46206 Introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i în România Document de lucru BANCA MONDIALÄ‚ MINISTERUL EDUCAÅ¢IEI, CERCETÄ‚RII ÅžI TINERETULUI BANCA MONDIALÄ‚ Millennium Business Center Str. Armand Călinescu 2-4, sector 2, BucureÅŸti, România Tel: (40-21) 201-03-11 Fax: (40-21) 201-03-38 ©2008 Banca InternaÅ£ională pentru ReconstrucÅ£ie ÅŸi Dezvoltare / Banca Mondială 1818 H Street NW Washington DC 20433 Telefon: 202-473-1000 Internet: www.worldbank.org E-mail: feedback@worldbank.org Toate drepturile rezervate Raport Nr. 46206 Volumul de faţă a fost elaborat de personalul Băncii InternaÅ£ionale pentru ReconstrucÅ£ie ÅŸi Dezvoltare/Banca Mondială. Datele, interpretările ÅŸi concluziile prezentate în această lucrare nu reflectă în mod necesar opiniile Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale sau ale guvernelor pe care aceÅŸtia le reprezintă. Banca Mondială nu garantează acurateÅ£ea datelor din lucrare. GraniÅ£ele, culorile, unităţile de măsură ÅŸi monetare, precum ÅŸi orice alte informaÅ£ii legate de hărÅ£ile incluse în lucrare nu implică nici un fel de judecată din partea Băncii Mondiale referitoare la statutul juridic al unui teritoriu sau la aprobarea sau acceptarea acestor graniÅ£e. Drepturi ÅŸi Permisiuni Materialul din această publicaÅ£ie se află sub copyright. Copierea ÅŸi/sau reproducerea unor porÅ£iuni din lucrare sau a lucrării în totalitate fără a se solicita permisiunea poate constitui o încălcare a legii în vigoare. Banca InternaÅ£ională pentru ReconstrucÅ£ie ÅŸi Dezvoltare/Banca Mondială încurajează difuzarea acestei lucrări ÅŸi, în mod normal, va acorda imediat permisiunea pentru reproducerea unor porÅ£iuni din lucrare. Pentru permisiunea de a fotocopia sau reproduce părÅ£i din lucrare, transmiteÅ£i o cerere cu informaÅ£ii complete la Copyright Clearance Center, Inc., 222 Rosewood Drive, Danvers, MA 01923, USA, telefon 978-750-8400, fax 978-750-4470, http://www.copyright.com/ Pentru orice alte întrebări referitoare la drepturi ÅŸi licenÅ£e, inclusiv la drepturi subsidiare, adresaÅ£i-vă la Office of the Publisher, The World Bank, 1818 H Street NW, Washington, DC 20433, USA, fax 202-522-2422, email pubrights@worldbank.org ISBN 987-973-0-06089-8 ECHIVALENÅ¢I MONETARI Curs de schimb la 21 octombrie 2008 Unitate monetară = RON (Leu românesc nou) 1 Leu = US$ 0,3659 US$1 = Lei 2,7326 AN FISCAL 1 ianuarie – 31 decembrie ACRONIME ÅžI ABREVIERI CNFIS Consiliul NaÅ£ional pentru FinanÅ£area Invăţământului Superior EUROSTAT Biroul European de Statistică IS ÃŽnvăţământ Superior ISCED Clasificarea Standard InternaÅ£ională a EducaÅ£iei MEF Ministerul Economiei ÅŸi FinanÅ£elor MECT Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului OCED OrganizaÅ£ia pentru Cooperare Economică ÅŸi Dezvoltare PhD Titlul de doctor, doctorat PIB Produs Intern Brut RON Leu românesc nou UE Uniunea Europeană UK Marea Britanie UN NaÅ£iunile Unite USAMV Universitatea de StiinÅ£e Agronomice ÅŸi Medicină Veterinară VET ÃŽnvăţământ vocaÅ£ional România Ministrul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului: Anton Anton Secretar de Stat pentru ÃŽnvăţământul Superior: Remus Pricopie Banca Mondială Vice-preÅŸedinte: Shigeo Katsu Director, Europa Centrală & Ţări Baltice: Orsalia Kalantzopoulos Manager, Biroul din România: Benoit Blarel Director de sector: Tamar Manuelyan Atinc Manager de sector: Mamta Murthi Åžef de echipă: : Lars Sondergaard CUPRINS Rezumat executiv .................................................................................................................. i. I. Introducere ......................................................................................................................1 II. Câteva schimbări importante produse în ultimul deceniu în învăţământul superior ÅŸi informaÅ£ii fundamentale asupra acestui sector ................................................................5 III. Provocări cu care se confruntă sectorul de învăţământ superior ....................................17 IV. Care sunt implicaÅ£iile de politică ale provocărilor identificate? .....................................28 V. Introducerea schemelor de credite pentru studenÅ£i ca instrument suplimentar de politică în România ....................................................................................................................29 VI. Estimarea costului fiscal al introducerii unei scheme de credite pentru studenÅ£i ............38 VII. Concluzii ÅŸi recomandări ...............................................................................................42 Anexa 1: Rate de înscriere în învăţământul superior ............................................................45 Anexa 2: Lista experÅ£ilor întâlniÅ£i pe parcursul elaborării acestei lucrări .............................46 Anexa 3: Exemple de actuale programe de credite pentru studenÅ£i .......................................47 Listă de grafice Figura 1: Numărul studenÅ£ilor înscriÅŸi în universităţile publice ÅŸi private .......................................... 6 Figura 2: Numărul total de studenÅ£i din instituÅ£iile de învăţământ superior de stat (în studenÅ£i echivalenÅ£i cu frecvenţă) ..................................................................................................... 7 Figura 3: Estimările Băncii Mondiale privind numărul studenÅ£ilor echivalenÅ£i cu frecvenţă din universităţile de stat ÅŸi cele private...................................................................................... 8 Figura 4: StudenÅ£i (ISCED 5-6) de toate vârstele (% din populaÅ£ia din grupa de vârstă 20-24 ani)... 9 Figura 5: Cheltuielile publice în învăţământul superior, în % din PIB ............................................. 15 Figura 6: Cheltuielile publice pentru educaÅ£ie, în % din PIB (2005, cu excepÅ£ia României - 2008) 21 Figura 7: Estimarea repartiÅ£iei sprijinului acordat studenÅ£ilor din universităţile de stat ÅŸi cuantumul lunar al acestui sprijin ....................................................... Error! Bookmark not defined. Listă de tabele Tabelul 1: Nivelul de studii în grupa de vârstă 25-29 ani (2005/06) ................................................ 10 Tabelul 2: Nivelul de studii în grupa de vârstă 19-21 ani (2005/06) ................................................ 11 Tabelul 3: Totalul veniturilor universităţilor publice (milioane RON)............................................. 13 Tabelul 4: Patru exemple de finanÅ£are, pe surse, a unor universităţi publice ................................... 17 Tabelul 5: Totalul cheltuielilor cu IS, private/publice ÅŸi pe tipuri (2008) ........................................ 22 Tabelul 6: Estimări ale taxelor de studii în universităţile private (taxe anuale în 2008) .................. 22 Tabelul 7: Estimare a cheltuielilor private pentru întreÅ£inere, transport ÅŸi cărÅ£i (2008) .................... 23 Tabelul 8: Cheltuieli directe ale studenÅ£ilor 2005-06 – (cheltuieli anuale pe baza anului universitar de 9 luni) ........................................................................................................................................... 24 Tabelul 9: Estimarea costului fiscal al creditelor pentru studenÅ£i în diferite scenarii ....................... 39 NOTA AUTORILOR Lucrarea de faţă este rezultatul unui efort comun al Băncii Mondiale ÅŸi Ministerului EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului din România. Ea a fost elaborată de o echipă a Băncii Mondiale alcătuită din Bruce Johnstone (autor principal, Consultant), Pamela Marcucci (autor principal, Consultant) ÅŸi Lars Sondergaard (autor principal ÅŸi ÅŸeful echipei, Economist), Mariana Moarcăş (Coordonator proiecte) ÅŸi Ana Maria Sandi (Consultant) în strânsă colaborare cu Remus Pricopie (Secretar de Stat pentru Invăţământul Superior), Ion Ciucă (Director) ÅŸi Zeno Reinhardt (Consilier al Ministrului) de la Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului, ÅŸi Gabriela Jitaru (Sef de Department) de la Consiliul NaÅ£ional pentru FinanÅ£area Invăţământului Superior. ÃŽn versiunea finală a lucrării au fost incorporate informaÅ£iile obÅ£inute în urma a trei runde de discuÅ£ii cu aproximativ 140 participanÅ£i la atelierele pe tema creditelor pentru studenÅ£i organizate în primăvara ÅŸi vara anului 2008. Echipa îşi exprimă recunoÅŸtinÅ£a pentru comentariile cuprinzătoare ale evaluatorilor interni ai Băncii, Maureen McLaughlin, Specialist Principal în EducaÅ£ie, Ronald Hood, Economist Principal, ÅŸi Peter N. Materu, Specialist Senior în EducaÅ£ie, ca ÅŸi pentru valoroasele comentarii primite din partea Prof. Ecaterina Andronescu, Rector al Universităţii Politehnica BucureÅŸti, Prof. Mircea Miclea, Seful Comisiei PrezidenÅ£iale pentru EducaÅ£ie ÅŸi Cercetare, Prof. Gabriella Pasztor, Secretar de Stat pentru Minorităţi ÅŸi RelaÅ£ia cu Parlamentul la Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului, ÅŸi Prof. Adrian Miroiu, Scoala NaÅ£ională de Studii Politice ÅŸi Administrative. Echipa apreciază sprijinul pe care Raluca Banioti ÅŸi Svetlana Raykova i l-au asigurat în organizarea vizitelor din România ÅŸi a seminariilor, precum ÅŸi în procesarea acestui material. Document de lucru privind introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i în România Rezumat executiv Sectorul de învăţământ superior din România a cunoscut schimbări majore în ultimul deceniu, atât ca dimensiuni, cât ÅŸi ca politică. Faţă de 1998, numărul studenÅ£ilor din universităţile de stat ÅŸi private s-a triplat aproape, ajungând în 2007/2008 la doar puÅ£in sub 1 milion. ÃŽn schimbările de politică intră (i) modificarea structurii majorităţii programelor de studii ca urmare a participării României la procesul de la Bologna; (ii) reforma di finanţării învăţământului superior (în 1999) prin trecerea de la finanÅ£area în funcÅ£ie de numărul personalului didactic la finanÅ£area în funcÅ£ie de numărul studenÅ£ilor; (iii) creÅŸterea substanÅ£ială a finanţării totale în ultimii ani; ÅŸi (iv) din 2001, prevederi privind admiterea în universităţile publice a studenÅ£ilor cu taxă, reprezentând o nouă ÅŸi importantă sursă de venituri pentru extinderea ÅŸi creÅŸterea calităţii acestor universităţi. Dar, în urma reducerii semnificative a creÅŸterii populaÅ£iei din grupa de vârstă corespunzătoare, rapida creÅŸtere a cererii în învăţământul superior a început să se domolească (cel puÅ£in în universităţile publice) ÅŸi ea va fi, probabil, mai atenuată în anii care vin. Ritmul schimbărilor devine mai lent, oferind un bun prilej de analiză a politicilor în domeniul învăţământului superior ÅŸi operării modificărilor necesare. ÃŽn cadrul acestei analize, Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului (MECT) studiază oportunitatea unei scheme de credite pentru studenÅ£i care să se adauge portofoliului său de instrumente de politică ÅŸi a solicitat Băncii Mondiale elaborarea unui studiu ce urmează a fi supus dezbaterii care (i) să identifice provocările cu care se confruntă învăţământul superior; (ii) să arate cum un program de credite pentru studenÅ£i ar putea răspunde unora dintre aceste provocări; ÅŸi (iii) să examineze costurile fiscale probabile asociate diferitelor tipuri de scheme de credite pentru studenÅ£i. Materialul de faţă încearcă să contribuie la elaborarea planurilor de politică necesare unui program de credite pentru studenÅ£i în România. Primul mesaj al acestei lucrări este că, în pofida realizărilor impresionante ale învăţământului superior din ultimul deceniu, rămân în continuare o serie de provocări. Acestea sunt: (1) costurile ridicate ÅŸi în continuă creÅŸtere ale învăţământului superior; (2) contribuÅ£ia per total redusă a statului în învăţământul superior; (3) nivelul minim de împărÅ£ire/distribuÅ£ie a costurilor ÅŸi cuantumul mic al taxelor plătite de studenÅ£ii cu taxă; (4) costurile private ridicate ale învăţământului superior; ÅŸi (5) participarea, în prezent, foarte inegală din punct de vedere socio-economic (a se vedea tabelul următor), care constituie în sine o problemă, semnalând implicit ÅŸi că o creÅŸtere în continuare a ratelor de participare va aduce studenÅ£i mai puÅ£in bine pregătiÅ£i pentru învăţământul superior, atât sub aspectul cunoÅŸtinÅ£elor acumulate, cât ÅŸi al resurselor financiare de care dispun. i Nivelul de studii în grupa de vârstă 25-29 ani (2005/06) (%, auto-raportare a ciclului de studii absolvit) Post- Gimna VocaÅ£iona liceale ziale le/ de Liceale sau Invăţă Fără Primare (cl. 5- ucenici (cl. 9- ÅŸcoală de mânt studii (cl. 1-4) 8) (cl 9-10) 12) maiÅŸtri sup. Total Urban 1,1 2,0 7,7 15,4 39,6 7,0 27,2 100,0 Rural 3,0 5,7 34,7 24,6 25,9 2,3 3,7 100,0 Total 1,9 3,5 18,5 19,1 34,1 5,2 17,8 100,0 Venit (pe chintile) Cea mai săracă 6,3 12,2 39,6 19,2 19,6 1,0 2,0 100,0 Cea mai bogată 0,2 0,3 3,6 10,0 34,5 8,2 43,1 100,0 Total 1,9 3,5 18,5 19,1 34,1 5,2 17,8 100,0 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor anchetei în gospodării 2005/06. Al doilea mare mesaj este că provocările conduc la un blocaj în elaborarea politicilor: învăţământul superior va avea nevoie de resurse substanÅ£ial sporite, dar nici statul, nici studenÅ£ii ÅŸi părinÅ£ii acestora nu par a putea suporta costul integral al acestei creÅŸteri. Dacă se pare că există posibilitatea creÅŸterii într-o oarecare măsură a cheltuielilor publice, ea va implica, însă, alocarea unor venituri fiscale în dauna altor priorităţi ÅŸi/sau creÅŸterea fiscalităţii, nici una dintre aceste opÅ£iuni nefiind de dorit. ÃŽn plus, deÅŸi pare să existe o larg împărtăşită voinţă atât a studenÅ£ilor, cât ÅŸi a părinÅ£ilor acestora, de a contribui la cheltuielile învăţământului superior, totalul cheltuielilor private (inclusiv cheltuielile de întreÅ£inere) este ÅŸi aÅŸa ridicat raportat la venitul mediu – fiind prohibitiv pentru studenÅ£ii din familiile cu venituri mici. Al treilea mesaj este că introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i ar fi un nou ÅŸi corespunzător instrument de politică, dar că instrumentele de politică existente vor trebui ÅŸi ele uÅŸor modificate. Prin introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i, studenÅ£ii îşi pot amâna plata costului educaÅ£iei, putându-li-se deci cere să contribuie mai mult decât în prezent. ÃŽn plus, pentru un acelaÅŸi volum de resurse, o schemă de credite pentru studenÅ£i ar putea oferi un sprijin financiar sporit unui număr mai mare de tineri cu venituri mici, punându-le la dispoziÅ£ie mijloacele financiare pentru a se înscrie în învăţământul superior. Este, însă, nevoie ca instrumentele de politică existente din învăţământul superior să fie ajustate, întrucât fără rezolvarea celorlalte probleme de acces la educaÅ£ie ÅŸi finanÅ£area acesteia, creditele pentru studenÅ£i nu vor determina o creÅŸtere a participării ÅŸi reducere a inechităţilor. ÃŽn prezent, sprijinul financiar acordat de stat studenÅ£ilor pare mai curând să accentueze, decât să amelioreze, rezultatele inechitabile observate. Aceasta în principal datorită faptului că sprijinul statului se bazează aproape integral pe performanÅ£ele anterioare la studii, nu pe evaluarea nevoilor financiare. Cifra ii de mai jos reprezintă o estimare a modului de distribuÅ£ie a sprijinului acordat de stat studenÅ£ilor din universităţile de stat (în 2008). Ea arată că aproximativ jumătate au intrat ca studenÅ£i bugetaÅ£i (pe baza rezultatelor ÅŸcolare din liceu), cealaltă jumătate fiind studenÅ£i cu taxă. Ea mai arată ÅŸi că cea mai mare parte a sprijinului suplimentar era acordată studenÅ£ilor “sponsorizaÅ£i de statâ€? (bugetaÅ£i) pe baza rezultatelor lor anterioare mai bune la învăţătură. De fapt, singurul mecanism care nu este legat de rezultatele anterioare la învăţătură este cel al “programului de burse socialeâ€? care, aÅŸa cum indică cifra respectivă, este mic, atât ca nivel al sumei lunare, cât ÅŸi ca număr de studenÅ£i. învăţătură (Estimarea repartiÅ£iei sprijinului acordat studenÅ£ilor din universităţile publice ÅŸi a cuantumului lunar al acestui sprijin (în RON) (o valoare negativă însemnând că studentul plăteÅŸte, nu primeÅŸte) (2008))1 RepartiÅ£ia Sprijinul statului 100% nr. studenÅ£ilor pt. un student 8.133 Fără taxă de studii, cu bursă de merit, cazare în cămine studenÅ£eÅŸti 90% 7.063 Fără taxă de studii, cu bursă de 80% SusÅ£inuÅ£i de stat merit, dar nu ÅŸi cazare în cămine studenÅ£eÅŸti 6.702 (% din nr. total de studenÅ£i din IIS de stat) 70% Fără taxă de studii, cazare în cămine studenÅ£eÅŸti 5.632 60% Fără taxă de studii, dar ÅŸi fără cazare în cămine studenÅ£eÅŸti, ÅŸi fără bursă de merit 50% 732 -338 Bursă socială, cazare în cămine -730 studenÅ£eÅŸti, student cu taxă 40% 30% Bursă socială, fără cazare în cămine Cu taxa studenÅ£eÅŸti, student cu taxă 20% Cazare în cămine studenÅ£eÅŸti, student cu taxă -1.800 10% Nici un fel de sprijin 0% 2008 Sursa: Estimările Băncii Mondiale pe baza datelor din programul Eurydice ÅŸi a discuÅ£iilor cu oficialităţi MECT, reprezentanÅ£i CNFIS, ai studenÅ£ilor ÅŸi universităţilor. Al patrulea mesaj este că, aÅŸa cum sugerează experienÅ£a internaÅ£ională, 1 O repartiÅ£ie exactă nu se cunoaÅŸte întrucât fiecare facultate dispune de o oarecare libertate de concepere a modului de repartiÅ£ie a resurselor publice destinate burselor. MECT contactează în prezent toate universităţile de stat pentru obÅ£inerea unei cifre mai precise. iii deÅŸi mai dificilă din punct de vedere politic pe termen scurt, introducerea unui program de credite ca parte a reconfigurării politicii de asistenţă pentru studenÅ£i este mai eficace decât o revenire ulterioară pentru remedierea ineficienÅ£elor (ÅŸi desfăşurarea aceloraÅŸi bătălii politice). Aceasta nu înseamnă că introducerea anumitor tipuri de programe de credite nu poate constitui un prim pas strategic în cadrul unui plan pe termen mai lung, ceea ce, evident, este posibil (ÅŸi a ÅŸi fost în multe ţări), ci că este important ca scopurile ÅŸi activităţile schemei de credite, în contextul mai larg al politicii, să fie stabilite de la bun început. Lucrarea recomandă introducerea unei scheme de credite cu un nivel minim de subvenÅ£ionare, integrată în politica României de asistenţă financiară pentru studenÅ£i. Pentru aceasta, însă, schema de credite va trebui: ï‚· Să facă parte dintr-un pachet general de împărÅ£ire/distribuÅ£ie a costurilor, cu credite suficiente ca sumă pentru acoperirea taxelor de studii ÅŸi cheltuielilor de întreÅ£inere; ï‚· Să aibă speranÅ£e de achitare rezonabile, obligaÅ£iile de plată întinzându-se pe o perioadă de timp suficient de mare pentru a putea fi achitate; ï‚· Să conÅ£ină opÅ£iuni de amânare automată care să fie activate în caz de ÅŸomaj, boală prelungită sau pierderea locului de muncă, maternitate etc. ï‚· Să fie concepută cu costuri minime prin menÅ£inerea ratei dobânzii de bază la un nivel apropiat de costul finanţării publice, reducerea la minimum a costului serviciului ÅŸi colectării creditelor, precum ÅŸi a cazurilor de neachitare a obligaÅ£iilor prin măsuri care să asigure că studenÅ£ii văd creditele ca pe niÅŸte obligaÅ£ii reale, prevăzându-se convenirea unui plan de rambursare a creditului înainte de absolvire ÅŸi aplicarea metodelor de bună practică în colectarea acestuia; ï‚· Să fie concepută cu o împărÅ£ire a riscurilor între stat ÅŸi co- semnatari. Pentru co-semnatari, s-ar putea să fie nevoie ca prevederile să se limiteze la obligaÅ£ie morală ÅŸi pierderea reputaÅ£iei de creditare, pentru a nu-i elimina pe acei părinÅ£i care nu posedă suficiente bunuri ce pot fi gajate. Lucrarea mai recomandă ÅŸi reconfigurarea programelor de burse pentru studenÅ£i astfel încât cea mai mare parte a resurselor fiscale să fie cheltuite cu acei studenÅ£i a căror situaÅ£ie financiară este precară. Dar un volum limitat din aceste resurse va trebui în continuare alocat, ca măsură stimulativă, studenÅ£ilor cu cele mai bune performanÅ£e, indiferent de mijloacele financiare de care dispun. O astfel de abordare va încuraja cu mai multă eficacitate obÅ£inerea rezultatelor dorite. ÃŽn cadrul actualelor scheme de sprijin financiar, cea mai mare parte a resurselor fiscale îi sprijină, în ultimă instanţă, pe cei care ÅŸi-ar fi continuat, probabil, studiile în învăţământul superior chiar ÅŸi fără sprijinul statului. Mai mult decât atât, resursele fiscale ajung să-i sprijine pe studenÅ£ii care provin, cel mai probabil, din familii cu resurse suficiente, care i-au motivat, le-au plătit meditaÅ£iile ÅŸi le-au asigurat un mediu propice învăţării. ÃŽn cazul în care cei însărcinaÅ£i cu elaborarea politicii hotărăsc iv introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i, paÅŸii următori vor trebui să fie: 1. Emiterea unei hotărâri de guvern privind acordarea primelor credite pentru studenÅ£i nu mai târziu de, să zicem, octombrie 2009. Hotărârea trebuie să conÅ£ină o estimare în linii mari a resurselor fiscale necesare în primii ani ai programului. 