nu 7. Nu e cazul, copilul era <6ani Dacă mersese vreodată la şcoală: a. ce tip de şcoală urma? 1. şcoală de masă 2. şcoală specială b. în ce clasă era copilul? |__||__| c. repetase vreun an şcolar? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie d. era la risc de abandon şcolar? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie e. abandonase şcoala? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 3. CES a. Copilul avea cerinţe educaţionale speciale? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie b. Dar certificat de orientare şcolară? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 443 SĂNĂTATEA COPILULUI Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QSAN: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... 1. G_naştere: Ce greutate a avut copilul la naştere? |__||__|,|__||__|__| kg 2. A_naştere: Ce scor Apgar a avut copilul la naştere? |__||__| 3. Greutate: Ce greutate avea copilul la prima intrare în sistem? |__||__|,|__||__|__| kg 90. Nu este precizat/ nu se ştie 4. Înălţime: Ce înălţime avea copilul? |__||__||__| cm 900. Nu este precizat/ nu se ştie 5. Vaccin: Copilul avea vaccinurile obligatorii efectuate la zi? 1. Da, toate 2. Da, unele 3. Nu, nici unul 9. Nu se ştie 6. Nutriţie: Copilul avea semne de malnutriţie or subnutriţie? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 7. Igienă: Copilul avea păduchi, râie sau vreo altă boală legată de o igienă 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie precară? 8. Medic: Copilul era înscris la un medic de familie? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 9. Dizabilitate Copilul avea evaluată vreo dizabilitate (de către SEC, CPC, SEOSP sau 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie COSP)? 10. Handicap: Copilul avea un handicap sau un diagnostic de boală gravă, 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie încadrabilă într-un grad de handicap? 11. Autonomie: În activităţile de bază de zi cu zi, copilul ...? 1. Era autonom 2. Avea nevoie de ajutor Atenţie! Autonom înseamnă că mănâncă, se îmbracă sau se deplasează singur. 3. Depindea total de alţii 9. Nu se ştie 12. Evaluarea Copilul a beneficiat de o evaluare a statusului senzorial şi 1. Da 2. Nu psihologică: psihoafectiv sau de o evaluare psihologică? 13. Dacă DA: Care sunt concluziile raportului tip de evaluare de la dosar: Completează în căsuţă unul din codurile de alături 1. Dezvoltat normal conform vârstei a. emoţional |__| 2. Întârzieri, tulburări b. cognitiv |__| 3. Cu retard de dezvoltare c. comportamental |__| d. psihofiziologic |__| e. de personalitate |__| f. de relaţionare interpersonală |__| 444 LOCUINȚA PĂRINȚILOR Pentru situaţiile cu codurile 4, 5 și 9, SARI la secţiunea următoare. Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QLOC: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... 1. Locuinţa: Tipul locuinţei: |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. 1. Casă, vilă 4. Locuia pe stradă 2. Apartament la bloc, garsonieră 5. Copil preluat din unitate sanitară sau instituţie 3. Adăpost improvizat 9. Nu este precizat/ nu se ştie 2. Securitatea Proprietatea asupra locuinţei: |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. locuirii: 1. Proprietatea părinţilor 5. Locuinţă socială sau primită gratuit 2. Proprietatea altor rude 6. Adăpost improvizat 3. Chirie de la stat 9. Nu este precizat/ nu se ştie 4. Chirie de la privat 3. Dotarea a. număr camere |__|__| camere locuinţei: b. bucătărie 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie c. baie/duş 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie d. toaletă în interior 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie e. încălzire corespunzătoare 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie f. un loc special pentru copil 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie g. condiţii de igienă 1. Adecvate 2. Neadecvate 9. Nu se ştie h. dotarea cu bunuri 1. Adecvată 2. Neadecvată 9. Nu se ştie Bunuri cum ar fi: frigider, aragaz, mobilier, etc. Locuinţa avea probleme cum ar fi scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, ferestre/ 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 4. Probleme: duşumele putrede/ deteriorate etc. 5. Evaluare risc Care sunt concluziile privind riscul 1. Da, riscuri majore ambiental: ambiental menţionate în ancheta socială 2. Da, riscuri medii existentă în dosar? 3. Da, riscuri minore 4. Nu existau riscuri, condiţii bune/foarte bune 9. Nu este precizat/nu există astfel de concluzii 6. Aglomerare: În total, câte persoane locuiau în locuinţă/ adăpost, din care: |__||__| persoane, din care: a. copii 0-17 ani |__||__| copii 0-17 ani (inclusiv copilul în cauză) b. adulţi 18 ani şi peste |__||__| adulţi 18 ani şi peste 445 RELAȚIILE DE FAMILIE Pentru situaţiile cu codurile 2, 3, 4 și 9, SARI la secţiunea următoare. Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QFAM: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... 1. Familia: Copilul trăia cu o familie? |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. 1. Da 4. Nu, copil preluat din unitate sanitară sau instituţie 2. Nu, copilul locuia singur 9. Nu este precizat/ nu se ştie 3. Nu, locuia pe stradă 2. Reţea de Copilul locuia împreună cu ... ? 1. Părinţi 4. Bunica, bunic, bunici familie: Răspuns multiplu, vă rugăm încercuiţi 2. Fraţi şi surori 5. Alte rude toate codurile 1-6 corespunzătoare. 3. Alţi copii 6. Alte persoane 9. Nu este precizat/nu se ştie 3. Riscuri Una sau mai multe din persoanele cu care 1. Dizabilităţi/handicap fizic sau neuromotor locuia (inclusiv mama, tata sau persoana 2. Dizabilităţi/handicap psihic sau mental care îngrijea copilul) avea/aveau 3. Dependenţă de alcool probleme legate de ...? 4. Dependenţă de droguri Răspuns multiplu, vă rugăm încercuiţi toate codurile 1-6 corespunzătoare. 5. O boală psihică 6. Experienţe cu poliţia sau antecedente penale 9. Nu este precizat/nu se ştie 4. Relaţiile cu Relaţiile copilului cu familia erau ...? 9. Nu este precizat/nu se ştie familia: 1. Bune 2. Cu probleme 5. Neglijare, Sunt menţionate în dosar fapte de ...: abuz, violenţă 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie a. ... neglijare a copilului? b. ... abuz fizic? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie c. ... abuz sexual? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie d. ... abuz psihic sau emoţional? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie e. ... exploatare a copilului? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 446 Atenţie! Secţiunea se completează doar pentru copiii COMPORTAMENTE LA RISC care aveau 7 ani sau peste, la prima intrare. Încercuiţi codul corespunzător. QRISC: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... Copilul avea vreunul din următoarele comportamente la risc: Da Nu Nu se ştie 1 - avea activitate sexuală 1 2 9 2 - era mamă minoră, era gravidă sau avusese deja copii 1 2 9 3 - consuma alcool, tutun sau droguri 1 2 9 4 - experienţe de bătăi sau violenţă cu alţi copii sau tineri 1 2 9 5 - era într-o ”gaşcă” sau într-un grup de prieteni la risc 1 2 9 6 - fugise sau plecase de acasă 1 2 9 7 - avusese probleme cu poliţia 1 2 9 8 - munca pe stradă, cerşit 1 2 9 VENITURILE FAMILIEI QVEN: La momentul primei intrări în sistemul de protecţie, ... Gospodăria din care provenea copilul avea venituri din următoarele surse: Da Nu Nu se ştie 1 - salarii 1 2 9 2 - venituri din munca de zilier, lucrător la negru sau similar 1 2 9 3 - pensii de asigurări sociale de stat 1 2 9 4 - alte pensii (de agricultor, IOVR, sociale, de urmaş) 1 2 9 5 - alocaţie lunară de plasament 1 2 9 6 - indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat 1 2 9 7 - indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV 1 2 9 8 - alocaţie pentru susţinerea familiei 1 2 9 9 - ajutor social (venit minim garantat) 1 2 9 10 - cantină socială 1 2 9 11 - ajutor de urgenţă 1 2 9 12 - ajutor în alimente de la Uniunea Europeană 1 2 9 13 - ajutor pentru încălzirea locuinţei (subvenţie căldură, lemne) 1 2 9 14 - alte beneficii, ajutoare 1 2 9 15 - bani sau pachete de la rudele din străinătate 1 2 9 447 16. Care era venitul lunar total estimat al gospodăriei (în lei) luând în considerare toate sursele de venit menţionate anterior? lei 9. Nu se ştie QDOT: Gospodăria din care provenea copilul avea/are în posesie: Da Nu Nu se ştie 1 - automobil 1 2 9 2 - grădină 1 2 9 3 - teren agricol, pădure, păşuni 1 2 9 4 - bunuri imobile 1 2 9 COMUNITATE Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QSPAS: Înainte de prima intrare în sistemul de protecţie, ... 1. Localitate Localitatea de pe raza căreia a fost preluat efectiv copilul ...? sursă a. Oraş/comună b. Sat: c. Judeţ: 2. SPAS În oraşul/comuna din care venea copilul 1. Doar persoană responsabilă cu asistenţa socială exista ...? 2. Asistent social 9. Nu este precizat/nu se ştie 3 & 3a. Cine a realizat ancheta socială la 1. Reprezentant SPAS momentul primei intrări ...? 2. Reprezentant DGASPC Ancheta socială Răspuns multiplu, vă rugăm încercuiţi 3. Altcineva, şi anume ......................................................... toate codurile 1-3 corespunzătoare. 9. Nu este precizat/nu se ştie 4 & 4a. Nevoile În cadrul anchetei sunt clar identificate 1. Da, şi anume copilului nevoile copilului? ...................................................................................... 2. Nu 5 & 5a. Nevoile În cadrul anchetei sunt clar identificate 1. Da, şi anume familiei nevoile familiei? ...................................................................................... 2. Nu 6 & 6a. În cadrul anchetei este identificată oferta 1. Da, şi anume Serviciile de servicii care poate acoperi nevoile? ...................................................................................... 2. Nu 7. Plan Există un plan de servicii în dosarul 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie copilului? 8 & 8a. SPAS-ul din localitatea de provenienţă a 1. Servicii de informare, consiliere, sprijin către familie Prevenire copilului a menţionat vreuna din 2. Consultare/ colaborare cu medicul de familie, cadre activităţile de prevenire a separării de didactice, poliţie, alţi reprezentanţi comunitari sau familie menţionate alături: Consiliul/Structura Comunitar Consultativ(ă) Răspuns multiplu, vă rugăm încercuiţi 3. Referire către serviciile de prevenire din zonă (centru de toate codurile 1-5 corespunzătoare. zi, echipe mobile, centru de recuperare etc.) 448 4. Includere a familiei într-un program privat de sprijin economic pentru prevenirea abandonului, dacă există vreun astfel de program 5. Alte activităţi de prevenire, şi anume: ...................................................................................... 9. Nu este precizat/nu se ştie 9 & 9a. Suport Există vreo menţiune referitoare la vreo 1. Da, şi anume: persoană sau grup, din comunitate sau ...................................................................................... din afara acesteia, care a oferit sprijin copilului şi familiei sale? ...................................................................................... 9. Nu este precizat/nu se ştie COPILUL ÎN SISTEMUL DE PROTECȚIE INTRĂRILE ŞI IEŞIRILE DIN SISTEM În această secţiune trecem în revistă toate intrările - ieşirile şi re-intrările (revenirile) copilului selectat. • Sunt avute în vedere ieşirile efective din sistem, spre exemplu prin reintegrare sau integrare, la încetarea măsurii de protecţie. Învoirile sau IVA nu se consideră ieşiri. • Dacă un copil are o singură intrare în sistem se completează doar ultima linie din tabelul de mai jos cu Nr. crt. =1 şi data intrării. La data ieşirii avem completat Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014). • Dacă un copil are 2 intrări, se completează prima linie (Nr. crt. 1), data intrării şi data ieşirii şi ultima linie cu Nr. crt. =2 şi data intrării. La data ieşirii avem completat Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014). • Dacă un copil are mai multe reveniri în sistem, se completează prima linie (Nr. crt. 1), linia a 2-a cu Nr. crt. =2, data intrării şi data ieşirii, se continuă până la ultima intrare (cea mai recentă) care se trece pe ultima linia, Nr. crt. =n, data intrării, iar la data ieşirii avem completat Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014). QEE. Intrările şi ieşirile copilului din sistem Atenţie! Tabelul trebuie să acopere întreaga istorie a copilului în sistemul de protecţie Nr.crt. Intrări Ieşiri 1. |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Zi Lună An Zi Lună An |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014) 449 QEE1. Prima intrare - ieşire a copilului în sistemul de protecţie: a. Data primei intrări în sistemul de protecţie: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Data intrării: Doar pentru verificare cu tabelul QEE Zi Lună An b. Provenienţă: |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. Copilul provenea din: 4. Locuia pe stradă 1. Familie 5. Părăsit sau lăsat la rude 2. Părăsit în maternitate/ secţii de pediatrie 6. Lăsat în grija cunoştinţelor sau prietenilor 3. Părăsit în spaţii publice c. Cazul a fost sesizat de: |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. Sesizarea 1. Autosesizare din partea DGASPC 4. Sesizare din partea unei persoane 2. Sesizare din partea SPAS 5. Solicitare din partea familiei 3. Sesizare din partea altei instituţii 6. Solicitare din partea copilului d. Intrarea decisă prin: |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. Modalitatea de intrare 1. Dispoziţia directorului DGASPC 3. Hotărârea CPC 2. Ordonanţă preşedinţială 4. Sentinţa instanţei judecătoreşti e. Cauza intrării Cauza separării copilului de familia sa precizată |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. în documente: 1. Decesul părinţilor 6. Dizabilitate copil 2. Dispariţia părinţilor 7. Dizabilitate părinte 3. Părinţi decăzuţi din drepturi 8. Altele, şi anume 4. Sărăcia 5. Abuz, neglijare, exploatare sau orice altă ............................................................................. formă de violenţă f. 1. Reintegrare în familie 2. Adopţie Obiectivul Obiectivul menţionat în PIP 3. Integrare socio-profesională Dacă PIP-ul a fost revizuit, se notează ultimul (cel mai recent) obiectiv. 4. Altul, şi anume ............................................................................. g. Data ieşirii Data primei ieşiri din sistemul de protecţie: 0. Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014) Se încercuieşte codul 0 în cazul în care copilul este încă în sistem sau se completează data, dacă a |__||__| |__||__| |__||__||__||__| ieşit. Zi Lună An NU UITA să Dacă un copil are mai mult de o intrare-ieşire din sistem, completezi Fișa completaţi o Fişă suplimentară de intrări-ieşire suplimentară de pentru a acoperi întreaga istorie a copilului în sistemul de protecţie. intrări-ieșiri! 450 TRASEUL COPILULUI ÎN SISTEM În această secţiune ne referim doar la perioada de la ultima (cea mai recentă) intrare a copilului în sistem până în prezent. Adică secţiunea are în vedere perioada de pe ultima linie din tabelul QEE de mai sus, pe care, doar pentru control, vă rugăm să o copiaţi încă o dată mai jos: Nr.crt. Intrare Ieşire |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014) Zi Lună An • Pentru această perioadă, înregistrăm date despre toate măsurile/ serviciile de protecţie, astfel încât să rezulte întregul traseu al copilului în sistem. QM. Istoricul măsurilor de protecţie specială (instituite de la data ultimei intrări a copilului în sistemul de protecţie până în prezent) Nr.crt. Măsură de protecţie specială Data instituirii măsurii de protecţie 1. |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. Zi Lună An 2. |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__| 3. |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__| Codurile pentru măsurile de protecţie: 1. Plasament 2. Plasament în regim de urgenţă 3. Supraveghere specializată • Pentru fiecare măsură de protecţie, înregistrăm în continuare istoricul serviciilor (persoană sau familie, asistent maternal, serviciu de tip rezidenţial) şi furnizorilor, astfel încât să rezulte întregul traseu al copilului în sistem. • În acest scop, împărţim perioada pe etape diferenţiate în funcţie de schimbarea măsurii sau serviciului sau furnizorului (exemplu, transferul de la un AMP la altul sau de la un centru la altul) sau oricărei combinaţii dintre acestea. Vă rugăm identificaţi şi notaţi etapele în tabelul QMET. • Dacă istoricul unui copil necesită mai mult de 7 etape, completaţi o Fişă suplimentară privind traseul în sistem. De asemenea, în continuare sunt incluse date doar despre primele 3 etape. Pentru toate celelalte etape (4, 5, etc.) se foloseşte aceeaşi Fişă suplimentară privind traseul în sistem. 451 QMET. Istoricul copilului în sistem organizat pe etape (de la data ultimei intrări a copilului în sistemul de protecţie până în prezent) Nr. Perioada Ce anume s-a schimbat pentru a fi considerată o etapă distinctă? etapă (A1) De la ... (A2) La ... (B1) (B2) (B3) Măsura Serviciul Furnizorul 1 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu Zi Lună An Zi Lună An 2 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 3 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 4 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 5 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 6 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 7 |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__||__||__| |__||__||__||__| 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu 1. Da 2.Nu • Pentru fiecare etapă, completaţi tabelele de mai jos QMET1, QMET2, QMET3 folosind instrucţiunile şi codurile prezentate în continuare. Instrucţiuni şi listă coduri pentru completarea tabelelor pe etape QMET1, QMET2, QMET3 Nu completaţi această listă, ci doar o folosiţi pentru completarea tabelelor. (A) Serviciu Codurile pentru serviciile de protecţie: 1. Plasament la rude de până la gradul IV 5. Case de tip familial 2. Plasament la alte familii/persoane 6. Centru de plasament 3. Plasament la asistenţi maternali 7. Centru de primire în regim de urgenţă 4. Apartamente 8. Centru maternal (B) Serviciu Dacă serviciul a fost plasament la asistenţi Numele şi prenumele asistentului maternal: maternali (codul 3) AMP (C) Serviciu Dacă serviciul a fost plasament într-o casă 1. Centre de plasament clasice preluate de la MEN (foste rezidenţial de tip familial sau într-un centru (codurile internate ale unor şcoli speciale) 5 sau 6) 2. Centre de plasament modulate preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) (C1) Tipul instituţiei |__| 3. Centre de plasament clasice pentru copii cu dizabilităţi Folosiţi unul din codurile 1-8 de alături (fără cele preluate de la MEN) 452 4. Centre de plasament clasice pentru copii fără (C2) Codul instituţiei |__|__|__|__|__| dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) Folosiţi codurile din lista instituţiilor din 5. Centre de plasament modulare pentru copii cu judeţ. Dacă instituţia nu apare în listă, dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) folosiţi codul „9. Nu se ştie”. 6. Centre de plasament modulare pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) 7. Case de tip familial pentru copilul cu dizabilităţi (C3). Numele instituţiei: 8. Case de tip familial pentru copilul fără dizabilităţi (D) Localitatea: Localitatea unde a fost plasat copilul: (D1) Oraş/comună (D2) Sat: (D3) Judeţ: (E) 1. Da, mai mulţi şi anume |__||__| manageri 2. Da, un singur manager de caz Managerul de (E1) A existat manager de caz? caz: 3. Nu Manager(i) de caz numit(i) prin decizia DGASPC. 1. Angajat DGASPC 2. Serviciu subcontractat Dacă DA (E2) Unicul sau ultimul (cel mai recent în cadrul etapei) manager de caz era/este ... 3. OPA 4. Altă situaţie, şi anume: (E3) Codul acestuia/acesteia: Folosiţi codurile din lista de manageri de caz transmisă de judeţ. Dacă managerul de caz nu apare în listă, folosiţi codul „0. Nu apare”. |__||__||__||__| (E4) Numele şi prenumele acestuia/ acesteia: (F) 1. Da, mai mulţi şi anume |__||__| responsabili Responsabil (F1) A existat o persoană responsabilă PIP PIP: cu implementarea PIP? 2. Da, un singur responsabil PIP Responsabil(i) de caz numit(i) prin dispoziţia 3. Nu managerului (managerilor) de caz. 1. Angajat DGASPC 2. Serviciu subcontractat Dacă DA (F2) Unicul sau ultimul (cel mai recent în cadrul etapei) responsabil cu implementarea PIP 3. OPA era/este ... 4. Altă situaţie, şi anume: (F3) Codul acestuia/acesteia: Folosiţi codurile din lista de manageri de caz transmisă de judeţ. Dacă persoana nu apare în listă, folosiţi codul codul „0. Nu apare”. |__||__||__||__| (F4) Numele şi prenumele acestuia/ acesteia: 1. Reintegrare în familie 2. Adopţie (G) (G1) Care a fost obiectivul/finalitatea PIP? 3. Integrare socio-profesională Obiectivul/ Dacă obiectivul a fost revizuit, vă rugăm notaţi ultimul (cel mai recent) obiectiv pe parcursul 4. Altul, şi anume (notaţi în clar): finalitatea: fiecărei etape. 1. Da, o dată 2. Da, de mai multe ori 453 3. Nu (G2) Obiectivul PIP a fost revizuit pe parcursul etapei respective? Dacă DA (G3) Notaţi în clar motivul reevaluării 1: (G4) Notaţi în clar motivul reevaluării 2: 1 QMET1. Prima etapă parcursă de copil în sistem: Atenţie! Verificaţi tabelul QMET care arată când a început şi când a încetat etapa. Pentru completarea tabelului QMET1, folosiţi instrucţiunile şi codurile de mai sus. Serviciu AMP (C) Serviciu rezidenţial Serviciu Dacă serviciul a fost plasament la asistenţi Dacă serviciul a fost plasament într-o casă de tip familial sau maternali (codul 3) într-un centru (codurile 5 sau 6) (A) (B) Nume şi prenume AMP (C1) (C2) (C3) Nume instituţie |__|__|__|__|__ |__| |__| | (D) Localitatea unde a fost plasat (D1) Oraş/comună: (D2) Sat: (D3) Judeţ: (E) Manager de caz (E1) A existat unul sau mai mulţi? (E2) (E3) (E4) Nume şi prenume manager 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (F) Responsabil implementare PIP (F1) A existat unul sau mai mulţi? (F2) (F3) (F4) Nume şi prenume responsabil 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (G) Obiectivul/ finalitatea PIP (G1) Ultimul obiectiv (G2) (G3) Motivul 1 .................................................... ........ |__| sau altul, şi anume: |__| (G4) Motivul 2 .................................................... ........ 454 2 QMET2. A 2-a etapă parcursă de copil în sistem: Atenţie! Verificaţi tabelul QMET care arată când a început şi când a încetat etapa. Pentru completarea tabelului QMET1, folosiţi instrucţiunile şi codurile de mai sus. Serviciu AMP (C) Serviciu rezidenţial Serviciu Dacă serviciul a fost plasament la asistenţi Dacă serviciul a fost plasament într-o casă de tip familial sau maternali (codul 3) într-un centru (codurile 5 sau 6) (A) (B) Nume şi prenume AMP (C1) (C2) (C3) Nume instituţie |__|__|__|__|__ |__| |__| | (D) Localitatea unde a fost plasat (D1) Oraş/comună: (D2) Sat: (D3) Judeţ: (E) Manager de caz (E1) A existat unul sau mai mulţi? (E2) (E3) (E4) Nume şi prenume manager 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (F) Responsabil implementare PIP (F1) A existat unul sau mai mulţi? (F2) (F3) (F4) Nume şi prenume responsabil 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (G) Obiectivul/ finalitatea PIP (G1) Ultimul obiectiv (G2) (G3) Motivul 1 .................................................... ........ |__| sau altul, şi anume: |__| (G4) Motivul 2 .................................................... ........ 3 QMET3. A 3-a etapă parcursă de copil în sistem: Atenţie! Verificaţi tabelul QMET care arată când a început şi când a încetat etapa. Pentru completarea tabelului QMET1, folosiţi instrucţiunile şi codurile de mai sus. Serviciu AMP (C) Serviciu rezidenţial Serviciu Dacă serviciul a fost plasament la asistenţi Dacă serviciul a fost plasament într-o casă de tip familial sau maternali (codul 3) într-un centru (codurile 5 sau 6) (A) (B) Nume şi prenume AMP (C1) (C2) (C3) Nume instituţie |__|__|__|__|__ |__| |__| | (D) Localitatea unde a fost plasat (D1) Oraş/comună: (D2) Sat: (D3) Judeţ: 455 (E) Manager de caz (E1) A existat unul sau mai mulţi? (E2) (E3) (E4) Nume şi prenume manager 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (F) Responsabil implementare PIP (F1) A existat unul sau mai mulţi? (F2) (F3) (F4) Nume şi prenume responsabil 1. şi anume |__||__| 2 3 |__| |__||__||__||__ | (G) Obiectivul/ finalitatea PIP (G1) Ultimul obiectiv (G2) (G3) Motivul 1 .................................................... ........ |__| sau altul, şi anume: |__| (G4) Motivul 2 .................................................... ........ NU UITA să completezi Fișa Dacă istoricul unui copil include mai mult de trei etape, completaţi o Fişă suplimentară privind traseul suplimentară privind traseul în sistem, pentru a acoperi întreaga perioadă de în sistem! la ultima (cea mai recentă) intrare a copilului în sistem până în prezent. NU UITA să completezi Fișa Dacă un copil are în prezent un PIP cu obiectiv final de adopţie, completaţi o privind adopţia! Fişă privind adopţia. Atenţie! Secţiunea se completează doar pentru copiii EDUCAȚIA COPILULUI ÎN PREZENT care în prezent au 3 ani şi peste. Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QEDUCP: În prezent (cel mai recent raport despre situaţia copilului), ... 2. Grădiniţă Copilul este înscris la grădiniţă/şcoală? 1. Da 2. Nu sau şcoală: Dacă merge la şcoală: a. ce tip de şcoală urmează? 1. şcoală de masă 2. şcoală specială b. în ce clasă este copilul? |__||__| d. este la risc de abandon şcolar? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 2a. Abandon În timp ce era în sistemul de protecţie: c. a repetat vreun an şcolar ? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 456 e. a abandonat şcoala? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 3. CES a. Copilul are cerinţe educaţionale speciale? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie b. Dar certificat de orientare şcolară? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie SĂNĂTATEA COPILULUI ÎN PREZENT Completaţi sau încercuiţi codul corespunzător. QSANP: În prezent (cel mai recent raport despre situaţia copilului), ... |__||__|,|__||__|__| kg 3. Greutate: Ce greutate are copilul? 90. Nu este precizat/nu se ştie 4. Înălţime: Ce înălţime are copilul? |__||__||__| cm 900. Nu este precizat/nu se ştie 8. Medic: Copilul este înscris la un medic de familie? 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie 9. Dizabilitate: Copilul are evaluată vreo dizabilitate (indiferent de 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie momentul evaluării)? Dacă DA Dacă vreodată copilul cu dizabilitate a fost evaluat (indiferent de momentul evaluării): a. care din următoarele instituţii a realizat evaluarea? 9a. Evaluare: 1. Serviciile de Evaluare Complexă (SEC) Răspuns multiplu, vă rugăm încercuiţi toate codurile 1-4 din cadrul DGASPC corespunzătoare. 2. Serviciile de Evaluare şi Orientare Şcolară şi Profesională (SEOSP) din cadrul CJRAE 3. Comisiile pentru Protecţia Copilului (CPC) 4. Comisiile de Orientare Şcolară şi Profesională (COSP) din ISJ b. în ce an s-a efectuat prima evaluare a copilului cu |__||__||__|__| dizabilităţi? c. în ce scop s-a efectuat prima evaluare? 1. Încadrarea în grad de handicap 2. Orientare şcolară şi profesională 3. Planificarea serviciilor de anilitare şi/sau reabilitare 10. Handicap: Copilul are un handicap sau un diagnostic de boală 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie gravă, încadrabilă într-un grad de handicap? Dacă DA Dacă vreodată copilul a avut un handicap sau boală gravă: 10a. Certificat: 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie a. copilul are certificat de încadrare în grad de |__||__||__|__| handicap? 457 b. în ce an a obţinut primul certificat? |__||__||__|__| c. codul handicapului? 11. Autonomie: În activităţile de bază de zi cu zi, copilul ...? 1. Este autonom 2. Are nevoie de ajutor Atenţie! Autonom înseamnă că mănâncă, se îmbracă sau se deplasează singur. 3. Depinde total de alţii 9. Nu se ştie 12. Evaluarea De câte evaluări psihologice (inclusiv ale statusului |__||__| număr evaluări psihologică: senzorial şi psihoafectiv) a beneficiat copilul de la ultima intrare în sistem până în prezent? 13. Dacă DA Faţă de evaluarea de la prima intrare în sistem, cea mai recentă evaluare arată progres sau regres în (număr evaluări domeniul ...? >0) 1. Progres a. emoţional |__| 2. Nici o schimbare 3. Regres b. cognitiv |__| 9. Nu este precizat/nu se ştie c. comportamental |__| d. psihofiziologic |__| e. de personalitate |__| f. de relaţionare interpersonală |__| Atenţie! Secţiunea se completează doar pentru copiii COMPORTAMENTE LA RISC ÎN PREZENT care în prezent au 7 ani sau peste. QRISCP: În timp ce era în sistemul de protecţie (de la ultima intrare până în prezent) ... Copilul a avut vreunul din următoarele comportamente la risc: Da Nu Nu se ştie 1 - avea activitate sexuală 1 2 9 2 - era mamă minoră, era gravidă sau avusese deja copii 1 2 9 3 - consuma alcool, tutun sau droguri 1 2 9 4 - experienţe de bătăi sau violenţă cu alţi copii sau tineri 1 2 9 5 - era într-o ”gaşcă” sau într-un grup de prieteni la risc 1 2 9 6 - fugise sau plecase de acasă 1 2 9 7 - avusese probleme cu poliţia 1 2 9 8 - munca pe stradă, cerşit 1 2 9 Atenţie! Secţiunea se completează doar pentru copiii OPINIILE COPILULUI care în prezent au 10 ani sau peste. QVOCE: În timp ce era în sistemul de protecţie (de la ultima intrare până în prezent) ... 1. Voce copil: Există vreun document care arată opinia 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie copilului faţă de separarea de familie şi 458 stabilirea măsurii de protecţie? 2. Satisfacţie: Există vreo menţiune, declaraţie sau 1. Da, opinii mai degrabă pozitive/satisfăcător chestionar de satisfacţie, care să reflecte 2. Da, opinii mai degrabă negative/nesatisfăcător opiniile copilului privind calitatea 3. Da, copilul reclamă neglijare sau abuzuri serviciilor de protecţie de care beneficiază sau de care a beneficiat de-a 9. Nu este precizat/nu se ştie lungul timpului? 3. Participare: Există vreo menţiune sau document care 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie arată participarea copilului la decizii, consultarea acestuia când e vorba de aspecte ce îl privesc (ex: întocmirea PIP, planul de servicii, educaţie, sănătate, etc.) PERSPECTIVELE DE IEŞIRE DIN SISTEMUL DE PROTECȚIE ŞANSELE DE INTEGRARE sau REINTEGRARE ÎN FAMILIE REINTG: De la ultima intrare a copilului în sistem până în prezent ... 