2. Numirea personalului care să se ocupe exclusiv de elaborarea schemei de credite pentru studenÅ£i, dând un răspuns fiecăreia din întrebările ridicate în secÅ£iunile V ÅŸi VI ale lucrării de faţă (de ex. care este principalul obiectiv al schemei (schemelor) de credite, ÅŸi ce aranjamente de monitorizare vor fi introduse pentru a putea aprecia dacă obiectivele sunt atinse? Cine vor fi cei eligibili pentru credite? Care sunt aranjamentele de rambursare? etc.) 3. Mutarea accentului de pe problemele de elaborare a politicii pe aranjamentele de implementare, inclusiv pe rolul pe care îl vor avea principalii agenÅ£i în cadrul oricărei scheme de credite pentru studenÅ£i (administraÅ£iile publice ÅŸi ministerele; agenÅ£iile publice; băncile ÅŸi alte surse de capital; universităţile ÅŸi colegiile, părinÅ£ii ÅŸi alÅ£i co-semnatari; ÅŸi agenÅ£ii de administrare ÅŸi colectare a creditului) ÅŸi cum se vor realiza principalele funcÅ£ii (precum stabilirea condiÅ£iilor de eligibilitate, iniÅ£ierea creditelor, subvenÅ£ionarea creditelor, furnizarea capitalului, ÅŸi administrarea ÅŸi colectarea creditelor)? v Proiect privind introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i în România Asistenţă tehnică a Băncii Mondiale pentru reforma învăţământului superior I. Introducere ÃŽnvăţământul superior din România a cunoscut schimbări majore în ultimul deceniu, atât ca dimensiuni, cât ÅŸi ca politică. ÃŽn ceea ce priveÅŸte dimensiunile, numărul studenÅ£ilor din universităţile publice ÅŸi private s-a triplat aproape faţă de 1998, ajungând în 2007/08 la aproape 1 milion. Cum universităţile publice nu au putut face faţă cererii crescânde de învăţământ superior, universităţile private s-au înmulÅ£it rapid (aproximativ 50 astfel de instituÅ£ii funcÅ£ionau în 2007/08). Iar dacă numărul universităţilor publice s-a menÅ£inut oarecum constant în ultimul deceniu, ele ÅŸi-au mărit mult dimensiunile, fapt reflectat în creÅŸterea atât a personalului didactic, cât ÅŸi a numărului de facultăţi din fiecare universitate. ÃŽn ceea ce priveÅŸte politica în învăţământul superior, patru modificări au fost deosebit de importante în ultimii ani: în primul rând, participarea României la procesul de la Bologna care a necesitat substanÅ£iale modificări de ordin juridic ÅŸi instituÅ£ional, ÅŸi a schimbat structura programelor de studii, perioada normală de studii a majorităţii studenÅ£ilor trecând de la cinci ani pentru obÅ£inerea licenÅ£ei, la trei ani pentru studiile de licenţă, într-o primă fază urmată, eventual, de o a doua fază de doi ani de studii aprofundate (sau de master). ÃŽn al doilea rând, finanÅ£area învăţământului superior a cunoscut reforme majore (în 1999), trecându-se de la finanÅ£are pe baza numărului de profesori la finanÅ£area într-o măsură din ce în ce mai mare pe baza numărului de studenÅ£i înscriÅŸi care incorporează, deÅŸi într-un ritm mai lent, ÅŸi elemente calitative. ÃŽn al treilea rând, finanÅ£area totală a crescut substanÅ£ial în ultimii ani, de la mai puÅ£in de 0,5% din PIB în 2000- 2005, la circa 0,8% în 2007 ÅŸi 2008. ÃŽn al patrulea rând, universităţilor de stat li s-a permis admiterea de studenÅ£i cu taxă, ceea ce le-a asigurat o nouă sursă majoră de venituri pentru finanÅ£area extinderii ÅŸi creÅŸterii calităţii lor. Ritmul schimbărilor s-a mai încetinit, oferind un bun prilej de analiză a politicilor în domeniul învăţământului universitar ÅŸi de a face modificările necesare. Reflectând scăderea semnificativă a populaÅ£iei din grupa de vârstă corespunzătoare, creÅŸterea rapidă a cererii de învăţământ superior s-a mai domolit întrucâtva (cel puÅ£in în universităţile de stat) ÅŸi va fi, probabil, mai temperată în anii care vin, oferind astfel condiÅ£iile unei analize a politicilor în domeniul învăţământului superior de către cei care o elaborează.2 Acestui mediu mai favorabil i se adaugă ÅŸi faptul că, după aproape un deceniu de elaborare a planurilor ÅŸi de muncă, cea mai mare parte a reformelor juridice ÅŸi instituÅ£ionale sugerate de procesul de la Bologna au fost oficial adoptate.3 ÃŽn cadrul acestei analize, Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului (MECT) studiază oportunitatea unei scheme de credite pentru studenÅ£i care să se adauge portofoliului său de instrumente de politică, în care scop a solicitat Băncii Mondiale elaborarea unui studiu-proiect care (i) să identifice provocările cu care se confruntă învăţământul superior; (ii) să prezinte ÅŸi să clarifice modul în care un program de credite pentru studenÅ£i ar putea răspunde unora dintre aceste 2 Numărul nou-născuÅ£ilor vii a scăzut dramatic în anii care au urmat prăbuÅŸirii regimului CeauÅŸescu (de la circa 375.000 pe an, în medie, la sfârÅŸitul anilor Optzeci, la 315.000 în 1990 ÅŸi 275.000 în 1991). Acest număr semnificativ mai mic de elevi născuÅ£i în 1991 termină liceul în, sau în jurul anului, 2009. Sursa: Eurostat 3 A se vedea Korka (2008) 1 provocări; ÅŸi (iii) să examineze costurile fiscale probabile legate de diferite tipuri de scheme de credite pentru studenÅ£i.4 Prin credite pentru studenÅ£i se înÅ£elege, în tot cuprinsul lucrării de faţă, orice obligaÅ£ie de rambursare în viitor a unei sume de bani acordate unui student în avans pentru plata taxelor de studii sau altor cheltuieli de întreÅ£inere (de ex. masă ÅŸi cazare).5 Pentru a se asigura că proiectul reflectă părerile unui larg grup de persoane interesate, MECT ÅŸi Banca Mondială au organizat trei seminarii în perioada februarie – iunie 2008. La aceste seminarii au participat reprezentanÅ£i ai acestui sector din România (rectori de universităţi, reprezentanÅ£i ai organizaÅ£iilor studenÅ£eÅŸti, specialiÅŸti din cadrul MECT, MEF ÅŸi reprezentanÅ£i ai Băncii NaÅ£ionale a României). ÃŽn cadrul seminariilor, experÅ£i internaÅ£ionali au fost invitaÅ£i să prezinte informaÅ£ii cu privire la teoria ÅŸi practica schemelor de credite pentru studenÅ£i din alte părÅ£i ale lumii ÅŸi să iniÅ£ieze dezbateri mai ample cu privire la: (i) provocările cu care se confruntă învăţământul superior din România, cu accent pe cele referitoare la finanÅ£area sa; (ii) posibilele obiective ale unei scheme de credite pentru studenÅ£i; ÅŸi (iii) modul în care o astfel de schemă ar putea fi însoÅ£ită ÅŸi de alte modificări de politică care să asigure o mai mare distribuÅ£ie a costurilor învăţământului superior. ÃŽn cadrul celui de al treilea atelier au fost prezentate principalele mesaje ale versiunii nedefinitivate a lucrării, iar reacÅ£iile participanÅ£ilor au fost incluse în versiunea finală. Primul mare mesaj al acestui proiect este că, în pofida realizărilor impresionante ale învăţământului superior din ultimul deceniu, o serie de provocări rămân în continuare Acestea sunt (1) costurile ridicate ÅŸi în continuă creÅŸtere ale învăţământului superior; (2) contribuÅ£ia per total scăzută a statului în învăţământul superior; (3) nivelul minim de distribuÅ£ie/împărÅ£ire a costurilor ÅŸi al cuantumului taxelor plătite de studenÅ£ii cu taxă; (4) costurile private ridicate ale învăţământului superior; ÅŸi (5) participarea în prezent foarte inegală din punct de vedere socio-economic, care constituie în sine o problemă, semnalând implicit ÅŸi că o creÅŸtere în continuare a ratelor de participare va aduce studenÅ£i mai puÅ£in bine pregătiÅ£i pentru învăţământul superior, atât sub aspectul cunoÅŸtinÅ£elor acumulate, cât ÅŸi al resurselor financiare de care dispun. Cel de-al doilea mesaj este că, toate la un loc, aceste provocări conduc la un blocaj în elaborarea politicilor: necesarul de resurse pentru învăţământul superior va creÅŸte substanÅ£ial, dar nici statul, nici studenÅ£ii ÅŸi părinÅ£ii acestora nu par să poată suporta integral această creÅŸtere. Dacă se pare că există posibilitatea creÅŸterii întrucâtva a cheltuielilor publice, aceasta ar însemna alocarea în acest scop a unor venituri fiscale în detrimentul altor priorităţi ÅŸi/sau creÅŸterea fiscalităţii, nici una dintre aceste opÅ£iuni nefiind de dorit în mod special. Mai mult decât atât, dacă se pare că există un larg accept al studenÅ£ilor ÅŸi părinÅ£ilor de a contribui la costul învăţământului superior, totalul costurilor 4 Banca Mondială acordă sprijin în acest sens printr-un grant de asistenţă tehnică în domeniul finanţării învăţământului superior. Se prevede ca asistenÅ£a să contribuie la accelerarea reformei instituÅ£ionale, să rezolve vulnerabilităţile fiscale ÅŸi să ajute la elaborarea unei scheme de credite pentru studenÅ£i care să contribuie la atingerea obiectivelor învăţământului superior din România. Echipa Băncii Mondiale este alcătuită din ÅŸeful acesteia, Lars Sondergaard, economist, Mariana Doina MoarcÄ?ÅŸ, specialist senior în operaÅ£iunile Băncii Mondiale ÅŸi trei consultanÅ£i independenÅ£i, Ana Maria Sandi, D. Bruce Johnstone ÅŸi Pamela Marcucci. 5 O astfel de sumă plătită în avans este un credit pentru studenÅ£i, indiferent dacă obligaÅ£ia de rambursare este sub forma unui calendar fix de plăţi, sau a unei părÅ£i din câştigul sau venitul realizat în viitor (adică indiferent dacă obligaÅ£ia este de tipul unui credit ipotecar obiÅŸnuit sau în funcÅ£ie de venit). Mai mult decât atât, se consideră că obligaÅ£ia este corect denumită credit, indiferent dacă fondurile acordate în avans sau împrumutate trec prin mâna studenÅ£ilor pentru a fi plătite instituÅ£iei sub formă de taxă de studii, sau dacă fondurile sunt plătite instituÅ£iei, iar obligaÅ£ia de rambursare se creează prin simpla înmatriculare sau absolvire, sau prin ambele. 2 private (inclusiv al celor de întreÅ£inere) - ÅŸi aÅŸa ridicate raportate la veniturile medii – este prohibitiv pentru studenÅ£ii din familiile cu venit mic. Al treilea mesaj este că introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i ar constitui un instrument de politică corespunzător pe lângă cele existente, care să rezolve blocajul creat de provocările din acest sector, dar instrumentele de politică existente vor trebui ÅŸi ele uÅŸor modificate. Prin introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i ca nou instrument, studenÅ£ilor li s-ar putea permite, de fapt, amânarea achitării costului educaÅ£iei lor, cerându-li-se în schimb să contribuie cu mai mult decât o fac în prezent. ÃŽn plus, pentru un acelaÅŸi volum de resurse, o schemă de credite pentru studenÅ£i ar putea oferi sprijin financiar unui număr mai mare de studenÅ£i cu venituri mici, punându-le la dispoziÅ£ie mijloacele financiare pentru a urma cursurile unei instituÅ£ii de învăţământ superior. Dar introducerea creditelor pentru studenÅ£i, fără rezolvarea celorlalte probleme ale accesului la educaÅ£ie ÅŸi finanţării acesteia nu va reuÅŸi să mărească participarea ÅŸi să reducă inechităţile; instrumentele de politică în domeniul învăţământului superior existente vor trebui ÅŸi ele uÅŸor modificate pentru ca aceste provocări să fie rezolvate. ÃŽn mod special, actualul sprijin al statului acordat studenÅ£ilor pare să accentueze, nu să atenueze, rezultatele inechitabile observate. Al patrulea mesaj este că, aÅŸa cum sugerează experienÅ£a internaÅ£ională, deÅŸi mai dificilă din punct de vedere politic pe termen scurt, introducerea unui program de credite ca parte a reconfigurării politicii de asistenţă pentru studenÅ£i este mai eficace, decât revenirea ulterioară pentru remedierea ineficienÅ£elor (ÅŸi desfăşurarea aceloraÅŸi bătălii politice). Aceasta nu înseamnă că introducerea anumitor tipuri de programe de credite nu poate constitui un prim pas strategic în cadrul unui plan pe termen mai lung, ceea ce, evident, este posibil (ÅŸi a ÅŸi fost în multe ţări), ci doar că este important ca scopurile ÅŸi activităţile schemei de credite, în contextul mai larg al politicii, să fie stabilite de la bun început. Mesajele studiului de faţă corespund, în linii mari, priorităţilor reieÅŸite în urma consultărilor realizate în cadrul seminariilor ÅŸi întâlnirilor cu grupurile interesate. ÃŽn primul rând, majoritatea au simÅ£it că un program de credite pentru studenÅ£i în România va trebui să urmărească creÅŸterea participării în învăţământul superior prin rezolvarea obstacolelor financiare care împiedică accesul studenÅ£ilor din medii dezavantajate, în special din zonele rurale sărace. ÃŽn al doilea rând, a reieÅŸit părerea că un program de credite pentru studenÅ£i ar trebui să sprijine anumite politici guvernamentale ca, de exemplu, creÅŸterea numărului de studenÅ£i în domenii de înaltă prioritate - ÅŸtiinţă, tehnologie, inginerie, matematică. A mai reieÅŸit ÅŸi recunoaÅŸterea incipientă de către grupurile interesate a faptului că aceste obiective nu pot fi atinse decât în condiÅ£iile creÅŸterii resurselor pentru învăţământul superior, creditele pentru studenÅ£i putând ÅŸi ele constitui (în special pentru studenÅ£ii cu taxă) o modalitate prin care studenÅ£ii ÅŸi familiile acestora pot contribui la acoperirea costurilor învăţământului superior. Lucrarea de faţă urmăreÅŸte să ajute pe cei însărcinaÅ£i cu elaborarea politicii ÅŸi principalele grupuri interesate în aprecierea meritelor introducerii unei scheme de credite pentru studenÅ£i. ÃŽn care scop ea explică ce sunt creditele pentru studenÅ£i, cum funcÅ£ionează ele, ÅŸi cum pot ele răspunde unora dintre provocările cu care se confruntă învăţământul superior din România. Se speră, de asemenea, că prezentarea realităţilor ÅŸi cifrelor privind evoluÅ£ia sectorului din ultimul deceniu ÅŸi aprecierea provocărilor actuale din acest sector vor fi de ajutor în orice discuÅ£ie privind meritele unei scheme de credite pentru studenÅ£i. Mai mult, în lucrare se face ÅŸi o estimare în linii mari a costurilor fiscale ale diferitelor tipuri de scheme de creditare. PaÅŸii următori: Ceea ce proiectul nu intenÅ£ionează să ofere, însă, este un ghid pas-cu-pas de implementare a unei scheme de credite pentru studenÅ£i. AÅŸa, de exemplu, proiectul nu discută necesarul de personal sau de pregătire al unei eventuale agenÅ£ii de credite pentru studenÅ£i, el nu 3 recomandă măsuri juridice de negociere a contractelor cu băncile comerciale ÅŸi nici nu oferă consultanţă detaliată privind modalitatea de creÅŸtere a ratelor de colectare. O astfel de asistenţă tehnică detaliată va fi, în mod clar, necesară în faza următoare, dacă se ia hotărârea de introducere a unei scheme de credite pentru studenÅ£i. ÃŽn eventualitatea în care persoanele însărcinate cu elaborarea politicii decid introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i, paÅŸii următori acesteia vor trebui să fie: 1. Emiterea unei hotărâri de guvern privind acordarea primelor credite pentru studenÅ£i nu mai târziu de, să spunem, octombrie 2009. Hotărârea trebuie să conÅ£ină o estimare în linii mari a resurselor fiscale necesare în primii ani ai programului. 2. Numirea personalului care să lucreze exclusiv la elaborarea schemei de credite pentru studenÅ£i, dând răspunsul la fiecare din întrebările ridicate în secÅ£iunile V ÅŸi VI ale lucrării de faţă (de ex. care este principalul obiectiv al schemei (schemelor) de credite, ÅŸi ce aranjamente de monitorizare vor fi introduse pentru a putea aprecia dacă obiectivele sunt atinse? Cine vor fi cei eligibili pentru credite? Care sunt aranjamentele de rambursare? etc.) 3. Mutarea accentului de pe problemele de elaborare a politicii pe aranjamentele de implementare, inclusiv pe rolul pe care îl vor avea principalii agenÅ£i în cadrul oricărei scheme de credite pentru studenÅ£i (administraÅ£iile publice ÅŸi ministerele; agenÅ£iile publice; băncile ÅŸi alte surse de capital; universităţile ÅŸi colegiile, părinÅ£ii ÅŸi alÅ£i co-semnatari; ÅŸi agenÅ£ii de administrare ÅŸi colectare a creditului) ÅŸi cum se vor realiza principalele funcÅ£ii (precum stabilirea condiÅ£iilor de eligibilitate, iniÅ£ierea creditelor, subvenÅ£ionarea creditelor, furnizarea capitalului ÅŸi administrarea ÅŸi colectarea creditelor)? Lucrarea de faţă este împărÅ£ită în ÅŸapte mari secÅ£iuni. După această primă secÅ£iune introductivă, în cea de-a doua se discută unele schimbări importante produse în învăţământul superior în ultimul deceniu. ÃŽn cea de-a treia secÅ£iune sunt identificate câteva dintre provocările cu care se confruntă sectorul. ImplicaÅ£iile de politică ale acestor provocări sunt discutate în secÅ£iunea a patra. NoÅ£iunea de schemă de credite pentru studenÅ£i este prezentată în secÅ£iunea cinci în care se discută ÅŸi modul în care o astfel de schemă ar putea oferi un răspuns provocărilor identificate. ÃŽn secÅ£iunea a ÅŸasea sunt prezentate o serie de estimări în linii mari ale costurilor fiscale pe care le implică introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i, iar concluziile sunt trase în secÅ£iunea a ÅŸaptea. Studiul este însoÅ£it de un Abecedar sau Tratat elementar de credite pentru studenÅ£i (Primer on Student Loans) scris în acest scop ÅŸi care explică pe larg unele din conceptele prezentate în lucrare. Anexa 3 la lucrarea de faţă cuprinde o scurtă descriere a schemelor de credite pentru studenÅ£i aflate în derulare în nouă ţări. 6 6 A se vedea Bruce Johnstone ÅŸi Pamela Marcucci: Primer on Student Loans, mimeo, Universitatea statului New York din Buffalo. 4 II. Câteva schimbări importante produse în ultimul deceniu în învăţământul superior ÅŸi informaÅ£ii fundamentale asupra acestui sector Schimbări radicale au intervenit în ultimul deceniu în sectorul de învăţământ superior din România, atât sub aspectul dimensiunilor, cât ÅŸi al politicii sale. O trecere în revistă a tuturor schimbărilor survenite depăşeÅŸte sfera lucrării de faţă. Dar unele dintre schimbările considerate a fi mai radicale sau deosebit de importante sunt discutate în continuare. SecÅ£iunea de faţă oferă ÅŸi o serie de informaÅ£ii fundamentale privind sectorul de învăţământ superior din România. II.a Numărul studenÅ£ilor din învăţământul superior aproape s-a triplat în ultimul deceniu Numărul studenÅ£ilor din universităţile publice ÅŸi private a crescut de aproape trei ori din 1998, ajungând în 2007/08 la puÅ£in sub 1 milion. Există o oarecare incertitudine cu privire la numărul exact de studenÅ£i din universităţile private, întrucât nu toate raportează autorităţilor publice numărul exact al studenÅ£ilor înscriÅŸi. Dacă cifrele estimative pentru anul 2007/08 variază mult – între 300.000 ÅŸi 400.000 – tendinÅ£a din ultimul deceniu este clară: cererea de învăţământ superior a crescut rapid, iar universităţile de stat nu au fost în măsură să o satisfacă. Ca răspuns la această cerere au apărut universităţile private al căror număr a crescut, la aproximativ 50 instituÅ£ii în 2007/08 ÅŸi ai căror studenÅ£i reprezentau circa 40% din totalul celor înscriÅŸi în învăţământul superior în anul 2007/08 (a se vedea Figura 1).7 Iar dacă numărul universităţilor publice s-a menÅ£inut relativ constant în ultimul deceniu (în jurul a 55), fiecare dintre acestea s-a dezvoltat substanÅ£ial, mărindu- ÅŸi numărul profesorilor cu normă întreagă, al facultăţilor ÅŸi al studenÅ£ilor înscriÅŸi. Această creÅŸtere este cu atât mai impresionantă cu cât s-a produs în condiÅ£iile reducerii populaÅ£iei din grupa de vârstă normală intrării la facultate. PopulaÅ£ia din grupa de vârstă 18-24 ani – care continuă să reprezinte aproape 70% din totalul celor înscriÅŸi în învăţământul superior – a scăzut cu aproape 400.000 (reprezentând aproape 15%) în ultimul deceniu. Dar proporÅ£ia celor din această grupă de vârstă care s-au hotărât să urmeze cursurile învăţământului superior – altfel spus “rata de participareâ€? – a crescut substanÅ£ial, de la mai puÅ£in de 11% în 1998, la aproape 25% în 2006.8 Mai mult decât atât, ratele de participare ale persoanelor mai în vârstă au crescut ÅŸi ele cu rapiditate: aproape 9% din populaÅ£ia având vârsta între 25-29 ani urma cursurile învăţământului superior în 2006, faţă de mai puÅ£in de 3% cu 10 ani înainte. AÅŸa cum reiese din tabelul 1 din Anexă, ratele de participare au crescut ÅŸi pentru populaÅ£ia din grupele de vârstă 30-34 ani ÅŸi 35-39 ani. 7 CreÅŸterea substanÅ£ială a numărului studenÅ£ilor înscriÅŸi în universităţile private în 2007/08 este, foarte probabil, mai curând urmarea unei combinaÅ£ii de două surse de date (Eurostat pentru 1998-2006 ÅŸi MECT 2007/08), decât a unui salt real al numărului celor înscriÅŸi în universităţile private. Este foarte probabil ca datele istorice consemnate de Eurostat să subestimeze numărul celor înscriÅŸi în universităţile private care – aÅŸa cum s-a menÅ£ionat – nu se conformau întocmai obligaÅ£iilor de raportare a înscrierilor. 8 Ca termen de referinţă, circa 55% din populaÅ£ia României având vârsta între 19 ÅŸi 21 ani absolvise studiile liceale în 2005/06 (a se vedea Tabelul 2). In calculul procentului de absolvenÅ£i de liceu sunt incluÅŸi absolvenÅ£ii atât de liceu (4 ani de studii) cât ÅŸi de ÅŸcoli profesionale - VET (2 ani de studii). 5 Figura 1: Numărul studenÅ£ilor înscriÅŸi în universităţile publice ÅŸi private, cu frecvenţă ÅŸi cu frecvenţă redusă, ÅŸi al studenÅ£ilor echivalenÅ£i cu frecvenţă 1,200,000 1,000,000 800,000 (studenÅ£i înscriÅŸi) 600,000 400,000 200,000 0 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007e Publice, cu frecvenţă, Publice, cu frecv. Publice, cu frecv. redusă Private, cu frecv. Total - echiv. unitari cu frecv. redusă Sursa: Eurostat (1998-2006) ÅŸi MECT (2007/08) ÃŽn concordanţă cu vârsta mai mare a studenÅ£ilor ÅŸi implementarea structurii de la Bologna a programelor, numărul celor înscriÅŸi la ciclurile de studii universitare aprofundate (master) ÅŸi doctorale a crescut mai rapid decât al celor înscriÅŸi la programele de studii universitare de licenţă. Datele detaliate pentru universităţile de stat de la Consiliul NaÅ£ional de FinanÅ£are a ÃŽnvăţământului Superior (CNFIS care stabileÅŸte aranjamentele de finanÅ£are a IIS de stat) corespund în linii mari cu datele Eurostat privind totalul înscrierilor (prezentate în Figura 1) ÅŸi arată că cea mai mare parte a creÅŸterii numărului studenÅ£ilor – din universităţile publice cel puÅ£in – se datorează numărului mai mare de studenÅ£i înscriÅŸi la studii de masterat sau doctorale (creÅŸteri de 266% ÅŸi, respectiv, 537%) faţă de cel al studenÅ£ilor înscriÅŸi la studii de licenţă (creÅŸtere de 10%). Această creÅŸtere reflectă în mare trecerea la o structură a învăţământului superior conformă cu structura de la Bologna, în cadrul căreia studenÅ£ii se înscriu iniÅ£ial la studii universitare de licenţă ÅŸi numai după aceea la o formă superioară. Această structură în două faze diferă de cea existentă la începutul anilor ’90 în România în cadrul căreia majoritatea studenÅ£ilor se înscriau direct la un program de studii de 5 ani. 6 Figura 2: Numărul total de studenÅ£i din instituÅ£iile de învăţământ superior de stat (în studenÅ£i echivalenÅ£i cu frecvenţă) 600,000 500,000 400,000 (nr. total de studenÅ£i înscriÅŸi) 300,000 200,000 100,000 0 2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 Total studenÅ£i licenţă Total studenÅ£i masterat Total studenÅ£i doctorat Total studenÅ£i IS (CNFIS ) Total (Eurostat ) Sursa: CNFIS ÅŸi Eurostat CreÅŸterile sunt impresionante deoarece au fost în mare parte determinate de o creÅŸtere a numărului studenÅ£ilor cu taxă, atât în universităţile de stat, cât ÅŸi în cele private. După cum s-a arătat mai sus ÅŸi prezentat în Figura 1, numărul studenÅ£ilor din universităţile private a crescut cu rapiditate. Dar ÅŸi numărul celor înscriÅŸi în universităţile de stat a crescut, în bună parte ca urmare a numărului tot mai mare de studenÅ£i cu taxă (lucru permis cu începere din 2001 ÅŸi discutat mai în amănunt în continuare), dar ÅŸi datorită creÅŸterii masive a numărului de studenÅ£i bugetaÅ£i (Figura 3)9. ÃŽn 1998, mai bine de două treimi din totalul studenÅ£ilor din învăţământul superior erau sprijiniÅ£i de stat. Zece ani mai târziu, 70% din totalul studenÅ£ilor erau studenÅ£i cu taxă. 9 Datele istorice (1998-2003) prezentate în Figura 3 au ca bază estimările Băncii Mondiale (care utilizează cifrele Eurostat pentru numărul total al studenÅ£ilor) 7 Figura 3: Estimările Băncile Mondiale privind numărul studenÅ£ilor echivalenÅ£i cu frecvenţă din universităţile de stat (cu taxă ÅŸi bugetaÅ£i) ÅŸi cele private (pe baza datelor CNFIS ÅŸi Eurostat)10 (studenÅ£i înscriÅŸi, cu frecvenţă ÅŸi cu frecvenţă redusă) 900,000 800,000 700,000 600,000 500,000 400,000 300,000 200,000 100,000 0 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007e De stat, bugetaÅ£i De stat, cu taxă Private Total, de stat & private Sursa: Estimările Băncii Mondiale pe baza datelor CNFIS ÅŸi Eurostat ÃŽn pofida creÅŸterilor impresionante, ratele de participare în România sunt în continuare sub cele din alte ţări UE. Un indicator utilizat de obicei în comparaÅ£iile internaÅ£ionale este numărul total al studenÅ£ilor înscriÅŸi (de toate vârstele) împărÅ£it la numărul celor din grupa de vârstă 20-24 ani. ÃŽn cazul României, în 2005, numărul total al studenÅ£ilor înscriÅŸi (de toate vârstele, în universităţi de stat ÅŸi private) a fost de circa 240.000, iar cel al populaÅ£iei din grupa de vârstă 20-24 ani – 1,6 milioane, rezultatul fiind de 45,3.11 Figura 4 prezintă calculele asemănătoare efectuate pentru toate ţările UE pe anii 1998, 2000 ÅŸi 2005. Graficul arată că dezvoltarea învăţământului superior în România s-a produs într-o perioadă când în aproape toate ţările membre UE – ÅŸi, în special, în toate noile state membre – au avut loc creÅŸteri asemănătoare, ÅŸi chiar mai mari. Cu ajutorul ratelor de înscriere ÅŸi absolvire, Coomans (2005) a estimat că, în UE, aproximativ 30% din populaÅ£ia din grupa de vârstă 25 – 34 ani va avea studii superioare în anul 2020, procent care pentru România se 10 Numărul studenÅ£ilor din universităţile private se bazează pe datele Eurostat (pentru 2001-2007). Cifrele pentru numărul studenÅ£ilor în echivalenÅ£i cu frecvenţă pe 1998, 1999 ÅŸi 2000 sunt estimări ale Băncii Mondiale pe baza numărului de studenÅ£i înscriÅŸi la programe de studii cu frecvenţă ÅŸi cu frecvenţă redusă. Cu ajutorul numărului celor înscriÅŸi în universităţile publice din datele CNFIS pentru anii 2004-2007 ÅŸi al ratelor de creÅŸtere din datele Eurostat pentru anii 1998-2003 se estimează datele istorice care concordă cu datele CNFIS pentru anii 2004-2007. ImpărÅ£irea studenÅ£ilor în bugetaÅ£i ÅŸi cu taxă există pentru anii 2004-2007 (din datele CNFIS). Pentru anii 1998-2003, se ÅŸtie doar că, înainte de 2001, nu au existat studenÅ£i cu taxă. Mai mult decât atât, se presupune că numărul studenÅ£ilor fără taxă s-a menÅ£inut aproximativ constant la 260.000 (în studenÅ£i echivalenÅ£i cu frecvenţă) în anii 2001, 2002 ÅŸi 2003. 11 Acest indicator va trebui privit cu oarecare rezervă deoarece, aÅŸa cum s-a menÅ£ionat, la numărător figurează toÅ£i cei înscriÅŸi din toate grupele de vârstă, iar la numitor doar populaÅ£ia din grupa de vârstă 20-24 ani. In felul acesta, o Å£ară cu studenÅ£i ceva mai în vârstă (sau foarte tineri) se va prezenta mai bine în acest indicator, în condiÅ£iile în care toate celelalte elemente sunt egale. 8 situează la sub 15%. DeÅŸi ratele de înscriere au crescut în ultimii ani, diferenÅ£a faţă de restul UE se menÅ£ine. Figura 4: StudenÅ£i (ISCED 5-6) de toate vârstele - în % din populaÅ£ia din grupa de vârstă 20- 24 ani 100 90 2005 2000 1998 80 (rata de participare) 70 60 50 40 30 20 10 0 Danemarca Marea Britanie Luxemburg Portugalia Rep. Ceha Germania Malta Cipru UE27 Romania Finlanda Slovenia Bulgaria Slovacia Lituania Ungaria Polonia Letonia Estonia Olanda Austria Irlanda Suedia Spania Grecia Franta Belgia Italia Sursa: Eurostat Un motiv pentru care România se situează în continuare în urma altor ţări membre UE din punct de vedere al ratelor de participare este numărul mic de studenÅ£i din familiile cu venit mic ÅŸi din mediul rural. Probabilitatea este mult mai mare ca elevii din mediile urbane ÅŸi păturile mai înstărite ale populaÅ£iei României să urmeze studii universitare. Aproape jumătate din populaÅ£ia din grupa de vârstă 24-29 ani din chintila cu venitul cel mai ridicat (43%) a absolvit o formă de învăţământ superior, faţă de doar 2% ÅŸi 5% din cele două chintile cu cel mai mic venit (a se vedea Tabeleul 1). ÃŽn mod asemănător, aproximativ 27% din populaÅ£ia urbană din grupa de vârstă 25 - 29 ani are studii superioare, faţă de doar 4% din populaÅ£ia rurală de aceeaÅŸi vârstă. Aceste inegalităţi structurale se datorează, în parte, procentului mare din populaÅ£ia României (45% în 2005/06) care locuieÅŸte în rural unde capul unei familii are, în medie, mai puÅ£ini ani de ÅŸcoală, iar veniturile medii sunt mai mici. Din tabelul 2 reiese că, sub aspectul pregătirii pentru învăţământul superior, doar 37% din populaÅ£ia cu vârsta cuprinsă între 19 ÅŸi 21 ani care provine din familii din mediul rural este absolventă a unei forme de învăţământ secundar, faţă de 68% din cea de aceeaÅŸi vârstă din familiile care locuiesc în urban. ÃŽn parte, faptul se datorează numărului foarte mic de licee din mediul rural, ceea ce face ca aproape toÅ£i elevii din rural care ar dori să-ÅŸi continue studiile secundare să fie nevoiÅ£i să meargă la un liceu din urban, dar pe care costurile prohibitive de întreÅ£inere îi opresc să o facă (Banca Mondială, Notă privind învăţământul, 2007). 9 Tabelul 1: Nivelul de studii în grupa de vârstă 25-29 ani (2005/06) (%, auto-raportare a ciclului de studii absolvit) Studii post- Gimna VocaÅ£ional liceale ziale e/ de Liceale sau Invăţă Fără Primare (cl. 5- ucenici (cl. 9- ÅŸcoală de mânt studii (cl. 1-4) 8) (cl. 9-10) 12) maiÅŸtri sup. Total Urban 1,1 2,0 7,7 15,4 39,6 7,0 27,2 100,0 Rural 3,0 5,7 34,7 24,6 25,9 2,3 3,7 100,0 Total 1,9 3,5 18,5 19,1 34,1 5,2 17,8 100,0 Venituri Chintila 1, cea mai săracă 6,3 12,2 39,6 19,2 19,6 1,0 2,0 100,0 Chintila2 1,9 3,1 29,0 25,2 32,3 3,4 5,0 100,0 Chintila 3 1,1 1,6 17,1 22,6 42,5 5,2 9,8 100,0 Chintila 4 0,4 1,3 8,8 21,4 41,2 6,7 20,3 100,0 Chintila 5, cea mai bogată 0,2 0,3 3,6 10,0 34,5 8,2 43,1 100,0 Total 1,9 3,5 18,5 19,1 34,1 5,2 17,8 100,0 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor anchetei în gospodării 2005/06. ÃŽnsă potenÅ£ialul pentru o cerere mare de învăţământ superior există, ascuns în familiile cu venit mic ÅŸi cele din mediul rural ÅŸi rămas nevalorificat: 37% din populaÅ£ia din grupa de vârstă 19 - 21 ani din mediul rural absolvise liceul, dar cinci ani mai târziu doar 4% din totalul locuitorilor din rural cu vârsta între 25 ÅŸi 29 ani avea o diplomă de studii superioare. ÃŽn mod asemănător, un foarte mic procent din membrii familiilor celor mai sărace merg mai departe, la universitate, după terminarea liceului. 10 Tabelul 2: Nivelul de studii în grupa de vârstă 19-21 ani (2005/06) (%, auto-raportare a ciclului de studii absolvit) Studii post- liceale sau VocaÅ£ionale/ Liceale ÅŸcoală Invăţă Fără Primare Gimnaziale de ucenici (cl. 9- de mânt studii (cl. 1-4) (cl. 5- 8) (cl. 9-10) 12) maiÅŸtri sup. Total Urban 0,8 1,8 12,8 16,1 67,6 0,5 0,4 100,0 Rural 2,5 4,9 32,5 23,2 36,6 0,2 0,1 100,0 Total 1,5 3,1 20,9 19,0 54,9 0,4 0,3 100,0 Venituri Chintila 1, cea mai săracă 4,2 8,2 36,5 22,5 28,1 0,3 0,2 100,0 Chintila 2 1,2 2,5 22,5 25,5 47,8 0,3 0,2 100,0 Chintila 3 0,7 1,6 16,1 18,8 62,2 0,4 0,2 100,0 Chintila 4 0,0 0,5 11,7 15,0 71,8 0,5 0,4 100,0 Chintila 5, cea mai bogată 0,1 0,3 9,0 8,7 80,9 0,6 0,5 100,0 Total 1,5 3,1 20,9 19,0 54,9 0,4 0,3 100,0 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor anchetei în gospodării 2005/06. Există motive să presupunem că rata relativ scăzută de participare în învăţământul superior – a familiilor sărace, în mod special – se datorează parÅ£ial politicilor din ultimul deceniu. ÃŽn mod special, ratele extrem de reduse de participare a familiilor cu venit mic în învăţământul superior sunt urmarea perfect logică a politicii de acordare a sprijinului financiar aproape integral în funcÅ£ie de merit, nu de nevoile financiare (a se vedea discuÅ£ia care urmează). Costurile private ale învăţământului superior reprezintă doar unul dintre numeroÅŸii factori care determină decizia individului de a urma sau nu studii universitare, iar costurile private care sunt ridicate în România pot atârna greu în cumpănă, fiind un important factor de descurajare a familiilor cu venituri mai modeste. După cum s-a mai spus, doar 30% din totalul celor care urmează o formă de învăţământ superior sunt studenÅ£i bugetaÅ£i, iar această selecÅ£ie se bazează aproape în întregime pe rezultatele la învăţătură (performanÅ£a academică), nu pe o evaluare atât a rezultatelor la învăţătură, cât ÅŸi a nevoilor financiare. Restul de 70% din totalul studenÅ£ilor înscriÅŸi în anul 2007/08 au plătit între 1.500-3.500 euro pe an (în care intră ÅŸi cheltuielile de întreÅ£inere) pentru finanÅ£area studiilor lor, costul variind mult în funcÅ£ie de condiÅ£iile de locuit sau cazare – acasă (cu familia), la un cămin studenÅ£esc sau într-un apartament cu chirie (a se vedea Tabelul 8). O oarecare precauÅ£ie în interpretarea datelor privind creÅŸterea rapidă a numărului de studenÅ£i înscriÅŸi este normală. După cum s-a arătat mai sus, cererea existentă pentru obÅ£inerea unei diplome universitare pare să fie foarte puternică, în special dacă avem în vedere faptul că această creÅŸtere se datorează mai ales studenÅ£ilor cu taxă (din universităţile atât de stat, cât ÅŸi private). Cu toate acestea, discuÅ£iile cu reprezentaÅ£ii universităţilor, studenÅ£i ÅŸi oficialităţi ministeriale sugerează că numărul crescând al celor înscriÅŸi reflectă numărul mare de studenÅ£i înscriÅŸi, dar care abia dacă frecventează cursurile (obÅ£inând, cu toate acestea, conform celor spuse de unii, o diplomă). Intr-o oarecare măsură, fenomenul acesta se reflectă în proporÅ£ia crescândă de studenÅ£i înscriÅŸi la forme 11 de studii cu frecvenţă redusă (Figura 1). Ce nu se ÅŸtie, însă, este în ce măsură aceÅŸti studenÅ£i înscriÅŸi la studii cu frecvenţă redusă îşi ÅŸi obÅ£in în cele din urmă diploma, ÅŸi care va fi calitatea acestor absolvenÅ£i. Cu alte cuvinte, accesul la învăţământ poate să fi crescut, dar calitatea absolvenÅ£ilor – presupunând că toÅ£i ajung atât de departe – poate să fi scăzut, cel puÅ£in într-o parte a sistemului, deoarece sistemul nu este pregătit să furnizeze educaÅ£ie de calitate unui număr din ce în ce mai mare de studenÅ£i. II.b Schimbări majore în politica sectorului Politica în învăţământul superior s-a modificat substanÅ£ial în ultimul deceniu. SecÅ£iunea de faţă evidenÅ£iază patru modificări deosebit de importante: (1) schimbările structurale ca rezultat al participării la procesul de la Bologna; (2) trecerea de la finanÅ£area pe baza factorilor de intrare (personal didactic) la finanÅ£area pe baza numărului de studenÅ£i înscriÅŸi ÅŸi a calităţii; (3) creÅŸterea substanÅ£ială a fondurilor publice alocate învăţământului superior; ÅŸi (4) introducerea în universităţile publice a studenÅ£ilor cu taxă. Prima schimbare importantă de politică a reprezentat-o participarea României la procesul de la Bologna, care a impus substanÅ£iale modificări de ordin juridic ÅŸi instituÅ£ional ÅŸi a schimbat structura programelor de studii. ÃŽncepând cu anul universitar 2005/06, sistemul de învăţământ superior din România a fost reorganizat, dintr-un sistem cu două cicluri de programe sau forme de învăţământ (un program de studii de 5-6 ani plus un program de studii doctorale) într-unul cu trei cicluri: programe de studii de licenţă, programe de studii de masterat ÅŸi programe de studii doctorale compatibil cu cadrul calificărilor europene. ÃŽn plus, prin Hotărârea de Guvern 1175 din 2006 numărul domeniilor de studiu a fost redus la 15, anul universitar a fost împărÅ£it în două semestre, în fiecare dintre ele trebuind să se obÅ£ină minimum 30 de credite de studiu. Numărul total al creditelor pentru obÅ£inerea unei diplome de licenÅ£e variază între 180 ÅŸi 240. ÃŽn prezent, “Strategia de dezvoltare a învăţământului superior în perioada 2002-2010â€? – elaborată în concordanţă cu Procesul de la Bologna – se concentrează pe asigurarea compatibilităţii sistemului de învăţământ superior din România cu celelalte sisteme europene. Una dintre măsurile concrete luate pentru atingerea obiectivelor Strategiei este crearea unui nou cadru legislativ al învăţământului superior aflat acum în dezbatere. O a doua schimbare importantă de politică a fost trecerea, în 1999, de la un sistem de finanÅ£are a învăţământului superior pe baza elementelor de intrare, la unul combinat de finanÅ£are per student ÅŸi pe baza unor indicatori de calitate. Noul model de finanÅ£are are la bază o metodologie elaborată de CNFIS, un consiliu înfiinÅ£at în urma reformelor. CNFIS propune MECT un proiect de buget al învăţământului superior pentru următorul an fiscal pe baza datelor furnizate de fiecare universitate. Ca ÅŸi în trecut, discutarea bugetului începe în fiecare an prin aprobarea de către guvern a numărului total de granturi de studiu (a se vedea secÅ£iunea privind studiile ÅŸi taxele în continuare) alocate pe domenii fundamentale ÅŸi pe cicluri de studii universitare, în funcÅ£ie de cerinÅ£ele de dezvoltare socio-economică a ţării. Dar, faţă de 1999, când au început să fie puse în aplicare reformele, granturile de studiu sunt acum repartizate ÅŸi pe baza indicatorilor de calitate ÅŸi a capacităţii instituÅ£ionale printr-un ordin al MECT (ÅŸi nu pe baza numărului de profesori pe care o universitate îi are). Senatul fiecărei universităţi repartizează apoi granturile de studiu pe programe ÅŸi cicluri de studii, în funcÅ£ie de propria strategie. Contractele de finanÅ£are încheiate de guvern cu fiecare instituÅ£ie de învăţământ superior au o componentă de bază ÅŸi una complementară. Sumele nominale eliberate în cadrul acestora (ÅŸi mărimea veniturilor proprii ale universităţilor de stat) sunt prezentate în Tabelul 3. 12 ÃŽn Caseta 1 se discută mai în amănunt finanÅ£area de bază ÅŸi finanÅ£area complementară. Tabelul 3: Totalul veniturilor universităţilor publice (milioane RON) 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 FinanÅ£are de bază 175 270 380 477 633 847 1.041 1.215 FinanÅ£are complementară 94 157 299 363 350 372 483 1,524 Surse proprii de venit 109 167 236 385 489 618 723 878 Venit total 378 595 915 1.226 1.472 1.837 2.248 3.617 FinanÅ£are de bază 46% 45% 42% 39% 43% 46% 46% 34% FinanÅ£are complementară 25% 26% 33% 30% 24% 20% 22% 42% Surse proprii de venit 29% 28% 26% 31% 33% 34% 32% 24% Venit total 100% 100% 100% 100% 100% 100% 100% 100% Sursa: CNFIS 13 Caseta 1: Cum îşi primesc universităţile publice finanÅ£area de la stat? Universităţile de stat îşi primesc finanÅ£area împărÅ£ită în două mari grupe: finanÅ£are de bază ÅŸi finanÅ£are complementară. Fiecare dintre acestea este explicată în amănunt în cele ce urmează. 1. FinanÅ£area de bază este utilizată de universităţi pentru acoperirea cheltuielilor de personal (cheltuielile cu salariile personalului didactic ÅŸi ne-didactic ÅŸi cheltuieli de deplasare) ÅŸi a cheltuielilor materiale (pentru întreÅ£inere ÅŸi administrare, materiale ÅŸi servicii funcÅ£ionale, bunuri de inventar, reparaÅ£ii curente, cărÅ£i ÅŸi publicaÅ£ii, pregătirea personalului, cheltuieli de protocol, protecÅ£ia muncii etc.). Un procent de 70% din finanÅ£area de bază se repartizează în funcÅ£ie de numărul de studenÅ£i fizici eligibili prin lege pentru finanÅ£are de la bugetul de stat (adică eligibili pentru grantul de studiu) care a fost raportat de universitate pe fiecare formă de învăţământ ÅŸi domeniu de studiu ÅŸi calculat cu ajutorul unui coeficient de cost reprezentând raportul dintre efortul financiar necesar pregătirii unui student la forma de studii universitare de licenţă în diverse domenii ÅŸi efortul financiar necesar pregătirii unui student la aceeaÅŸi formă de studii în domeniul economic, care este considerat etalon. Coeficientul de cost pentru domeniul socio-uman, de exemplu, este 1, în timp ce coeficientul de cost pentru matematică este 1,65, iar pentru agronomie 1,75. Numărul studenÅ£ilor înscriÅŸi se înmulÅ£eÅŸte cu coeficientul de cost, obÅ£inându-se numărul de studenÅ£i echivalenÅ£i unitari care se înmulÅ£eÅŸte apoi cu alocaÅ£ia bugetară pentru finanÅ£area de bază aprobată prin Legea bugetului (în prezent, alocaÅ£ia bugetară per student este de € 600) din care se reÅ£ine un fond de rezervă. Numărul celor ce urmează a fi finanÅ£aÅ£i de la bugetul de stat pe toate nivelurile de învăţământ se stabileÅŸte anual prin hotărâri de guvern (pe baza negocierilor dintre MECT ÅŸi MEF). Fondurile pentru această investiÅ£ie (denumite “granturi de studiuâ€?) de la bugetul de stat sunt apoi repartizate instituÅ£iilor de învăţământ superior de stat printr-un Ordin al ministrului. Un procent de 30% din finanÅ£area de bază este repartizat în funcÅ£ie de indicatorii de calitate în care intră calitatea personalului didactic, potenÅ£ialul de dezvoltare al personalului didactic, calitatea documentării, calitatea managementului universitar, administrativ, financiar ÅŸi calitatea serviciilor sociale ÅŸi administrative furnizate studenÅ£ilor. Fiecăruia dintre aceÅŸti indicatori i se atribuie o pondere în funcÅ£ie de importanţă. Sumele alocate fiecărei universităţi se calculează separat cu ajutorul unor formule matematice care conÅ£in un întreg set de parametri. 2. FinanÅ£area complementară de la stat este utilizată de universităţi, printre altele, pentru: i. subvenÅ£ionarea cazării ÅŸi mesei studenÅ£ilor; ii. finanÅ£area pe baza priorităţilor a cheltuielilor de capital, altor cheltuieli de investiÅ£ie ÅŸi lucrări capitale; iii. cercetare universitară alocată pe bază de competiÅ£ie; iv. cheltuieli sociale cu studenÅ£ii (burse, cheltuieli de transport etc.) repartizate în funcÅ£ie de numărul studenÅ£ilor eligibili din fiecare universitate; v. AchiziÅ£ionarea de materiale ÅŸi echipament. FinanÅ£area complementară se alocă universităţilor prin utilizarea unor formule care au la bază numărul de studenÅ£i eligibili. Sursa: CNFIS 14 O a treia schimbare importantă care se impune a fi evidenÅ£iată este creÅŸterea accentuată a cheltuielilor publice în învăţământul superior – dublată de o creÅŸtere generală a cheltuielilor în învăţământul de toate gradele – în ultimii trei ani, determinată în special de creÅŸterea cheltuielilor de capital (Figura 5). De la aprox. 0,4% din PIB, totalul cheltuielilor publice în învăţământul superior a ajuns la peste 0.8% din PIB în 2007 ÅŸi 2008 (a se vedea Figura 5). CreÅŸterea s-a datorat majorării masive a cheltuielilor de capital în bugetul MECT pentru finanÅ£area costurilor de reabilitare a universităţilor ÅŸi construire a unor noi unităţi. Figura 5: Cheltuielile publice în învăţământul superior, în % din PIB 0.9 Cheltuieli capitale 0.8 Cheltuieli curente 0.7 Total (pondere din PIB) 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Sursa: MECT ÅŸi Eurostat (pt. valorile PIB) Nu este clar încă dacă recenta creÅŸtere a volumului de cheltuieli se va menÅ£ine pe termen mediu ÅŸi în ce măsură cheltuielile curente – care până acum au rămas în linii mari neschimbate ca pondere din PIB - vor putea să crească ÅŸi ele. DeÅŸi creÅŸterea în ultima vreme a cheltuielilor a determinat o infuzie de resurse suplimentare de care era mare nevoie în acest sector, creÅŸterile suplimentare au fost sub formă de cheltuieli de capital care sunt mult mai uÅŸor reversibile – în eventualitatea în care cei care elaborează politica vor dori să utilizeze resursele în alt scop – decât cheltuielile curente. S- au asigurat unele resurse suplimentare pentru învăţământul superior de la Fondul Social European (756 milioane euro pe perioada 2009-2013), dar suma păleÅŸte în faÅ£a totalului cheltuielilor din învăţământul superior (presupunând că cele 756 milioane vor fi eliberate în tranÅŸe egale pe parcursul celor cinci ani, fondurile UE nu vor reprezenta decât o creÅŸtere cu 14,8% a cheltuielilor totale în învăţământul superior în 2008). Alte fonduri UE vor putea fi obÅ£inute în condiÅ£ii competitive pentru infrastructură ÅŸi cercetare. A patra ÅŸi ultima schimbare care merită a fi amintită este că, începând din 2001, universităţilor publice li s-a permis admiterea de studenÅ£i cu taxă, asigurându-li-se, în acest fel, o sursă de venit în creÅŸtere cu care să-ÅŸi poată finanÅ£a extinderea ÅŸi ridicarea nivelului calitativ. După cum se poate vedea din Tabelul 3, universităţile publice ÅŸi-au avut propriile surse de venit ÅŸi înainte de a avea studenÅ£i cu taxă, dar potenÅ£ialul de creÅŸtere al acestor surse era destul de limitat. De exemplu, deÅŸi bugetaÅ£i, studenÅ£ii pot fi obligaÅ£i la plata unor taxe – pentru depăşirea duratei prevăzute de lege până la absolvirea formei de învăţământ respective, pentru admitere ÅŸi înmatriculare ÅŸi pentru repetarea examenelor. Cu introducerea în învăţământul superior a studenÅ£ilor cu taxă, veniturile din surse proprii au crescut rapid, atât în cifre absolute, cât ÅŸi ca importanţă pentru veniturile generale ale universităţilor de stat. ÃŽn 2006, importanÅ£a relativă a veniturilor din surse proprii (ca procent din total resurselor alocate universităţilor de stat) s-a redus întrucâtva, reflectând masiva infuzie de 15 resurse suplimentare pentru investiÅ£ii capitale (considerate ca făcând parte din “finanÅ£area complementarăâ€? în Tabelul 3). Cifrele din Tabelul 3 reprezintă medii pe totalul universităţilor, care maschează însă variaÅ£ii mari între ele. Pentru a ilustra aceste variaÅ£ii, Tabelul 4 prezintă sursele de finanÅ£are ale universităţilor ca pondere din totalul veniturilor fiecăreia pentru patru instituÅ£ii publice foarte diferite. El a fost inclus pentru a ilustra diferenÅ£ele mari în ceea ce priveÅŸte relativa importanţă a surselor în funcÅ£ie de tipul de universitate. InstituÅ£iile reprezentate sunt: ï‚· Universitatea Politehnica BucureÅŸti, o universitate tehnică cu profil complex, cu 13 facultăţi ÅŸi peste 26.000 studenÅ£i; ï‚· Academia de Studii Economice din BucureÅŸti, o universitate mare de specialitate cu peste 40.000 