1. Locuirea: În familia de provenienţă sau pentru mamă, tată sau 1. S-a înrăutăţit persoana care îngrijea copilul, situaţia locuirii ...? 2. A rămas cum era la momentul intrării 3. S-a îmbunătăţit 9. Nu este precizat/nu se ştie 2. Veniturile: În familia de provenienţă sau pentru mamă, tată sau 1. S-a înrăutăţit persoana care îngrijea copilul, situaţia veniturilor ...? 2. A rămas cum era la momentul intrării 3. S-a îmbunătăţit 9. Nu este precizat/nu se ştie 3. Legătura Există vreun specialist DGASPC care ţine constant legătura 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie DGASPC cu cu familia biologică prin scrisori, invitaţii, telefoane, familia: întâlniri, vizite la domiciliu, etc. ...? 4. Legătura Cineva din familie ... 1. Da, mama copilului cu 2. Da, tatăl Răspuns multiplu. Încercuiţi la fiecare punct toate codurile familia: 3. Da, ambii părinţi corespunzătoare. 4. Da, altă persoană care îngrijea copilul a. a depus cerere de vizitare 123456789 5. Da, fraţi/surori b. vizitează copilul 123456789 6. Da, familia de gradul I şi/sau II c. contactează telefonic copilul 123456789 7. Da, alte rude până la gradul IV d. trimite pachete copilului 123456789 8. Nu, nici o rudă 9. Nu este precizat/nu se ştie e. ia copilul în vacanţă 123456789 5. Vizite: În total, conform datelor din dosar, câte vizite a primit |__||__||__| copilul în ultimele 12 luni? 459 6. Fraţi sau Copilul are fraţi şi/sau surori în sistemul de protecţie? Dacă 1. Da, fraţi |__||__| surori în sistem: da, câţi fraţi şi câte surori? 2. Da, surori |__||__| 3. Nu are nici fraţi şi nici surori 9. Nu este precizat/nu se ştie Dacă DA Unul sau mai mulţi dintre fraţi sau una sau mai multe dintre 1. Da 2. Nu 9. Nu se ştie surori sunt plasaţi împreună cu copilul? 7. Grup: 8. Relaţia Există vreo informaţie privind modul în care este asigurată 1. Da 2. Nu copilului cu păstrarea relaţiei între copil şi fraţii sau surorile care sunt fraţi/surori: plasaţi/plasate în alte instituţii sau la alte familii? 9. Rude gradul Există o listă a rudelor până la gradul IV identificate pentru 1. Da 2. Nu IV: copil? 10. Acord Există acordul sau refuzul rudelor până la gradul IV de a 1. Da, există acordul integrare: integra copilul în familie? 2. Da, există refuzul 3. Nu există 11. SPAS: Există vreun raport, analiză sau date transmise de către 1. Da 2. Nu SPAS-ul din localitatea sau localităţile unde se află familia Spre exemplu, servicii de monitorizarea a naturală/ părinţii sau rudele până la gradul IV care să arate familiei, informare şi consiliere, educaţie activităţile ce se desfăşoară cu aceştia pentru a favoriza parentală, includerea într-un program de reintegrarea copilului? sprijin economic, etc. 12. Unde ar Există vreun raport, analiză sau date care să arate evoluţia 1. Da 2. Nu putea fi ofertei de servicii comunitare (centre de zi, centre integrat: recuperarea, echipe mobile etc.) disponibile în localitatea sau localităţile unde se află familia naturală/ părinţii sau rudele până la gradul IV? 13. Şanse Există o estimare sau evaluare dată de managerul de caz reintegrare: sau de persoana responsabilă cu implementarea PIP cu privire la şansele reale de a reintegra/ integra copilul ... a. în familia naturală? 1. Da, există evaluare 9. Nu există b. la rudele până la gradul IV? 1. Da, există evaluare 9. Nu există 14. Finalitate: Ținând cont de datele din dosar, din experienţa Dvs., cele 1. Da trei variante de finalitate pentru PIP (reintegrare, adopţie şi 2. Nu, pentru astfel de cazuri ar fi mult integrare socio-profesională) sunt adecvate şi relevante mai potrivit un altfel de obiectiv final, şi pentru situaţia acestui copil? anume: Aceasta este o întrebare de opinie, la care răspundeţi dacă şi .............................................................. aşa cum doriţi. Întrebarea are în vedere necesitatea revizuirii reglementărilor referitoare la obiectivele finale PIP, prin .............................................................. includerea mai multor variante ce să asigure mai multă flexibilitate şi să se potrivească pentru un spectru mai larg de situaţii. Orice opinie în acest sens este binevenită. 9. Nu ştiu/nu răspund 460 Fişă privind adopŃ A 3.3. Fiş adopŃia FIŞĂ privind Adopţia |__|__|__|__|__| (Notează codul copilului din Fişa de eşantionare) Acest chestionar se completează numai pentru copiii selectaţi în eşantion care au în prezent un PIP cu obiectiv final de adopţie. ID1. DGASPC (Judeţul/ Sectorul) ______________________ ID2. Responsabil cu completarea chestionarului Nume ............................................................. Funcţia .............................................. Prenume ............................................................. Semnătură .............................................. PIP ADOPȚIE QEP. Ultima (cea mai recentă) intrare a copilului în sistemul de protecţie: Doar pentru verificare cu tabelul QEE din Chestionarul principal. Nr.crt. Intrare Ieşire |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Copil în sistem, în prezent (noiembrie 2014) Zi Lună An QLM: Data ultimei legături cu familia biologică sau rudele până la gradul al IV-lea (vizite, învoiri în familie) |__||__| |__||__| |__||__||__||__| 0. Nu e cazul, niciodată Zi Lună An Copilul mai are fraţi adoptabili: 1. Da 2. Nu QFR. Grup fraţi: a. Câţi |__||__| b. Câţi adoptabili împreună? |__||__| 461 DESCHIDEREA PROCEDURII ADOPȚIEI INTERNE (DPA) QDPA. Date despre DPA 1. Predare S-a predat dosarul copilului 1. Da 2. Nu dosar: compartimentului/biroului de adopţie? |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Dacă DA a. Data predării Zi Lună An Data predării de către managerul de caz a dosarului copilului cu PIP adopţie către compartimentul/serviciul adopţie se completează numai pentru copiii care au avut PIP adopţie ulterior lunii aprilie 2012. 2. Rol S-a depus pe rolul instanţei cererea de 1. Da 2. Nu instanţă: deschidere a procedurii adopţiei interne (DPA)? Dacă DA a. Data depunerii cererii |__||__| |__||__| |__||__||__||__| b. Data la care instanţa s-a pronunţat |__||__| |__||__| |__||__||__||__| 0.Nu e cazul, e pe rol c. Data la care sentinţa a fost comunicată |__||__| |__||__| |__||__||__||__| DGASPC 0.Nu e cazul, e pe rol d. Data la care sentinţa de DPA a rămas |__||__| |__||__| |__||__||__||__| definitivă 0.Nu e cazul, e pe rol POTRIVIREA TEORETICĂ QPT. Date despre potrivirea teoretică. Vă rugăm să completaţi datele de mai jos pentru prima potrivire teoretică (cea mai ‘veche’ în ordine cronologică) cu ultimul PIP adopţie. 1. Număr liste: De câte ori s-a iniţiat potrivirea teoretică |__|__| Număr liste de potrivire teoretică. pentru copil? Dacă Număr liste=1 2. Iniţiere În situaţia în care este emisă numai o listă 1. Da 2. Nu potrivire de potrivire teoretică, s-a iniţiat practică: potrivirea practică? Dacă DA a. În lista de potrivire teoretică persoana/ 1. Asistentul maternal al copilului familia inclusă a fost/ este în una din 2. Are copilul în plasament următoarele situaţii: 3. Rudă cu copilul |__| 4. Tutorele copilului 5. Nici una dintre acestea b. Persoana sau familia are domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat 1. Da 2. Nu copilul? 462 Atenţie! Secţiunea se completează doar în situaţia în care în lista copilului de potrivire teoretică transmisă POTRIVIREA PRACTICĂ de la ORA/ ANPDCA existau persoane/familii adoptatoare. QPPNO. Care sunt motivele invocate de persoanele/ familiile de pe lista/ listele copilului pentru care nu s-a putut începe potrivirea practică? 1. Motive Răspuns multiplu. Încercuiţi la fiecare neîncepere: punct toate codurile corespunzătoare. 0. Nu au fost invocate motive legate de copil a. Motive legate de copil 1. Istoricul medical al copilului 2. Tipul întârzierii în dezvoltare 3. Etnia copilului 4. Vârsta copilului 5. Grupul de fraţi 6. Alt motiv, şi anume: b. Motive legate de mamă 0. Nu au fost invocate motive legate de mamă 1. Mama a consumat băuturi alcoolice în timpul sarcinii 2. Mama a consumat substanţe halucinogene în timpul sarcinii 3. Mama a fost în evidenţe cu boli cu transmitere sexuală 4. Mama este în evidenţă cu boli psihice 5. Mama a executat/ execută o pedeapsă privată de libertate 6. Alt motiv, şi anume: c. Motive legate de tată 0. Nu au fost invocate motive legate de tată 1. Tatăl este consumator de băuturi alcoolice 2. Tatăl este consumator de substanţe halucinogene 3. Tatăl a fost în evidenţe cu boli cu transmitere sexuală 4. Tatăl este în evidenţă cu boli psihice 5. Tatăl a executat/ execută o pedeapsă privată de libertate 6. Alt motiv, şi anume: d. Motive legate de persoana/ familia 0. Nu au fost invocate astfel de motive care adoptă 1. Vor să adopte copilul pe care îl au în plasament, copil care nu are deschisă procedura adopţiei interne 2. Nu vor să înceapă potrivirea practică decât cu copiii protejaţi în judeţul de domiciliu al persoanei/ familiei sau în judeţe limitrofe 6. Alt motiv, şi anume: 463 QPPE. Potrivire practică eşuată Se completează tabelul pentru fiecare potrivire practică care a eşuat Nr.crt. Data începerii potrivirii Data încetării potrivirii Motivul/ motivele(notaţi în clar) practice practice Din partea Din partea copilului familiei/persoanei 11. |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| .................................... .................................... |__||__||__||__| Zi |__||__||__||__| Zi Lună An Lună An |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| .................................... .................................... |__||__||__||__| |__||__||__||__| |__||__| |__||__| |__||__| |__||__| .................................... .................................... |__||__||__||__| |__||__||__||__| Pentru fiecare potrivire practică eşuată, completaţi tabelele de mai jos QPE1, QPE2, QPE3. În cazul în care există mai mult de trei potriviri practice eşuate, folosiţi o nouă Fişă privind Adopţia, păstrând codul copilului din actuala fişă. 1 QPE1. Prima potrivire practică eşuată Atenţie! Verificaţi tabelul QPPE care arată când a început şi când a încetat etapa. 1. Locaţie: Persoanele/ familiile pentru care potrivirea practică a eşuat au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? 1. Da 2. Nu 2. Număr În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoana/ familia vizite, pentru care potrivirea practică a eşuat? |__||__| întâlniri/ vizite întâlniri: 3 & 3a. Copilul a fost învoit în familie? 1. Da, pentru |__||__| zile 2. Nu Învoire: 2 QPE2. A doua potrivire practică eşuată Atenţie! Verificaţi tabelul QPPE care arată când a început şi când a încetat etapa. 1. Locaţie: Persoanele/ familiile pentru care potrivirea practică a eşuat au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? 1. Da 2. Nu 2. Număr În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoana/ familia vizite, pentru care potrivirea practică a eşuat? |__||__| întâlniri/ vizite întâlniri: 3 & 3a. Copilul a fost învoit în familie? 1. Da, pentru |__||__| zile 2. Nu Învoire: 464 3 QPE3. A treia potrivire practică eşuată Atenţie! Verificaţi tabelul QPPE care arată când a început şi când a încetat etapa. 1. Locaţie: Persoanele/ familiile pentru care potrivirea practică a eşuat au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? 1. Da 2. Nu 2. Număr În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoana/ familia vizite, pentru care potrivirea practică a eşuat? |__||__| întâlniri/ vizite întâlniri: 3 & 3a. Copilul a fost învoit în familie? 1. Da, pentru |__||__| zile 2. Nu Învoire: QPPA. Potrivire practică acceptată 1. Data Data începerii potrivirii practice |__||__| |__||__| începerii: |__||__||__||__| Zi Lună An 2. Dată Data întocmirii raportului final de potrivire practică |__||__| |__||__| raport: |__||__||__||__| Zi Lună An 3. Locaţie: Persoanele/ familiile pentru care s-a acceptat potrivirea practică au domiciliul în sectorul/ judeţul în care este protejat copilul? 1. Da 2. Nu 4. Număr În total câte întâlniri/ vizite a avut copilul cu persoanele/ familiile vizite, pentru care s-a acceptat potrivirea practică? |__||__| întâlniri/ vizite întâlniri: 5 & 5a. Copilul a fost învoit în familie? 1. Da, pentru |__||__| zile 2. Nu Învoire: 6. Opinie: Există vreo menţiune sau declaraţie care să reflecte opiniile 1.Da, opinii mai degrabă pozitive/ copilului privind persoana/familia pentru care potrivirea practică satisfăcător a fost acceptată? 2. Da, opinii mai degrabă negative/ nesatisfăcător 97. Nu e cazul, copil mai mic de 10 ani 9. Nu a fost solicitată opinia copilului 465 ÎNCREDINȚARE ÎN VEDEREA ADOPȚIEI (IVA) QIVA. Date despre IVA 483 1. Rol S-a depus pe rolul instanţei cererea de încredinţare în vederea 1. Da 2. Nu 9. Nu e cazul instanţă: adopţiei? Dacă DA 2. Date a. Data depunerii cererii |__||__| |__||__| |__||__||__||__| IVA Zi Lună An b. Data la care instanţa s-a pronunţat |__||__| |__||__| |__||__||__||__| c. Data emiterii certificatului de grefă |__||__| |__||__| |__||__||__||__| d. Data mutării copilului la domiciliul familiei |__||__| |__||__| |__||__||__||__| e. Data la care sentinţa a fost comunicată DGASPC |__||__| |__||__| |__||__||__||__| f. Data la care sentinţa a rămas definitivă |__||__| |__||__| |__||__||__||__| REVOCAREA SAU ÎNCUVIINȚAREA ADOPȚIEI QNEXT: Care a fost sentinţa IVA în procesul de adopţie? 1. Revocare 2. Încuviinţare QREV. Dacă a. Data revocării sentinţei IVA |__||__| |__||__| |__||__||__||__| REVOCARE Zi Lună An b. Motivul revocării: ..................................................................... d. A fost schimbată finalitatea planului individualizat de 1. Da 2. Nu protecţie din adopţie internă (DPA) în altă finalitate? e. A fost schimbat obiectivul adopţie al PIP în altă 1. Da 2. Nu finalitate? f. Dacă obiectivul PIP a rămas adopţia, a reînceput 1. Da 2. Nu procedura de potrivire teoretică? Dacă a reînceput procedura de potrivire teoretică vă rugăm să NU UITA să completezi o completaţi o nouă FIŞĂ privind adopţia pentru acest copil, nouă Fișă privind adopţia pentru acest copil! păstrând pe prima pagină codul copilului şi începând de la secţiunea de Potrivire teoretică. 483 În situaŃia în care copilul a avut măsura de plasament o perioadă mai mare de 2 ani la persoana/ familia care doreşte să-l adopte. 466 QAD. Dacă a. Data depunerii cererii |__||__| |__||__| ÎNCUVIINŢARE |__||__||__||__| Zi Lună An b. Data la care instanţa s-a pronunţat |__||__| |__||__| |__||__||__||__| c. Data la care sentinţa a fost comunicată DGASPC |__||__| |__||__| |__||__||__||__| d. Data la care sentinţa a rămas definitivă |__||__| |__||__| |__||__||__||__| QPAR. Părinţii copilului au depus cerere de revizuire? 1. Cerere: Părinţii copilului au depus cerere de revizuire? 1. Da 2. Nu Dacă DA În ce etapă a procedurii adopţiei a fost depusă cererea de 1. Încredinţare în vederea adopţiei revizuire? 2. Etapă: 2. Încuviinţarea adopţiei 3 & 3a. Rol Care este situaţia actuală a cererii de revizuire? 1. Admisă în data: instanţă: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Zi Lună An 2. Respinsă în data: |__||__| |__||__| |__||__||__||__| Zi Lună An 3. Pe rolul instanţei 467 Anexa 4. Focus grupuri Oraşele avute în vedere pentru focus grupuri au fost: Iaşi, Focşani, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti. Categoriile de populaţie incluse în focus grupuri: 1. Copii (10 ani+) care beneficiază de servicii rezidenţiale: centre de plasament (inclusiv servicii de tip familial), centre de primire în regim de urgenţă pentru copii etc., inclusiv copii cu dizabilităţi (1-2 în fiecare grup); 2. Profesioniştii din sistemul de protecţie a copilului se referă la: Reprezentanţi ai serviciilor de tip familial, ai centrelor de plasament, centrelor de primire în regim de urgenţă pentru copii, centrelor maternale; Reprezentanţi ai DGASPC; Reprezentanţi ai SPAS din cadrul primăriilor; Manageri de caz; Reprezentanţi ai ONG-urilor din acest domeniu. A 4.1. Ghid pentru focus grupurile cu furnizorii de protecŃia copilului servicii pentru protecŃ Grilă focus grup Profesionişti din cadrul sistemului public de protecţie a copilului Introducere Vă mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la această discuţie. După cum v-am spus, este vorba despre un studiu realizat pentru UNICEF care îşi propune să facă o analiză a bunăstării copiilor şi a familiilor din care aceştia fac parte, cu un accent special asupra copiilor din sistemul de protecţie şi a celor care se află în risc de a fi lipsiţi de îngrijirea parentală. Deoarece tot ceea ce discutăm este foarte important pentru noi, vă cerem permisiunea de a înregistra audio discuţia noastră, pentru a ne fi mai uşor să ne amintim ulterior toate detaliile, pentru a putea realiza raportul final şi pentru a putea decide ce este mai bine să facem în paşii următori. Este vorba de o discuţie liberă, pe marginea unui ghid cu subiecte, cu precizarea că răspunsurile dvs. nu sunt evaluate ca bune sau rele, corecte sau greşite! Ele sunt importante pentru noi, de aceea vă invităm să spuneţi orice vă trece prin minte legat de un subiect sau altul. Pentru început o să vă rog să vă prezentaţi pe scurt: numele dvs., funcţia pe care o aveţi, vechimea şi principalele atribuţii pe care le aveţi în ceea ce priveşte protecţia copiilor. I. Cauze ale separării copiilor de familiile biologice Din experienţa dvs. de lucru, care sunt principalele cauze care duc la separarea copiilor de familiile lor biologice? (răspunsuri spontane). Vă rog să detaliaţi! 468 (Posibile relansări) În ce măsură aţi întâlnit în experienţa de până acum şi următoarele aspecte printre cauzele separării: Statusul socio-economic al familiei Calitatea locuinţei Nivelul de educaţie al părinţilor Numărul de copii Prezenţa unor copii cu dizabilităţi sau a persoanelor din familie Boala părinţilor Violenţa domestică Violenţa fizica împotriva copilului Exploatarea copilului Lipsa alimentaţiei Neglijarea educaţională, medicală Abuz sexual, promiscuitate Alcoolism Violenţă în comunitate, participare în grupuri delincvente Lipsa din familie a unuia din părinţi – muncă în străinătate Dintre toate cauzele menţionate, pe care le-aţi întâlnit cel mai des în munca dvs.? II. Măsuri şi activităţi pentru reducerea separării Ce activităţi se fac în momentul de faţă pentru a reduce numărul de copii care sunt separaţi de familiile lor biologice? Ce instituţii sunt implicate în acest proces de prevenţie? Ce activităţi sunt întreprinse în instituţiile pe care dvs. le reprezentaţi pentru a reduce cazurile în care copiii ajung în sistemul de protecţie? (menţiuni spontane). (Posibile relansări): În ce măsură se întreprind şi următoarele activităţi: Implicarea serviciilor comunitare? Cine beneficiază de serviciile lor? în ce măsură apreciaţi că este eficientă o asemenea măsură pentru a preveni intrarea copiilor în sistemul de protecţie? Ce s-ar putea îmbunătăţi? Oferirea de ajutor material familiilor în risc de a-şi da copilul/ copiii în sistemul de protecţie? În ce constă acest ajutor material? Cine sunt beneficiarii? Cât de eficientă consideraţi că este această măsură? Ce s-ar putea face pentru îmbunătăţire? Atribuire de locuinţe sociale? Cine beneficiază de aceste servicii? Cât de eficientă consideraţi că este această măsură? Ce s-ar putea îmbunătăţi? Ajutor pentru angajarea părinţilor? Ce tip de activităţi se fac în cadrul acestei măsuri? Cine sunt beneficiarii? Cât de eficientă consideraţi că este această măsură? Ce s-ar putea face pentru îmbunătăţire? Activităţi cu copiii, precum facilitarea şcolarizării, a meditaţiilor, participarea la activităţi de tip şcoală după şcoală, consiliere/ psihoterapie individuală sau de grup, traininguri? Concret, ce tipuri de activităţi se fac? Cine sunt beneficiarii acestor activităţi? Cât de eficiente apreciaţi că sunt? Ce propuneri aveţi pentru îmbunătăţire? Activităţi cu părinţii, precum consiliere, metode de educaţie parentală neviolentă, facilitare de consulturi medicale, medicaţie, tratamente, terapii? Concret, ce tipuri de activităţi se fac? Cine sunt beneficiarii acestor activităţi? Cât de eficiente apreciaţi că sunt? Ce propuneri aveţi pentru îmbunătăţire? 469 Ce alte tipuri de activităţi consideraţi că ar fi benefice pentru a reduce riscul de separare? Cum estimaţi că ar ajuta familiile care sunt în risc de a avea copii în sistemul de protecţie? Cine ar trebui să le implementeze? Cui ar trebui să se adreseze? Am discutat despre toate aceste măsuri pentru a preveni separarea. Care sunt principalele piedici pe care le întâmpină instituţiile implicate în derularea optimă a activităţilor? Ce aţi putea să-mi spuneţi despre resursele pe care instituţiile implicate le au la dispoziţie? Sunt suficiente? Ce ar trebui îmbunătăţit? III. Luarea deciziei privind scoaterea copiilor din familii – prin decizie judecătorească în cazuri de abuz si neglijare a copiilor Au fost situaţii în care asistentul social a recomandat scoaterea copiilor din familiile biologice? Prin ce se caracterizează aceste situaţii? Pe ce bază au făcut asistenţii sociali recomandarea pentru scoaterea din familie? De ce criterii ţin cont pentru a scoate copiii din familie? Cine a stabilit aceste standarde? În ce măsură sunt acestea clare/ obiective? Există un for colectiv unde se discută cazurile atunci când se pune problema scoaterii unui copil din familie? Din ce persoane este compus acest for? Cine ia decizia finală de a scoate copilul din familia biologică (judecător sau altcineva)? Care sunt argumentele care stau la baza deciziilor? Care este rolul managerului de caz sau al persoanei care a evaluat cazul în cadrul procesului de luare a deciziei pentru scoaterea copilului din familie? Are vreo putere de decizie? IV. Procesul de preluare a copiilor în sistemul de protecţie Care sunt persoanelor care fac referirile pentru a scoate copilul din familie (un părinte, o rudă, referentul primăriei, alţii)? Care au fost cele mai frecvente situaţii în localitatea dvs. până acum? Care sunt profesioniştii, serviciile şi instituţiile implicate în luarea deciziei de a separa un copil de familie? Ce factori stau la baza deciziei? Vă rog să faceţi o descriere a modului în care funcţionează procesul! Din câte aţi observat de-a lungul experienţei dvs. de muncă, apartenenţa la o anumită etnie (română sau alta) este un factor care facilitează sau întârzie preluarea de către sistemul de protecţie? Vă rog să explicaţi! Care sunt principalele îmbunătăţiri ce ar trebui să aibă loc în cadrul acestui proces de preluare a copiilor în sistemul de protecţie? Vă mai şi altele în minte? V. Măsuri şi acţiuni pentru reintegrarea copiilor în familiile biologice Ce măsuri şi acţiuni sunt întreprinse pentru reintegrarea în familie a copiilor preluaţi în sistemul de protecţie? Ce puteţi să-mi spuneţi despre existenţa următoarelor măsuri pentru reintegrarea copiilor în momentul de faţă? Forme de ajutor material, în cazul în care sărăcia a fost motivul separării? Activităţi cu părinţii: consiliere, metode de educaţie parentală neviolentă, facilitare de consulturi medicale, medicaţie, tratamente, terapii? Atribuire de locuinţe sociale? Facilitarea angajării pentru părinţi? Activităţi cu copiii: facilitarea şcolarizării, a meditaţiilor, participarea la activităţi de tip şcoală după şcoală, consiliere/ psihoterapie individuală sau de grup, traininguri etc.? Care sunt profesioniştii, serviciile comunitare/universale sau specializate şi instituţiile implicate în procesul de reintegrare? Ce roluri au aceste instituţii/ profesionişti? 470 Cât de eficiente apreciaţi că sunt aceste măsuri? Vă rog să explicaţi. Care at fi principalele sugestii de îmbunătăţire ale acţiunilor şi măsurilor din momentul actual? Ce alte măsuri sau activităţi suplimentare consideraţi că ar fi benefice pentru a sprijini reintegrarea copiilor în familiile biologice? Dacă facem referire la măsurile şi instituţiile care sunt implicate în momentul actual, care sunt principalele dificultăţi pe care le întâmpină în derularea activităţii? (răspuns spontan) Consideraţi că următoarele aspecte sunt piedici în derularea activităţii: Resurse avute la dispoziţie Comunicarea dintre instituţii Consideraţi că sunt anumite categorii de copii/ tineri pentru care sunt necesare măsuri speciale de re- integrare? Prin ce se caracterizează aceste categorii? Ce tipuri de măsuri ar trebui avute în vedere pentru ei? VI. Ieşirea copiilor/ tinerilor din sistem Ce măsuri sunt luate în momentul de faţă pentru a pregăti ieşirea tinerilor din sistem? Ce profesionişti sau instituţii sunt implicate în acest proces? Care este rolul fiecărei instituţii/ profesionist? În ce măsură apreciaţi că sunt eficiente? Explicaţi! Participă copiii la autogospodărire ca măsură pentru a pregăti ieşirea din sistem? Ce tipuri de activităţi fac (curăţenie, mâncare, cumpărături, organizarea vieţii, stabilirea şi negocierea regulilor din instituţie)? În ce măsură apreciaţi că este eficientă? Explicaţi! Vă mai vin în minte şi alte măsuri care sunt întreprinse în momentul de faţă pentru a sprijini ieşirea tinerilor din sistem? Care sunt acestea? În ce măsură apreciaţi că sunt eficiente? Explicaţi! Care ar fi principalele acţiuni/ măsuri suplimentare care ar trebui întreprinse pentru a asigura cu succes ieşirea tinerilor din sistem? Cine ar trebui să fie responsabil (instituţie, profesionişti etc.) pentru implementarea lor? Care ar fi beneficiile pe care l-ar aduce aceste măsuri? Ce alte propuneri de activităţi formare şi orientare în comunitate (suplimentare) aveţi pentru a asigura o bună integrare a tânărului (în comunitate, pe piaţa muncii etc.) în momentul ieşirii din sistemul de protecţie? Consideraţi că sunt anumite categorii de tineri pentru care sunt necesare măsuri speciale de integrare? Prin ce se caracterizează aceste categorii? Ce tipuri de măsuri ar trebui avute în vedere pentru ei? Consideraţi că mai sunt şi alte teme importante pe care nu le-am abordat? Care sunt acestea? Vă mulţumim! 471 A 4.2. Ghid pentru focus grupurile cu copiii din protecŃie a copilului sistemul de protecŃ Grilă focus grup Copii din cadrul sistemului public de protecţie Realizăm un studiu pentru a afla cum trăiesc copiii ca voi şi cum se simt ei. V-am invitat la această discuţie pentru a vorbi cu mai mulţi dintre voi. Nimeni nu va afla răspunsurile pe care le daţi. Nu există răspunsuri corecte sau greşite. Suntem interesaţi doar să aflăm părerile voastre. Adulţii vor să înţeleagă unde este mai bine pentru copii ca voi, ale căror familii au necazuri şi sunt perioade în care nu pot să îşi crească ei înşişi copii. Rugămintea noastră este să ne explicaţi unde credeţi ca e mai bine pentru voi: în centru sau în propria voastră familie. 1. Introducere Pentru început, vă rog să vă prezentaţi: nume, vârstă, în ce clasă sunteţi la şcoală, ce vă place să faceţi în timpul liber, De cât timp sunteţi în centru? Ţineţi minte de ce a trebuit să veniţi în centru? Cu cine aţi povestit despre acest lucru? 2. Condiţiile de trai din centru - Am vrea să ştim cum vă simţiţi aici în centru. Povestiţi-mi despre locul acesta, în care trăiţi voi. Ce vă place/ce nu vă place în centru, ca spaţiu, ca şi clădire (camera, băi, spaţii de joacă) - Cât de mulţumit sunteţi de: mâncare, curăţenie, timpul de joacă, ajutorul primit? - Voi cu ce contribuiţi la mâncare, curăţenie, ordine? - Am vrea să ştim dacă vă simţiţi în siguranţă – când vă jucaţi, când dormiţi. Vă deranjează cineva? Ce faceţi dacă cineva nu vă lasă să dormiţi, sau să va vedeţi de ale voastre? Cui cereţi ajutor? 3. Suport emoţional şi relaţii de care beneficiază copiii Cum vă înţelegeţi cu ceilalţi copii din casa în care locuiţi? Dar cu colegii de la şcoală? Aveţi prieteni buni? Cine sunt aceştia (copii din aceeaşi locuinţă, colegi de la şcoală etc.)? Aveţi încredere în persoanele care lucrează la centru? De ce da? De ce nu? Daca aţi da note pe o scara de la 1 la 10, cât de fericiţi consideraţi că sunteţi? Ce ar trebui să se întâmple ca să daţi o nota mai mare? Ce anume vă face să vă simţiţi fericit? Ce vă face nefericiţi? Au fost situaţii în care aţi simţit că lumea, în general, se poartă diferit cu voi faţă de restul copiilor? În ce situaţie? 472 Când sunteţi supăraţi, aşa cum sunt uneori toţi copiii, cu cine vorbiţi despre astfel de lucruri (director, educator, asistent social, diriginte, psiholog)? Când aţi discutat ultima dată cu această persoană? Aţi discutat de mai multe ori cu această persoană? Vă ajută în vreun fel aceste întâlniri, şedinţe? 4. Educaţie, socializare şi petrecere a timpului liber în centru Am vrea să înţelegem câteva lucruri despre situaţia voastră la şcoală. Care sunt principalele greutăţi pe care le aveţi cu şcoala şi învăţatul? Vă mai vin altele în minte? Unde vă pregătiţi pentru şcoală? La after school, sau la centru? Vă pregătiţi în cameră sau aveţi un loc comun? Cine şi ce vă ajută la teme (linişte, cărţi, internet, calculator?) Credeţi că ştiţi la fel de multe şi cam aceleaşi lucruri ca şi ceilalţi copii de la şcoala voastră? De ce spuneţi asta? Ce părere aveţi despre cadrele didactice de la şcoala în care învăţaţi? Consideraţi că se comportă diferit cu voi faţă de restul copiilor? Povestiţi-mi o situaţie de genul acesta! Dar ceilalţi elevi, se poartă diferit cu voi faţă de ceilalţi? Povestiţi-mi o situaţie de genul acesta! 5. Socializare Cât de mult timp vă petreceţi cu ceilalţi copii din afara centrului? Ce tipuri de activităţi faceţi împreună? Când aţi fost ultima dată în excursii sau vacanţe în afara centrului? Unde aţi fost? Cât de des aveţi asemenea activităţi? Ce alte tipuri de activităţi aveţi în afara centrului? Cu cine? Ce alte activităţi v-aţi dori în afara centrului? 6. Legătura cu propria familie. Implicarea copilului în deciziile privind separarea si reintegrarea, de familie. Păstraţi legătura cu familia voastră naturală? Cu cine aţi interacţionat din cadrul ei? Când a fost ultima întâlnire? Când aţi fost ultima dată acasă? Atunci când aţi fost mutaţi în centrele în care locuiţi acum, a discutat cineva cu voi despre ce se întâmplă? Cine (părinţi, asistenţi sociali, judecător etc.)