studenÅ£i, dintre care 75% au deja o diplomă de licenţă; ï‚· Universitatea din PetroÅŸani, o universitate tehnică regională cu doar 7.000 studenÅ£i; ÅŸi ï‚· Universitatea de StiinÅ£e Agronomice ÅŸi Medicină Veterinară din BucureÅŸti (USAMV – BucureÅŸti), o universitate agricolă cu aproape 15.000 studenÅ£i în 7 facultăţi. Structura diferită a veniturilor reflectă în bună parte capacitatea universităţilor de a-ÅŸi vinde cercetarea ÅŸi/sau a personalului lor de a participa la activităţi de consultanţă, precum ÅŸi în ce măsură ele au studenÅ£i cu taxă. La un capăt, Universitatea din PetroÅŸani este cea care depinde cel mai mult de finanÅ£area de la stat: mai bine de 70% din bugetul său total provine din finanÅ£area de bază (37%) ÅŸi complementară (33%) alocată de la bugetul de stat. La celălalt capăt se situează USAMV- BucureÅŸti pentru care doar 42% din totalul fondurilor provin de la stat. Dacă ultimele trei primesc procente asemănătoare din bugetul lor de la stat, importanÅ£a relativă a diverselor tipuri de venituri pe care acestea le realizează din alte surse decât de la stat diferă mult, reflectând diferenÅ£ele de cost, misiune ÅŸi structură dintre ele. Politehnica îşi realizează aproape 40%, iar USAMV 33% din venituri din activităţi de cercetare, proiectare ÅŸi consultanţă (USAMV îşi mai asigură alte 12% din alte activităţi economice) cu sub 2% ÅŸi, respectiv, 11% provenind din taxele de studii, în timp ce pentru Academie, doar 8% din venit provine din activitatea de cercetare, în timp ce 40% au ca sursă taxa de studii. Aproape 40% din studenÅ£ii săi sunt studenÅ£i cu taxă ÅŸi cum costurile de pregătire sunt relativ scăzute, taxele de studii ajung să acopere aproape integral costurile de pregătire a studenÅ£ilor. Doar 7% din studenÅ£ii de la Politehnică sunt studenÅ£i cu taxă, iar taxele de studii percepute (care le depăşesc pe cele ale Academiei) nu acoperă decât 65% din costurile de pregătire. Aproape jumătate din studenÅ£ii USAMV sunt studenÅ£i cu taxă. 16 Tabelul 4: Patru exemple de finanÅ£are, pe surse, a unor universităţi publice (în % din totalul veniturilor, pe baza bugetului pe cel mai recent an disponibil) Universitatea Academia de Universitatea Universitatea de Politehnica Studii din PetroÅŸani StiinÅ£e Agronomice ÅŸi BucureÅŸti Economice din (Buget 2008) Medicină Veterinară (2006) BucureÅŸti (2007) BucureÅŸti (Buget 2008) FinanÅ£are de bază de la bugetul de stat 27.8 24.6 37.3 17.0 Venituri din taxe de studii 1.7 42.4 17.2 11.0 Alte venituri 3.5 0.0 2.2 12.0 Venituri din activităţi de cercetare, proiecte, consultanţă 39.4 8.3 8.3 33.0 FinanÅ£are complementară de la bugetul de stat 23.8 29.3 32.7 25.0 Venituri din cămine ÅŸi cantine pentru studenÅ£i 3.8 2.5 2.3 2.0 Total finanÅ£are 100.0 100.0 100.0 100.0 Sursa: InformaÅ£ii culese de pe paginile de internet ale celor patru universităţi. III. Provocări cu care se confruntă sectorul de învăţământ superior Ritmul schimbărilor s-a redus întrucâtva oferind, astfel, prilejul de a identifica principalele provocări cu care se confruntă învăţământul superior ÅŸi de a face o analiză a politicilor din acest sector. ÃŽn această secÅ£iune sunt identificate ÅŸi discutate o serie de provocări. Unele dintre ele sunt tipice pentru învăţământul superior din întreaga Europă ÅŸi alte ţări OCED; altele sunt mai curând tipice fie pentru ţările în tranziÅ£ie (foste comuniste) din Europa Centrală ÅŸi Răsăriteană, fie pentru ţările mai puÅ£in industrializate cu un PIB pe locuitor mai mic, în general; iar o a treia categorie îşi are originea în politicile pentru care a optat România. Principalele provocări sunt următoarele : 1. Costurile ridicate ÅŸi în continuă creÅŸtere ale învăţământului superior (în toate ţările); 2. ContribuÅ£ia per total scăzută a statului în învăţământul superior (în România); 3. Nivelul minim de împărÅ£ire/distribuÅ£ie a costurilor ÅŸi cuantumul mic al taxelor plătite de studenÅ£ii cu taxă (în România); 4. Costurile private ridicate ale învăţământului superior (în majoritatea ţărilor—chiar ÅŸi acolo unde taxele de studii sunt mici); 5. Participarea actualmente foarte inegală din punct de vedere socio-economic, care constituie în sine o problemă, semnalând implicit ÅŸi că o creÅŸtere în continuare a ratelor de participare va aduce studenÅ£i mai puÅ£in bine pregătiÅ£i pentru învăţământul superior, atât sub aspectul cunoÅŸtinÅ£elor ÅŸcolare asimilate, cât ÅŸi al resurselor financiare de care dispun. 17 1. Costurile ridicate ÅŸi în creÅŸtere ale învăţământului superior ÃŽn toate ţările, învăţământul superior tinde să fie costisitor. Motivele depăşesc sfera lucrării de faţă, dar ele sunt bine cunoscute ÅŸi în general acceptate, fiind legate de consumul mare de forţă de muncă pe care îl implică activităţile de predare ÅŸi cercetare, de conÅ£inutul tehnologic ridicat (deci, costisitor) al activităţilor de predare ÅŸi cercetare ÅŸi de nevoia învăţământului superior de pretutindeni de a se modifica continuu ÅŸi, deci, de a înfiinÅ£a noi programe de studii (forme de învăţământ) ÅŸi noi facultăţi aproape întotdeauna mai repede decât poate renunÅ£a la programe de studii ce nu sunt prioritare ÅŸi la facultăţi mai puÅ£in productive. Cu toate acestea, o provocare mai serioasă o reprezintă tendinÅ£a costurilor învăţământului superior de a creÅŸte continuu pe parcursul timpului ca urmare a creÅŸterii costurilor per student, sau unitare (asupra cărora creÅŸterea productivităţii nu are nici un efect, spre deosebire de sectoarele de producÅ£ie materială din economie), ÅŸi care sunt împinse ÅŸi mai mult în sus de numărul tot mai mare de studenÅ£i (a se vedea Caseta 2 pentru încercarea de cuantificare a unora din aceste presiuni). CreÅŸterea numărului de studenÅ£i este, la rândul său, efectul combinat al creÅŸterii populaÅ£iei tinere de vârsta educaÅ£iei universitare (nu ÅŸi în România), accelerată ÅŸi mai mult de participarea crescândă, sau de proporÅ£ia tot mai mare, a absolvenÅ£ilor de liceu care doresc să meargă mai departe, la facultate. ImplicaÅ£ia pentru finanÅ£area învăţământului superior din România este că veniturile învăţământului superior trebuie să crească ÅŸi ele într-un ritm considerabil superior ratelor curente ale inflaÅ£iei —şi foarte probabil (în afara unor ani cu posibile creÅŸteri bugetare pentru “recuperarea diferenÅ£eiâ€?) superior celui în care este probabil să crească veniturile statului. Caseta 2: Presiuni care apasă asupra costurilor învăţământului superior ÃŽn această casetă sunt scoase în evidenţă o serie de presiuni exercitate asupra costurilor învăţământului superior din România, încercându-se cuantificarea acestor presiuni. Analiza se concentrează pe estimarea creÅŸterii probabile a costurilor totale, indiferent dacă ele vor fi suportate de sectorul public sau cel privat. Factorii care vor exercita o substanÅ£ială presiune asupra costurilor în următorul deceniu ÅŸi, foarte probabil, vor determina o creÅŸtere a cheltuielilor totale la 1,3 – 1,5% din PIB (de la actualul nivel de sub 1%) sunt nu doar o ÅŸi mai mare cerere de învăţământ superior (IS), ci o ÅŸi mai mare cerere de învăţământ superior de ÅŸi mai bună calitate. Dacă presiunile de creÅŸtere a costurilor ar putea fi parÅ£ial absorbite prin eficientizarea cheltuielilor (de ex. acceptarea unor clase/grupe de dimensiuni mai mari), dimensiunile acestor presiuni care împing costurile în sus par să indice nevoia unor resurse suplimentare pentru universităţi. De notat că estimarea presiunilor combinate de creÅŸtere a costurilor este dificilă din mai multe motive, inclusiv acela că prin cheltuielile de creÅŸtere a calităţii IS s-ar putea ajunge la o scădere a cererii dacă studenÅ£ii – ÅŸi nu contribuabilii – vor fi solicitaÅ£i să suporte creÅŸterile, fără a avea acces la un sistem de credite. Această complicaÅ£ie este avută în vedere aici, atunci când se prezintă intervale de creÅŸteri de cost probabile, nu doar o singură cifră. ÃŽn continuare sunt discutaÅ£i pe rând unii dintre factorii care vor exercita o presiune de creÅŸtere a costurilor. Elementul cel mai important care va apăsa asupra costurilor va fi cererea probabil mai mare de IS care ar putea creÅŸte cu încă 30% în deceniul următor – peste triplarea înregistrată în ultimul deceniu. Această estimare se bazează pe faptul că ratele de participare sunt încă relativ scăzute în România comparativ cu ale vecinilor ei din UE ÅŸi că diferenÅ£ele acestea se vor reduce treptat. ÃŽn mod special, estimarea unei creÅŸteri de 30% presupune convergenÅ£a treptată a ratelor de participare (până în 2015) cu actualele rate ale membrilor UE cu cele mai bune performanÅ£e (Finlanda). ÃŽn acest caz, numărul total al studenÅ£ilor va ajunge să compenseze - ÅŸi chiar mai mult decât atât - scăderea prognozată a populaÅ£iei (numărul tinerilor din grupa de vârstă 18-25 ani va scădea cu mai mult de 1 milion în perioada 2005 - 2020). De fapt, aÅŸa cum reiese din figura de mai jos, numărul total al studenÅ£ilor IS ar putea creÅŸte, ajungând la 1,3 milioane în 2015 după care – datorită tendinÅ£elor în ceea ce priveÅŸte numărul de locuitori – să revină treptat la nivelul avut în 2008 (de circa 1 milion). ÃŽn aceste calcule nu au fost introduÅŸi factori de mobilitate a 18 studenÅ£ilor din ÅŸi în România. Dacă este probabil ca mobilitatea în ambele sensuri să se amplifice în anii care vin, o prognoză a schimbării nete este dificilă. ÃŽn concluzie, ca punct de plecare, în figurile prezentate în această casetă se presupune implicit că impactul net asupra numărului studenÅ£ilor va fi zero. ÃŽn ce măsură creÅŸterea probabil mai mare a cererii de învăţământ superior se va traduce într-un număr cu adevărat mai mare de studenÅ£i va depinde, în parte, de răspunsul la întrebarea dacă guvernul va mări numărul studenÅ£ilor fără taxă sau dacă studenÅ£ii vor trebui să îşi suporte singuri costul educaÅ£iei. Scenariu: dacă numărul studenÅ£ilor înscriÅŸi va creÅŸte la 1,3 milioane ÅŸi media cheltuielilor totale pe un student rămâne aceeaÅŸi, costul suplimentar va fi de 0,2 – 0,6% din PIB, în funcÅ£ie de instituÅ£iile pe care le vor frecventa aceÅŸtia – de stat, private, sau o combinaÅ£ie a celor două.12 Casetă Figura 1: Cererea de învăţământ superior prognozată pentru 2008-203013 (totalul studenÅ£ilor din IIS, de stat ÅŸi private) 1,400,000 1,200,000 1,000,000 800,000 600,000 400,000 200,000 0 2008 2010 2015 2020 2025 2030 Utilizând ratele de participare din Finlanda (2005) Utilizând ratele de participare din România (2005) + creÅŸtere (cu 3%) Sursa: ProiecÅ£ii ale Băncii Mondiale utilizând proiecÅ£iile ONU pentru populaÅ£ie, în două ipoteze diferite de creÅŸtere a ratelor de participare: (1) convergenÅ£a cu cele din Finlanda (în 2005) până în 2015; (2) creÅŸtere cu 3% a actualelor rate de participare din România. Un alt important element de presiune asupra costurilor îl constituie faptul că media cheltuielilor pe un student continuă să fie mult sub a celor din OCED, în special în universităţile private (Casetă Figura 2 din pagina următoare). Este foarte probabil ca această diferenţă să se reducă treptat în următoarele decenii, pe măsură ce studenÅ£ii ÅŸi agenÅ£ia de acreditare vor continua să solicite creÅŸterea calităţii educaÅ£iei, în special în universităţile private. Scenariu: Dacă cheltuielile pe un student în universităţile private ar creÅŸte astfel încă să reducă la jumătate diferenÅ£a dintre ele ÅŸi universităţile publice – în prezent costurile pe un student în universităţile de stat sunt de patru ori mai mari decât în universităţile private (7.172 RON per student faţă de 1.800 ) – costul suplimentar ar fi de 0,15% din PIB. Dacă universităţile de stat ÅŸi-ar reduce diferenÅ£a care le separă de restul UE ÅŸi OCED, totalul cheltuielilor în învăţământul superior ar putea uÅŸor creÅŸte la 1,3-1,5% din PIB (de la actualul nivel de 1% din PIB). 12 După cum se arată în continuare, totalul cheltuielilor pe un student este semnificativ mai mare în universităţile publice decât în cele private. 13 Cifra pentru anul 2008 este o estimare a numărului total de studenÅ£i înscriÅŸi în universităţile de stat ÅŸi private din România (924.000). Pentru anul 2005, Eurostat are numărul total studenÅ£ilor înscriÅŸi (estimate atunci la 738.000) pe grupe de vârstă. Am combinat aceste valori ale numărului de studenÅ£i înscriÅŸi cu cele ONU referitoare la populaÅ£ie (de asemenea pe grupe de vârstă) pentru a estima ratele de participare pe 2008. Pentru proiecÅ£ii pornim de la ipoteza convergenÅ£ei fiecărei grupe de vârstă cu ratele de participare din Finlanda (utilizând datele pentru Finlanda pe 2005). 19 Alte presiuni asupra costurilor care sunt mai greu de cuantificat se vor datora: -Costurilor crescânde ale facultăţilor în noi domenii de învăţământ (informatică, tehnologie, biomedicină, finanÅ£e ÅŸi altele) care concurează mai ales cu alternative din sectorul privat; - Costurilor tot mai mari ale creÅŸterii calităţii, aici intrând tehnologie universitară ÅŸi administrativă, echipament ÅŸtiinÅ£ific, computerizare ÅŸi achiziÅ£ii pentru biblioteci (în format electronic sau tipărit); - CreÅŸterii costurilor capitale, atât pentru noi clădiri situate în afara centrelor mari municipale, cât ÅŸi pentru întreÅ£inerea amânată a bazelor materiale ÅŸi unităţilor existente; - Costurilor crescânde ale asistenÅ£ei financiare pentru o proporÅ£ie tot mai ridicată de studenÅ£i ce vor veni din medii cu venit mic ÅŸi/sau rurale. Dacă ne uităm la diferitele surse de presiune asupra costurilor ÅŸi scenarii, este probabil ca presiunea asupra costurilor să ridice cheltuielile totale în învăţământul superior cu cel puÅ£in 0,3% din PIB ÅŸi posibil chiar 0,5% din PIB în următorul deceniu ( de la actualul nivel de 1% din PIB până la 1,3 – 1,5% din PIB). ÃŽntrebarea pentru cei care elaborează politica este cât din aceste presiuni de creÅŸtere a costurilor poate fi rezolvat printr-o mai mare eficienţă financiară ÅŸi dacă restul creÅŸterilor vor fi suportate de la buget, sau împărÅ£ite/ distribuite într-o mai mare măsură: creÅŸteri în continuare ale numărului studenÅ£ilor în universităţile private ÅŸi/sau admiterea unui mai mare număr de studenÅ£i cu taxă în universităţile de stat. Casetă Figura 2: Costul per student în OCED (2005), UE19 (2005) ÅŸi universităţile de stat ÅŸi private 14 din România (2008) (US$, PPC, preÅ£uri 2005 constante) 9,000 8,000 7,000 6,000 5,000 4,000 3,000 2,000 1,000 0 Medie OCED Medie UE19 (US$, România, univ. România, univ. (US$, PPC, preÅ£uri PPC, preÅ£uri 2005 de stat (US$, partic. (US$, 2005 constante) constante) PPC, preÅ£uri 2005 PPC, preÅ£uri 2005 constante) constante) Sursa: Davidson (2007), Baza de date FMI WEO (pentru factorii de ajustare a PPC), estimări MECT ÅŸi Banca Mondială 14 Davidson (2007) estimează costurile unitare ale instituÅ£iilor de învăţământ superior din OCED ÅŸi UE19 în 2005. Costul unitar în universităţile de stat din România a fost estimat prin împărÅ£irea totalului cheltuielilor publice la numărul de studenÅ£i din universităţile de stat, rezultatul fiind apoi transformat în US$ constanÅ£i la PPC (cu ajutorul unui factor de ajustare calculat din baza de date WEO a FMI). Pentru universităţile private, estimarea s-a făcut cu ajutorul unei cifre estimative a costurilor totale de funcÅ£ionare a universităţilor private (aÅŸa cum se arată în caseta privind cheltuielile totale în învăţământul superior) ÅŸi împărÅ£ind costul total la numărul studenÅ£ilor din universităţile private (rezultatul fiind transformat apoi în US$ la PPC). 20 2. ContribuÅ£ia per total scăzută a statului în învăţământul superior DeÅŸi recent majorate, cheltuielile publice în învăţământul superior din România sunt scăzute prin prisma standardelor internaÅ£ionale. Figura 6 ilustrează cheltuielile publice pentru educaÅ£ie ÅŸi învăţământul superior, în procente din PIB, în unele ţări UE ÅŸi alte ţări. ÃŽn pofida angajamentelor luate de mai multe guverne de creÅŸtere a totalului cheltuielilor publice în învăţământul de toate gradele la 6% din PIB, acest obiectiv nu a fost atins decât în 2007. Mai mult decât atât, actualul nivel al cheltuielilor pentru învăţământul superior din România, de circa 0,8% din PIB, reprezintă mai puÅ£in de jumătate din cel recomandat de UE ţărilor membre pentru atingerea obiectivelor de la Lisabona. Este foarte probabil ca anii de subfinanÅ£are a învăţământului superior din România să facă necesari ani de finanÅ£are suplimentară pur ÅŸi simplu pentru recuperarea rămânerii în urmă. Figura 6: Cheltuielile publice pentru educaÅ£ie în % din PIB (2005, cu excepÅ£ia României - 2008) 3.0 2.5 2.0 (% din PIB) 1.5 1.0 0.5 0.0 România (2008) Noua Zeelandă Marea Britanie Statele Unite OCED medie UE19 medie Danemarca Portugalia Germania Norvegia Australia Finlanda Slovenia Slovacia Ungaria Japonia Polonia Estonia Brazilia Olanda Coreea Islanda Austria Irlanda Suedia ElveÅ£ia Spania FranÅ£a Grecia Turcia Mexic Belgia Cehia Israel Rusia Italia Chile Sursa: OCED ÅŸi MECT 3. Nivelul minim de distribuÅ£ie a costurilor ÅŸi cuantumul mic al taxelor plătite de studenÅ£ii cu taxă România este în urma majorităţii – dar nu a tuturor — ţărilor sub aspectul măsurii în care studenÅ£ii contribuie la acoperirea costurilor învăţământului superior (deÅŸi costurile private pe care le suportă studenÅ£ii, chiar ÅŸi cei fără taxă, sunt considerabile, după cum se arată în continuare). Dacă în prezent studenÅ£ii cu taxă aduc un venit suplimentar sectorului de învăţământ superior de stat, proporÅ£ia din costul total al pregătirii pe un student pe care o acoperă aceste taxe diferă de la o universitate la alta ÅŸi în nici un caz nu acoperă 100% costurile de pregătire din universităţile de stat. La Politehnica, de exemplu, cea mai mare taxă de studii este 2.800 RON/an, care acoperă doar 65% din costurile de pregătire a unui student, în timp ce la Academia de Studii Economice BucureÅŸti, studenÅ£ii cu taxă care urmează studii universitare de licenţă plătesc 2.400 RON/an, sumă care este foarte aproape de costul total de pregătire (2.510 RON/an). Dar, în toate universităţile de stat, statul acoperă toate aceste diferenÅ£e; iar aceste cheltuieli afectează alte priorităţi care concurează cu acestea, cum ar fi investiÅ£iile instituÅ£ionale în calitate ÅŸi în asistenÅ£a financiară instituÅ£ională pentru studenÅ£i. 21 De fapt, în pofida numărului mare ÅŸi în creÅŸtere al studenÅ£ilor cu taxă, contribuÅ£ia privată la instituÅ£iile de învăţământ superior – atât private, cât ÅŸi de stat – nu acoperă decât 20% din cheltuielile totale ale acestor instituÅ£ii. România a cheltuit aproape 1,0% din PIB cu instituÅ£iile de învăţământ superior în 2008, ÅŸi cea mai mare parte a acestor cheltuieli a fost finanÅ£ată direct din resurse publice (a se vedea Tabelul 5). ÃŽn aceste estimări nu intră cheltuielile private de întreÅ£inere, dar intră cheltuielile publice efectuate prin instituÅ£iile de învăţământ ÅŸi destinate sprijinirii cheltuielilor de întreÅ£inere ale studenÅ£ilor. 80% din totalul cheltuielilor IS sunt finanÅ£ate direct de la buget pentru acoperirea costurilor zilnice de funcÅ£ionare a circa 50 universităţi de stat în care sunt înscriÅŸi mai bine de jumătate dintre studenÅ£ii din întreaga Å£ară, restul resurselor (20%) provenind din taxele studenÅ£ilor (atât în universităţile private, cât ÅŸi în cele de stat). Tabelul 5: Totalul cheltuielilor cu IS, private/publice ÅŸi pe tipuri de cheltuieli (2008) (milioane RON ÅŸi în % din PIB) 2008 (% of GDP) Cheltuieli publice cu IS, total (mil) 3.762 0,8% Din care: cheltuieli capitale 1.218 0,3% Din care: curente 2.544 0,5% Din care: cu bursele studenÅ£eÅŸti (nu scutire de taxă de studii), transport, cazare etc. 387 0,1% Din care: alocate universităţilor 2.157 0,5% Cheltuieli private cu IS, total 1.431 0,3% Din care: taxe de studii plătite instituÅ£iilor publice (date 2006) 711 0,2% Din care: taxe de studii plătite instituÅ£iilor private 720 0,2% Total cheltuieli cu IS 5.193 1,1% Nominale PIB (milioane) 470.075 Sursa: Estimări ale Băncii Mondiale pe baza datelor MECT, discuÅ£iilor cu reprezentanÅ£i ai studenÅ£ilor DeÅŸi aproape jumătate din totalul studenÅ£ilor din învăţământul superior sunt înscriÅŸi în universităţi private, costul de funcÅ£ionare al acestora pare să reprezinte doar o fracÅ£iune din costul total al universităţilor de stat. Mai exact, în 2008, costurile celor 55 universităţi de stat din România s-au ridicat la aproximativ 4,2 miliarde – 3,76 miliarde obÅ£inuÅ£i de la buget, restul din taxele de studii (pentru pregătirea a 524.000 studenÅ£i), în timp ce cele 67 universităţi private au cheltuit o sumă estimată la 734 milioane pentru pregătirea a 400.000 studenÅ£i.15 Cheltuielile universităţilor private au fost estimate prin înmulÅ£irea numărului de studenÅ£i înscriÅŸi în universităţile private cu o medie estimată a sumelor plătite pentru serviciile educaÅ£ionale, ceea ce exclude orice alte surse de venit prin care s-ar putea finanÅ£a universităţile private (donaÅ£ii private, servicii de consultanţă furnizate de facultăţile universităţilor private, etc.). Media taxelor de studii plătite de studenÅ£ii universităţilor private (a se vedea Tabelul 6) este o estimare furnizată de MECT. Tabelul 6: Estimări ale taxelor de studii în universităţile private (taxe anuale în 2008) StiinÅ£e sociale 1.200-1.500 RON Matematică/fizică 1.600-1.800 RON Medicină 2.100- 2.600 RON Media simplă a taxelor 1800 RON Sursa: Estimare MECT 15 Stabilirea principalelor motive pentru care costurile pe un student sunt substanÅ£ial mai mici în universităţile private decât în cele publice depăşesc sfera de cuprindere a lucrării de faţă. Motive plauzibile sunt, însă, mai multe: (1) se axează pe programe de studii cu costuri mai mici, ca de exemplu dreptul ÅŸi economia (spre deosebire de cele tehnice ÅŸi de medicină); (2) realizează un volum mai mic de cercetare; (3) au clase (grupe) mai mari de studenÅ£i; ÅŸi (4) un număr mai mare de studenÅ£i în cadrul programelor de studii cu frecvenţă redusă ÅŸi învăţământ la distanţă. 22 4. Costurile private ridicate ale învăţământului superior DeÅŸi veniturile provenite din taxele studenÅ£ilor reprezintă o sumă relativ mică (aÅŸa cum s-a arătat mai înainte în legătură cu provocarea nr. 3) totalul cheltuielilor private, în care intră ÅŸi cele de întreÅ£inere, pe lângă taxe de studii, cărora trebuie să le facă faţă studenÅ£ii din România este ridicat, exprimat în PIB pe locuitor. De fapt, media costului total pe an pentru studenÅ£i ÅŸi părinÅ£ii acestora ar putea varia între 10% ÅŸi 30% din PIB (după cum se arată în Tabelul 8), cu un total al cheltuielilor private de întreÅ£inere reprezentând 1,2% din PIB în 2008 (adică mai mult decât totalul cheltuielilor publice pentru învăţământul superior). ÃŽn aceste costuri intră transportul (partea care nu reprezintă subvenÅ£ii ÅŸi inclusă în cifra estimativă dată mai sus), cărÅ£ile ÅŸi cheltuielile de întreÅ£inere. Procentul de 1,2% din PIB a fost estimat pe baza numărului studenÅ£ilor înscriÅŸi ÅŸi al procentelor estimate de studenÅ£i care locuiesc cu părinÅ£ii, sunt cazaÅ£i în cămine subvenÅ£ionate, ÅŸi în cămine nesubvenÅ£ionate, precum ÅŸi a informaÅ£iilor privind cheltuielile studenÅ£ilor obÅ£inute în urma discuÅ£iilor cu reprezentanÅ£i ai studenÅ£ilor. Tabelul 7: Estimare a cheltuielilor private pentru întreÅ£inere, transport ÅŸi cărÅ£i (2008), milioane RON ÅŸi procent din PIB (% din 2008 PIB) Totalul cheltuielilor private de întreÅ£inere 5.496 1,2% Din care: cheltuieli de întreÅ£inere pt. studenÅ£ii din universităţile de stat 3.118 0,7% Din care: cheltuieli de întreÅ£inere pt. studenÅ£ii din universităţile private 2.378 0,5% Sursa: Estimare a Băncii Mondiale ÃŽntr-o Å£ară în care venitul lunar mediu este € 500, cheltuielile care cad în sarcina studenÅ£ilor ÅŸi familiilor acestora sunt considerabile.16 AfirmaÅ£iile unor persoane cu funcÅ£ii oficiale din universităţi intervievate arată dificultăţile pe care le au unele grupuri de studenÅ£i de a-ÅŸi achita taxele ÅŸi atenÅ£ia deosebită pe care viitorii studenÅ£i o acordă cheltuielilor. Pe baza discuÅ£iilor cu reprezentanÅ£ii studenÅ£ilor, autorii acestei lucrări au făcut o estimare, în linii mari, a cheltuielilor suportate de studenÅ£i ÅŸi prezentate în Tabelul 8. ÃŽn tabel se arată care sunt cheltuielile anuale tipice ale diferitelor categorii de studenÅ£i: bugetaÅ£i (coloanele 1,2 ÅŸi 3), cu taxă (coloanele 4,5 ÅŸi 6) ÅŸi ale studenÅ£ilor universităţilor private (coloanele 7 ÅŸi 8). Cheltuielile de cazare ÅŸi masă reprezintă cifre estimative pentru cei 30% din studenÅ£i care locuiesc în cămine studenÅ£eÅŸti ÅŸi cei 31% care locuiesc în propriul apartament, sau într-unul subînchiriat sau particular (Eurostudent 2008). Cheltuielile de cazare ÅŸi masă pentru cei 38% din studenÅ£i care locuiesc acasă, cu familia, sunt semnificativ mai mici pentru toate categoriile de studenÅ£i (date Eurostudent). Cei care sunt cazaÅ£i în cămine studenÅ£eÅŸti plătesc aproximativ 198 RON (€ 56) pe lună, în timp ce cei care locuiesc într-un apartament închiriat trebuie să plătească cel puÅ£in 438 RON (€ 124) pe lună (pentru un apartament în BucureÅŸti pe care îl împart mai mulÅ£i studenÅ£i). 16 Calculate pe baza PIB nominal (estimat la 470 mrd. RON în 2008) împărÅ£it la numărul de locuitori (21,6 milioane în 2006), rezultatul fiind transformat în euro la cursul de schimb 3,67 RON/EUR ÅŸi împărÅ£it apoi la 12 pentru a obÅ£ine venitul lunar. 23 Tabelul 8: Cheltuieli directe ale studenÅ£ilor 2005-06 – (cheltuieli anuale pe baza anului universitar de 9 luni) StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i StudenÅ£i bugetaÅ£i bugetaÅ£i bugetaÅ£i cu taxă cu taxă cu taxă univ. univ. (cazaÅ£i în (locuiesc în (locuiesc (cazaÅ£i în (în apt. (locuiesc private (în private cămine apartament cu familia) cămine partic.) cu apt. (locuiesc stud.) particular) stud.) familia) particular) cu familia) Taxă de €50 €50 €50 €50 €50 €50 €25 €25 admitere Taxe de €30 €30 €30 €30 €30 €30 0 0 înmatriculare Taxe de studii 0 0 0 €500 €500 €500 €300 - €300 - €600 €600 CărÅ£i/ €210 €210 €210 €210 €210 €210 €210 €210 echipament Cazare €405 €1710 0 €450 €1.710 0 €1.710 0 Masă €490 €520 €150 €520 €520 €150 €520 €150 Transport17 €150 €150 €200 €150 €150 €200 €150 €200 Alte cheltuieli €306 €306 €306 €306 €306 €306 €306 €306 personale Total €1.640 €2.976 €895 €2.216 €3.476 €1.446 €3.221 - €1.191- 3.521 1.491 Sursa: DiscuÅ£ii cu studenÅ£ii; Consultarea paginii de internet a universităţilor; Datele Eurostudent la cursul de schimb 2005/06 1€ = 3,5258 RON 5. Actuala participare foarte inegală sub aspect socio-economic, care constituie în sine o problemă, semnalează implicit ÅŸi că o creÅŸtere în continuare a ratelor de participare va aduce studenÅ£i mai puÅ£in bine pregătiÅ£i pentru învăţământul superior, atât sub aspectul cunoÅŸtinÅ£elor acumulate, cât ÅŸi al resurselor financiare de care dispun. CreÅŸterea în continuare a numărului de studenÅ£i presupune, în mod inevitabil, încercarea de a atrage elevi mai puÅ£in bine pregătiÅ£i ca performanţă ÅŸcolară ÅŸi care dispun de mai puÅ£ine resurse financiare. Motivele sunt simple: (i) un număr mult mai mic de persoane născute imediat după căderea regimului CeauÅŸescu, când a fost legalizat avortul, vor termina liceul în această vară ÅŸi cea următoare (numărul celor născuÅ£i în 1990, 1991 ÅŸi 1992 a fost cu 15, 26 ÅŸi, respectiv, 30% mai mic decât al celor născuÅ£i în 1989); ÅŸi (ii) după cum s-a mai arătat, echitatea în învăţământul superior este o problemă: actualul profil al studenÅ£ilor din învăţământul superior sugerează o foarte inegală participare, în care predomină studenÅ£ii din familiile mai înstărite ÅŸi cu precădere din mediul urban. Dacă rata de participare a studenÅ£ilor din familiile relativ mai înstărite din urban mai poate creÅŸte întrucâtva, creÅŸteri de un ordin de mărime asemănător celor înregistrate în alte noi ţări membre UE nu se vor putea realiza fără atragerea unor participanÅ£i ÅŸi din alte categorii. Pentru ca numărul de studenÅ£i din aceste categorii să crească, banii nu sunt singura problemă, dar uÅŸurarea poverii financiare va fi de ajutor. După cum s-a mai spus, costurile private ale învăţământului superior sunt doar unul dintre numeroÅŸii factori care determină participarea. Deci, simpla alocare de fonduri suplimentare a căror Å£intă sunt studenÅ£ii cu venituri mici nu va fi de ajuns. Dar va fi un început. 17 Transportul local este subvenÅ£ionat: studenÅ£ii beneficiază de tarif redus cu 50% (nu de la bugetul învăţământului) ÅŸi (în anumite cazuri, pentru studenÅ£ii cu taxă) rambursarea celeilalte jumătăţi de către universitate. 24 Pentru finanÅ£area unui astfel de sprijin, pare oportună regândirea modului actual în care se face alocarea sprijinului statului pentru studenÅ£i, întrucât sprijinul pe care statul îl acordă în prezent studenÅ£ilor – sub diferite forme – se face aproape integral pe baza performanÅ£elor la învăţătură, ÅŸi nu a nevoilor financiare. Sprijinul acordat unui student în România îmbracă diferite forme: (i) dacă să fie primit sau nu într-o universitate de stat (care conduce la un cost fiscal – chiar dacă studentul este unul cu taxă); (ii) în cazul în care este admis într-o universitate de stat, dacă să fie bugetat sau cu taxă; (iii) dacă să fie cazat într-un cămin studenÅ£esc subvenÅ£ionat; ÅŸi (iv) dacă să i se acorde sau nu una din cele 4 tipuri de burse de stat (a se vedea Caseta 3 pentru amănunte privind fiecare din aceste sisteme de sprijin). Figura 7 prezintă o estimare a distribuÅ£iei alocaÅ£iilor bugetare între studenÅ£ii universităţilor de stat (în 2008). Ea arată că aproximativ jumătate au fost admiÅŸi ca bugetaÅ£i (pe baza performanÅ£ei academice, a rezultatelor lor în liceu), cealaltă jumătate fiind studenÅ£i cu taxă. Ea mai arată ÅŸi că cea mai mare parte a sprijinului suplimentar pentru studenÅ£i era acordat studenÅ£ilor bugetaÅ£i, care fuseseră admiÅŸi tot pe baza performanÅ£elor lor ÅŸcolare anterioare mai bune. De fapt, singurul mecanism de sprijin nelegat de rezultatele anterioare la învăţătură este micuÅ£ul program de “burse socialeâ€? care, aÅŸa cum reiese ÅŸi din cifra respectivă, este mic atât ca sumă lunară, cât ÅŸi ca număr de studenÅ£i care beneficiază de el. 25 Figura 7: Estimarea repartiÅ£iei sprijinului acordat studenÅ£ilor din universităţile de stat ÅŸi cuantumul lunar al acestui sprijin (în RON) (o valoare negativă înseamnă că studentul de fapt plăteÅŸte, nu primeÅŸte) (2008)18 RepartiÅ£ia Sprijinul statului 100% nr. studenÅ£ilor pt. un student 8.133 Fără taxă de studii, cu bursă de merit, cazare în cămine 90% studenÅ£eÅŸti (% din nr. total de studenÅ£i din IIS de stat) 7.063 Fără taxă de studii, cu bursă de 80% SusÅ£inuÅ£i de stat merit, dar nu ÅŸi cazare în cămine studenÅ£eÅŸti 6.702 70% Fără taxă de studii, cazare în cămine studenÅ£eÅŸti 5.632 60% Fără taxă de studii, dar ÅŸi fără cazare în cămine studenÅ£eÅŸti, ÅŸi fără bursă de merit 50% 732 -338 Bursă socială, cazare în cămine -730 studenÅ£eÅŸti, student cu taxă 40% 30% Bursă socială, fără cazare în cămine Cu taxa studenÅ£eÅŸti, student cu taxă 20% Cazare în cămine studenÅ£eÅŸti, student cu taxă -1.800 10% Nici un fel de sprijin 0% 2008 Sursa: Estimările Băncii Mondiale pe baza datelor din programul Eurydice ÅŸi a discuÅ£iilor cu oficialităţi MECT, reprezentanÅ£i CNFIS, ai studenÅ£ilor ÅŸi universităţilor. ÃŽn felul acesta, cea mai mare parte a resurselor fiscale ajung să sprijine studenÅ£ii care ÅŸi-ar fi continuat, probabil, studiile în învăţământul superior chiar ÅŸi fără sprijinul statului. Mai mult decât atât, resursele fiscale ajung să sprijine studenÅ£ii care provin, cel mai probabil, din familii cu resurse suficiente, care i-au motivat, le-au plătit meditaÅ£iile ÅŸi le-au asigurat un mediu propice învăţării. Un alt mod de utilizare a resurselor fiscale este de a le aloca acolo unde contează cel mai mult ÅŸi/sau încurajează rezultatele dorite care, fără sprijinul bugetar, nu s-ar produce. Ceea ce implică, deci, folosirea celei mai mari părÅ£i a sprijinului bugetar în beneficiul studenÅ£ilor cu cele mai slabe resurse financiare, cheltuind doar o sumă limitată cu studenÅ£ii care dispun de resurse (de ex. ca stimulent pentru studenÅ£ii cu cele mai bune rezultate la învăţătură). Caseta 3: Tipuri de sprijin acordat de stat studenÅ£ilor 18 O repartiÅ£ie exactă nu se cunoaÅŸte întrucât fiecare facultate dispune de o oarecare libertate de concepere a modului de repartiÅ£ie a resurselor publice destinate burselor. MECT contactează în prezent toate universităţile de stat pentru obÅ£inerea unei cifre mai precise. 26 ÃŽn această casetă sunt prezentate diferitele tipuri de sprijin acordat de stat studenÅ£ilor Scutire de taxa de studii Pe baza rezultatelor obÅ£inute în liceu ÅŸi/sau a examenului de admitere la facultate, statul plăteÅŸte taxa de studii pentru (sau îi scuteÅŸte de plata acesteia pe) aproximativ jumătate dintre studenÅ£ii universităţilor de stat. Cazare StudenÅ£ii bugetaÅ£i (ÅŸi unii studenÅ£i cu taxă – a se vedea în continuare) beneficiază de cazare subvenÅ£ionată în cămine studenÅ£eÅŸti, plătind doar între 40 ÅŸi 80 RON pe lună. De asemenea, ei pot lua masa la cantinele subvenÅ£ionate ale universităţilor. Aproximativ 30% din totalul studenÅ£ilor sunt cazaÅ£i în cămine, dar proporÅ£ia diferă mult de la o universitate la alta. Unele universităţi asigură cazare unui procent de 80% dintre studenÅ£ii pe care îi au, în timp ce pentru altele procentul este de doar 20%. StudenÅ£ii cu taxă din primul ÅŸi al doilea an cu rezultate foarte bune pot deveni bugetaÅ£i în următorul an, în timp ce studenÅ£ii bugetaÅ£i cu rezultate slabe la examene pot pierde acest drept. Cea mai masivă miÅŸcare între studenÅ£ii bugetaÅ£i ÅŸi cei cu taxă se produce după primul an universitar 19. Bursele de stat Aproximativ un sfert din numărul total al studenÅ£ilor din instituÅ£iile de învăţământ superior de stat (bugetaÅ£i ÅŸi cu taxă) beneficiază de burse20 finanÅ£ate de la bugetul de stat. Dintre acestea, minimum 20% sunt burse sociale acordate studenÅ£ilor cu venituri reduse, 25% sunt burse de merit acordate studenÅ£ilor cu cele mai mari note, 30-40% sunt burse de studiu acordate studenÅ£ilor cu rezultate profesionale ÅŸi ÅŸtiinÅ£ifice remarcabile ÅŸi 5% sunt burse de performanţă (de excelenţă) acordate unui foarte mic număr de studenÅ£i dintre cei mai buni. Universităţile acordă, din fonduri proprii, ÅŸi ajutoare sociale studenÅ£ilor dezavantajaÅ£i. Hotărârile MECT stabilesc criteriile generale de eligibilitate pentru burse, iar senatele universităţilor pe cele specifice. Toate bursele de stat sunt indexate anual cu rata inflaÅ£iei, considerându-se că acoperă integral costul cazării ÅŸi mesei studenÅ£ilor. Bursele nu acoperă taxele de studii ale studenÅ£ilor cu taxă, ceea ce poate constitui pentru aceÅŸtia un obstacol de nedepăşit pentru a merge mai departe, la universitate. Majoritatea burselor sunt acordate integrat, în cadrul unui pachet, la intrarea studentului în IIS, cu excepÅ£ia burselor sociale. Acestea se acordă pe baza verificării mijloacelor de trai de care dispun studenÅ£ii care trebuie să le solicite separat, anexând declaraÅ£iile de venit ale părinÅ£ilor sau certificate de pensionare sau ÅŸomaj sau dizabilitate, precum ÅŸi declaraÅ£ii de la autorităţile locale care verifică numărul membrilor de familie ÅŸi alte informaÅ£ii. SolicitanÅ£ii trebuie să realizeze o anumită medie la examene care diferă de la an la an. Cele două tipuri de burse sociale din finanÅ£area complementară MECT sunt: 1. Burse pentru studenÅ£ii ai căror membri de familie realizează venituri sub salariul minim. 2. Burse pentru studenÅ£ii din mediul rural (€ 100/lună) care îşi dau acordul să lucreze în mediul rural un număr de ani egal cu cel al anilor de studii Bursele de merit din finanÅ£area complementară MECT sunt în număr de patru: 1. Burse de merit acordate studenÅ£ilor cu cele mai mari note. 2. Burse de performanţă acordate unui număr foarte mic de studenÅ£i dintre cei mai buni pentru rezultatele obÅ£inute (în general una pe facultate). 3. Burse de studiu acordate studenÅ£ilor cu performanÅ£e universitare deosebite. 4. Burse pentru rezultatele obÅ£inute la olimpiadele (universitare) internaÅ£ionale. ToÅ£i studenÅ£ii beneficiază de asistenţă medicală ÅŸi psihologică gratuită, precum ÅŸi de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport public. Dacă după cazarea tuturor studenÅ£ilor bugetaÅ£i în căminele studenÅ£eÅŸti mai rămân locuri libere, acestea pot fi alocate studenÅ£ilor cu taxă pe bază de merit. ÃŽn unele instituÅ£ii se rezervă un anumit număr de locuri pentru studenÅ£ii cu situaÅ£ie financiară precară. ÃŽn general, taxele pe care le 19 Două universităţi bucureÅŸtene raportează o miÅŸcare anuală de 10%-20% între studenÅ£ii finanÅ£aÅ£i de stat ÅŸi cei cu taxă. 20 Ele sunt denumite burse, dar în realitate sunt granturi pentru acoperirea costurilor de întreÅ£inere. 27 plătesc studenÅ£ii bugetaÅ£i ÅŸi cei cu taxă sunt diferite. IV. Care sunt implicaÅ£iile de politică ale provocărilor identificate? Toate la un loc, cele cinci provocări îi aduc pe cei însărcinaÅ£i cu elaborarea politicii într-o situaÅ£ie de blocaj: dacă prima provocare subliniază nevoia de mai multe resurse, celelalte scot în evidenţă preocupările legate de modul în care ar putea fi finanÅ£ată această creÅŸtere. ÃŽn mod clar, resursele publice pentru învăţământul superior pot fi majorate, dar este puÅ£in probabil ca doar prin această măsură să se poată acoperi costurile suplimentare. Dat fiind procentul mic din totalul costurilor acoperit în prezent de studenÅ£i ÅŸi părinÅ£ii acestora – ÅŸi câştigurile ridicate private (pentru individ) ale învăţământului superior – pare rezonabil ca studenÅ£ilor să li se ceară să contribuie cu mai mult decât în prezent (provocarea nr. 3). Dar alte două provocări (nr. 4 ÅŸi nr. 5) fac dificilă această cerinţă: costurile private (inclusiv cele de întreÅ£inere), care sunt ÅŸi aÅŸa ridicate raportate la veniturile medii din România, iar pentru menÅ£inerea sau creÅŸterea numărului actual de studenÅ£i, ratele de participare vor trebui să crească, ceea ce ar însemna, însă, atragerea mai multor studenÅ£i din medii dezavantajate ÅŸi din zonele rurale sărace. Pentru ca aceasta să se poată realiza ÅŸi pentru ca aceÅŸti studenÅ£i să îşi poată încheia cu succes parcursul în cadrul sistemului, vor fi necesare, însă, mult mai multe resurse, iar întrebarea este: cine ar trebui să plătească? Un răspuns – care se bazează pe ConstituÅ£ia ţării în care se spune că “învăţământul este gratuit, conform legiiâ€? – este obÅ£inerea de resurse suplimentare de la bugetul statului. Dar, având în vedere presiunile asupra costurilor descrise mai sus, aceasta ar însemna luarea unor venituri fiscale de la alte priorităţi publice ÅŸi/sau creÅŸterea fiscalităţii. Un alt răspuns – care, în multe privinÅ£e, este cel pentru care România a ÅŸi optat – este de a cere studenÅ£ilor ÅŸi părinÅ£ilor acestora să suporte o parte, de preferat o parte mai mare, a costurilor învăţământului superior. Din multe puncte de vedere românii par să fi acceptat ideea că învăţământul superior reprezintă o investiÅ£ie care îi aduce individului câştiguri foarte ridicate ÅŸi pe care merită să-Å£i cheltuieÅŸti ÅŸi o parte din resursele proprii pentru a o cumpăra. După cum s-a arătat mai sus, în prezent 70% din totalul studenÅ£ilor din învăţământul superior plătesc taxă de studii. ÃŽn felul acesta, dezbaterea pare să nu mai fie dominată de întrebarea dacă studenÅ£ii trebuie sau nu să plătească pentru educaÅ£ie universitară, ci mai curând de cine ar trebui să plătească, pentru ce ÅŸi cât anume. România nu este singura care recunoaÅŸte că resursele publice nu pot acoperi, ele singure, toate costurile învăţământului superior. De fapt, costurile crescânde ale învăţământului superior reprezintă unul din principalii factori care stau la baza măsurilor din majoritatea ţărilor, inclusiv din Europa, de completare a veniturilor guvernamentale (adică, fiscale) cu diferite forme de venit neguvernamental. O combinaÅ£ie de taxe de studii, taxe mai apropiate de costul integral al cazării ÅŸi mesei, anterior subvenÅ£ionat de stat, precum ÅŸi încurajarea învăţământului superior privat ce depinde de taxe se conturează în întreaga lume ca principalele măsuri de suplimentare a veniturilor învăţământului superior. România nu este nici singura Å£ară care recunoaÅŸte că orice trecere a costurilor în sarcina studenÅ£ilor— mai ales dacă prin această trecere se măreÅŸte accesul tinerilor cu venit mic ÅŸi din mediul rural—trebuie să fie însoÅ£ită de politici care să permită ca astfel de cheltuieli sub formă de taxă de studii sau alte taxe să fie amânate ÅŸi plătite doar după ce studentul a absolvit facultatea ÅŸi a intrat în rândul forÅ£ei de muncă, când se consideră că va avea un salariu mult mai bun datorat în mare parte educaÅ£iei superioare de care a beneficiat. O politică prin care studenÅ£ilor li se dă posibilitatea de a-ÅŸi amâna plata studiilor este prin introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i. De fapt, introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i pare a fi instrumentul de politică indicat pentru rezolvarea mai multora din provocările discutate mai sus. Mai întâi, aÅŸa cum s-a arătat, ea dă studenÅ£ilor posibilitatea de a-ÅŸi amâna plata unei mai mari părÅ£i din costul crescând al 28 învăţământului superior. Apoi, o schemă de credite pentru studenÅ£i poate fi, în principiu, o modalitate mai eficientă decât granturile de finanÅ£are a sprijinului pentru studenÅ£ii cu venit mic. ÃŽn special, cu un acelaÅŸi volum de resurse publice, o schemă de credite pentru studenÅ£i poate oferi resurse financiare unui multiplu al numărului de studenÅ£i sprijiniÅ£i prin granturi. Trebuie subliniat, însă, că este puÅ£in probabil ca introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i ca instrument de politică pe lângă cele existente să ducă, ea singură, la creÅŸterea ratelor de participare a studenÅ£ilor din familii cu venit mic sau dezavantajate în vreun alt fel; va trebui ca instrumentele de politică existente să fie uÅŸor modificate, ÅŸi alte politici complementare adoptate. AÅŸa cum s-a arătat mai sus, actualul sprijin financiar al statului acordat studenÅ£ilor pare să accentueze, nu să atenueze, rezultatele inechitabile observate. Si cu cele aproximativ 400 milioane RON reprezentând sprijinul direct al statului pentru studenÅ£i (în care nu intră costul scutirii de taxe – atunci când este inclus, costul sprijinului direct al statului este estimat la 2 mld. RON), regândirea modului de alocare a acestor fonduri ÅŸi cui anume le sunt ele alocate va avea, probabil, un impact substanÅ£ial asupra echităţii. Pe lângă aceasta, s-ar putea să fie nevoie ca alte politici de sprijin să fie introduse sau extinse pentru a veni în ajutorul acestor grupe de populaÅ£ie (de ex. eforturi de creÅŸtere a gradului de pregătire a absolvenÅ£ilor de liceu din familii cu venituri mici, consiliere mai bună în licee, programe de asistenţă mai largă acordată studenÅ£ilor în situaÅ£ii de risc odată intraÅ£i în universitate etc.) Pentru luarea în calcul de către factorii de elaborare a politicii a introducerii unui nou instrument de politică, merită amintit faptul că experienÅ£a internaÅ£ională sugerează că introducerea unui program de credite ca parte a unei politici complexe, reconfigurate, de asistenţă pentru studenÅ£i este mai eficace decât revenirea ulterioară pentru remedierea ineficienÅ£elor (ÅŸi desfăşurarea aceloraÅŸi bătălii politice). Aceasta nu înseamnă că introducerea anumitor tipuri de programe de credite nu poate constitui un prim pas strategic în cadrul unui plan pe termen mai lung, ceea ce, evident, este posibil (ÅŸi a ÅŸi fost în multe ţări), ci că este important ca scopurile ÅŸi activităţile schemei de credite, în contextul mai larg al politicii, să fie stabilite de la bun început. V. Introducerea schemelor de credite pentru studenÅ£i ca instrument suplimentar de politică în România O schemă de credite pentru studenÅ£i este un instrument de politică aflat la îndemâna ministerelor educaÅ£iei din diverse ţări ale lumii. Creditele pentru studenÅ£i sunt menÅ£ionate în legislaÅ£ia învăţământului din România, dar până acum un astfel de sistem nu a fost pus în aplicare. ÃŽn secÅ£iunea de faţă sunt prezentate pe scurt: (a) elementele fundamentale ale unui astfel de instrument; (b) obiectivele pe care acesta le poate avea; (c) tipul aranjamentelor de rambursare care ar putea fi utilizate; ÅŸi (d) unele complicaÅ£ii de natură