? Ce anume aţi fost întrebaţi? În ce măsură s-a ţinut cont de ce aţi spus voi? Ce lucruri plăcute făceaţi cu familia înainte de a veni în centru? Ce lucruri se întâmplau in familiile voastre care nu aţi vrea sa se mai repete dacă v-aţi întoarce acolo? Ce părere aveţi despre posibilitatea de a vă întoarce în familia voastră naturală? Aţi dori acest lucru? De ce da/nu? Aţi discutat cu cineva despre dorinţa voastră? Ce vi s-a spus? Continuaţi propoziţia: Aş vrea să mă întorc la familia mea, pentru că … Înainte să mă întorc la familia mea, vreau să ştiu că.... Ce ar trebui să ştim noi adulţii despre ce e important pentru voi copiii din centre? Ce ar trebui să facem ca voi să vă simţiţi mai bine? 473 mana- Anexa 5. Anchetă în rândul mana- gerilor de caz COD |__|__|__|__|__| FIŞA MANAGER DE CAZ Atenţie! Se completează cu managerul de caz selectat în eşantion, fie la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), la sediul serviciului subcontractat sau al organismului privat acreditat (OPA). Managerii de caz selectaţi în eşantion nu pot fi înlocuiţi cu alte cazuri. Data completării fişei |__||__| |__||__| 2015 Judeţul COD JUDEŢ Comuna SIRSUP Manager de caz Numele şi prenumele Funcţia Telefon/ email Studii superioare Vechime instituţie |__|__| ani 1. Da, în asistenţă socială sau sociologie Vechime servicii de protecţie a copilului |__|__| ani 2. Da, în psihologie Vârsta |__|__| ani 3. Da, în ştiinţe economice sau juridice 4. Da, studii medicale Ultima sesiune de formare profesională continuă 5. Da, în alte specialităţi |__||__| |__||__||__||__| 6. Nu Lună An Managerul de caz este: Semnătură 1. Angajat DGASPC 2. Serviciu subcontractat 3. OPA 4. Altă situaţie, şi anume: ACTIVITATEA ÎN CADRUL INSTITUȚIEI Q1. În cadrul cărui serviciu/compartiment vă desfăşuraţi activitatea? (vă rugăm să precizaţi denumirea completă a acestuia, aşa cum apare în organigrama instituţiei dvs.) ___________________________________________________________________ 474 Q2. În ce măsură sunteţi mulţumit de...? Foarte Nici mulţumit, Foarte Nemulţumit Mulţumit nemulţumit nici nemulţumit mulţumit 1. Profesia dvs. 1 2 3 4 5 2. Funcţia dvs. 1 2 3 4 5 3. Locul dvs. de muncă 1 2 3 4 5 4. Activitatea dvs. profesională 1 2 3 4 5 5. Venitul dvs. anual 1 2 3 4 5 6. Posibilităţile de formare continuă 1 2 3 4 5 7. Tehnica pe care o aveţi la dispoziţie (calculatoare, imprimante etc.) 1 2 3 4 5 8. Instrumentele de lucru pe care le utilizaţi 1 2 3 4 5 9. Accesul la maşină pentru deplasări în teren 1 2 3 4 5 10. Numărul de cazuri pentru care lucraţi în fiecare lună 1 2 3 4 5 QMC. Date despre organizarea instituţiei MC1. Cum sunt organizaţi managerii de caz în |__| Folosiţi unul din codurile de mai jos. Organizare cadrul instuţiei dvs.? 1. În funcţie de un anumit teritoriu (arie 9. Altă modalitate. Care? geografică) ............................................................................................. 2. În funcţie de anumite servicii copii ............................................................................................. 3. În funcţie de copil QDA. Vă rugăm să ne menţionaţi care sunt criteriile şi locaţia de stocare pentru dosarele cazurilor active de copii din sistemul de protecţie? Încercuiţi codurile corespunzătoare Locaţia Criteriu 1. La sediul DGASPC 1. Ordinea alfabetică a copiilor 2. La sediul instituţiei/ furnizorului măsurii de 2. Ordinea CNP-urilor copiilor protecţie 3. Ordinea alfabetică a managerilor de caz 4. Alt criteriu, Care................................................................................................. QBD1. Instituţia dvs. foloseşte o bază de date pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie? 1. Da 2. Nu QBD2. Dacă da, este CMTIS? .................................................... QBD3. Dacă nu, din ce an folosiţi baza de date? ……………….. 475 QC1. Dvs. personal aţi participat la completarea chestionarului privind Situaţia copiilor instituţionalizaţi din România, pe baza analizei dosarelor copiilor? 1. Da 2. Nu QC2. Dacă DA, cât a durat în medie identificarea dosarului copilului? .................................................... QC3. Dacă DA, cât a durat în medie completarea chestionarului? .................................................... Q3. Aţi instrumentat următoarele tipuri de servicii din domeniul protecţiei sociale pe parcursul anului 2014? Dacă da, câte sunt 484 Da Nu active ………? 1. Prevenirea separării copilului de familie 1 2 2. Consiliere psihologică şi juridică 1 2 3. Protecţie de tip rezidenţial (centre de plasament, centru maternal, centre pentru 1 2 copii cu nevoi speciale) 4. Asistenţă maternală 1 2 5. Plasament la rude de până la gradul IV 1 2 6. Plasament la alte familii/persoane 1 2 7. Adopţie 1 2 8. Plasament în regim de urgenţă 1 2 9. Integrare socială a tinerilor care împlinesc 18 ani şi părăsesc sistemul de protecţie 1 2 10. Protecţie a copilului abuzat şi/sau fără adăpost 1 2 11. Sprijinirea şi orientarea şcolară şi profesională a copilului cu dizabilităţi 1 2 12. Reintegrare în familia naturală a copilului ocrotit în centrele de plasament sau în 1 2 familii substitutive 13. Alte tipuri de servicii. Care?_______________________ 1 2 484 Sunt deschise, necesită intervenţie din partea specialiștilor. 476 Q3a. Vă rugăm să precizaţi numărul total de cazuri din domeniul protecţiei sociale, instrumentate în anul 2014, pentru fiecare categorie de copii (indiferent dacă au fost preluate din anii anteriori). Copii cu dizabilităţi severe Copii cu cerinţe educaţionale Copii proveniţi din medii defavorizate Grupuri de fraţi speciale sub 3 ani 3-13 ani 14-18 ani 3-14 ani 14-18 ani sub 3 ani 3-13 ani 14-18 ani 1. Prevenirea separării copilului de familie 2. Consiliere psihologică şi juridică 3. Protecţie de tip rezidenţial 4. Plasament la asistenţi maternali 5. Plasament la rude de până la gradul IV 6. Plasament la alte familii/persoane 7. Adopţie 8. Plasament în regim de urgenţă 9. Integrare socială a tinerilor care împlinesc 18 ani şi părăsesc sistemul de protecţie 10. Protecţie a copilului abuzat şi/sau fără adăpost 11. Sprijinirea şi orientarea şcolară şi profesională a copilului cu dizabilităţi 12. Reintegrare în familia naturală a copilului ocrotit în centrele de plasament sau în familii substitutive 13. Alte tipuri de servicii. Care?_______________________ 477 Q3B. Vă rugăm să ne descrieţi în clar cum procedaţi în următoarea situaţie ipotetică: o solicitare din partea Spitalului/ Maternităţii din localitatea X în cazul părăsirii la naştere a copilului Andrei, în vârstă de 3 zile. Andrei s-a născut la termen, are 3,5 kg şi a primit un scor Apgar de 9 la naştere şi este de etnie română. Tatăl lui Andrei este necunoscut. Sugestii de întrebări: 1. Câţi astfel de copii aveţi? 2. Ce PIP au? Dacă sunt PIP diferite, care sunt motivele diferenţierii? 3. Conform legii ce ar trebui făcut pentru un astfel de copil? În cazul în care nu se pot implementa toate prevederile, care ar fi cauzele majore? 4. Dvs. ce credeţi că ar trebui făcut pentru un astfel de copil? 5. Ce şanse de reintegrare în familia naturală/ adopţie are? 6. Care etapă a managementului de caz vi s-a părut cea mai dificilă şi care au fost dificultăţile întâmpinate? Q3C. Vă rugăm să ne descrieţi în clar cum procedaţi în următoarea situaţie ipotetică: primiţi o semnalare privind situaţia unei fetiţe de 10 ani, Lavinia, care se află în prezent în sistemul de protecţie (plasament rezidenţial, case de tip familial) şi care are, conform raportului medical, tulburări comportamentale. Lavinia provine dintr-o familie defavorizată şi mai are încă 5 fraţi, din care doi beneficiază în prezent de o măsură de protecţie. Sugestii de întrebări: 1. Câţi astfel de copii aveţi? 2. Ce PIP au? Dacă sunt PIP diferite, care sunt motivele diferenţierii? 3. Conform legii ce ar trebui făcut pentru un astfel de copil? În cazul în care nu se pot implementa toate prevederile, care ar fi cauzele majore? 4. Dvs. ce credeţi că ar trebui făcut pentru un astfel de copil? 5. Ce şanse de reintegrare în familia naturală/ adopţie are? 6. Care etapă a managementului de caz vi s-a părut cea mai dificilă şi care au fost dificultăţile întâmpinate? Q3D. Vă rugăm să ne descrieţi în clar cum procedaţi în următoarea situaţie ipotetică: primiţi o sesizare de la Telefonul Copilului privind situaţia Veronicăi, o fetiţă de 8 ani cu dizabilităţi severe, care se află în prezent în plasament la un asistent maternal. Vecinii asistentului maternal reclamă situaţii de abuz si violenţă faţă de copil. Veronica se află de un an în grija acestui asistent maternal. Sugestii de întrebări: 1. Câţi astfel de copii aveţi? 2. Ce PIP au? Dacă sunt PIP diferite, care sunt motivele diferenţierii? 3. Conform legii ce ar trebui făcut pentru un astfel de copil? În cazul în care nu se pot implementa toate prevederile, care ar fi cauzele majore? 4. Dvs. ce credeţi că ar trebui făcut pentru un astfel de copil? 5. Ce şanse de reintegrare în familia naturală/ adopţie are? 6. Care etapă a managementului de caz vi s-a părut cea mai dificilă şi care au fost dificultăţile întâmpinate? 478 MANAGEMENTUL CAZURILOR Q4. În mod normal, care este durata efectivă de timp (în zile lucrătoare) pentru finalizarea în bune condiţii a următoarelor activităţi…? Durata efectivă de timp (zile Tipul activităţilor realizate lucrătoare) 1. Identificarea, evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor 2. Evaluarea detaliată/ complexă a situaţiei copilului 3. Planificarea serviciilor şi intervenţiilor (PIP, plan de recuperare, plan de reabilitare şi/sau reintegrare socială, PS) 4. Furnizarea serviciilor şi intervenţiilor pentru copil, familie/ reprezentant legal şi alte persoane importante pentru copil 5. Monitorizarea şi reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, deciziilor şi intervenţiilor specializate 6. Închiderea cazului Q4a. Din experienţa Dvs. la nivel local, care din tipurile de activităţi mai sus-menţionate (Q4) vi se pare cel mai dificil de implementat? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q4b. Vă rugăm explicitaţi aici motivele ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q5. În mod obişnuit, după ce perioadă de timp de la intervenţia dumneavoastră, consemnaţi informaţiile referitoare la caz în rapoartele de întâlnire/vizită pentru cazurile active? 1. în aceeaşi zi 2. după o zi 3. în timpul săptămânii respective 4. după mai mult de o săptămână 5. le completez la cerere 6. nu reuşesc să le completez Q6. Dacă nu le completează în aceeaşi săptămână. Care consideraţi că sunt principalele motive pentru care nu reuşiţi să consemnaţi la timp informaţiile despre caz conform standardelor minime de lucru 1. _______________________________________________________________ 99. NS/NR 2. _______________________________________________________________ 99. NS/NR 479 Q7. În cazul căreia din următoarele categorii de servicii de protecţie socială, consideraţi că este mai dificilă realizarea unui … ? 1.Identificare 2.Raport 3.Plan 4.Furnizare 5.Raport de 6. şi evaluare evaluare de servicii şi monitorizare Închiderea iniţială detaliată servicii intervenţii şi reevaluare cazului periodică 1. Prevenirea separării 1 1 1 1 1 1 copilului de familie 2. Consiliere psihologică şi 2 2 2 2 2 2 juridică 3. Protecţie de tip rezidenţial 3 3 3 3 3 3 4. Asistenţă maternală 4 4 4 4 4 4 5. Plasament la rude de până 5 5 5 5 5 5 la gradul IV 6. Plasament la alte 6 6 6 6 6 6 familii/persoane 7. Adopţie 7 7 7 7 7 7 8. Plasament în regim de 8 8 8 8 8 8 urgenţă 9. Integrare socială a tinerilor care împlinesc 18 ani şi 9 9 9 9 9 9 părăsesc sistemul de protecţie 10. Protecţie a copilului abuzat 10 10 10 10 10 10 şi/sau fără adăpost 11. Sprijinirea şi orientarea şcolară şi profesională a 11 11 11 11 11 11 copilului cu dizabilităţi 12. Reintegrare în familia naturală a copilului ocrotit 12 12 12 12 12 12 în centrele de plasament sau în familii substitutive Q8. Care este motivul pentru care dumneavoastră consideraţi că realizarea unui raport de evaluare iniţială este mai dificilă atunci când prestaţi tipul serviciul ales (la Q7.1)? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q9. Care este motivul pentru care dumneavoastră consideraţi că realizarea unui raport de evaluare detaliată pentru un caz este mai dificilă atunci când prestaţi serviciul ales (la Q7.2)? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q10. Care este motivul pentru care dumneavoastră consideraţi că realizarea unui plan individualizat de protecţie pentru un caz este mai dificilă atunci când prestaţi serviciul ales (la Q7.3)? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q11. Care este motivul pentru care dumneavoastră consideraţi că realizarea unui raport de monitorizare şi reevaluare pentru un caz este mai dificilă atunci când prestaţi serviciul ales (la Q7.4)? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ 480 FINALITATEA PLANURILOR INDIVIDUALIZATE DE PROTECȚIE Q12. Luând în considerare experienţa dumneavoastră până în prezent în domeniul protecţiei sociale, care sunt cele mai frecvente finalităţi ale implementării planurilor individualizate de protecţie? (menţionaţi-le în ordinea descrescătoare a frecvenţei, de la cel mai des la cel mai rar) 1. _________________________ 2. _________________________ 3. ________________________ 4. _________________________ Q13. Cât de uşor sau dificil de obţinut sunt următoarele finalităţi în implementarea planurilor individualizate de protecţie? Foarte Destul de Destul de Foarte Aşa şi uşor de uşor de dificil de dificil de aşa obţinut obţinut obţinut obţinut 1. Prevenirea separării copilului de familie 1 2 3 4 5 2. Consiliere psihologică şi juridică 1 2 3 4 5 3. Protecţie de tip rezidenţial 1 2 3 4 5 4. Asistenţă maternală 1 2 3 4 5 5. Plasament la rude de până la gradul IV 1 2 3 4 5 6. Plasament la alte familii/persoane 1 2 3 4 5 7. Adopţie 1 2 3 4 5 8. Plasament în regim de urgenţă 1 2 3 4 5 9. Integrare socială a tinerilor care împlinesc 18 ani şi 1 2 3 4 5 părăsesc sistemul de protecţie 10. Protecţie a copilului abuzat şi/sau fără adăpost 1 2 3 4 5 11. Sprijinirea şi orientarea şcolară şi profesională a 1 2 3 4 5 copilului cu dizabilităţi 12. Reintegrare în familia naturală a copilului ocrotit în 1 2 3 4 5 centrele de plasament sau în familii substitutive Q14. Având în vedere finalităţile alese ca fiind destul de dificil de obţinut sau foarte dificil de obţinut, care consideraţi că sunt principalele motive pentru care acest lucru se întâmplă? 1. ____________________________________________________________________________________________ 2. ____________________________________________________________________________________________ 3. ____________________________________________________________________________________________ Q15. Consideraţi că dificultatea cu care un Plan Individualizat de Protecţie este implementat, poate depinde de…? da nu 1. Categoria de beneficiari din care copilul face parte 1 2 2. Tipul serviciului de care copilul beneficiază 1 2 3. Numărul de cazuri în lucru 1 2 4. Complexitatea/multidisciplinaritatea intervenţiilor/ serviciilor 1 2 5. Alt factor___________ 1 2 Q16. În cazul căreia dintre următoarele categorii de beneficiari, consideraţi că este mai dificilă atingerea finalităţii propuse de către un Plan Individualizat de Protecţie? 1. copii cu dizabilităţi (0-3 ani) 2. copii cu dizabilităţi (3-14 ani) 3. adolescenţi cu dizabilităţi (14-18 ani) 4. copii cu cerinţe educaţionale speciale (3-14 ani) 5. copii cu cerinţe educaţionale speciale (14-18 ani) 6. copii proveniţi din medii defavorizate (0-3 ani) 7. copii proveniţi din medii defavorizate (3-14 ani) 481 8. adolescenţi proveniţi din medii defavorizate (14-18 ani) 9. grupuri de fraţi Q17. Care este motivul pentru care dumneavoastră consideraţi că atingerea finalităţii în cadrul unui Plan Individualizat de Protecţie este mai dificilă atunci când copilul face parte din categoria beneficiarilor indicată anterior? (în funcţie de alegerea făcută la Q16) ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q18. Care a fost durata de timp medie necesară atingerii finalităţilor propuse pentru cazurile pe care dumneavoastră le-aţi soluţionat în 2014? Cel mult 3 Peste 3 3-6 luni 6-12 luni 1-2 ani 2-3 ani luni ani 1. Prevenirea separării copilului de familie 1 2 3 4 5 6 2. Consiliere psihologică şi juridică 1 2 3 4 5 6 3. Protecţie de tip rezidenţial 1 2 3 4 5 6 4. Asistenţă maternală 1 2 3 4 5 6 5. Plasament la rude de până la gradul IV 1 2 3 4 5 6 6. Plasament la alte familii/persoane 1 2 3 4 5 6 7. Adopţie 1 2 3 4 5 6 8. Plasament în regim de urgenţă 1 2 3 4 5 6 9. Integrare socială a tinerilor care împlinesc 1 2 3 4 5 6 18 ani şi părăsesc sistemul de protecţie 10. Protecţie a copilului abuzat şi/sau fără 1 2 3 4 5 6 adăpost 11. Sprijinirea şi orientarea şcolară şi 1 2 3 4 5 6 profesională a copilului cu dizabilităţi 12. Reintegrare în familia naturală a copilului ocrotit în centrele de plasament sau în 1 2 3 4 5 6 familii substitutive Q19. Câte cazuri aţi închis în 2014 prin atingerea finalităţii propuse pentru planurile individualizate de protecţie? Număr cazuri 1. Reintegrare 2. Adopţie 3. Integrarea socio-profesională RELAȚIA CU CEILALȚI MEMBRI AI ECHIPEI DE LUCRU Q20. Vă rugăm să ne spuneţi în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele afirmaţii: Total Dezacord De acord Total de acord dezacord 1. Am un număr suficient de specialişti în echipa mea de lucru 1 2 3 4 2. Principala misiune a DGASPC este de furnizor de servicii sociale 1 2 3 4 3. ONG-urile ar trebui să fie principalii furnizori de servicii sociale din judeţ 1 2 3 4 4. În prezent, nu există standarde clare de furnizare a serviciilor sociale de protecţie a copilului 1 2 3 4 482 Q21. Care sunt aspectele de care dumneavoastră sunteţi cel mai mulţumit(ă) în relaţia cu ceilalţi specialişti implicaţi în rezolvarea cazurilor pe care le instrumentaţi? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ Q22. Cât de des organizaţi întâlniri cu membrii echipei de lucru implicată în soluţionarea cazurilor în scopul soluţionării acestora? 1. Zilnic 2. Săptămânal (cel puţin o dată pe săptămână) 3. Lunar (cel puţin o dată pe lună) 4. Trimestrial (o dată la trei luni) 5. Bianual (de două ori pe an) 6. Anual (o singură dată pe an) Q23. Din câţi membri este formată echipa dumneavoastră de lucru? ______ membri Q24. Care dintre persoanele din echipa dumneavoastră sunt responsabile de realizarea planului individualizat de protecţie? da nu 1. managerul de caz 1 2 2. şeful de serviciu 1 2 3. un alt membru al echipei multidisciplinare. Care?____________________ 1 2 Q25. Dacă nu. Vi s-a întâmplat vreodată ca în implementarea unui PIP să aveţi nevoie de consultanţă a unor specialişti pe care să nu îi găsiţi în judeţul dumneavoastră? 1. Da 2. Nu Q26. Dacă da. Şi ce aţi făcut în acest caz? 1. _______________________________________________________________ 2. _______________________________________________________________ Q27. Cât de des obişnuiţi să reevaluaţi planul individual de protecţie pe parcursul perioadei de instrumentare a unui caz? 1. Ori de câte ori este nevoie 2. Trimestrial 3. Semestrial 4. Anual sau mai rar Q28. Dacă nu. Vi s-a întâmplat vreodată să nu reuşiţi să reevaluaţi planul individualizat de protecţie la timp pentru toate cazurile instrumentate? 1. Da 2. Nu Q29. Consideraţi că pentru îmbunătăţirea activităţii dumneavoastră zilnice ar fi necesară modificarea legislaţiei? 1. Da 2. Nu Q30. Dacă da. Care credeţi că ar fi modificările legislative necesare? ____________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________ 483 RELAȚII INTERINSTITUȚIONALE/ EFICIENȚĂ SISTEM Q31. În ce măsură sunteţi mulţumit de colaborarea cu următoarele instituţii? foarte nemulţumit mulţumit foarte nemulţumit mulţumit 1. Tribunalul 1 2 3 4 2. Poliţia 1 2 3 4 3. Inspectoratul şcolar 1 2 3 4 4. Primăria din capitala de judeţ 1 2 3 4 5. Celelalte primării din judeţ 1 2 3 4 6. ONG-urile care se ocupă de situaţia copiilor 1 2 3 4 7. Direcţia de Sănătate Publică 1 2 3 4 8. Comisia pentru Protecţia Copilului 1 2 3 4 9. Comisia de evaluare complexă 1 2 3 4 10. Comisia de evaluare şi orientare şcolară de pe lângă Inspectoratele şcolare 1 2 3 4 11. Structurile Comunitare Consultative (grupurile de sprijin comunitar) 1 2 3 4 12. Serviciile Publice de Asistenţă Socială 1 2 3 4 Q32. În ce măsură consideraţi că, în general, actualul sistem de protecţie a copilului este eficient în protejarea copiilor în familiile care sunt la risc de...? Foarte Foarte eficient ineficient 1 2 3 4 5 1. Consum excesiv de alcool 1 2 3 4 5 2. Consum de droguri 1 2 3 4 5 3. Antecedente penale 1 2 3 4 5 4. Experienţe de prostituţie 1 2 3 4 5 5. Neglijarea copiilor 1 2 3 4 5 6. Abuz fizic 1 2 3 4 5 7. Abuz sexual 1 2 3 4 5 8. Abuz psihic sau emoţional 1 2 3 4 5 9. Exploatarea copiilor 1 2 3 4 5 10. Munca pe stradă, cerşit 1 2 3 4 5 11. Probleme cu poliţia 1 2 3 4 5 Q33. Dacă îl consideraţi foarte ineficient, vă rugăm explicitaţi aici principalii factori cu impact negativ asupra calităţii serviciilor furnizate de instituţia dvs. (legislaţie, număr mic de specialişti, salariile angajaţilor, etc.) – dacă e cazul, explicitaţi separat pentru fiecare tip de risc 484 Q34. În ce măsură consideraţi că, în general, actualul sistem de protecţie a copilului este eficient în a lucra cu familiile clienţi cu copii în următoarele situaţii...? Foarte Foarte ineficient eficient 1. Deces un părinte, divorţ/separare în fapt, părinte singur 1 2 3 4 5 2. Părinţi plecaţi în străinătate 1 2 3 4 5 3. Abandonul familiei/părăsirea domiciliului de către 1 2 3 4 5 mamă 4. Părinte sau părinţi încarceraţi 1 2 3 4 5 5. Părinţi decăzuţi din drepturi 1 2 3 4 5 6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 1 2 3 4 5 7. Gospodării cu venit lunar per capita ≤ 400 lei 1 2 3 4 5 8. Neglijare 1 2 3 4 5 9. Abuz fizic asupra copilului 1 2 3 4 5 10. Abuz emoţional 1 2 3 4 5 11. Abuz sexual 1 2 3 4 5 12. Exploatarea copilului prin muncă, inclusiv trafic de 1 2 3 4 5 fiinţe 13. Exploatarea sexuală a copilului 1 2 3 4 5 14. Dizabilitatea copilului 1 2 3 4 5 15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau 1 2 3 4 5 retard 16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi 1 2 3 4 5 17. Antecedente - alţi fraţi/surori în sistemul de 1 2 3 4 5 protecţie 18. Antecedente - copil protejat anterior în sistemul 1 2 3 4 5 de protecţie 19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor 1 2 3 4 5 adulţi din gospodărie 20. Copil găsit, copilul străzii 1 2 3 4 5 21. Copil părăsit în unităţi sanitare 1 2 3 4 5 22. Mamă minoră 1 2 3 4 5 23. Alt motiv, si anume ................................. 1 2 3 4 5 Q35. Dacă îl consideraţi foarte ineficient, vă rugăm explicitaţi aici principalii factori cu impact negativ asupra calităţii serviciilor furnizate de instituţia dvs. (legislaţie, număr mic de specialişti, salariile angajaţilor, etc.) – dacă e cazul, explicitaţi separat pentru fiecare tip de risc 485 Q36. Dintre următoarele tipuri de Există vreun furnizor Dacă da, Dacă da, aţi referit servicii/furnizori de servicii....... de servicii în judeţ? cunoaşteţi sau aţi pe cineva în întâlnit o ultimele trei luni? persoană de contact? da nu da nu da nu 1. creşă/ grădiniţă/centru de educaţie timpurie 1 2 1 2 1 2 2. centru de zi 1 2 1 2 1 2 3. centru respiro/ centru de criză 1 2 1 2 1 2 4. medic de familie/serviciu de medicină 1 2 1 2 1 2 primară 5. serviciu de stomatologie 1 2 1 2 1 2 6. servicii de sănătate mintală 1 2 1 2 1 2 7. serviciu/adăpost pentru victimele violenţei 1 2 1 2 1 2 8. cantină socială 1 2 1 2 1 2 9. locuinţă socială 1 2 1 2 1 2 10. serviciu de îngrijire la domiciliu 1 2 1 2 1 2 11. servicii de ocupare a forţei de muncă 1 2 1 2 1 2 12. servicii de formare profesională pentru adulţi 1 2 1 2 1 2 13. A doua şansă 1 2 1 2 1 2 14. Şcoală după şcoală 1 2 1 2 1 2 15. serviciu de educaţie parentală 1 2 1 2 1 2 16. servicii pentru adolescenţi şi tineri 1 2 1 2 1 2 17. servicii legale/asistenţă juridică 1 2 1 2 1 2 Pe o scală de la 1=„foarte slabe”/„niciodată” la 10=„foarte bune”/„întotdeauna” ... Q37. Cum evaluaţi cunoştinţele Dvs. despre serviciile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 şi resursele disponibile în comună şi imediata Foarte Foarte vecinătate? Slabe Bune Q38. Cum evaluaţi abilităţile Dvs. de a ajuta copiii şi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 familiile din comună să obţină accesul la serviciile şi Foarte Foarte asistenţa de care au nevoie? Slabe Bune Q39 În ce măsură simţiţi că puteţi interveni eficace în a 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 sprijini copiii şi familiile din comună? Niciodată Întotdeauna DACĂ simte că în general nu poate interveni eficace (Q39<5) A. Q39a şi Q39b. Ce anume vă împiedică? B. 486 InformaŃii statistice Anexa 6. InformaŃ Anexa 6 Tabel 1: Distribuţia eşantionului de copii din sistemul de protecţie specială (selectat din CMTIS), după judeţ şi tipul fişelor (număr) Cazuri care nu se încadrează în aria de interes Servicii în Non- Ieşiţi Fişe afara Dosare ne- Erori de % Fişe răspunsuri din Total valide domeniului disponibile eşantionare valide parţiale sistem de interes ALBA 38 0 7 16 0 1 62 61,3 ARAD 233 8 10 11 0 0 262 88,9 ARGEŞ 20 0 4 36 1 0 61 32,8 BACĂU 375 4 9 37 2 0 427 87,8 BIHOR 342 4 3 62 19 0 430 79,5 BISTRIŢA NĂSĂUD 117 0 5 28 0 0 150 78,0 BOTOŞANI 272 16 4 27 4 0 323 84,2 BRĂILA 2 31 0 2 25 0 60 3,3 BRAŞOV 37 1 0 41 19 0 98 37,8 BUZĂU 7 31 0 20 2 0 60 11,7 CĂLĂRAŞI 6 39 0 13 2 0 60 10,0 CARAŞ SEVERIN 213 2 3 30 3 0 251 84,9 CLUJ 4 32 0 22 2 0 60 6,7 CONSTANŢA 345 7 1 11 13 0 377 91,5 COVASNA 266 5 27 8 0 0 306 86,9 DÂMBOVIŢA 194 0 8 15 4 0 221 87,8 DOLJ 228 1 19 17 1 0 266 85,7 GALAŢI 252 4 33 53 1 0 343 73,5 GIURGIU 6 51 0 3 0 0 60 10,0 GORJ 124 13 14 8 0 0 159 78,0 HARGHITA 274 10 20 30 5 0 339 80,8 HUNEDOARA 301 5 6 13 1 0 326 92,3 IALOMIŢA 0 22 0 38 0 0 60 0,0 IAŞI 0 49 0 12 0 0 61 0,0 ILFOV 4 19 0 34 3 0 60 6,7 MARAMUREŞ 2 45 0 14 0 0 61 3,3 MEHEDINŢI 159 0 0 1 0 0 160 99,4 MUREŞ 1 24 0 35 0 0 60 1,7 NEAMŢ 346 2 7 96 9 25 485 71,3 OLT 244 3 6 18 0 0 271 90,0 PRAHOVA 343 4 2 119 1 1 470 73,0 SĂLAJ 0 23 0 36 1 0 60 0,0 SATU MARE 260 13 4 10 0 0 287 90,6 SIBIU 295 2 29 17 1 0 344 85,8 SUCEAVA 361 1 14 14 2 0 392 92,1 TELEORMAN 1 7 0 51 1 0 60 1,7 487 TIMIŞ 1 24 0 12 23 0 60 1,7 TULCEA 5 40 1 13 2 0 61 8,2 VASLUI 287 25 1 16 1 0 330 87,0 VÂLCEA 269 3 3 16 0 0 291 92,4 VRANCEA 212 1 6 7 0 0 226 93,8 BUCUREŞTI SECTOR 1 8 135 0 35 0 0 178 4,5 SECTOR 2 12 53 0 40 0 0 105 11,4 SECTOR 3 3 19 1 11 26 0 60 5,0 SECTOR 4 4 84 0 15 3 1 107 3,7 SECTOR 5 16 34 1 7 2 0 60 26,7 SECTOR 6 4 94 0 2 0 0 100 4,0 Total 6.493 990 248 1.172 179 28 9.110 71,3 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Anexa 6 Tabel 2: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după etnie, sex, vârstă şi mediul de rezidenţă (% din total) Română Maghiară Romă Alta Nedeclarată Total Total, din care: N 28.263 2.124 5.409 174 16.374 52.344 % 54,0 4,1 10,3 0,3 31,3 100 Băieţi 27,7 2,0 5,6 0,2 17,1 52,7 Fete 26,2 2,1 4,7 0,1 14,2 47,3 Vârsta în prezent (nov. 2014): <1 an 0,8 0,1 0,1 0,0 0,6 1,5 1-2 ani 2,4 0,2 0,5 0,0 1,8 4,9 3-6 ani 5,8 0,4 1,4 0,0 4,1 11,8 7-10 ani 10,8 0,5 2,5 0,0 7,1 20,8 11-14 ani 16,3 1,2 3,7 0,1 8,9 30,1 15-17 ani 11,1 0,9 1,3 0,1 5,8 19,3 18-26 ani* 6,8 0,8 0,9 0,1 3,1 11,6 Urban 27,2 2,6 7,0 0,2 19,6 56,5 Rural 26,6 1,4 3,3 0,1 11,2 42,6 România, fără informaţii 0,3 0,1 0,1 0,0 0,4 0,8 suplimentare Străinătate 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. Anexa 6 Tabel 3: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după dizabilitate, sex, vârstă, etnie şi zona din care provin (% din total) Fără handicap/ Cu handicap/ Nu există informaţii Total dizabilitate dizabilitate la dosar Total, din care: N 32.468 14.973 4.903 52.344 % 62,0 28,6 9,4 100 Băieţi 31,0 16,7 5,0 52,7 Fete 31,1 11,9 4,4 47,3 Vârsta în prezent (nov. 2014): <1 an 1,3 0,1 0,1 1,5 488 1-2 ani 3,6 0,9 0,4 4,9 3-6 ani 8,1 2,8 0,9 11,8 7-10 ani 13,4 5,1 2,3 20,8 11-14 ani 18,4 8,8 2,9 30,1 15-17 ani 11,8 5,9 1,6 19,3 18-26 ani* 5,4 5,0 1,2 11,6 Română 35,3 14,6 4,0 54,0 Maghiară 2,5 1,0 0,6 4,1 Romă 6,1 3,3 1,0 10,3 Alta 0,1 0,2 0,0 0,3 Nu există informaţii la dosar 17,9 9,5 3,8 31,3 Urban 33,5 17,6 5,4 56,5 Rural 28,0 10,8 3,7 42,6 România, fără informaţii 0,5 0,2 0,2 0,8 suplimentare Străinătate 0,0 0,0 0,0 0,1 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. Anexa 6 Tabel 4: Starea de sănătate a mamelor şi taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (%) Starea de sănătate a Starea de sănătate a mamei.... tatălui... Când copilul a În prezent Când copilul a În prezent intrat în (nov-dec intrat în (nov-dec sistem 2014) sistem 2014) Aparent o stare bună de sănătate 49,2 37,0 43,7 32,9 O boală de tipul tuberculozei 3,1 2,3 3,1 2,4 Probleme de sănătate mintală & nicio dizabilitate 10,0 9,1 3,7 3,8 fizică Dizabilitate fizică & nicio problemă de sănătate 1,2 1,3 1,6 2,0 mintală Probleme de sănătate mintală şi dizabilitate fizică 1,5 1,3 0,7 0,7 Nu există informaţii în dosarul copilului 35,1 49,1 47,3 58,2 100 100 100 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=29.037 mame şi 14.739 taţi). Părinţii necunoscuţi şi cei decedaţi nu au fost luaţi în calcul. Anexa 6 Tabel 5: Statutul ocupaţional al mamelor şi al taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (% date valide) Statutul ocupaţional al Statutul ocupaţional al mamei.... tatălui.... Când copilul a În prezent Când copilul În prezent intrat în (nov-dec a intrat în (nov-dec sistem 2014) sistem 2014) Angajat sau angajator 4,14 6,43 11,97 11,33 Munceşte ocazional (la negru) 10,33 14,25 33,02 35,14 Lucrează pe cont propriu, desfăşurând activităţi 1,47 1,98 1,78 1,83 non-agricole Lucrează pe cont propriu, desfăşurând activităţi 3,16 4,12 4,42 4,96 agricole* Şomer/ fără loc de muncă 23,13 20,01 21,54 18,97 489 Cerşit, vagabondaj, prostituţie, furt 2,39 0,15 0,19 0,00 Pensionar 2,59 3,83 4,55 7,56 Elev, student 3,46 1,00 0,27 0,00 Casnic(ă) şi alţi dependenţi ** 40,43 37,99 7,32 5,54 În închisoare 2,49 1,59 8,64 5,28 Într-o instituţie 0,53 0,54 0,15 0,27 Munceşte în străinătate*** 5,83 8,08 5,62 8,60 În închisoare, în străinătate 0,04 0,04 0,54 0,52 100 100 100 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=16.478 mame şi 7.427 taţi). Au fost avuţi în vedere doar părinţii cunoscuţi, în viaţă. Datele privind ocuparea lipsesc pentru 43% din mame şi 50% din taţi. Note: * Include persoane care muncesc pentru familie, neplătit; ** Inclusiv persoane care nu pot munci; *** Include câteva cazuri de prostituţie, în străinătate. Anexa 6 Tabel 6: Statutul civil al mamelor şi taţilor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială (%) Statutul civil al mamei... Statutul civil al tatălui... Când copilul a În prezent (nov- Când copilul a În prezent (nov- intrat în sistem dec 2014) intrat în sistem dec 2014) Căsătorit(ă) legal 22 22 36 26 Concubinaj 29 22 27 15 Necăsătorit(ă) 32 17 10 5 Divorţat(ă), separat(ă), văduv(ă) 9 12 17 20 Nedeclarat 8 27 11 34 100 100 100 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=29.037 mame şi 14.739 taţi). Părinţii necunoscuţi şi cei decedaţi nu au fost luaţi în calcul. Anexa 6 Tabel 7: Cel mai înalt nivel de educaţie atins de mamele şi taţii copiilor din sistemul de protecţie, raportat la populaţia generală cu vârste între 20-64 de ani485 (% date valide) Nivelul de educaţiei al Nivelul de educaţiei al mamei... Populaţia tatălui... Populaţia Când copilul a feminină Când copilul a masculină În În intrat în generală intrat în generală prezent prezent sistem sistem Fără educaţie 23 23 1 10,0 10,4 1,2 Ciclul primar 18 17 5 15,7 15,8 3,9 Gimnaziu 36 35 26 36,0 36,6 20,4 Învăţământ profesional şi 14 15 12 24,7 24,2 23,6 clasele 9-10 Liceu 8 8 31 11,0 10,6 30,7 Ciclu post-liceal 1 1 4 1,3 1,3 3,2 Universitate 0 1 21 1,2 1,0 17,1 100 100 100 100 100 100 485 Structura populaţiei rezidente în România, după sex, categorie de vârstă și nivel de educaţie, recensământul din 2011, vol1_t40.xls, http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul/. 490 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=14.700 mame şi 6.136 taţi). Au fost luaţi în calcul doar părinţii cunoscuţi, în viaţă, cu vârsta între 20 şi 64 ani. Datele privind nivelul de educaţie lipsesc pentru 47% din mame şi 50% din taţi. Anexa 6 Figura 1: Tipul familiei de origine (număr) după existenţa fraţilor acasă, înainte de intrarea în sistem, sau a fraţilor în sistemul de protecţie a copilului, în prezent (%) Structura familiei de origine Înainte de a intra în sistem, În nov.-dec. 2014, copilul are (număr de cazuri) copilul locuia cu fraţi/surori fraţi/surori în sistem 52344 Total 34 63 50 36 16792 Msingură 23 73 45 38 16002 Cuplu: Mşi T 49 47 60 29 4651 Msingură +P 19 80 34 48 4068 M+ T +P 28 71 43 39 1493 P + Mplecată 31 67 46 41 1224 P + Ambii părinţi plecaţi 44 56 50 35 1197 T singur + P 46 52 43 43 1181 Msingură plecată 12 83 38 42 1011 Nu se știe cine a îngrijit copilul 24 73 44 25 866 T singur 77 13 58 38 726 M+ T plecat 54 44 70 24 679 T +Mplecată 62 38 69 24 672 P (rudă sau nu) a îngrijit copilul 14 86 39 37 572 P + M+ T plecat 46 54 47 41 473 P + T + Mplecată 31 69 49 43 336 P + T plecat 34 66 49 46 269 Copii lăsaţi singuri acasă 56 39 77 23 132 T singur plecat 57 29 85 6 0% 50% 100% 0% 50% 100% Da Da Nu Nu Nu se știe Nu se știe Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele ponderate (N=52.344). T singur plecat Tată singur care a plecat de acasă Copii lăsaţi singuri acasă Copii lăsaţi singuri de părinţii care au plecat de acasă P + T plecat O persoană care îngrijeşte de copil + Tatăl care a plecat de acasă P + T + M plecată O persoană care îngrijeşte de copil + Tată + Mamă care a plecat de acasă P + M + T plecat O persoană care îngrijeşte de copil + Mamă + Tatăl care a plecat de acasă P (rudă sau nu) a îngrijit copilul O altă persoană decât părinţii (rudă sau nu) a îngrijit copilul T + M plecată Tata + Mama care a plecat de acasă M + T plecat Mama + Tatăl care a plecat de acasă T singur Tată singur Nu se ştie cine a îngrijit copilul Nu se ştie cine a îngrijit copilul M singură plecată Mamă singură care a plecat de acasă T singur + P Tată singur + O persoană care îngrijeşte de copil P + Ambii părinţi plecaţi O persoană care îngrijeşte de copil + Ambii părinţi care au plecat de acasă P + M plecată O persoană care îngrijeşte de copil + Mama care a plecat de acasă 491 M+T +P Mamă + tată + o persoană care îngrijeşte de copil M singură + P Mamă singură + o persoană care îngrijeşte de copil Cuplu: M şi T Cuplu: Mamă şi tată M singură Mamă singură 492 Anexa 6 Tabel 8: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, după dizabilitate, sex, vârstă, etnie,zona din care provin şi tipul familiei de origine (% din total) Familia - Familia - Familia extinsă tată mamă Familia (mai ales Fără singur singură nucleară bunicii) familie Total Total N 1.824 18.842 14.545 12.784 4.349 52.344 % 3 36 28 24 8 100 Băieţi 4 36 29 23 8 100 Fete 3 36 27 26 8 100 Vârsta în prezent (nov 2014): <1 an 1 67 25 4 4 100 1-2 ani 1 56 27 10 6 100 3-6 ani 3 38 29 22 8 100 7-10 ani 3 39 26 23 9 100 11-14 ani 4 37 28 23 8 100 15-17 ani 4 28 27 33 9 100 18-26 ani* 5 27 32 28 8 100 Română 4 31 29 26 9 100 Maghiară 4 36 21 32 7 100 Romă 1 47 24 20 8 100 Alta 0 39 32 16 13 100 Nu există informaţii în dosarul copilului 2 41 27 22 8 100 Urban 3 45 25 18 9 100 Rural 4 24 32 33 8 100 Undeva în România sau în străinătate 0 38 24 33 6 100 Fără handicap/ dizabilitate 4 32 26 30 8 100 Cu handicap/ dizabilitate 3 42 33 12 9 100 Nu există informaţii în dosarul copilului 2 39 21 29 9 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. 493 Anexa 6 Tabel 9: Rute care implică familia şi reţeaua familială (%) Maternitate --> Maternitate Maternitate -- Maternitate --> Familie cu --> Familie -- > Familie --> Familie --> Copii locuinţă stabilă > Rude Non- rude lăsaţi singuri acasă Alte --> SPS --> SPS --> SPS --> SPS rute Total Total N 26.639 5.457 1.049 701 18.499 52.344 % 51 10 2 1 35 100 Vârsta copilului când a intrat în sistem <1 an 24 2 1 0 72 100 1-2 ani 55 9 3 2 32 100 3-6 ani 67 14 3 3 13 100 7-10 ani 71 18 2 1 8 100 11-14 ani 67 21 4 1 7 100 15-17 ani 62 29 2 2 5 100 Vârsta copilului, în prezent (nov 2014): <1 an 19 1 1 0 79 100 1-2 ani 33 3 2 1 61 100 3-6 ani 46 8 3 2 42 100 7-10 ani 48 12 3 2 36 100 11-14 ani 51 10 1 1 36 100 15-17 ani 59 14 3 1 23 100 18-26 ani 58 11 2 1 29 100 Sexul copilului Băieţi 50 10 2 1 36 100 Fete 51 11 2 1 34 100 Etnia copilului Română 58 11 2 1 28 100 Maghiară 56 10 1 1 32 100 Romă 34 9 1 1 55 100 Alta 37 3 5 0 55 100 Nu există informaţii la dosar 44 10 2 2 42 100 Mediul de origine al copilului Urban 36 8 2 1 54 100 Rural 71 14 3 2 11 100 Undeva în România sau în 46 5 2 3 44 100 străinătate Starea de sănătate a copilului Fără handicap/ dizabilitate 54 12 2 1 29 100 Cu handicap/ dizabilitate 46 5 1 1 47 100 Nu există informaţii la dosar 42 15 2 1 39 100 Mama ... Necunoscută 0 0 6 0 94 100 Decedată înainte de intrarea 63 18 3 9 7 100 copilului în sistem Decedată în timp ce copilul era 50 3 2 0 45 100 în sistem În viaţă, dar nu există informaţii 46 8 0 1 44 100 În viaţă, însă decăzută din 46 8 7 1 39 100 exerciţiul drepturilor părinteşti În viaţă, informaţii disponibile 51 10 2 1 36 100 Tatăl... Necunoscut 35 7 2 1 54 100 Decedat înainte de intrarea 64 23 4 4 5 100 copilului în sistem Decedat în timp ce copilul era în 68 5 1 0 25 100 494 Maternitate --> Maternitate Maternitate -- Maternitate --> Familie cu --> Familie -- > Familie --> Familie --> Copii locuinţă stabilă > Rude Non- rude lăsaţi singuri acasă Alte --> SPS --> SPS --> SPS --> SPS rute Total Total N 26.639 5.457 1.049 701 18.499 52.344 % 51 10 2 1 35 100 sistem În viaţă, dar nu există informaţii 60 13 2 2 23 100 În viaţă, însă decăzut din 53 17 2 7 22 100 exerciţiul drepturilor părinteşti În viaţă, informaţii disponibile 63 12 2 1 22 100 Vârsta mamei când copilul a intrat în sistem* Nu se cunoaşte 54 16 2 4 24 100 12-17 ani 35 5 1 0 58 100 18-24 ani 40 10 1 1 48 100 25-39 ani 55 11 2 1 31 100 40+ ani 66 8 4 1 21 100 Vârsta mamei, în prezent* Nu se cunoaşte 54 16 2 4 24 100 14-24 ani 43 12 2 1 43 100 25-39 ani 50 12 2 1 35 100 40-49 ani 55 8 2 2 34 100 50-68 ani 55 4 4 1 37 100 Vârsta tatălui, în prezent* Nu se cunoaşte 56 22 3 2 17 100 17-24 ani 35 17 0 0 49 100 25-39 ani 57 19 2 1 22 100 40-49 ani 68 10 1 1 20 100 50-80 ani 64 7 2 2 24 100 Structura familiei, atunci când copilul a intrat în sistem Mamă singură** 36 0 0 0 64 100 Cuplu: Mamă şi tată 67 0 0 0 33 100 Mamă singură + persoană care 54 34 8 0 3 100 are grijă de copil*** Mamă + tată + persoană care 55 36 5 0 3 100 are grijă de copil**** Persoană care are grijă de copil, 16 0 0 16 69 100 necunoscută Alte tipuri de familie 49 24 5 6 16 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: * Au fost avuţi în vedere doar părinţii în viaţă, cunoscuţi; ** Nu există date despre tată. Mama este persoana care avea grijă de copil *** Mama este cunoscută, este în viaţă, însă trăieşte într-o locuinţă cu o altă persoană (de obicei, bunica), care are grijă de copil; **** De obicei, gospodării multigeneraţionale în care bunicii sau alte rude se ocupă de copil, deşi părinţii sunt prezenţi. Ruta Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată --> SPS a fost combinată cu alte rute, din cauza numărului mic de cazuri (65). Categoria 18-26 ani include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. 495 Anexa 6 Tabel 10: Rute care implică familia şi reţeaua familială (%) Maternitate Maternitate --> Maternitate --> Toate rutele --> Familie Familie --> Familie Mamă Maternitate Maternitate care implică cu locuinţă Copii lăsaţi singură --> Familie -- --> Familie -- familia şi stabilă --> singuri acasă -- instituţionalizată > Rude --> > Non- rude reţeaua SPS > SPS --> SPS SPS --> SPS familială Media naţională 26.639 701 65 5.457 1.049 33.910 % 51 1 0 10 2 65 ARAD 33,7 0,6 0,0 22,3 2,2 59 BACĂU 52,5 3,4 0,0 9,0 2,1 67 BIHOR 40,4 1,6 0,2 4,1 0,0 46 BISTRIŢA-NĂSĂUD 48,3 0,0 0,0 15,7 0,0 64 BOTOŞANI 54,4 1,4 0,8 9,6 2,5 69 CARAŞ-SEVERIN 48,1 1,0 0,0 11,6 3,6 64 CONSTANŢA 50,8 0,7 0,1 8,4 1,5 61 COVASNA 48,2 1,2 0,3 10,6 0,3 61 DÂMBOVIŢA 52,8 1,1 0,0 6,6 2,7 63 DOLJ 37,7 1,4 0,1 12,2 4,2 56 GALAŢI 68,3 0,9 0,0 7,6 2,8 80 GORJ 63,6 1,1 0,0 15,7 4,9 85 HARGHITA 39,8 0,8 0,4 4,7 1,7 47 HUNEDOARA 52,9 1,8 0,0 22,1 1,9 79 MEHEDINŢI 41,3 0,7 0,0 19,7 2,2 64 NEAMŢ 53,2 1,3 0,0 2,2 0,8 57 OLT 58,6 1,2 0,0 8,6 1,8 70 PRAHOVA 56,0 2,2 0,0 10,5 2,0 71 SATU-MARE 51,8 0,7 0,0 5,7 1,8 60 SIBIU 45,4 3,7 0,0 1,7 1,9 53 SUCEAVA 61,8 1,8 0,4 13,1 3,5 81 VASLUI 43,9 0,0 0,0 15,1 1,4 60 VÂLCEA 52,6 0,0 0,0 6,4 1,1 60 VRANCEA 65,9 1,1 0,3 8,4 2,1 78 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele ponderate (N=50.668). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză. 496 Anexa 6 Tabel 11: Rute care implică părăsirea în unităţi sanitare (%) Părăsit(ă) în Maternitate --> Familie --> Copii maternitate părăsiţi de părinţi într-o unitate --> SPS medicală/ altă instituţie--> SPS Alte rute Total Total N 12.501 3.714 36.129 52.344 % 24 7 69 100 Vârsta copilului când a intrat în sistem <1 an 69 0 31 100 1-2 ani 0 27 73 100 3-6 ani 0 8 92 100 7-10 ani 0 3 97 100 11-14 ani 0 2 98 100 15-17 ani 0 1 99 100 Vârsta copilului, în prezent (nov 2014): <1 an 77 0 23 100 1-2 ani 56 2 42 100 3-6 ani 29 7 64 100 7-10 ani 27 5 68 100 11-14 ani 25 7 68 100 15-17 ani 11 8 81 100 18-26 ani 13 11 76 100 Sexul copilului Băieţi 24 7 68 100 Fete 23 7 70 100 Etnia copilului Română 19 6 76 100 Maghiară 15 9 76 100 Romă 41 10 50 100 Alta 18 32 50 100 Nu există informaţii la dosar 29 8 63 100 Mediul de origine al copilului Urban 38 10 52 100 Rural 5 3 92 100 Undeva în România sau în străinătate 27 6 67 100 Starea de sănătate a copilului Fără handicap/ dizabilitate 21 4 74 100 Cu handicap/ dizabilitate 30 13 58 100 Nu există informaţii la dosar 23 9 68 100 Greutatea copilului, la naştere Foarte mică (sub 1.500 grame) 60 12 28 100 Mică (sub 2.500 grame) 58 7 36 100 Normală - mare (peste 2.500 grame) 53 5 42 100 Nu există informaţii la dosar 15 8 77 100 Mama ... Nu se cunoaşte 49 28 23 100 Decedată înainte de intrarea copilului în 3 2 95 100 sistem Decedată în timp ce copilul era în sistem 33 7 60 100 În viaţă, dar nu există informaţii 27 7 66 100 În viaţă, însă decăzută din exerciţiul 26 12 62 100 drepturilor părinteşti În viaţă, informaţii disponibile 25 7 68 100 497 Părăsit(ă) în Maternitate --> Familie --> Copii maternitate părăsiţi de părinţi într-o unitate --> SPS medicală/ altă instituţie--> SPS Alte rute Total Total N 12.501 3.714 36.129 52.344 % 24 7 69 100 Tatăl... Nu se cunoaşte 41 9 50 100 Decedat înainte de intrarea copilului în sistem 1 2 97 100 Decedat în timp ce copilul era în sistem 11 10 79 100 În viaţă, dar nu există informaţii 11 3 86 100 În viaţă, însă decăzut din exerciţiul drepturilor 13 6 82 100 părinteşti În viaţă, informaţii disponibile 12 6 82 100 Vârsta mamei, când copilul a intrat în sistem* Nu se cunoaşte 12 9 79 100 12-17 ani 52 4 44 100 18-24 ani 35 9 56 100 25-39 ani 20 6 74 100 40+ ani 10 6 84 100 Vârsta mamei, în prezent* Nu se cunoaşte 12 9 79 100 14-24 ani 34 5 61 100 25-39 ani 25 6 69 100 40-49 ani 20 9 71 100 50-68 ani 23 9 67 100 Vârsta tatălui, în prezent* Nu se cunoaşte 7 5 88 100 17-24 ani 28 20 51 100 25-39 ani 12 5 83 100 40-49 ani 11 5 84 100 50-80 ani 12 7 81 100 Structura familiei, atunci când copilul a intrat în sistem Mamă singură** 49 10 41 100 Cuplu: Mamă şi tată 18 9 73 100 Mamă singură + persoană care are grijă de 1 1 98 100 copil*** Mamă + tată + persoană care are grijă de 0 1 99 100 copil*** Persoană care are grijă de copil, necunoscută 35 26 39 100 Alte tipuri de familie 10 4 87 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: * Au fost avuţi în vedere doar părinţii în viaţă, cunoscuţi; ** Nu există date despre tată. Mama este persoana care avea grijă de copil *** Mama este cunoscută, este în viaţă, însă trăieşte într-o locuinţă cu o altă persoană (de obicei, bunica), care are grijă de copil; **** De obicei, gospodării multigeneraţionale în care bunicii sau alte rude se ocupă de copil, deşi părinţii sunt prezenţi. În ceea ce priveşte greutatea copilului la naştere, doar 22% din dosare conţin informaţii, mai ales acelea ale copiilor care au fost părăsiţi în maternitate sau în unităţi sanitare. Categoria 18-26 ani include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. 498 Anexa 6 Tabel 12: Rute care implică părăsirea în unităţi sanitare (%) Maternitate --> Părăsit(ă) în Familie --> Copii părăsiţi de părinţi Ambele rute legate de maternitate într-o unitate medicală/altă părăsirea în unităţi --> SPS instituţie--> SPS sanitare Media naţională 12.501 3.714 16.215 % 24 7 31 ARAD 26.2 9.7 36 BACĂU 16.5 12.4 29 BIHOR 34.8 12.3 47 BISTRIŢA-NĂSĂUD 25.7 3.3 29 BOTOŞANI 22.8 6.3 29 CARAŞ-SEVERIN 30.5 1.4 32 CONSTANŢA 18.2 13.7 32 COVASNA 27.7 8.5 36 DÂMBOVIŢA 21.2 9.7 31 DOLJ 33.1 5.0 38 GALAŢI 13.0 6.4 19 GORJ 6.6 4.6 11 HARGHITA 34.9 11.0 46 HUNEDOARA 15.9 3.1 19 MEHEDINŢI 27.0 6.5 34 NEAMŢ 25.0 14.8 40 OLT 24.7 2.5 27 PRAHOVA 21.7 3.0 25 SATU-MARE 25.6 6.0 32 SIBIU 32.9 10.0 43 SUCEAVA 11.9 2.6 15 VASLUI 29.4 7.7 37 VÂLCEA 35.8 3.1 39 VRANCEA 15.2 2.9 18 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=50.668). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză. 499 Anexa 6 Tabel 13: Durata medie a şederii într-o instituţie medicală, a copiilor din sistemul de protecţie a copilului, după ce au fost părăsiţi în maternitate, după judeţ şi anul intrării (număr zile) 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 AR 172 71 34 89 79 129 BC 326 74 53 29 82 92 190 142 BH 91 127 2 220 85 201 211 132 117 84 BN 198 186 236 82 45 44 72 BT 235 11 1 186 190 86 132 127 CS 44 236 282 105 89 27 37 CT 293 240 321 91 164 100 CV 109 142 117 DB 81 233 15 216 DJ 28 206 90 45 49 GL 79 45 111 102 202 GJ 29 HR 83 296 109 96 116 112 221 116 152 HD 260 72 45 20 119 MH 86 82 53 39 36 NT 180 1 59 101 113 188 125 159 OT 159 77 50 176 128 PH 96 124 263 163 129 111 SM 120 198 216 46 49 52 129 SB 123 122 137 96 29 158 SV 53 32 37 50 78 VS 134 150 168 252 VL 181 143 106 120 51 34 VN 128 76 89 6 117 500 (continuare) 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 AR 191 90 57 124 169 36 264 72 171 65 251 52 BC 58 126 26 188 268 112 12 32 109 230 79 59 BH 121 148 124 188 127 78 76 293 97 173 88 BN 52 28 117 192 321 92 83 66 137 BT 84 154 134 130 159 28 15 242 115 130 CS 39 75 9 13 21 79 120 37 9 19 21 16 14 CT 49 129 82 185 280 205 146 313 251 111 148 139 CV 134 151 78 120 155 142 92 95 109 68 79 102 DB 93 135 77 41 161 227 11 64 35 20 DJ 53 89 60 103 71 274 43 47 22 93 69 66 69 GL 86 89 178 88 81 116 154 184 49 42 40 51 GJ 22 29 26 20 HR 130 62 143 55 35 202 94 44 104 69 52 57 HD 87 118 65 106 35 150 110 212 55 42 112 25 MH 29 172 49 143 138 40 14 47 37 38 18 NT 115 246 141 172 219 325 189 218 178 101 96 95 106 OT 47 56 104 34 28 135 41 39 69 40 39 54 35 PH 62 107 73 46 18 92 25 171 32 SM 181 88 77 125 40 34 66 27 25 143 31 105 97 SB 35 35 73 34 20 99 53 63 134 129 97 173 SV 122 153 25 10 161 28 6 6 81 38 51 VS 129 34 60 92 107 79 62 50 25 40 89 23 22 VL 48 106 26 23 12 14 16 51 24 54 51 44 139 VN 20 36 14 22 139 45 112 37 59 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=11.950). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză. 501 Anexa 6 Tabel 14: Principalii factori care au influenţat durata medie petrecută într-o instituţie medicală de către copiii din sistemul de protecţie, după ce au fost părăsiţi în maternitate în perioada 1989-2014 Coeficienţi Coeficienţi Statistici de nestandardizaţi standardizaţi Coliniaritate Predictori B Std. Eroare Beta t Sig. Toleranţă VIF (Constantă) 5073,137 355,975 14,251 ,000 Copil Greutatea la naştere (1=foarte mică 39,893 3,876 ,125 10,293 ,000 ,900 1,111 <1.500 g) Etnie (1=Romă) 2,614 2,735 ,012 ,955 ,339 ,787 1,270 Stare de sănătate (1 = dizabilitate) 6,041 1,962 ,039 3,079 ,002 ,818 1,222 Mama Mama a decedat în spital (1=da) 70,879 10,320 ,080 6,868 ,000 ,960 1,041 Mama a fugit din spital (1=da) 36,597 7,163 ,060 5,109 ,000 ,970 1,031 Anul în care copilul a intrat în sistem Între 1989 şi 2014 -2,468 ,177 -,183 -13,944 ,000 ,768 1,302 Factori instituţionali (Judeţ - variabile dihotomice) AR -45,393 8,015 -,091 -5,664 ,000 ,511 1,959 BC -51,951 7,020 -,140 -7,401 ,000 ,369 2,709 BH -45,241 6,666 -,162 -6,787 ,000 ,232 4,315 BN -27,711 8,790 -,048 -3,153 ,002 ,570 1,756 BT 2,484 8,002 ,005 ,310 ,756 ,512 1,954 CS -96,931 6,560 -,316 -14,777 ,000 ,287 3,479 CV -20,680 7,787 -,044 -2,656 ,008 ,474 2,108 DB -43,127 7,211 -,107 -5,981 ,000 ,409 2,447 DJ -83,922 6,293 -,324 -13,336 ,000 ,224 4,473 GJ -81,283 11,638 -,091 -6,984 ,000 ,773 1,293 GL -11,746 8,065 -,023 -1,456 ,145 ,533 1,875 HD -36,122 6,862 -,102 -5,264 ,000 ,349 2,867 HR -60,047 6,641 -,188 -9,042 ,000 ,304 3,284 MH -33,405 7,607 -,074 -4,391 ,000 ,465 2,151 NT ,092 7,042 ,000 ,013 ,990 ,388 2,574 OT -67,435 6,367 -,239 -10,592 ,000 ,259 3,866 PH -61,284 6,867 -,175 -8,924 ,000 ,341 2,929 SB -37,399 6,969 -,101 -5,367 ,000 ,372 2,690 SM -74,927 7,607 -,165 -9,850 ,000 ,467 2,139 SV -65,347 7,187 -,163 -9,093 ,000 ,411 2,434 VL -76,815 6,807 -,220 -11,285 ,000 ,347 2,880 VN -67,968 7,484 -,154 -9,082 ,000 ,461 2,170 VS -70,852 6,457 -,241 -10,973 ,000 ,273 3,666 Variabilă dependentă: Durata medie petrecută în instituţii medicale, a copiilor din sistemul de protecţie a copilului, după ce a au fost părăsiţi în maternitate, în perioada 1989 - 2014 (număr zile) Sursa: Estimările Băncii Mondiale, pe baza Studiului asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=6.057). Model regresie lineară, metoda de introducere, R2=0,21, testul Durbin-Watson 1,29. Note: Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză; Constanta este judeţul de referinţă. 502 Anexa 6 Figura 2: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie specială, în funcţie de vârsta la intrarea în sistem şi vârsta de la momentul cercetării (noiembrie 2014) 100% Intrat în sistem la 11-17 ani 80% 7-10 ani 60% 3-6 ani 40% 1-2 ani 20% 0-12 luni 0% i n 10 11 12 13 14 15 16 17 18 -2 9 an 1 2 3 4 5 6 7 8 9 20 1 1a 6 < Vârsta copilului în noiembrie 2014 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Notă: Categoria 20-26 ani cuprinde şi copiii de peste 26 ani care sunt încă în sistem. Anexa 6 Tabel 15: Distribuţia copiilor cu vârsta între 6 şi 17 ani la intrarea în sistem, în funcţie de existenţa cerinţelor educaţionale speciale (CES) înainte de a intra în sistem (%) Vârsta la intrare CES - existenţa unui CES - conform certificat de orientare 3-6 ani 7-10 ani 11-17 ani Total dosarului copilului şcolară Da Da 0 3 1 5 Nu 1 2 1 3 Nu ştiu 0 0 1 1 Total 1 5 3 9 Nu Nu 10 39 22 70 Total 10 39 22 70 Date lipsă Nu 1 2 1 4 Nu ştiu 5 8 3 16 Total 6 10 4 21 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=15.742). 503 Anexa 6 Tabel 16: Copiii care aveau între 6 şi 17 ani la intrare - Comparaţie din perspectiva educaţiei înainte de a intra în sistemul de protecţie a copilului, între copiii cu CES şi restul copiilor (%) Vârsta la intrare 7-10 11-14 15-17 Indicatori 6 ani ani ani ani Total Total N 2.673 8.483 3.961 625 15.742 % 100 100 100 100 100 TOTAL Copii cu vârsta între 3 şi 6 - da 52 52 55 66 53 ani la intrare care au mers - nu 40 24 18 16 25 la grădiniţă Date lipsă 8 24 27 18 22 Copii cu vârsta între 6 şi 17 ani Nu sunt în şcoală: Nu au fost la intrare care au mers la niciodată 57 17 6 13 21 şcoală Nu sunt în şcoală: abandon 1 4 9 9 5 În şcoală, fără risc de abandon 17 46 52 54 43 În şcoală, cu risc de abandon 3 13 15 8 12 În şcoală, nu există alte informaţii 5 16 15 11 14 Date lipsă 17 5 2 5 6 Copii cu vârsta între 6 şi 17 - de masă 23 69 83 71 65 ani la intrare care au mers - specială 0 4 3 4 3 la şcoală Date lipsă 76 27 14 25 32 Copii cu vârsta între 6 şi 17 - da 0 5 8 7 5 ani la intrare care au repetat - nu 22 57 62 51 52 cel puţin un an Date lipsă 78 38 30 42 43 COPIII CU CES Copii cu vârsta între 3 şi 6 - da 17 43 38 36 38 ani la intrare care au mers - nu 77 37 30 23 38 la grădiniţă Date lipsă 5 21 32 41 24 Copii cu vârsta între 6 şi 17 ani Nu sunt în şcoală: Nu au fost la intrare care au mers niciodată 50 21 16 18 22 la şcoală Nu sunt în şcoală: abandon 0 9 14 2 8 În şcoală, fără risc de abandon 7 34 31 39 31 În şcoală, cu risc de abandon 9 19 21 10 18 În şcoală, nu există alte informaţii 21 15 14 22 16 Date lipsă 14 3 4 8 5 Copii cu vârsta între 6 şi 17 - de masă 30 44 38 40 41 ani la intrare care au mers - specială 7 27 30 22 25 la şcoală Date lipsă 63 29 32 38 34 Copii cu vârsta între 6 şi 17 - da 0 11 12 12 10 ani la intrare care au repetat - nu 16 48 39 15 40 cel puţin un an Date lipsă 84 41 49 73 50 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. 504 Anexa 6 Figura 3: Relaţia copiilor de 4-17 ani la intrarea în sistem cu părinţii/ persoanele care aveau grijă de ei, după structura familiei de origine, înainte de a intra în sistemul de protecţie (%) Total copii de 6-17 ani la intrarea în sistem 39 33 28 Alte tipuri de familie 51 25 25 Tată singur + o persoană care îngrijește de copil ** 64 18 18 Tată singur**** 27 41 32 Mamă + tată + o persoană care îngrijește de copil *** 59 25 17 Mamă singură + o persoană care îngrijește de copil ** 62 16 22 Cuplu: Mamă și tată 22 45 33 Mamă singură* 23 41 36 Relaţii bune Relaţii problematice Nu sunt informaţii la dosar Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=21.779). Note: * Nu sunt date despre tată. Copilul era în grija mamei; ** Mama/ Tatăl se cunoaşte şi este în viaţă, dar trăieşte împreună cu o altă persoană (de obicei bunica) care are grijă de copil; *** De obicei, gospodării multigeneraţionale în care bunicii sau alte rude au grijă de copil, deşi sunt prezenţi şi părinţii; **** Mama nu este acasă (decedată, plecată, nu sunt date). Copilul era în grija tatălui. Anexa 6 Figura 4: Relaţia copiilor de 4-17 ani la intrarea în sistem cu părinţii/ persoanele care aveau grijă de ei, după ruta prin care au ajuns în sistemul de protecţie (%) Total Total copii de 4-17 ani la intrarea în sistem 39 33 28 Rutele străzii: Maternitate --> Familie --> Copii care au fugit de acasă/ copiii străzii - 3 97 -> SPS Maternitate -->Familie --> Copii lăsaţi de părinţi pe stradă/ spaţii 13 25 63 publice --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără adăpost -->SPS 34 34 31 legate de instituţii: părăsirea Maternitate --> Familie -->Copii lăsaţi de părinţi într-o secţie de Rute în 2 12 86 pediatrie/ altă instituţie -->SPS Rute care trec prin familie şi Maternitate -->Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă -->SPS 7 38 55 reţele familiale: Toate Maternitate --> Familie -->Persoane neînrudite -->SPS 35 31 35 Maternitate -->Familie --> Rude -->SPS 61 18 21 Maternitate -->Familie cu locuinţă stabilă -->SPS 38 38 25 Relaţii bune Relaţii problematice Nu sunt informaţii la dosar Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=21.779). 505 Anexa 6 Tabel 17: Procent copii care au fost exploataţi înainte de a intra în sistem (%) Da Nu Nu ştiu Total Media naţională 1.682 20.979 16.024 38.685 % 4 54 41 100 ARAD 3 38 59 100 BACĂU 5 54 41 100 BIHOR 6 61 33 100 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5 71 24 100 BOTOŞANI 6 51 43 100 CARAŞ-SEVERIN 2 63 35 100 CONSTANŢA 2 35 63 100 COVASNA 0 73 27 100 DÂMBOVIŢA 3 49 48 100 DOLJ 5 46 49 100 GALAŢI 2 61 38 100 GORJ 3 61 36 100 HARGHITA 4 48 48 100 HUNEDOARA 3 63 33 100 MEHEDINŢI 4 55 42 100 NEAMŢ 7 33 60 100 OLT 1 68 31 100 PRAHOVA 7 56 37 100 SATU-MARE 7 49 44 100 SIBIU 6 48 46 100 SUCEAVA 5 41 53 100 VASLUI 6 57 37 100 VÂLCEA 7 55 38 100 VRANCEA 7 66 27 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=38.685). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză. Copiii părăsiţi imediat după naştere în maternitate nu au fost incluşi. 506 Anexa 6 Tabel 18: Incidenţa cazurilor de neglijare, abuz sau exploatare, pentru situaţiile în care părinţii sunt plecaţi în străinătate (la muncă), la intrarea în sistem (%) Dovezi de:: Copil Total Orice formă La intrarea în sistem a părăsit în Neglijare Abuz Exploatare de rele -% -N copilului ... maternitate tratamente Unul sau ambii părinţi în 52 10 * 58 3 100 2.412 străinătate Părinte/ părinţi acasă 42 12 3 46 26 100 45.261 Toţi copiii din sistemul de 42 12 3 46 25 100 48.761 protecţie Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii nu au fost incluşi. Notă: * Celule în care numărul cazurilor este prea mic. Anexa 6 Tabel 19: Incidenţa părinţilor în închisoare, în cazurile de comportament promiscuu şi/sau infracţional în familiile de origine, înainte de a intra în sistem (%) Adulţi cu antecedente penale, cu probleme Părinţi privaţi de libertate cu poliţia sau care practică prostituţia Da Nu Nu ştiu Total Mama şi tatăl (+ o altă persoană) 66 30 4 100 Doar mama (+alţii) 44 56 0 100 Doar tatăl (+alţii) 65 35 0 100 Alt adult din familie 0 98 2 100 Niciun adult din familie 0 98 2 100 Toţi copiii din sistemul de protecţie -% 6 92 2 100 -N 2.739 44.931 1.037 48.707 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii nu au fost incluşi. Anexa 6 Tabel 20: Incidenţa neglijării, abuzului şi exploatării copiilor, în cazurile de comportament promiscuu şi/sau infracţional în familiile de origine, înainte de a intra în sistem (%) Dovezi de: Copil Total Adulţi cu comportament Orice formă părăsit în promiscuu şi/sau Neglijare Abuz Exploatare de rele -% -N maternitate infracţional: tratamente Mama şi tatăl 53 16 19 60 7 100 302 Doar mama 43 18 7 48 22 100 2.162 Doar tatăl 53 22 5 62 9 100 2.694 Alte persoane din casă 82 50 18 86 3 100 1.200 Niciun adult din familie 40 10 2 44 27 100 42.675 Toţi copiii din sistemul de 42 12 3 46 25 100 49.033 protecţie Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii nu au fost incluşi. 507 Anexa 6 Tabel 21: Procentul copiilor din familii în care adulţii au avut comportament promiscuu şi/sau infracţional, înainte de a intra în sistem, după judeţ (%) Comportament promiscuu Alt adult din familie, cu Părinţi privaţi de şi/sau infracţional al comportament promiscuu şi/sau libertate părinţilor infracţional Media naţională 6 11 3 ARAD 6 11 2 BACAU 6 10 4 BIHOR 5 13 2 BISTRIŢA-NĂSĂUD 3 8 2 BOTOŞANI 6 13 3 CARAŞ-SEVERIN 1 4 1 CONSTANŢA 2 5 1 COVASNA 5 7 0 DÂMBOVIŢA 4 8 1 DOLJ 7 11 2 GALAŢI 8 15 2 GORJ 8 12 0 HARGHITA 6 9 2 HUNEDOARA 8 13 3 MEHEDINŢI 4 9 2 NEAMŢ 3 10 4 OLT 12 16 0 PRAHOVA 6 11 1 SATU-MARE 4 11 3 SIBIU 7 11 2 SUCEAVA 6 12 7 VASLUI 4 8 3 VÂLCEA 7 13 4 VRANCEA 3 10 6 BUCUREŞTI 18 24 0 (toate sectoarele) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=47.806). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză; plus Bucureşti (suma tuturor sectoarelor). Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii nu au fost incluşi. 508 Anexa 6 Tabel 22: Incidenţa dizabilităţii părinţilor şi a problemelor de sănătate mintală ale acestora, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (%) Abuzul, neglijarea Copii abuzaţi, şi exploatarea neglijaţi sau Copii în sistem, din familii în care un adult copilului este exploataţi suferă de... declarată ca înainte de a principală cauză a intra în sistem separării Orice Probleme Orice probleme Orice probleme Dizabilitate probleme de sănătate medicale ale medicale ale fizică* medicale ale mintală părintelui părintelui părintelui Părinţi din care: 12,1 7,5 17,6 16,6 14,2 - mama şi tatăl 0,8 0,8 1,9 2,1 1,6 - doar mama (+alţii) 9,9 4,7 12,9 11,0 9,1 - doar tatăl (+alţii) 1,4 2,0 2,8 3,4 3,5 Alt adult din familie 2,7 3,1 4,9 6,5 6,5 Niciun adult din familie 70,6 75,0 63,5 60,9 60,8 Nu există informaţii în 14,6 14,4 14,1 16,1 18,6 dosarul copilului Total -% 100 100 100 100 100 -N 48.760 48.760 48.760 25.394 15.918 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Copiii cu părinţi necunoscuţi şi orfanii nu au fost incluşi. * Inclusiv afecţiuni cronice, ca tuberculoza. Anexa 6 Tabel 23: Incidenţa dizabilităţii părinţilor şi a problemelor de sănătate mintală ale acestora, la intrarea copilului în sistemul de protecţie (%) Mama Tatăl Sănătos/ sănătoasă 49,9 43,8 Boli cronice (ca TBC) 3,0 3,4 Probleme de sănătate mintală, fără dizabilitate fizică 9,3 3,5 Dizabiliitate fizică, fără probleme de sănătate mintală 1,1 1,7 Probleme de sănătate mintală şi dizabilitate fizică 1,4 0,7 Nu ştiu 35,3 46,9 Total -% 100 100 -N 48.760 27.018 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Au fost luaţi în calcul doar copiii cu părinţii cunoscuţi, care aveau mama/ tatăl în viaţă la intrarea în sistem. 509 Anexa 6 Tabel 24: Procentul copiilor cu diferite afecţiuni la intrarea în sistem, după judeţ (%) Copii 6-7 ani, Copii 0-17 Copii 0-17 ani, cu Copii 7-17 ani, cu Copii 0-17 cu cerinţe ani, cu întârzieri în tulburări ani, cu orice educaţionale dizabilităţi dezvoltare comportamentale tulburare speciale Media naţională 11 17 9 10 23 ARAD 9 14 13 14 20 BACĂU 13 23 8 10 29 BIHOR 13 32 7 14 35 BISTRIŢA-NĂSĂUD 13 9 0 0 17 BOTOŞANI 8 28 3 12 30 CARAŞ-SEVERIN 6 8 11 5 12 CONSTANŢA 19 19 6 10 33 COVASNA 10 13 2 0 18 DÂMBOVIŢA 6 8 2 3 11 DOLJ 11 24 7 31 28 GALAŢI 6 12 9 10 17 GORJ 18 13 5 8 23 HARGHITA 8 15 22 9 22 HUNEDOARA 8 10 9 4 15 MEHEDINŢI 10 20 13 12 22 NEAMŢ 27 29 29 7 39 OLT 18 9 10 5 22 PRAHOVA 9 11 13 9 21 SATU-MARE 6 9 7 14 13 SIBIU 11 28 4 19 35 SUCEAVA 10 17 14 16 25 VASLUI 5 19 4 10 21 VÂLCEA 13 18 6 18 25 VRANCEA 9 12 8 12 20 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=50.668). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză. 510 Anexa 6 Tabel 25: Sursele de venit ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după ruta prin care au intrat în sistem (%) Absenţa Familii care Rute legate unei Toţi copiii Familii cu Nu se locuiau la de părăsirea locuinţe din locuinţă cunoaşte rude sau alte în unităţi stabile & sistemul de stabilă ruta persoane sanitare rute din protecţie stradă Total -N 26.639 7.205 16.280 1.750 470 52.344 -% 100 100 100 100 100 100 Salarii Da 14 24 5 12 4 12 Nu 58 42 50 47 41 53 Nu ştiu 28 35 45 41 54 35 Muncă ocazională Da 41 27 26 31 41 34 Nu 29 28 24 28 12 27 Nu ştiu 30 45 50 42 46 39 Pensii Da 14 24 2 4 1 11 (Asigurări sociale) Nu 53 34 45 47 38 48 Nu ştiu 33 42 52 49 61 41 Alte pensii Da 10 13 4 6 3 8 (De invaliditate, de Nu 56 41 45 43 36 50 boală, socială etc.) Nu ştiu 35 46 52 52 60 42 Transferuri Da 17 17 20 22 25 18 Nu 2 3 0 2 0 2 Nu ştiu 64 52 59 66 54 61 Beneficii sociale, din care: 44 33 30 28 22 38 Alocaţie de plasament 4 4 2 1 0 3 Indemnizaţie pentru persoane cu 8 5 7 4 11 7 dizabilităţi Indemnizaţie pentru persoanele cu 0 1 0 1 0 0 SIDA Alocaţie de susţinere a familiei 13 8 4 9 4 9 Venit Minim Garantat (VMG) 21 12 14 13 10 17 Cantină socială 2 0 1 3 0 2 Ajutor de urgenţă, oferit de 1 0 0 0 1 1 primării Bonuri de masă 1 1 0 1 0 1 Subvenţie pentru încălzire 3 2 1 1 1 2 Alte beneficii (non-contributorii) 10 6 5 7 5 8 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: Rutele care implică absenţa unei locuinţe stabile & strada includ: Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără adăpost --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi pe stradă/ în spaţii publice --> SPS, şi Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copii ai străzii --> SPS. Rutele legate de părăsirea în unităţi sanitare se referă la: Părăsit(ă) în maternitate --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copil părăsit de părinţi în unitate de pediatrie/ altă instituţie --> SPS, şi Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată --> SPS. Pentru mai multe detalii despre rutele de intrare, consultaţi capitolul 3.1.3. Veniturile au fost actualizate la valoarea din decembrie 2014, pentru a permite compararea acestora. 511 Anexa 6 Tabel 26: Sursele de venit în natură ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după ruta prin care au intrat în sistem (%) Familii care Rute legate Toţi copiii Absenţa unei Familii cu locuiau la de Nu se din locuinţe locuinţă rude sau părăsirea în cunoaşte sistemul stabile & stabilă alte unităţi ruta de rutele străzii persoane sanitare protecţie Total -N 26.639 7.205 16.280 1.750 470 52.344 -% 100 100 100 100 100 100 Urban Grădină 7 8 3 3 3 5 Teren agricol/ forestier 4 4 3 2 0 3 Alte proprietăţi 16 16 8 4 12 11 Maşină 1 2 0 0 0 1 Rural Grădină 21 25 5 11 16 20 Teren agricol/ forestier 16 19 5 13 16 16 Alte proprietăţi 23 31 9 6 20 23 Maşină 1 2 0 4 3 1 Total Grădină 15 17 4 5 9 11 Teren agricol/ forestier 11 12 3 4 8 8 Alte proprietăţi 20 24 8 4 15 16 Maşină 1 2 0 1 2 1 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: Rutele care implică absenţa unui domiciliu stabil & strada includ: Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără adăpost --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi pe stradă/ în spaţii publice --> SPS, şi Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copii ai străzii --> SPS. Rutele legate de părăsirea în unităţi sanitare se referă la: Părăsit(ă) în maternitate --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copil părăsit de părinţi în unitate de pediatrie/ altă instituţie --> SPS, şi Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată --> SPS. Pentru mai multe detalii despre rutele de intrare, consultaţi capitolul 3.1.3. 512 Anexa 6 Tabel 27: Sursele de venit ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după venitul lunar per membru de familie (%) Săracă Sărăcie Nu sunt Rute care Foarte sărace (141-240 lei relativă sărace Toţi Lipsesc implică (0-140 lei pe pe membru, (241 - 400 (401+ lei copiii din date despre absenţa membru de pragul pentru lei pe pe sistemul venitul locuinţei familie, pragul Alocaţia de membru, membru de familiei stabile & pentru VMG) susţinere a pragul de protecţie strada familiei) naţional) familie) Total -N 42.807 1.591 6.012 963 567 405 52.345 -% 100 100 100 100 100 100 100 Salarii Da 10 11 15 44 54 54 12 Nu 52 46 63 42 36 33 53 NS 38 43 21 13 10 14 35 Muncă Da 35 32 32 37 30 11 34 ocazională Nu 25 25 40 31 51 51 27 NS 41 44 28 32 19 39 39 Pensii Da 10 2 15 30 31 52 11 (asigurare Nu 46 45 62 46 41 24 48 socială) NS 44 53 23 23 27 23 41 Alte pensii Da 7 4 13 21 22 21 8 (Invaliditate, Nu 48 42 63 47 48 53 50 socială etc.) NS 45 54 24 32 30 25 42 Transferuri Da 1 2 1 9 4 1 2 Nu 40 43 56 45 49 34 42 NS 58 55 43 47 47 65 56 Beneficii sociale, din care: 33 25 69 53 48 39 38 Alocaţie de plasament 2 1 5 8 19 17 3 Indemnizaţie pentru 7 2 11 19 17 17 7 persoane cu dizabilităţi Indemnizaţie pentru 0 1 1 0 0 0 0 persoanele cu SIDA Alocaţie de susţinere a 7 8 22 20 3 5 9 familiei Venit Minim Garantat 15 11 37 6 7 4 17 (VMG) Cantină socială 1 2 2 1 0 2 2 Ajutor de urgenţă, oferit 1 0 1 0 0 0 1 de primării Bonuri de masă 1 1 2 1 2 1 1 Subvenţie pentru încălzire 2 2 2 4 5 0 2 Alte beneficii (non- 6 6 18 14 4 2 8 contributorii) Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: Veniturile au fost actualizate la valoarea din decembrie 2014, pentru a permite compararea acestora. NS – Nu ştiu. Rutele care implică absenţa unui domiciliu stabil & strada includ: Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără adăpost --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi pe stradă/ în spaţii publice --> SPS, şi Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copii ai străzii --> SPS. 513 Anexa 6 Tabel 28: Sursele de venit în natură ale gospodăriilor în care au locuit copiii din sistemul de protecţie, înainte de a ajunge în acesta, după venitul lunar pe membru de familie (%) Foarte Săracă Sărăcie Nu sunt Rute care sărace (141-240 lei relativă sărace Toţi Lipsesc date implică (0-140 lei pe membru, (241 - 400 (401+ lei copiii din despre absenţa pe membru pragul lei pe pe sistemul venitul din locuinţei de familie, pentru membru, membru de gospodărie stabile & pragul Alocaţia de pragul de protecţie strada pentru susţinere a naţional) familie) VMG) familiei) Total -N 42.807 1.591 6.012 963 567 405 52.345 -% 100 100 100 100 100 100 100 Urban Grădină 5 3 7 15 5 0 5 Teren agricol/ 3 0 6 7 5 0 3 forestier Alte proprietăţi 11 4 16 21 14 27 11 Maşină 1 0 1 5 1 6 1 Rural Grădină 19 4 20 38 26 49 20 Teren agricol/ 14 7 17 36 31 40 16 forestier Alte proprietăţi 22 7 25 26 44 41 23 Maşină 1 3 2 3 4 15 1 Total Grădină 11 3 14 25 17 25 11 Teren agricol/ 8 2 12 20 20 20 8 forestier Alte proprietăţi 15 4 21 23 31 34 16 Maşină 1 1 1 4 3 10 1 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Notă: Rutele care implică absenţa unui domiciliu stabil & strada includ: Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără adăpost --> SPS, Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi de părinţi pe stradă/ în spaţii publice --> SPS, şi Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copii ai străzii --> SPS. 514 Anexa 6 Tabel 29: Lista localităţilor din mediul urban, după numărul mamelor cu copii în sistemul de protecţie, în noiembrie 2014 Clasificarea s-a făcut după Populaţie % mame, din totalul mamelor cu numărul mamelor cu copii în Nume localitate urbană (recensământ copii în sistemul de protecţie, din sistemul de protecţie 2011) mediul urban 1 Bucureşti 1.883.425 8,0 2 Constanţa 283.872 3,5 3 Piatra Neamţ 85.055 2,8 4 Craiova 269.506 2,7 5 Galaţi 249.432 2,4 6 Arad 159.074 2,4 7 Drobeta Turnu-Severin 92.617 2,2 8 Bârlad 55.837 2,1 9 Bacău 144.307 2,1 10 Roman 50.713 2,0 11 Braşov 253.200 1,8 12 Iaşi 290.422 1,8 13 Brăila 180.302 1,7 14 Râmnicu Vâlcea 98.776 1,6 15 Baia Mare 123.738 1,5 16 Cluj-Napoca 324.576 1,5 17 Piteşti 155.383 1,5 18 Reşiţa 73.282 1,5 19 Satu Mare 102.411 1,3 20 Medgidia 39.780 1,2 Sursa: CMTIS. Notă: * Analiza exclude judeţele care înregistraseră în CMTIS un număr foarte mic de adrese ale mamelor (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). Anexa 6 Tabel 30: Media Indicelui Dezvoltării Umane Locale (LHDI 2011), după dimensiunea comunei şi numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială Numărul mamelor cu copii în sistemul de Dimensiunea comunei (număr de locuitori) protecţie 0/1.999 2.000/2.999 3.000/3.999 4.000/4.999 5.000+ 0 34 37 39 39 48 1-10 34 36 37 39 42 11+ 32 35 36 38 40 Sursa: CMTIS. Note: * Analiza exclude judeţele care înregistraseră în CMTIS un număr foarte mic de adrese ale mamelor (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). 515 Anexa 6 Tabel 31: Procent mediu populaţie marginalizată, din totalul populaţiei din comună, după dimensiunea comunei şi numărul de mame din comună cu copii în sistemul de protecţie specială (%) Numărul mamelor cu copii în sistemul de Dimensiunea comunei (număr de locuitori) protecţie 0/1.999 2.000/2.999 3.000/3.999 4.000/4.999 5.000+ 0 2 3 2 0 0 1-10 6 7 6 6 4 11+ 27 21 23 16 9 Sursa: CMTIS. Note: * Analiza exclude judeţele care înregistraseră în CMTIS un număr foarte mic de adrese ale mamelor (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Olt, Sălaj, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu). Anexa 6 Tabel 32: Procentul de copii din comunităţile sursă (rurale şi urbane) (%) Copii din comunităţi Copii din alte Total sursă comunităţi Media naţională 7.382 43.616 50.998 % 14 86 100 ARAD 0 100 100 BACĂU 10 90 100 BIHOR 0 100 100 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0 100 100 BOTOŞANI 0 100 100 CARAŞ-SEVERIN 1 99 100 CONSTANŢA 24 76 100 COVASNA 70 30 100 DÂMBOVIŢA 0 100 100 DOLJ 1 99 100 GALAŢI 5 95 100 GORJ 1 99 100 HARGHITA 0 100 100 HUNEDOARA 0 100 100 MEHEDINŢI 17 83 100 NEAMŢ 0 100 100 OLT 0 100 100 PRAHOVA 0 100 100 SATU-MARE 0 100 100 SIBIU 34 66 100 SUCEAVA 17 83 100 VASLUI 83 17 100 VÂLCEA 59 41 100 VRANCEA 9 91 100 BRAŞOV 52 48 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS au fost luate în considerare în analiză, plus judeţul Braşov. 516 Anexa 6 Figura 5: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz, mediul de rezidenţă şi tipul de comunitate din care provine copilul, precum şi instituţia care a realizat ancheta/ anchetele (%) 11 15 4 4 16 10 100% 13 80% 11 31 14 26 11 NU există anchetă socială 30 17 60% 22 8 DA- nu este precizat cine a realizat-o 15 DA- realizată de alţii, i.e. OPA, ONG 40% DA- realizate de SPAS și de DGASPC 20% DA- realizată de DGASPC 44 49 56 68 50 56 DA- realizată de SPAS 0% Comunităţi Alte Comunităţi Alte sursă comunităţi sursă comunităţi URBAN RURAL UNDEVAÎN TOTAL Ţară sau străinătate Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). Anexa 6 Figura 6: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de existenţa unei anchete sociale la dosarul de caz, instituţia care a realizat ancheta/ anchetele şi ruta prin care copilul a ajuns în sistem (%) Toţi copiii din Sistemul de Protecţie (SP) 56 17 14 10 F - Alte pers (non-rude) - SP 60 17 11 10 F fără adulţi (orfani & părăsiţi singuri acasă) -SP 53 21 7 16 F - Rude - SP 65 10 19 3 F cu domiciliu stabil - SP 62 15 16 5 Părăsit după naștere, în maternitate 46 20 12 18 Părăsit în spitale, unităţi medicale 44 23 11 19 F mama în sistem/instituţie - SP 66 17 17 F fără domiciliu stabil (fără locuinţă sau stau pe unde apucă) - SP 52 27 9 10 F - părăsit în stradă/spaţii publice - SP 39 29 11 21 F - locuia pe stradă (copiii străzii) - SP 25 31 12 25 Nu se știe ruta 49 14 8 26 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 DA - realizată de SPAS DA - realizată de DGASPC DA - realizate de SPAS și de DGASPC DA - realizată de alţii, i.e. OPA, ONG DA - nu este precizat cine a realizat-o NU există anchetă socială Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=52.344). 517 Anexa 6 Tabel 33: Calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz în funcţie de tipul de informaţii furnizate, instituţia/ persoana care a întocmit ancheta, mediul de rezidenţă şi tipul de comunitate din care provine copilul, ruta şi anul intrării copilului în sistemul de protecţie (%) Doar Doar Serviciile Nici Total Nevoile Nevoile furnizate nevoile copii cu copilului & şi/sau şi nici anchete şi/sau Serviciile oferta serviciile sociale familiei existentă Total -N 8.423 10.548 14.518 13.645 47.134 -% 18 22 31 29 100 Ancheta socială: Instituţia Ancheta socială realizată de SPAS 17 24 29 31 100 Ancheta socială realizată de DGASPC 23 12 29 35 100 Anchete sociale realizate de SPAS şi de DGASPC 14 25 42 18 100 Ancheta socială realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 31 19 13 37 100 Ancheta socială, nu este precizat cine a realizat-o 23 42 29 6 100 Ancheta socială: Reprezentant Doar persoană responsabilă cu asistenţa socială 16 27 29 29 100 Asistent social 18 21 32 29 100 Nu se ştie 26 22 24 28 100 Mediul de rezidenţă Urban 19 19 30 31 100 Rural 16 26 32 26 100 Undeva în ţară sau străinătate 31 20 24 26 100 Tipul de comunitate din care provine copilul Comunitate sursă pentru SP 19 20 32 29 100 Alte comunităţi 10 38 21 30 100 Ruta de intrare în Sistemul de Protecţie (SP) F cu domiciliu stabil - SP 16 25 34 25 100 F fără adulţi (orfani & părăsiţi singuri acasă) -SP 29 8 32 31 100 F fără domiciliu stabil (fără locuinţă sau stau pe unde 34 17 41 8 100 apucă) - SP F mama în sistem/ instituţie - SP 5 12 52 31 100 F - Rude - SP 16 26 29 29 100 F - Alte pers (non-rude) - SP 21 30 14 35 100 Părăsit după naştere, în maternitate 20 17 27 36 100 Părăsit în spitale, unităţi medicale 21 16 27 37 100 F - părăsit în stradă/spaţii publice - SP 13 38 30 19 100 F - locuia pe stradă (copiii străzii) - SP 9 15 33 43 100 Nu se ştie 30 14 18 38 100 Anul intrării în sistem (selectiv) ... 1997 31 11 15 44 100 1998 29 13 12 46 100 1999 19 18 17 46 100 ... 2009 16 29 38 17 100 2010 13 22 39 26 100 2011 14 25 36 25 100 2012 16 26 35 23 100 2013 15 21 41 23 100 2014 16 25 38 22 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. 518 519 Anexa 6 Tabel 34: Identificarea informaţiilor cheie privind situaţia de dinainte de intrarea copilului în sistem (nevoile copilului şi/sau familiei şi răspunsul din comunitate) în funcţie de calitatea anchetelor sociale din dosarele de caz (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) Doar Doar serviciile Nici Total nevoile Nevoile furnizate nevoile copii cu copilului & şi/sau şi nici anchete şi/sau Serviciile oferta serviciile sociale familiei existentă Total -N 8.423 10.548 14.518 13.645 47.134 -% 100 100 100 100 100 Nevoile Ancheta identifică doar nevoile copilului 58 0 44 0 24 Ancheta identifică doar nevoile familiei 8 0 6 0 3 Ancheta identifică nevoile copilului & familiei 34 0 51 0 22 Serviciile din comunitate Oferta de servicii disponibile în comunitate/ zonă 0 12 51 0 18 Plan de servicii, conform reglementărilor 0 86 68 0 40 Serviciile furnizate în comunitate înainte de intrarea copilului în sistem Servicii de consiliere, informare, sprijin moral către familie 0 34 54 0 24 Consultare/ colaborare cu medicul de familie, cadre 0 20 30 0 14 didactice, poliţie, SCC Referire către servicii de prevenire din zonă (centru de zi, 0 5 9 0 4 echipe mobile, centru de recuperare etc.) Includere într-un program privat de sprijin economic 0 2 4 0 2 pentru prevenirea părăsirii Alte activităţi prevenire (vezi Figura 47) 0 4 21 0 7 Numărul de servicii de prevenire (de mai sus) de care a beneficiat copilul/ familia în comunitate Nici un serviciu/ activitate 100 55 27 100 67 Un serviciu/ activitate 0 28 39 0 18 Două servicii/ activităţi 0 15 25 0 11 Trei servicii/ activităţi 0 2 8 0 3 Patru servicii/ activităţi 0 0 1 0 0 Cinci servicii/ activităţi 0 0 0 0 0 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Întrebările referitoare la nevoi şi servicii au fost deschise, cu excepţia celei referitoare la planul de servicii. 520 Anexa 6 Figura 7: Existenţa unui plan de servicii la dosarul de caz în funcţie de anul intrării copilului în sistemul de protecţie (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) 83 84 % Copii cu un plan de servicii 90 80 75 77 % Copii fără plan de servicii 74 72 72 80 70 Nu se știe 70 60 63 55 55 56 53 60 51 52 51 50 50 51 50 40 45 47 49 47 45 43 43 45 45 40 30 38 35 20 26 19 20 21 20 21 10 15 13 12 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=47.134 copii cu anchetă socială la dosar). Anexa 6 Tabel 35: Existenţa unui plan de servicii la dosarul de caz în funcţie de judeţ (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) % Copii cu un plan de % Copii fără plan de Nu se ştie Total servicii servicii Total -N 18.545 25.635 1.554 45.734 -% 41 56 3 100 ARAD 21 76 4 100 BACĂU 36 60 5 100 BIHOR 48 46 6 100 BISTRIŢA-NĂSĂUD 37 59 4 100 BOTOŞANI 44 53 3 100 CARAŞ-SEVERIN 37 61 2 100 CONSTANŢA 44 55 1 100 COVASNA 59 30 10 100 DÂMBOVIŢA 19 79 2 100 DOLJ 34 61 5 100 GALAŢI 37 61 1 100 GORJ 50 44 6 100 HARGHITA 61 38 2 100 HUNEDOARA 36 62 2 100 MEHEDINŢI 25 75 0 100 NEAMŢ 72 19 9 100 OLT 59 39 2 100 PRAHOVA 27 70 3 100 SATU-MARE 37 59 4 100 SIBIU 35 57 8 100 SUCEAVA 20 79 2 100 VASLUI 61 38 1 100 VÂLCEA 36 62 2 100 VRANCEA 40 59 1 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare. 521 Anexa 6 Figura 8: Serviciile de prevenire furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem, în funcţie de anul intrării copilului în sistemul de protecţie (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) 100 87 85 85 84 81 83 90 78 79 75 75 76 80 70 64 64 70 59 59 60 60 59 58 58 60 % Copii fără servicii de prevenire 50 % Copii care au beneficiat de servicii de prevenire în comunitate 40 41 41 40 40 41 42 42 30 36 36 20 30 25 25 24 10 22 21 19 17 13 15 15 16 0 4 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=47.134 copii cu anchetă socială la dosar). Anexa 6 Tabel 36: Serviciile de prevenire furnizate în comunitate, înainte de intrarea copilului în sistem, în funcţie de judeţ (% copiii cu anchete sociale în dosarul de caz) % Copii fără servicii % Copii care au beneficiat de servicii de de prevenire prevenire în comunitate Total Total -N 30.747 14.987 45.734 -% 67 33 100 ARAD 83 17 100 BACĂU 65 35 100 BIHOR 70 30 100 BISTRIŢA-NĂSĂUD 72 28 100 BOTOŞANI 63 37 100 CARAŞ-SEVERIN 82 18 100 CONSTANŢA 64 36 100 COVASNA 69 31 100 DÂMBOVIŢA 62 38 100 DOLJ 65 35 100 GALAŢI 75 25 100 GORJ 91 9 100 HARGHITA 60 40 100 HUNEDOARA 82 18 100 MEHEDINŢI 92 8 100 NEAMŢ 28 72 100 OLT 50 50 100 PRAHOVA 76 24 100 SATU-MARE 66 34 100 SIBIU 58 42 100 SUCEAVA 80 20 100 VASLUI 52 48 100 VÂLCEA 63 37 100 VRANCEA 46 54 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare. 522 Anexa 6 Caseta 1: Rolul şi responsabilităţile asistentului social în protecţia şi promovarea drepturilor copilului Orice familie poate traversa, la un moment dat, o perioadă dificilă din cauza pierderii slujbei, a veniturilor mici, a îmbătrânirii sau bolii. Asistenţii sociali trebuie să sprijine familia, punându-i la dispoziţie toate facilităţile şi serviciile disponibile, utilizând toate resursele comunităţii, cu scopul de a păstra copiii în familie. În principiu, cel mai bun loc pentru un copil este alături de părinţii săi, cu toate că, uneori, părinţii pot întâmpina dificultăţi. În astfel de cazuri, este foarte important să sprijinim familia în creşterea copiilor, ca să evităm separarea şi impactul acesteia asupra dezvoltării copilului. Asistenţii sociali nu trebuie doar să cunoască toate resursele şi serviciile disponibile în comunitatea lor, ci trebuie să acţioneze proactiv, înştiinţând autorităţile locale (primar şi consiliu local) cu privire la diversele nevoi ale comunităţii (creşe, grădiniţe, servicii de zi, transport şcolar, dispensar ori chiar utilităţi, precum electricitate sau apă curentă etc.) şi solicitându-le luarea măsurilor necesare. În cazul în care familia se confruntă cu probleme mai serioase, cum ar fi consumul de droguri şi de alcool, violenţă domestică sau tulburări de comportament, asistenţii sociali din cadrul SPAS trebuie să depisteze asemenea situaţii şi să intervină cât mai repede posibil, pentru a preveni agravarea problemelor. Prin planul de servicii, ei vor urmări menţinerea copilului alături de părinţi, prin acordarea tuturor serviciilor necesare, inclusiv servicii de consiliere şi terapie. Numai atunci când devine clar că sprijinul oferit nu dă rezultatele scontate şi că dezvoltarea copilului este periclitată în familie trebuie luate în considerare măsuri suplimentare. În astfel de cazuri, SPAS va sesiza imediat DGASPC. Nici măcar în această ipoteză, separarea copilului de părinţi nu va fi automat recomandată. DGASPC va face propriile sale evaluări şi va putea recomanda furnizarea unor servicii specializate. Dacă se impune totuşi plasamentul copilului în afara familiei, asistenţii sociali vor continua să coopereze cu DGASPC pe durata plasamentului, pentru a facilita menţinerea relaţiilor dintre copil şi părinţi sau alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Totodată, asistenţii sociali vor acorda sprijin părinţilor, pentru a-i ajuta în vederea reintegrării copilului în familie. Mulţi copii au sentimentul că ei sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat şi sunt îngrijoraţi de felul în care se descurcă părinţii lor. Menţinerea relaţiei cu părinţii poate reduce sentimentul de vină şi răspundere al copilului şi îi ajută să-şi formeze o percepţie mai realistă cu privire la motivele pentru care au fost „daţi în plasament”. Această legătură poate contribui şi la construirea unei punţi între trecut şi viitor, importante pentru a asigura continuitatea şi dezvoltarea copilului, precum şi între copil şi părinţii lui. Chiar dacă nu pot să-i asigure îngrijirea permanent, ei îşi pot dezvolta capacităţile. La rândul său, copilul poate înţelege mai bine situaţia şi nu va avea sentimentul că a fost „părăsit”. Sursa: ANPDC (2006: 67-68). 523 Anexa 6 Tabel 37: Distribuţia intrărilor copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de cine a sesizat cazul (% din intrări) Sesizare Sesizare Solicitare Nu se ştie, Solicitare Sesizare Autosesizare din partea din partea din nu sunt Total din partea din partea din partea altei unei partea informaţii intrări familiei SPAS DGASPC instituţii persoane copilului la dosar Total -N 16.059 14.988 12.960 3.646 2.787 84 3.422 53.946 -% 100 100 100 100 100 100 100 100 Vârsta la prima intrare în sistem:* 0-12 luni 62 19 18 11 33 0 27 32 1-2 ani 15 19 15 17 18 0 14 16 3-6 ani 10 26 30 34 21 0 16 22 7-10 ani 5 22 21 22 15 23 11 15 11-14 ani 3 9 10 8 4 61 7 7 15-17 ani 0 2 1 2 0 11 1 1 Categorii de copii la risc peste medie: Total, din care: 34 18 28 21 32 32 27 27 Copii (0-17 ani) cu 12 10 10 8 13 0 12 11 dizabilităţi Copii (0-17 ani) cu 20 11 20 15 22 0 14 17 întârzieri dezvoltare Copii (6-17 ani) cu CES 1 4 3 3 2 0 4 3 Copii (7-17 ani) cu 3 1 3 4 3 32 2 3 tulburări comportament Copii (0-12 luni) 12 2 2 2 4 0 6 5 prematuri, subponderali Motive ale separării copilului de familie:** Neglijare, abuz, 22 44 64 66 47 90 44 44 exploatare, din care: - neglijare 19 42 62 63 44 61 40 41 - abuz 6 7 20 17 15 71 10 11 - exploatare 3 1 5 5 6 27 3 3 Părăsirea copilului 71 7 9 5 32 0 28 29 Evenimente 1 5 3 3 2 0 1 3 nefericite*** Intrările problematice, 6 44 24 26 19 11 27 24 din care: - Dizabilitate copil 2 8 5 3 5 0 5 5 - Cauze sociale: factori 2 22 13 16 8 11 14 12 individuali - Cauze sociale: 2 14 6 8 6 0 8 7 sărăcie, locuire precară Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) 2 7 5 9 2 12 3 5 peste hotare Familii dezorganizate 11 21 17 24 14 30 12 16 Mame adolescente la intrarea copilului în 6 4 2 1 5 0 4 4 sistem Consum abuziv de alcool sau alte 10 15 34 29 27 68 19 20 substanţe (continuare) Comportament promiscuu, probleme cu 524 poliţia sau antecedentele penale - parental 9 10 10 12 8 2 11 10 - altul decat părinţii 2 1 4 2 2 0 1 2 Dizabilitate şi/sau problemele de sănătate mintală - parental 20 13 15 15 17 14 15 16 - altul decat părinţii 2 7 6 5 4 0 4 5 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau 35 37 38 35 39 49 28 36 locuire precară Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 22 29 39 28 30 48 22 29 - ajutor 6 11 16 20 8 15 11 11 Rutele de intrare în sistem:**** Nu sunt informaţii la 0 0 0 0 0 7 13 1 dosarul de caz Părăsit(ă) în 59 6 7 3 25 0 22 24 maternitate --> SPS Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> 18 69 72 60 48 93 38 51 SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri 1 0 3 1 2 0 1 1 acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau 1 3 1 3 4 0 3 2 fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 0 0 0 1 0 0 0 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie 2 18 11 14 4 0 12 10 --> Rude --> SPS Maternitate --> Familie --> Alte persoane (non- 1 1 2 15 1 0 1 2 rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 16 1 3 3 10 0 8 7 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 1 0 1 1 4 0 1 1 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ 1 0 0 1 1 0 1 1 copiii străzii --> SPS Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=53.946 intrări ale celor 52.344 copii în sistemul de protecţie). Note: *Suma pe coloane este mai mică de 100% pentru că sunt incluse doar primele intrări (3% dintre copiii în sistemul de protecţie au 2-4 intrări în sistem). **Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. ***Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. **** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. 525 Anexa 6 Tabel 38: Distribuţia intrărilor copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de cine a luat decizia de plasare a copilului în sistemul de protecţie (% din intrări) Nu se ştie, Dispoziţia Sentinţa Hotărârea Ordonanţă nu sunt Total directorului instanţei CPC preşedinţială informaţii la intrări DGASPC judecătoreşti dosar Total -N 21.513 22.370 5.744 998 3.320 53.946 -% 100 100 100 100 100 100 Vârsta la prima intrare în sistem:* 0-12 luni 38 34 9 13 27 32 1-2 ani 16 18 11 21 15 16 3-6 ani 21 22 27 25 17 22 7-10 ani 14 13 29 26 10 15 11-14 ani 6 5 19 12 6 7 15-17 ani 1 1 3 1 1 1 Categorii de copii la risc peste medie: Total, din care: 31 25 15 38 27 27 Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 9 13 7 8 11 11 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 20 16 10 31 14 17 Copii (6-17 ani) cu CES 2 3 3 2 3 3 Copii (7-17 ani) cu tulburări 4 1 3 9 2 3 comportament Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 7 5 1 1 7 5 Motive ale separării copilului de familie:** Neglijare, abuz, exploatare, din care: 48 35 56 89 45 44 - neglijare 45 33 53 87 42 41 - abuz 16 7 9 33 12 11 - exploatare 5 1 3 15 3 3 Părăsirea copilului 36 30 6 7 31 29 Evenimente nefericite*** 2 2 8 0 1 3 Intrările problematice, din care: 14 33 30 4 24 24 - Dizabilitate copil 3 7 3 1 4 5 - Cauze sociale: factori individuali 7 16 18 2 12 12 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 4 10 9 1 8 7 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 4 2 14 3 4 5 Familii dezorganizate 15 16 24 8 13 16 Mame adolescente la intrarea copilului 4 4 2 2 4 4 în sistem Consum abuziv de alcool sau alte 24 15 18 52 19 20 substanţe Comportament promiscuu, probleme cu poliţia sau antecedentele penale - parental 11 8 13 8 11 10 - altul decat părinţii 3 1 2 5 1 2 Dizabilitate şi/sau problemele de sănătate mintală - parental 17 17 12 20 15 16 - altul decat părinţii 4 5 6 7 4 5 (continuare) Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 38 36 32 47 28 36 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 31 27 32 42 22 29 - ajutor 12 10 13 17 12 11 526 Rutele de intrare în sistem:**** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 0 0 0 0 13 1 Părăsit(ă) în maternitate --> SPS 30 24 4 5 24 24 Maternitate --> Familie cu domiciliu 49 53 56 85 37 51 stabil --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi 2 1 1 1 2 1 singuri acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu 3 1 1 3 3 2 stabil sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 0 0 0 0 0 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 5 10 32 3 11 10 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 2 2 3 0 1 2 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în unităţi pediatrice sau alte instituţii --> 7 8 3 3 9 7 SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi 1 0 1 0 0 1 pe stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 1 0 0 0 1 1 acasă/ copiii străzii --> SPS Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 10 11 3 3 18 10 DA - realizată de SPAS 49 59 70 64 50 56 DA - realizată de DGASPC 22 14 9 12 17 17 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 15 14 15 18 11 14 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, 0 0 1 1 1 0 ONG DA - nu este precizat cine a realizat-o 3 2 2 3 3 2 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 17 16 12 19 18 16 Serviciile furnizate şi/sau oferta 15 23 34 20 14 20 existentă Nevoile & Serviciile 33 23 25 43 22 27 Nici nevoile şi nici serviciile 25 27 26 15 28 26 Cine a sesizat cazul: Sesizare din partea altei instituţii 42 27 11 19 3 30 Solicitare din partea familiei 16 39 47 5 0 28 Sesizare din partea SPAS 27 23 25 49 3 24 Sesizare din partea unei persoane 8 4 12 14 0 7 Autosesizare din partea DGASPC 6 5 4 12 0 5 Solicitare din partea copilului 0 0 0 1 0 0 Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 0 1 1 1 93 6 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N=53.946 intrări ale celor 52.344 copii în sistemul de protecţie). Note: *Suma pe coloane este mai mică de 100% pentru că sunt incluse doar primele intrări (3% dintre copiii în sistemul de protecţie au 2-4 intrări în sistem). **Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. ***Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. **** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. 