conceptuală ÅŸi politică ale înfiinţării unui program de credite pentru studenÅ£i. Unele din aceste complexităţi sunt analizate mai pe larg în materialul care însoÅ£eÅŸte lucrarea de faţă: Primer on Student Loans (a se vedea nota de subsol 6). Mesajul general al secÅ£iunii de faţă este că schemele de credite pentru studenÅ£i sunt adesea mult mai complexe de conceput ÅŸi dificil de aplicat decât se consideră de obicei. ÃŽn acelaÅŸi timp, însă, un program de credite pentru studenÅ£i este singurul mod prin care un mare număr de studenÅ£i pot investi în propria educaÅ£ie universitară – care devine din ce în ce mai importantă nu doar în România, ci în, practic, toate ţările în care costurile învăţământului superior – nu numai costul instituÅ£ional ridicat ÅŸi în creÅŸtere al studiilor, ci ÅŸi al mesei, cazării ÅŸi altor cheltuieli de întreÅ£inere ale studenÅ£ilor—depăşesc capacitatea de finanÅ£are a guvernelor (adică, a contribuabililor) ÅŸi părinÅ£ilor. V.a. Două principii de bază ale creditelor pentru studenÅ£i 29 Două implicaÅ£ii specifice schemelor de credite pentru studenÅ£i vor trebui avute în vedere, indiferent de obiectivul sau obiectivele schemei de credite pentru România. Prima este că schemele de credite pentru studenÅ£i sunt costisitoare. Unele costuri sunt inevitabile, adică inerente creditării studenÅ£ilor, având în vedere numărul mare de credite mici, cu perioade mari de studiu în instituÅ£iile de învăţământ, de graÅ£ie ÅŸi de rambursare, acordate beneficiarilor care sunt extrem de mobili, care nu au îndeobÅŸte o reputaÅ£ie de creditare bine stabilită ÅŸi care, de regulă, nu au cu ce garanta creditul – nici ei, nici părinÅ£ii lor, în calitate de co-semnatari. Alte costuri sunt, în esenţă, discreÅ£ionare, adică rezultatul deciziilor politice de subvenÅ£ionare a creditelor prin rate ale dobânzii sub nivelul pieÅ£ei (pe lângă acoperirea costurilor inevitabile pe care le implică sumele mici, riscul ridicat ÅŸi alte asemenea elemente). AÅŸa-numitele costuri inevitabile ale absorbÅ£iei sau distribuÅ£iei riscurilor inerente creditării studenÅ£ilor pot fi reduse în România prin:  MenÅ£inerea unui caracter cât mai profesional ÅŸi comercial cu putinţă al agenÅ£iei de credite pentru studenÅ£i: cu alte cuvinte, o astfel de agenÅ£ie să nu fie afectată de amestecul sau influenÅ£a politicului;  Utilizarea asistenÅ£ei oferite de orice fundaÅ£ie sau instituÅ£ie internaÅ£ionale de dezvoltare în primii ani pentru a absorbi o parte din riscurile de nerambursare;  Solicitarea ca părinÅ£ii sau alte persoane să fie co-semnatari, în familiile care au capacitatea financiară de a garanta obligaÅ£iile ce le revin copiilor lor prin creditele pentru studenÅ£i;  Solicitarea părinÅ£ilor cu venit mic ÅŸi a celor care nu au bonitatea necesară unui co-semnatar, în adevăratul sens al cuvântului, de a semna totuÅŸi un document prin care se obligă să ajute la urmărirea copiilor lor care nu îşi achită la timp obligaÅ£iile de rambursare a creditului. AÅŸa-numitele costuri discreÅ£ionare ale viitoarelor programe de credite pentru studenÅ£i în România pot fi reduse prin:  RaÅ£ionalizarea sau acordarea creditelor cu Å£intă precisă doar acelora pentru care creditele fac diferenÅ£a din punct de vedere al participării (cu alte cuvinte, evitarea sau reducerea la minimum a acordării de credite acelor studenÅ£i care nu au demonstrat nevoia acestor credite ce le-ar permite doar să-ÅŸi reducă dependenÅ£a financiară de părinÅ£i sau să-ÅŸi îmbunătăţească standardul de viaţă ca student);  Perceperea unor rate ale dobânzii la - sau aproape de - nivelul celei aplicate finanţării publice;  Perceperea unei dobânzi la creditele pentru studenÅ£i încă de la iniÅ£ierea creditului, chiar dacă dobânda poate fi amânată ÅŸi acumulată pe durata studiilor ÅŸi a unei perioade de graÅ£ie corespunzătoare. ÃŽn pofida a tot ce se poate face pentru reducerea la minimum a pierderilor ÅŸi cheltuielilor care nu sunt absolut necesare, creditele pentru studenÅ£i care sunt general disponibile—adică cele care nu fac distincÅ£ia între potenÅ£ialii beneficiari în funcÅ£ie de probabilitatea nerambursării obligaÅ£iilor ÅŸi prin care s-ar discrimina, probabil, potenÅ£ialii beneficiari din clasele socio-economice dezavantajate sau din zonele rurale ale ţării sau aparÅ£inând unor grupuri minoritare etnice sau lingvistice—vor avea costuri anuale substanÅ£iale (care vor creÅŸte probabil cu fiecare an, pe măsură ce participarea beneficiarilor cu cel mai ridicat risc va creÅŸte21). Prin urmare, o schemă de credite nu va trebui implementată pe baza falsei ipoteze că toate costurile vor fi absorbite de fundaÅ£ii sau agenÅ£ii 21 Este aproape un “datâ€? în ţările cu rate de participare scăzute, dar în creÅŸtere, că elevul mediu care se înscrie în marja de participare—cu alte cuvinte elevii care în viitor vor ieÅŸi din liceu pregătiÅ£i ÅŸi dornici să-ÅŸi continue studiile în învăţământul superior, dar care nu la fel îl termină astăzi—va avea, în medie, mult mai multe nevoi sub aspect financiar ÅŸi academic decât elevii care intră în prezent în învăţământul superior. 30 donatoare. Sau că un program de credite pentru studenÅ£i, odată început, poate ajunge vreodată să se auto-susÅ£ină prin asigurarea fondurilor pentru noi credite din rambursarea creditelor anterioare. A doua, ce decurge din principiul de mai sus conform căruia programele de credite pentru studenÅ£i sunt inerent costisitoare, este că cel puÅ£in unele dintre scheme de credite pentru studenÅ£i vor trebui să fie legate de creÅŸterea veniturilor. Acest principiu va trebui aplicat acolo unde este posibil ÅŸi corespunzător din punct de vedere politic: de exemplu, schemelor de credite pentru studenÅ£i care sprijină actualii studenÅ£ii cu taxă, sau cei ai instituÅ£iilor private, sau ai programelor de studii avansate. Dar, în esenţă, creditele pentru studenÅ£i le dau acestora posibilitatea de a suporta o parte din costurile ridicate ÅŸi în creÅŸtere ale învăţământului superior fără ca acesta să-ÅŸi piardă accesibilitatea, contribuÅ£ia studenÅ£ilor constituind o sursă suplimentară de venit pe lângă bugetul public (ÅŸi părinÅ£i) pentru creÅŸterea capacităţii, calităţii ÅŸi asistenÅ£ei financiare în învăţământul superior. V.b Posibile obiective ale schemei (schemelor) de credite pentru studenÅ£i Prima decizie care trebuie luată chiar înainte de elaborarea unei scheme de credite pentru studenÅ£i este a obiectivului sau obiectivelor programului. Schemele de credite pentru studenÅ£i pot urmări diferite obiective, nu toate întrutotul compatibile. De exemplu, în România, una sau mai multe scheme de credite pentru studenÅ£i poate/pot da posibilitatea continuării studiilor studenÅ£ilor care, altfel, nu ar putea-o face din lipsa fondurilor suficiente; constitui o formă de asistenţă financiară a statului mai eficientă decât actualul număr foarte limitat de locuri sprijinite de stat (fără taxă), precum ÅŸi subvenÅ£ii limitate pentru cazare ÅŸi masă; crea un comportament care să Å£ină seama de nevoile sociale, atât în alegerea instituÅ£iilor ÅŸi programelor, cât ÅŸi în alegerea profesiilor ÅŸi a locurilor de exercitare a acesteia; ÅŸi, în sfârÅŸit, permite studenÅ£ilor să trăiască puÅ£in mai bine sau mai puÅ£in dependenÅ£i de părinÅ£i. Seminariile ÅŸi întâlnirile echipei Băncii Mondiale cu grupurile interesate din România din februarie ÅŸi aprilie 2008 au sugerat mai multe obiective posibile, dar următoarele trei par să fie cele mai relevante: 1. Primul obiectiv ar fi de a furniza fonduri studenÅ£ilor fără mijloace financiare într-un mod care să ducă la creÅŸterea participării. Un astfel de obiectiv presupune o schemă de credite pentru studenÅ£i acordate în funcÅ£ie de mijloacele de care aceÅŸtia dispun (sau de nevoi) fiind în acelaÅŸi timp ÅŸi general disponibile (conform definiÅ£iei de mai sus). Cu alte cuvinte, creditele sunt acordate tuturor sau majorităţii studenÅ£ilor a căror nevoie de finanÅ£are se menÅ£ine chiar ÅŸi după analizarea tuturor surselor lor de venit, inclusiv părinÅ£ii. ÃŽn felul acesta, creditele nu vor fi disponibile doar pentru a le asigura studenÅ£ilor un standard de viaţă mai ridicat sau o independenţă financiară faţă de acei părinÅ£i care ar fi în măsură să le poată oferi un oarecare sprijin financiar. Cum, în felul acesta, beneficiarii de credit ar proveni cu precădere din familiile cu venit mic ÅŸi din rural, ai căror părinÅ£i nu ar putea, probabil, contribui sau deveni măcar co-semnatari, un astfel de program de credite ar trebui să anticipeze o rată relativ ridicată de neachitare a obligaÅ£iilor.22 22 Rata de neachitare a obligaÅ£iilor este ridicată în practic toate schemele de credite general disponibile: adică acelea care nu fac distincÅ£ia între potenÅ£ialii beneficiari în funcÅ£ie de probabilitatea neachitării obligaÅ£iilor— care ar duce, probabil, la discriminarea potenÅ£ialilor beneficiari din clasele inferioare socio-economice, sau din familii monoparentale, sau aparÅ£inând unor grupuri minoritare etnice sau lingvistice. Rata de neachitare a obligaÅ£iilor este în general ridicată ÅŸi în ţări (precum România) în care abia acum se dezvoltă o cultură a creditului conform căreia datoriile tind să fie achitate deoarece o bună cotă de creditare este importantă pentru practic toÅ£i cetăţenii (chiar ÅŸi pentru tinerii absolvenÅ£i de facultate). 31 Urmărind creÅŸterea numărului de studenÅ£i ÅŸi a participării, o schemă (scheme) de credite pentru studenÅ£i ar putea în mod special:  Reduce obstacolele financiare reprezentate de costurile de întreÅ£inere ridicate ÅŸi în creÅŸtere ale studenÅ£ilor bugetaÅ£i, în special pentru număru relativ mic – dar care se doreÅŸte să devină tot mai mare – de studenÅ£i din familii cu resurse financiare reduse ÅŸi din mediul rural.  Reduce obstacolul financiar ÅŸi mai dificil încă pe care îl reprezintă taxele de studii ridicate ÅŸi în creÅŸtere, pe lângă costurile de întreÅ£inere tot mai ridicate cărora trebuie să le facă faţă studenÅ£ii cu taxă.  Face sectorul particular în dezvoltare mai accesibil unui număr mai mare de studenÅ£i prin credite pentru studenÅ£i cu subvenÅ£ionare minimă ca formă de asistenţă eficientă financiar. 2. Un al doilea obiectiv al unui program de credite pentru studenÅ£i în România ar putea fi de a influenÅ£a exercitarea unei profesii sau locul de exercitare a acesteia.. Un credit pentru studenÅ£i poate fi dat cu scopul influenţării opÅ£iunii studentului absolvent de a exercita o anumită profesie ÅŸi/sau de a o exercita într-un anumit loc: de exemplu, exercitarea profesiei de medic, asistent medical sau învăţător în rural. Aceasta se face prin acordarea sau chiar solicitarea majorităţii studenÅ£ilor de a-ÅŸi încheia studiile cu un anumit nivel al datoriei, din care poate fi apoi ÅŸtearsă câte o parte pentru fiecare din cei câţiva ani de exercitare a profesiei în zona stabilită drept Å£intă. ÃŽn cazul României, unde una din problemele asociate învăţământului superior este plecarea forÅ£ei de muncă cu studii superioare în alte ţări, ÅŸtergerea datoriei s-ar putea extinde pur ÅŸi simplu la toÅ£i acei studenÅ£i care nu ÅŸi-au achitat creditul dar se întorc în Å£ară. Creditele cu condiÅ£ionalităţi de ocupare pornesc de la premiza că studenÅ£ii care dobândesc o profesie vor fi motivaÅ£i să facă ceea ce altfel probabil nu ar face (de ex. să practice medicina sau să fie profesori într-un sat izolat cu un salariu mic) datorită perspectivei de a fi scutiÅ£i de datorie. O a doua premiză este că ÅŸtergerea datoriei unui student este mai eficientă financiar (sau mai uÅŸor realizabilă din punct de vedere politic) decât alte alternative precum salarii mai mari, prime de instalare, subvenÅ£ii pentru locuinţă ÅŸi mijloacele de transport ÅŸi alte stimulente pentru care s-ar putea aloca resurse publice în mod explicit. Studiile referitoare la aceste probleme sunt neconcludente, iar guvernul României ar putea pune în aplicare cu titlu experimental un mic program pilot de credite pentru studenÅ£i cu Å£inte precise ÅŸi bine analizate. Cu toate acestea, o astfel de schemă este, cel puÅ£in teoretic, un mod atractiv de îmbinare a mai multor obiective – crearea de venit, planificarea forÅ£ei de muncă, extinderea participării ÅŸi dezvoltare rurală. Iar un program pilot – de exemplu de ÅŸtergere a datoriei creditelor pentru studenÅ£i în schimbul exercitării profesiei în unele zone rurale (spre deosebire de bursele existente pentru studenÅ£ii din rural care sunt de acord să revină, după absolvire, în mediul rural pentru a lucra un anumit număr de ani) — ar fi uÅŸor de implementat ÅŸi, concepută cu o subvenÅ£ionare minimă, suportabilă sub aspectul costurilor pentru stat. 3. Un al treilea obiectiv al unei scheme de credite pentru studenÅ£i în România ar putea fi menÅ£inerea accesibilităţii ÅŸi participării, realizând în acelaÅŸi timp ÅŸi o oarecare distribuÅ£ie a costurilor prin trecerea unora din costurile de pregătire ÅŸi/sau întreÅ£inere ale studenÅ£ilor din sarcina fie a statului, fie a familiei în sarcina studentului. Un astfel de obiectiv face necesară asigurarea unui coeficient ridicat de recuperare a creditelor, cu alte cuvinte, menÅ£inerea la minimum a celor două principale surse de pierderi — subvenÅ£ionarea ratei dobânzii ÅŸi neachitarea datoriei. La rândul lor, obiectivele creÅŸterii veniturilor, realizabile prin distribuÅ£ia costurilor, pot fi creÅŸterea capacităţii, a calităţii, acordarea unei asistenÅ£e financiare mai precis orientate (pe baza verificării mijloacelor de trai), posibilitatea de a nu mai apela la veniturile fiscale ale statului, sau oricare dintre acestea sau toate la un loc. 32 ÃŽn România, de exemplu, o schemă de credite pentru studenÅ£i ar putea face posibilă creÅŸterea taxelor de cazare ÅŸi masă, permiţând astfel reducerea subvenÅ£ionării de către stat a întreÅ£inerii studenÅ£ilor, compensând creÅŸterea taxelor cu creditele pentru studenÅ£i ÅŸi alocând economiile astfel realizate altor nevoi ale învăţământului superior, cum ar fi cele de creÅŸtere a asistenÅ£ei financiare, a capacităţii sau a calităţii—dar menÅ£inând accesibilitatea învăţământului superior prin posibilitatea creditării studenÅ£ilor, la nevoie, pentru acoperirea taxelor mai ridicate. ÃŽn mod asemănător, o schemă de credite pentru studenÅ£i ar face posibilă creÅŸterea unora sau tuturor taxelor de studii plătite de studenÅ£ii cu taxă – din nou, prin posibilitatea luării de credite ÅŸi menÅ£inerea în acest fel a accesibilităţii învăţământului superior. ÃŽn sfârÅŸit, universităţilor li s-ar putea permite să înceapă să perceapă taxe pentru unele din cele mai selective, foarte costisitoare ÅŸi extrem de remunerative programe de studii, cum sunt cele de pregătire în domeniul managementului a absolvenÅ£ilor de studii de licenţă—menÅ£inând ÅŸi în acest fel accesibilitatea, dar dând posibilitatea studenÅ£ilor de a contribui în mai mare măsură la aceste programe cu atât de evidente mari câştiguri pentru individ. V.c Forma obligaÅ£iilor de rambursare Creditele pentru studenÅ£i pot îmbrăca una din cele două forme principale ale obligaÅ£iei de rambursare, fiecare cu variante, la care se adaugă ÅŸi o versiune hibridă. Cele mai importante caracteristici ale schemelor alternative de credite pentru studenÅ£i sunt, în primul rând, măsura în care se recuperează costurile (ÅŸi, în felul acesta, dimensiunile generale ÅŸi durabilitatea financiară a programului), iar în al doilea rând posibilitatea de administrare a serviciului datoriei (acesta din urmă fiind în funcÅ£ie de totalul datoriei, rata dobânzii, perioada de rambursare ÅŸi clauzele de amânare sau re-eÅŸalonare în eventualitatea unor greutăţi, dacă astfel de clauze există). Formele pe care le îmbracă creditele pentru studenÅ£i sunt descrise mai amplu în Anexă. Pe scurt, există trei forme principale: 1. Credit cu calendar fix de rambursare, sau de tip ipotecar clasic: ÃŽn cazul unui credit cu calendar fix de rambursare sau de tip ipotecar clasic, calendarul lunar al sumelor din creditul primit, rata dobânzii ÅŸi perioada de rambursare sunt toate fixate prin contractul care stabileÅŸte obligaÅ£ia de rambursare sau nota privind creditul. Ce variază – mai ales în funcÅ£ie de venitul beneficiarului de credit (inclusiv perioadele cu venituri mici sau fără nici un venit - în caz de ÅŸomaj, de exemplu) — este suma anuală de plată care va depinde de mărimea iniÅ£ială a datoriei, rata dobânzii ÅŸi perioada de rambursare — precum ÅŸi cât din venitul anual al beneficiarului de credit reprezintă suma lunară de plată, ce rezultă din cea anuală. 2. Credit cu rambursare în funcÅ£ie de venit: O a doua formă obiÅŸnuită de credite pentru studenÅ£i este creditul legat de venit (sau cu rambursare în funcÅ£ie de venit). Intr-un astfel de credit, ceea ce se fixează este cât anume se va rambursa lunar sau anual (în măsura în care acest cât anume este în funcÅ£ie de venit) împreună cu rata dobânzii (pe care majoritatea beneficiarilor de credit ajung să o plătească integral ÅŸi care este de presupus că va fi aceeaÅŸi ca ÅŸi în cazul opÅ£iunii clasice cu calendar fix). Ceea ce variază — din nou, în funcÅ£ie mai ales de nivelul veniturilor realizate — este perioada de rambursare pentru cei care îşi vor rambursa în cele din urmă creditele integral sau costul final (în cele din urmă) al creditului (eng. ultimate cost of the loan) pentru un număr de beneficiari de credite cu venituri reduse pe parcursul vieÅ£ii. 3. Credit hibrid cu calendar fix de rambursare dar ÅŸi în funcÅ£ie de venit. ÃŽntr-un credit hibrid cu calendar fix de rambursare ÅŸi în funcÅ£ie de venit, obligaÅ£ia de bază - sau nerespectarea ei - va fi un calendar fix de plăţi ce vor trebui efectuate, în afara cazului în care sumele acestor plăţi lunare sau anuale depăşesc un anumit procent maxim din venitul lunar sau anual. ÃŽn acest caz, sumele datorate 33 care depăşesc această limită vor fi amânate (iar dobânda compusă). Beneficiarii de credite care realizează venituri scăzute timp de unul sau doi ani datorită ÅŸomajului, de exemplu, vor plăti în asemenea ani sume în funcÅ£ie de venit, dar vor reveni la calendarul fix al obligaÅ£iilor de rambursare o dată cu ocuparea unui loc de muncă ÅŸi realizarea de venit. Ar fi putut obÅ£ine o amânare automată a plăţilor – asemănătoare re-finanţării – dar nu o subvenÅ£ie, ca atare. S-ar putea ca aceÅŸti beneficiari de credite care îmbină perioade prelungite de ÅŸomaj sau de slujbe prost plătite cu un grad iniÅ£ial de îndatorare ridicat să continue rambursarea creditelor pentru studenÅ£i în funcÅ£ie de venit, ajungând la sfârÅŸitul perioadei de rambursare stabilite iniÅ£ial fără a-ÅŸi fi achitat integral datoria care, la un anumit moment, va fi ÅŸtearsă ca ÅŸi când întreaga obligaÅ£ie pentru creditul luat ca student ar fi fost condiÅ£ionată de venit de la bun început. Forma obligaÅ£iei de rambursare este ridicată aici nu pentru că este o chestiune atât de importantă, ci pentru că discuÅ£iile pe marginea politicii privind creditele pentru studenÅ£i sunt adesea complicate de confuzia dintre elementele cu adevărat esenÅ£iale ale schemei de credite — cum ar fi: gradul de raÅ£ionalizare sau de Å£intire a acestora, mărimea fondurilor puse la dispoziÅ£ie, gradul de subvenÅ£ionare discreÅ£ionară a dobânzii sau legătura dintre taxele de studii ÅŸi alte forme de distribuÅ£ie a costurilor — ÅŸi natura mult mai puÅ£in importantă, dar adesea mult mai vizibilă ÅŸi totuÅŸi deseori greÅŸit înÅ£eleasă, a obligaÅ£iei de rambursare (mai exact, dacă să fie cu calendar fix, condiÅ£ionată de venit sau o combinaÅ£ie între celor două). Acestea sunt marile avantaje ale schemelor de credite pentru studenÅ£ii care pot avea dificultăţi în găsirea primului loc de muncă, care ajung în ÅŸomaj, care au optat pentru o ocupaÅ£ie mai prost remunerată (dar importantă sub aspect social) sau care, din oricare alte motive justificate, se confruntă cu greutăţi în efectuarea în prezent a plăţilor în contul creditelor luate ca studenÅ£i. Dar astfel de trăsături, ca ÅŸi avantajul pentru creditor ca sumele datorate să fie colectate de angajatori prin scădere din plăţile salariale, pot fi introduse în orice formă de obligaÅ£ie de rambursare — ca în obligaÅ£ia de rambursare a unui credit hibrid cu calendar fix ÅŸi în funcÅ£ie de venit discutat mai sus ÅŸi, mai în detaliu, în Primer on Student Loans, care însoÅ£eÅŸte lucrarea de faţă (din nou, a se vedea nota de subsol 6). V.d ComplicaÅ£ii de ordin conceptual ÅŸi politic în crearea unui program de credite pentru studenÅ£i. ÃŽn înfiinÅ£area unui program de credite pentru studenÅ£i intervin o serie de complicaÅ£ii conceptuale ÅŸi de politică care pun guvernul în faÅ£a unor decizii dificile. Prezentăm pe scurt ÅŸase dintre acestea: 1. ÃŽn ce măsură un credit este cu adevărat un credit sau parÅ£ial un grant: Cum creditele pentru studenÅ£i sunt acordate, în mod obiÅŸnuit, în condiÅ£ii mai favorabile decât cele pe care o bancă comercială ar fi dispusă să le ofere, ele incorporează un element de “grantâ€?. Se poate face distincÅ£ia între ceea ce este cu adevărat un credit —adică partea din suma creditului luat ce va fi rambursată integral, ÅŸi care poate fi văzută ÅŸi ca valoare actualizată a fluxului anticipat (viitor) de plăţi —şi efectiv un grant, adică valoarea actuală a fluxului de subvenÅ£ii. ÃŽn felul acesta grantul efectiv este diferenÅ£a dintre suma luată sub formă de credit ÅŸi creditul cu adevărat. CombinaÅ£ia de credit cu adevărat ÅŸi grant efectiv depinde de diferenÅ£a dintre rata dobânzii ce urmează a fi plătită de studentul beneficiar al creditului ÅŸi costul finanţării pentru creditor, considerat a fi cel puÅ£in la nivelul costului finanţării publice. 