527 Anexa 6 Tabel 39: Distribuţia serviciilor rezidenţiale incluse în studiu, în funcţie de tip şi judeţ (număr), la 30 noiembrie 2014 CTF - Case de tip familial CP - Centre de plasament CP- CTF- CP- CP- clasice- CP- CP-mod- CTF- non- CP-MEN- MEN- clasice- non- mod- non- AP dizab dizab clasice mod dizab dizab dizab dizab ALBA 5 9 25 1 ARAD 5 37 1 2 1 ARGEŞ 17 4 1 1 1 2 2 1 BACĂU 19 17 26 1 1 2 1 BIHOR 22 38 1 4 1 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5 1 1 2 BOTOŞANI 21 1 8 1 4 1 BRĂILA 18 8 4 BRAŞOV 2 19 3 1 1 1 1 4 BUZĂU 8 2 6 4 1 1 2 CĂLĂRAŞI 2 11 2 1 CARAŞ-SEVERIN 21 2 2 3 1 CLUJ 8 6 15 1 3 3 1 CONSTANŢA 7 18 2 3 3 COVASNA 4 2 10 1 1 1 1 DÂMBOVIŢA 3 2 6 1 DOLJ 16 2 1 3 1 GALAŢI 10 3 1 1 3 1 3 GIURGIU 2 9 11 GORJ 10 2 3 1 1 1 HARGHITA 17 1 24 3 2 1 HUNEDOARA 3 2 12 2 5 IALOMIŢA 4 4 1 2 1 IAŞI 13 18 2 1 4 5 ILFOV 5 3 2 3 MARAMUREŞ 12 24 1 MEHEDINŢI 6 1 2 MUREŞ 9 10 52 2 NEAMŢ 12 8 4 3 5 OLT 29 8 6 1 PRAHOVA 9 3 1 1 5 SĂLAJ 6 4 1 1 2 SATU MARE 8 10 3 SECTOR 1 4 9 3 5 SECTOR 2 16 1 1 3 1 1 SECTOR 3 25 1 1 SECTOR 4 16 1 SECTOR 5 9 1 1 1 SECTOR 6 5 1 2 1 SIBIU 5 7 3 4 SUCEAVA 17 12 11 1 1 1 528 TELEORMAN 26 1 1 TIMIŞ 3 22 2 1 3 (continuare) TULCEA 8 5 4 1 1 1 VÂLCEA 8 2 2 1 4 1 VASLUI 6 6 2 1 VRANCEA 17 3 4 1 1 Total 408 210 476 37 8 27 47 41 55 Sursa: ANPDCA. Note: AP Apartamente CTF-dizab Case de tip familial pentru copilul cu dizabilităţi CTF-non-dizab Case de tip familial pentru copilul fără dizabilităţi CP-MEN-clasice Centre de plasament clasice preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-MEN-mod Centre de plasament modulate preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-clasice-dizab Centre de plasament clasice pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-clasice-non-dizab Centre de plasament clasice pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-dizab Centre de plasament modulate pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-non-dizab Centre de plasament modulate pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) Anexa 6 Tabel 40: Personalul DGASPC, numărul de beneficiari ai serviciilor publice şi raportul copil/ angajat, pe judeţ, la 31 decembrie 2014 (A) Serviciile de tip familial Copii la AMP AMP angajaţi ai Raportul copil/ angajaţi ai DGASPC DGASPC AMP DGASPC TOTAL 18.726 12.079 1,6 Alba 161 100 1,6 Arad 158 83 1,9 Argeş 391 268 1,5 Bacău 621 388 1,6 Bihor 687 375 1,8 Bistriţa-Năsăud 251 144 1,7 Botoşani 402 193 2,1 Brăila 243 130 1,9 Braşov 264 140 1,9 Buzău 357 207 1,7 Călăraşi 361 299 1,2 Caraş-Severin 555 504 1,1 Cluj 198 136 1,5 Constanţa 422 248 1,7 Covasna 290 148 2,0 Dâmboviţa 595 330 1,8 Dolj 298 168 1,8 Galaţi 678 370 1,8 Giurgiu 168 143 1,2 Gorj 178 119 1,5 Harghita 415 203 2,0 Hunedoara 291 143 2,0 Ialomiţa 100 85 1,2 Iaşi 1284 817 1,6 529 Ilfov 119 78 1,5 Maramureş 390 314 1,2 Mehedinţi 251 164 1,5 Mureş 456 248 1,8 Neamţ 548 430 1,3 Olt 480 282 1,7 Prahova 419 257 1,6 Sălaj 137 90 1,5 Satu-Mare 451 235 1,9 Sector 1 138 125 1,1 Sector 2 91 91 1,0 Sector 3 106 98 1,1 Sector 4 115 109 1,1 Sector 5 119 101 1,2 Sector 6 75 64 1,2 Sibiu 318 167 1,9 Suceava 635 422 1,5 Teleorman 347 196 1,8 Timiş 1088 601 1,8 Tulcea 285 176 1,6 Vâlcea 530 344 1,5 Vaslui 1663 1456 1,1 Vrancea 597 290 2,1 Sursa: ANPDCA, www.copii.ro. (B) Serviciile de tip rezidenţial Copii în serviciile Raportul copil/ Copii în serviciile Angajaţi DGASPC în de tip rezidenţial angajat în servicii rezidenţiale serviciile de tip publice % total rezidenţiale publice rezidenţial copii în servicii publice rezidenţiale TOTAL 17.453 12.336 1,4 81 Alba 490 111 4,4 88 Arad 461 207 2,2 77 Argeş 422 427 1,0 99 Bacău 410 364 1,1 59 Bihor 448 265 1,7 56 Bistriţa-Năsăud 268 146 1,8 90 Botoşani 462 303 1,5 76 Brăila 248 234 1,1 77 Braşov 588 500 1,2 85 Buzău 696 426 1,6 96 Călăraşi 299 250 1,2 100 Caraş-Severin 219 152 1,4 85 Cluj 339 337 1,0 84 Constanţa 592 468 1,3 83 Covasna 324 144 2,3 96 Dâmboviţa 246 170 1,4 90 Dolj 365 305 1,2 100 Galaţi 361 360 1,0 95 Giurgiu 181 157 1,2 77 Gorj 292 288 1,0 96 Harghita 606 342 1,8 86 Hunedoara 177 157 1,1 41 530 Ialomiţa 204 136 1,5 97 Iaşi 1303 756 1,7 92 Ilfov 129 183 0,7 61 Maramureş 342 301 1,1 86 Mehedinţi 170 157 1,1 96 Mureş 459 392 1,2 68 Neamţ 731 259 2,8 89 Olt 305 394 0,8 97 Prahova 529 447 1,2 60 Sălaj 374 227 1,7 87 Satu-Mare 254 46 5,6 71 Sector 1 329 285 1,2 70 Sector 2 341 227 1,5 85 Sector 3 183 70 2,6 93 Sector 4 222 268 0,8 99 Sector 5 127 173 0,7 83 Sector 6 136 128 1,1 69 Sibiu 351 294 1,2 61 Suceava 517 244 2,1 80 Teleorman 304 190 1,6 100 Timiş 389 287 1,4 54 Tulcea 344 209 1,6 100 Vâlcea 348 364 1,0 91 Vaslui 252 25 10,1 92 Vrancea 316 166 1,9 100 Sursa: ANPDCA, www.copii.ro. (C) Serviciile de îngrijire de zi şi aparatul propriu DGASPC Total copii în Angajaţi în Angajaţi în servicii Raportul sistemul de Total personal aparatul propriu al publice de îngrijire copil/ angajat protecţie (toate DGASPC DGASPC de zi DGASPC serviciile publice)* TOTAL 4.412 3.409 54.019 32.236 1,7 Alba 87 42 971 340 2,9 Arad 123 60 1.090 473 2,3 Argeş 130 125 1.052 950 1,1 Bacău 97 94 1.500 943 1,6 Bihor 106 41 1.675 786 2,1 Bistriţa-Năsăud 54 19 810 363 2,2 Botoşani 62 33 1.323 590 2,2 Brăila 29 28 717 421 1,7 Braşov 111 34 1.337 785 1,7 Buzău 92 27 1.485 752 2,0 Călăraşi 75 57 986 681 1,4 Caraş-Severin 85 8 1.044 749 1,4 Cluj 91 106 830 670 1,2 Constanţa 118 0 2.111 834 2,5 Covasna 68 66 906 426 2,1 Dâmboviţa 98 37 1.221 635 1,9 Dolj 64 272 1.080 809 1,3 Galaţi 141 14 1.451 885 1,6 Giurgiu 48 38 512 386 1,3 Gorj 80 63 777 550 1,4 531 Harghita 87 12 1.200 643 1,9 Hunedoara 74 19 1.073 393 2,7 Ialomiţa 63 39 644 323 2,0 Iaşi 122 77 3.647 1.772 2,1 Ilfov 52 0 559 313 1,8 Maramureş 79 5 1.226 699 1,8 Mehedinţi 81 97 688 498 1,4 Mureş 107 0 1.597 747 2,1 Neamţ 101 33 1.797 823 2,2 Olt 87 100 1.110 863 1,3 Prahova 95 0 1.500 799 1,9 Sălaj 62 0 803 379 2,1 Satu-Mare 67 162 1.023 509 2,0 Sector 1 75 230 595 715 0,8 Sector 2 213 55 571 586 1,0 Sector 3 102 152 428 422 1,0 Sector 4 128 106 478 611 0,8 Sector 5 82 159 568 515 1,1 Sector 6 201 367 343 760 0,5 Sibiu 95 6 872 562 1,6 Suceava 168 237 1.629 1.071 1,5 Teleorman 81 34 832 501 1,7 Timiş 147 37 2.054 1.072 1,9 Tulcea 39 16 776 440 1,8 Vâlcea 93 24 1.303 825 1,6 Vaslui 94 248 2.711 1.823 1,5 Vrancea 60 34 1.114 550 2,0 Sursa: ANPDCA, www.copii.ro. Notă: *Sunt incluşi şi copiii în plasament la rude sau la alte persoane/ familii. Anexa 6 Tabel 41: Personalul DGASPC în servicii de tip familial şi rezidenţial, numărul de beneficiari şi raportul copil/ angajat ai acestor servicii publice, evoluţii în perioada 2002-2015 Angajaţi Copii în Raportul copil/ Copii la AMP AMP Raportul DGASPC în serviciile de tip angajat în servicii angajaţi ai angajaţi ai copil/ AMP serviciile de rezidenţial rezidenţiale DGASPC DGASPC DGASPC tip publice publice rezidenţial 2002 10.461 9.170 1,1 37.781 20.069 1,9 2003 12.657 10.311 1,2 32.171 17.869 1,8 2004 15.308 12.083 1,3 27.579 16.943 1,6 2006 19.571 14.800 1,3 21.198 14.484 1,5 2007 20.194 15.225 1,3 20.532 15.262 1,3 2008 20.642 15.023 1,4 20.033 16.535 1,2 2009 20.498 14.432 1,4 19.525 15.785 1,2 2010 19.811 13.287 1,5 19.126 14.085 1,4 2011 19.376 12.667 1,5 19.215 13.644 1,4 2012 19.046 12.383 1,5 18.793 12.854 1,5 2013 18.947 12.201 1,6 18.148 12.513 1,5 2014 18.726 12.079 1,6 17.453 12.336 1,4 2015 18.545 12.005 1,5 16.396 12.292 1,3 Sursa: ANPDCA, www.copii.ro. 532 Anexa 6 Figura 9: Personalul DGASPC în servicii de tip familial şi rezidenţial şi numărul de beneficiari ai acestor servicii publice, evoluţii în perioada 2002-2015 (număr) 40000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0 2002 2003 2004 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 Copii la AMP angajaţi DGASPC Copii în serviciile de tip rezidenţial publice AMP angajaţi DGASPC Angajaţi DGASPC în serviciile de tip rezidenţial Sursa: ANPDCA, www.copii.ro. 533 Anexa 6 Tabel 42: Cum sunt plasaţi copiii între diferitele tipuri de servicii de protecţie (A-D), în prima etapă după intrarea în sistem, în funcţie de diferiţi factori (% categorie) (A) Serviciile de tip familial Total servicii de Plasament la Plasament la Plasament tip familial alte familii/ rude până la la AMP persoane gradul IV (A) Total -N 2.031 12.091 12.992 27.115 -% 4 23 25 52 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 3 8 42 53 1-2 ani 5 21 30 56 3-6 ani 4 32 15 50 7-10 ani 4 33 9 46 11-14 ani 5 44 4 53 15-17 ani 7 46 1 54 Gen: Băieţi 3 22 25 50 Fete 4 24 24 53 Etnia: Română 4 25 22 52 Maghiară 2 30 19 51 Romă 3 19 24 46 Alta 12 0 8 20 Nedeclarată 4 20 30 54 Mediul de provenienţă: Urban 4 17 30 50 Rural 4 31 18 53 Undeva în România sau în străinătate 0 46 27 73 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 2 32 35 69 Alte comunităţi 4 22 23 49 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă persoană 3 5 33 41 care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ părinţii 8 60 9 76 plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 2 6 32 40 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care îngrijea copilul 8 69 7 84 Relaţiile copilului cu familia înainte de a intra în sistem: Bune 5 58 3 66 Cu probleme 3 18 7 28 Nu există informaţii la dosar 2 28 13 44 Nu e cazul, copil sub 6 ani 4 17 32 54 Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 3 12 11 25 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 3 7 18 28 Copii (6-17 ani) cu CES 2 15 6 23 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 4 14 6 25 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 3 1 47 51 534 (A) (continuare) Total servicii de Plasament la Plasament la Plasament tip familial alte familii/ rude până la la AMP persoane gradul IV (A) Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 4 25 19 48 - neglijare 4 25 19 48 - abuz 1 12 19 32 - exploatare 3 8 17 27 Părăsirea copilului 3 1 43 48 Evenimente nefericite** 5 49 16 70 Intrările problematice, din care: 5 43 14 62 - Dizabilitate copil 4 19 11 34 - Cauze sociale: factori individuali 6 54 13 72 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 5 40 17 62 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 5 47 10 63 Familii dezorganizate 4 38 15 58 Mame adolescente la intrarea copilului în sistem 5 27 33 65 Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 3 15 22 40 Comportament promiscuu, probleme cu poliţia sau 3 22 24 49 antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 3 18 29 50 - altul decat părinţii 7 27 23 58 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 3 19 27 50 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 4 27 24 55 - ajutor 8 25 19 52 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 0 10 25 35 Părăsit în maternitate --> SPS 3 1 46 51 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> SPS 3 28 18 49 Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> 2 13 26 41 SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără 3 14 19 35 locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată - 0 0 56 56 -> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 3 73 6 82 Maternitate --> Familie --> Alte persoane (non-rude) --> 44 6 17 67 SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în unităţi 3 3 32 38 pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe stradă/ spaţii 7 10 24 42 publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copiii 0 8 14 23 străzii --> SPS Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 4 8 27 39 DA - realizată de SPAS 4 26 24 54 DA - realizată de DGASPC 3 16 27 46 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 4 34 23 61 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 1 6 38 46 DA - nu este precizat cine a realizat-o 2 14 20 37 535 (A) (continuare) Total servicii de Plasament la Plasament la Plasament tip familial alte familii/ rude până la la AMP persoane gradul IV (A) Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 4 19 23 45 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 4 39 24 68 Nevoile & Serviciile 4 21 25 49 Nici nevoile şi nici serviciile 4 21 26 51 Cine a sesizat cazul: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 4 19 28 51 Autosesizare din partea DGASPC 3 11 33 46 Sesizare din partea SPAS 3 24 20 46 Sesizare din partea altei instituţii 3 4 40 47 Sesizare din partea unei persoane 15 22 17 54 Solicitare din partea familiei 3 47 13 63 Solicitare din partea copilului 0 11 3 15 Cine a luat decizia de intrare în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 3 22 28 53 Dispoziţia directorului DGASPC 2 4 35 41 Ordonanţă preşedinţială 1 3 42 45 Hotărârea CPC 5 32 18 56 Sentinţa instanţei judecătoreşti 7 63 9 79 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 4 23 25 52 Intrări multiple 2 13 22 37 Fraţi/ surori în sistem, în prezent: Da 3 17 26 47 Nu 4 30 23 56 Există la dosarul de caz lista rudelor până la gradul IV 4 18 28 49 identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 1 29 27 57 Plasament 5 38 17 61 Plasament în regim urgenţă 2 4 34 41 Supraveghere specializată 0 16 17 33 Altele**** 0 69 31 100 DOAR COPIII INTRAȚI ÎN SISTEM ÎN 2013-2014 Total, din care: 9 22 34 65 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 12 6 67 85 1-2 ani 11 18 44 73 3-6 ani 4 25 16 45 7-10 ani 8 36 8 51 11-14 ani 6 38 6 50 15-17 ani 5 48 2 55 Grupuri de risc: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 6 13 15 34 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 10 10 18 36 Copii (6-17 ani) cu CES 4 19 5 28 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 6 14 4 23 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 11 1 64 76 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 6.476 copii intraţi în sistem în 2013-2014). 536 Note: *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. (B) Serviciile rezidenţiale de mici dimensiuni (apartamente şi case de tip familial) Total servicii rezidenţiale CTF-non- Total CTF AP CTF-dizab mici dizab ***** ***** (B) Total -N 572 809 2.753 3.630 4.202 -% 1 2 5 7 8 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 0 1 2 3 4 1-2 ani 1 1 5 7 8 3-6 ani 1 2 8 10 11 7-10 ani 2 1 8 9 11 11-14 ani 2 2 7 9 11 15-17 ani 3 2 15 17 20 Gen: Băieţi 2 2 5 7 8 Fete 1 1 5 7 8 Etnia: Română 2 2 5 7 9 Maghiară 0 2 10 12 13 Romă 1 2 5 7 8 Alta 0 0 15 15 15 Nedeclarată 0 1 4 6 6 Mediul de provenienţă: Urban 1 2 5 7 8 Rural 1 1 6 7 8 Undeva în România sau în străinătate 0 0 0 0 0 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 0 2 3 5 5 Alte comunităţi 1 2 6 7 8 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă persoană 0 2 7 9 9 care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ părinţii 1 0 4 4 4 plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 1 2 7 9 10 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care îngrijea copilul 0 0 1 1 2 Relaţiile copilului cu familia înainte de a intra în sistem: Bune 2 1 6 7 9 Cu probleme 3 2 10 12 15 Nu există informaţii la dosar 1 3 8 10 11 Nu e cazul, copil sub 6 ani 1 2 4 6 7 537 (B) (continuare) Total servicii rezidenţiale CTF-non- Total CTF AP CTF-dizab mici dizab ***** ***** (B) Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 1 10 2 12 13 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 2 5 5 11 13 Copii (6-17 ani) cu CES 1 8 2 10 12 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 3 2 9 12 15 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 1 4 1 5 5 Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 2 1 7 8 10 - neglijare 2 1 7 8 10 - abuz 2 1 10 11 13 - exploatare 1 2 7 9 10 Părăsirea copilului 0 2 3 5 5 Evenimente nefericite** 1 1 4 4 5 Intrările problematice, din care: 0 2 6 8 8 - Dizabilitate copil 1 7 5 12 13 - Cauze sociale: factori individuali 0 0 6 6 6 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 0 1 7 8 8 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 0 1 6 7 7 Familii dezorganizate 1 1 5 6 8 Mame adolescente la intrarea copilului în sistem 0 1 0 2 2 Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 3 2 9 11 13 Comportament promiscuu, probleme cu poliţia sau 1 2 5 7 8 antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 2 1 5 6 8 - altul decat părinţii 1 1 5 6 7 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 2 1 7 8 9 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 1 1 6 7 8 - ajutor 2 1 6 7 9 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 2 6 5 13 16 Părăsit în maternitate --> SPS 0 2 2 4 4 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> SPS 2 2 7 9 10 Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri acasă --> 0 0 13 13 13 SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil sau fără 2 1 3 4 6 locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură instituţionalizată - 0 0 0 0 0 -> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 1 0 2 3 3 Maternitate --> Familie --> Alte persoane (non-rude) --> 1 1 1 1 2 SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în unităţi 0 4 7 11 11 pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe stradă/ spaţii 0 0 9 9 9 publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de acasă/ copiii 4 0 3 3 6 străzii --> SPS 538 (B) (continuare) Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 1 1 3 5 6 DA - realizată de SPAS 1 2 6 8 10 DA - realizată de DGASPC 1 1 4 5 6 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 0 1 5 6 6 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 0 0 17 17 17 DA - nu este precizat cine a realizat-o 0 2 4 7 7 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 1 2 5 8 9 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 1 1 5 6 6 Nevoile & Serviciile 2 1 7 8 11 Nici nevoile şi nici serviciile 1 2 5 6 7 Cine a sesizat cazul: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 0 1 4 5 6 Autosesizare din partea DGASPC 1 1 5 6 7 Sesizare din partea SPAS 2 2 8 10 11 Sesizare din partea altei instituţii 1 2 4 6 7 Sesizare din partea unei persoane 2 0 4 4 6 Solicitare din partea familiei 1 1 5 7 8 Solicitare din partea copilului 11 0 16 16 27 Cine a luat decizia de intrare în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 1 1 4 5 6 Dispoziţia directorului DGASPC 1 1 5 6 7 Ordonanţă preşedinţială 3 0 4 4 7 Hotărârea CPC 1 2 7 9 10 Sentinţa instanţei judecătoreşti 1 1 4 4 6 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 1 2 5 7 8 Intrări multiple 2 3 6 10 12 Fraţi/surori în sistem, în prezent: Da 1 1 8 9 10 Nu 1 2 3 5 7 Există la dosarul de caz lista rudelor până la gradul IV 2 1 5 7 9 identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 1 1 2 4 5 Plasament 1 2 6 8 9 Plasament în regim urgenţă 1 1 4 6 7 Supraveghere specializată 0 0 0 0 0 Altele**** 0 0 0 0 0 DOAR COPIII INTRAȚI ÎN SISTEM ÎN 2013-2014 Total, din care: 1 1 6 7 8 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 0 2 0 2 2 1-2 ani 3 1 6 7 9 3-6 ani 1 1 10 10 12 7-10 ani 2 0 11 11 13 11-14 ani 1 1 9 10 11 15-17 ani 0 0 17 17 17 539 (B) (continuare) Total servicii rezidenţiale CTF-non- Total CTF AP CTF-dizab mici dizab ***** ***** (B) Grupuri de risc: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 1 8 0 8 9 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 5 3 8 10 15 Copii (6-17 ani) cu CES 0 0 0 0 0 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 0 0 12 12 12 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 0 6 0 6 6 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 6.476 copii intraţi în sistem în 2013-2014). Note: AP Apartamente CTF-dizab Case de tip familial pentru copilul cu dizabilităţi CTF-non-dizab Case de tip familial pentru copilul fără dizabilităţi *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. ***** Totalurile includ şi 68 copii plasaţi în CTF despre care nu cunoaşte tipul, care nu sunt prezentate într-o coloană separată dat fiind numărul mic de cazuri. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. 540 (C) Centrele de plasament CP- CP- Total CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab (C) Total -N 3.836 611 48 1.376 2.932 1.715 1.903 12.421 -% 7 1 0 3 6 3 4 24 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 14 0 0 3 8 6 3 34 1-2 ani 8 0 0 3 5 3 3 23 3-6 ani 3 1 0 2 4 2 5 17 7-10 ani 2 3 0 3 4 2 5 18 11-14 ani 1 2 0 2 3 2 3 14 15-17 ani 2 4 1 0 3 0 0 10 Gen: Băieţi 8 1 0 3 6 3 4 26 Fete 6 1 0 2 5 3 3 22 Etnia: Română 6 1 0 2 5 3 4 22 Maghiară 11 1 0 2 4 1 5 24 Romă 11 0 0 4 7 4 4 31 Alta 15 0 0 5 0 15 7 41 Nedeclarată 8 1 0 3 6 4 3 25 Mediul de provenienţă: Urban 9 1 0 3 7 4 4 28 Rural 5 1 0 3 4 2 3 18 Undeva în România sau în străinătate 7 2 0 1 2 3 3 18 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 3 0 0 5 2 1 3 13 Alte comunităţi 8 1 0 2 6 4 4 25 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă 14 1 0 3 9 4 4 35 persoană care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ 2 1 0 0 2 1 2 7 părinţii plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 9 1 0 4 7 4 5 31 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care 1 1 0 0 1 0 1 4 îngrijea copilul Relaţiile copilului cu familia înainte de a intra în sistem: Bune 1 3 0 1 2 2 4 13 Cu probleme 3 2 0 2 6 2 5 20 Nu există informaţii la dosar 2 3 0 3 5 2 4 19 Nu e cazul, copil sub 6 ani 10 1 0 3 6 4 3 27 Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 9 3 0 11 4 16 3 47 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 8 2 0 5 6 8 3 34 Copii (6-17 ani) cu CES 6 12 1 10 1 7 1 40 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 1 4 1 1 6 0 4 17 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 11 0 0 4 6 10 3 35 541 (C) (continuare) CP- CP- Total CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab (C) Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 4 1 0 2 5 2 4 17 - neglijare 4 1 0 1 5 2 4 17 - abuz 3 2 0 2 5 1 4 18 - exploatare 6 2 0 1 4 2 6 21 Părăsirea copilului 15 0 0 4 8 6 3 37 Evenimente nefericite** 3 1 0 0 4 2 3 13 Intrările problematice, din care: 4 2 0 3 4 3 4 21 - Dizabilitate copil 8 8 1 9 5 10 3 44 - Cauze sociale: factori individuali 3 1 0 1 4 0 4 12 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 5 1 0 2 5 1 5 19 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 1 1 0 1 4 2 1 9 Familii dezorganizate 6 1 0 1 5 2 3 19 Mame adolescente la intrarea copilului în 10 0 0 1 4 4 2 21 sistem Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 4 2 0 2 6 2 5 20 Comportament promiscuu, probleme cu 6 2 0 1 6 3 3 21 poliţia sau antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 9 1 0 3 7 4 3 26 - altul decat părinţii 4 1 0 2 5 4 4 20 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 7 1 0 3 5 2 5 23 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 4 1 0 2 4 3 4 19 - ajutor 2 0 0 2 5 1 6 17 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 4 6 0 9 4 2 7 32 Părăsit în maternitate --> SPS 15 0 0 3 9 6 3 37 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> 4 2 0 2 5 2 4 20 SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri 6 2 0 1 11 2 6 27 acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil 8 4 0 0 6 1 3 22 sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 0 0 0 13 0 0 13 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 1 0 0 0 1 1 1 5 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 4 0 0 0 2 0 2 8 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 12 1 0 8 6 5 4 36 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 18 0 0 2 3 2 0 24 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 7 0 0 1 16 0 2 26 acasă/ copiii străzii --> SPS 542 (C) (continuare) Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 17 1 0 4 8 4 7 41 DA - realizată de SPAS 7 2 0 2 5 2 3 21 DA - realizată de DGASPC 7 0 0 4 7 6 4 28 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 3 1 0 2 5 3 3 16 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 7 0 0 1 19 0 0 27 DA - nu este precizat cine a realizat-o 6 1 0 5 11 4 4 31 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 10 2 0 2 8 4 3 29 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 3 1 0 2 3 2 4 14 Nevoile & Serviciile 5 1 0 3 5 4 4 21 Nici nevoile şi nici serviciile 8 1 0 3 6 3 2 24 Cine a sesizat cazul: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 6 1 0 5 7 4 5 29 Autosesizare din partea DGASPC 7 2 0 3 6 5 6 28 Sesizare din partea SPAS 5 2 0 1 6 2 5 21 Sesizare din partea altei instituţii 12 1 0 4 8 5 3 33 Sesizare din partea unei persoane 4 0 0 1 4 1 2 13 Solicitare din partea familiei 5 1 0 2 3 2 3 17 Solicitare din partea copilului 0 7 3 0 0 0 0 10 Cine a luat decizia de intrare în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 8 0 0 5 7 4 5 28 Dispoziţia directorului DGASPC 6 1 0 3 4 3 4 21 Ordonanţă preşedinţială 0 3 0 2 3 4 1 13 Hotărârea CPC 10 1 0 3 8 4 4 31 Sentinţa instanţei judecătoreşti 1 0 0 0 3 1 2 7 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 7 1 0 3 6 3 3 23 Intrări multiple 6 3 0 2 7 5 10 34 Fraţi/surori în sistem, în prezent: Da 6 1 0 2 5 2 5 22 Nu 8 1 0 3 6 4 2 24 Există la dosarul de caz lista rudelor până la 8 1 0 2 5 4 4 24 gradul IV identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 14 0 0 4 12 1 0 32 Plasament 8 1 0 3 6 3 4 26 Plasament în regim urgenţă 6 1 0 2 5 3 4 21 Supraveghere specializată 21 0 0 0 0 0 13 34 Altele**** 0 0 0 0 0 0 0 0 DOAR COPIII INTRAȚI ÎN SISTEM ÎN 2013-2014 Total, din care: 0 2 0 1 2 2 3 11 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 0 1 0 2 0 4 0 7 1-2 ani 0 0 0 1 0 2 3 6 3-6 ani 0 1 0 1 4 1 5 12 7-10 ani 0 3 0 1 5 1 6 15 11-14 ani 1 4 0 1 3 1 4 15 15-17 ani 0 8 2 0 6 0 0 16 543 (C) (continuare) CP- CP- Total CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab (C) Grupuri de risc: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 0 9 1 11 1 17 1 40 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 0 5 1 5 5 7 3 26 Copii (6-17 ani) cu CES 0 26 1 8 2 6 3 46 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 0 8 1 1 12 0 4 27 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 0 0 0 5 0 11 0 16 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 6.476 copii intraţi în sistem în 2013-2014). Note: CP Centre de plasament CP-MEN-clasice Centre de plasament clasice preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-MEN-mod Centre de plasament modulate preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-clasice-dizab Centre de plasament clasice pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-clasice-non-dizab Centre de plasament clasice pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-dizab Centre de plasament modulate pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-non-dizab Centre de plasament modulate pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. ***** Nu se cunoaşte tipul centrului de plasament, în fapt este vorba cel mai adesea despre centre de plasament vechi, în mare parte închise, pentru copii intraţi în sistem cu mulţi ani în urmă. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. (D) Alte servicii şi totalul general Total servicii Total rezidenţiale ***** general (D) = Alte Nu se CPRU CM (B+C+CPRU+CM) servicii ştie (A+D) Total -N 7.037 675 24.335 348 547 52.344 -% 13 1 46 1 1 100 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 7 2 46 0 1 100 1-2 ani 10 2 43 0 1 100 3-6 ani 20 1 48 0 1 100 7-10 ani 21 1 50 2 2 100 11-14 ani 19 0 45 2 1 100 15-17 ani 8 2 40 2 5 100 Gen: Băieţi 13 1 48 1 1 100 Fete 14 1 45 1 1 100 Etnia: Română 14 1 46 1 1 100 Maghiară 10 1 47 2 0 100 Romă 13 1 52 1 0 100 Alta 20 3 80 0 0 100 Nedeclarată 13 1 45 0 1 100 544 (D) (continuare) Total servicii Total rezidenţiale ***** general (D) = Alte Nu se CPRU CM (B+C+CPRU+CM) servicii ştie (A+D) Mediul de provenienţă: Urban 11 1 48 0 1 100 Rural 17 1 44 1 1 100 Undeva în România sau în străinătate 9 0 27 0 0 100 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 11 0 30 0 1 100 Alte comunităţi 14 1 49 1 1 100 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă 13 1 59 0 0 100 persoană care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ 8 0 20 1 3 100 părinţii plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 16 2 59 1 0 100 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care 6 0 13 0 3 100 îngrijea copilul Relaţiile copilului cu familia înainte de a intra în sistem: Bune 9 1 31 1 3 100 Cu probleme 32 1 68 3 0 100 Nu există informaţii la dosar 22 0 53 1 2 100 Nu e cazul, copil sub 6 ani 11 2 45 0 1 100 Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 12 1 73 1 1 100 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 21 1 69 2 1 100 Copii (6-17 ani) cu CES 19 1 72 3 2 100 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 34 1 67 8 0 100 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 6 3 49 0 0 100 Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 21 1 49 1 2 100 - neglijare 20 1 49 1 2 100 - abuz 33 2 65 2 0 100 - exploatare 33 1 65 7 1 100 Părăsirea copilului 8 2 52 0 0 100 Evenimente nefericite** 10 0 30 0 1 100 Intrările problematice, din care: 7 1 38 0 1 100 - Dizabilitate copil 6 1 66 0 0 100 - Cauze sociale: factori individuali 7 2 27 0 1 100 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 8 1 37 0 1 100 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 17 1 34 1 1 100 Familii dezorganizate 13 1 41 1 1 100 Mame adolescente la intrarea copilului în 7 5 35 0 0 100 sistem Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 24 1 58 2 1 100 Comportament promiscuu, probleme cu 18 1 48 2 1 100 poliţia sau antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 12 2 49 0 1 100 - altul decat părinţii 12 1 41 1 1 100 545 (D) (continuare) Total servicii Total rezidenţiale ***** general (D) = Alte Nu se CPRU CM (B+C+CPRU+CM) servicii ştie (A+D) Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 14 2 48 1 1 100 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 15 1 43 1 0 100 - ajutor 17 1 44 2 2 100 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 17 0 65 0 0 100 Părăsit în maternitate --> SPS 7 2 49 0 0 100 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> 17 1 49 1 1 100 SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri 20 0 59 0 0 100 acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil 26 8 63 2 0 100 sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 9 22 44 0 0 100 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 6 0 14 1 3 100 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 17 0 27 2 3 100 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 13 1 61 0 0 100 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 20 0 54 3 1 100 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 43 0 75 2 0 100 acasă/ copiii străzii --> SPS Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 11 2 59 0 2 100 DA - realizată de SPAS 12 1 44 1 1 100 DA - realizată de DGASPC 17 2 53 1 0 100 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 16 0 38 1 0 100 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 10 0 54 0 0 100 DA - nu este precizat cine a realizat-o 22 2 62 1 0 100 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 15 1 55 0 0 100 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 9 1 31 1 1 100 Nevoile & Serviciile 17 1 49 1 0 100 Nici nevoile şi nici serviciile 13 1 46 0 2 100 Cine a sesizat cazul: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 12 2 48 0 0 100 Autosesizare din partea DGASPC 15 4 53 0 1 100 Sesizare din partea SPAS 19 1 52 1 1 100 Sesizare din partea altei instituţii 12 1 52 1 0 100 Sesizare din partea unei persoane 25 1 44 1 1 100 Solicitare din partea familiei 8 2 34 0 2 100 Solicitare din partea copilului 46 0 83 2 0 100 Cine a luat decizia de intrare în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 11 2 47 0 0 100 Dispoziţia directorului DGASPC 27 2 58 1 0 100 Ordonanţă preşedinţială 32 1 54 0 1 100 Hotărârea CPC 2 1 43 0 1 100 546 (D) (continuare) Total servicii Total rezidenţiale ***** general (D) = Alte Nu se CPRU CM (B+C+CPRU+CM) servicii ştie (A+D) Sentinţa instanţei judecătoreşti 4 0 18 0 3 100 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 13 1 46 1 1 100 Intrări multiple 16 1 63 0 0 100 Fraţi/surori în sistem, în prezent: Da 18 1 51 1 1 100 Nu 9 1 42 0 1 100 Există la dosarul de caz lista rudelor până la 15 2 49 1 1 100 gradul IV identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 3 2 41 0 1 100 Plasament 2 1 37 0 2 100 Plasament în regim urgenţă 28 2 58 1 0 100 Supraveghere specializată 10 0 44 23 0 100 Altele**** 0 0 0 0 0 100 DOAR COPIII INTRAȚI ÎN SISTEM ÎN 2013- 2014 Total, din care: 13 2 34 1 0 100 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 2 3 14 0 1 100 1-2 ani 7 2 25 2 0 100 3-6 ani 30 0 55 0 0 100 7-10 ani 18 2 48 1 0 100 11-14 ani 21 0 48 2 0 100 15-17 ani 12 0 45 0 0 100 Grupuri de risc: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 15 0 65 1 0 100 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 20 0 61 2 0 100 Copii (6-17 ani) cu CES 22 0 68 3 0 100 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 33 1 74 2 0 100 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 0 1 24 0 0 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie, respectiv 6.476 copii intraţi în sistem în 2013-2014). Note: CPRU Centre de primiri în regim de urgenţă CM Centre maternale Adăposturi de zi şi de noapte, servicii de îngrijire de zi, de recuperare, de consiliere, de dezvoltare a a Alte servicii abilităţilor de viaţă independentă *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. ***** Total servicii rezidenţiale are în vedere serviciile rezidenţiale de dimensiuni mici (B), centrele de plasament (C), plus CPRU şi CM. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. 547 Anexa 6 Figura 10: Ponderea copiilor plasaţi în servicii de tip familial, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie) 80 69 73 65 70 61 63 63 61 Total servicii de tip 56 57 60 familial 50 46 50 40 41 40 Plasament la AMP 40 30 28 24 30 Plasament la rude până la gradul IV 20 10 10 Plasament la alte familii/persoane 0 7 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie; pentru 1% dintre copii nu se cunoaşte serviciul). Anexa 6 Figura 11: Ponderea copiilor plasaţi în servicii rezidenţiale de mici dimensiuni, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie) 12 11 11 10 11 10 10 10 9 9 Total servicii 8 8 rezidenţiale de 7 dimensiuni mici* 8 7 7 6 6 6 CTF-non- 6 5 4 dizabilităţi 4 CTF-dizabilităţi 2 0 Apartamente 7 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie; pentru 1% dintre copii nu se cunoaşte serviciul). Note: CTF-dizabilităţi - Case de tip familial pentru copilul cu dizabilităţi; CTF-non-dizabilităţi - Case de tip familial pentru copilul fără dizabilităţi; Totalul include şi 68 copii plasaţi în CTF despre care nu se cunoaşte tipul, care nu sunt prezentate separat dat fiind numărul mic de cazuri. 548 Anexa 6 Figura 12: Ponderea copiilor plasaţi în centre de plasament, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de centru şi an (% total copii în sistemul de protecţie) 90 79 80 70 55 54 54 Total centre de 60 47 plasament 50 37 33 Total CP clasice 40 27 30 14 12 14 12 13 13 14 12 20 8 8 Total CP modulate 10 0 CP* (în prezent, 7 închise) 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie; pentru 1% dintre copii nu se cunoaşte serviciul). Note: CP clasice - pentru copilul cu dizabilităţi, pentru copilul fără dizabilităţi şi fostele internate ale unor şcoli speciale preluate de la MEN. CP modulate - pentru copilul cu dizabilităţi, pentru copilul fără dizabilităţi şi fostele internate ale unor şcoli speciale preluate de la MEN. CP* - Nu se cunoaşte tipul centrului de plasament, în fapt este vorba cel mai adesea despre centre de plasament vechi, în mare parte închise, pentru copii intraţi în sistem cu mulţi ani în urmă. 549 Anexa 6 Tabel 43: Cum sunt plasaţi copiii intraţi în sistem în perioada 2010-2014 între centrele de plasament, în prima etapă după intrare, în funcţie de diferiţi factori (% categorie) CP- CP- CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- Total ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab CP Total -N 100 337 27 243 394 464 592 2.157 -% 1 2 0 1 2 3 3 12 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 0 0 0 2 0 7 0 9 1-2 ani 0 0 0 1 1 3 3 8 3-6 ani 0 2 0 1 3 1 6 14 7-10 ani 1 4 0 2 4 1 5 16 11-14 ani 1 3 0 2 4 1 3 15 15-17 ani 2 4 1 0 4 0 0 11 Gen: Băieţi 1 1 0 2 2 2 4 12 Fete 0 3 0 1 2 3 3 12 Etnia: Română 0 2 0 1 2 2 4 12 Maghiară 0 1 0 1 3 1 4 9 Romă 1 0 0 1 1 4 6 14 Alta 10 0 0 0 0 11 11 32 Nedeclarată 1 2 0 2 3 4 2 14 Mediul de provenienţă: Urban 0 2 0 1 2 4 4 13 Rural 1 2 0 2 3 1 3 12 Undeva în România sau în străinătate 0 0 0 0 0 0 4 4 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 0 0 0 1 1 0 1 3 Alte comunităţi 1 2 0 1 2 3 4 14 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă 2 0 0 1 7 6 2 17 persoană care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ 0 1 0 1 2 1 2 7 părinţii plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 1 3 0 2 2 4 5 16 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care 1 1 0 0 2 0 1 5 îngrijea copilul Relaţiile copilului cu familia înainte de a intra în sistem: Bune 0 4 0 1 2 1 5 13 Cu probleme 3 2 1 2 6 0 5 18 Nu există informaţii la dosar 0 4 0 2 5 1 2 15 Nu e cazul, copil sub 6 ani 0 1 0 1 1 4 3 10 Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 1 7 1 11 0 17 1 38 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 1 4 1 5 3 8 3 25 Copii (6-17 ani) cu CES 4 16 2 11 1 5 2 41 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 0 4 1 1 9 0 5 20 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 0 0 0 5 0 11 0 16 550 (continuare) CP- CP- CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- Total ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab CP Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 1 2 0 1 3 1 4 13 - neglijare 1 2 0 1 3 1 5 13 - abuz 1 4 0 1 3 0 3 12 - exploatare 1 4 0 1 5 2 8 20 Părăsirea copilului 0 0 0 2 0 8 1 11 Evenimente nefericite** 0 0 0 0 1 4 1 6 Intrările problematice, din care: 0 4 0 2 2 1 4 13 - Dizabilitate copil 1 17 2 9 3 7 1 40 - Cauze sociale: factori individuali 0 0 0 0 2 0 3 6 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 0 2 0 0 2 0 8 12 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 0 1 0 1 3 1 2 9 Familii dezorganizate 1 1 0 1 2 2 4 10 Mame adolescente la intrarea copilului în 1 0 0 0 0 5 0 6 sistem Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 1 4 0 1 4 1 4 14 Comportament promiscuu, probleme cu 1 3 0 1 3 3 4 15 poliţia sau antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 0 2 0 2 2 5 4 14 - altul decat părinţii 0 2 0 2 6 1 1 12 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 1 2 0 1 1 1 6 13 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 1 1 0 2 2 2 4 14 - ajutor 1 1 0 1 4 1 5 13 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 0 0 0 0 0 0 0 0 Părăsit în maternitate --> SPS 0 0 0 2 0 7 0 10 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> 1 3 0 2 3 2 5 16 SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri 2 0 0 0 13 4 5 24 acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil 0 9 0 1 1 0 8 18 sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 0 0 0 17 0 0 17 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 0 1 0 0 1 1 1 4 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 0 0 0 0 1 0 2 2 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 0 2 0 1 1 8 3 15 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 3 0 0 0 0 4 0 8 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 4 0 0 0 0 0 11 14 acasă/ copiii străzii --> SPS 551 (continuare) CP- CP- CP- CP- CP- clasice- CP- mod- CP MEN- MEN- clasice- non- mod- non- Total ***** clasice mod dizab dizab dizab dizab CP Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 0 0 0 1 3 6 3 14 DA - realizată de SPAS 1 3 0 2 2 2 3 13 DA - realizată de DGASPC 1 1 0 2 3 5 4 14 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 0 1 0 1 1 3 4 10 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 0 0 0 0 0 0 0 0 DA - nu este precizat cine a realizat-o 0 0 0 2 6 4 5 17 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 0 4 0 1 3 3 3 15 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 0 1 0 1 2 2 7 13 Nevoile & Serviciile 1 1 0 2 3 2 3 13 Nici nevoile şi nici serviciile 0 3 0 1 1 3 1 10 Cine a sesizat cazul: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 0 1 0 4 6 0 2 13 Autosesizare din partea DGASPC 2 4 0 1 2 3 2 14 Sesizare din partea SPAS 1 2 0 1 4 1 6 16 Sesizare din partea altei instituţii 0 2 0 2 1 7 1 13 Sesizare din partea unei persoane 0 0 0 1 2 1 3 6 Solicitare din partea familiei 1 2 0 2 1 1 3 11 Solicitare din partea copilului 0 13 7 0 0 0 0 20 Cine a luat decizia de intrare în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 0 1 0 4 6 0 2 13 Dispoziţia directorului DGASPC 1 2 0 1 2 3 3 12 Ordonanţă preşedinţială 0 6 0 1 0 3 3 13 Hotărârea CPC 1 3 0 2 2 4 4 16 Sentinţa instanţei judecătoreşti 0 0 0 0 3 1 3 8 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 1 2 0 1 2 3 3 12 Intrări multiple 0 4 1 1 7 4 10 27 Fraţi/surori în sistem, în prezent: Da 1 2 0 1 3 2 5 14 Nu 1 2 0 2 1 4 1 11 Există la dosarul de caz lista rudelor până la 1 2 0 1 2 3 4 13 gradul IV identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 0 0 0 0 5 0 0 5 Plasament 0 2 0 2 2 2 4 12 Plasament în regim urgenţă 1 2 0 1 2 3 3 13 Supraveghere specializată 0 0 0 0 0 0 0 0 Altele**** 0 0 0 0 0 0 0 0 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 17.341 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2010-2014). Note: CP Centre de plasament CP-MEN-clasice Centre de plasament clasice preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-MEN-mod Centre de plasament modulate preluate de la MEN (foste internate ale unor şcoli speciale) CP-clasice-dizab Centre de plasament clasice pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) 552 CP-clasice-non-dizab Centre de plasament clasice pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-dizab Centre de plasament modulate pentru copii cu dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) CP-mod-non-dizab Centre de plasament modulate pentru copii fără dizabilităţi (fără cele preluate de la MEN) *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. ***** Nu se cunoaşte tipul centrului de plasament, în fapt este vorba cel mai adesea despre centre de plasament vechi, în mare parte închise, restul fiind non-răspunsuri. Celulele marcate cu culoare indică valori semnificativ mai mari. Anexa 6 Figura 13: Ponderea copiilor plasaţi în alte servicii rezidenţiale, în prima etapă după stabilirea măsurii de protecţie, la ultima (cea mai recentă) intrare în sistem, în funcţie de tipul de serviciu şi an (% total copii în sistemul de protecţie) 25 21 19 18 20 18 18 17 17 16 16 14 14 15 Alte servicii 12 10 10 rezidenţiale 9 8 10 Centre de primiri 5 urgenţe 5 2 Centre maternale 0 7 98 99 00 01 02 03 06 07 04 05 08 09 10 11 12 13 14 99 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 -1 89 19 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 52.344 copii în sistemul de protecţie; pentru 1% dintre copii nu se cunoaşte serviciul). 553 Anexa 6 Tabel 44: Prima finalitate PIP stabilită pentru copiii intraţi în sistem în perioada 2005-2014, în funcţie de diferiţi factori (% categorie) Integrare Altă Nu Reintegrare socio- finalitate există Nu se în familie Adopţie profesională PIP PIP ştie Total Total -N 27.220 2.550 1.503 637 1.161 769 33.841 -% 80 8 4 2 3 2 100 Vârsta la prima etapă din cea mai recentă intrare: 0-12 luni 73 19 1 2 3 2 100 1-2 ani 82 8 2 1 3 2 100 3-6 ani 88 3 2 2 3 2 100 7-10 ani 83 2 6 2 4 2 100 11-14 ani 76 0 13 3 4 3 100 15-17 ani 62 0 32 0 4 2 100 Gen: Băieţi 81 7 4 1 4 2 100 Fete 80 8 4 2 3 2 100 Etnia: Română 81 6 5 2 3 2 100 Maghiară 86 3 8 1 2 0 100 Romă 83 5 2 3 5 1 100 Alta 89 4 7 0 0 0 100 Nedeclarată 77 11 3 2 3 3 100 Mediul de provenienţă: Urban 77 11 3 2 4 2 100 Rural 84 3 6 1 3 2 100 Undeva în România sau în străinătate 70 18 0 0 4 8 100 Tipul comunităţii: Comunităţi sursă 85 7 3 1 2 2 100 Alte comunităţi 80 8 5 2 4 2 100 Cine îngrijea copilul înainte de a intra în sistem: Mama/ părinţii nu sunt acasă şi nu există altă 69 10 6 1 7 7 100 persoană care să îngrijească copilul O persoană care îngrijea copilul (părintele/ 80 4 7 2 6 2 100 părinţii plecaţi) Părintele/ părinţii sunt acasă 79 10 4 2 3 2 100 Mamă şi/sau tată acasă + o persoană care 87 2 6 2 2 1 100 îngrijea copilul Copilul locuia cu fraţi/ surori, înainte de a intra în sistem: Nu 79 10 4 2 3 2 100 Da 84 3 5 2 4 2 100 Categorii de copii la risc peste medie: 79 7 6 2 4 2 100 Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 80 4 7 3 5 1 100 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 80 7 6 2 3 1 100 Copii (6-17 ani) cu CES 68 1 17 1 11 2 100 Copii (7-17 ani) cu tulburări comportament 81 0 12 2 3 1 100 Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 71 18 1 3 5 2 100 554 (continuare) Integrare Altă Nu Reintegrare socio- finalitate există Nu se în familie Adopţie profesională PIP PIP ştie Total Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 83 4 5 2 3 2 100 - neglijare 83 4 4 2 3 2 100 - abuz 79 3 6 3 4 4 100 - exploatare 81 3 7 2 4 2 100 Părăsirea copilului 70 21 1 2 4 2 100 Evenimente nefericite** 68 4 14 0 13 1 100 Intrările problematice, din care: 85 3 6 1 2 3 100 - Dizabilitate copil 79 2 8 1 8 1 100 - Cauze sociale: factori individuali 88 3 4 1 1 3 100 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 85 4 7 1 0 3 100 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare 87 2 3 4 3 1 100 Familii dezorganizate 83 5 4 1 5 2 100 Mame adolescente la intrarea copilului în 77 13 0 1 8 1 100 sistem Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 81 4 5 3 4 3 100 Comportament promiscuu, probleme cu 84 5 4 2 2 3 100 poliţia sau antecedentele penale Dizabilitate şi/sau probleme de sănătate mintală - parental 81 10 3 2 2 2 100 - altul decat părinţii 78 8 6 2 3 3 100 Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 82 7 5 2 3 2 100 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 83 6 5 2 3 1 100 - ajutor 80 5 5 3 6 1 100 Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 44 8 0 3 6 39 100 Părăsit în maternitate --> SPS 69 23 1 2 3 2 100 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil --> 84 4 6 2 3 2 100 SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi singuri 75 0 9 2 9 5 100 acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil 82 5 4 1 3 4 100 sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 70 17 0 0 13 0 100 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 86 2 4 2 3 2 100 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 78 7 6 4 4 2 100 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 75 14 3 1 5 2 100 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 81 7 8 1 3 0 100 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 70 11 17 0 0 1 100 acasă/ copiii străzii --> SPS Există un plan de servicii la dosarul de caz Da 85 5 4 1 2 2 100 Nu 76 10 5 2 4 3 100 555 (continuare) Integrare Altă Nu Reintegrare socio- finalitate există Nu se în familie Adopţie profesională PIP PIP ştie Total Ancheta socială la dosarul de caz, Instituţia: NU există anchetă socială 64 17 2 3 5 8 100 DA - realizată de SPAS 81 7 5 2 3 2 100 DA - realizată de DGASPC 80 9 3 1 4 2 100 DA - realizate de SPAS şi de DGASPC 85 6 4 2 2 1 100 DA - realizată de alţii, cum ar fi OPA, ONG 90 3 0 2 0 5 100 DA - nu este precizat cine a realizat-o 80 10 2 2 2 5 100 Calitatea anchetelor sociale la dosarul de caz, Ancheta identifică: Nevoile copilului şi/sau familiei 79 6 4 3 5 3 100 Serviciile furnizate şi/sau oferta existentă 86 6 4 1 1 2 100 Nevoile & Serviciile 83 5 4 2 4 2 100 Nici nevoile şi nici serviciile 75 12 6 2 4 2 100 Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 81 8 4 2 3 2 100 Intrări multiple 68 1 8 5 5 13 100 Fraţi/surori în sistem, în prezent: Da 82 7 3 2 4 2 100 Nu 81 7 5 2 3 2 100 Există la dosarul de caz lista rudelor până la 82 9 3 2 3 1 100 gradul IV identificate pentru copil Măsura de protecţie la intrarea în sistem: Nu se ştie, nu sunt informaţii la dosar 68 12 8 1 1 10 100 Plasament 82 6 6 2 2 2 100 Plasament în regim urgenţă 79 9 3 2 5 2 100 Supraveghere specializată 100 0 0 0 0 0 100 Altele**** 0 0 0 0 100 0 100 Primul serviciu de protecţie în care a fost plasat copilul după intrarea în sistem: Plasament la rude de gradul IV 87 1 6 1 2 3 100 Plasament la alte familii/persoane 78 12 5 3 1 2 100 Plasament la AMP 73 20 1 1 3 2 100 Apartamente 86 0 10 3 0 0 100 CTF pentru copilul cu dizabilităţi 91 0 6 0 3 0 100 CTF pentru copilul fără dizabilităţi 82 0 11 1 3 2 100 CP clasice preluate MEN (foste internate scoli 81 0 7 0 12 0 100 speciale) CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi 69 3 16 1 8 2 100 CP clasice pentru copilul fără dizabilităţi 87 2 5 2 2 3 100 CP modulate pentru copilul cu dizabilităţi 84 8 2 4 2 0 100 CP modulate pentru copilul fără dizabilităţi 94 1 4 0 1 1 100 CPRU 80 2 4 3 7 4 100 CM 75 2 1 7 8 7 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate (N= 33.841 copii intraţi în sistemul de protecţie în perioada 2005-2014). Note: *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. **Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. **** Tutelă, încredinţare, asistare, nu se ştie. CTF - case de tip familial. CP - Centre de plasament. CPRU - Centre de primire în regim de urgenţă. CM - Centre maternale. 556 Anexa 6 Tabel 45: Eşantionul de copii din sistemul de protecţie, la finalul anului 2014, şi situaţia lor actuală (%) Tineri de 18+ (născuţi înainte de 4 Adolescenţi, 15-17 ani, care au Toţi copiii din noiembrie 1996), care au ajuns în Toţi copiii ajuns în sistem la vârsta de: sistemul de sistem la vârsta de: cu vârste protecţie a între 10- 1-2 3-10 11+ 1-2 3-10 11+ copilului, în <1 an <1 an 14 ani ani ani ani ani ani ani nov-dec 2014 Au ieşit din sistem, total din 39,8 41,5 50,3 49,2 4,8 4,3 6,8 5,8 5,1 13,1 care: Reintegrare în familie 1,0 2,5 2,7 3,4 0,7 1,9 2,2 3,5 1,6 3,6 Adopţie 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0 1,3 1,4 Părăsire a sistemului la majorat („integrarea în 25,2 26,3 38,6 38,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 4,9 societate”) Transfer către o instituţie 10,2 4,2 2,4 0,6 0,7 0,0 0,0 0,0 0,0 0,5 pentru adulţi Închisoare, altele, informaţii 3,4 8,5 6,3 6,8 3,1 2,3 4,6 2,3 2,2 2,7 vagi În sistem Fişe valide 46,6 44,1 38,6 36,5 77,4 84,0 76,1 82,0 80,9 72,5 Nu sunt incluşi în analiză Dosarele copiilor decedaţi 0,0 2,5 0,2 0,6 0,0 0,4 0,0 0,0 0,1 0,2 Servicii de protecţie în afara 0,5 1,7 0,5 2,8 0,3 0,4 2,2 2,9 1,0 2,8 domeniului de interes Non-răspunsuri parţiale/ 13,1 10,2 10,5 10,8 17,5 10,9 14,9 9,3 12,9 11,4 totale Total 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele nu sunt ponderate (N=8.954 copii ale căror dosare au fost disponibile, din totalul de 9.110 copii selectaţi din CMTIS pentru studiu). Anexa 6 Tabel 46: Distribuţia potenţialilor „copii ai sistemului”, după cohorta de vârstă şi starea de sănătate din prezent (număr copii) Au ajuns în sistemul de protecţie când Au ajuns în sistemul de protecţie când aveau mai puţin de 12 luni aveau între 1 şi 2 ani Cohorte de vârstă Fără Nu există Fără Cu Nu există Handicap/ în prezent handicap/ date la handicap/ handicap/ date la Total dizabilitate (noiembrie 2014) dizabilitate dosar dizabilitate dizabilitate dosar <1 an 696 48 46 0 0 0 790 1-2 ani 1.556 389 172 312 102 24 2.555 3-6 ani 1.873 899 196 1.276 414 178 4.836 7-10 ani 2.205 1.294 540 1.348 566 243 6.196 11-14 ani 2.874 1.963 642 1.309 773 261 7.822 15-17 ani 725 828 148 907 589 159 3.356 18-26 ani* 223 685 61 157 414 98 1.638 Total 10.152 6.106 1.805 5.309 2.858 963 27.193 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. * Include şi tinerii de peste 26 ani care erau în sistem la momentul cercetării. 557 Anexa 6 Figura 14: Ratele brute ale adopţiei (la 100.000 copii de 0-3 ani, de-a lungul anului 2013), la nivelul regiunii Europa de Est şi Asia Centrală, pe ţară Total Europa de Est și Asia Centrală 111 20 Total ECE/CSI 104 19 România 97 1 Letonia 143 167 Bulgaria 121 149 Polonia 203 20 Kazahstan 196 2 Ungaria 144 30 Lituania 88 66 Azerbaijan 142 Kyrgyzstan 134 Ucraina 90 35 Belarus 123 2 Uzbekistan 123 Rusia 95 21 Cehia 100 11 Macedonia 90 8 Tajikistan 77 Georgia 70 2 Moldova 61 3 Serbia 53 5 Muntenegru 20 13 Armenia 1220 Slovenia 17 10 Rata brută a adopţiilor naţionale Rata brută a adopţiilor internaţionale Sursa: UNICEF Baza de date TransMonEE 2015 (tabelele 6.4.2 şi 6.4.8). Albania, Bosnia-Herzegovina, Croaţia Estonia, Slovacia şi Turkmenistan nu au date disponibile. 558 Anexa 6 Tabel 47: Distribuţia copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de participarea în procesul de adopţie, pe judeţ (%) Copii cu adopţie Copii cu PIP Copii cu PIP Copii fără nici întreruptă sau adopţie în adopţie în Total - Total - un PIP adopţie eşuată (altă prezent & fişă prezent & fişă % N vreodată finalitate PIP, în validă lipsă prezent) ARAD 91 4 1,1 3,6 100 1.948 BACĂU 87 11 0,9 1,3 100 3.389 BIHOR 92 5 2,5 0,3 100 2.884 BISTRIŢA-NĂSĂUD 94 4 0,0 2,2 100 1.067 BOTOŞANI 92 7 0,4 1,0 100 2.269 CARAŞ-SEVERIN 68 31 1,1 0,3 100 2.009 CONSTANŢA 93 2 1,9 2,7 100 1.936 COVASNA 91 9 0,6 0,0 100 2.315 DÂMBOVIŢA 82 15 0,3 2,2 100 1.831 DOLJ 60 34 2,0 4,2 100 2.235 GALAŢI 77 21 0,9 0,5 100 2.369 GORJ 96 4 0,2 0,0 100 1.212 HARGHITA 91 8 0,8 0,7 100 1.859 HUNEDOARA 92 7 0,4 0,5 100 2.635 MEHEDINŢI 77 21 0,7 0,7 100 1.611 NEAMŢ 98 0 0,8 0,4 100 1.579 OLT 90 10 0,6 0,0 100 2.151 PRAHOVA 86 14 0,2 0,0 100 2.274 SATU-MARE 87 3 6,8 3,3 100 2.363 SIBIU 81 16 2,3 0,9 100 1.457 SUCEAVA 89 9 0,7 1,1 100 3.171 VASLUI 92 5 2,0 0,4 100 2.750 VÂLCEA 89 8 2,4 1,5 100 1.431 VRANCEA 85 14 0,6 0,0 100 1.925 Total judeţe cu date 86 11 1,3 1,1 100 50.670 solide în CMTIS Total 86 11 1,3 1,2 100 52.344 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Doar cele 24 de judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate. 559 Anexa 6 Tabel 48: Profilul copiilor din sistemul de protecţie în funcţie de participarea în procesul de adopţie şi diverşi factori (%) Copii fără Copii cu PIP Copii cu PIP Copii cu adopţie nici un PIP adopţie în adopţie în întreruptă sau eşuată Total - adopţie prezent & fişă prezent & fişă (altă finalitate PIP, în % vreodată validă lipsă prezent) Total -N 45.258 5.805 675 607 52.344 -% 100 100 100 100 100 Vârsta la cea mai recentă intrare în sistem: 0-12 luni 29 70 75 70 35 1-2 ani 18 17 9 11 17 3-6 ani 25 9 9 13 23 7-10 ani 18 4 5 6 16 11-14 ani 9 0 2 0 8 15-17 ani 1 0 0 0 1 Vârsta la intrarea în procesul de adopţie: 0-12 luni 0 5 0 0 0 1-2 ani 0 16 0 0 0 3-6 ani 0 24 0 0 0 7-10 ani 0 36 0 0 0 11-14 ani 0 17 0 0 0 15-17 ani 0 1 0 0 0 Vârsta în prezent: 0-12 luni 2 1 4 0 2 1-2 ani 4 12 20 3 5 3-6 ani 10 23 23 6 12 7-10 ani 19 33 21 40 21 11-14 ani 30 29 24 30 30 15-17 ani 35 2 8 22 31 Gen: Băieţi 53 53 61 55 53 Fete 47 47 39 45 47 Etnia: Română 55 47 31 41 54 Maghiară 4 1 5 1 4 Romă 10 11 17 12 10 Alta 0 0 1 0 0 Nedeclarată 30 41 46 46 31 Mediul de provenienţă: Urban 53 76 77 80 57 Rural 46 23 17 20 43 Undeva în România/ în străinătate 1 1 6 0 1 Tipul comunităţii: Alte comunităţi 85 88 84 92 86 Comunităţi sursă 15 12 16 8 14 Structura actuală a familiei: Doar tată 4 1 0 3 3 Doar mamă 32 62 64 59 36 Familie nucleară (mamă şi tată) 29 21 17 19 28 Familia extinsă 27 5 7 6 24 Nici părinţi şi nici familie extinsă 8 12 12 13 8 560 (continuare) Copii fără Copii cu PIP Copii cu PIP Copii cu adopţie nici un PIP adopţie în adopţie în întreruptă sau eşuată Total - adopţie prezent & fişă prezent & fişă (altă finalitate PIP, în % vreodată validă lipsă prezent) Educaţia mamei în prezent: Cel mult 4 clase 18 24 29 29 19 Gimnaziu sau mai mult 30 23 17 23 29 Nu se ştie 43 44 43 37 43 Fraţi/ surori în sistem în prezent: 50 46 40 54 50 Fraţi/ surori adoptabili, în prezent: - 38 - - - Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi 0 0 0 0 0 - la intrarea în sistem 12 5 7 5 11 - la intrarea în sistem şi/sau în prezent 29 29 25 29 29 - handicap grav sau accentuat 12 9 9 8 12 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 17 13 21 19 17 Copii (6-17 ani) cu CES 0 0 0 0 0 - la intrarea în sistem 3 0 0 2 3 - în prezent 2 0 0 1 1 Copii (7-17 ani) cu tulburări de 3 0 0 2 3 comportament Copii (0-12 luni) prematuri, subponderali 4 12 13 7 5 Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: 47 27 19 32 44 - neglijare 44 26 19 26 41 - abuz 13 5 3 7 12 - exploatare 4 1 0 6 3 Părăsirea copilului 24 61 73 59 29 Evenimente nefericite** 3 2 0 0 3 Intrările problematice, din care: 26 10 8 9 24 - Dizabilitate copil 5 1 3 0 5 - Cauze sociale: factori individuali 13 4 3 7 12 - Cauze sociale: sărăcie, locuire precară 8 4 2 1 7 Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare în prezent 7 2 5 3 7 şi/sau la momentul intrării Familii dezorganizate 17 12 13 4 16 Mame adolescente la intrarea copilului în 4 6 7 6 4 sistem Consum abuziv de alcool sau alte substanţe 21 11 8 10 20 Comportament promiscuu, probleme cu poliţia sau antecedentele penale ale 10 7 12 7 10 părinţilor Părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme de 16 21 25 23 16 sănătate mintală Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 36 40 29 32 36 561 (continuare) Copii fără Copii cu PIP Copii cu PIP Copii cu adopţie nici un PIP adopţie în adopţie în întreruptă sau eşuată Total - adopţie prezent & fişă prezent & fişă (altă finalitate PIP, în % vreodată validă lipsă prezent) Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 1 1 2 0 1 Părăsit în maternitate --> SPS 19 55 69 55 24 Maternitate --> Familie cu domiciliu stabil -- 55 28 17 24 51 > SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi 1 1 2 0 1 singuri acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu stabil 2 2 2 2 2 sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 0 0 0 0 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> SPS 12 3 3 3 10 Maternitate --> Familie --> Alte persoane 2 2 0 2 2 (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în 7 7 5 11 7 unităţi pediatrice sau alte instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe 1 2 1 0 1 stradă/ spaţii publice --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi de 0 1 0 3 1 acasă/ copiii străzii --> SPS Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 97 99 100 98 97 Intrări multiple 3 1 0 2 3 Serviciul de protecţie în care este plasat copilul în prezent: Plasament la rude de gradul IV 28 2 8 2 25 Plasament la alte familii/ persoane 7 6 11 12 7 Plasament la AMP 27 80 71 41 34 Apartamente 4 2 1 6 4 CTF pentru copilul cu dizabilităţi 4 1 0 9 4 CTF pentru copilul fără dizabilităţi 10 4 3 16 10 CP clasice preluate MEN (foste internate 2 0 0 2 2 scoli speciale) CP modulate preluate MEN (foste internate 1 0 2 0 1 scoli speciale) CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi 3 0 1 1 2 CP clasice pentru copilul fără dizabilităţi 4 2 1 3 4 CP modulate pentru copilul cu dizabilităţi 3 1 1 2 3 CP modulate pentru copilul fără dizabilităţi 6 0 2 4 5 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. ** Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. CTF - case de tip familial. CP - Centre de plasament. 562 Anexa 6 Tabel 49: Distribuţia copiilor adoptabili la nivel de judeţ pe sexe, vârsta la intrarea în sistemul de protecţie şi starea de sănătate (handicap sau dizabilitate la momentul intrării în sistem sau în prezent) (%) Handicap/ dizabilitate la intrare şi/sau Gen Vârsta copilului la intrarea în sistem în prezent 1-2 3-6 7-10 Copil fără Copil cu Băieţi Fete 0 ani Nu se ştie ani ani ani dizabilităţi dizabilităţi AR 60 40 81 10 10 0 36 47 17 BC 62 38 50 35 12 2 38 57 6 BH 44 56 63 27 11 0 46 44 10 BN 38 62 100 0 0 0 48 32 20 BT 44 56 83 10 0 7 48 37 14 CS 52 48 76 9 8 7 49 45 6 CT 46 54 100 0 0 0 49 43 8 CV 56 44 75 15 10 0 58 35 7 DB 41 59 73 16 11 0 60 28 13 DJ 53 47 70 16 7 7 61 27 12 GL 44 56 55 27 12 7 63 33 4 GJ 70 30 100 0 0 0 66 25 8 HR 73 27 89 5 5 0 68 24 8 HD 47 53 74 19 7 0 69 8 23 MH 67 33 85 10 3 2 76 24 0 NT * * * * * * * * * OT 57 43 83 0 14 4 77 18 5 PH 64 36 79 14 3 4 79 11 11 SM 48 52 82 0 18 0 80 20 0 SB 53 47 76 15 5 3 83 5 13 SV 48 52 63 24 11 3 83 4 13 VS 48 52 70 23 7 0 90 7 3 VL 51 49 90 0 0 10 95 0 5 VN 41 59 30 30 36 4 0 0 0 Total cele 24 53 47 70 17 9 4 61 30 9 judeţe România 53 47 70 17 9 4 62 29 9 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar 24 judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare (vezi Anexa 6 Tabel 1). Datele sunt ponderate. Notă: * Număr prea mic de cazuri. 563 Anexa 6 Tabel 50: Distribuţia copiilor intraţi în procesul de adopţie, în funcţie de etapa în care sunt în prezent, la nivel de judeţ (%) ETAPA I ETAPA II ETAPA III - ETAPA IV ETAPA V ETAPA VI Total - Total - - Potrivirea - - - % -N Predarea Deschiderea teoretică Potrivirea Încredinţarea Încuviinţare/ dosarului procedurii practică în vederea Revocare la biroul de adopţie adopţiei de adopţie AR 6 6 75 0 13 0 100 84 BC 13 23 49 0 3 12 100 345 BH 0 3 81 1 9 5 100 149 BN 0 12 24 26 0 38 100 42 BT 0 10 87 0 3 0 100 156 CS 0 10 73 15 2 0 100 624 CT 0 25 18 28 13 18 100 40 CV 8 5 72 0 0 14 100 202 DB 0 10 82 6 3 0 100 280 DJ 0 11 84 1 1 3 100 764 GL 8 8 64 5 3 13 100 478 GJ 0 6 54 23 0 17 100 48 HR 0 2 52 32 3 10 100 147 HD 0 13 65 12 10 0 100 189 MH 0 2 94 1 3 0 100 343 NT * * * * * * 100 6 OT 4 21 61 5 9 0 100 206 PH 4 36 56 2 0 3 100 311 SM 18 35 18 0 0 28 100 60 SB 0 19 61 15 1 5 100 231 SV 8 31 58 4 0 0 100 283 VS 21 31 15 23 10 0 100 145 VL 2 5 70 0 0 24 100 109 VN 2 15 77 0 3 4 100 276 Total cele 4 14 68 6 3 5 100 5.518 24 judeţe România 3 14 68 6 3 5 100 5.699 Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa privind adopţia (noiembrie- decembrie 2014). Doar 24 judeţe cu date solide în CMTIS sunt luate în considerare. Datele sunt ponderate (N=5.805 copii cu fişe valide, din care 1% au dosarele în pregătire, iar 1% nu au date privind etapele procesului de adopţie). Notă: * Număr prea mic de cazuri. 564 Anexa 6 Tabel 51: Profilul copiilor din fiecare etapă a procesului de adopţie în care se află în prezent, în funcţie de diverşi factori (%) Etape I II - DPA III - PTA IV - PPA V - IVA VI Total Total -N 195 822 3.872 340 163 307 5.699 -% 100 100 100 100 100 100 100 Vârsta la cea mai recentă intrare în sistem: 0-12 luni 78 75 67 84 93 72 71 1-2 ani 17 14 19 10 7 4 17 3-6 ani 4 10 9 6 0 14 9 7-10 ani 0 1 5 0 0 10 4 11-14 ani 0 0 0 0 0 0 0 15-17 ani 0 0 0 0 0 0 0 Vârsta la intrarea în procesul de adopţie: 0-12 luni 7 8 2 11 36 10 5 1-2 ani 14 20 10 46 36 28 15 3-6 ani 46 23 23 23 21 28 24 7-10 ani 16 32 43 16 0 24 36 11-14 ani 10 14 21 3 0 9 17 15-17 ani 0 0 1 0 0 0 1 Durata de la ultima intrare în sistem până la intrarea în procesul de adopţie: - 0 ani 10 9 3 18 41 25 7 - 1 an 10 21 10 22 18 26 13 - 2 ani 13 7 7 21 14 4 8 - 3-5 ani 23 22 24 23 14 29 23 - 6-10 ani 27 28 41 16 7 10 34 - 11-16 ani 10 11 15 0 0 6 12 - nu se ştie 7 3 1 0 7 0 1 Vârsta în prezent: 0-12 luni 6 3 0 0 2 1 1 1-2 ani 15 22 5 21 57 23 11 3-6 ani 42 22 18 59 28 36 23 7-10 ani 22 35 37 10 14 26 33 11-14 ani 10 18 36 10 0 13 29 15-17 ani 6 0 3 0 0 0 2 Gen: Băieţi 58 47 55 64 40 36 53 Fete 42 53 45 36 60 65 47 Etnia: Română 33 43 46 44 69 55 46 Maghiară 0 1 1 6 0 2 1 Romă 5 4 13 10 3 14 11 Nedeclarată 63 52 40 40 29 30 42 Mediul de provenienţă: Urban 83 68 74 85 90 95 76 Rural 17 30 24 8 7 6 22 Undeva în România/ în străinătate 0 2 1 6 3 0 1 Tipul comunităţii: Alte comunităţi 84 88 89 77 99 82 88 Comunităţi sursă 16 12 11 23 1 18 12 565 (continuare) Etape I II - DPA III - PTA IV - PPA V - IVA VI Total Structura actuală a familiei: Doar tată 0 1 1 0 0 0 1 Doar mamă 69 66 59 65 78 62 62 Familie nucleară (mamă şi tată) 18 18 22 28 16 8 21 Familia extinsă 7 5 5 1 0 12 5 Nici părinţi şi nici familie extinsă 6 9 13 6 6 18 12 Educaţia mamei în prezent: Cel mult 4 clase 14 20 25 28 26 22 24 Gimnaziu sau mai mult 34 25 21 32 35 37 24 Nu se ştie 45 49 45 37 38 32 44 Copilul provine dintr-o familie cu 3 1 29 18 12 16 17 19 sau mai mulţi copii Fraţi/ surori în sistem în prezent: 47 50 49 37 26 29 46 Fraţi/ surori adoptabili, în prezent: Da 27 23 45 28 22 23 38 Nu 73 69 50 61 78 70 56 Nu se ştie 0 8 6 11 1 8 6 Numărul de fraţi adoptabili: Unul 11 12 24 10 14 13 20 Doi 10 8 10 3 3 6 9 Trei sau mai mulţi 6 2 9 13 4 4 8 Numărul de fraţi adoptabili împreună: Niciunul 7 0 4 0 1 2 3 Unul 6 6 20 6 9 14 16 Doi 14 8 9 10 3 0 9 Trei sau mai mulţi 0 1 4 3 0 0 3 Ultima legătură cu familia sau rudele până la gradul IV după intrarea în sistem: A existat o legătură cu familia 30 19 17 19 3 10 17 Nu a existat legătură (niciodată) 60 46 65 57 90 60 62 Nu se ştie 10 35 18 24 7 30 21 Dacă a existat legătură cu familia: - în urmă cu mai puţin de un an 19 11 2 3 0 1 4 - în urmă cu 1 an 6 3 3 3 0 2 3 - în urma cu 2 ani 6 3 5 6 3 0 5 - în urma cu 3-5 ani 0 3 3 3 0 4 3 - în urma cu 6-13 ani 0 0 3 3 0 4 2 Număr minim de ani 0 0 0 0 * 0 0 Număr maxim de ani 2 4 13 6 * 6 13 Număr mediu de ani 0.6 0.9 2.9 2.3 * 3.5 2.4 566 (continuare) Etape I II - DPA III - PTA IV - PPA V - IVA VI Total Categorii de copii la risc peste medie: Copii (0-17 ani) cu dizabilităţi - la intrarea în sistem 1 5 6 0 0 0 5 - la intrarea în sistem şi/sau în 21 30 35 3 0 11 29 prezent - handicap grav sau accentuat 15 9 10 0 0 0 9 Copii (0-17 ani) cu întârzieri dezvoltare 7 14 14 9 1 12 13 Copii (6-17 ani) cu CES - la intrarea în sistem 0 0 1 0 0 0 0 - în prezent 0 0 0 0 0 0 0 Copii (7-17 ani) cu tulburări de 0 0 0 0 0 0 0 comportament Copii (0-12 luni) prematuri, 18 13 12 13 6 9 12 subponderali Motive ale separării copilului de familie:* Neglijare, abuz, exploatare, din care: - neglijare 11 23 29 12 12 27 26 - abuz 0 4 5 6 0 7 5 - exploatare 0 3 0 0 0 0 1 Părăsirea copilului 64 57 60 77 85 62 61 Evenimente nefericite** 0 9 8 0 5 7 7 Intrările problematice, din care: 25 15 8 10 4 12 10 - Dizabilitate copil 0 2 1 3 0 0 1 - Cauze sociale: factori individuali 17 4 4 1 1 10 5 - Cauze sociale: sărăcie, locuire 7 9 3 6 3 2 4 precară Factori de risc individuali: Plecarea (la muncă) peste hotare în 0 1 1 0 1 8 2 prezent şi/sau la momentul intrării Familii dezorganizate 11 7 11 16 12 30 12 Mame adolescente la intrarea 14 3 5 8 14 8 6 copilului în sistem Consum abuziv de alcool sau alte 4 10 12 6 3 6 11 substanţe Comportament promiscuu, probleme cu poliţia sau antecedentele penale 0 8 7 4 4 10 7 ale părinţilor Părinţi cu dizabilităţi şi/sau probleme 41 19 21 22 16 15 21 de sănătate mintală Factori de risc structurali: Total sărăcie şi/sau locuire precară 32 49 39 44 40 30 40 Au beneficiat în comunitate, înainte de intrarea în sistem de: - servicii preventive 28 28 20 46 43 46 25 - ajutor 6 10 8 16 19 8 9 Există un plan de servicii la dosarul de 29 28 23 43 33 52 27 caz 567 (continuare) Etape I II - DPA III - PTA IV - PPA V - IVA VI Total Rutele de intrare în sistem:*** Nu sunt informaţii la dosarul de caz 6 1 0 0 0 0 1 Părăsit în maternitate --> SPS 60 52 53 71 81 57 55 Maternitate --> Familie cu domiciliu 30 27 29 13 16 29 28 stabil --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii lăsaţi 0 4 0 0 0 0 1 singuri acasă --> SPS Maternitate --> Familie fără domiciliu 0 2 1 6 0 0 2 stabil sau fără locuinţă --> SPS Maternitate --> Familie: Mamă singură 0 1 0 0 0 0 0 instituţionalizată --> SPS Maternitate --> Familie --> Rude --> 0 5 3 0 0 0 2 SPS Maternitate --> Familie --> Alte 0 0 2 3 0 7 2 persoane (non-rude) --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi în unităţi pediatrice sau alte 4 5 8 6 0 7 7 instituţii --> SPS Maternitate --> Familie --> Copii părăsiţi pe stradă/ spaţii publice --> 0 1 2 0 3 1 2 SPS Maternitate --> Familie --> Copii fugiţi 0 1 0 0 0 0 0 de acasă/ copiii străzii --> SPS Copilul a mai fost în sistem: O singură intrare 100 98 99 100 101 100 99 Intrări multiple 0 2 1 0 0 0 1 Serviciul de protecţie în care este plasat copilul în prezent: Plasament la rude de gradul IV 0 3 1 1 1 18 2 Plasament la alte familii/ persoane 3 7 5 3 22 17 6 Plasament la AMP 88 85 80 96 77 58 80 Apartamente 0 0 3 0 0 0 2 CTF pentru copilul cu dizabilităţi 0 1 2 0 0 0 1 CTF pentru copilul fără dizabilităţi 9 1 5 0 0 6 4 CP clasice preluate MEN (foste 0 0 0 0 0 0 0 internate scoli speciale) CP modulate preluate MEN (foste 0 0 0 0 0 0 0 internate scoli speciale) CP clasice pentru copilul cu dizabilităţi 1 0 0 0 0 0 0 CP clasice pentru copilul fără 0 3 3 0 0 0 2 dizabilităţi CP modulate pentru copilul cu 0 0 1 0 0 0 1 dizabilităţi CP modulate pentru copilul fără 0 0 0 0 0 2 0 dizabilităţi Sursa: Studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecţie specială: Fişa de adopţie (noiembrie-decembrie 2014). Datele sunt ponderate. Note: *Vezi Infografic 4 şi capitolul 3.2.7. ** Evenimentele nefericite se referă la decesul sau instituţionalizarea părintelui/ părinţilor. *** SPS - Sistemul de Protecţie Specială. CTF - case de tip familial. CP - Centre de plasament. 568 Anexa 6 Tabel 52: Relaţia dintre numărul de copii care sunt separaţi şi numărul de copii care locuiesc cu mamele lor (pentru mamele care au putut fi găsite în comunele selectate), în comunităţile sursă din mediul rural (% total) Numărul de copii care locuiesc cu mamele lor Numărul de copii sub 18 ani în gospodării Total care sunt încă separaţi 0 1 2 3 4+ % N 1 28 13 10 10 10 71 317 2 8 2 3 1 2 17 74 3 3 1 1 0 1 6 28 4+ 4 1 0 0 0 6 26 Total 44 18 13 11 14 100 445 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 53: Lângă gospodărie, pe o rază de circa 200 metri, există …?, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării) % gospodării cu problema % gospodării cu problema teritorială teritorială respectivă respectivă Sat fără Sat cu Sat fără Sat cu Total Total ZMR ZMR ZMR ZMR 100 100 100 a. Una sau mai multe case locuite 2 6 4 22 78 100 b. O pădure 19 24 22 44 56 100 c. O groapă de gunoi 4 5 4 44 56 100 d. Un râu, pârâu, baltă 14 24 19 38 62 100 e. Clădiri dezafectate, ruine 8 15 11 34 66 100 Oricare dintre acestea 28 39 33 42 58 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Notă: ZMR - Zonă Marginalizată Rurală. 569 Anexa 6 Tabel 54: Calitatea alimentaţiei copilului şi percepţia veniturilor în gospodăriile cu copii, în comunităţile sursă din mediul rural (%) Gospodării Gospodării cu mame Gospodării Copiii Gospodării cu mame selectate cu mame Copii mamelor selectate locuind cu fără copii selectate copii Gospodării care, în ultimele 6 luni, nu au avut ce pune pe masă cel puţin... - o dată pe săptămână 12 15 13 18 14 13 - de câteva ori pe lună 23 29 26 34 26 27 Gospodării care, în ultimele două săptămâni, au avut... - doar o masă pe zi 8 10 8 15 8 6 - doar două mese pe zi 40 43 42 45 44 44 Aprecierea veniturilor gospodăriei în raport cu nevoile: - nici pentru strictul necesar 57 68 68 68 62 68 - numai pentru strictul necesar 32 24 25 23 29 25 - ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărarea unor bunuri 10 7 7 6 8 7 mai scumpe - reuşim să cumpărăm şi unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte 1 1 2 1 0 domenii - reuşim să avem tot ce ne trebuie, fără 0 0 0 1 0 0 să ne restrângem de la ceva Total -% 100 100 100 100 100 100 -N 834 519 331 188 1.316 818 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 55: Provenienţa celor mai multe haine pe care le poartă copiii din gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (%) Gospodării Copiii mamelor Copii cu copii selectate Din magazine, cumpărate de Dvs. 39 30 25 Din magazine de tip „second-hand” 31 37 38 De la rude, vecini sau alţi oameni din sat 27 29 33 Din altă parte 2 4 4 Total -% 100 100 100 -N 585 1.319 811 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 570 Anexa 6 Tabel 56: Relaţia dintre frecvenţa cu care părinţii/ persoanele care îngrijesc copiii ştiu să îi ajute la temele de la şcoală şi performanţa şcolară (pentru copiii care merg la şcoală), din gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (%) Cât de des ştiţi să vă ajutaţi copiii la temele de la şcoală… De cele mai multe ori/ Niciodată Uneori Total întotdeauna Copii 7+ care nu merg zilnic la şcoală 24 12 3 15 Copii 7+ care au repetat cel puţin un an dintre cei 22 19 12 19 care sunt înscrişi la şcoală Copii 6-10 care nu merg zilnic la şcoală 21 10 6 13 Copii 6-10 care au repetat cel puţin un an dintre cei 15 10 6 11 care sunt înscrişi la şcoală Copii 11-14 care nu merg zilnic la şcoală 24 13 0 15 Copii 11-14 care au repetat cel puţin un an dintre 22 22 18 21 cei care sunt înscrişi la şcoală Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Exemplu de citire: Dintre copiii pentru care persoanele care îi îngrijesc au zis că nu pot să îi ajute niciodată la teme, 24% nu merg zilnic la şcoală. Anexa 6 Tabel 57: Comportamente parentale în gospodăriile cu copii din care cel puţin un copil este în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (% persoanele care îngrijesc copiii) De cele Nicio- Întot- Total- Total- Cât de des … Uneori mai dată deauna % N multe ori Gospodării: Ştiu să îmi ajut copiii la temele de la şcoală 35 40 15 9 100 418 Petrec mult timp cu copiii, făcând ceea ce le place lor 10 45 30 15 100 515 Am cunoştinţă de lucrurile care pot dăuna copiilor 5 31 40 25 100 510 Mă pierd cu firea atunci când vreau să disciplinez copiii 59 34 5 2 100 513 Mai aplic o corecţie fizică pentru a-i creşte şi educa pe 68 26 4 3 100 518 copii aşa cum trebuie Copiii se comportă urât doar ca să mă enerveze 64 29 5 3 100 506 Gospodării cu mame selectate locuind cu copii: Ştiu să îmi ajut copiii la temele de la şcoală 39 39 16 5 100 185 Petrec mult timp cu copiii, făcând ceea ce le place lor 10 50 29 11 100 234 Am cunoştinţă de lucrurile care pot dăuna copiilor 5 38 36 21 100 230 Mă pierd cu firea atunci când vreau să disciplinez copiii 48 42 9 2 100 233 Mai aplic o corecţie fizică pentru a-i creşte şi educa pe 62 29 5 3 100 235 copii aşa cum trebuie Copiii se comportă urât doar ca să mă enerveze 56 35 5 3 100 232 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 571 Anexa 6 Tabel 58: Procentul gospodăriilor care au primit beneficii sociale sau alte ajutoare în ultimul an, în funcţie de venitul şi tipul gospodăriei, în gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării) Gospodării Gospodării cu copii acasă care în ultimul an au primit: care în ultimul an au primit: VMG, ASF, Venit per VMG, ASF, Alte beneficii Oricare tip de Alte beneficii Oricare tip ajutor capita ajutor căldură sau ajutoare ajutor sau ajutoare de ajutor căldură 0/100 67 35 73 71 37 76 101/150 72 50 79 76 52 82 151/200 58 50 71 68 54 75 201/540 44 39 50 48 44 53 541/max 45 11 45 47 21 47 Total 59 40 65 64 43 70 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 59: Motivul separării a cel puţin un copil din gospodărie, declarat de persoanele care au îngrijit copiii, şi frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS, în gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural (% gospodării) O data la 2-3 O data la O data pe an Lunar luni 5-6 luni sau mai rar Deloc Total Total N 1. Deces un părinte, divorţ/ separare în fapt, părinte singur 13 30 8 13 38 100 40 2. Părinţi plecaţi în străinătate 9 30 13 13 35 100 23 3. Abandonul familiei/ părăsirea domiciliului de către mamă 11 20 11 20 37 100 54 30. Abandonul familiei/ părăsirea domiciliului de către tată 0 28 22 22 28 100 18 4. Părinte sau părinţi încarceraţi 15 5 10 25 45 100 20 6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 16 24 19 20 21 100 85 7. Gospodãrii cu venit lunar per membru de cel mult 400 lei 32 16 11 11 32 100 19 8. Neglijare 21 7 25 14 32 100 28 14. Dizabilitatea copilului 18 36 14 20 11 100 44 15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau întârzieri în dezvoltare 32 24 24 0 20 100 25 16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi 13 25 31 13 19 100 16 19. Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie 27 18 0 18 36 100 11 21. Copil părăsit în unităţi sanitare 9 27 36 18 9 100 11 22. Mamă minoră 13 39 17 4 26 100 23 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Notă: Motivele privind: Părinţi decăzuţi din drepturi, Abuz fizic asupra copilului, Abuz emoţional, Copil găsit, copilul străzii şi Antecedente - alţi fraţi/ surori în sistemul de protecţie au fost menţionate de mai puţin de 10 respondenţi. 572 Anexa 6 Tabel 60: Procentul interacţiunilor cu asistentul social SPAS mai rare de o dată pe an pentru mamele cu cel puţin un copil separat, în funcţie de motivul separării a cel puţin unui copil din gospodărie, declarat de persoanele care au îngrijit copiii, în comunităţile sursă din mediul rural (%) Mame cu copii separaţi Mame cu copii şi cu cel puţin un copil în separaţi gospodărie % Total N % Total N 1. Deces un părinte, divorţ/ separare în fapt, părinte singur 42 19 56 9 2. Părinţi plecaţi în străinătate 40 10 50 4 3. Abandonul familiei/ părăsirea domiciliului de către mamă 54 13 50 8 30. Abandonul familiei/ părăsirea domiciliului de către tată 31 13 38 8 4. Părinte sau părinţi încarceraţi 25 16 25 12 6. Condiţii precare de locuire sau fără locuinţă 37 100 41 61 7. Gospodării cu venit lunar per membru de cel mult 400 lei 42 19 57 14 8. Neglijare 19 37 38 13 14. Dizabilitatea copilului 55 53 57 30 15. Dizabilitatea părintelui, inclusiv boală psihică sau întârzieri în dezvoltare 56 27 60 10 16. Familie cu 4 copii sau mai mulţi 42 12 36 11 21. Copil părăsit în unităţi sanitare 45 11 38 8 22. Mamă minoră 47 15 50 10 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Notă: Motivele privind: Părinţi decăzuţi din drepturi, Abuz fizic asupra copilului, Abuz emoţional, Copil găsit, copilul străzii, Antecedente - alţi fraţi/ surori în sistemul de protecţie, Consum excesiv de alcool al unuia sau mai multor adulţi din gospodărie au fost menţionate de mai puţin de 10 respondenţi. Anexa 6 Tabel 61: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de nivelul de studii al persoanei angajate ca asistent social (% gospodării) O dată Comune cu cel puţin o persoană la 2-3 O dată la O dată pe an angajată SPAS cu studii superioare în… Lunar luni 5-6 luni sau mai rar Deloc Total Total N Da, în asistenţă socială sau sociologie 13 30 16 21 20 100 153 Da, în psihologie 19 22 4 7 48 100 27 Da, în ştiinţe economice sau juridice 12 34 14 11 29 100 76 Da, în alte specialităţi 29 16 17 13 25 100 104 Fără studii superioare 15 17 17 15 36 100 118 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 573 Anexa 6 Tabel 62: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de caracteristicile satului şi poziţia gospodăriei în cadrul satului (% gospodării) O dată la 2-3 O dată la O dată pe an Lunar luni 5-6 luni sau mai rar Deloc Total Total N Caracteristicile satului: Sate cu zone marginalizate 16 26 17 15 26 100 272 Sate fără zone marginalizate 15 21 18 18 29 100 274 Sat periferic 9 25 19 15 32 100 280 Sat centru de comună 22 21 16 18 23 100 267 Poziţia gospodăriei în cadrul satului: 1. În centrul localităţii 24 30 16 11 19 100 103 2. Între centru şi periferie 17 29 16 11 27 100 150 3. La periferie/ în afara localităţii 11 19 18 20 32 100 303 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 63: Frecvenţa discuţiilor cu asistentul social SPAS pentru gospodăriile cu cel puţin un copil în sistemul de protecţie şi cel puţin un copil acasă, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de prezenţa mamei selectate (% gospodării) O dată la 2-3 O dată la O dată pe an Gospodăria include: Lunar luni 5-6 luni sau mai rar Deloc Total Total N Mame cu minori separaţi şi cu alţi copii 17 24 20 18 21 100 309 în gospodărie Mame cu minori separaţi şi fără alţi 9 29 17 12 32 100 116 copii în gospodărie Mame fără minori separaţi şi cu alţi 21 29 10 14 26 100 58 copii în gospodărie Alte gospodării cu copii în gospodărie 11 21 14 14 40 100 189 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 574 Anexa 6 Tabel 64: Procentul mamelor cu cel puţin un copil separat care interacţionează cel puţin o dată la 2- 3 luni cu asistentul social SPAS, în comunităţile sursă din mediul rural, în funcţie de diverşi factori (% mame) Mame Mame cu copii separaţi şi Mame cu copii separaţi cu copii cel puţin un copil în şi fără copii în separaţi gospodărie gospodărie Nivelul de studii al persoanei angajate ca asistent social: Cu studii superioare în asistenţă socială sau 44 40 53 sociologie Cu studii superioare în psihologie 47 46 50 Cu studii superioare în ştiinţe economice sau 46 50 35 juridice Cu studii superioare în alte specialităţi 48 53 37 Fără studii superioare 27 31 14 Caracteristicile satului: Sate cu zone marginalizate 37 41 26 Sate fără zone marginalizate 44 41 51 Poziţia gospodăriei în cadrul satului: 1. În centrul localităţii 58 61 52 2. Între centru şi periferie 49 52 43 3. La periferie/ în afara localităţii 30 30 29 Aveţi probleme cu locuinţa (scurgeri prin acoperiş, pereţi umezi, duşumele etc.)? Da 32 31 34 Nu 49 51 43 Nivelul de educaţie al mamei: Fără şcoală 34 35 30 Şcoală primară 35 36 32 Şcoală gimnazială 51 51 50 Peste gimnaziu 48 50 45 Vârsta mamei (în prezent): 15-24 ani 55 59 45 25-34 ani 39 42 27 35-44 ani 38 38 37 45+ ani 42 38 50 Vârsta copilului la ultima separare a cel puţin unui copil separat: 0-1 ani 42 42 42 2-5 ani 43 50 30 6-17 ani 51 58 42 Mama mai are copii în gospodărie: Nu 35 26 39 Da 44 44 Cel puţin un copil este separat de mai puţin de doi ani: Nu 39 40 35 Da 48 46 50 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 575 Anexa 6 Tabel 65: Vârsta la ultima separare a copiilor separaţi de părinţi din comunităţile sursă din mediul rural (%) 0 ani 1-2 ani 3-5 ani 6-9 ani 10-17 ani Total Total eşantion copii separaţi 46 17 12 17 7 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 66: Ponderea copiilor care au interacţionat cu persoanele care i-au îngrijit/ părinţii după separare, în funcţie de vârsta lor la ultima separare, pentru copiii ai căror mame încă locuiesc în gospodăriile anchetate Vârsta la ultima separare a copilului de mamă cu scopul de a Tipul interacţiunii copilului separat cu părintele/ fi îngrijit de altcineva persoana care l-a îngrijit 0 1/2 3/5 6/9 10/max Total Copiii ai căror mame încă locuiesc în gospodăriile anchetate: Copilul a venit în vizită 10 17 14 39 48 18 Copilul a fost vizitat 33 33 43 57 58 39 Copilul şi persoana care l-a îngrijit/ părintele s-au întâlnit 0 1 2 0 0 1 întâmplător Copilul n-a mai fost văzut, dar a vorbit la telefon 2 2 2 1 0 2 Copilul n-a mai fost văzut şi nici n-a mai vorbit cu 59 53 45 32 24 51 părintele/ persoana care l-a îngrijit Copiii ai căror mame nu mai locuiesc în gospodăriile anchetate: Copilul a venit în vizită 9 16 13 15 19 13 Copilul a fost vizitat 34 38 33 41 50 38 Copilul şi persoana care l-a îngrijit/ părintele s-au întâlnit 2 2 2 0 0 1 întâmplător Copilul n-a mai fost văzut, dar a vorbit la telefon 2 5 0 0 0 2 Copilul n-a mai fost văzut şi nici n-a mai vorbit cu 61 51 60 56 50 57 părintele/ persoana care l-a îngrijit Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 67: Frecvenţa interacţiunilor în ultimul an pentru copiii separaţi, conform declaraţiilor mamelor/ persoanelor care i-au îngrijit din gospodăriile în care mamele sunt încă prezente (%) Săptămânal sau de O dată De câteva O dată Mai rar În ultimul an, copiii … Total câteva ori pe lună pe lună ori pe an pe an sau deloc a. au fost vizitaţi 10 6 9 5 69 100 b. au fost contactaţi telefonic 10 5 6 2 77 100 c. au primit pachete 6 3 2 1 88 100 d. au fost luaţi în vacanţă 5 3 5 2 85 100 Oricare dintre cele de mai sus 14 6 10 4 66 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 576 Anexa 6 Tabel 68: Cui/ unde a fost dat copilul (la ultima separare)? (pentru copiii separaţi din comunităţile sursă) (%) % Sistemul de protectie specială/ maternitate 71 Bunicii 20 Familia unor rude, altele decat bunicii 4 Familia altor persoane 3 Alta situatie 2 Total 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 69: Frecvenţa cu care copiii au fost vizitaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an în funcţie de cui a fost dat copilul la ultima separare* (%) Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an Săptămânal sau de O dată pe De câteva O dată Mai rar Total câteva ori pe lună lună ori pe an pe an sau deloc Total gospodării cu copii separaţi: Sistemul de protecţie 9 6 10 5 70 100 Alta situaţie 21 7 10 4 58 100 Copiii din gospodăriile în care mamele sunt prezente: Sistemul de protecţie 11 5 10 5 70 100 Alta situaţie 32 10 12 3 43 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Note: * Sistemul de protecţie - copil lăsat în maternităţi sau în sistemul de protecţie specială; Altă situaţie - bunicii, familia altor rude, altele decât bunicii, familia altor persoane, altă situaţie. Anexa 6 Tabel 70: Venitul per capita şi frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i- au îngrijit în ultimul an, pentru gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie specială (%) Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an Săptămânal sau de O dată pe De câteva O dată Mai rar Venit per capita Total câteva ori pe lună lună ori pe an pe an sau deloc Total gospodării cu copii separaţi: 0/100 9 6 13 6 67 100 101/150 9 7 9 7 68 100 151/200 14 14 8 2 62 100 201/540 14 3 9 5 70 100 541/max 28 6 0 4 62 100 Total 12 6 10 5 67 100 577 (continuare) Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an Săptămânal sau de O dată pe De câteva O dată Mai rar Venit per capita Total câteva ori pe lună lună ori pe an pe an sau deloc Copiii din gospodăriile în care mamele sunt prezente: 0/100 10 7 13 5 66 100 101/150 7 6 11 6 69 100 151/200 15 6 9 3 67 100 201/540 23 5 10 4 59 100 541/max 34 6 0 0 60 100 Total 14 6 11 4 65 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 71: Mame prezente în gospodărie, pentru copiii care sunt în sistemul de protecţie specială (%) Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an Caracteristici mame prezente în Săptămânal sau de O dată De câteva O dată Mai rar Total gospodării câteva ori pe lună pe lună ori pe an pe an sau deloc Din comunităţi nemarginalizate 22 3 12 4 59 100 Din comunităţi marginalizate 7 8 8 4 73 100 Care au fost în sistemul de protecţie 18 6 13 5 57 100 Care nu au fost în sistemul de 14 6 10 4 65 100 protecţie Cu maxim 4 clase 6 5 14 5 70 100 Cu 5-8 clase 20 7 11 6 55 100 Cu peste 8 clase 22 7 11 2 57 100 Cu cel puţin un copil propriu în 12 4 11 6 67 100 gospodărie Fără un copil propriu în gospodărie 16 8 9 3 65 100 Mama cu un handicap sau un diagnostic de boală gravă, încadrabilă 11 8 10 2 69 100 într-un grad de handicap Mama fără un handicap sau un diagnostic de boală gravă, încadrabilă 14 6 11 5 65 100 într-un grad de handicap Într-o relaţie stabilă 17 6 12 5 60 100 Fără a fi într-o relaţie stabilă 9 5 7 3 75 100 În momentul separării era în relaţie cu vreun alt bărbat? Da, cu tatal copilului 16 5 13 5 61 100 Da, cu un alt barbat 15 3 7 3 73 100 Nu 12 9 7 5 68 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 578 Anexa 6 Tabel 72: Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de perioada de la ultima separare de mamă cu scopul de a fi îngrijiţi de altcineva, pentru gospodăriile cu mamele prezente (%) Frecvenţa cu care copiii au fost contactaţi de mame/ persoane care i-au îngrijit în ultimul an Săptămânal sau de O dată pe De câteva O dată Mai rar Perioada de la ultima separare Total câteva ori pe lună lună ori pe an pe an sau deloc 0/1ani 21 11 11 7 51 100 2/5 ani 24 9 6 4 57 100 6+ ani 12 3 14 5 67 100 Total 16 6 11 5 62 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 73: Ponderea copiilor ai căror părinţi/ persoane care i-au îngrijit au stat de vorbă cu cineva despre situaţia lor (pentru copiii separaţi din gospodării în care mamele mai sunt încă prezente) % 1. da, cineva de la Protecţia Copilului 43 2. da, un asistent social de la Primărie 51 3. da, un reprezentant al unui ONG 0.5 4. da, altcineva 4 5. nu, nimeni 34 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 74: Frecvenţa cu care copiii separaţi au fost contactaţi de mame în ultimul an în funcţie de interacţiunea acestora cu cineva de la protecţia copilului sau cu un asistent social din primărie, pentru copiii separaţi ai căror mame se mai află încă în gospodării (%) După ce a plecat copilul de acasă, a stat În ultimul an…. cineva de vorbă cu dvs. despre situaţia lui? Mai rar Săptămânal sau de O dată De câteva O dată sau Total câteva ori pe lună pe lună ori pe an pe an deloc Cineva de la protecţia copilului 28 8 11 14 39 100 Un asistent social de la primărie 33 13 8 4 42 100 Nimeni 6 3 10 4 78 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 579 Anexa 6 Tabel 75: Modele de regresie logistică ce prezic lipsa interacţiunii cu mama sau altă persoană care a îngrijit copilul, în ultimul an, pentru copiii separaţi ai căror mame locuiesc încă în gospodăriile anchetate Raport de şanse Model 1 Model 2 Model 3 Model 4 Vârsta la ultima separare: „0/1 ani" versus „6+ ani" 4,3*** 3,2*** 3,5*** 3,4*** Vârsta la ultima separare: „2/5 ani" versus „6+ ani" 2,4*** 2,1** 2,1** 2,3** Localizare gospodărie: „În comunitate marginalizată" versus „În 1,5* 1,7** 1,6** comunitate nemarginalizată" Nivelul de educaţie al mamei: „Maxim 4 clase" versus „Mai 1,5 1,6* 1,5 mult de 4 clase" Relaţie mamă: „Nu este într-o relaţie stabilă" versus „Este într- 1,7** 2*** 1,8** o relaţie stabilă" La momentul separării mama era într-o relaţie cu un alt bărbat?: „Da, cu un alt bărbat decât tatăl copilului" versus „Cu 2,1* 2,1* tatăl copilului/ Nu era" După ce a plecat copilul de acasă, a stat cineva de vorbă cu dvs. 2,2*** despre situaţia lui? „Da" versus „Nu" Pseudo R2 0,058 0,060 0,080 0,101 N 535 373 351 351 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 580 Anexa 6 Tabel 76: Ponderea copiilor separaţi pe care mamele prezente în gospodăriile selectate doresc să îi ia acasă, în funcţie de caracteristicile copiilor/ mamelor În momentul de faţă, dvs. doriţi să luaţi copilul înapoi? Da, l-aş lua Da, dar nu l-aş putea Nu, nu doresc să îl Total înapoi oricând lua acum iau înapoi 0-1 14 20 66 100 Vârsta la care au fost daţi în 2-5 18 32 50 100 sistem 6-17 22 31 47 100 0-1 21 29 51 100 Numărul de ani de la separare 2-5 18 28 54 100 6+ 14 22 64 100 Mama este într-o relaţie Da 18 26 56 100 stabilă? Nu 9 16 74 100 Da, cu tatal 18 25 58 100 În momentul separării era în copilului relaţie cu vreun alt bărbat? Da, cu un 20 16 64 100 alt barbat Nu 7 18 75 100 După ce a plecat copilul de Da 16 26 57 100 acasă, a stat cineva de vorbă cu Nu, 13 16 71 100 dvs. despre situaţia lui? nimeni Cu maxim 22 26 52 100 4 clase Cu 5-8 Nivelul de educaţie al mamei 13 27 60 100 clase Cu peste 8 26 22 51 100 clase 0/100 16 27 58 100 101/150 11 20 68 100 Venit per capita 151/200 14 10 76 100 201/540 12 30 58 100 541/max 34 21 45 100 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 581 Anexa 6 Tabel 77: Motivul pentru care şansele de reintegrare au fost estimate ca fiind mici sau foarte mici (pentru copiii separaţi ai căror mame locuiesc încă în gospodăriile selectate) (%) Total copii cu Copii pe care mamele nu i-ar Copii pe care mamele i- şanse mici sau putea lua acum sau pe care nu ar lua oricând foarte mici doresc să îi mai ia înapoi Nu avem condiţii adecvate de locuit 62 49 65 Avem venituri prea mici 49 41 51 Avem şi aşa prea mulţi copii 29 19 30 Copilul este bolnav şi nu îl putem 15 8 16 îngriji Noi/ eu/ tatăl suntem prea bolnavi 5 3 5 Copilul nu vrea să se întoarcă 16 27 15 Altele 10 5 11 Total N 473 37 418 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. Anexa 6 Tabel 78: Perioada de timp în care mamele au estimat că pot lua înapoi acasă copiii separaţi, pentru copiii ale căror şanse de integrare au fost estimate ca fiind medii, mari sau foarte mari de către mamele prezente în gospodăriile anchetate (%) În cât timp credeţi că l-aţi putea lua Total copii separaţi cu Copii pe care mamele i-ar Copii pe care mamele i- acasă şanse medii sau mari putea lua înapoi oricând ar lua însă nu acum O lună 5 10 3 luni 2 3 6 luni 2 3 9 luni 2 6 12 luni 4 7 24 luni 4 6 48 luni 2 3 Nu ştie, nu poate estima 73 67 78 Peste 3 ani sau mai mult 7 7 11 Total 100 100 100 N 56 30 18 Sursa: Anchetă în gospodăriile cu copii în sistemul de protecţie din comunităţile sursă din mediul rural (iulie-august 2015). Datele nu sunt ponderate. 582