2. Creditele ca active sau cheltuieli: Partea din creditul pentru un student reprezentată de creditul cu adevărat este pentru creditor un activ. ÃŽn măsura în care creditele acordate studenÅ£ilor de la bugetul de stat pot apărea drept cheltuieli, impactul asupra bugetului operaÅ£ional real poate fi supra-accentuat de suma ce reprezintă creditul cu adevărat ÅŸi care poate fi văzută mai corect ca o investiÅ£ie a statului ÅŸi deci trecută în contabilitatea guvernului mai curând la active, decât la cheltuieli. De fapt, dacă valoarea activului este considerabilă, statul (sau agenÅ£ia de credite pentru studenÅ£i a statului) poate vinde (plasa) 34 creditele ÅŸi recupera imediat valoarea actuală a fluxului de plăţi în contul creditului sau poate converti activele în titluri de valoare ÅŸi plasa propriile titluri de valoare pe piaÅ£a de capital având în spate creditele pentru studenÅ£i ca active. ÃŽn felul acesta, maximizarea valorii creditelor pentru studenÅ£i ca active este extrem de benefică, întrucât cu o aceeaÅŸi sumă din banii contribuabililor se pot acorda studenÅ£ilor mult mai multe credite decât granturi, subvenÅ£ii sau reduceri (scutiri) de taxe de studii. Dacă statul (sau o agenÅ£ie a statului sau publică) nu acordă credite pentru studenÅ£i, ci doar garantează creditele acordate de bănci sau alte instituÅ£ii financiare, în contabilitate situaÅ£ia va fi exact opusul exemplului de mai sus; adică, s-ar putea să nu reiasă existenÅ£a unor cheltuieli ca atare (presupunând că nu se va subvenÅ£iona dobânda, în afara subvenÅ£ionării implicite a garanÅ£iei), dar un bilanÅ£ corect al bugetului public va consemna fie un mare pasiv potenÅ£ial legat de riscul neachitării datoriei, fie o mare cheltuială operaÅ£ională care să poată finanÅ£a o rezervă suficient de mare pentru acoperirea oricăror pierderi în viitor. 3. Costurile schemelor de credite pentru studenÅ£i suportate de stat: Creditele pentru studenÅ£i sunt costisitoare pentru stat. Costurile îmbracă două forme: (1) subvenÅ£ionarea ratei dobânzii ÅŸi (2) garanÅ£ii pentru neachitarea datoriei. Costul este suportat de stat sub forma garanÅ£iei împotriva pierderilor produse prin neachitarea obligaÅ£iilor, cel puÅ£in pentru creditele pentru studenÅ£i care sunt general disponibile (adică cele care nu sunt raÅ£ionalizate, acordate doar studenÅ£ilor cu risc redus), este o obligaÅ£ie inevitabilă a statului, deÅŸi costul garanÅ£iei poate fi mult redus prin împărÅ£irea costului pierderilor cu părinÅ£ii co-semnatari, fundaÅ£ii ÅŸi chiar instituÅ£ii de învăţământ superior. Pe de altă parte, costul subvenÅ£iilor statului – cu alte cuvinte, diferenÅ£a dintre rata dobânzii ce urmează a fi plătită de studentul beneficiar al creditului ÅŸi costul finanţării suportat de creditorul de stat — este în esenţă discreÅ£ionar ÅŸi constituie o decizie politică luată în faza de elaborare a schemei de credite când se stabileÅŸte rata dobânzii la creditele pentru studenÅ£i. Iar motivul pentru care programele de credite pentru studenÅ£i sunt atât de costisitoare în multe ţări este tendinÅ£a politicienilor de a stabili obligaÅ£iile financiare adesea fără a da prea multă atenÅ£ie implicaÅ£iilor pe care astfel de obligaÅ£ii le pot avea în viitor: în cazul creditelor pentru studenÅ£i ele sunt reprezentate de fluxul subvenÅ£iilor dobânzii anuale ce urmează a fi plătite de viitoare guverne, viitori politicieni ÅŸi, mai la obiect, viitori contribuabili. 4. Aspectele politice ale schemelor de credite pentru studenÅ£i. Schemele de credite pentru studenÅ£i au adesea o încărcătură politică legată de distribuÅ£ia costurilor lor ÅŸi de trecerea unora din costurile învăţământului superior suportate în prezent de stat în sarcina părinÅ£ilor ÅŸi/sau studenÅ£ilor. AÅŸa cum s-a arătat mai sus, unul dintre obiective poate fi menÅ£inerea accesibilităţii în faÅ£a politicilor prin care unele costuri ar putea trece în sarcina părinÅ£ilor ÅŸi/sau studenÅ£ilor. Pe de altă parte, creditele pentru studenÅ£i sunt necesare, indiferent de gradul de distribuÅ£ie a costurilor, întrucât fondurile provenite din banii contribuabililor, cel puÅ£in în economiile de piaţă, nu sunt niciodată suficiente pentru a putea acoperi integral costurile învăţământului superior (fără o drastică ÅŸi inechitabilă raÅ£ionalizare sau pierderi de calitate). Dar opoziÅ£ia faţă de creditele pentru studenÅ£i din partea uniunilor studenÅ£ilor – acolo unde se manifestă o astfel de opoziÅ£ie – nu este decât rare ori sau niciodată îndreptată împotriva acordării lor, ci mai curând datorată presupunerii că aceste credite pentru studenÅ£i ar putea fi legate de reducerea subvenÅ£iilor publice de care se bucură în prezent studenÅ£ii sau pe care aceÅŸtia încearcă să ÅŸi le asigure. 5. Comportamentul de beneficiar de credite neraÅ£ional: Schemele de credite pentru studenÅ£i sunt complicate de comportamentul beneficiarului de credit care se poate adesea îndepărta de noÅ£iunea de consumator, sau beneficiar de credit, perfect raÅ£ional a economistului. Mai mult decât atât, această îndepărtare de la raÅ£ionalitatea economică poate fi influenÅ£ată de apartenenÅ£a la o clasă socio- economică, grup etnic sau regiune. De exemplu, anumite culturi descurajează creditul. Unele culturi/religii—Islamul în particular—descurajează perceperea sau plata dobânzii clasice (deÅŸi permit alte modalităţi prin care cei care îşi pun economiile la dispoziÅ£ia investitorilor sunt răsplătiÅ£i). La cealaltă extremitate, studenÅ£ii din ţări în care cultura creditului este practic omniprezentă (Statele Unite 35 constituie un bun exemplu în acest sens) pot manifesta o iraÅ£ionalitate exact contrară: adică, să pară a nu fi conÅŸtienÅ£i de implicaÅ£iile unei îndatorări din ce în ce mai mari, subestimând serviciul unei datorii excesiv de mari — sau a contractării de credite aÅŸa-zis private cu dobândă ridicată, când ratele dobânzii sunt mult mai convenabile la schemele de credite pentru studenÅ£i sponsorizate de stat. 6. Durabilitatea financiară ÅŸi riscul: Dacă majoritatea specialiÅŸtilor sunt de acord cu potenÅ£ialul pe care îl au creditele pentru studenÅ£i, ei recunosc ÅŸi că, în multe ţări, programele de credite pentru studenÅ£i nu s-au putut susÅ£ine din punct de vedere financiar – cel puÅ£in nu la niveluri suficient de ridicate pentru a încuraja o largă participare. Pentru a fi durabile din punct de vedere financiar, programele de credite pentru studenÅ£i trebuie nu doar să limiteze costul subvenÅ£ionării creditelor pentru studenÅ£i la niveluri pe care statul să le poată suporta (aÅŸa cum s-a arătat la punctul 3 de mai sus), ci să găsească ÅŸi soluÅ£ii la constrângerile de capital care apar atunci când, pentru acordarea creditelor, nu se utilizează decât resurse publice. Această a doua dimensiune a durabilităţii financiare — capacitatea de a apela mai curând la pieÅ£ele de capital privat, decât la bugetul statului pentru creditele pentru studenÅ£i – este una complexă. Atât teoretic, cât ÅŸi practic, sumele acordate iniÅ£ial sub formă de credit pot proveni în mare parte sau în totalitate de la bănci sau alte surse private de economii, dar ele obligă statul nu doar la subvenÅ£ii considerabile prin subvenÅ£ionarea ratei dobânzii atât pe perioada studiilor, cât ÅŸi pe perioada rambursării creditului, ci ÅŸi la achitarea, în calitate de garant, a sumelor datorate creditorului, dar neonorate de beneficiarul de credit. Prin urmare, ceea ce, la prima vedere poate părea un credit privat fără nici un impact imediat asupra bugetului statului, poate fi de fapt imposibil de diferenÅ£iat din punct de vedere contabil de o apreciabilă cheltuială publică, care îmbracă, însă, mai curând forma unor obligaÅ£ii condiÅ£ionate ÅŸi viitoare, decât a unor cheltuieli curente pur ÅŸi simplu. Pe de altă parte, un credit ce necesită un nivel redus sau zero de subvenÅ£ionare (adică cu un flux de plăţi suficient pentru a acoperi costul finanţării la care se adaugă cel de administrare ÅŸi serviciu al datoriei) ÅŸi risc scăzut de neachitare a obligaÅ£iilor faţă de creditor (datorită garanÅ£iei suficiente depuse fie de beneficiarul creditului, fie de un co-semnatar) poate fi acordat direct de guvern din banii contribuabililor, nu de o bancă sau alt creditor privat ÅŸi considerat nicidecum o cheltuială, ci mai curând o investiÅ£ie guvernamentală. ÃŽn acest caz, durabilitatea financiară a unui program de credite pentru studenÅ£i ar putea fi, teoretic, asigurată prin eliminarea, sau măcar reducerea, subvenÅ£iilor statului ÅŸi reducerea întrucâtva a elementului de risc. Apelarea la piaÅ£a capitalului privat ar putea fi atunci uÅŸor de realizat, indiferent dacă primele credite pentru studenÅ£i au fost acordate de bănci, de o agenÅ£ie guvernamentală sau chiar de o universitate ÅŸi vândute apoi băncilor sau altor instituÅ£ii care alcătuiesc piaÅ£a capitalului privat. Rămâne, însă, faptul că un element de risc există întotdeauna, cel puÅ£in la creditele pentru studenÅ£i general disponibile (adică cele acordate indiferent de situaÅ£ia materială a părinÅ£ilor, programul de studii sau alte atribute pe baza cărora ar putea fi cotat un potenÅ£ial beneficiar de credite pentru studenÅ£i). Riscul acesta nu poate fi acoperit de creditori sau părinÅ£ii co-semnatari, ceea ce pune în faÅ£a guvernelor problema măcar a unor eventuale obligaÅ£ii — apropiate ca valoare actuală de cheltuielile guvernamentale obiÅŸnuite ÅŸi care devin, astfel, impedimente în durabilitatea financiară. Principalii factori asociaÅ£i riscului creditelor pentru studenÅ£i sunt: ï‚· AbsenÅ£a garanÅ£iilor reale (activelor): Riscul fundamental al creditelor pentru studenÅ£i se datorează faptului că, spre deosebire de creditele ipotecare, creditele pentru cumpărarea autoturismelor ÅŸi alte forme de credit comercial, un credit pentru student nu oferă creditorului nici un bun care poate intra în posesia sa în eventualitatea neachitării obligaÅ£iei de plată. ï‚· AbsenÅ£a unei culturi a creditului în general. ÃŽn ţările industrializate, reputaÅ£ia beneficiarilor de credite, a căror evidenţă este Å£inută de agenÅ£iile de credit, are un rol vital în furnizarea de credit la costuri rentabile celor consideraÅ£i a fi puÅ£in riscanÅ£i — ÅŸi invers împiedicarea 36 accesului la credit a celor consideraÅ£i a constitui un risc ridicat ÅŸi creÅŸterea ratelor dobânzii la creditele acordate oricui. De regulă, studenÅ£ii nu au o reputaÅ£ie bine stabilită, dar atunci când încep rambursarea creditului ca tineri adulÅ£i, învaţă rapid importanÅ£a menÅ£inerii unei bune reputaÅ£ii ca beneficiari de credit, fără de care cumpărarea unei case ÅŸi a unui automobil, ÅŸi chiar obÅ£inerea unui card de credit este imposibilă. S-ar putea ca, în ţările în care o astfel de cultură a creditului nu există, beneficiarii de credite pentru studenÅ£i să fie mai înclinaÅ£i în a nu-ÅŸi onora obligaÅ£iile, întrucât percep mai puÅ£in nevoia unei bune reputaÅ£ii de creditare. ï‚· ÃŽnÅ£elegerea greÅŸită de către studenÅ£i a naturii obligaÅ£iei de rambursare: Faptul s-ar putea datora în parte lipsei de maturitate a studentului în momentul contractării creditului ÅŸi/sau a perioadei mari de ÅŸcolarizare care desparte momentul contractării creditului de cel de la care obligaÅ£ia de rambursare începe să curgă. Probabilitatea unei greÅŸite înÅ£elegeri este mai mare atunci când, spre deosebire de creditele pentru cumpărarea unui autoturism, sau al majorităţii creditelor comerciale, creditul iniÅ£ial nu trece niciodată prin mâna studentului, fiind consemnat ca obligaÅ£ie viitoare prin simpla înmatriculare a studentului. ï‚· Mobilitatea extrem de ridicată a studenÅ£ilor o bună perioadă de timp după absolvire: De regulă, după absolvirea studiilor tinerii circulă mult în căutarea primului lor loc de muncă, sau pur ÅŸi simplu din dorinÅ£a de a vedea lumea. S-ar putea ca, timp de câţiva ani, ei să nu aibă ceea ce se consideră a fi un loc de muncă regulat ÅŸi nici o casă sau vreo altă proprietate imobiliară. Ei pot călători în străinătate, fără a-ÅŸi lăsa o adresă la care să poată fi contactaÅ£i. ï‚· AlÅ£i factori specifici ţării: Un alt factor ar putea fi o extrem de ridicată instabilitate politică. Faptul că guvernele au un rol de jucat în creditele pentru studenÅ£i nu constituie o surpriză, dat fiind riscul asociat acestor credite. Un program de credite pentru studenÅ£i poate fi 100% public, în care statul să aibă un rol de la înfiinÅ£are ÅŸi până la colectare, acesta fiind cazul în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Dar cele două funcÅ£ii care reclamă cel mai mult participarea statului sunt garantarea rambursării (cel puÅ£in în cazul în care creditele vor fi general disponibile) ÅŸi subvenÅ£ionarea dobânzii (dacă rata dobânzii la creditele pentru studenÅ£i va fi sub cea a creditului de consum general, negarantat, pe termen mediu). Datele la nivel mondial scot în evidenţă faptul că în cele mai reuÅŸite programe de credite, statul a fost cel care s-a implicat în aceste două activităţi de bază, restul sau doar o parte din acestea fiind atribuite altor instituÅ£ii (SUA, Marea Britanie, Japonia). Având în vedere riscurile inerente creditelor pentru studenÅ£i general disponibile, este puÅ£in probabil ca guvernele să se poată retrage în totalitate din sistemele de credite pentru studenÅ£i. Dar este important ca ele să dezvolte o strategie pe termen lung pentru programele lor de credite: una care, pe termen scurt, ar putea să se bazeze în exclusivitate pe fonduri publice, dar pe termen lung caută modalităţi de lucru cu sectorul privat pentru generarea de capital suplimentar ÅŸi distribuÅ£ia riscurilor. ÃŽn acest context, se cuvin a fi menÅ£ionate eforturile serioase întreprinse de FundaÅ£ia Româno- Americană pentru crearea unei scheme pilot de credite pentru studenÅ£i în România care să garanteze creditele acordate de Raiffeisen Bank studenÅ£ilor la programul de studii aprofundate (master). FundaÅ£ia este în curs de realizare a unui studiu de piaţă cantitativ ÅŸi calitativ pe baza căruia va întreprinde măsurile următoare, dar a căzut de acord să transmită la MECT toate constatările sale. Activitatea de pionierat prin care o bancă particulară se implică în creditele pentru studenÅ£i (deÅŸi acestea sunt tipuri de credite cu riscuri mult mai mici de nerambursare decât cele general disponibile) este extrem de utilă propriilor eforturi întreprinse de MECT. Rezultatele acumulate prin acest program ar putea determina implicarea ÅŸi a altor bănci din sectorul privat. 37 VI. Estimarea costului fiscal al introducerii unei scheme de credite pentru studenÅ£i Costul fiscal al creditelor pentru studenÅ£i pentru stat este conceptual mai greu de estimat ÅŸi discutat decât, să zicem, costul fiscal asociat unei scheme de credite pentru studenÅ£i. Principala dificultate o constituie faptul că aceste credite – plătite de stat direct sau prin intermediul băncilor private – nu sunt cheltuieli propriu zise, aÅŸa cum sunt granturile. Creditele sunt mai curând titluri de creanţă ale statului (sau unei bănci private) asupra studentului. Creditele comportă nu doar eliberarea unor sume de bani, ci ÅŸi aÅŸteptări legate de rambursarea lor la o rată a dobânzii convenite într-o perioadă de timp asupra căreia s-a căzut de acord. Ar fi, deci, nepotrivit ÅŸi greÅŸit ca atenÅ£ia să se concentreze pur ÅŸi simplu pe volumul sumelor eliberate sub formă de credite care, în funcÅ£ie de dimensiunea schemei de credite, ar putea fi foarte mare. De exemplu, un program de credite de, să zicem, 500 euro lunar acordate unui procent de, să zicem, 5% din numărul actual de studenÅ£i (adică 50.000) ar presupune eliberarea unor sume anuale de 300 milioane euro, sau aproape o treime din cheltuielile publice cu învăţământul superior pe anul 2008. Bine concepute ÅŸi administrate, o mare parte din aceste 300 milioane vor fi, într-o bună zi, rambursate. Din punct de vedere conceptual, costul fiscal corect care trebuie avut în vedere este o noÅ£iune oarecum abstractă, ÅŸi anume: care ar fi costul pe care l-ar plăti statul dacă ar încheia un contract cu cineva (cel mai probabil o bancă privată) pentru eliberarea ÅŸi colectarea (pe parcurs) a unei sume asupra căreia s-a căzut de acord, în condiÅ£iile unor rate ale dobânzii ÅŸi calendare de rambursare dinainte convenite? După cum se va arăta în continuare, este posibil – deÅŸi doar în linii mari –să se estimeze cât anume va trebui să se plătească unei bănci private pentru a se achita de această sarcină. ÃŽn continuare, acest cost va fi denumit “costul adevărat/conformâ€? (eng. true cost) al unei scheme de credite. Evident, o bancă privată nu ar avea nevoie de nici un fel de resurse fiscale dacă ar putea percepe o rată a dobânzii care să acopere integral riscul relativ mai mare asociat creditelor pentru studenÅ£i ÅŸi toate costurile de administrare a unei astfel de scheme (de ex. statul nu trebuie să subvenÅ£ioneze o bancă pentru stimularea creditelor ipotecare sau pentru cumpărarea unui automobil). Se constată că acest cost adevărat/conform al unei scheme de credite depinde de o serie de parametri, fiecare dintre aceÅŸtia putând fi examinat separat ÅŸi evaluat sub aspectul impactului pe care îl are asupra costurilor. Parametrii care determină costul adevărat/conform sunt: (i) ratele dobânzii (raportate la ratele dobânzii practicate pe piaţă) percepute pe parcursul anilor de studii, al eventualei perioade de graÅ£ie ÅŸi al perioadei de rambursare (ii) mărimea perioadei de rambursare; (iii) o valoare estimativă a ratei de neachitare a obligaÅ£iei (care va Å£ine seama de clauzele care fac posibilă scutirea de datorie, dacă astfel de clauze există); (iv) costul administrării creditului23. ÃŽn general, un credit cu o rată a dobânzii pronunÅ£at subvenÅ£ionată (adică o rată a dobânzii sub ratele dobânzii practicate pe piaţă) ÅŸi o perioadă mare de rambursare va fi mult mai costisitor pentru guvern decât un credit nesubvenÅ£ionat cu o perioadă scurtă de rambursare. DeÅŸi cu riscul de a intra în prea multe detalii tehnice, o altă dificultate conceptuală în calculul costului fiscal al unei scheme de credite pentru studenÅ£i merită a fi subliniată. Asemănător 23 Indiferent dacă administrarea se face în cadrul unei agenÅ£ii de stat sau de către o bancă privată, derularea programului va comporta costuri administrative (personal, calculatoare etc.). Pentru estimarea costului adevărat (eng. true cost) al unui program de credite pentru studenÅ£i (cu alte cuvinte estimarea preÅ£ului ce ar putea fi cerut de o bancă pentru preluarea responsabilităţii derulării programului) este important ca toate costurile legate de acest program să fie estimate (chiar dacă salariul funcÅ£ionarilor publici este mai mic decât al angajaÅ£ilor unei bănci ÅŸi/sau lucrează deja într-un minister ÅŸi/sau ar putea fi detaÅŸaÅ£i din alte activităţi). 38 încercării de evaluare a altor investiÅ£ii cu fluxuri de venit în viitor, singura metodă de evaluare a costului adevărat/conform al unei scheme de credite pentru studenÅ£i este transformarea atât a sumelor eliberate, cât ÅŸi a celor prevăzute a fi rambursate în “sume la valoarea lor actualăâ€?.24 Prin aceasta se admite că, să spunem, 5.000 RON eliberaÅ£i astăzi nu vor avea aceeaÅŸi putere de cumpărare ÅŸi valoare pentru cetăţenii României peste 10 sau chiar 15 ani. ÃŽn cazul unei scheme de credite pentru studenÅ£i, valoarea actuală (în prezent) a sumelor eliberate va fi cunoscută cu certitudine, dar valoarea actuală (în prezent) a sumelor rambursate nu poate fi decât estimată, pe baza setului de parametri prevăzuÅ£i mai sus. De fapt, valoarea actuală a sumelor ce vor fi rambursate în viitor poate fi calculată utilizând diferite ipoteze ÅŸi diferite decizii de politică pentru a ne putea forma o idee asupra sumei pe care o va cheltui guvernul pentru un anumit tip de credite. Pentru a pune la dispoziÅ£ia factorilor care elaborează politica un interval probabil al costurilor fiscale pe care le implică introducerea unei scheme de credite în România, au fost analizate câteva scenarii de credite pentru studenÅ£i. ÃŽn cele prezentate în continuare se calculează care este suma datorată în momentul în care începe rambursarea (care va fi egală cu suma acordată sub formă de credit, dacă nu s-a acumulat dobândă în perioada de studii ÅŸi în cea de graÅ£ie, dar va fi mai mare decât cea a creditului, dacă i se adaugă dobânda compusă), după care se calculează valoarea acestei sume în viitor, pe baza unui set de ipoteze privind nivelul ratei dobânzii. După care valoarea viitoare este readusă la cea din prezent pe baza ratei de scont a ţării pentru a afla valoarea actuală (în prezent) a sumelor ce vor fi rambursate în viitor, cu alte cuvinte suma pe care guvernul se poate aÅŸtepta să o primească îndărăt la valoarea ei de astăzi. Scenariile includ o serie de decizii de proiectare (concepere): ï‚· Cât de mare să fie perioada de graÅ£ie, pe durata căreia nu se prevăd obligaÅ£ii de rambursare? ï‚· Care să fie rata dobânzii pe perioada studiilor ÅŸi cea de graÅ£ie? ï‚· Care să fie rata dobânzii pe perioada de rambursare a creditului? ï‚· Care să fie durata perioadei de rambursare a creditului? ï‚· Care să fie suma creditului? Ele mai includ ÅŸi doi parametri care sunt, în esenţă, rezultatul administrării creditului: ï‚· Care este costul de administrare a creditului? ï‚· Care este rata de neonorare a obligaÅ£iilor de rambursare? Odată introduse valorile parametrilor de proiectare ÅŸi stabilite cele ale parametrilor de implementare, se poate calcula valoarea actuală a sumelor ce vor fi rambursate în viitor (în care nu sunt incluse costurile de administrare a creditelor ÅŸi cazurile de neachitare a obligaÅ£iilor) pentru a afla în ce măsură sumele rambursate acoperă costul creditelor. Tabelul 9: Estimarea costului fiscal al creditelor pentru studenÅ£i în diferite scenarii Scenariul 1 Scenariul 2 Scenariul 3 SubvenÅ£ionare masivă SubvenÅ£ionare SubvenÅ£ionare moderată minimă Suma creditului ï‚· Student bugetat 6.458 RON 6.458 RON 6.458 RON 24 Calculele la valoarea actuală (din prezent) sunt larg utilizate în literatura financiară pentru a da celor care se ocupă de planificarea finanÅ£elor posibilitatea comparării fluxurilor de numerar la momente diferite în viitor. Prin transformarea fluxurilor de numerar din viitor “la valoarea lor din prezentâ€? ei transformă viitoarele fluxuri de numerar într-o aceeaÅŸi unitate de măsură (adică, în valoarea de azi a RON) 39 Scenariul 1 Scenariul 2 Scenariul 3 SubvenÅ£ionare masivă SubvenÅ£ionare SubvenÅ£ionare moderată minimă ï‚· Student cu taxă 11.070 RON 11.070 RON 11.070 RON ï‚· Student particular 11.070 RON 11.070 RON 11.070 RON Durata perioadei de graÅ£ie – nici o 2 ani 2 ani 2 ani obligaÅ£ie de rambursare Rata dobânzii în perioada studiilor ÅŸi 0 6,57% 9,4% cea de graÅ£ie Rata dobânzii pe perioada de 9,4% 9,4% 9,4% rambursare Durata perioadei de rambursare 15 15 15 Numărul studenÅ£ilor ï‚· Student bugetat 5.011 5.011 5.011 ï‚· Student cu taxă 5.011 5.011 5.011 ï‚· Student particular 8.640 8.640 8.640 Valoarea actuală a creditelor eliberate 183,5 milioane RON 183,5 milioane 183,5 milioane RON RON Valoarea actuală a rambursării de 50 milioane RON 68 milioane 78 milioane către studenÅ£i a creditelor RON RON Rata de recuperare 27% 37% 43% Tabelul 9 prezintă sumele diferite recuperate prin rambursarea de către studenÅ£i a creditelor, în funcÅ£ie de deciziile guvernului privind parametrii creditelor. ÃŽn toate scenariile, se consideră un cost de administrare a creditelor de 2%, o rată de neonorare a obligaÅ£iilor de plată de 30% ÅŸi rata de scont a ţării de 12%. Pentru numărul studenÅ£ilor “aflaÅ£i în nevoieâ€? (adică beneficiarii acestui tip de credit), în toate cele trei scenarii se utilizează numărul celor ce beneficiază în prezent de “bursă socialăâ€? (discutat mai înainte în Caseta 3), de aproximativ 5.000 studenÅ£i. Toate creditele acoperă taxele de studii ÅŸi cheltuielile de întreÅ£inere ale studenÅ£ilor cu taxă din sectorul public ÅŸi studenÅ£ilor din sectorul privat (11.070 RON) ÅŸi cheltuielile de întreÅ£inere doar ale studenÅ£ilor bugetaÅ£i (6.458 RON). Toate au o medie a perioadei de studii de 3 ani ÅŸi o perioadă de graÅ£ie (în timpul căreia studenÅ£ii nu au obligaÅ£ii de plată) de 2 ani. ÃŽn primul scenariu se are în vedere introducerea unor credite guvernamentale masiv subvenÅ£ionate (fără dobândă pe perioada studiilor, ceea ce, dată fiind inflaÅ£ia, implică o rată a dobânzii reale negativă ÅŸi doi ani perioadă de graÅ£ie; rata dobânzii la finanÅ£area publică pe perioada rambursării) pentru studenÅ£ii aflaÅ£i în nevoie din instituÅ£iile de învăţământ superior de stat ÅŸi private (programe de studii de licenţă, aprofundate ÅŸi doctorale) pentru eliminarea obstacolelor financiare care stau în calea participării. Guvernul va utiliza resursele proprii ÅŸi/sau lua împrumuturi cu rate reduse ale dobânzii de la organizaÅ£ii internaÅ£ionale. Creditele se vor acorda pe baza verificării mijloacelor de trai folosind mecanismele existente în acest scop sau unele noi. Riscul de neachitare a obligaÅ£iilor va fi acoperit de co-semnatari cu bonitate, acolo unde aceÅŸtia există, ÅŸi de guvern, acolo unde aceÅŸtia nu există. Cu elemente de grant de o atât de mare dimensiune (ÅŸi prevederi substanÅ£iale de neachitare a obligaÅ£iilor), doar o mică parte din sumele plătite ar urma să fie recuperate. De fapt, se estimează recuperarea a doar 27% din suma creditelor. Al doilea scenariu prevede introducerea unor credite moderat subvenÅ£ionate (rata dobânzii reale zero pe perioada studiilor, aceasta însemnând că, având în vedere inflaÅ£ia, studenÅ£ii ar urma să plătească o rată a dobânzii nominale pozitivă, beneficiind ÅŸi de o perioadă de graÅ£ie; rata dobânzii 40 la finanÅ£area publică pe perioada rambursării). ÃŽn acest caz, rata de recuperare ar fi mai ridicată - de 37%, dată fiind dobândă acumulată pe perioada studiilor ÅŸi cea de graÅ£ie. ÃŽn sfârÅŸit, al treilea scenariu simulează introducerea unor credite cu subvenÅ£ionare minimă în funcÅ£ie de nevoi. Dobânda este cea stabilită pentru finanÅ£area publică pe durata creditului ÅŸi acumulată începând din momentul eliberării sumei. Dată fiind subvenÅ£ionarea minimă, rata de recuperare este mai ridicată – de 43%. Acoperirea costurilor Introducerea programelor de credite pentru studenÅ£i poate fi însoÅ£ită sau nu de modificări ale altor părÅ£i ale sistemului de finanÅ£are a învăţământul superior ÅŸi asistenţă financiară pentru studenÅ£i. Capitalul pentru programul de credite poate proveni din fonduri suplimentare de la stat, împrumuturi ale statului sau de la donatori, din realocarea fondurilor existente din bugetul învăţământului superior sau din introducerea unor măsuri de distribuÅ£ie a costurilor. Ca exemple ale acestora două din urmă în România amintim: reducerea subvenÅ£iilor de stat pentru cheltuielile de transport ÅŸi/sau cele de cazare ÅŸi masă pentru studenÅ£i (în prezent, 28,7 milioane RON ÅŸi, respectiv, 168 milioane RON); majorarea, până la recuperarea integrală a costurilor, a taxelor studenÅ£ilor cu taxă (în prezent, costurile pregătirii studenÅ£ilor acoperite de taxe variază enorm de la o instituÅ£ie la alta), creÅŸterea taxelor de studii pentru programe de studii avansate (în prezent, studenÅ£ii bugetaÅ£i nu plătesc taxă, iar nivelul taxelor plătite de studenÅ£ii cu taxă este comparabil cu cel al programelor de studii de licenţă ) ÅŸi introducerea unor taxe de studii moderate pentru toÅ£i. DeÅŸi mai dificilă din punct de vedere politic pe termen scurt, experienÅ£a internaÅ£ională sugerează că introducerea unui program de credite ca parte a reconfigurării politicii de asistenţă pentru studenÅ£i este mai eficace decât revenirea ÅŸi remedierea ulterioară a ineficienÅ£elor (ÅŸi desfăşurarea aceloraÅŸi bătălii politice). Aceasta nu înseamnă că introducerea anumitor tipuri de programe de credite nu poate constitui un prim pas strategic în cadrul unui plan pe termen mai lung, ceea ce, evident, este posibil (ÅŸi a ÅŸi fost în multe ţări), ci că este important ca scopurile ÅŸi activităţile schemei de credite, în contextul mai larg al politicii, să fie stabilite de la bun început. 41 VII. Concluzii ÅŸi recomandări Creditele pentru studenÅ£i reprezintă un instrument de politică: bine conceput ÅŸi implementat, el poate contribui la atingerea obiectivelor învăţământului superior din România de creÅŸtere a numărului studenÅ£ilor, generare a unor venituri ÅŸi optare pentru anumite programe de studii/locuri de exercitare a profesiei. Cu toate acestea, chiar ÅŸi cele mai bine implementate programe pot fi costisitoare dacă sunt, prin concepÅ£ie, excesiv subvenÅ£ionate. ÃŽn opinia echipei Băncii Mondiale, un scenariu în care creditele pentru studenÅ£i se adaugă pur ÅŸi simplu structurii existente de finanÅ£are a învăţământului superior (scenariul 1) fără nici o măsură compensatorie de creÅŸtere a veniturilor pentru asistenţă financiară a) ar fi neviabil pe termen lung ÅŸi b) ar comporta costuri de oportunitate inacceptabile, având în vedere substanÅ£ialele investiÅ£ii în capacitate ÅŸi calitate pe care trebuie să le facă statul. Mai mult decât atât, punerea accentului pe creditele pentru studenÅ£i fără rezolvarea altor chestiuni de acces ÅŸi finanÅ£are a învăţământului nu va reuÅŸi să mărească participarea sau să reducă inechităţile; motiv pentru care instrumentele de politică existente în sectorul de învăţământ superior vor trebui să fie ÅŸi ele uÅŸor modificate. ÃŽn special, actualul sprijin financiar al statului pentru studenÅ£i va trebui, probabil, modificat, dat fiind că el pare să accentueze, nu să reducă, inechităţile observate. ÃŽn plus, este puÅ£in probabil ca echitatea în învăţământul superior să crească dacă nu se va acorda o mai mare atenÅ£ie calităţii învăţământului secundar al elevilor din medii dezavantajate. ÃŽn consecinţă, principalele recomandări ale materialului de faţă sunt: în primul rând, introducerea unei scheme de credite cu subvenÅ£ionare minimă (a se vedea în continuare). Iar, în al doilea rând, reconfigurarea actualului sistem de sprijin financiar pentru studenÅ£i, esenÅ£ială pentru a putea reduce inechitatea observată în învăţământul superior. Legat de prima recomandare, o schemă de credite minim subvenÅ£ionată, care să fie integrată în politica naÅ£ională de asistenÅ£a financiară pentru studenÅ£i, ar putea: ï‚· Face învăţământul superior mai accesibil prin acordarea de fonduri suplimentare studenÅ£ilor cu situaÅ£ie materială dificilă; ï‚· Trece o parte a costurilor de pregătire ÅŸi întreÅ£inere a studenÅ£ilor, sau a costurilor de întreÅ£inere a studenÅ£ilor în sarcina acestora, care le vor achita după ce vor intra în rândul forÅ£ei de muncă. ÃŽn felul acesta, creditele pentru studenÅ£i pot asigura venituri suplimentare învăţământului superior pentru a fi utilizate în scopul creÅŸterii capacităţii, calităţii ÅŸi participării; ï‚· InfluenÅ£a comportamentul absolvenÅ£ilor în sensul dorit de guvern prin scutirea de datorie a beneficiarilor de credit. Pentru aceasta, însă, o schemă de credite va trebui: ï‚· Să facă parte dintr-un pachet complex de distribuÅ£ie a costurilor, cu credite suficiente ca sumă pentru a putea acoperi taxele de studii ÅŸi cheltuielile de întreÅ£inere (din care se scad granturile ÅŸi contribuÅ£ia previzibilă a părinÅ£ilor); ï‚· Să aibă speranÅ£e de rambursare rezonabile, cu obligaÅ£ii de rambursare întinse pe o durată de mare de timp pentru a putea fi gestionate; ï‚· Să aibă opÅ£iuni de amânare automată, activate în caz de ÅŸomaj, boală prelungită sau pierderea locului de muncă, maternitate etc. ï‚· Să fie concepută cu costuri minime prin menÅ£inerea ratei dobânzii de bază aproape de cea a finanţării publice, reducerea la minimum a costului serviciului ÅŸi colectării creditelor, precum ÅŸi a cazurilor de neachitare a obligaÅ£iilor prin măsuri care să asigure că studenÅ£ii văd creditele ca pe niÅŸte obligaÅ£ii reale, prevăzându-se convenirea unui plan de achitare a 42 creditului înainte de absolvire ÅŸi aplicarea metodelor de bună practică în colectarea acestuia; ï‚· Să fie concepută cu o împărÅ£ire a riscurilor între stat ÅŸi co-semnatari. Pentru co-semnatari, s-ar putea să fie nevoie ca prevederile să se limiteze la obligaÅ£ie morală ÅŸi pierderea reputaÅ£iei de creditare, pentru a nu-i elimina pe acei părinÅ£i care nu au suficiente bunuri ce pot fi gajate. ÃŽn concluzie, există posibilitatea unor programe eficiente de credite pentru studenÅ£i care pot mări atât viabilitatea instituÅ£ională, cât ÅŸi accesul ÅŸi participarea studenÅ£ilor. Cu toate acestea, creditele pentru studenÅ£i sunt complexe, trebuind să fie atât bine concepute, cât ÅŸi bine executate. Din păcate, multe din programele de credite pentru studenÅ£i au fost un eÅŸec cauzat atât modului în care au fost proiectate, cât ÅŸi a celui în care au fost aplicate. Se speră ca lucrarea de faţă să-ÅŸi aducă contribuÅ£ia la întocmirea planurilor de politică necesare iniÅ£ierii unui nou program de credite pentru studenÅ£i în România. ÃŽn legătură cu cea de a doua recomandare, de creÅŸtere a echităţii în învăţământul superior, sprijinul financiar acordat de stat studenÅ£ilor ar putea fi regândit astfel încât cea mai mare parte a resurselor fiscale să fie cheltuite cu studenÅ£ii care se confruntă cu cele mai mari dificultăţi financiare, urmând ca doar un volum limitat de resurse să fie alocat studenÅ£ilor care dispun de resurse suficiente (ca stimulent pentru studenÅ£ii cu cele mai bune rezultate). ÃŽn acest fel, importanÅ£a resurselor fiscale va creÅŸte, încurajând obÅ£inerea rezultatelor dorite care nu s-ar putea realiza în absenÅ£a unui sprijin fiscal. Prin actualele scheme de sprijin financiar, cea mai mare parte a resurselor fiscale sprijină elevii care ÅŸi-ar fi continuat, probabil, studiile în învăţământul superior, chiar ÅŸi fără sprijinul statului. Mai mult decât atât, resursele fiscale ajung să sprijine studenÅ£ii care provin, cel mai probabil, din familii cu resurse suficiente, care i-au motivat, le-au plătit meditaÅ£iile ÅŸi le-au asigurat un mediu propice învăţării. ÃŽn cazul în care cei însărcinaÅ£i cu elaborarea politicii hotărăsc introducerea unei scheme de credite pentru studenÅ£i, paÅŸii următori vor trebui să fie: 1. Emiterea unei hotărâri de guvern privind acordarea primelor credite pentru studenÅ£i nu mai târziu de, să zicem, octombrie 2009. Hotărârea trebuie să conÅ£ină o estimare în linii mari a resurselor fiscale necesare în primii ani ai programului. 2. ÃŽncadrarea cu personal care să lucreze exclusiv la elaborarea schemei de credite pentru studenÅ£i, răspunzând la fiecare din întrebările ridicate în secÅ£iunile V ÅŸi VI ale lucrării de faţă (de ex. care este principalul obiectiv al schemei (schemelor) de credite, ÅŸi ce aranjamente de monitorizare vor fi introduse pentru a putea aprecia dacă obiectivele sunt atinse? Cine vor fi cei eligibili pentru credite? Care sunt aranjamentele de rambursare? etc.) 3. Mutarea accentului de pe chestiunile de concepere a politicii pe aranjamentele de implementare, inclusiv pe rolul pe care îl vor avea principalii agenÅ£i în cadrul oricărei scheme de credite pentru studenÅ£i (administraÅ£iile publice ÅŸi ministerele; agenÅ£iile publice; băncile ÅŸi alte surse de capital; universităţile ÅŸi colegiile, părinÅ£ii ÅŸi alÅ£i co-semnatari; ÅŸi agenÅ£ii de administrare ÅŸi colectare a creditului) ÅŸi cum se vor derula principalele funcÅ£ii (precum stabilirea condiÅ£iilor de eligibilitate ÅŸi a parametrilor condiÅ£iilor de creditare, înfiinÅ£area creditelor, suportarea riscului de neachitare a obligaÅ£iilor, subvenÅ£ionarea creditelor, furnizarea capitalului ÅŸi administrarea ÅŸi colectarea creditelor)? 43 Bibliografie ï‚· Coomans, Gery. (2005). The Demography/Education Squeeze in a Knowledge-Based Economy (2000-2020). Technical Report EUR21573. Spain: European Communities Joint Research Centre. ï‚· EurActiv. (2008, April 25). Lipsa forÅ£ei de muncă calificate în România ‘cea mai ridicată pe plan mondial’ ï‚· Eurybase – Romania (2006/07) ï‚· Higher Education Information System (HIS). (2008). Social and Economic Conditions of Student Life in Europe. National Profile of Romania. Eurostudent III 2005-2008. ï‚· Hua, Shen and Adrian Ziderman. (2007). Student Loans Repayment and Recovery: International Comparisons. Ramat Gam, Israel: Bar-Ilan University. ï‚· Johnstone, Bruce and Marcucci, Pamela: Primer on Student Loans, mimeo, State University of New York at Buffalo ï‚· Korka, Mihai (2008). Implementing the Modern Approach of Quality Assurance in Romanian Higher Education ï‚· Ministerul EducaÅ£iei ÅŸi Cercetării, Consiliul NaÅ£ional pentru FinanÅ£area Invăţământului Superior (2006). Metodologia de repartizare pe instituÅ£ii de învăţământ superior a alocaÅ£iilor bugetare pentru finanÅ£area de bază în anul 2006- Sinteză. ï‚· Popescu, Cristian C., Laura Diaconu, and Andrei Maxim. (2007). Human Capital and Migration Costs for Romanian Economic Development. Format electronic la adresa: http://ssrn.com/abstract=1099362. ï‚· Romania Economy Watch. (2008). Romania at A Glance – January 2008 ï‚· Ziderman, Adrian. (2004). Policy Options for Student Loan Schemes: Lessons from Five Asian Case Studies. Bangkok: UNESCO and Paris: International Institute for Educational Planning. 44 Anexa 1: Rate de înscriere în învăţământul superior Tabelul 1 : Număr de studenÅ£i, populaÅ£ie ÅŸi rate de înscriere în învăţământul superior Numărul total al studenÅ£ilor înscriÅŸi în instituÅ£iile de învăţământ superior (ISCED 5 ÅŸi 6), de stat ÅŸi private, cu frecvenţă ÅŸi frecvenţă redusă, pe grupe de vârstă 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 18-24 294.112 336.314 376.412 435.417 466.681 482.094 500.871 524.832 573.647 25-29 51.095 54.214 58.014 69.806 81.734 110.061 118.362 132.629 160.925 30-34 7.760 9.013 9.795 15.373 18.228 27.169 29.244 31.055 37.834 35-39 7.623 8.179 8.400 12.556 15.578 24.587 37.241 50.290 62.563 40+ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Total 360.590 407.720 452.621 533.152 582.221 643.911 685.718 738.806 834.969 Totalul populaÅ£iei, pe grupe de vârstă 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 18-24 2.714.264 2.747.370 2.699.659 2.622.943 2.388.282 2.351.425 2.324.741 2.322.886 2.315.132 25-29 1.905.101 1.796.998 1.802.186 1.825.436 1.718.873 1.749.525 1.789.774 1.783.457 1.784.996 30-34 1.423.894 1.622.293 1.769.083 1.897.166 1.939.939 1.834.259 1.714.709 1.688.340 1.681.325 35-39 1.438.968 1.368.607 1.312.834 1.258.476 1.195.219 1.376.174 1.562.251 1.698.775 1.818.272 Total 22.526.093 22.488.595 22.455.485 22.430.457 21.833.483 21.772.774 21.711.252 21.658.528 21.610.213 Rate de înscriere (%) 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 18-24 10,8 12,2 13,9 16,6 19,5 20,5 21,5 22,6 24,8 25-29 2,7 3,0 3,2 3,8 4,8 6,3 6,6 7,4 9,0 30-34 0,5 0,6 0,6 0,8 0,9 1,5 1,7 1,8 2,3 35-39 0,5 0,6 0,6 1,0 1,3 1,8 2,4 3,0 3,4 Sursa: Eurostat 45 Anexa 2: Lista experÅ£ilor consultaÅ£i pe parcursul elaborării acestei lucrări ÃŽn afara seminariilor, echipa s-a întâlnit cu o serie de experÅ£i pentru a culege informaÅ£ii ÅŸi a le afla părerea cu privire la un eventual program de credite pentru studenÅ£i în România: ï‚· Prof. Remus Pricopie, Secretar de Stat, MECT ï‚· Prof. Gabriella Pasztor, Secretar de Stat, MECT ï‚· Prof. Adrian Curaj, Consilier de Stat, Guvernul României ï‚· Prof. Mircea Miclea, Seful Comisiei PrezidenÅ£iale pentru EducaÅ£ie ÅŸi Cercetare ï‚· Prof. Ecaterina Andronescu, Rector al Universităţii Politehnica BucureÅŸti ï‚· Prof. Radu Damian, PreÅŸedinte, CNFIS ï‚· Gabriela Jitaru, Åžefa Departamentului de FinanÅ£are a Invăţământului Superior, CNFIS ï‚· Ana Cristina Moise, Expert, CNFIS ï‚· Costoiu Mihnea, Director General al Universităţii Politehnica BucureÅŸti ï‚· Doina CriÅŸan Habean, Director General al Academiei de Studii Economice BucureÅŸti ï‚· Prof. Lazăr Vlăsceanu, Director Adjunct, Centrul European pentru Invăţământ Superior, UNESCO ï‚· Prof. Adrian Miroiu, Scoala NaÅ£ională de Studii Politice ÅŸi Administrative, Facultatea de StiinÅ£e Politice, BucureÅŸti ï‚· Oana Almăşan, Scoala NaÅ£ională de Studii Politice ÅŸi Administrative, Facultatea de Comunicare ÅŸi RelaÅ£ii Publice, Cluj ï‚· Prof. Dumitru Miron, Prorector, Academia de Studii Economice BucureÅŸti ï‚· Prof. Ioan Alecu, PreÅŸedinte, Universitatea de StiinÅ£e Agronomice ÅŸi Medicină Veterinară, BucureÅŸti ï‚· StudenÅ£i reprezentanÅ£i ai Uniunii NaÅ£ionale a StudenÅ£ilor din România ÅŸi ai AlianÅ£ei NaÅ£ionale a OrganizaÅ£iilor StudenÅ£eÅŸti din România. ï‚· Prof. Ovidiu FolcuÅ£, Prorector, Universitatea Româno-Americană, BucureÅŸti ï‚· Anca Harasim, Director Executiv, The American Chamber of Commerce in Romania ï‚· Doina Ciomag, Director Executiv, Consiliul Investitorilor Străini ï‚· Roxana Vitan, Vice-preÅŸedinte, Romanian-American Enterprise Fund, Romanian- American Foundation ï‚· Mihaela Ciobotea, Consultant, Romanian-American Enterprise Fund, Romanian-American Foundation 46 Anexa 3: Exemple de actuale programe de credite pentru studenÅ£i ÃŽn continuare sunt descrise pe scurt câteva programe de credite pentru studenÅ£i, aflate în funcÅ£iune, care se bazează pe principiile amintite mai înainte ÅŸi pe care, de altfel, le ilustrează. Alte exemple se găsesc pe pagina de internet pe care o gestionează autorii lucrării de faţă.25 Australia: Australia a introdus o Schemă a contribuÅ£iei pentru învăţământul superior (Higher Education Contribution Scheme - HECS) în 1989 ca taxă de studii ce putea fi amânată pentru toÅ£i studenÅ£ii care beneficiază de sprijinul acordat în cadrul Commonwealth ÅŸi rambursată asemeni unui credit în funcÅ£ie de venit. ÃŽn 2005, HECS a fost inclus în Programul de credite pentru învăţământul superior al Australiei (Australian Higher Education Loan Programme - HELP). StudenÅ£ii sprijiniÅ£i de Commonwealth beneficiază de credite în cadrul schemei HECS-HELP care acoperă integral taxele de studii pe trei grupe de domenii stabilite de universitate, în limitele fixate de guvern. Limitele maxime pentru 2006-7 au fost stabilite la A$4996 [$3540 la PPC estimată în 2006] pentru Grupa #1 (litere, ÅŸtiinÅ£e sociale ÅŸi comportamentale, lingvistică ÅŸi arte vizuale ÅŸi interpretative); A$7118 [$5,050] Grupa #2 (tehnică, ÅŸtiinţă, informatică ÅŸi afaceri/economie); ÅŸi $A8333 [$5,910] pentru Grupa #3 (medicină ÅŸi drept). Se acordă o reducere de până la 20% din taxa de studii pentru plata acesteia “la începutâ€?. Rata dobânzii, ca ÅŸi în Suedia ÅŸi Marea Britanie, reflectă rata inflaÅ£iei— deci, o rată a dobânzii reale zero. Rambursările se fac în funcÅ£ie de venit, pentru venituri anuale de peste A$ 38.148 [$27.055]. Procentele variază între 3 ÅŸi maximum 8% din veniturile anuale ce depăşesc A$ 64.999 [$46.100]. Sumele datorate sunt încasate ca impozit suplimentar pe venit de angajator sau plătite împreună cu impozitele estimate sau datorate pe an. Nu există scutire de datorie după împlinirea unei anumite vârste sau trecerea unui anumit număr de ani de la data încasării creditului. Conform definiÅ£iilor de mai sus, HECS nu este un impozit perceput absolvenÅ£ilor învăţământului superior propriu zis, întrucât se Å£ine o evidenţă a conturilor individuale ÅŸi sumei ramase de plată pe fiecare beneficiar de credit. Dar înscrierea în sistemul fiscal naÅ£ional dă HECS aspectul unui impozit plătit de persoanele cu studii superioare, asigurându-i atât un cost administrativ scăzut al serviciului datoriei, cât ÅŸi o foarte scăzută rată de neachitare. Mai există ÅŸi o altă schemă de credite – cunoscută ca FEE HELP ÅŸi descrisă de Chapman ÅŸi Ryan [2002], pentru studenÅ£ii care nu sunt sprijiniÅ£i de Commonwealth — deci ne-eligibili pentru HECS — rambursate în acelaÅŸi mod ÅŸi cu dobândă reală zero, dar fără subvenÅ£ionarea dobânzii pe perioada studiilor ÅŸi a perioadei de graÅ£ie. China: Programele de credite din China au suferit multe modificări de la introducerea lor cu titlu experimental în 6 mari oraÅŸe, în 1999. ÃŽn urma modificărilor din 2004, Schema de credite pentru studenÅ£i subvenÅ£ionate de guvern (Government Subsidized Student Loan Scheme - GSSLS) acordă credite de până la Y6000 [$109] pe an studenÅ£ilor cu venituri mici (recunoscuÅ£i în mod oficial a reprezenta 20% din numărul celor înscriÅŸi). Dobânzile sunt plătite de stat pe perioada studiilor. Beneficiarii de credite plătesc jumătate din rata dobânzii la creditele comerciale după absolvire, care este amânată (dar nu scutită) pe o perioadă de graÅ£ie de până la 2 ani. Perioada de rambursare este de 6 ani, care a fost mărită de la 4 ani cât era înainte când sumele ce trebuiau plătite lunar erau prea mari. Creditele sunt plătite studenÅ£ilor prin bănci participante, iar riscul este împărÅ£it între universitate, stat ÅŸi bancă. Pentru GSSLS nu este nevoie de co-semnatari. Există ÅŸi un program de credite pentru studenÅ£i nesubvenÅ£ionat – Schema de credite general-comerciale pentru studenÅ£i (General-Commercial Student Loan Scheme - GCSLS), pentru copii familiilor înstărite ÅŸi pentru care unul dintre părinÅ£i trebuie să fie co-semnatar (Shen ÅŸi Li, 2003). 25 International Comparative Higher Education Finance and Accessibility Website,